"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 20 mai 2011

Lansarea cărţii „Holocaustul împotriva românilor” de dr. Gheorghe Funar !

         Miercuri, 18 mai 2011, la Cluj-Napoca, a avut loc lansarea cărţii „Holocaustul împotriva românilor” scrisă de secretarul general al partidului, dr. Gheorghe Funar, preşedintele Filialei Cluj a PRM. Lansarea a avut loc într-o sală arhiplină (peste 80 de participanţi). Cuvîntul de deschidere a fost rostit de dl. Ionel Vitoc, fost arhitect şef al Municipiului Cluj-Napoca. După ce a făcut o succintă trecere în revistă a capitolelor cărţii, l-a invitat pe dl. Gheorghe Funar să prezinte conţinutul lucrării, care are 687 pagini. Autorul a făcut o amplă prezentare a cărţii, ce cuprinde toate Conferinţele de Presă pe care le-a ţinut, începînd cu anul 2009 şi pînă în prezent. Volumul a fost tipărit la Editura Gedo în condiţii grafice deosebite, avînd o copertă în culorile drapelului românesc, roşu, galben şi albastru. Au participat personalităţi de seamă din diverse domenii de activitate – academicieni, oameni de afaceri şi de cultură, istorici, studenţi, cadre militare în rezervă şi retragere, protopopi, preoţi etc. Selectez aici cîteva nume: preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu“, Victor Bercea, preşedintele PNG Filiala Cluj, ing. Manea Pompiliu, prof. Alexandru Stănescu, prof. Dan Brudaşcu, directorul Casei Municipale de Cultură. Din cuvîntul celor prezenţi am desprins cîteva aprecieri făcute cărţii, dar şi elogii aduse autorului ei. Dl. prof. C-tin Mustaţă a asemuit lucrarea cu o adevărată Biblie a lui Funar. Dl. prof. Dan Brudaşcu a afirmat că această carte este o replică usturătoare dată unor organe locale de presă, care nu au binevoit să trimită reprezentanţi la Conferinţele de Presă săptămînale ale d-lui Gheorghe Funar. În majoritatea luărilor de cuvînt, vorbitorii au confirmat ideea principală care străbate conţinutul lucrării, şi anume că există un adevărat holocaust declanşat împotriva românilor, pe care îl trăim şi îl simţim cu toţii. S-au distribuit peste 60 de exemplare ale cărţii cu autograful autorului. Atmosfera generală a fost deosebit de plăcută, iar cîţiva reprezentanţi ai presei locale au consemnat evenimentul, care a fost postat şi pe Internet. (A consemnat, lt.col.(r) Gheorghe Mănuş, membru în Biroul Executiv Cluj)

          Vineri, 13 mai 2011, a fost o zi „plină”pentru Filiala PRM Bihor. La orele 15, în prezenţa domnului dr. Gheorghe Funar, secretar general al PRM, a fost lansată lucrarea domniei sale, intitulată „Holocaustul împotriva românilor”, Editura Gedo Cluj-Napoca, 2011, 687 pagini. Cuprinzînd materialele prezentate de secretarul general al partidului nostru în Conferinţele de Presă susţinute la Cluj-Napoca în perioada martie 2009 – martie 2011, textele dezvoltă probleme la zi din sfera vieţii economice, sociale, culturale, politici interne şi externe cu care se confruntă România. Prof. univ. dr. MIhai D. Drecin, preşedintele Filialei Bihor, a prezentat lucrarea în faţa presei scrise şi vorbite locale, a unui număr important de membri şi simpatizanţi ai partidului nostru, care au umplut până la refuz sala de conferinţe. „Lucrarea lui Gheorghe Funar - a spus profesorul Drecin - abordează o tematică foarte diversă, lucruri cu care ne confruntăm zi de zi, realităţi pe care partidele de la Putere le prezintă în note triumfaliste, ca reforme europene, dar care, în realitate, duc la sărăcirea şi umilirea continuă a Naţiunii Române”. În final, autorul volumului a detaliat conţinutul articolelor pe marile probleme pe care le atacă, scoţînd în evidenţă adevăruri şi afirmaţii care, chiar dacă şochează opinia publică, au acoperire în fapte şi realităţi dureroase. În final, domnul dr. Gheorghe Funar a acordat autografe unui mare număr de participanţi la evenimentul editorial. În partea a doua a activităţilor, a avut loc şedinţa lunară a Biroului Executiv Judeţean. Principala temă a şedinţei a fost analiza stadiului alegerilor comunale, orăşeneşti şi municipale, aflate în plină desfăşurare. Fiecare responsabil de zonă (judeţul este împărţit în 8 zone, iar fiecare dintre acestea în 2-5 subzone), membri în Biroul Executiv Judeţean, au raportat asupra stării la zi a alegerilor, a problemelor ridicate de membrii partidului nostru la şedinţele de dare de seamă şi alegeri. Este de reţinut faptul că organizaţiile noastre comunale cer ca, la alegerile locale din iunie 2012, PRM să-şi depună liste proprii cu candidaţi de primari şi consilieri, să alegem cu grijă reprezentanţii noştri în secţiile de votare, pentru a elimina furtul de voturi. S-a constatat o întinerire substanţială a membrilor Birourilor Executive locale nou alese. În organizaţiile comunale unde s-au desfăşurat alegerile s-a evidenţiat un fenomen care contrazice declaraţiile oficiale ale liderilor USL. Este vorba de neînţelegeri serioase între organizaţiile locale ale PSD şi PNL, care declară că nu acceptă liste comune de consilieri şi alegerea unui candidat unic de primar, în funcţie de poziţionarea celor doi candidaţi în faţa electoratului local. S-a hotărât încheierea alegerilor la sfîrşitul lunii iunie a.c. De asemenea, în prima decadă a lunii iulie a.c., va avea loc o şedinţă lărgită a Biroului Executiv Judeţean, împreună cu toţi consilierii comunali şi orăşeneşti din judeţ, pentru a verifica activitatea acestora în Consiliile locale şi a purta discuţii pe marginea problemelor cu care se confruntă în teritoriu. La capitolul Diverse s-a cerut tipărirea Statutului PRM adoptat la ultimul Congres, pentru a fi înaintat fiecărei organizaţii locale, ca şi obţinerea, de la Poşta Română, a dreptului de realizare a abonamentului la „Tricolorul” la domiciliul solicitantului. În final, domnul dr. Gheorghe Funar a făcut o serie de precizări la problemele ridicate de membrii Biroului şi a tras concluziile finale. (Biroul de Presă al Filialei PRM Bihor)

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/prm-peste-tot-10.html

joi, 19 mai 2011

Comunicate de presa !




http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa-5.html

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa-6.html

Cine şi ce scria înainte de 1990... BIBLIA DE LA BUCUREŞTI

- un articol publicat la 14 aprilie 1989 în „Săptămîna”, drept omagiu faţa de Biblia de la Bucureşti, pe vremea cînd escrocii politici de azi nu îndrăzneau să sufle o vorbă, ba chiar unii erau secretari de partid şi lectori ai CC. al P.C.R. -

În climatul de remarcabilă deschidere spirituală statornicit în România, au văzut, treptat, lumina tiparului multe şi felurite opere de căpătîi ale civilizaţiei noastre. Practic, nu există clasic al culturii române care să nu-şi aibă începută sau finalizată Opera Omnia, de la Dimitrie Cantemir, Nicolae Bălcescu, B.P. Haşdeu şi Titu Maioreseu, pînă la Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Pârvan ş.a. Tot astăzi, din perspectiva valorificării superioare a moştenirii lăsate de înaintaşi, vom interpreta şi ultimul eveniment editorial de seamă: tipărirea, pentru prima oară integral, în limba română, a Bibliei de la Bucureşti, patronată, în urmă cu 300 de ani, de luminosul domnitor Şerban Cantacuzino.
Popor profund raţionalist, cunoscut ca atare încă din zorii plăsmuirii sale, Poporul Român a constituit întotdeauna un ferment de civilizaţie în sud-estul european, de echilibru şi înţelepciune. Pentru cine ştie cu adevărat istoria zbuciumată a Evului Mediu din această zonă a lumii va fi limpede că legile credinţei noastre străvechi au fost, în primul rînd, o armă de luptă împotriva expansionismului otoman şi a tendinţelor ungureşti de deznaţionalizare, precum şi un factor de coagulare a conştiinţei de neam. Ceea ce n-a reuşit Şerban Cantacuzino pe plan politic - înfăptuirea visului său de a unifica toate cele trei provincii româneşti -, a reuşit pe plan spiritual, unificînd izvoarele de simţire şi de limbă ale acestui neam. Pentru că în tipăritura patronată de el s-au topit, ca într-un creuzet fermecat, toate sevele sufleteşti ale acestui neam greu încercat. Gloriosul voievod, care participase în 1683 la asediul Vienei, ajutîndu-i din răsputeri pe cei din cetate, avea să se stingă din viaţă cu puţine săptămîni înainte de a-şi vedea tipăritura isprăvită. Norocul de a cîntări cu palma şi ochii frumoasa carte i-a revenit lui Constantin Brâncoveanu, care i-a urmat în scaunul domnesc şi care, de altfel, se învrednicise tot timpul cu supravegherea lucrării ei, în calitate de mare logofăt. Destinul a făcut ca Brâncoveanu să-şi înceapă domnia şi s-o sfîrşească sub semnul de foc al aceleiaşi credinţe - care nu avea nimic bigot, ci era un sigiliu al identităţii de neam. Acea apariţie a fost, de asemenea, o izbîndă a artei grafice şi miniaturale româneşti, care, la sfîrşitul veacului al XVII-lea, atinsese o culme admirabilă. Cartea, tradusă atunci din greceşte, a constituit rodul muncii unei generaţii întregi de cronicari, grămătici şi meşteri tipografi, în marea lor parte anonimi.
Astăzi, avem bucuria de a o vedea din nou la lumină, în condiţii grafice excepţionale. Impresionează, mai cu seamă, procedeul ingenios de prezervare a farmecului dintîi al tipăriturii: pe paginile din stînga sînt fotocopiate coloanele originale ale cărţii, cu caractere chirilice, iar pe paginile din dreapta este redat textul cu caractere latine. Între ele, ca un simbol unificator peste trei veacuri de istorie românească, se află un semn de carte dintr-o strălucitoare mătase Tricoloră. Într-un emoţionant Cuvînt înainte, tipărit în limbile română, franceză, engleză şi germană, umanistul dr. Teoctist Arăpaşu scrie: „Biblia de la Bucureşti este o elocventă, strălucită şi netrecătoare sinteză, care uneşte într-un întreg - purtînd însă pecetea îmbunătăţirii tezaurului de grai, de simţire şi de cugetare al întregului neam românesc. Ea este temeiul sănătos şi trainic pe care s-a dezvoltat, printr-un lung proces de creaţie şi selecţie, limba noastră literară de azi. Le-a revenit cărturarilor neamului menirea de cinste şi de răspundere de a spori zestrea de cuvinte a acestui grai cu «frumuseţi şi preţuri noi» - cum spune Tudor Arghezi -, aducîndu-1 în starea de a da expresie celor mai înalte gîndiri şi celor mai alese simţăminte omeneşti. S-a spus, pe bună dreptate, că toată armonia poeziei eminesciene, ca şi farmecul fără seamăn al operelor marilor noştri scriitori de mai tîrziu se află - virtual - în limba românească a Bibliei de la Bucureşti, aşa cum floarea înmiresmată şi rodul de preţ se află în sămînţă”. Să mai consemnăm că strădaniile numerosului colectiv care s-a îngrijit de această restituire au fost coordonate de prof. univ. dr. doc. Ioan C. Chiţimia.
Această impunătoare carte cu încrustaţia stemei domneşti, care este înainte de toate un îndreptar de lege morală şi de pace între oameni, vorbeşte cu tărie despre minunata deschidere spirituală a acestor ani. Ani în care, din puţinul nostru, prin muncă şi dragoste de ţară, am reaşezat temeliile fireşti ale României, înscriind-o pe orbita progresului, dar ne-am învrednicit să ne gîndim şi la străbuni, aducînd într-o nouă lumină relicvele trudei lor. Cinstire celor de ieri şi celor de azi care, în această tipăritură cu valoare de document istoric, şi-au dat mîna pentru propăşirea spirituală a României!

CORNELIU VADIM TUDOR

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/cine-i-ce-scria-nainte-de-1990-biblia-de-la-bucureti.html

miercuri, 18 mai 2011

Saptamana pe scurt

* Şeful FMI, bătut de Dumnezeu pentru închiderea spitalelor din România * Oligofrenul Grigore Carti-Anus s-a lăudat, 20 de ani, că a împuşcat oameni (?!) * Dementul Pavel Coruţ va primi şuturi (în public şi în… cur!) * Ce caută Israelul la Eurovision? * Bulangiul Naomi, „cumnat“ cu Emil Constantinescu


* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Aţi văzut cît de repede şi de crunt l-a bătut Dumnezeu pe şeful suprem al FMI? Efectiv, pe Dominique Strauss-Kahn l-au ajuns blestemele românilor alungaţi din spitale! Asta este explicaţia. * Scandalul acestui specimen mic şi gros ca o buturugă seamănă cu cel provocat de un alt evreu pofticios, fostul preşedinte al Israelului, Moshe Katsav. Ce-or avea evreii ăştia de nu se potolesc nici la bătrîneţe, hărţuind femeile? De ce nu trăiesc ei în cultul Bibliei? Fireşte că e vorba şi de o înscenare a unor Servicii Secrete şi problema e mai complicată, dar cariera contabilului-suprem e terminată. * La Realitatea TV, un alt evreu, Radu Berceanu, s-a dat cult la cap: „Cimitirele sînt pline de oameni de neînlocuit“, a zis el. Dar a uitat să precizeze şi autorul acestei vorbe de spirit: Charles de Gaulle. * Aşa cum uită unii să spună ce şterpelesc de la Vadim, care e „tatăl“ lor în materie de pamflet. De pildă, Radu Tudor dă un titlu mare, în „Jurnalul Naţional“: „O nouă generaţie de puşcăriabili“. Mişto. Dar cuvîntul ăsta, „puşcăriabili“, e creat şi lansat de scriitorul Vadim. La fel şi cuvintele „bebeluşa“ şi „ruşinică“, preluate de zăpăciţii ăia de la Prima TV. Tot aşa cu „Eu am fost şef de mic“, pe care Radu Moraru (în „Adevărul“) i-l atribuie lui Marian Vanghelie. Hai să fim serioşi! Şi Vanghelie de unde o fi luat gluma asta? * Ziarul „Azi“ mătură podelele cu microcefalul isteric Grigore Carti-Anus. Care, ca să se dea mare revoluţionar, s-a lăudat (?!) vreme de două decenii, că el a împuşcat la Revoluţie un securist şi un miliţian. De parcă aşa ceva ar fi fost un motiv de laudă! Aici se vede cît de ordinar e derbedeul ăsta, ce „valori morale“ îl animă pe el: fanfaron, mincinos, înclinat spre crimă. Avem de-a face cu un caz patologic, fără precedent în toată istoria presei române. Măcar dacă idiotul s-ar salva prin talent şi cultură, dar e zero barat, n-are de nici unele. Iată cum îl vîră ziarul „Azi“ pe impostor cu nasul în propria balegă: „Nu mi-e clar cum aş putea să calific gestul amicului Grigore Cartianu care, aşa cum am aflat recent, şi-a minţit, timp de 20 de ani, părinţii şi consătenii din Brădicenii Gorjului cum că ar fi ucis doi terorişti la Revoluţie. Oamenii – în special părinţii – au fost îngroziţi o cincime de veac după ce-au aflat că actualul redactor-şef la «Adevărul» (sic!) i-ar fi împuşcat pe cei doi cu un pistol-mitralieră Kalaşnikov – pe unul (miliţian) în cap, drept în frunte, şi pe al doilea (securist) în inimă. Povestea a fost relatată chiar de autor, care şi-a motivat fabulaţia prin aceea că i-ar fi fost jenă să se întoarcă în localitatea natală, după opt zile de absenţă şi 60.000 de morţi (cifra vehiculată pe-atunci), fără să fi pus, concret, umărul la victoria Revoluţiei prin căsăpirea, măcar imaginară, a doi contrarevoluţionari. «O minciună mare cît secolul», au spus jurnaliştii francezi şi belgieni la începutul lui ‘90, despre Revoluţia română. La fel de mare este «producţia» lui Cartianu, cu doar cîteva remarci: mai întîi, strania nevoie de-a minţi a lui Griguţă, tocmai cînd oamenii de rînd credeau că sosise momentul adevărului, care putea fi, în fine, strigat şi în piaţa publică; pe urmă, faptul că, jurnalist fiind – deci, teoretic, un militant pentru adevăr –, Cartianu a ascuns, atîta amar de vreme, o taină aflată în contradicţie cu însuşi statutul lui de om de presă; în fine, ironia sorţii, care a făcut din Cartianu redactor-şef al publicaţiei «Adevărul». Poate că lui Grigore Cartianu i-ar şedea mai bine ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor, după ajustarea carierei la cea de romancier science-fiction. Mă întreb şi eu: cine-l mai crede acum pe Cartianu, fie că scrie despre Ceauşescu, protecţia animalelor sau invenţii şi inventatori?“. * Un ziarist de un real curaj se dovedeşte a fi Florian Bichir. În „Libertatea“ de luni, 16 mai, el publică articolul intitulat „Plîngere Penală: ajunge batjocura!“. Textul se referă la blasfemiile permanente pe care securistul îmbătrînit în rele Pavel Coruţ le săvîrşeşte împotriva lui Isus Christos, la televiziunea-garsonieră a lui Dan Diaconescu. Îl reproducem integral: „Un grafoman, pe numele său Pavel Coruţ, înjură de cîteva zile creştinismul la OTV. M-a sunat multă lume - se blocase şi mobilul - pentru că ipochimenul s-a luat şi de mine. M-a considerat un habotnic, un apărător al lui Christos, lucru care nu mă poate decît măguli. Un gest de mare solidaritate creştină, care mă onorează şi mă îndatorează nespus, l-a făcut preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, încurajîndu- mă telefonic. Şi care i-a şi dat o replică usturătoare în «Tricolorul». Puţină lume ştie că temutul pamfletar este doctorand în Teologie şi cunoaşte Biblia, Cartea Sfîntă, ca pe «Tatăl nostru». În general, nu scriu despre mine. Colţul acesta de pagină nu-i găzduit de «Libertatea» pentru răfuielile mele, dar ucigătorul de «bubuli» recidivează. Jigneşte, suduie creştinismul! Scuipă pe Mama mea şi a Poporului Român, Biserica, după cum spunea şi Eminescu! Înţeleg goana după rating a lui Dan Diaconescu, un jurnalist de excepţie, dar invitarea unui dezechilibrat precum Coruţ nu-i face cinste. Ajunge! Batjocura trebuie să înceteze! O lecţie trebuie dată! Conform Legii 489/2006, articolul 13(2): «În România sînt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase». Îi rog pe cei care se simt ultragiaţi de blasfemiile lui Coruţ să mă contacteze la florian.bichir@libertatea.ro pentru a depune împreună o plîngere la Parchet! Nu doresc privarea sa de libertate, ci un tratament corespunzător! O să-ţi scot celebritatea pe nas, Coruţ!“. * „Libertatea“ continuă să ne amuze, cu Mica Publicitate a Curvelor. Am reţinut două anunţuri f.f. nostime, date de nişte „poiete“: „Foarte jucăuşă-n pat/ Nu te las neterminat!“ şi „Sexy şi pasională/ Sînt amanta ideală!“ (care te bagă-n boală, te răscoală, te ia la poceală etc. – ar putea continua la nesfîrşit, aceasta fiind o rimă generoasă). Prin casele oamenilor gospodari, mai ales de la ţară, mai sînt şi acum şervete şi carpete de bucătărie cu îndemnuri mobilizatoare, de genul: „Fripturică, Cozonaci/ Bărbăţelului să-i faci!“ * Şovinii unguri au profanat statuia lui Matei Corvin, din Cluj. Acel monument avea o inscripţie, de Nicolae Iorga. A dăinuit acel text cca. 80 de ani, fără a deranja pe nimeni, mai ales că spunea adevărul, Matei Corvin fiind român de origine (fiul lui Iancu de Hunedoara). Dar vine primitivul ăsta de Kelemen Hunor (medic veterinar), în funcţia de ministrul al Culturii din România (ce oroare!) şi face sacrilegiul de a rade cuvintele respective! Nu-ţi e mă, porcule, ruşine? Şi primarul PDL al oraşului românesc Cluj, maimuţoiul Apostu, sluga Piticului Porno Boc, care, la rîndul său, e sluga UDMR-ului, face pe mortu-n păpuşoi! Aşa ceva e CAZ PENAL, bă, nenorociţilor! Cum e posibilă atîta neruşinare? Numeroşi academicieni, istorici, scriitori, dascăli, din Cluj şi Iaşi, au protestat, în scris, împotriva acestei grave fărădelegi. * Absolut sinistru ţiganul jegos George Roncea! N-are şcoală, n-are chemare pentru ziaristică, n-are caracter – ci doar un maţ lung şi gros, care începe de la popou şi se termină la şapcă, cerînd halimos şi udătură. Pripăşit la păduchelniţa primitivului Mihai Iacob, „Curentul“, lăutarul stă pe şanţ şi îi scuipă, printre dinţi, pe toţi cei care îl critică pe Beţivanul Naţional: Vadim, Mircea Badea, Dan Voiculescu, Mugur Ciuvică ş.a. N-ai talent, bă, prostule. Eşti aşa cum te arată şi numele de cocalar, lacom de RON-CEA (dacă mîine primeşti alt ordin, o să schimbi macazul, semnînd RON-HĂIS). Totuşi, pentru cine apare foaia asta nenorocită, „Curentul“? N-o citeşte nimeni. * Fotbalul românesc agonizează între drama lui Neşu şi dezmăţul lui Naşu. * O greşeală de tipar nostimă, în „Click!“: poza Sulfinei Barbu a apărut cu numele Sualfina (sic!) Barbu. Hai, încă puţin, cu ceva efort ajungeţi la porecla dată de noi: Sulfamida. * Penibilă comportarea reprezentanţilor României la Eurovision. Aşa-zisa trupă Hotel FM a ocupat locul 17, cu o melodie tîmpită. Nici cu cîştigătorii din Azerbaidjan nu ne e ruşine, ba chiar ăştia ne-au enervat, datorită ţipetelor isterice ale piticaniei blonde. Ne-au călcat pe nervi şi veşnicele cumetrii, care, la această ediţie, au depăşit orice măsură: majoritatea ţărilor din fosta URSS şi fosta Iugoslavie s-au votat între ele. N-am înţeles ce tot caută la Eurovision Israelul, care nu e o ţară europeană. Explicaţia, conform căreia cei mai mulţi cetăţeni ai Israelului provin din Europa, nu ţine. Şi cetăţenii Americii, sau Australiei, ori Noii Zeelande, ori Africii de Sud provin, în mare parte, la prima, a doua sau la a treia generaţie tot din Europa. Acum ce-o să facem, le invităm, şi pe ele, la Eurovision? E, totuşi, prea forţată toată tărăşenia asta. Evreii falsifică Istoria, asta se ştie – dar şi Geografia? Ce ştiinţe vor să mai falsifice?






* Un subiect dezvăluit de „România Mare“ şi „Tricolorul“, încă din anul 2010, preluat, acum, de „Jurnalul Naţional“: „Secret: cît ne costă traiul familiei Băsescu în Palatul lui Ceauşescu? Reşedinţa prezidenţială, Vila Lac 3, a fost trecută, pe şest, în patrimoniul privat al statului, pentru a putea fi vîndută“. La fel, Vila Lac 1 şi Vila Lac 2. Toate trei au fost făcute „pierdute“ de bandiţii de la RA-APPS, pentru a fi cumpărate de familia Băsescu. E clar că Georgian Surdu şi gaşca de la RA-APPS nu vor mai rămîne mult timp în libertate, pe fruntea lor scrie PUŞCĂRIE. Dar cine să-i bage la zdup, cele două caricaturi penibile, Victoriţa şi Crinuţa? Fireşte că nu. Toată lumea ştie că Tribunul e Terminatorul acestor criminali. * Un titlu ambiguu şi comic, în „Click!“: „Corina Caragea, 1.000 de euro ca să danseze cu o coastă ruptă“. Ca să vezi! În loc să danseze, şi ea, cu un bărbat… * Ziarul „Azi“, de joi, 12 mai, a publicat, pe pagina I, un sondaj CSOP efectuat printre simpatizanţii PDL, cu titlul: „Blaga, înaintea lui Boc. Vasile Blaga – 44%. Emil Boc – 36%“. Şi atunci, cum de a ieşit pe dos? Păi, aşa cum ies TOATE alegerile în care e implicat Băsescu: prin FURT. * Şi „Evenimentul Zilei“ publică (în dimineaţa Congresului PDL!) un sondaj, care îl dă favorit tot pe Buldog: „Blaga, preferat de electoratul USL la preşedinţia PDL“. E vorba de cercetarea CURS, în care Blaga avea 37%, iar Boc 32%. * Într-o vreme în care e din ce în ce mai greu să tipăreşti publicaţii, datorită unei crize teribile, revista „Cultura“, condusă de Buzura (interesantă rimă!), îşi permite să publice nişte elucubraţii care ne taie respiraţia. Priviţi, de pildă, o pagină întreagă, apărută sub titlul „Tămîie şi otravă“ şi semnată de un oarecare George Neagoe. Autorul scrie „suprapunerii peste“, ceea ce arată ce lacune are, adică e cam, cum să spunem, analfabet. Nu poţi să scrii cronică literară cînd faci un asemenea pleonasm jenant, da? Autorul e plecat bine cu sorcova: „Îndepărtarea de oameni şi închistarea cu răutate demonică (?!). Angela Marinescu nu joacă la cacealma cartea demonică (?!)“. Poftim şi altă mostră de delir verbal: „În al doilea rînd, este de semnalat că trecerea la biografism nu înseamnă relatarea unor evenimente recognoscibile (?!). Mai ales că narativitatea pare o tehnică dispreţuită“. Finalul e aiuritor: „Nu trebuie ocolit detaliul că imaginarul visceral şi viziunea desacralizată (blasfemie, cum o numeşte Mircea Martin) a (sic!) influenţat generaţia douămiistă“. Altă dovadă de agramatism, la cineva care se pretinde critic literar şi publică o pagină întreagă într-o revistă intitulată „Cultura“ şi condusă de un membru al Academiei Române: corect se scrie „imaginarul visceral şi viziunea desacralizată (…) au influenţat“. „Versurile“ care îl tulbură atîta pe Domnul Goe Neagoe sună astfel: „Şi printre coapse vine coasa, dar mă pun ei/ pe mine la punct. sunt prada/ cea mai la-ndemînă a celor care nu au capul/ bine înşurubat pe umeri/ a celor care nu au WC-ul acasă plin/ cu sîngele meu./ sunt eu propriul meu WC, propriul meu poem/ propriul meu iubit, propriul meu Dumnezeu“. E clar, nu? O recunoaştem pe sărmana Angela Marinescu, cea din cunoscutul vers, din urmă cu cîteva decenii, „sar stropi de fecale – îmbălsămate“, care trădează faptul că ea bea de stinge, după care scrie, bine trotilată. Exegetul ei face un final pe măsura „versurilor“: „Virilitatea şi piromania scrisului o îndreptăţesc pe Angela Marinescu să otrăvească tămîia“. Adînc. Atît de adînc, încît n-am înţeles nimic. Poate ne lămureşte ginerele lui Augustin Buzura, George Cristian Maior (nu mai avansează puştiul ăsta o dată, să-l facă, şi pe el, colonel, aşa, ca Khaddafi!). * Ziarul „Libertatea“ practică un senzaţionalism ieftin. Cam aşa, cum face Dan Diaconescu, pentru care totul este BOMBĂ, FORMIDABIL, NU ATINGEŢI TELECOMANDA etc. Uitaţi-vă ce titlu a putut da publicaţia asta, pe pagina I, miercuri: „DOCUMENT FABULOS! Ce a înfuriat-o pe Moni cînd judecătoarea a audiat-o pe Irina“. Am citit, şi noi, documentul ăla şi nu era nimic „fabulos“ în el. Apă de ploaie. * Săptămîna trecută am scris despre ciudata partidă de sex, de acum 14 ani, dintre bulangiul Naomi şi aşa-zisa actriţă Rona Hartner. Aflînd ea că homosexualul respectiv a rupt „legea tăcerii“, fosta amantă a Ţapului i-a transmis acestuia trei versete din Biblie. Ce să facă băiatul (fetiţa) cu ele? E un mod pueril de a recunoaşte că, da, s-a culcat cu el (ea). Dar Naomi are şi umor: „Să mă mai lase Rona cu figurile ei de Paris! A făcut două filme acolo şi şi-a luat aere. Ea s-a dat la mine. Ce-i e atît de ruşine să recunoască? După ce că m-a corupt! Eu eram un gay neprihănit!“. Şi găurit.






* Noi „perle“ tembelizate, pescuite de Andrei Păunescu. Peste ani, cînd fiul lui Adrian Păunescu le va strînge într-un volum, pe toate, se va vedea ce analfabetism cumplit a pus stăpînire pe societatea românească, într-o anumită epocă. Am reţinut cîteva, cu amuzament, dar şi cu inima strînsă: „Garbiel Oprea e şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase“ (Traian Băsescu, 2004) şi „Gabriel Oprea este un om pe care l-am reevaluat“ (acelaşi Traian Băsescu, în 2011); „Fătul era mort cam de aproximativ două luni“ (Antena 3); „Pînă în 2013 ar trebui să se reducă numărul paturilor de spital cu cîteva sute de mii“ (Antena 3); „Ceai de fenicul şi anasol... ficatul mi-era făcut varză“ (Nicoleta Luciu, Pro TV); „Azi, 10 mai, nu este ziua regelui Mihai. Este ziua pe care am evocat-o adeneaurea“ (Tudor Barbu, OTV); „Avem aici un tînăr necăsătorit burlac“ (Cristian Borcea, Pro TV); „Sigur că probabil“ (Dan Matei Agathon, Realitatea TV); „Hotelul în care pasagerii trebuia să înnopteze peste noapte“ (Realitatea TV); „Irina Anghel este mesagerul mesajelor dvs.“ (Alessandra Stoicescu, Antena 3); „Monica să fie decăzută din drepturile pămînteşti... părinteşti“ (Cristina Şincai, Realitatea TV).






* Titlul lunii mai a apărut în „Săptămîna Financiară“, sub semnătura Gabrielei Vrânceanu: „Boc, cu capul în cuptor şi picioarele în congelator!“. Ne reamintim că tot ea, Găbiţa, a dat un titlu şocant în „Jurnalul Naţional“: „Vai de pulika noastră!“. Oare atunci s-o fi îndrăgostit tovarăşul Pandele de ea? Mister! Un lucru e cert: cei doi se giugiulesc ca doi porumbei, pupa-i-ar Felix pe ei! * Din păcate, alături de textul despre capul (cît o baniţă) şi picioarele (copănele) ale Piticului Porno e lăudat Mişu Bîl-Bîl, nu se ştie pentru ce. Aflăm că „la 10 mai 1877, principele Carol proclama Independenţa României“ dar, ce nenorocire, „Comuniştii au mutat însă sărbătorirea independenţei pe 9 mai şi au şters regalitatea din cărţile de istorie“. Nici pomeneală. Adevărul e altul: 1) Independenţa de Stat a României n-a fost proclamată de Carol I, ci de Parlamentul României, iar evenimentul s-a produs chiar în ziua de 9 mai 1877, cînd ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu a afirmat: „Sîntem independenţi, sîntem naţiune de sine stătătoare!“; 2) Comuniştii n-au şters regalitatea din cărţile de istorie, ca dovadă medalionul lui Carol I, de pe frontispiciul Atheneului Român, filmele despre Războiul de Independenţă, tratatele de Istorie, Almanahurile „Săptămîna“ pe 1986, 1987, 1988 şi 1989, în care, bunăoară, Vadim Tudor a publicat ample seriale despre Carol I, Ferdinand şi Regina Maria.






* Ziarul „Azi“ îl mai pomeneşte o dată pe oligofrenul Carti-Anus, dîndu-i o NOTĂ PROASTĂ: „Cel mai virulent critic al conducerii post-decembriste, jurnalistul care îl acuză pe Ion Iliescu de ascunderea adevărului privind revoluţia şi teroriştii, relatează cu lux de amănunte, în două materiale consecutive, modul în care şi-a minţit consătenii din Brădicenii Gorjului, dar şi proprii părinţi, că ar fi ucis doi presupuşi terorişti, la Revoluţie. Grigore Cartianu recunoaşte, după 21 de ani, conform «inpolitics.ro», că absolut nimic din cele relatate nu fusese real, ci doar produsul imaginaţiei sale“. * Gazetărie de 2 lei găuriţi, în „Curentul“. Priviţi ce titlu echivoc apare aici: „Corupţie în SRI: Maior trimis în judecată pentru o şpagă de 6.100 de euro“. Ce se înţelege din asta? Faptul că Maior, directorul SRI, a luat şpaga respectivă. Fiţuica a vrut să se refere la un maior, dar modul în care a alăturat cuvintele („S.R.I.: Maior“) induce altceva. * Risipă de bani publici la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, unde au participat nu mai puţin de 16 „scriitori“ din România. Între aceştia, fostul corector de la „România literară“, cretinul constipat Cristian Teodorescu, dar şi Răsvan Popescu, Gabriela Adameşteanu, Adriana Babeţi şi alţi zmîngălitori de hîrtie. Cheltuielile au fost suportate de Institutul Cultural Român. Ce şmecheri! Ce profitori! Pînă şi „Adevărul“ sesizează bătaia de joc, dînd titlul: „Invazie de scriitori români la Torino“. Halal. Nu rămîne nimic după ei. * Ziarul „Tricolorul“ îşi continuă marşul victorios. Este, de departe, cel mai bun cotidian din România, alăturîndu-se marilor firme din Istoria presei române: „Timpul“, „Universul“, „Epoca“, „Drapelul“, „Curentul“. Vă oferim cîteva titluri din sumarul ultimelor numere. JOI, 12 mai (nr. 2.161): „Conform gîndirii hingherilor de la PDL, care au ucis 240 de cîini în adăposturile Primăriei Botoşani – Traian Băsescu şi banda lui de satanişti ar trebui eutanasiaţi, pentru că suferă de jigodie...“ (Liliana Marinescu); „Guvernarea FMI“ (editorial de Gh. Funar); „ULTIMA ORĂ. Liderul PRM a semnat importante Declaraţii ale Parlamentului European“; „În ciuda vrăjilor făcute de Cati, de la Mărăcineni – Elena Udrea e disperată, o evită toţi!“; „Marea Finanţă Mondială impune României un nou prim-ministru: Infractorul clăpăug Mihai Tănăsescu“; „Printr-o încălcare neruşinată a Constituţiei României, Traian Băsescu a fost invitat, oficial, de Emil Boc să participe la lucrările Congresului PDL – pentru a influenţa votul“; „PDL cere bani de la cetăţeni!“ (Iosif Buble); „La închiderea ediţiei. Avocaţii preşedintelui PRM au depus Plîngere Penală împotriva mincinoşilor de la A.N.I. şi, respectiv, fiţuica «Adevărul»“; „Preşedintele PRM, invitat la Seminarul de Primăvară al EFTA – Bruxelles“; „REMEMORĂRI. Poetul Măscărici trece la iudaism“ (Corneliu Vadim Tudor, „România Mare“, 1 mai 1992); „Julian Assange, Medalie de Aur pentru drepturile omului“; „Mozart ne face fericiţi“; „A fost Sahara întotdeauna un pustiu?“. VINERI: „Fruntaşii PDL sînt adevăraţi populari şi creştini-democraţi. Cezar Preda a făcut-o pe Sulfina Barbu «curvă proastă şi îngălată». Sulfina Barbu l-a alintat şi ea, numindu-l «dobitoc impotent»“; „Piticul Porno e ordinar pînă la capăt. Instalarea rudelor, prietenilor şi amantelor în funcţii importante“; „Jaful din companiile de stat“ (editorial de Ruxandra Lungu); „La închiderea ediţiei. USL se află în cădere liberă!“; „Presa a depăşit orice măsură. Ţigănia din familia Columbeanu a început să le provoace românilor voma!“; „6 milioane de lei noi, de la Elena Udrea pentru Pro TV, cu dragoste!“ (Dan Coste); „Un nou caz Ogică? Poate ne spune DNA cui a dat Loteria marele premiu, de 10,3 milioane de euro“ („Lumea Justiţiei“); „Pentru împrospătarea memoriei. Singur, cu palmele goale, împotriva tuturor hienelor“ (Corneliu Vadim Tudor, „România Mare“, 18 august 1995); „Brăţările dacice, cea mai importantă descoperire după Tezaurul de la Pietroasa“; „Scriitorul Pablo Neruda ar fi fost asasinat la ordinul generalului Augusto Pinochet“; „Şefii BNR, cei mai avuţi dintre bugetari“ (Virgil Burlă); „Un bebeluş, percheziţionat corporal de agenţii de securitate de la Aeroportul din Kansas“; „Arhiva «Tricolorul». Un cod ciudat în al II-lea război mondial: «Operaţiunea Dinamo» (26 mai 1940)“; „Cum a fost ocupată Insula Şerpilor de Armata Sovietică“. SÎMBĂTĂ: „Fiecare pasăre pe limba ei piere (inclusiv Cioara din Pleşcoi). Mult prea ambiţioasa Elena Udrea a fost tăiată, personal, de pe lista Congresului PDL de către Traian Băsescu“; „O altă gogoaşă umflată de analfabeţii Băsescu şi Boc. N-am ieşit din nici o recesiune...“; „Adevăraţii vinovaţi“ (editorial de Tudor Beldiman); „Piticul Porno îşi cumpără funcţia cu bani publici. Organizaţiile judeţene care îl vor vota vor primi şpagă, în total, 100.000.000 de euro“; „O nouă dovadă a colaborării lui Pazvante Chiorul cu Securitatea: «Am fost legătura superioară a ofiţerului special Traian Băsescu»“ (Stan Leucă); „Încă o bişniţă ordinară: Tătarul Băsescu trage şi Turkmenistanul în mocirla lui“; „Pentru împrospătarea memoriei. Cum pot trăi atîţia oameni fără Isus Christos?“ (Corneliu Vadim Tudor, 21 aprilie 1997); „ULTIMA ORĂ. A încetat din viaţă, la vîrsta de 89 de ani, nora celebrului om politic liberal Dinu Brătianu“; „Cînd poporul îi deranjează“ (Cezar A. Mihalache); „Acum 125 de ani a fost inventat... automobilul!“; „Top 10 cele mai scumpe case ale oamenilor de afaceri“. LUNI: „Război fratricid în PDL. CANIBALII“; „Săraca ţară bogată“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Liderul PRM i-a dat în judecată pe ucigaşii celor 240 de cîini de la Botoşani“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Întreaga Filială Caraş-Severin a Partidului Poporului – Dan Diaconescu a trecut la PRM!“; „Un securist analfabet şi îndrăcit, care cere palme: La OTV, ţiganul Pavel Coruţ Îl huleşte, ca un dement, pe Isus Christos“; „Hai să (ne) rîdem cu maimuţa bărbierită Codrin Ştefănescu“; „Încă o dovadă zdrobitoare a neruşinatei fraude electorale din decembrie 2009. La o Secţie de Votare din judeţul Brăila cele 202 voturi ale lui Mircea Geoană i-au fost date, dintr-o simplă trăsătură de condei, lui Traian Băsescu şi viceversa“; „NEWS ALERT. În goană după voturile diasporei, Traian Băsescu şi Teodor Baconschi fac varză diplomaţia românească“; „Duminică, la Capela Familiei Brătianu, de la Florica, a fost înmormîntată nora lui Dinu Brătianu“; „Fenomene Paranormale. Albert Camus, victimă a unui blestem ţigănesc?“ (general dr. Emil Străinu); „Pentru împrospătarea memoriei. UDMR încearcă să-i maghiarizeze şi pe... ţigani“ (Mădălin Voicu, 8 oct. 1997); „Istoria PDL – de la FSN la jucăria lui Traian Băsescu“ (Iosif Buble); „Masacrul canin de la Botoşani – încercare a PDL de muşamalizare“ (Marius Marinescu, Marcela Pîslă, Dana Andrişan); „Americanii au desenat cea mai complexă hartă a creierului uman, după 4 ani de studii“. MARŢI: „Echipa lui Vasile Blaga îşi negociază dezertarea de la PDL la PNL. Cei 4 Cavaleri ai Apocalipsei băsiste“; „Ultimul sondaj de opinie, ţinut secret la Palatul Cotroceni: * PRM – 28% * VADIM – 40%“; „Ieşirea din recesiune este o glumă“ (editorial de Dumitru Avram); „Şi trezorierul PDL a vrut să plece din partid. «Puşculiţa» Ion Ivaşcu, la mîna SRI“; „Păruială în tabăra învingătorilor“ (Iosif Buble); „Remuşcările lui Petre Roman: «Băsescu e un boier de partid crescut de mine»“; „Pentru împrospătarea memoriei. Pagini din Raportul Anticorupţie al Parlamentului României. Gangsterii lui Băsescu fură 7,2 milioane de dolari şi apoi dau foc la navă“; „Hai să (ne) rîdem cu Ion Cristoiu. Faptele salvatoare săvîrşite de «Evenimentul zilei» în Noaptea de Revelion“ (Text reprodus din „România Mare“, nr. din 15 ianuarie 1993); „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. Plîngere Penală: Ajunge batjocura!“ (text de Florian Bichir, reprodus din ziarul „Libertatea“, referitor la ticălosul Pavel Coruţ); „Euro este în scădere după scandalul în care este implicat şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn“; „Arhiva «Tricolorul». Eminescu şi Caragiale“; „Fenomene stranii. Astrologii au prezis data exactă a morţii împăratului roman Vitellius: 20 decembrie 69 d. Chr.“; „Marie-France Pisier – Misterul dispariţiei sale“. * Iată cum sună textul despre Albert Camus: „În rîndul marilor mistere ale psihotronicii, un loc aparte îl reprezintă blestemul ca discurs magic. Cît adevăr există în cele ce se povestesc despre acest subiect probabil că numai odată cu trecerea timpului va fi desluşit. Astfel, celebrul scriitor Albert Camus cunoştea legenda unui «vechi blestem ţigănesc» aruncat asupra unui punct (kilometrul 88,4) de pe Şoseaua Naţională nr. 5 din Franţa, care ar fi fost urmarea izgonirii din acel loc a unei şatre de ţigani. Între anul 1925 (anul aruncării blestemului) şi anul 1960, în acel punct se produseseră 12 accidente mortale de circulaţie. Albert Camus studiase faptele şi scrisese despre ele, fiind chiar acuzat, la un moment dat, că doreşte să întreţină această legendă. Dar, ca un făcut, următoarea victimă va fi el însuşi, mort într-un accident de circulaţie exact la kilometrul 88,4 (!). Şi mai ciudată este soarta celebrei familii de industriaşi Michelin care, în acelaşi punct al şoselei, a fost victima a 7 accidente. În 1937, mor Pierre Michelin şi 4 pasageri, membri ai familiei cu diferite grade de rudenie, iar în 1947 Pierre Boulanger, care făcea parte, şi el, din familie. Preşedintele societăţii Michelin are, şi el, un grav accident de circulaţie, tot în acelaşi punct, iar în 1949 mor Jean Luc Michelin şi alţi 3 pasageri. Dar lucrurile nu s-au oprit la anul morţii lui Camus, tragediile de la kilometrul 88,4 continuă şi astăzi“. * Ţiganul cu cap de ocnaş şi voce gîjîită, Horia Ghibuţiu, a fost invitat la o emisiune matinală a TVR (luni dimineaţă), unde a lăudat „măsurile“ Guvernului, dictate de FMI. Nu e nevoie să reamintim care sînt acele măsuri, le simt românii pe pielea lor. Altceva ne calcă pe nervi: echipa de slugi cu salopete portocalii, ca vidanjorii, care face curse de la un post de Televiziune la altul, nu pentru a strînge rahat, ci pentru a-l mînca. Nu-i nimic, vor da socoteală, nici o grijă...

* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. PRM nu are, în continuare, sediu. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, se dovedeşte a fi un mare trombonist, adică un şuetist fără cuvînt, care numai la el şi la Moni se gîndeşte. La Moni Columbeanu? Nu, la Moni Marametanu, partenerul lui de ghiduşii.


Alcibiade




http://www.romare.ro/sptmna-pe-scurt/saptamana-pe-scurt-4.html

Lupta cu raul

Motto: „Război palatelor, pace colibelor!"
 (NICOLAS CHAMFORT, Revoluţia Franceză din 1789)

De cînd mă ştiu, am luptat cu răul. Răul din mine (ispitele, gîndurile urîte), răul din casa copilăriei (sărăcia care naşte, uneori, vrajbă între părinţii disperaţi), răul din lume (Era noastră stă sub semnul lui Satana). A constata existenţa răului, a-ţi da seama că toate nenorocirile oamenilor şi ale vietăţilor firii provin de aici – iată luciditatea dramei! „Frica e aşteptarea răului“ – îmi spunea, uneori, Eugen Barbu, care din pricina acestui aforism monumental (al cărui autor nu-l ştia nici unul dintre noi) îşi propusese să scrie un roman intitulat chiar aşa, „Frica“. Şi ne mai plăcea un aforism, de fapt un verset din Biblie: „Ajungă zilei răutatea ei“. Răul şi răutatea, urîtul şi urîciunea, nenorocul şi nenorocirea, dar şi atîtea alte perechi-perechi de stele negre, care ne înnegurează bolta sufletului şi ne absorb energiile! Îngerul bun din noi se răfuieşte cu diavolul din alţii, în virtutea aspiraţiei noastre de a face bine, de a curma nelegiuirile, de a aduce fericire şi concordie între oameni. Există, neîndoielnic, oameni posedaţi de draci, pe care nu mi-i imaginez, cîtuşi de puţin, ca în gravurile Evului Mediu, cu coarne şi coadă, ci ca pe nişte entităţi malefice, care întunecă judecata celor captivi, le împietresc inima, îi provoacă să-i domine şi să-i batjocorească pe semenii lor prin trufie, cruzime, preacurvie, lăcomie de avere. Omul rău rîde rar, şi atunci o face scrîşnit, ca o balastieră de nisip. Omul rău nu vede în semenul său o creaţie a lui Dumnezeu, ci un duşman care trebuie timorat, urmărit sau pedepsit încă de la început, pentru a fi redus la dimensiuni de sclav. În tot ceea ce face, omul rău manifestă un instinct de conservare de-a dreptul bestial, fiindcă el e centrul propriului său univers. Rob al pîntecului şi al altor plăceri, omul rău mai pozează, cîteodată, şi în credincios, dar reprezentarea lui despre divinitate este atît de confuză, totul se pierde într-o perdea de fum usturător, prin care el îşi creează justificări de genul „Dumnezeu ţine cu cei îndrăzneţi“ sau „Existenţa e o luptă pentru supravieţuire“. Averea corupe sufletele, iar perseverarea în răutate le prăvăleşte în iad, pentru veşnicie. Există viaţă de apoi şi eu sînt convins că toţi vom plăti după faptele noastre. Dar am eu, oare, dreptul să judec pe cineva? Nu am, bineînţeles, nici un drept. Dar faptele oamenilor pot să fie filtrate prin mecanismele simple ale înţelegerii, în raport cu etalonul moral al Noului Testament. În Istoria României au existat cîteva momente de răscruce, cînd unii s-au acoperit de ruşine, ei şi tot neamul lor, iar alţii s-au poleit cu aurul gloriei. Aceia care, de pildă, au renunţat la credinţa creştină şi au trecut la mahomedanism – gen Radu cel Frumos, Mihnea Vodă Turcitul – sau aceia care au trădat şi şi-au mînjit mîinile cu sînge nevinovat – de tipul lui Ieremia Golia, ori al familiei Trif, care l-a vîndut pe Horea şi de atunci toţi Trifii din Munţii Apuseni se zice că se nasc cu o pată de păr cafeniu pe tîmplă, ca un blestem – ori aceia care au hulit împotriva Neamului şi a Bisericii Străbune, ei bine, toţi au rămas în memoria colectivă ca nişte epave, ca pilde negative de dat copiilor. Românii nu-l vor ierta, niciodată, pe Al. Macedonski pentru barbara „epigramă“ pe care a scris-o la vestea înnebunirii lui Mihai Eminescu (care se pare că nici n-a fost aşa ceva, ci un plan sinistru de lichidare a poetului şi doctrinarului naţional): „Un X, pretins poet acum/ A luat pe cel mai fi mai bun/ Căci pînă ieri era năuc/ Iar azi nu e decît nebun“… (am reprodus din memorie infamul text al unui poet şi mentor foarte valoros, totuşi). Timp de 110 ani s-a tot spus că Eminescu a murit de sifilis, dar vin astăzi şi întreb, public: cum a putut Casanova (1725-1798) să se trateze, cu succes, de 4 sifilisuri, cu mai bine de un secol înaintea lui Eminescu, iar poetul nostru să fie răpus de această boală? Nu cumva băile cu mercur (total contraindicate), prescrise de un medic evreu, i-au grăbit sfîrşitul? Tot astfel, românii nu vor ierta, niciodată, răul imens pe care legionarii l-au făcut Ţării şi Umanităţii prin asasinarea lui Nicolae Iorga, şi nici prigoana barbară dezlănţuită de stalinişti, în primii ani după cel de-al II-lea război mondial, împotriva unor valori fundamentale ale civilizaţiei noastre, fie ele în închisoare sau în libertate: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Tudor Arghezi. A nu se uita că din cauza unor alogeni sangvinari, ca Mihail Roller, Mihai Novicov, Paul Cornea, Ştefan Voicu, Leonte Răutu şi Iosif Kisinevski, au trăit şi au murit departe de vatra ţării genii ca George Enescu, Constantin Brâncuşi, Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran… Am luptat, din răsputeri, şi împotriva răului din cultură. Şi, ca dovadă că eu am avut dreptate în anii ’70-’80, prin materialele publicate, îndeosebi, în brava revistă de atitudine naţională care a fost „Săptămîna“, este maniera scandaloasă şi antiromânească în care se poartă şi astăzi „clienţii“ mei de atunci: Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Paul Goma, Monica Lovinescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu. Nu-mi dicta mie nici o Securitate (?!) să-i critic – pur şi simplu i-am simţit că sînt specimene fără caracter, rupte de drama ţării, ca să nu mai vorbim că nici talentul literar nu-i prea dădea afară din casă. Pamfletele mele de atunci (atît cît putea permite cenzura epocii) au mers drept la ţintă, şi cel mai bun indiciu este că prima măsură „culturală“ pe care a luat-o noul regim politic instalat la Putere pe 1.000 de cadavre a fost desfiinţarea, la 4 ianuarie 1990, de către un alt evreu „uitat“ ca sămînţă pe la noi, Silviu Brucan, a revistei „Săptămîna“. Dar, orice rău e spre bine, fiindcă mi s-a luat un pistol şi am făcut rost de un tun – „România Mare“ – cu care am ars tarele, şi racilele, şi epidemiile de mizerie morală ale Erei Anarhice în care am intrat. Privesc astăzi, retrospectiv, la cei 10 ani împliniţi de la întemeierea tribunei naţionale care e „România Mare“ (în paranteză fie spus, n-am organizat nici un fel de petrecere, nici chiar o mică agapă, fiindcă sărăcia e prea mare în Ţară şi ne-a fost ruşine de oameni, n-am fi putut închina un pahar de vin, cu inima împăcată, ştiind că tot mai mulţi români n-au nici măcar apă de băut). „Tot ce-aţi scris voi s-a adeverit!“ – îmi spunea serile trecute, la telefon, fosta mea colegă de facultate Aurelia Anderson, stabilită de 20 de ani în SUA. „Tot, tot, tot! Fiul meu, care e cetăţean american şi nu-l interesează politica din România, îmi zicea deunăzi: – Mamă, numai Vadim are dreptate, el pune diagnosticul cel mai precis, tu să crezi în el!“ De altfel, revista „România Mare“ ajunge, în cîteva minute, la românii din întreaga lume, pe INTERNET, iar cei din Los Angeles, cel puţin (după cum îmi mărturisea amica mea), scot printuri şi le multiplică la xerox. Eu nu primesc nici un ban de aici, nici n-am cerut aşa ceva, niciodată, fiindcă fac parte din specia aceea rară de oameni pe care nu-i interesează banii, ci înfăptuirea binelui, micşorarea suferinţei, înrădăcinarea pildelor morale. Efuziunea de dată recentă a prietenei mele din Los Angeles avea şi o motivaţie precisă: dovedirea, de către Justiţie, a implicării lui Virgil Măgureanu în contrabanda cu petrol pe Clisura Dunării. E vorba, în special, de declaraţiile zdrobitoare, făcute la Parchetul General, de generalul (r) Ion Pitulescu, fost şef al IGP. Acesta a avansat şi o cifră: fostul director al SRI ar fi cîştigat din aceste acţiuni ILEGALE cca 500.000.000 de mărci. A spus el mult mai multe, dar, în esenţă, totul se reduce la folosirea scandaloasă de către V. Măgureanu a instituţiilor statului pentru a realiza o avere fabuloasă. Imediat, presa a explodat, reproducînd dezvăluirile generalului de Poliţie. Aşa după cum era de aşteptat, ca orice Şarpe cu Ochelari care se respectă (da, eu i-am dat porecla asta, să rămînă şi el cu o amintire de la fostul lui coleg de facultate), Asztalos a reacţionat violent, făcîndu-l pe Pitulescu iresponsabil şi ameninţînd că-l va da în judecată. Aici „tertium non datur“, cum zice logica formală: nu există o a treia variantă, ci doar una din două, adică minte ori Pitulescu, ori Măgureanu. Dar ce interes ar avea un general de Poliţie, aflat la pensie, să mintă? N-am cele mai bune relaţii cu Pitulescu, din motive independente de noi doi, dar în acest caz trebuie să-i dau dreptate. El mai susţine că, la vremea respectivă, i-a informat şi pe Ion Iliescu, şi pe Emil Constantinescu (unul la sfîrşit de mandat, celălalt la început), dar cei doi n-au luat nici o măsură. Au tăcut ca peştele, hipnotizaţi, parcă, de Şarpele cu Ochelari. Aş vrea să fiu bine înţeles: eu nu condamn ajutorarea fraţilor noştri sîrbi, pentru care mi-am pus pielea în saramură, apărîndu-i sistematic şi stricîndu-mi „imaginea externă“, ba chiar le-am trimis în dar un camion cu medicamente, cumpărate din banii mei, în toiul bombardamentelor barbare din aprilie 1999. E foarte bine că au primit carburanţi, pe toate căile posibile, dar banii, banii ăştia (de ordinul mai multor miliarde de mărci, după calculul meu) ar fi trebuit să ajungă la Bugetul Statului, sau la învăţămînt, sănătate, pensii, ajutoare de somaj etc., nu în buzunarele cîtorva mafioţi. Pe undeva, totul seamănă cu sutele de „operaţiuni strategice“ de pe Aeroportul Otopeni, unde soseau avioanele pline cu ţigări şi de unde plecau pline cu arme. Eu, unul, nu sînt de acord cu astfel de îndeletniciri, dar dacă tot se pretinde că toate Ţările se ocupă cu aşa ceva, atunci măcar veniturile realizate să mai cîrpească puţin din zdrenţele sărăciei noastre. Am convingerea că generalul Pitulescu i-a informat, într-adevăr, pe cei doi preşedinţi. Numai că opinia publică află asta abia acum, la 4-5 ani. E ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Am să fac şi eu ca Adrian Păunescu, care deschide cîte un volum de-al său şi, cu ochelarii pe nas, anunţă: „Iată ce scriam eu în anul cutare!“ Şi chiar scrisese, asta nu se poate contesta. Iată, aşadar, ce publicam eu în nr. 288 al „României Mari“, din 12 ianuarie 1996, la apogeul puterii directorului SRI: „Vrea Măgureanu să zdrobească soarta unor patrioţi români? N-apucă şi nici n-are cum. Dar echipa noastră de incoruptibili va avea grijă să-l aducă înapoi, acolo de unde şi-a luat zborul în urmă cu 35 de ani: pe capra căruţei de la Colectivă! Pînă atunci, să ne mai jucăm puţin cu nervii lui, aşa cum şi el se joacă cu nervii a mii de ofiţeri umiliţi şi batjocoriţi. Aşadar, elevul Măgureanu e poftit la tablă să răspundă: care e amestecul lui în încălcarea embargoului de pe Dunăre? Ce s-a petrecut, în 1994, cu garnitura aia de tren, plină ochi cu cisterne de benzină, care trebuia să figureze că a ieşit pe la Episcopia Bihorului? Cum s-a pus la cale afacerea (la Timişoara) şi ce rol au avut colonelul de SRI Dumitru Ogăşan, apoi şeful gării de la Episcopia Bihorului (Judea), fostul deputat FSN Vasile Blaga (care fusese şi prefect), actualmente şeful inspecţiei vamale în zonă, precum şi Sime, şeful gării din Oradea? Şi de ce au fost pensionaţi cei doi şefi de gară de către şeful Regionalei CFR Cluj, Groza, care, la rîndul lui, a fost debarcat imediat de ministrul Transporturilor, Aurel Novac, la ordinul lui Măgureanu, care îl are şi pe el la mînă? Deocamdată atît. Dacă preşedintele Iliescu nu-l destituie imediat pe Măgureanu, regimul lui nu va mai supravieţui nici măcar două luni.“ A supravieţuit nouă luni, ce-i drept, după care a sucombat. În acelaşi număr de revistă, mai putea fi întîlnită o interogaţie: „Cine va face un control la sînge în actele Băncii Columna, pentru a vedea implicaţiile nababului Virgil Măgureanu, care are acolo (prin intermediari, desigur) sume extraordinar de mari, dar încasează şi dobînzi?“ Repet data: 12 ianuarie 1996. Au trecut 4 ani şi 7 luni. N-ar fi fost mai bine, pentru Ţară, să fie luate măsuri încă de atunci? Nu s-au luat, pentru că Ion Iliescu a fost un om de paie în mîna aceluia care îl şantaja cu lucruri foarte grave. Bine, în schimb, că au fost luate măsuri împotriva… mea. Imediat, directorul SRI şi-a comandat singur o emisiune murdară la TVR, în care, în compania unui „reporter“ pe nume Ştefan Ciochinaru, pe care îl ştia de la Academia „Ştefan Gheorghiu“, mă făcea albie de porci. Apoi, a dat poruncă unor ţucălari de elită să organizeze o masă rotundă la TVR, în care să mă desfiinţeze. Amintesc numele acestor „avocaţi ai diavolului“, care s-au pretat la un asemenea joc mîrşav: Vartan Arachelian (moderator), Octavian Paler, Nicolae Manolescu şi Andrei Pleşu. Aceştia 4 au fost apărătorii contrabandistului şi acuzatorii senatorului, incredibil, nu-i aşa? Aveam să cer şi eu un Drept la Replică, dar directorul TVR, Dumitru Titus Popa, mi l-a refuzat. M-am consolat cu gîndul că am o revistă puternică, unde pot continua bătălia pentru oprirea acestui gangster de a mai face rău. Din sutele de anchete, pamflete, articole, sinteze, note şi informaţii apărute în „România Mare“, reamintesc doar cîteva titluri: „Şarpele cu Ochelari“ (pamflet scris de mine şi publicat la 26 ianuarie 1996, la nevoie pot să-l mai public o dată); „Întreaga presă îl face zob pe Şarpele cu Ochelari“ (30 mai 1996); „Apăraţi-l pe căpitanul Bucur!“, precum şi „Scrisoare Deschisă către preşedintele Senatului, Oliviu Gherman, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase“ (trimisă de mine, la 21 iunie 1996, o radiografie a fărădelegilor lui Măgureanu, dar cei doi au tăcut şi ei, ca mortu-n păpuşoi); Discursul rostit de mine în Parlament şi publicat la 28 iunie 1996 (în care îl acuzam de contrabandă cu ţigări Bastos şi cu maşini Mazda); „În orice Ţară din lume, locul unui gangster ca Virgil Asztalos Măgureanu este după gratii!“ (30 august 1996 – în acelaşi număr al „României Mari“ am reprodus şi un text din „Ziua“, scris de Emil Berdeli şi intitulat „Mugur Isărescu l-a preferat la Schorsch, deşi avea şi alte oferte“, din care reproduc: „Nu este mai puţin lipsit de interes modul în care s-au desfăsurat livrările de monedă către Banca Naţională. Acestea au fost făcute în exclusivitate de către una din firmele lui Schorsch în Germania, chiar dacă existau mai mulţi ofertanţi care erau gata să livreze aceeaşi marfă, dar mai ieftin cu 30-40%. Guvernatorul Mugur Isărescu l-a preferat pe Scorsch. Timp de doi ani, neamţul a fost singurul furnizor de monedă al BNR“) etc., etc. Atunci, SRI-ul a declanşat o înfiorătoare „poliţie politică“ împotriva mea, a familiei mele, a colaboratorilor mei. A fost ceva infernal, nu se poate descrie în cuvinte. Mărturie stau casetele audio înregistrate de căpitanul SRI Constantin Bucur, pe care acesta le-a prezentat la o fulminantă Conferinţă de Presă a PRM, în primăvara lui 1996. După care, Şarpele a turbat! A început teroarea! A fost „recuperat“ din cădere liberă un ex-procuror, D. I. Mirescu, care, dirijat direct de un general de SRI, m-a bălăcărit într-un mod inuman şi mincinos, în „Evenimentul zilei“, condus de o unealtă docilă a directorului SRI, Ion Cristoiu. Am fost atacat de „Adevărul“, al cărui director, Dumitru Tinu, a minţit cu neruşinare la Comisia Parlamentară de Control al Activităţii SRI (între timp am aflat şi de ce, Şarpele îl avea la… mînă, fiindcă D.T. a fost informator al Securităţii, cu numele de cod „CORNEL“). Mi s-a ridicat imunitatea parlamentară şi, pentru început, am fost trimis în judecată pentru „insultă“ adusă lui Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu. Am pierdut, printr-un abuz incalificabil săvîrşit de Oliviu Gherman şi Vasile Văcaru (la ordinul lui Ion Iliescu), funcţia de secretar al Senatului, dar şi biroul, de unde Valer Suian mi-a furat, efectiv, un tablou în ulei al lui Avram Iancu, pe care mi-l dăruise generalul de Poliţie Iulian Medrea. Devenisem un paria. Un ciumat. Tot ce făcea sau declara directorul SRI era sacrosanct. Tot ce făceam sau declaram eu era ridiculizat, ştampilat ca extremism al unui om, nu-i aşa, care are nevoie de rudotel, fiindcă stă prost cu nervii. Am trăit un calvar îngrozitor. Între timp, doi dintre deputaţii PRM care fuseseră implicaţi în dezvăluirile căpitanului Bucur – Toma Năstase şi Toader Constantinescu – au murit de inimă, mai mult ca sigur datorită proceselor şi şicanelor la care erau supuşi. Şarpele rînjea, satisfăcut, şi şuiera: „În Ţara asta, mai presus de mine nu e decît Dumnezeu!“ Încet-încet, însă, puterea lui a pălit. Regimul politic s-a schimbat. Nu înainte de două întrevederi (în noiembrie 1996) ale lui Emil Constantinescu cu Virgil Măgureanu, la una dintre vilele de taină ale SRI-ului, prilejuri cu care candidatul CDR la Preşedinţia României venise după ajutor, dar Asztalos a făcut ce ştia el mai bine: l-a filmat cu o cameră ascunsă, ca să-l şantajeze ulterior. În august 1997, aflîndu-mă în Valea Jiului, i-am relatat lui Emil Constantinescu această ticăloşie a lui Măgureanu. Mai erau martori 3 deputaţi ai PRM. După cîteva zile, ţapul i-a rupt gîtul Şarpelui, dîndu-l afară. E cel mai bun lucru pe care Emil Constantinescu l-a făcut pe durata mandatului său. Astăzi, acelaşi Emil Constantinescu descoperă, cu uimire, după atîta amar de ani, că Regimul Iliescu a încălcat embargoul cu Iugoslavia. Da, l-a încălcat. Eu scriu asta de aproape 5 ani, cu preţul ruinării sănătăţii mele şi al hărţuirii bezmetice a partidului pe care îl conduc. Întrebarea care se pune este aceasta: are Emil Constantinescu dreptul moral să demaşte pe cineva pentru ilegalităţi sau legături cu Mafia? Nu, nu are acest drept. Pentru că el însuşi a preluat aceste structuri de tip mafiot, le-a perfecţionat, le-a ramificat şi le-a folosit din plin. Nimic din ce-a făcut Regimul Iliescu nu este străin Regimului Constantinescu. Ambele regimuri au deşelat Ţara asta, au hărtănit-o, i-au secat izvoarele sufletului. De mai bine de 10 ani, aproape toţi cei care s-au perindat la Putere n-au avut altă grijă decît să se pună la adăpost, ei şi neamurile lor, să-si dea copiii la studii în Occident, să-şi ridice vile după vile, să-şi umfle conturile bancare, să-şi creeze „reţele“ care să pompeze pentru ei – pe scurt, să-şi trăiască viaţa, din plin, să-şi asigure familionul pe 2-3 generaţii. În special în judeţe e un jaf fenomenal, la care nu s-au dedat, de-a lungul Istoriei, nici turcii, nici tătarii, nici ruşii. Absolut toate instituţiile şi domeniile sînt atinse de „buba neagră“ a corupţiei: Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, Armata, Poliţia, Serviciile Secrete, Justiţia, Agricultura, Sănătatea, Învăţămîntul, Primăriile, Prefecturile, Vama, Transporturile, Cultura, Sportul. (N-am făcut nici o referire la Biserică, fiindcă ea este altceva şi, chiar dacă nici acolo nu merge totul ca la carte, are cine să cîntărească faptele, mă refer la judecătorul suprem, Dumnezeu.) Nu vreau să spun prin asta că TOATĂ lumea din instituţiile menţionate fură, dar „animalele de pradă“ care o fac au reuşit să creeze o privelişte de Apocalipsă, printr-o ferocitate ieşită din comun. În labirintul acestor nelegiuiri, rătăceşte, buimacă, populaţia României. N-are unde să se mai ducă. Parcă nişte valuri uriaşe, ale unei mări în furtună, o împing, mereu, înapoi. Nici o instanţă n-o ascultă. Iar haitele de ţigani îi distrug echilibrul psihic. Societatea românească este ca un bolnav de cancer generalizat. Arareori mai cere apă – dar se pomeneşte, parcă în batjocură, cu un potop din cer. Dacă se plînge că-i e frig – are parte, imediat, de o caniculă de peste 40 de grade. Priveliştea e dezolantă, parcă asistăm la ediţia revăzută şi adăugită a cîmpului de luptă de la Borodino, ori de la Plevna, sau de la Verdun, unde se înalţă munţi de leşuri, răniţii gem şi imploră surorile de caritate să le şteargă fruntea cu un tifon umed, furgoanele cară, de zor, către hambarele morţii, păsările ţipă lugubru prin tranşee, bîntuie tot felul de miasme aducătoare de epidemii, fumul gazelor de luptă îneacă totul în norii panicii, şi-au făcut apariţia şi jefuitorii de cadavre, care buzunăresc fără alegere şi fură cruciuliţele, ceasurile şi chiar dinţii din gură, iar peste întreagă această stampă de prăpăd îşi fîlfîie aripile şi hohoteşte monstruos Lucifer. Aşa arată România anului 2000: tîlhărită, rănită, scuipată, umilită, violată, scoasă la mezat, fără un elementar strop de vlagă de a se tîrî afară din tranşeele morţii, de a se ridica în capul oaselor, de a se scutura de păduchi, de lipitori şi de şobolani. Niciodată n-am întîlnit, în nici o epocă istorică a ţării, atîtea mulţimi de oameni care să tragă targa pe uscat, sub pragul mormîntului, nu al sărăciei. Niciodată nu s-au înregistrat atîtea fenomene extreme, ale unor gesturi de kamikadze, ca sinuciderea în grup, autoincendierea, greva foamei, blocarea drumurilor, atacarea prefecturilor cu sticle incendiare. România parcă a ieşit de pe orbita Istoriei sale. Nu mai sîntem un Popor, ci un cortegiu de prizonieri, purtaţi de colo-colo de ordinele unor comandanţi descreieraţi. Zilnic, ceea ce vedem la posturile de Televiziune şi în ziare, dar şi cu ochii noştri, întrece chiar şi cele mai cumplite grozăvii imaginate de regizorii filmelor „horror“. Mamele îşi ucid pruncii fiindcă n-au cu ce să-i întreţină. Bătrînii se aruncă de pe acoperişul blocurilor, ţinîndu-se de mînă, de parcă ar sărbători „Nunta de Cenuşă“. Şomerii, mai nou şi chiriaşii, se transformă în torţe vii. Minerii se blochează în subteran şi refuză hrana. În Armată a crescut numărul sinuciderilor, dar unii ofiţeri şi-au rupt şi epoleţii, în semn de protest fiindcă nu şi-au primit salariile. Tot mai multă lume îşi pierde, efectiv, minţile. Nici nu-i de mirare, într-o Ţară condusă de nişte nebuni. Lucian Blaga scria că, timp de 1000 de ani, românii au boicotat Istoria. Astăzi, roata s-a întors şi Istoria îi boicotează pe români. E un ciclu blestemat. În vremea asta, demnitarii petrec! Ce dulce e viaţa! Ei fac şi desfac alianţe politice, voiajează pe la Înalta Poartă pentru a-şi mai cumpăra o „dezlegare la jaf“, iar odraslele lor chefuiesc organizate în bande, ţinînd sub teroare staţiunile de la Munte şi Mare, dar şi cartiere întregi ale unor oraşe. Asta, în cel mai bun caz, fiindcă, uneori, „copiii de bani gata“ mai şi ucid. Şi nu ucid orice, ci numai prunci de ţărani români! Parcă avem de-a face cu un ritual valpurgic. Am crezut că după ce deputatul PNŢCD Cornel Sturdza Popovici a băgat în pămînt o fetiţă de 8 ani şi apoi a fugit, ca o bestie, de orice răspundere – parlamentarii ăştia care se pretind „creştini“ nu vor mai ajunge pe prima pagină a ziarelor. M-am înşelat. În ziua de sîmbătă, 5 august a.c., fiica deputatului PNŢCD de Călăraşi, Claudiu Pavelescu, lua viraje, cu aproape 150 km la oră, la volanul limuzinei Volkswagen Passat, într-un fel de cursă de Formula 1, la întrecere cu o altă maşină de lux, Mercedes, pe nişte drumuri de ţară din comuna Breaza, judeţul Buzău. Atunci s-a întîmplat tragedia: îmbuibata asta a făcut terci o fetiţă de 6 ani. A ucis-o pe loc. Abia a scăpat de linşajul ţăranilor, graţie bandei de huligani care o însoţea. I-am văzut, cu toţii, la televizor, ştim specia de tîrîtoare: cu maieuri anti-jeg, fără mîneci, tatuaţi, cu ochelari negri, cercei în urechi, lanţuri şi brăţări de aur, telemobile încinse, raşi în cap, obraznici şi agresivi, vorbind, obligatoriu, stricat româneşte, ca negrii din filmele americane, abrupt, stil „hip-hop“. De unde au apărut gunoaiele astea, ce paralizie a societăţii româneşti a născut asemenea mutanţi, ca şi „arta“ lor, care a erupt în ultimii ani „după blocuri“? Şi cînd, oare, a mai avut junimea României asemenea exemplare primitive, gata oricînd să înjure şi să sară la bătaie, cu justificarea că aşa e lupta pentru supravieţuire? Am aflat şi cine e tatăl ucigaşei de copii: un mafiot sadea, care a pus gheara pe aproape toate lacurile şi bălţile judeţului Călăraşi, bătîndu-i la sînge pe ţăranii care îndrăznesc să prindă un peşte, de foame (cum s-a întîmplat, recent, la Valea Argovei), un chiombălău ţîfnos şi arogant, care s-a metamorfozat, peste noapte, în gîndac ţărănist, ca în Kafka, şi ale cărui unice contribuţii în Parlament sînt urletele guturale împotriva reprezentanţilor Opoziţiei, care îndrăznesc să se apropie de microfon. Ştiu totul despre infractorul ăsta, dar mă opresc aici. Cum să nu-şi trăiască viaţa din plin odrasla lui, cu aproape 150 km la oră, strivind copiii de ţărani ca pe bobocii de raţă, cînd ştie că „papa“ e omnipotent şi face parte din acelaşi partid cu ministrul de Interne? În aceeaşi seară, pe un post de Televiziune a apărut o canalie pe nume Gh. Râpeanu, care cică e colonel şi comandant adjunct al Inspectoratului de Poliţie Buzău, anunţînd Naţiunea, ca o piază rea, că de vină a fost… victima! Inimaginabil! Tare sînt curios dacă acest individ, care face de rîs haina militară, s-ar fi grăbit să aibă aceeaşi părere şi dacă era el în locul părinţilor înnebuniţi ai fetiţei, aşadar dacă propriul său copil ar fi fost pulverizat. Carevasăzică, o putoare iresponsabilă goneşte cu bolidul ca un avion cu reacţie, aşa cum nu s-a mai întîmplat niciodată pe un drum de ţară în România, şi tot copilul mort e de vină! Am făcut propriile investigaţii şi iată ce-am aflat: în acea sîmbătă, 3 fete şi 3 băieţi goneau nebuneşte, pentru a-şi petrece week-end-ul (de fapt, o orgie în toată regula, aşa cum mai făcuseră) la vila din comuna Breaza, care aparţine unui mafiot şi proxenet pe nume Cornel Dinicu, care mai fusese condamnat la puşcărie, dar scăpase cu suspendare. Acest nemernic torturează sutele de familii ale comunei cu nişte scandaluri de neimaginat. El este protejat, realmente, de Poliţie în acest context: în ultimul timp s-a declanşat o bătălie între mafia turcească şi mafia ţigănească a prostituţiei, Ministerul de Interne încercînd să ofere traficul de carne vie în exploatarea mafiei turceşti (susţinută de amantul „şoferiţei iadului“, Dinicu) pe considerentul că turcii ar fi mai umani decît ţiganii. Putregaiul ăsta de Cornel Dinicu a fost amestecat şi în furtul celor 500.000 de dolari din portbagajul unui oarecare Bucurenciu. La scurtă vreme după accident, Dinicu a anunţat că e în stare să dea orice sumă de bani ca să o scoată vinovată pe fetiţa moartă, iar muşamalizarea a şi început: imediat după terciuirea copilului, Volkswagenul a fost dus în curtea Poliţiei Municipiului Buzău, dar luni a dipărut fără urmă, pentru a nu fi recoltate probele necesare. Şi încă ceva: şi cu această nefericită ocazie, ca şi cu alte prilejuri, huliganul de Dinicu a ameninţat lumea că el este consilier pentru pază şi securitate la Camera Deputaţilor. Pe ce punem pariu că, pînă la urmă, tot îngeraşul acela spulberat cu maşina va fi scos vinovat de o Poliţie coruptă? Aşa cum de vină a fost şi fata ucisă, tot cu limuzina, de deputatul PNŢCD Gh. Cristea. Aşa cum de vină au fost şi cei 5 morţi cu care colonelul Cristian Bernevig (agent CIA) a sporit zestrea de cadavre a României, fără a face nici măcar o zi de închisoare. Şi aşa cum de vină au fost şi cei 2 ţărani omorîţi de un alt vitezoman din „echipa de zgomote“ a lui Emil Constantinescu, ţambalagiul Vali Sterian. Aproape toţi „copiii de bani gata“ pe care i-am cunoscut (fie direct, fie prin mijlocirea cărţilor de Istorie sau a colecţiilor publicaţiilor) au creat probleme grave părinţilor şi lumii înconjurătoare. Îmi vine în minte cazul lui Carol al II-lea, pe care nici propria sa mamă, Regina Maria, nu-l mai suporta, încă din vremea tinereţii acestuia. După ce s-a împuşcat în picior, în 1919, ca să nu plece într-un turneu politic în Extremul Orient, după ce a vrut să-l împuşte şi pe fratele lui, Nicolae (la Castelul Bran), dar a nimerit-o pe maică-sa, după ce a dezertat din Armată şi şi-a făcut familia de rîs, aducîndu-l pe Regele Ferdinand (părintele său) în situaţia de a plînge în hohote la Consiliul de Coroană din 31 decembrie 1925, Carol a devenit urît de toată lumea. Regina Maria îl caracteriza astfel: „Era imprevizibil în actele sale cotidiene, capricios şi irascibil. Carol a repetat prima dezertare“. Mă gîndesc şi la Nicu Ceauşescu, care i-a creat necazuri mari tatălui său, printre altele omorînd şi el o fată cu maşina, dar şi acel accident s-a muşamalizat. Odată, la Barul „Athénée Palace“, a dirijat orchestra şi corpul de balet cu… pistolul. Fugeau bieţii oameni ca potîrnichile. Altă dată, a împuşcat muflonii albi din Rezervaţia de la Snagov. Dar hai să ne destindem puţin şi să reproducem o Notă pe care am primit-o chiar în aceste zile de la un fost colonel de Securitate: „Într-o bună zi, Nicu Ceauşescu a plecat, însoţit de suita sa, spre Braşov. La destinaţie, plictisit de un anturaj unsuros, a dispărut cu o blondă apetisantă spre Bran, iar suita a rămas de izbelişte. Conform unei tradiţii nescrise, colonelul Şt. J., şeful Inspectoratului Judeţean de Miliţie, a rămas peste noapte la sediu. Avea un personaj important pe teritoriul din jurisdicţie şi trebuia să fie pregătit pentru orice eveniment probabil. N-au fost evenimente. Abia pe la miezul nopţii, Şt. J. a primit un telefon de la poartă, unde un ziarist dorea neapărat să stea de vorbă cu el. Colonelul nu şi-a mai tras vestonul şi a coborît doar în pantalonii de uniformă şi într-un jerseu. Îl aştepta un pitic negricios, şi bîlbîit pe deasupra, care pretindea că avea dezlegare de la Nicu Ceauşescu să doarmă într-un apartament prezidenţial, pregătit pentru tatăl său (preşedintele) într-o vilă de protocol. – Ai vreo hîrtie la mînă? – a întrebat colonelul. – N-am – a răspuns ziaristul, bîlbîit şi peltic – dar aşa mi-a promis tovarăşul Nicu… – Dacă n-ai nici o hîrtie la mînă, atunci vezi-ţi de drum… – a mai spus colonelul, dînd să rupă discuţia. Însă ziaristul a insistat, bîlbîindu-se şi mai tare, din cauza surescitării provocate de faptul că în noaptea aceea era pe cale de a pierde o ocazie unică: – Soldat, dacă nu execuţi ordinul tovarăşului Nicu, mîine ai s-o păţeşti! Surprins că era coborît atît de drastic în grad, colonelul Şt. J. i-a răspuns bîlbîitului, calm, cu un tact dublat de o mare blîndeţe: – Ia mai du-te, mă, în p… mă-tii… Ziaristul era Ion Cristoiu.“ Nostimă scenă! Dar nu e Ion Cristoiu omul să renunţe şi să aibă greţuri, după 1990 el şi-a schimbat mai mulţi stăpîni, devenind şi „ţine cal“ pe lîngă vizitiul maghiar Asztalos, cu care avea întîlniri secrete. Să trecem la Dragoş Constantinescu – neîndoielnic, un specimen rar, din stirpea handicapaţilor periculoşi, cărora Puterea le ia şi ultima brumă de judecată, Iedul Prezidenţial avînd un organ special de aspirat milioanele de dolari. Aşa cum l-au crescut părinţii, aşa îl au: gîngav, viclean, hoţ, criminal. Tot ce am afirmat eu despre acest electrocutat (a căzut în cap de pe un vagon, în copilărie, are o placă metalică intracraniană) începe să iasă la lumină şi să se adeverească. La fel se întîmplă şi cu ortacul lui de tîlhării, Dorin Marian, fostul amant al soră-sii dat în gît, serile trecute, la Tele 7 abc, de căpitanul SPP Cătălin Tănase, drept staroste al Afacerilor Ţigareta. Lume bună! Şi urmaşii lui Virgil Măgureanu şi-au făcut (şi încă îşi mai fac) de cap. Nici acum opinia publică n-a aflat cine şi de ce a plătit cîte 10.000 de dolari pe lună pentru „studiile“ fiului şi fiicei lui Măgureanu în SUA, dar roadele „învăţăturii“ lor nu se văd nicăieri. Cu ce s-or fi îndeletnicit pe-acolo? E plină Ţara de găşti de băieţi şi fete ale politicienilor ghiftuiţi, care fac orgii inimaginabile, sub protecţia Poliţiei şi a SPP – în timp ce Jandarmeria îi bate la sînge pe… savanţii de la Institutul de Fizică Atomică! Habar n-au cei de la Putere cum îi judecă lumea şi ce-ar vrea să le facă! Toate crimele astea comise din inconştienţa pe care ţi-o dă lăfăirea în huzur au un efect incendiar pentru starea de spirit a populaţiei. Aduceţi-vă aminte de „Răscoala“ lui Liviu Rebreanu, unde unul dintre motivele ridicării la răzmeriţă a fost călcarea, cu automobilul, a unui simplu porc. Or, aici avem de-a face cu oameni! Şi uite cum „Lupta de clasă“ a lui Karl Marx şi „Lupta cu inerţia“ a lui Nicolae Labiş au devenit, în România sfîrşitului de mileniu, „Lupta cu răul“. Pentru că drojdia Secolului XX s-a transformat, pentru români, în otravă. Şi nici măcar nu trebuie s-o bem – o respirăm.
Iată de ce Emil Constantinescu n-are dreptul moral să se lamenteze că nu-l lasă Mafia să lupte împotriva… Mafiei! În el se dă o luptă teribilă, ca în filmul mut: în acelaşi timp, fostul secretar PCR şi informator al Securităţii este şi şeful Mafiei (capo di tutti capi), şi duşmanul neîmpăcat al Mafiei. Numai că nu-l crede nimeni. Aşa-zisele lui reforme sînt fanteziile unui schizofrenic. Iar cei 15.000 de specialişti ai lui sînt fie bandiţi, fie criminali, fie ambele la un loc. Parafrazîndu-l pe Marcel Brion, Emil Constantinescu poartă acum suprema cunună: aceea pe care ţi-o dă dizgraţia generală. Acelora care îmi reproşează, uneori, vehemenţa tonului, le recomand să încerce să se pună în locul meu, nu pentru 10 secunde, ci pentru 10 ani. E o povară insuportabilă să ai darul clarviziunii, să simţi, cu toată fiinţa ta, că Ţara merge spre prăpastie, dar să nu reuşeşti să opreşti acest curs al prăbuşirii. Lupta cu răul îmi face, paradoxal, bine. Ea mă ţine în viaţă. Erupţia acestui vulcan al nenorocirilor se apropie de sfîrşit. E vremea să trec de la vorbe, la fapte. Am, acum, un culoar excelent către Palatul Cotroceni şi vă asigur că nici o forţă din lume nu mă va opri. „Epoca Vadim“ va fi o vreme de pace, de belşug şi de demnitate naţională. Cutremuraţi-vă, ticăloşi! Bucuraţi-vă, români! Am să vă scap, foarte curînd, de pedofilii şi necrofilii care v-au adus pe culmile disperării!

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 11 august 2000) 

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/lupta-cu-rul.html

marți, 17 mai 2011

Ultimul sondaj de opinie, ţinut secret la Palatul Cotroceni: * P.R.M.: 28% * VADIM: 40%

În intervalul 3-13 mai 2011, departamentele de analiză şi sinteză ale Serviciilor Secrete au efectuat un nou sondaj de opinie, la comanda şi pentru uzul Administraţiei Prezidenţiale. Datele metodologice au fost următoarele: * Acoperire naţională * Eşantion -2.500 de persoane * Marja de eroare + 2% * Metodă de lucru - interviu telefonic;

I. Dacă în prima duminică a lunii septembrie ar avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, cu ce candidat aţi vota?

1) Corneliu Vadim Tudor: 40%;
2) Victor Ponta: 21%;
3) Crin Antonescu: 21%;
4) Teodor Baconschi: 6%
5) Cristian Diaconescu: 5%.
6) Traian Băsescu: 4%
7) Dan Diaconescu: 2%
8) Alt candidat: 1%

II. Dacă în prima duminică a lunii septembrie ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid sau alianţă politică aţi vota?

1) USL: 48%;
2) PRM: 28%
3) PDL: 8%;
4) PNG: 6%
5) UNPR: 5%.
6) UDMR: 4%;
7) Altă formaţiune politică: 1%

http://www.ziarultricolorul.ro/special/ultimul-sondaj-de-opinie-inut-secret-la-palatul-cotroceni--prm-28--vadim-40.html

luni, 16 mai 2011

Cum pot trăi atîţia oameni fără Iisus Christos ?

Dragii noştri,

iată-ne din nou, în Ajun de Paşte, în faţa dvs. la o nouă ediţie a „Cinei Creştine”, pe care eu nici nu mai ştiu s-o numerotez. Colegii din conducerea partidului îmi spun că este vorba de cea de-a 34-a ediţie. Astăzi avem în mijlocul nostru nişte oameni din străinătate, care au inimi de români şi care, la rîndul lor, iubesc foarte mult bătrînii. Este vorba despre un oaspete din Israel, născut în România, dl. Albert Poch. Este un om care, înainte de a-l cunoaşte personal, a avut mărinimia de a-mi dărui o Biblie lucrată artizanal, în Israel, cu coperţi de lemn, cu frumoase incizii florale, iar pe prima copertă se află un „ochi” de sticlă, în care clipoceşte apa sfîntă a Iordanului, iar pe ultima copertă, tot într-un „ochi” de sticlă frumos asamblat, există pămînt de la Mormîntul Sfînt. Păstrez cu evlavie acea Biblie, ca semn că acolo, în Israel, mai sînt oameni care iubesc legenda vie a Mîntuitorului Isus Christos şi s-au priceput să realizeze veritabile bijuterii din punct de vedere al aspectului exterior, dar, mai ales, din punct de vedere al miezului fierbinte, incandescent, pe care-l are Biblia. Dl. Albert Poch este, ca orice evreu care se respectă, o natură mai pasională, cîteodată se mai supără cînd mai apar lucruri mai dure în revistele noastre, mai trimite cîte-o scrisoare să mă muştruluiască, fiind un cenzor bun al activităţii noastre, pentru că ne arată atunci cînd sărim peste cal; în fuga condeiului, sîntem şi noi tentaţi să depăşim, uneori, măsura. Important este că noi recunoaştem asta. Faţă de insultele grave pe care le aduc unii şi alţii Poporului Român în diverse cărţi, în diverse reviste, ceea ce apare la noi este un exerciţiu metaforic, o revărsare a nădufului românesc, după care reintrăm în matca noastră firească, de oameni toleranţi, de oameni cu frica lui Dumnezeu, care ştiu să respecte toate religiile şi naţiunile lumii, cu o singură condiţie: şi Naţiunea Română, şi religia creştină să fie respectate, la rîndul lor. Un alt oaspete, care a venit fără să se anunţe, cum stă bine adevăraţilor vizitatori, este un membru marcant al Conducerii Frontului Naţional din Franţa. În luna martie a avut bucuria de a i se naşte aici, pe pămînt românesc, primul copil, un băieţel, pe nume Pierre, care înseamnă, de fapt, numele Apostolului Petre – piatra pe care Şi-a clădit Isus Biserica Creştină. Numele lui este Christian Bell.
Dar, fireşte, nu o reuniune politică am făcut şi nu vom face nici de-acum încolo, cu ocazia programului umanitar „Cina Creştină”. Acestuia, de altfel, i s-a dus buhul şi el s-a multiplicat ca făclia de Paşte, din oraş în oraş, din comună în comună, unde există gospodari ai Partidului România Mare. Aş dori să vă împărtăşesc cîteva dintre impresiile pe care le-am trăit pe meleagurile îndepărtate, pe unde m-am preumblat în ultimele zile, împreună cu trei dintre membrii conducerii P.R.M. Numai vouă, bătrînilor mei dragi, înţeleg să vă dau raportul. Aşa după cum probabil ştiţi, recent am participat la Festivalul Internaţional de Primăvară din Libia, ca invitat al unui Consiliu General Revoluţionar – nu pot spune exact care este titulatura, pentru că este o ţară destul de imprevizibilă, şi anume, de vreo 20 de ani, ea nu are nici Guvern, nici Parlament, nici ceea ce se cheamă, îndeobşte, un şef de Stat. Este vorba despre o revoluţie permanentă, care vrea să egalizeze nivelul de trai al oamenilor, destul de marcaţi de o perioadă anacronică şi – aş spune eu – injustă, cum anacronice şi injuste sînt situaţiile din toate acele ţări unde există o pătură de sute de mii de bogătaşi, care au tezaure inimaginabile, iar, pe de altă parte, sînt milioane sau zeci de milioane de oameni care abia îşi tîrăsc existenţa, de pe o zi pe alta. Fie din curtoazie, fie din curiozitatea de a trăi o altă experienţă de viaţă decît am trăit pînă acum, eu, împreună cu deputaţii Corneliu Ciontu, Anghel Stanciu şi Sever Meşca, dar şi alături de un deputat de la grupul P.N.Ţ.C.D.-P.E.R., Otto Weber, ne-am dus la acest Festival. A fost o experienţă, într-adevăr, unică şi imposibil de repetat, din foarte multe motive. Noi, cînd citim în presă sau auzim la Radio sau la Televiziune despre cuvîntul „embargo”, sau despre alte sancţiuni internaţionale, sîntem tentaţi să trecem uşor peste ele, pentru că, de regulă, durerea altuia nu te doare pe tine. Aşa cum auzim de moartea cuiva, din altă familie, din altă zonă de interese, zicem „Dumnezeu să-l ierte, să-i spele păcatele” – apoi trecem mai departe şi ne vedem de drumul nostru. Însă în clipa cînd un necaz ne atinge direct pe noi, cînd flamura doliului flutură pe catargul porţii noastre, vedem cît de greu este. Un asemenea necaz l-am luat noi în plin văzînd că nu se poate ajunge în acea ţară, care nici măcar nu este foarte îndepărtată de România, aflîndu-se în Nordul Africii. E vorba de traversarea, cu avionul, a Mediteranei, călătorie care, pînă nu demult, era posibilă: cursa aeriană Bucureşti-Tripoli se făcea doar în două ore şi jumătate. Acum, în loc de două ore şi jumătate am făcut două zile şi jumătate! Am întîlnit acolo o familie de australieni, John şi Lucia Meyer, nişte oameni cu totul şi cu totul minunaţi, care mi-au spus că din faţa casei lor din Sydney şi pînă la Tripoli, ei au făcut 66 de ore, aproape 3 zile. Asta înseamnă un embargo! Mai stai şi la vamă 4-5 ore, într-o căldură toridă, pentru că, în aprilie, acolo este ca la noi în iulie, şi te mai izbeşti şi de disconfortul pe care îl implică absenţa civilizaţiei europene. Libia este o ţară fabulos de mare. Eu însumi, care mă pretind relativ cunoscător al istoriei şi geografiei, nu-mi puteam imagina că are o suprafaţă de 3 ori mai mare decît a Franţei şi de aproape 7 ori mai întinsă decît cea a României. Dar populaţia este foarte redusă: sînt sub 5 milioane de locuitori. Restul suprafeţei este deşert. O mare parte a Saharei este în Libia, o parte şi mai mare este în Algeria. Dumnezeu (sau Allah, cum îi spun ei) le-a dat o bogăţie care le poate asigura prosperitatea pe încă vreo cîteva decenii bune de acum încolo. Le-a dat o mare de petrol în adîncuri. Şi, pentru că tot duceau lipsă de licoarea trebuincioasă vieţii, le-a dat şi o mare gigantică de apă sub deşert, în aşa fel încît s-a născut ideea unui fluviu uriaş, lung de 600 de km, un fluviu artificial, care deja a fost creat, va mai fi prelungit şi în felul acesta se asigură irigarea, menţinerea în viaţă a unor oaze de verdeaţă fără de care viaţa acolo ar fi un adevărat coşmar.
Am participat în ziua de miercuri, 16 aprilie a.c, la o întîlnire cu preşedintele Muammar Al Gaddafi. Fac parte dintre cei care nu se lasă induşi în eroare de bombardamentele presei. N-am prejudecăţi şi nu-mi poate dicta nimeni ce să gîndesc şi cum să acţionez. Presa poate să spună orice şi oricum, dar pînă nu mă conving eu, cu ochii mei, că este o realitate, nu am să cred. Şi astfel, în pofida tuturor acuzaţiilor aduse acestui personaj, cum că ar fi liderul mondial al terorismului, eu am întîlnit în realitate un om foarte liniştit, un om foarte calm şi cu un discurs extrem de ponderat, un discurs îndurerat pentru soarta ţării lui. El este, după cum ştiţi, acuzat de prăbuşirea în Scoţia, lîngă localitatea Lockerby, a unui avion cu pasageri, în urmă cu 11 ani. A fost o tragedie îngrozitoare şi numai cine nu a fost cu avionul, şi numai cine nu ştie ce înseamnă simplele trepidaţii provocate de nişte curenţi atmosferici, nu poate realiza ce reprezintă, cu adevărat, o prăbuşire în moarte, cu sute de victime. Dar nimeni n-a putut să producă probe, că e cineva implicat. Dacă existau probe, indubitabil că ele ar fi apărut. Pe bănuieli, pe supoziţii, pe dorinţa unora de a fi aşa şi nu altfel, nu se poate condamna un popor, nu se poate condamna o ţară. Eu, unul, am un respect deosebit pentru americani şi civilizaţia lor – noi nu vorbim aici de popoare, noi vorbim de guverne, de administraţii, care sînt pasagere şi supuse greşelii. Culmea este că americanii vorbesc de explozia unor avioane, cînd ei înşişi au fost capabili să-şi arunce în aer cu o rachetă, anul trecut, înaintea Olimpiadei de la Atlanta, un avion cu vreo 280 de pasageri. Este neîndoielnic că aşa a fost. Fie din greşeală, fie datorită unor raţiuni dubioase, ei înşişi şi-au pulverizat un avion în aer. Deci, din punctul acesta de vedere noi am avut suficiente motive întemeiate să credem că, pînă la proba contrarie, Libia trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie şi un Popor întreg nu poate să fie pedepsit. Am ţinut acolo un discurs şi nu m-am sfiit să amintesc şi de liderul Frontului Naţional Francez, Jean Marie Le Pen, ceea ce a dus, după manifestare, la unele nemulţumiri mocnite din partea unor arabi şi negri, care s-au simţit probabil lezaţi, pentru că n-au fost lăsaţi să-şi facă chiar toate mendrele pe malurile Senei şi să transforme Franţa într-o ţară islamică. Le Pen declara ieri, iar Radio Bucureşti comenta în dimineaţa acestei zile, ceva amuzant: „Ce ar trebui să fac eu pentru a vă dovedi că nu sînt rasist? Probabil să mă însor cu o negresă, eventual bolnavă de SIDA?!”. Aşa vom spune şi noi: ce ar trebui să facem pentru a dovedi (şi cui anume să dovedim?) că nu sîntem nici antisemiţi, nici antimaghiari, nu sîntem împotriva nici unei etnii?! Sau poate că deranjăm prin faptul că avem coloană vertebrală. Poate intrigă curajul nostru de a crede într-o Europă a Naţiunilor! Da, noi credem în rostul adevărat al popoarelor lăsate de Dumnezeu, nu întîmplător, pe pămînt. Eu nu cred în amestecul raselor, eu nu cred că Dumnezeu a dorit să se amestece negrii cu albii, galbenii cu pieile roşii ş.a.m.d. Există şi căsătorii de genul acesta, eu le doresc să fie binecuvîntate şi, dacă au copii, cu atît mai mult. Dar nu se poate face din asemenea întîmplări izolate principiul unei politici demografice. Nu se poate reveni la Turnul Babel. Din acest punct de vedere, sînt convins că a spune adevărul răspicat în chestiuni care ţin de viitorul popoarelor noastre, de viitorul umanităţii, este o datorie elementară, a fiecărui om cu capul pe umeri, este un act de curaj care, din păcate, uite ce oprobriu îţi atrage din partea acelora care consideră că numai ce spun ei este adevărat, că poziţia lor este situată întotdeauna de partea cea bună a baricadei.
Acum, să revenim la însemnătatea cu totul şi cu totul remarcabilă a experienţei de viaţă pe care am trăit-o acolo. Şi de ce vă spun dvs. asta, acum şi aici, la „Cina Creştină”, şi nu m-am rezervat pentru vinerea viitoare, la Conferinţa de Presă tradiţională a partidului nostru? Iată de ce: pentru că noi sîntem în Săptămîna Mare, zisă şi Săptămîna Patimilor, şi pentru că manifestarea noastră este o manifestare eminamente creştină. Or, noi, acolo, ne-am aflat în furnicarul unei civilizaţii musulmane. Mie îmi este foarte greu să înţeleg cum pot trăi miliarde de oameni, pe toată Planeta – budhişti, şintoişti, musulmani, mozaici – fără Isus Christos. Mintea mea încearcă să priceapă care sînt reperele morale supreme, care sînt valorile ce guvernează asemenea ţări şi Popoare, care e sistemul lor axiologic de a-L nega din start pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Este greu unui creştin să stea zile întregi în mijlocul unui popor arab, popor care nu pune nici un fel de picătură de alcool pe limbă – şi prin legile Statului, dar şi prin legea Coranului, ei nici măcar un strop de bere nu pot să bea. Pe undeva, abstinenţa asta are şi un aspect pozitiv, fiindcă pe canicula aceea exact alcoolul le mai lipsea, le-ar fi fiert creierii în cap. Au pătimit unii muncitori români (şi sînt destui muncitori acolo, alungaţi de mizeria de acasă, care cerşesc un fel de protecţie de la străini, pentru un pumn de dolari nenorociţi), au fost prinşi bînd şi ei o bere după o zi toridă, de muncă, şi au fost arestaţi, au fost ţinuţi cîteva săptămîni în puşcărie. Am auzit de doi tineri turişti care s-au sărutat pe stradă, tot români de-ai noştri, dar au fost şi ei luaţi cu duba Poliţiei şi închişi cîteva zile. Sînt întîmplări care, toate la un loc, configurează o stare de spirit şi o mentalitate cu care noi, creştinii europeni, nu cred că ne vom putea acomoda vreodată. Dar problema principală rămîne cea pe care v-am spus-o: absenţa lui Isus Christos de pretutindeni. Ei au profetul lor, Mahomed, care i-a învăţat şi lucruri foarte bune: i-a învăţat să nu fure, i-a învăţat să nu ucidă, i-a învăţat o igienă a trupului şi a spiritului cu totul remarcabilă. Totuşi, în comparaţie cu minunea dumnezeiască a Naşterii şi Învierii Mîntuitorului nostru Isus Christos, eu cred că toate religiile pălesc. Şi mai cred că de asta există nori negri ameninţători, care plutesc din loc în loc şi din epocă în epocă, tocmai pentru că această putere miraculoasă, generatoare de energii pozitive, care este Creştinismul, n-a cuprins întreaga Planetă. Nu vom putea face dragoste cu sila niciodată, nu vom creştina pe nimeni cu forţa, rămîne la latitudinea tuturor să descopere ce filon de aur reprezintă această religie magnifică a Umanităţii. Pentru noi, experienţa din Libia a fost memorabilă. Mi-a fost greu să-mi imaginez că atîtea milioane de oameni trăiesc fără raţiunea noastră de a fi. Pentru că raţiunea noastră de a fi este slujirea lui Isus Christos, iar întreaga noastră existenţă este cuprinsă de la Crăciun la Paşte şi de la Paşte la Crăciun. Învierea Domnului nostru Isus Christos este cea mai mare sărbătoare a Creştinătăţii pentru că, dacă n-ar fi fost Învierea, religia creştină nu exista! Dar Învierea s-a produs, cu adevărat. Vreţi dovada? Iată roadele ei: milioane şi milioane de bazilici, schituri, abaţii, catedrale, lăcaşuri ale Creştinismului presărate pe toate meridianele lumii. Acestea sînt fructele Învierii lui Isus Christos. Dacă El n-ar fi înviat, aşa ceva nu s-ar fi născut niciodată. Omenirea poate persevera în greşeală o săptămînă-două, un an-doi, un deceniu-două, un secol-două, dar nu două milenii. Acelora care au acuzat că nu există martori istorici, că nu există cronicari ai epocii care să relateze Învierea lui Isus Christos, noi le vom răspunde că au existat 4 mari istorici, care au atestat că s-a întîmplat exact aşa cum s-a relatat: că Isus a intrat în Ierusalim, că a fost întîmpinat cu ramuri de palmier şi cu sălcii înflorite, a înaintat călare pe o măgăriţă albă, alături de puişorul ei, că a urcat Dealul Golgotei sau al Căpăţînei, că S-a întîlnit cu o femeie milostivă, care i-a dat năframa pentru a-Şi şterge chipul asudat, iar chipul acela sfînt S-a întipărit pe năframă şi de acolo s-a născut ideea de icoană, ba chiar numele de Veronica, nume biblic, pentru că în greaca veche Vera Icon însemna Imagine Adevărată. Toate acestea au fost reale. Acesta e unul dintre misterele Creştinismului: la Naşterea lui Isus, în 25 decembrie, în plină noapte s-a ivit o stea miraculoasă care lumina bolta, iar la moartea Lui s-a cutremurat pămîntul şi s-a întunecat cerul, datorită unor fenomene ciudate, dar pe deplin explicabile în ordinea universală a lucrurilor, care sînt controlate de Demiurg. Acei 4 istorici sînt cei 4 evanghelişti. Acelea sînt cărţile de istorie despre viaţa, patimile, răstignirea şi Învierea Domnului nostru Isus Christos.
Acestea fiind spuse, vreau să vă asigur de toată dragostea noastră. Mă bucur că sîntem împreună şi la această mare sărbătoare. Vă făgăduiesc să lupt pentru drepturile voastre ca bătrîni, ca oameni şi cetăţeni demni ai acestui Popor, care aţi adus ţara pînă aici, iar acum vor unii să vă sacrifice şi să vă arunce ca dintr-o nacelă, unul după altul, ca pe un balast, doar-doar se mai menţin ei la Putere cîteva săptămîni. Nu le vom permite aşa ceva! Nimeni nu are dreptul să vă umilească în ţara clădită şi apărată de voi. Nu moare sămînţa românească şi n-o să moară niciodată, atîta timp cît avem pilde sfinte, cum sînt bătrînii noştri de azi. La Mulţi Ani! Christos a-nviat! (Aplauze însufleţite)

CORNELIU VADIM TUDOR

(21 aprilie 1997, sediul Fundaţiei „România Mare”; discurs rostit liber, la cea de-a 34-a ediţie a „Cinei Creştine”)

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/cum-pot-tri-atia-oameni-fr-iisus-christos.html

Masacrul canin de la Botoşani - încercare a PDL de muşamalizare

PETIŢIE

Către PARLAMENTUL ROMÂNIEI

În atenţia domnului Ioan Stan, preşedintele Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii a Camerei Deputaţilor

Vă solicităm să demaraţi o investigaţie cu privire la masacrul canin de la Botoşani, din data de 11 mai 2011. Avem serioase suspiciuni legate de încearcarea de muşamalizare a acestui caz grav, astfel încît cei vinovaţi să nu suporte rigorile legii. După cum se ştie, primarul oraşului, Cătălin Mugurel Flutur, viceprimarul Florin Ghiorghiţă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Viorel Şerbănoiu, şi directorul general al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor-Botoşani, Minodora Vasiliu, sînt numiţi în funcţii de principalul partid aflat la guvernare, PDL. Mai mult decît atît, dar persoana care a condus întreaga operaţiune de ucidere a cîinilor, medicul veterinar Cristian Pancu, este salariat al clinicii veterinare particulare a numitului Dorin Vasiliu, soţul celei care conduce Direcţia Sanitar-Veterinară Botoşani, Minodora Vasiliu.
În cazul masacrului de la Botoşani, din data de 11 mai 2011, vorbim despre săvîrşirea unor infracţiuni pedepsite de Legea 9/2008 (Legea „Marinescu I"), cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Aceste infracţiuni au fost comise de către reprezentanţii Primăriei Botoşani, care au adunat de pe străzi 250 cîini, pe care i-au dus într-un aşa-zis adăpost (de lîngă groapa de gunoi a oraşului), unde au fost ucişi cu bestialitate. Acţiunea s-a petrecut noaptea, pe furiş, rapid, fără prezenţa ONG-urilor de profil şi a presei, pentru că făptuitorii erau convinşi că încalcă legea. În momentul în care presa şi asociaţiile de protecţie a animalelor au aflat, era prea tîrziu. Masacrul avusese loc pînă spre orele 5 dimineaţa. În plus, angajatii Primăriei au avut un comportament brutal faţă de oficialii care s-au prezentat la acel adăpost pentru a lămuri situaţia şi a aduce la cunoştinţa publicului oribilul masacru.
Din discuţiile pe care dl. Marius Marinescu, autorul Legii de protecţie a animalelor nr.9/2008, le-a purtat cu medicul veterinar Cristian Pancu, cel care s-a ocupat de uciderea cîinilor, am aflat că doar o parte dintre aceştia erau bolnavi de jigodie, boală perfect tratabilă, restul fiind sănătoşi. Pe de altă parte, legea a fost încălcată şi prin faptul că ucigaşii nu au solicitat reprezentanţilor ONG-urilor, ai Poliţiei şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare să participe şi să constate starea reală de fapt de la faţa locului. Nu a existat nici un document emis de ANSV, conform Ordinului 17/2011, care să ateste că în acea zonă populaţia canină ar fi atinsă de o boală incurabilă (gen rabia). Aşa cum am mai spus, ne aflăm în faţa unei grave încălcări a Legii 9/2008 cu privire la protecţia animalelor. Nu este posibil ca din moment ce o lege interzice, sub sancţiunea închisorii, anumite acţiuni cu potenţial vătămător la adresa relaţiilor sociale, să constatăm că de fapt se produce contrariul, iar autorităţile comit asemenea infracţiuni, în loc să vegheze la respectarea prevederilor legale şi să asigure prevenţia unor astfel de fapte.
Avînd în vedere numărul mare de martori şi de probe ce dovedesc săvîrşirea infracţiunilor, Poliţia trebuie să cerceteze obiectiv aceste fărădelegi şi să trimită rechizitoriul în instanţă, pentru ca persoanele responsabile de comiterea infracţiunilor prevăzute în Legea 9/2008 să fie condamnate. Printre principalii martori ai măcelului se numără doamna Petronela Lorena Chiribuţă, actriţă, domnul Ovidiu Elvald Codău, regizor şi producător la Televiziunea locală TELE M BOTOŞANI. Atît funcţionarii publici, cît şi medicul veterinar, împreună cu toţi cei care au comis  această exterminare în massă a unor animale nevinovate trebuie cercetaţi penal şi traşi la răspundere. În cazul în care se muşamalizează toată situaţia, unde mai putem vorbi de respectarea legii şi a Constituţiei României? Mai avem oare principii şi moralitate, pentru a asigura un viitor generaţiilor următoare? Ce exemplu dau aceşti funcţionari pentru restul cetăţenilor? Ce explicaţii oferă către cei care i-au ales? Ce imagine va avea România în lume?
După cum am menţionat la începutul petiţiei, avem informaţii că edilii locali urmăresc trecerea sub tăcere a acestei anchete şi, prin urmare, vă solicităm sprijinul în elucidarea acestui caz. De altfel, chiar viceprimarul Florin Ghiorghiţă a dat ordin să fie eutanasiaţi cîinii, însă fără a putea prezenta documente oficiale din care să rezulte necesitatea măsurilor impuse.
Vă rugam să interveniţi în soluţionarea acestui caz fără precedent atît în România, cît şi în Europa, considerănd că doar prin implicarea unor autorităţi imparţiale putem avea o Justiţie echitabilă. Solicităm ca toţi cei vinovaţi să răspundă conform dispoziţiilor legii, iar anchetatorii să îşi facă datoria în mod obiectiv.

Vă mulţumim,

MARIUS MARINESCU, vicepreşedinte PRM, autorul Legii pentru protecţia animalelor nr. 9/2008
MARCELA PÎSLĂ, preşedinta Asociaţiei „Cuţu,cuţu"
DANA ANDRIŞAN, director al Fundaţiei „ADOR", Botoşani

http://www.ziarultricolorul.ro/special/masacrul-canin-de-la-botoani---ncercare-a-pdl-de-muamalizare.html

Liderul PRM i-a dat în judecată pe ucigaşii celor 240 de cîini din Botoşani

DOAMNĂ PROCUROR GENERAL,

Subsemnatul dr. CORNELIU VADIM TUDOR, membru al Parlamentului European, preşedinte al Partidului România Mare, domiciliat în Bucureşti, Str. General Butoianu nr.4, Sector 5, în temeiul art. 222 Cpp formulez următoarea:

PLÎNGERE PENALĂ

împotriva numiţilor: Cătălin Mugurel Flutur, primar al Municipiului Botoşani; Florin Ghiorghiţă, viceprimar al Municipiului Botoşani; precum cît şi împotriva numitului Cristian Pancu, medic veterinar, conform art.19 alin.1 lit. a) Cp, pentru săvîrşirea infracţiunii de ucidere cu intenţie, în massă a cîinilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 alin. 2 pct. a) cu aplicarea art. 23 alin. 3 din Legea nr. 9/2008 (Legea „Marinescu I”), în raport cu art. 26 Cod penal şi art. 23 Cod penal.
În fapt precizez următoarele:

În noaptea de 10 spre 11 mai 2011, numiţii făptuitori au ordonat masacrarea unui numar de 240 de cîini, procedînd la strîngerea acestora într-un aşa-zis adăpost (de lîngă groapa de gunoi a oraşului). Apoi, angajaţi ai Padocului din Botoşani, din ordinul viceprimarului Municipiului Botoşani şi la recomandarea medicului veterinar, au trecut la uciderea bietelor vieţuitoare, ignorînd toate dispoziţiile legale în vigoare.

Menţionez că făptuitorii au săvîrşit masacrul în mare secret, fără prezenţa ONG-urilor de profil şi a presei, în jurul orelor 5 dimineaţa. Pe de altă parte, legea s-a încălcat şi prin faptul că ucigaşii nu au solicitat reprezentanţilor ONG-urilor, Poliţiei şi Direcţiei Sanitar-Veterinare să participe şi să constate starea reală, de fapt, de la faţa locului. Nu a existat nici un document emis de ANSV, conform Ordinului 17/2011, care să ateste că în acea zona populaţia canină ar fi atinsă de o boală incurabilă (gen rabia). Au fost debitate nişte minciuni de indivizi fără Dumnezeu. Ne aflăm în faţa unei grave încălcări a Legii nr. 9/2008 cu privire la protecţia animalelor. Nu este posibil ca din moment ce o lege interzice, sub sancţiunea închisorii, anumite acţiuni cu potenţial vătămător la adresa relaţiilor sociale, să constatăm că,în realitate, se produce contrariul şi chiar autorităţile comit aceste infracţiuni, în loc să vegheze la respectarea legii şi să asigure prevenţia unor astfel de atrocităţi.

În raport cu prevederile art. 64 Cpp, solicit atît proba cu înscrisuri, cît şi audierea martorilor: d-na Petronela Lorena Chiribuţă, actriţă, domnul Ovidiu Elvald Codău, regizor şi producător la canalul de televiziune locală TELE M BOTOŞANI, precum şi d-na Dana Andrişan, directoarea Fundaţiei „ADOR”, Botoşani.

DOAMNEI PROCUROR GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,

Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
15 mai 2011

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/liderul-prm-i-a-dat-n-judecat-pe-ucigaii-celor-240-de-cini-din-botoani.html