"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 22 februarie 2013

Carte urîtă, palme cui te-a scris! (10)




Dar conjuncţia „încît“, cu care se încep mai toate propoziţiile, nu e singura obsesie sufocantă a nătărăului de Ochinciuc. Lui îi mai place cum sună şi cuvîntul „cumplit“. Totul e „cumplit“ la primitivul ăsta: soarta unei actriţe din Germania „a fost pînă la urmă cumplită“ (pg. 149); prozatorul rus Konstantin Simonov descrie „o scenă cumplită“ (pg. 181); despre tifosul exantematic aflăm că e „cumplita boală“ (pg.186); într-o noapte, Ochinciuc a avut „un coşmar cumplit“ (pg. 188); în 1947 a fost „seceta cumplită“ (pg. 239); în Bărăgan l-a prins „o cumplită furtună de praf“ (pg. 242); cutremurul din 1977 a avut loc într-o „noapte cumplită“ (pg. 387); are amintiri şi din „timpul cumplitului bombardament din 4 aprilie 1944“ (pg. 414) ş.am.d. Alte dovezi ale prostiei şi analfabetismului acestui şmecher ţigan, care, fiind politruk şi ştiind ruseşte, s-a fofilat şi la armată (adică n-a făcut-o) şi la şcoală: Sculeni este o „aşezare (...) aşezată“ (pg. 33); „aşişderi“ (pg. 55 – corect „aşijderi“).Oamenii îşi duceau caii la apă „ţinînd patrupezii de dîrlogi“ (pg. 67 – de cînd sînt numiţi caii... patrupezi, de parcă ar fi cîini?); „propriuzisă“ (pg. 67); „centuron de piele“ (pg. 70 – corect, „centiron“); „pentucă“ (pg. 79 – corect e „pentru că“); „ai cărei membrii“ (pg. 80); „flori de cîmp pe dealurile de acolo“ (pg. 117 – aha, carevasăzică florile de cîmp cresc pe dealuri; probabil că florile de deal cresc pe cîmpuri); la un moment dat, ţiganul se duce „la catafalcul în care dormea fără viaţă frumoasa fată“ (pg. 186 – după mintea oligofrenului, moarta nu se afla în sicriu, ci în „postamentul pe care se aşează sicriul“, fiindcă asta înseamnă „catafalc“); în 1970, partidul îl trimite pe tovarăşul propagandist la Leipzig, unde el constată că „toţi pereţii «Keller»-ului sînt ornaţi cu scene din «Faust» pictate mural“ (pg. 191 – normal că picturile de pe pereţi sînt... pictate mural!); încercînd să se dea cult la cap, ţiganul epatează cu expresia „ex aequo“, dar o scrie după ureche, „ex equo“ (pg. 196); puţin mai încolo, recidivează, scriind „Ex egi monumentum“ (pg. 208, numai că versul lui Horaţiu se scie „Exegi monumentum“); e pomenit şi numele dramaturgului american Eugene O’Neille, dar acesta e scris greşit, „Eugen O’Neil“ (pg. 227); mai sîntem asiguraţi că liberalii scoteau ziarul „Liberalul“ (pg. 229); Divizia „Tudor Vladimirescu“ e numită... „regiment“ (pg. 233); compozitorul Lehar devine... Leher (pg. 243); „critica literară din ţara noastră ignorează (sic!) amintitul gen literar“ (pg. 253 – corect, „ignoră“); chimistul Petru Poni devine Petru... Ponti (pg. 254); criticul Constantin Dobrogeanu-Gherea e botezat... Gh. (pg. 281); filologul N. Mihăescu primeşte, şi el, un alt nume de botez, tot Gh. (pg. 281); şi numele umanistului Erasmus din Rotterdam e scris greşit, Roterdam (pg. 325); Nică al lui Ştefan a Petrei, din „Amintiri din copilărie“ se pomeneşte cu numele prescurtat, în „Nică a Petrei zis şi Creangă“ (pg. 349); agramatul are probleme cu infinitivul, ca în această exprimare referitoare la Eminescu - „Va strălucii în veci“ (pg. 378); alţi doi de i se regăsesc şi în „monştri sacrii“ (pg. 388); repetiţia e mama repetenţiei, aşa că întîlnim şi „hotărîri ale consiliului de miniştrii“ (pg. 401). Ramolismentul e frate geamăn cu prostia fudulă şi cu urechismul. Aşa-zisul „Jurnal“ al idiotului congenital Ion Ochinciuc dă pe-afară de atîtea gunoaie, mai ales referitoare la date istorice. Aleg, la întîmplare, alte eşantioane ale deşeurilor sale: pentru el, Găeşti este „această urbe argeşeană“ (pg. 25 – e dîmboviţeană); într-un loc, scrie că „În 29 iunie 1940, cînd sovieticii au dat ultimatum României să le cedeze Basarabia“ (pg. 35), dar nici după 20 de pagini, el uită, scriind „În 28 iunie 1940 Stalin a dat ultimatum guvernului român“ (pg. 52); aproape nici un citat nu e reprodus corect de acest damblagiu, ca dovadă şi versurile din poezia „Limba noastră“, de Al. Mateevici, „Catre-o (?!) plîng şi care-o cîntă/ Pe la poarta lor ţăranii“ (pg. 42 – corect „Pe la vatra lor ţăranii“); încă o formulare de prostănac: „Deci în acea dimineaţă din ajunul Sfîntului Petru (sic!) a (sic!) anului 1940, tata a apărut de cu noapte în sat“ (pg. 74 – numele sărbătorii e Sfinţii Petru şi Pavel, cît despre ta-su, care a apărut în sat dimineaţa, dar cu noaptea în cap, ce să mai vorbim!); el vorbeşte de KGB în... 1940 (pg. 81), ceea ce e o eroare vizibilă, fiindcă pe atunci exista NKVD-ul; altă inepţie, semn de ramolisment: „În primăvara anului 1941, deci cu cîteva luni înainte ca mareşalul Antonescu să comande «Ostaşi! Vă ordon treceţi Prutul!»“ (pg. 81) – dar, la acea dată, Ion Antonescu nu era mareşal, ci doar general; falsificator de profesie, Ochinciuc umflă numărul morţilor seismului de acum 36 de ani: „Deci în acea seară fatală din 4 martie 1977, cînd mii (?!) de bucureşteni şi-au găsit sfîrşitul sub dărîmături“ (pg. 96) - în realitate, în Bucureşti n-au murit mii de oameni, ci puţin peste 1.000; „Pe la nouă“ fără un sfert seara am simţit prima zgîlţîitură puternică (pg. 96) – cît de beat erai, mă, Ochinciuc, de le încurci atît de rău?; cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la orele 21,20, nu mai devreme cu aproape 45 de minute; eroarea cu numărul morţilor e repetată, cu încăpăţînare, ceva mai departe: „zăceau mii de cadavre“ (pg. 99); urechistul de profesie îşi dă cu stîngu-n dreptul şi cînd se referă la Anton Pan (sic!), pe care îl numeşte „cel înţelept ca o poveste“ (pg. 161), cînd versul corect al lui Eminescu este „cel isteţ ca un proverb“; numele celui care a scris „Povestea vorbii“ e Anton Pann, nu Pan; o altă gafă de proporţii se referă la actul de la 23 august 1944: „Părinţii mei auziseră încă de dimineaţă apelul către ţară al Regelui Mihai“ (pg. 173); ce dimineaţă visează cretinul ăsta, din moment ce lovitura de stat (arestarea Mareşalului Ion Antonescu) a avut loc după-amiază, iar comunicatul fonfăit al trădătorului Mihai a fost citit seara?; tot de ramolisment şi de urechism e vorba şi în aceste propoziţii: „Asmodeos începe să îngîne-o melodie. Mi-o amintesc imediat. Se numeşte «Ani de liceu», a fost lansată într-un film românesc“, iar Oana Sârbu, drăgălaşa de ea, îl mai cîntă şi acum (pg. 192) - poate că îl mai cîntă, dar în baie, sau la urechea lui Robert Turcescu, fiindcă interpreta reală e Stela Enache, băi bulache; un coleg s-a ales cu o sperietoare zdravănă (pg. 195) – ce sperietoare? De ciori? Este evident că a vrut să scrie „sperietură“; o varză incredibilă face Urechinciuc, fost Ochinciuc, şi din datele biografice ale lui Titus Popovici, care, în mintea lui îngălată, a murit ba în 1990 (pg. 287), ba în 1994, cînd „împlinise 64 de ani“ (pg. 369). O altă balivernă a acestui nimeni, care se dă bine informat: cică Ov. S. Crohmălniceanu a fost „fratele poetei Nina Cassian“ (pg. 324). De unde a mai scos-o şi pe-asta? Nici pomeneală! Trec peste trivialitatea porcoasă pe care o revarsă rudimentarul ăsta la tot pasul, în lipsă de talent şi de subiecte: tot ce-a auzit el la crîşmă, sau în vreun closet – aşterne pe hîrtia lui igienică. Numai bancuri răsuflate, de golani de autobază, îmi e jenă să le reproduc. Totuşi, un exemplu voi da, ca să vă faceţi o idee despre „nivelul“ imbecilului: „Toată lumea să mă sărute în cur numai dom’ judecător să stea pe scaun“ (pg. 79). Complet lipsit de talent, ţiganul rutean Ochinciuc e străin de limba română, pe care o maltratează cum vor muşchii lui… ţigăneşti. Astfel, inventează cuvinte: „prodigioaza-ţi (?!) fantezie“ (pg. 90); „scînteile ce-au aprins vîlvătăile pîrjolitind (?!) această populaţie“ (pg. 129); „o doamnă o teatrologiei (?!) româneşti“ (pg. 104); „foşcăind (?!) de peşti“ (pg. 419) etc. După ce a slujit comunismul şi a profitat de el, decenii de-a rîndul, „maestrul“ Ochinciuc îşi întoarce vezica urinară pe dos şi încearcă s-o spele bine de tot, cu săpun Rexona. Nu-i mai place de Gheorghiu-Dej şi de Ceauşescu – acum îi place de Stalin şi de… Sörös!!! Ce mai, un adevărat S.S.-ist!!! Priviţi ce reziduuri bolşevice sînt macerate în creierii lui îmbibaţi în alcool: „Multe şi incredibile păcate a dus cu el «Tătuca» Stalin în mormînt (,) dar trebuie să recunosc un fapt: era nemaipomenit de convingător“ (pg. 230). Pe cine-a convins mă, zăpăcitule? Şi cum a făcut-o? Cu biciul! Pe Sörös, Ochinciuc îl pupă-n fund fiindcă i-a dat o bursă unui nepot al lui, din Basarabia. Începe cu o limbă dulce, pe care le-o dă evreilor în partea dorsală: „Întotdeauna am admirat la ei hărnicia (?!), perseverenţa şi mai ales inteligenţa speculativă“ (pg. 132). Să mori de rîs! Evreii şi hărnicia! Orice se poate spune despre evrei – că sînt deştepţi, că sînt luptători – dar hărnicia nu-i prea dă afară din casă, dimpotrivă, n-avem decît să ne uităm la folclorul lor despre ei înşişi. Unde a vrut să ajungă licheaua ochinciucă? Aici-şa: „Azi, port-drapelul lor, George Soros (sic!), cu speculaţiile lui financiare va rămîne de pomină. Iar eu, personal, îi sînt direct recunoscător pentru că la o universitate europeană de la Budapesta, finanţată de el, îşi dă acum doctoratul în Istorie nepotul meu din Chişinău, Andrei Cuşco“ (pg. 132). Ne putem imagina ce fel de istorie învaţă tînărul la o universitate din Budapesta, furajat de falsificatorul şi duşmanul Sörös. Dar, de parcă pupincuristul de mai sus n-ar fi fost de ajuns, secătura ochinciucă mai face nişte temenele la picioarele bătrînului escroc internaţional: „George Soros (sic!), în faţa căruia îmi scot pălăria şi-n privinţa speculaţiilor financiare“ (pg.139). Aşa după cum s-a putut vedea, l-am făcut pe ăsta, în mai multe rînduri, ţigan. Personal, nu-l cunosc. I-am văzut o poză balaoacheşă, pe manşeta interioară a cărţii. Într-adevăr, e, vorba aia, „ceasul rău, pisica neagră”. Înşişi fraţii săi mai mari (fraţi numai de tată) îl făceau ţigan: „Eram pentru el, «preferatul» mamei. «Ţiganul»! Iar cînd voia să mă rănească sufleteşte mai tare îmi zicea chiar «ţigan borît». (…) E adevărat că semănam leit cu mama. Ea, spre deosebire de tata, era o brunetă autentică (…) eram, trebuie să recunosc, destul de ţigănos” (pg. 167). Mai ales unul dintre fraţi, Mitică, îl numea aşa: „Iar într-o zi, aflîndu-ne noi într-un cerc de fete şi băieţi, nu ştiu ce i-a căşunat fratelui meu cel mare pe mine pentru că m-a insultat de faţă cu toţi cei prezenţi (,) folosind acelaş (sic!) infam «Ţigan borît». (…) – Da’ ce? Nu-i adevărat? Nu eşti ţigan borît?” (pg. 167-168). Atîta i-a trebuit viitorului scriitor Ochinciuc! I s-a pus pata pe creierul, şi aşa, cu probleme. „În acea clipă l-am şi izbit în faţă (,) cărîndu-i după aceea pumn după pumn, cu o viteză care l-a năucit. Înmuiat de tot de loviturile mele fulgerătoare, mi-a întors spatele cu faţa (?!) toată «numai sînge». Plîngea din princina neputinţei sale” (pg.168). Nebunul l-a bumbăcit şi pe celălalt frate vitreg, ilustrînd povestea cu puiul străin, care îi aruncă din cuib pe ceilalţi.
Ar fi multe de spus despre acest deşeu „literar”. El este rodul fanteziilor bolnave ale unui şmecher, care s-a strecurat prin viaţă, trăgînd cu dinţii să ajungă şi el, scriitor. Aşa, ca Kafka. Sau ca Caragiale. Cu o spoială de carte, dată cu bidineaua şuetelor beţive, pe la birturi şi şezători, acest Ion Ochinciuc ilustrează o specie pe care, eu, unul, am mai întîlnit-o: veleitarii milogi care, după ce se văd cu nişte saci în căruţă, se umflă ca nişte cimpoaie,  nu te mai înţelegi cu ei. Acum, această „nucă seacă” e la ora „memoriilor“. Nu şi-au scris memoriile Mihai Sadoveanu sau Camil Petrescu, ori Lucian Blaga – dar iată că şi le scrie un schizofrenic fără... memorie! „Tot ce ţine de trecut pe mine, personal, mă fascinează” (pg. 59). Pe tine te fascinează? Dar cine eştit tu, teteo? Un ţigan îmbătrînit în rele, care nu ştie chestiuni elementare, cum e un acord gramatical de clasa a II-a. Din păcate, de cînd s-a desfiinţat cenzura, librăriile sînt pline de astfel de rebuturi penibile. Nu mai există nici control, nici auto-control. Orice dobitoc sinistru poate scrie şi tipări orice mizerie. Sufocată de atîtea bălării, literatura română, încet-încet, moare. (Sfîrşit)

CORNELIU VADIM TUDOR

        

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2681, 22.02.2013




STEAGUL UNGURESC AL ARDEALULUI



Pe tema extremismului ungar şi despre doctrina hungaristă au fost scrise numeroase cărţi, dar puţin probabil să fi fost citite, măcar unele dintre ele, de către cei care, după 22 decembrie 1989, s-au aflat în funcţiile de preşedinte al României, prim-ministru, miniştri, preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conducători ai partidelor politice. Dacă ar fi citit doar două dintre cărţile profesorului Raoul Şorban, respectiv „Fantasma Imperiului Ungar şi Casa Europei“ (apărută în anul 1990) şi „Chestiunea maghiară“ (editată în anul 2008) sau cartea profesorului Petre Ţurlea cu titlul „Români şi unguri, 1940-2011“, ori cartea   doctorului Gheorghe Raţiu intitulată „Calvarul. Ardealul românesc şi extremismul naţionalist maghiar“, apărută în anul 2012, ar fi înţeles uşor viclenia ungurească şi modalităţile extrem de diversficate, diabolice, de acţiune ale Ungariei şi activităţile revanşarde vizînd dezmembrarea teritorială a României şi anexarea Ardealului, pentru refacerea Ungariei Mari.
Aceiaşi conducători vremelnici ai României ar fi aflat adevărul despre pericolul unguresc dacă ar fi citit numeroasele articole care au apărut în revista „România Mare", în ziarul „Tricolorul" şi în presa românească din judeţele din Ardeal, mai ales din Covasna, Harghita şi Mureş. Profesorul Raoul Şorban arată că „Doctrina ungarismului este o realitate a ţelurilor ungare de-a lungul vremii… Fantasma Imperiului Ungar străbate şi azi toate proiectele de lucru ale politicii ungare. Culorile politice pe care le-a schimbat statul ungar, între timp, nu au modificat, în nici un fel, conţinutul ungarismului…“. Acum un an, în februarie 2012, academicianul Dinu G. Giurescu a declarat: „Am sentimentul că sînt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acum. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de azi nu mai apără România! Statul de astăzi apără pe altcineva, dar nu obştea românească! De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are trebuie să spună NU, NU la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră dintotdeauna.“ Avînd certitudinea că, prin Diktatul de la Bruxelles pregătit pentru anul 2014, Ungaria împreună cu numeroasele organizaţii ale minorităţii ungare din România va reuşi să obţină autonomia teritorială a Ardealului, extemiştii unguri îşi dau, aproape zilnic, arama pe faţă. Au făcut-o şi în trecut, profitînd de lipsa de reacţie şi complicitatea autorităţilor de la Bucureşti. Sub pretextul asigurării unei majorităţi parlamentare şi a stabilităţii politice, preşedinţii alogeni ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, împreună cu conducătorii partidelor şi alianţelor politice care s-au aflat la Putere în perioada post-decembristă, au permis apariţia, existenţa şi acţiunile U.D.M.R. îndreptate împotriva Poporului Român şi a integrităţii teritoriale a României. În perioada 1996-2012, organizaţia neguvernamentală şi antiromânească numită U.D.M.R. a fost cooptată la guvernarea României, fiind susţinută în realizarea politicii paşilor mărunţi de către majoritatea partidelor politice româneşti, cu excepţia Partidului Unităţii Naţionale Române (P.U.N.R.), Partidului România Mare (P.R.M.) şi Partidului Socialist al Muncii (P.S.M.). Între stratagemele folosite de Ungaria şi U.D.M.R. împotriva Poporului Român şi a României se numără, după anul 1989, cele privind aşa-zisul ţinut secuiesc şi steag secuiesc. Acţiunile Ungariei şi ale extremiştilor naţionalişti unguri sînt bine pregătite şi au ca obiectiv final anexarea Ardealului. Pe tema aşa-zisului ţinut secuiesc s-au derulat numeroase etape, dintre care este bine ca românii să-şi amintească de următoarele:
- La 16 iunie 2004, la Oradea, s-a înfiinţat Consiliul de autonomie al maghiarilor din Bazinul Carpatic cu scopul de a acţiona în faţa instituţiilor Uniunii Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.) pentru obţinerea autonomiei teritoriale numai pentru comunităţile de unguri din graniţele fostei Ungarii Mari. Nu au curajul în Israel, S.U.A., Franţa şi Germania!
- La 15 martie 2006, la Odorheiul-Secuiesc, s-au adunat circa 20.000 de unguri care au cerut autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Participanţii au purtat drapele ale Ungariei, steaguri ale Ungariei Mari şi ale aşa-zisului ţinut secuiesc, de unde au dispărut secuii, prin maghiarizare.
- La taberele de vară de la Tuşnad organizate de Ungaria şi U.D.M.R., precum şi la adunările antiromâneşti desfăşurate în multe localităţi din Ardeal, de 15 martie, s-a insistat asupra dreptului la autodeterminare al poporului unguresc, care este invocat în baza Tratatului internaţional privind drepturile politice şi cetăţeneşti, adoptat de O.N.U. şi intrat în vigoare din anul 1976. Acest Tratat prevede că în conformitate cu dreptul la autodeterminare, popoarele îşi hotărăsc în mod liber sistemul politic, îşi asigură în mod liber dezvoltarea economică, socială şi culturală, dispunînd liber de propriile bogăţii naturale şi propriile resurse energetice.
- La adunarea naţională a ungurilor, ţinută la Ditrău, în 18 iunie 2008, participanţii au declarat dreptul la autodeterminare al celor 400 de secui, parte a etniei ungare, în aşa-zisul Ţinut Secuiesc. Participanţii unguri au adoptat principiile autoguvernării interne a aşa-zisului Ţinut Secuiesc (cu limba oficială maghiară) şi au cerut Guvernului de la Budapesta să-şi exercite rolul protector asupra ungurilor din România.
- În ianuarie 2011, cînd Ungaria a preluat preşedenţia semestrială a Uniunii Europene, Guvernul de la Budapesta a amplasat în holul Consiliului Europei un covor de 200 de m2 cu harta Ungariei Mari, care include şi Ardealul.
- În 1 iunie 2011, la Bruxelles, în „Casa regiunilor“ din Ungaria a fost deschisă şi activează o ambasadă (reprezentanţă) a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, care pledează pentru obţinerea autonomiei teritoriale. Locul unde a fost amplasată reprezentanţa aşa-zisului Ţinut Secuiesc arată că acest teritoriu aparţine Ungariei. Acţiunea a fost organizată cu participarea europarlamentarilor unguri Ladislau Tokes, Sogor Csaba şi Iuliu Winkler. Cu excepţia europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, europarlamentarii din România au minimalizat consecinţele acestei noi acţiuni provocatoare a Ungariei şi extremiştilor naţionalişti maghiari.
Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul României au fost, ca întotdeauna, surprinşi de acţiunea Ungariei şi, din nou, nu au reacţionat cu fermitate.
Pe tema aşa-zisului steag secuiesc, acţiunile Ungariei şi ale U.D.M.R. se înmulţesc şi se amplifică anual, trimestrial, lunar şi săptămînal. În luna februarie a.c., Ungaria a declanşat un „război al steagurilor“, prin dispoziţii date pentru arborarea aşa-zisului steag secuiesc pe instituţii publice din România şi la Budapesta. Apoi, conducătorii Ungariei au dispus arborarea cîrpei respective pe toate primăriile din ţara vecină şi neprietenă. În ziua de 16 februarie a.c., cu ceremonial şi în prezenţa deputaţilor unguri din Bazinul Carpatic, aşa-zisul steag secuiesc a fost arborat pe clădirea Parlamentului Ungariei. Prin această acţiune, fără precedent în Uniunea Europeană, Parlamentul Ungariei a sfidat şi umilit Parlamentul României şi celelalte instituţii ale Statului Român. Arborarea de către preşedintele Parlamentului Ungariei pe clădirea legislativului de la Budapesta a steagului unguresc al Ardealului a fost înţeleasă de unguri astfel: „Vă luăm Istoria, Pămîntul Strămoşesc şi Bogăţiile pe care Bunul Dumnezeu le-a lăsat în Ardeal, în Grădina Domnului. Românii vor fi maghiarizaţi ca după Diktatul de la Viena.“ În vederea grăbirii procesului de maghiarizare a românilor din Ardeal, U.D.M.R. negociază cu liderii U.S.L. pentru modificarea procentului din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, în sensul diminuării lui de la 20% la 10%, pentru obţinerea privilegiilor de către minoritarii unguri. La această adevărată declaraţie de război din partea Ungariei la adresa României au răspuns astfel primii patru din ierarhia de conducere a ţării noastre:
a) preşedintele Băsescu a primit lista şi s-a dus la cumpărături, în sfînta zi de duminică, la un mare magazin din Bucureşti.
b) preşedintele Senatului, Crin Antonescu, consideră că nu este cazul ca Parlamentul României să dezbată pe tema acţiunilor antiromâneşti ale Parlamentului Ungariei şi nici nu trebuie adoptată vreo hotărîre.
c) preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, abia după două zile, că a fost o reacţie emoţională a Parlamentului de la Budapesta, la care nu trebuie răspuns. Emoţiometrul dînsului nu era în priză.
d) premierul Victor Viorel Ponta s-a eschivat, fiindu-i teamă de întrebarea: ce legătură are steagul unguresc al Ardealului cu Parlamentul de la Budapesta ?
Faptul că Parlamentul, preşedintele şi Guvernul României, Academia Română şi partidele politice parlamentare nu se pronunţă în privinţa steagului unguresc al Ardealului înseamnă complicitate la acţiunile Ungariei, U.D.M.R.-ului şi extremismului revanşard unguresc vizînd dezmembrarea teritorială a ţării noastre şi anexarea Grădinii Domnului, Vatra Strămoşească, la Ungaria Mare!
Se ştie că adevăratul steag secuiesc (din Secolele XII-XIII) este piesă de muzeu. Pe steagul respectiv apar trei simboluri heraldice preluate de la cel mai vechi popor din lume, de la geto-daci, respectiv: soarele, semiluna şi lupul dacic. În anul 2011, în România s-au declarat secui, la recensămîntul populaţiei, sub 300 de persoane. Prin Legea nr.282/2007, Parlamentul României a stabilit că în ţara noastră nu există minoritatea secuilor şi nici limba secuiască. Pe cale de consecinţă, nu există legal steag secuiesc şi nici ţinut secuiesc.
Adevărul este că aşa-zisul steag secuiesc este, de facto, un steag unguresc, „fabricat“ de unguri, arborat şi purtat de unguri. De fapt, este steagul unguresc al Ardealului! De aceea continuă Ungaria şi U.D.M.R. bătălia pentru arborarea lui, mai ales pe instituţiile publice din Ardeal. Acest steag acolo unde este arborat este un însemn al apartenenţei de facto, a acelui teritoriu la Ungaria. În anii precedenţi, la 15 martie, cetăţenii români, mai ales cei din autorităţile Statului Român, au fost umiliţi prin arborarea şi purtarea ilegală de către etnicii unguri a multor steaguri ungureşti ale Ardealului şi ale Ungariei Mari, alături de drapelul Ungariei. Pentru 15 martie a.c., Ungaria şi U.D.M.R., împreună cu Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, cu FIDESZ, cu Partidul „Jobbik“, cu „Garda Maghiară“ şi Mişcarea de Tineret a celor 64 de comitate, pregătesc mari manifestaţii antiromâneşti în numeroase localităţi din Ardeal, la care vor fi purtate mii şi mii de steaguri ungureşti. Ele au fost distribuite gratuit, de către Ungaria şi U.D.M.R., în toate localităţile din România unde trăiesc minoritari unguri. Pe surse, s-a aflat că steagul unguresc al Ardealului (aşa-zisul steag secuiesc) a fost donat de Ungaria în localităţile din România, unde există minoritari unguri, astfel: 10-50 bucăţi la nivel de sat; 50-300 de bucăţi pe comună; 200-500 de bucăţi într-un oraş; 500-1.000 de bucăţi la un municipiu. Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) are date exacte pe localităţi în privinţa steagurilor ungureşti ale Ardealului şi i-a informat pe conducătorii României în privinţa pregătirilor pe care le face Ungaria pentru a sărbători pe pămîntul românesc, mai ales în Ardeal, zecile de mii de crime săvîrşite în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, precum şi incendierea a 300 de sate româneşti cu tot cu biserici, precum şi a numeroase mînăstiri ortodoxe. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, în Ardealul de Nord-Vest cedat Ungariei, autorităţile de ocupaţie, cu sprijinul localnicilor unguri, i-au condamnat la închisoare sau la deportări în lagărele de muncă pe românii la care au găsit drapelul românesc, iar cei care aveau Tricolorul românesc pe costumul popular erau amendaţi şi batjocoriţi. Acum, în anul 2013, înaintea Diktatului pregătit la Bruxelles pentru 2014, Guvernul Ponta II şi Parlamentul României trebuie să acţioneze ferm în legătură cu steagul unguresc al Ardealului şi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, să stabilească următoarele:
1. Arborarea sau purtarea aşa-zisului steag secuiesc, de fapt a steagului unguresc al Ardealului, sau a steagului Ungariei Mari este interzisă.
2. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 10.000-25.000 lei, pentru organizatorii adunărilor sau manifestărilor publice. Pentru persoanele fizice amenda este de 1.000-2.500 lei. Steagurile se confiscă.
Dacă Guvernul Ponta II nu adoptă o astfel de Ordonanţă, înseamnă că este complice şi facilitează acţiunile Ungariei vizînd anexarea Ardealului. În această situaţie, românii vor fi nevoiţi să iasă în stradă şi să ceară demiterea celor care nu apără integritatea României şi liniştea  românilor din  Ardeal. Se ştie că ungurilor le este frică de forţa românilor uniţi şi de lege. De ce le este frică nu vor scăpa!

Dr. GHEORGHE FUNAR
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj


ZIARUL TRICOLORUL , nr. 2681,  22.02.2013


joi, 21 februarie 2013

Epistole scrise cu cerneala ochilor



Domnule Vadim Tudor,
Subsemnata Pau Marinela, domiciliată în Tulcea, Str. Pescarilor nr. 38, vă rog din tot sufletul să ne ajutaţi, deoarece casa în care locuim eu şi fiica mea Raluca, în vîrstă de 8 ani, este foarte veche şi pereţii cad peste noi. Ne plouă în casă fiindcă plafonul e crăpat. Eu nu am nici un venit, trăim doar din alocaţia fetiţei, iar mîncare primim de la cantina Bisericii Sfînta Treime. Ne descurcăm cum putem, de la o zi la alta, dar ne este foarte greu. Au venit de la Prefectura Tulcea să vadă condiţiile în care locuim şi au zis că nu pot să ne ajute cu nimic, fiindcă este foarte veche casa. Am încercat să-mi găsesc serviciu, am depus cerere şi la Primăria Tulcea, dar nu m-a chemat nimeni la interviu. În schimb, pe ţiganii care au depus cereri o dată cu mine i-au angajat. Nu ştiu ce să mă mai fac, condiţiile în care locuim sînt sub orice critică. Vă rugăm din toată inima să ne ajutaţi cu casa, eventual să veniţi la faţa locului. Vă mulţumim, Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvînteze. Aşteptăm un răspuns. Telefon mobil: 0748635893

PAU MARINELA

* * *

Domnule preşedinte Vadim Tudor,
Încep această scrisoare urîndu-vă La Mulţi Ani, fericire şi multă sănătate întregii familii. Mă numesc Bîtea Margareta, din Caraş-Severin, localitatea Berzasca. Am 63 de ani şi sînt mamă a 5 copii. Trei dintre ei sînt în ţară şi doi în străinătate, dar eu nu o duc prea bine, pentru că nu am nici un venit. Trăiesc de azi pe mîine şi am grijă de fata mea de 16 ani, care este bolnavă. Nu mai ştiu cui să mă adresez, domnule preşedinte, de aceea am venit la dvs. Soţul meu a decedat şi nu pot beneficia de pensie de urmaş pentru că nu am 10 ani de cununie cu el. Trăiesc dintr-un ajutor social de 12,5 lei şi, gîndiţi-vă, cum pot să supravieţuiesc dintr-o sumă aşa mică. Stau la curte, dar impozitul s-a mărit şi nu am cu ce să-l plătesc. Nici copiilor nu pot să le cer, că nu au nici ei. Domnule preşedinte, încă o dată, vă rog mult de tot să mă îndrumaţi, ce să fac şi unde să mă mai adresez? Vă mulţumesc.

BÎTEA MARGARETA

* * *

Domnule preşedinte,
Subsemnatul Vasile Ştefănescu, cu domiciliul în Municipiul Alexandria, Str. Cuza Vodă nr. 123, doresc să vă cer ajutorul disperat, pentru că la autorităţile locale nu am găsit nici un sprijin.
În septembrie 2009, un anume Dinu Floricel, om de afaceri din Municipiul Turnu Măgurele a venit să tulbure liniştea unui întreg cartier din centrul Municipiului Alexandria. El a cumpărat o casă de locuit chiar în spatele locuinţei mele, căreia, cu ajutorul Consiliului Local Alexandria, i-a schimbat destinaţia din casă de locuit în autogară, fără a avea acordul nostru. Acest Dinu Floricel este administrator de firmă de transport persoane pe ruta Alexandria-Bucureşti. Acest transportator a mai închiriat la rîndul său la încă trei transportatori, deci în total patru firme de transport funcţionează într-un spaţiu de 300 metri pătraţi şi nu ştim cum a putut Consiliul Local să fie de acord cu aşa ceva. Ei funcţionează în baza unei hotărîri de Consiliu Local, pe care o încalcă în fiecare zi. Acolo se menţionează că dacă această hotărîre nu este respectată li se va retrage avizul de funcţionare, ceea ce nu s-a întîmplat pînă astăzi. În multele sesizări adresate autorităţilor, pe care le plătim din banii noştri, le-am adus la cunoştinţă că ni se încalcă dreptul la viaţă, că se încalcă legea, că nu au spaţiu corespunzător. La toate acestea, nu s-a dat nici o soluţie. Domnul Primar V. Drăguşin consideră că este un moft al nostru, adică viaţa noastră nu contează, bunul nostru la fel. Le-am adus la cunoştinţă că terenul din curtea autogării cedează, s-au format gropi, sînt denivelări, terenul din spatele casei mele cedează, pereţii casei la fel, ne putem trezi cu casa peste noi, din cauza vibraţiilor de la motoarele puternice. Am fost nevoit să îmi pun un gard metalic pe cheltuiala mea, pentru că aceşti transportatori îl puneau numai dacă le semnam că sînt de acord cu această activitate a lor. Acest gard a fost lovit de autobuze, a fost ars cu flacăra iarna pentru că nu le porneau autobuzele. Credem că acel studiu de fezabilitate a terenului s-a făcut doar pe hîrtie. Se depăşeşte cu mult limita admisă de zgomot, dar în Garda de Mediu nu avem încredere pentru că îi anunţă cînd fac controale, iar aceştia nu mai introduc autobuzele în curte. Cum pot funcţiona lîngă o Şcoală Generală cu clasele I-VIII? Sînt gard în gard cu această instituţie, copiii cînd ies de la cursuri trec prin curtea autogării. Unde este protecţia lor? Trotuarul este întretăiat de autobuze, spaţiul verde distrus. Accidentele în zonă s-au înmulţit datorită faptului că au venit Taxi-uri. Am pus problema în Consiliul Local şi răspunsul a fost să vindem noi şi să ne mutăm în altă zonă dacă nu ne convine. După un asemenea răspuns noi credem că în spatele acestei activităţi sînt mari interese politice. Cu mine în locuinţă se află şi mama mea, care suferă de hipertensiune arterială, iar această activitate din autogară îi dăunează. Am cerut şi cer în continuare mutarea acestei activităţi într-un spaţiu adecvat, unde să nu deranjeze pe nimeni. Cerem ajutorul dvs. avem încredere în dvs. şi am dori ca Parlamentul European să fie informat, prin intermediul dvs., de încălcarea legii în cazul nostru, de încălcarea drepturilor omului într-un stat membru UE. În speranţa că ne veţi ajuta, vă mulţumim.
VASILE ŞTEFĂNESCU

* * *

Domnule preşedinte,
Mă numesc Niţişor Aurica, sînt din satul Huţani, comuna Vlădeni, judeţul Botoşani şi cu lacrimi în ochi şi durere în suflet, vă rog să mă ajutaţi.
 Astfel, în perioada 1998-2002, am lucrat în Israel, cu viză de muncă obţinută prin Ministerul Muncii, unde am avut grijă de un medic (evreu român) în vîrstă şi foarte bolnav. În anul 2002, dl. doctor a murit şi au am rămas fără viză de lucru. Avînd o situaţie precară şi doi copii care urmau să facă facultatea, am încălcat termenul de şedere, lucrînd în continuare tot la familii în vîrstă şi bolnave, care aveau nevoie de ajutor. La începutul anului 2007, am fost extrădată în România.
În anul 2011, am vrut să merg în Israel să vizitez Locurile Sfinte şi să-i aprind o lumînare d-lui doctor, pe care îl îngrijisem, dar  la Bengurion - am fost întoarsă din drum (după 4 ani de la extrădare) şi trimisă în România. Nu m-am aşteptat la aşa o lovitură, pentru că toată perioada cît am stat acolo - cu sau fără viză - am lucrat foarte greu, cu persoane în vîrstă şi bolnave, pe care i-am îngrijit cu dăruire. Fiind întoarsă în România, mă simt ca şi cum statul Israel m-a condamnat că le-aş fi luat eu viaţa acelor oameni. Nu am comis nici o ilegalitate pe teritoriul statului Israel. M-am conformat şi am respectat toate regulile familiei la care am stat timp de 4 ani. Am fost foarte apreciată pentru seriozitatea mea. Iubesc Israelul şi Locurile Sfinte, cărora le duc dorul, fiind o femeie credincioasă.
Pe 2 ianuarie 2013, s-au împlinit 7 ani de la extrădarea mea din 2007 şi 2 ani de cînd am fost întoarsă din Bengurion - nu ştiu pe care o ia în considerare statul Israel de bună că, după mine, amîndouă sînt rele.
Vă rog frumos, domnule preşedinte, să mă ajutaţi, punîndu-mă în legătură cu o familie sau cu organizaţii din Elveţia sau Australia, care să mă angajeze la o familie de evrei, care ar avea nevoie de ajutor în casă sau bolnavi de îngrijit. Menţionez că vorbesc ebraica destul de bine (peste 60%).
Vă mulţumesc anticipat. Cu multă consideraţie
NIŢIŞOR AURICA

* * *

Domnule preşedinte,
Subsemnata Grigore Ecaterina, din oraşul Videle, Şos. Giurgiului nr. 81, judeţul Teleorman, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
Mai mulţi cetăţeni din oraş au solicitat să fie membri ai Partidului România Mare, şi-au dorit înfiinţarea unei organizaţii a partidului la noi în oraş, mai ales că toate partidele au reprezentanţi şi sedii în Videle, numai PRM nu are.
Domnule preşedinte, eu am spaţiu pentru sediu şi vă promit că atît din oraş, cît şi din împrejurimi se adună cîteva sute de membri.
Menţionez că am fost contabilă, acum sînt pensionară. Vă rog să mă contactaţi sau să trimiteţi pe cineva de la partid să vadă despre ce este vorba. (tel. 0762 531 168).
Vă mulţumesc.
GRIGORE ECATERINA

* * *

Domnule preşedinte Corneliu Vadim Tudor,

Mă numesc Ioan Voinescu. Sînt născut în comuna Breaza, Judeţul Buzău, în anul 1935. Nu sînt membru PRM şi nici al vreunui alt partid, dar vă simpatizez  şi urmăresc de mulţi ani  apariţiile  dvs. la televizor. Apreciez vasta dvs. cultură şi modul în care prezentaţi subiectele în emisiunile la care sînteţi invitat.
Domnule preşedinte, împărtăşesc pe deplin simţămintele patriotice care vă animă: şi eu sînt un român adevărat şi, de aceea, mi-am vopsit  stîlpii porţii de la casa în care locuiesc în culorile Tricolorului. Toată lumea din sat crede că am procedat astfel pentru că sînt membru PRM, dar motivul real este că în acest fel îmi exprim, eu, iubirea de ţară. Sînt de acord cu cele afirmate de domnul Gheorghe Funar, care  a spus că  ungurii  ar trebui expulzaţi. Nu pot să înţeleg  cum de li  s-a permis  acestora să-l ponegrească pe  Avram Iancu, la Cluj. Şi, de asemenea, cum de nimeni nu a luat atitudine atunci cînd, la Covasna, maghiarii au arborat  steagul secuiesc, în locul celui românesc. Oare aceşti oameni nu înţeleg că sînt doar chiriaşi pe pămîntul românesc?
Iată, însă, motivul pentru care v-am adresat această scrisoare. Unul dintre nepoţii mei, care  a terminat Facultatea de Stomatologie din Bucureşti, doreşte să-şi deschidă un Cabinet de stomatologie în satul în care locuiesc eu. Din păcate, fiind şomer, el nu are resursele financiare necesare pentru  a-şi realiza acest vis. De aceea, m-am gîndit să apelez la dvs., în ideea că veţi putea, prin relaţiile şi cunoştinţele pe care le aveţi, să ne ajutaţi să găsim un sponsor. Vă doresc multă sănătate şi fericire.

Cu mult respect,
IOAN VOINESCU,
Mărunţişu nr. 135, Breaza

             

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2680, 21.02.2013


ALEGERILE AU TRECUT, SONDAJELE TOXICE AU RĂMAS



Nu prea am avut prilejuri de amuzament, zilele acestea, din diverse motive legate, evident, de starea generala  a Naţiunii şi de degradarea economică în care se află. În schimb, în principalele partide  din acest nou Parlament al Ruşinii se duc lupte acerbe pentru Putere, mai ales că unele organizează alegeri interne. Un cunoscut post de televiziune susţine că a intrat în posesia unor sondaje interne realizate de PNL, PSD, PDL. Dacă ei mint, minţim şi noi. În încercarea de a comenta rezultatele acestor sondaje scoase din burtă, ca multe altele, o simpatică moderatoare a adunat în propria emisiune nişte neaveniţi sosiţi să-şi dea şi ei cu părerea, în lipsă de altă activitate, mai productivă şi mai bună pentru cetăţenii acestei ţări. Situaţia merită şi o paranteză binevenită. Numeroşi membri PRM au fost deseori agasaţi telefonic de diverse institute de sondare, care, la alegerile precedente, îi tot chestionau pe români cu întrebarea: „Cu ce partid veţi vota pe 9 decembrie 2012?“, după care urma o înşiruire de formaţiuni politice din care PRM lipsea cu desăvîrşire, ca şi cum nu ar fi existat.
Vedeţi cum funcţionează manipularea în massă? De asemenea, cea mai ineptă întrebare pe care o pot scorni aceşti sociologi de ocazie, cu diplome cumpărate pe bani grei, este: „În cine aveţi încredere, în x, y, z etc.?“ Ce legătură are „încrederea“, măi specialiştilor, măi deontologilor, măi analiştilor de tot felul cu intenţia de vot? Ce legătură are „încrederea“ cu litrul de ţuică sau altă tărie care îl mînă pe alegătorul din mediul rural la vot, şantajat de primarul cu patru clase sau cu probleme cu justiţia? Ce legătură are „încrederea“ cu cel care se mulţumeşte cu ajutorul social şi nu participă la vot. Sau ce legătură are „încrederea“ cu inconştientul care consideră că toţi politicienii sînt la fel şi nu merită să-şi piardă vremea la urnă? Dar, ce să facem, nu avem timp să le deschidem ochii tuturor. Închidem paranteza şi revenim la „sondajele“ interne de partid. Din toată emisiunea nu am reuşit să aflăm cine au fost cei intervievaţi de făcătorii de sondaje. Românii în general sau membrii partidului vizat? Rezultatele arătau că Elena Udrea era „peste Blaga“ (aşa subtitra pe burtieră şăgalnicul post TV), Tăriceanu îl bătea la fund (aceasta este expresia noastră) pe Crin Antonescu, iar Sorin Oprescu îl devansa la mică distanţă pe Victor Ponta, deşi, însumate, procentele celor doi erau, iată, de 106%?! Însă distracţia abia acum începe. Dacă sondajul a fost efectuat printre români de rînd, atunci e egal cu zero, aşa cum sînt toate sondajele care se realizează de regulă. La noi democraţia funcţionează cu susul în jos. Rezultatul alegerilor se mulează după sondajele mincinoase, şi nicidecum sondajele anticipează, cu o marjă de eroare profesionistă, rezultatul alegerilor. Putem spune că ne-am obişnuit cu acest sistem, deşi nu ar trebui. Să trecem mai departe. Dacă sondajul a fost efectuat printre membrii partidelor respective, indiferent la comanda cui, este egal cu zero barat. În partidele aflate la Putere în ultimii 23 de ani, s-au structurat găşti, grupuri de interese, bisericuţe, simpatii, antipatii, ba chiar clanuri de familie şi amantlîcuri în toată regula. În aceste partide, trădarea şi duplicitatea sînt modul lor de a exista ca şi formaţiuni politice cu pretenţii să conducă destinul milioanelor de români. Aceste caracatiţe aflate în strînsă legătură cu mass-media aservită politic sînt greu (dar nu imposibil) de aflat şi greu de descifrat chiar şi de Serviciile Secrete, başca de nişte „factori“ de sondaje interne de partid. Care, hai s-o spunem şi pe asta, pe şleau, românilor naivi, nu au legătură cu rezultatele alegerilor interne din cadrul respectivului partid. La Congrese participă delegaţii din judeţe şi din Bucureşti. Votul lor contează. Ştim că unii se fălesc cu democraţia internă de partid şi cu modul corect şi transparent în care sînt desemnaţi delegaţii. Asta să le-o spuneţi lui mutu', membrilor voştri simpli sau cui stă să vă creadă cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor. Din surse bine informate cunoaştem că fiecare „grup de influenţă“ face tot posibilul ca delegaţii „prietenoşi“ să ajungă în sală, iar cei ostili să fie îndepărtaţi. Războaiele între găşti sînt acerbe, fără scrupule şi nici în numărătoarea voturilor nu mai avem încredere 100%. Aşa că, păcăliţi pe cine vreţi cu aşa-zisa voastră democraţie internă de partid, cu pretenţiile că membrii voştri se exprimă liber, cu transparenţă decizională şi alte prostii de adormit prostimea. Funcţionaţi după legea junglei, cîştigă cel mai puternic şi cel mai viclean. Pardon, cred că greşim. Legea junglei are limitele ei impuse de cadrul natural în care funcţionează. La noi, partidele politice care au avut acces la administrarea, după bunul plac, a avuţiei ţării şi a bugetului de stat funcţionează după legile nescrise ale corupţiei generalizate, ale trădării aproapelui şi a Interesului Naţional.

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare



ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2680,21.02.2013


marți, 19 februarie 2013

Săptămîna pe scurt nr 1178 / 19.02.2013

Parlamentul, o adunătură şleampătă şi parazitară * Nu este nimeni lucid, la Washington, să-l retragă pe agentul păgubos Harry Giknavorian? * Barbarisme enervante: „promovabilitate“, „capabilitate“ * Cea mai tare pokeristă e Crinuţa Antoneasca * Ardei Umplut îşi suflă mucii pe mînecă

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Aşa-zisul Parlament al ţării e o farsă de prost gust. Ne e, nouă, ruşine de ruşinea care ar trebui să le fie cioflingarilor care pretind a fi „aleşii“ Boborului. Cei mai ridicoli sînt servitorii Puradelului din Caracal, care n-au nici o treabă cu politica, fiind băgaţi, cu furca, în Parlament, de Ambasada SUA şi Palatul Cotroceni, pentru a se justifică eliminarea PRM. Cine nu pricepe această manevră ORDINARĂ e un dobitoc şi n-avem timp de pierdut cu astfel de specimene retardate. PP-DD NU EXISTĂ, băi, aceştia! E o adunătură de şmecheraşi şi fripturişti, care au luat, din mers, căruţa cu coviltir a ţiganului şantajist, inventat de agentul CIA Harry Giknavorian şi de spionul de 2 lei Iulian Fota, pe post de „canal colector“ al electoratului naţionalist. Aţi avut dovada zilele trecute, cînd s-au obrăznicit, din nou, ungurii: a croncănit ceva Cioara din Caracal? A luat, cineva, atitudine? Aiurea! Şi dacă lua, cine îl băga în seamă? Autoritatea morală o au doar Vadim şi Funar, care, de 23 de ani, se luptă cu fiara horthystă. Uitaţi-vă la şobolanul rrom D.D.D. cum apare, aproape zi de zi, la nişte posturi de Televiziune, ca o momîie în „fereastră“ (neapărat cu cravată violet!), din ce în ce mai gălbejit şi mai speriat de bombe, fiindcă el ştie în ce s-a băgat şi cîţi bani a manglit. Vai, vai, ce ruşine pe capul Ambasadei SUA! Peste tot pe unde a trecut, CIA „a lucrat“ cu licheluţe – dar, în acest caz, s-a depăşit orice măsură, fiindcă sfidarea populaţiei şi a bunului-simţ e odioasă. Alţi ani pierduţi pentru România. Alţi morţi de foame, de lipsă de medicamente, de disperare suicidală. Bravo, Barack Obama – ai reuşit să bagi România în fundul Africii, de unde provii, după care o să introduci acolo şi America. * Revine, periodic, în spaţiul public, stupidul cuvînt „promovabilitate“. Ultimul exemplu e un titlu din „Jurnalul Naţional“ de miercuri, 13 februarie: „Promovabilitate bună la simulările de limba română“. Ce-i prostia asta, Marius Tucă? Ce-o fi în capul tău? Scrii de examene la limba română, dar eşti, tu însuţi, corigent? Nu puteai să spui „promovare“? * Tot aşa şi cu „capabilitate“ – în loc de „capacitate“. Cine vă sileşte să vă prostiţi, fraţilor? Din partea noastră, puteţi să vă pupaţi singuri în fund, ca maimuţa, dar lăsaţi în pace limba română, n-o violaţi. * Cît de bună a fost „promovabilitatea“ ne-o spune ziarul „Libertatea“: „Simularea de la Bac, un dezastru! Foarte mulţi elevi au luat note sub 5 la probele de limba română şi matematică“. * E incurabilă această Elena Udrea! Ea nu pronunţă cuvintele întregi, îi e foame, săraca, mănîncă litere, silabe şi ce mai găseşte. Mai zilele trecute zicea, gîfîind: „Part’dul Democrat Liberal“ în sus; „Part’dul Democrat Liberal“ în jos. Ce-i asta, fetiţo? Cine te-a învăţat să înghiţi chiar tot? * Apropo de viol: aşa plastic cum se exprimă Corina Drăgotescu n-o mai face nimeni! Am notat o exprimare a ei, la România TV: „O facem noi, pe la spate… I-o tragem“. Fireşte, ea încerca să imite pe cineva, care ar fi gîndit aşa de vicios, dar în guriţa ei ca o cireaşă totul a sunat ciudat, smulgînd zîmbete colegilor din platou. * Apropo: ce-or mai face, oare, cei doi unguri „descoperiţi“, brusc, de postul TV amintit, Aurel Tamas şi Tanczos Barna? Îşi mai bat ăştia joc de români mult timp? Dar de ce îi cultivă Sebastian Ghiţă (ofiţer SRI) şi angajaţii lui? De ce îşi trădează şi îşi derutează publicul fidel? * Comportare mediocră a echipelor româneşti de fotbal în Europa League: şi Steaua, şi CFR Cluj au luat bătaie, în deplasare, cu cîte un 2-0 sec. Steaua, de la Ajax Amsterdam, iar CFR Cluj, de la Internazionale Milano. Asta, în pofida declaraţiilor sforăitoare pe care le-au făcut, înaintea meciurilor, aşa-zişii patroni Gigi Becali şi Zoltan Arpad Paszkany, că echipele lor vor face, şi vor drege, şi vor mînca jăratec. Au mîncat, dar nu jăratec, ci răbdări prăjite. * În ziarul „Click!“ am citit o anchetă tristă: „Nici un vinovat pentru moartea tigroaicei Mihaela! După mai bine de 1 an de cînd animalul care a evadat de la Zoo Sibiu a fost ucis, dosarul nu este încă finalizat“. Bietul animal avea 14 ani, se născuse acolo, în captivitate, şi nu era agresiv. Cît de beat poţi să fii ca să uiţi uşa la cuşcă deschisă? Şi cît de ticălos – ca, în loc să tranchilizezi splendida felină, să o ucizi? E o pată neagră pe obrazul Sibiului, care a pretins că e… capitala culturală a Europei (?!). * Tot în „Click!“ am văzut textul intitulat „Ele sînt cele mai tari pokeriste din România“. Sînt publicate pozele unor „cartofoare“ f. f. drăguţe: Gina Pistol şi Carmen Zăinescu. Bine-bine, dar pokerista Nr. 1, Crinuţa Antoneasca, de ce e uitată? Există vreuna mai pătimaşă ca fetiţa asta, care îşi umezeşte buzele şi îşi flutură pletele? Aţi văzut ce expresie de muistă are uneori, cînd vrea să pară mieroasă şi simpatică?  * Titlul săptămînii a apărut pe pagina 1 a ziarului „Naţional“, de miercuri, 13 februarie: „Patronul RTV se prăbuşeşte de pe piedestalul politic pe care singur se cocoţase. Sebastian Ghiţă, STOP Game!“. * Marţi, în Senat, o femeie pe nume Elena Dumitru (secretar de Stat în Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice) a debitat ceva incredibil: „Stopaţi, vă rog, toate tipurile de furturi, şi nu doar pe cele ilegale!“. Ce vorbeşti, Nuţi? Carevasăzică, există şi furturi… LEGALE? Mişto. * Ardei Umplut continuă să se facă de rîsul curcilor, trăind cu iluzia că ceea ce spune el e memorabil, el fiind un „etalon“ moral. În realitate, atunci cînd nu slobozeşte banalităţi UTC-iste, Cristoiu provoacă jena. Ia uitaţi-vă la acest titlu, din „Evenimentul zilei“: „Soarta Ardealului depinde şi de cît de înţelepţi sîntem noi, românii“. Trecem peste formularea de Gîgă din Găgeşti („şi de cît de“) şi focalizăm, cu „ochiul electronic“ al spiritului nostru critic, primele propoziţii: „Nu ştiu dacă aţi observat. Dacă nu, vă spun eu: Scandalul Steagul secuiesc a trecut ca şi cum nici n-ar fi fost (?!). Urmînd mersul tuturor scandalurilor politice diversioniste, create artificial, de puterile post-decembriste succesive, el s-a aprins, a ars cu pălălăile (?!) unui foc de paie şi s-a stins“. După care, îşi republică un text, din 2 mai 1991, scris „ca răspuns dat unui cititor, Lucian Fîţă“ (?!). Încă o dată se dovedeşte cît de mizerabil e Piticul Utecilă. Tot ce-a scris, sau a zis el, de cînd îşi făcea nevoile în copilăria lui găgeşteană şi se ştergea la fund cu coceni – e valabil şi azi, asta nu se discută! I-a dat el o replică tovarăşului Fîţă? Ea e valabilă şi azi, după 22 de ani! Că scandalul cu steagurile nu s-a stins şi nu are cum să se stingă, asta o ştie toată lumea. Că stăpînul lacheului Cristoiu, Băsescu, a tăcut ca mortu-n păpuşoi, iar o ştie toată lumea, care constată cum se transmit şi se execută ordinele Palatului Cotroceni către fiţuicile furajate cu „bani negri“. Prin urmare, obrăznicia ambasadorului Ungariei la Bucureşti, de a cere, pe faţă, autonomie teritorială pe criterii etnice, aşadar crearea unui stat în stat, în inima Transilvaniei româneşti, n-ar fi altceva decît un scandal politic diversionist (?!), creat artificial (?!) la Bucureşti. Îţi stă mintea-n loc cît de jegos e nenorocitul ăsta cu gură strîmbă, fost membru al CC al UTC şi turnător la Securitate! Hai sictir, Cristoiule! * Încă o dovadă a servilismului foii cotroceniste faţă de Traian Băsescu: „Candidatura Elenei Udrea la şefia PDL scoate partidul din letargie“. Haida, de! Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Dar cum va reuşi Nimfa din Pleşcoi să ajungă în fruntea întregului partid, cînd ea a fost alungată, nu demult, chiar de conducerea Filialei PDL Bucureşti? * Ziarul „România liberă“ o linguşeşte pe Monica Macovei (normal, PDL-ul dă banii!), dar cum o face? Printr-o dezinformare: „Cel mai activ raportor şi prima clasată, dintre cei 754 de europarlamentari, la numărul rapoartelor adoptate de plenul Parlamentului European în 2012“. Pardon, poate aţi vrut să ziceţi „de Comisiile Parlamentului“. Nu ştim cine o fi făcut „clasamentul“ acesta, dar sînt raportori mult mai activi decît Văduva lui Mao. * Ziarul „Tricolorul“ a depăşit nr. 2.675. Deşi e sărac lipit pămîntului, iar Filialele PRM nu numai că nu fac abonamente, dar nu trimit nici măcar articole sau ştiri despre ce se întîmplă în judeţe (se aude, domnilor Dumitru Badea şi Ioan Aurel Rus?) – publicaţia îşi vede de drum. Greu, dar nu moare din asta. Efectiv, condiţiile în care e scris, tipărit şi difuzat ziarul „Tricolorul“ sînt de front. Prezentăm sumarul ultimelor numere ale acestei publicaţii eroice. JOI: „USL= Uniunea Satanist – Lombroziană. Ţiganul parazit şi burduhănos Mădălin Voicu a lătrat la televizor că «preoţii ortodocşi sînt nişte derbedei, în frunte cu Patriarhul Daniel» – Alo, Balamucul?!“; „ULTIMA ORĂ. Crin Antonescu i-a cerut lui Victor Ponta să îi pună botniţă ofiţerului SRI Sebastian Ghiţă“; „Noi scriem, nu dăm cu parul. La fel ca în cazul lui Gigi Becali, şi în cazul lui Dan Voiculescu anunţăm verdictul: 4 ani cu suspendare! Haideţi să vedem dacă se confirmă...“; „Telefonul de la miezul nopţii. «Fiul meu, medicul veterinar Ştefan Ciobanu, nu a comis nici o crimă!»“; „Satana în Sutană“ (editorial de Maria Diana Popescu, din Stuttgart, despre Laszlo Tökeş); „A început numărătoarea inversă pentru Traian Băsescu. Şantaj la Comisia Europeană şi la S.U.A. pentru a-l lăsat din braţe pe marinar!“; „Mare bătăie mare pe cadavrul PDL“; „Români, fiţi uniţi şi solidari! Transilvania, miza cea mare“ (Doru Decebal Feldiorean); „Astăzi, Teodor Baconski împlineşte 50 de ani“; „Cîntul Muscalului – Text inspirat de răpirea Basarabiei de Sud de către ruşi, în anul 1878“ (Ronetti Roman); „Întîlnire cu un OZN... «Părul de pe ceafă mi se ridicase»“ (Timothy Good); „Cărţi interzise. «Fructele mîniei», roman de John Steinbeck“;„Pisica Blondă l-a zgîriat de moarte pe Buldog“ (Mihai Pâlşu, „Puterea“); „Cine i-a dat papucii lui Grigore Carti-Anus?“ (text reprodus din ziarul „Azi“). VINERI: „O constatare tristă, dar realistă: Marii băutori şi fumători din cultura română au murit înainte de soroc – Adio,  frumoşi nebuni ai marilor oraşe!“; „ULTIMA ORĂ. Şiretenie Marca Băsescu – Matrozul a zburat în Ardeal nu pentru a se reculege la căpătîiul unui călugăr (?!), ci ca să-l debarce pe Buldog!“; „Iuda Sorin Frunzăverde va primi cei 30 de arginţi ai trădării“; „Viol colectiv prelungit. Justiţia Română, batjocorită 24 de ore din 24“; „A încetat din viaţă soţul Ancăi Grigoriu, ziaristă la revista «România Mare»“; „Specialiştii globalişti şi obsedaţii sexual, urgent, la tratament“ (editorial de Maria Diana Popescu, din Stuttgart); „Epigramele improvizate şi citite de Vadim la Pro TV“ (luni, 11 februarie 2013); „Fenomene stranii. Glontele care şi-a găsit destinatarul“ (Dennis Ray); „Dilema lui Florian Coldea. SRI, între salvarea lui Said Baaklini şi capetele mafiei politice“ (Vlad Dumitraş); „Nobilul britanic care şi-a «aranjat» învierea“; „Hai să (ne) rîdem pe teme sexuale!“; „Cele mai frumoase declaraţii de dragoste: 10 epistole de amor ale scriitorilor clasici“. LUNI: „PNL nu mai e un partid naţional, ci o marionetă în mîinile unui găgăuz şi ale unui grecotei – Tăriceanu va ajunge din cal (prim-ministru) – măgar (ministru de Finanţe)!“; „SCUIPAŢI AICI! Maimuţa monarhistă (fostă futuristă) Marilena Rotaru face emisiuni idioate la TVR“; „Rating foarte mare făcut de liderul PRM vineri, la Acces Direct: «Minutul de Aur» - 8,7 puncte“; „De ce au românii memoria scurtă?“ (editorial de Ruxandra Lungu); „ULTIMA ORĂ. În curînd, va exploda «bomba» celor 2.000.000 de euro şpagă, cu care Gigi Becali şi-a cumpărat postul de deputat PNL!!!“; „Cine îl opreşte pe mongoloidul nebun? Victor Ponta e dispus să vîndă la tarabă toată România!“; „Cimpanzeul muşcă rău. Trei miniştri PNL sînt pe făraşul lui Victor Ponta: Relu Fenechiu, Daniel Chiţoiu şi Eugen Nicolăescu“; „O adolescentă din România, dezamăgită de Europa“; „Mădălin Voicu, sau Manelin mireanul“ (Răzvan Ioan Boanchiş, „Naţional“); „Nimic nou sub soare... Românii creştini şi ungurii barbari“, de prof. Ion Tohăneanu, discurs rostit la 15 martie1915, la Atheneul Român); „Fenomene stranii. E peste puterea noastră de înţelegere“ (Dennis Ray); „SPORT. Nostalgia unui campionat“ (Silviu Dumitrescu, antrenor emerit); „Degenerează specia umană?“ (Mihaela Stănescu); „Vladimir Jirinovski: «Nu meteoriţii au lovit Rusia, ci noile arme testate de SUA»“; CARICATURI (Miron Dinulescu); REBUS (Paul Băgneanu); HOROSCOP. MARŢI: „Tîmpiţii de sub Tîmpa. O şuşanea penibilă, care ne costă peste 2,5 milioane de euro (?!)“; „Banca Naţională, chelul şi tichia de mărgăritar“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Carte urîtă, palme cui te-a scris!“ (Corneliu Vadim Tudor); „Victor Ponta dă cu şpagă în toată lumea“; „SCUIPAŢI AICI! Fostul turnător al Securităţii Dumitru Avram o face pe mă-sa să se răsucească în mormînt“; „NEWS ALERT. Relu Fenechiu, făcut sandviş între Traian Băsescu şi Victor Ponta“; „ULTIMA ORĂ. Război total între Traian Băsescu şi Vasile Blaga!“; „Şi acad. Vladimir Iliescu are curajul să susţină ce a spus preşedintele PRM: «În România nu a fost Holocaust!»“; „Corpul unui deputat rus a fost găsit într-un butoi umplut cu ciment“; „Cine a fost şi ce a mai rămas din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu?“ (Constantin Barbu); „Studiul care arată cît de deştept este cîinele“; „Fenomene stranii. Mari ciudăţenii ale colaborării dintre Freud şi Jung“. * Am ales, din „Tricolorul“ de marţi, cîteva glume pe teme sexuale: „* Nu pot să sufăr zgomotul ambulanţelor. Prima mea soţie a fugit cu un şofer de salvare şi de cîte ori aud o sirenă, mă îngrozesc la gîndul că poate mi-o aduce înapoi. - JACKIE MARTLING. * Dolly Parton are un yacht la Seattle, unde vîntul bate foarte tare. Într-o zi şi-a pus sutienul la uscat şi a doua zi dimineaţă s-a trezit în Brazilia. - BOB MONKHOUSE. * Nu mă simt jignită de bancurile cu blonde proaste, fiindcă ştiu că nu sînt proastă. Ştiu, de asemenea, că nu sînt nici blondă. - DOLLY PARTON. * Catherine Deneuve e bărbatul care mi-ar fi plăcut să fiu. - GERARD DÉPARDIEU. * Presupun că e mai simplu să-ţi împuşti soţia decît să trebuiască să împuşti cîte un bărbat pe săptămînă. - DICK HILLS. * Soţul meu mi-a spus că are nevoie de mai mult spaţiu. Aşa că l-am încuiat pe dinafară. - ROSEANNE BARR. * Cînd făceam dragoste, fostul meu soţ recupera la viteză ceea ce-i lipsea la mărime. - ROSEANNE BARR. * Căsătoria e singura formă legală de furt din buzunare. - ALICE KAHN. * Bărbaţii se trezesc la fel de chipeşi cum erau cînd s-au culcat. Femeile se deteriorează cumva în timpul nopţii. - JERRY SEINFELD. * Am constatat că femeile care se plîng de hărţuire sexuală sînt, în majoritatea cazurilor, revoltător de urîte. - AUBERON WAUGH“. * Ne întoarcem la textul despre Mădălin Voicu. Care merită să fie cunoscut şi de cititorii „României Mari“: „Luni noapte, 11 februarie, la emisiunea realizată de Cristian Brancu, la postul Antena 2, ruşinea politicii româneşti, Mădălin Voicu, a borît, din nou, în direct. De data asta, mai spurcat ca oricînd. Pur şi simplu, nenorocitul ăsta, care n-are nici o meserie, a sărit cu copitele lui de drac pe «Mama Străbună a Neamului Românesc», după cum numea Eminescu Biserica Ortodoxă. Acest golan îmbătrînit în rele a lătrat, cu spume la gură, că «preoţii ortodocşi sînt nişte derbedei, în frunte cu Patriarhul Daniel» (?!). Cum e posibilă o asemenea blasfemie, fără precedent în toată Istoria României? Acestui descreierat nelegiuit nu-i e teamă de bătaia lui Dumnezeu? El nu ştie ce-a păţit un alt dement, Şerban Huidu, care îi batjocorea pe preoţi? Jagardeaua ţigănească Mădălingi Voicu a mai fost bătut, o dată, de Cel de Sus: în anii '80 i-a murit un copil, nenorocire care a şubrezit grav sănătatea lui Ion Voicu. În mod sigur, sceleratul va fi dat, din nou, cu capul de toţi pereţii Iadului. Ce-ai mă, aurolacule, cu preoţii? Ce rău ţi-au făcut? De ce-or fi ei derbedei? Dar Patriarhul Daniel cu ce-o fi greşit, să fie scuipat cu o asemenea vomă infamă? Şi, în definitiv, cine e acest cioroi buburos, fără gît şi fără talie (ca o buturugă), să-i murdărească pe slujitorii Bisericii Ortodoxe Române? Ce-a făcut la viaţa lui? Păi, a făcut 6 puradei, cu 5 femei. A fost ruşinea lui ta-su. A încercat, după moartea acestuia, să fure vioara Stradivarius, pe care Statul Român i-o dăduse artistului în folosinţă, nu în proprietate. Noroc că mă-sa a respectat Legea şi a predat acel obiect de patrimoniu la Ministerul Culturii. E un ratat. Pardon, un rahat. Aşteptăm reacţia fermă a CNA. Şi, bineînţeles, un protest al Sfîntului Sinod. Dar PSD-ul de ce nu ia poziţie? Ori, poate, e de acord? În România trăiesc 30.000 de preoţi ortodocşi, unii foşti deţinuţi pentru Creştinism. Toţi ar trebui să-l afurisească, la icoane şi la candele, pe acest ţigan posedat de draci. Fiindcă s-a depăşit orice măsură. E prea mult. Au ţiganii biserică? Dacă ne uităm la jegul ăsta ambulant, Medelin cel Cretin (care a jignit, nu demult, şi Poporul Român), răspunsul pare a fi: Nu, nu au! Au şatră, căruţă cu coviltir, alba-neagra, lindeni în cap - dar n-au biserică. Adică, n-au Dumnezeu“. * Găinile zăpăcite de la „Click!“ se cufuresc în public, zi de zi. Ne referim la obsesia lor idioată pentru avertizarea „UITE!“, în titlu. După sutele de exemple pe care le-am dat, tîmpitele astea tot nu s-au vindecat: „UITE ce «sfaturi» de dragoste ne dau păsările!“; „UITE în ce lux trăieşte!“; „UITE cum au schimbat-o pe Udrea 7 ani de politică“; „UITE ce aparate îşi doreşte copilul tău!“; „UITE unde să reclami“; „UITE ce pasiuni au «moştenitorii» juraţilor de la «Românii au talent»“; „UITE unde îţi poţi depozita o parte din lucruri“; „UITE cît de sănătos mănîncă“. * E foarte posibil ca Viorel Hrebenciuc să fi purtat ghinion echipei de fotbal Steaua, la Amsterdam. Piaza-rea a însoţit Steaua în Olanda. Ca ce chestie? Ce tot se lipeşte evreul ăsta ucrainian de trupa din Ghencea? Ce legătură are un bandit ca ăsta cu fotbalul românesc? * Un titlu trist, pe coperta ziarului „Libertatea“, de joi: „Lăsaţi fără bani, zeci de români, salariaţi ai firmei ARCOM, care lucrează în Ucraina, la Krivoy Rog, fac un apel disperat către patronul lor: «Nea Gigi, dă-ne salariile, că murim de foame!»“. Aiurea, pe ciobanul din Pipera îl doare-n basca de la  Maybach. El a avut grijă să scoată imense sume de bani peste graniţă, atunci cînd a şters-o în Dubai. Dar, altceva ne interesează: cum de-a pus mîna primitivul ăsta şi pe marea firmă ARCOM? De-aia îl bate Dumnezeu. Şi calvarul încă nu s-a sfîrşit. *  Gafă în titlu, în „Libertatea“: „Aurel Frăţilă, un fost ex-ofiţer MApN“... Păi, ori e fost, ori e ex – pleonasmul este evident. * Ziarul „Libertatea“ oferă găzduire tuturor nimfomanelor cu foamea-n gît. Unele anunţuri sînt demenţiale: „25 ani, cu dulce piersicuţă şi funduleţ bun“; „NEW brunetă, păpuşică, 20 ani“; „Nu mai rezist, te vreau“; „SCLAVĂ nesătulă aştept stăpîn puternic, dur“; „BLONDĂ PUPĂCIOASĂ, BRUNETĂ SENZUALĂ. Ştefan cel Mare“(săracul voievod!); „SEXI plină de amor te aştept în dormitor“ (de versuri îi arde ei); „Nu sînt obligată să accept orice mîrlan“; „PISICUŢĂ rafinată, scumpă şi dotată“; „SÎNT o studentă ce vrea şi poate să îţi demonstreze că există plăcere. Hai să aflăm ingineria vieţii şi să încălcăm legile sexului împreună“. Aha! Dar cum o s-o faceţi? Deci cum încălcaţi legile astea? Pe dulap? Pe lustră? Prin frecarea cu glaşpapir? Şi de ce-i propui lu’ nenorocitul ăla să aflaţi „ingineria vieţii“, cînd tu eşti preocupată de „contabilitatea vieţii“ (200 RON)? Dar, cel mai tare anunţ din ultima vreme este unul care ne trimite cu gîndul la Luminiţa Perijoc, violatoarea taximetristului: „STĂPÎNĂ, te aşteaptă la picioarele ei. Ofer sclavilor submisivi (?!) şedinţe de dominare hard şi soft, umilire fizică şi verbală, spanking, footfetish, uro, cunnilingus, anilingus, masturbare, 200 RON“. Băi, frate, asta-i nebună de legat! Recapitulăm, auzi la ea: hard, soft, spanking, footfetish, uro, cunnilingus, anilingus... Ce ziceţi, mai scapă ăla cu viaţă? Ghipsul e al lui! Hai, să zicem că scapă de hard, dar îl ia balena-n bot cu spanking şi, dacă iese teafăr şi din această încercare, îi dă zăpăcita aia un footfetish peste ocarină că nu mai are chef de nici nu uro, ci de ura şi la gară, fuge mîncînd pămîntul, în pielea goală, ha-ha, păi ce credea el? Apropo de „umilire fizică şi verbală“: ascultă, cucoană, la umilirea asta verbală ne mai pricepem şi noi, paraşuta neamului, acuş te luăm într-o serie, de zici că nu-i adevărat! * Penibilă ceremonia de deschidere a Festivalului olimpic de iarnă, de la Braşov. Un prilej de „baie de mulţime“ pentru unii, în frunte cu perechea Victor Ponta – Daciana Sîrbu (ăştia doi au început să fie înjuraţi ca la balamuc), Elena Udrea (o fi venit Dorin Cocoş din Dubai?), Petre Roman (insistent evreul, îl dai afară pe uşă, intră prin gura de hidrant), Marcel Opriş (ăsta la ce-o fi rînjit fasolea, sau a venit să spioneze?), Gh. Ialomiţianu şi alţi cîţiva băgători de seamă. Noi ştim ce era în capul fiecăruia, în frunte cu Ponta şi Udrea: fără noi, n-aveţi pîrtii, trambuline, teleferice etc. În tribună am văzut şi capul devastat de boli şi de bătrîneţe al măcelarului de la Balc, hai să-i dăm la popou cu talc, Ion Ţiriac. Care, ascultîndu-şi glanda paranoică, îşi pune numele de prost pe toate gardurile – şi aici, numele ăsta provocator de vomă figura sus de tot: „Complexul Sportiv Ion Ţiriac“. Cum? De unde şi pînă unde? Cînd l-a înhăţat şi pe ăsta, oameni buni? A fost intonat Imnul de Stat, de către nişte copii. Voci cristaline, nimic de zis. Dar toate cele 4 strofe, votate de Parlament, sînt prea lungi (aproape 10 minute). În mod normal, se cîntă primele 2 strofe, mai ales cînd e iarnă şi sportivii bat ţambalul de frig. Tot timpul, din studioul TV se auzeau comentarii, destul de foarte stupide. Unul din ele, aparţinînd lui Sorin Hobana, suna aşa: „Ne-am săturat de foame“ (?!). Mărturisim că e prima oară cînd am auzit alăturarea asta de cuvinte, care e ca nuca-n perete. Cum vine aia, să te saturi de... foame? Spectacolul artistic a debutat cu nişte indivizi care băteau, dezordonat, în cîteva ligheane şi cazane; am înţeles că trupa se numeşte SENSOR – momentul a fost jenant. Pe urmă a cîntat Inna: ţigăncuşa e drăguţă, nimic de zis, dar n-avea suflu pentru un asemenea spectacol live, în aer liber, abia s-a auzit, başca faptul că ea nu ştie să întreţină o conversaţie cu publicul, zice „Mersi“ şi pe urmă se poticneşte. Una peste alta, manifestarea de duminică seara ne-a călcat pe nervi. * Un titlu dur, dar meritat, dă „Click!“, după emisiunea de miercurea trecută, de la Antena 2: „Vadim către Piţurcă: «Eşti o ruşine de bărbat!»“. Asta, apropo de tertipurile golăneşti, de barbugiu, prin care Satana încearcă să scape de plata pensiei alimentare pentru băieţelul lui, de 5 ani. * Un titlu dramatic apare în „Libertatea“: „Legendara trupă rock Metallica, în conflict cu armata americană: «Nu mai folosiţi muzica noastră ca tortură!»“. * Barbaria unora depăşeşte cea mai sinistră închipuire. Zilele trecute, într-o pădure de lîngă Cîmpulung Moldovenesc a fost găsit leşul unui mistreţ, atîrnat de un copac, iar alături erau trupurile unor cîini, care fuseseră împuşcaţi. Era clar că mistreţul fusese folosit drept momeală. Să fie bucovinenii atît de cruzi? Punem această întrebare pentru că astfel de atrocităţi faţă de animale au mai fost înregistrate. * Ziarul „Naţional“ a sesizat ceva de un umor macabru. În „Click!“ a apărut următorul anunţ: „Nelu Bănicioiu este tatăl natural al Oanei (Zăvoranu) care a decedat pe data de 11 iunie 2013, în urma unui atac de cord“. A murit, sau n-a murit? – aceasta e întrebarea, ca să-l cităm pe clasicul în viaţă Ştefan Bănică – junior. * Încă o cacofonie, şi tot în titlu, în ziarul cu nasul pe sus (şi cu curul jos) „România liberă“: „Ania Caill, franţuzoaica ce (sic!) ne poate aduce o medalie“. * Un titlu atractiv, dar nu prea adevărat, în „Naţional“: „Elena Băsescu l-a cucerit pe Vadim Tudor“. De unde şi pînă unde? Păi, sînt reproduse cîteva afirmaţii făcute de Tribun, la emisiunea „Acces direct“, printre care şi aceasta: „Ea e foarte lipicioasă, asta mică. Seamănă cu maică-sa. Dacă semăna cu taică-său, ar fi fost zbanghie. Ăsta e farmecul lui Băsescu, are o  privire slănino-făinoasă, cu un ochi la slănină şi cu unul la făină“. Absolut corect. * Silvio Berlusconi mai spune şi prostii: „Mita nu e o crimă! E un fenomen şi n-are nici un sens să negăm existenţa acestor situaţii necesare atunci cînd discuţi cu regimuri din Lumea a III-a. Dacă toată lumea ia mită, e OK!“. Ba nu e OK deloc, signor Silvio. Nu mai transmite mesaje din astea, că te ia lumea la poceală. * La România TV, avocatul ditirambic Daniel Ionaşcu dă o „perlă“ cît oul de prepeliţă: „Nu se poate pune problema că domnul Dinu Patriciu e în incapabilitate“ (?!). Ce cuvînt o fi ăsta? Cine i-a învăţat pe unii (printre care destui avocaţi) păsăreasca respectivă?
* Revista „Insight“, care îi plictiseşte pe clienţii TAROM, e din ce în ce mai idioată. Foaia e dirijată de o oarecare Lică, pe care o mai cheamă şi Laura. Creatura Lică se încăpăţînează să scrie... editoriale. Unul dintre textele ei începe astfel: „Stau cu laptopul pe genunchi şi cu picioarele pe caloriferul cald“. Auzi, la ea, ce poziţie! Bine că nu stă invers: cu caloriferul pe genunchi şi cu picioarele pe laptopul cald. În interior, un individ Şchiop (aşa îl cheamă) îi face o amplă prezentare, în română şi engleză, micului impostor Mircea Că-că-cărtărescu. Amîndoi sînt penibili, scărpinîndu-se pe burtă, ca măgarul. Tovarăşul Şchiop îi informează pe călătorii români şi străini cu cine au de-a face: „Cărtărescu a reuşit o performanţă rară. Fără a-şi pierde prestigiul intelectual sau luciditatea, s-a transformat acum patru ani într-un rock star“ (?!). Cum aşa? Ce s-a întîmplat? A început să zdrăngăne la tigaia dry-cooker, pe post de ghitară? Chiar îl aclamă lumea – sau ăsta e visul secret al Mamutului? Ne amintim că, prin anii 2004-2005, o ziaristă exaltată zicea la fel de Traian Băsescu. Că au şi feţe de „star rock“, amîndoi. Poate de „star treck“, dar nu de „star rock“. De ce crede Şchiopul că ţigănuşul cu falcă de galoş e „rock star“? Ete de ce: „Cartea sa, «De ce iubim femeile», a reuşit să cucerească inimile a milioane (?!) de oameni“. Băiete, eşti idiot! Milioane de oameni? Dar ce tiraj a avut? Maximum 10.000-20.000 de exemplare. Sau, cine ştie, poate că fiecare exemplar o fi fost citit de mii de oameni... Mai la vale, grafomanul cu vorbire gîngavă şi scris peltic dă întreaga măsură a prostiei sale: „Pentru mine, credinţa este lucrul cel mai important, dar nu în sensul religiilor instituţionalizate, care sînt doar cojile goale ale unor vechi şi fantastice întîmplări“. Numai cu „cojile goale“ nu fuseseră comparate religiile, pînă acum. Asta-i tot ce ştii, Cărtăreaţa neamului? În acelaşi număr al publicaţiei-paraşută poate fi văzută o prezentare a altui zăpăcit, care se dă hartist: Dan Perjovschi. Aflăm profesiunea de credinţă a zmîngălitorului de pereţi şi latrine: „Am încercat să scap de tot ce atîrna din mine“. Adînc! Şi cum o fi făcut el chestia asta? Probabil că s-a castrat. * Emisiunea „Doamne de poveste“, de la postul Acasă TV, a avut-o ca eroină pe foarte îndrăgita scriitoare Ileana Vulpescu. În cîteva secvenţe a apărut şi căţeluşa Nera. Lumea nu ştie, dar aceasta le-a fost dăruită soţilor Ileana şi Romulus Vulpescu, în 1992, pe cînd era doar un puişor, de preşedintele PRM. Nera a fost rodul iubirii nebune dintre o boxeriţă, Zîna, şi un maidanez, Gigi Securistul, căţeii lui Vadim – ei, bine, primul puişor al lor le-a fost făcut cadou Vulpeştilor. Era de o frumuseţe şi de o inteligenţă rară. A trăit mai bine de 14 ani. Ne-am bucurat că am văzut-o imortalizată pe peliculă. * Ziarul „Puterea“ ne informează că: „La Spitalul Universitar din Bucureşti nu se mai cumpără nimic fără aprobarea omului de afaceri Cristian Burci. Afaceristul controlează din umbră toate achiziţiile. El indică firmele care se califică să vîndă bunuri şi servicii spitalului care a fost condus de Sorin Oprescu, înainte ca acesta să devină primar general“. Reamintim că numitul Burci a fost ospătar. * Tînăra Eliza Cristea publică, în „Evenimentul zilei“, un articol extrem de interesant, cu titlul: „A apărut contractul. Crin Antonescu şi-a cumpărat apartamentul de la Virgil Măgureanu“. E posibilă o asemenea manevră, sinucigaşă pentru un om politic? Iată că e posibilă. Redăm tot articolul: „Legăturile dintre Crin Antonescu şi Virgil Măgureanu, fost şef al SRI, au fost probate, ieri, de către postul B1TV, în urma prezentării unui contract privind o tranzacţie imobiliară între cele două părţi. Mai exact, potrivit documentului prezentat, Crin Antonescu şi soţia sa, Adina Vălean, i-au plătit lui Virgil Măgureanu suma de 248.000 de euro pentru apartamentul cu 5 camere, din apropiere de Lacul Herăstrău din Capitală. Încă de acum 1 an, «Evenimentul zilei» a prezentat firul aceste achiziţii de lux. Imobilul în care locuieşte Antonescu a fost ridicat de către familia fostului director al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Potrivit documentaţiei de urbanism, autorizaţiile au fost eliberate în 2009. Contractul de vînzare-cumpărare a fost semnat pe 17 iunie 2011 între fiul lui Măgureanu, Marian, şi Adina Vălean şi Crin Antonescu“. Întrebarea care se pune este aceasta: de unde avea perechea respectivă aproape 250.000 de euro pentru a cumpăra acest apartament scump? Şi cu ce fonduri a ridicat odrasla Şarpelui cu Ochelari acel bloc de lux, în zona rezidenţială Herăstrău? * Nemţii au descoperit că două pătrăţele de ciocolată neagră previn cancerul. Cică ea, ciucalata asta, conţine de 4 ori mai mulţi antioxidanţi decît ceaiul negru sau ceaiul verde. * Anunţ greşit, scris la România TV: „Premierul BITANIC, la cricket în India“. Mîine ce-o să mai apară? Marea BITANIE, care naşte BITANGI? * la închiderea ediţiei. românia e o ţară neguvernată. Ea nu are nici Guvern, nici Parlament. Are numai nişte clanuri interlope, care îşi zic „partide“ şi se încaieră pe pradă. Ce ruşine istorică!

ALCIBIADE


        REVISTA ROMANIA MARE nr 1178 / 19.02.2013

Carte urîtă, palme cui te-a scris! (9)




Închipuitul scriitor Ion Ochinciuc e bîtă: n-are nici un strop de talent literar, e incult şi agramat ca un aurolac, dar mai e şi izvor inepuizabil de cacofonii. Am extras cîteva, cu penseta vigilenţei faţă de frumuseţea limbii române: „îneca cu“ (pg. 16); „joacă! «Cavalcadele»“ (pg. 20); „ca cei“ (pg. 31); „ca cercetător“ (pg. 34); „ca cel mai bun cosaş“ (pg. 65); „Mitică. Cît“ (pg. 73); „ca cea a românilor“ (pg. 81); „Unul din «ucenicii» mei în jurnalistică, Carol Malinovschi“ (pg. 87); „A fost mai lung ca cel din urmă“ (pg. 96); „ca chiar“ (pg. 107); „culoare politică. Ca“ (pg. 113); „sora mea mică, care“ (pg. 119); „evreiască care“ (pg. 123); „ca cei doi istorici“ (pg. 127); „ca cele ale saşilor“ (pg. 151); „mă călca cîte o mioară“ (pg 152).
„Viorica, cea căreia“ (pg. 173); „ca cele“ (pg. 178); „specifica ca“ (pg. 180); „ca cea de mai înainte“ (pg. 182); „iudeo-masonică cît“ (pg. 208); „ca cele de pînă acum“ (pg. 211); „fiica cea mare a lui Dej“ (pg. 214); „«Urzica», cunoscuta revistă“ (pg. 219); „patriotică cîteva“ (pg. 239); „Paul Goma o evreică care“ (pg. 312); „Georgică cărora“ (pg. 432) „urîţică. Cînd“ (pg. 409) ş.a.m.d. În privinţa stilului, ce să mai vorbim! Ţiganul e penibil, are cîteva cuie bătute-n cap şi abundă în clişee de om redus. Iată, bunăoară, conjuncţia încît. E folosită de Ochinciuc de aproape 200 de ori chiar la începutul unei fraze sau propoziţii - başca utilizarea ei de-a lungul acestora. E halucinant, n-am mai întîlnit aşa ceva, un asemenea tic verbal, care trădează o sărăcie stilistică inimaginabilă. De-ar fi numai obsesia asta şi ar fi suficient să ne dăm seama ce fel de „profesionist al condeiului“ (cum se laudă bulibaşa) e grafomanul ăsta! Dar, hai să numărăm: 1) „Încît seara, cînd trecea pe la noi“ (pg. 24); 2) „Încît biata Tatiana“; 3) „Încît a doua zi, pe înserat“ (pg. 28); 4) „Încît o clasă de liceu“ (pg. 35); 5) „Încît seara“ (pg. 40); 6) „Încît tînărului“ (pg. 45); 7) „Încît tînărul“ (pg. 45); 8) „Încît, nemaiputînd să audă“ (pg. 49); 9) „Încît pînă la optsprezece ani“ (pg. 51-52); 10) „Încît biata femeie“ (pg. 52); 11) „Încît într-o sfîntă zi de marţi“ (pg. 52); 12) „Încît nici una, nici două“ (pg. 54); 13) „Încît, luat pe nepusă masă“ (pg. 54); 14) „Încît revine acasă“ (pg. 55); 15) „Încît acesta n-a stat în cumpănă“ (pg. 58); 16) „Încît n-ar fi rezistat intervenţiei chirurgicale“ (pg. 62); 17) „Încît după ce l-a putut vedea şi pe acest fecior al său“ (pg. 63); 18) „Încît a renunţat la ocupaţia de poştaş“ (pg. 64); 19) „Încît în toamna anului 1923“ (pg. 64); 20) „Încît mă trimitea şi pe mine“ (pg. 68); 21) „Încît tata mi-a cumpărat alt cal de călărie“ (pg. 70); 22) „Încît în cîteva minute“ (pg. 75); 23) „Încît a început să hohotească mai ceva ca un copil“ (pg. 76); 24) „Încît nu te-aş sfătui“ (pg. 78); 25) „Încît n-am stat mult pe gînduri“ (pg. 87); 26) „Încît am să le reproduc“ (pg. 91); 27) „Încît nu-i de mirare“ (pg. 95); 28) „Încît, în cele din urmă“ (pg. 97); 29) „Încît ne-am propus să parcurgem“ (pg. 97); 30) „Încît dorinţa de-al vedea pe Dej culcat în sicriu era copleşitoare“ (pg. 105); 31) „Încît ne cunoşteam bine“ (pg. 112); 32) „Încît Nicuşor Sârbu“ (pg. 113); 33) „Încît n-am reacţionat în nici un fel“ (pg. 114); 34) „Încît puteai să nimereşti la jumătatea unui film“ (pg. 116); 35) „Încît din clipa aceea“ (pg. 118); 36) „Încît a doua zi după ce trupele române“ (pg. 120); 37) „Încît după ce armatele româno-germane“ (pg. 123); 38) „Încît tata l-a ajutat să fie angajat“ (pg. 133); 39) „Încît atunci cînd s-a văzut“ (pg. 133); 40) „Încît să nu mire pe nimeni“ (pg. 135-136); 41) „Încît m-am tocmit“ (pg. 137); 42) „Încît de îndată“ (pg. 141); 43) „Încît picioarele podului de fier“ (pg. 145); 44) „Încît ştia ce proiecta“ (pg. 145); 45) „Încît tata stătea în cumpănă“ (pg. 146); 46) „Încît guvernele nu se zgîrceau“ (pg. 148); 47) „Încît nu întîlneai băltoacele de acum“ (pg. 149); 48) „Încît şi-a înscris numele pe multe şosele“ (pg. 149); 49) „Încît pentru a nu reveni în ţară“ (pg. 149); 50) „Încît am plecat din Sculeni“ (pg. 152); 51) „Încît a doua zi am mers în paralel“ (pg. 154); 52) „Încît şi George“ (pg. 156); 53) „Încît e lesne de închipuit“ (pg. 157); 54) „Încît colegul meu s-a bucurat“ (pg. 158); 55) „Încît «Biju» alerga pe clape“ (pg. 158); 56) „Încît pînă în martie 1944“ (pg. 158); 57) „Încît ne-a ajuns noaptea din urmă“ (pg. 163); 58) „Încît drumul ce era luminat“ (pg. 163); 59) „Încît ne-am alcătuit repede un cerc de prieteni“ (pg. 164); 60) „Încît nu m-am sfiit să-i fac“ (pg. 165); 61) „Încît aştepta momentul să-mi aplice corecţia“ (pg. 169); 62) „Încît cu o viteză de execuţie moştenită de la tata l-am luat şi pe el la pumni“ (pg. 169); 63) „Încît a lucrat pe diferite şantiere“ (pg. 171); 64) „Încît într-o seară“ (pg. 178); 65) „Încît sosind în puterea nopţii în oraş“ (pg. 180); 66) „Încît în actul meu de naştere“ (pg. 180); 67) „Încît n-am avut de suferit“ (pg. 180); 68) „Încît camionul nostru“ (pg. 184); 69) „Încît au venit să-i ceară socoteală“ (pg. 185); 70) „Încît aveam pe cine să invit la valsuri“ (pg. 186); 71) „Încît atunci cînd am ajuns acasă“ (pg. 188); 72) „Încît m-am aplecat asupra mamei“ (pg. 188); 73) „Încît s-a mulţumit să îi ordone“ (pg. 193); 74) „Încît pe 1 aprilie“ (pg. 193); 75) „Încît profesoara noastră a avut grijă să le şteargă“ (pg. 194); 76) „Încît cînd sala era goală“ (pg. 196); 77) „Încît în urmă cu cîţiva ani“ (pg. 198); 78) „Încît ideea unei idile“ (pg. 198); 79) „Încît acest cuvînt nu circula“ (pg. 198); 80) „Încît atunci cînd doamna învăţătoare“ (pg. 198); 81) „Încît ridicau amîndoi în acelaşi timp mîna“ (pg. 198); 82) „Încît doctorul Margine“ (pg. 199); 83) „Încît n-a mai apucat să se dezbrace de odăjdii“ (pg. 202); 84) „Încît, dintre toate obiectele de studiu“ (pg. 203); 85) „Încît cei mai şmecheri dintre noi“ (pg. 206); 86) „Încît aici aveam să văd întîia oară“ (pg. 207); 87)  „Încît am stat cu frica-n sîn pînă a doua zi“ (pg. 208); 88) „Încît fiul lui A. Toma“ (pg. 209); 89) „Încît Iosif Chişinevschi“ (pg. 209);  90) „Încît ceea ce mă preocupă“ (pg. 211); 91) „Încît Lica Gheorghiu“ (pg. 215); 92) „Încît i-a îndeplinit şi această dorinţă“ (pg. 215); 93) „Încît, în 1940“ (pg. 219); 94) „Încît a doua zi dimineaţă“ (pg. 221); 95) „Încît după preluarea conducerii Radioului Naţional“ (pg. 223); 96) „Încît, am pornit, o dată cu şuvoiul de manifestanţi“ (pg. 233); 97) „Încît de voie, de nevoie“ (pg. 236); 98) „Încît cei aflaţi la putere“ (pg. 237); 99) „Încît cei ce trudeau aici“ (pg. 238); 100) „Încît prezenţa noastră“ (pg. 238); 101) „Încît sătenii aveau tot interesul “ (pg. 239);  102) „Încît erau ospătaţi, din belşug“ (pg. 239); 103) „Încît i-au lăsat-o colegului meu“ (pg. 239); 104) „Încît mergeau repede“ (pg. 240); 105) „Încît, prins în bulboană“ (pg. 242); 106) „Încît n-au mai stat  mult în Bucureşti“ (pg. 244); 107) „Încît deasupra tîrgului plutea un adevărat nor de fum“ (pg. 244); 108)  „Încît m-am îndreptat spre micul han din localitate“ (pg, 244); 109) „Încît de la fereastra vagonului“ (pg. 245); 110) „Încît după un timp am primit patalamaua“ (pg. 249); 111) „Încît, prevăzător, mi-am retras actele dela Facultatea de Construcţii“ (pg. 249); 112) „Încît «mastodontul»“ (pg. 251); 113) „Încît atunci cînd a venit rîndul rubricii pe teme medicale“ (pg. 251); 114) „Încît spitalele se trezeau fără personal mediu medical“ (pg. 251); 115) „ Încît a insistat“ (pg. 252); 116) „Încît atunci cînd mă hotăram să plec  spre casă“ (pg. 268); 117) „ Încît a mai făcut cîteva salturi“ (pg. 270); 118) „ Încît odată, la un exerciţiu de ortografie “ (pg. 270); 119) „Încît am asistat cu plăcere“ (pg. 171); 120) „Încît am telefonat imediat la redacţie“ (pg. 272); 121) „Încît şi-a dat acordul pe loc“ (pg. 272); 122) „Încît le-am folosit pe acestea “ (274); 123) „ Încît m-am dus imediat la căpitanul şalupei“ (pg. 277); 124) „Încît pescăriţa a fost nevoită“ (pg. 278); 125) „Încît am pus mîna pe telefon“ (pg. 279); 126) „Încît şi astăzi mă simt mult mai bine“ (pg. 281); 127) „Încît cei doi tineri autori“ (pg. 286); 128) „Încît eu şi cu Francisc Munteanu“ (pg. 286); 129) „ Încît Titus Popovici“ (pg. 286); 130) „Încît nu aveam nici bani de tramvai“ (pg. 291); 131) „Încît doar uşa din spatele Universităţii ne despărţea“ (pg. 291); 132) „Încît tatăl meu rămăsese la Bucureşti“ (pg. 292); 133) „Încît în acelaşi an întîi de facultate“ (pg. 292); 134) „Încît a început să mă descoase“ (pg. 292); 135) „Încît la întrebările pe care mi le-a pus“ (pg. 293); 136)„ Încît am fost primit“; 137) „Încît au «inventat»  şi ei un «stahanovist»“ (pg. 296); 138) „Încît i-am scris tătăroaicei“ (pg. 298); 139) „Încît şi acum“; 140) „Încît m-am abţinut să-i dau vreun răspuns“ (pg. 300); 141) „Încît am început să «cotcodăcesc» pretutindeni ca o găină după ce s-a ouat“ (pg. 301); 142) „Încît ar trebui să lucrez“ (pg. 302); 143) „Încît  oridecîteori (sic!) mă aflu în faţa hîrtiei de scris“ (pg. 304); 144) „Încît îşi cunoştea bine meseria“ (pg. 306); 145) „Încît singurii pe care se puteau baza comuniştii “ (pg. 308); 146) „Încît nici n-a venit să asiste la căsătoria fiicei sale“ (pg. 308); 147) „ Încît am făcut şi acest «pas»“ (pg. 309); 148. „Încît le «treceau» crainicilor“ (pg. 310); 149) „Încît el se bucură“ (pg. 312); 150) „Încît, dragul meu Asmodică“  (pg. 312); 151) „Încît face haz şi de necaz“ (pg. 316); 152) „Încît atunci cînd o tovarăşă Ana“ (pg. 319); 153) „Încît Crizanta era cea care “ (pg. 321); 154) „Încît a ajuns la concluzia“ (pg. 325); 155) „Încît n-aveam cum să trecem prin el“ (pg. 325); 156) „Încît am sărit amîndoi, prin ferestre“ (pg. 326); 157) „Încît cel care i-a creoinat“  (pg. 327); 158) „Încît la un moment dat “ (pg. 330); 159) „Încît regizorul nostru de ocazie“ (pg. 332) ; 160) „Încît s-a iscat un schimb mai puţin protocolar“ (pg. 336); 161) „Încît  atunci cînd se află într-o sală de cinema“ (pg. 337); 162) „Încît o oră şi jumătate“ (pg. 337); 163) „Încît e nevoie şi de unii şi de alţii“ (pg. 337); 164) „ Încît la înapoiere l-au luat în maşină pe Arcadie Donos“ (pg. 338); 165) „Încît din două în două săptămîni“ (pg. 339); 166) „Încît şi Filipeştii de Pădure“ (pg. 340); 167) „Încît Basarabia au străbătut-o noaptea“ (pg. 342); 168) „Încît tînărul basarabean“ (pg. 148); 169) „Încît l-au înţeles pe Emil Loteanu“ (pg.349); 170) „ Încît s-a liniştit“ (pg. 352); 171) „Încît, într-o bună zi“ (pg. 360); 172) „Încît fostul prim-ministru“ (pg. 360); 173) „Încît, după ce-au luat prînzul într-un loc mai ieftior“ (pg. 374); 174) „Încît l-a poftit pe Sfinţia Sa “ (pg. 380); 175) „Încît primirea pe care a făcut-o“ (pg.381); 176)  „Încît am întrebat candid“ (pg. 393); 177) „ Încît a fost chemat de urgenţă“ (pg. 394); 178) „ Încît l-au urcat împreună cu şevaletul“ (pg. 399); 179) „Încît spui aici“ (pg. 402); 180) „Încît atunci cînd şi-a luat rămas bun de la noi“ (pg. 406); 181) „Încît la muzicanţi nu se putea urca nimeni“ (pg. 420); 182) „Încît «Dărîmarul» a făcut un gest larg“ (pg. 426); 183) „Încît unicul lor moştenitor“ (pg. 427); 184) „Încît fostului bulevard“ (pg.431); 185) „Încît din oră-n oră“ (pg. 432);  186) „Încît nimeni nu l-a putut recunoaşte“ (pg. 438); 187) „Încît a doua zi“ (pg. 442)  Of, bine că am scăpat cu viaţă! Indiferent ce ar fi scris acest Ion Ochinciuc, cît de cultivat ar fi fost (dar nu e cazul) - această sufocantă, maladivă idee fixă îl descalifică total. Eu, unul, n-am mai pomenit o asemenea „inundaţie“, în miile de cărţi pe care le-am citit în viaţa mea. Nici n-ai ce să comentezi la o astfel de scurgere permanentă. Poţi, doar, să-i pui un diagnostic impostorului care se încăpăţînează să pretindă că e scriitor: tataie, eşti nebun! (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR
 


ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2678, 19.02.2013