ROMÂNIA, SUB UMBRELA BILDERBERG

În ultima perioadă, România a devenit teren propice pentru anumite întîlniri ale unor organizaţii, care mai de care mai ascunse, mai conspirate, ale unor structuri secrete care fac şi desfac pe toate părţile politica mondială. Printre acestea se numără şi vizitele tot mai frecvente ale unor oficialităţi mondiale ce fac parte din Clubul Bilderberg şi care vin la Bucureşti la iniţiativa singurului român atras şi acceptat în structurile de comandă ale acestui forum elitist, şi anume Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Deşi Clubul Bilderberg a fost înfiinţat acum aproape 60 de ani, se cunosc foarte puţine informaţii exacte despre acesta, căci reuniunile sale nu sînt niciodată cu adevărat mediatizate. Scopul său ar fi orchestrarea mondializării economiei.

Grupul Bilderberg, cu sediul în Elveţia, este structurat pe trei niveluri: Cercul exterior este extins, dar 80% dintre participanţii la reuniuni nu cunosc decît o parte din strategiile organizaţiei; Comitetul Director, al doilea nivel, este alcătuit din 35 de membri, europeni şi americani, cei din urmă fiind şi membri în Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations); în fine, Comitetul Consultativ Bilderberg, care este nucleul grupării, fiind alcătuit din 12 membri. Numai aceştia din urmă cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei. Elita politică a lumii se întîlneşte în fiecare an, în cele mai luxoase hoteluri şi reşedinţe private din Europa, iar o dată la 4 ani, în Statele Unite sau Canada. Participanţii sînt bancheri din toată lumea, baroni ai trusturilor de presă de mare calibru, premieri, capete încoronate şi lideri politici. Motivele pentru care lumea defineşte grupul Bilderberg ca fiind „Guvernul mondial nevăzut” sînt legate de cele trei scopuri formulate de prinţul Bernhard (tatăl Reginei Beatrix a Olandei) în 1954: constituirea unui Guvern mondial la începutul Mileniului III, globalizarea economică şi crearea unei armate globale, care să intervină rapid dacă apar mişcări de opoziţie. La consfătuiri nu participă decît oameni care au dovedit loialitate Caselor Rockefeller şi Rothschild. În afara fondatorilor, prinţul Bernhard şi Joseph Retinger, cei care au finanţat clubul au fost multimiliardarii David Rockefeller şi Rothschild. Eminenţele cenuşii, care au ţinut şi ţin frîiele politicii grupului sînt Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski. De altfel, se spune că Zbigniew Brzezinski este „naşul” tuturor preşedinţilor americani, nici unul dintre aceştia nefiind instalat la Casa Albă fără girul său. În zilele noastre, „creierul” oficial al Clubului Bilderberg, multimiliardarul David Rockefeller, a publicat în 1999 o carte autobiografică în care recunoaşte, voalat, că aparţine Clubului şi Comisiei Trilaterale, aceasta din urmă concentrînd „puterea politică, militară, economică şi administrativă a Europei, SUA şi Japoniei”. De cînd Mugur Isărescu şi-a consolidat poziţia în fruntea Băncii Naţionale a României s-a constatat o prezenţă tot mai activă în ţară a unor membri de frunte ai acestei organizaţii oculte, dar şi o influenţă tot mai mare în luarea deciziilor economice şi politice. Ceea ce se întîmplă astăzi în România - exportul masiv de venit naţional, şomajul, inflaţia, creşterea continuă a preţurilor, concedierile masive fără criterii din sectoarele publice, sărăcirea tot mai mare a populaţiei, asistenţa socială şi sanitară redusă, învăţămînt şi educaţie la nivelul minim posibil - nu reprezintă altceva decît efectul conjugat al politicilor globaliste promovate de actuala Putere, într-o combinaţie nefastă cu propria incapacitate a guvernanţilor. Pe acest fond, în zilele de 15 - 17 octombrie 2010, Municipiul Bucureşti a fost gazda Masoneriei mondiale, ca organizator al lucrărilor Comisiei Trilaterale, considerat al treilea organism de lucru în Masoneria lumii, după Consiliul pentru Relaţii Externe (cel care conduce, de fapt, SUA) şi ultrasecretul Club Bilderberg. Nu a trecut mult timp de la acel eveniment şi iată că acum ne vizitează ţara acest „guvern mondial“, la iniţiativa aceluiaşi personaj numit mai sus, cel care este considerat a fi prim-ministrul aşa-zisului guvern mondial, vicontele Étienne Davignon, preşedintele Clubului Bilderberg din 1999, şi Richard Haass, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe al SUA. Pentru a-şi crea o oarecare acoperire a iniţiativei sale, Mugur Isărescu i-a plasat în prim-plan pe doi colaboratori apropiaţi ai săi, Adrian Thiess şi Mihai Craiu, care se doresc a fi, oficial, iniţiatorii acestui eveniment. Chiar dacă Adrian Thiess este mason cu influenţe directe asupra celor care s-au perindat la Putere în România din 1990 încoace, este incredibil şi ca atare imposibil ca o personalitate de rangul acestui Étienne Davignon să ajungă la Bucureşti la invitaţia unui „frate” a cărui condiţie este mai mult decît modestă în angrenajul masoneriei de mare forţă, aşa cum se pretinde a fi acest viconte.  Dar, sigur, de ochii lumii, evenimentul este organizat de Media Consult International, firmă patronată de Adrian Thiess, ziarul „Puterea“, cu acelaşi stăpîn, şi Realitatea TV, la care se adaugă şi  sprijinul echipelor Kirchoff, CMP, Money Express şi al sponsorilor Unicredit Ţiriac Bank, Eximbank, Roşia Montană Gold Corporation, totul fiind pus sub „înaltul patronaj” al Băncii Naţionale a României şi al guvernatorului acesteia Mugur Isărescu. Vicontele Étienne Davignon este un politician şi un important om de afaceri din Belgia, născut la Budapesta pe 4 octombrie 1932. El este şi fondator al organizaţiei Masa Rotundă Europeană. După obţinerea doctoratului în drept, la 27 de ani, ajunge şef de cabinet al ministrului de Externe belgian Paul-Henri Spaak şi al premierului Pierre Harmel, care conducea, între 1964 şi 1968, un guvern format din social-creştini şi socialişti. Davignon a fost şi primul preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, în 1974-1977. Cîţiva ani mai tîrziu, în 1981, a fost ales pentru 4 ani într-o altă funcţie importantă: vice-preşedinte al Comisiei Europene. De asemenea, a condus, ca preşedinte, Institutul Regal de Relaţii Internaţionale. Din 1974 este membru al Clubului Bilderberg, la conducerea căruia accede în 1999. În 1985 a intrat în Societatea Generală din Belgia, al cărei preşedinte a devenit din aprilie 1988 pînă în septembrie 2001, apoi vicepreşedinte, pînă la 31 octombrie 2003, cînd s-a petrecut fuziunea cu Tractebel. Este ales vicepreşedinte al noii companii „Suez-Tractebel”, iar în 2004 Regele Albert II i-a oferit titlul onorific de ministru de Stat. Preşedinte al „Mesei rotunde a industriaşilor europeni”, Étienne Davignon este şi membru al Consiliilor de Administraţie de la „Anglo-American Mining”, Banca „Fortis”, „Kissinger Associates”, „Fiat” „Petrofina”, „Real Software”. Alte funcţii deţinute : preşedinte al Asociaţiei pentru Unitate Monetară în Europa şi al Fundaţiei „Paul Henri Spaak et d’EGMONT ”, membru al Comisiei Trilaterale. În acelaşi timp, continuă să acorde consultanţă mai multor Consilii de Administraţie ale unor mari companii din lume. Ceea ce puţină lume ştie este că fostul premier belgian, astăzi chiar preşedinte al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, este un prieten intim al vicontelui Étienne Davignon, cel care a fost timp de 40 de ani secretar al Clubului Bilderberg, iar acum e preşedinte al acestuia. Pînă cu o zi înainte de numirea lui Rompuy se spunea că acesta nu va fi preşedintele Uniunii, fiindcă este membru în Clubul Bilderberg! Asta trebuia să fie o acuză, numai că evenimentele au arătat că numirea lui în funcţie s-a făcut tocmai din acest motiv. De altfel, pe 12 noiembrie 2009, Van Rompuy a fost invitat la dineul pe care l-a dat clubul la Castelul Val-Duchesse. Cu această ocazie, înaltul oficial european şi-a afirmat susţinerea faţă de intenţia grupului Bilderberg de a promova introducerea unui impozit „verde”, fireşte, cu justificare ecologistă. El a mai spus că vrea ca, în funcţia sa de preşedinte al UE, să se mulţumească doar cu un rol de facilitare a compromisurilor între statele Uniunii şi a afirmat că doreşte să rămînă ca şi „prietenul Étienne Davignon discret” şi nu să dea interviuri în toată presa. Étienne Davignon a contribuit la construcţia europeană, raportul său despre apropierea politicilor din ţările bătrînului continent, aprobat la 27 octombrie 1970 de Consiliul de Miniştri al Comunităţii Europene, propunînd crearea unui mecanism de informare şi consultare în domeniul politicii externe. Textul preconiza organizarea unor reuniuni semestriale ale miniştrilor Afacerilor Externe ale ţărilor din Comunitatea Economică Europeană, dar şi întîlniri trimestriale ale unui Comitet Politic, format din directori de politici din Ministerele de Externe, care să pregătească reuniunile. De asemenea, preşedintele comitetului era obligat să transmită în fiecare an la Parlamentul European o evaluare a cooperării politice. Dacă acest prim raport s-a remarcat prin supleţea sa, punînd accentul pe simplul angajament al guvernelor de a se consulta în mod constant, un al doilea „Raport Davignon”, adoptat în 1973 (cu un an înainte ca Étienne Davignon să devină membru al Clubului Bilderberg), prevedea că, „în problemele de politică externă, fiecare stat avea obligaţia să nu-şi fixeze o poziţie definitivă înainte de a se consulta cu partenerii săi”. Propunerea Bilderberg pentru un superstat federal european şi o singură monedă are cu siguranţă rădăcini mai vechi. O investigaţie a celor de la BBC a scos la iveală documente de la primele şedinţe Bilderberg, care confirmau că Uniunea Europeană a fost un vlăstar al grupului. Étienne Davignon a afirmat că Bilderberg a ajutat le crearea monedei euro, clubul fiind cel care a introdus pentru prima dată pe agenda discuţiilor politice ideea unui singur etalon monetar, la începutul anilor ’90. Davignon a admis acest lucru într-unul dintre rarele interviuri pe care le-a dat. El a adus în discuţie şi faptul că întîlnirile anuale ale grupului Bilderberg sînt considerate, de obicei, „prilejul unei conspiraţii”. În articolul citat de liderul clubului se mai spunea: „Întîlnirea din vara lui 2009 în Europa a grupului Bilderberg – un club informal de politicieni, oameni de afaceri şi gînditori de vîrf, prezidat de domnul Davignon – ar putea, de asemenea, «îmbunătăţi înţelegerea» asupra modului viitor de acţiune, în acelaşi mod în care grupul a contribuit la crearea monedei euro în anii ‘90”. Articolul se încheia cu aprecierea lui Étienne Davignon că: „Oamenii înţeleg cu tulburare că în aer pluteşte o schimbare (…). Dar nici un guvern nu va potoli reacţia oamenilor. Ei au cea mai mare reticenţă şi cel mai mare cinism împotriva oricui deţine responsabilitate.” În legătură cu criza financiară, Étienne Davignon declară convins că: „Din 28 octombrie 2008, lumea nu va mai fi aceeaşi. Vom avea un «înainte» şi un «după» faţă de acest moment, pentru că sistemul n-a rezistat la excesele….sistemului. Astăzi, e clar, sîntem în curs de a reconstrui în parte sistemul şi încercăm să administrăm consecinţele negative ale acestuia. Este nevoie de un mai bun echilibru între responsabilităţile statului şi sectorul privat, căruia i se cere mai multă energie. Deci, este nevoie de noi adaptări şi de schimbări”. De altfel, între 1981 şi 1985, Davignon a elaborat un plan de restructurare a industriei europene. „Sînt definitiv convins că fără industrie nu se poate vorbi de o economie puternică, iar industria nu poate să se dezvolte fără să accepte regulile dure ale competitivităţii, decît în măsura în care statul supraveghează ca tot ceea ce o înconjoară să-i fie mereu favorabil.” Tot el este cel care a negociat importante acorduri comerciale şi industriale cu SUA, Japonia şi China, acorduri care confirmă convingerea sa că este necesar ca Europa „să vorbească pe o singură voce despre aceste subiecte”. Sigur că vizita lui în România, chiar dacă a fost de scurtă durată, şi-a atins scopul. Evaluarera făcută împreună cu Mugur Isărescu a dat satisfacţie mai marelui mondial, pentru că în discuţii s-au abordat, printre altele, şi probleme legate de viitorul României, aşa cum este el preconizat de acest aşa-zis guvern mondial. Este o certitudine că perspectiva ţării noastre nu poate fi judecată fără a lua în calcul şi afacerea Roşia Montană, una dintre cele mai mari din istoria modernă. Aşa că şi acest subiect a făcut obiectul discuţiilor, mai ales pentru că unul dintre sponsorii deplasării lui Étienne Davignon în România nu este alcineva decît Roşia Montana Gold Corporation. Ceea ce, cu siguranţă, s-a remarcat în toate cercurile a fost absenţa oricărui contact cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, şi prim-ministrul român, Emil Boc. Faptul că Étienne Davignon, unul dintre cei mai importanţi factori ai puterii mondiale, nu s-a întîlnit cu nici unul dintre ei spune multe lucruri. Coroborat şi cu atitudinea actuală a partidului de guvernămînt, PDL – ul, care, în an preelectoral, nu se lansează în promisiuni aşa cum a făcut-o anterior, ba din contră, anunţă în continuare măsuri de austeritate, gen posibila îngheţare a pensiilor şi a salariilor, recunoscînd implicit lipsa tot mai critică a resurselor, arată fără nici o îndoială că Puterii de la Bucureşti i s-a închis uşa în nas cam peste tot, că factorii de putere mondială şi-au retras sprijinul. Indiscutabil, următorul pas va fi schimbarea prin „voinţa populară”, dirijată şi susţinută, mai mult sau mai puţin discret, de centrele de Putere externă, înlocuitorii fiind deja „calificaţi” în cursă. Cu siguranţă Mugur Isărescu va fi unul dintre competitori, dacă avem în vedere faptul că el a avertizat în mai multe rînduri actuala Putere să nu se mai joace cu focul şi să nu facă promisiuni fără acoperire, mai ales acum, în an preelectoral, iar consilierul acestuia, Adrian Vasilescu, afirma sus şi tare, pe mai toate canalele mass-media, că România va fi salvată pentru că există un Dumnezeu şi Banca Naţională.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

Ziarul TRICOLORUL , nr 2295 / 18.10.2011

Într-un ritual masonic, desfăşurat, vineri seara, la conacul său de la Drăgăşani MUGUR ISĂRESCU A FOST PRIMIT DE EVREUL UNGUR ETIENNE DAVIGNON ÎN BANDA BILDERBERGILOR”

Vineri seara, la conacul lui de pe podgoria proprietate personală de la Drăgăşani, Mugur Isărescu a fost primit membru cu drepturi depline al Grupului Bilderberg. El este primul român care devine membru al acestei organizaţii secrete, fondată în 1954, al cărei scop este acela al mondializării economiei şi care este considerată Guvernul mondial nevăzut”. Prima conferinţă a grupului a avut loc acum aproape 60 de ani, în Olanda, la Hotelul Bilderberg din Oosterbeek, iar printre fondatorii săi se află celebrul petrolist Rockefeller şi familia de bancheri Rothschild. Din club fac parte circa 180 de personalităţi, printre care Bill Gates, prinţul Charles şi Henry Kissinger. La întîlnirea secretă de vineri seara de la Drăgăşani au participat între 30 şi 40 de oameni, majoritatea sosiţi în România special pentru eveniment, precum preşedintele grupului Daimler Mercedes şi şeful austriac al Raiffeisen Bank, alături de alţi potentaţi europeni. Întîlnirea a durat între orele 22 şi 3 dimineaţa şi a fost împărţită în două: ceremonia de admitere în grup a lui Mugur Isărescu şi un dineu de lucru, în care cei prezenţi au discutat despre viitorul monedei euro.
Ritualul de acceptare a lui Mugur Isărescu în Grupul Bilderberg a fost unul secret, la care nu au avut acces decît iniţiaţii, iar naş şi garant al celui proaspăt admis a fost chiar preşedintele grupului, vicontele Etienne Davignon, în vîrstă de 79 de ani. Acesta este un evreu trăitor în Belgia, dar născut în Ungaria, la Budapesta. El şi-a schimbat numele (ca să pară francez autentic) şi şi-a cumpărat titlul nobiliar. Davignon face parte din Grupul Bilderberg din anul 1974, iar în 1999 a ajuns la conducerea acestuia, fiind cel de-al şaselea preşedinte al organizaţiei. Conform informaţiilor noastre, Davignon a fost adus la Bucureşti de cunoscutul aranjor Adrian Thiess, iar prestaţia sa la conferinţa European Union  after the sovereign debts crisis”, găzduită de BNR, a fost recompensată cu 200.000 de euro, bani plătiţi de compania Media Consulta, proprietara ziarului Puterea” şi firma furnizoare de publicitate pentru  Realitatea TV, afacere la care Thiess este acţionar. Mai precizăm că acest Thiess este mason, în Loja de la Periş, condusă de Ştefan Mâşu (acum stabilit în Belgia!), ocupîndu-se, o perioadă, de postul Teleshoping; ulterior, a fost consilier al lui Sorin Oprescu. Nu se ştie cu certitudine ce a dat sau ce a promis că va face Mugur Isărescu pentru a fi acceptat în Clubul  Bilderberg, dar este clar că poziţia sa în cadrul acestui aşa-zis guvern mondial va fi pe măsura plăţii, aceea de a fi acceptat membru al influentei frăţii de sorginte masonică.
A doua parte a întrunirii s-a desfăşurat în jurul unei cine, iar bilderbergii” au discutat despre viitorul monedei euro. Sursele noastre spun că, cel puţin anul viitor, moneda euro va fi sprijinită să depăşească criza economică globală, iar magnaţii europeni ai Grupului vor iniţia în ţările aflate în dificultate, respectiv Grecia, Spania, Portugalia, o serie de investiţii, menite să le relanseze economic. Au fost abordate mai multe teme, printre care şi cea a bogăţiilor de la Roşia Montană. La întîlnire  dar fără a avea acces la evenimentele din cadrul Grupului Bilderberg  au mai participat copiii de mingi” Adrian Vasilescu, Mihai Tănăsescu, Adrian Thiess, vicepreşedintele BNR Cristian Popa, precum şi vicepreşedintele Volksbank România, Lucian Cojocaru. În acest cadru s-a hotărît că BNR nu va susţine  cel puţin în anul 2012  celebra taxă Robin Hood, discutată intens la vîrful Uniunii Europene, prin care se urmăreşte impozitarea cîştigurilor băncilor provenite din speculaţiile financiare. Şi încă ceva: toată ţara a văzut cum, la reuniunea de la BNR, stăteau în bănci, ca nişte copii făcuţi pe ei, cu gura căscată la bătrînul şarlatan, următorii servitori: Ion Iliescu, Florin Georgescu, Bogdan Olteanu, Mihai Craiu ş.a.


http://www.ziarul-tricolorul.ro/eveniment-2.html

Ziarul TRICOLORUL, nr 2293 / 15.10.2011

O ALTFEL DE DICTATURĂ

Democraţia urmăreşte ca interesele majorităţii populaţiei să fie reflectate în direcţia de dezvoltare a societăţii. Însă de la instaurarea Regimului Băsescu-Boc în România, în loc de democrţie a fost introdusă o nouă formă de dictatură: dictatura majorităţii parlamentare. Chiar dacă aceasta este determinată numai de un vot, ea se numeşte „majoritate“ şi face ce vrea, deciziile luate astfel putînd avea consecinţe grave asupra destinelor unei ţări, în speţă a României. Noţiunea de dictatură a majorităţii parlamentare reflectă o situaţie de o gravitate deosebită care se constată în Parlamentul Romaniei şi înseamnă subordonarea acestuia unui grup restrîns de persoane. Practic, voinţa celeilalte părţi a Parlamentului, care, în fapt, exprimă voinţa unei mari părţi din populaţia ţării, este ignorată cu bună-ştiinţă, fapt care, în practica judiciară, poate îmbrăca aspectul unei fapte penale de o gravitate deosebită, definită în Codul Penal ca abuz de Putere. Persoanele cu interese asemănătoare se grupează în partide politice şi îşi afirmă aceste interese prin constituirea şi promovarea unui set de valori şi de măsuri de realizare a acestor valori care se cheamă programe politice. Totodată, persoanele grupate într-un partid politic, precum şi susţinătorii acestuia, îşi trimit prin vot reprezentanţi în Parlament, care să promoveze acel program politic. Astăzi constatăm că şefii unor partide se subtituie partidelor lor şi impun parlamentarilor acelor partide o linie politică arbitrară. Aceşti şefi de partide au ajuns să reprezinte nişte forţe politice aproape independente de voinţa politică a partidului lor, astfel că acţiunile lor nu se mai încadrează în linia generală a ideii de democraţie care presupune că iniţiativa politică să plece de jos în sus, de la membrii de partid şi susţinătorii partidului către şeful acestuia şi nu invers.S-a ajuns ca parlamentarii să fie obligaţi să exprime un sprijin politic dictat de şeful partidului sau şeful statului, după caz, iar orice abatere de la acest dictat să fie reprimată imediat. Ca urmare, Parlamentul nu mai exprimă voinţa alegătorilor, ci pe cea a şefilor de partide din majoritatea parlamentară sau, cel mai adesea, a şefului statului, ceea ce nu mai este democraţie, ci oligarhie (puterea unui grup restrîns de persoane, de la oligo – puţin).  Cu alte cuvinte, un partid promovează un program politic general, care presupune un set de valori pe care susţinătorii partidului le îmbrăţişează. În baza lui, propune un program de guvernare care presupune nişte măsuri pe termen scurt, al unei legislaturi, pentru realizarea programului politic. Apoi, promovează un prim-ministru şi un Guvern care se angajează să aplice acel program de guvernare. Nici unul dintre şefii de partide nu explică felul cum va aplica acest prim-ministru programul politic al partidului. Acum, după cum se prezintă lucrurile, este mai mult decât evident că, practic, programul de guvernare nu există, iar în lipsa unui program politic public, membrii de partid trebuie să spere că acest guvern le va susţine interesele politice şi trebuie să creadă orbeşte în cei care le cer să susţină acest guvern prin votul parlamentarilor lor. Această formă nouă de dictat vine să-l protejeze pe adevăratul dictator, care este Traian Băsescu, pentru că el se poate prevala în orice moment de faptul că Parlamentul este expresia cea mai democratică a unei ţări, iar acesta aprobă proiectele normative care, în fapt, exprimă dispoziţiile sau ordinele sale discreţionare. Orice i s-ar reproşa, el vine cu răspunsul potrivit, prin care demonstrează că nu el, ci Parlamentul, care este expresia voinţei populare, a aprobat acel ordin sau dictat. Sigur, noi sîntem originali în toate, aşa că am inventat-o şi pe-asta, în ciuda ţărilor dezvoltate, acolo unde democraţia parlamentară se manifestă ca la carte. Numai la noi se poate manifesta o astfel de dictatură, acum, cînd Parlamentul nu mai reprezintă expresia populară, pentru că, prin măsurile antipopulare luate, actuala Putere s-a descalificat total, iar pe fondul exploziei efective a corupţiei şi a statuării statului mafiot numai de putere legitimă nu se mai poate vorbi în România de astăzi. În aceste condiţii, reprezentanţii actualului regim sînt perfect conştienţi că, dacă pierd Puterea în favoarea unor forţe patriotice, praful şi pulberea se va alege de ei, de banii lor, de averile lor şi de tot cee ce îi înconjoară. Pentru a preveni acest lucru, Puterea face tot ceea ce este posibil pentru a-şi păstra pîrghiile, transformînd în acest sens Parlamentul într-un adevărat instrument de dictatură, cu ajutorul cărui caută să impună unei întregi ţări reguli care contravin flagrant bunului-simţ, dar şi democraţiei. A impune o astfel de opţiune fără a justifica interesul public este, cu adevărat, o dictatură. O dictatură a şefilor de partide din arcul guvernamental, a şefului statului şi a unor grupuri restrînse din jurul lor, ale căror interese politice sînt obscure pentru marea massă a populaţiei. Parlamentul României devine astfel, pe zi ce trece, o entitate tot mai puternică, o instituţie care îşi face propriile reguli şi ameninţă să dicteze tot ce se întîmplă în ţară, pentru că, vorba unui parlamentar PDL în plenul camerelor reunite din 27 septembrie a.c., „ce dacă e ilegal!”. Paradoxal, instituţia Nr. 1 a unei democraţii ar putea deveni primul reper dictatorial după 1989. Această practică, contravenind în mod real adevăratei democraţii occidentale, a făcut ca România să apară în exterior ca o „oaie neagră“ a Europei, ocolită, izolată şi hulită de lumea civilizată.

Colonel (r). DAN ZAMFIRESCU

Cîţi bani o fi plătit Mugur Isărescu pentru a deveni membru al organizaţiei ultra-secrete Bilderberg?

Oficial, prezenţa la Bucureşti a lui vicontelui Etienne Davignon, şeful Clubului Bilderberg, este motivată de participarea sa  la conferinţa „European Union – after the sovereign debts crisis”, găzduită de BNR, care a avut loc în ziua de 14 octombrie. Acesta a fost însoţit de Richard Haas, preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe (Council of Foreign Realtions). Venirea în Bucureşti a şefului celui mai influent grup economico-financiar la nivel global se petrece la exact un an după întîlnirea, tot în Capitala României, a membrilor Comisiei Trilaterale Europa, la care cei mai puternici oameni ai bătrînului continent au făcut planuri de depăşire a crizei şi au discutat despre guvernarea globală. Neoficial, din informaţiile noastre, vineri seara, la finalul conferinţei organizate de BNR, Etienne Davignon şi Richard Haas, împreună cu mai mulţi membri ai Clubului Bilderberg, s-au întîlnit într-un loc secret, pentru a discuta viitorul monedei euro. Întîlnirea a fost organizată de Mugur Isărescu şi Adrian Vasilescu. Sursele noastre spun că în cadrul acestei reuniuni s-a desfăşurat şi un alt eveniment: Mugur Isărescu a fost făcut membru cu drepturi depline  al Clubului Bilderberg. De menţionat că Isărescu este primul român care a intrat în această discretă societate secretă, fondată în 1954, considerată „Guvernul mondial nevăzut”. Pînă acum, România a avut doar doi reprezentanţi în Comisia Trilaterală, o altă organizaţie apropiată Clubului  Bilderberg: Mugur Isărescu şi Mihai Tănăsescu. Întrebarea care se pune este aceasta: cîţi bani a plătit Mugur Isărescu pentru a beneficia de această nouă calitate? Pentru a deveni membru al Academiei Române, el a plătit mai multe zeci de milioane  de dolari, cu care s-a construit o nouă Bibliotecă a acelui for, fapt pozitiv, dar de ce cu bani publici el şi-a cumpărat o astfel de funcţie?

Recunoaşteţi personajele din fotografie?

Triumviratul Naţionalismului Românesc: preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, flancat de senatorii Gh. Funar şi Ilie Ilaşcu. E clar că fără ei nu se poate, de-aia merge treaba din ce în ce mai rău şi nu mai există nici o autoritate morală.

NEWS ALERT

Senatorii PDL ameninţă cu răscoala. Se solicită întîlniri de urgenţă cu premierul şi cu preşedintele

Scandalul mocneşte în Grupul PDL de la Senat. Deşi, împreună cu partenerii din UDMR şi UNPR, deţin o majoritate fragilă, PDL-iştii nu reuşesc să mai treacă nici o lege prin Senat. Mobilizarea este foarte foarte slabă şi de aici a pornit un întreg scandal. Vîrf de lance a fost fostul secretar general al PDL, Vasile Blaga. Nici mai mult nici mai puţin, senatorii democrat-liberali l-au mandatat pe şeful Grupului PDL din Senatul României să solicite în proxima şedinţă a BPN al PDL întîlniri urgente cu preşedintele PDL Emil Boc, dar şi cu preşedintele României. O şedinţă cu scîntei a avut loc miercuri, imediat după o şedinţă a plenului, în care senatorii Opoziţiei au făcut din nou jocurile. Senatorii democrat-liberali s-au arătat foarte nemulţumiţi de reproşurile publice făcute la adresa lor de către unii din conducerea centrală a PDL. „Nu se poate să se spună despre noi că sîntem chiulangii sau că nu participăm la plenuri, în timp ce la Cameră se chiuleşte pe rupte. E adevărat că se cunoaşte mai mult la Senat cînd absentează unul sau doi colegi, dar cei care absentează permanent sînt oameni cu funcţii”, a spus pentru pesurse.ro unul din senatorii PDL foarte nemulţumiţi.

După discuţii îndelungi s-a ajuns la concluzia că aşa nu se mai poate. Paradoxal, deşi unii din BPN al PDL au lansat zvonul că Gruparea Blaga ar boicota şedinţele Senatului tocmai pentru a-l pune pe Emil Boc în dificultate, cei care chiulesc la Senat sînt senatorii apropiaţi de şefii PDL. Un exemplu strălucit este senatorul Sorina Plăcintă: „Ea ne spune cu tupeu greţos că nu are timp să piardă prin Senat şi că lunea în timpul plenului ea mai bine merge să îşi rezolve problemele pe la ministere”, a declarat un alt important senator democrat-liberal. „Noi nu ştim ce va fi, dar e de neacceptat să aflăm ce va fi cu noi prin presă. Cu noi nu vorbeşte nimeni. Habar nu avem dacă vom mai putea candida, dacă va mai exista Senatul şi alte rahaturi de genul ăsta”, a spus un alt senator. Un altul s-a arătat supărat pe cei care sînt şi senatori şi miniştri: „Eu înţeleg că sînt în Guvern şi că au probabil destulă treabă de făcut. Dar cred că ar putea ca măcar 2 ore pe săptămînă să îşi facă timp de nişte sesiuni de voturi finale. Ne fac liberalii şi psd-iştii de nu avem aere de fiecare dată. Stai, că or veni în curând legi importante şi o să vedem pe unde vor scoate cămaşa”.

Deocamdată, revolta mocneşte şi se aşteaptă un răspuns de la conducerea partidului. În caz contrar, sub protecţia anonimatului, mai mulţi senatori PDL au spus că se gîndesc şi la o formă de boicot mai radicală.

IOSIF BUBLE

====================================

====================================

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Cu cît gîndim mai puţin, cu atît vorbim mai mult.

PROVERB FRANŢUZESC

„Naşul”, slugă pînă la moarte!

GAŞCA LUI TRAIAN BĂSESCU I-A PROMIS LUI RADU MORARU O ŞPAGĂ DE 10.000 DE EURO PE LUNĂ...

După ce Radu Moraru a rămas fără emisiune şi post de televiziune, pentru că proprietarii RCS – RDS s-au plictisit să bage bani în falimentul Zero TV, un post de televiziune avortat direct mort – Naşul face pasul spre politică, punînd umărul la construirea aşa-zisului partid Noua Republică. Această viitoare formaţiune politică este doar o altă diversiune din programul de intoxicări pus la punct sub comanda lui Traian Băsescu, scopul fiind atragerea cît mai multor voturi la alegerile de anul viitor. Această glumă infantilă, ce se doreşte „partid prezidenţial”, ar urma să se nască pe baza sporovăielii pe Internet, sub îndrumarea lui Sebastian Lăzăroiu, penibila Madame Blogary.

Rămas şomer şi fără audienţă, Radu Moraru a fost cooptat de Cotroceni să pună umărul la noua făcătură, despre care chiar fondatorii ei, nişte neica-nimeni, care nici măcar nu merită menţionaţi, spun că e necesar să apară pentru a înlocui PDL-ul, partid care „a trădat agenda reformatoare din 2004 a preşedintelui Traian Băsescu”. În aceste circumstanţe, Radu Moraru şi-a făcut joi seara apariţia la prima întrunire a fondatorilor „mişcării”, care a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, unde mai bine de o oră l-a pupat în fund pe Traian Băsescu, vorbind în faţa cîtorva zeci de speriaţi, cei mai mulţi dintre ei aduşi cu arcanul la întrunire de la organizaţiile de tineret ale PDL. Prestaţia lui Radu Moraru la această întrunire a fost una tocmită de Traian Băsescu, prin intermediul lui Valeriu Turcan. Concret, miercuri seara, la orele 19, cei doi s-au întîlnit în biroul lui Turcan, de la Palatul Cotroceni, unde acesta i-a promis lui Moraru o remuneraţie de 10.000 de euro lunar dacă se angajează la noua construcţie politică. La sfîrşitul discuţiei, peste cei doi a intrat şi Sebastian Lăzăroiu, care a contribuit la punerea la punct a aportului Naşului la această diversiune. Lui Radu Moraru i s-a mai promis un loc eligibil de parlamentar, pe listele de candidaţi din 2012, ce vor fi controlate de Băsescu, în numele Mişcării Populare. Pentru că, în final, şi partidul căruia i se pun bazele va eşua tot în cadrul Mişcării Populare. Întîlnirea a durat circa o oră şi jumătate.

Audienţă record, realizată de preşedintele PRM joi seară, la Antena 3

„MINUTUL DE AUR” - 5,6 PUNCTE

Prezent în emisiunea moderată de Gabriela Vrânceanu, Tribunul a adus, din nou, în faţa televizoarelor milioane de români, înspăimîntaţi de vremurile cumplite prin care trecem cu toţii. Nu ne ajungea sărăcia, acum ne confruntăm şi cu aceste manfiestări ameninţătoare ale crimei organizate, tipice disoluţiei Statului, unde Legea este la discreţia celor care fură, ucid sau îi înfometează pe români. Din acest punct de vedere, a arătat liderul PRM, ceea ce s-a întîmplat la Giurgiu, unde înseşi instituţiile abilitate să facă lumină au băgat şi mai mult în ceaţă moartea tînărului baschetbalist american, este mai mult decît sugestiv pentru putregaiul portocaliu care a pus stăpînire pe societatea românească. Dacă pînă şi un om cum este acest Costel Busuioc, care a făcut atîta cinste României, spălîndu-ne, cît de cît, de ruşine pentru comportamentul unor conaţionali de-ai noştri, a ajuns să fie bătut de o brută cu părul vopsit şi care nu e în stare să lege două vorbe, atunci sîntem cu totul pierduţi. Domnul Corneliu Vadim Tudor a adus un cald omagiu liderului ţărănist Ion Diaconescu, fostul său coleg de Parlament, plecat dintre noi la vîrsta patriarhilor biblici, dar atît de îndurerat de tot ceea ce vedea în jurul său.

ULTIMA ORĂ

A-nţărcat bălaia...

MATROZUL CHIOR NU MAI POATE SĂ PUNĂ STROP DE ALCOOL ÎN GURĂ

Traian Băsescu nu mai poate bea nimic, cel puţin în perioada în care îi este administrat tratamentul trimis de Elena Udrea de la Seul. Vineri seara, cam pe la orele 21, aflat în compania favoritului său de pahar Sebastian Lăzăroiu, Traian Băsescu a încercat să bea o gură de whisky, la aproximativ 30 de minute după ce medicii SPP îi administraseră injecţia din Coreea de Sud care îi ţine sub control durerile de cap şi tremurul mîinii stîngi. În momentul în care a mirosit alcoolul şi a luat în gură prima înghiţitură, Pazvante Chiorul a dat să o ia la fugă spre baie, lovit de nişte spasme cumplite de vomă. Cu greu s-a abţinut să nu vomite chiar în biroul de la Vila Lac 2, acolo unde s-a petrecut scena. Sursele noastre spun că, iniţial, el a început să urle, acuzînd că băutura are un miros ciudat şi că vor să îl otrăvească. Ulterior, cei doi medici SPP, aflaţi de gardă, care au năvălit în încăpere, i-au explicat că băutura nu are nimic, dar că datorită tratamentului simţul olfactiv îi este denaturat, iar mirosul de alcool îi provoacă senzaţiile de greaţă, spasmele şi convulsiile stomacale. De altfel, medicamentele din Coreea de Sud au în prospect menţiunea că alcoolul este, cu desăvîrşire, interzis. În urma acestui incident, în capul lui Băsescu s-a născut dilema: să-i tremure mîna de la tumoarea care-i apasă pe creier, sau să-i tremure tot din cauza sevrajului alcoolic?

Ţara clanurilor interlope

România a devenit ţara clanurilor interlope. Cred că nu există oraş care să nu aibă măcar o asemenea grupare. Că vorbim de Giurgiu, Târgovişte sau Bucureşti, situaţia este aceeaşi. Clanurile interlope sînt cele care fac legea de ceva vreme şi, din cîte se pare, o vor face şi de acum înainte. Asta este România reală, cea de care Emil Boc, Traian Băsescu sau Traian Igaş sînt total dezinteresaţi.

Ultimele zile au fost de ajuns pentru a ne da seama ce se întîmplă în România. Am aflat cum clanul Butoane conduce oraşul Giurgiu şi despre legăturile acestei grupări cu diverşi politicieni, fie că vorbim despre senatori sau primari. Tot în ultimele zile am văzut că legea nu reprezintă nimic pentru asemenea interlopi, căci altfel cine ar fi îndrăznit să se bată cu cuţite chiar în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Clanuri interlope au existat în România şi vor continua să existe. Problema cea mai gravă este însă că aceste grupări au o putere din ce în ce mai mare. Că vorbim despre clanul Butoane, clanul lui Sile Pietroi, cel al lui Ghenosu sau despre Cordunenii din Iaşi, toţi au reuşit să-şi asigure protecţia mituind şi oferindu-şi serviciile politicienilor de pe plan local sau chiar şi central. Asta este marea problemă. Poate că aici ar trebui să se uite Traian Băsescu, Emil Boc sau Traian Igaş. Poate că preşedintele nostru ar trebui să renunţe la „războiul” cu Regele Mihai şi să se preocupe mai mult de astfel de grupări. Poate că problema clanurilor interlope ar trebui dezbătută în CSAT. Cine ştie? De asemenea, poate că Emil Boc ar trebui să vorbească mai puţin despre creşterea economică, pentru că şi aşa nu ştie dacă ea va exista sau nu. La fel şi ministrul Internelor, Traian Igaş, poate că ar fi bine să abandoneze lupta împotriva „branconierilor” şi să se concentreze mai mult pe ceea ce se întîmplă în stradă. Totuşi, nici unul dintre ei nu va face aşa ceva. Pentru că ei sînt cei care le-au dat o asemenea putere clanurilor interlope, care astăzi fac legea în România. Grupări de acest gen au existat întotdeauna, dar parcă niciodată nu au fost atît de temuţi sau periculoşi. Butoane, Pietroi, Cordunenii sau Ghenuşii au existat şi înaintea lui Traian Băsescu, Emil Boc sau Traian Igaş. Acum însă tind să se transforme însă în brand de ţară.

GEORGE TĂRÂŢĂ

Presa elogiază prestaţia electrizantă a Tribunului, de la Antena 1

Legat la ochi, Vadim Tudor a reuşit să spună anii de naştere şi pe cei ai morţii a nu mai puţin de 67 de personalităţi

Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a demonstrat miercuri seară, la emisiunea „Un show păcătos”, că ştie să spună, doar din memorie, anii de naştere şi de moarte ai multor personalităţi, pe care Dan Capatos i le dicta. Iată lista personalităţilor ale căror date biografice au fost identificate corect: Eminescu, Bach, Leonardo da Vinci, Ludovic al XIV-lea, Veronica Micle, Händel, Michelangelo, Franz Joseph, I. L. Caragiale, Vivaldi, Rafael, Martin Luther, Dimitrie Cantemir, Mozart, Theodor Aman, Jean Calvin, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Beethoven, Nicolae Grigorescu, Napoleon, Alexandru Vlahuţă, Haydn, Constantin Brâncuşi, Washington, Mihail Sadoveanu, Schubert, Kennedy, Liviu Rebreanu, Verdi, Frederic cel Mare, Lucian Blaga, Wagner, Otto von Bismarck, George Bacovia, Ceaikovski, Tudor Vladimirescu, George Călinescu, Chopin, Nicolae Bălcescu, Tudor Arghezi, Schumann, Gheorghe Magheru, Mircea Eliade, Brahms, Avram Iancu, Nicolae Labiş, Johann Strauss, Nicolae Iorga, Gheorghe Asachi, Offenbach, Octavian Goga, Al. Macedonski, Rossini, Take Ionescu, Tudor Muşatescu, George Enescu, Iuliu Maniu, Nichita Stănescu, Ciprian Porumbescu, Mareşalul Antonescu, Marin Preda, Nicolae Titulescu, Vasile Pârvan, Al.I.Cuza, Shakespeare, Mihail Sturdza, Dante Alighieri.

Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a primit aplauze de la toţi cei aflaţi în platoul emisiunii „Un show păcătos” pentru cunoştinţele sale, iar asistenta Bianca Drăguşanu nu s-a putut abţine să nu exclame de cîteva ori la rînd: „Sînteţi genial! Sînteţi genial!”.

Parlamentul European a hotărît gestionarea cîinilor comunitari prin sterilizare

COMUNICAT DE PRESĂ

Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA)

Pe parcursul ultimilor 10 ani, la nivelul Parlamentului European au fost lansate 3 Declaraţii scrise ce priveau situaţia cîinilor comunitari, însă nu au obţinut votul majorităţii pentru că parte din europarlamentari erau de părere că astfel de interventii legislative nu stau în competenţa Parlamentului European, ci a statelor membre, situaţia cîinilor comunitari fiind o situaţie particulară a unora dintre acestea.

Cruzimile asupra animalelor, ce au zguduit lumea, corupţia autorităţilor, ce nu sancţionează în nici un fel actele de cruzime faţă de animale, sau nu declară cheltuirea (fictivă) unor sume exorbitante pentru gestionarea cîinilor comunitari, perpetuarea unor măsuri extreme, care nu au făcut decît să menţină cîinii în stradă, lipsa unei strategii civilizate, eficiente, precum şi voinţa cetăţenilor europeni au determinat Parlamentul European sa ia atitudine.

Joi, 13 octombrie, Parlamentul European a adoptat, prin votul majorităţii, Declaraţia scrisă nr. 26 privind gestionarea populaţiei canine în Uniunea Europeană, avînd ca iniţiatori pe Daciana Sârbu, Adina Vălean, Elisabeth Jeggle (Germania), Raul Romeva i Rueda (Spania), Janusz Wojciechowski (Polonia).

Parlamentul European a decis să implementeze:

- măsuri de control asupra respectării de către statele membre a principiului art. 13 din Tratatul de la Lisabona, prin care animalele sînt recunoscute ca „fiinţe simţitoare”;

- măsuri legislative privind gestionarea cîinilor comunitari prin sterilizare, identificare, înregistrare, promovarea responsabilităţii deţinătorilor faţă de animalul propriu;

- implementarea unei legislaţii la nivel european împotriva cruzimii faţă de animale.

Dacă autoritatea statală română are interesul să prolifereze la nesfîrşit situaţia cîinilor comunitari, ignorînd faptul că eutanasia în massă aplicată timp de 10 ani nu a dat rezultate, fiind, deci, logic că niciodată nu va avea vreun alt efect, Parlamentul European decide ca această problemă să intre în competenţele Comisiei Europene, trasînd astfel linia obligatorie ce trebuie urmată de către România.

Adoptarea acestei declaraţii este un pas extrem de important, marcînd începutul sfîrşitului unei situaţii dramatice, care trenează de două decenii.

CARMEN ARSENE,

Vicepreşedinta Federaţiei Naţionale

pentru Protecţia Animalelor

Ipoteză halucinantă: Ocuparea Wall Street-ului, făcută cu banii lui George Sörös

În urmă cu doar 3 zile a apărut un clip video pe YouTube, în care unul dintre cei care protestează recunoaşte că primeşte 22 de dolari pe ora de protest. Presa internaţională scria că filmul a fost realizat pentru decredibilizarea celor care protestează. Acum au început speculaţii privind identitatea celui care ar putea finanţa aceste mişcări. Toate drumurile duc la Sörös.

Mişcarea anti-capitalistă „Occupy Wall Street” („Să ocupăm Wall Street-ul”) a primit sprijinul cel puţin neaşteptat din partea miliardarului George Sörös. Acesta a declarat, într-o Conferinţă de Presă la ONU, că îi priveşte cu simpatie pe manifestanţi şi opiniile lor, adăugînd că le înţelege sincer reacşia.

Critici apărute în ultima vreme arată cu degetul către Sörös, devenit unul dintre cei mai mari miliardari din America. Există voci care spun că mişcările de pe Wall Street sînt un cal troian pentru o agendă secretă a lui Sörös.

VALENTIN VIOREANU

Pentru împrospătarea memoriei

Curvăsăria politică

Degeaba voim să ieşim din Caragiale, nu ne ajută nimeni, dimpotrivă! A dat Dumnezeu, drăguţul, ca să mai apucăm şi noi ziua cea mare a libertăţii, în locul dictaturii care a domnit ani de zile asupra noastră. Cu o mică pauză după cel de-al II-lea război mondial, am cunoscut o scurtă epocă de liberalism politic, curmat de o dictatură cruntă, supravegheată de nişte vecini, ce ne-au împrumutat şi un stil de viaţă, pe care-l ştiţi la fel de bine ca mine. Nu e locul aici să dezvoltăm fazele şi liniile directoare ale acestei treceri la o politică uneori teroristă, alteori ridicolă, cu un regim dictatorial ce era numit „democratic”, prin asta înţelegîndu-se democraţia închisorilor comuniste ale partidului conducător, de care, cu chiu, cu vai, să zicem că am scăpat. Sigur că aceste rînduri ce vor urma nu puteau să apară în ziare pe timpul Anei şi al lui Dej, care vor rămîne în veci pomeniţi pentru ororile binecunoscute, pe care nu o să le înşir aici, pentru că vreau să scriu despre altceva. De bine, de rău, viaţa politică românească, cu hopuri şi suspendări, a străbătut o felie de timp care, iată, va atinge şi ea aproape o jumătate de secol. Avem de data asta partide tradiţionale, şi cînd scriu acest lucru mă gîndesc la cele două asociaţii politice: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc, care s-au ilustrat printr-o spectaculoasă reapariţie pe scena politică. Liderii celor două formaţiuni politice democratice sînt, evident, moştenitori ai unor înaintaşi iluştri, despre care Istoria a luat cunoştinţă demult.

O dată cu încetarea războiului rece şi reapariţia celor două teamuri istorice, s-au relevat lideri mai tineri, cu o viziune modernă şi bune intenţii, dar, din păcate, şi nişte politicieni cam depăşiţi de evenimente, întrecuţi de marşul Istoriei, care nu are întoarcere. Cum s-a petrecut această alianţă stupefiantă, mai precis alipirea uluitoare a celor două echipe politice tradiţionale - la Alianţa Civică, cu semnul electoral Cheia, invenţie revendicată de domnul N. Manolescu, cunoscut critic literar, nu ştim. Desigur, nu e cazul să comentez ce fel de politică face domnia-sa, pentru că toată lumea face politică, fără a mai cere voie de la Poliţie. Ceea ce stupefiază electoratul e că această aripă a Convenţiei face multă zarvă ca să cîştige voturi, şi asta e treaba ei, dar celelalte două partide istorice n-au mamă, n-au tată, ele vor cu orice preţ să cîştige încrederea oamenilor şi, în consecinţă, cum procedează? Alianţa cu U.D.M.R.-ul m-a stupefiat! Astfel, s-a ilustrat proverbul: „Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea!”.

Nu ştiu cum şi cînd aceste socoteli vor putea fi încheiate, dar nu mă încumet să zic decît „Aşa români, dacă ei mai aparţin poporului nostru, mai bine în fundul Iadului”. Deci, două partide istorice, cum le place să li se zică, trădează orice ideal românesc numai pentru a cîştiga nişte alegeri ce nu pot duce decît la fărîmiţarea teritoriului românesc. Să ignore domnii Raţiu, Coposu şi Câmpeanu cele ce se petrec la ora asta în ţara noastră? Hultanii, chipurile „istorici”, sînt gata să ajungă mai degrabă în Parlamentul maghiar, decît să reziste în faţa unei trădări şi ea „istorice”, cum le place celor doi sau trei lideri să spună. Cum cred ei că românii îi vor vota de aici încolo, socotindu-i trădători, ceea ce ei şi sînt, în realitate? Era uşor să stai pe undeva, prin Occident, pe banii babacăi, prin asta înţelegînd furnizorii occidentali, din Apus, domniile lor fiind flămînzi, gata la orice tranzacţii, pentru că, după socoteala noastră, pentru ei, a sosit ora plăţii datoriei faţă de sponsori, ce abia aşteaptă să vină la pună-te masă, scoală-te masă! După o aşa-zisă „rezistenţă”, atît cît ştim, aceşti lideri de carton şi-au strîns ceva sub căpătîi. Caragialismul nu ne iartă, iată-l ilustrat de fornăiturile acestor „combatanţi”! Din păcate, un Maniu nu mai putea să revină pe scena politică, la fel ca şi un Ionel Brătianu, ce nu poate fi reinventat. Nu numai noi, dar şi mulţi români au crezut că, o dată cu răsturnarea dictaturii, vom avea parte de o viaţă parlamentară tradiţională. Însă, în afara moştenirii numelui partidelor, nu vedem nimic altceva. Nu cunosc îndeaproape personalitatea domnilor Câmpeanu şi Raţiu, plonjaţi în ograda noastră după un stadiu nedorit în cele streinătăţi, unde se pare că nu au dus-o rău, dimpotrivă, fiind ţinuţi în rezervă tocmai pentru această perioadă, să-i zicem de tranziţie. Domniile-lor sînt simpatici, glumeţi, nonşalanţi sau tranşanţi, dar departe de anvergura înaintaşilor. Acest lucru nu intră în discuţia începută aici. La drept vorbind, personalitatea lor nu face nici o impresie. Cum nu vreau să discut despre activitatea dumnealor, mă voi mărgini la nişte „trădări” electorale, de care am mai pomenit. Unde vreau să ajung? Vreau să reamintesc nişte fapte recente, ce nu pot fi dezminţite de către protagoniştii numiţi. Iată însă că, o dată cu apariţia unei noi formaţii politice, adevăratul scop electoral nu era, desigur, decît o cămaşă în care să încapă toţi! În politică, o spune un sceptic, alianţele se risipesc rapid, trădările şi trecerile pe alt eşichier politic apar curent. „Ciolanul”, adică Puterea, e vînat fără scrupule. Se cunosc divorţuri ilustre, răniri orale sau scrise, impardonabile; scopul în politică este unul singur - Puterea. Nu ştiu cît de puternice sînt, cu adevărat, aceste formaţii şi unde vor ajunge, ceea ce mă dezamăgeşte cumplit însă este trădarea făţişă a intereselor naţionale, fapt de neiertat, deja parafat printr-o aşa-zisă Convenţie Democrată, din care, cum s-a văzut, fructele putrede au început să cadă la cel mai mic vînt electoral. Aşteptăm cu mare curiozitate să vedem cine va urma frumosul exemplu, impus de cearta surdă a pomanagiilor electorali, care trag scaunul de sub fundul mesenilor invitaţi la banchet. Nu ne este necunoscut conflictul dintre aripa tradiţională a „aliaţilor” şi strigările ca la nuntă ale combatanţilor. Cu astfel de luptători, gata la „plăcinte-înainte”, putem sta liniştiţi. Electoratul va şti mai bine ca noi la ce te poţi aştepta din partea unor politicieni, crescuţi la sîn de o falsă doică, chipurile democrată, la ţîţa căreia deja au apărut lacomi amatori. Domnilor, să vă ajute Dumnezeu să nu vă luaţi la bătaie, că vă faceţi de rîs şi fantomele bieţilor Maniu şi Brătianu vor fi consternate. Recitiţi-l repede pe Caragiale, domnilor, e timpul, pentru că ori l-aţi uitat pe marele scriitor, ori, Doamne fereşte, a dat strechea în domniile-voastre! Urnele vă vor convinge că vremea Miticilor cîştigaţi la belciuge electorale s-a cam dus. Ce mai aşteptaţi? Sînteţi demodaţi, bătrîni, de aici încolo la mînăstire...

EUGEN BARBU

(3 aprilie 1992)

La colt

Nevoia unei noi viziuni despre lume (I)

Cred că nu fac o dezvăluire de senzaţie dacă spun că literatura română riscă să rămînă necunoscută în lume. Nu vorbesc de dezinteresul total pentru ea din partea Institutului Cultural Român sau a Ministerului Culturii. Vorbesc de interesul străinilor pentru ea. Am avut ocazia de nenumărate ori să constat de ce cărţi scrise de Rebreanu, Sadoveanu, Marin Preda, Camil Petrescu, George Călinescu şi alţi corifei ai literaturii române nu există în librăriile din Paris, Madrid, Londra, Lisabona sau New York.

La biblioiteca „Barnes & Noble” din New York se fac zilnic lansări de carte şi am avut prilejul de multe ori să discut cu editori americani, pe care i-am întrebat de ce nu-l traduc pe Marin Preda, de pildă, un mare scriitor român? De ce? Pentru că el a scris pentru români, nu şi pentru americani. Nu-i interesează pe americani Moromeţii. De ce să-i intereseze pe francezi, englezi, irlandezi, evrei, arabi, chinezi şi alte neamuri care alcătuiesc poporul american un roman ca Moromeţii?

Fiindcă nu e vorba aici de stil, de frumuseţea cuvîntului, a frazelor intraductibile, de umorul plin de sevă care învăluie personajele, e vorba de substanţa cărţii, povestea unor ţărani în România interbelică. Marin Preda a scris un roman pentru noi, românii. Bătaia e scurtă. Gîndiţi-vă numai la faptul că atunci cînd hotărăsc să fugă cu caii de acasă, Paraschiv şi Nilă nu fug mai departe de Bucureşti, destul de aproape de Siliştea-Gumeşti. Deci viziunea autorului este una locală, provincială, foarte particulară. Nu are nici o legătură cu realitatea din America, Franţa sau China! Dar eu am întîlnit Moromeţi şi în Israel, şi în Spania, şi în America. Ba Morometele Prunariu a ajuns şi în cosmos!

De aceea, în romanul Urmaşii Moromeţilor, foarte apreciat de confraţi, tocmai acest lucru fac, îi duc pe Paraschiv şi Nilă mai departe, dincolo de graniţele ţării, pe toată planeta! De fapt, ei mă duc pe mine! Fiindcă românii se află pe tot globul pămîntesc. Scriitorul român, mai ales în perioada Cortinei de fier, s-a limitat, vrînd-nevrînd, la România şi la spaţiul ex-sovietic, admis ca singurul cîmp de desfăşurare a acţiunilor literare. A fost o literatură condamnată. Lucru valabil şi pentru celelalte ţări ex-socialiste. Ca să scrie literatura sa formidabilă, un  Milan Kundera a trebuit să aleagă exilul. Şi alţii ca el. Sau închisoarea, precum Havel.

În esenţă, literatura română este o literatură pentru noi, nu şi pentru alţii. De ce în epoca interbelică am avut deschidere şi scriitorii români erau ca la ei acasă la Paris şi alte focare europene şi americane? Ce să mai spunem de arta avangardistă, de opera unor Tristan Tzara, Victor Brauner şi Marcel Iancu? Sincronismul nu era o vorbă goală. Geniul lui Brîncuşi a constat şi în faptul că a înţeles primul de ce trebuie să ajungă la Paris, chiar per pedes. şi cu ce s-a ales din partea statului român? Era considerat decadent. Gîndiţi-vă numai la şocul pe care l-a avut, cînd ţara mamă i-a refuzat donaţia, atelierul său de la Paris! Iar după revoluţie, aşa-zişii experţi i-au murdărit opera, atribuindu-i sute de falsuri!

Pe de o parte, a exista şi există o politică nenorocită, izolaţionistă, anti-românească, iar pe de altă parte o viziune limitată, provincială, a scriitorului sau artistului român. Ce scriitor este Agîrbiceau, de pildă! Fenomenal! Da, dar pentru noi, nu şi pentru alţii! Aşa se poate spune şi despre Coşbuc, Arghezi, Blaga şi pînă la Nichita Stănescu şi Fănuş Neagu. Pentru noi sînt coloşi, dar pentru alţii nu există. N-am văzut în librăriile occidentale sau americane vreo carte de-a lor tradusă, aşa cum stau acolo la dispoziţia cititorului de pretutindeni cărţile lui Borges, Saramago, Kundera sau Coelho. (Va urma)

GRID MODORCEA

Fenomene stranii

Misterul Bibliilor nearse

Pe data de 29 martie 1999, Hazel (55 ani) şi Herbert Twilley (58 ani) din Water Valley, SUA, au asistat neputincioşi la un incendiu care le-a ars casa pînă în temelii. Singurele lucruri care au rămas neatinse de flăcări au fost două biblii. „N-am văzut aşa ceva în 23 de ani de muncă!” a declarat Danny Johnson, şeful pompierilor. „Ar fi fost normal să ardă şi bibliile!” Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit provocat de foenul lui Hazel Twilley, uitat în priză, şi a luat amploare, cînd femeia lucra în grădină, iar soţul ei era plecat în oraş. „în cîteva minute, toată casa era în flăcări!” a declarat Hazel. „Nici n-am putut intra! Cînd au venit pompierii, nu mai era nimic de făcut. Arsese tot: mobila, perdelele, covoarele, iar televizorul, video-ul şi celelalte aparate au fost topite! Printr-un miracol, au rămas neatinse cele două biblii: una pe care am primit-o de la tatăl meu, preot, şi una pe care familia mea o avea de peste 80 de ani! Uluitor e faptul că masa pe care se aflau bibliile a fost făcută cenuşă!”

TRAIAN TANDIN

Călcîiul lui Ahile 

HOŢUL PĂCĂLIT

Lumea noastră, uneori, este foarte ciudată. Plină de contradicţii şi mai ales de ciudăţenii pe care cu greu ţi le poţi explica. De pildă, pentru noi este greu de înţeles cum unii oameni credincioşi, cu frica lui Dumnezeu (este o expresie greşită fiindcă Cel de Sus nu este rău ; este Bun, Înţelept şi Drept), evlavioşi, se duc la biserică, ba uneori le şi ctitoresc, dar odată ieşiţi de acolo, uită de toate preceptele creştine, chiar şi de cele 10 porunci dinTablele lui Moise cu care acesta a coborît din munte. În mişcarea sportivă, care nu este lipsită de oameni cu credinţă în Dumnezeu, avem totuşi o mulţime de situaţii în care se uită de Dumnezeu, se săvârşesc o mulţime de fărădelegi după care făptaşii, îi vezi cum intră cu evlavie în biserică, spre iertarea păcatelor. Nu dăm nume, le găsiţi zilnic în presa sportivă sau în cea de scandal. Nu avem nici intenţia ca aceste note să fie considerate o predică, nu  suntem noi îndreptăţiţi să o facem, ci doar să amintim cea de a 8-a poruncă: Să nu furi! Şi ca să vă descreţim puţin frunţile, să vă spunem o poveste populară cu tâlc care poate fi şi de învăţătură pentru mulţi, chiar pentru noi toţi. Într-o bună zi, într-un sat, un negustor de produse lactate este chemat la poliţie în urma unui denunţ. Fusese reclamat de un brutar căruia îi vindea zilnic unt la preţul de un kilogram, dar că îi dă zilnic lipsă la cântar. Poliţaiul, care chemase la poliţie şi pe reclamant, adică pe brutar, îl întreabă pe lăptar:

- Dumneata ai cîntar?

- Nu, don-poliţai, n-am.

- Păi atunci cum poţi să-i vinz un kilogram de unt reclamantului ?

- Păi să vedeţi. Eu am o balanţă şi pun pe o parte a balanţei pîinea de un kilogram pe care o iau zilnic de la brutar iar pe cealaltă parte a balanţei, kilul de pâine pe care o iau de la brutar !.

Şi astfel, amendat a ieşit reclamantul. Povestioara are mult haz dar din păcate, în viaţa de zi cu zi se prind hoţii mult mai greu. Poate acum cu DNA-ul...

SILVIU DUMITRESCU

INGERI PAZITORI 

Ziarul TRICOLORUL, nr 2293 / 15.10.2011