– Cenzurarea capodoperei „Şontîc, şontîc” – Politrucul Cioloş
– Elena Udrea recunoaşte că s-a jucat de-a mama şi de-a tata cu Traian
Băsescu – Pocăirea lui Sile Cămătaru şi a altor tovarăşi – Liga
Companionilor – Nu mai luaţi plămînii de la gura românilor! – Unde s-a
răsturnat, de fapt, căruţa cu pedelişti? – Guvernul zero – Plagiatul
doamnei Kövesi – Păgubiţii lui Brâncuşi – Culmea fricii – La telefon,
Parchetul! – Transplant de creier – Cei mai bolnavi dintre pămînteni –
Discriminarea ţiganilor – A dat colţu’ şi Fidel Castro – Istoria
necenzurată a românilor
– Ca să nu moară de plictiseală, chinezii au cenzurat cartea „Şontîc,
şontîc”, a esteticianului Klaus Werner Iohannis, viitor laureat al
Premiului Nobel pentru Tăcere Suspectă. Marele scriitor şi filosof,
părinte al ţării fărădelegilor, n-a avut nimic de comentat, de adnotat
sau de meditat, fiindcă şi-a însuşit arta tăcerii de la Deng Să Ţi-o
Mping, fostul lor conducător spre comunismul biruitor. În contrapartidă,
arta războiului a furat-o de la Alina Gorghiu-Dej. De aceea se învîrte
pe scena lumii, precum Comitetul Olimpic Internaţional într-o căldare. –
Românii s-au născut talente, dar vor muri speranţe. Nu toţi, numai ăia
care ne conduc, ne promit, se apucă de treabă şi, după două-trei studii
de fezabilitate şi desfrîu financiar, se lasă păgubaşi. De fapt, ne lasă
păgubaşi, fiindcă lor le-a intrat mălaiul în conturi pentru proiecte
care nu vor ieşi din sertare decît în caz de cutremur, cu epicentrul în
zona DNA.
– Cioloş este un politruc ca oricare altul. E personaj principal în
campanie. Ar fi fost mai cinstit să-şi asume orientarea liberală, să n-o
mai lăbărească atît cu poveşti de adormit copiii proşti, trecuţi de
prima tinereţe, că e tehnocrat, că nu se implică deloc, că boul bălţii…
Această modalitate de a face politică a şters cu buretele falsa impresie
că e un băiat de treabă, care adună de pe islazul comunal brusturi şi
limba-vacii pentru puii de curcă. Zi, măi, Juliene, că eşti liberal,
care-i problema? Ce, Relu Fenechiu, Vasile Blaga şi compania de aurolaci
nu sînt tot urmaşi de-ai lui Crin Antonescu şi Vasile Blaga? Şi uite ce
bine au ajuns! – La Radio France International, candidata independentă
la parlamentare, prea-cu-rata şi prea terfelita Elena Udrea, a
recunoscut că s-a jucat de-a mama şi de-a tata cu Traian Băsescu şi că,
din această încrucişare între un bou şi o… pardon, scuze, reiau: …din
această încrucişare împotriva firii dintre un pirat şi o petardă, a
ieşit copilul handicapat PMP. Cît despre problemele cu justiţia, o
doare-n paişpe, toată omenirea lumii ştie cît e de nevinovată, că e o
victimă inocentă a sistemului mafiot, tot aşa cum ştie că Matrozul Chior
nu pune alcool pe limba aia de şarpe cu clopoţei. – Sile Cămătaru s-a
pocăit, Traian Băsescu nu mai bea, pesediştii nu mai fură, peneliştii
s-au deşteptat! Cine credea că ar fi posibil aşa ceva?! – Ştiaţi că în
localitatea Ciurea, din judeţul Iaşi, există un bulibaşă care răspunde
de ,,toată galaxia”, başca şi de ,,toată Iuropa”, mare specialist în
economiile altora? El le-a bătut obrazul (cel puţin aşa a crezut!) lui
Băsescu şi Ponta, doi bulibaşi mai mici, că n-au schimbat leul românesc
cu euro iuropean, ,,ca să mănîncă toată lumea”. Ceilalţi economişti din
şatră, întorşi de la studii postuniversitare făcute pe la marile
facultăţi aglomerate din Vest, e de acord că una e să furi sau să
cerşeşti în lei, şi alta, în euro. – Giovanni Becali (7,4 ani), Victor
Becali (5,8) şi Cristi Borcea (3,6) îşi vor prelungi cantonamentul la
Poarta Albă, în urma hîrjonelii cu judecătoarea Geanina, care s-a
pricopsit (şi ea) cu 5 ani de aprofundare practică a codului penal,
normal şi oral. Cînd vor ieşi de la facultate, va începe şi Dinamo
pregătirea pentru Liga Companionilor. Asta ar fi vestea bună. Vestea rea
ar fi că mai e şi recursul. Şi nu recursul etapei. – G.V. Firea s-a
revoltat că Voiculescu, de la Nesănătate, ,,ia plămînii românilor şi-i
duce la străini, la Viena, unde a lucrat dl. ministru”. Vestea e
incredibilă: după 26 de ani de terapie pesedistă, tot a mai rămas ceva
de furat în ţara asta, şi tot pe ruta Voiculescu-Viena! Să te ţii
scandal cînd va începe exportul de ştromeleaguri! Ce-o să fie la gura
Gabrielei, mi-e şi frică să mă gîndesc cu memoria minţii din creierii
capului! – S-a făcut mare tam-tam că bugetarii au 5 zile libere. În
realitate, nu vor avea nici una peste perioada legală, întrucît 30
noiembrie şi 1 decembrie erau reglementate, iar ziua de 2 decembrie va
fi recuperată pînă pe 17 decembrie. Cît despre zilele de weekend, mi se
pare că erau libere demultişor.
– Tăriceanu, Ponta şi Dragnea au fost interzişi de Ciolannis la parada
de 1 Decembrie. Cică-şi dădeau prea multe aere de stînga pe lîngă
cazanele cu fasole, iar ăştia de dreapta se temeau ca nu cumva cei trei
să fie mai iuţi de mînă şi să le şterpelească ciolanul. – Un ziarist
polonez a fost pocnit la o televiziune din Rusia, deoarece a avut tupeul
de a afirma că ruşii o duc mai prost decît românii. De data asta, ruşii
au avut dreptate, noi sîntem români şi ştim bine care este adevărul.
– Gurile rele clevetesc că nu la Caracal s-a răsturnat căruţa cu
pedelişti, ci la PNL. După cum arată sondajele de opinie, procentul de
infractori din această gaşcă libertină s-a triplat, ceea ce înseamnă că
nu toţi erau proşti. – „Nu există nimeni care să spună că i-a dat ceva
lui Traian Băsescu”, susţine fosta consilieră prezidenţială Elena Udrea.
Cu excepţia vreunei disperate cu ugerul la vedere, ca să cităm şi din
Monstrul cu Barbă, laureat al Premiului Nobel pentru Ciorbă de Burtă. –
Dacian Julien recunoaşte că a condus ,,Guvernul Zero: zero corupţie,
zero populism, zero minciuni”. Zero realizări, ce s-o mai fîlfîim. – Ce e
mai important: că L.C. Kövesi a plagiat 4,9% din lucrarea de doctorat,
sau că a devenit spaima corupţilor? Oricum, experienţa academică i-a
fost de folos, întrucît şi lupta anticorupţie este un plagiat, dar unul
care ne place. – PNL a pus un neurochirurg pe listele de Bucureşti, ca
să le facă un transplant de creier, locul fiind viran de cînd s-au stins
Brătienii. Problema e că, de cînd a călcat în PNL, doctorul Leon
Dănăilă a rămas în pielea politică goală, fiindcă nişte liberali din
tată-n fiu i-au ciordit halatul. – După păgubiţii de la Caritas, FNI şi
alte bordeluri cu matroane politice, avem şi păgubiţii de la Brâncuşi.
Bine a zis cioplitorul de capodopere la întoarcerea în România: proşti
v-am lăsat, proşti v-am găsit. De fapt, ca să respectăm adevărul
istoric, mai proşti. Vă daţi seama ce şansă a ratat România de nu i-a
pus prim-miniştri pe tehnocraţii Ioan Stoica (Caritas) şi S.O. Vântu
(FNI)?! Nu ştim să ne preţuim valorile, mă şi mir cum a ajuns Julien
premier! – La mitingul-omagiu închinat lui Cioloş s-au strîns 14 fani.
Şi cu jandarmul zece, şi nu-i era, zău, nimănui, în piept inima rece. –
Cred că aţi observat că PNL şi-a schimbat sloganul. A renunţat la cel
ciordit de la PSD, care, la rîndul său, îl subtilizase de la Poporul
Român, şi l-a tradus pe cel al lui Obama: Forward. Adică ,,Înainte”. Au
dreptate: înainte era mai bine.
– În schimb, apreciem sinceritatea Elenei Udrea: ,,O femeie cu zece
bărbaţi”! Dacă aşa-i place ei, să fie sănătoasă! – Culmea fricii:
Dragnea se teme că alegerile vor fi fraudate. De alţii. – Cea mai nocivă
cloacă politică penală – PTRU, boală! – a anunţat că toţi aceia care se
vor înscrie în acel bordel pe 18 noiembrie vor primi telefoane gratuite
de la infractorii mai înstăriţi, care au ceva vechime în partid.
B.E.M.-Bucureşti s-a autosesizat, şi primul telefon l-au primit tocmai
şmecherii care locuiesc în acel tomberon. La capătul celălalt al
convorbirii, era Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti. – Românii
sînt cei mai bolnavi oameni din Europa (şi nu mă refer la bolnavii care
ne conduc!), fiind pe locul întîi la boli cronice, mortalitate
infantilă, obezitate şi consum de alcool. Ne topim ca lumînările de
ceară, fiindcă acceptăm să ne conducă pe ultimul drum numai bandiţi. –
Tot pe primul loc sîntem şi la numărul de mame minore. O contribuţie
însemnată o are comunitatea romilor. Care îşi obligă copiii să aibă
copii, dar ţipă ca din gură de şarpe că sînt discriminaţi. De fapt,
discriminarea o fac nemţii, francezii, englezii şi alte triburi
europene, că nu-i lasă să-şi practice meseria tradiţională, bazată pe
iuţeala proprie de mînă şi nebăgarea de seamă a celorlalţi. Dar parcă ei
cer voie cuiva?! Realitatea e că urmaşii lui Parpanghel şi ai lui
Mădălin Voicu ar trebui să ceară azil politic fiindcă, în România, le
este interzis dreptul constituţional de a ciordi mai mult decît
politicienii udemerişti, pesedişti, liber-schimbişti, fripturişti şi,
ultimii pe listă, cu voia dvs., onanişti. – A murit Lorin Fortuna,
revoluţionar timişorean care, cînd a înţeles că reptilienii au dat o
lovitură de stat, s-a închis în lumea sa. Întoarcere lină pe planeta
visătorilor! – A dat colţu’ şi Fidel Castro, revoluţionar de profesie.
Culmea e că a murit în patul lui, deşi americanii s-au chinuit zeci de
ani să-l trimită mai repede la tovarăşul Marx. În urma lui rămîne
legenda. Şi un pumn de cenuşă. – A fost destul de tare cubanezul, dar nu
se compară cu alde Traian şi Decebal. În urma lor a rămas Poporul
Român. Dar n-a fost simplu deloc, ia să ne mai aruncăm un ochi în
,,Istoria necenzurată a românilor”, că n-are cum să ne dăuneze la
pitpalacul inimii: ,,După pacea încheiată cu Domiţian, veselia
cuprinsese Dacia. Părea că însuşi legendarul Burebista se întorsese, că
Decebal conducea cam la fel. Numai cu viteza a cincea. Aşa că nu dură
prea mult şi Dacia fu refăcută. «De-acu’, ţin-te de petreceri», îşi
ziceau dacii, mari amatori de chilabauri. Dar nu prea avură parte de
ele, căci jocul preferat al lui Decebal, ca şi al lui Bill Clinton, nu
era «Ciuleandra», ci «hoţii şi vardiştii». Mereu găsea cîte ceva de
făcut, fie în stînga, fie în dreapta Dunării. Era iute. Şi asta, în
ciuda faptului că avea mai multe neveste. Ale lui, ale curtenilor, nu
prea dădea importanţă amănuntelor de genul acesta. Parangheliilor făcute
de daci nu li se găsiseră antidotul în lumea antică, iar Imperiul
Roman, singurul în măsură să facă ceva, le dădea tranşă după tranşă. E
drept că sperau să le ia înapoi cu Dacia cu tot, dar cum? Că dacii le
rîdeau în nas cînd nu li-l tăiau de-a dreptul. Lucrurile se precipitară
după anul 98, cînd la Roma ajunse mare mahăr Traian de la Betis Sevilla.
Şugubăţ nevoie mare, merse de-a dreptul la Senat, îşi aranjă nodul de
la cravată cu sabia, lipi guma de mestecat pe microfon şi cuvîntă despre
proiectul său de Lege a Toleranţei. Spiciul i-a ridicat pe senatori în
picioare. Unii au făcut-o din curiozitate, alţii de indignare, iar cei
mai mulţi fiindcă au fost treziţi din somn de vacarmul pe care-l
creaseră ceilalţi. Ca orator, Traian nu făcea două parale, dar are
circumstanţe atenuante, dacă ne gîndim că nu se prea luptase cu cartea
la viaţa lui. Citise, de fapt, o singură carte: «Selfie Forever». E
adevărat că i s-a părut cam lungă şi nu a mai terminat-o, dar, orişicît,
omul s-a străduit. O mare vină are aici Cornelia Catanga, mama lui,
care nu dădea doi euro pe învăţătură şi nu s-a consumat deloc că fiul ei
riscă să nu mai primească alocaţia de stat pentru neprezentare la
cursuri: «Etete la ăştia cu ce mă ameninţă pe mine! Păi dacă Trăienel
vrea de-asta de stat, o să-şi facă un stat numai al lui şi-o să-şi dea
alocaţii cîte-o vrea, ce mare scofală….». Din cauza guristei ăsteia am
rămas noi, românii, fără un scenariu clar al războaielor dintre
strămoşii noştri. Şi ce mai film ar fi făcut Sergiu Nicolaescu! Dar să
nu deraiem, vorba lui Traian Băsescu… Dacă predecesorii lui Traian –
de-alde Cezar Ouatu, Octavianus şi alţii – îşi descriau, în opere
complete, revăzute şi adăugite, faptele de arme, înflorindu-le pe ici,
pe colo ca să se vîndă ca pîinea caldă, cuceritorul Daciei ne-a lăsat în
ceaţă, nu pentru că nu era talentat, era săracu’, ci fiindcă
îndeletnicirea scrisului i se părea mai grea decît asedierea
Sarmizegetusei. Dar, viclean ca o vulpe – nu voia să se ştie secretul
ăsta, că ţinea la imaginea publică -, le-a luat ochii tuturor, nu cu
sabia, cum făcea necioplitul de Decebal, ci construind o columnă. Pe
care a botezat-o după numele său, ca să se ştie cine a construit ceva
pentru ţară, nu de alta, dar în campanie trebuie să ieşi în faţa
cetăţenilor cu realizări, nu cu vorbe. «Chiombaţi-vă aici şi-o să vedeţi
că n-a fost glumă în Dacia! Pipăiţi-o, e concretă! Că dacă scriam o
carte, cine afla? Unul, doi, maxim trei şoareci de bibliotecă, iar ăştia
nici nu înţelegeau ce făcusem eu acolo şi interpretau evenimentele cum
voiau ei. Îmi puteau scoate faptele din context, iar viitorimea
înţelegea că de capul meu n-a prea fost mare lucru. Ce, e un păcat să nu
ştii jongla cu metaforele? Asta ne trebuie nouă, la prestigiul pe
care-l avem? Să rîdă de noi toţi profesoraşii, toate bîzdîgăniile cu
ochelari! Că dacii, dacă au fost conduşi în Tranziţie de tot felul de
popi, geologi şi alţi oameni de ştiinţă, ba chiar şi de un filosof, ce
mare scofală au făcut?! Le pieriseră cheful de viaţă, apetitul sexual,
şi se gălbejiseră la faţă mai rău decît chinejii. Ce s-o mai lungesc,
rîdeau de ei şi ţiganii, de Europa nu mai zic, nimeni nu mai voia să
aibă de-a face cu dînşii, cu excepţia fraţilor Becali. Şi cine i-a scos
din rahat, ştiţi? Vedeţi că nu ştiţi? Un avatar de-al meu, Decebal, care
– martor mi-e Trogus Pompeius, sinucis cu otravă de daci – ştia carte
pînă la genunchiul broaştei. E drept, spre deosebire de mine, ştia să se
semneze, dar are o scuză, tac-su a fost filosof, nu ca mama…». Romanii
au fost convinşi, dar pînă la zicerea acestor vorbe istorice va mai
curge ceva apă pe Dunăre. De aceea, iubite cetitorule, ne vom întoarce
pe brînci la scurtul, dar sugestivul discurs din Senat: «Tovarăşi, că
altfel ar fi nedrept să vă zic, am venit să vă întreb: cît mai aveţi de
gînd să dormiţi pe voi fără să produceţi legile necesare reformei? Cît
mai sugeţi bugetul de austeritate pe care Decebal l-a făcut de rîsul
Europei, în timp ce poporul visează cu ochii deschişi la o schimbare, o
aventură, un loc unde să-şi defuleze înfrînările şi să-şi împlinească
fanteziile? Că s-au săturat bărbaţii înarmaţi pînă-n dinţi să citească
despre frumuseţile acestei ţări numai prin reviste deocheate. Deci, ca
să închei,c-am obosit să vă tot explic: cît îi mai tolerăm pe daci?»”. –
Promouşăn: Plină de suspans, intrigă şi erotism, lecţia următoare vă va
lăsa paf. Veţi afla totul despre conturile lui Decebal şi veţi cunoaşte
principalele personaje implicate în preludiul formării Poporului Român. E
groasă rău…
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-93/
Se afișează postările cu eticheta pnl. Afișați toate postările

marți, 6 decembrie 2016
Săptămîna pe scurt - 30.11.2016
Etichete:
2016,
CONTELE DE MONTE-CRISTO,
dna,
elena udrea,
noiembrie,
pmp,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
Romania,
saptamana pe scurt,
traian basescu
duminică, 27 noiembrie 2016
Săptămîna pe scurt - 22.11.2016
– Strigoiul care bîntuie ţara pe trei cărări – Jos Mafia! Sus
Patria! – Dragnea recunoaşte hoţiile alor săi – Desenele animate nu e
ce pare – Madonna a rămas necîntată – Campania electorală s-a încheiat –
Distanţa dintre viaţă şi moarte – Dacă Florin Piersic candida… –
Megaescrocheria tarifelor RCA – Culmea deturnării de fonduri – Pe
Kelemen Cap de Lemn îl mănîncă pielea de măgar – Pe Ilie Năstase îl
mănîncă Brigitte – Ce spunea Blaga despre Cioloş – Domnul Diavol –
Naţionala de petarde
– „În această campanie voi bîntui ţara”, ne-a ameninţat Matrozul Chior. N-a precizat pe cîte cărări. Totuşi, să se ferească de usturoi şi de răscruci fiindcă, din cîte îmi amintesc de la lecţiile de materialism dialectic şi istoric, pe acolo li se înfige un ţăruş nu unde-şi doresc ei, ci în inimă. Şi cum chefliul n-are corazon, e posibil ca alegătorii să-l tragă în clasica ţeapă, taman în Piaţa Victoriei. Va fi o bucurie de scurtă durată. – La aceeaşi adunătură de cheflii a pronunţat de mai multe ori numele ţării (România, pentru cititorii udemerişti), fără să-i crape pingeaua obrazului. – Ministrul Nemuncii, Dragoş Pîslaru, celebrul producător de curent, a deschis iarăşi gura, pornind instantaneu reactorul doi de la Cernavodă: ,,Statul Român dă bani unor oameni care stau, lîncezesc şi sînt trîntori!”. Şi votează PSD-ul sau PNL-ul, în funcţie de culoarea bandiţilor care-şi zic primari, şi care sînt principalii vectori de corupţie electorală. P-asta n-a mai zis-o băiatul ăsta, care, în ciuda aparenţelor, nu-i prost, doar se preface. Atîta doar că-i pare rău că majoritatea beneficiarilor de ajutor social votează cu ceilalţi. În rest, are dreptate să-l confirme pe Cioloş: cel puţin 20% dintre asistaţii sociali primesc bani degeaba. În frunte cu membrii guvernului prostocrat. – Liviu Dragnea recunoaşte că banii destinaţi autostrăzilor au fost furaţi. Pentru colaborare cu Justiţia, ar trebui să primească o pedeapsă cu suspendare din viaţa publică. – Dar nu vă povestesc cum i-a izbit patriotismul pe hoţomanii care s-au înscris în competiţia electorală cu scopul nobil de a-şi continua cariera bazată pe îndemînare şi nebăgarea de seamă a celorlalţi! Ia fiţi atenţi ce sloganuri şi-au tras iubitorii de arginţi: ,,Îndrăzneşte să crezi în România!” (PSD), ,,Îndrăzneşte să crezi în România condusă de oameni cinstiţi!” (PNL), ,,Redăm România românilor!” (ALDE), ,,Luptăm pentru România!” (PMP). Mucuşor Dan s-a trezit şi el că ,,… în sfîrşit, ai cu cine!” (dar, evident că n-ai cu ce), iar udemeriştii sînt corecţi faţă de Ungaria pînă la capăt: ,,Salvaţi Transilvania de Bucureşti!”. Măi, băieţi, ce-aţi zice voi de ,,Jos Mafia! Sus Patria!”. Ho, de ce-aţi zbughit-o ca puii de potîrniche?! Nu vă place prima parte? Că de-a doua ştiu că nu vă pasă. – Mitingurile electorale ale PNL, PMP şi ale celorlalţi trampalii par întîlniri ale alcoolicilor anonimi. – Anul 2016 va rămîne anul Brexit şi al alegerii lui Trump, se plîng sörösiştii. Şi care-i problema? Am observat că românii se dau cu capul de pereţi mai abitir decît americanii. Staţi cuminţi la locurile voastre, nu s-a schimbat nimic. Doar stăpînul e altul. – Aşa cum v-aţi prins deja, şi dacă nu v-aţi prins nu-i timpul trecut, al 45-lea preşedinte al imperiului american este Donald Trump. Alegerea lui a fost prezisă într-un episod (,,Bart în viitor”) din celebrul desen animat ,,Familia Clinton”, pardon, ,,Familia Simpson”, difuzat în anul 2000. Miliardarul Trump va fi înlocuit, după un mandat dezastruos, de către Lisa Simpson, ,,prima femeie heterosexuală” (te-ai prins, Remus Cernea?) preşedinte al SUA. Ia să ne uităm cu mai multă atenţie la desenele animate, că nu mai sînt demult ce par a fi. Oare şi în America sînt apanajul Serviciilor? Vă mai amintiţi cît am tras noi cu Popeye Marinarul? – Dar alegerile americane au stîrnit mai multă patimă în România decît peste Ocean. Marii gînditori muioritici, dedulciţi la banii unor mari bandiţi contemporani, mascaţi în filantropi universali, s-au dat de ceasul morţii în campania electorală (în campania lor), că Donald este pentru ei ceea ce a fost Vadim pentru România în 2000. Au uitat, însă, să spună că la ei nu se schimbă rezultatele din pix sau din soft. Atît îi duce pe ei trotineta, între Vadim şi Trump sînt miliarde de ani de cultură, tot aşa cum, în sens invers, sînt miliarde de dolari. Singura asemănare este sprijinul popular de care s-au bucurat amîndoi, numai că în SUA regulile jocului sînt respectate. În România, regulile sînt făcute ca să fie încălcate, şi nu contează cum se votează, ci doar cine numără voturile. Aşa s-a instalat Mafia la butoanele oficiale ale puterii, de unde supraveghează distrugerea metodică a naţiunii române. Jaful instituţionalizat, corupţia înfiorătoare, dispreţul absolut faţă de valorile acestui neam sînt caracteristicile definitorii ale regimului politic românesc. Doar măştile s-au schimbat, piesa s-a jucat cu aceiaşi actori, dirijaţi de acelaşi regizor de filme de groază. Spre deosebire de România, americanii respectă cutumele, chiar dacă nouă ni se par bizare. Hillary a cîştigat la votul popular, dar a pierdut la numărul de electori (la fel ca Al Gore în confruntarea cu George Bush jr., în 2000). Şi-a recunoscut înfrîngerea (probabil va primi şi ea, în compensaţie, Premiul Nobel pentru Pace între două dobitoace), ţara trebuie să meargă mai departe pe drumul pe care poporul american l-a hotărît, după propriile reguli. Fanii ei vor mai demonstra două-trei zile, după care se vor lua cu altele (sex, drug and rock and roll) şi vor uita de meandrele concretului. Poate ăsta-i secretul succesului americanilor: respectul faţă de dorinţa majorităţii, dar şi faţă de învinşi. Imediat, noul preşedinte, care a dezbinat societatea americană într-atît încît să cîştige, şi-a asumat rolul de unificator al ,,măreţului popor american” (aşa a zis în primul discurs). Toată manipularea electorală, toate teoriile absurde au fost aruncate la coşul de gunoi al istoriei încă din momentul începerii votului. Preocuparea noului lider este pentru ca poporul american să continue să viseze la o viaţă şi mai bună, indiferent ce se va întîmpla cu restul lumii. La noi, a doua zi după alegeri, învingătorii frauduloşi sînt preocupaţi să le dea la cap învinşilor şi susţinătorilor lor. Pentru ei, poporul nu există, există numai interesele de grup. Cuvinte ca ,,visul românesc”, ,,fericire”, ,,naţiune măreaţă”, ,,bunăstare” nu se aud nici măcar în campaniile electorale mizere şi absurde. Noi nu sîntem SUA, noi nu mai sîntem nici măcar România. Şi dacă nu cîştigă la vot cine vor structurile mafiote transpartinice care ne sufocă, există instituţii specializate care schimbă rezultatul din condei. Dumnezeu să binecuvînteze America! Dumnezeu să binecuvînteze România! De la oameni nu-i nici o speranţă. – Cea mai dezamăgită de alegerea lui Trump e Madonna, care a vrut să profite de ocazie şi să facă o tură cu toţi aceia care-o votează pe Hillary. Aşa a rămas coarda bătrînă, şi necîntată, şi cu banii luaţi, ca să-l cităm pe Herodot de la Medgidia. – În condiţiile în care votul identitar din Marea Britanie şi din SUA întoarce civilizaţia din drumul ei către nicăieri, conducătorii aflaţi la cîrma României, ascunşi sub un strat gros de propagandă libidinoasă, vor izbi foarte curînd corabia ţării de stîncile realităţii. Are poporul puterea de a discerne binele de rău şi de a se întoarce în istorie, sau aşteaptă să-i facă alţii revoluţiile electorale? Asta-i întrebarea. – O ţară ca a noastră, aflată la o aruncătură de băţ de Rusia, ar trebui să aibă relaţii bilaterale strînse (şi) cu aceasta. Numai cacealmiştii mizează pe o singură carte. Liderii României au pus ţara pe o pantă periculoasă. Preţul nu va fi plătit de ei, cu dobînzile şi penalizările aferente, ci de Poporul Român. Care nu e vinovat că e condus de ticăloşi impuşi din afara ţării. Deşi, uneori, pare complice. Prea acceptă orice i se dă, prea doarme-n opinci. – Cioloş penelistul a căzut şi şi-a rupt pliscul. Din băiatul simpatic, care se bătea pe chimir cu păstorii, pe la tîrguri agricole, n-au mai rămas decît mătreaţa şi gropile din obraz. Care, de cînd cu înrolarea pe frontul alegerilor, au devenit mai adînci decît Groapa Marianelor, de nici nu mai zici că are obraz.
– Unii zic, în necunoştinţă de cauză, că a început campania electorală. Eroare în falş, vorba celebrei academiciene din Petreşti. La 11 noiembrie, campania electorală s-a încheiat. Bine, şmecherii o numesc precampanie. Sîntem singura democraţie (v-aţi prins de glumă?) unde se întîmplă aşa ceva. În aşa-zisa campanie se fac doar ultimele reglaje. Îmbogăţiţii din furt cumpără spaţiile de emisie, îşi revarsă burdihanele pe canapelele din studiouri şi stabilesc viitoarele direcţii ale jafului. Şi pentru că România este ţara tuturor imposibilităţilor, jefuitorii îşi vor face campanie tot pe banii statului, adică ai noştri. Ipocrizie, batjocură şi sperjur, asta caracterizează viaţa politică din România. – Totuşi, o veste bună pentru DNA. Aruncînd un ochi pe listele de candidaţi, îmi dau seama că au mult de lucru şi pe viitor. – Întrebare întrebătoare: Se mai îndoieşte cineva că bursierii Sörös au pătruns în toate instituţiile Statului Român, pe care-l torpilează zilnic cu substanţa mucilaginoasă care le ţine loc de creier? Dacă mai există o singură persoană care nu s-a lămurit cum stă treaba cu onaniştii, oengiştii, prostocraţii şi alţi viruşi de sistem, să se suie pe scaun ca să-i trag o pereche de palme. – ,,Pe o capodoperă nu te aşezi cu fundul, chiar dacă este de piatră”, a bîiguit Matrozul Chior de Beat, bătînd şaua să priceapă gloaba prezidenţială. A uitat cum a tratat el România! Poate după o stacană de varză murată îi va reveni memoria minţii. Dacă nu, să ţină cont de sfatul din textul de mai sus şi să mă caute. Pe mine mă găseşte treaz. – Bine, el a zis şi că ştie ,,ce ştiu toţi” şi ştie şi ce ştie el! Iar noi ştim ce ştim noi despre acest strigoi, care bîntuie pe trei cărări posturile de tembeleviziune. – Faptul că dispare presa scrisă românească nu este neapărat o consecinţă a avîntului presei virtuale (în general, de foarte proastă calitate), ci rezultatul afundării în prostie şi analfabetism funcţional a societăţii româneşti. Moartea educaţiei serioase echivalează cu moartea spiritului. – Rezultatul celui mai mare accident de pe Autostrada Soarelui (A2), produs la 5 noiembrie: 4 morţi, 56 de răniţi şi 30 de maşini bulite. Cauza? Prostia şoferilor care îi dau talpă şi pe ceaţă, fără să respecte distanţa dintre viaţă şi moarte. Ţinînd cont de urmările tragice ale acestui accident, au dreptate şi autorităţile româneşti să nu se strofoace prea tare în ceea ce se numeşte, la mişto, programul construcţiei de autostrăzi. – În sfîrşit a fost arestat luptătorul pedelist împotriva corupţiei, Sorin Blejnar, bănuit că între apropiaţi i s-ar spune ,,Regina”. Poate ne spune ceva şi de Codruţ Marta, că prea a dispărut ca măgarul în ceaţă. Gurile rele zic că a plecat, doar cu bilet dus, într-o lume unde nu-i nici întristare, nici suspin, nici taxe de protecţie la partid. O fi în Cuba? – Presa de sub chiloţi a descoperit că Florin Piersic s-a apucat de stand-up comedy, la 81 de primăveri. Măi copii, măi ciocoflenderilor, stand-up-ul încă n-a ajuns la nivelul lui Florin. El e un personaj unic, care poate să facă umor pînă la sfîrşitul lumii, cînd o să constate că nici extratereştrii n-au toată ţigla pe casă, din care cauză pot să-i giugiulească bîrzoiul, ca Ion Iliescu. Dacă se năştea în SUA, acum nu mai era Trump preşedinte. – În orice caz, alegerea lui Trump au făcut-o Serviciile Secrete americane, care veghează ca alternanţa la putere să nu fie vorbă în vînt. Şi, în general, preşedinţii republicani au fost oamenii CIA. Lucrurile au fost clare din momentul în care s-au deschis tot felul de proceduri împotriva Killăriţei Clinton, doamna respectivă fiind conducătoarea de facto a SUA şi pe vremea în care Monica Lewinski era o simplă stagiară. Şi nici Barack nu-i punea la îndoială calităţile organizatorice şi setea de putere. Dacă punea gura la pămînt, ea scotea petrol din Orientul Mijlociu. – Noile tarife RCA ne scot din buzunare şi ultimii gologani. Nu se mai termină cu hoţia din ţara asta! – Culmea deturnării de fonduri nu a fost atinsă în România, cum ar fi fost normal, ci în Statul Islamic. Dacă şi teroriştii au început să se fure între ei, detonînd valizele cu dolari prin cazinouri, planeta a devenit o bagabonţeală generală. – Brigitte Sfăt, nevasta lui Ilie Năstase, nu divorţează, deoarece este penticostală şi nu-i permite religia. Dar, de cîte ori Ilie face cîte un tie-break, ea atacă insistent cu reverul şi îşi cumpără cîte o maşină. Deci, dacă vreţi să vă lămuriţi cîte seturi a cîştigat Năstase în ultima vreme prin neprezentarea în patul conjugal, deschideţi uşa garajului Brigittei. Dacă e plin, înseamnă că marele cuceritor încă mai cîştigă turnee de Grand Slam, iar Brigitte demonstrează cîtă dragoste sălăşluieşte sub siliconul inimii. Cam pe mulţi bani, dar merită, mai ales că ilustrul ei soţ a luat-o la ciocane şi pe Iulia Albu, nu cum ar fi vrut ea, dar orişicît. A stricat-o la fizionomia obrazului, fiindcă Şmecherita, care se dă mare modistă, n-ar fi ştiind să facă o ciorbă bună. Vă daţi seama ce-a fost pe găina aia care-i ţinea loc de pălărie! Cred c-a mîncat-o căţelul-poşetă şi s-a îmbolnăvit de buba mînzului. – Kelemen Cap de Lemn nu poate trece peste durerea provocată de Unirea Veşnică a Transilvaniei cu România, aşa că, de durere, mănîncă rădăcină de gard (un fel de muştar bio, consumat în pragul alegerilor de udemerişti). După ospăţ, speră să continue petrecerea scabroasă în Parlament. La cît de dezbinaţi sînt românii, acest lucru se va întîmpla cu siguranţă. Peste durerea asta nu se poate trece decît agăţînd o opincă pe clădirea Parlamentului maghiar. Cunoaştem drumul… – Băiatul cumsecade care părea Cioloş, cu faţa aia a lui de ţopîrlan crescut printre limba vacii şi pilda ţigăncii, a dispărut de parcă n-ar fi fost. În locul lui a răsărit un vulpoi avid de putere, care s-a împodobit cu penele altcuiva, în dorinţa de a ateriza pe scaunul de premier. ,,Cu penele altcuiva te poţi împodobi, dar nu poţi zbura!”, spunea Blaga. Lucian Blaga. Cît despre penele PNL-ului, cu ele nu mai pot zbura nici măcar urmaşii lui Blaga. Vasile Blaga.
– Marţianul Nebun, căruia unii îi zic CTP, vrea să interzică sărutul! În plus, are pretenţia să i se spună Domnul Diavol, fiind, citez, ,,nonreligios”. Numai el ştie ce înseamnă asta, cert este că omul, e un fel de-a spune, nu e de pe lumea asta. Vine de pe planeta Guzganilor Rozalii. – Pe Arena Naţională, polonezii ne-au tratat ca la Auschwitz. N-a fost greu să ajungem acolo, întrucît neamţul Daum avea harta lipită de stomacul burţii, furajat cu 600.000 de euro anual, cel mai mare contract din istoria Naţionalei. 3 la 0, fără drept de apel. Polonezii au aliniat o echipă de fotbal, românii au trimis pe teren nişte cioflingari. Cum ar spune gînditorul de la Hamangia: petarde în tribune, petarde pe teren… – Senatorul PTRU (licenţiat la şcoala de hoţomăneli a PSD-ului, şi cu studii postuniversitare la academia din fundul curţii lui Oprea), Marius Isăilă, a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Nu mai departe de săptămîna trecută, vă spuneam că multe candidaturi ale acestui bordel politic vor fi contrasemnate de Laura Codruţa Kövesi. Vă ţinem la curent continuu şi alternativ cu ce se mai întîmplă în acest stabiliment, din care fac parte, printre alte monumente de moralitate, Avocatul Arpacaş şi Ghiţă din coteţ…
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-91/

ALDE,
CONTELE DE MONTE-CRISTO,
noiembrie,
pmp,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
Romania,
saptamana pe scurt
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
Săptămîna pe scurt - 10.11.2016
– Se strînge laţul în jurul Cîrpei Kaghebiste – Reptilieni, mînca-ţi-aş!
– Boala românilor: insuficienţa cardiacă – Mircea Cărtărescu despre Victor Ponta – Sfîntul Arsenie Boca – Preafericita Alina Gorghiu – De la ,,Cucuveaua Mov” la ,,Steaua Polară” – Mita erectorală – Justiţia e oarbă, sau proastă? – 65 de ani de şpriţuială şi sperjur – Cum s-a ars Andreea Submarin în incendiul dragostei – Zăvoranca iubeşte, fireşte, la nebunie
– Jucătorii Stelei, porumbeii păcii – Frumoasa şi Bestia – Interviu de angajare în ţîţele goale – Statul dac în tranziţie – Lipsa de respect faţă de putori * Cioloş: ,,Uşcheala din România!”
– Parchetul General a emis, în 2 noiembrie 2016, un Comunicat istoric, în care se confirmă ceea ce am scris de atîţia ani: emanaţii revoluţiei, mai precis Cîrpa Kaghebistă şi şatra lui de criminali, sînt vinovaţi de uciderea a 957 de oameni şi rănirea a peste 3.000, începînd cu 22 decembrie 1989, ora 12. Deci nu teroriştii lui Ceauşescu au măcelărit populaţia nevinovată, ci diversioniştii lui Iliescu, care voiau să justifice lovitura de stat şi executarea fostului preşedinte. În curînd vine Crăciunul, şi zidul de WC de la Tîrgovişte îl cheamă pe Iliescu la apel. Moarte pentru moarte, parcă aşa se striga în decembrie 1989. Să se facă dreptate pînă la capăt! România postdecembristă a fost clădită pe minciună şi crimă. Atunci s-au pus bazele desfiinţării statului naţional, atunci s-a renunţat la independenţa României. Atunci ne-au condamnat pe toţi la moarte. – Încă mai sînt ipocriţi care consideră că ţiganilor trebuie să le spui romi, ca să nu-i jigneşti. Nu-i nici o ofensă, mînca-v-aş portofelul, cei mai mulţi se dau mari cu asta (Bă, te fac, eu sînt ţigan! – parcă sună cunoscut…). Dacă ne punem la mintea voastră, ar trebui să le spunem reptilieni. – Boala care face ravagii printre români e insuficienţa cardiacă. Se manifestă ori de cîte ori n-ai suficienţi bani pe card. – Mircea Cărtărescu dă semne că îşi revine: ,,Ponta este simbolul a tot ce e mai corupt, mai mincinos şi mai toxic în România de azi”. P-asta am înţeles-o, că nu sîntem grei de cap. P-aia cu homosexualii trebuie s-o rumege mai mult scriitorul favorit al lui Băsescu, pe care Matrozul Chior nu l-a citit, dar l-a cinstit… Totuşi, cînd scrie succint, Cărtărescu pare că merită să stea în sala de aşteptare a Premiului Nobel.
– Suprasaturat de musafirii care se rugau să cîştige la 6 din 49, sau măcar la 5 din 40, Arsenie Boca se va retrage (şi) oficial în rîndul sfinţilor. Actele au fost redactate, iar taxa de timbru a fost plătită în avans de valurile de credincioşi săraci cu duhul, care şi-au asigurat un loc în paradis.
– Jupîn Titircă Inimă-Rea vrea înfiinţarea unei Gărzi Naţionale aflate în subordinea Parlamentului Ruşinii Naţionale. Ce-i trebuia chelului de Nicolicea tichia de mărgăritar?! De parcă nu făcuse Parlamentul destule fărădelegi. Sau speră să se apere de asaltul DNA? – ,,Eu mă simt foarte bine cu Dacian Cioloş. S-au aliniat astrele pentru PNL”, a declarat preafericita Alina Gorghiu. Dar cu cine nu se simte ea bine?! – Tot Alinuţa: ,,Unde mă duc eu, niciodată nu sînt probleme”. Cu modestia? Cu orgasmul politic? Cu accesoriul ăla căruia i se spune coeficient de inteligenţă? Aşteptăm cu inima cît un purice precizări suplimentare, mai ales că de la capătul lulelei o pîndeşte Marele Pleşcar Toader Paleologu, celălalt vizionar al stabilimentului naţional-libertin, care afirmă, citînd din Florin Salam: ,,Salvarea PNL-ului de la mine vine”. E posibil, dacă a sunat cineva la 112 înaintea Alinuţei. – Suprafaţa agricolă utilizată a României este de 13,3 milioane de hectare (55,8% din suprafaţa ţării), din care cea arabilă ocupă 8,3 milioane de hectare. Peste un milion de hectare au încăput pe mîna străinilor. După ce două mii de ani ne-am bătut pentru fiecare petic de pămînt, acum îl dăm de bunăvoie şi aproape gratuit. Ia spuneţi, oameni buni: mai vrem pămînt, sau ne sperie munca?
– Naţionala de handbal cu mîna a României a învins cu 26 la 23 Belarusul. A fost o victorie cu Cîntec, deoarece jucătorul cu acest nume (sperăm că nu este un pseudonim al lui Nicolae Guţă!) a marcat patru goluri. – 23% dintre tinerii americani preferă să fie izbiţi de un meteorit decît să-i voteze pe Hillary Clinton sau Donald Trump. La fel ca restul omenirii. – Multe secrete din celebrul caz Black Cube vor rămîne înmormîntate în cutia poştală a Cucuvelei Mov, deşi spionii i-au spart e-mail-ul cu un tîrnăcop, furat din magazia de scule a Barajului Bicaz. În aceste condiţii, nu-i de mirare că sensibiloasa şefă a DNA a primit distincţia ,,Steaua Polară” din partea statului suedez, care apreciază lupta tardivă împotriva corupţiei. Îl plîngem pe ambasadorul care a oferit distincţia, fiindcă nu ştie cu cine s-a încurcat, şi e foarte probabil să fie chemat la sediul DNA Ploieşti pentru dare de mită în formă continuată.
– O curiozitate bolnăvicioasă nu lasă lumea românească să doarmă; sub ce formă se va da mita anul acesta: erectorală sau elect/orală ? – În România, dacă eşti un mic afacerist şi nu plăteşti un leu TVA, vine ANAF-ul, te dezbracă la nudul gol, te bate cu biciul în public, îţi violeaza nevasta şi-ţi vinde copiii pe piaţa de sclavi din Occident. Dar, dacă faci o evaziune de la 100 de milioane de euro în sus (cazul Murfatlar, peste 130 de milioane!), pe mînă cu politicienii şi cu oamenii pe care aceştia i-au plantat la conducerea diverselor instituţii publice, premierul te invită la cină, iar preşedintele te decorează cu titlul de ,,Erou al Muncii Capitaliste”. Peste tot vei fi în capul mesei, lîngă naşul mare. Cu greu, într-un episod intermediar, te trezesc din somnul ne-raţiunii nişte mascaţi, te trec prin faţa camerelor mincinoase de luat vederi, te bagă prin faţă la cremenal şi te scot prin spate. Dacă ai ghinion, primeşti 2-3 ani cu suspendarea executării pedepsei. După care ţi se returnează restul de TVA, prin intermediari. Că România nu mai e demult a noastră. E a urmaşilor urmaşilor hoţilor noştri.
– La 4 noiembrie, cel mai odios preşedinte din istoria României, după Ion Iliescu, a împlinit 65 de ani de şpriţuială şi sperjur. – Contestaţiile unor dubioşi, certaţi cu legea bunului-simţ la adresa PRM, au fost atît de stupide, încît zeci de judecători s-au prăpădit de rîs. Locuitorilor haznalei politice numite PTRU nu le convenea cine a semnat listele parlamentare ale PRM, deşi le putea semna orice membru al conducerii, desemnat de Consiliul Naţional. Dacă te luai după mintea lor, listele PNL ar fi trebuit semnate de I.C. Brătianu, iar cele ale PSD, de I.V. Stalin. Într-un singur punct aveau dreptate: listele fuseseră semnate cu mîna, nu cu piciorul, ca ale lor. Oricum, cele mai multe dintre candidaturile PTRU vor fi contrasemnate de Laura Codruţa Kövesi… – În telenovela ,,Tuncay o face pe Andreea de mălai”, nepotul lui Soliman Prolificul dă o declaraţie care l-ar face gelos şi pe Pavel Zăgănescu (din cauza cavalerismului căruia, pompierii îşi sărbătoresc ziua, în fiecare an, la 13 septembrie): ,,…focul (adică dragostea – n.n.) a fost atît de puternic încît nu l-am putut ţine sub control şi ne-a ars”. După care Tuncay a ars-o pe asistenta lui, o blondină de 25 de primăveri. Degeaba a aruncat Andreea Submarin o găleată cu apă rece ca gheaţa peste ei, incendiul ăla era şi mai mare. Totuşi, dacă simţiţi în aer un miros de cenuşă vulcanică, să nu vă speriaţi! Vulcanul iubirii s-a stins, şi la poalele lui s-a înălţat un munte de vrăjeală. – Oana Zăvoranu are un nou soţ. Pe care-l iubeşte, fireşte, la nebunie. Dar nu singură, ci împreună cu Sfîntul Ban, Goofy, Sonny, Snoopy şi ceilalţi membri ai familiei de evadaţi din realitate. – Steaua Bucureşti a reuşit contraperformanţa de a face de două ori egal cu FC Zürich, echipă din liga a doua elveţiană. Norocul jucătorilor e că Becali nu ştie asta. El crede că-n Liga Europa toate echipele sînt puternice ca FC Voluntari, Concordia Chiajna sau Gaz Metan Mediaş. – Rusofilul Igor Dodon şi unionista Maia Sandu se vor confrunta pentru postul de prefect al Basarabiei. Pînă una-alta, Ucraina s-a supărat pe Tontonel fiindcă a declarat că Peninsula Crimeea aparţine Rusiei. Bine, în viziunea acestui gogoman, şi Basarabia ar ţine tot de Putin. Cu alte cuvinte, la alegerile din 13 noiembrie, se confruntă doi unionişti; unul cu Rusia, celălalt (de fapt, cealaltă) cu România. Niciodată nu a fost ilustrată mai bine celebra expresie ,,Frumoasa şi Bestia”. – Dacă eşti femeie, ai între 19 şi 35 de ani, şi vrei să te angajezi la Poliţia de Frontieră Iaşi, e obligatorie experienţa erotică, fiindcă va trebui să defilezi în sînii goi prin faţa unei comisii medicale formată din trei bărbaţi: un ofiţer şi doi labagii (pardon, tablagii). Nu, subofiţerii nu sînt doctori sau asistenţi, ei sînt obsedaţi sexual. ,,E un fel de videochat!”, a declarat o tînără umilită în acest mod. Centrul Medical Judeţean al Ministerului de Interne a refuzat să comenteze situaţia invocată de tinerele candidate. Dar pe membrii comisiei nu i-a putut opri nimeni din bîrfit. Chiar atît de mult s-a degradat societatea, încît femeile au ajuns să fie privite ca simple obiecte sexuale?! Dacă era vorba de angajare la un bordel (PSD, PNL, PMP etc.), înţelegeam, dar aşa? – Ia să folosim noi ,,Istoria necenzurată a românilor”, a cronicarului Adi Sfinteş, şi să ne amintim cum s-a făcut tranziţia de la Burebista la Decebal, deoarece, după cum o să vedeţi, istoria e repetabilă şi, de cele mai multe ori, e şi băşcălioasă! ,,După trecerea lui Burebista la domnul Zalmoxe (sau Zamolxe, cine mai ştie după 2.000 de ani?), Deceneu s-a suit pe tron, mîndru nevoie mare. Problema era că nu prea mai avea pe cine să conducă. Ţara era vraişte, se împărţise în regiuni, cică istorice, iar economia era un morman de fiare sălbatice mari şi înspăimîntătoare. Marele noroc al lui Deceneu era că producţia de vin se menţinea la cote acceptabile, datorită dărniciei naturii şi nicidecum hărniciei dacilor. Consultat de urgenţă, Silvius Brucanus, un pseudonim de altfel, a pronosticat că e nevoie de 150 de ani ca ţara să se trezească la realitate. Dacii au protestat, ei considerînd suficiente cîteva ulcele pline cu zeamă de varză roşie pentru a infirma vedeniile oracolului de la Dămăroaia, fostă Sugidava. Acesta, iritat la culme, le-a aruncat printre ultimii 32 de dinţi un «stupid people», de s-au crucit bieţii oameni vreo două ceasuri. Că ei, săracii, n-avuseseră cînd să înveţe limbi străine, fiindcă se culcau devreme şi se trezeau, pardon de expresie, tîrziu. După remarca lipsită de tact, Brucanus şi-a continuat prognozele. Potrivit acestora, lucrurile ar fi trebuit să meargă bine, «n-aşa?», că va apărea capitalul roman. Şi aşa a fost. La 150 de ani după predicţii, capitalul roman a apărut sub cele mai diverse forme: catapulte, berbeci de dărîmat ziduri, săbii, săbioare şi alte scule. Inclusiv Apollodor din Damasc, un fel de Traian Băsescu, dar mult mai uman. După ce l-a ascultat pe celebrul oracol, fiindcă se plictisea, Deceneu s-a hotărît să facă şi el ceva pentru ţară. Şi a făcut un cumul de funcţii. Mai întîi a cumulat funcţia trecătoare de rege cu cea eternă de popă-şef, motivînd că nu-i ajunge leafa, el fiind suferind, după cum bine ştiţi din capitolul doi, de ciroză. După ce a analizat situaţia şi a ajuns la concluzia că vremurile sînt tulburi, compensaţiile la medicamente abia de se văd, iar duşmanii atît aşteaptă, să dai un semn de slăbiciune, s-a instalat şi în jilţul de mare judecător. Rămîne de apreciat că a făcut lucrurile pe faţă, nu s-a ascuns, ca alţii, în spatele principiului separării puterilor în stat. Şmecher fără pereche, Deceneu a dat o hotărîre de guvern (că el era şi guvern, am uitat să vă spun) prin care a abrogat pedeapsa cu moartea pentru regii în exerciţiu. În sfîrşit, Europa putea respira liniştită: în Dacia era mare ştab unul care nu părea să aibă vreo abilitate managerială. Popa a rămas mare sculă pe basculă la Sarmizegetusa, pînă cînd a dat colţu’ şi i-a luat locul unul Comosicus. Tot un popă. «Tot un drac», murmura norodul, atît cît mai rămăsese. Că am uitat să vă spun, după moartea lui Burebista, Dacia se împărţise în patru, apoi în cinci euroregiuni, c-aşa-i învăţase cineva că s-ar putea integra mai repede în lumea civilizată. Astfel explică analiştii politici evenimentele, dar realitatea e că dacii se săturaseră pînă peste cap de conducătorii lor, de prescură şi de apa sfinţită pe care-o beau în lipsa cuvintelor tradiţionale – miel, brînză, vin, chiar şi viezure – pe care mai că le uitaseră. Singura faptă mai acătării a lui Comosicus a fost că a murit şi i-a lăsat locul lui Scorillo. Ăsta se ţinea de filosof, de stăteau dacii zile-n şir uitîndu-se-n gura lui, întrebîndu-se ca proştii: «Mă, de unde le tot scoate, c-o are destul de mică?!». În sfîrşit, deşi nu prea agreau filosofii, dacii l-au păstrat vreo 40 de ani la conducere, numai de frică să nu le vină dracului în fruntea ţării vreun nenorocit de popă. Că nu puteau uita cît pătimiseră sub cei de dinainte. Dar, pînă la urmă, şi filosofii înghit gutuia, ceea ce făcu şi Scorillo, care, din acest motiv, destul de întemeiat, nu mai prinse scandalurile cu care a umplut fi-su lumea antică. Diurpaneus îl botezase tac-su, care, ca orice dac, era precursor la orice a apărut ulterior pe mapamondul lumii, dar după cum se va vedea, numele nu i s-a părut prea cool şi îşi va lua un altul, devenit renume, în urma unor cafteli petrecute pe ambele maluri ale Dunării”. Dar astea le vei afla, iubite cititorule, de-abia în capitolul următor. – Deşi nouă ni se pare uşoară, tranziţia a fost grea pentru daci. Dar ei nu băgau de seamă, săracii, că trăiau din amintiri. E drept că Brucanus le prezisese 150 de ani de tranziţie, dar amintirile din vremea lui Burebista le ţineau de cald pe puţin 300 de ani. Că nu se puteau uita aşa uşor chefurile de la plenarele şi congresele de tot felul, nici cum îşi făceau concediile la mare, unde, după două-trei ulcele de vin, îi căsăpeau pe turiştii greci, pătrunşi în spaţiul carpato-danubiano-pontic fără viza aferentă. Rugăciunile de tristă amintire din vremurile lui Deceneu şi Comosicus îi iritaseră vizibil, şi de-aia unii îşi luaseră cîmpii, cîte zece hectare, conform Legii 18. Codrii nu şi-i luaseră, fiindcă aşteptau legea junglei, prin care prefecţii, parlamentarii şi toţi ceilalţi tarabostes din aparatul de stat şi-i vor însuşi, prin interpuşi, ca să aibă DNA-ul de lucru măcar vreo două mii de ani. Scăpaţi cu greu de talibani, şurubul reformelor s-a mai lărgit cu un deget, iar ajutoarele din Imperiul Roman începuseră să le dea speranţa că, odată şi-odată, se vor integra în lumea bogată şi civilizată, deşi civilizaţia nu-i interesa nici un pic. – Andreea Paul Vass îi îndemna pe români să muncească, dacă vor să iasă din sărăcie. Primul care i-a ascultat îndemnul a fost soţul ei, unul dintre cei trei acţionari ai firmei ,,Romcontrol” S.A., care s-a spetit cu dosarele de restituire a proprietăţilor, dosare care au fost, de regulă, supraevaluate. Şi, fiindcă nu-i place să-şi vadă bărbatul trîndăvind, l-a încurajat să aibă contracte fără număr cu statul, pe care ea îl reprezenta (cu clanţa) la cel mai înalt nivel. – Elena Udrea s-a supărat că un aşa-zis ziarist a făcut-o ,,paţachină, adică tîrfă, incultă şi maimuţă care se suie în copac”. E incredibil pînă unde s-a ajuns, în ţara asta, cu lipsa de respect faţă de putori. Pardon, faţă de valori. – Personajul hamletian (a fi sau a nu fi penelist, asta-i întrebarea întrebătoare) Dacian Trabantian Cioloş, care încă-i plătit de U.E. cu 8.333 de euro pe lună pentru a nu face prostii (dar face!), ne îndeamnă pe noi, urmaşii lui Burebista, Decebal şi compania de sunet şi lumini, să ,,colonizăm inteligent Occidentul”. În traducere liberă: uşcheala din România, că sînt incapabil să fac lucruri bune…
Contele de Monte-Cristo
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-90/

anaf,
CONTELE DE MONTE-CRISTO,
dna,
elena udrea,
fotbal,
noiembrie,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
ptru,
Revista România Mare,
Romania,
saptamana pe scurt,
sport,
traian basescu
duminică, 6 noiembrie 2016
Săptămîna pe scurt - 05.11.2016
– Eu cu cine votez? – Lăsaţi copiii să refacă România Mare!
-Cum făcea amor Gigi Becali – Alianţa Mafiei parlamentare împotriva DNA – Bunicul-porno – Războiul chiloţilor – „Poveşti nemuritoare”, de Dacian Julien Sörös – Pielene, blana înapoi!
– Iliescu nu se dă dus – Pensie de 24.000 de lei – Cu vaca-n portbagaj – Culmea plagiatului – Biroul Ovul – E femeile mai şucare decît bărbaţii? – La ce vîrstă se maturizează bărbaţii?
– Elena Udrea se dă la alt mongol – Marea viermuială
– A devenit o modă, de la Caragiale încoace, să întrebi ca prostu’: eu cu cine votez? Măcar cetăţeanul turmentat avea scuza că nu-şi luase jocul, dar contemporanii noştri n-au nici una. O fac din laşitate, nu din ambiguitate. O fac cu bună ştiinţă, nu din neştiinţă. O fac cu interes, nu din dezinteres. Sînt bine informaţi, dar în spatele întrebării pseudo-tragi-comice îşi ascund adevăratele intenţii. Au avut întotdeauna cu cine vota, dar au preferat ochelarii de cal, spiritul de turmă, satisfacţia primară de a fi în tabăra învingătorilor. A jefuitorilor. N-au votat niciodată cu capul. Nici cu inima. Au votat întotdeauna cu burdihanul. Cei mai parşivi sînt aceia care se consideră deasupra spectacolului public, care pretind că sînt spirite superioare ce nu pun botul la vrăjeală, deşi, prin non-combat, girează, de fapt, marile fărădelegi care se comit în numele democraţiei. Au dreptate, parţial, doar aceia care sînt sinceri. Cu marile partide chiar nu merită să votezi. Sînt nişte găşti de cartier formate din bagabonţi, curve politice şi peşti, aspirante la statutul de mafii. Chelneri de bacşişuri mici, în spirit, mari şpăgari, în fapte. Dar în cazanul electoral fierb întotdeauna şi oameni de calitate, oneşti, demni, patrioţi, inteligenţe sclipitoare. Ei pot fi găsiţi la partidele mici, fiindcă numai oamenii de mare caracter participă la războaie inegale, cu scopul de a schimba în bine societatea mizeră în care trăim, pentru a nivela nedreptăţile înfiorătoare. Nu mai veniţi cu scuza că ,,n-am cu cine să votez”, că nu mai ţine. Aveţi cu cine vota, şi aţi avut întotdeauna, numai că aţi fost nedrepţi şi aţi căutat pete în soare. Uite, eu critic nenorocirile din societatea mizeră în care trăim, văd că ne conduce o clasă politică depravată, chiar criminală, dar am avut întotdeauna cu cine să votez. Şi n-am regretat niciodată votul meu. Nu-mi plec privirea cînd mă uit în oglindă. Am votat întotdeauna cu România Mare, în speranţa că, într-o zi, acest partid se va desfiinţa şi va deveni o patrie. Faceţi ca mine, şi veţi redescoperi mersul biped! – Politicieni de doi bani manipulează mişcarea unionistă în scopuri electorale. Îi întreb şi eu pe Popeye Marinarul, pe Mickey Mouse şi pe ceilalţi nevlegi, de ce n-au făcut nimic pentru unire cînd au fost la putere? Pe Iohannis n-are rost să-l întrebi ceva, pînă vine răspunsul, îşi termină mandatul. Şi altul nu mai pupă, mai ales după ce a pus jandarmii să-i cotonogească pe tinerii unionişti. Băi, aceştia, voi nu sînteţi români? Lăsaţi copiii patriei să înfăptuiască România Mare! Lăsaţi istoria să-şi urmeze cursul! ,,Cine a îndrăgit străinii, mînca-i-ar inima cîinii…”. Parcă aşa scria Eminescu, românul absolut.
– ,,Studenţii români sînt adevăraţi zei! Ei ştiu totul despre orice domeniu, iar eu abia dacă ştiu ceva”. Aşa i-a caracterizat o studentă britanică pe tinerii români studioşi din Regatul Unit. Ce nu ştie englezoaica e că în România, ţara cu cel mai mare surplus de materie cenuşie pe cap de locuitor, n-au dreptul să conducă decît proştii. – Nu vă mai spun că şefa de promoţie de la Sorbona este Andreea Grad, o bistriţeancă din Lunca Ilvei, că iar v-o luaţi în cap! – Cardul de sănătate n-a funcţionat 3 zile! O eternitate, pentru cei aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte. Şi ce face tehnocratul Voiculescu în vremea asta? Se hîrjoneşte cu liberala Alinuţa…
care-a căzut şi şi-a rupt puţa. – Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Nu, nu pentru delictul de ,,ochi alunecoşi, inimă zburdalnică”, ci pentru infracţiunile de fraudă cu fonduri europene şi luare de mită. Padre, n-ai ştiut că banu-i ochiul dracului, sau la voi e sarcină de serviciu? Ce Dumnezeu furaţi aşa, ca în tîrgul lui Cremene?! Nu-mi mai amintesc exact, preasfinţiei tale i se spunea Teodosie Şpagoveanu?
– Citim pe Net şi ne îngrozim: ,,Gigi Becali făcea amor cu lumina stinsă şi cu ciorapii de lînă în picioare” (Bravo lui, aşa se apără scriitorii de răceală!); ,,Ejacularea feminină, cel mai mare mister al omenirii!” (Poate pentru Cătălin Botezatu). Băi, aceştia, ia mai terminaţi cu prostiile, că vă aud copiii de la şcoala ajutătoare: Nicuşor, Dacian, Victoraş, Daniel, Bogdănel, Alinuţa… – Unii se miră că C.P. Moliceanu le-a cerut colegilor de bancă parlamentară să se alieze, indiferent de mafia din care fac parte, împotriva DNA. De ce vă miraţi, deontologilor? Astea sînt regulile jocului ,,hoţii şi vardiştii”, la care asistaţi impasibili. – Să vedem, la alegeri, cîţi români votează împotriva justiţiei şi, mai ales, a tragerii la răspundere a derbedeilor politici. Îşi va mai permite electoratul lui Motocicleanu să paraziteze sistemul politic? În mod normal, golanii ăştia de la ALDE, PMP, PTRU şi celelalte păduchelniţe antinaţionale nu vor intra în Parlamentul României. Aceeaşi soartă ar avea-o şi organizaţia fripturisto-teroristă UDMR, dacă nu i-ar face respiraţie gură la gură şi PNL, şi PSD, în acelaşi timp… – Guristul Mihai Trăistariu este revoltat că pozele sale în portjartier şi cu chiloţii de tablă la purtător, postate pe Net, au un impact mult mai mare în raport cu cele 5 piese înregistrate anul acesta. Nu te mai revolta, prefăcutule! Îmbracă-te şi cîntă! L-a văzut cineva pe Dan Spătaru în chiloţi (cu excepţia Sidei, soţia sa)? Nu-i nimeni vinovat că-ţi vizitează profilul de cocotă masculină mai mulţi obsedaţi sexual decît melomani. – Chinezul Wang Deshum a debutat în modă la 80 de ani, fiind supranumit bunicul-sexi. E un fel de Mircea Ionescu-Quintus, bunicul-porno al defilărilor politice româneşti. – După invazia bărbaţilor mai vechi decît piramidele, au intrat în războiul internautic şi voluptuoasele, care se consideră mult mai hot decît osoasele. Această desfăşurare de forţe, acest război necruţător al chiloţilor, se desfăşoară sub ochii bulbucaţi de curiozitate ai obsedaţilor de… frumos.
– Bogdan Diaconu, prietenul electoral al lui Victor Ponta, susţine, în nişte înregistrări publicate pe diferite site-uri, că ,,Ponta e fricos şi instabil, are probleme psihice. (…) Zici că-i o femeie la ciclu”. Dacă-i aşa, de ce nu-l daţi jos de pe cort pe puradel? Mă, dar ce prieteni are şi Ponta! Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, Bogdan Diaconu! Unde i-o fi cunoscut? La şcoala de corecţie? În Parlament? – Anunţ important: Editura ,,Profitorul oficial” a reluat colecţia de mare succes ,,Poveşti nemuritoare”. Primul volum se numeşte ,,Platforma România 100” şi este semnat de Dacian Julien Sörös. – Soţia lui Marius Pieleanu, sociologul (ce glumă bună!) de serviciu al PSD, a fost avansată de Iohannis la gradul profesional de chestor de penitenciare. Evident că doamna Maricica n-are nici o vină că soţul ei violează cu sălbăticie sociologia. Nu ştiu dacă Marius a întors deja armele şi, de acum, Iohannis va apărea cu procentul de 150% la capitolul încredere, cert este că distinsul ciufulit are o datorie morală faţă de PSD şi compania de hoţomani. Ar trebui, pînă nu va avea soarta ursului de la Sibiu, să le cam dea pielea înapoi. – Klaus Iohannis a declarat, de luni pînă sîmbătă, că n-are nimic împotriva căsătoriei persoanelor de acelaşi sex. Al dracu, Pieleanu! – Un fost sepepist, decorat de Cîrpa Kaghebistă, a fost arestat pentru că întreţinea relaţii sexuale cu nişte copiliţe cu vîrste cuprinse între 13 şi 16 ani, cu bomboane, ciungă şi bani de-o citronadă. Nu vă mai spunem că filmările se desfăşurau în judeţul Vaslui, iar fostul sepepist era angajat la bordelul autointitulat ,,România TV”. Lucrurile astea se înţeleg de la sine. – Radu Cîmpeanu, primul preşedinte al PNL după cacealmaua din 1989, a încetat din viaţă la vîrsta de 94 de ani. A fost un personaj interesant al anilor ’90, obţinînd 10,64% la alegerile din Duminica Orbului, după bolşevicul travestit în om de bine. Dumnezeu să-l ierte! Nu pe Iliescu, pe Cîmpeanu! – În aceeaşi zi s-a stins şi Elisabeth Raţiu, soţia celui de-al treilea clasat (din trei candidaţi) la alegerile din 20 mai 1990. Numai pe Iliescu-l doare-n basca proletară.
– Fostul procuror general Ilie Botoş s-a pensionat la vîrsta de 51 de ani. Generalul cu patru stele va avea de înfruntat greutăţile vieţii, dintr-o pensie de 240 de milioane de lei vechi! Pe lună, nu pe an, cum ar putea crede oamenii cinstiţi. Bă, mînca-v-aş ochii, pe englezeşte, ce ţară e asta?! – Nişte brăileni, veri buni cu Tîndală, au fost surprinşi pe o şosea din Buzău cu o vacă în portbagajul Daciei 1310. Boii încă nu ieşiseră de la şedinţa solemnă a celor două Camere. – Titlul programului ,,România 100” al lui Cioloş este un plagiat după Victor Ponta. Asta-i culmea plagiatului! Totuşi, Victor Viorel are umor, susţinînd că restul nu-i plagiat. Încă. Şi că nici el nu s-a apucat de treabă, fiindcă are o problemă juridică cu tasta Copy Paste. Al naibii cîrlan! Orice ar spune detractorii lui, doctorul e doctor şi-n pielea politică goală… – Întrebări chinuitoare: primarul din Voluntari este peste primarul Capitalei, sau invers? – Va deveni Bill Clinton primul domn al SUA, fiind soţul soţiei sale? Ar cam fi timpul, căci pe vremea cînd era şef la Casa Albă, i-a bombardat pe toţi, din toate poziţiile: şi pe sîrbi, şi pe irakieni, şi pe Monica Lewinski. – În mod sigur, după alegeri, Biroul Oval se va numi Biroul Ovul. – E femeile mai deştepte decît bărbaţii, sau e mai şucare? Hillary Clinton, Angela Merkel, Teresa May, Gabriela Vrânceanu Firea, Carmen Iohannis şi alte gagici conduc mapamondul lumii. Ne-am întors în matriarhat şi nici măcar n-am avut nimic de obiectat. Femeile e ca pisicile: pîş, pîş, pîş, te adorm şi, pe urmă, redecorează planeta. Colo o bombă, dincolo niscai refugiaţi, mai hacana un exit fără preaviz, pe televizor – un peşte de sticlă, la Cotroceni – o nouă cantină… Nu vă mai spun că-n matriarhat nu prea ştie nimeni cine-i tatăl şi cu ce se ocupă cînd nu procreează. – Cercetătorii britanici au stabilit că bărbaţii se maturizează la 43 de ani! Fugiţi, bă, de acilea! I-aţi văzut pe Băsescu, Iohannis şi gaşca de weekend? Par ăştia că ştiu pe ce lume sînt? Dar Charles al vostru ce cusur are? Singurul bărbat care s-a maturizat la 43 de ani este Elton John. S-a căsătorit cu David Furnish, celălalt bărbat din Regatul Unit. – Cît despre noi, aflaţi că sîntem bine, sănătoşi, şi că în România bărbaţii preferă să bea decît să se maturizeze. – Romantic incurabil, Traian Băsescu îi sugerează Elenei Udrea să mai facă şi ceva activ după refugierea în religie. Păi tot ce ştie să facă blonda de la drept e imoral, e ilegal, sau e păzit. – Andreea Paul Vass, nepoata Ghizelei Vass şi verişoara lui Bogdan Olteanu, e contrariată că există persoane care ,,au rentă viageră pe viaţă”. De aceea le recomandă să facă un pas înapoi în spate. – De-a dreptul criminal dispreţul cu care au fost tratate sănătatea şi educaţia românilor după lovitura de stat din 1989. Dacă în 1990 îşi desfăşurau activitatea 59.000 de medici, acum mai sînt aproape 39.000, o scădere de 42%! Din 27.327 de unităţi şcolare au mai rămas 18.707, iar populaţia şcolară a scăzut de la 5.544.648 la aproximativ 3,5 milioane, în condiţiile unui abandon şcolar de 17%! În schimb, avem veşti bune dinspre cei 245.000 de analfabeţi: s-au înscris în politică şi o duc bine. Peste 90% dintre ei au devenit (şi) doctori. Dar nu e periculoşi, nu face injecţii… – În timp ce Benone Sinulescu crede că n-are toată ţigla pe casă (,,Nu ştiu însă dacă sînt sănătos la cap”), Ciprian Marica e convins că toate cremele pe care le foloseşte pentru a-şi hidrata tenul îl vor ajuta în cariera de linge pizza, pe care o practică după ce a părăsit fotbalul. Adică după ce a plecat de la Şahtiorul lui Lucescu. – Cercetătorii în vagine de piatră au descoperit că virusul HPV a fost transmis pe cale sexuală (cum altcumva?) către homo sapiens, după ce maimuţicile lor s-au dat în bărci cu neanderthalienii, mai alaltăieri, acum abia 100.000 de ani. Nu te joci cu oamenii de ştiinţă! Ceea ce nu au aflat liber cugetătorii e că neanderthalienii foloseau prezervative de piatră cu care, în preludiu, îşi linişteau partenera. Sau partenerul, că Iohannis deja acceptase ideea de parteneriat civil. Pentru cine a deschis ochii mai tîrziu, pe atunci, prezervativul proteja mîna păroasă (au trebuit tot 100.000 de ani ca un alt cercetător de obeliscuri să coboare husa mai jos) cu care tovarăşa Nina era lovită-n occipitalul capului. Dacă-şi mai revenea, bine, dacă nu, intrau în scenă cercetătorii obraznici. Pardon, britanici. – Elena Udrea, cea care a vrut să lichideze monarhia norvegiană, ea fiind o republicană devotată, a dat de pămînt şi cu Attila, conducătorul hunilor, cel care-n anul 452 s-a oprit ca prostul la porţile Romei, numai pentru că Papa Leon s-a îmbrăcat la ţol festiv şi i-a ieşit în întîmpinare cu nişte tovarăşi din subordine. Masteranda în teologie neortodoxă susţine că n-a fost Attila, ci Ginghis Han, chit că mai avea de aşteptat vreo şapte secole ca să vadă lumina de la capătul tunelului intrauterin. Pe biata fată o trage aţa către asiatici; deşi ambii conducători au abuzat sexual o mulţime de consiliere planturoase, se zice că Ginghis Han e number one, peste Traian Băsescu, celălalt mongol sadic. Aşa că-i recomandăm junei, cu toată consideraţia pentru jertfa-i intelectuală, să urmeze şi un master în istorie. S-o ia uşor, să înceapă cu Fărîmiţă Lambru, după care să se bage cu toată încrederea şi în Vlad Ţepeş. Pe urmă poate să fumeze şi o ţigară, fără a se simţi vinovată că l-a tras în piept pe Diavolul Chior. – Pînă la urmă, Elena a înţeles că ea avea fantezii cu Ginghis Han, dar o satisfăcea Attila. Totuşi, se bucură pînă la orgasm că nu a confundat Dieta de la Augsburg cu vreo cură de slăbire în grup. Aici e psihanaliză curată, pe biata fată, această martiră a mitei, o trădează subconştientul. – A început marea viermuială. Care-i pupă moaştele lui Dragnea, care se dă în bărci cu Cioloş, care o trage de şurubel pe Alinuţa… Toţi gîndacii de bucătărie şi-au dat cu cremă de ghete şi au ieşit la vînătoare de furnici. Şi-n vremea asta, în România, în fiecare seară, 200.000 de copii se culcă flămînzi. Nenorociţilor, ce-aţi făcut cu ţara noastră?
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-88/

CORNELIU VADIM TUDOR,
dna,
noiembrie,
pmp,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
saptamana pe scurt,
udmr
miercuri, 19 octombrie 2016
Comunicat de presă - PRM
PRM a atins pragul de 5% în sondajele de
opinie București, 18 octombrie 2016:
Partidul România Mare (PRM) se
află pe un trend vizibil crescător în sondajele de opinie, ajungând la
pragul psihologic de 5%. În urmă cu cîteva luni, PRM se afla la 1,4 % și
- începând cu luna august - și-a definitivat și a aplicat un program
sever de reformă atât la nivelul organizării interne, cât și în ceea ce
privește mesajul transmis către electorat.
Rezultatul sondajului intern al PRM demonstrează că românii au înțeles că Partidul România Mare a fost, este și va rămâne singurul partid autentic naționalist din România.
'Dacă în luna septembrie PRM era cotat la 3%, în prezent ne aflăm foarte aproape de pragul de 5%, respectiv cu 4.3%, adică peste marja de eroare a sondajului. Venirea Lidiei Vadim Tudor alături de partidul fondat de tatăl ei, Corneliu Vadim Tudor, a făcut ca electoratul să devină atent la mesajele și acțiunile Partidului România Mare', a declarat Valentin Vasilescu, directorul de campanie al PRM, precizând că 'prezența Lidiei Vadim Tudor, mesajul clar de reformă și întinerire, precum și hotărârea de a lupta împotriva săraciei și a corupției, va duce Partidul România Mare acolo unde îi este locul, în Parlamentul României' .
PRM a efectuat, în perioada 12 — 16 octombrie 2016, un sondaj de opinie, pentru uz intern, cu privire la intenția de vot a românilor, în perspectiva alegerilor generale din 11 decembrie. Sondajul a fost efectuat telefonic, pe un eșantion de 2.031 cetățeni români, din mediu urban, la nivel național. Marja de eroare este de 3%.
Sondajul a avut o singură întrebare: Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, cu care partid ați vota? Din totalul celor intervievați, un procent de 45% a declarat că nu va vota sau reprezintă indecișii.
Din lotul celor care și-au exprimat opțiunea de vot, s-au centralizat următoarele rezultate:
1. PSD — 37,6%
2. PNL — 27,2%
3. USR — 7,2%
4. ALDE — 6%
5. UDMR — 5,2%
6. PRM — 4,3%
7. PMP — 4,1%
8. PRU — 1,5%
9. ANR — 1,2%
10. Altele — 5,7%
Biroul de Presă al PRM
duminică, 16 octombrie 2016
Săptămîna pe scurt - 12.10.2016
– Nişte golani – Pedepse soft – Mike Tyson a vizitat sălaşul
hoţilor – Israela nu vrea Armonia în patul conjugal – Kelemen Cap de
Lemn – Premiul Nobel pentru Terorism – Adrian Ghenie stabileşte un nou
record – Adrian Severin loveşte la rotula de jos
– Ultimele aventuri ale preafericitei Elena Udrea – Alina Gorghiu-Dej: ochi alunecoşi, inimă zburdalnică – Soarele se învîrte în jurul Pămîntului plat – Radio Erevan: Armenia-România, 5 la 0
– Raluca Prună dezvăluie că nişte foşti judecători, profitînd de ambiguităţile legislative, au pensii de aproape un miliard de lei pe lună! Şi vor rămîne cu ele, c-aşa-i în ţara hoţilor îmbrăcaţi în robe! – Actorul Robert de Niro i-ar da un pumn în faţă lui Donald Trump. Va trebui să stea la rînd. Lista de aşteptare e lungă. – Sebastian Ghiţă susţine că CTP încasa 5.000 de euro lunar de la S.O. Vîntu, ăla de îngropa rahaţi (sau rakeţi, n-am înţeles exact, înregistrarea avea un bîzîit de muscă verde) prin dealurile Moldovei. Dar nu-i dădea pe card, sau peste gard, în sacoşă de plastic, ca toată lumea mafiotă, nu, îi băga într-o carte scobită! Asta explică gravele carenţe culturale ale cyborgului. El, săracu’, citea doar coperta! CTP-ul a reacţionat cu jumătate de gură, pe cealaltă înghesuind-o într-un colţ al universului interior, vorba filosofului Costi Ioniţă, precizînd, în stilul său futurist, că a fost sub contract, pînă în 2009, cu trustul marelui şmanglitor. Banii nu-i erau aduşi într-o carte, deoarece nu le suportă, el ştiind deja totul despre nimic, ci într-o farfurie zburătoare de pe vremea mînzului sec, şi-i erau turnaţi în şoşoni cînd pleca de la madam Popescu. Trebuie să-l credem, asta-i realitatea borfaşilor! – Tot mai mulţi români se sinucid din cauza datoriilor la bănci, mai ales aceia care au luat credite în franci elveţieni. Şi-n vremea asta, Statul Român forează după creier în nasul lui Cioloş. De ce trebuie să fie românii robii băncilor? Pentru că sînt conduşi de jigodii. – S-au dat cîteva condamnări în cazul Microsoft. Praf în ochi, marii bandiţi au scăpat deocamdată şi-şi rumegă mălaiul prin paradisuri fiscale. Pinalti şi-a dat autogol: 6 ani cu executare. Ceilalţi ciorditori au încasat mai puţin, fiindcă au dat pe goarnă tot ce-au ştiut şi au jucat rolul mafioţilor pocăiţi în faţa instanţei. Adevăraţii artizani ai jafului de 40 de milioane de euro pus la cale de PDL, dar cu implicaţii transpartinice, sînt în libertate. Dar n-a cîntat cocoşul de trei ori pe gardul DNA, că băieţii veseli s-au lepădat de Satana. Dar pe Satana îl durea-n crucişător, c-avea o blondă pe-un picior. – Văzînd că PNL stă destul de foarte naşpa în sondaje, Klaus sare la capul (deşi termenul este impropriu) PSD. Dar nici baronul de Teleorman nu se lasă şi-i dă una constituţională de la brîu în jos. Bată-vă norocul să vă bată de golani! Jucaţi piesa asta de teatru ca să le smulgeţi votul proştilor. Nu mai bine le decartaţi cîte-o pungă de făină şi-un litru de ulei, ca să vă recunoască după amprente? Dacă le mai daţi şi o ţuică, îi treziţi la realitate, ca să nu mai vorbim că mirosul de mititei îi scoate la produs voturi şi pe decedaţii mortal. – În continuarea distracţiei electorale, Ponta a declarat că nu dă doi bani pe Iohannis, tot aşa cum n-a dat o ceapă degerată pe Băsescu. Doctorul, tot doctor! Îl bagi la izolare, îi scrii urări de bine pe toate zidurile patriei, dar el tot dă din clanţă. Probabil din obişnuinţă. – De Ziua (Ne)educaţiei, Mike Tyson, celebrul consumator de urechi, a vizitat ringul de box cu umbrele trecutului, numit impropriu Palatul Parlamentului, şi a asistat, din colţul roşu, la şedinţa somnolentă a sparring-partenerilor. Din păcate, n-a dat nici un cap în gură, fiindcă domnul Cernea era la o defilare de delfini şi lesbiene heterosexuale, desfăşurată la Lehliu-Gară. În ciuda acestui neajuns, Mike Nebunul a fost supermulţumit de piftia de urechi de parlamentari pe care a servit-o la cantina săracilor cu duhul, aflată un etaj mai jos decît genunchiul broaştei. Totuşi, în ciuda răutăcismelor, vorba lui Hagi, trebuie apreciată sinceritatea senatorilor de a invita în sălaşul hoţilor un derbedeu celebru, pentru care educaţia înseamnă exact ce înseamnă şi pentru ei. – Braconierii vor să vîneze legal speciile protejate. Cu demenţii ăştia care-şi zic vînători, dar sînt criminali cu sînge rece, nu mai sînt în siguranţă nici urşii, nici pisicile sălbatice, nici curvele de pe centura politicii. E inutil să mai spunem că toţi şefii aşa-ziselor asociaţii ale braconierilor sînt politruci care, pentru că în patul conjugal trag cu gloanţe oarbe, se poartă cu vînatul ca în codru. Aceşti impotenţi nenorociţi ar trebui băgaţi în ţarcul lui Ţiriac exact în acea perioadă a anului în care Haplea în Chiloţi simte în nări mirosul de sînge de mistreţ. – Antisemitismul înfloreşte pe mapamondul lumii globului pămîntesc. Între Israela şi iubitul ei, pe care nu mai ştiu cum îl cheamă (ceea ce nu mai ştie nici el din cauza meandrelor concretului dintre cîrciumă şi domiciliul conjugal), s-a băgat, culmea deznădejdii, Armonia. Nu armonia cu a (mic), ci aia cu A (mare). S-a băgat atît de adînc încît juna Israela (abia 0,8 primăveri) a fost deshumată din groapa emisiunilor culturale de la miezul nopţii, domeniu în care nimeni nu-i mai expert ca Capatos (sic!). Dar ce ne facem cu conflictul ăsta de pe Înălţimile Golan, acolo unde Armonia n-avea ce căuta decît dacă o mînca rău Peninsula Sinai. Nu ştie oare că amanţii Israelei e, în general, periculoşi? Că Orientul Mijlociu e un teren minat? Vrea ca şi Balcanii să se crăcăneze pe un butoi de pulbere? Armonico, linişteşte-te, fato, că ne acuză umanitatea omenirii de antisemitism! Reglează-ţi jiglerul la alt mecanic, în alte zone de conflict, eventual la bordel! Tu nu ştii că sexul guvernează Universul? Ai idee cîte războaie devastatoare au pornit din zonele erogene? Ai grijă, Israelele e răzbunătoare! – Dacian Cioloş e băiat bun, dar pe tarla. La sosirea avioanelor F16 la Feteşti, a declarat, pătruns de emoţia curentului de pe Braţul Borcea, că este, citez cu lacrimi de crocodil în ochi, ,,un moment istoric”. Băi, Daciane, ce moment istoric este cînd cumperi avioane second hand pentru apărarea ţării? Parcă retrăim anii ’90, în care se închinau ode conservelor expirate, aduse sub formă de ,,ajutoare”. Oi fi tu băiat de treabă, dar se vede de la Bruxelles că vii dintre limba vacii şi rochiţa rîndunicii. Apropo, cum se zice la voi, în Sălaj, mereu m-am întrebat: ce ascunde rîndunica sub rochiţă? Dacă-mi răspunzi la întrebarea asta, chiar este un moment istoric. – Andreea Răducan se mărită, e nuntă-n cartierul campionilor olimpici! Fata asta ne-a adus atîta bucurie încît merită toată fericirea de pe lume. Casă de Piatră, campioano! Pe retina timpului vei rămîne salutînd planeta, mută de admiraţie, de pe umerii lui Octavian Belu, într-o vară australă de neuitat. – Mumia mumiei lui Lenin, care răspunde la apelul bocancilor cînd este strigat Kelemen Cap de Lemn, susţine că Parlamentul e o glumă de cînd tehnocraţii au preluat puterea executivă. N-a specificat ce fel de glumă, dar de cînd organizaţia fripturisto-teroristă UDMR s-a aburcat în acel prepeleac, e o glumă proastă. Iar Hunor, care deunăzi afirma la Tîrgu Mureş că nu se lasă pînă cînd nu pune România pe butuci (adică s-o lase fără Transilvania), e un patruped cu coada-n faţă. Aşa că Parlamentul nu e decît o troacă, din care se hrănesc udemeriştii (a nu se confunda această categorie de suine cu marea majoritate a maghiarilor, care sînt oameni la locul lor, acasă la ei, în Ungaria). – Victor Grigorescu, ministrul Energiei Personale, demn urmaş al vechilor structuri, susţine că site-ul lui, vizitat de 14 prostocraţi pe zi, i-a adus, din închiriere, venituri de aproape 8 miliarde de lei vechi anual! Aşa cum deja ştiţi, tehnocraţii ne iau de fraieri. De fapt, ca să fim sinceri, ăştia nu-s nici tehnocraţi, nici prostocraţi. Sînt hoţocraţi. La Grigorescu e o tradiţie de familie. – Premiul Nobel pentru Terorism l-au luat ostatic, în 1994, Shimon Peres şi Yasser Arafat. Pacea a ţinut cît s-a desfăşurat ceremonia de decernare a premiului. Anul acesta, l-a primit preşedintele Columbiei, pentru că în urmă cu o lună de zile a încheiat un acord de încetare a ostilităţilor, care durează de 50 de ani (peste 260.000 de morţi), cu gherilele marxiste, acord pe care columbienii l-au respins prin referendum. Cred că ăştia care au decernat premiul au tras zdravăn pe nas înainte. Nu-i vorbă, au şi avut de unde. – Adrian Ghenie loveşte din nou: o pînză de-a sa a fost vîndută la o licitaţie, la Londra, cu 7,8 milioane de euro. Durerea mare e că pictorul nu mai este proprietarul creaţiei sale, vîndută anterior la un preţ modic, aşa că s-a ales cu praful de pe tobă. Şi cu gloria deşartă. Dar să nu-l plîngem. I-a crescut cota, şi va putea scoate sume asemănătoare pe următoarele mîzgăleli care i-au înnebunit pe iubitorii de Mădălina Ghenea. Milionarii, dacă nu v-aţi prins, că ăsta a fost un subiect cultural. – Dar să revenim la hoţii noştri, mari iubitori de subtilităţi legislative. Adrian Severin ne-o trage scurt la rotula de jos. Susţine, cu argumente mîrlăneşti, că dacă toată lumea fură, iar cei prinşi sînt pedepsiţi, ar trebui schimbată legea, că nu e bună. Dăunează la ten şi la stomacul burţii. Adică ar trebui băgaţi în sala de lectură cu pijamale dungate ceilalţi cetăţeni, ăia cinstiţi. Că într-o democraţie, majoritatea (hoţilor) hotărăşte. Acest Severin va deveni scriitor de penitenciar în curînd, deşi ar fi trebuit ca la această oră să fi avut deja publicată o ediţie a operelor complete. Numai dacă l-ar fi întrebat cineva despre loviturile financiare pe care le dădeau bursucii, din vizuina în care se scărpinau împreună de rîie, în anii ’90, cînd cumpărau cantităţi uriaşe de ţigări de afară taman cu două zile înainte ca guvernul, din care făcea parte şi tatăl hoţilor, să anunţe scumpiri majore. He, he, dacă se apucă să vorbească privatizările frauduloase, acest Severin n-ar mai ieşi de la casele de creaţie cu gratii la ferestre nici dacă ar scrie Biblia pe invers. – Frank Walter Steinmeier, şeful diplomaţiei germane, a declarat că perioada actuală este mai periculoasă decît războiul rece, în contextul relaţiilor din ce în ce mai naşpa dintre SUA şi Rusia. Ştiţi povestea, mai-marii lumii se sună la telefon, se înjură, după care închid. Dar noi, românii, n-avem de ce ne teme că a cumpărat Guvernul avioane F16 la mîna a doua. Doar e ca noi, mînca-ţi-aş!, vorba portughezilor. – Ioan Gyuri Pascu era un adept al teoriei fericirii, promovată de vietnamezul Dang, a cărui principală reprezentantă în spaţiul carpato-danubiano-erotic este Daniela Marin, fosta soţie a defunctului. Deşi broscoii de presă încearcă să facă o legătură între apartenenţa la această mişcare din buric şi moartea sa, nu există nici una. Îndrăgitul artist a dat colţul pentru că, la un moment dat, ca orice om cu probleme de sănătate, a trebuit să apeleze la ajutorul sistemului medical românesc care, în general, îţi asigură o trecere rapidă într-o lume ceva mai bună. Bineînţeles, după ce te operează pe cord deschis la buzunar. – Dezastrul din piscicultura românească este total. Din cele 60.000 ha de bălţi aparţinînd statului, doar 12.000 sînt cadastrate, iar marile ferme piscicole au fost lăsate în paragină ori au fost falimentate intenţionat.
S-au salvat doar peştii care au intrat în politică. – În sfîrşit, Elena Udrea, şcolăriţa model, a ajuns la facultatea de teologie (ne)ortodoxă, unde speră să-şi mai spele din păcatele făcute cu voie sau fără de voie. N-a fost simplu deloc. A trebuit să se îmbrace, să-şi asorteze geanta Hermes la starea vremii, să prindă avionul de 7,30, să dea interviuri la poarta templului lui Zeus şi, mai ales, să-i tragă pe preafericiţii profesori de mînerul burţii. Pardon, de bărbi. După ce va absolvi şi acest masterat, va înfiinţa ,,Institutul Fericirii”, secţia ,,Piţipoance”. Dacă-i mai aud pe romantici că banii n-aduc fericirea, nu ştiu ce le fac. Elena, o singură rugăminte am: nu-i strica şi pe colegii de amuzament religios! E fragezi. Şi, la experienţa ta de gurmandă profesionistă, îi haleşti cu oase cu tot, ca pe grisine. Cît despre nefericiţii taici, explică-le că best-sellerul ,,Kama Sutra” e cea mai tare rugăciune de dimineaţă: purifică sîngele, oxigenează creierul. E mai mişto decît postul, deşi e tot pe bază de morcovi. Dacă faci toate astea, Substitutul Fericirii e gata, nu trebuie să mai aştepţi absolvirea de vină sub control judiciar. – Alina Gorghiu-Dej e femeie. Ochi alunecoşi, inimă zburdalnică. Iată cum l-a atacat direct la corazonul inimii pe Vlad Voiculescu, ministrul Nesănătăţii: ,,V-am văzut, mi-aţi plăcut, ce rămîne de făcut?!”. Păi lucrurile par limpezi, şo pe el! Chiar dacă se lasă greu şi-i dă întruna cu investiţiile în sănătate, cu măsurile de prevenţie. Copile, dacă ai fost la şedinţa liberalilor de rît golănesc, n-ai cum să nu-ţi pierzi inocenţa. Promiscuitatea politică pluteşte în aer. Ăştia s-au întins pe gard şi cu pesediştii, şi cu udemeriştii, şi cu ţiganii, şi cu pedeliştii. Numai cu Poporul Român n-au fost. – O ştiţi pe Antonia? E o guristă măritată, mai nou, cu Escobar Lungeanu, un cubanez din Ferentari. Despre ea se spune că e frumoasă ca o lalea şi elastică precum o jartea. În schimb, el e frate geamăn cu Bau-Bau.
– Elena Udrea recunoaşte, în sfîrşit, relaţia strînsă cu Traian Băsescu, căruia i-a dăruit ce avea mai de preţ. Nu, nu i-a oferit pilda vameşului nemilostiv, beţivan şi curvar, ci o psaltire rămasă de la Gala Bute, pe care fratele de cruce al lui Johnnie Walker o deschide cu pupila mărită de emoţie şi citeşte psalmul 22, revăzut şi adăugit. E psalmul despre blonde. – Ana-Maria Prodan a fost dusă cu mandat la Nebunariu, în calitate de martor în procesul Oanei Zăvoranu cu alte vrăjitoare. N-a spus mare lucru, fiind mai catolică decît Pepe. – Vă miraţi că PSD obţine constant cele mai multe voturi? Ia citiţi acilea, ca să vă lămuriţi: 20% dintre români consideră că Soarele se învîrte în jurul Pămîntului, 10% că Terra este extraplată, iar 67,68% sînt convinşi că horoscopul are o bază ştiinţifică. Sondajul a fost făcut online, aşa că nu putem să nu-i dăm dreptate lui Umberto Eco, care concluziona: ,,Internetul a transformat prostul satului în înţeleptul satului”. Al satului global, evident. – Potrivit WEF, la infrastructură, România ocupă locul 128 în lume, din 138 de ţări monitorizate. E ceva putred la mijloc. Mai mult ca sigur că malgaşii din Madagascar au mituit pe cine trebuie şi ne-au suflat locul 138! – La concertul Deliei de la Teatrul Naţional, un bilet costă 690 de lei, adică jumătate din leafa unui profesor. Se pare că sosia Elenei Udrea a luat-o iar pe ulei. Nu se ştie exact dacă bea tot cu mă-sa, sau cu vreun concurent care are factoru-n pix. – Na, că a găsit şi naţionala de fotbal a României un adversar mai modest decît ea. Se numeşte Armenia şi are un campionat format din 6 echipe! Ca să facă economie de jucători, a trimis 11 pe teren, dar, în minutul 3, a retras unul, sub scuza unui cartonaş roşu, fiindcă făcea parte din echipa de handbal cu mîna. Aşa că să nu tragem concluzii pripite, că nu e cazul. Important este că am bătut şi noi pe cineva, că trecuse mai bine de un an de cînd Budescu îi răpunea pe vînătorii de balene din Feroe. Scorul ne scuteşte de orice comentarii: conform Radio Erevan, Armenia a învins România cu 5 la 0…
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-86/

muzica,
octombrie,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
saptamana pe scurt,
sport,
udmr
duminică, 9 octombrie 2016
Săptămîna pe scurt - 04.10.2016
– Cimpanzeii din arborele ginecologic al PSD-ului – România
imposturii generale – Tărăşenia pămîntului – Achimică ne-o dă la
lingurică – Noi apariţii la editura DNA: Blaga – ,,Spaţiul
haşmanglitic” – Ghiţă, te-aştept deseară la portiţă! –
Preşedintele-machitor nu se lasă uşor – Cătălina Ponor a refuzat bîrna
politicii – Extratereştrii e printre noi – Din dragoste prostească –
Preţul virginităţii – Se cască falia dintre bărbaţi şi femei
– Ce trebuia să se întîmple, s-a întîmplat; MRU a demisionat din fruntea SIE pe motiv de boală. Avea boală pe Klaus. Culmea coincidenţei, de aceleaşi simptome se chircea şi preşedintele, de vreo trei-patru luni. Nu, el nu avea boală pe Klaus, ci pe şeful SIE, fiindcă acela sacrifica vite Kobe pe altarul lui Zeus (nea Bachus, pentru intimi). – Doi artişti excepţionali s-au mutat în cer: Ioan Gyuri Pascu şi Sebastian Papaiani. Cu siguranţă, vor scrie istorie şi în rolul vieţii de apoi. – Unde credeţi că îmbalotează momiţe şi tuberculi de berbec, cimpanzeii coborîţi din arborele ginecologic al PSD, care o fac pe naţionaliştii de tomberon? Pe terasa ,,La copac”! Păi unde altundeva? Acolo pun ţara la cale, fac şi desfac guverne şi sticle de bere, îi trimit SMS-uri de amor lui Ponta, ce s-o mai lungim, avem toată nădejdea-n ei. Cînd şi cînd trece prin zona crepusculară şi comandantul ,,Sulei lui Hector” să le dea indicaţii preţioase. Nişte boschetari… – Băsescu se laudă că după furtunile care l-au clătinat la viaţa lui, în Atlantic sau în Pacific ( nu ştie exact, citise mult şi avea ochii umflaţi), nu-i mai e frică de nimic. Oceanul însă se teme să nu plătească, aşa cum se întîmplă de obicei, oalele sparte. Oalele de whisky. – România imposturii generale ar putea fi titlul unui film realist despre ceea ce se întîmplă în toate domeniile de activitate. – Cu generozitatea-i proverbială, Ambasada Rusiei a donat 100 de euro pentru ,,Cuminţenia pămîntului”. E un început, poate ne restituie şi restul tezaurului, deşi nu s-au dat în vorbă. În schimb, au postat un filmuleţ în care reflectă dragostea frăţească şi sprijinul tovărăşesc faţă de România, acordate pe timp de război şi (aşa-zisă) pace. Cică e fraţii noştri. E posibil să fie adevărat, altminteri nu găsesc nici o explicaţie pentru faptul că ornicele bunicilor noştri se află la încheieturile urmaşilor soldaţilor sovietici, biruitori şi îndemînatici. Totuşi, să nu fim răi, lumea se mai schimbă, şi dacă vor cu adevărat să-i credem, să scrie pe bancnotă, cu cerneală fosforescentă, ,,Basarabia, pămînt românesc!” – Senatoarea care a inspirat celebrul roman nescris ,,Moartea în vacanţă” doreşte ca lumea să fumeze pînă seamănă cu ea, şi e supărată că amendamentele ei la ,,Legea trasului în piept” au fost respinse. Că, se vaită domnia sa, ,,nu mă droghez!”, doar pune cîte-o piedică în calea uitării de sine. Păi nici curvele de pe centura politicii nu sînt vicioase, nu se prostituează, au şi ele un hobby. Îşi satisfac setea de cultură. Şi n-au atîtea fumuri! – Achim Irimescu s-a vindecat de buba-mînzului (aşa crede el) şi doreşte scumpirea mîncării, ca să nu mai fie aruncată la gunoi atît de multă de către aceia care au. În schimb, nu se gîndeşte la cei 5 milioane de români aflaţi la limita supravieţuirii. Măi, Achime, măi băiatule, că altfel n-am cum să-ţi zic, dacă tu scumpeşti haleala, asta nu contează pentru ăia de au, dar va fi cumplit pentru cei ce n-au. Eu înţeleg că te-ai lovit rău la ţumburuşul ăla de te protejează să nu-ţi plouă în gît, dar, în guvernul prostocrat, toţi sînteţi o apă şi-un pămînt! Trăiţi într-o altă realitate, nu sesizaţi diferenţele dintre bogaţi şi săraci. Realitatea e cruntă, măi băiatule! Ia du-te tu prin casele amărîţilor care n-au bani nici de-o pîine şi spune-le că scumpeşti mîncarea ca să nu mai ardă PROTAN-ul anual 19.000 de tone şi ai să vezi ce scurtă-i calea l-a-ntors acasă. Nu, nu la Bruxelles, la casa părintească, deşi mamele n-ar trebui amestecate în actul erotic de guvernare. Ele sînt convinse că băieţii lor sînt cei mai frumoşi, dar i-a stricat anturajul. Sincer să fiu, uitîndu-mă prin guvern, ar fi circumstanţe atenuante. Problema e că nu se ştie cu ce bagabonţi te-ai înhăitat înainte de alungarea lui Ponta, că e clar că nu vii de la internatul de fete… – Cu ocazia împlinirii a 200 de ani (sau pe aproape, nici ei nu-şi mai amintesc exact), Neagu Djuvara şi Mihail Şora, au fost decoraţi cu ,,Steaua României”, în grad de Cavaler. Cred că Administraţia Prezidenţială s-a cam grăbit, puştanii sînt plini de energie, încă zburdă pe imaşul vieţii. N-a mai fost atîta gălăgie la Cotroceni de pe vremea dialogurilor socratice dintre preşedintele-machitor şi oricine-i ieşea în cale pe una dintre cele şapte cărări ale palatului. – O veste bună: după 13 ani, UE ne-a permis exportul de porcine. Numai bine, între 11 decembrie şi Crăciun, le returnăm marfa. – Un satyr bătrîn, care şi-a împărţit viaţa între tribunale şi platouri de televiziune, ocupîndu-se cu divorţuri, tăieri de moţ şi vrăjeală politică de doi bani, vrea să intre în Parlament pe listele unui bordel (pseudo)naţionalist pesedist, alături de unii dintre clienţii săi. Acest preţios ridicol nu e decît un închipuit, care a făcut umbră pămîntului degeaba, deşi trăieşte cu impresia că, de fapt, planeta se răcoreşte la umbra lui. – Patru participanţi în cursa de 1.500 de metri de la Jocurile Paralimpice au alergat mai repede decît medaliatul cu aur de la Olimpiadă. Fie e vorba de o confuzie, adică sportivii au fost trimişi invers, fie cel de la Olimpiadă a uitat să se dopeze. – Oana Lis a scăpat de problemele cu alergia la sex. Pur şi simplu, s-a lăsat de procesul tehnologic şi e din nou beton. Ăsta să fie secretul fericirii? Mira-m-aş! – Aşa cum anticipam, Vasile Blaga a început să-şi schimbe prenumele pentru ca opera să-l elibereze spiritual de controlul judiciar. Ce va fi mai departe vom vedea în volumul doi. Singurul cîştig e că nu mai mîrîie din fruntea PNL. – Buldogului i se trage de la banii negri cu care PDL-ul mituia alegătorii şi din care ar fi haşmanglit şi el, că tot se afla prin zona borfaşilor, vreo 700.000 de euro, să aibă de seminţe. Vă daţi seama ce cancer politic a ros trupul ţării ăsteia! Boala e generalizată, şi cu actualul sistem electoral, care împiedică partidele mici să candideze (prin tot felul de piedici-semnături, criterii financiare-puse tocmai de aceia care vor să se eternizeze la putere), nu sînt speranţe de însănătoşire. Este nevoie de o operaţie chirurgicală executată pe viu, în direct şi la o oră de maximă audienţă, de un chirurg patriot. Jocul de-a democraţia e, de fapt, jocul cu moartea. Cu moartea Patriei. – România a cumpărat 12 avioane F16 de la armata portugheză. Este aproape inutil să vă mai spunem că aceste aparate (proiectate în 1974), pe care armata americană nu le mai foloseşte, sînt second-hand. Orice potenţial adversar al României este dotat cu tehnică care depăşeşte cu mult modelul F16. Şi atunci de ce naiba le mai cumpărăm, numai ca să aibă de lucru DNA-ul peste cîţiva ani? Mai mult ca sigur. România a devenit groapa de gunoi a Europei, dar şi depozitul de jucării vechi al NATO. E umilitor, e scandalos ce fac politicienii cu ţara noastră. Decît să daţi o grămadă de bani pe nişte hangare ale morţii, care nu ne sînt de folos, mai bine aţi construi şcoli şi grădiniţe. Nu războiul ne va scoate din acest impas al istoriei, ci educaţia. – Ghiţă s-a autodenunţat. Nu, n-a spus ce şi cît a furat (mă rog, a făcut afaceri cu statul, ca să nu existe vreun dubiu), ci a povestit ca-n celebra poveste a poveştilor cum a protejat-o Înălţimea Sa pe Laura Codruţa Kövesi, să nu afle poporul înfierbîntat că distinsa autoare ar fi uitat să pună sub control judiciar nişte ghilimele, ce n-au mai intrat, prin efracţie, în lucrarea de doctorat. Din comisia de oameni de ştiinţă care s-au pronunţat pentru suspendarea executării pedepsei cu oprobriul public, au făcut parte numai somităţi, care, în timpul liber (în sensul că nu erau la furat), aruncau cu mingea la coşul de baschet şi cu ţara la lada de gunoi a istoriei. Totuşi, trebuie să apreciem efortul individului de a recunoaşte că nu a fost un om cinstit. Dar că se va face după ce va deveni scriitor. – Violonistul Ionuţ Naidin a sărit de la etajul unu al vilei în care mascaţii cotrobăiau după niscaiva droguri. Omul cu vioara ţinută cu capul în jos, ca să-i curgă sîngele-n cap, n-avea nicio vină, dar aşa e artiştii, mai sperioşi. Caraliii îl căutau pe proprietarul casei. Artistul s-a rănit degeaba, întrucît se ştie că mascaţii, machiaţi, epilaţi, îmbăiaţi în zer, sînt mari iubitori ai violoncelului şi fluierului cu guşă. – Shimon Peres a dat colţu’. Ales-bules, cum spun evreii în momentele solemne. – Din 2004 pînă în prezent, Traian Băsescu a avut 56 de dosare penale, 7 fiind în curs de soluţionare. E un record mondial chiar şi pentru un preşedinte-jucător-machitor! – Şlagărul săptămînii este fredonat cu gingăşia-i proverbială de L.C. Kövesi: ,,Ghiţă, te-aştept deseară la portiţă/ Să-ţi dau la fund o bătăiţă!”. Iar la refren: ,,Şi-am pus pe rană nişte sare/ Din solniţa cu cinci dosare/ Rămase de la Asesoft/ Că eşti sportiv ca Alain Prost!”. – Conform statisticii ONU, cu peste 3,4 milioane de emigranţi (17% din populaţie!), România este pe locul patru printre europeni, după Marea Britanie (4,9 milioane), Germania (4,4) şi Polonia (4), cu precizarea că britanicii şi nemţii n-au plecat de acasă de foame. Dacă-i numărau şi pe ăia fără acte, constatau că ocupăm primul loc. În altă ordine de idei, cei plecaţi afară sînt ca oxigenul de la aparatele de resuscitare pentru cei din ţară. – În ceea ce priveşte calitatea educaţiei, potrivit Forumului Economic Mondial (WEF), România se află pe locul 121 din 138 de ţări monitorizate, după Gabon, Congo, Tanzania, Uganda. Pe primele locuri se află Elveţia, Singapore, Finlanda, Belgia şi Qatar. Cred că aveau dreptate aceia care strigau prin 2004: ,,Dacă iese Bombo, emigrez în Congo!”. Uite că nici Congo nu mai e o soluţie de avarie… – Liviu Dragnea, şeful autogării pesediste, a rostit că ar fi preferat să ,,audă o radiografie”, şi toţi viii s-au tăvălit de rîs. De ce rîdeţi, necunoscătorilor? Aşa-i în Teleorman, mai întîi trebuie să auzi radiografiile, ca să te înţelegi într-un fel cu alegătorii cărora li s-a topit demult limba-n gură şi seamănă mai degrabă cu tradiţionalele oale şi ulcele.
– Cătălina Ponor a refuzat oferta PSD-Constanţa de a candida la parlamentare, motivînd, cu deosebită delicateţe, că ,,politica e o lume murdară” şi nu doreşte să se amestece în aşa ceva. Bravo, campioano, nici nu ştii cîtă dreptate ai! – Ăla micu al lui William, moştenitorul moştenitorului tronului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, n-a vrut să dea mîna cu truditul ăla de prim-ministru al Canadei. Nu e prea clar dacă Georgică a fost supărat de ceva sau a vrut să arate cine e şeful. – Asta în ciuda faptului că fostul ministru de Externe din ţara frunzei de arţar a găvărit că pe mapamondul lumii globului pămîntesc sînt 80 de specii de extratereştri. Ce-or fi făcînd pe-aici nu ne-a spus, cert este că marţienii repartizaţi României s-au înscris în partidele politice aflate permanent la guvernare şi fură de dimineaţă pînă seara tîrziu. După care adorm şi visează că le-a mai crescut cîte un rînd de mîini. – Un mare filosof de debara, Cătălin Botezatu din Atena, colţ cu Parcul Operei, ne avertizează că ,,la televizor totul este fake”, şi se miră că mai sînt proşti care cred în minciuni. Chiar şi în ale lui. – Costi Ioniţă a descoperit că Universul are colţuri. Chiar şi cel interior. Uite unde duce consumul excesiv de sare, zahăr şi manele! Manelele e mai periculoase ca drogurile, mai ales cînd îţi invadează macrocosmosul dintre urechea internă şi noada externă. Of, viaţa mea… – ,,Ţiganul e tot ţigan. Sînt născuţi inferiori şi aşa or să moară”. Nu, n-a înviat Hitler, afirmaţia aparţine unei martire a luptei cu vrăjitoria şi vrăjeala ţigănească, pe numele ei de fecioară, Oana Zăvoranu. – Mircea Radu, de la defuncta emisiune ,,Din dragoste prostească”, argumentează că Bianca Drăcuşanu era frumoasă şi cînd era urîtă. Cică avea nişte craci de te băgau în draci. Mă rog, expresii culturale de tembeleviziune, pe care mi-e greu să le reproduc. Chiar am roşit un pic – Ana Feşenko, locul doi la Miss Moscova, şi-a vîndut virginitatea în Dubai, pentru ridicola sumă de 13.000 de dolari. După care s-a înscris la facultatea de teologie şi gimnastică, urmînd cursul ,,Cu morcovu-n Dubai şi cu sufletu-n rai”… N-ar fi exclus să candideze la parlamentare, tot sînt două camere disponibile. – Oamenii de ştiinţă aciuaţi în Silicon Valley (un fel de Caracal al americanilor) au stabilit: 82% dintre bărbaţii căsătoriţi ar lua-o de la capăt cu aceeaşi femeie care i-au adus în stadiul să spună asemenea prostii. În schimb, doar 49% dintre femei ar repeta greşeala. Asta înseamnă că mai mult de jumătate dintre cotoarbe s-au măritat din interes sau ca să se afle în treabă. Excepţie face Elena Udrea, care şi-a întemeiat o familie de galinacee din dragoste. Din dragoste de bani. – Bine, acum nu ne putem lua după oamenii de ştiinţă, fiindcă, se ştie, cartea prosteşte. Totuşi, e bine de ştiut că atunci cînd o femeie semnalizează stînga, nu înseamnă că va vira imediat la dreapta. Ea poate merge şi înainte… – Ia să mai citim din monumentala ,,Istorie necenzurată a românilor”, poate or să înţeleagă şi proştii de unde ne tragem, chiar dacă este inexplicabil halul în care am ajuns: ,,Pe cînd Burebista nu se inventase, dar apariţia lui o cerea situaţia din ţară (supraproducţia de vin, mazăre, brînză, viezuri, brazi, moşi, ori criza de murături), pe teritoriul strămoşilor îşi făceau de cap de-alde Dromihete, Rubobostes, Oroles, Zalmodegikos şi alţi băieţi de cartier. Cel mai tare dintre ei a fost Dromihete, primul democrat din istorie. Ăsta l-a prins pe Agatocles, fiul lui Lisimah macedoneanul, i-a dat-o-n goarnă scurt şi i-a pus la vot destinaţia ulterioară. Bărbaţii înarmaţi au ajuns la un consens: va fi schingiuit, iar mai tîrziu va beneficia de mila dacilor. Adică va fi decapitat, că tot era în jurul anului 300 î.Chr. şi trebuiau să marcheze momentul într-un fel. Dromihete i-a ascultat cu răbdare şi, cu mult tact, a pus concluzia: Nţ. Spiritul democratic a învins: a fost aşa cum a zis Dromihete. După acest exerciţiu de democraţie originală, cam după opt ani, regele geţilor l-a întîmpinat pe Lisimah cum o făcuse şi cu neisprăvitul de fi-su. (A se vedea că încă de atunci copiii şefilor de stat le dădeau serioase bătăi de cap auguştilor părinţi). Nasol moment. Dromihete l-a iertat şi p-ăsta, ba i-a tras şi-o lecţie de morală de s-a dus buhul în toată istoria antică. I-a dat să halească din cele mai bune vase ale lui, din argint şi aur, pe care chiar fiica regelui macedonean le curăţase pentru ospăţ. Că uitai să vă spun, Dromihete a luat-o de nevastă şi pe fiica lui Lisimah, fără să-l mai întrebe şi pe acesta, pentru că, oricum, la Helis, el avea întotdeauna dreptate. Unele surse istorice zic, cu jumătate de gură, de teamă să nu fie ascultate, că nici fetei nu i-ar fi cerut consimţămîntul, dar amănuntul n-avea cum să-l împiedice pe regele geţilor, fiindcă asta era o tradiţie a viitorului popor român al cărui precursor era. Dar să ne revenim. La masă, Dromihete a mîncat din vase de lemn, naturiste, şi nu-l scotea pe Lisimah din «tată». Tată-n sus, tată-n jos, spre deliciul războinicilor săi care de-acum încolo aveau încredere deplină în calităţile de diplomat ale regelui lor. Democraţia nu-i mai interesa, erau convinşi că modul în care Dromy (aşa-i spuneau ei ) pune problema e cool”. – Cînd îl supăra ceva, creatorul acestei rubrici obişnuia să le tragă cîte un perdaf fetelor din redacţie. Eu nu pot, sînt prea delicat…
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-85/

istorie,
octombrie,
pdl,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
saptamana pe scurt,
sie,
Ziarul Tricolorul
sâmbătă, 11 iunie 2016
Săptămîna pe scurt - 09.06.2016
Cea mai periculoasă boală din spitalele româneşti – Să-ţi fie
ruşine, Maria Olaru! – Eşuarea României – Iar e românii talentaţi –
Fraudarea alegerilor prin lege – O beţie cu Gorbaciov – Prima Doamnă a
fugit de acasă – Proştii fac progrese
– ,,În România, şi dacă tuşeşti ţi se dă arest”. Aşa este, în schimb, dacă furi, n-are nimeni nici o treabă cu tine. Cel mult poţi deveni demnitar. E inutil să mai amintim cui aparţine citatul care este mai sus. – Te îngrozeşti de ceea ce se întîmplă în spitalele româneşti, de dispreţul făţiş faţă de pacienţi, afişat de unii medici. Directoarea Spitalului Sf. Pantelimon, din Bucureşti, stabilea criteriile după care se repartizau medicamentele bolnavilor. Ea hotăra cine trăieşte şi cine moare, sub pretextul absurd că nu vor ajunge banii pînă la sfîrşitul lunii. Doamne, pe mîinile cui a încăput România? Cum de ne-am dezumanizat aşa? Directoarea trebuia să-şi respecte profesia şi să-i trateze în mod egal pe bolnavi. Dacă n-ar fi ajuns medicamentele, trebuia s-o spună public, şi în mod sigur s-ar fi găsit soluţii. Dar, din păcate, în spatele acestei selecţii de tip nazist a directoarei se ascund afaceri murdare. Corupţia a devenit cea mai periculoasă boală din sistemul românesc de sănătate. Se fac cercetări pentru descoperirea unui leac, dar antibioticul DNA nu-i destul de puternic. Corupţia manageriată de tot felul de otrepe umane îmbrăcate în halate albe, care manifestă un dispreţ absolut faţă de pacienţi, a omorît mai mulţi oameni nevinovaţi decît criminalii de rînd. Locul unor asemenea gunoaie nu e în fruntea spitalelor, ci la casa de nebuni periculoşi. Iar dacă acolo nu mai sînt locuri, la puşcărie. Şi dacă şi aceste stabilimente sînt supraaglomerate, ar fi indicat ca selecţia s-o facă, prin încredinţare directă, plutonul de execuţie.
– Familia Bodnariu îşi primeşte copiii înapoi. Pe toţi cinci. Poate, de data asta, părinţii conştientizează că trăiesc în Norvegia, nu în România. Acolo bătaia nu-i ruptă din rai. – În rai ar fi fost posibil să ajungă Cassius Clay, celebrul boxer, dacă nu trecea la islamism, luîndu-şi numele de Muhammad Ali. Că tocmai a sărit pîrleazul în celălalt ring, de peste Styx. Unii, mai pricepuţi la cotonogeală, susţin, cu argumente irefutabile, că ar fi fost cel mai mare sportiv din aria lui curriculară. Bine, dacă bătaia poate fi considerată sport. Eu am o altă părere. Că la cîtă cafteală am luat cînd eram mic, eram cel mai mare sportiv al tuturor timpurilor – De dragul unui succes editorial îndoielnic, fosta gimnastă Maria Olaru, dirijată din umbră de indivizi dubioşi, pentru care manipularea e a doua natură, loveşte fără milă şi fără urmă de bun-simţ tocmai în aceia care au făcut dintr-o copilă, cu o mamă beţivă, fără nici o şansă de a deveni altceva decît proiecţia propriei familii, ceea ce este astăzi: o vedetă naţională (şi nu numai). Resentimentară, fără nici un regret, neţinînd cont de munca titanică a antrenorilor Bellu şi Bitang, care au transformat un cărbune într-o piatră preţioasă, dîndu-i un rost bine definit în lumea asta, îi împroaşcă sistematic cu noroi. Marea ei problemă este că, uneori, o mai altoia Octavian Bellu, iar Mariana Bitang le mai jignea pe fete la antrenamente, cînd greşeau execuţiile. Probabil, dacă n-ar fi fost acele afronturi, Maria Olaru n-ar fi scris niciodată o carte cu titlul ,,Preţul aurului”, ci ar fi cules căpşuni prin Spania, sau prin alte părţi ale planetei, pe unde astăzi este privită ca un star. Ca să-i întărească spusele, mai sare, ca proasta din baia comunală, o altă vagaboandă, de care n-au auzit nici vecinii, iar făcătorii de imagine, care se află în spatele dezvăluirilor senzaţionale, provoacă societatea la discuţii publice despre moralitatea metodelor folosite de marii antrenori. De fapt, ca să nu existe nici un dubiu, ei sînt cei mai medaliaţi creatori de legende din istoria gimnasticii. Chiar dacă este adevărat ce afirmă Maria, preţul aurului care i-a atîrnat de gît e mic în raport cu ceea ce a devenit ea după ce l-a dobîndit. Nimic nu se face fără sacrificiu. Absolut nimic. Şi dacă nu ar fi existat aceşti oameni de excepţie, care şi-au petrecut viaţa prin camere de internat, ca nişte pustnici, devotaţi gloriei sportului românesc, deşi ar fi putut să aibă mapamondul la picioare, probabil că multe dintre vedetele de astăzi n-ar fi trecut de stadiul de comediante la bîlci. Dar, la români, recunoştinţa e floare rară. Nu înţeleg ce a împiedicat-o pe Maria Olaru să părăsească sala de gimnastică atunci cînd a fost jignită! Să fie faptul că, fără antrenorii ei, n-ar mai fi reprezentat nimic? Că s-ar fi întors la o familie care nu-i oferea decît perspectiva alcoolului? Dacă ar fi sinceră, ar recunoaşte că viaţa ei este frumoasă numai pentru că destinul i s-a intersectat cu antrenorii pe care astăzi îi ponegreşte cu atîta dispreţ. Nu, dragii mei, metodele marilor antrenori n-au fost greşite, greşită este atitudinea de astăzi a acestei fete, care, de dragul unui presupus succes editorial, s-a lăsat manipulată de nişte şmecheri fără scrupule, ce pozează în monumente de moralitate, dar care îşi altoiesc, în aceeaşi măsură, şi copiii, şi amantele. Sacrificiile făcute de toţi marii sportivi ai lumii sînt mici în raport cu răsplata finală, cu bucuria adusă unei întregi naţiuni. Nimeni nu e perfect. Nici legendele gimnasticii româneşti nu fac excepţie. Dar a pune în balanţă unele scăpări, absolut omeneşti, care n-au însemnat nici 1% din timpul petrecut împreună, ca într-o familie, cu bune şi rele, cu comportamentul părintesc din restul timpului, denotă o mare lipsă de caracter. Ceea ce Maria Olaru dovedeşte că posedă şi nu are cu ce suplini. În schimb, are rentă viageră, are un nume pentru că, din dorinţa de a face din ea o mare campioană, creatorii de staruri şi-au ieşit cîteodată din fire. Vorba unui preşedinte român, la fel de lipsit de caracter: să-ţi fie ruşine, Maria Olaru! Cît despre aceia care sapă temeinic la groapa gimnasticii româneşti, n-are rost să vorbim. Sînt nişte jeguri absolute care, atunci cînd România era regina gimnasticii mondiale, se umflau în pene şi dădeau titluri de o şchioapă prin gazetele hrănite (şi) cu bani murdari, ridicîndu-i la cer exact pe aceia pe care astăzi îi muşcă de sistemul de operare. Aţi devenit cu toţii mari moralişti, dar nu sînteţi decît nişte bieţi onanişti, exmatriculaţi de la şcoala de corecţie a vieţii, pentru că vă pupaţi în MS DOS ca maimuţa. Asta numai după ce marele cimpanzeu a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Ştiţi care este esenţa problemei? Octavian Bellu a transformat nimicul în aur, iar Maria Olaru se străduieşte să redevină nimic. – James D. Watson, un fraier care a luat Premiul Nobel în 1962, alături de alţi doi ochelarişti, Francis Crick şi Maurice Wilkins, pentru descoperirea ADN-ului, ne-a zis-o de la obraz: ,,România va eşua dacă nu-şi va căuta oamenii inteligenţi şi nu-i va educa”. Cam tîrziu vii de acasă, moşule, România a eşuat deja. Cît despre oamenii inteligenţi, ei sînt alungaţi cu pietre din spaţiul public. E vremea cocalarilor, a curvelor expirate şi a ciocoilor. Norocul matale e că ai studiat, ai cercetat şi ai descoperit ADN-ul în SUA. Că dacă te năşteai la noi, descopereai briceagul. Sau, ca să ne exprimăm civilizat, că, vorba aia, sîntem intelectuali, descopereai ce-a îngropat pisica. Şi nu din cauza matale, că pari destul de obsedat de ştiinţă, ci pentru că noi sîntem un popor vegetal, vorba Anei Blandiana, şi ne-am cam amestecat ADN-ul cu bălegarul de grajd. – ,,Românii e talentaţi!” a fost cîştigat de-o puştoaiacă de 13 ani, Laura Bretan, care cîntă mai bine decît Andra şi e mai frumoasă decît Mihaela Rădulescu. Bine, să fii mai frumoasă decît andiva respectivă nu-i cine ştie ce performanţă. De fapt, vroiam să spun că e mult mai deşteaptă decît Andi Moisescu şi are mai mult şarm decît Florin Călinescu. Dar nu e cazul, pentru că nici Andi Moisescu nu e vreun laureat al Premiului Nobel pentru Linguşitorie, decernat, an de an, de un colectiv de oameni ai nemuncii la Hîrşova, nici Florin Călinescu n-a ciugulit Oscarul pentru Pornografie şi glume stupide, de la Făurei. Oricum, se străduiesc. – Iată că s-au dus pe apa sîmbetei şi aceste alegeri locale. Fraudate, ca de obicei. Ca să nu se mai obosească pe teren, sforarii din Parlamentul Ruşinii Naţionale le-au aranjat prin lege. Că nu există hoţie mai mare decît să alegi primari dintr-un singur tur. Pentru că majoritatea dintre ei nu meritau mai mult decît un şut în tur. Dar acum sînt tot în fruntea treburilor, tot cu mîna în buzunarul cetăţeanului. Şi-n vremea asta, ţara se risipeşte. – La Bucureşti, după 97 de primari de sex masculin, a venit la putere o femeie. Totuşi, nu vă pierdeţi cu firea. Mai rău n-are cum să fie. Teoretic. – Surprinzător cît de mulţi formatori de opinie cu cacao s-au solidarizat cu bulangiii! Cum, nu ştiţi ce sînt bulangiii?! Hai, că nu vă cred. Sînt viitorul de aur al omenirii. Realitatea e că nici noi nu prea ştim ce sînt, dar ne informăm la derutatul Cernea şi vă spunem şi vouă. – Putin s-a cam supărat pe România de cînd cu scutul antirachetă. Ne-ar invada, dar îi e teamă că-şi distruge tancurile ultimul răcnet pe şoselele noastre. Şi atunci ar fi mai mare daraua decît ocaua. Aşa că se mulţumeşte să ne ameninţe cu jumătate de gură. – Ion Iliescu, terminatorul României (independente), se laudă că în viaţa lui de vagabond bolşevic n-a tras la măsea decît o singură dată, în studenţia moscovită. A băgat pe şoseaua gîtului trei pahare de vodcă şi unul de lichior de trandafiri. Auzi la el, politrucul, de trandafiri! Ce, dacă sorbea ca un şarpe roşu lichior de nuci făcea tîngîtită? Vă daţi seama cum i-a tremurat muşchiul ţigănesc după combinaţia aia fatală! E ca şi cum ai face un carcalete din PSD şi PNL. Vomiţi instantaneu. Totuşi, s-a îmbătat atît de tare de putere, că nu i-a trecut pînă astăzi. Problema e că s-a matrafoxat Iliescu, şi umblă mahmuri peste 30% dintre români. Tot de la lichiorul de trandafiri li se trage. – Buzdugan şi Morar, aceşti Lolek şi Bolek de pe prundul Dîmboviţei, au dat pe burlanul gurii că Iordănescu se închină la Dumnezeu (dar numai cu aprobarea lui Gabriel Oprea), antrenorul congolez, la cimpanzeu, iar ei, maimuţoii, la Dan Voiculescu. Mi se pare că p-asta de la urmă au uitat s-o formuleze, dar se subînţelege. Deh, fiecare cu zeul lui. – Prima Doamnă a fugit de acasă. La un semimaraton, la Sibiu. Preşedintele urmăreşte situaţia cu mare atenţie şi neprefăcută îngrijorare. – Oamenii de ştiinţă care n-au altceva mai bun de făcut au stabilit că aerele pe care şi le dau vacile la păşune, sau la emisiunile culturale de la miezul nopţii, ar fi printre cauzele încălzirii globale. Dacă mai iau şi antibiotice, efectul de seră este garantat. Ferească Dumnezeu să le explodeze ugerele siliconate şi să nu fie pregătit SMURD-ul pentru intervenţie. Adică să le lipsească din trusa de scule letconul şi petecele de bicicletă. – Afaceristul Dan Adamescu a primit 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru că a mituit nişte judecători. Cît or fi primit judecătorii care au dat sentinţa? Ho, nu vă revoltaţi aşa, întrebam şi eu, nu dau cu parul. – Naţionala de fotbal a României a jucat trei meciuri amicale înainte de a se deplasa la Paris unde, se ştie, orice cîine cît de mic poartă-n coadă un covrig. A luat-o uşor, cu nepoţii lui Mobutu Sese Seko etc., dictatorul Zairului (actualmente R.D. Congo), făcînd un egal (1 la 1). Şi-a calat motorul cu Ucraina (3 la 4), nedîndu-ne nici o speranţă că vom recupera Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Sudul Basarabiei. Pînă la urmă am învins Georgia (5 la 1), dar dacă vedea Stalin cum au tratat ai lui meciul, erau execuţii pe stadion încă din minutul trei. Totuşi, să ne bucurăm de această victorie şi, în special, de golurile marcate, că nu sînt speranţe să mai vedem curînd altele. Cu excepţia celor din poarta noastră. – În sfîrşit, am dibuit un politician cît se poate de onest: Robert Negoiţă. Are datorii de milioane de euro la stat şi un doctorat plagiat muncitoreşte de la un capăt la altul. Nu-i de colea, nu rîdeţi, că (încă) junele politician şi-a luat Bacalaureatul, după multe opinteli, abia pe la 31 de ani. Îl uitase cineva pe o bancă. Saga primarului de sector ne obligă să accelerăm reforma educaţiei. Ar fi mult mai corect ca politicienii să-şi dea mai întîi doctoratul şi abia după asta să se înscrie la facultate. Iar liceul ar trebui să devină facultativ, că-i destul de greu şi-i încurcă serios în cariera universitară. – Alin Goga, consilier juridic la CNADR, afirmă că, în medie, în această companie a statului român se fură 10. 000 de euro pe oră. Poate-ai vrut să zici pe secundă, maestre. Mai documentează-te! – Nişte cercetători în ape tulburi susţin că România este atacată de Rusia cu arme climatice, aceasta fiind cauza fenomenelor meteo nefireşti care s-au înmulţit în ultima perioadă. Aşa este, numai că războiul a început în 1990, cînd au fost introduse în ţară celebrele drujbe ruseşti. Restul l-am făcut noi. Prin pasivitatea cu care i-am privit pe toţi aceia care au ras pădurile de pe obrazul ţării. – Bărbaţii care îşi bat soţiile riscă 7 ani de închisoare. Cu executare, nu la locul de muncă, aşa cum s-a întîmplat pînă la momentul comiterii infracţiunii. În schimb, femeile care îşi bat bărbaţii sînt considerate fie în legitimă apărare, fie egale în drepturi. – Aceste alegeri au confirmat un adevăr absolut, sintetizat de Vadim: pe zi ce trece proştii fac progrese; devin şi mai proşti…
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-68/

alegeri,
bucuresti,
CONTELE DE MONTE-CRISTO,
dna,
iunie,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
saptamana pe scurt,
sport
Abonați-vă la:
Postări (Atom)