"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




joi, 10 ianuarie 2013

O întrebare pentru caricaturistul Eugen Mihăescu: NU-ŢI E RUŞINE MĂ, PORCULE?



Sincer să fiu, am crezut că numitul Eugen Mihăescu a murit. De ce? Timp de mai bine de 3 ani a dispărut complet, n-a mai dat nici un telefon, n-a mai răspuns la nici un telefon, n-a mai trimis nici un mesaj de Sărbători, n-a mai fost văzut de nimeni din cei cunoscuţi. De activitate pe linie de partid, ce să mai vorbim?! Nulă, pe toată linia. Ce-i drept, nici cînd era senator PRM nu făcea mai nimic, el fiind devotat, trup şi suflet, găştii Dinu Patriciu - S.R. Stănescu. Eram convins că fosila a dat colţul şi pentru că ni s-a spus, din diferite direcţii, că are cancer în fază terminală şi că încearcă să se salveze într-o clinică din Elveţia. Aş fi vrut să-l ajut, pentru că am un suflet milostiv, dar nu ştiam cum să dau de el, era dispărut fără urmă. Era clar că mă duşmăneşte fiindcă nu făcusem în aşa fel încît să intre, el, în Parlamentul European. În 2009, pe lista PRM era al 4-lea, după mine, Gigi Becali şi Ciprian Tănăsescu. N-au intrat decît primii 3. Acum, îmi dau seama că un individ atît de jegos, ca acest Mihăescu, n-avea ce căuta în acel forum. Ca senator, a fost zero: numai bîrfe, intrigi, minciuni, aere de vedetă răsuflată - în numele unui talent de... caricaturist. Fiindcă asta reprezintă grafica lui: caricaturi. Pentru acele beţigaşe şi guguloaie l-a făcut Ion Iliescu şi consilier prezidenţial (funcţie în care scandalagiul s-a certat cu toată lumea, inclusiv cu Iosif Boda), şi ambasador la UNESCO (în locul unui intelectual real, pe nume Dan Hăulică), şi membru de onoare al Academiei Române. Înaintea alegerilor din toamna anului 2004, şmecherul de profesie Eugen Mihăescu a avut, cică, un vis - i-a apărut în somn tatăl decedat şi l-a îndemnat: „Du-te la Vadim! Du-te la Vadim!“. Ce farsă sinistră! De fapt, el îşi căuta un loc călduţ în viitorul Parlament. Dar, cum nu-l primea nimeni, a inventat povestea asta onirică. Pe bătrînul N. Mihăescu l-am cunoscut în redacţia revistei „Săptămîna“, unde venea cu articole despre greşelile de limbă. Omul era cinstit, dar îl sufoca pe Eugen Barbu cu insistenţele sale şi cu cărţile poştale pe care le primea de la fiul lui transfug. Filologul mai avea o fată, cu care fiul lui era certat la cuţite - şi aşa au şi rămas. Anii au trecut. În anii ’90, desenatorul s-a întors în ţară. Triumfal. Anticomunist. (Deşi surse din Serviciile Secrete avansează ideea că el lucra vîrtos cu Securitatea, în aşa-zisul său exil). Carierist din naştere, unde era să se ducă? La cel aflat la Putere: Ion Iliescu! Adică acela care îi putea azvîrli un os de ros. Mai ţineţi minte ce aere îşi dădea limbricul, în campania electorală din 1996, cum îi aranja scaunul sub cur Bătrînei Şandramale Staliniste, cum mătura studioul TV cu privirea, ca un cîine de pază etc. În realitate, el nu a fost bun la nimic. Singurul lucru pe care l-a făcut, concret, pe lîngă Nea Nelu Cotrocelu a fost să i-o „prezinte“ pe o ziaristă de la „Cronica Română“; el însuşi mi-a arătat o fotografie a acesteia, făcută în casa lui, persoana fiind răvăşită, îmbrăcată cu o bluză de pijama bărbătească, din care îi ieşea o ţîţă. Nu doresc să intru în amănunte, mai ales că „ziarista“ e măritată acum, dar nu pot ignora disponibilitatea ei de a trece din patul unui om în vîrstă în patul unui om şi mai în vîrstă - şi iată cariera! Pe urmă, acest Mihăescu a fost atras într-un scandal de presă, fiind fotografiat într-un club, cînd pipăia o stripteuză; l-am apărat atunci, deşi nu ştiam de unde apetitul ăsta al lui faţă de tot felul de sexapiloase, din moment ce alţii vorbeau pe la colţuri că, în exilul lui americano-francez, ar fi avut şi experienţe homosexuale. Nu ştiu, nu mă pronunţ. Tot ce ştiu este că în calitatea mea de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei l-am ajutat pe Mihăescu să devină ambasadorul României la UNESCO, deşi Dan Hăulică m-a vizitat la un hotel din Franţa (cred că era în 2002) să mă roage să-l menţinem pe el, în continuare. În 2004, cum am mai spus, Mihăescu a sărit din barca perdantului Iliescu şi a venit la mine, pentru a se asigura de sinecura de senator. În ultimii doi ani (2006-2007) el a fost şi euro-observator, calitate în care s-a ţinut numai de intrigi şi jocuri stupide, în numele unei pretinse prietenii cu cel mai intim consilier al lui Vladimir Putin - o minciună, fireşte. În 2006 l-am luat cu mine în delegaţie senatorială la Moscova, unde i l-am prezentat ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov (onoare la care un caricaturist din Balcani n-ar fi ajuns niciodată). Îmi amintesc că nu-şi luase telefonul cu el, pe motiv că... îl uitase la Paris (?!). Altă minciună, desigur. Adevărul este că nu a vrut să cheltuiască bani cu convorbirile. Un scîrţan. Voi sări peste alte amintiri, legate de nevestele sale (deşi el se leagă de familia mea, ca un porc ce e, şi îi promit că-i rad barba aia de ţap cînd o să-l prind). Astăzi, zmîngălitorul de desene absconse a înviat din morţi şi încearcă să ocupe, pentru 1 an şi jumătate, fotoliul de membru al Parlamentului European, eliberat de Gigi Becali. Se agită ca un testicol într-o căldare electorală, dă interviuri, ameninţă şi, în general, face ca toţi dracii. Timp de mai bine de 3 ani a dispărut, ca măgaru-n ceaţă. Acum, hop la pomana porcului!
În noiembrie 2012 a trimis o slugă, la sediul PRM, să achite cotizaţia pe ultimii 3 ani (?!). Numai că Statutul Partidului prevede, clar, că această cotizaţie trebuie plătită în fiecare lună - aşadar, chiar prin gestul ăsta disperat, bătrînul profitor recunoaşte că nu şi-a plătit cotizaţia lunar, ci s-a trezit abia după 3 ani. Din interes, fireşte. Cu o lună înainte, el fusese dat afară din partid atît pentru neplata cotizaţiei, cît şi din lipsa oricărei activităţi. Treaba e foarte clară. Un partid se conduce nu numai după Legea partidelor politice, ci şi după Statutul propriu. În aceşti 3 ani am avut un Congres, Consilii Naţionale, Plenare. Unde a fost Eugen Mihăescu? Nicăieri! Parcă o făcea în duşmănie! Într-un interviu pe care l-a dat fiţuicii falimentare „Cotidianul“ (apare doar electronic, n-o citeşte nimeni) Moş Tăgîrţă Mihăescu arată cît poate fi de porc. Dar un porc murdar, cu cheaguri de mocirlă vechi de zeci de ani. Interviul e luat de un oarecare Bărbătei, care se pişe pe el de fericire că un neica-nimeni de 76 de ani schelălăie împotriva Tribunului. În stilul cunoscut, de mincinos ordinar, pensionarul vagabond minte că, în 2009, eu l-aş fi rugat „disperat“ (?!?!), la telefon, să accepte să candideze pentru Parlamentul European. Eu şi disperat… Zii Mihăescu şi trage apa. Toată diareea lui verbală, din foaia mortuară „Cotidianul“, i se întoarce în faţă. Cît despre articolul pe care ameninţă că o să-l scrie el, abia aştept! Să vadă ce serial o să-i dedicăm noi! Şi încă ceva: cine îţi dă dreptul ţie mă, parazit bătrîn, să-l faci „miliţian“ şi să-l bălăcăreşti pe colonelul Dan Zamfirescu? Omul a fost un ofiţer cinstit al acestei ţări şi a lucrat în Departamentul Contraspionajului Economic, atît din Securitate, cît şi din SRI. N-a făcut nici un fel de „poliţie politică“ - a fost OFIŢER, e clar?  Ce vreţi voi, transfugii care tăiaţi frunză la cîini şi vă milogeaţi pentru o cafea, ba pe la Paris, ba pe la New York, să-i împuşcaţi pe toţi ofiţerii care au slujit ţara sub drapel? Dar voi ce aţi făcut pentu ţara asta? Un rahat! Şi mai e ceva: chiar dacă acest nenorocit de Mihăescu nu s-ar fi purtat ca un nemernic şi ar fi rămas membru al PRM, conducerea partidului tot nu l-ar fi susţinut să intre în Parlamentul European, pentru simplul motiv că are 76 de ani! Parlamentul European nu este „Azilul de noapte“, de Maxim Gorki, ce Dumnezeu! Acolo trebuie să ne reprezinte oameni în putere, care să apere interesele României în cunoştinţă de cauză, mai ales că problema nr. 1 a acestei ţări e jaful economic. În privinţa lui Dan Zamfirescu, el a rămas un om de ispravă - în vremea în care alţii au dat bir cu fugiţii, el a fost un cîine credincios. În vremea în care eu am fost nevoit să vînd cerceii fetiţelor mele şi inelele nevestei, pentru a putea achita chiria, apa, lumina, telefonul la sediul partidului - nimeni nu mi-a fost alături, în afara cîtorva oameni loiali, printre care şi colonelul Dan Zamfirescu. Atunci cînd am fost evacuaţi, abuziv, de un comando de 140 de poliţişti şi jandarmi, unde era „intelectualul“ Eugen Mihăescu? N-a apărut nici cînd primarul general al Capitalei ne-a atribuit un sediu nou, destul de ruinat - dar Dan Zamfirescu a muncit, fizic, la consolidarea clădirii şi la transformarea ei într-un sediu de partid. Omeneşte vorbind, orice lider de partid n-ar fi stat pe gînduri, referitor la opţiune: un vierme matusalemic, care îşi tîrîie pîrţurile şi încearcă să scoată ochii fraierilor cu „valoarea“ lui de caricaturist ratat - sau un luptător pentru ţară, credincios şi eficient?
Aşa că agitaţia bezmetică a acestui boschetar plastic mă lasă rece. Dar dacă el va continua să-mi insulte familia (aşa cum o face şi cu propria sa familie, adică sora şi fiul acesteia) şi dacă se va încăpăţîna să-şi sufle mucii din creier în direcţia PRM, coliva e a lui - îl nenorocesc! Am greşit făcîndu-l senator, unde a ars gazul 4 ani. Dar nu voi mai greşi făcîndu-l şi parlamentar european. Şi, ca dovadă că îi dau ceea ce merită, adică muie, este comportamentul lui scelerat. Un om de caracter n-ar fi provocat tămbălăul ăsta. La PSD s-a întîmplat, nu demult, un caz similar: Rovana Plumb a devenit ministrul Mediului, dar locul ei în Parlamentul European nu a fost ocupat de persoana care urma pe listă, ci de nr. 16, Minodora Clivetti (au fost săriţi 6 candidaţi). Pentru că e dreptul suveran al fiecărei formaţiuni, avînd în vedere că pentru Parlamentul European funcţionează votul pe liste de partid. În concluzie, hai sictir, Mihăescule! Căcănar ai fost toată viaţa, căcănar ai să mori.

CORNELIU VADIM TUDOR
9 ianuarie 2013

 ****************************


Dreptul la Replică


În atenţia desenatorului Eugen Mihăescu,

La atacurile pe cît de furibunde, pe atît de nefondate ale acestui individ, doresc să fac publice următoarele aspecte:
Domnule Eugen Mihăescu, dvs. vă consideraţi un intelectual rasat, dar constat că nu puteţi să vă depăşiţi condiţia de desenator. De la înălţimea (?!) piedestalului pe care singur v-aţi cocoţat, vă permiteţi să jigniţi o întreagă categorie profesională, aruncîndu-mi, cu dispreţ, apelativul „miliţian“, ca şi cum toţi aceia care au purtat odată uniforma de miliţieni, iar acum pe cea de poliţişti ar fi nişte indivizi inferiori, care nu merită nici o consideraţie din partea „elitelor“ de la care vă revendicaţi. Din punctul meu de vedere, cei care au îmbrăţişat această profesie şi înţeleg să o practice cu toată dăruirea, cu onoare şi cinste sînt nu numai indispensabili societăţii, spre deosebire de unii intelectuali închipuiţi, ci şi demni de respectul acesteia.
În ceea ce mă priveşte, faceţi o confuzie - probabil voită, tocmai ca să vă manifestaţi dispreţul pentru categoria menţionată - obligîndu-mă să vă corectez. Eu mi-am desfăşurat activitatea ca ofiţer în cadrul Unităţii de Contraspionaj Economic, al cărei obiectiv era prevenirea, combaterea şi contracararea acţiunilor Serviciilor Secrete străine împotriva intereselor economice ale României. Deşi nu cred că sînteţi în necunoştinţă de cauză, ba chiar am bănuiala că sînteţi iniţiat în problemă, activitatea în acest domeniu reprezintă o confruntare continuă între inteligenţele aflate de o parte şi de alta a baricadei. Personal, am avut rezultate foarte bune, ceea ce mi-a permis să continui şi după 1989, în cadrul Serviciului Român de Informaţii, munca depusă fiindu-mi recompensată cu două înaintări în grad înainte de termen, de la căpitan la maior şi de la maior la locotenent-colonel. Chiar dacă nu trebuie să mă justific faţă de dvs., doresc să precizez că motivul pentru care am fost nevoit să părăsesc SRI a avut la origine dezacordul meu manifest faţă de anumite practici ale fostului director al instituţiei, domnul Radu Timofte, care, în final, mi-a forţat retragerea prin ameninţare directă la adresa vieţii şi integrităţii mele. Pentru că am fost întotdeauna un om corect, un om al legii, care nu putea să stea cu mîinile în sîn cînd ţara era distrusă, economia devalizată, m-am ataşat în mod firesc ideilor şi principiilor promovate de Partidul România Mare şi de preşedintele acestuia, dl. dr. Corneliu Vadim Tudor. Am rămas permanent fidel ideilor şi principiilor partidului şi preşedintelui acestuia şi am acţionat cu toată convingerea şi dăruirea pentru transpunerea lor în practică. În vreme ce eu, alături de cîţiva colaboratori apropiaţi, îngheţam în sediul neîncălzit al partidului şi căutam cu disperare soluţii la avalanşa de probleme, în primul rînd financiare, cu care ne confruntam, dvs., domnule Mihăescu, aţi dispărut din „peisajul dîmboviţean“, aşa cum, plin de suficienţă, numiţi Bucureştiul şi care, în mod evident, vă repugnă. La fel de adevărat este că nu v-aţi omorît vreodată cu munca în folosul acestui partid, nici ca senator sau euro-observator şi nici după aceea. Cu atît mai mult este nu numai surprinzător, ci de-a dreptul revoltător tupeul cu care veniţi astăzi, încercînd să apucaţi, in extremis, o ultimă fărîmă din resursa slăbită a acestui partid. În încercarea de a vă masca, interesul disperat cu care urmăriţi obţinerea în mod nemeritat a demnităţii de europarlamentar, o aduceţi în discuţie pe doamna prof. Angela Bălan, despre care nu aveţi de unde să ştiţi - pentru că nu aţi avut nici o tangenţă cu partidul nostru de mai bine de trei ani de zile - că este o veritabilă traseistă prin peisajul politic românesc, care a părăsit partidul la greu, îndreptîndu-se către alte formaţiuni politice, gen PNG şi UNPR (unde a obţinut chiar poziţia de vicepreşedinte), în funcţie de avantajele de moment. Tot aşa, cînd a simţit oportunitatea oferită de posibila retragere a domnului George Becali după anunţarea candidaturii sale pentru Parlamentul României, şi-a manifestat brusc dorinţa revenirii în PRM, dar nu a mai putut păcăli pe nimeni de data aceasta. Nici în legătură cu domnul Dumitru Avram nu aveţi informaţii complete, din acelaşi motiv menţionat anterior. Trebuie să ştiţi că dumnealui nu a desfăşurat absolut nici un fel de activitate pe linie de partid, nu a plătit nici o sumă de bani drept cotizaţie, din contră, a fost chiar retribuit pentru activitatea, să-i zicem, publicistică, la ziarul „Tricolorul“. Dacă ar fi făcut-o benevol, mai înţelegeam, ar fi putut fi oarecum asimilată cu munca de partid, dar el şi-a încasat lună de lună salariul pentru activitatea prestată (20.000.000 de lei vechi). Ceea ce ignoraţi dvs., domnule Mihăescu, este aprecierea de care mă bucur nu numai din partea preşedintelui partidului, ci şi din partea tuturor preşedinţilor de filiale. Aceştia mi-au transmis mesaje de sprijin, asigurîndu-mă de faptul că ei nu vor accepta, niciodată, ca indivizi de teapa dvs. şi a altora aşijderea, care nu au făcut nimic pentru partid, să-i reprezinte în Parlamentul European pe românii care cred în idealurile României Mari. Nu cred că aţi avea curajul să daţi ochii cu aceşti oameni dăruiţi, loiali, care au fost permanent alături de mine în lupta pentru promovarea intereselor partidului şi pe care dvs. îi desconsideraţi şi îi persiflaţi de la distanţă, de pe pîrtiile înzăpezite ale Elveţiei.

Colonel (r) ec. DAN DUMITRU ZAMFIRESCU
Vicepreşedinte al Partidului România Mare

           Ziarul TRICOLORUL, nr 2650, 10.01.2013


 


ISTORIA SE FALSIFICĂ SUB OCHII NOŞTRI



De ce ne-a fost frică, nu am scăpat! Dispariţia îndrăgitului regizor şi actor Sergiu Nicolaescu naşte scandal după scandal. În lumea tabloidizată în care ne complacem să trăim, să zicem că nimic nu ne mai miră. Ceea ce ne-a enervat peste măsură este lipsa de cultură şi reaua-credinţă a unor jurnalişti care ne falsifică istoria şi cultura, acum, cu noi de faţă. Cu „supravieţuitorii“! Aşteptaţi, domnilor, să treacă vreo 40 de ani ca toţi cei care au mai apucat cîţiva ani sub regimul trecut să se ducă şi ei pe lumea cealaltă. Ştim că istoria este scrisă de învingători şi este falsificată de pe vremea cronicarilor. Dar unii dintre voi întrec orice măsură. Pe un post de televiziune de la care chiar aveam pretenţii, un  jurnalist, trecut de prima tinereţe, deci nu putem să-l acuzăm decît de prostie şi rea-credinţă, a afirmat ceva de genul (cităm din memorie): „În acele vremuri, cînd programul de televiziune ţinea 2 ore, pînă să apară casetele video, ce era să facă lumea, se ducea la filmele lui Nicolaescu, în lipsă de altceva...“
Omule, du-te şi te caută, îţi vrem binele. E adevărat, în ultimii 4-5 ani ai regimului toate o luaseră razna. E adevărat, filmele lui Sergiu Nicolaescu se află în topul celor mai vizionate filme româneşti, unul dintre motive fiind că redeşteptau în noi mîndria naţională. Ce este rău în asta? Nu văd legătura cu „propaganda comunistă“. Filmele americane sau ruseşti nu-şi elogiază trecutul? E adevărat, unele aveau o notă comercială, în sensul că erau destinate marelui public, consumator şi de comedie şi de filme poliţiste. Şi? Cinematografia mondială cu ce se ocupa în acest timp? Cu acelaşi lucru. Televiziunile comerciale nu se calcă în picioare pentru audienţă cu orice preţ, promovînd emisiuni şi personaje de tot felul? Dar să revenim la regimul trecut şi la cinematografie. S-au vehiculat numele unor regizori care şi-au rupt carnetul de partid, s-au dat dizidenţi etc. Pînă una, alta, este absolut necesar să readucem în memoria publicului, şi mai ales să arătam celor mai tineri că o sumedenie de filme româneşti, majoritatea istorice, s-au bucurat, şi ele, în uriaşă măsură, de simpatia publicului şi sînt vizionate şi azi cu mare plăcere. Filme care au fost regizate de alte nume mari ale culturii române şi nu de Sergiu Nicolaescu. Enumerăm, absolut la întîmplare: „Pintea“, seria „Haiducii“, seria „Trandafirul galben“, „Păcală“, „Neamul Şoimăreştilor“, „Tudor“, „Actorul şi sălbaticii“, „Ion“, „Columna“, „Ştefan cel Mare“, „Profetul, aurul şi ardelenii“, „B.D. în alertă“, „Toamna bobocilor“, „Ciprian Porumbescu“, „Ilustrate cu flori de cîmp“, „Buletin de Bucureşti“, „Mastodontul“, „Liceenii“, „Moromeţii“, „Veronica“ şi multe altele. Aşadar, aveam de unde alege pentru toate gusturile, pentru toate generaţiile. Se produceau 20-25 de filme pe an, dar românii ştiau să extragă şi să primească în sufletul lor mesajul artistic şi jocul inegalabil al marilor noştri actori, dincolo de propaganda care se strecura pe ici, pe colo.
Dar, ne întoarcem la amicul nostru care se plictisea din cauza programului de 2 ore de la televiziune. I-am fi sugerat să pună mîna pe o carte, să meargă la teatru sau la operă sau la o bere cu amicii, dacă filmele româneşti i se păreau atît de insuportabile. Mai trăiesc încă generaţii de români care au apucat şi alte vremuri ale Televiziunii Române. Cine poate uita „Telecinemateca“, serialele de sîmbătă, duminică şi luni, din care unele cu iz comercial, menite să atragă publicul: „Sfîntul“, „Brett şi Danny“, „Planeta giganţilor“, „Norii negri“, „Arthur“, „Poldark“, „Bonanza“, „Rădăcini“, „Misiune imposibilă“, „Kojak“, celebrul „Dallas“, „Linia maritimă Onedin“,  „Om bogat, om sărac“, „Cele 17 clipe ale unei primăveri“,  „Colombo“, „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea?“, „Jane Eyre“, „Un şerif la New York“ sau serialele pentru copii: „Omul din Atlantis“, „Daktari“, „Tarzan“, „Cireşarii“ etc.? Din nou, pentru toate gusturile, pentru toate vîrstele. Cine credeţi că ne-a făcut cunoştinţă cu pleiada de aur a actorilor din anii '60-'70? Cu ciné-verite-ul italian, cu spumoasele comedii franţuzeşti, cu profunzimea producţiilor poloneze şi ruseşti? Cu Alain Delon, Burt Lancaster, Paul Newman, John Wayne, Richard Burton, Peter O'Toole, Laurence Olivier, Ingrid Bergman, Audrey Hepburn, Marcello Mastroianni, Anthony Quinn, Spencer Tracy, Sidney Poitier, Elizabeth Taylor, Monica Vitti, Catherine Deneuve, Sophia Loren, Gene Hackman, Toshiro Mifune? Am spicuit doar cîteva nume şi ne oprim aici, altminteri ocupăm toate paginile ziarului. De unde îi ştim noi pe ei? Din sordidele casete video îmbîcsite cu scene de violenţă extremă şi sex explicit în exces, care circulau prin anii '80? Nu că n-ar fi  fost printre ele şi filme premiate cu Oscar, am comite o nedreptate, evident. Dar cu marile producţii ale cinematografiei „capitaliste“ ne-a familiarizat mult-hulita Televiziune Română de atunci. De aceea, ne înţelegeţi, sperăm, de ce e nevoie de o altă enumerare care să-i aducă pe uituci cu picioarele pe pămînt şi să nu lase în memoria tinerilor numai lipsurile, cozile, frigul şi întunericul ultimilor ani dinainte de 1989 în care Nicolae Ceauşescu ţinuse musai să plătească datoria externă. Cu filmele lui Sergiu Nicolaescu am crescut şi ne-am delectat. Pe unele le-am revăzut de 10-15 ori, fără exagerare. Dar nu numai cu ele am „crescut“. Cinefilii veritabili aveau posibilitatea să se aboneze la Cinemateca Română. Alţii se puteau mulţumi cu producţiile difuzate de TVR sau în cinematografe. Merită să amintim numai cîteva, cu valoare incontestabilă: „Naşterea unei Naţiuni“ (1915), „Vrăjitorul din Oz“ (1939), „Pe aripile vîntului“ (1939), „La răscruce de vînturi“ (1939), „Casablanca“ (1942), „Poştasul sună întotdeauna de două ori“ (1946), „Rio Grande“ (1950), „Regina africană“ (1951), „12 oameni furioşi“ (1957), „Cei 7 samurai“ (1957), „La dolce vita“ (1960), „Spartacus“ (1960), „Splendoare în iarbă“ (1961), „Tunurile din Navarone“ (1961) „Procesul de la Nürenberg“ (1961), „Eclipsa“ (1962), „Cleopatra“ (1963), „Marea evadare“ (1963), „Ghepardul“ (1963), „My fair lady“ (1964), „Zorba Grecul“ (1964), „În arşiţa nopţii“ (1967), „Planeta maimuţelor“ (1968), „Andrei Rubliov“ (1969), „Solaris“ (1972), „Papillon“ (1973), „Filiera franceză“ (1971), „Toţi oamenii preşedintelui“ (1976). Am putea continua pe zeci de pagini, dar cred că oamenii de bună-credinţă s-au convins că generaţiile care au crescut şi cu filmele lui Sergiu Nicolaescu nu au crescut şi cu capul în sac. Dimpotrivă. Faptul că „revoluţia“ a scos la lumină şi a trimis la conducerea României o pleavă murdară, parvenită, incultă şi coruptă asta este altceva. Un alt subiect care merită atenţia noastră permanentă. Pînă una alta, această pleavă şi-a angajat propagandişti şi a pus mîna pe mass-media pentru a falsifica istoria recentă chiar sub ochii noştri. Luaţi-o mai încet, că nu ne-am stins toţi, încă, şi avem copii şi nepoţi care vor dezgropa adevărul istoric, cu bune şi rele.

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare


ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2650, 10.01.2013