Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XLVII)

17 FEBRUARIE 1990. Astăzi, dacă nu mă înşeală memoria, e ziua în care a fost ars pe rug, în anul 1600, pe Campo dei Fiori, din Roma, Giordano Bruno. Multe victime nevinovate a mai făcut şi Biserica Catolică! În numele lui Isus? Nicidecum, ci în numele prostiei, răutăţii şi trufiei omeneşti. Acum 2 ani, pe vremea asta, mă aflam în Florenţa. Ce tezaur de oraş! L-am străbătut cu piciorul, într-una dintre cele mai fascinante experienţe ale vieţii mele. Am nimerit în plin carnaval. Nu pot uita cum, după un colţ de stradă, am dat ochii cu casa în care, la anul 1265, s-a născut Dante Alighieri. La cîţiva paşi, Biserica Santa Marguerita, unde, de pe la începutul anilor 1300, îşi doarme somnul de veci, într-o criptă săpată în pardoseală, lîngă zidul din stînga, frumoasa Beatrice (care se pronunţă cum se scrie). Tot astfel, n-am uitat şi nu voi uita că la Sevilla am văzut, nu departe de ţărmul majestuosului Guadalquivir, o casă albă, cu perdeluţe şi muşcate la fereastră, pe care era trecut anul de construcţie: 732. Deci, cam de 1250 de ani, în casa asta locuiau oameni, fără întrerupere. Adevărul este că am un cult pentru clădirile şi străzile vechi. Numai că noi, românii, nu prea ştim să le punem în valoare, adică „să ne vindem marfa”. A zărit cineva vreo inscripţie mare, vizibilă şi pentru „turiştii grăbiţi” (există noţiunea asta), care să ateste că biserica lui Mircea Ciobanul, de la Curtea Veche (lîngă Hanul lui Manuc), este zidită la 1559? A citit cineva vreo placă de marmură pe care să scrie că Strada Lipscani datează de la 1580, fiind una dintre cele mai vechi artere comerciale din Europa? Incultura edililor noştri e deprimantă. Dar parcă numai a lor? Astăzi, televizorul mă informează că „relaţia elev-profesor este o relaţie bijectivă” (?!), ceea ce m-a împopistrat din cale-afară: am trăit de pomană, timp de 40 de ani, fără a şti că există un asemenea termen cu şuierat de bujie cu reacţie, bij-bij, vîj-vîj! Dar, ancheta realizată printre elevii unor şcoli bucureştene a stabilit şi o altă ciudăţenie, la fel de bijectivă şi ea: „locul profesorilor nu mai e la catedră”. Atunci unde e? Sub catedră? Pe catedră? Sau poate în politică? Da, da, în politică e, cu siguranţă, ca dovadă că Tudorel Postolache este acum un mare dizident. Numai că cineva are grijă să-mi spună biografia lui: fost aspirant în U.R.S.S. (calitate care i-ar fi fost echivalată în România cu un doctorat), a devenit prorector la Academia de Partid „Ştefan Gheorghiu”, dar de aici a fost dat afară din pricina unor chestii foarte complicate, pentru ca acum să devină directorul nu ştiu cărui Institut de Relaţii. Nu vreau să fiu rău cu Postolache, omul e civilizat, l-am întîlnit de două ori în viaţa mea: prima oară în 1973, în apartamentul doctoriţei Liliana Ieletzky, din Blocul Patria, a doua oară la Comunitatea Românească din Viena, prin 1978. Dar de ce o afluenţă atît de mare de oameni şcoliţi la Moscova, de la Ion Iliescu şi Silviu Brucan, la Nicolae Militaru şi Dumitru Mazilu?
Nici cu „elita” nu mi-e ruşine. Ana Blandiana n-a învăţat la Moscova, ce-i drept, dar a scris zemos despre Vladimir Ilici Lenin. Acum, nu trece o zi de la Dumnezeu să nu-i aud la TV şi la Radio mieunatul mieros şi îngălat de rimel. Iată, de pildă, o emisiune televizată, la ora 18,20, chiar azi: sub pretextul unei anchete de opinie despre verighetele tinerilor căsătoriţi, se face o descindere „inopinată” şi la Primăria Sectorului 1, unde se foiau, aşa, ca din întîmplare, ca martori la o cununie, Ana Blandiana, mamelucul ei soţ, Romulus Rusan, dar şi zmucitul fără creier, Mircea Dinescu, ca să nu mai vorbim de mefiboşetul rău şi pizmaş Zigu Ornea - pe scurt, toată suita de bufoni de la Curtea lui Gogu Rădulescu! Nu se pierde ocazia de a li se lua interviurile de rigoare, fiindcă Naţia atîta aşteaptă, să fie luminată rapid şi din toate direcţiile de evrei şi ţigani. (Cineva îmi zice că Ana Blandiana a trimis un om de încredere, la scurtă vreme după 22 decembrie, să rupă toate filele cu dedicaţii pe care ea i le dăduse, pe cărticelele sale, lui Gogu Rădulescu!) Tot lui Gogu Rădulescu îi datorează cariera şi Petru Popescu de la Televiziune - dat afară prin 1983, a revenit pe uşa din faţă, cu sprijinul starostelui de la Comana. Pe la ora 12 noaptea, hop şi Viorel Grecu, care ne fericeşte cu o informaţie salvatoare: antena parabolică a Televiziunii Române captează o emisiune transmisă din Franţa pentru ţările francofone, printre care şi România (?!). Eu, unul, chestia asta n-o înţeleg în ruptul capului: de cînd şi pînă unde e România o ţară francofonă? Ce sîntem noi, o fostă colonie africană, Senegalul sau Algeria? La inaugurarea parascoveniei, mare cît un lighean de la popotă, participă şi Petre Constantin, directorul general al Televiziunii.
Dar „cutia magică” ne oferă şi alte surprize, astfel încît nu regret deloc că nu mai urmăresc nici un film la video. De filme ne arde nouă, cînd apar „îngerii negri”?! Mai concret, este vorba de o declaraţie pe care, cu mult după miezul nopţii, la ora 1,30, o dă un oarecare Constantin Gavrilă, preşedintele unei aşa-zise Comisii pentru Depistarea Abuzurilor, dar şi al Partidului Ecologist, care se plînge „boborului” că Organizaţia Secretă „Îngerii negri” 1-a ameninţat cu moartea, i-a comandat chiar şi sicriu, asigurîndu-1 că n-are cum să scape, fiindcă, deşi e lucru ştiut că îngerii n-au sex, totuşi, ei sînt „cei mai puternici”. Bietul Costică! Să păţească el un asemenea afront de la „zece negri mititei”! Recordul absolut în materie de „dilibau” îl bate însă Vincze Janos, preşedintele Partidului Maghiar (?!) din România. Acesta îl lasă pe Costică să-şi termine expozeul cu coşciugul, după care îşi face o intrare triumfală, afirmînd că a absolvit nu mai puţin de 6 facultăţi: botanică, zoologie, matematică şi altele, pe care nu le-am mai putut nota, fiindcă, de cînd cu antena asta francofonă, nici nu mai aud bine româneşte. De menţionat că primul nebun e din Arad, iar al doilea din Cluj. Dialogul celor doi nu se opreşte aici, fiindcă schizofrenia este spornică şi prolifică, ecranul televizorului fiind cel mai prielnic pat germinativ pentru crucile din sînge. Inamicul „Îngerilor negri” declară că, pe timpul lui Ceauşescu, el a pătimit enorm, stînd la Jilava 6 luni şi 4 zile, unde credeţi? Într-un picior? În cap? Nu, în greva foamei, „există documente în acest sens” - mai zice el. Carevasăzică, aproape 200 de zile Nea Costică a făcut greva foamei, la 2 paşi de noi, care ne îndopam cu salam cu soia şi nu pricepeam sacrificiul lui! Minunea lumii! În consecinţă, atunci cînd se crapă de ora 2 noaptea, încurajat şi de prezenţa lui Leonardo da Vincze, care are, nu-i aşa, 6 facultăţi, martirul Costică cere „sprijinul întregului Popor”. Numai că Poporul le cam soileşte acum, ba chiar am putea pentru ca să zicem că trage cu porcul, n-are treabă, se întoarce cînd pe-o parte, cînd pe alta, visînd că zgubiliticii or să fie strînşi, odată şi odată, cu o plasă de fluturi... (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR


Ziarul TRICOLORUL, nr 2366 / 17.01.2012