"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




joi, 15 decembrie 2011

Astăzi, începînd cu orele 17,45 - pe Antena 3 !


LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI


Astăzi, începînd cu orele 17,45, preşedintele PRM va fi invitatul Alessandrei Stoicescu, la Antena 3. Cine ratează această emisiune e cel mai neserios om de pe suprafaţa mapamondului mondial, ca să nu zicem chiar o zdreanţă, o hahaleră etc.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2345 / 16.12.2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XXXII)




2 FEBRUARIE 1990. Primesc telefon, la o oră matinală, de la Ion Lăncrănjan. Îmi spune că a fost sunat de cineva de la Budapesta, ca să dea un interviu la radio. „Bădia“ i-a „pasat“ receptorul nevestei sale, care ştie ungureşte, după care legătura s-a întrerupt. Ungurii au mai sunat toată noaptea, dar el n-a mai răspuns. Îmi mai suflă o chestie despre „dizidentul“ Dan Petrescu, despre care se face acum atîta caz: mai mult ca sigur că avem de-a face cu un infractor de drept comun. Mircea Radu Iacoban (care îl cunoaşte bine, de la Iaşi) a scris acum un an în revista „Contemporanul“ un articol despre un viol în grup, cu număr de dosar cu tot. Şi Lăncrănjan, ca şi alte cunoştinţe, mă întreabă despre ziar, cînd îl scoatem. Nu ştiu ce să zic. Care ziar? N-am bani. Acum e vremea lui „cine ţipă mai tare“. O văd la televizor, ţipînd strident, pe Doina Cornea, mătuşica asta cu căciuliţă tricotată şi mutră de şoarece afumat. Ea ţine un fel de oră de dirigenţie cu muncitorii, cu întregul Popor Român, dar dacă asta e ştiinţa ei de carte, m-am lămurit. Pentru că face o gafă incredibilă: vorbeşte de Unirea Principatelor la 1918! Adulîndu-i pe Octavian Paler, Mircea Dinescu şi Dan Petrescu, femeia asta cu o voce imposibilă, care îmi zgîrie norii timpanului, se adresează proletariatului: „Ei trebuie să fie maeştrii noştri morali! Ei trebuie să fie etalonul nostru moral, dragi muncitori“. Deci, un fost membru al CC. al P.C.R., un ţigan infractor din Slobozia şi un violator cu dosar penal, din Iaşi, trebuie să fie idolii muncitorimii! E musai, aşa a hotărît muierea asta din fundul cratiţei. Şi mai e şi vremea lui Radu Comşa, de pildă, evreu bătrîn şi plin de bube-n cap, care îi turna pe studenţii de la Politehnică, în 1945-1948 (ceea ce atunci însemna puşcărie fără întoarcere!); apoi, prin 1953, a luptat în Coreea, după care a intrat în diplomaţie, la Agenţia Comercială Română din Japonia; a mai făcut ceva cheag şi pe la C.S.P., iar în final s-a pensionat. Dar, bineînţeles, a fost adus din nou în fruntea bucatelor, deşi are aproape 70 de ani! Dacă Eminescu scria „Colinde, colinde / E vremea colindelor“, pot astăzi să-1 parafrazez: „Partide, partide/E vremea partidelor".
Fănuş Neagu anunţă la televizor că s-a înscris în Partidul Democrat Agrar din România. Apar partidele ca ciupercile, dar nimeni nu ştie încă de existenţa celui mai puternic, care are numai doi membri şi nu e înscris nicăieri: e partidul C.V.T. + E.B., o să ne vină şi nouă vremea. Dumnezeu îi ajută pe cei ce suferă şi plîng. Deocamdată, pe prima scenă mişună toţi nebunii şi infractorii. De pildă, preşedintele F.S.N. din Trustul Agricol al Municipiului Bucureşti e un fost condamnat pentru flirt. Dar este el revoluţionar? Este! Nu mă pot dezlipi de televizor, abia acum îşi merită numele de „cutie magică“. Marele Caragiale era un mic copil faţă de ăştia! Iată-1, bunăoară, pe distinsul profesor Pişcoci, care încearcă să-i lumineze pe doi studenţi tenebroşi, cu barbă, dar cum o face? Are ticuri didactice, de Marius Chicoş Rostogan, adică el întreabă, el răspunde:
- Democraţia presupune ce? Compromisul! Şi compromisul duce unde? La consens. Şi consensul ce vrea el? Important este însă ce? Regula comportamentului democratic! Dar această regulă înseamnă ce? A respecta reguli etc. etc.
La televizor continuă mascarada proceselor. Este chemat un martor, care, dacă am înţeles bine, ar fi şeful Gărzilor Patriotice de la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Rm. Vîlcea. Subiectul: bîtele alea cu care s-ar fi încercat suprimarea revoltei de la Timişoara; ele au fost încărcate în trenul respectiv, dar în loc să ajungă în oraşul de pe malurile Begăi, s-au rătăcit pe la Radna şi, după numai cîteva ore, s-au înapoiat la Rm. Vîlcea. Dar nu asta ar fi problema, ci faptul că la proces se filozofează cam o jumătate de oră despre... esenţa lemnului de ciomag! Asta e important? Ieri, de pildă, s-a discutat vreo 2 ore despre prezenţa lui Tudor Postelnicu în faţa Cofetăriei Athénée Palace, dacă a lovit o femeie sau un bărbat, dacă a plecat cu maşina sau pe jos etc. Bine, bine, dar unde e genocidul? Cunosc astăzi, din presă, şi numele preşedintelui completului de judecată: Adrian Niţoiu. Ce păcat că acest magistrat militar îi intimidează atît pe inculpaţi, cît şi pe martori, nu le permite să facă nici un comentariu. Cînd ziceam şi noi că mai aflăm cîte ceva despre şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie (de la martorul Paul Niculescu-Mizil), judecătorul reprimă orice mărturie. Nu declarase oare Nicolae Ceauşescu că printre membrii C.P.Ex. se află şi unii agenţi străini? A declarat! Îi vom afla oare vreodată? Mă îndoiesc. Încet-încet, ies la lumină mici detalii de viaţă: în seara zilei de 21 decembrie 1989, pe la ora 21, Ceauşescu, care se pregătea să doarmă în sediul CC al P.C.R., a vrut să-şi vadă cei doi cîini labrador, Corbu şi Sharona, aşa că ofiţerul Matei Nicolae a fost trimis, de la Palatul Primăverii, să-i aducă cele două vietăţi, pe care atîta le iubea! Unde or fi cîinii aceştia acum? Un „nepot“ al lui Corbu trăia prin 1987 la Ambasada României de la Varşovia, m-am hîrjonit cu el cînd mă aflam acolo cu Naţionala de Fotbal, exemplarul aparţinea ambasadorului Ion Teşu, fost ministru al Agriculturii. Numai că, aşa după cum mi-a mărturisit medicul veterinar Viorel Chiriţă, adevăratul nepot al lui Corbu îi fusese dat lui în grijă, la Crevedia, de către fostul său ministru, Teşu, dar un îngrijitor cu suflet hain 1-a otrăvit. În disperare de cauză, de teamă ca Nicolae Ceauşescu să nu afle cum s-a purtat el cu patrupedul, Teşu a făcut rost de un alt labrador, cu care 1-a substituit pe cel cu „sînge albastru“. Pe mine chestia asta m-a distrat cel mai mult: din cîte mi-am dat seama, foştii activişti CC. al P.C.R. nu numai că îşi făcuseră o lume a lor, închisă, încuscrindu-se între ei, dar prin căpătarea unor pui de-ai perechii prezidenţiale de labradori erau convinşi că intră în familia lui Ceauşescu! Mai ţin minte că la meciul acela amical, în care Polonia ne învinsese cu 3-1 şi cînd Hagi şi Bölöni s-au certat la pauză, în vestiare (Hagi şi-a scos tricoul şi 1-a aruncat, refuzînd să mai intre pe teren, ca reacţie la criticile aduse de Bölöni), eu mi-am permis să fac nişte glume, în surdină, faţă de toată generălimea aia sovietică venită la meci, pentru a-i vedea pe marii fotbalişti români, dar Teşu s-a supărat foarte rău şi m-a admonestat: „Cît sînt eu aici, nu vorbi aşa de ruşi!“. Poate că el avea dreptate, deşi pe un stadion se mai şi rîde, că doar nu-i cimitir.
Fac ce fac şi tot la fotbal ajung! Azi e o zi importantă: s-a efectuat tragerea la sorţi pentru Campionatul European din Suedia, 1992 (grupa a 2-a, de la Stockholm). Echipa României a căzut cu echipele Scoţiei, Bulgariei, Elveţiei şi micului stat San Marino. Dar, pînă atunci, mai e Campionatul Mondial, din această vară, găzduit de Italia. În noiembrie 1989, după victoria noastră cu 3-1 asupra Danemarcei, Valentin Ceauşescu, înfuriat de articolele în care îl făcusem zob, îi spunea lui Cornel Dinu, cu care juca tenis: „Vadim ăsta n-o să meargă în Italia!“. Cornel i-a spus soţiei sale, Silvia, aceasta mi-a spus mie, la telefon, iar eu i-am replicat: „Fă să ajungă la urechea lui Valentin că, pînă în vara lui 1990, se vor întîmpla atîtea schimbări în România, încît o să merg eu şi n-o să meargă el în Italia!“. Martor îmi este Horia Alexandrescu, care tocmai atunci se găsea la mine. Şi uite cîte s-au întîmplat, cu mult mai multe decît ar fi anticipat oricine, răzbunătorul Valentin e la puşcărie, iar părinţii lui cei atotputernici zac în pămînt, ciuruiţi de gloanţe. Cît de ciudată, de imprevizibilă şi de insondabilă e soarta omului! Ce căţea bolnavă de lactoză şi cu puii luaţi poate fi Istoria!
Închei ziua de astăzi destul de mîhnit: în ziarul „Libertatea“ apare un interviu cu fostul paroh de la Biserica Sfînta Vineri, naşul meu de cununie, Gelu Bogdan. Acesta vorbeşte despre Memoriul celor 10 artişti români împotriva demolării lăcaşului, document trimis de mine prin serviciul telegrafic al Telefoanelor, pe adresa generalului Ilie Ceauşescu, dar uită să ne dea numele! Poate că sîntem ciumaţi, mai ştii? Le trec eu aici, pentru eventualii cititori din viitor: Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Fănuş Neagu, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu, Sabin Bălaşa, Doru Popovici, Mihai Pelin şi, cu voia dvs., ultimul pe listă, Corneliu Vădim Tudor, adică iniţiatorul şi autorul Protestului, pe care l-am citit telefonic, rînd pe rînd, şi celorlalţi. Naşule, naşule, atunci, în iunie 1987, cînd m-a ameninţat Iulian Vlad cu închisoarea, la Eugen Barbu acasă, nu te-ai gîndit ce era în inima mea? Cînd l-am sunat pe Patriarh să-i citesc telegrama la telefon şi bătrînul a strigat, speriat: „Lasă-mă, lasă-mă, nu vreau să aud nimic!“, unde era curajul clerului nostru? (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţie poza: 
Delegaţii PRM a fost bine primită pretutindeni pe unde a purtat-o soarta prin Asia. Imaginea de mai sus a fost realizată la Pekin: senatorul Corneliu Vadim Tudor în dialog cu Qiang Qui Chen (Cean Ki Şen), membru al Consiliului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, vicepremier al Consiliului de Stat, fost ministru de Externe al Chinei timp de 12 ani.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2345 / 16.12.2011

Mesaje primite de preşedintele PRM la biroul său din Parlamentul European


Stimate domnule Vadim Tudor,

În primul rînd, vă urez „La Mulţi Ani!“ pentru ziua de naştere din 28 noiembrie, multă sănătate şi noroc. Dumnezeu să vă binecuvînteze în tot şi să vă ajute să ajungeţi noul preşedinte al României, ca să aduceţi dreptatea, pe care atîţia oameni o doresc.
Am încredere că o să mă ajutaţi şi pe mine să găsesc dreptatea care mi se cuvine, să reuşim să scădem corupţia şi discriminarea din Cleveland, în special în ceea ce le priveşte pe femei.
În America este teribil să fii femeie sau bătrîn, pentru că te jupoaie toţi, din toate părţile. Sper că aţi primit primele mele scrisori şi scrisoarea unuia dintre avocaţii care m-au prăduit. Acum intenţionează să mă prăduiască încă o dată guvernul american şi să mai ia ceva bani de pe urma mea, folosind minciuna, în care este expert. Deşi sînt în America de 25 de ani, ştiu multe lucruri cu privire la dvs., de la mătuşa mea din Bucureşti, care are 81 de ani şi cumpără revista dvs. de cînd a apărut. Este o femeie cu mintea încă bună la vîrsta ei. A fost ingineră, şefă la Fabrica de produse zaharoase „Delicia”.
Domnule Vadim, pe 8 decembrie, pe canalul TV Univision, a fost ceva foarte interesant din Cleveland, pe cînd la dvs. era 3 dimineaţa. Emisiunea se cheamă „La Amenaza Irani” şi se referea la ce v-am scris  eu despre Iran, un mare pericol şi pentru America
Dumnezeu să vă protejeze şi să vă binecuvînteze, pe dvs. şi toată familia.
Sincer, cu respect.

MARCELA TARACHIN
Cleveland
7 dec. 2011

================================

Stimate dl. Vadim Tudor,

Permiteţi-mi să vă adresez, în numele meu şi al  colegilor mei,  calde felicitări cu ocazia  zilei dvs. de naştere .
Vă doresc multă fericire, sănătate şi  mult succes atît pe plan profesional, cît şi  în viaţa personală.
 Cu cele mai bune urări,

EDVARD KOZUŞNÍK,
Membru al Parlamentului European
Praga, 22 noiembrie 2011

================================

Stimate domnule Vadim Tudor Corneliu,

Este o onoare pentru noi de a vă transmite direct aceste 2 documente, în calitatea dvs. de reprezentant ales pentru naţiunile europene.
E.P.R. este o asociaţie apolitică şi neimplicată în viaţa religioasă, fondată de refugiaţii politici din Europa.
Nu dorim decît să vă aducem la cunoştinţă o situaţie gravă existentă în România.
Chiar dacă ţara dumneavoastră face parte din Uniunea Europeană, Justiţia şi Democraţia sînt departe de fi funcţionale.
Ignorarea aceastei situaţii critice şi nepedepsirea politicienilor României şi a foştilor criminali de război vor avea în viitor consecinţe dramatice pentru întreaga Europă, aşa cum s-a întîmplat în cazul crizei din Grecia! Vă rugăm să citiţi  cele 2 pagini şi să încercaţi să ne ajutaţi în găsirea unei soluţii pentru rezolvarea problemelor prezentate.
Un răspuns de numai 10 cuvinte  din partea dvs.,  ne-ar putea fi de  un imens ajutor!
Vă mulţumim anticipat pentru atenţia acordată scrisorii noastre.
 Primiţi, vă rugăm, expresia celor mai respectuoase sentimente.

ALEXANDRE MINEAU,

Preşedintele EPR
Franţa -Antony
noiembrie 2011

Ziarul TRICOLORUL, nr 2345 / 16.12.2011

SOLUŢIA DE SALVARE A ROMÂNIEI


Cu o manipulare mediatică adecvată, a fost pregătit şi s-a desfăşurat Summitul de la Bruxelles, din 8-9 decembrie 2011, unde a fost bifată o nouă etapă din Programul de realizare a Uniunii Statelor Europene, un nou imperiu pe bătrînul continent. Şefii de state şi guverne din Uniunea Europeană au fost la curent cu agenda Summitului şi au primit din timp proiectele documentelor de lucru, preşedinţii şi premierii ţărilor din Uniunea Europeană s-au consultat cu liderii partidelor politice şi au plecat la Bruxelles cu un anumit mandat. Singura excepţie a constituit-o preşedintele României, Traian Băsescu. El i-a anunţat pe cetăţenii români că pleacă la Bruxelles, unde se vor lua decizii importante privind Uniunea Europeană şi zona euro.
Apoi, într-o pauză a lucrărilor, a ţinut o Conferinţă de Presă şi la finalul reuniunii a angajat România şi Poporul Român într-o aventură extrem de periculoasă prin consecinţele sale, care lezează suveranitatea naţională. Conform Constituţiei României, art. 2, alin. 1, „Suveranitatea naţională aparţine Poporului Român“, şi nu preşedintelui Băsescu. În Constituţie, la art. 2, alin. 2, se precizează foarte clar: „Nici un grup şi nici o persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu“. Aceeaşi Constituţie, la art. 91, precizează care sînt atribuţiile preşedintelui României în domeniul politicii externe. Decizia luată de preşedintele Băsescu şi semnătura pusă pe un act care vizează pierderea parţială a suveranităţii naţionale a României nu au nici o acoperire în Constituţia României. Mai mult, în sondajele de opinie credibilitatea preşedintelui Băsescu s-a prăbuşit la circa 7%. Tele-Opoziţia parlamentară nu adaugă această faptă a preşedintelui Băsescu pe lista motivelor de suspendare a sa din funcţie. Mai mult, liderii USL (PSD, PNL şi PC) s-au dus la întîlnirea de la Palatul Cotroceni, din 14 decembrie a.c., cu preşedintele Băsescu ca să afle de ce şi cum a încălcat Constituţia României. Preşedinţii PSD, PNL şi PC au pus, totuşi, o condiţie formală: să fie prezent şi premierul Emil Boc. Ei s-au dus la Palatul Cotroceni ca să-i vadă lumea la televizor. Liderii PSD, PNL şi PC nu s-au dus la această întîlnire cu un document pe care să-l semneze şi prin care să se angajeze, împreună cu preşedintele Băsescu. Cu toţii au avut noroc că nu i-au întrebat ziariştii: ce înţeleg prin deficit structural, în care ţări se calculează şi în cîţi ani se implementează? Din păcate, nu au valorificat această nouă întîlnire cu preşedintele în interesul Poporului Român şi al României.
Traian Băsescu a acceptat, la Bruxelles, propunerea Germaniei şi Franţei vizînd un nou tratat interguvernamental cu „cei 17“ din zona euro, la care se vor adăuga încă 6 state membre ale U.E., precum şi suplimentarea banilor F.M.I. cu 200 miliarde euro. Din această sumă, 150 miliarde vor fi plătite de statele din zona euro, iar celelalte de 50 miliarde euro vor fi achitate de celelalte 6 state din zona non-euro, inclusiv România. Ca urmare a angajamentului personal al preşedintelui Băsescu, Poporul Român va plăti la F.M.I., în anul 2012, circa 10 miliarde euro din noi împrumuturi de la băncile străine, cu o dobîndă de 8-10%, suportată tot de Poporul Român. De altfel, pentru a-i pregăti moral pe români şi spre a le oferi un „cadou“ de Crăciun, în ziua de duminică, 11 decembrie a.c., preşedintele alogen Băsescu (care evită să lucreze sîmbăta, după porunca  din neamul său) i-a înştiinţat pe telespectatori, la o Conferinţă de Presă, că în anul 2012 România va trebui să împrumute 16 miliarde euro, din care 13,5 miliarde euro pentru a achita datoriile care sînt „rostogolite“ din anul 2007 încoace, şi 2,5 miliarde euro pentru a acoperi deficitul de 1,9% din P.I.B. În realitate, preşedintele Băsescu, guvernatorul B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu, şi premierul Boc ştiu că în anul 2012 vor să împrumute de la băncile străine şi să îndatoreze Poporul Român cu încă 80-100 miliarde euro, din care: 20 miliarde euro credite curente (cîte 2 miliarde euro în fiecare lună, ca şi în mandatul 2008-2011) pe seama titlurilor de stat; 10 miliarde euro contribuţia României la creşterea rezervelor F.M.I.; 23 miliarde euro pentru intervenţiile pe piaţă ale B.N.R. şi menţinerea cursului leu/euro. Sumele estimate riscă să sporească, în condiţiile depăşirii deficitului bugetar şi blocării accesării acelor fonduri europene nerambursabile. În ziua de 14 decembrie 2011, preşedintele Băsescu a declarat că „anul 2012 va fi un an de risc maxim pentru România“, datorită faptului că băncile străine din ţara noastră, care deţin 95% din sistemul bancar, îşi vor retrage capitalurile. În plus, cancelarul Germaniei a declarat în Parlament că actuala criză va dura ani de zile.
Pînă acum, nici un laureat al Premiului Nobel şi nici un candidat la acest titlu nu a avut ideea „genială“ să asigure prosperitatea F.M.I. şi, în acelaşi timp, această bancă să controleze aproape toată Uniunea Europeană prin preluarea unei părţi din suveranitatea naţională a 26 state europene, mai puţin Marea Britanie. Pînă în luna martie 2012, la nivelul UE,va fi pregătit un set de reguli care să fie adoptate de Consiliul European, menite să conducă la realizarea unei uniuni fiscale şi economice. Pentru susţinerea monedei euro, va fi acceptat un deficit bugetar de maximum 0,5 %. Cu toate că nu a fost primită în zona euro, preşedintele Băsescu s-a angajat personal că ţara noastră se va înscrie voluntar în noile reguli pentru Uniunea Statelor Europene, menite să controleze bugetele naţionale şi să impună amenzi pentru ţările care vor încălca disciplina financiară. La finalul întîlnirilor formale şi succesive avute în ziua de 14 decembrie a.c., preşedintele Băsescu a recunoscut public că este stăpînul vizibil al României şi angajează viitorul Poporului Român după cum i se ordonă. În Constituţiile ţărilor din zona euro şi în cele din zona non-euro, care de bună voie acceptă noile reguli, va trebui să se înscrie obligaţia de a avea bugete excedentare, sau cu un deficit structural de maximum 0,5 %. România va intra, probabil, în zona euro în anul 2015. Pînă la sfîrşitul anului 2014, România nu este obligată să-şi revizuiască Constituţia. Doar preşedintele Băsescu şi papagalii din PDL insistă pe această falsă prioritate, cu scopul de a frauda masiv alegerile din 2012. După ce preşedintele Băsescu şi actuala Putere (PDL, UNPR, UDMR şi deputaţii minorităţilor etnice) au hotărît să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare în noiembrie 2012 şi au angajat răspunderea Guvernului Boc V în Parlament, urmează să anunţe că în aceeaşi zi cu alegerile comasate va avea loc şi Referendumul Naţional pentru revizuirea Constituţiei. Regimul Băsescu va anunţa că, prin această comasare, va face încă o economie la buget de 20 milioane euro. Socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din tîrg.
Cu mult înaintea Summitului de la Bruxelles pe tema deficitelor bugetare, Partidul România Mare a făcut 18 propuneri pentru revizuirea Constituţiei României. Una dintre ele a fost formulată astfel : „Se interzice Guvernului să prezinte în Parlament proiectul de lege a Bugetului de Stat cu deficit bugetar sau să încheie anul calendaristic cu deficit bugetar“. Pentru ca România să poată avea numai Bugete de Stat excedentare şi să-şi poată plăti uriaşele datorii externe de peste 150 miliarde euro, este obligatoriu ca bogăţiile naturale să fie exploatate şi valorificate de români, pentru Poporul Român şi pentru România. Aceasta este şansa noastră reală, care trebuie înscrisă în revizuirea Constituţiei la art.1, „Statul român“, unde să se adauge alin. 6, cu următorul text: „În România, bogăţiile naturale aparţin Poporului Român, iar exploatarea şi valorificarea lor se fac numai de firme cu capital majoritar românesc şi în Interes Naţional“. Se ştie că Bunul Dumnezeu a lăsat în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică şi mai ales în Ardeal, pentru Adevăratul Popor Ales, Poporul Primordial, şi pentru urmaşii lui, numeroase bogăţii naturale, în cantităţi uriaşe. După ce au fost exploatate de mii de ani, după ce au fost jefuite de barbarii mai vechi (de după anul 105) şi mai noi, în România au rămas şi pot fi exploatate de către Poporul Român şi în Interes Naţional numeroase alte bogăţii naturale. Tatăl Ceresc i-a luminat pe liderii Uniunii Europene, care au decis ca fiecare ţară membră să cheltuiască atît cît produce şi, totodată, să ramburseze, pe baza unor programe anuale, datoriile externe. Astfel, va fi depăşită criza datoriilor suverane. Printr-un program rapid de redeschidere a minelor închise în ultimii 22 de ani şi prin deschiderea de noi mine, prin exploatarea noilor zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, prin abrogarea Legii nr. 555/2004 privind privatizarea PETROM şi prin majorarea substanţială a redevenţelor pentru titularii licenţelor de exploatare, se va ajunge la o creştere a veniturilor la Bugetul de Stat cu cel puţin 20 miliarde euro pe an.
Exploatarea şi valorificarea bogăţiilor naturale din România în Interes Naţional va avea numeroase consecinţe favorabile pentru Poporul Român, dintre care menţionăm următoarele :

1) Se pot respecta prevederile Constituţiei României referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, precum şi la nivelul de trai.
2) Se asigură dezvoltarea economică şi socială a României, inclusiv o creştere economică anuală de cel puţin 5%.
3) România va avea bugete anuale excedentare, va putea să-şi achite datoriile externe şi să contribuie la salvarea monedei euro.
4) Rezerva de aur a României poate fi mărită de la 103 tone la peste 1.000 tone, iar rezervele monetare de la Banca Naţională pot creşte la peste 100 miliarde euro.
5) Pot creşte, anual, cu cel puţin 20%, salariile şi pensiile românilor, pentru a se apropia de nivelul mediu din Uniunea Europeană.
6) Se vor asigura peste 2 milioane locuri de muncă.
7) Se vor întoarce acasă peste 1 milion de români.
8) Se pot respecta prevederile legale privind fondurile alocate anual pentru Sănătate, Învăţămînt, Apărare şi Cercetare ştiinţifică.
9) Peste 10 milioane de români scapă de sărăcie.
10) Se vor redeschide cele 3.000 de şcoli româneşti, cele 200 spitale şi nu mai trebuie închise 1.300 oficii poştale.
11) Se vor stopa disponibilizările la personalul bugetar şi va fi anulată regula absurdă impusă de F.M.I. privind angajările de personal.
12) Românii nu vor mai fi umiliţi, chinuiţi, batjocoriţi şi omorîţi cu zile.
13) Vor fi create condiţii pentru creşterea demografică a populaţiei şi a speranţei de viaţă a românilor.
14) Se stopează depopularea României şi, în special, a satelor şi a zonei montane.
15) Nu vor mai continua privatizările frauduloase impuse de asasinii economici şi asasinii politici.
16) Se opreşte jefuirea unei mari părţi din Avuţia Naţională.
17) Va fi lichidat analfabetismul, care a ajuns să cuprindă 25%-30% dintre copiii cetăţenilor români.
18) România nu va intra în incapacitate de plată şi nu va fi dependentă de băncile străine.

Cu toate că există aceste avantaje pentru Poporul Român şi se ştia de diktatul de la Bruxelles privind adoptarea de bugete naţionale cu deficit structural de pînă la 0,5%, totuşi, în Parlamentul de la Bucureşti, nici Puterea şi nici Opoziţia nu au abordat această soluţie salvatoare privind exploatarea şi valorificarea bogăţiilor naturale în Interes Naţional. La proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2012, Opoziţia (PSD, PNL şi PC) a prezentat 10 amendamente bune şi necesare, dar care au fost respinse de parlamentarii Puterii. Toate amendamentele se refereau la reducerea veniturilor la Bugetul de Stat şi mai ales la diminuarea unor cheltuieli. Nici un amendament al Opoziţiei nu s-a referit la creşterea substanţială a veniturilor la Bugetul de Stat, prin valorificarea în Interes Naţional a bogăţiilor naturale care aparţin Poporului Român. Din păcate, românii, anesteziaţi de stăpînii străini ai României, deocamdată nu reacţionează prin ieşirea în stradă, la demonstraţii paşnice şi cu lozinci clare. La revizuirea Constituţiei, atît Opoziţia, cît şi Puterea au ocazia să-i convingă pe români ca, prin Referendum Naţional, să impună în Legea fundamentală a ţării ca bogăţiile naturale să fie exploatate şi valorificate numai de firme româneşti, inclusiv cu participarea capitalului străin de pînă la 30%. Numai astfel se poate asigura anual un Buget de Stat excedentar şi Naţiunea Română va fi fericită.
Aceasta trebuie să fie principala temă de dezbatere publică în legătură cu revizuirea Constituţiei.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2345 / 16.12.2011

miercuri, 14 decembrie 2011

Cartea Neagră a UDMR - Acţiunile antiromâneşti, 1991


Ianuarie. Tökes Laszlo,  Szöcz Geza, Domokos Geza, membri marcanţi ai UDMR, au dat declaraţii în presă despre constituirea unei „Ungarii de Est“ pe lîngă o „Ungarie de Vest“ şi despre necesitatea ca noua Constituţie a României să declare Statul Român  „stat multinaţional“. 15 ianuarie - Se prezintă în Parlamentul României raportul Comisiei de anchetă instituită în vederea cercetării evenimentelor petrecute în municipiul Tg. Mureş în zilele de 19-20 martie 1990, de către profesorul Ion Mînzatu, preşedintele comisiei.Raportul a avut ca obiect analiza cauzelor, stabilirea soluţiilor în vederea restabilirii ordinii şi liniştii publice, identificarea persoanelor care s-au făcut vinovate de acest tragic eveniment. 18 ianuarie - Susţinerea în Parlamentul României a pseudo-Raportului Harghita-Covasna al lui N. S. Dumitru, care mistifică adevărul şi cuprinde doar punctul de vedere al UDMR-ului privind evenimentele din 19-20 martie 1990 de la Tg. Mureş. 19 ianuarie - Şeful Poliţiei Judeţene Mureş, col. Gheorghe Gambra, anunţă arestarea lui Pal Cseresnyes, de 49 de ani, agresorul lui Mihăilă Cofariu, rănit grav la 20 martie 1990 în faţa Hotelului Grand din Tg. Mureş. Februarie. 6 februarie - Senatorul Karoly Kiraly adresează o scrisoare deschisă lui Petre Roman, prim-ministru al României, prin care îi cere drepturi pentru minorităţi. 13 februarie - UDMR coordonează acţiunea propriei Uniuni, dar şi a altor minorităţi prezente în Adunarea Constituantă împotriva acelor articole din proiect care declarau România stat naţional unitar. Geza Domokos, preşedinte UDMR, s-a pronunţat deschis împotriva Statului Naţional Român, susţinînd că în Europa nu mai există state care să se declare naţionale. Deputatul UDMR György Tokay a atacat şi el ideea de „stat naţional“ din proiectul de Constituţie a României, susţinînd că se urmăreşte deznaţionalizarea minorităţilor. 27 februarie - Deputatul UDMR Zoltan Hosszu a cerut ca noua Constituţie a României să recunoască limbile minorităţilor ca limbi cu aceleaşi drepturi ca şi limba română. Martie. 12 martie - Deputatul UDMR Gabor Kozsokar a afirmat în Parlamentul României că nu era cazul să se ceară „drepturi speciale“ pentru minorităţi, pentru ca după aceea UDMR să ceară, incorect, „drepturi colective“ pentru minorităţi, în locul celor „individuale“ admise în practica europeană. Tentativa UDMR a eşuat, după dezbateri tensionate în Adunarea Constituantă, căzînd la vot. 13 martie - Deputaţii Attila Varga şi Lajos Démény au cerut, în numele UDMR, ca textul proiectului Constituţiei României, care cerea interzicerea „îndemnului la exclusivism şi la separatism naţional, etnic, lingvistic“ să fie eliminat. 14 martie - O subcomisie parlamentară a sosit la Tg. Mureş pentru audierea persoanelor obligate să părăsească judeţele Harghita şi Covasna datorită acţiunilor de epurare etnică a UDMR-ului. 15 martie - Stare tensionată la Tg. Mureş. Pentru a pune capăt oricărei provocări a UDMR-ului, prilejuită de aniversarea zilei naţionale a Ungariei, Prefectura judeţului Mureş interzice orice manifestare stradală sau în locuri publice în perioada 15-22 martie. Aprilie. 20 aprilie - Preotul Ioan Tobă şi o parte din enoriaşii ortodocşi sînt alungaţi din Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita. Pentru a-i determina pe aceştia să plece, iredentiştii locali au dus un adevărat război psihologic. În urma acestei epurări etnice, în oraşul Cristuru Secuiesc au mai rămas 26 de familii mixte. 30 aprilie - La Eger, în Ungaria, are loc Simpozionul Internaţional al maghiarimii, cu tema „Trecutul şi viitorul Transilvaniei“, la care au participat reprezentanţii UDMR. Acesta a constituit o încercare de internaţionalizare a problemei Transilvaniei, parte integrantă şi indisolubilă a României. Mai. 3 mai - Un grup de 5 tineri maghiari de 18-25 de ani, lucrători ai Teatrului maghiar din Timişoara, ajunşi la Tg. Mureş după un spectacol organizat la Odorheiul Secuiesc, dau jos Tricolorul de pe statuia ecvestră a lui Avram Iancu din centrul Municipiului Tg. Mureş. La TVR sînt transmise cîteva fragmente din „Reuniunea de la Eger“ dedicată trecutului şi viitorului Ardealului, preluate de la televiziunea maghiară, în care pastorul reformat Laszlo Tökes, preşedintele de onoare al UDMR, afirma: „Ardealul este în pericol de moarte. Este vorba de iminenţa pierderii definitive a Ardealului. (...) Toţi ungurii ardeleni să rămînă pe loc, cei plecaţi să se întoarcă, altfel lupta pentru Ardeal îşi pierde rostul. (…) Avem drepturi istorice sacre asupra Ardealului“. 15 mai - La Braşov s-a reînfiinţat EMKE - Societatea pentru Cultură din Transilvania. Iniţial, societatea fusese înfiinţată la Cluj, în 1855, şi avusese un efect negativ major asupra românilor din Transilvania. 20 mai - Preşedintele Iliescu face o vizită la Tg. Mureş. 24-26 mai - Cu riscul de a escalada tensiunile existente, la Tg. Mureş se organizează congresul UDMR-ului. Iunie. 6 iunie - Conducerea UDMR a aprobat, la Cluj-Napoca, 3 documente: 1) Hotărîrile Consiliului unional al delegaţilor; 2) Propunere în problema minorităţilor din România; 3) Apel către Conferinţa OSCE privind minorităţile. În Hotărîrile Consiliului se exprima convingerea că pactele Marilor Puteri nu pot să mai aibă un rol în actualitate (vizîndu-se Tratatul de la Trianon). În Apelul către Conferinţa OSCE se contestă dreptul Guvernului României de a-i reprezenta în raporturile externe pe toţi cetăţenii ţării, maghiarii din România dorind a fi reprezentaţi, conform documentului invocat, doar de UDMR. 12 iunie - „La Tg. Mureş viaţa mea este în pericol“, a declarat scriitorul Gyozö Hajdu, fondatorul Asociaţiei Együtt - Împreună, consacrată frăţietăţii româno-maghiare, ameninţat în repetate rînduri de UDMR. Septembrie. 11 septembrie - UDMR se opune ferm textului din proiectul de Constituţie a României, care afirma că: „Pe teritoriul Statului Român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine“, dar textul este votat de majoritatea parlamentară. Ziarele din Ungaria anunţă constituirea la Budapesta a unui guvern al Transilvaniei în emigraţie. Şeful acestui grup era un vorbitor de limbă română, Dan Zaharia, fost puşcăriaş de drept comun. Octombrie. 9 octombrie - Deputatul UDMR György Tokay a afirmat că UDMR nu se gîndeşte să atenteze la „integritatea şi unitatea României“, afirmaţie pe care a contrazis-o, vorbind ulterior, de pe poziţii opuse. Deputatul UDMR Zoltan Hosszu se opune articolului 41 din proiectul Legii privind regimul investiţiilor străine, care stabilea că apatrizii şi cetăţenii străini n-au drept de proprietate asupra terenurilor în România. UDMR solicită în Parlament ocuparea a 3 posturi de miniştri plini: la Învăţămînt, Cultură şi Justiţie. 11 octombrie - Apare în cotidianul de limbă maghiară „Rományai Magyar Szó“ comunicatul grupului politic din secuime, condus de vicepreşedintele UDMR, Adam Katona. Din grup mai fac parte Geza Szöcs, Gábor Kolumbán, Laszlo Tökés, Doina Cornea. 15 octombrie - Uniunea Vatra Românească protestează împotriva cererii grupului politic al UDMR, exprimată de Adam Katona, de transformare a judeţelor Harghita şi Covasna într-o enclavă denumită „Ţara Secuilor“. 17 octombrie - Se prezintă în Parlament Raportul Harghita-Covasna (preşedinte de comisie Mihai Teodorescu), în care sînt evidenţiate acţiunile de purificare etnică iniţiate de UDMR în aceste judeţe, ca şi sensul antinaţional şi separatist al manifestaţiilor maghiare din decembrie 1989, încheiate cu devastări ale sediilor de Miliţie şi Securitate şi cu uciderea unor ofiţeri ai Statului Român în exerciţiul funcţiunii. În numele UDMR, deputatul György Tokay şi alţi deputaţi ai acestei formaţiuni au făcut apel, rînd pe rînd, la Consiliul consultativ pentru problemele minorităţilor, la Guvern, la Preşedinţia României, la preşedintele Camerei Deputaţilor, în scopul amînării cu o săptămînă a dezbaterii Raportului sau a interzicerii transmisiei la TV a şedinţei parlamentare privind Raportul Harghita-Covasna, dar au fost refuzaţi. În replică, parlamentarii UDMR au  părăsit sala dezbaterilor. 19 octombrie - Mai mulţi membri UDMR în frunte cu Adam Katona, „grupul politic al UDMR din Ţinutul Secuiesc“, au lansat ideea proclamării unei „ţări a secuilor“, la Lutiţa (localitate din care au pornit represiunile antiromâneşti ale revoluţiei maghiare), stîrnind rumoare în opinia publică românească. 20 octombrie - Echipa de raportori ai UDMR-ului din Parlamentul României, prin Zsolt Szilagyi, afirmă la Consiliul Europei că „minoritatea maghiară nu are drepturi în România“. 21 octombrie  - Comisia Harghita-Covasna a fost solicitată pentru o întîlnire cu un reprezentant al ONU pentru Drepturile Omului prezent la Bucureşti. O impozantă delegaţie a Consiliului Europei, care avea între cei 7 membri ai săi şi pe Lászlo Kovacs, s-a deplasat la Bucureşti, interesată şi ea de Raportul Harghita-Covasna. O delegaţie a Guvernului de la Budapesta a cerut o întîlnire cu Comisia pentru Harghita-Covasna, pe care autorităţile româneşti au acceptat-o. Toate aceste intervenţii (şi altele asemenea) s-au produs datorită agitaţiei membrilor UDMR (Geza Szöcs, György Tokay, Geza Domokos şi alţii), în ţară şi peste hotare, în cadrul căreia minoritatea maghiară era prezentată de UDMR drept victimă, iar partea românească drept asupritoare a minorităţii ungureşti. Noiembrie. 1 noiembrie - Senatorul Karoly Kiraly cere introducerea în Constituţia României a prevederii de folosire a limbii maghiare în administraţie, în acele localităţi în care procentajul de maghiari este de peste 10% inclusiv. 4 noiembrie - De la tribuna Parlamentului, reprezentanţii UDMR Francisc Baranyi, Zoltan Hosszu şi Ladislau Pillich contestă rezultatele audierilor prezentate în Raportul Harghita-Covasna, neagă toate faptele şi argumentele care dovedesc că UDMR a iniţiat purificarea etnică în aceste judeţe sau că maghiarii au comis crime, contestînd şi întreaga acţiune a Comisiei parlamentare, atacînd Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia României şi Televiziunea Română. UDMR încearcă astfel, prin orice mijloace, să-şi disimuleze adevărata natură şi intenţiile subversive, să-şi creeze o imagine de organizaţie democratică. 6 noiembrie - După dezbateri tensionate, în Adunarea Constituantă, UDMR a încercat, din nou, prin deputatul  Károly Kerekes, să obţină dreptul de a folosi limba maghiară ca o a doua limbă în stat  „în relaţiile cu autorităţile comunale şi orăşeneşti“. Grupul Petre Roman - Adrian Severin, din cadrul FSN, a susţinut acest amendament. Prin votul Camerei Deputaţilor a fost respins amendamentul UDMR şi al grupării Petre Roman - Adrian Severin şi s-a promovat art. 13 din Constituţia României, potrivit căruia „În România, limba oficială este limba română“. 18 noiembrie - UDMR reuşeşte, sprijinită de preşedintele Camerei deputaţilor, Dan Marţian, şi de grupul FSN Petre Roman - Adrian Severin, să impună  în proiectul Constituţiei României ca „procedura juridică“ să se desfăşoare şi în alte limbi decît româna, ceea ce intra în contradicţie cu art. 13 din acelaşi proiect al Constituţiei. Un amendament  iniţiat de parlamentari români din mai multe partide cerea eliminarea acestui alineat, dar votarea lui a fost sabotată de UDMR, prin instrumentele ei din FSN şi din conducerea Camerei, după dispute aprinse, care au evidenţiat nu numai direcţia antistatală a UDMR, dar şi rolul de complici al unor importanţi membrii FSN. În 12 şi 18 noiembrie, sub presiunea majorităţii parlamentare, alineatul introdus de UDMR împotriva limbii române, ca singura  limbă de stat, a fost, totuşi, respins. În această etapă, UDMR, dezaprobată de majoritatea parlamentarilor, lucrează împotriva ideii de Stat Naţional, fiind susţinută de parlamentari F.S.N. care le reprezentau interesele. 21 noiembrie - Parlamentul României votează Constituţia, Grupul parlamentar UDMR votînd împotrivă. Decembrie. 1 decembrie - În publicaţia „Romaniai Magyar Szo“ a apărut un articol în care era condamnată declaraţia de loialitate a unui conducător al UDMR din judeţul Alba, exprimată cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, iar peste 10 zile, „pentru liniştirea cititorilor“, se preciza că, de fapt, „respectivul vicepreşedinte al UDMR nu a exprimat punctul de vedere al UDMR şi s-a gîndit exclusiv la loialitatea locală dictată de bunele relaţii interetnice din judeţ“. 8 decembrie- La Referendumul pentru Constituţia României desfăşurat la această dată, cetăţenii de etnie maghiară, la incitarea UDMR, au votat împotrivă.

Colonel (r) VASILE ZĂRNESCU

Ziarul TRICLORUL, nr 2344 / 15.12.2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XXXI)


1 FEBRUARIE 1990. Azi apare în „România literară“ un articol scris de Valeriu Cristea în 1984 (zice el), împotriva volumului meu „Saturnalii“. Autorul pretinde că nu i s-a permis să-1 publice atunci. Fireşte, cartea mea a fost mană cerească pentru intelectualii numiţi, îndeobşte, „jidoviţi“. Nu puteau găsi ei un prilej mai nimerit de a mai linge tălpile stăpînilor, de a mai face salamalecuri, de a-şi mai pune chipe pe scăfîrlii, la Sinagogă, pentru a savura, cu coada ochiului, încuviinţarea cu care îi privesc evreii. Articolul acestui Cristea e de o mîrşăvie fără seamăn. Nu atît faţă de mine (culpă dublă, şi în 1984, şi în 1990, cînd nu mă mai pot apăra şi trag toate canaliile în mine), cît împotriva lui Eminescu. Ecuaţia e mai mult decît simplă: rabinul Moses Rosen 1-a ultragiat, în scris, pe Poetul Naţional, cu calificativele infamante „fascist“, „legionar“, „huligan“, „pornograf“ şi „sifilitic“. Au existat în România numai trei oameni care i-au luat apărarea lui Eminescu, curajos, pe faţă: Pompiliu Marcea, Al. Oprea şi cu mine, toţi beneficiind de sprijinul moral al lui Eugen Barbu şi Iosif Constantin Drăgan. Restul intelectualilor nu s-a amestecat, sau, dacă a fâcut-o, asta s-a produs în secret, la şuete intime. Atunci, după o întîlnire cu Moses Rosen la sediul revistei „Flacăra“ (septembrie 1980), a scris şi a publicat Adrian Păunescu abjecta „poezie“ intitulată „Noi, baciul şi rabinul“ (mai corect ar fi fost bacilul). Pe mine m-au pus la zid atît liderii P.C.R., cît şi marile publicaţii „Washington Post“ şi „Paris Match“. M-ar fi pus şi „România literară“, dar, pretextează acest V.C., n-a fost lăsată. Indiferent ce pretinde complexatul critic, actul lui de trădare a culturii naţionale există, e palpabil, nu poate fi contestat. Poate să scrie el de acum încolo capodopere inegalabile, stigmatul ciumei tot îi mai arde fruntea: între Mihai Eminescu şi Moses Rosen el a optat, zgomotos, ba chiar şi cu bravură, pentru abuzivul şi incultul rabin. Ce cuib de şerpi a colcăit tot timpul în scorbura asta cu ifose de altar, „România literară“! Sub aparenţa că face cultură clasică şi restaurează nişte statui biografice, această foaie a fost tot timpul pe dos, împotriva Spiritului Naţional. Iar orientarea i-a fost trasată de George Ivaşcu - un mărunt epigon al lui George Călinescu. Am bănuiala că Ivaşcu nu i-a iertat „divinului critic“ că îl cam umilea şi că îl trimitea, călare pe bicicletă, cu manşetele pantalonilor prinse-n clame, să-i aducă ziarele, de la Bucureşti la Măgurele, sub ploaia de bombe a celui de-al II-lea război mondial. Desigur, o contribuţie de seamă la deraierea kominternistă a acestui Ivaşcu a reprezentat-o şi apartenenţa sa la gruparea stîngistă din jurul ziarului „Curentul“, de cînd îl lega o prietenie trainică cu Gogu Rădulescu. La procesul politic al acestui mărunt agitator bolşevic, s-a produs o lovitură de teatru: un martor neanunţat a apărut şi a fluturat în faţa instanţei documentul de apartenenţă a lui Ivaşcu la P.C.R.-ul din ilegalitate şi la acţiunile Komintern. Martorul nu era altul decît Grigore Preoteasa, ministrul de Externe al lui Gheorghiu-Dej. Şi aşa a fost salvat Ivaşcu de la a doua puşcărie. Pe prima o făcuse deja, ca orice scrib mărunt şi păgubos, de teapa lui Ion Caraion. De ce n-au produs oamenii Moscovei dovada asta înainte de prima lui arestare? E greu de spus. Dar, nu numai Valeriu Cristea mă atacă pentru „Saturnalii“, ci şi insignifiantul Buduca Ion. În revista „Cuvîntul“ (nu seria veche, stalinistă, ci cea nouă, fascistă), acest Buduca îşi face azi o scurtă autobiografie model, din care reiese că el e „critic literar cu o singură cronică de care îi este ruşine“. Se referă la elogiile adresate P.C.R. şi lui Nicolae Ceauşescu, dar ele nu s-au produs într-o singură cronică, ci în zeci de articole şi editoriale publicate în revistele C.C. al U.T.C., „Amfiteatru“ şi „Viaţa Studenţească“. De altfel, acest Buduca - un individ spălăcit, ca un balonaş de săpun suflat printr-un pai putrezit - a făcut carieră utecistă pe bază de nevastă: femeiuşca, nostimă şi cu vino-ncoace, ba chiar şi cu vino-peste-mine, a fost translatoarea intimă de limbi scandinave a Elenei Ceauşescu, calitate în care a pus ochii pe ea băiatul care gîndea cu „scîrbavnicul mădular“, Nicu, aşa că s-au cam jucat de-a mama şi de-a tata, şi de-a limbile (tot scandinave, fireşte!), timp în care Buduca nu-şi explica de ce-1 copleşesc deplasările peste hotare şi de ce începe el să fie tot mai departe de casă. De ce nu-1 pot ierta pe acest nărod? În primăvara lui 1984, cînd a luat amploare scandalul „Saturnaliilor“, iar rabinul ceruse la Tribunalul Militar condamnarea mea la moarte (?!), Buduca mi-a înjurat volumul într-una din revistele C.C. al U.T.C, pe motiv că e prea... creştin! Din păcate, nu mai am denunţul acela ateist, aşa că, dacă paginile acestui Jurnal vor vedea vreodată lumina tiparului, rog pe cineva care are „Amfiteatrul“ sau „Viaţa Studenţească“ din martie ori aprilie 1984 (nu mai ţin minte exact), să-mi trimită un exemplar, sau o copie xerox. Tot în aceeaşi perioadă mi-a „ars“ cartea în public, într-un autodafé utecist comandat, Constantin Sorescu, în „Suplimentul literar-artistic al Scînteii Tineretului“. Ce canalii! Cum se confirmă, pas cu pas, micul meu aforism, conform căruia „U. T. C-ul naşte monştri“!
 Dar, să revin la ziua de azi. Am intrat într-o nouă lună. Dacă în decembrie romanii sărbătoreau „saturnaliile“, în februarie e vremea „lupercaliilor“, ceremonie populară care vine, pesemne, de la omagierea lupoaicei ce alăptase doi pui de om, Lupa Capitolina. Majoritatea oamenilor se rătăcesc prin propria lor viaţă. Ce-am făcut eu, în februarie, anii precedenţi? O lună neutră şi cenuşie, ca o zi de marţi. Ţiganii îi zic femartie, adică de-ar trece mai repede. Februarie nu poate fi decît „luna zăpezilor murdare“. În februarie 1969, am fost vizitat, pentru prima oară, de Securitate. Erau doi ofiţeri: un maior gras şi roşcat, pe nume Georgescu, şi un locotenent tînăr. I-am văzut prin geam, încă de pe cînd băteau în poartă. Mama s-a speriat rău, a apucat-o criza de astm. Fiindcă n-aveam decît o cameră de paiantă, o bucătărie şi un antreu minuscul şi îngheţat, care dădeau din una în alta, mamei nu i s-a permis să stea în casă, la interogatoriu. Aşa că - afară fiind un ger înţepător - s-a refugiat în magazia cu lemne, unde a tremurat, pentru soarta mea, timp de vreo două ore. Nu mai relatez fazele anchetei, care, de altfel, a fost destul de civilizată. Ideea de bază era: „Ce legături ai d-ta cu Mişcarea Legionară din România?“. Iar răspunsul meu, ironic, a fost: „Dar există o asemenea Mişcare în ţara noastră?“. Am vorbit mult şi fără teamă. Le-am arătat celor doi ofiţeri Biblia, Operele Complete ale lui Shakespeare, în original, cărţile lui Goethe, Voltaire, Lessing, Balzac, aflate pe rafturile unui dulap albastru, care ţinea loc şi de bibliotecă: „Priviţi cărţile mele de căpătîi. Poate fi legionar un tînăr student în filozofie, care citeşte cărţi creştine, umaniste şi iluministe?“. Iniţial, era vorba să fiu dus la sediul Securităţii, pentru a da o Declaraţie - asta ar fi însemnat, în mod sigur, arestarea mea. Ştiu de la ce mi s-a tras: 1) în mai multe rînduri, încă din august 1967, am cerut public, la Cenaclul Bacovia, retrocedarea Basarabiei şi Bucovinei, şi m-a turnat un nemernic cu nume unguresc; 2) în august 1968 am fost şi eu în Piaţa Palatului, iar la seminariile din octombrie şi noiembrie am criticat aspru U.R.S.S.-ul, martori fiind asistenţii universitari Virgil Constantinescu şi Septimiu Chelcea; 3) în decembrie 1968 am luat apărarea - în cadrul unei furtunoase dezbateri desfăşurate în Amfiteatrul Dimitrie Cantemir, de la Facultatea de Filozofie - colegilor noştri care demonstraseră de Crăciun şi protestaseră în faţa Ambasadei Sovietice: „Au cîntat colinde, da? Şi ce-i rău în asta? Sîntem un Popor creştin!“. A fost vorba atunci ca eu şi un coleg, micuţul Sebastian Reichmann, să fim exmatriculaţi şi arestaţi, dar în ultimă instanţă ne-a apărat profesorul nostru, Miron Constantinescu. Îl mai văd, cu ochii minţii, şi acum pe Sebi Reichmann, delicat poet suprarealist, cum plîngea pe holul facultăţii. Pe la începutul anilor ’80, cînd avea să plece în Israel definitiv şi m-am întîlnit cu el pe lîngă Biserica Enei, am plîns eu... Voi putea să-mi văd vreodată împlinit visul de a citi „dosarele“ acelor zile capitale din viaţa mea? Adică şedinţa de demascare de la Filozofie, cînd, din vreo 200 de studenţi (unii aflaţi azi în prim-planul vieţii politice, ca dizidenţi), numai 2 poeţi au avut bărbăţia să se opună represaliilor? Sau raportul celor doi ofiţeri de Securitate care m-au anchetat, în februarie 1969? Atunci, în acea zi grea a vieţii mele, fratele meu mai mare, care era căpitan M.F.A., a venit să mă consoleze: „Fii foarte atent de acum încolo, tot ce vei spune sau vei face tu se va consemna mai ceva decît acţiunile şi vorbele lui Napoleon!“. Aşa mi-a zis bietul Marcu, care a avut şi el de „tras“, atît de pe urma gurii mele slobode, cît şi din pricina vieţii profund religioase a părinţilor noştri. Mai consemnez că pe acel Georgescu aveam să-1 mai văd ulterior, după 1976, cînd scriam reportaje. Agerpres pe la manifestările oficiale, el era deja colonel la celebra Direcţie a V-a. Dar, cum se întîmplă de obicei, tot eu sînt acuzat de colaborare cu Securitatea! Asta-i ţara în care trăim! Dacă aş pune cap la cap toate infamiile care s-au scris, în timpul vieţii lor, despre Eminescu, Caragiale, Brâncuşi, Iorga şi Arghezi - aş umple un volum cît Biblia de la Bucureşti. Din păcate, nu sîntem o ţară prea civilizată: cum putem pretinde omului mediu să fie foarte moral, cînd chiar vîrfurile intelectualităţii sînt nişte abjecţii ale naturii? Ce ticălos, acest Valeriu Cristea! Ce crede el că-1 vor unge evreii? Redactor-şef, director, ambasador, ministru, împărat-şef, vorba eroinei din piesa „Scaunele“ a lui Eugen Ionescu? Cu ce drept moral mai poate el să scrie sau să rostească, vreodată, numele lui Eminescu? Ia te uită ce zăcea şi-n popîndăul ăsta, critic cu şapte sute de cititori, speriat de bombe, transpirat, ciugulit de ambiţii ca de vărsat de vînt! Să-i reamintesc eu textele lui libidinoase despre marxism-leninism şi marea cultură sovietică? „Nu fii supărat, Vadime, pe care-l cauţi ai să vezi că ba are o nevastă jidoafcă-n pat, ba e plătit de Europa liberă. Ai răbdare, ne vine şi nouă rîndul, cînd le-oi arăta eu ştremeleagul.“- aşa mă linişteşte Eugen Barbu şi n-am motive să nu-1 cred.
Pe plan politic, se pare că Frontul Salvării Naţionale a început să cedeze: s-a realizat Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, care cuprinde reprezentanţii celor 30 de partide existente. Culmea e că avem 30 de partide, dar nici măcar o singură personalitate! La televizor, apare, zi şi noapte, Alexandru Stark. Acum e trimis la Paris, ca recompensă, fireşte, doar a suferit atît de mult sub dictatură, care i-a tăiat macaroana corespondenţelor de la Congresele P.C.U.S. În spatele lui, se agită în cadru, tot la Paris, Valentin Hossu-Longin. Politruc şi el, din tată-n mătuşă, dar dizident! Neapărat dizident! Nici nu s-a sfîrşit bine emisiunea şi primesc mai multe telefoane acasă, împotriva acestor neruşinaţi. Pe la miezul nopţii, începe distracţia. Sau circul. Adică procesul acelora acuzaţi de „complicitate la genocid“. Bobu, Dincă, Mănescu, Postelnicu. Tragică distracţie. Inuman circ. Aşa cum stau toţi 4 în boxă, le mai lipseşte un drapel în spate, pentru a crea impresia că reprezintă Partidul Deţinuţilor. Se duce pe Apa Sîmbetei şi ziua asta. Ce singur mă simt! Ce nemiloasă e şenila Istoriei! „Zeii îi înalţă pe muritori, ca să-i poată trînti cît mai de sus“ - spune înţelepciunea antică. Trăim, pe viu, o glaciaţiune socială şi politică. Un cutremur de gradul 9 pe scara Gorbaciov. Iar eu, extravertitul de mine, n-am unde să-mi vărs adrenalina. Decît în paginile acestui Jurnal maliţios. Sînt ca Vlad Ţepeş în temniţă la Buda, care, după cum scria Iorga, trăgea în ţeapă guzgani, ca să nu-şi iasă din mînă. Sau, mai potrivit, mă simt ca Dimitrie Cantemir, „croind la planuri din cuţite şi pahară“. Asta, şi nu alta, e moartea civilă. Dar există o înviere şi din aşa ceva, mai mult ca sigur. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

 Ziarul TRICLORUL, nr 2344 / 15.12.2011

Mesaj primit de preşedintele PRM la biroul său din Parlamentul European Strasbourg


Domnule Vadim,

Dvs. trebuie să spuneţi în cadrul fiecărei emisiuni că, din cauza faptului că în 2000 nu aţi fost ales preşedinte, România a pierdut, în urma păguboaselor privatizări din perioada 2000-2004, toate liniile tehnologice. România avea mari unităţi industriale - Carbidul Tîrnăveni, Combinatele de la Baia Mare şi Cîmpia Turzii, Cristalul Mediaş, Combinatele de celuloză şi hîrtie Dej, Letea, Buşteni, Brăila, siderurgia din Reşiţa şi Hunedoara, Călan, Alumina Oradea, Serele Oradea - cele mai mari din Europa. Toate au fost date pe nimic concurenţilor europeni, care le-au închis. Serele Oradea sînt dezmembrate acum pentru sticlă şi aluminiu de către o senatoare PSD de Craiova. Astfel, România a rămas fără industrie şi fără locuri de muncă. Aceste mari unităţi existau de cca. 240 ani şi mergeau bine.
Nimeni nu va putea ridica din nou industria în ţară, pentru că este nevoie de timp, bani şi oameni profesionişti pentru noi investiţii. E un dezastru că aţi fost împiedicat să ajungeţi preşedinte.
Ţara trebuie să iasă la vot pentru PRM - care va pune pe picioare România, prin legi clare şi ferme şi ridicarea independenţei procurorilor şi judecătorilor, ce nu pot fi verificaţi în soluţiile date în dosare. PRM va pune controale obligatorii, din 4 în 4 luni, la toate instituţiile statului unde se cheltuie bani publici. Nimeni nu-i verifică pe primari şi pe directorii de şcoli şi spitale care fură banii statului la achiziţiile publice. Nu e posibil aşa ceva. Domnule Vadim, folosiţi fiecare apariţie TV pentru a chema lumea la vot alături de dvs! Prezentaţi situaţia din Oradea, cu retrocedările frauduloase ale horthystilor şi cereţi guvernului să oprească, în general, asemenea abuzuri! Să se facă urgent verificări ale retrocedărilor de clădiri şi păduri în toată Transilvania!

VALI P., Oradea

Ziarul TRICOLORUL, nr 2344 / 15.12.2011

Mare decepţie pentru justiţia şi presa băsistă: Parlamentul European n-a solicitat ridicarea imunităţii lui Vadim ci, dimpotrivă, apărarea imunităţii acestuia!


Comunicat de Presă

Purtătorul de cuvînt al Parlamentului European, Federico de Girolamo, a declarat, marţi seară, la orele 20,30, la Bruxelles:  „Am comis o greşeală - nu este vorba de o cerere de ridicare a imunităţii, ci de una de apărare a imunităţii domnului Vadim Tudor“.

În această situaţie, devine ridicolă campania întreţinută de TVR, care a inventat o pretinsă investigare a preşedintelui PRM de către... OLAF! În realitate,  însuşi liderul PRM a cerut, în scris, în iulie 2011, conducerii OLAF şi Justiţiei să clarifice denunţul calomnios pe care l-a făcut traficantul de minori Cezar Marin, folosit ca armă de răfuială politică de către Monica Macovei şi Laura Codruţa Kövesi. De asemenea, preşedintele PRM a adresat o cerere scrisă către preşedintele Parlamentului European, dl. Jerzy Buzek, cerere pe care acesta din urmă a pus o rezoluţie de apărare a imunităţii.  Ar fi cazul ca nişte oameni şi instituţii, dacă  au onoare, să-i prezinte scuze Tribunului. 

BIROUL DE PRESĂ AL PRM
14 dec. 2011

Ziarul TRICOLORUL, nr 2344 / 15.12.2011

Cruzimea faţă de animale


În timp ce scriam aceste rînduri, Traian Băsescu participa la un soi de acţiune, şi anume lansarea Raportului de competitivitate al României. Ca de cele mai multe ori, am asistat la multe vorbe mari, dar goale de conţinut şi imposibil de aplicat în lumea reală. Vorbim de competitivitate, performanţă, competenţă, politici economice, monetare şi fiscale, de transparenţa actului administrativ, de ieşirea din criză şi salvarea zonei euro şi noi, în Mileniul 3, iată, nu sîntem în stare, cu o armată de oameni, să prindem un tigru evadat dintr-o grădină zoologică. Căci, de fapt, la acest subiect am dorit să ajungem, mai ales că subiectul a atras televiziunile, ca un magnet, mai mult de jumătate de zi. Precizăm, încă de la început, că grădinile zoologice, Circul şi alte asemenea instituţii care chinuie animalele sînt o pată ruşinoasă pe obrazul speciei umane.
Ultimii ani au oferit publicului, pe diferite canale de informaţii, suficiente elemente necesare pentru cunoaşterea mediului înconjurător şi a fiinţelor necuvîntătoare care îl populează. Nu credem că este esenţial pentru educaţia unui copil care, în timp ce îngurgitează cu nesaţ vreo îngheţată îmbibată de E-uri, să vadă un leu chinuindu-se în cuşca de 3 metri pătraţi, un elefant cu picioarele cangrenate de la lanţurile în care este ţinut sau vreo panteră care sare printr-un cerc de foc, ştiind că dacă nu ar face-o i s-ar administra şocuri electrice extrem de dureroase. Dar, cum Circul guvernează acest tip de societate, la propriu şi la figurat, nu credem că vom scăpa curînd de aceste atrocităţi. Un lucru este cert. Tigrii sînt o specie pe cale de dispariţie, iar cei născuţi în captivitate supravieţuiesc în mod miraculos. Pe de altă parte, există norme internaţionale foarte bine puse la punct în legătură cu măsurile de securitate ale grădinilor zoologice, astfel încît, orice animal, chiar scăpat din cuşcă, să nu poată ieşi din perimetrul stabilimentului respectiv, hai-hui, pe afară, în decor. Dar, iată că nenorocirea s-a întîmplat tocmai în oraşul administrat „exemplar”, după cum vor unii să credem, al cărui primar era cît pe ce să devină primul ministru al României. O administrare mai responsabilă a fondurilor destinate acestei instituţii şi un personal calificat şi stimulat printr-un salariu decent ar fi condus, cu siguranţă, la alt deznodămînt. Unele televiziuni au afirmat chiar că ingrijitorul a leşinat, lăsînd uşa întredeschisă şi, totuşi, tigrul „flămînd” şi „periculos” nu s-a ostenit să-l atace, alegînd libertatea. Fără să pretindem că avem cunoştinte de specialitate, încercăm să ne gîndim că un animal sălbatic, născut, crescut în captivitate, care nu a vînat niciodată şi a fost obişnuit cu oamenii în cazul în care nu a fost maltratat în vreun fel, nu are motiv să atace nitam-nisam, decît dacă se simte cumva ameninţat. Lipsa de profesionalism al celor care nu au reuşit să-l tranchilizeze, la care se adaugă dotările precare ale instituţiei în cauză au condus la un deznodămînt nedorit de nimeni. Dar, cui îi mai pasă de un biet tigru, cînd, zilele acestea ,se pecetluieşte soarta a zeci de mii de cîini comunitari, lăsaţi la „mila” autorităţilor locale care, din dorinţa de a face pe plac actualului regim (unele dintre ele), vor „eutanasia” cu bîta (e mai ieftin decît glonţul aplicat tigrului) zeci de mii de suflete vinovate doar de faptul că s-au născut în România, în aceste vremuri criminale, atît pentru oameni, cît şi pentru prietenii lor cu 4 lăbuţe?

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2344 / 15.12.2011

marți, 13 decembrie 2011

Cartea Neagră a UDMR - Acţiunile antiromâneşti, 1989-1990 (II)


15 martie. Sub pretextul sărbătoririi zilei de 15 martie 1848, în Transilvania au sosit numeroase autobuze cu turişti unguri, fapt acceptat cu uşurinţă de conducătorii provizorii ai Statului Român, care, se ştie, deschiseseră larg graniţele ţării începînd cu decembrie 1989. În acest context, cîţiva membri ai CPUN Mureş au propus oficial unirea judeţelor Mureş, Covasna şi Harghita într-o regiune autonomă maghiară. La Albeşti, Fîntînele, Sovata, Tg. Mureş şi în alte multe localităţi are loc aniversarea a 142 de ani de la revoluţia iniţiată în Ungaria, cînd Lajos Kossuth a proclamat actul samavolnic de unire a Transilvaniei cu Ungaria, eveniment soldat cu distrugerea a 230 de sate româneşti şi asasinarea a 40.000 de români. Se arborează însemnele de stat ungare şi se intonează cîntece care lezează sentimentele naţionale ale românilor. La Satu Mare, aproape 4.000 de cetăţeni unguri au participat la arborarea drapelului unguresc pe edificiul catedralei catolice, precum şi la profanarea statuii lui Nicolae Bălcescu. Are loc o nouă profanare a statuii lui Avram Iancu din Tg. Mureş. Situaţia de la IMF Tg. Mureş este tot mai tensionată, ca urmare a grevei studenţilor maghiari, care refuză să intre la cursuri alături de colegii lor români. Ia fiinţă Partidul Unităţii Naţionale a Românilor din Transilvania, transformat, apoi, în PUNR, care, în decursul anilor, alături de Partidul România Mare, înfiinţat un an mai tîrziu, s-a aflat în fruntea luptei împotriva acţiunilor antiromâneşti ale UDMR. 16 martie. Un Trabant condus de un element iresponsabil, extremist, de naţionalitate maghiară, intră într-o coloană de manifestanţi din Tg. Mureş, accidentînd 14 persoane. La Farmacia nr. 28 din Tg. Mureş personalul de naţionalitate maghiară refuză să servească clienţii de naţionalitate română, arborează drapelul maghiar şi încearcă să expună o firmă bilingvă. 17 martie. Au loc marşul şi mitingul de protest al studenţilor şi cadrelor didactice de la IMF Tg. Mureş împotriva grevei declanşate cu 10 zile în urmă de studenţii maghiari ai institutului. 19 martie. O manifestaţie organizată de Uniunea Vatra Românească cere demisia din CPUN Mureş a celor care avansaseră propunerea înfiinţării unei regiuni autonome maghiare (Elöd Kincses, Károly Király, Attila Jakobffy, András Tökés, Smaranda Enache), dintre care Elöd Kincses îşi depune demisia. Seara, la Tg. Mureş au loc confruntări violente, în urma cărora au suferit vătămări fizice atît români, cît şi maghiari, între care şi scriitorul Süto Andras. 20 martie. În replică, se produce o manifestaţie maghiară cu oameni înarmaţi şi bine organizaţi, accesul în oraş al manifestanţilor români fiind blocat. Trei autobuze cu ţărani români din judeţ sînt lăsate să pătrundă dincolo de cordoanele care închideau oraşul, pasagerii lor devenind practic victimele manifestanţilor unguri, bine pregătiţi pentru represiune. După-amiaza, la Tg. Mureş au loc noi confruntări violente, soldate cu 6 morţi şi 263 de răniţi, în cea mai mare parte români (4 morţi şi 198 răniţi). La Ernei, Dumbrăvioara, Sîngeorgiul de Mureş, se ridică bariere, românii sînt agresaţi cu furci, lopeţi, bare, pietre etc. Fabrica de pîine lasă fără pîine populaţia română a municipiului, în timp ce maghiarii primesc pîine distribuită prin bisericile reformate şi romano-catolice. Deşi s-a încercat ascunderea adevărului, el iese la iveală chiar din aceste cifre: pregătirea insurecţiei este evident de partea celor care au avut mai puţine pagube. La fel de elocventă este prezenţa unor echipe de filmare din Occident, compuse mai ales din unguri extremişti, care erau bine pregătite şi plasate pentru a filma evenimentul. Acestea au făcut reportaje partizane, transformîndu-i cinic, în comentariile lor, pe unguri din agresori în călăi. Aşa se face că o victimă, care a fost prezentată pe toate ecranele lumii ca ungur ucis în bătaie de români, era românul Mihai Cofariu, maltratat sălbatic de unguri. Mihai Cofariu, din comuna Ibăneşti, a scăpat cu viaţă, dar cu grave infirmităţi. Toate acestea ne indică un plan de dezinformare pregătit la nivel intern şi internaţional, în favoarea părţii maghiare. Scopul pare a fi fost de a internaţionaliza chestiunea maghiară din România şi a obţine un rezultat favorabil autonomiei judeţelor maghiare sau chiar a Transilvaniei. Sînt indicii că  această insurecţie ungurească urmărea, de fapt, refacerea Regiunii Autonome Maghiare. Deşi planul UDMR n-a izbutit, aceasta se datorează mai puţin conducerii provizorii a României, concesive şi capitularde faţă de UDMR şi Ungaria, ci populaţiei civile româneşti, care a reacţionat, riscîndu-şi viaţa, ca să dezamorseze un puci pregătit împotriva Statului Român. Atunci Uniunea Culturală Vatra Românească şi-a dovedit rolul de zid ce a oprit valul, interpunîndu-se între Statul Român şi agresiunea patronată de UDMR. În noaptea de 20-21 martie, biserica ortodoxă din lemn din satul Valea (Iobăgeni) este incendiată de autori neidentificaţi. 21 martie. Biroul Executiv al CPUN  înfiinţează o comisie centrală de anchetă a evenimentelor care au avut loc la Tg. Mureş, condusă de Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru al guvernului. La ora 18 este profanată Ambasada României de la Budapesta. Manifestările ostile antiromâneşti au continuat la Budapesta şi în zilele următoare. 25-31 martie. În zona Gheorghieni-Miercurea Ciuc, călătorii români sînt agresaţi în trenurile locale.
Aprilie. 6 aprilie. UDMR publică în ziarul „Erdely Hirado” Platforma Program în care îşi afirmă următoarele scopuri: „drepturi individuale şi colective pentru minorităţile naţionale, sistem local de autoguvernare a minorităţii maghiare - noi ne hotărîm singuri soarta; autonomia obştilor săteşti, dezvoltarea unei reţele sanitare proprii; libertate totală pentru cercetarea ştiinţifică în limba maternă; reţea independentă de învăţămînt în limba maternă, de la creşă pînă la universitate; ca parte a naţiunii maghiare, legături strînse cu naţiunea mamă”. 29 aprilie. Ia naştere Asociaţia Pro Transilvania, avîndu-i printre membrii fondatori pe Laszlo Tökes, Andras Süto, Miklos Nemeth; deviza ei este: „Nici un ungur să nu mai plece din Ardeal, cei plecaţi să se întoarcă”.
Iunie. 5 iunie. Se încearcă din nou separarea şcolară a elevilor maghiari de cei români. 13-14 iunie. La Miercurea Ciuc, elemente de etnie maghiară atacă şi devastează sediul Poliţiei Municipale, sustrăgînd acte, arme şi staţii de radio-emisie. Cu ocazia primului congres naţional al UDMR, Geza Szöcs, omul nr. 2 în partid la acea vreme, a declarat, referitor la evenimentele din martie 1990, de la Tg. Mureş: „Nu este o înfrîngere, ci o victorie, nu este un sfîrşit, ci un început”.
Octombrie. 14 octombrie. Andras Süto, într-un discurs ţinut la Viena într-o biserică evanghelică, declara: „Mă adresez dumneavoastră între două pogromuri”. 18-20 octombrie. Un grup de 3 tineri maghiari profanează statuia ecvestră a lui Avram Iancu din Tg. Mureş, sustrăgîndu-i în acelaşi timp Tricolorul arborat. Acest act provocator a stîrnit o reacţie vie în rîndul populaţiei româneşti. Tribunalul Tg. Mureş, judecîndu-i pe cei 3 profanatori în regim de urgenţă, îi condamnă la cîte 2 ani şi jumătate închisoare. 23 octombrie. Ziarul „Cuvîntul Liber” din Tg. Mureş face dezvăluiri privind practica neîncetată a maghiarizării forţate a numelor româneşti în facturile de electricitate şi telefonice. 26 octombrie. Extremişti maghiari au profanat monumentul poetului naţional Mihai Eminescu din centrul oraşului Topliţa, judeţul Harghita. Pîngăritorii au desprins placa de marmură, au mînjit cu vopsea bustul poetului şi au scris cuvinte insultătoare pe soclul statuii. 31 octombrie şi 3 noiembrie. Prin Hotărîrile nr. 28 şi 29, Senatul şi, respectiv, Camera Deputaţilor, hotărăsc alcătuirea unei Comisii parlamentare de audiere a persoanelor alungate după 22 decembrie 1989 din judeţele Harghita-Covasna (preşedinte - Mihai Teodorescu).
Noiembrie. 1 noiembrie. Cu prilejul unui turneu la Tg. Mureş al unei formaţii de muzică rock din Ungaria, la Sala Polivalentă din acest oraş are loc o manifestare antiromânească. Incitarea tinerilor s-a soldat cu distrugeri de mai multe zeci de milioane de lei şi cu strigarea unor lozinci antiromâneşti: „Trăiască Ungaria! Ardealul este unguresc! Ridică-te în picioare ungure! Înainte!”.
Decembrie. 1 decembrie. De Ziua Naţională a României, care a fost sărbătorită la Alba Iulia, reprezentantul UDMR Geza Szöcs cere aplicarea pentru minoritatea maghiară „asuprită” de România a Declaraţiei solemne din 1918, de la Alba Iulia. El a numit Transilvania „Ungaria de Est” şi purta în piept o cocardă roşu-alb-verde, ceea ce a dus la incitarea publicului. 16 decembrie. Se întoarce acasă, în satul Ibăneşti, judeţul Mureş, Mihăilă Cofariu, victimă a şovinilor şi iredentiştilor maghiari din 20 martie 1990, dintr-un spital din Köln, Germania, unde a fost spitalizat pentru multiple intervenţii neurochirurgicale. 21 decembrie. Poliţia jud. Mureş a descoperit şi dejucat un al doilea plan de acţiune al UDMR de minilovitură de stat la Tg. Mureş, programată pentru această zi, cu ocazia comemorării eroilor căzuţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Aceasta prevedea: 1) Ocuparea Prefecturii, Primăriei, Poştei şi Radioului şi declararea Municipiului Tg. Mureş drept oraş independent; 2) Blocarea tuturor căilor principale de acces în Municipiul Tg. Mureş; 3) Constituire imediată de trupe de ordine locale şi a unui comandament provizoriu; 4) Judecarea în faţa unui tribunal revoluţionar a celor care nu respectă ordinea; 5) Anihilarea Uniunii Vatra Românească şi a reprezentanţilor acesteia. Revista „România Mare” tipăreşte o serie de analize, în mai multe numere, intitulate „Atenţie la Ungaria” semnate de Corneliu Vadim Tudor. Acestea se dovedesc pline de clarviziune asupra raporturilor ungaro-române de după decembrie 1989. (Sfîrşit)

Colonel (r) VASILE ZĂRNESCU

Ziarul TRICOLORUL, nr 2343 / 14.12.2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XXX)






31 IANUARIE 1990. Se zvoneşte că, după ultimele evenimente, ar fi o mare afluenţă de înscrieri la liberali şi ţărănişti. Pe vremurile astea, să mă ierte Dumnezeu, dar Dostoievski pare Petre Ispirescu. E omul o fiinţă abisală? Nici pomeneală, e mai mult decît abisală: e dublă, e triplă, e cameleonică. Primesc telefon de la Los Angeles. E fosta mea colegă de facultate, Aurelia Albeşteanu, care mă pune în gardă că îmi fac o atmosferă foarte proastă foştii mei prieteni Aristide Buhoiu şi Emanuel Tînjală.
Asta-i drept răsplată a binelui pe care l-am făcut fiecăruia dintre ei. Mi se mai spune că Dorin Tudoran a publicat un articol foarte murdar împotriva mea, pe care, la ordinul unor trepăduşi de la Departamentul de Stat, l-au reluat mai multe fiţuici ale exilului de peste Ocean, inclusiv „Lumea Liberă Românească“ a lui Cornel Dumitrescu. Cum aş putea să mă apăr?
Se risipeşte valuta ţării cu frenezie: acuşica s-au întors din Italia (Veneţia, Milano ş.a.) Dan Petrescu, Coriolan Babeţi şi Şt. Augustin Doinaş. Şi prietenul meu cel mai bun, Eugen Barbu, ce face? Se închide în sine, se face melanholic şi, aidoma eroului său din „Săptămîna Nebunilor“, se hrisoscelizează...(Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţie poza:
În vara anului 1995 a avut loc, la Snagov, sărbătorirea a 5 ani de la apariţia revistei „România Mare”. Părintele glorioasei publicaţii depune un sărut pe fruntea doamnei profesoare Margareta Labiş, sora genialului poet plecat atît de timpuriu dintre noi...

Ziarul TRICOLORUL , nr 2343 / 14.12.2011

Un nou şi fulminant discurs rostit de preşedintele PRM în Parlamentul European – Strasbourg Aceasta e cauza principală a crizei mondiale: pe Planetă trăiesc cca. 1.500 de miliardari în dolari!




Doamnelor şi domnilor,

economiştii sînt acei oameni care ne învaţă ce să facem cu banii pe care nu-i avem. Toată lumea vorbeşte despre criză de parcă ea ar fi o fatalitate. Există unii care chiar spun aşa: „Alternativa la criză e războiul – alegeţi!“. Ei, bine, nu e chiar aşa. Poate că acest raţionament era valabil pînă în 1945, într-o perioadă cînd dezechilibrele se rezolvau brutal, prin forţă, în sensul că un scandal mare se acoperă printr-un scandal şi mai mare. Între timp, însă, a apărut Uniunea Europeană, adică acea formă de organizare care are datoria să evite războiul şi să prevină, ori să limiteze, drastic, criza. Totuşi, ceea ce n-au luat în calcul părinţii fondatori ai Uniunii Europene este lăcomia umană. Dacă acum 60 de ani averea întregului Clan Kennedy era de 400 de milioane de dolari, astăzi întîlnim bogăţii fabuloase, care îi umilesc şi pe califii din „O mie şi una de nopţi” şi din alte poveşti orientale. Astfel, pe Planetă trăiesc acum cca 1.500 de miliardari în dolari! În imensa lor majoritate, aceşti nababi şi-au realizat averile prin acumulare sălbatică de capital, speculaţii dubioase, lovituri bancare, afaceri cu statul, jafuri savante. Aceasta e cauza principală a sărăcirii unor categorii tot mai mari de oameni, prin urmare a crizei. Închei, cu o meditaţie a Sfîntului Augustin: „Bogaţii vor ajunge în Cer cînd îi vor introduce acolo săracii“.

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare

 (Discursul a fost rostit luni, 12 decembrie 2011, la Strasbourg, fiind transmis în direct, pe Internet, în toată lumea)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2343 / 14.12.2011