Monden & Paranormal

Zece ciudăţenii ale Pămîntului (IV) -Marea Groapă Kimberley

Groapa Kimberley este situată în Africa şi adăposteste Minele De Beers, cîteva dintre cele mai bogate mine de diamante din lume. Este considerată capitala industriei de diamante, iar formarea ei a început în 1871, cînd a fost găsit primul diamant. Practic, o dată cu această descoperire, s-a declanşat nebunia: la scurt timp după aceasta, 30.000 de oameni au început excavarea în căutare de diamante. În tot acest timp, Marea Groapă Kimberley a dat circa 14,5 milioane de carate de diamante. Aici a fost găsit faimosul diamant Steaua Africii, de 83, 5 carate.



Fîntîna din Chand Baori

Unul dintre cele mai incredibile locuri din lume se afla in India. Este vorba despre fîntîna Chand Baori, construită în Secolul al X-lea. Aceasta a rezolvat, la momentul respectiv, problemele legate de apă ale localnicilor. Fîntîna, în trepte, are o adîncime de 30 de metri, este construită pe 13 etaje şi are 3.500 de trepte.

(va urma)

http://ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=11328&format=html
 
==================================================================
 
TRĂIM ÎNTR-O LUME ÎN CARE PORUMBEII DUC POŞTA, ALBINELE CAUTĂ MINE ANTIPERSONAL ŞI MUŞTELE MERG PE PLANETA MARTE (I)



În timpul ultimului război mondial, ruşii antrenaseră cîini lupi pentru a transporta mine antitanc sub şenilele tancurilor inamice. Se spune că reuşita era de peste 90% din misiunile realizate de aceste inteligente şi loiale patrupede. Misiunile s-au terminat numai atunci cînd toţi cîinii pregătiţi în acest scop au "căzut la datorie" şi nu au mai fost rezerve de împrospătare a efectivelor de luptători canini. După război, ruşii (la bazele navale din Crimeea), dar mai ales americanii (atît la bazele navale din SUA, cît şi din străinătate) au antrenat delfini pentru misiuni de minare şi torpilare a submarinelor şi a navelor de suprafaţă.

Antrenamentul viza descoperirea şi recunoaşterea navelor inamice, dar mai ales distrugerea acestora prin minare, care, de cele mai multe ori, se realiza cu sacrificiul delfinului luptător.

Marina Militară Română a realizat şi ea studii şi experienţe de folosire a delfinilor în scopuri militare, la o bază militară navală de la Marea Neagră. După 1990, experienţele au fost sistate şi delfinii eliberaţi în largul Mării sau folosiţi în spectacole de circ.

Începînd cu războiul din 1870, Franţa a utilizat în toate războaiele porumbei poştali. La 4 iunie 1916, colonelul Raynal a transmis un mesaj patetic din Fort de Vaux: "Mai rezistăm, dar sîntem atacaţi cu gaze de luptă foarte periculoase. Despresuraţi-ne urgent. Este ultimul meu porumbel!". Porumbelul care a dus mesajul, purtînd numărul matricol 787, a fost citat pe ordin de zi şi a purtat de atunci supranumele "Viteazul". Primele hulubării militare au fost înfiinţate în Franţa în 1870, după asediul Parisului. În prezent, mai există una singură, în cadrul Regimentului VIII de Transmisiuni, de la Fort du Mont Valerien, dependentă de Federaţia Columbofilă Franceză şi îngrijită de 3 militari, columbofili bine pregătiţi.

Din 1989, cei 100 de porumbei ai hulubăriei participă la concursuri civile. Durata de viaţă a porumbeilor călători este de 17-18 ani (faţă de 4-5 ani pentru un porumbel obişnuit). Sînt hrăniţi cu o mixtură ţinută secretă, deoarece 90% din reuşita unui porumbel într-o competiţie se datorează hranei. Singurul lucru care se ştie este că ceaiul creşte calitatea penajului şi curăţă ficatul. (Regulile de concurs sînt simple: porumbeii sînt eliberaţi la 100-800 km de hulubăriile lor; primul sosit acasă cîştigă. Numărul de porumbei participanţi este, de regulă, între 300 şi 6.500. Pentru o bună evoluţie este necesară o motivaţie. Astfel, la femele, se mizează pe instinctul matern, plasîndu-li-se sub aripă un ou artificial, care are în interior o bilă şi un păhărel de ceramică. Zgomotul provocat de mişcarea acestora în ou îi sugerează porumbiţei iminenta ieşire a puiului din ou, astfel că ea se va grăbi să se întoarcă la hulubar.

Pentru a motiva masculii se foloseşte altă metodă. Înainte de concurs, masculul este închis într-o cuşcă lipită de cuşca în care se introduce femela sa, lîngă care se introduce un alt mascul, în felul acesta se stimulează gelozia, masculul întorcîndu-se cu maximum de viteză, doritor să îndepărteze "intrusul". Porumbeii pot parcurge mii de kilometri pe zi, cu viteza de 1,7 km/min. (102 km/h), în condiţii de timp favorabil. În timp de pace, cei 100 de porumbei militari fac antrenamente zilnice, dar dacă ar interveni un conflict care să ameninţe teritoriul naţional, aceştia ar fi utilizaţi pentru transmiterea de ştiri, împreună cu toţi porumbeii călători rechiziţionaţi de la columbofilii francezi. Porumbeii călători de pe teritoriul Franţei aparţinînd străinilor rezidenţi vor fi "eliminaţi", din motive de securitate naţională.

Departamentul Apărării al SUA desfăşoară teste cu unele specii de albine care transportă plăcuţe de radiofrecvenţă (Radio Frequency Tags) de dimensiuni extrem de mici, pentru descoperirea minelor terestre. Programul, în valoare de 3 milioane de dolari, este finanţat de Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansate în Domeniul Apărării - DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) şi este executat de ingineri din cadrul Laboratorului Naţional Pacific Northwest şi din Universitatea din Montana. El prevede montarea de plăcuţe de radiofrecvenţă, cu greutatea de 2,7 mg, pe spatele a zeci de albine, pentru a le urmări deplasările şi a detecta orice expunere la cantităţi mici de explozivi. Plăcuţele, dezvoltate comercial, cu dimensiuni cît jumătate de bob de orez, vor fi urmărite şi "citite" cu ajutorul unui spectrometru de massă, montat în stup. Utilizînd aparatură electronică şi software specializate, inginerii vor fi capabili să "decodeze" informaţiile de pe plăcuţe, cum ar fi urmele de TNT sau alte substanţe chimice. La plecarea unei albine din stup, se porneşte dispozitivul de citire, care scanează un cod de 10 biţi, înscris pe fiecare plăcuţă, şi transmite unui modem codul de identificare, direcţia şi timpul de zbor pentru fiecare albină. Dispozitivul transmite datele unui calculator central. Procesul se repetă la întoarcerea albinei în stup. În interiorul stupului - amplasat în zona în care se presupune că există mine terestre - este montat un aparat de analiză, dezvoltat în comun de Laboratoarele Naţionale Sandia, Laboratorul Naţional Oak Ridge şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, care execută scanări pentru a descoperi substanţe chimice existente în explozivi. Informaţiile culese din urmărirea albinei, cuplate cu această analiză, pot ajuta la localizarea minelor terestre. (Va urma)

General dr. EMIL STRĂINU

http://ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=11331&format=html
 
=====================================================================
 
Omul zburător (I)


De DENNIS RAY


Levitaţia pare un lucru firesc celor înzestraţi în acest sens. Dar cîte probleme pune ea în faţa specialiştilor şi a oamenilor de ştiinţă!

Mediumul englez Daniel Douglas Home era renumit la vremea lui datorită capacităţii extraordinare de a levita. Timp de 40 de ani, el a făcut numeroase demonstraţii ale puterii lui de a învinge gravitaţia şi niciodată cei care l-au urmărit nu au observat vreun trucaj. Prima relatare despre această capacitate neobişnuită a sa a publicat-o F.L. Burr în ziarul "Hartford Times", la care era redactor: "Deodată, cînd nimeni nu se aştepta (nici măcar Home, care avea pe atunci 19 ani şi care trăia prima sa experienţă de levitaţie involuntară), Home s-a înălţat în aer. Cînd am observat că începe să se ridice, l-am apucat de mînă, dar el deja plutea la o distanţă de 30 cm de podea! Tremura din cap pînă-n picioare de emoţie şi de bucurie, încît nu mai era în stare să scoată nici un sunet. Apoi el s-a ridicat de la sol din nou şi din nou, a treia oară fiind purtat chiar pînă la tavanul camerei (fenomenul se petrecea în casa lui Word Cheney, proprietarul unei fabrici de mătase din Connecticut), de care Home s-a atins uşor cu mîinile şi cu picioarele".

Această demonstraţie cu totul uluitoare avusese loc în 1852. În timp, Home a învăţat să-şi controleze şi să-şi perfecţioneze puterile neobişnuite, realizînd numeroase alte demonstraţii, unele dintre ele chiar în faţa unor personaje celebre, precum Napoleon al III-lea sau Mark Twain, ale căror mărturii nu ar fi putut fi contestate. Popularitatea sa a crescut enorm, astfel că a început să fie invitat în cercurile aristocratice engleze ale vremii. De atunci datează una dintre cele mai celebre şi mai uimitoare performanţe ale sale. Martorii experimentului au fost Lordul Adare, vărul său - Căpitanul Charles Wynne, Lindsay, căruia îi aparţine şi relatarea evenimentului, precum şi profesorul lui Lindsay, mai tîrziu Conte de Crawford şi Balcarres. Iată ce povesteşte Lindsay:

"Pe data de 16 decembrie 1868 mă aflam în apartamentul din Londra al Lordului Adare situat în Ashley Place, împreună cu dl. Home, cu gazda şi cu un văr de-al lui. În timpul întîlnirii, dl. Home a intrat în transă şi, în această stare, el s-a ridicat în aer, plutind către o fereastră din camera vecină. Continuînd să zboare, el a ieşit pe fereastra aceea, intrînd apoi pe o fereastră a camerei în care ne aflam noi. Distanţa dintre ferestre era de aproximativ 2 metri şi între ele nu era nici cea mai mică posibilitate de a pune piciorul. Fiecare fereastră avea un pervaz de cel mult 30 de centimetri, pe care se puneau ghivece de flori. Din momentul cînd am auzit cum se deschide fereastra din camera vecină, l-am văzut pe Home zburînd prin aer chiar în faţa ferestrei noastre. Razele lunii luminau întreaga încăpere, iar eu mă aflam cu spatele la lumină şi am putut să-i văd umbra pe pervazul ferestrei şi piciorul lui Home la aproximativ 15 centimetri distanţă faţă de propria-i umbră. A stat suspendat aşa cîteva minute, după care a intrat în cameră pe fereastră, cu picioarele înainte, şi s-a aşezat printre noi. Pentru a verifica autenticitatea demonstraţiei lui Home, Lordul Adare s-a dus în camera vecină ca să studieze fereastra prin care ieşise mediumul. Fereastra era glisantă, fiind ridicată doar cu 45 de centimetri. Exprimîndu-şi mirarea că Home putuse să iasă printr-o deschizătură atît de îngustă, acesta, încă în transă, i-a răspuns: "Vă voi arăta îndată cum". Şi s-a întors cu spatele către fereastră, s-a ridicat de la sol şi, cu corpul perfect rigid şi orizontal, s-a strecurat afară, cu capul înainte. Curînd a revenit în cameră, în cea mai deplină linişte. Fereastra se afla la mai mult de 2 metri înălţime". Scepticii au emis mai tîrziu ipoteza unor instalaţii mecanice pe care Home le pregătise dinainte pentru a truca demonstraţia, dar nici una dintre presupunerile lor nu explica în cele mai mici detalii ceea ce se petrecuse. Totuşi, unii dintre cercetătorii cazului Home au considerat suspect evenimentul respectiv, şi asta din mai multe motive. În primul rînd, între mărturiile lui Lindsay şi ale Lordului Adare au existat unele discrepanţe, mai ales referitoare la dimensiunile şi situarea ferestrelor în cameră; apoi, nu se înţelege din mărturiile lor dacă noaptea era întunecoasă sau cu lună. În plus, Adare a dat mai multe mărturii în care se contrazice singur. În schimb, Căpitanul Wynne a raportat aproape milităreşte: "Iată faptele exact aşa cum s-au petrecut: dl. Home a ieşit afară pe o fereastră şi a intrat înapoi în cameră pe altă fereastră; pot să jur că aşa a fost şi oricine mă cunoaşte poate garanta că nu am fost niciodată victima vreunei halucinaţii sau a unei escrocherii de orice gen". Cu toate acestea, scepticii consideră semnificativ faptul că Wynne nu face nici o referire la fenomenul de levi-taţie sau zbor, deoarece - zic ei - căpitanul nu era absolut convins că Home levitase cu adevărat. (Va urma)

http://ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=11330&format=html