PREŞEDINTELE PARTIDULUI ROMÂNIA MARE


MEMBRU AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE DR. CORNELIU VADIM TUDOR,


Sînt reprezentantul unui grup de simpatizanţi şi votanţi ai Partidului România Mare încă din momentul în care acesta a fost înfiinţat. În ultimii ani, am observat că embargoul mediatic la care a fost supus partidul dumneavoastră a devenit şi mai agresiv, funcţionînd ca o veritabilă cenzură stalinistă.


PRM este singurul partid care are două publicaţii de prestigiu, "România Mare" şi "Tricolorul", prin care doctrina şi activităţile sale sînt mediatizate cu maximă eficienţă. Timpul a dovedit că sînt singurele din care românii pot afla adevărul.

Mulţi simpatizanţi şi votanţi ai PRM şi-au exprimat dorinţa de a avea acces on-line la cuvîntările dumneavoastră din Parlamentul European, dar şi la emisiunile de Televiziune la care participaţi. Mulţi oameni, mai ales tineri, şi-au exprimat intenţia de a citi şi de a comanda prin Internet cărţile pe care le-aţi scris şi care nu se mai găsesc în librării.

Aşadar, la iniţiativa mea directă şi colaborînd, încă din luna mai, cu doamna Ruxandra Lungu, preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare, ea însăşi un blogg-er pasionat, ne-am gîndit că ar fi util şi de efect să oferim tuturor membrilor, simpatizanţilor şi votanţilor PRM, dar şi tuturor celor care îmbrăţişează Doctrina Naţională, un blog care să cumuleze, în acelaşi spaţiu virtual, cele mai importante şi actuale informaţii despre activitatea dumneavoastră ca preşedinte al Partidului România Mare şi membru al Parlamentului European.

Cu permisiunea dumneavoastră, putem lansa acest blog chiar luni, 13 decembrie, cu menţiunea că el conţine deja peste 90 de articole, inclusiv emisiunile de Televiziune la care aţi participat în ultima jumătate de an şi discursurile fulminante pe care le-aţi rostit în Parlamentul European.

Adresa la care poate fi accesat blogul este : http://corneliuvadimtudor.blogspot.com/ .

Cu deosebită stimă,

Inginer FLORIN CHIRIAC,

Municipiul Iaşi





UN MIZERABIL ATAC LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE



Asaltul informatic la care sînt supuse site-urile ziarului "Tricolorul" şi revista "România Mare" reprezintă un veritabil atac la libertatea de exprimare, veritabilă componenţă de bază a democraţiei.



Numai că, artizanii din umbră ai acestui commando împotriva PRM, începînd cu fraudarea sistematică a voturilor, cu evacuarea abuzivă din sediul dobîndit legal şi culminînd cu înscenarea unor procese politice şi interzicerea accesului românilor la adevărurile rostite în cele două publicaţii, nu au luat în calcul repeziciunea răspîndirii informaţiei prin Internet şi hotărîrea adevăraţilor patrioţi care constituie nucleul dur al PRM. Pe blogul preşedintelui PRM, dr. Corneliu Vadim Tudor ( http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/ ), se găseşte conţinutul celor două publicaţii încă de cînd s-a instituit embargoul de presă, dar şi emisiunile de Televiziune la care participă în mod curent, inclusiv cele de la Antena 3 de săptămîna trecută. Ne aşteptăm ca şi acest blog să fie boicotat, de aceea nu am făcut referiri prea dese la el. Între timp, chiar şi în lipsa unui sediu, ne-am pregătit, fiecare, la casele noastre, pentru această eventualitate. Nu ne temem, avem încă 10 bloguri pe cale de a fi lansate, cu acelaşi conţinut. Şi aşa vom proceda şi în continuare, pînă la reglementarea situaţiei. Totodată, conţinutul celor două publicaţii a fost multiplicat şi publicat pe mii de alte bloguri şi site-uri ale simpatizanţilor noştri, astfel încît răspîndirea informaţiei în rîndurile românilor devine imposibil de controlat şi nicidecum de stopat. Cele mai citite articole se răspîndesc prin zeci de mii de e-mailuri. Cine doreşte, cu adevărat, ştie unde să ne găsească. Ce vor face, ne vor "închide" pe toţi? Azi boicotează un blog, mîine înfiinţăm încă 100. Şi, dacă ne vor sili, ne putem întoarce la sistemul "Citeşte şi dă mai departe", pentru cei care nu au acces la Internet. Nu subestimaţi forţa doctrinei naţionale şi a simpatizanţilor noştri care nu apar în sondajele voastre mincinoase. Noi nu ne plimbăm de la stînga la dreapta prin politică şi nu putem fi cumpăraţi de nimeni şi nimic!"



Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




ABONAMENTE 2014

ABONAMENTE 2014

miercuri, 9 februarie 2011

Monden si Paranormal

Executarea lui Nicolae Ceauşescu, în ziua de Crăciun, a fost un ritual masonic (II)

Potrivit dispozitivului sentinţei nr. 1 din ziua de Crăciun 1989, Ceauşeştii au fost ucişi pentru următoarele infracţiuni:



a. 1) Genocid, prevăzut de art. 357, al. 1, litera a Cod penal. În timpul procesului s-a făcut precizarea că este vorba de 60.000 de morţi. Mai tîrziu, Gelu Voican Voiculescu declara la televiziune că „aveau în vedere” 64.000, din care 4.000 la Revoluţie şi 60.000 în perioada în care Ceauşescu a condus ţara. A apreciat domnia-sa că aceştia au murit de foame şi de frig. Oare cum a fost posibil ca un complet de judecată să ia o hotărîre capitală pe bază de aprecieri?


Dacă Nicolae Ceauşescu a fost condamnat la moarte pentru prezumţia că au murit 60.000 de oameni de foame şi de frig, în condiţiile în care nu existau şomeri, cîştigurile reale erau de cel puţin 3 ori mai mari decît în 2003, iar consumul de bunuri agroalimentare era dublu faţă de cel din acelaşi an, cu toate cozile de la magazine, ce ar trebui să se întîmple cu şefii Statului din cei 15 ani scurşi din decembrie 1989, cînd populaţia ţării a scăzut cu circa 2 milioane de locuitori, cînd se moare, efectiv, de foame şi de frig în casele debranşate de la căldură?


a. 2) Subminarea puterii de stat, prevăzută de art. 162 al. 1 Cod penal. Probabil că această acuză a fost singura întemeiată: nu 1-a lăsat pe Ion Iliescu să-i ia locul mai devreme...


Dorim sau nu să recunoaştem, Ceauşescu nu 1-a omorît pe Gheorghe Gheorghiu-Dej ca să-i ia locul şi nu s-a propus singur la funcţiile de secretar general al PCR şi preşedinte al României, nici nu s-a votat singur. L-au votat toţi acoliţii, inclusiv Ion Iliescu.


a. 3) Subminarea economiei naţionale, prevăzută de art. 165, al. 2, Cod penal.


Dacă omul care a condus ţara în perioada în care România a avut, potrivit statisticilor prezentate după 1989, cea mai mare creştere economică din Istorie, a fost omorît pentru subminarea economiei naţionale, ce ar trebui să se întîmple cu cei care, în 15 ani de economie de piaţă, au redus producţia sub 50% faţă de atunci, importă aproape jumătate din hrana poporului, au adus deficitul comercial la 5 miliarde de USD anual, iar datoriile externe au depăşit 30 miliarde de USD? Cine a subminat economia naţională? Ce criterii au avut „oamenii Legii” de la Tîrgovişte? A fost tiran şi dictator. Aceste atribute i-au fost acordate de „democratul” Silviu Brucan, omul care, prin presa vremii Anei Pauker, a trimis la Canal, în puşcării şi în faţa plutoanelor de execuţie, floarea intelectu-tăţii româneşti.


Da, Ceauşescu a fost tiran şi dictator pentru următoarele motive:


- Prin Legea nr. 18 stîrpise hoţia şi mita. Primii-secretari de la judeţe sau miniştrii, un fel de „baroni” actuali, nu-şi permiteau să-şi facă hectare de vile, să acorde favoruri pe sprînceană sau să comită abuzuri. Încercările unor „lideri de partid şi de stat” din Piatra-Neamţ şi de aiurea de a sări pîrleazul s-au soldat cu destituiri şi confiscări de averi ilicite.


- A obligat toată lumea aptă de muncă să execute o activitate utilă, stîrpind parazitismul, cerşetoria, lenea, tîlhăria. Nu ne era frică să ieşim noaptea pe stradă, laptele se vindea fără vînzător, lumea lua sticla şi lăsa banii, iar copiii puteau merge la şcoală liniştiţi.


- A fost dictator fiindcă pe vremea lui nu existau minorităţi şi probleme naţionale, românii, ungurii, ţiganii, saşii şi alte etnii învăţau împreună. Nici nu ştiai care-i ungur şi care-i român. Ca şi în altă ţară civilizată din lume, nici o minoritate nu îndrăznea să pretindă autonomie etnică sau modificarea frontierelor, nimenea nu putea refuza să înveţe limba ţării de unde mînca pîine.


- A fost dictator fiindcă Justiţia nu-şi permitea nici un fel de abuzuri, era obligată să judece pe fond şi fără chichiţe avocăţeşti.


- A fost dictator fiindcă nu permitea defăimarea în mass-media a cetăţeanului sau a ţării, pe bază de bănuieli sau minciuni sfruntate.


- Da, Ceauşescu a fost tiran fiindcă toţi cetăţenii care părăseau România după ce obţineau o calificare erau obligaţi să plătească ceva din cheltuielile de şcolarizare. Glumeţii spuneau că Ceauşescu „îi vindea”. El nu lua nici un leu, banii ajungeau la buget.


Cînd o fi subminat Ceauşescu economia naţională?


- A subminat-o cînd a restituit creditele luate de la FMI şi Banca Mondială, ca să nu mai plătească dobînzi?


- A subminat-o cînd a construit combinatele siderurgice, de aluminiu, rafinăriile, fabricile de automobile, camioane, autobuze, tramvaie, calculatoare, televizoare, hidrocentrale şi Centrala atomo-electrică de la Cernavodă, industria alimentară, cînd integrase economia şi nu mai livram bogaţilor lumii materii prime?


- A subminat-o cînd agricultura asigura hrana populaţiei şi mai producea şi pentru export?


- A subminat-o cînd a construit capitalele de judeţe, staţiunile de odihnă şi Litoralul?


- A subminat-o cînd a scos România în lume, cultural şi sportiv? Cîntăreţii de operă şi de muzică populară împînziseră lumea, România era cea mai bună din lume la handbal, volei (finala Cupei Campionilor europeni s-a disputat între Rapid şi Dinamo), gimnastica feminină, unele discipline atletice, box amator, tenis de cîmp şi masă, precum şi la alte discipline sportive? Steaua Bucureşti a fost singura echipă est-europeană care a cucerit Cupa Campionilor europeni şi Supercupa la fotbal, cu un record unic: a învins fără să aibă în echipă nici un jucător străin.


- A subminat-o cînd a construit blocuri şi cartiere întregi în marile oraşe, reducînd populaţia ocupată în agricultură la circa 30%?


- A subminat-o cînd a construit sute de biserici şi a refăcut mănăstirile naţiunii?


- A subminat-o cînd a construit sute de nave maritime şi fluviale, mii de kilometri de şosele şi de căi ferate, sau Canalul Dunăre-Marea Neagră?


- A subminat-o cînd exporta produse finite şi aveam un excedent valutar de miliarde de dolari anual?


- A subminat-o cînd a construit Casa Poporului, Centrul Civic, în care se lăfăie cei ce-1 acuză acum, Metroul, cînd a modernizat Dîmboviţa, care era o uriaşă latrină publică etc.? Ceauşescu a subminat internaţionalismul proletar, fapt pe care 1-a înţeles în ziua execuţiei.


b) Judecata trebuia să se desfăşoare în două etape:


b.l) Dezbaterea. Care constă în examinarea cauzei în şedinţe publice, prin discutarea problemelor puse la dispoziţie de organul de urmărire penală, iar în cazul în care instanţa apreciază că acestea sînt insuficiente, recurge la administrarea altor probe în cadrul dezbaterii. Scopul dezbaterii este să înlesnească instanţei să-şi formuleze convingerea pe baza probelor. Orice acuzat are, potrivit Legii, dreptul la un apărător. Dacă nu are, i se oferă unul din oficiu. În procesul cuplului prezidenţial român, probabil caz unic în istoria proceselor de pe Planetă, „apărătorul” a fost, în fapt, cel mai fervent acuzator.


Trei ani mai tîrziu, la Paris, a avut loc un concurs de pledoarie la care au participat avocaţi din toată lumea. Concursul a fost cîştigat de o franţuzoaică. Aceasta a prezentat o demonstraţie despre felul în care trebuia făcută pledoaria pentru apărarea soţilor Ceauşescu. Nu s-a judecat după legile lui Ceauşescu, domnule Iliescu!


b.2) Deliberarea reprezintă actul final al judecăţii şi se înfăptuieşte prin retragerea completului de judecată în şedinţă secretă, spre a chibzui asupra cauzei, în vederea luării unei hotărîri.


c) Punerea în executare a hotărîrii penale rămase definitive este parte constitutivă a procesului penal, fiind strict de competenţa Justiţiei. Mandatul de executare se emite de către instanţa de executare prevăzută de Lege. În cazul pedepsei cu moartea, un exemplar al mandatului i se înmînează condamnatului de către comandantul penitenciarului, în prezenţa procurorului, care-i pune în vedere că are dreptul să facă cerere de graţiere în termen de 5 zile libere. Cererea putea fi făcută de inculpat sau de apărător. Potrivit Legii lui Ceauşescu, pînă la împlinirea acestui termen condamnatul nu putea fi executat, domnule Iliescu! Potrivit Codului penal al României valabil la acea dată, în cazul condamnaţilor la moarte expertiza psihică era obligatorie, indiferent dacă erau de acord sau nu inculpaţii. (Va urma)


IERONIM HRISTEA


(2004)


================================


Comitetul celor 300 (III)


9. Prin intermediul războaielor controlate în ţările avansate şi prin foamete şi epidemii în statele Lumii a Treia, s-ar crea posibilitatea suprimării unui număr de 3 miliarde de oameni – aşa-numiţii „mîncători inutili”. Comitetul celor 300 l-a angajat pe Cyrus Vance să scrie o lucrare pe această temă, căutînd cea mai eficientă cale de producere a unui asemenea genocid. Textul a fost predat sub titlul „Raportul Global 2000”, fiind apoi acceptat şi aprobat pentru punerea în aplicare de către preşedintele Carter, pentru şi în folosul Guvernului Statelor Unite, ca şi de către Edwin Muskie, pe atunci secretar de Stat. Conform termenilor „Raportului Global 2000”, populaţia Statelor Unite se va reduce, pînă în anul 2050, cu 100 de milioane de oameni.


10. Demoralizarea lucrătorilor din clasa muncitoare, prin provocarea şomajului în massă. Pe măsură ce locurile de muncă se împuţinează, din cauza politicii post-industriale de creştere zero introdusă de Consiliul de la Roma, muncitorii demoralizaţi şi descurajaţi vor recurge la alcool şi droguri. Tineretul va fi încurajat, cu ajutorul muzicii rock şi al drogurilor, să se revolte împotriva stării de fapt, astfel subminînd şi, în cele din urmă, distrugînd unitatea familială. În această privinţă, Comitetul celor 300 a însărcinat Institutul Tavistock să pregătească un plan de punere în aplicare a acestei strategii. Tavistock, prin Centrul de Cercetări Stanford, a dus proiectul la îndeplinire, sub direcţia profesorului Willis Harmon. Ulterior, acest proiect a ajuns să fie cunoscut sub denumirea de „Conspiraţia Acvatică”.


11. Împiedicarea oamenilor de pretutindeni să-şi hotărască singuri destinele, cu ajutorul crizelor artificiale succesive, urmate de „administrarea” lor. Acest fenomen va deruta şi va demoraliza populaţia, în măsura în care, de pe urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, va rezulta o stare de apatie pe scară generalizată. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor. Se numeşte Federal Emergency Management Agency (FEMA) – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor. (Va urma)

===================================

Cuvintele - mesageri ai Istoriei (XV)



Savarina

Numele acestei prăjituri făcute dintr-o pastă moale îmbibată în sirop dulce, care are în compoziţia ei şi multă frişcă (dacă este bine făcută), apare în română abia în romanul Adela, al lui G. Ibrăileanu. Din franceză a fost luat şi numele ei (fr. savarin). Acesta atestă existenţa unui magistrat, gastronom şi scriitor francez, Anthelme Brillat-Savarin, autor al cărţii Fiziologia gustului (1825); la început (1856) prăjitura a fost numită chiar brillat-savarin, de către fraţii Julien, celebri patiseri francezi, care au creat-o folosind reţeta dată de scriitorul menţionat. Vezi şi pralină.

Sosie


„persoană care seamănă perfect cu alta, încît nu pot fi deosebite fizic”

Are la origine un personaj din comedia Amfitrion de Plaut (sec. 3-2 î.Ch.). Sosia era un sclav al lui Amfitrion, ale cărui trăsături le-a luat Zeus pentru a o seduce pe Alcmena, soţia lui Amfitrion, cînd soţul ei nu era acasă. Din legătura lui Zeus cu Alcmena s-a născut Hercule. Cuvântul sosie a început să circule după 1668, cînd Moliere a scris piesa Amfitrionul. Este înregistrat în scris în franceză abia la Voltaire (1738). Româna 1-a împrumutat din franceză.


Acad. MARIUS SALA


===============================


Jules Verne a fost considerat fie călător în timp, fie un maestru din Shambala


S-au împlinit 183 de ani de la naşterea lui Jules Gabriel Verne, cel care a fost, practic, părintele romanului SF, cu o vastă operă în domeniu, cunoscută de toţi copiii încă de la vîrsta preşcolară şi din învăţămîntul primar. Lucrări ca „20.000 de leghe sub mări“, „De la Pămînt la Lună“, „Copiii Căpitanului Grant“ etc. au făcut deliciul literar al multora. Generaţii întregi s-au visat alături de protagonişti, de pildă, în „Ocolul Pămîntului în 80 de zile“, sau au stat la Mare să prindă răsăritul, ca să vadă efemera „Rază verde“


Interesant este că o mare parte din cele prezise în romanele sale ştiinţifice s-au adeverit ca invenţii ulterioare, precum avionul, racheta spaţială, telefonul, staţiile de emisie-recepţie, televizoarele, submarinul etc. Mai mulţi au spus că acestea au fost create pentru că, la rîndul lor, inventatorii au citit, în copilărie, romanele lui Verne, ceea ce i-a făcut, mai apoi, să imagineze acele obiecte. Alţii au despre Jules Verne păreri la fel de fantastice precum opera sa. Printre teoriile conspiraţiei există cîteva filoane principale. Primul ar fi că el a fost un călător în timp, care s-a întors în anii 1800 ca să relateze omenirii despre invenţiile ulterioare. Sau, dacă n-a fost el însuşi, atunci cu siguranţă a întîlnit un astfel de călător în timp, care i-a relatat viitorul. O altă teorie, la fel de celebră, este că romancierul francez ar fi izbutit să decripteze în opera lui Nostradamus existenţa unor astfel de obiecte. Nostradamus a prevăzut scufundarea submarinului Kursk, sau rachetele spaţiale, aparatele de zbor etc., iar Jules Verne le-a dibuit şi le-a folosit în opera sa. Mai există şi teorii de-a dreptul fantastice, cum că el ar fi fost extraterestru, sau ar fi venit în lume din misterioasă Shambala, precum contele de St. Germain, ca să schimbe cursul tehnologic al omenirii. Mai ales lucrarea „Călătorie spre Centrul Pămîntului“, completată de „20.000 de leghe sub mări“, l-a făcut, practic, un iniţiat în domeniu. De unde ar fi ştiut Jules Verne ce se află la adîncimi abisale, atît sub oceane, cît şi sub scoarţa Terrei? Şi din punct de vedere pseudo-religios, unii îl aşează printre profeţii moderni, după Nostradamus şi înainte de Sundar Singh sau Djuna.


================================


Marea Neagră ar putea exploda (II)


URSS voia să detoneze Marea Neagră

Cazul Mării Negre este însă unul mai special decît cel prezentat mai sus. În exclusivitate pentru „Reporter Special“, Emil Străinu a declarat: „De mulţi ani se ştie că Marea Neagră este un pericol pentru toată Europa de Est, iar România, pînă în acest moment, nu a făcut nimic pentru a se proteja. Da, a fost vorba despre o agresiune meteorologică care a dirijat cantităţti mari de apă, evaporată artificial din Mare, înspre România. Problema este însă mai complicată, deoarece asemenea experimente, despre care nu se ştie deocamdată cine le realizează, ar putea detona uriaşul rezervor de hidrogen sulfurat din adîncurile Mării. Pe vremea războiului rece, Uniunea Sovietică avea în vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră, în cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost soluţia finală pentru sovietici, în caz că alte tipuri de arme ar fi dat greş“, spune generalul Emil Străinu.


Explozia pungii de hidrogen sulfurat  este echivalentă cu o bombă atomică…


Conform unor cercetări realizate pe parcursul mai multor decenii, adîncul Mării Negre este un rezervor uriaş de hidrogen sulfurat, un gaz solubil în apă, care se aprinde în contact cu oxigenul atmosferic şi care are o putere calorică mai mare decît cea a gazului metan. În caz de cutremur major sau în caz de intervenţie umană, acest rezervor uriaş, de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea ieşi la suprafaţă şi s-ar putea aprinde instantaneu în contact cu aerul. Într-o carte tehnică apărută în România în 1967, după o traducere din limba rusă, apare, la pagina 506, o informaţie legată de Marea Neagră: la adîncimi mai mari de 150 de metri, concentraţia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru. Ştiindu-se că acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca şi gazul metan, în anii ’70 Statul Român a verificat informaţia, în intenţia de a folosi zăcămîntul în scopuri industriale. Ceauşescu a comandat unei societăţi japoneze o serie de teste. Rezultatele au arătat că Marea Neagră are un strat de apă sărată adînc de 200 de metri, în care se poate dezvolta viaţa subacvatică. Acest strat presează ca un capac peste o apă de adîncime, toxică, îmbibată cu hidrogen sulfurat şi apă grea, improprie vieţii. Japonezii spuneau că echilibrul dintre apele de suprafaţă şi cele de fund este unul fragil şi că la un cutremur major pot apărea curenţi ascendenţi, care să aducă gazul inflamabil la suprafaţă. Lucru extrem de periculos pentru ţările din vecinătatea Mării. Dar cum hidrogenul sulfurat poate fi folosit drept combustibil, aşa cum arată şi reputatul chimist C.D. Neniţescu în cartea „Chimia Generală“, s-a pus problema valorificării acestui gaz. În 1981, fizicianul Silviu Dragomirescu a înaintat oficialităţilor o cerere de brevet pentru o instalaţie care să extragă hidrogenul sulfurat şi apa grea din Marea Neagră, instalaţie pe care a gîndit-o împreună cu termoenergeticianul Vladimir Stănescu.



Ruşii nu ne-au dat voie să folosim hidrogenul sulfurat

Silviu Dragomirescu: „Datele le aveam din rezultatele testelor care se făcuseră pînă în acel moment. Am trimis documentaţia la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Dosarul a fost preluat de vicepreşedintele Groza. Era chiar fiul lui Petru Groza, primul premier comunist din Istoria României. Groza a trimis dosarul Institutului de Cercetări Marine din Constanţa, pentru verificarea informaţiilor. Şeful instituţiei, un viceamiral, a trimis prin telex datele la Moscova. Din cîte am înţeles, era o convenţie între noi şi ei privind cercetările din Marea Neagră. Uimitor, însă ruşii au răspuns că cifrele sînt eronate şi că nu există hidrogen sulfurat în Marea Neagră, deşi tot ei furnizaseră anterior primele date despre acest gaz din Mare, în cartea «Îndrumar matematic şi tehnic», care a apărut în România. Era clar că vecinii de la Răsărit nu aveau interesul că noi să ne apucăm să exploatăm aceste zăcăminte. România şi-ar fi cîştigat mai multă independenţă energetică faţă de URSS. În orice caz, povestea a murit şi nu am mai îndrăznit să mai intervin pe lîngă oficialităţi“. (Va urma)


===============================

Fenomene stranii


Posedaţi de diavol (I)


„Atacurile diavoleşti“ şi „posedarea“ comportă efecte fiziologice observabile. Deşi literatura despre relaţiile cu diavolul este foarte bogată, un rezumat sistematic al acestor efecte nu a fost încă făcut.


Despre posedare, Dicţionarul Robert dă două definiţii. Una religioasă: „Fenomen prin care o fiinţă omenească adăposteşte în ea o fiinţă supranaturală şi malefică“. Cealaltă psihiatrică: „Formă de delir în care bolnavul crede că are în el un demon, cu sentimentul de dedublare şi halucinaţii“. „Atacurile diavoleşti“ sînt luptele pe care misticii spun că le-au dus împotriva diavolului care îi ataca. Aceste asalturi, foarte violente, nu durează în timp, iar misticii îşi păstrează luciditatea şi un comportament normal. Dimpotrivă, „posedarea demonică“ provoacă o stare continuă - uneori de mai mulţi ani - de depersonalizare. Mai întîi eşti „deposedat“ de tine înainte de a fi „posedat”. Intenţia mea nu este să ţin dizertaţii despre realitatea diavolului, ci să observ fenomenele care îi sînt atribuite. Cînd semnele lăsate pe corp nu-şi găsesc o origine naturală explicabilă, ele intră în categoria miracolelor. Thibaut şi fratele său, Joseph, erau nişte copii ca toţi ceilalţi, mergînd la şcoala comunală din satul lor, Illfurt, în Alsacia, la cîţiva kilometri de Mulhouse. Elevi liniştiţi, cu o inteligenţă medie, dar cu o natură plăpîndă şi o sănătate delicată. Cînd au ajuns la vîrsta de 9, respectiv 7 ani, amîndoi s-au îmbolnăvit, iar medicii chemaţi să-i consulte nu au fost în stare să pună diagnosticul. Medicamentele nu au avut nici un efect. În toamna anului 1865, comportamentul lor a devenit clar anormal: începeau să se învîrtească pe spate cu o viteză nemaivăzută, se băteau cu mobilele, erau cuprinşi de o poftă de mîncare pe care nimic nu putea să o potolească, burta li se umfla, picioarele li se curbau; convulsiilor le urmau ore de prostraţie. Se aşezau pe un scaun, acesta se ridica şi era trimis cu violenţă într-un colţ, în timp ce copiii se loveau unul de altul; terorizaţi, se luau în braţe şi nimeni nu-i mai putea despărţi. S-a mai remarcat şi faptul că băieţii aveau o mare repulsie faţă de tot ce era religios: o medalie binecuvîntată, un obiect de cult, un şirag de mătănii îi înfuriau rău de tot şi de pe buzele lor se revărsa atunci un val de cuvinte vulgare. Deoarece s-au produs atîtea şi atîtea lucruri asemănătoare, preotul satului a crezut că era vorba de un caz de posedare şi a adresat un raport episcopului. În sat a fost trimisă o comisie formată din 3 teologi şi o anchetă oficială s-a ocupat de examinarea faptelor, după care s-a luat hotărîrea practicării exorcismului. Unul dintre diavoli, cel care îl poseda pe băiatul cel mare, şi-a spus numele. Copilul a fost atunci total lipsit de auz, astfel încît nu mai era în stare să reacţioneze nici cînd lîngă el se trăgea un foc de pistol. Şi-a recăpătat auzul abia la sfîrşitul „posedării”. Într-o zi, cînd Thibaut era liniştit, i s-a dat o icoană a Fecioarei, cu care a început să se joace. Deodată s-a produs criza. A aruncat icoana la pămînt, atît de violent, încît a făcut-o ţăndări. Profesorul Lachemann, aflat de faţă, l-a întrebat, în latină (limbă pe care micuţii nu o cunoşteau), ce credea despre Fecioara Maria. „Cară-te de-aici, a răspuns el. Nu vreau să aud nimic despre ea“. Într-adevăr, cei doi fraţi erau în stare să se exprime şi să înţeleagă mai multe limbi străine. Ei au manifestat şi capacităţi de vedere la distanţă (unul dintre ei a descris un obiect închis într-o valiză rămasă la gară), premoniţii (Thibaut a prezis de mai multe ori moartea cuiva şi a anunţat avansări în funcţii jandarmilor care încă nu fuseseră informaţi).

Greutatea diavolului


Au trecut cîţiva ani fără ca exorcismele să-i poată elibera pe copii. Într-o zi, grădinarul municipal a vrut să-1 ducă pe Thibaut cu forţa la capelă, spunînd că acest lucru va fi uşor. „M-am înşelat, a povestit el în mărturia scrisă. L-am apucat zdravăn pe acest adolescent de 11 ani, dar n-am făcut nici doi paşi şi a fost cuprins de furie şi a refuzat să înainteze. L-am ridicat în aer ca să-1 duc pe sus şi să-1 stăpînesc, dar era atît de greu, încît a trebuit să-mi întrebuinţez toată forţa”. Acest detaliu al corpului devenit brusc extrem de greu trebuie să ne reţină atenţia, căci constituie una dintre manifestările fiziologice observabile în cazuri similare. De foarte multe ori, se vorbeşte de o greutate atît de mare, încît corpul nu poate să mai fie deplasat. Asta e valabil pentru mistici. Legat de atacurile diavolului, se citează cazul misticei Marguerite Parigot care, se spune, a avut de-a face cu aşa ceva încă din copilărie. Astfel, a avut un somn care a durat 10 zile, nimeni şi nimic nefiind în stare s-o trezească. Goerres chiar preciza: „Orice durere i-am fi provocat, nu se mişca deloc. Medicii au încercat toate remediile ca să facă să-i revină simţurile. În timpul acestor mari violenţe, faţa ei rămînea atît de blîndă şi de plăcută, încît a fost uşor să se observe că se domina perfect şi că astfel boala ei nu era naturală... Diavolul adăuga la somnul ei o greutate atît de mare a tuturor membrelor, încît atunci cînd era ridicată, nu se putea ţine pe picioare, iar fiind culcată pe pat nu mişca nici braţele şi nici picioarele...”. Biata Marguerite, care nu putea în timpul acestor lupte să înghită nici un fel de hrană, era cuprinsă şi de convulsii, de tremurături mari în umăr şi de puternice contracturi la mîini şi la picioare. O dată, mai multe surori întru credinţă au vrut s-o ia în braţe şi s-o ducă în corul bisericii. „Nici una nu a putut s-o ridice”. Era „copleşită de greutate”. Această îngreunare extremă este considerată de Olivier Leroy ca un fenomen contrar corpului uşor din timpul levitaţiei, dar de aceeaşi natură, pentru că pare să aibă loc o „modificare” a greutăţii corpului. (Va urma)


HELENE RENARD


Ziarul TRICOLORUL, nr 2085 - 09.02.2011

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu