"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XVII)






14 IANUARIE 1990. Se aude că Marin Bărbulescu a ars în cadă cîteva zeci de milioane de lei, în bancnote de cîte o sută. E arestat. Bun poliţist, Nea Marin, nimic de zis. Dar tot în stilul echipei. Cum am mişcat în front (depunerea carnetului P.C.R., în iunie 1989), m-a şi ras, de peste tot, a dispărut de la telefon, pe la meciuri mă evita, avea aerul că ştie el grozăvii mari despre mine, ca şi despre fiecare, dar adevăratele grozăvii (confiscările de aur, bijuterii şi valută, în primul rînd!) le făceau tot ei, ştabii Miliţiei. Pe măsură ce trec zilele, observ un spirit gregar tot mai pronunţat: toţi aleargă să se pună la adăpost, de fapt nu mai e vorba de libertatea individuală, ci de o foarte ciudată libertate colectivă. Am tot mai mult senzaţia că oamenii intră în partide, fundaţii şi organizaţii de tot soiul numai pentru a avea de unde să iasă.
Astăzi, mi s-a întîmplat un lucru trist. Şi îngrijorător. Pe la orele serii, să tot fi trecut de 7, m-am pomenit că bate cineva la uşa noastră. N-am răspuns. Bătăile s-au înteţit, au devenit bubuituri, cu pumnii şi picioarele. Nevastă-mea a început să plîngă, cîinele dalmaţian urla lugubru, a morţiu. Am întrebat, prin uşă, cine-i acolo. O voce de om nebun a răspuns: „Vadime, ai omorît copii împreună cu Ceauşescu, am venit să ne socotim! Deschide, că sparg uşa!“. Mi-am păstrat cumpătul. Propaganda criminală a Televiziunii şi a presei („Afară cu ei“ din „România liberă“) încolţise pe scoarţa bolnavă a unor sifilitici. Am dat telefon la administratorul blocului, bătrînul Predescu. L-am ajutat de atîtea ori, nu numai pe el, ci şi pe fiul său, economist pe la Aviaţie, pentru slujba căruia m-am luptat. Într-un singur minut, la uşa mea s-au strîns mai mulţi vecini. Atunci, am deschis. Şi ce am văzut? Un beţivan nenorocit, care fusese în vizită la căpitanul de Miliţie Grigore, de la etajul 5, apoi coborîse la etajul 1, la mine, cu intenţia de a mă ucide.
– De ce vrei să mă omori, măi, omule? Ce copii am ucis eu? Cine ţi-a băgat în cap prostia asta? Cine eşti dumneata?
Dar fiara nu mai raţiona. Urla în neştire. În timp ce soţia telefona fratelui meu, Marcu (Armata e cu noi, nu-i aşa?), potenţialul asasin de pe hol a intrat în labele inginerului Mihai Puicea şi ale lui Nelu Tudorancea, care l-au înşfăcat de revere, l-au izbit de perete şi i-au strigat:
– Mă, porcule, de ce terorizezi tu familia asta? Ce-ai tu cu domnul Vadim, mă, criminalule, de unde-l cunoşti, ce rău ţi-a făcut, că nouă ne-a făcut numai bine şi a ajutat pe toată lumea?! Mă, beţivanule, cum ai intrat în blocul nostru, că aici locuiesc oameni cu frica lui Dumnezeu?! Te strivim ca pe-un păduche, nemernicule!
Culmea e că a trebuit să-l scap tot eu de furia vecinilor. Bravo, Florica Ichim! Felicitări, Băcanule! Mii de mulţumiri, colegi din Televiziune, care aţi îndobitocit o ţară cu minciunile şi instigările voastre la crimă! În final, a sosit şi fratele meu. A venit şi Miliţia, chemată de alţi locatari. Ne-am dus cu toţii la Circa de lîngă Liceul Neculce. Acolo am aflat şi identitatea ticălosului şi o trec aici, pentru veşnica lui ocară: Gheorghe Mihalache, medic stomatolog (?!) la Policlinica din B-dul I.G. Duca, vechi şi turbulent client al cîrciumii Uniunii Scriitorilor, unde se abţiguise şi se îndoctrinase de ură patologică împotriva mea. La Miliţie a început să plîngă, cum că frate-său ar fi murit de cancer şi de-aia nu mai raţionează el. Unul dintre miliţieni mi-a spus că individul e cunoscut în oraş, ia sistematic bătaie prin bodegi, fiindcă are o beţie agresivă, se agaţă de oameni fără motiv, face ceea ce se numeşte „tura beţivului“ – adică pleacă o dată de la masă, se întoarce, înjură, vomită în decolteele doamnelor, fuge cu sticla omului în buzunar, după un sfert de ceas mai dă o vîjîială, pînă cînd oamenii, exasperaţi, îl aruncă pe fereastră. Şi balega asta în fermentaţie alcoolică pretinde că e medic! Am să te ţin minte, Mihalache Gheorghe, cîte zile voi avea! Nu pentru că mi-ai speriat familia într-o seară de duminică, zi sfîntă, lăsată de la Dumnezeu – ci pentru că în paranoia ta m-ai fi putut aduce în stare să te ucid, da, da, cu siguranţă că dacă spărgeai uşa te-aş fi omorît într-o secundă, ceea ce ar fi dat peste cap întreaga mea tablă de valori creştine şi ielele remuşcării m-ar fi hăituit toată viaţa, ori aşa ceva nu pot să-ţi iert.

15 IANUARIE 1990. E aniversarea naşterii lui Eminescu. Deşi, după opinia unora, marele poet nu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, ci pe 20 decembrie 1849. Dar, chiar dacă s-ar dovedi că ultima dată e cea valabilă, e greu să scoţi din mintea cîtorva generaţii de români ziua de 15 ianuarie. Ea e ca soarele, nu poate fi înlocuită de nimeni şi de nimic. Primesc un nou telefon de la Fănuş Neagu. Spiritul lui de dreptate e în continuă trepidaţie. Îmi spune că zilele trecute a fost o şedintă dramatică la „Săptămîna“, împotriva lui Barbu şi a mea, fireşte. Li s-a spus celor rămaşi că, dacă se vor desolidariza public şi vehement de noi doi, îşi vor scăpa pielea. Dar, iată cum sună „PRECIZAREA“ publicată chiar pe pagina 1, sus în stînga, în chenar, a nou-înfiinţatei reviste „Viaţa Capitalei“: „Desfiinţarea revistei «Săptămîna culturală a Capitalei», ca urmare a procesului revoluţionar firesc (?!), ridica problema înlocuirii acesteia cu o publicaţie săptămînală structurată pe principii democratice. Din primele zile ale revoluţiei, redactorii angajaţi şi corpul tehnic al fostei «Săptămîna» s-au desolidarizat cu francheţe şi vehemenţă (?!) de Eugen Barbu şi colaboratorul său personal (?!) Corneliu Vadim Tudor, adresîndu-se Frontului Salvării Naţionale al Municipiului Bucureşti şi Comisiei culturale pentru a comunica iniţiativa colectivului, în vederea continuării muncii redacţionale în condiţiile evenimentelor ce-şi urmau cursul“. E numai începutul comunicatului. Fănuş îmi spune că cea mai violentă suduitoare a noastră a fost – cine alta? – secretara de partid, Ileana Lucaciu. Se zice că s-a zbătut ca o căţea în călduri, dar pe lanţ, pentru a pune ea mîna pe revistă, pentru a-l vrăji cu farmecele ei veştejite pe ţiganul din fruntea Primăriei Capitalei, Dan Predescu, numai că ăsta n-a prea băgat-o în seamă, avea deja o altă amantă, mamă a doi copii, brunetă focoasă. Dar iată ce scrisoare am primit de la colonelul Ion Alexandru Munteanu (viitorul general – nota red.), proaspăt ieşit dintr-o lungă detenţie politică: „Dragă Corneliu, textul a fost redactat în biroul lui Eugen Barbu de Mircea Micu şi Ileana Lucaciu. A fost prezentat celor din redacţie avînd o frază în plus: «Ne desolidarizăm din nou de Eugen Barbu, din care nu va rămîne nimic în literatură, aşa cum nu va rămîne nici din oportunistul de Vadim». Şpaltul original se află la revista «Săptămîna». Au fost de faţă la discuţii Veronica Miu, Raluca Bungărzan, Cristina Angelescu, Dan Apostol, Titi Niţescu, Peter Clement. Au lipsit D.C. Tănăsescu şi Narcis Zărnescu. Au incriminat textul, în faţa lui Mircea Micu, numai Cristina Angelescu şi (timid) Raluca Bungărzan. Mircea Micu a scos fraza citată mai sus şi a publicat textul. A doua zi, Raluca Bungărzan a fost admonestată, iar Cristina Angelescu dată afară“. Ce-aş mai putea să spun? Am slujit revista aceea, fără să fi fost angajat vreodată la ea, din 1976, aproape 15 ani. Am fost plătit simbolic, ca să nu zic în batjocură, cu sume între 40 şi 210 lei de poezie sau de articol. Erau oameni care o cumpărau numai pentru articolele Patronului şi ale mele. Noi am suplinit chiar rolul Statului în ultimii 4 ani, realizînd Almanahurile acelea de mare succes, de pe urma cărora au fost plătite lefurile artiştilor de la Teatrul Naţional, Teatrul Giuleşti, Operă, Operetă etc. Şi vine Mircea Micu, în chip de revoluţionar, să se „desolidarizeze cu vehemenţă“ de noi. Ce poate face băutura din om! Tot el publică în pagina 1 o pleaşcă interminabilă, intitulată „Adio şi n-am cuvinte“. Ba ai cuvinte: busuioacă, crîmpoşie, jidvei, vodcă, secărică ş.a.m.d. Cel mai afectat e Barbu, săracul. Înţeleg să-l fi înlocuit vreun Sadoveanu, sau Arghezi – dar Micu şi madam Brînză (fostă Colomieţ, viitoare Lucaciu)?! Ce vremuri de ocară! Aşadar, din Eugen Barbu „nu va rămîne nimic în literatură“. Bravo, Micule, las’ că rămîne din tine „Singur în Mongolia“, unde umblai zi şi noapte atît de abţiguit, încît credeai că te afli în Mangalia, că tot nu diferă decît vreo cîteva litere. Cît despre Ileana Lucaciu, îmi vine să vărs: Barbu a făcut-o om, i-a schimbat repartiţia de la facultate şi a adus-o la revistă, a schimbat şi repartiţia primului ei bărbat, actorul Ion Colomieţ, pe care l-a adus în Bucureşti, pe urmă băiatul a fugit de acasă, exasperat de urîţenia şi răutatea acestui bărbăţoi (femeia fără ţîţe, uscată şi extraplată ca un ceas japonez, ori ca şipca de călcat rufe). S-a dus acest Colomieţ la prima lui dragoste, pe Gabroveni, la fiica Margaretei Pogonat, şi-a lins rănile acolo cîteva luni, apoi s-a speriat de reclamaţiile cotoroanţei, aşa că s-a întors acasă, dar pe urmă tot a scăpat de ea, fugind în S.U.A.! Pe muierea asta acră ca o aguridă, animal ciudat, care nu şi-a cunoscut decît interesul personal, toată viaţa (şefă de pionieri, secretară U.T.C., secretară P.C.R., delegată la Plenare şi Congrese, maşină Lada, apartament proprietate, turnee peste hotare cu tot felul de teatre etc.), interes realizat în mare parte pe spinarea lui Eugen Barbu şi cu deschiderea făcută de legitimaţia de la „Săptămîna“ – ei, bine, pe muierea asta daţi-mi voie s-o avertizez că atunci cînd va suferi o nenorocire cumplită, de la ticăloşia asta i s-a tras, adică a bătut-o Dumnezeu! Dacă, fireşte, Dumnezeu mai poate să bată pe cineva care arată în halul ăsta, cu o dentiţie de cal mort într-o rîpă, cu un rudiment de creier care o face să ducă la gură tot ce-atinge.
Dar, să revin la această zi însorită. Încep să plece românii din ţară, pe capete. Mai mult ca sigur că datorită evenimentelor din 12 ianuarie. În faţa Ambasadei S.U.A. demonstrează sute de oameni, cu pancarte pe care stă scris „Vize pentru U.S.A.“ La mică distanţă, lîngă Hotelul Intercontinental, cîţiva românaşi disperaţi fac greva foamei. Mă bucur că lumea începe să înţeleagă (cam greu, ce-i drept!) un adevăr elementar: democraţia cu burta goală e zero barat. Şi mai e un adevăr de priceput: pot oare să primeze drepturile omului în faţa drepturilor ţării? Un subiect de reflecţie. Dar, iată ce zicea Schiller într-un „Lied“ al său: „E primejdios să trezeşti leul, e nimicitor dintele tigrului, dar cel mai groaznic din tot ce-i groaznic este omul în nebunia lui“. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţie poză:
Ultima oară cînd senatorul şi-a serbat ziua de naştere a fost în anul 1992. Evenimentul s-a desfăşurat în Salonul Roşu al Hotelului „Athénée Palace“. Domnul cu gura plină este marele scriitor Fănuş Neagu, care a postulat că vinul trebuie să aibă 5 calităţi: 1) Să fie alb; 2) Să fie sec; 3) Să fie rece; 4) Să fie mult; 5) Să fie gratis. Noi am adăugat şi a 6-a calitate: Să fie primit, bogdaproste!

Ziarul TRICOLORUL, nr 2323 / 19.11.2011



Pomul de Crăciun - Cîntec pentru vocea Mirabelei Dauer


I.  Mi-aş da şi viaţa pentru tine
   Eu nu pun preţ pe viaţa mea
   Aş da orice să-ţi fie bine
   În lumea asta tot mai rea.

Refren:    Pomul de Crăciun
                   E un înger bun
                   Ce va lumina
                   Revenirea ta.
                   Mi-e atît de dor
                   Fără tine mor
                   Ninge liniştit
                   Bine ai venit!


II.   Ce Sărbători de Iarnă triste
      Ne este dat să mai trăim
      Mă rog iubirea să reziste
      Şi bradul să-l împodobim.


CORNELIU VADIM TUDOR
17 nov. 2011,
text scris în avion, între Strasbourg şi Bucureşti

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2323 / 19.11.2011

JUSTIŢIA ROMÂNĂ E POLITIZATĂ ŞI PUTRED DE CORUPTĂ





SMS. Domnule Codruţ Olaru, de ce oare îi protejează DIICOT pe infractorii din această ţară? De ce se muşamalizează o fraudă informatică pe cît de evidentă, pe atît de gravă, împotriva căreia m-am deplasat, personal, la DIICOT şi am depus Plîngere Penală? Justiţia politizată şi putred de coruptă e principala cauză a neadmiterii României în Spaţiul Schengen. Şi încă ceva, tinere Codruţ: te rog s-o saluţi pe juna Codruţa!

CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European
18 nov. 2011

Ziarul TRICOLORUL, nr 2323 / 19.11.2011

La Institutul Român din Freiburg domnesc mizeria şi paragina...








Aceste imagini au fost surprinse marţi, 15 noiembrie 2011, la aşa-zisul Institut Român din Freiburg (Germania). Orice comentariu e de prisos. Totuşi, se cuvine să precizăm că, pentru o instituţie care, timp de 1 an, a avut o şefă recomandată de Institutul Cultural Român, mai precis de Horia Roman Patapievici – tovarăşa Mezdrea – cu un salariu plătit de Ministerul Afacerilor Externe, de 1.400 de euro pe lună - neruşinarea e cam mare. Oare cîţi bani mai stoarce, de pe la fundaţiile din Germania (ca şi de la Serviciile Secrete de acolo) şmecherul din Sibiu, care se dă mare dizident, Iancu Bidian? Ştergeţi, băi, impostorilor, cuvîntul ROMÂN din titulatură, că ne faceţi ţara de rîs. În ceea ce o priveşte pe Lidia Stăniloae (cca. 75 de ani), pe care, cu o zi înainte, adică luni, o lovise o maşină (?!), ce-am putea spune? Îi dorim sănătate...

„TRICOLORUL” nr 2323 / 19.11.2011

SE PREGĂTEŞTE ŞI FRAUDAREA ALEGERILOR DIN 2012!


Isteria care a cuprins mass-media, preocupată de problemele din PSD sau de faptul că, la închisoare, primarul Clujului îşi face nevoile într-o găleată, este menită să abată atenţia românilor de la ceea ce pregăteşte, pe şest, Puterea pentru anul electoral 2012. Nu este vorba doar de comasarea alegerilor, dar şi de modul de vot şi, nu în ultimul rînd, de regionalizarea (adică federalizarea) României. Unul dintre motivele esenţiale pentru care românii au înlăturat vechiul regim a fost dorinţa edificării unui stat democratic, condus de reprezentanţii aleşi ai cetăţenilor, în interesul tuturor categoriilor sociale. Votul uninominal pur, prin care colegiul este cîştigat de cel care are procentul cel mai bun, încalcă grav regulile democraţiei. În ţara în care prezenţa la vot este în jur de 30% este inadmisibil ca parlamentarul ales în Senat sau în Camera Deputaţilor să reprezinte 10-15% din electorat. Nu mai aducem în discuţie faptul că, în România, frauda electorală a devenit regulă, precum şi dezinteresul din ce în ce mai mare al cetăţenilor faţă de partidele politice şi faţă de cei care îi vor reprezenta în Parlamentul României. Pretenţia populistă cum că Parlamentul unicameral, comasarea alegerilor şi regionalizarea ţării vor duce la micşorarea cheltuielilor bugetare nu ţine. Noi ştim deja că aceste aşa-zise economii se vor duce direct în buzunarele celor care conduc România de 22 de ani, indiferent cum se autodenumesc: socialişti, democraţi, liberali. Nimeni nu este atît de naiv ca să creadă că actualele partide parlamentare îşi vor ceda, de bunăvoie, locurile altor formaţiuni politice, indiferent cum s-ar numi ele. Deşi ne-am manifestat neîncrederea în votul uninominal, aşa cum s-a desfăşurat el în 2008, sîntem conştienţi că şi cei de pe locurile 2, 3 sau 4 reprezintă o parte însemnată a populaţiei care are dreptul de a fi reprezentată în forul legislativ suprem. Ceea ce nu am înţeles pînă acum a fost mecanismul după care locul 2 sau 3 din nu ştiu care colegiu a fost preferat locului 2 sau 3 dintr-un alt colegiu. Pe de altă parte, cum au ajuns în spre aceste înalte funcţii persoane cercetate penal, aflate în grave conflicte de interese sau în vizorul ANI? „A tunat şi i-a adunat”, aşa arată acest Parlament al Ruşinii Naţionale. Pare că PSD-PDL-PNL-UDMR s-au întrunit la o „băută” şi, după ce au clocit excluderea PRM din Parlament şi a unor candidaţi incomozi din propriile partide, au întocmit, pur şi simplu, nişte liste cu persoanele agreate de şefi, ţinînd cont, pe ici, pe colo, şi de voturile alegătorilor. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu aceea din tîrg şi ne-am trezit, peste noapte, după un lung şir de trădări, cu o altă majoritate parlamentară, fără legătură cu opţiunile electoratului. Nu avem nici un motiv să credem că lucrurile nu se vor repeta în 2012, mai ales că, dacă teribilul proiect al regionalizării va fi pus în practică, comasarea alegerilor va semăna derută în rîndul românilor, haos total în organizarea scrutinului şi, cu iuţeală de mînă specifică actualei Puteri şi voită nebăgare de seamă a instituţiilor statului, dar şi a românilor aflaţi încă „în somnul cel de moarte”, rezultatul alegerilor poate fi grav viciat, mai ales dacă se va adopta şi votul prin corespondenţă. Ştim că aceste subiecte nu prezintă interes pentru 70% dintre români, altfel s-ar preocupa să se deplaseze la vot, fie şi pentru a-l anula, pentru a reduce posibilitatea ca alţii să o facă în locul lor. Lumea este revoltată cînd un parlamentar votează în locul colegului său absent, în schimb rămîne complet nepăsătoare la gîndul că dreptul sau de cetăţean este călcat în picioare şi votul este deturnat contra voinţei sale. Ce paradox! Ce face, în schimb, falsa Opoziţie parlamentară? În loc să propună un pachet de legi electorale care să interzică traseismul politic, înfiinţarea secţiilor suplimentare de vot şi să susţină introducerea votului obligatoriu şi a monitorizării prin camere de luat vederi (la Bacalaureat s-a putut, nu?) a întregului proces electoral şi de numărare a voturilor, actuala conducere a PSD se dă de ceasul morţii pentru înlocuirea lui Mircea Geoană, fost candidat la Preşedinţie, din postul pe care îl deţine la Senat. După cum au decurs lucrurile, cel puţin pînă acum, o aripă din PSD este previzibilă. Şi nici PNL-ul nu stă mai bine în privinţa disputelor interne. Ghiciţi cine profită de toate acestea? Cei care îşi doresc să cîştige alegerile şi în 2012, asta dacă poporul nu va ieşi, masiv, la vot, cu scopul clar de a-i azvîrli pe toţi reprezentanţii partidelor care s-au rotit la Putere în ultimii 20 de ani direct la lada de gunoi a Istoriei, acolo unde le este locul!


RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2323 / 19.11.2011

joi, 17 noiembrie 2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XVI)




13 IANUARIE 1990. Au trecut 3 săptămîni de la Revoluţie. Abia îmi revin după coşmarul de aseară. Am visat numai „Moarte pentru Moarte!“. Îmi telefonează Adrian Riza, de la Centrul de Presă. Îmi spune că americanii au declarat, textual, că „aşa nu mai merge!“. E clar că am intrat într-o nouă fază a luptei pentru Putere. Prin oraş circulă zvonul că la Pavilionul Expoziţional de lîngă Piaţa Scînteii (EREN) se fură ca-n codru pachetele cu ajutoare străine. Vorbesc la telefon cu Marga Barbu. Omoară molii. E o zi cu soare, altădată, pe vremea asta, ieşeam la plimbare cu Patronul, la Şosea. Apoi, dacă avea chef, poposeam pe terasă la „Pescăruş“ şi băteam politichia. Acum, aşa ceva n-ar fi posibil. Spiritele sînt încă inflamate, ca nişte ciorchini de ganglioni dureroşi. La televizor, apar aşa, din senin, 4 oameni de la Editura Tehnică. Adică nu chiar din senin, avem de-a face cu o replică la ceea ce s-a petrecut aseară, cînd Iliescu a fost somat, acolo sus, pe tanc, să spună ce-a facut în ultimii cinci ani. Din păcate, grupul acesta, condus de o năroadă care zice că se cheamă Carmen Firan, mai mult îi face un deserviciu celui pe care vrea să-l apere. Pur şi simplu, Ion Iliescu e prezentat ca Isus Christos. Cel puţin aşa am eu impresia. Exaltata respectivă zice: „Dl. Iliescu era o mare personalitate în exil!“ – ceea ce e de tot hazul, o fi vrut să spună în opoziţie, sau în dizidenţă. Azi mi-a devenit limpede că lumea nu va dori înlocuirea unui comunist cu un alt comunist, ba chiar fiu de ilegalist. Cel puţin, aşa gîndesc eu acum. Dar, vorba eroinei din „Gone with the wind“ („Pe aripile vîntului“): „La asta am să mă gîndesc mîine!“. Pînă mîine, însă, trebuie să-i mai suport pe cei 4 reprezentanţi ai Partidului Naţional Democrat, care fac pe nebunii la televizor. Sînt bărboşi, răi, hotărîţi să ia ei Puterea. Dacă nu mă înşeală memoria, titulatura asta a avut-o partidul lui Nicolae Iorga „Istoria, cînd se repetă, devine ironică“ – zicea Marx. Filosof care nu trebuie bălăcărit acum, măcar pentru faptul că recita ore în şir din clasicii Antichităţii greco-romane, în original, şi că a fost toată viaţa sărac lipit pămîntului – Roger Garaudy povesteşte că Marx a fost nevoit să vîndă leagănul unui copilaş al său pentru a-i cumpăra sicriu... Tot la TV, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe, Dumitru Popescu, Valentin Ceauşescu. Acesta din urmă poartă barbă şi fes, parcă-i un turcaleţ, şi zîmbeşte batjocoritor. Îmi pare rău pentru el. Dar se întinsese coarda prea tare. A pleznit. În ultimii ani am avut relaţii extrem de proaste cu cei mai mulţi dintre aceştia. În vara lui 1989, unul dintre ei l-a înspăimîntat atît de tare pe generalul Nicolae Stan (primul general aghiotant al lui Ceauşescu), încît acesta a venit la mine acasă, fără un telefon prealabil, a sunat la uşă, m-a chemat pe hol şi mi-a spus în şoaptă: „Nu ne mai putem vedea o perioadă. Am primit chiar acum un telefon pe scurt, de la un mare şef, care mi-a spus: «Dumneata te zbaţi să-l ajuţi pe Vadim, să-şi găsească o locuinţă? Nu ştii că ăsta e cel mai mare duşman al nostru?»“. Bietul general Stan! Mi-a lăsat în fugă cele 4-5 videocasete pe care i le împrumutasem, parcă filmul despre Mussolini şi un serial despre al II-lea război mondial, şi a zburat pe scări, uitînd să-şi ia volumele dactilografiate, cuprinzînd „Memoriile“ lui Grigore Gafencu (exemplar secret), pe care mi le împrumutase. Ulterior, am aflat cine era misteriosul personaj care vîrîse panica în acel om de ispravă, care nu era chiar fitecine, ci secretar de Stat: telefonul îl dăduse Tudor Postelnicu. Sînt curios dacă Nicolae Stan a rupt atît de intempestiv relaţiile şi cu fostul lui coleg de Securitate, Octavian Paler, cel care îi patronase spiritual, în septembrie 1979, susţinerea oficială a tezei de doctorat în filosofie (într-un amfiteatru al Facultăţii de Filologie din Capitală), teză prezentată de general şi urmată de o masă copioasă. Cît despre Valentin, n-am ce să mai zic: are destule calităţi şi defecte, în acelaşi timp, n-a ajutat decît pe cine a vrut el, iar cu cei pe care a pus pleoapa a fost cumplit de răzbunător. Dar, acum e un om căzut. Sincer să fiu, nu văd de ce ar fi arestat. Numai pentru că e fiul lui Ceauşescu? Ce legătură are? Totuşi, nu-mi pot reprima un gînd: ce ironie a soartei, primul nepot (şi singurul pînă acum) al lui Ceauşescu să fie... evreu! E vorba de copilul lui Valentin cu fiica lui Petre Borilă, Dana, de origine evreiască, boală veche a ilegaliştilor. Ştiu că atît Nea Nicu, cît şi Coana Leana s-au opus din răsputeri acestei mezalianţe, dar Valentin a făcut cum l-a tăiat capul, s-a mutat într-un apartament prin Drumul Taberei şi şi-a urmat destinul. Mai mult ca sigur că a fost vorba de o mare iubire la mijloc. Ea s-a spulberat în anii din urmă, beizadeaua îndrăgostindu-se pînă peste urechi de Roxana Dună, nora fostului primar-general al Capitalei, Dumitru Popa, fată frumoasă de felul ei, roşcată cu ochi albaştri, pe care o ţin minte de la Mare, că-şi ţinea cockerul închis în portbagajul maşinii.
Pe la miezul nopţii se transmite la televizor o emisiune în direct, avîndu-i ca protagonişti pe Iliescu, Roman şi Mazilu. Moderator: Aurel Dragoş Munteanu, preşedintele RTV. Cătrănit şi plin de remuşcări, Mazilu dă înapoi, se disculpă, regretă ieşirile isterice de aseară. Încearcă să ne înduioşeze că el şi nevastă-sa au fost închişi de Ceauşescu, dar nu suflă o vorbă dacă a fost sau nu ofiţer de Securitate. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţie poză: 
Apariţia revistei „România Mare“ a intrat în linie dreaptă! În sfîrşit, a fost tipărit afişul cu Vulturul Cruciat, negru pe fond galben-canar. Fotografia a fost făcută în mai 1990.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2322 / 18.11.2011

Mesaje primite de preşedintele PRM la biroul său din Parlamentul European (Strasbourg)


Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala de a vă scrie aceste cîteva rînduri, însă, în acelaşi timp, vă rog să acordaţi puţin din timpul dvs acestei problme. Ştiu că sînteţi un iubitor de animale şi un susţinător al drepturilor acestora. Ştiu că în România de astăzi s-au întreprins multe acţiuni şi nimic concret, ştiu şi sufăr cînd văd că ne depărtăm încet, încet de calitatea de oameni, ne sînt aruncate în faţă tot felul de neajunsuri pentru a nu mai ajuta animalele. Eu am avut această discuţie cu cîţiva din amicii mei, dar îmi doresc să mă ascultaţi şi dvs, vă rog. Dacă fiecare dintre proprietarii de cîini de rasă - şi aici vorbesc despre persoane cu suflet, dornice să ajute - ar fi supuşi unei taxe, să-i spunem aşa, de 5 ron pe lună, banii aceştia ar ajunge (dacă ar fi gestionaţi corect şi verificaţi de oameni de încredere) pentru mîncare şi adăposturi, pentru plata angajaţilor, fără a fi nevoie să aruncăm în faţa oamenilor soluţii gen eutanasierea, fără măcar să gîndim, pentru că sîntem fiinţe superioare şi inteligente. Poate că este o soluţie oferită de o persoană oarecare, dar ştiu sigur că, dacă ar fi măcar propusă, ar avea succes. Vă mulţumesc pentru timpul acordat.
Cu respect.
ANA MARIA RUSS

====================

Mă numesc Nicolae Puşcaşu, provin dintr-o familie (zic eu onorabilă) de moldo-ardeleni, tata fiind din Dulceşti (Roman), iar mama din Săcele (Braşov), amîndoi foşti membri în vechiul regim (tata fiind preşedinte UTC pe Judeţul Neamţ şi directorul cabinetului judeţean de partid, iar mama secretar cu probleme organizatorice la municipiu). Împlinesc în decembrie 36 de ani, locuiesc în Piatra Neamţ şi am o fetiţă de 8 ani. Sînt înregimentat în PSD, dar de cînd am trecut de la tineret la aşa-zişii seniori nu am mai activat, cu toate că tatăl meu mai este, pînă la următoarele alegeri, consilier judeţean din partea aceluiaşi partid.
Vă urmăresc intervenţiile politice şi patriotice ce vă leagă de acest popor şi de acest tărîm numit România şi mă aştept ca dvs să formaţi cît mai mulţi oameni, şi chiar mai tineri, cărora să le explicaţi că pentru acest pămînt şi pentru libertate merită să lupţi cu toţi golanii politicii. Au ajuns în politică mulţi parveniţi (ţigani, unguri, evrei, manelişti şi femei deocheate), care numai de ţară nu le pasă. Părerea mea este că ar trebui să formaţi o grupă de tineri politicieni (ca o clasă de şcoală) şi care să ştie că ţelul lor în viaţă va fi păstrarea fiinţei naţionale şi nu dezbinarea pe regiuni. Un grup de tineri aleşi pe sprînceană, nu gen Boureanu, cu palate în America, sau Prigoană-jr, ci tineri patrioţi naţionalişti convinşi. Înaintaşii noştri au luptat pentru reîntregirea ţării, iar tembelii de politicieni de azi vor să o dezbine dar, culmea, se opun ungurii. Aşadar, uneori ungurii sînt mai români decît românii. Eu vă stau alături moral, urmărindu-vă şi, pe cît este posibil, măcar prin sentimente, întărindu-vă. Ştiu că sînteţi o fire vulcanică, dar merită să fiţi aşa pentru România. Ideea mea ar fi să vă înconjuraţi nu numai de generali şi avocaţi sau de oameni cu alte meserii, într-adevrăr onorabile, ci şi de tineri pe care să-i şcoliţi în ale politicii şi care să fie ca o moştenire ce o lăsaţi ţării. Cu drag din fieful pdl-ist al lui Pinalti (Piatra Neamţ).

PS: Nu vă lăsaţi cumpărat ca Victor Ciorbea!
NICOLAE PUŞCAŞU

Ziarul TRICOLORUL, nr 2322 / 18.11.2011

HOLOCAUSTUL ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN


Se apropie iarna şi românii sînt „bombardaţi” şi manipulaţi zilnic, prin mass-media, cu o mulţime de informaţii referitoare la unele aspecte ale dezastrului economic şi social înfăptuit pe bază de programe de către Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, în colaborare cu eternul guvernator al Băncii Naţionale a României, membru al Comisiei Trilaterale şi, mai nou, al Clubului Bilderberg. Forţele oculte din străinătate, împreună cu alogenii care de 22 de ani fac cu schimbul la conducerea României, se grăbesc să-şi îndeplinească, la termen, obiectivele principale din Holocaustul împotriva românilor, respectiv:
1)   Lichidarea Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial, al Adevăratului Popor Ales de Bunul Dumnezeu, care a dat lumii cea mai veche civilizaţie şi care trăieşte de mai bine de 10.000 de ani în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică.
2) România să nu mai existe ca stat pe harta Europei.
3. Materializarea proiectului „Israel în România”, în 25 de ani, respectiv  pînă în anul 2014 !
Tot ce a fost programat şi s-a desfăşurat în România, în perioada decembrie 1989-noiembrie 2011 şi va continua în anii următori, face parte din Holocaustul împotriva românilor, care se derulează în ritm accelerat, cu susţinerea directă sau tacită a partidelor politice parlamentare şi a UDMR, precum şi prin acţiunile anunţate de preşedintele Băsescu şi care sînt înfăptuite de Guvernul Boc, controlat de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
Populaţia României a aflat, la mijlocul lunii noiembrie 2011, de la studiourile publice şi private de televiziune şi radio, prin gura preşedintelui Băsescu şi a premierului Boc, că, în plină criză internaţională, în România se înregistrează o creştere economică spontană, meteorică, nepregătită şi neaşteptată, a treia ca mărime din Europa. De asemenea, se zice că a crescut producţia agricolă cu 25% faţă de anul 2010. Cifrele sînt statistice şi hîrtia le suportă. În timpul Regimului Ceauşescu, minciunile erau ceva mai mici, inclusiv în agricultură. Se ştie că minciuna are picioare scurte, inclusiv la Institutul Naţional de Statistică, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria. Dacă ar exista cu adevărat o creştere economică, preşedintele Băsescu şi premierul Boc nu ar avea nici un argument care să justifice blocarea revenirii la salariile bugetarilor dinaintea tăierilor, precum şi majorarea pensiilor măcar cu rata inflaţiei.
Pentru anul 2012, aceiaşi vremelnici conducători ai României anunţă o creştere economică modestă, reducerea deficitului bugetar şi a inflaţiei dacă nu va reveni criza în ţările vest-europene. Pe lîngă aceste preziceri portocalii sau verzi, tot preşedintele Băsescu şi premierul Boc îi înştiinţează pe români că pensiile şi salariile rămîn îngheţate, iar drepturile salariale cîştigate în instanţele judecătoreşti nu vor fi plătite decît peste 5 ani sau mai tîrziu, cînd vor fi bani pentru bugetari. Deocamdată sînt numai bani de furat de către maeştri portocalii în acte de corupţie, cum sînt cei arestaţi de la Cluj-Napoca şi cei care aşteaptă mandatele în Bucureşti. Pentru prima dată, preşedintele Băsescu a declarat public că dacă, după vizita sa la Curtea Constituţională, aceasta va decide că trebuie plătite drepturile salariale şi pensiile tăiate de Guvernul Boc, atunci hotărîrea respectivă nu va putea fi aplicată din lipsa banilor. Pentru această declaraţie a preşedintelui Băsescu, care încalcă Constituţia României, Opoziţia (PSD, PNL şi PC) a anunţat că va începe procedurile legale pentru suspendarea sa. Demersul este necesar şi legal, dar nu va avea finalitate! Liderii Opoziţiei se pare că nu au aflat că, din iniţiativa parlamentarilor PDL, în toamna anului 2010, forul suprem legislativ a votat modificarea şi completarea Legii Curţii Constituţionale pentru a face, practic, imposibilă suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu. Acesta a promulgat, cu multă plăcere, această lege, pe care ar fi bine să o citească preşedinţii PSD, PNL şi PC. De cîteva zile, preşedintele Băsescu afirmă şi premierul Boc repetă că „Nu sînt bani”! Sub acest pretext, cei doi şi alţii care îi dirijează au stabilit că nu sînt bani pentru plata integrală a pensiilor şi salariilor, a  ajutoarelor sociale, pentru Învăţămînt, Sănătate, Armată, Poliţie şi Agricultură. Regimul Băsescu-Isărescu-Boc are bani pentru a plăti datoriile şi dobînzile la băncile străine, de 18 miliarde euro şi 2,5 miliarde euro în anul 2011 şi de 20 miliarde euro şi 3 miliarde euro dobînzi în anul 2012. Acelaşi regim are bani mulţi pentru clientela politică, inclusiv pentru fraudarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2012. De ce nu sînt bani? Nu-i întreabă nimeni! Nici pe preşedintele Băsescu, nici pe guvernatorul Isărescu, nici pe premierul Boc, nici pe ministrul de Finanţe... Nimeni nu poate crede că în România, unde sînt milioane de oameni harnici, bine pregătiţi profesional şi dornici de muncă, într-una dintre cele mai bogate ţări din lume în resurse naturale, guvernanţii se plîng că nu au bani! Cine poate crede că Guvernul României nu are bani după ce Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, bine consiliate de veşnicul guvernator Isărescu, au la activ, cel puţin următoarele:
1) Privatizarea cîtorva mii de societăţi comerciale, cu o valoare totală de piaţă de peste 700 miliarde euro. La acestea se adaugă lista companiilor pe care FMI şi Banca Mondială le cere Regimului Băsescu-Isărescu-Boc să le privatizeze de urgenţă: TAROM, CFR Electrificare, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Feroviar, Hidreoelectrica, Romarm, Oltchim, Electrica, CFR Marfă, Cuprumin, Electrica Serv, Electrica furnizare proprie, Compania Naţională a Huilei Oltenia şi Hunedoara, Petrom (procentul de 10%, cît mai are Satul Român), Nuclearelectrica, Distribuţie Electrica, Transelectrica şi Transgaz. În legătură cu aceste firme, la Radio România Actualităţi, în ziua de 16 noiembrie a.c., preşedintele Băsescu a declarat că „nu este important preţul pentru privatizările din anul 2012, ci sumele pe care le vor investi noii proprietari străini“. Ca urmare, toate aceste firme vor fi date la cei agreaţi de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană pe bani puţini, pe mărunţiş. Astfel, va fi risipită o altă mare parte din averea Poporului Român. Subminarea economiei naţioanle este evidentă şi pentru Parchet, şi pentru DNA.
2) Concesionarea exploatării resurselor naturale din România, cu o valoare de peste 1.000 miliarde euro. Acum, se pregăteşte vînzarea rapidă, pentru numai 50 milioane euro, a celui mai mare zăcămînt de cupru din lume (peste 1,5 miliarde tone), aur şi argint, cel de la Roşia Poieni, estimat la peste 50 miliarde euro.
La Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), subordonată Guvernului Boc, se stă la coadă pentru obţinerea licenţelor de exploatare a resurselor naturale ale Poporului Român, la cele mai mici redevenţe din lume.
3) Împrumuturi externe uriaşe, de peste 150 miliarde euro. Regimul Băsescu-Isărescu-Boc a împrumutat, în numai 3 ani,  peste 80 miliarde euro. În fiecare lună, acest triumvirat îndatorează Poporul Român cu 1,5-2 miliarde euro, sume împrumutate de la băncile străine şi la dobînzi foarte mari. Pentru anii 2012-2014 se pregăteşte terenul pentru îndatorarea României cu sume incredibil de mari! Numai din aceste trei surse, rezultă că Regimul Băsescu-Isărescu-Boc ar trebui să aibă bani şi nu există justificare logică şi economică pentru lipsa lor. Atît Puterea, cît şi Opoziţia, cu acordul sau impunerea FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, au îngheţat creşterea veniturilor la Bugetul de Stat cu circa 20 miliarde euro pe an, prin refuzul:
a) abrogării Legii nr.555/2004 privind privatizarea PETROM, pentru care există o propunere legislativă a PRM. Numai prin abrogarea acestei legi s-ar obţine anual venituri la Bugetul de Stat de 7-10 miliarde euro;
b) modificării redevenţelor plătite de titularii licenţelor de exploatare a resurselor minerale din România, redevenţe care sînt cele mai mici din lume;
c) abrogării art.216 din Codul fiscal, prin care sînt scutite de plata impozitelor către Statul Român firmele care exploatează şi exportă direct ţiţei şi gaze naturale;
d) redeschiderii de către Guvernul României a firmelor care au fost închise în urma privatizărilor frauduloase.
Pe această cale se pot asigura milioane de locuri de muncă şi venituri substanţiale la Bugetul de Stat.
Guvernul Boc V a sfidat legea şi nici după o lună de la termenul legal, de 15 octombrie, nu a prezentat la Parlament proiectele de lege ale Bugetului de Stat şi Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anul 2012. Întîrzierea este datorată şi îngheţării ajutoarelor sociale. Cu toate că preşedintele Băsescu a declarat, la Radio şi Televiziune, în ziua de 16 noiembrie a.c., că „ştiu că românilor le este greu”, totuşi el acţionează împreună cu Guvernul Boc V şi la comanda FMI şi Băncii Mondiale pentru tăierea a circa 50 de ajutoare sociale. De ce? Pentru exterminarea cît mai rapidă a beneficiarilor acestor ajutoare sociale şi a familiilor acestora! În timpul Regimul Băsescu-Isărescu-Boc s-a ajuns ca, în luna noiembrie 2011, mai mulţi români să ceară autorităţilor locale şi centrale să fie eutanasiaţi, pentru că nu mai au din ce trăi şi nici bani pentru medicamente. Un caz cutremurător, mediatizat de televiziuni, este cel al doamnei Staicu Ramona, din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, care, împreună cu fiica sa grav bolnavă, a solicitat în scris prefectului judeţului să acţioneze pentru obţinerea aprobărilor legale ca să fie eutanasiate. Cu toate că preşedintele Băsescu şi premierul Boc au aflat despre acest caz, unic în Europa, ei nu au întreprins nimic pentru salvarea lor. Nu au găsit nici timpul necesar pentru o deplasare pînă la Strehaia.
Este o chestiune de zile pînă cînd pachetul de legi impus de FMI va fi trecut prin Camera Deputaţilor, iar de la 1 ianuarie 2012 se accelerează Holocaustul împotriva românilor. Ce-i de făcut?
Românii trebuie să afle adevărul, să se unească şi, în mod paşnic, să iasă în stradă pentru a-şi apăra dreptul la viaţă, la ocrotirea sănătăţii, la muncă, la proprietate privată, la învăţătură şi la un nivel de trai decent în Uniunea Europeană.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2322 / 18.11.2011

Dr Gheorghe Funar - aseara pe Realitatea TV !

Emisiunea poate fi revazuta aici:

http://www.realitatea.net/emisiuni/deschidelumea.html   - derulati la "ora" 19:04 !

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XV)





12 IANUARIE 1990. E vineri. A fost zi de doliu naţional, pentru generalul Vasile Milea. Milă mare îmi e de Milea, dacă îmi pot permite un nefericit joc de cuvinte. A fost un bun militar şi un înflăcărat patriot. Într-o ţară care n-a mai avut nici un conflict armat de 45 de ani, Oştirea a trecut pe un plan secund, aşa încît marile personalităţi nu s-au recrutat dintre militari. Pe Milea îl întîlneam mai mult pe arenele sportive. Îmi vine în minte o amintire legată de o telegramă năucitoare, pe care i-am trimis-o lui Milea prin serviciul 057 al telefoanelor, împotriva tratamentului din ce în ce mai infect la care erau supuşi jurnaliştii ce însoţeau echipa de fotbal, tratament care l-a determinat pe Mircea Angelescu să lanseze o butadă memorabilă: „Steaua este ca o femeie frumoasă cu neamuri proaste“. Era ora 6 dimineaţa, peste 45 de minute decola avionul către o altă ţară, către un alt meci, colegul Dan Pătraşcu de la „Informaţia“ venise să mă ia şi şi-a făcut cruce cînd a auzit ce chestiuni grave şi acuzatoare discutam eu la telefon. Dar bătrînul general nu s-a supărat, dimpotrivă. El era de aceeaşi părere cu mine, ştiind prea bine că autorul acestor mojicii era Valentin Ceauşescu. Am mai pomenit de o altă intersectare a drumurilor noastre, care s-a petrecut în noiembrie 1988, la Aeroportul Otopeni. Nu mai ştiu cu ce treabă eram pe acolo, cred că îl ajutam pe regizorul Mircea Daneliuc să vină din S.U.A. cu un uriaş aparat de aer condiţionat, pentru care n-avea bani de vamă, dar ştiu cu precizie că Vasile Milea tocmai defila mîndru dinspre Salonul Oficial către ieşire, conducîndu-1 pe un înalt oaspete din U.R.S.S., cred că ministrul Apărării. În acea zi, după-amiază, avea loc meciul de fotbal Steaua Bucureşti – Spartak Moscova, în cadrul Cupei Campionilor Europeni. Emoţiile erau mari. Ca întotdeauna, şi noi şi ruşii făceam un caz de mîndrie naţională. Şi cum treceam noi aşa unii pe lîngă alţii, adică un front militar de vreo 7 generali pe lîngă un pîrlit de sublocotenent, Milea îmi face cu ochiul (deci mă provoacă!), iar eu n-am nimic mai bun de făcut decît să strig: „Hai Steaua! Le dăm 5-0!“. Bine, nu le-am dat 5-0, dar un 3-0 sec tot le-am administrat, ca să ne ştie de stăpîni. Astăzi, acest om minunat nu mai este. Indiferent ce-a făcut la Timişoara, Milea era un militar brav şi cinstit, aşa încît, mai mult ca sigur, numai astfel putea să acţioneze! Cam aşa s-ar putea interpreta rolul personalităţilor în Istorie: mor zeci de mii de oameni şi nu se răstoarnă o guvernare; moare o somitate naţională şi atunci evenimentele se precipită, capătă o altă turnură şi, ceea ce pînă mai ieri părea o imposibilitate, acum nu se mai poate opri, fiindcă s-a produs Jertfa. Totuşi, peste această zi funerară pluteşte aripa neagră a unei presiuni, a unei încărcături stranii. În drum spre Patriarhie, Ion lliescu opreşte maşina la Universitate. Jumătate din mulţime îl aclamă, jumătate îl huiduie. Apar şi primele manifeste scrise: „Jos Guvernul!“, „Jos Brucan!“. Sus în deal, la Patriarhie,  o altă mascaradă. Nu chiar ca procesiunea de ardere a Arhondologiei şi a Regulamentelor Organice, din iunie 1848, dar orişicît! Televiziunea îi filmează insistent pe Petre Roman şi pe Gelu Voican Voiculescu, avînd fiecare nişte lumînări imense în mînă. Primul oftează şi dă ochii peste cap, evlavios, de parcă ar fi bătut mătănii toată viaţa lui, dintr-o utrenie într-o vecernie şi viceversa. Al doilea e îmbrăcat într-un bluzon-noire de piele, ca motocicliştii. Figura ăstuia, a lui Voiculescu, îmi e destul de cunoscută, cred că-l ştiu de pe străzile Bucureştilor sau de la Restaurantul Podgoria. Nu-mi pot imagina cum a ajuns pe creasta valului, ce tot caută el cu pistolul-mitralieră la şold, în chip de execuţioner, ca să nu zic călău. Au început să mă calce pe nervi dizidenţii ăştia. Dizidenţii 1, 2, 3 l-au sprijinit pe dizidentul 4 şi tot aşa se trag unii după alţii, fără ruşine, mai rău ca ilegaliştii de odinioară. Continui să mă zgîiesc la televizor. Tot n-avem noi stemă, tot s-a căscat o gaură în steag, aş zice că mult mai bine e să punem acolo un telezivor. Ăsta da, simbol al naţiunii! Başca faptul că sîntem şi foarte originali. Ion Iliescu iese din Patriarhie şi se urcă într-un ARO albastru. În această zi au bătut clopotele în nu mai puţin de 9.000 de biserici şi mînăstiri. După-amiază, primesc telefon de la Nuţu din Frankfurt. Are el ce are cu Costică Şelaru, mi-l înjură copios, cum că ar fi tras în lume. Eu nu cred. Altceva cred însă cu tărie: Nuţu o duce bine acolo, n-are greţuri, aud prin telefon zornăitul zarurilor de table, ce treabă au? Aici, în Capitală, au început mari demonstraţii prin pieţe. Se încheagă un fel de miting în Piaţa Victoriei, unde Dumitru Mazilu strigă „Jos Brucan!“. Lumea, înfuriată, îl cere pe Iliescu. Primesc un telefon între timp, de la nişte prieteni ofiţeri – Armata a făcut un amplu memoriu împotriva lui Nicolae Militaru. În cursul după-amiezii, lucrurile se agravează în faţa Guvernului. Miroase a ţuică peste tot, se sparg geamurile maşinilor. Călare pe o amfibie, apare iarăşi Mazilu, care face jocul mulţimii strigînd: „Moarte securiştilor!“, „Control O.N. U.!“. Îl deconspiră o aşa-zisă muncitoare de la Centrul de Hematologie, care s-a urcat şi ea pe amfibie (Doamne, unde-or încăpea atîţia?) şi-i strigă: „Domnule Mazilu, dar cînd erai ofiţer de Securitate cum era?“. De unde poate să ştie aşa ceva o muncitoare? Totul se transmite la televizor în direct. A căzut seara. Fierberea e din ce în ce mai mare. Dezumflat, Mazilu pleacă cu coada între picioare. Mai mulţi agitatori strigă: „Să vină Iliescu, laşul!“. În sfirşit, apare Iliescu, însoţit de Roman. Se urcă pe amfibie. Le vorbeşte celor prezenţi, dînd din mînă. „Nu mai da din mînă! Nu mai da din mînă!“ – scandează mulţimea. Cineva îl întreabă unde a lucrat în ultimii 5 ani. El răspunde că la Editura Tehnică. Apoi deapănă cîteva amintiri din copilărie: tatăl lui a fost ilegalist, s-a certat cu Gheorghiu-Dej etc. Presiunea trupurilor creşte, începe o vînzoleală de neimaginat, îmi e greu să văd în întunericul Pieţei Victoriei cine împinge atît de puternic, dar se simte un veritabil asalt. Cam aşa ne buluceam şi noi cînd luam bursa, la casieria Facultăţii de Filozofie, prin 1968-1970, 400 de lei, bani buni. De 5 ori la rînd, Petre Roman strigă: „Opriţi-vă, că vor muri oameni!“ etc., etc. Un tînăr bărbos, care se prezintă cu numele Augustin Zbora şi zice că reprezintă Alianţa Muncitorească Anticomunistă, vrea să-l impună ca şef pe Dumitru Mazilu. Hodoronc-tronc, îl prezintă ca fiind noul preşedinte al Frontului Salvării Naţionale! Ca să vezi în ce fază primitivă a luptei pentru Putere se află unii... Figura nu ţine. Unii îl aplaudă, ce-i drept, pe noul „preşedinte“, dar cei mai mulţi îl fluieră copios. Unde e mulţimea perfect solidară? Doar în antipatia faţă de „Oracolul de la Dămăroaia“. Iarăşi se scandează „Jos Brucan!“. Vezi, bătrîne jidov rătăcitor, că nu-i cunoşti pe români? Vezi ce păţeşti pentru barbaria de a desfiinţa „Săptămîna“? Şi asta încă nu-i nimic! Mă frec la ochi şi nu-mi vine să cred că e adevărat ce văd la televizor. Exact acum o lună, se juca reprezentaţia cea mai bună a piesei mele la Teatrul Tănase, într-un Bucureşti zgribulit şi cenuşiu, aflat parcă sub un clopot de fontă. Şi astăzi, uite ce se poate petrece, parcă trăim un film de groază, dar (să fiu cinstit) şi de libertate. Sînt eu pregătit pentru aşa ceva? Nu sînt, asta e clar. Dar o bucurie scurtă îmi inundă inima, gîndindu-mă că, pe măsură ce se încaieră ăştia mai sălbatic, oamenii vor înţelege că şi eu, şi Barbu, şi alţii ca noi am fost nişte români adevăraţi. De aşa ceva ne era groază cînd ne gîndeam ce va fi după. Noi, cîţiva, ne-am gîndit şi am invitat la prudenţă. Cei mai mulţi nu s-au gîndit şi s-a ajuns aici. Spre seară, conducerea Frontului se retrage în Palatul Victoriei. După o oră de deliberări, liderii ies în balcon şi citesc mulţimii cele 3 Decrete-Lege privind: 1) Scoaterea în afara legii a P.C.R.; 2) Organizarea unui referendum popular pentru reintroducerea pedepsei cu moartea; 3) Înfiinţarea unei Comisii Naţionale pentru rezolvarea doleanţelor cetăţenilor. Textele respective sînt citite, în parte, de Mazilu, dar lumea tot îl huiduie. La sfîrşit, din sute de piepturi răsună: „Dacă ne minţiţi, vom veni din nou!“. Petre Roman, inabil şi infantil, le răspunde scandînd şi el, ca la meci: „Noi vă aşteptăm! Noi vă aşteptăm!“. Lumea îl fluieră, fiindcă a înţeles din asta că „polilicienii“ nu vor rezolva nimic. Totuşi, de unde atîta sete de moarte la semenii noştri? Pentru că minute în şir se scandează „Moarte prinţişorului!“ (adică lui Nicu Ceauşescu) şi „Unde este Valentin?“. Cineva propune un moment de reculegere, dar nişte bestii urlă iarăşi: „Moarte! Moarte!“. Mă ia cu frig pe şira spinării. Ce zi infernală! O singură undă de umor: un anume Ion Papuc, care zice că e ziarist la „Munca“, se urcă sus, pe tanc, şi vrea să-i ia în direct un interviu prolix lui Ion Iliescu. Personajul e o copie perfectă a lui Agamiţă Dandanache, avînd aceleaşi mijloace modeste, de lumpen, dar şi aceeaşi viclenie de a „pîndi la gaură“ intrarea în Istorie. Neîndoielnic, e primul papuc din lume care s-a căţărat pe un tanc!
Noaptea, tîrziu, aflu că în Ardeal ungurii au tăiat capul (?!) fostului şef al Securităţii din Odorhei, iar la Sfîntul Gheorghe au scos ochii cu furculiţa (?!) unui şef de la Miliţie, în faţa familiei îngrozite a acestuia. Canibalii Asiei au reapărut! Întîmplarea face ca în aceeaşi agendă unde ţin prezentul Jurnal să figureze multe citate culese de mine, în special din colecţiile şi cărţile vechi ale Bibliotecii Academiei. Iată, de pildă, o poziţie mai puţin cunoscută, exprimată la sfîrşitul secolului trecut de fiul marelui Garibaldi, pe nume Menotti Garibaldi, care s-a ridicat în Parlamentul Italiei şi a spus răspicat: „Ungurii asupresc în modul cel mai barbar 3 milioane de fraţi ai italienilor (românii)“. Ziarul „La République Française“ scria, cam tot în perioada Procesului Memorandiştilor, de „greutatea răzbunării şi furiei maghiare“. Iar Lordul Fitzmaurice nota într-un ziar britanic: „Ungurii urmăresc o politică violentă şi oarbă faţă de naţionalităţile supuse coroanei ungare şi, în special, contra românilor. În Transilvania, atitudinea provocatoare a minorităţii maghiare contra românilor poate provoca dintr-o zi în alta tulburări sîngeroase, cu urmări incalculabile“: Să mai pomenesc de crimele odioase din 1914-1919, ori de acelea la fel de inimaginabile din 1940-1944? Ce bestii! Ce asasini! Încerc, cu mare greutate, să adorm. Mă gîndesc la această zi de groază. De parcă toate acestea n-ar fi de ajuns, în cursul serii s-a transmis la TV şi o slujbă de la Timişoara, în care rabinul Moses Rosen a acuzat Dictatura că „a încurajat şi asmuţit poeţii împotriva evreilor“. La mine făcea aluzie coiotul ăsta bătrîn, nu l-ar mai răbda Dumnezeu! Ce le-am făcut eu evreilor? Cu ce i-am jignit? Sau poate că el se pretinde exponentul întregului popor evreu, ceea ce, la analfabetismul şi fudulia lui, e posibil. Spre ziuă, sînt trezit din somn de un telefon anonim; mi se pune la aparat înregistrarea unei emisiuni a „Europei libere“, în care sînt tocmai bun de împuşcat. Cineva se joacă cu nervii mei. Şi nu pot să fac nimic. N-am cum să mă apăr. Dacă vreun om are impresia că influenţează evenimentele, se înşeală. Pe o mare în furtună nu poţi face nimic, decît să aştepţi să se liniştească! Şi să supravieţuieşti. Da, asta am să fac: voi supravieţui.  (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţii poze: 
Anii ’80. Fiul marelui umanist german Alfred Toepffer (fondatorul Premiului Herder, în anul 1965) a vizitat România. Tatăl lui murise de curînd, la vîrsta de 96 de ani. Dl. Toepffer a dorit să aibă o întîlnire cu toţi bursierii prestigiosului premiu. Nu a răspuns invitaţiei decît poetul Corneliu Vadim Tudor. Dejunul intim a avut loc la Restaurantul Hotelui Bucureşti.
15 iunie 1989. La comemorarea a  100 de ani de la trecerea în veşnicie  a lui Mihai Eminescu, mii de oameni au venit în  pelerinaj la mormîntul său, de la Cimitirul Bellu. Atunci a depus o superbă coroană de flori cu Tricolor şi „proscrisul“ nostru care, cu numai  10 zile înainte, îşi predase carnetul PCR şi legitimaţia de ziarist „Agerpres“ pe adresa lui Nicolae Ceauşescu. În fotografie, temerarul scriitor apare alături de un alt artist patriot, pe care l-a întîlnit, întîmplător, acolo, şi cu care a legat o trainică prietenie: basul Nicolae Florei.

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2321 / 17.11.2011

Mesaj primit de liderul PRM la Strasbourg - PDL NU VREA SĂ RENUNŢE LA UCIDEREA CÎINILOR!





Incompetenţa conducerii portocalii a ţării este atît de mare, încît a trebuit să inventeze o scuză penibilă pentru modul jalnic în care a adus ţara. PDL nu mai putea să dea vina pe pensionari, pe angajaţi, pe bolnavi – pentru că au avut ei grijă ca pensiile şi salariile să fie tăiate, au concediat sute de mii de oameni, au ucis copiii nenăscuţi şi au sistat alocaţiile celor care au avut ghinionul să se nască în era portocalie, bolnavilor le-a tăiat fondurile pentru medicamente şi nici măcar nu le mai produc sau comercializează în România pe cele vitale pentru ei. PDL s-a văzut în pană de idei.
Am putea spune că PDL a premeditat chiar totul. Din 2008, a ţinut blocată legea sterilizării cîinilor cu şi fără stăpîn şi nimeni nu înţelegea de ce se întîmpla asta, cînd noi toţi (iubitori de animale şi ONG-uri) eram pregătiţi să începem campania de sterilizare în massă a tuturor cîinilor. Ne referim mai ales la cei cu stăpîn (unde înainte nu aveam acces, pentru că nici o lege nu permitea asta), astfel prevenind abandonurile, sursa de cîini de pe stradă. În timp ce PDL ţinea blocată legea sterilizării, noi sterilizam tot ce prindeam pe stradă. Astfel, în Bucureşti s-a ajuns ca într-un an de zile numărul de cîini să nu mai crească (dovadă declaraţiile ASPA din 2010 şi 2011). Toţi aveam exemplul Oradea în minte, prin urmare era firesc să milităm pentru ca această lege să fie aprobată, astfel încît să prevenim abandonurile şi să nu crească numărul cîinilor existenţi deja pe stradă. La nivel de Bucureşti, lucrurile erau clare. Oradea şi-a rezolvat problemele prin sterilizare, dar ce facem cu restul ţării, care a eutanasiat sute de mii de cîini, inclusiv în 2011, deşi era interzis? Astfel, rata abandonului fiind mereu în creştere, numărul de cîini a crescut de la an la an.
Trei ani am luptat ca PDL să aprobe această lege, trei ani de frămîntări, de muncă în teren pentru societatea civilă, de înot pe uscat. Nimeni nu înţelegea de ce PDL ţine blocată această lege. Anul acesta am înţeles cu toţii. Minciunile PDL au început să curgă: „340 lei/cîine cheltuieli în adăpost”. Cu dovada de la un adăpost de stat: 18 lei/lună/cîine (avem dovezi, nu intrăm în detalii). „Peste 100.000 de cîini în Bucureşti.” Asta în condiţiile în care ASPA declara, în septembrie 2011, că sînt 50.000 de cîini în Bucureşti. PDL mai spune că „ONG-urile pentru protecţia animalelor vor cîini pe stradă”, de parcă ONG-urile pentru protecţia copiilor vor copii abuzaţi, pentru a avea obiectul activităţii. „ONG-urile nu au făcut nimic.” Dacă ONG-urile şi iubitorii de animale nu făceau nimic, acum aveaţi în Bucureşti 1.000.000 de cîini pe stradă. „Eutanasia e mai ieftină decat sterilizarea.” Hîrtiile de la primării confirmă că o eutanasie a costat în Romania între 62-218 euro/cîine, în condiţiile în care sterilizarea este 0-12 euro/cîine.
Acestea fiind zise, noi toţi care ştim adevărul ne cruceam şi nu înţelegeam de ce minte PDL, de ce spune că ori dau bani la cîini, ori la pensionari, cînd de fapt ei vor să-i ucidă şi pe unii, şi pe altii. De ce fac comparaţii stupide, de ce nu prezintă mass-media realitatea despre anumite cazuri de muşcături, care s-au produs în 90% din cazuri din vina proprietarilor de cîini, nu a maidanezilor (conform Codului Civil, un cîine aflat într-o curte, chiar dacă iese din curte, nu este maidanez, ci are stăpîn)? Toate acestea într-un an în care PDL nu are cum să facă măriri de salarii şi pensii (tocmai au fost îngheţate), cînd promite reduceri prin Legea asistenţei sociale, cînd trebuie să concedieze încă 200.000 oameni pentru că, atenţie, asta a fost înţelegerea cu FMI, nu pentru că nu sînt bani din cauză că îi direcţionează la cîini. Şi lista poate continua.
Pe lîngă acestea, mai apar şi peste tot pe Internet fotografii şi filme cu ceea ce se întîmpla cu adevărat în adăposturile de stat. Da, da, exact acolo unde un cîine este întreţinut cu 340 lei/lună. Cîinii stau într-o mizerie fără margini, sînt infometaţi şi însetaţi, iar cînd sînt „eutanasiaţi”, cel mai la îndemînă este să le dea cu ranga în cap, să-i electrocuteze, să-i otrăvească. Pentru asta eu plătesc 340 lei/lună/caine (?!), într-o ţară membră a UE, care are nişte obligaţii şi trebuie să respecte tratate şi convenţii europene cu privire la bunăstarea animalelor, fie că ne convine, fie că nu ne convine. Nu sîntem în SUA, ci în Europa.
Eu, una, nu văd legătura dintre cîinii de pe stradă şi tăierile de salarii, pensii, indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi. În schimb văd legătura între tăierile bugetare şi promisiunile făcute către FMI pentru împrumuturile acordate. Să mai amintesc că banii împrumutaţi de la FMI s-au dus pe apa Sîmbetei? Să mai amintesc că noi nu producem nimic în România, nici agricultura nu este încurajată şi este normal să fim săraci, pentru că o ţară consumatoare, cu zero producţie, este o ţară falimentară şi că asta chiar nu are nimic de-a face cu cîinii?
Peste această campanie de distragere a atenţiei de la sărăcia românilor (care, repet, nu a fost cauzată de cîini), se suprapune şi campania electorală începută deja de PDL. Ştiţi cîte fonduri sînt necesare pentru această campanie? Sute de milioane de euro. Ştiţi cam cîţi bani ies din Afacerea „Maidanezul”? Sute de milioane de euro! Bani uşor de fîcut din viaţa unor fiinţe a căror singură vină este că s-au născut în România, sub conducere nazisto-basistă. Să mai amintesc de Roşia Montană, cum a fost vîndută pe nimic, în condiţiile în care mediul va fi distrus pentru sute de ani, după 17 ani de exploatări, rămînînd doar un teren arid, poluat, cu ape poluate? Cîinii au dat Roşia Montană pe nimic? Ce ne rămîne de facut? Să ne exercităm dreptul la vot. Toate sursele spun că PDL nu vrea să renunţe în ruptul capului la uciderea cîinilor (nu mai vorbesc făţarnic de adăposturi, de 30 de zile etc., ci chiar spun ucidere direct, prin orice mijloace, numai să iasă banii). E şi normal. O sursă de bani grasă, o sursă infinită de bani, le va asigura conducerea ţării pentru o sută de ani de acum încolo.
Interesant este că iubitorii de animale, medicii veterinari şi ONG-urile au cerut o întîlnire publică cu PDL, pentru a-şi prezenta argumentele, aşa cum ONG-urile au susţinut cu studii ştiinţifice şi practice (vezi Oradea – da, chiar în România) că sterilizarea în massă este singura care dă rezultate. Pentru ce vine PDL cu exemple de eutanasiere a animalelor din SUA, unde rata abandonului animalelor este foarte mare, acompaniată fiind de rata criminalităţii mereu în creştere, nu ştim. Dar ştim că pierde din vedere chiar propria ţară, unde sterilizarea a dat rezultate certe.
Stau şi mă gîndesc: dacă din 2008 aprobau legea sterilizării, acum nemaiavînd cîini pe stradă, pe cine mai dădea vina PDL pentru propria incompetenţă de a conduce ţara?
Mulţi români şi-au dat seama ce fel de politicieni ne conduc, tocmai datorită acestei campanii de instigare la violenţă şi crimă, aşa încît pentru sfîrşitul anului urarea tuturor este: „Fie ca anul 2012 să înceapă cu sfîrşitul PDL!”. Cînd sapi groapa altuia, cazi singur în ea.

P.S.: Ştiu că, atunci cînd PRM va veni la conducerea ţării, nu va putea să crească salariile şi pensiile din primul an, poate nici în al doilea an? Şi nici nu cerem asta. Dar dacă este cinstit şi alege viaţa pentru animale, asta este o confirmare a faptului că sînt oameni normali şi vor face tot posibilul să ne conducă, cu înţelepciune şi iubire, pentru a ieşi curînd din sărăcie. Cine nu iubeşte animalele, nu iubeşte nici oamenii!

NICOLE

Ziarul TRICOLORUL, nr 2321 / 17.11.2011

EMIL BOC ŞI SORIN APOSTU LE-AU FĂCUT CLUJENILOR O MARE RUŞINE


În ziua de 9 noiembrie 2011, o ştire bombă a pornit din inima Ardealului, din multimilenarul Cluj-Napoca: primarul Sorin Apostu (PDL), omul primului-ministru Emil Boc, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. De dimineaţă, procurorii Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi cei ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descins la locuinţa primarului Sorin Apostu şi la biroul de avocatură al soţiei acestuia, Monica-Undina Apostu, de unde au ridicat mai mulţi saci cu documente, 17 telefoane mobile personalizate şi mai multe carduri, inclusiv pentru motorină. Descinderile au continuat la sediul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, de unde au fost ridicate mai multe contracte şi numeroase teancuri cu documente.
Apoi, primarul Sorin Apostu şi soţia sa au fost duşi de procurori la sediul DNA pentru audieri în legătură cu actele de corupţie şi contractele de consultanţă juridică vizînd licitaţiile pentru întreţinerea spaţiilor verzi, pentru colectarea gunoiului menajer, pentru instalarea camerelor video de supraveghere din municipiu, pentru contractul de asigurare a parcului public de la Regia de Transport Urban Călători (RATUC) şi pentru contractul de întreţinere a drumurilor publice. În acest an, contractele semnate de Primărie au o valoare de 133 milioane de euro. Presa a scris că, în cazul soţilor Apostu, este vorba, deocamdată, despre o şpagă de circa 100.000 euro. În seara zilei de 9 noiembrie a.c., Monica Apostu a ieşit din sediul DNA, iar primarul Sorin Apostu a fost reţinut pentru 24 de ore, urmînd să fie prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare pentru 29 de zile. Sorin Apostu, în vîrstă de 43 de ani, este membru PD din anul 1999 şi profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, la Catedra de control al calităţii produselor. La alegerile locale din anul 2004, Sorin Apostu a fost ales consilier local pe lista PD. Tot atunci, Emil Boc a fost ales primar al Municipiului Cluj-Napoca şi a garantat pentru Sorin Apostu. După puţin timp, Sorin Apostu a demisionat din funcţia de consilier local pentru a prelua funcţia de director al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. De pe atunci a prins gustul licitaţiilor, iar în folclorul clujean avea porecla care apare acum în mass-media românească şi străină, aceea de „fifty-fifty”. Sorin Apostu nu a dezminţit niciodată porecla respectivă, care era cunoscută primarului Emil Boc şi liderilor locali ai PD. La alegerile locale din anul 2008, Sorin Apostu a fost ales consilier local şi apoi, la propunerea şi cu susţinerea primarului Emil Boc, în funcţia de viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca. După ce Emil Boc a fost numit premier al României, la sfîrşitul anului 2009, Sorin Apostu a fost ales de Consiliul Local în funcţia de primar interimar al Municipiului Cluj-Napoca. Apoi, la alegerile anticipate din 15 februarie 2009, cu susţinerea PDL şi în special a premierului Emil Boc, a fost ales din primul tur ca primar al Municipiului Cluj-Napoca. Pe linie de partid, Apostu a fost vicepreşedinte al filialei Cluj-Napoca a PDL, iar din 2 aprilie a.c. a fost ales ca preşedinte al acesteia. De asemenea, a fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PDL Cluj. Sorin Apostu a fost susţinut în ascensiunea sa politică şi la Primăria Municipiului Cluj-Napoca de către preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi de alţi lideri naţionali şi locali ai PDL. În înţelepciunea sa, Poporul Român, urmaş al Poporului Primordial, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, ştie că „cine se aseamănă, se adună”.
În seara zilei de 10 noiembrie a.c., primarul Sorin Apostu a fost prezentat în faţa instanţei Curţii de Apel Cluj cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită. La televizor nu i s-au văzut cătuşele şi nici primarul nu le-a ridicat deasupra capului, pentru că s-a făcut o excepţie pentru el. În noaptea de 10 spre 11 noiembrie a.c., Curtea de Apel Cluj a hotărît arestarea primarului Sorin Apostu, pentru 29 de zile, pentru motivele legale care se regăsesc la literele b, c şi f ale articolului 148 din Codul de Procedură Penală, respectiv:
- „b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
- c) există date că inculpatul pregăteşte săvîrşirea unei noi infracţiuni;
- f) inculpatul a săvîrşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mari de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
Avocaţii primarului Sorin Apostu au declarat recurs. După motivarea sentinţei Curţii de Apel Cluj urmează ca recursul să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest caz de corupţie ar fi trebuit să reţină atenţia opiniei publice şi, mai ales, a clujenilor în fiecare zi şi să fie dezbătut pe larg în mass-media. În realitate, cei de la Putere şi cei din Opoziţie au căutat să eclipseze cazul primarului Apostu şi au oferit românilor numeroase alte subiecte, unele inventate, pentru a abate atenţia populaţiei de la un nou caz de corupţie, marca PDL. Primarul Sorin Apostu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, amîndoi şi vicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene PDL Cluj, au dat o grea lovitură acestui partid şi premierului Emil Boc. Se ştie că primarul Sorin Apostu este mîna dreaptă a premierului şi preşedintelui PDL, Emil Boc. Pentru alegerile locale din anul 2012, Sorin Apostu urma să candideze pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Sondajele de opinie şi de manipulare susţineau că pentru Apostu va fura PDL circa 60% din voturi. Zilele trecute, lovitura pe care a dat-o primarul Sorin Apostu PDL-ului şi premierului Boc a fost nimicitoare! Premierul Emil Boc, care vorbea la orice oră din zi sau din noapte şi avea opinii în toate domeniile, acum tace. În mod firesc, pentru locuitorii Municipiului Cluj-Napoca, unde a fost primar, în perioada iunie 2004-decembrie 2009, Emil Boc, cel care a garantat pentru Sorin Apostu, trebuia să ceară iertare pentru cea mai mare ruşine pe care le-a făcut-o. În campania electorală pentru alegerea primarului Municipiului Cluj-Napoca, premierul Emil Boc a apărut pe afişele electorale împreună cu primarul Sorin Apostu, cu sloganul: „Am pornit împreună, continuăm împreună!” Să vedem dacă-l respectă. Primarul Sorin Apostu este arestat preventiv, iar premierul Emil Boc ... aşteaptă concluziile procurorilor. Între timp, UDMR face presiuni pentru a obţine de la PDL şi premierul Boc funcţia de primar interimar pentru Lászlo Attila, unul dintre viceprimari. La Primăria Municipiului Cluj-Napoca, primarii Emil Boc şi Sorin Apostu au pus pe toate uşile birourilor următorul afiş: „Aici nu se ia mită!”. Probabil în altă parte. Numai pe uşa de la cabinetul primarului nu s-a pus un astfel de afiş. Mai mult, primarul Sorin Apostu a dispus ca uşile de la cabinetul său să beneficieze de un sistem special de închidere, cu cartelă magnetică. De ce? Obiceiul casei era ca, în acel birou, primarul să negocieze cu cei care urmau să participe la licitaţii sau să ceară să le fie achitate cu prioritate facturile. Procurorii ar trebui să facă legătura dintre cîştigătorii licitaţiilor la Primărie şi donaţiile din campaniile electorale ale PDL. Liderii locali ai PDL Cluj au dispărut ca potîrnichile. După ce au aflat de arestarea primarului Sorin Apostu, au dat doar un comunicat din partea Biroului de Presă al PDL, prin care anunţă că Apostu a fost suspendat din calitatea de membru al PDL Cluj. Duminică seara, în 13 noiembrie a.c., după întîlnirea premierului Emil Boc cu parlamentarii PDL, la Vila Lac 1 din Bucureşti, s-a anunţat că au fost excluşi din PDL Sorin Apostu şi Radu Bica. Prin această hotărîre a PDL, Radu Bica a pierdut funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi pe cea de consilier judeţean, iar pentru Sorin Apostu a fost lăsată şansa să revină în funcţia de primar, după punerea în libertate. Cîtă sfidare şi lipsă de respect faţă de locuitorii Municipiului Cluj-Napoca!
În seara zilei de 14 noiembrie a.c., la postul public de Televiziune, preşedintele Băsescu a recunoscut că, la fel ca şi premierul Boc, avea informaţii de cel puţin 6 luni în legătură cu faptele de corupţie în care este implicat primarul Sorin Apostu. De asemenea, preşedintele Băsescu i-a înştiinţat pe telespectatori că vor urma încă multe reţineri pentru fapte de corupţie săvîrşite de alţi primari ai PDL şi din Opoziţie. Acest mesaj cifrat  al preşedintelui Băsescu a fost înţeles de către cei vizaţi ca un semnal de avertizare, de prudenţă şi de distrugere a probelor, astfel încît să urmeze doar noi episoade ale tele-reţinerilor şi ale tele-arestărilor preventive cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
În toate campaniile electorale, singurul partid politic care a abordat problema corupţiei a fost Partidul România Mare. Partidele politice parlamentare şi UDMR au tăcut mîlc pe tema corupţiei, iar acum  aflăm de la televizor despre corupţii lor, pe care îi reţine DNA. În realitate, sînt foarte mulţi şi ei au contribuit la generalizarea corupţiei în România. Pentru combaterea corupţiei şi reţinerea corupţilor, preşedintele Băsescu, premierul Boc şi liderii partidelor politice parlamentare şi neparlamentare ar trebui să le ceară cetăţenilor să se adreseze  Parchetelor şi DNA pentru a semnala toate cazurile de corupţie în care au fost implicaţi. Atîta timp cît nu a început urmărirea penală, conform procedurilor legale, cei care au participat la aceste acte de corupţie pe care le denunţă la Parchete sau la DNA nu vor avea consecinţe penale. În cazul în care preşedintele Băsescu, premierul Boc, ministrul Justiţiei şi liderii partidelor politice din Opoziţie şi de la Putere nu fac apeluri publice la cetăţeni pentru a denunţa la DNA şi Parchete actele de corupţie din România înseamnă că sînt de acord cu aceasta şi o patronează în continuare. În seara zilei de 15 noiembrie a.c., premierul Emil Boc a făcut o vizită fulger la Cluj-Napoca şi, la întîlnirea avută la Prefectura judeţului Cluj cu aleşii locali ai PDL, a declarat, inclusiv pentru presă, că este nevinovat protejatul său, primarul Sorin Apostu. Premierul Emil Boc a declarat că „administraţia PDL este sub control”. A uitat să continue: control la Parchet şi DNA! Preşedintele PDL, Emil Boc, l-a lăudat pe primarul Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, uitînd să precizeze că acesta lasă o grea moştenire clujenilor, respectiv împrumuturi de peste 100 milioane euro, care trebuie rambursate de următoarea administraţie. Premierul Boc a declarat că are încredere în Apostu, sperînd, poate, că acesta nu va spune procurorilor tot ce ştie la procurori. Acelaşi Emil Boc a uitat să sublinieze pentru aleşii PDL şi pentru mass-media că, la Cluj-Napoca, a apărut un precedent inedit, respectiv: din arest, primarul Sorin Apostu a cerut (în gînd) şefului său Emil Boc să fie exclus din PDL pentru că nu merită să fie o piatră de moară pentru acest partid. Spre deosebire de Craiova şi Rîmnicu-Vâlcea, unde atunci cînd au fost reţinuţi şi apoi arestaţi primarii PDL pentru acte de corupţie, o parte din angajaţii Primăriei şi alţi susţinători ai acelor edili au ieşit în stradă şi au protestat, la Cluj-Napoca nici un angajat din Primărie şi nici un membru PDL nu a sărit în apărarea primarului Apostu! Această lecţie de demnitate a clujenilor nu l-a impresionat pe premierul Emil Boc, care speră ca prin stratagema de a nu-l demite pe primarul Sorin Apostu să poată, peste puţin timp, să-l reinstaleze la Primăria Municipiului Cluj-Napoca. În mod surprinzător, premierul Emil Boc nu a fost impresionat de condiţiile de detenţie de care beneficiază unul dintre protejaţii săi, condiţii pe care primarul Sorin Apostu nu a fost preocupat să le aducă la standardele europene, deşi ştia ce îl aşteaptă.
Faptele primarului PDL al Municipiului Cluj-Napoca obligă la un moment al adevărului şi la începerea unei bătălii la scară naţională împotriva corupţiei şi a corupţilor.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2321 / 17.11.2011