Pentru România, în afara FMI şi a Băncii Mondiale, Bechtel, compania americană, asimilată de unii comentatori politici americani cu un complex militaro-economic afiliat la USAID, nu este altceva decat un asasin economic. „Asasinii economici sînt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează de miliarde de dolari ţări din întreaga lume. Ei redirecţionează bani de la Banca Mondială, de la agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi de la alte organizaţii străine de «ajutor» către seifurile corporaţiilor şi către buzunarele puţinelor familii bogate care controlează resursele naturale ale Planetei. Mijloacele lor sînt variate, de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită şi şantaj, la sex şi crimă”. Aceasta este definiţia pe care o dă John Perkins, în cartea sa, „Confesiunile unui asasin economic”. Banii împrumutaţi de România de la FMI – o sumă imensă, spre 20 miliarde de euro – sînt de natură să ne ţină ţara datoare cîteva generaţii şi reprezintă tot rodul unui asasinat economic. Şi ce s-a întîmplat cu banii de la FMI luaţi pînă acum? S-au băgat în băncile private din România şi au ieşit din ţară aproape imediat cum au intrat. Banii s-au dus în afara ţării, către băncile-mamă ale sucursalelor din ţara noastră, şi au alimentat tot economiile ţărilor puternic industrializate. Aşa că revenirea economiilor acestor ţări o plătim noi, românii, cîteva generaţii la rînd. Banii s-au virat exact către ţările şi guvernele care au provocat criza. Numai o mică parte din tranşele FMI s-au folosit pentru luarea unor măsuri sociale, mai precis s-au plătit pensii şi salarii, ca să se detensioneze situaţia şi să se aiurească electoratul în an de alegeri prezidenţiale. FMI ne-a îndatorat cel puţin pentru 50 de ani de acum înainte, fără ca noi să vedem vreun ban investit în economia românească. Şi pentru a asigura o vedere mai bună asupra acestor legături dăunătoare României, precizăm că ţinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB, stabilită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional pentru acest an, ar putea fi majorată cu aproximativ 0,5%, adică între 500 şi 600 milioane de euro, pentru plata datoriilor către Bechtel şi asigurarea finanţării Autostrăzii Transilvania, „gaura neagră” din bugetul României. De ce? Pentru că aşa vor cei de la Bechtel! Şi cei care au negociat contractul criminal pentru care Poporul Român trebuie să plătească ani de zile. Pe vremea lui Ceauşescu, dacă se întîmpla aşa ceva, autorii unui asemenea contract ar fi fost împuşcati în piaţa publică. În vremurile noastre îşi fac vacanţele în străinătate, au maşini şi case de lux, birouri somptuoase, ba mai şi candidează la Preşedinţie, aşa, ca Mircea Geoană, recent, sau Adrian Nastase, în urmă cu 6 ani. Dacă îi veţi întreba pe oamenii Puterii, oricare ar fi ei, căci toţi se închină la aceeaşi sinagogă mondială, vă vor spune că nu aveam încotro, asta e condiţia pentru ca România să rămînă în UE şi în NATO. Mircea Geoană era în SUA cînd s-a pus prima oară chestiunea trocului: intrarea în NATO contra nenorocirea Bechtel. Şi ce face acest vajnic membru al Aspen Institute, pepinieră a leadershipului mondial, de sorginte francmasonică? Vinde poporul român ca pe nimic. Conform planului unic al globalizării, ia legătura cu alt „mucenic”, Adrian Năstase, şef al Guvernului României, care după o discuţie cu Miki Şpagă, Miron Mitrea, pe atunci ministru al Transporturilor, Dan Ioan Popescu şi cu combinatorul Viorel Hrebenciuc, pecetluiesc soarta României. „V-am băgat în NATO!”, avea să se laude în faţa românilor Năstase. Culmea e că a mai şi candidat, cu neruşinare, după ce ne vînduse şi solul, şi subsolul altui asasin economic, de astă dată european, grupul OMV. Sigur, replica nu a întîrziat să apară: „Fără acest contract nu intram în UE!”. Bechtel nu a nenorocit numai România, ci şi ţări din America de Sud. Chiar şi parlamentari ai UE au sărit ca arşi cînd s-a aflat despre acest contract. S-a vorbit, în 2003, despre o trădare din partea României – au spus cei din Germania, Italia şi Franţa – faţă de interesele europene. Însuşi Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor, a declarat de nenumărate ori că Bechtel este cea mai mare pacoste pentru România, dar contractul încheiat cu ei nu se poate renegocia: „România are numai obligaţii, în vreme ce Bechtel are numai drepturi. Bechtel tărăgănează un contract negociat şi încheiat în 19 decembrie 2003 şi cu termen de finalizare 2012, prelungindu-l după bunul plac, pînă în 2020. Ceea ce trebuia să ne coste 2,3 miliarde de euro va ajunge să ne coste peste 8 miliarde de euro”. În 2005, contractul a fost renegociat de către Radu Berceanu, şi atunci tot ministru al Transporturilor. Renegocierea nu a adus vreun cîştig. Berceanu însuşi a exclamat: „Contractul cu Bechtel nu poate fi clintit!” Au fost schimbate, pe ici pe colo, cîteva clauze, doar pe unde „s-a lăsat” Bechtel. Dar sumele care ar fi părut că s-au diminuat prin această renegociere s-au amplificat şi mai mult prin tărăgănarea lucrărilor şi prin penalizările pe care Bechtel le-a impus Statului Român. Aşa că renegocierea a fost, cum zice românul, o frecţie la un picior de lemn. De pildă, în contractul cu Bechtel este prevăzut că România acordă 50 de milioane de euro pe an companiei ca fond de protocol, iar firma americană nu dă nici o socoteală pentru aceşti bani. Fireşte că, în asemenea condiţii, asasinul nostru economic este interesat ca lucrurile să fie „temporizate“ la nesfîrşit. Exact aici sînt şi banii de şpagă pe care îi încasează lunar cine vrea ca Bechtel să rămînă în România. Şi pentru ca faptele să fie cît mai clare, trebuie menţionat că Statul Român a plătit 56 milioane de euro unei firme de consultanţă din Franţa, Scetauroute, pentru a ajuta Compania de Autostrăzi să supravegheze şi să obţină cele mai bune şi mai ieftine lucrări de la Bechtel. Societatea franceză însă face parte din grupul Egis, alături de o altă firmă, Semaly, la care Egis este acţionar cu 82,57 %. Coincidenţa face ca restul acţiunilor să fie deţinute de Societatea Franceză a Căilor Ferate (1,08% acţiuni) şi societatea Bechtel cu 16,35% din acţiuni. Astfel, Statul Român a reuşit performanţa rară ca, pentru evaluarea şi supravegherea lucrărilor efectuate de Bechtel, să angajeze o firmă de consultanţă în care compania americană este, de fapt, asociată. Sute de milioane de euro ni se duc către buzunarele americanilor de la Bechtel în loc să asigure bugetele pentru educaţie, sănăntate, salarii, ajutor social etc. Sîntem asasinaţi pe banii noştri! Ioan Baraş, din Cluj, avocat în procesul cu Bechtel, afirma într-un interviu acordat ziarului „Gazeta de Cluj“ următoarele: „Noi, practic, ca Stat Român, le-am dat celor de la Bechtel un cec în alb, pe care ei au dreptul să scrie cîte zerouri doresc. Cîte zerouri doresc şi fiţi siguri că le trec tot timpul şi nu putem să facem nimic”. Şi, în vremea asta, nimeni, dar nimeni de la Putere nu face nimic, lăsînd România să se scufunde tot mai adînc în mlaştina sărăciei.
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu