"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 28 mai 2011

Lansare de carte Curajosul publicist şi teolog Florian Bichir şi-a lansat, ieri, cea de-a 7-a lucrare, la Tîrgul de Carte




Ieri, în prezenţa unui numeros public, a avut loc festivitatea de lansare a cărţii „Vînătorul de minuni“, de Florian Bichir. Volumul a apărut la Editura Eikon, din Cluj-Napoca, şi beneficiază de un Cuvînt Înainte, semnat de cunoscutul critic şi istoric literar Petru Poantă. Au vorbit despre carte şi despre autor: Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, şi preot Constantin Stoica, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei. Au participat numeroase figuri ale vieţii publice: Horia Alexandrescu, Costin Mărculescu, Gino Iorgulescu, Dragoş Dumitriu, Gh. Florescu (faimosul „cafegiu“) ş.a. În alocuţiunea sa, liderul PRM a menţionat că Florian Bichir a debutat în Almanahul „România Mare“, pe anul 1992, pe cînd era elev şi avea doar 17 ani. Astăzi, acest tînăr de curaj are 7 cărţi la activ şi rubrici permanente în „Libertatea“ şi „Evenimentul zilei“. Cartea de faţă e o culegere de articole şi de tablete, care arată nu numai talent publicistic, ci şi reale calităţi literare.

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/lansare-de-carte-curajosul-publicist-i-teolog-florian-bichir-i-a-lansat-ieri-cea-de-a-7-a-lucrare-la-trgul-de-carte.html

Şarpele cu Ochelari a fost scăpat, total, de sub control




Stimate domnule preşedinte Ion Iliescu,

Cu părere de rău, mă văd nevoit să vă anunţ cu NU voi participa la întîlnirea pe care aţi iniţiat-o la Palatul Cotroceni. Sentimental, vă voi sprijini în demersurile dvs. pentru reconcilierea româno-maghiară, dar trebuie să vă spun că trăiesc o mare mîhnire: l-aţi scăpat, total, de sub control pe Virgil Măgureanu! Cred că vă amintiţi ce am vorbit miercuri la telefon, să repare gafa colosală pe care a comis-o, cu bună-ştiinţă, protejîndu-i sistematic pe Coposu, Paler, Emil Constantinescu, Băcanu, Paleologu, dar atacîndu-mă pe mine, cu perfidia unui Şarpe cu Ochelari. Ceea ce a făcut el acum nu este numai o încălcare gravă a Legii privind organizarea şi funcţionarea SRI-ului, este o manifestare a unor represalii ale „poliţiei politice“. Atît eu, cît şi dvs., am vorbit cu el. Ce-a înţeles el de-aici? Să fabrice un fel de comunicat stupid, prin care să se disculpe el, cum că n-a încălcat legea – dar să mă lase pe mine acoperit, în continuare, de lături. Omul mă urăşte de moarte, d-le preşedinte, din cîteva motive întemeiate, dintre care vă amintesc numai cîteva:

1) Am refuzat, în vara lui 1992, să particip la o conspiraţie a lui împotriva dvs., cînd m-a invitat la o Casă de Oaspeţi a SRI, la Băneasa, m-a luat deoparte, am făcut cîţiva paşi pe iarbă şi mi-a spus: „Vadime dragă, trebuie să-l ajutăm pe Iliescu să nu mai fie preşedintele României. Îţi propun să-l sprijini pe omul nostru, Viorel Sălăgean!“. Pe mine m-a pufnit rîsul şi i-am spus că Sălăgean a fost secretar P.C.R. la Presă şi Edituri, fiind cununat de Florea Ceauşescu, cine l-ar vota pe el în ţara asta? Ţin minte că la acea masă mai era şi amicul meu, Adrian Păunescu, şi presupun că şi acestuia i-a făcut (tot în discuţie separată) aceeaşi propunere;
2) Am refuzat să-i cedez lui postul de prefect al judeţului Constanţa, unde voia să-şi ungă un ofiţer SRI din zonă şi să-l înscrie în PRM, tentativă care mi s-a părut jenantă;
3) I-am reproşat muşamalizarea unor afaceri scandaloase ale generalului Gh. Florică, pe care el îl avea imprimat pe bandă, ştia că lua mită de sute de mii de dolari de la arabi, dar nu l-a deranjat cu absolut nimic, l-a lăsat să-şi facă mendrele, pînă ce am publicat eu un set de materiale şi a izbucnit scandalul.

Domnule preşedinte, ar fi multe de spus. Partidul pe care îl conduc este revoltat de perfidia diabolică a acestui agent păgubos, care e băgat în nişte afaceri revoltătoare – le voi publica, indiferent ce mîrşăvii va mai pune pe socoteala mea. Toţi oamenii din jurul meu vor solicita, la Plenara Extraordinară a Consiliului Naţional al PRM, de sîmbătă, 16 septembrie, demiterea şi anchetarea lui. Dacă nu o veţi face dvs., specimenul vă va crea foarte mari probleme, sîngele apă nu se face, el tot Imre Asztalos va rămîne, cu numele ăsta a trecut prin Facultatea de Filosofie. Eu, unul, nu-l mai suport. Atmosfera din SRI e foarte încărcată, el îşi permite să schimbe generalii şi coloneii ca pe şosete, ori aşa ceva e inadmisibil. Găsiţi-i, undeva, un post de ambasador, sau o catedră, scăpaţi de el la timp, fiindcă nu joacă cinstit, pe el îl trage aţa la Coposu, la Blandiana, la Ileana Lucaciu. Aş vrea să mă înţelegeţi exact, eu nu confund planurile, dar nu înţeleg să fiu expus vînătorii malefice pe care a declanşat-o Măgureanu împotriva mea. La ce v-ar servi dvs. sprijinul unui senator şi al unui partid pe care tartorul dosarelor noastre se tot străduieşte să-i prezinte drept „rămăşiţe“ ale Securităţii? Noi nu vrem să vă compromitem, aşa că pînă nu se vor pune lucrurile la punct, pînă nu-l veţi da afară, sau pînă nu-l veţi soma să prezinte public o Declaraţie (ca în cazul lui Coposu), fără nici o ambiguitate, că eu n-am fost colaborator al Securităţii – ŞI N-AM FOST! – aşa cum au declarat foştii lui şefi, generalii Ion Coman, Iulian Vlad şi Aron Bordea, noi, cei de la PRM, nu vom mai pune piciorul în Palatul Cotroceni. Dvs. n-aveţi nici o vină, dar noi altă armă de a ne apăra şi de a vă alerta nu avem. Împiedicaţi declanşarea unui „război“ care poate fi foarte dur, cu consecinţe politice incalculabile, în urma căruia toată lumea va pierde. Onoarea mea şi a partidului pe care îl conduc este mai presus decît calculele meschine ale acestui tîrgoveţ maghiar, cu nume schimbat, care, în goana lui după cîştigarea unui capital printre „intelectualii elitişti“, a depăşit linia roşie şi a intrat într-o zonă periculoasă. De altfel, ştiu de la nişte intimi ai lui că se visează preşedintele României.

CORNELIU VADIM TUDOR
Text scris în noaptea de 13 spre 14 septembrie, orele 2.
(„România Mare“, nr. 272, din 22 septembrie 1995)

Abia acum am înţeles că Poliţia şi Procuratura au dreptate: DAN DIACONESCU E UN ŞANTAJIST NENOROCIT...




Pînă acum, l-am menajat pe parvenitul din Caracal. Nu vreau să vă mai amintesc ce am făcut pentru postul lui de Televiziune, căruia i-am asigurat un rating-record de zeci de ori. Cine nu crede, n-are decît să se uite pe cifrele de audienţă ale posturilor unde sînt invitat acum: Antena 3, Realitatea TV, Kanal D. Acesta e adevăratul sondaj de opinie. Iar eu am făcut-o şi o fac gratis, ba chiar am refuzat ofertele unora de a primi, după fiecare emisiune, un plic cu onorariu. „Eu nu sînt lăutar, oameni buni, să primesc «darul» după nuntă.“ Pe Dan Diaconescu l-am ajutat pentru că l-am simţit inimos şi curajos, venit pe jos, dintr-un tîrg oltenesc, să facă ce? Dreptate, zicea el. Şi un nume în presă. În realitate, el era ahtiat după bani. Bani mulţi, foarte mulţi, inimaginabil de mulţi, aşa după cum avea să se adeverească în curînd. În anul 2002, în semn de protest faţă de închiderea, abuzivă, a OTV, de către Adrian Năstase personal, eu mi-am dat demisia din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În ziua de 13 septembrie 2002, printr-o Scrisoare Deschisă adresată preşedintelui de atunci al acelui important forum, austriacul Peter Schieder, anunţam decizia mea şi motivele. Am organizat şi am condus, personal, un Miting şi un Marş de Protest, în Capitală, din Piaţa Senatului pînă la Palatul Cotroceni, la care au participat peste 7.000 de persoane. Aşa cum îl ştim deja, numitul Dan Diaconescu a pretins că n-a fost mare scofală, fiindcă postul ar fi fost închis din cauza mea. Adevărul e altul: Adrian Năstase îl pîndea de mult şi făcea demersuri fie să-l înhaţe gratis, fie să îl cumpere la un preţ de chilipir. Acest comportament atît de grosolan şi, efectiv, banditesc şi inexplicabil pentru un om cultivat a reprezentat unul dintre motivele pentru care l-a trîntit Dumnezeu – răsunător, total, definitiv. Anii au trecut. Atîtea şi atîtea s-au întîmplat între timp. Evenimentul cel mai important l-a constituit arestarea lui Dan Diaconescu. Aşadar, n-a mai fost închis postul, ci patronul. De ce? Tot pentru că nu a cedat în faţa neamurilor proaste, care alergau cu limba scoasă după o „Trompetă a Carpaţilor“. Era tot un abuz. Nu aşa se procedează, una-două sînt zornăite cătuşele la urechile unor oameni bănuiţi, nu dovediţi de corupţie, şantaj etc. Ştiţi comportamentul lui Băsescu: primitiv, aberant, criminal. Pe Adrian Năstase l-a bătut Dumnezeu a mia parte din cît o să-l bată pe fostul lui vecin de vilă şi de alianţă politică, Traian Băsescu. Iar pedeapsa va cădea, ca trăznetul, din senin, exact cînd îi va fi lumea mai dragă. Eu am fost şi am rămas un om drept. Revoltat de această imensă porcărie, i-am luat apărarea lui Dan Diaconescu. La Realitatea TV, nu la OTV. Fiindcă atunci cînd mă pregăteam să plec spre OTV, la invitaţia stăpînei (din umbră) a lui Dan Diaconescu, pe nume Diana Voiculescu, totul s-a contramandat. Nu înţelegeam de ce. După cîteva zile am înţeles: se negocia de zor, se bătea palma pentru o mare şmecherie, aşa că ADEVĂRUL şi vinovaţii pentru arestarea caracaliotului nu trebuiau să fie divulgaţi. Aveam să fiu informat că cel arestat a fost vizitat, în celulă, de micul agent Iulian Fota – o nulitate şi ca intelect, şi ca om, dar cu capul plin de „muci strategici“. Neica-nimeni Fota şi posesorul de Rolls-Royce au băut adălmaşul pentru eliberarea rapidă din arest, cu condiţia ca el, Diaconescu, să înfiinţeze, rapid, un partid-televizor, pe care să-l depună la picioarele lui Traian Băsescu. Totul la derută, pentru a se crea pretextul şi justificarea fraudelor electorale. Fiindcă adevărul e altul: tendinţa este aceea de dispariţie a partidelor, nu de înfiinţare a unora noi. Aşa e şi cu ziarele: ele dispar, nu apar. Uitaţi-vă la publicaţii cu pretenţii, care au închis prăvălia: „Ziua“, „Cotidianul“, „Gîndul“, „Gardianul“, „Academia Caţavencu“ ş.a. Deşi par două chestiuni diferite, regula e aceeaşi: pe vreme de criză, oamenii au alte priorităţi, care se adaugă suprasaturării de politică, de tocat vorbe, de isterizare în massă. Veţi vedea că aceeaşi regulă (nescrisă, bineînţeles) se aplică şi la posturile de Televiziune. Printre primele care îşi vor închide porţile e OTV-ul. De ce? Din foarte multe motive, principalul fiind acela al concurenţei strivitoare a posturilor comerciale şi de ştiri. Indiferent cît s-ar lăuda D. Diaconescu, în stilul lui, că e „lider de piaţă“ şi că „aseară am făcut audienţă-record“, OTV se tîrăşte, agonizează, horcăie pe la 1 punct de rating. Iar dacă va mai invita mulţi sifilitici, de teapa lui Pavel Coruţ, care scuipă blasfemii la adresa Bibliei şi a lui Isus Christos, dar şi de teapa acelora pentru care orice moarte este, musai, un asasinat – atunci harakiri e asigurat. Dar ăsta-i Dan Diaconescu: umflă ratingul postului aşa cum umflă şi sondajul partidului. Care sparge şi barometrele de opinie, şi termometrele cu mercur, învîrtindu-se, de nebun, ca o muscă beată, în jurul a 20%. În realitate, cu toţi banii pe care Famiglia Udrea – Cocoş, la ordinul lui Băsescu, îi pompează în PP-DD, acest partiduleţ artificial n-a depăşit, niciodată, 2-3%. Asta-i situaţia. Dacă a avea un post TV ar fi o condiţie vitală pentru un partid, atunci formaţiunea lui Dan Voiculescu, Partidul Conservator, în spatele căreia se află 4 posturi de Televiziune, 1 post de Radio şi 1 mare cotidian ar trebui să atingă 30%, ceea ce nu e cazul. Aşa că Dan Diaconescu ori se ambalează singur („Curaj, găină, că te tai!“) ori e păcălit de alţii. Fiind, el, informat de eşecul „proiectului“ fotist, Băsescu a fost cît pe-aci, în cîteva rînduri, să ordone o nouă arestare a gloabei pe care o crezuse harmăsar. Cu greu a fost potolit. Mai nou, aceiaşi „strategi“ cotrocenişti (Fota, Lăzăroiu, probabil şi Măgureanu, sfetnicul Matrozului Chior) au clocit o altă diversiune: să-l lanseze pe Fulgerică din Caracal în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei! Chipurile, ca independent. Cum aşa? Nu are partid? Independent era, şi încă mai este, Sorin Oprescu, care chiar nu face parte din nici o formaţiune. Dar Dan Diaconescu? Nu mai intru în amănunte, pe care fiţi siguri că le cunosc. Evident că nici trucul acesta nu are nici un viitor. Pentru că lumea simte şi ştie că, orice ar face D. Diaconescu, orice ar spune, oricît s-ar agita - în spatele lui e Băsescu. Care l-a muşcat o dată, fatal, ca Dracula în filme, şi l-a făcut sclavul lui. Nu ştiu dacă micul caracaliot e conştient în ce joc murdar s-a băgat şi cît de periculos trăieşte. El e pe un drum greşit, care duce într-o singură direcţie: puşcăria. Ba nu, mai e o ramificaţie, către o altă destinaţie: balamucul. Mai devreme sau mai tîrziu, el va ajunge într-una din cele două stabilimente. Lui i se aplică, de minune, un aforism al lui Cervantes: „Cine vrea să se îmbogăţească într-un an, va fi spînzurat în 6 luni“. Să dea Dumnezeu să mă înşel eu. Dar am ţinut la băiatul ăsta, fiindcă are şi calităţi şi părea sincer şi civilizat în demersurile sale – pînă cînd „blestemata foame de aur“ i-a luat minţile şi l-a făcut să delireze, titrînd, aiuritor, expresii de genul „Dan Diaconescu, viitorul preşedinte al României“... Parcă-parcă ceva mai convingător era Iosipescu-Zambra, cu care Dan Diaconescu şi seamănă, pe legea mea!
Dar, ce m-a făcut să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o şi să-l urechez puţin pe cel care îmi ţinea haina şi îmi turna apă minerală în pahar, cu vizibile talente de valet? Iată ce s-a întîmplat: în seara zilei de 26 mai a.c., la OTV a apărut un anunţ mare, care ne anunţa că se transmite „Filmul complet al înmormîntării marelui scriitor Fănuş Neagu“. Prin Cimitirul Bellu bîzîia, ca o muscă beată, Horaţiu Nicolau (pe care Madame Clarence îl cunoaşte bine, prietenii ştiu de ce), care se agăţa de oameni, le cerea declaraţii despre cel dispărut, făcea greşeli cu nemiluita etc. Pe scurt, băiatul (fetiţa) NU era în temă şi deranja ceremonia funerară. Problema nu e a lui: el e o apariţie ridicolă, care cere palme, neavînd nici o legătură cu presa, ci, eventual, cu Circul de Stat. Problema e a lui Dan Diaconescu, care a minţit foarte urît, scriind pe ecran „FILMUL COMPLET“, dar cenzurînd, cu neruşinare, trei discursuri funebre, rostite la căpătîiul lui Fănuş Neagu. E vorba de cuvintele de rămas bun ale tinerilor scriitori Nicolae Iliescu şi Răzvan Voncu, precum şi de necrologul meu. Sincer să fiu, n-aş fi vrut să spun nimic, întrucît eram nedormit şi nici nu doresc să trec drept un orator de profesie pentru ceremonii de doliu. Dar, la rugămintea familiei, am vorbit. Evident, am vorbit liber, fără un text scris. Poate şi din acest motiv discursul meu i-a părut criticului literar Gabriel Dimisianu „prea lung“ – bine, omul mă urăşte sincer, încă de pe cînd revista la care lucra, „România literară“, practica un linşaj barbar împotriva mentorului meu literar, Eugen Barbu. Dar cîte discursuri a rostit, la viaţa lui, „soţul soţiei sale“, Gabriel Dimisianu? Eu am rostit cca. 1.000, nu numai în ţară, ci şi în Parlamentul European, precum şi la mari reuniuni internaţionale, desfăşurate la Berlin, Sankt-Petersburg, Rabat, Tripoli, Atena ş.a. Banda „Europei libere“ a fost, a rămas şi va muri bolnavă de ură. Dar, despre aceşti rataţi voi mai avea prilejul să scriu. Aşadar, am ţinut un discurs. Aplaudat de participanţii la acel nefericit eveniment, ceea ce, la astfel de ocazii, nu se obişnuieşte. N-am făcut-o pentru mine, ci pentru memoria acelui om generos, căruia şi eu, şi atîţia alţi scriitori din generaţiile mai noi, i-am datorat enorm. Noi, cei de afară, nu-i vedem pe morţii închişi în sicrie, dar, cu siguranţă, ei ne văd pe noi, fiindcă sufletele lor sînt acolo, plutesc peste creştetele noastre. Fănuş Neagu ne vedea şi simţea cît de mult l-am iubit. Echipele de Televiziune prezente la funeralii au filmat cîteva secvenţe, după care au plecat – mai bifaseră o acţiune, nu ieşise nici un scandal, nu căzuse clopotul din turla capelei în capul lui Irinel Columbeanu (care, desigur, nu avea ce căuta acolo), nu fugise Oana Zăvoranu cu coliva lui Pepe (care să se plîngă apoi că a fost jefuit) etc. De filmat, se pare că filmase, integral, doar OTV. Că tot nu are programe proprii prea multe. Eu aveam nevoie de o copie a casetei video, pentru a-mi transcrie discursul şi a-l publica în ziar. Am vorbit în acest sens cu Florin Condurăţeanu – a promis că mă sună şi îmi dă o soluţie. N-a sunat nici pînă în ziua de azi. Dar seara aveam să-l aud, tot la OTV, debitînd o „perlă“ colosală, încă nemaiauzită în spaţiul public românesc: cică Dimitrie Cantemir l-a salvat de la moarte pe „uriaşul scriitor Lev Tolstoi“ (?!). Vai, vai, vai! E posibil aşa ceva? Între cei doi e o diferenţă de cca. 150 de ani: românul Cantemir se naşte la 1673, iar rusul Tolstoi – la 1828. Nu se poate o gafă atît de monumentală, dragă Florin Condurăţeanu! Entuziasmul, fanatismul, extazul tău teatral – toate astea nu ţin loc de cultură. Revenind la „Filmul complet“, voi spune că cei care au fost la Cimitirul Bellu au văzut că era... incomplet: se cenzurase tocmai discursul meu! Şi, ca să nu bată la ochi, au fost eliminate, la montaj, şi cuvintele de rămas bun rostite de prozatorii Nicolae Iliescu şi Răzvan Voncu. Adică ceea ce era mai important! Personajul principal nu mai era Fănuş Neagu, ci specimenul tuns-castron, Horaţiu Nicolau. Fireşte, fiecare post de Televiziune are libertatea să difuzeze ce vrea el. Dar să nu mintă. Să nu-şi dezinformeze publicul. Cenzurîndu-mă pe mine (din răzbunare prostească, pentru că tot mai multe filiale ale hibridului său partid intră în PRM, sau din calcule politice tembele), Dan Diaconescu a insultat memoria lui Fănuş Neagu. E urît. E odios. Şi, cu siguranţă, o să-l bată Dumnezeu. Televiziunea Poporului? Haida-de! Care popor? Poporul lui Băsescu, Cocoş, Fota şi Lăzăroiu?
I-ar ucide lumea cu pietre, în piaţa publică. Iartă-mă, Fănuş Neagu. N-am putut duce omagiul meu pînă la capăt. Dacă am fi fost manelişti, şi eu, şi tu, televiziunile ar fi transmis totul, non-stop, în direct. Pe cînd aşa? Tu, un biet scriitor clasic, iar eu un amărît de membru al Parlamentului European. Amîndoi fără bani. Amîndoi patrioţi. Acum e vremea lichelelor. A ticăloşilor. „Tii, kallos!“ – exclamau zapciii fanarioţi cînd le luau ţăranilor români velinţa de pe pat, sau icoana de pe perete. În greceşte, asta înseamnă: „Ia uite ce frumos!“. Îţi plăcea acest „cuvînt călător“, din care românii, cu geniul lor metaforic, au scos „ticălos“. Atunci era frumos, într-un fel, fiindcă epoca avea parfumul ei. Acum, însă, e urît...

CORNELIU VADIM TUDOR
27 mai 2011

Explicaţie poză: Dan Diaconescu, pe vremea cînd era un băiat amărît, din Caracal, iar Tribunul nu numai că îi fãcea rating la OTV, dar, ca încurajare, îi dădea şi Premiul Fundaţiei „România Mare“, secondat de fiica genialului Tudor Arghezi. Astăzi, Diaconescu e putred de bogat (dar şi şantajat), băgîndu-se slugă la „amanţii morţii“, Traian Băsescu - Elena Udrea. Ce ruşine!

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/abia-acum-am-neles-c-poliia-i-procuratura-au-dreptate-dan-diaconescu-e-un--antajist-nenorocit.html

UNDE-I BILANŢUL PRIVATIZĂRILOR?

În timpul socialismului, Poporul Român a muncit şi a avut parte de numeroase bilanţuri ale rezultatelor muncii sale, care au fost prezentate la plenarele şi congresele Partidului Comunist Român. Ceea ce a realizat Poporul Român în perioada 1945-1989, în timpul societăţii socialiste, s-a jefuit în perioada 1990-2011, în timpul societăţii capitaliste. Jaful este programat să continue, pentru că mai este foarte mult de furat în România, din Grădina Maicii Domnului. După lovitura de Stat din decembrie 1989, cei care au regizat-o, au finanţat-o şi au înfăptuit-o, prin manipularea şi cu sprijinul Poporului Român, au trecut la jefuirea Avuţiei Naţionale. Stăpînii străini ai României, împreună cu auto-intitulaţii „emanaţi ai revoluţiei”, au înfiinţat Frontul Salvării Naţionale (F.S.N.) şi apoi, la comandă, o mulţime de partide politice conduse de alogeni, cei mai mulţi cu nume neaoş româneşti. La scurt timp, în anii 1990-1991, au „fabricat” cîteva legi care să le permită exterminatorilor să lichideze economia naţională şi să jefuiască România, într-un cadru legal. Dintre acestea, cele care au avut şi mai au consecinţe catastrofale sînt Legea privatizării şi Legea fondului funciar. Ambele au fost pregătite de stăpînii străini ai României, au fost aduse în Parlament de Silviu Brucan (Saul Brukner) şi votate de către majoritatea senatorilor şi deputaţilor, care erau alogeni, de aceeaşi etnie cu Alexandru Bîrlădeanu, preşedintele Senatului, şi Dan Marţian, preşedintele Camerei Deputaţilor. Fără ca Poporul Român să decidă prin Referendum Naţional, preşedintele alogen Ion Ilici Iliescu, Guvernul Petre Roman (format numai din alogeni), guvernatorul alogen al Băncii Naţionale, Mugurel Constantin Isărescu, şi conducerea alogenă a Frontului Salvării Naţionale (prin fapte, al Demolării) au decis, prin Legea privatizării şi prin Legea nr. 15/1990, ca societăţile comerciale să treacă din proprietatea publică în proprietatea privată a Statului Român, condus de alogeni. Apoi, tot ei, alogenii, au diversificat şi modificat legislaţia în domeniul privatizării, astfel încît jefuirea şi lichidarea bogăţiilor realizate prin muncă şi cu numeroase sacrificii de către Poporul Român, în timpul socialismului, să poată fi făcute legal. Formatorii alogeni de opinie (Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Theodor Stolojan, Mircea Coşa, Mugurel Constantin Isărescu, Eugen Dijmărescu, Adrian Vasilescu şi alţii) au ajuns foarte repede, în doar cîteva luni de la începutul anului 1990, la concluzia că Statul Român este cel mai prost administrator şi, pe cale de consecinţă, trebuie să se ocupe ei şi, la comanda Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale, să facă privatizările în România. Pentru a le crea cetăţenilor români iluzia că vor fi proprietari ai unei părţi din capitalul social al societăţilor comerciale ce se vor privatiza, asasinii politici şi asasinii economici, străini şi autohtoni, le-au dat românilor cupoane şi „şansa” de a alege firmele la care să fie acţionari minoritari. Apoi, i-au lăsat să aştepte anual mici dividende. Între timp, aceiaşi străini şi alogeni, împreună cu „băieţii deştepţi” autohtoni, au trecut la cumpărarea cupoanelor, de regulă prin intermediul ţiganilor. Concomitent, s-au constituit Fondul Proprietăţii de Stat (F.P.S.) şi cele 5 Fonduri ale Proprietăţii Private (F.P.P.). În România s-au mutat, efectiv, consultanţi străini în domeniul privatizării, care au „ajutat” Guvernele României să aplice o strategie a tranziţie bazată pe ideile lui Jeffrey Sachs, un economist la modă, care susţinea că tot ceea ce se făcuse în socialism trebuia parcurs în sens invers. În socialism s-a construit foarte mult în România, iar în capitalismul post-decembrist se închide şi se lichidează! De reţinut că atît comunismul, cît şi capitalismul post-decembrist au fost impuse Poporului Român prin forţă, de către aceiaşi alogeni! Un exemplu convingător este Silviu Brucan, care a fost folosit pentru a implementa comunismul începînd cu anul 1945 şi capitalismul sălbatic începînd cu finalul anului 1989. Consultanţii străini, împreună cu Guvernele Roman şi Stolojan, susţineau că trebuie să fie închisă imediat industria strategică românească, fiind „un morman de fiare vechi”, şi să fie vîndută la investitorii strategici, pe care tot ei îi ştiau, fiind de aceeaşi etnie. În anul 1992, a fost creată Agenţia pentru Privatizare, condusă de alogenul Adrian Severin, nepotul lui Silviu Brucan, căruia i se zicea „profesorul” şi care a ajuns academician, fără a avea Diplomă de Bacalaureat. Spre deosebire de academicianul Silviu Brucan, alogena Elena Ceauşescu avea, totuşi, Diplomă de Bacalaureat. Consultanţii străini, plătiţi pe bani grei, şi alogenii din guvernele post-decembriste au promovat şi ideea vînzării unor societăţi comerciale pe 1 dolar. De asemenea, s-a promovat teoria „Nu ne vindem ţara, o dăm gratis!”. Cu toate acestea, Parchetul nu s-a autosesizat şi nu a deschis Dosare Penale pentru subminarea economiei naţionale! Guvernul Ciorbea a introdus privatizarea prin negociere şi prin licitaţii, ceea ce a făcut să „explodeze” corupţia în acest domeniu. Privatizarea din perioada 1990-2011 s-a bazat pe relaţii clientelare şi a constituit o sursă de îmbogăţire foarte rapidă a unor grupuri de interese, mai ales străine. Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, cu sprijinul guvernatorului Isărescu, au vîndut zeci de mii de societăţi comerciale, fără să existe nici o preocupare referitoare la ce se va întîmpla după privatizare. În nici o ţară din lume nu s-a desfăşurat o privatizare ca în România! La comandă străină, guvernanţii de la Bucureşti, de 21 de ani, tot privatizează şi încă mai au de vîndut din averea realizată de Poporul Român. Niciodată, în această lungă perioadă, nici un preşedinte al României şi nici un Guvern nu au prezentat bilanţul privatizărilor! Inclusiv cel care are continuitate şi în acest domeniu, fiind guvernator etern al B.N.R., domnul Isărescu, tace în privinţa bilanţului privatizărilor începute în anul 1990, mulţumindu-se cu cea mai mare indemnizaţie de bugetar din România, de peste 100.000 lei pe lună. Pentru generaţiile viitoare de români va apărea incredibil faptul că, timp de 21 de ani, cu toate că s-au schimbat preşedinţii României, au alternat la guvernare multe formaţiuni politice, a fost acelaşi guvernator la Banca Naţională, nu s-a făcut niciodată un bilanţ al privatizărilor. În cei 20 de ani de existenţă ai Partidului România Mare, preşedintele Corneliu Vadim Tudor a semnalat de nenumărate ori în Parlament, la Conferinţele de Presă, în săptămînalul „România Mare” şi în cotidianul „Tricolorul” numeroase privatizări frauduloase şi cazuri de corupţie în care s-au implicat mulţi străini şi reprezentanţi ai partidelor politice aflate la Putere, precum şi sponsorii acestora. Singurul partid politic care s-a opus permanent privatizărilor frauduloase şi care, în mandatul 2004-2008, printr-o iniţiativă legislativă a solicitat un bilanţ al privatizărilor a fost Partidul România Mare. Propunerea legislativă a P.R.M. a fost respinsă de Regimul Băsescu-Tăriceanu. Împotriva ei au votat parlamentarii P.S.D., P.D.L., P.N.L., P.C. şi U.D.M.R., precum şi deputaţii minorităţilor etnice, cu toţii vinovaţi de privatizările post-decembriste. Dintre ele amintim cîteva: SIDEX Galaţi, PETROM, RAFO, ROMPETROL Rafinare, ALRO Slatina, ALUMINA Oradea, DACIA Piteşti, AUTOMOBILE Craiova, ARO Cîmpulung, ROMTELECOM, ROMCIM, RODIPET, B.C.R., B.R.D., Banca Agricolă, ELECTRICA, ROMAN şi TRACTORUL Braşov, ELECTROPUTERE Craiova, Combinatele Siderurgice de la Hunedoara, Reşiţa, Tîrgovişte, Fabricile de rulmenţi, Combinatele de utilaj greu şi multe altele. Cel mai mare jaf s-a realizat la privatizarea PETROM, unde s-au dat şi resursele naturale. În perioada 2005-2014, OMV din Austria cumpără ţiţeiul românesc cu 10 dolari barilul şi gazele naturale cu 15 dolari /1.000 mc, indiferent de preţul acestor produse pe piaţa mondială. Începînd cu anul 2015, ţiţeiul şi gazele naturale ale Poporului Român se vor da gratuit poporului austriac, conform contractului de privatizare încheiat de Regimul Iliescu-Năstase-Isărescu şi aplicat de Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc-Isărescu, care refuză să renegocieze contractul cu OMV, de pe urma căruia nu se încasează anual la Bugetul de Stat cel puţin 5-10 miliarde euro. Regimul Băsescu-Boc nu a sesizat Parchetul pentru a stabili vinovaţii în ce priveşte privatizarea PETROM. După ce nu s-a făcut nici un bilanţ al privatizărilor post-decembriste? Regimul Băsescu-Boc-Isărescu este obligat de F.M.I. şi Banca Mondială să privatizeze, în forţă, CEC BANK, TAROM, Poşta Română, OLTCHIM, HIDROELECTRICA şi altele. De asemenea, komisarii străini au diktat Regimului Băsescu-Boc-Isărecu să vîndă pachetele de acţiuni deţinute la PETROM, ROMGAZ, TRANSGAZ şi TRANSELECTRICA. De companiile de stat înscrise în lista privatizărilor din acest an se interesează bancherii de la Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Merril Lynch, care au relaţii de rudenie sau de prietenie cu stăpînii F.M.I. Se leagă lucrurile! De aceea, Poporul Român nu are voie să afle răspunsurile la următoarele întrebări : ce sume s-au încasat la Bugetul de Stat de pe urma fiecărei privatizări; ce destinaţie s-a dat sumelor încasate din privatizările făcute în perioada 1990-2011; cîte firme au fost închise sau lichidate în urma privatizărilor; cîte milioane de locuri de muncă au dispărut după privatizările făcute de Regimurile Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi Isărescu; de ce nu s-a făcut controlul privatizărilor de către instituţiile abilitate ale Statului Român; de ce nu au fost reziliate contractele de privatizare păguboase pentru Statul Român; de ce nu există vinovaţi pentru privatizările frauduloase; de ce nici un partid politic care s-a aflat la Putere şi nici un Guvern nu-şi asumă responsabilitatea pentru privatizările post-decembriste?
Este evident că privatizările post-decembriste au fost dictate de asasinii politici şi asasinii economici străini şi înfăptuite de exterminatorii alogeni şi autohtoni aflaţi la Putere, în perioada 1990-2011. Nici unul dintre preşedinţii Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu şi nici unul dintre premierii României post-decembriste, precum şi nici unul dintre partidele politice care s-au aflat cu schimbul la Putere nu şi-au asumat nici o vină în legătură cu privatizările ce au avut loc şi cu consecinţele acestora. Dar aceiaşi responsabili cu privatizările post-decembriste nu se laudă cu bilanţul acestui vast program de distrugere a economiei naţionale, de fapt o etapă în Holocaustul împotriva Poporului Român.
Înainte de privatizare, pînă în anul 1989, Poporul Român a dispus de cea mai mare bogăţie a sa, munca, şi România nu avea datorii externe. După privatizare au fost lichidate peste 5 milioane locuri de muncă, economia naţională este pe cale de dispariţie şi România are o datorie externă de peste 150 miliarde euro. Cine-i de vină?

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al P.R.M.,
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/unde-i-bilanul-privatizrilor.html

vineri, 27 mai 2011

In emisiunea "DREPT LA TINTA" de pe Kanal D !

Urmariti emisiunea aici:

http://dreptlatinta.kanald.ro/Editii/2011-05-20/







Ieri, la Cimitirul Bellu Ortodox, au avut loc FUNERALIILE MARELUI SCRIITOR FĂNUŞ NEAGU





La Cimitirul Bellu Ortodox din Capitală au avut loc ieri funeraliile marelui scriitor Fănuş Neagu, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai literaturii române contemporane. Fănuş Neagu a murit marţi dimineaţa, la Spitalul Elias, în urma unui cancer la coloana vertebrală. Trupul neînsufleţit a fost depus la Uniunea Scriitorilor, fiind vegheat în permanenţă de soţie, Stela Neagu, de fiica Anita şi de soţul acesteia. Printre cei veniţi să-şi ia rămas-bun de la Fănuş Neagu s-au aflat Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, membru al Parlamentului European, prieten de-o viaţă al scriitorului, acad. Răzvan Theodorescu, regizorii Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan şi Alecu Croitoru, actorii Maia Morgenstern, Dorel Vişan, Alexandru Bindea, Eusebiu Ştefănescu, jurnalistul Luca Niculescu, familia Georgeta şi Gabriel Dimisianu, criticul de film Valerian Sava, scriitorii Adam Puslovici, Nicolae Iliescu, Răzvan Voncu, Gheorghe Istrate, Toma George Maiorescu, Nicolae Dragoş, precum şi Cristian Ţopescu, Gino Iorgulescu, Gh. Niţu, Margareta Labiş, Nicolae Georgescu, Cătălin Avramescu, consilier de Stat la Preşedinţia României, Dan Claudiu Tănăsescu, revoluţionarul Constantin Bebe Ivanovici.
De asemenea, în ziua înmormîntării a venit să-i aducă un ultim omagiu scriitorului un grup de copii de la Şcoala „Fănuş Neagu“ din Brăila. În memoria lui Fănuş Neagu au fost depuse coroane de flori din partea Preşedinţiei României, Guvernului, Ministerului Culturii, guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Radio România, Centrului Naţional al Cinematografiei, precum şi a lui Cornel Dinu, administrator delegat al FC Dinamo şi finul lui Fănuş Neagu. Memoria marelui dispărut a fost evocată, în cuvinte emoţionante, de Corneliu Vadim Tudor, care a subliniat că Fănuş Neagu a fost o legendă vie, autor al unei opere monumentale, reunind proză, dramaturgie, publicistică şi inegalabile cronici sportive. Fănuş Neagu a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu şi Adrian Păunescu la revistele „Luceafărul“, „România literară“ şi „Amfiteatru“. „El scria de mînă, ca Liviu Rebreanu. Am senzaţia că particip la înmormîntarea  lui Rebreanu“, a spus Corneliu Vadim Tudor. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel care a fost Fănuş Neagu.

BIROUL DE PRESĂ AL PRM
26 mai 2011

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/ieri-la-cimitirul-bellu-ortodox-au-avut-loc-funeraliile-marelui-scriitor-fnu-neagu.html

joi, 26 mai 2011

Parlamentul Ruşinii Naţionale

A devenit limpede pentru toată lumea că votul uninominal a fost un eşec uriaş, că românii au fost păcăliţi de sloganul „Să votăm pe cine vrem, nu o listă de partid”. De parcă nominalizările candidaturilor din colegiile uninominale nu ar fi fost făcute tot de partide şi tot sub forma unei liste. Dacă înainte alegătorii puteau să consulte propunerile partidelor, care erau grupate într-un singur loc sub forma mult-blamatei liste, prin metoda „uninominalului” s-a ajuns la situaţia în care electoratul devine din ce în ce mai uşor de manipulat, neavînd nici cel mai mic control asupra rezultatului votului. Aşa se explică actuala componenţă a Parlamentului, format din personaje fie incompetente, fie ilare, fie fără ştiinţă de carte, fie groteşti, fie imorale, fie inculpate penal sau şantajabile cu Dosare reale sau prefabricate. Pentru că preşedintele Traian Băsescu atacă în mod frecvent instituţia Parlamentului ne-am abţinut să-i ţinem isonul de fiecare dată, din respect pentru această instituţie fundamentală, ca for legislativ, democratic - şi nu pentru persoanele care îl populează. Dar şi răbdarea noastră are o limită şi trebuie să le reamintim românilor cum s-au pricopsit ei cu Parlamentul Ruşinii Naţionale, în care hoţia, corupţia, nesimţirea şi traseismul politic sînt la ele acasă, cu foarte mici excepţii. Şi unde funcţionează două principii: „Corupţii noştri sînt mai buni decît corupţii voştri” (cum procedează PDL), iar „Trădătorii voştri sînt mai buni decît trădătorii noştri” (cum ar zice USL). La presiunile populiste ale preşedintelui Băsescu, Guvernul Tăriceanu, sprijinit din umbră de PSD, a ticluit şi pus în practică încîlcita Lege a Votului Uninominal, menită să scoată PRM din Parlament. Un alt rezultat al acestei legi este chiar actualul Guvern, produs al acestui Parlament, al politicilor de promovare a „valorilor” din PDL şi, mai ales, al falsei Opoziţii parlamentare, din ale cărei defectări s-au născut copilul microcefal UNPR şi tot felul de aşa-zişi independenţi. Mass-media încearcă să acrediteze ideea că presa trebuie să critice, mai cu seamă, Puterea şi să se poarte cu mănuşi cu Opoziţia, mititica de ea, cum a rămas fără „cărniţă“ atîta amar de vreme. Poate că da, dar în sistemele democratice autentice şi în ţările cu experienţă şi tradiţie într-ale pluripartidismului. Ce te faci, însă, în situaţia României de azi, unde, pentru starea dezastruoasă a naţiunii, se găsesc vinovate, deopotrivă, toate forţele politice care au guvernat de 21 de ani încoace şi care, fără să ţină cont de nici o ideologie, de idealurile şi aspiraţiile celor pe care pretind că îi reprezintă, s-au coagulat într-o Mafie Transpartinică imposibil de înlăturat, deghizată, periodic, în funcţie de interesele clientelare cînd în Putere, cînd în Opoziţie, în dauna Interesului Naţional. Această plagă ce ameninţă existenţa noastră ca neam are drept cauză principală sistemul electoral, care permite recurgerea la abuzuri şi falsuri inimaginabile pentru omul de rînd. N-am fi readus în actualitate subiectul, dacă zilele acestea nu s-ar discuta despre o nouă majoritate parlamentară, fie prin desprinderea UDMR (în ce hal am ajuns!) din actuala coaliţie de guvernămînt, fie prin dezertarea unor parlamentari PDL, nemulţumiţi de privilegiile refuzate şi care nu pot fi şantajaţi cu Dosare Penale sau cu ameninţarea că vor fi deconectaţi, ei sau familiile lor, de la conducta banului public. Căci, iată, unii iubesc şi trădarea, dar şi pe trădători, iar dacă sar din barca Puterii par chiar simpatici. Vasile Blaga devenise, în mod ridicol, conform unor analişti politici, şansa PDL de a se reforma (?!), din motive pe care încă ne străduim să le înţelegem. În aceste condiţii, ne îndoim de bunele intenţii ale actualei Opoziţii, care îşi doreşte majoritatea pentru a controla Bugetul de Stat în interes propriu. Buna-credinţă a unei majorităţi parlamentare, oricare ar fi aceasta, poate fi testată printr-un singur mod: modificarea actualei Legi electorale, în sensul instaurării unei autentice democraţii în România. Pe scurt, fără multe justificări care ar lungi expunerea, dar beneficiind şi de nuanţări acolo unde este necesar, o lege corectă ar trebui să conţină: votul obligatoriu pentru toţi cetăţenii români, revenirea la votul pe lista de partid, eliminarea pragului electoral în vederea reprezentării proporţionale a tuturor românilor în forul legislativ, interzicerea traseismului politic - care să aibă drept consecinţă pierderea funcţiei obţinute sub sigla respectivului partid, desfiinţarea secţiilor şi a listelor suplimentare de vot, exercitarea votului numai în localitatea de reşedinţă, dar şi un control mai eficient al modului în care votează românii din străinătate. Cît despre „prietenii” din politică sau presă, care se erijează în sfătuitori ai noştri, le amintim că PRM va fi alături doar de aceia care vor reinstaura în România democraţia şi statul de drept, care, fără contribuţia şi experienţa forţelor naţionale, justiţiare şi incoruptibile, vor continua se alunece pe un făgaş periculos.
RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/parlamentul-ruinii-naionale.html

miercuri, 25 mai 2011

„Seria Neagră“ a culturii române a luat proporţii monstruoase: A MURIT ŞI MARELE SCRIITOR FĂNUŞ NEAGU!



În zorii zilei de marţi, inima lui Fănuş Neagu a încetat să mai bată, după o lungă perioadă de suferinţă. Sicriul cu corpul neînsufleţit al scriitorului este depus la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, iar înmormîntarea va avea loc joi, 26 mai, pe Aleea Academicienilor, de la Cimitirul Bellu. Din partea preşedintelui PRM, domnul Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, la catafalcul marelui dispărut a fost depusă o coroană de flori cu panglică Tricoloră. Fănuş Neagu s-a numărat printre primii laureaţi ai Premiilor Fundaţiei România Mare, el fiind legat de Tribun printr-o statornică şi frumoasă prietenie.Născut la 5 aprilie 1932, la Grădiştea de Sus, judeţul Brăila, într-o familie de ţărani, Fănuş Neagu a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. Romancier („Îngerul a strigat“, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe“ etc.), dramaturg („Scoica de lemn“, „Paiaţa soseşte la timp“ etc.), memorialist („Cărţile cu prieteni“ etc.), a fost distins în mai multe rînduri cu Premiul Uniunii Scriitorilor. A început ca redactor la cotidianul „Scînteia tineretului“, fiind apoi director al săptămînalului „Ţara“, al cotidianului „Cronica română“ şi al Teatrului Naţional din Bucureşti. Era membru titular al Academiei Române din anul 2001.

Suferind de mai mulţi ani, boala lui s-a agravat, iar el şi-a petrecut ultimele luni în spital. Fănuş Neagu era căsătorit cu devotata lui Stela, avînd împreună o fiică, pe Anita Ruxandra. A fost un microbist pasionat; a participat, în calitate de cronicar sportiv inegalabil, la Campionatele Mondiale de Fotbal din Anglia şi Mexic, dar a renunţat de mult timp să mai scrie despre sportul-rege, supărat de decăderea acestuia. În urmă cu cîteva zile a trimis o scrisoare emoţionantă cititorilor „Gazetei Sporturilor“. Într-un interviu din anul 2008, Fănuş Neagu spunea: „Omenia pe care am descoperit-o în spitale mă face să cred că ţara asta nu poate să piară“. În noiembrie 2010, cînd a murit Adrian Păunescu, Fănuş Neagu a spus: „Astăzi, eu vorbesc despre Adrian Păunescu, mîine, va vorbi altul despre mine!“.

Povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg, Fănuş Neagu a făcut primii 5 ani de şcoală în satul natal. Şi-a continuat studiile, între anii 1944-1948, la Liceul Militar din Iaşi. A urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al Şcolii de literatura „Mihai Eminescu“, pînă în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş şi Radu Cosaşu. Între anii 1954-1957, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti.
Explicaţie poză: 28 noiembrie 1992. La Hotelul Athénée Palace, din Bucureşti, e sărbătorit proaspătul senator Corneliu Vadim Tudor, cu prilejul împlinirii vîrstei de 43 de ani. Printre invitaţii de onoare, Fănuş Neagu - aflat, atunci, la 60 de ani. Pe cei doi scriitori i-a legat o prietenie, vorba poetului velş Dylan Thomas, „veche ca pîinile, ca peştii“...

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/seria-neagr-a-culturii-romne-a-luat-proporii-monstruoase-a-murit-i-marele-scriitor-fnu-neagu.html

Balada lui Dan Capatos Această improvizaţie a fost citită la telefon, azi-noapte, pe postul Antena 1, de autor - rugat să-i facă o urare îndrăgitului realizator de Televiziune

Nu mai are Ţara Flotă

Şi trăim ca într-o grotă
Nici nu mai muncim cu patos -
Da-l avem pe Dan Capatos!
N-avem sediu de partid
Dar Capatos e un zid
Cînd trece pe bicicletă
Ca un scut antirachetă!
Cine-i el? De unde vine
De se ţine-aşa de bine
Deşi papă doar grisine?
Este grec din moşi-strămoşi
(Sînt deştepţi, da’ chelioşi).
Părul lui cel înţelept
I-a căzut din cap – pe piept.
Femeile plîng isteric
Cînd văd showul lui feeric
Şi cu dragoste eternă
Dorm cu poza lui sub pernă.
Astăzi lumea îl cunoaşte
Ca pe nişte sfinte moaşte:
Zi de zi, Crăciun sau Paşte
Cu acest show păcătos
Dan Voiculescu „s-a scos“.
Dănuţ face fapte bune
Ca de pildă, o minune:
A găsit într-un lighean
Un copil cam năzdrăvan:
Era Mircea N. Stoian.
L-a spălat, l-a parfumat
Şi la şcoală el l-a dat.
Dar Stoian, ce turbulent,
Bagă şcoala-n faliment!
Reţeta lui Dan Capatos
E de la Muntele Athos:
Neica Rating să trăiască
Hoţii să-nghită o broască
Cenzura să damblagească!
Azi, de ziua ta, Capatos
Na un TIR de Papastratos
Ca cadou, nu să-l fumezi
Să-l comercializezi.
L-am confiscat la Agigea
Pentru tine, că eşti gigea.
Îţi doresc amante şic
(Că tot nu le faci nimic).
Să ai euro nu lei
Concurenţa să dispară
Iar micuţului Andrei
Să îi faci o... surioară!






CORNELIU VADIM TUDOR
24 mai 2011

http://www.ziarultricolorul.ro/special/balada-lui-dan-capatos-aceast-improvizaie-a-fost-citit-la-telefon-azi-noapte-pe-postul-antena-1-de-autor---rugat-s-i-fac-o-urare-ndrgitului-realizator-de-televiziune.html

Comunicat de presa

Miercuri 25 mai a.c., orele 15,00, la sediul Filialei PRM Sectorul 4 Bucureşti, va avea loc o şedinta la care sînt invitaţi activiştii, membrii şi simpatizanţi ai partidului nostru. Se vor discuta probleme organizatorice şi planul de activitate pentru perioada următoare.


RUXANDRA LUNGU

Preşedinte interimar al Organizatiei Sector 4 a Partidului România Mare

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa-7.html

luni, 23 mai 2011

Prabusirea colosilor cu picioare de lut

Aştern pe hîrtie aceste rînduri luni dimineaţa, deci înainte de afişarea rezultatelor finale ale alegerilor. Românii au dovedit, încă o dată, că sînt un popor înţelept, blînd, spulberînd toate prognozele violente ale unora şi altora, care poate că ar fi vrut ca alegerile să se transforme în grave conflicte, menite să demonstreze străinătăţii că sîntem o naţiune imposibil de guvernat. Nimic din toate astea.

Fireşte, nu înseamnă că pot uita ruşinea agresiunii de la Timişoara, sau violenţa ţărăniştilor, paciştilor şi ticudumitreşţilor, între care, dacă ai ghinionul să nimereşti la un miting, om te-ai făcut, te ia cu targa! Din cauza acestor agitatori bolnavi, Partidul România Mare a evitat să ţină vreo întrunire electorală în Bucureşti, cuibuşorul lor de nebunii. N-aş fi cu totul satisfăcut, dacă n-aş remarca prestaţia deosebită a lucrătorilor din Televiziune, care s-au aflat în permanenţă între ciocan şi nicovală, între cele două focuri ale Comisiei Parlamentare pentru Acordarea Timpilor de Antenă şi reprezentanţii partidelor. Acum, la aflarea rezultatelor, ne dăm seama cît de mulţi nervi ne-au tocat degeaba atîtea şi atîtea formaţiuni politice, pe cît de zgomotoase, pe atît de inexistente în realitate. În ceea ce priveşte partidul nostru, apreciez că am fost jefuiţi de dreptul legitim de a ne prezenta mai temeinic în fata naţiunii. Bine, în schimb, că a apucat să ne intoxice Lucian Cornescu-Ring, căruia nu îmi e teamă să-i mai spun o dată în faţă că este un escroc evreu de cea mai groasă extracţie, care nu face cinste poporului Bibliei. Insistenţa cu care acest prăpădit poticnit în limbă a prezentat prin mass-media tombola lui ridicolă, m-a făcut să mă gîndesc că mai există unii arendaşi de teapa acelora de la 1907, care n-au nimic sfînt şi cred că, dacă pun la bătaie doi poli şi un clondir de rachiu, au cumpărat sufletele oamenilor. Tot la capitolul „zurbagii” - deşi la alte dimensiuni - se înscrie şi ungurul Veres Peter, din comuna Sînsimion (jud. Harghita), care s-a îmbătat în ziua votării, a dat năvală ca hunii în curtea postului de Poliţie, a spart cu furca geamurile şi neonul unităţii, urlînd ca o fiară: „N-avem nevoie de Poliţie română în comună”. Odată ajunşi aici, să remarcăm prezenţa, ca la conscripţia militară, a minorităţii maghiare la vot. Practic, ambele judeţe din care a fost evacuat elementul etnic românesc, Harghita şi Covasna, au răspuns somaţiei UDMR-ului, votînd nu numai foarte repede, ci şi în massă. Prezentarea, pe micul ecran, a voturilor masive date de unguri lui Emil Constantinescu arată limpede că individul e dubios şi face jocul unor forţe străine. Fără milionul de voturi ungureşti, nu ştim dacă acest rătăcitor (cu figură nu de Don Quijote, ci de Rosinanta) ar mai fi ajuns în turul II de scrutin. Tot la capitolul „anomalii ungureşti”, să reţinem şi trimiterea de urgenţă la Budapesta, de către ziarul maghiar de limbă română „România liberă”, a micului honved Simion Buja jr., care s-a şi grăbit să publice, ca pe o mare victorie: „Românii din Ungaria au votat Convenţia”. Numai că, indiferent de votul acestora, CDR a feştelit rău steagul. Tot ceea ce am scris noi s-a adeverit: Convenţia este un colos cu picioare de lut, care n-a reuşit să păcălească decît în măsură redusă electoratul. Să aduni cam 15 partide şi grupări politice, să blindezi bine cu benzile lor nichelate prin Occident sarcofagul PNŢCD şi, cu toate astea, să pierzi alegerile — iată o performanţă care sperăm că-i va pune cu botul pe labe pe aşa-zişii reprezentanţi ai democraţiei. Şi, la urma-urmei, cu ce-ar fi aceştia mai democraţi decît noi sau decît alţii? Mister! Poate pentru că aşa au stabilit nişte trăgători de sfori de prin Occident, dar uite că nu le-a ieşit pasienţa. Este evident pentru orice om de bună-credinţă că, în turul II al alegerilor prezidenţiale, această jalnică figură inventată de americani, E.C., va pierde definitiv şi irevocabil. Pentru simplul motiv că el nu există, e nevăzut - necunoscut, pe lîngă faptul că s-a dovedit a fi un cameleon fără pereche, un mincinos şi, nu în ultimul rînd, un prost-crescut, care, la ultima apariţie televizată, a dezgustat pe toată lumea. E foarte important ca, în turul II, lumea să vină la vot şi ca o serie de lideri de partide care au ieşit din cursă să-şi îndemne alegătorii să voteze cu omul care este mai echilibrat, mai experimentat şi, în orice caz, mai cinstit - iar acesta este preşedintele Ion Iliescu. Mă refer, cu precădere, la echipa conducătoare a PUNR-ului, care, sperăm, la gafele comise pînă acum, din aroganţă şi teribilism, nu va mai adăuga una, adică nu-şi va îndemna electoratul să intre sub flamura ungurimii revizioniste. Măcar atîta lucru inteligent faceţi pentru ţară, domnilor Ceontea, Gavra şi Burcă! În fine, un al doilea colos cu picioare de lut s-a dovedit a fi FSN-ul. I-am văzut cu toţii la televizor, duminică noaptea, pe domnii P. Roman, C.T. Dragomir ş.a. Erau negri de supărare, dar noi n-avem nimic împotriva negrilor. Ce-i cu voi, dragi diversionişti, vi s-au înecat corăbiile? Apare cu atît mai ridicol pronosticul d-lui Constantin Sorescu, care a pariat că FSN-ul va cîştiga în alegeri 30-35%, deci cam de 3 ori mai mult decît avea să se întîmple în realitate. Urletul de disperare al lui Victor Boştinaru („Ce se va întîmpla cu ţara asta?”) a reprezentat bomboana pe coliva de înmormîntare a acestui singular şi veştejit trandafir. În exact 1 an, din septembrie 1991 pînă în septembrie 1992, diletantul politician Petre Roman, care vorbeşte pînă i se încleştează fălcile, a reuşit să pună pe catafalc un partid falnic, îndepărtînd peste 80% dintre alegătorii săi din mai 1990, şi, dacă el nu poate conduce un partid, cum era să conducă o ţară, ca prim-ministru? Lichelismul lui iese la iveală în clipa în care declară: „Dar mai rămîne o chestiune spectaculoasă: CDR + FSN = 50,5%”. Deci, se face frate şi cu dracul ca să treacă lacul, mai exact spus, să vină după el potopul şi să-l mai lovească o dată pe binefăcătorul lui, dl. Ion Iliescu! Dar vedeţi cum se consideră el proprietar peste voturile celor 11% dintre cetăţeni, care optaseră pentru FSN? Pe ei i-a întrebat cineva dacă vor să treacă de la stînga la dreapta, dacă vor să-şi renege - de dragul unui pui de general kominternist sovietic - tinereţea, idealurile, speranţele? Sincer să fiu, l-am crezut pe acest Roman-Neulander mai deştept, dar e prost ca noaptea. Am lăsat special la urmă „afacerea Băcanu”. Deşi e ocrotit de nişte declaraţii stranii ale domnilor Ionescu-Quintus (ministru liberal) şi Babiuc (ministru fesenist), micul escroc de maşini a călcat rău pe bec, tentativa de fraudă e vizibilă şi individul ar trebui arestat fără discuţie. S-a întrebat cineva ce furtună fenomenală se năştea dacă acele 38.000 de procese-verbale falsificate ar fi fost tipărite de Partidul România Mare, sau de FDSN, ori PDAR? Păi nu ne mai spălau toate apele Dunării, agenţiile internaţionale ar fi protestat pînă la Crăciun şi aşa ceva ar fi fost comparat cu o veritabilă mineriadă, care a şifonat cumplit prestigiul României în lume ş.a.m.d. - cunoaşteţi placa.
Un element picant - candidatul nostru pentru judeţul Vaslui, dr. Leonard Gavriliu, a fost întîmpinat de numeroşi ţărani cu furci şi topoare, care i-au strigat: „Nouă să ni-l înviaţi întîi pe Ceauşescu şi pe urmă să veniţi aici!”.
În privinţa Partidului România Mare, n-aş putea spune prea multe. Rezultatele sînt bune, în orice caz, am devansat partide cu mari pretenţii, ca PNL, PDAR, PR, PSDT, PSUD şi altele. Prin numărul mai mare de voturi înregistrat în oraşe, s-a adeverit, încă o dată, că acesta este partidul unei reviste, care a pătruns mai lesne în aglomerările urbane şi mai greu la sate. Noi sîntem mulţumiţi. De pe noua noastră platformă parlamentară, altfel vom lucra pentru fericirea, demnitatea şi independenţa României.


CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“,nr. din 2 octombrie 1992)

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/prbuirea-coloilor-cu-picioare-de-lut.html

SFÎNTA MARE NERUŞINARE

Motto: „Oh, ce nenorocire! Lumea aceasta e pe dos: ceea ce-i o ruşine pentru omul de treabă, este bucurie pentru cel rău”. (Înţelepciunea antică indiană).


Imaginaţia demonilor e infinită. N-ai cum să te lupţi cu ea. Singura modalitate e anafura popii, căţuia cu tămîle sau ciomagul omului simplu. Nu mai e un secret pentru nimeni că, de trei ani încoace, trăim în anarhie. Personal, mă minunez că totuşi ţara mai supravieţuieşte. Avem 1 milion de şomeri, preţurile au crescut de la 10 la 100 de ori, criminalitatea a atins cote nemaiîntîlnîte în istoria României, totul se prăbuşeşte sub ochii noştri de oameni pe cît de îndureraţi, pe atît de neputincioşi - iar principalul vinovat pentru dezastru, Petre Roman, apare aproape seară de seară la televizor, ba pe programul I, ba pe programul II, ba la SOTI (uneori chiar pe toate trei deodată) şi ridică din umeri, zîmbeşte ca un idiot şi debitează cam aşa: „De vină sînt cei care se opun reformei, dacă nu eram schimbat în septembrie 1991, acum adînceam reforma, trebuie să luptăm împotriva vechilor structuri şi a nostalgicilor vechiului regim, iată-mă pe mine, chiar eu sînt, în persoană, am propus o alternativă la guvernare, cînd vă săturaţi de ăştia puneţi-mă la loc, în fruntea Guvernului, ca să termin ce-am început!”. Personajul e bolnav de glanda tupeului, el nu vrea să priceapă în ruptul capului că populaţia l-a schimbat atît de brutal tocmai pentru a nu distruge şi ceea ce mai rămăsese în picioare, tocmai pentru a salva ce se mai putea salva. Pe scurt, el nu înţelege că e un cadavru politic, nu va mai conduce în ţara asta nici dacă ar mai rămîne doi politicieni în viaţă - el şi amuzantul conte Iosipescu-Zambra. Şi atunci de ce insistă, de ce ni se vîră cu anasîna în ochi şi-n urechi seară de seară? Să fie el atît de naiv? Nu cred, mai degrabă e vorba de împingerea lui de la spate, de către grupări de presiune din exterior. Iar ziariştii şi politicienii noştri - în imensa lor majoritate - sînt timoraţi de francmasoneria care se află în spatele fiului de general sovietic şi nu au curajul ca, la discursul său ca o placă stricată, să-i răspundă public, fie la conferinţe de presă, fie în Parlament, fie la televizor: „Alo, maistre, matale nu-ţi e ruşine? Chiar n-ai avut nici o vină în ruinarea acestei ţări, timp de doi ani, cît ai condus-o despotic? Pe cine crezi că prosteşti, cine te pune să faci ceea ce faci, nu ţi-e frică de judecata oamenilor înnebuniţi de lipsuri, dar şi de mînia lui Dumnezeu?”. Pînă acum n-am întîlnit vorbele astea sănătoase, rostite cu năduf, decît în paginile revistelor noastre, ,.România Mare“ şi „Politica”, dar şi în cele ale „Europei”. Aşa că să nu ne mire că puiul de agent kominternist face ouă de păianjen, din care ies larve ca Traian Băsescu şi Adrian Severin. Primul, în special, este şi redus ca intelect, s-a trezit din fochist sau salvamar direct ministru şi, apoi, parlamentar. Noi îi dovedim cu documente incontestabile că e hoţ - el ne taxează în public ca „partid fascist”. Ăsta e stilul evreiesc (măcar de-ar fi fost zbanghiul pleşuv evreu, dar nu e, nenorocitul!) - nu poţi să critici pe vreunul, că sare ca ars fie el, fie tot familionul, şi din nazist nu te mai scoate, ba chiar aduce dovezi că ai fost văzut (pe vremea cînd nici nu te născuseşi) că înfundai camerele de gazare cu sute de mii de oameni nevinovaţi. Tot astfel, acest potenţial puşcăriaş l-a jignit pe venerabilul senator Dragoş Luchian, numindu-l escroc. Motivul? Acelaşi - acesta a îndrăznit să fie conducătorul Comisiei Senatoriale pentru stabilirea matrapazlîcurilor Guvernului Roman, deci şi ale barcagiului îndopat cu milioane de dolari. Şi mai e ceva: cum pot oare unele persoane publice, inclusiv magistraţi, să-i acuze pe foştii guvernanţi comunişti de distrugerea economiei naţionale, cînd astăzi producem jumătate din ceea ce se producea atunci, iar mîncarea, locuinţele, autoturismele, medicamentele, mobila au atins preţuri demenţiale, inaccesibile pentru tot mai mulţi români?

Tot sfînta mare neruşinare îi patronează şi pe indivizi ca Emil Constantinescu, Vasile Popovici, Nicolae Militaru, Ştefan Kostyal, Liviu Turcu, Ion Mihai Pacepa, Gabriel Andreescu, P.M. Băcanu - toată lumea ştie că ei sînt marionete în mîna unor servicii străine şi că încearcă să ne sperie cu bau-baul acestor forţe, să facă o carieră şi mai mare decît cea de pînă acum, să-i acuze de trădare a intereselor naţionale exact pe aceia care au avut şi mai au coloană vertebrală. Şi, cu toate astea, extrem de puţină lume a avut curajul să le-o trîntească deschis, în faţă, să-i pună cu botul pe labe. Iar ei, văzînd că le merge, îşi ţes pe mai departe păienjenişul reţelei străine pe trupul unei ţări atît de vlăguite! Ce neobrăzare, ce crimă de înaltă trădare! Şi ce altceva decît neruşinare dovedeşte cohorta de foşti turnători ai Securităţii, dovediţi cu acte în regulă şi chiar cu propria lor recunoaştere?! Persoane precum Corneliu Coposu, Al. Paleologu. George Arion. S.R, Stănescu, F.G. Mărculescu, Mircea Dinescu, Dan Ceachir, Şt. Aug. Doinaş - vor să ne convingă pe toţi că ei sînt securiştii cei buni, în timp ce noi sîntem securiştii cei răi, chit că nu s-a putut produce nici o dovadă în sensul colaborării noastre cu defuncta Securitate, ba, dimpotrivă, mărturiile au probat că noi am fost urmăriţi şi spionaţi zi şi noapte. Şi atunci? Şi cum altfel decît ,,sfîntă mare neruşinare” se poate numi campania bezmetică, pe care cea mai respingătoare canalie a presei române, Cristoiu, a dezlănţuit-o împotriva marelui dramaturg Paul Everac? Apare, şi acesta din urmă, o singură dată la televizor, în doi ani de zile, rostind nişte vorbe de bun-simţ - iar caricatura naturii, care de-abia descălecase de pe pupitrul unde se cocoţase sîmbătă seara, îl acuză de abuz, de enervare a populaţiei, de ceauşism, de comunism etc. El vorbeşte... activistul CC al UTC, această glumă a naturii, acest animal căpiat, pe care orice control veterinar l-ar amenda pentru că nu corespunde normelor fito-sanitare, fiindcă are creier înnăbuşit şi nu s-a mai frecat cu spinarea de un duş, oho, de cînd strîngea cotizaţia la pionieri! Fraţilor, nu se mai găseşte nici un român adevărat, bărbat sau femeie, care să-l despoaie pe caltaboşul ăsta stricat şi să-l bage într-o baie fierbinte, după care să-l ungă cu marmeladă, să-l tăvălească bine prin fulgi şi să-l plimbe pe lanţ, în direct, la emisiunea Teleenciclopedia? Aşteptăm oferte, mare recompensă! Cît mai poate ţine jocul ăsta iresponsabil al hoţilor şi turnătorilor care, în zbaterea lor de a scăpa din laţul oprobriului public, se agită furibund şi mint o lume întreagă, aruncă cu fumigene, doar-doar, la înghesuială, vor scăpa ei şi vom pătimi noi? Mă mai întreb, şi eu, ca ţăranul român: cîtă vreme oare vor mai fi păcăliţi diplomaţii şi ziariştii străini de toate aceste gloabe, pe care cinicul Occident tot pariază, le tot poleieşte cu dolari, dar uite că respectivilor nu le iese pasienţa şi lumea tot cu noi merge?!

N-aş fi scris rîndurile acestea, dacă n-aş fi fost un fanatic al dreptăţii. Aşa m-am născut, aşa am fost educat. Pot strica o prietenie de-o viaţă sau îmi pot risca destinul întreg pentru triumful dreptăţii. Oamenii din jurul meu pot depune mărturie că îmi pedepsesc uneori cu asprime propria mea familie - fraţi şi surori - dacă o ia cineva razna şi comite vreo injustiţie, oricît de mică. Cu siguranţă, cu sîngele acesta clocotitor, nu sînt bun de om politic. Pentru că nu sînt prudent, nu stau la pertractări şi aranjamente, nu cad „la pace” cu nimeni, îmi urmez numai şi numai steaua călăuzitoare a dreptăţii. Atunci cînd am avut convingerea că domnii Ion Iliescu, Adrian Năstase, Oliviu Gherman, Alexandru Bîrlădeanu au greşit (ca să citez numai oameni pe care îi preţuiesc sincer) - am trecut peste orice menajamente şi i-am criticat. Cu orice risc, chiar şi al ruperii unor relaţii de prietenie, chiar şi al scăderii de tiraj la revistele mele. Normal că are dreptate adagiul biblic, care spune: „Să nu judeci, ca să nu fii judecat!”. Totuşi, cineva trebuie să-şi asume şi pericolul acesta, pentru a da satisfacţie românului simplu - român care e o fiinţă de o nobleţe ancestrală, umblă prost îmbrăcat, e posac şi cu aripi frînte, dar puţină lume ştie că în veşmintele alea ponosite, de om ajuns aproape cerşetor în ţara lui, se ascunde un prinţ de o nobleţe antică, o minune a Dumnezeirii. Fireşte, unii ar putea spune, pe bună dreptate, că ar trebui să-mi văd mai întîi bîrna din ochiul meu. Ştiţi care-i culmea? Vorba rabinului din snoavă: şi ei au dreptate! Important este cît de curat îţi e demersul justiţiar şi dacă el e credibil la oameni sau nu. Personal, n-am nici un interes să mă cert cu atîta lume, să mă expun, să fiu ameninţat cu moartea, să aflu că vin persoane dubioase să se intereseze pe la vecini cu ce maşină plec de acasă, la ce oră şi pe ce traseu. Probabil că mafia antiromânească mă va lichida odată, dar ştiu că i-am dat mare bătaie de cap şi nu m-a îngenuncheat nimeni, am fost Domn în ţara mea. Dar, pe barba lui Zeus (cum ar zice îndrăgitul spîn Răzvan Theodorescu), nu despre mine vreau să vorbesc. Ci despre minciună. Despre corupţie. Despre trădarea de neam. Pe scurt - despre neruşinare. Ajung să cred că vestitul Pod al Minciunii, din vatra medievală a Sibiului, ar trebui aşezat la loc de cinste pe stema ţării. Pentru că în România se minte înfiorător, cu seninătatea cu care se respiră sau se bea apă. Ce nu fac cîrcotaşii de profesie pentru a-şi schimonosi adversarul? Numeroase minciuni au fost debitate despre modesta mea persoană: am fost securist, profitor al regimului, ascuns la munte în timpul Revoluţiei, cu tată ţigan şi legionar din Obor, apoi ambii părinţi bulgari baptişti, am omorît-o pe mama, am violat studente pe mormîntul lui Eminescu, îi dădeam videocasete lui Tudor Postelnicu, care mi-a dat un ARO, pe care, la rîndul meu, l-am vîndut cu 500.000 ca să cumpăr iarăşi casete, fireşte, tot pentru ministrul de Interne etc., etc., etc. Peste toate astea, precum colacul peste pupăză, s-a aşezat o invenţie pe care, în superba lui naivitate, mi-a împărtăşit-o marele poet Grigore Vieru: „Cum, tu n-ai fost membru în Comitetul Central al P.C.R.?”. Aşa m-a întrebat poetul, pentru că aşa i se spusese prin lumea scriitoricească din România. Reacţiile mele au fost pe măsura măreţiei momentului; aşadar, grijulii faţă de soarta mea şi pe deplin recunoscători, scriitorii români m-au băgat, în sfîrşit, în C.C. al P.C.R.! Pînă în decembrie 1989, n-avusesem loc acolo tot din pricina lor, a manoleştilor şi blandienelor, şi palerilor, şi ziguornilor care animau curţile nobiliare ale aristocraţiei staliniste, ba pe la vila lui Gogu Rădulescu, ba pe la Gospodăria de Partid cea darnică în locuinţe, maşini, alimente şi băuturi fine, la preţuri simbolice. „Îmi pare rău,. Grigore - i-am răspuns minunatului meu amic - dar n-am fost în C.C. al P.C.R., nici măcar în vreun comitet studenţesc sau de sector, iar acum e prea tîrziu să accept, nu atît pentru că am înfiinţat eu un partid, ci pentru că P.C.R.-ul a fost dizolvat.

Sau, cine ştie, poate că s-o fi desfiinţat P.C.R.-ul, dar a rămas pe mai departe C.C.-ul, ca avangardă luminoasă, care arată calea Anei Blandiana spre Paris şi lui Octavian Paler spre Europa Liberă”, şi cum se mai minte în România? Păi în România se minte atît de năpraznic, încît se aude pînă hăt, în Canada! A venit timpul să bag în seamă gazeta „Cuvîntul Românesc”, din Canada. Dacă stau bine să mă gîndesc că ea e scoasă de nişte legionari, angajaţi de Mossad pe post de proteze umblătoare, şi dacă îmi mai amintesc că derbedeii ăştia mi l-au ucis pe Nicolae Iorga, atunci „Cuvîntul Românesc” la care se referă ei a fost acesta: „Foooc!”. Un oarecare Eugen Bârsan scrie în numărul de Crăciun următoarea gogoaşă: „Vadim Tudor, emanînd gălăgie bolşevică, se ridică şi strigă în plin Senat: «După mine, tovarăşi!»”. Pistolarul a auzit el ceva, de pe la ciumeţii lui din România, dar, fiind probabil leat cu nonagenarul Horia Sima, n-a auzit bine. Am mai explicat în revista noastră „Politica” acea scenă, petrecută la şedinţa de votare a Guvernului Văcăroiu: pur şi simplu am glumit, era o atmosferă destinsă, după ce reacţiunea părăsise sala în fluierături, iar cuvintele propriu-zise nu sînt nici pe departe bolşevice, ci formează titlul unei poezii celebre de Lucian Blaga, el preluîndu-le, la rîndul său, dintr-un îndemn al lui Isus Christos către apostolii săi. Dar nu poţi să le ceri cultură unor epave care l-au ucis cu sînge rece pe cel mai mare om de cultură din România Secolului XX. În aceeaşi fiţuică stupidă, care nu cred că depăşeşte 1.000 de exemplare (ca şi hîrtia de împachetat vitriol a lui Aristide Gunoiu), un anume Dan Emilian Roşca a comis un sacrilegiu infernal. Dar, să reproduc pasajul cu pricina, să vadă opinia publică din România, dar şi exilul care citeşte revista noastră, cît de bestii pot fi unii legionari: „Şi Grigore Vieru a fost văzut în toată micimea-i sufletească: un măscărici doinind cu lacrimi de crocodil pe lîngă cei doi bolşevici de şcoală nouă: Snegur şi Iliescu, vajnicii Români care vor a ţine un singur Neam în două ţări aflate în reînnoită «amiciţie» cu Kremlinul. Un măscărici mahmur, însoţit în plimbările-i de suflet de-a lungul şi de-a latul tractirurilor comuniste de penibilul cuplu de lăutari Aldea Teodorovici...“. La ora aceea, admirabilii menestreli ai Basarabiei zăceau în pămîntul îngheţat al Chişinăului de mai bine de o lună. Nu se poate ca românii din Canada, inclusiv legionarii, să nu fi aflat de tragedia lor, care a fost unică în Europa, comparabilă poate cu cea de la Mayerling, de la sfîrşitul veacului trecut, cînd un alt cuplu de îndrăgostiţi a murit. Şi, cu toate acestea, profanatorii de cadavre din Canada nu se dau în lături de la insultarea memoriei acestor minunaţi artişti patrioţi. Voi, legionari îmbătrîniţi în rele, nu ajunge că ne-aţi omorît oameni de valoare mondială, ca I.G. Duca, Armand Călinescu, Virgil Madgearu, Petre Andrei şi Nicolae Iorga, acum ne mai dezgropaţi şi cadavrele sfinte, pentru a le pălmui şi crucifica?! Nu vă e ruşine? Nu vă zguduie somnul monştrii propriei voastre putreziciuni umane?

Nu putem încheia înainte de a consemna lipsa de obraz, de caracter, de memorie a sinistrului handicapat Mihai de Hohenzollern, care, după ce ne-a vîndut ruşilor în 1945, îşi aduce aminte şi vrea să ne salveze, tot el, de noua generaţie de ruşI, după 50 de ani! De bună seamă, ar fi multe de spus pe tema eternă a neruşinării. Din păcate, constat cu îndurerare că trăim, la ora actuală, un „bellum omnium contra omnes” („război al tuturor împotriva tuturor”). Toată lumea atacă pe toată lumea, foşti tovarăşi de drum se înjunghie la răscruce, procesele curg, presa nu mai pridideşte, canaliile străzii abia aşteaptă ca, în adierea vîntului de primăvară, să-şi scuture ghioceii fragilele clopote albe, pentru a năvăli ele din nou pe străzi, ca rinocerii şi ca buruienişul, ca să sufoce iarăşi totul şi să ne taie orice chef de viaţă. Şi în furtuna asta de patimi există un nebun care se bate singur, cu palmele goale, nu face tranzacţii, nu tîrguieşte ţara. Nebunul acela este, vorba îndrăgitului Grup Divertis - Personajul Colectiv. Adică Fenomenul România Mare. Şi s-ar putea ca mîine să propunem o Lege împotriva neruşinării...

Noaptea de 26 spre 27 ianuarie 1993
CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 5 februarie 1993)


http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/sfnta-mare-neruinare.html

Ultima hoţie: votul prin corespondenţă

Voturile românilor plecaţi la muncă în străinătate constituie un subiect delicat, pe care mass-media aservită politic a tot evitat să-l tranşeze cu obiectivitate şi verticalitate. Avem convingerea fermă că acei 3,5 milioane de români care figurează în statisticile UE ca lucrînd în afara ţării noastre nu au plecat de bunăvoie. S-a produs un adevărat exod forţat, disperat, în urma desfiinţării a milioane de locuri de muncă din România, care a avut ca scop ascuns inclusiv depopularea a teritorii intregi din această parte a Europei. Mulţi dintre ei, dezamăgiţi de partidele politice care guvernează de 21 de ani din ce in ce mai dezastruos şi împotriva Interesului Naţional, sînt membri şi simpatizanţi PRM, care au înţeles, de-a lungul anilor, că numai forţele naţionale mai pot salva Poporul Român din starea de degradare economică, socială şi morală în care a fost aruncat fără voia lui. De aceea, în urma unui scrutin corect, PRM ar trebui să fie unicul beneficiar al unui astfel de sistem de vot. Istoria postdecembristă a demonstrat, cu vîrf şi îndesat, că alegerile se fraudează în mod constant, iar replica stalinistă „nu contează cine votează, contează cine numără voturile” revine în actualitate chiar in zilele noastre, în sistemul care se autodenumeşte „democratic”. Aşa încît votul prin corespondenţă nu rămîne decît cea mai uşoară modalitate de a frauda alegerile, fiind aproape imposibil de controlat modul în care va fi înregistrată opţiunea alegătorilor. Pînă acum cîteva zile, acestea păreau simple supoziţii şi mulţi naivi credeau că aşa ceva nu se poate întîmpla într-o ţară membră a Uniunii Europene. Mulţi alţii priveau cu neîncredere dovezile aduse de PRM de-a lungul ultimilor 20 de ani. Mai rău, prea mulţi români au cedat în faţa evidenţei, şi anume că la Ambasada din Paris ar fi fost fizic imposibil să voteze o persoană la 3 secunde. Pentru această performanţă, demnă de un roman SF, dar cu grave consecinte în viaţa reală, un personaj cel puţin bizar a devenit, din ambasador, ministru de Externe al României. Acelaşi personaj, cu o seninătate dezarmantă, s-a angajat, la Congresul PDL, în faţa întregii ţări, a presei şi faţă de actualul preşedinte al României, că în 2012 va „aduce” partidului de guvernămînt nici mai mult, nici mai puţin decît 1 milion de voturi. Pur şi simplu nu avem cuvinte să catalogăm această afirmaţie halucinantă, care arată explicit intenţia actualei Puteri de a deturna voinţa electoratului. Înţelegem că actualul ministru de Externe a fost conectat la Bugetul de Stat toată viaţa lui, ocupînd o serie întreagă de funcţii importante, aducătoare de numeroase privilegii. Această situaţie creează o periculoasă dependenţă de banul public, altfel nu se explică gafa de proporţii pe care a făcut-o. Oricum, nici falsa Opoziţie, nici mass-media, nici românul de rînd nu mai pot ignora semnalele de alarmă pe care PRM le-a tras permanent în legătură cu frauda colosală care se pregăteşte pentru 2012, pentru că voturile românilor din străinătate vor fi contabilizate după bunul plac al celor care se prefac, de fapt, că le numără. Mulţi alţi naivi cer sprijinul forurilor şi organismelor internaţionale, vor să se plîngă pe la „Înalte Porţi” sau cred că observatorii străini au cu adevărat vreun rol în desfăşurarea alegerilor de oriunde. Total greşit. Nimeni, în afară de cetăţenii români, nu are interes ca în ţara noastră să se organizeze alegeri libere, cîtă vreme marile puteri care ne jefuiesc de resursele naturale şi umane îşi primesc tainul de la trădătorii care conduc vremelnic ţara. Un alt aspect care ar trebui clarificat este dacă românii care s-au rupt total de ţara noastră, unii dintre ei plecaţi de 20-30-40 de ani şi chiar mai mult din România, care nu mai au familii aici, proprietăţi sau alte interese legitime pe aceste meleaguri mai au dreptul moral de a hotărî în ce fel trebuie să trăim, să muncim, să ne creştem şi să ne educăm copiii şi nepoţii, noi, ceilalţi 18 milioane de cetăţeni. Este o problemă care poate naşte controverse, dar care trebuie, la un moment dat, clarificată, printr-un Referendum naţional, dacă este nevoie.




RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/ultima-hoie-votul-prin-coresponden.html