Săptămîna pe scurt - 04.06.2016

Cine-i mai apără pe români? – Voicu are o rîmă mică
– Reforma reformei reformelor din educaţie – Mafia din sănătate nu se dă bătută – Dopajul şi etajul – Reţete ţigăneşti – Teoria transpiraţiei – Iar se retrage Mutu (nu cel de la Cotroceni)

Ana Maria Nedelcu, românca acuzată că şi-a răpit fiul, din Canada, va fi extrădată, riscînd 10 ani de închisoare. Pentru cine încă nu ştie, românca a fost măritată cu-n diliman care a căzut în butoiul cu whisky cînd era mic (nu ştim dacă era butoiul preşedintelui-jucător) şi n-a mai ieşit nici pînă astăzi. Acolo procreează, acolo doarme, acolo mănîncă. Pardon, nu mănîncă, deoarece, şi în Canada, la anumite categorii de filatelişti pasionaţi, mîncarea-i fudulie, băutura-i temelie. Dacă Ana s-a lăsat aburită de acest bezmetic, care se poza cu sticlele de bere în mînă, alături de copilaş, trage ponoasele propriei inocenţe. Sau propriei mîncărimi. Are şi sexul rolul lui, e un proces tehnologic destul de plăcut, dar e indicat să te gîndeşti de două ori şi să-l faci o singură dată. Şi tot aşa: de patru ori, dacă vrei să-l faci de două ori, de opt ori, dacă vrei să intri în Cartea Dezacordurilor… Mult mai gravă mi se pare decizia instanţei româneşti care, în acest caz, nu protejează nici mama, nici copilul, ba, mai mult, îi trimit în iad. Dar de ce ne mirăm?! Cine-i mai protejează pe români? Nimeni. După ce politicienii trădători i-au împins să fie slugi la străini, ca să poată supravieţui, acum îi abandonează ca pe maidanezi. Am devenit sclavii lumii, fiind vînduţi de conducătorii noştri. Aici a dus politica de deznaţionalizare de după 1989. Cît despre justiţie, să-i fie ruşine, a devenit o cîrpă de şters suflete, în mîinile vidanjorilor politici! – Reforma curriculară a pătruns adînc şi în Abecedar. Copiii pot citi despre tragedia lui Voicu (,,Voicu are o rîmă mică.”), ori despre norocul mamei (,,Mama are multă lînă.”). Se pune o întrebare: cum îi ajutăm pe aceşti nefericiţi? Pe mă-sa o epilăm, fie cu maşina de tuns, fie cu bricheta. Cu ceară sau cu benzi epilatoare ar fi imposibil, iar biata creatură ar putea sfîrşi în chinuri groaznice. Şi dacă, prin minune, ar scăpa cu viaţă, nu s-ar mai reproduce în veci, indiferent cît de metrosexual ar fi berbecul. Problema e cum îl ajutăm pe Voicu, că are o rîmă mică. Îi mai înşurubăm una? Tragem de ea cu patentul, poate se mai lungeşte?! În literatura de specialitate se zice că mărimea nu contează, dar, dacă bietul Voicu citeşte aceste rînduri, ar fi bine să se aplece serios asupra problemei şi să ia nişte măsuri. Alte măsuri. Sau măcar să se retragă cu demnitate din Abecedar, pînă nu-i sînt dezvăluite toate secretele. Mai ales cele legate de prietenul său, Niki Scorpion. Căci, după atîte detalii tulburătoare, prenumele lui Voicu nu poate să fie decît Mădălin. Fiindcă pe aceeaşi pagină, e şi o tipă, Ana, care cîntă. Acum nu ştim dacă, pentru acompaniament, foloseşte vioara sau fluierul piciorului, cert este că are înclinaţii muzicale. Sîntem convinşi că e un cîntecel vesel, pe placul DNA-ului. – Oricum, mi se pare o idee genială înlocuirea Abecedarului cu educaţia sexuală. Fără să ştii să scrii şi să citeşti nu se moare în Ţara Românească, ba, dimpotrivă, poţi să ajungi parlamentar, milionar sau scriitor de penitenciar, dar, fără să ai noţiuni fundamentale despre epilare, masturbare şi rinocerizare, eşti condamnat le moarte civică. Nu vei mai fi privit drept Voicu cu vioara, ci Voicu cel cu rîma mică. Aşadar, grăbiţi-vă să aprofundaţi reforma reformei reformelor din educaţie, pînă nu e prea tîrziu şi-i creşte mamei lîna la loc. Iar berbecului, coarne (de unde şi programul ,,Cornul şi laptele”). – Corupţia din sănătate n-are leac. Deşi ştiau că Sistemul Informatic Unic Integrat din Sănătate a fost nefuncţional de la început, şefii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au acoperit neregulile şi au derulat contractul ca şi cum nici ceapă n-au mîncat, nici gura nu le miroase a rahat. Valoarea contractului a fost de peste 200 de milioane de euro, aşa că ne aşteptăm ca, după o anchetă riguroasă a DNA, capii răutăţilor să fie condamnaţi la doi ani cu suspendarea executării pedepsei sau, mai drastic, la o lună-două de muncă în folosul comunităţii. Din păcate, printre cei aflaţi în culpă, se numără şi eminentul doctor Irinel Popescu.
– Aceeaşi mafie se află şi în spatele afacerii cu cardul de sănătate, care creează periodic probleme pacienţilor şi medicilor de familie. – Directorul Spitalului Judeţean Constanţa, un oarecare Căpăţînă, şi-a făcut offshore pentru a încasa şpăgile. Om de omenie, fidel jurămîntului lui Hippocrate, accepta şi plata în rate, ba, dacă era cu treabă la Bucureşti, nu-l deranja să primească plicul nici în sediul Ministerului Nesănătăţii. Bine-a zis poporul român acum vreo două sute de ani lumină: unde nu-s picioare iuţi, ca să fugi de DNA, vai de Căpăţînă! – Călin Popescu Tăriceanu a dat de necaz. Nu, nu l-a părăsit a nu ştim cîta nevastă, deci nu trebuie să alerge iar după ea cu motoreta Mobra ca să-i redea libertatea, ci l-a prins DNA cu aia mică. Cu ocaua mică, nu vă mai gîndiţi la ce se gîndesc şi fostele consoarte. Omul, dacă ne permite să-i zicem aşa, că-i ditamai preşedintele Senatului, ar fi minţit ca să-şi apere tovarăşii de haiducie economică transfrontalieră, adică pe Tal Silberstein, Dan Andronic şi Marius Marcovici, cercetaţi pentru retrocedări de 145 de milioane de euro, în dosarul ,,Ferma Băneasa”. Dar domnul Călin Anton Popescu Tăriceanu susţine că este nevinovat. Din păcate, nu-l prea ajută faţa. – Un final cît se poate de trist pentru cariera de mare sportiv a lui Lucian Bute, care, vorba cotoarbelor de la APACA, din 1990, referitoare la premierul fără gît, te bate pînă te lasă pe ,,mute”. Nu ştiu dacă era foarte cunoscut cuvîntul ,,mute” pe atunci, însă strigătele lor orgasmice puteau fi interpretate şi astfel. După meciul cît se poate de aranjat cu un arbore de cauciuc, mai negru decît cerul gurii Laurei Cruduţa, în urma căruia a încasat mălai frumuşel, a fost depistat pozitiv. Pozitiv nu în sensul că practicase cine ştie ce box, ofensiv, spectaculos, ci că halise medicamente interzise cotonogarilor. Şi ăsta n-ar fi singurul necaz al gălăţeanului, fiindcă mai are şi un proces pe cap, după ce balconul unei proprietăţi de-a lui, din Canada, s-a prăbuşit, făcîndu-i knock-out pe cei care admirau gaura din stratul de ozon. Degeaba a numărat arbitrul printre dărîmături, de la podea nu s-a mai ridicat nimeni. La fel ca şi după ,,gala Bute” de la Bucureşti, care a pus-o la pămînt pe Elena Udrea. Rudel Obreja şi negrişmanul din ring au fost victime colaterale. Cîteodată mă gîndesc dacă nu avea dreptate Doroftei, alt caftangiu profesionist, care afirma, cu oarecare invidie, dar şi ca fin cunoscător al subteranelor boxului, că mai toată cariera lui Lucian a fost dirijată subtil, din umbră, de iubitorii de arginţi. Adevărul e că Bute, un băiat respectuos şi la locul lui, părea aterizat de pe altă planetă în aşa zisa lume a boxului profesionist. Lucru pe care l-a cam demonstrat Carl Froch. – Între timp, tot lotul de coniac-canoe a fost depistat pozitiv cu meldonium, gustarea preferată şi a Sharapovei. Aşa că la Olimpiadă ne bazăm tot pe Ivan Patzaichin şi pe pagaia sa ruptă. Vremurile eroilor legendari au apus. Astăzi pînă şi sportivii sînt hoţi. Pînă la urmă ei nu
sînt altceva decît oglinda societăţii în care trăiesc.
– Moartea patronului de la Hexipharma, sinucis de prietenii lui Codruţ Marta pe altarul luptei anticorupţie, a devenit mai misterioasă decît asasinarea lui JFK. Singurul martor credibil, copacul, a intrat în programul de protecţie a martorilor şi a devenit mut ca o lebădă. În cazul în care îi va foşni vreo frunză, se va împiedica, absolut întîmplător, de vreo drujbă model mai vechi, sovietic. – A fost descoperit locul unde-şi dormea, aproape liniştit, Aristotel din Stagira, eternitatea. Ţinînd cont că a fost incinerat, cenuşa s-a păstrat foarte bine în urna volantă. Dacă o vor trage pe nas, există posibilitatea ca grecii să iasă din criza care nu-i mai părăseşte de două mii de ani. Şi atunci s-ar putea apuca de muncă, deşi îi cam încurcă soarele mediteranean, plajele cu nisipul fin, apa cristalină şi împrumuturile de la UE şi alţi fraieri. – Ştiţi cum începea o reţetă ţigănească clasică de prăjituri? Cam aşa: mai întîi se fură patru ouă…Dar societatea a evoluat, iar consumatorii de negrese şi pandişpan s-au perfecţionat, au devenit mult mai rafinaţi. Şi, evident, mult mai practici. În zilele noastre, orice reţetă care se respectă începe aşa: mai întîi se dezactivează sistemul de alarmă de la cofetărie…
– Mie, afacerea ,,Black Cube”, cea în care doi şpioni de comedie îi sunau cu număr ascuns pe tatăl şi pe iubitul Laurei Cruduţei Kövesi, mi se pare o făcătură ridicolă, menită să acopere nişte matrapazlîcuri legate de povestea terenurilor haşmanglite de la ferma Băneasa. Şi, în general, am dreptate. – Vanghelie vrea să facă, citez, ,,un oraş” în Sectorul 5. Care, se ştie, e la ţară. Se înţelege că, în acest oraş, nu vor exista Poliţie, DNA şi alte instituţii care nu te lasă să furi… – Aţi văzut cîţi pungaşi sînt pe lista ruşinii publicată de ANAF? Dar nu orice fel de pungaşi, ci dintre aceia care cer să fie votaţi la alegerile din 5 iunie. Că dacă vor ajunge primari, vor avea de unde să-şi plătească datoriile. Sau vor face altele şi mai mari, ca să aibă motive să vă ceară să-i mai votaţi o dată. – Teoria conspiraţiei a devenit teoria transpiraţiei. Mai că te apucă rîsul cînd vezi cine o alimentează cu gogoşi. După nora lui Măgureanu, a ieşit la rampă o altă nesatisfăcută: prima nevastă a lui Condrea. Dacă un regizor cu un pic de umor le-ar vedea în exerciţiul funcţiunii, ar putea turna un sitcom cu titlul ,,Nevestele vesele de pe Dîmboviţa”. Şi le-ar putea duce cu pluta, din televiziune în televiziune. Că regizorul ăsta de le tot scoate în faţă nu le pune deloc în valoare calităţile irefutabile (ce cuvînt frumos!).
– Căţeluşa Adelinei Pestriţu este imaginea unui centru de înfrumuseţare canină şi primeşte parale pentru asta! Oase nu, că e vegetariană. Singura chestie nasoală e că nu se pricepe la contabilitate. Dar ce, Cioloş se pricepe? Şi uite ce bine o duce! – Nicoleta Luciu, pe care unii o tot calomniază, considerînd-o frumoasă, e o mamă-model. Nu scapă nici o ocazie să meargă cu puradeii în parc unde, împreună, dau cu pietre în păsărele, smulg iarbă şi omoară furnici. În ciuda faptului că nu-i deloc simplu să realizezi toate astea, mai ales cînd ai tripleţi, susţine cu toată tăria că-i înnebunită după ceea ce face şi i se pare că a te sacrifica pentru a le da copiilor cea mai bună educaţie este cel mai important lucru pe care poate să-l facă o mamă siliconată din encefal şi pînă în tălpi. E păcat că alte mămici nu procedează la fel. Că materie primă e destulă: şi pietre, şi iarbă, şi furnici. – Degeaba îl acuză poporul pe Iohannis că nu face nimic pentru el, că l-a dezamăgit, întrucît Klaus i-a oferit tot ce şi-a dorit: un alt preşedinte decît Ponta. – Iar s-a retras Adi Mutu. Cariera lui poate fi rezumată astfel: cînd n-ai caracter, talentul nu face doi bani. Sau, cum mi-a spus mie un antrenor pe vremea cînd eram copil şi am marcat 5 goluri într-un meci: ,,Măi, băiatule, tu te-ai născut talent şi-o să mori speranţă. Că-ţi place cartea”. Ăsta o fi blestemul cărturarilor, că şi lui Mutu i-a plăcut cititul. În fiecare cantonament ştergea praful de pe noptieră ca idiotul. Pardon, cu ,,Idiotul”, romanul lui Dostoievski. Asta cînd nu arunca cu el după vreun chelner care nu-i pasa la timp. – Cristian Mungiu a luat premiul pentru regie la Cannes. Băiatul ăsta nu e prost deloc. Nu seamănă cu soră-sa.

CONTELE DE MONTE-CRISTO

http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-67/

ISTORIA SE FALSIFICĂ SUB OCHII NOŞTRI

De ce ne-a fost frică, nu am scăpat! Dispariţia îndrăgitului regizor şi actor Sergiu Nicolaescu naşte scandal după scandal. În lumea tabloidizată în care ne complacem să trăim, să zicem că nimic nu ne mai miră. Ceea ce ne-a enervat peste măsură este lipsa de cultură şi reaua-credinţă a unor jurnalişti care ne falsifică istoria şi cultura, acum, cu noi de faţă. Cu „supravieţuitorii“! Aşteptaţi, domnilor, să treacă vreo 40 de ani ca toţi cei care au mai apucat cîţiva ani sub regimul trecut să se ducă şi ei pe lumea cealaltă. Ştim că istoria este scrisă de învingători şi este falsificată de pe vremea cronicarilor. Dar unii dintre voi întrec orice măsură. Pe un post de televiziune de la care chiar aveam pretenţii, un  jurnalist, trecut de prima tinereţe, deci nu putem să-l acuzăm decît de prostie şi rea-credinţă, a afirmat ceva de genul (cităm din memorie): „În acele vremuri, cînd programul de televiziune ţinea 2 ore, pînă să apară casetele video, ce era să facă lumea, se ducea la filmele lui Nicolaescu, în lipsă de altceva...“

Omule, du-te şi te caută, îţi vrem binele. E adevărat, în ultimii 4-5 ani ai regimului toate o luaseră razna. E adevărat, filmele lui Sergiu Nicolaescu se află în topul celor mai vizionate filme româneşti, unul dintre motive fiind că redeşteptau în noi mîndria naţională. Ce este rău în asta? Nu văd legătura cu „propaganda comunistă“. Filmele americane sau ruseşti nu-şi elogiază trecutul? E adevărat, unele aveau o notă comercială, în sensul că erau destinate marelui public, consumator şi de comedie şi de filme poliţiste. Şi? Cinematografia mondială cu ce se ocupa în acest timp? Cu acelaşi lucru. Televiziunile comerciale nu se calcă în picioare pentru audienţă cu orice preţ, promovînd emisiuni şi personaje de tot felul? Dar să revenim la regimul trecut şi la cinematografie. S-au vehiculat numele unor regizori care şi-au rupt carnetul de partid, s-au dat dizidenţi etc. Pînă una, alta, este absolut necesar să readucem în memoria publicului, şi mai ales să arătam celor mai tineri că o sumedenie de filme româneşti, majoritatea istorice, s-au bucurat, şi ele, în uriaşă măsură, de simpatia publicului şi sînt vizionate şi azi cu mare plăcere. Filme care au fost regizate de alte nume mari ale culturii române şi nu de Sergiu Nicolaescu. Enumerăm, absolut la întîmplare: „Pintea“, seria „Haiducii“, seria „Trandafirul galben“, „Păcală“, „Neamul Şoimăreştilor“, „Tudor“, „Actorul şi sălbaticii“, „Ion“, „Columna“, „Ştefan cel Mare“, „Profetul, aurul şi ardelenii“, „B.D. în alertă“, „Toamna bobocilor“, „Ciprian Porumbescu“, „Ilustrate cu flori de cîmp“, „Buletin de Bucureşti“, „Mastodontul“, „Liceenii“, „Moromeţii“, „Veronica“ şi multe altele. Aşadar, aveam de unde alege pentru toate gusturile, pentru toate generaţiile. Se produceau 20-25 de filme pe an, dar românii ştiau să extragă şi să primească în sufletul lor mesajul artistic şi jocul inegalabil al marilor noştri actori, dincolo de propaganda care se strecura pe ici, pe colo.

Dar, ne întoarcem la amicul nostru care se plictisea din cauza programului de 2 ore de la televiziune. I-am fi sugerat să pună mîna pe o carte, să meargă la teatru sau la operă sau la o bere cu amicii, dacă filmele româneşti i se păreau atît de insuportabile. Mai trăiesc încă generaţii de români care au apucat şi alte vremuri ale Televiziunii Române. Cine poate uita „Telecinemateca“, serialele de sîmbătă, duminică şi luni, din care unele cu iz comercial, menite să atragă publicul: „Sfîntul“, „Brett şi Danny“, „Planeta giganţilor“, „Norii negri“, „Arthur“, „Poldark“, „Bonanza“, „Rădăcini“, „Misiune imposibilă“, „Kojak“, celebrul „Dallas“, „Linia maritimă Onedin“,  „Om bogat, om sărac“, „Cele 17 clipe ale unei primăveri“,  „Colombo“, „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea?“, „Jane Eyre“, „Un şerif la New York“ sau serialele pentru copii: „Omul din Atlantis“, „Daktari“, „Tarzan“, „Cireşarii“ etc.? Din nou, pentru toate gusturile, pentru toate vîrstele. Cine credeţi că ne-a făcut cunoştinţă cu pleiada de aur a actorilor din anii '60-'70? Cu ciné-verite-ul italian, cu spumoasele comedii franţuzeşti, cu profunzimea producţiilor poloneze şi ruseşti? Cu Alain Delon, Burt Lancaster, Paul Newman, John Wayne, Richard Burton, Peter O'Toole, Laurence Olivier, Ingrid Bergman, Audrey Hepburn, Marcello Mastroianni, Anthony Quinn, Spencer Tracy, Sidney Poitier, Elizabeth Taylor, Monica Vitti, Catherine Deneuve, Sophia Loren, Gene Hackman, Toshiro Mifune? Am spicuit doar cîteva nume şi ne oprim aici, altminteri ocupăm toate paginile ziarului. De unde îi ştim noi pe ei? Din sordidele casete video îmbîcsite cu scene de violenţă extremă şi sex explicit în exces, care circulau prin anii '80? Nu că n-ar fi  fost printre ele şi filme premiate cu Oscar, am comite o nedreptate, evident. Dar cu marile producţii ale cinematografiei „capitaliste“ ne-a familiarizat mult-hulita Televiziune Română de atunci. De aceea, ne înţelegeţi, sperăm, de ce e nevoie de o altă enumerare care să-i aducă pe uituci cu picioarele pe pămînt şi să nu lase în memoria tinerilor numai lipsurile, cozile, frigul şi întunericul ultimilor ani dinainte de 1989 în care Nicolae Ceauşescu ţinuse musai să plătească datoria externă. Cu filmele lui Sergiu Nicolaescu am crescut şi ne-am delectat. Pe unele le-am revăzut de 10-15 ori, fără exagerare. Dar nu numai cu ele am „crescut“. Cinefilii veritabili aveau posibilitatea să se aboneze la Cinemateca Română. Alţii se puteau mulţumi cu producţiile difuzate de TVR sau în cinematografe. Merită să amintim numai cîteva, cu valoare incontestabilă: „Naşterea unei Naţiuni“ (1915), „Vrăjitorul din Oz“ (1939), „Pe aripile vîntului“ (1939), „La răscruce de vînturi“ (1939), „Casablanca“ (1942), „Poştasul sună întotdeauna de două ori“ (1946), „Rio Grande“ (1950), „Regina africană“ (1951), „12 oameni furioşi“ (1957), „Cei 7 samurai“ (1957), „La dolce vita“ (1960), „Spartacus“ (1960), „Splendoare în iarbă“ (1961), „Tunurile din Navarone“ (1961) „Procesul de la Nürenberg“ (1961), „Eclipsa“ (1962), „Cleopatra“ (1963), „Marea evadare“ (1963), „Ghepardul“ (1963), „My fair lady“ (1964), „Zorba Grecul“ (1964), „În arşiţa nopţii“ (1967), „Planeta maimuţelor“ (1968), „Andrei Rubliov“ (1969), „Solaris“ (1972), „Papillon“ (1973), „Filiera franceză“ (1971), „Toţi oamenii preşedintelui“ (1976). Am putea continua pe zeci de pagini, dar cred că oamenii de bună-credinţă s-au convins că generaţiile care au crescut şi cu filmele lui Sergiu Nicolaescu nu au crescut şi cu capul în sac. Dimpotrivă. Faptul că „revoluţia“ a scos la lumină şi a trimis la conducerea României o pleavă murdară, parvenită, incultă şi coruptă asta este altceva. Un alt subiect care merită atenţia noastră permanentă. Pînă una alta, această pleavă şi-a angajat propagandişti şi a pus mîna pe mass-media pentru a falsifica istoria recentă chiar sub ochii noştri. Luaţi-o mai încet, că nu ne-am stins toţi, încă, şi avem copii şi nepoţi care vor dezgropa adevărul istoric, cu bune şi rele.

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2650, 10.01.2013

 

Corneliu Vadim Tudor va scrie scenariul comediei „Diavolul şi Starleta”

Corneliu Vadim Tudor a anunţat la emisiunea „Acces direct” că va scrie scenariul unei comedii care se va numi „Diavolul şi Starleta” şi care va fi inspirat de povestea prin care a trecut Oana Zăvoranu cu vrăjitoarele.

„Nu va fi un film documentar, dar va fi o comedie destul de amară, mai ales cînd te gîndeşti că în România se poate întîmpla aşa ceva”, a declarat Corneliu Vadim Tudor, cu referire la povestea Oanei Zăvoranu, care a susţinut că a fost tîrîtă prin diverse ritualuri înfricoşătoare de către vrăjitoare, acestea luîndu-i şi foarte mulţi bani. „Dacă aş fi sadic pînă la capăt, aş pune-o pe Oana să-şi joace propriul rol. Oricum, sper că Diavolul va fi interpretat de Mihai Bendeac. Restul rolurilor le va stabili regizorul, care va fi Geo Saizescu”, a mai spus Vadim Tudor. 

IOANA MUREŞAN

Ziarul TRICOLORUL, nr 2365 / 16.01.2012

Ieri pe Antena 1 in emisiunea "Acces Direct" !

Emisiunea poate fi revazuta aici:

http://accesdirect.a1.ro/emisiune/Acces-Direct_8495.html

Pentru împrospătarea memoriei - CANDELE DE ZĂPADĂ

Dunmezeu a creat Lumea în 7 zile - Ziua 1: Crăciunul. Ziua a 2-a: Paştele. Ziua a 3-a: Sfînta Maria. Ziua a 4-a: Sfîntul Ion. Ziua a 5-a: Sfîntul Gheorghe. Ziua a 6-a: Sfîntul Ilie. Ziua a 7-a: Mozart. Am urmărit, azi-noapte, pe un program de Televiziune un concert de muzică sacră compusă de Mozart, spectacol găzduit de o catedrală din Polonia. Mozart în biserică! - am exclamat. Ce glorios răsună muzica religioasă cîntată chiar în spaţiul pentru care a fost scrisă! Ascultam „Aliluia“, „Agnes Dei“ şi „Ave verum corpus“, strecuram printre gene cîmpul de lumînări şi tunicile roşii ale copiilor din cor, gîndul mă purta la albăstrimile de ceară ale burgului de pe Dunăre, cutreierat de Amadeus în capodopera cinematografică a lui Milos Forman şi o lumină dulce mă învăluia, ca în copilărie, cînd mă înapoiam acasă, în Noaptea de Ajun, „obosit şi plin de apă“, de prin nămeţii de zăpadă, cu Steaua poleită, mama mă descălţa şi o căldură sănătoasă, de lemne şi cărbuni, mă toropea. Atît de puţin îi trebuie unui om să fie fericit! „Eminescu era fericit în nefericirea lui“ - asta mi se pare cea mai profundă propoziţie scrisă de Titu Maiorescu. Numai sfinţii de la icoane sînt fericiţi în nefericirea lor. Cuvine-se să mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care ne-o dăruieşte. Noi sîntem ţărînă şi totuşi respirăm, vedem, auzim, ne bucurăm de viaţă! Tatăl ceresc face cu fiecare dintre noi, în fiecare clipă, un miracol. Eu nu încetez să mă minunez de viaţă, de fenomenul colosal al circulaţiei sîngelui, al bătăilor inimii, al funcţionării creierului. Am găsit în creştinism punctul de sprijin de care aveam nevoie în haos. Astăzi, la 52 de ani pe care i-am împlinit şi de care copilul din mine nu vrea să ţină seama, am convingerea fermă că există forţe care ne guvernează, zi şi noapte. Nu sîntem singuri nici măcar în casa noastră, darămite în Univers. Periodic, lumea de dincolo ne dă semne. De la o vîrstă în sus, tot mai des ne vizitează, în vis, fiinţele dragi care nu mai sînt pe tărîmul acesta, dar, cu siguranţă, trăiesc într-o altă dimensiune. Îmi visez morţii cu voluptate, iar în zori de zi încă nu deschid ochii larg, mai aştept, mai zăbovesc, pentru a păstra în „filmoteca de aur“ mesajele lor, pînă nu se voalează la lumina orbitoare a dimineţii. În camera de alături, copiii mei respiră uşor şi, de bună seamă, au altfel de vise, pline de viaţă, pastelate. Doamne, ţine-Ţi îngerii lîngă fetiţele mele, zi şi noapte, ca să le apere de boli, de necazuri, de accidente ! Atîtea şi atîtea nenorociri se petrec pretutindeni în lume, încît te cutremuri şi te întrebi, cu spaimă: ce mai urmează? Vine o vîrstă cînd nimic nu mai contează, în afara bucuriilor simple ale vieţii. Aud, văd şi simt o vînzoleală nebună în jurul meu. Un furnicar de oameni fără nici un ideal, fără conştiinţa identităţii de sine, fără comunicare cu Dumnezeu se zvîrcoleşte non-stop, aleargă, se consumă, se distrează cu un efort de maimuţăreală de-a dreptul jenant, de care s-ar ruşina şi dobitoacele firii. Uneori, cînd caut vreo emisiune de ştiri sau de muzică clasică pe vreun post de Radio sau de Televiziune, mă izbeşte în faţă valul de mizerii, de glume proaste, de veselie falsă, de subcultură, de amoralitate lansat de nişte fiinţe primitive. Cîtă deşertăciune! Am crezut, mai întîi, că eu sînt de vină, m-am suspectat de boala mizantropului, care se plictiseşte din orice şi numai suportă ritmul trepidant al generaţiilor mai tinere. Din fericire pentru mine, nu sînt mizantrop. Nu sînt antropofob, dacă îmi este permis să creez un cuvînt, adică nu urăsc oamenii. Dimpotrivă, îi iubesc. Numai că fiinţa umană decade, de la an la an, de la secol la secol. Ceea ce părea o monstruozitate, de pildă, acum două veacuri, în epoca romantismului german, acum e un lucru banal. Aşa după cum poţi cunoaşte cel mai bine ce zace într-un om dacă devine şef pentru trei zile, tot astfel pătrunzi în profunzimea esenţei umane observînd, cu atenţie, cum au murit oamenii iluştri ai Planetei, care au fost ultimele lor cuvinte etc. Cine se agaţă de viaţă şi-o va pierde - nu pe cea pămînteană, care, oricum, e sortită pieirii, ci pe cea veşnică. Totul se plăteşte, iar preţul păcatului e moartea. Cum ne comportăm: ca nişte copii ai lui Dumnezeu, sau ca nişte barbari ? Ce-a făcut şi ce-a spus Isus pe cruce se ştie. Dacă Naşterea Mîntuitorului a fost magică, Răstignirea Lui a fost cel mai sinistru examen pe care 1-a dat specia umană în faţa lui Dumnezeu. Atîta ură, atîta prigoană, atîta batjocură! Nevrînd să-L accepte ca rege al iudeilor, vrăjmaşii lui Isus L-au făcut Rege al Lumii. Evreii L-au condamnat la moarte şi romanii L-au crucificat. Numai că, la scurtă vreme, romanii şi, odată cu ei, toate popoarele Occidentului s-au căit amarnic şi s-au creştinat - evreii au continuat să-L batjocorească, de aproape 2.000 de ani şi pînă acum. Din păcate pentru prigonitorii lui Isus, calculul lor a fost greşit: nu-şi puteau închipui că Cel pe care Îl scuipaseră, şi-L pălmuiseră, şi-L însîngeraseră cu coroana de spini va învia! Şi El a înviat, cu adevărat! Şi ne-a certat, şi ne-a iertat, în marea mila Lui. Iată de ce consider că evreii sînt în contratimp cu Istoria. Nu atît pentru că L-au dat pradă morţii pe Mesia, ci fiindcă tot aşteaptă un alt Mesia, care nu va veni niciodată. Pentru evrei, credinţa lor primară în profeţiile hassidice valorează mai mult decît evidenţa copleşitoare a morţii de martir pe care au îndurat-o, cu entuziasm, sute de mii de creştini, la care se adaugă milioanele de basilici, biserici, schituri şi mînăstiri întemeiate de-a lungul a două milenii. Omenirea nu face nimic gratuit, sau întîmplător. Mai mult ca sigur, dacă Isus n-ar fi înviat şi nu s-ar fi arătat apostolilor, aceştia s-ar fi lepădat de El şi s-ar fi întors la munca lor. Însă n-a fost să fie aşa. Am avut şansa să văd, într-o noapte a lui noiembrie 2000, împreună cu soţia şi fiicele noastre, fiind însoţiţi de deputatul Sever Meşca (fost diplomat la Roma), mica temniţă Marmetin, de sub Colina Capitoliului, din Cetatea Eternă, unde au fost închişi Sfinţii Petru şi Pavel. Puţin mai sus, străjuieşte Lupoaica cu puii, statuie mică şi cuminte, dar cu ce forţă colosală de iradiere pe întregul Pămînt! Puţin mai jos, se întinde o stradă romană autentică, veche de vreo 2.500 de ani, unde, dacă zăboveşti prea mult, s-ar putea să ai surpriza să nimereşti într-o copcă a timpului şi să plonjezi către alte ere. De acolo, de la Mamertin, 1-a ajutat un înger de lumină, pe Petru, să evadeze; a fost, aceea, cea mai spectaculoasă evadare din Istorie. Pe Isus nu L-a ajutat nimeni, săracul de El, a fost ca un miel neprihănit, L-au arestat, L-au judecat. L-au împovărat cu o traversă grea, de lemn, şi apoi L-au înălţat pe „stîlpul infamiei”, unde piroanele I-au sfărîmat palmele şi tălpile. În Antichitate, nu exista moarte mai umilitoare decît spînzurarea pe lemn. Pretutindeni s-au răspîndi aşchii din crucea lui Isus, găsită după trei veacuri, de mama împăratului Constantin cel Mare, dar cuiele? Unde sînt cuiele? Se poate spune că abia atunci a luat sfîrşit Epoca Fierului. În vremea aceea, la Roma era împărat Tiberiu. Nu după mult timp. Dumnezeu i-a bătut şi pe evrei, şi pe romani. Pe evrei prin distrugerea Templului în anul 70 d. Chr., edificiu pe care nici acum nu şi l-au mai reconstruit. Pe romani prin erupţia devastatoare a Vezuviului în anul 79, cînd lava vulcanică a îngropat două cetăţi pline de viaţă. Pompei şi Herculanum. Mulţi dintre apostolii lui Isus încă trăiau la acea vreme. Dar bătaia lui Dumnezeu a fost cu mult mai cruntă şi pe termen lung: imperiul roman a fost distrus, complet, prin cucerirea Cetăţii Eterne de către barbari, în anul 410, cît despre evrei, pedeapsa a fost năpraznică, ei rătăcind prin lume, de atunci şi pînă acum, negăsindu-şi liniştea nici măcar în statul pe care şi l-au creat (şi la care eu cred că au tot dreptul, fiindcă aceea e ţara lor). Şi totuşi, nici un creştin adevărat nu poate fi antisemit (termen impus în anul 1880, în Anglia). De ce? Din multe motive. În primul rînd, fiindcă mama lui Isus era evreică, iar Mîntuitorul Se trage din spiţa Regelui David. În al doilea rînd, fiindcă Noul Testament nu poate fi imaginat fără rădăcinile pe care le are în Vechiul Testament. În al treilea rînd, nimeni nu are dreptul să urască un Neam, sub pretextul că ar face dreptate, ar îndrepta greşeli vechi etc. Nici eu nu sînt, nu pot, organic, să fiu antisemit; tot ceea ce combat eu este hoţia, fariseismul, lipsa de măsură a unor evrei, aşa cum le combat şi atunci cînd se manifestă la unii conaţionali ai mei. În definitiv, nimănui nu i-a trecut prin minte să-1 acuze pe Papa Ioan Paul al II-lea de antisemitism atunci cînd a rostit (zilele trecute!) judecata aspră: „Nici evreii, nici arabii nu au voie să desfigureze pămîntul sfînt!”. Memorabilă anatemă! Pentru că, dincolo de raţiunile pe care le are fiecare tabără şi pe care încercăm să le înţelegem, se întinde o privelişte apocaliptică: şi Bethleemul şi Ierusalimul şi alte locuri care şi-au legat numele de Mîntuitorul Popoarelor, de cîteva decenii nu mai sînt sanctuare ale păcii şi meditaţiei, ci au devenit teatru de război, situaţie inacceptabilă, care ne aruncă, înapoi, cu aproape 1000 de ani, pînă în bezna sîngeroasă a primelor cruciade. Şi evreii, şi arabii trebuie să înţeleagă acest adevăr: ei tulbură spiritul sanctuarelor creştine, îneacă în praf de puşcă şi în gaze lacrimogene şi ieslea naşterii lui Isus, şi mormîntul dăruit de Iosif din Arimateea, de unde Învăţătorul S-a înălţat la cer! Eu cred că a venit momentul unui protest hotărît din partea celui peste 1 miliard de creştini din întreaga lume. Dacă acum aş folosi pana pamfletarului care sînt, le-aş spune, şi lui Ariel Sharon, şi lui Yasser Arafat: ia încăieraţi-vă voi în altă parte!
Am început acest eseu cu Dumnezeu - este cel mai important cuvînt al tuturor graiurilor pămîntului, iar la români el are o bogăţie semantică formidabilă, întrucît vine de la „Dominus Deus”, care s-ar traduce prin „Domnul Zeus”. Noi, cu toţii, stăm în palma lui Dumnezeu. Dacă El vrea să ne dea viaţă, ne dă. Dacă El vrea să ne distrugă, ne distruge, cînd ne e lumea mai dragă. Planurile Lui noi nu le cunoaştem. Imaginîndu-ne viaţa noastră ca pe un film pe care îl vizionăm invers, de la sfîrşit la început, vom înţelege că evenimentele nu se puteau întîmpla decît exact aşa cum s-au întîmplat. Noi numim asta destin. Nu e nici un destin, e voinţa Domnului.
Acum, primul Crăciun al Mileniului III creştin vine pe cai de viscol. Ţara mea e mai amărîtă ca niciodată. Ne bate Dumnezeu pentru necredinţa şi răutatea noastră şi nu trebuie să ne aşteptăm la nimic bun atîta timp cît printre noi trăiesc femei care îşi ucid pruncii, taţi care îşi violează fetele, netrebnici care vînd copii pentru a fi măcelăriţi în băncile de organe, prostituate, drogaţi, satanişti, brute care chinuiesc şi ucid animale şi, peste toţi aceştia, nişte dregători (politicieni, magistraţi, vameşi, poliţişti, funcţionari publici) care fură de sting, disperaţi că fură alţii mai mult şi ei nu-şi pot asigura huzurul familiilor pe trei generaţii. Spectacolul vieţii publice româneşti este abominabil. Dacă s-ar inventa nişte ochelari cu raze speciale, încă necunoscute, am vedea că în locul feeriei de iarnă se află, de fapt, o mocirlă pestilenţială. Ceva cam în genul aparatelor medicale, pe ecranul cărora şi cea mai frumoasă femeie apare ca un schelet, ceea ce înseamnă că viaţa şi moartea coexistă, putrezirea depăşind viteza luminii. Încercaţi să vă imaginaţi fizica modernă operînd cu un alt concept în loc de viteza luminii, viteza întunericului adică a putrezirii. Era Acvariului s-a încheiat, a început Era Vărsătorului. Îmi este milă de Poporul meu, dar mai mult decît am făcut pînă acum, nu ştiu cum aş putea să-1 ajut. Mai mult decît să-mi sacrific sănătatea, somnul, liniştea, opera literară, viaţa de familie şi chiar libertatea, ce-aş putea să mai fac ? Dacă aş şti că, prin moartea mea, l-aş ajuta să fie puţin mai fericit, n-aş sta pe gînduri şi m-aş duce la moarte. Fireşte, cineva ar putea întreba: nu-ţi dai mai mare importanţă decît ai? Cine ştie, poate că are dreptate. Poate că eu nici nu contez. Dar mişcarea naţională pe care am creat-o, asta da, contează, există, merge înainte. E o mişcare care se asemuie, pe undeva păstrînd proporţiile, cu tot ceea ce avea mai bun revoluţia puritanilor, din Anglia lui Olliver Cromwell. N-au decît să facă alţii mai mult şi mai folositor pentru ţară. Eu atîta m-am priceput să fac. Mie atîta mi-a dat bunul Dumnezeu putinţa să înfăptuiesc. Am început să obosesc. E greu să te lupţi singur, împotriva tuturor. Eu am un ideal de viaţă şi-o tablă de valori care nu corespund, deloc, cu jungla în care s-a rătăcit societatea românească. Şi pentru că rezistenţa faţă de idealuri şi faţă de smerenia creştină este atît de încăpăţînată, eu părăsesc, din cînd în cînd, duhul blîndeţii şi fac ceea ce nu-mi place să fac, îi atac pe răufăcători în bîrlogul lor, pe limba şi pe înţelesul lor, pentru a-i ruşina în faţa lumii. Modelul meu nu e altul decît Isus, care a pus mîna pe bici şi i-a alungat din Templu pe zarafi şi închinătorii la idoli. Evident că într-o ţară condusă de nişte oameni fără Dumnezeu, care îşi văd ameninţate afacerile profitabile, într-o ţară putred de coruptă, guvernată de sodomişti - un om ca mine pare de pe altă Planetă, dislocă, deranjează, irită, exasperează. Şi astfel am devenit, pentru tîlharii care răstignesc Poporul Român ca pe Isus Christos, Inamicul Public nr. 1. Nici un mijloc de defăimare şi de intimidare n-a fost cruţat, într-un joc al nervilor care a urmărit, mai întîi, moartea mea civilă, iar mai apoi moartea mea fizică. Pînă acum, nici o uneltire a vrăjmaşilor n-a avut sorţi de izbîndă. „Dacă Dumnezeu este cu mine, cine poate fi împotrivă?” - se întreba Apostolul Pavel. Important este că eu sînt convins că fac bine ceea ce fac şi că evenimentele din ultimii 12 ani m-au strunjit, m-au cizelat, m-au silit să nu greşesc, să duc o viaţă exemplară, inatacabilă. Absolut toate mîrşăviile care se inventează împotriva mea nu mă ating, pentru simplul motiv că ele nu sînt adevărate, aşa ceva nu există. Am să merg înainte. Deşi mă trezesc în zori cu ochii în cătuşe de cearcăne şi cu limba de cenuşă, de-atîta ardere interioară. Adevărul este de partea mea. Pesemne că Dumnezeu are un plan cu mine, altminteri nu mi-ar da atîta forţă morală. Nu duşmanii mă pot doborî, ci lehamitea, de tot şi de toate, care mă paşte. Există, din fericire, un antidot şi pentru aşa ceva: copiii şi bătrînii nevoiaşi pe care îi văd şi pe care n-am voie să-i abandonez. Pentru ei, pentru toţi oamenii cinstiţi din ţara asta merită să fac eforturi supraomeneşti.
Astăzi, în pragul Naşterii Mîntuitorului, să ne gîndim şi la Crăciunul însîngerat pe care Antichrist ni 1-a azvîrlit în pridvor, în urmă cu 12 ani. Pentru acel măcel încă nu a plătit nimeni, decît unii uneltitori care, între timp, au murit şi fierb în cazanele Iadului. În amintirea celor peste 1.000 de români nevinovaţi care au fost împuşcaţi cu sînge rece, să aprindem, pe tot cuprinsul ţării, nişte candele de zăpadă. Atîta vreme cît românii, din puţinul lor, mai pot împodobi un Pom de Crăciun, încă mai avem o speranţă. Ce minunate sînt marile Sărbători ale Creştinătăţii! Ce înalte sînt, ce nobile, ce năvalnice ! Le iubim şi le cultivăm nu numai pentru încărcătura lor religioasă, ci şi, ca să fim sinceri, şi pentru că ne aduc aminte de copilărie, de părinţi, de casa şi curtea unde am crescut, de colegii de şcoală şi de primii dascăli. Unde e Steaua copilăriei noastre, cu razele ei de staniol, cu franjurii argintii şi iconiţa lucioasă din mijloc? Unde e biciul Pluguşorului, cu sfîrcul de borangic, ca să răsune mai tare şi să-1 deştepte din somnul milenar pe Bădiţa Traian? Unde s-a pierdut gustul primordial al vieţii, al cireşelor la urechi, al felinarelor aprinse în bostanii scobiţi, al clorului din apele albastre ale ştrandurilor, al liliacului bătut, care îmbăta o uliţă sau un cartier întreg, al hoinărelii prin cazemate şi ruine numai de noi ştiute? Oh, şi ce mînă a şters, cu buretele, parfumurile şi culorile „vîrstei de aur”, prin urmare ecluzele prin care intram şi noi în lume, vrăjiţi de aroma pepenilor galbeni şi de steaua de email rubiniu, ca focul, de pe întîiul chipiu de militar pe care l-am văzut? Şi ce s-o fi ales din globurile roşii, albastre, verzi, mov şi aurii, din beteala sclipitoare ca horbota zăpezii, din păpuşile cu nume de prinţese, din licuricii şi artificiile care scăpărau în bradul veşnic verde al copilăriei? Unde sînteţi voi, comori fără pereche? În ce firidă a timpului devorator vă ascundeţi şi de ce aţi luat cu voi, întipărit în ceara topită a lumînărilor, chipul copiilor care am fost? Vine Crăciunul, cu alaiul lui de datini şi obiceiuri care, la români, sînt tulburătoare. Noroc că mai există ţărani pe acest pămînt, care au prunci şi lanţul generaţiilor nu se poate rupe. Măcar la sat, adică acolo unde Lucian Blaga era convins că s-a născut veşnicia. Naşterea Mîntuitorului nostru Isus Christos este o sărbătoare a oamenilor şi, deopotrivă, a firii întregi. „Oamenii mari s-au născut în case mici” - scria Nicolae Iorga. Iar cel mai mare dintre toţi - aş adăuga eu - nici măcar nu S-a născut într-o casă, ci într-un staul. Toate imperiile au pierit, numai imperiul acestui împărat în toga albă a Adevărului a rezistat şi va dăinui de-a pururi. Sfatul meu este acesta: pocăiţi-vă, români, întoarceţi-vă la Domnul, aduceţi-vă aminte că sîntem muritori şi că trebuie să ne salvăm sufletele ! Să nu facem nimic care ar putea să ne arunce în vîrtejul remuşcărilor, al regretelor, al ruşinii de noi înşine. Să nu avem o viaţă dublă. Să nu minţim. Să nu preacurvim. Să nu furăm. Să nu fim pizmaşi. Să nu ne lăsăm pradă trufiei care merge înaintea căderii. Să respectăm cele 10 porunci ale Bibliei. Pe scurt, să trăim pe placul lui Dumnezeu. Eu, omul mereu răzvrătit, înţeleg să mă supun numai lui Dumnezeu. Am evadat din lumea aceasta zgomotoasă, nu particip la recepţii, la expoziţii, la simpozioane, la întîlniri mondene, pe scurt, am redus la minimum „viaţa de lume“. Totul e pierdere de vreme. Deşertăciune.
În satele, tîrgurile şi oraşele noastre nu se cîntă Mozart, decît arareori. La noi se cîntă colinde, iar acestea ating, de multe ori, perfecţiunea bijuteriilor clasice. La noi, Bădiţa Traian nu e altul decît cuceritorul Daciei, supranumit Pater Patriae, împăratul Traian. Iar Lerui Ler este împăratul Aurelian, care şi-a retras trupele de pe meleagurile noastre, pentru a apăra Roma de barbari, dar osmoza etnică dacoromână nu mai putea fi oprită, după 6 generaţii de colonizare intensă. Am vrut să spun că la români Sărbătorile de Iarnă sînt Istorie. Iată de ce nu le poate smulge nimeni din existenţa noastră, aşa cum nu poate fi smulsă latinitatea, sau limba română. Să ne lăsăm purtaţi de vraja lui Decembrie, cu vorbele sale fascinante: Crăciun... Clopote... Brazi... Colinde... Colindiţa nu-i mai multă... Irozi... Magi... Viflaim... Sus la poarta Raiului... Fecioara Maria... Naşte pe Mesia... În final, ca într-o comunicare directă, rostiţi după mine, voi, care citiţi aceste însemnări, Rugăciunea Inimii, făurită acum 1000 de ani de călugării de pe Muntele Athos şi, după cîteva zeci de incantaţii, să vedeţi ce fluid energetic o să vă străbată: „Doamne Isuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de 13 spre 14 decembrie 2001


Ziarul TRICOLORUL, nr 2362 / 12.01.2012

La Mulţi Ani, Mitzura Arghezi!

Astăzi, doamna Mitzura Arghezi împlineşte o frumoasă vîrstă. Fiica marelui poet Tudor Arghezi a rămas la fel de tînără, fiind înnobilată de spiritul justiţiar pe care l-a moştenit de la tatăl său şi căruia i-a dat strălucire în generoasa familie a Partidului România Mare. Actriţă de teatru şi film - a jucat în nemuritorul „Titanic Vals“ - doamna Mitzura Arghezi a fost deputat, în două rînduri, în Parlamentul României, din partea Partidului fondat şi condus de Tribun. La Mulţi Ani, Mitzura Arghezi!

Ziarul TRICOLORL, nr 2340 / 10.12.2011

Apel împotriva uciderii cîinilor, semnat de 133 de persoane publice

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Vă rugăm să ieşiţi pentru cîteva clipe din logica politică şi să vă aplecaţi asupra unei rugăminţi, venită de la un grup de iubitori ai acestui Pămînt, cu tot cuprinsul lui.

Facem apel la luciditatea dvs. Ne-aţi arătat, de cîte ori aţi plîns sub ochii noştri, că aveţi sensibilitate şi căldură. Acestea sînt atributele unei inimi care poate iubi.

Şi atunci, cum iubirea nu poate fi decît una, aceeaşi pentru vii şi pentru morţi, pentru oameni şi pentru animale, aplecaţi-vă preocuparea şi asupra rugăminţii noastre de a nu promulga legea care permite eutanasierea cîinilor care nu au avut şansa de-a fi mîngîiaţi de un stăpîn. Nici unul dintre noi nu crede că prezenţa lor pe stradă este un lucru normal. Sînt, însă, dacă există o voinţă politică reală, şi soluţii civilizate, umane şi eficiente. Omorîrea unor fiinţe nu poate fi niciodată o soluţie. În mileniul în care vieţuim şi în lumea civilizată către care tindem, o asemenea barbarie ne va duce înapoi în timp, mai ceva decît mineriadele anilor ’90.

Ar fi trist pentru destinul dumneavoastră istoric să rămîneţi în amintirea românilor ca Marele Hingher! Şi cum ştim că timpul dumneavoastră este preţios, nu mai abuzăm de el cu cuvinte, ci sperăm să vă invadăm cu sentimente nobile şi vă mai spunem doar atît: am semnat acest apel către dumneavoastra azi, 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, sperînd, toţi cei care îl semnăm, dar şi mulţi alţi cetăţeni ai acestei ţări, că nu ne veţi umbri mîndria de a fi români. Trăim vremuri grele, n-avem o viaţă lipsită de griji, ne-au mai rămas, însă, conştiinţa, demnitatea şi sufletul. Nu ni le striviţi, făcîndu-ne părtaşi la o vărsare de sînge nevinovat! Nu faceţi asta acum, în preajma Sfintelor Sărbători, n-o faceţi, atît cît vă stă în putere, niciodată!

Dumnezeu să vă aducă gîndul cel bun în minte şi în inimă! 

CARMEN ARSENE,

Vicepreşedintă a Federaţiei Naţionale

pentru Protecţia Animalelor

1)   Radu Beligan – actor; 2) Marin Moraru – actor; 3) Draga Olteanu-Matei – actriţă; 4) Florin Piersic junior – actor; 5) Cristian Mungiu – regizor; 6) Florin Piersic junior– actor; 7) Mirabela Dauer – solistă de muzică uşoară; 8) Stela Popescu – actriţă; 9. Oana Pellea – actriţă; 10) Dan Chişu - regizor, scenarist, producător; 11) Daniela Vlădescu – solistă de operă; 12) Adrian Enescu – compozitor; 13) Rudy Rosenfeld – actor; 14) Emil Hossu – actor; 15) Catrinel Dumitrescu – actriţă; 16) Eugen Cristea – actor; 17) Cristina Deleanu – actriţă; 18) Papil Panduru – actor; 19) Cătălina Buzoianu – regizoare; 20) Tamara Creţulescu – actriţă; 21) Cezara Dafinescu – actriţă; 22) Claudiu Bleonţ – actor; 23) Anca Sigartău – actriţă; 24) Nicu Alifantis - solist şi compozitor; 25) Beatrice Rancea – regizoare; 26) Doru Rancea – actor; 27) Mihai Verbiţchi – actor; 28) Camelia Zorlescu – actriţă; 29) Tudor Voican – scenarist; 30) Mihai Constantinescu - solist de muzică uşoară; 31) Luminiţa Gheorghiu – actriţă; 32) Paula Iacob – avocată; 33) Sanda Manu – regizoare; 34) Dana Dogaru – actriţă; 35) Tudorel Filimon – actor; 36) Dan Aştilean – actor; 37) Dan Piţa – regizor; 38) Irina Rădulescu – actriţă; 39) Răzvan Vasilescu – actor; 40) Dragoş Galgoţiu – regizor; 41) Iurie Darie – actor; 42) Anca Pandrea – actriţă; 43) Coca Bloos – actriţă; 44) Ioan Gyuri Pascu – actor, cîntăreţ; 45) Carmen Galin – actriţă; 46) Andi Vasluianu – actor; 47) Alexandrina Halic – actriţă; 48) Doru Ana – actor; 49) Alice Năstase – ziaristă; 50) Nataşa Raab Gutul – actriţă; 51) Iarina Demian – actriţă, regizoare; 52) Bogdan Gheorghiu – actor; 53) Magda Mihăilescu - critic de film; 54) Grid Modorcea - critic de film, scriitor, ziarist; 55) Delia Sabău – actriţă; 56) Cornelia Alexoi – actriţă, ziaristă, scriitoare, traducătoare; 57) Mihnea Columbeanu - regizor, critic, traducător; 58) Mircea Cocolaş – regizor; 59) Corina Negriţescu – actriţă; 60) Cristian Motriuc – actor; 61) Maria Junghetu – actriţă; 62) Mirela Marin – actriţă; 63) Mircea Marin – regizor; 64) Gabriela Popescu – actriţă; 65) Ioana Ancea – actriţă; 66) Şerban Puiu – regizor; 67) Alexandra Velniciuc – actriţă; 68) Cristian Iacob – actor; 69) Ovidiu Ianu- actor; 70) Ilie Gâlea – actor; 71) Oliviu Crâznic – scriitor; 72) Irina Loghin – solistă de muzică populară; 73) Irina Cernea Loghin – solistă de muzică populară; 74) Geo Costiniu – actor; 75) Iuliana Costiniu – actriţă; 76) Irina Cojar – actriţă; 77) Florin Zamfirescu – actor; 78) Cătălina Mustaţă – actriţă; 79) Mihai Constantin – actor; 80) Olga Delia Mateescu – actriţă; 81) Geo Dinescu – actor; 82. Adela Mărculescu – actriţă; 83) Doina Levintza - artist plastic, scenograf; 84) Dan Coma – artist plastic; 85) Adriana Trandafir – actriţă; 86) Costel Constantin – actor; 87) Carmen Tănase – actriţă; 88) Adriana Şchiopu – actriţă; 89) Mihaela Marin - artist fotograf; 90) Eugen Racoţi – actor; 91) Mariana Dănescu – actriţă; 92) Nuami Dinescu – actriţă; 93) Anca Şerbănescu – pictoriţă; 94) Dragoş Stănescu – regizor; 95) Tedy Necula - actor, producător de film; 96) Irina Chira – pictoriţă; 97) Mihai Bogos - sound editor; 98) Corina Stavilă - monteuză de film; 99) Mihai Docea – pictor; 100) Soby Cseh – actor, cascador; 101) Irina Movilă – actriţă; 102) Mircea Rusu – actor; 103) Mirela Oprişor – actriţă; 104) Doina Melinte – sportivă; 105) Carmen Bunaciu – sportivă; 106) Maricica Puică - sportivă; 107) Ivan Patzaichin – sportiv; 108) Leonard Doroftei – sportiv; 109) Cristian Gaţu – sportiv; 110) Violeta Beclea Szekely – sportivă; 111) Laura Badea – sportivă; 112) Nicu Vlad – sportiv; 113) Lavinia Miloşovici – sportivă; 114) Andreea Răducan – sportivă; 115) Cătălina Ponor – sportivă; 116) Sandra Izbaşa – sportivă; 117) Gabi Szabo – sportivă; 118) Elisabeta Lipă - sportivă; 119) Horia Flămând - artist plastic; 120) Monica Flămând - artist plastic; 121) Marina Constantinescu - critic de teatru; 122. Irina Margareta Nistor - critic de film; 123) Dumitru Avram – ziarist; 124) Dragoş Cobzariu – medic veterinar; 125) Nadia Iancu – arhitectă; 126) Vlad Popa – medic; 127) Răzvan Petra – medic; 128) Doina Oancea –actriţă; 129) Monica Pop – medic; 130) Daniela Safta – medic; 131) Monica Davidescu – actriţă; 132) Aurelian Temişan - solist de muzică uşoară, actor; 133) Cristian Ţopescu - jurnalist sportiv.

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2334 / 03.12.2011

Scrisoarea săptămînii - „Mult succes în apărarea demnităţii româneşti!”

Sinaia, 28 nov. 2011

Dragă Vadim!

De ziua ta îţi urez sănătate şi mai mult noroc! Mult succes în apărarea demnităţii româneşti şi salvarea ţării de la dezastrul la care sîntem planificaţi de globalismul internaţional!

Mai scrie şi nişte cărţi de poezie, din cînd în cînd, dacă ai timp!

Multă bucurie ţie şi familiei tale cu ocazia Sfintelor Sărbători şi a noului an!

NICOLAE PAUL MIHAIL

(autor, împreună cu Eugen Barbu, al scenariilor filmelor cu Mărgelatu)

P.S.: Să lăsăm sărbătoarea „halouinului” doar celor care îl merită!

Ziarul TRICOLORUL, nr 2332 / 30.11.2011

Lansarea cărţii FILMUL AMERICAN, de Grid Modorcea, la Tîrgul Gaudeamus

INVITAŢIE

La deschiderea Tîrgului de Carte „Gaudeamus”, ediţia 2011, Editura Axis Libri are deosebita plăcere să vă invite la lansarea cărţii FILMUL AMERICAN, de Grid Modorcea, o lucrare unicat, prima de acest gen editată în România. Scriitorul, cineastul şi criticul Grid Modorcea, o voce autorizată, un erudit cu vocaţie polemică, aflat acum la a 71-a carte, ne propune o nouă istorie a filmului mondial, implicit o privire ciclopică asupra filmului american, cu toate tendinţele şi direcţiile sale actuale.

Cuprinzînd peste 2.000 de nume şi titluri, FILMUL AMERICAN este o carte scrisă în spiritul cinematografului hollywoodian, adică e plină de poveşti. În prefaţa cărţii sale, Grid Modorcea declară concluziv: „Aş spune că este o rescriere a filmului mondial în funcţie de datele descoperite de mine în America, la Muzeul filmului din New York, acolo unde a fost scrisă cartea. Istoria filmului american in actu, cu filme aflate în plină difuzare, implicit restaurări, este un proces viu, de aceea am căutat să-l ţin pe cititor în priză cu evoluţia percepţiilor mele, cum au evoluat de la un film la altul, cum s-au întregit şi cum, încet-încet, dar sigur, s-a conturat o poetică a filmului american”.

Evenimentul va avea loc miercuri, 23 noiembrie, orele 14, în Foaierul mare al Pavilionului Central Romexpo, la Ed. EIKON. Prezintă directorul Ed. Axis Libri, dl. Zanfir Ilie, filolog, şi redactorul de carte, Mia Băraru. Va fi prezent şi traducătorul ediţiei engleze, regizorul şi criticul de film Mihnea Columbeanu. Autorul va oferi autografe. Vă aşteptăm cu drag.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2324 / 21.11.2011

Lansarea cărţii FILMUL AMERICAN de Grid Modorcea

Sîmbătă, 1 octombrie a.c., la Biblioteca V.A. Urechia din Galaţi, în cadrul evenimentului „Noaptea Bibliotecilor”, are loc lansarea celei de a 71-a cărţi semnate de Grid Modorcea, FILMUL AMERICAN, o premieră absolută în România, carte apărută la Editura Axis Libri, condusă de Ilie Zanfir, directorul bibliotecii gălăţene. Lansarea este programată în două reprize, la orele 17 şi la orele 23, fiind inclusă într-o serie de alte manifestări culturale. Reproducem mai jos textul apărut pe coperta a patra a cărţii.
Filmul american domină piaţa mondială. Schimbarea roţii istorice a făcut ca şi piaţa românească, est-europeană în general, să fie invadată de filmul american, care ocupă locuri fruntaşe la capitolul valoare, audienţă şi box-office. Scriitorul, cineastul şi criticul Grid Modorcea, o voce autorizată, un erudit cu vocaţie polemică, aflat acum la a 71-a carte, ne propune o privire ciclopică asupra filmului american, cu toate tendinţele şi direcţiile sale actuale.
Dar cartea de faţă este mai mult decît un jurnal al premierelor sau un studiu estetic aplicat strict asupra filmului american, fiindcă autorul a ambiţionat să rescrie istoria filmului mondial, să propună o nouă versiune în funcţie de datele descoperite de el în America, acolo unde a scris cartea. În acest fel şi istoria filmului american devine alta, se rescrie.
Apoi, fondul cărţii este analiza producţiei la zi, filmele de ultimă oră, care sînt şi în clipa de faţă în plină difuzare. Mai există şi filme vechi, comentate în capitolul Fabrica restaurării de vise, restaurarea unor astfel de filme, a capodoperelor, fiind azi preocuparea principală a industriei americane de film. Indiscutabil, este o carte scrisă în spiritul filmului american şi, ca atare, e plină de poveşti. Adică în ea veţi descoperi sute de poveşti, una mai fascinantă decît alta, inventate de cineaşti, ori adaptate de ei după profesioniştii poveştilor, scriitorii. Nu a fost uitat nici filmul românesc, dimpotrivă, multe judecăţi sînt făcute cu faţa spre filmul românesc, spre cineaştii români, spre realităţile din ţară.
În prefaţa cărţii sale, Grid Modorcea declară concluziv: „Aş spune deci că este o carte despre filmul american scrisă chiar la el acasă. Istoria filmului american in actu este un proces viu, de aceea am căutat să-l ţin pe cititor în priză cu evoluţia percepţiilor mele, cum au evoluat de la un film la altul, cum s-au întregit şi cum, încet-încet, dar sigur, s-a conturat o poetică a filmului american”.

http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment/lansarea-crii--filmul-american-de-grid-modorcea.html

Astazi la Antena 1 in emisiunea "Acces Direct" !

Emisiunea poate fi urmarita aici:

http://accesdirect.a1.ro/emisiune/Acces-Direct_5685.html