Motto: „Isus e Lordul Protector al României
Cîntaţi-I zilnic Oda Bucuriei!“
Mă rog pentru cei din spitale:
Dă-le, Doamne, puterile Tale!
Ia-le, Tu, boala cu mîna
Fă-le uşoare ca fulgul ziua şi săptămîna.
Atunci cînd li se ia sînge
Inima mea, fără voia ei, plînge.
Îmi amintesc de iubita mea mamă
Cînd oftam din rărunchi: „Doamne, ia-mă!“
În pijamaua ei de diftină
Mama părea o martiră creştină.
Nu-i mai nimereau infirmierele vena
Era albă ca marmura din Atena.
Mă privea cu ochii speriaţi, ca doi porumbei:
„Ce-au cu mine aceste femei?“
Iar eu încercam tărie să-i dau:
„Fii pe pace, mîine acasă te iau“...
Şi-am luat-o-n sicriu din spital
Măcelărită mai rău ca un animal.
Eu ştiu ce înseamnă acolo să zaci
Pîndind cîte-un semn de la vraci.
Afară, pe hol, sau în curte stau rude
N-au cum să te-ajute, sînt reguli prea crude.
Din îngrozitor de puţinii lor bani
Încearcă să dea un bacşiş la baştani.
Uzină a vieţii, dar, vai, şi a morţii!
Acesta-i spitalul: un bîlci de proporţii!
Ruletă rusească, în roşu şi negru
Ca hăul sălbatic din Muntenegru.
Mîncare puţină, fără sare, de post
Ce gust de săpun are ceaiul cel prost!
Zăduf este vara şi iarna îngheţi
Lumînarea proiectează un film pe pereţi.
E filmul de groază al celor ce mor
Cu preţul acesta fiecare-i dator.
Mă rog, zi de zi, pentru cei din spitale
Acolo e iad, disperare şi jale.
Acolo ne naştem din nou, sau murim
Ne ducem acasă, sau la ţintirim.
Ajută-i, Tu, Doamne, pe cei internaţi
Mai dă-le o şansă să fie salvaţi.
Să-nceapă o viaţă frumoasă şi nouă
Precum curcubeul în soare, cînd plouă.
* * *
Mă rog şi pentru cei care stau după gratii
Inocenţi, criminali sau simple pramatii.
Pe toţi îi privesc ca pe fraţi întru Domnul
Iar gîndul la ei îmi ia somnul.
Eu ştiu că de temniţă grea au avut parte
Chiar şi Isus şi Napoleon Bonaparte.
Amîndoi în celulă au pătimit
Ce-o fi fost în sufletul lor neprihănit?
Doi Împăraţi ridicaţi din popor
Unul etern, celălalt muritor.
Poate că aşa este scris:
Mai întîi să fii umilit şi proscris.
Ţi se ia libertatea totală
Eşti redus la un număr, ce mare scofală?
Nu mai ai deloc demnitate
Pînă şi un păianjen te poate bate.
Ţi se refuză orice bucurie
Eşti trist şi murdar, ai privirea pustie.
Totul pentru o iluzorie reeducare
Dar cei mai mulţi ies mai răi din închisoare.
Fiecare temniţă-i o Sodoma
Mizeria umană îşi plimbă fantoma.
Şi totuşi, mai există puritate morală
Iar puşcăria poate fi cea mai nobilă şcoală.
Martirii ce-au vărsat lacrimi fierbinţi
Au îmbogăţit galeria de sfinţi.
Preoţi, artişti, politicieni, magistraţi
Legionari crucificaţi.
Oh, Doamne, ce rău îşi pot face
Oamenii, pe timp de război sau de pace!
Fii bun cu copiii acestui pămînt
Botează-i cu Duhul Tău Sfînt.
Învaţă-i, pe toţi, în genunchi să se roage
Pune-le Evanghelia în desage.
Fereşte-i de izolare, bătăi şi viol
Să nu se mai toarne pentru o ţigară şi-un pol.
Ei ştiu că afară-i dezmăţul în toi
Şi-n libertate zburdă marii ciocoi.
Apocalipsa o atrag cei de-afară
Nu cei din colonia penitenciară.
Mafioţii care ţara au
ruinat-o
Fac pe experţii U.E. şi N.A.T.O.
Ce nedreptate barbară:
Unii fură o pîine, alţii fură o ţară.
Şi atunci, unde-i morala?
De ce umilinţa, mizeria, boala?
În fiecare trăieşte un Raskolnikov păcătos
Spovedania este un leac glorios.
Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!
Nimic nu s-a schimbat pe vatra Daciei Romane.
A fost rău cu rusul, dar nici cu stăpînul yankeu
Nu-i este mai bine poporului meu.
Mă rog pentru voi, în vremuri infernale
Prizonieri ai Noii Ordini Mondiale.
Lipsa de învăţătură şi sărăcia
V-au făcut să înfundaţi puşcăria.
Mulţi aţi greşit luînd pe alţii de piept
Dar marii bandiţi fac pe zmeii, şi asta nu-i drept.
Eu jur cu Marea, cu Munţii şi Cerul
Că, în curînd, se va face transferul:
Trădătorii de Ţară şi Neam la vorbitor
Iar voi la familia ce v-aşteaptă cu dor.
Iată de ce mă rog la Dumnezeu
Să facă dreptate poporului meu.
Suferinţa s-o curme El din rădăcină
Aşa cum spune Imnul: „Căci oastea e creştină“.
CORNELIU VADIM TUDOR
14 august 2013
Postări
