Postul România TV, condus de mafiotul Sebastian Ghiţă (căpitan SRI şi deputat PSD), practică, pe faţă, cea mai sinistră „poliţie politică"!

În atenţia doamnei Laura Georgescu, preşedinta Consiliului Naţional al Audio-Vizualului

Stimată doamnă Laura Georgescu, vă rog să aplicaţi Legea şi să curmaţi „vînătoarea de oameni“ practicată de postul România TV. Nicăieri şi niciodată, în aceşti 23 de ani blestemaţi, un post de telviziune nu s-a dedat la atacuri atît de josnice ca această oficină a cîrdăşiei PSD-SRI (aripa George Cristian Maior)! Zi de zi, flaşneta asta ruginită practică veritabile campanii de linşare publică a unor politicieni pe care primitivul Ghiţă (cu conturi de 100.000.000 de euro dosiţi în paradisul fiscal din Cipru) îi percepe, în bezna minţii lui, drept adversari ai Plagiatorului Naţional Victor Ponta.

În ceea ce mă priveşte, eu am devenit, alături de Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, o ţintă vie a acestor terorişti de presă. Nu doresc să reiau exemplele atacurilor grosolane, împotriva mea, de la începutul anului şi pînă acum, tot ceea ce vreau să relatez este revolta mea faţă de valul de lături revărsate, în săptămîna care s-a încheiat, de un oarecare Dragoş Pătraru - un bişniţar din Ploieşti, adus şi pripăşit de Sebastian Ghiţă tocmai pentru asemenea răfuieli murdare. Pretextul acestui nemernic de Pătraru, că el face... pamflet, e ridicol, fiindcă el n-are nici un fel de talent în materie de publicistică sau literatură, fiind un mardeiaş de mahala. Ziarist nu e - actor, nici atît. Mizeriile debitate, printre grimase de saltimbanc de provincie, de acest imbecil nu au cum să fie pamflet, pentru simplul motiv că le lipseşte calitatea esenţială a unui pamflet: umorul. Atunci cînd faci pe cineva, direct, „prost“, „agramat“, „lingău“ etc. este insultă, calomnie, înjurătură groasă. Rog să analizaţi porcăriile debitate de acest impostor la adresa mea, de-a lungul întregii săptămîni (şi în retrospectiva de vineri, 24 mai a.c.) şi să aplicaţi sancţiunile prevăzute de Lege. Asta, cu atît mai mult cu cît pe parcursul zilei de sîmbătă, 25 mai, eu am solicitat un elementar Drept la Replică, într-o serie de convorbiri telefonice cu redactorul-şef Eugen Chelemen, cu realizatoarea Cristina Şincai şi cu producătoarea Mădălina Cîrcu - dar am fost refuzat, ceea ce m-a făcut să iau decizia de a nu mai apărea, niciodată, la acest post, care face de rîs chiar numele ţării. E un post aberant, total scăpat de orice control - iar asta se datorează şi pasivităţii CNA. Ultima şi cea mai jenantă măgărie a acestui individ lombrozian („moartea ratingului, maximum 0,5 puncte) a fost aceasta: a prezentat video, pe ecran, două facsimile din ruşinea presei româneşti „Evenimentul zilei, în care se aflau două dezacorduri gramaticale pretinzînd că ele îmi aparţin (?!). În realitate, acele erori fuseseră făcute de nişte politruci de la CC al PCR, care bătuseră la o maşină cu caractere mari, fără diacritice, o scrisoare de mînă, pe care o expediasem eu. Cine a trăit acele vremuri ştie că aşa au stat lucrurile. Orice se poate spune despre mine, dar în nici un caz că nu ştiu limba română! Anunţ, totodată, că l-am dat în judecată pe handicapatul Dragoş Pătraru, cerînd în instanţă daune morale de 10 miliarde de lei vechi. Mîine ce vor mai face aceşti slugoi, care nu mînuiesc un stilou, sau o cameră de filmat, ci un satîr? Atrag atenţia că „vînătoarea de oameni practicată de iresponsabilul canal TV reprezintă un moment de răscruce, fără precedent, în existenţa mass-media din România: asta nu mai e presă, e Ku-Klux-Klan!

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR

Preşedintele Partidului România Mare

Membru al Parlamentului European

26 mai 2013

ZIARUL TRICOLORUL, Anul X, nr. 2742, LUNI 27 MAI 2013 

Săptămîna pe scurt nr 1189 - 14.05.2013

* Tribunul a dat-o în judecată pe prostituata nebună Anca Cîrcu * Limba Română, torturată, zi şi noapte, la posturile de televiziune * Frigărui din ceafă de pui (melci, raci, draci, laci) * Şuşanea ridicolă a PSD-ului de Ziua Europei * Din gîndirea Cimpanzeului Ponta: „Identitatea noastră sînt lucruri“?! * Doi cretini cu foamea-n gît: Radu Nistor şi Adrian Halper

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Liderul P.R.M. a dat-o în judecată, scurt, pe curva nebună Anca Cîrcu. Ne e milă de nenorocita cu pricina, fiindcă este total iresponsabilă şi nu ştie în ce s-a băgat, dar asta-i situaţia. Ţiganca din Bistriţa – care s-a prostituat pînă acum în România, Spania, America – nu poate dovedi nici în 1.000 de ani porcăriile debitate împotriva Tribunului, totul fiind rodul fanteziilor ei bolnave. Prima şi cea mai ordinară minciună (cu care a încercat un şantaj!) a fost aceea că ea a filmat un pretins viol psihic (?!), cu telefonul mobil. În realitate, o astfel de casetă NU există, pentru simplul motiv că totul a fost scos de sifilitică din burta ei de neam prost. Nu mai pierdem timpul cu această aurolacă malacă şi bălţată ca o vacă, pe care Gigi Becali o trimitea pe linia de centură şi o numea „matroană de bordel“. Preşedintele PRM va cere în instanţă daune morale de 10 miliarde de lei vechi (are bani putoarea, de la mafiotul italian pe care îl stoarce fără ruşine). * Fidel credinţei şi idealurilor sale, preşedintele PRM a început demersurile pentru înălţarea unui impunător monument închinat Mîntuitorului Isus Christos – care va consta într-o statuie ce cca. 40 de metri înălţime, din marmură, şi o biserică la bază, unde se vor oficia botezuri şi nunţi, precum şi slujbe de Crăciun, de Paşte, de alte sărbători creştine. Tribunul a anunţat această nobilă intenţie a lui într-un discurs, pe care l-a rostit, în urmă cu 3 ani, în plenul Parlamentului European, de la Strasbourg. Lipsa fondurilor, din păcate, a făcut ca generoasa intenţie să nu prindă viaţă, deocamdată. În prima fază, liderul PRM a vorbit cu arhitecta Anca Petrescu, dar şi cu primarul Braşovului, George Scripcaru, şi cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. În aceste zile, va fi înregistrată la Tribunal Fundaţia Monumentul lui Isus Christos de pe Muntele Tîmpa. Reamintim că monumente relativ asemănătoare mai există în Brazilia, Portugalia şi Polonia. Să fie într-un ceas bun! * Masacre lexicale, în continuare, pe micile ecrane. Iată cîteva exemple. O reporteriţă a postului România TV a zis, sîmbătă: „O măsuţă în care să încapă 8 persoane la masă“. După cîteva minute, un zîmbăreţ de la Antena 3, pe nume Marius, a debitat o altă trăznaie: „Artiştii s-au aşezat la masă pentru a servi masa“. La GSPTV un tînăr a comentat un meci de fotbal astfel: „Un pic mai exterior“ (e ca şi cum ar fi zis „mai superior“). Pe ecran, la Antena 3, două benzi (croluri) în partea de jos, cu următoarele anunţuri: „Sute de baloane lansate de PSD“ şi, dedesubt, pe un fond de altă culoare, „Nici o persoană nu a fost rănită“. La România TV, aruncătoarea de flăcări Raluca Culcea a inventat, ca o adevărată reformatoare a limbii, un plural ciudat: „viitoarele doice din Marea Britanie“ (corect se zice „doici“). Dar, ce pretenţii să ai, cînd însuşi „gurul“ C.T. Popescu găvăreşte ca ultimul repetent? „Îşi aduc aportul“, a clămpănit, cu fălcile lui pătrăţoase, Crocodilul Chelios. La Digi 24, un oarecare Guran (nu Moise, ci altul), care se dă istoric, comite o cacofonie de toată frumuseţea (desigur, „estetica urîtului“): „Dată istorică care“. * Apropo de Digi 24: sufocantă propaganda monarhistă făcută de acest post, în ultimele zile. Plecat de la Antena 3, nu se ştie din ce motive, Cristian Citre a primit ordin să demonstreze că Ziua Independenţei de Stat a României e ... 10 Mai (?!). Am mai auzit măgăria asta şi la alte posturi. Adevărul, însă, e altul şi el nu poate fi falsificat: Independenţa de Stat a României a fost proclamată în Parlament, la 9 Mai 1877, de ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu! Ce a făcut Domnitorul Carol I a doua zi e altă chestiune. * Constant bun şi caustic, tînărul băutor fruntaş Răzvan Ioan Boanchiş publică, în „Naţional“, un pamflet cu titlul „McStarul Nea Plici Prigoană“. Merită să-l reproducem integral: „În primele 10 zile ale acestei luni, am avut ca sărbători 1 Mai (munca), 2 Mai (tineretul), 7 Mai (Steaua), 8 Mai (PCR), 9 Mai (Europa), 10 Mai (Monarhia). Au fost şi cele 3 zile de Paşte, dar n-am vrut să le amestec acolo. Aşadar, 8 din 10! Fiţi, dom’le, serioşi! Am omis esenţialul. Asta a fost luna lui Silviu Prigoană. Avem McMici, avem McPaşte, avem şi McStarul Prigoană. Un mare scriitor român (n-am încuviinţarea să-i divulg numele), ardelean ca şi nea Plici, m-a sunat, în urmă cu vreun an, după ce scrisesem un articol despre fostul candidat al PDL (inspirată idee, felicitări!) pentru Primăria Capitalei. «Ştii ce-i acest Prigoană? Un grăjdar de oraş!». Aşa e. Adună mizeria din Bucureşti – nimic infamant pînă aici, din contră – şi o răscoleşte seara la televizor, cum a zis Vadim. Pentru viaţa lui, Prigoană n-a mai găsit containere. Are, în schimb, acte. Mai multe decît în 18 notariate. Cred că şi-a făcut acte şi pe actele sexuale. Fericite sau ratate, nu-i treaba noastră. Dar răzbunate cu prisos la tocşoaie. Aceste rînduri nu reprezintă revolta unui pudic împotriva unui lubric. Prigoană nu e din inofensiva categorie Ţînţăreanu. El manifestă un cinism de olog care înspăimîntă. Chivuţele şi tîlharii lui Dan Diaconescu erau persoane tonice în comparaţie cu gunoierul Plici“. * Totuşi, o remarcă: gluma atribuită lui Vadim sună puţin altfel – „Acest Prigoană adună ziua gunoaiele din oraş, iar noaptea le revarsă, în casele oamenilor, la televizor“. * Am primit un nou şi reuşit număr al revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu“. Rubrica nr. 1 rămîne tot cea a lui Andrei Păunescu, publicată sub genericul „Emisiunile trece, perlele rămîne. Din puţul fără fund, cu telecomadă“, ajunsă la episodul 128. Am ales cîteva exemple nostime: „Traian Băsescu şi Victor Ponta sînt cei doi oameni care au hotărît să decidă“ (Dan Andronic, România TV); „Ce-am avut noi aici? Frigărui din ceafă de pui“ (România TV – o exista şi ceafă de melci, raci, draci, laci?); „L-au ales poporul“ (Bogdan Chireac, România TV); „Doi atleţi români au scăpat, ca prin minune, din atentatele de la Boston... Cei doi trecuseră de cîteva ore linia de sosire, cînd au explodat bombele“ (România TV); „Prezentator RTV: Doamnă Niculina Lazarciuc , am înţeles că aţi luat legătura cu atleta Nuţa Olaru. Ce v-a spus? Antrenoarea Niculina Lazarciuc: Nu am luat legătura cu ea“ (România TV); „Gigi Becali – pus pe interogatorii! Gigi Becali refuză să fie interogat“. (România RV); „Agresorul a fost lovit de un alt şofer auto“ (România TV); „O construcţie politică care este realizată pe nişte piloni“ (Adrian Năstase, Antena 3); „Poate doar la noapte e posibil să apară nori... Poate doar la noapte e posibil să plouă în Carpaţii Orientali... Poate doar la noapte e posibil să...” (Antena 3); „Monarhia este forma de guvernămînt în majoritatea statelor din Uniunea Europeană... Noi încă ne considerăm buricul pămîntului mereu“(Dinu Patriciu, B1TV – ăsta ori e prost, ori face pe prostul, pentru simplul motiv că, din 27 de state membre, nu mai puţin de 20 sînt republici; acestea sînt: Germania, Franţa, Italia, Republica Irlanda, Grecia, Cipru, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Portugalia, Ungaria, Austria, Slovenia, Malta, Finlanda, România, aşadar 20, iar la 1 iulie va mai intra în U.E. o republică, şi anume Croaţia); „Toată lumea au coborît speriaţi din autobuz“ (România TV); „Drumurile sînt foarte găunoase“ (România TV); „Pentru aceştia au fost amenajate patruzeci şi unu de cabine de vot“ (Realitatea TV); „Vreau să fiu peştele cel mai mare şi mai rapid... că care“ (Victor Ponta, Realitatea TV); „O să public un interviu detaliat pe larg cu domnul Petre Roman“ (Alex Mihai Stoenescu, Realitatea TV).

* La 9 Mai, Antena 3 a organizat o şuşanea ridicolă, la Palatul Parlamentului. Creierul (rău vătămat) al acţiunii a fost Mihai Gâdea. Ce serbau ăştia? Cică Ziua Europei Unite (scria şi pe un afiş). Numai că la 9 Mai se serbează Ziua Europei – şi atît. Totul a început cu un „discurs“ al puradelului cu nume imposibil, Gâdea: „Sîntem europeni!“ – s-a beregăţit el. Dar, de fapt, a vrut să spună „Sîntem klingonieni!“. Pe urmă s-a lansat într-o halucinantă „beţie de cuvinte“ despre compunerea, de către Beethoven, a Odei Bucuriei. Numai prostii, din gura unui urechist profund incult. Fără a-i da cineva cuvîntul, s-a aburcat la microfon şi Victor Ponta. Jenant. Cu cîteva minute înainte, Cimpanzeul Mongol slobozise, la intrarea în Casa Republicii, nişte ţipete gutural-cîntate: „Identitatea noastră sînt lucruri“ (?!); „Sînt aproape 140 de ani de cînd existăm ca ţară“ (?! – analfabetul o fi vrut să se refere la proclamarea Independenţei, din 1877, dar oare pînă atunci noi nu am avut ţară?). În asistenţă se lăfăiau cefele groase, de tauri bine furajaţi, ale unor specimene ca Adrian Ursu, Dan Darabonţ, Victor Ciorbea. Nici un ministru PNL. Nici preşedintele Senatului. Nici membrii Parlamentului European. Doar gaşca plagiatorului naţional. Care îl lăuda pe klingonian că a făcut cel mai mare drapel al Uniunii Europene. Ştiţi cînd ar fi avut rost acel record? Atunci cînd pe faţa aia de masă s-ar fi pus şi cel mai mare cîrnat din lume, făcut de Sorin Oprescu. * Încă o minciună, menită să acopere viciul homosexualităţii: ziarul „Click!“ dă un titlu mare, pe pagina 1, despre transsexualul cu voce de scapete şi nume imposibil, Ouatu. Ia uitaţi-vă cu atenţie: „Reprezentantul României la Eurovision se codeşte să recunoască relaţia – Cezar Ouatu se iubeşte de un an cu Angela Gheorghiu“. Hai, să faci plici (Prigoană)! Carevasăzică, soprana respectivă a trecut de la Scala din Milano la Groapa lui Ouatu! Noi nu înghiţim gogoaşa asta. Sau, cine ştie, dacă o fi ceva adevărat, cîntăreaţa (47 de ani) s-a sinucis moral înhăitîndu-se cu un amator penibil (33 de ani), care o să apară la Eurovision în rochie, el nefiind bun să cînte nici la nunţi, că fuge popa cu inelele. * Doi dintre cei mai idioţi „ziarişti“, care freacă ţiparul în presa dîmboviţeană, Radu Nistor („Libertatea“) şi Adrian Halpert („Evenimentul zilei“), s-au uitat în gura muistei Anca Cîrcu şi au luat-o în braţe. Ce-i drept, cam greu, fiindcă ţiganca e ţeapănă şi groasă la trup, ca o buturugă de sequoia, sau ca un camion cu butelii. Analfabetul Radu Nistor (chiar aşa, ce şcoală o avea milogul ăsta?) reproduce minciuna prostituatei, care susţine că Vadim a făcut-o „amanta lui Sebastian Ghiţă“ (?!). Unde, cînd, cum a afirmat Vadim aşa ceva? E clar că avem de-a face cu o nebună, care inventează, fabulează, bate cîmpii pentru a-şi da importanţă. La rîndul lui, evreul bişniţar Halpîrţ îşi suflă mucii de boschetar, direct pe piept, dă nişte pîrţuri în direcţia unde crede că s-ar afla Tribunul şi se lansează în cîteva elucubraţii schizofrenice: cică Dan Diaconescu ar fi „singurul politician cu şanse la accederea în finală“. Ce finală? A şobolanilor din Caracal? Nu, a alegerilor prezidenţiale! Desigur, dacă într-o astfel de competiţie poate ajunge un ţigan infractor, care nu depăşeşte 3% din intenţiile reale de vot, atunci e-n regulă. Ce pricepe obrăznicătura evreiască Halpîrţ din politică se vede şi din această cotcodăceală răguşită: „Sînt doar 13 ani de cînd Vadim Tudor obţinea 23% la primul tur al alegerilor prezidenţiale...“. Nu, bă, sclerozatule, scorul lui Vadim a fost de aproape 29%. Şi acum îl furaţi voi, evreii ăştia, după 13 ani? Dar „fişa“ infracţională a parazitului A.H. (nu e Adolf Hitler, ci Adrian Halpert) o găsiţi în interiorul revistei noastre de azi. * O gafă incalificabilă în ziarul „Naţional“, din 9 mai. Titlu: „Fostul prim-secretar al CC al UTC «operează» banii spitalelor“. Ne-am frecat la ochi şi ne-am întrebat despre cine poate fi vorba: Ion Iliescu, Nicu Ceauşescu, Ioan Toma? Ei au fost prim-secretari ai CC al UTC. Aiurea! Nici de data asta n-am nimerit-o. Începutul articolului (scris de mai vechea noastră cunoştinţă Narcis Voica) se bate cap în cap cu titlul: „Ionel Volintiru, fost prim-secretar al Comitetului Municipal al Uniunii Tineretului Comunist Bucureşti...“. N-am auzit de el. * Foaia „Click!“ o ţine, ciulanga-balanga, cu „UITE!“. Nimic n-o poate opri. Ăsta-i lexicul ei primitiv. Am recoltat noi exemple: „UITE-o pe fetiţa lui Horia Brenciu!“; „UITE – aşa cumperi cea mai bună carne de miel!“; „UITE ce cadouri să faci celor dragi de Paşte!“; „UITE ce mare s-a făcut puştiul celebru din reclame!“; „UITE – aşa «se vînd» şomerii în Copenhaga!“; „UITE cum să răcoreşti maşina pe caniculă ca să economiseşti combustibilul“. * Pe un post TV am văzut-o pe Ana Maria Prodan sunînd la poarta vilei mamei sale, cîntăreaţa Ionela Prodan, şi strigînd: „Mamă! Am venit! Deschide poarta! Porcule! Sînt eu! Alo, Porcu’... Porcule, sînt aici! Ce faci, Porcule?“. (Am reprodus, cu aproximaţie, apelurile drăgăstoase ale tinerei doamne Reghecamf). Din fortăreaţa cîntăreţei a început să se audă, întîi stins, apoi din ce în ce mai puternic: „Guiţ! Guiţ! Groh! Groh!“. Porcul (adică distinsa coană mă-sa) auzise. Am plîns de bucurie. Reîntregirea familiei. * În diferite ziare („Evenimentul zilei“, de pildă), precum şi pe un post TV continuă reclama toxică la nişte pretinse leacuri minune: Zeolit şi Biostem. Nu credeţi o iotă! Dacă le luaţi, după 3-4 zile vă veţi simţi foarte rău, ameţiţi, năuci etc. Cine îi întreabă pe aşa-zişii „doctori“ care fac reclama asta suspectă primeşte, invariabil, un răspuns bun, poate, pentru copiii retardaţi: „Aşa trebuie. Aşa e la început. Dar să vedeţi după aia...“. „După aia“ – sapa şi lopata. De ce nu intervine Ministerul Sănătăţii? Cine a dat aprobare pentru producerea şi comercializarea acestor otrăvuri? * Titlul săptămînii a apărut pe pagina 1 a „Ziarului Financiar“: „Arabii au promis să transforme Electroputere într-un gigant cînd au cumpărat-o, dar i-au vîndut activele“. Noii patroni sînt arabi. În 2005, în marea uzină craioveană lucrau 3.049 de angajaţi. Astăzi, după 8 ani, au mai rămas doar 802. Cine e de vină? Primul-ministru din 2005, C.P. Tăriceanu, şi şeful AVAS, Teodor Athanasiu (căsătorit Bijboacă), ambii PNL. Ce şpagă s-o fi dat aici? * Ziarul „Tricolorul“ se apropie de nr. 2.800. Sumarul celor mai recente numere e palpitant. JOI, 9 mai: „Deşi un şef de Serviciu Secret e foarte discret şi stă în umbră, pretutindeni în lume – Haita flămîndă de la Cluj încearcă să-l impună la Preşedinţia României pe directorul S.R.I., G.C. Maior“; „România = o colonie în Uniunea Europeană?“ (editorial de Gh. Funar); „După porcăria GeoPol, Crin Antonescu nici nu mai vrea să stea de vorbă cu trădătorul Victor Ponta“; „Manipulare scandaloasă, sau prostie a lui Victor Ponta?“ (Andreea Cristescu); „ULTIMA ORĂ. Cioara Anca Cîrcu nechează ca o iapă în călduri“; „Ruşine, România TV!“ (Zorin Diaconescu); „Nimic nou sub soare... Aşa s-au născut ciocoii!“ (Ion Lerescu, 1875); „Deutsche Welle: România rămîne principala sursă de sclavie“; „Pentru împrospătarea memoriei. Discurs la poarta Puşcăriei Mafioţilor“ (Corneliu Vadim Tudor, 21 iunie 2006); ,,S-a descoperit gena care ne menţine tineri mai mult timp” (Anca Andrei); ,,SPORT. Am gîndit oare?” (Silviu Dumitrescu, antrenor emerit); ,,Un precursor al pamfletului: Aretino” (Robert Greene, Joost Elffers); REBUS (Paul Băgneanu); CARICATURI (Miron Dinulescu); HOROSCOP; Calendar. VINERI: ,,Americanii storc România ca pe-o lămîie. Pînă la sfîrşitul anului, stăpînii coloniali vor exploata gaze de şist (pe şest) din 23 (?!) de perimetre”; ,,Paranghelii păcătoase în postul Paştelui” (editorial de Ruxandra Lungu); ,,Un individ obscur, care face jocuri periculoase: Sebastian Ghiţă” (Mesajul telefonic al preşedintelui PRM către directorul SRI); ,,Şuşanea jenantă, făcută de Antena 3, joi seara, în cinstea Zilei Europei”; ,,ULTIMA ORĂ. Nu se sparge doar USL – se sparge şi PSD”; ,,Mişcarea Populară se… mişcă precum ochii mortului!”; ,,Şi alte publicaţii ne dau dreptate. «Dragă Victor Piţurcă» (George Stanca, ,,Click!”) şi «Victor Ponta despre . Dar cui o lăsăm?»” (Răzvan Ioan Boanchiş, ,,Naţional”); ,,Pentru împrospătarea memoriei. Mafiotul ţigan Dinu Patriciu a făcut un chef-monstru la Veneţia, după care l-a luat Salvarea!” (20 august 2010); ,,Vînătorii de resurse şi locotenenţii lor. Afacerile dubioase ale marilor acţionari de la Roşia Montană”; ,,Monseniorul Vladimir Ghica va fi beatificat la 31 august, în Bucureşti”; ,,Vladimir Putin l-a lăsat pe secretarul de Stat american John Kerry să îl aştepte 3 ore”; ,,Roboţii inteligenţi ar putea să elimine specia umană pînă la fîrşitul acestui secol”; ,,Fenomene stranii. Profetul necunoscut”; ,,Povestea unei capodopere cinematografice. Isus din Nazareth” (Franco Zeffirelli). LUNI:  „Asta a reuşit plagiatorul mongol Victor Ponta: Resuscitarea înecatului Traian Băsescu“; „ULTIMA ORĂ. Am aflat ce se ascunde în spatele agitaţiei bezmetice a Matrozului din week-end: Traian Băsescu s-a întîlnit, în mare secret, cu George Sörös, pentru aurul şi uraniul de la Roşia Montană!!!”; „Românii, sclavi în propria ţară“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Atacurile împotriva Tribunului sînt regizate (prost)“ prof. Daniela Vasiloschi); „Nimic nou sub soare… Ajutorul Americii“ (pamflet de George Ranetti); „SCUIPAŢI AICI! Un alt parazit S.R.I. pripăşit în presa românească: evreul infractor Adrian Halpert“; „Măscăricii cu foamea-n gît de la «Cronica Căcăcioşilor» au o deviză-n viaţă: «Nici o săptămînă fără Vadim!»“; „«Băile de mulţime» ale lui Traian Băsescu. Manipulări de zile mari, bine regizate de Serviciile Secrete“ („Cotidianul“); „Pentru împrospătarea memoriei. Trei boli naţionale: bîrfa, intriga şi înjurătura“ (Corneliu Vadim Tudor, 10 aprilie 1998); „A murit părintele Teatrului Podul, Cătălin Naum“; „Fenomene stranii. Extratereştrii ucid fără milă“; „Marile crime ale ocupaţiei bolşevice în România“ (Mircea Eliade, „Jurnal“); „Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, în pericol de a fi asasinat“; „Un caz tulburător. Viaţa după moarte, explicată de oamenii de ştiinţă“. MARŢI: ,,Întîlnire ultrasecretă, la Carei, între cei trei răufăcători care vor să jefuiască zăcămintele uriaşe de la Roşia Montană. Viktor Orban va primi şpagă de la George Sörös 100.000.000 de euro în fiecare an”; ,,Familia Şova (fiul şi mama vitregă) poate fi acuzată de înaltă trădare de ţară. Rechinii evrei din jurul lui George Sörös vor să înhaţe zăcămintele de aur, argint şi uraniu de la Roşia Montană, încălcînd Rezoluţia Parlamentului European”; ,,Păruială muierească pe funcţia de judecător la CEDO”; ,,Nimic nou sub soare... Epidemie de meningită morală” (Octavian Goga, 1917); ,,Pentru împrospătarea memoriei. Mă bate gîndul să mă fac monarhist” (Corneliu Vadim Tudor, discurs parodic, rostit în plenul Senatului României, la 3 martie 1997); ,,Marele scriitor şi savant Mircea Eliade, vînat, pînă la moarte, de intoleranţa evreiască”; ,,Avea dreptate Petre Ţuţea: Pe lume e nevoie de tot felul de oameni” (editorial de Maria-Diana Popescu, Stuttgart); ,,Premierul israelian, criticat după ce şi-a pus pat de 127.000 de dolari în avion”; ,,Dezvăluiri uluitoare despre cine a stat în spatele asasinării lui John F. Kennedy”; ,,Pildă Creştină. Adevăratul Împărat”. Din ,,Tricolorul” de marţi vă propunem o Tabletă de înţelepciune, semnată de Corneliu Vadim Tudor, care va fi inclusă într-o nouă carte a sa de maxime şi cugetări: ,,Numărul extrem de mare al cuvintelor şi expresiilor folosite pentru «corupţie», în limba română, demonstrează răspîndirea extraordinară a acestei racile: mită, şpagă, şperţ, bacşiş, plocon, peşcheş, tain, comision, zeciuială, mălai, ciolan, parnosa, a da dreptul, a pune botul, a da darul, a dijmui, a mînji, a unge, a omeni, parandărăt. Nu mai puţin de 20 de echivalente, aşa cum nu mai există în nici o altă limbă. Şi atunci, de ce ne mai mirăm?”. * Din acelaşi număr de ziar am reţinut textul despre Mona Muscă: ,,«Am votat pentru un preşedinte căruia îi pasă mai mult de oameni decît de tablouri» - a spus Mona Muscă, în decembrie 2004, explicînd de ce l-a preferat pe Traian Băsescu lui Adrian Năstase. Nu peste multă vreme, favoritul ei a «răsplătit-o», dînd-o în gît ca turnătoare la Securitate şi, practic, terminîndu-i cariera. Ăsta e Scorpionul Băsescu!”. * Traian Băsescu a mai făcut un act ilegal: i-a retras Ordinul ,,Virtutea Militară” generalului Cătălin Voicu. Numai că acea distincţie a fost acordată de un alt şef de Stat, Ion Iliescu, în 2002. Legea prevede foarte clar că nu poate retrage o decoraţie decît acel preşedinte care a acordat-o. Aşa s-a întîmplat şi în cazul decoraţiei ,,Steaua României”, pe care Matrozul Chior s-a încăpăţînat, în 2007, să i-o retragă lui Vadim – dar acesta l-a dat în judecată şi a cîştigat procesul. La fel trebuie să procedeze şi Cătălin Voicu. * Încă o greşeală stupidă, chiar în titlu, în fiţuica puşcăriaşului analfabet Mihai Iacob, ,,Curentul”: ,,Fenechiu: Cele trei oferte pentru CFR Marfă sînt eligbile” (?!). În acelaşi număr, tot în titlu, o cacofonie enervantă: ,,Chinezii se amuză pe seama faptului că fiica cea (sic!) mică a lui Mao Zedong este milionară”. * Tot în maculatura ,,Curentul”, un oarecare Vasile Surcică, sau Surcel, minte că Vadim ar fi vrut, în 1990, să intre în PNŢCD. Am mai scris pe tema asta şi nu merită să repetăm. Intoxicarea provine dintr-o cărţulie de ,,interviuri” pe care le-a făcut o curvă proastă, Doina Jelea, cu Coposu Roade Osu’, care îl turna pe Iuliu Maniu la Securitate. Lucrurile au fost puse la punct de diplomatul Pavel Suian, care a fost martor la intenţia, justificată, a lui Vadim de a recupera de la fantomele ţărăniste o clădire pe care i-o atribuise, lui, în 1989, Primăria Capitalei. Hai, că îşi merită soarta ,,ţărăniştii” ăştia! Partidul cu pricina a fost îngropat, definitiv, de mincinoşi intoleranţi şi turnători de teapa lui C. Coposu, Ticu Dumitrescu, G. Dejeu, Dudu Ionescu ş.a. * Sever Voinescu-Cotoi publică un articol în ,,Evenimentul zilei”, sub titlul ciudat ,,De la Guvernarea care a salvat românia (?!) la Opoziţia de rîsul lumii”. Mai mult ca sigur că avem de-a face cu o greşeală de tipar – dar una monumentală, fiind vorba de numele ţării. * Încă un titlu aiurea-n tramvai, de data aceasta pe pagina 1 a ziarului ,,Libertatea”: ,,Rămîi interzis: Camion cu valori furat chiar de sub nasul lor”. Care ,,lor”? Este evident că titlul e incomplet. * Barbugiul Victor Piţurcă are un salariu anual de peste 400.000 de euro – afirmă presa. De ce-i dă geamantanul ăsta cu bani şmecherul Mircea Sandu? Pentru care rezultate? Începe să devină tot mai credibil că cei doi împart această sumă, adică ţiganul îi dă mafiotului care a privatizat FRF-ul 30%. * Un alt titlu incitant, în ,,Ziarul Financiar”: ,,Cum aruncă Şova cu banii: 230 kilometri de autostrăzi vor costa 5 miliarde de euro”. Iar subtitlul e şi mai alarmant: ,,Comarnic-Braşov (58 km), Craiova-Piteşti (121 km) şi Centura de sud a Capitalei (48 km) ar trebui să fie construite în concesiune, dar costurile enorme acceptate de Guvern (între 14 şi 42 milioane de euro/km) ca punct de plecare în negocieri ridică semne de întrebare”. Pentru cei care nu ştiu, precizăm că în Europa 1 km de autostradă costă între 4 şi 10 milioane de euro (ultimul preţ se referă la traseele muntoase). E clar că se pune la cale un jaf colosal. * O greşeală în ,,Jurnalul Naţional”: ,,Preda ia în calcul autosuspendarea din PDL”. Textul se referă la Cristian Preda – dar poza care se publică îl reprezintă pe… Cezar Preda! * PSD urgentează eliminarea de la guvernare a PNL. Pentru chestia asta, ,,şobolanii roşii” (vorba sculptorului Florin Codre) vor să-şi asigure majoritatea parlamentară, aşa că au pus umărul la spargerea găştii de fripturişti PP-DD. * Nişte consilieri municipali Bucureşti au făcut un proiect de hotărîre care prevede ca persoanele ce sînt prinse că dau mîncare la cîinii fără stăpîn să fie amendate cu 50.000.000 de lei vechi. Cu alte cuvinte, cîinii trebuie lăsaţi să moară de foame! Aceasta e cea mai bestială idee care i-a venit cuiva, în ultimii 20 de ani, în ţara asta nefericită! Un oarecare Răzvan Băncescu, de la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, argumentează propunerea asta criminală, invocînd nişte aşa-zise studii (?!), făcute pe cîteva haite de cîini din străinătate. N-am mai pomenit atîta cruzime, dublată şi de o mare imbecilitate. Bă, Băncescule, ia să te înfometăm, şi noi, pe tine, poate n-o să mai fi aşa de agresiv! * O cacofonie incredibilă, chiar în titlu, în ,,Jurnalul Naţional” de luni: bătrînul doctor Justin Diaconu afirmă că ,,E foarte important să ai o anumită structură sufletească ca să te apropii de bolnav”. Şi, mai la vale, ,,munca, cinstea…”. Desigur, doctorul mai poate şi greşi, grijile lui fiind altele. Dar publicaţia respectivă avea datoria să-l ajute, să-l corecteze. * Frumuşica fată a fostului fotbalist Ilie Balaci, Lorena, a zis ceva antologic la Antena 2: ,,Io sînt fan cartofi prăjiţi!”. Oh, ce frumos! Parcă o şi vedem pe Lorena în tribună, făcînd galerie: ,,Hai cartofii prăjiţi! Hai acuma! Daţi gol! Luaţi-i la omor pe cartofii fierţi!”. Apropo, soţul ei, simpaticul Eugen Trică, ce-o fi? Probabil că fan zacuscă, sau ardei copţi.

 * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Bătrînul securist (fost colonel) Dumitru Badea a căpiat de-a binelea! După ce a fost 8 ani senator PRM (din care 4 ani secretar al Senatului) şi alţi 4 ani vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, el tot nu s-a săturat, tot e lacom de funcţii mari. Ştiţi cîţi ani are? Nu mai puţin de 74 de ani! La vîrsta asta, Badea se iluzionează că el şi alţi carierişti incurabili (unii şi mai în vîrstă) vor revoluţiona partidul. În orice caz, obraznicul pensionar nu mai are ce căuta în PRM – tot îl trage aţa la electricianul hoţ Cornel Ciontu, cu care unelteşte în secret. Revenim.

ALCIBIADE

Revista ROMANIA MARE nr 1189 - 14.05.2013

La ordinul stăpînilor yankei ai coloniei africane România CĂPITANUL S.R.I. SEBASTIAN GHIŢĂ DEMONIZEAZĂ, ZI DE ZI, LA POSTUL SĂU ROMÂNIA TV, REALIZĂRILE REGIMULUI CEAUŞESCU

- Campania de denigrare e ridicolă, după 23 de ani, la o populaţie care regretă tot mai mult acele vremuri -

 

În sfîrşit, mi s-a luat o ceaţă de pe ochi! Nu ştiam ce tot urmăresc cei de la postul România TV, de mai bine de 2 ani de zile, prin emisiunile sistematice împotriva Regimului Ceauşescu. Ce rău se trăia atunci... Ce abuzuri făcea familia Dictatorului (neapărat Dictator, altfel nici nu poate fi numit)... Cum petreceau ei, în vreme ce poporul murea de foame... Cîte sute de milioane de dolari conţineau „conturile“ lui Ceauşescu... Şi multe alte subiecte de genul ăsta. Toate tendenţioase. Erau cocoţaţi invitaţii pe scaunele alea imposibile, de Lacto Bar, fiind hărţuiţi de realizatori cu întrebări de genul: „Nu-i aşa că?“... „Familia Dictatorială a distrus o ţară, ce părere aveţi?" Am fost, şi eu, invitat la cîteva emisiuni teziste. La început, n-am priceput ce se urmăreşte. Se aştepta, oare, cineva ca eu să dau cu pietre, post-mortem, în Ceauşescu? Dacă da, înseamnă că e prost ca noaptea. Eu am fost şi am rămas un om de caracter. La ora la care eu îl elogiam pe acel om - începutul anilor '80 - el era plimbat prin Londra, cu caleaşca aurită, de Regina Angliei. Era curtat şi lăudat de mai mulţi preşedinţi ai Americii, de regele Spaniei, de alte capete încoronate. Rostea discursuri de la înalta tribună a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În august 1968, însuşi Paul Goma făcuse cerere să se înscrie în PCR. Memoria ziarelor, a bibliotecilor şi a peliculei păstrează omagiile pe care i le-au adus TOŢI oamenii de cultură şi de ştiinţă ai ţării, în frunte cu Henri Coandă, C.C. Giurescu, Ana Aslan. Redactor-şef al ziarului „România liberă“, Octavian Paler a lansat formula „Epoca de Aur“. Corneliu Baba i-a făcut portretul - el este la începutul volumului omagial, momentan aflat în posesia mea. Asta, ca să nu mai vorbesc de epistola laudativă, pe care i-a trimis-o marele pictor spaniol Salvador Dali, în 1974, cînd Nicolae Ceauşescu a devenit întîiul preşedinte al României. Nici un alt şef de Stat din Istoria României n-a cunoscut atîta glorie. Cultul personalităţii? Nutresc speranţa că nu e nimeni atît de nemernic să-mi reproşeze, mie, instaurarea acestuia! A fost o epocă extrem de complexă care, la scara Istoriei, va rămîne cu plus. Şi asta din cel puţin două motive: 1) Demnitatea Naţională (într-o vreme în care nimeni nu sufla în faţa ruşilor!); 2) S-a construit enorm. A fost ceea ce mulţi specialişti, inclusiv străini, numesc „dictatură de dezvoltare“. Diferenţa dintre mine şi alţii este că eu n-am avut nici un avantaj şi, ulterior, nu m-am dezis. Adică am avut CARACTER. Care-i problema ta, Ghiţă? Şi, în fond, cine eşti tu? În ce ţară te-ai născut şi ai trăit? Ce făceau părinţii tăi acolo, prin judeţul Prahova? (Să nu-mi spui că te-ai născut la Haimanale!). Sau, poate, eraţi extratereştri? În faţa mea, tu eşti un zero. Un Big Fîs. Nu ştiu cine te-a băgat în SRI şi, apoi, a pompat în tine bani şi contracte, pînă ce ai ajuns ca numai în băncile din Cipru să ai 100.000.000 de euro (?!). Periodic, scoţi din burtă şi sondaje mincinoase, care ţi se vor întoarce, ca nişte găleţi de lături, în cap. Tu ilustrezi acea faună de puşti obraznici, care au ucenicit pe lîngă nişte şpringari mai experimentaţi, călcînd pe cadavre şi făcînd bani. Cît mai mulţi bani. Etalonul acestei pseudo-generaţii e Blejnar. Toţi blejnarii ăştia sînteţi candidaţi la puşcărie. Adică „puşcăriabili“, ca să repet un termen pe care eu l-am creat, în anii '90, special pentru Traian Băsescu. Fireşte că pălăria e mult prea mare pentru tărtăcuţa ta. Ai primit ordin să înhaţi un post de Televiziune. L-ai vînat pe cel al lui S.O. Vîntu. Te-ai dus la amărîtul ăsta, blindat cu aparatură pe sub haine (?!), ca un cosmonaut sovietic, după care ai aranjat cu stăpînii de la SRI şi CIA să-l arestaţi şi să-l băgaţi la închisoare. Chipurile pentru şantaj. N-ai putut să găbjeşti postul Realitatea TV, aşa că ai făcut o clonă, ceva tip Oaia Dolly - România TV. Uneori, joci la două capete. Dar lumea s-a prins, nu păcăleşti pe nimeni. Nu te-a auzit nimeni vorbind în public. Normal, nu eşti lăsat. Ar pricepe toţi că eşti gîngav la minte, fiind doar o „interfaţă“ a unor gangsteri mai mari. În iluziile tale bolnave, tu, Ghiţă, chiar crezi că reprezinţi ceva. Îmi pare rău că te înţep în portofelul care îţi ţine loc de inimă: e vai de capul tău, agentule de 2 lei. Moftule. Asesoftule.

Dar, să revin la „politica“ editorială a postului condus de Roxana Niculescu şi Cătălin Popa. Desigur, ei n-au o vină prea mare. Cîştigă o pîine. Murdară, ce-i drept. Ordinele vin de la „patron“. Numai că efectul este exact invers: îi înjură lumea ca la balamuc! În prostia şi slugărnicia lor, Ghiţă Spionul şi cei care îi ţin isonul se screm să-i facă pe români să creadă că nu e adevărat ce trăiesc ei acum, sau, dacă e adevărat, Ceauşescu e de vină! Asta se înţelege. Păi, dacă zi de zi, seară de seară, o ţii ca gaia maţu' cu demascări de tip stalinist, înfierînd, cu mînie proletară, acele vremuri, ca şi figurile politice care le-au animat, totul este foarte clar. Culmea abjecţiei a fost atinsă în seara zilei de duminică, 28 aprilie a.c. Sărbătoarea Floriilor. Atunci, s-a difuzat o emisiune menită să arate cît au pătimit artiştii de pe urma „perechii dictatoriale“. Eu am trăit acele vremuri şi cei mai mulţi dintre cîntăreţi au evoluat în spectacolele mele - de 1 Mai, de 23 August, de 1 Decembrie. Era înghesuială mare, bătaie, asalt. Nimeni n-a fost forţat să apară, toţi aşteptau cu sufletul la gură. A veni, acum, după un sfert de veac, şi a-i forţa pe nişte oameni să declare că ar fi fost prigoniţi - iată o imensă porcărie, Ghiţă! Realizatoarea, Simona Gheorghe, a comentat şi nişte imagini cu mine şi cu  amicul meu, Adrian Păunescu, care, ce oroare! - am recitat ode închinate lui Nicolae Ceauşescu! Da, am recitat. Şi ce-i cu asta? De ce nu o luaţi la palme şi pe Regina Angliei, care a făcut mult mai mult decît noi: l-a decorat cu cel mai înalt ordin al Marii Britanii! De-a dreptul penibil a fost microcefalul Val Vîlcu, care s-a lansat în nişte acuzaţii de om tîmpit: cică nu trebuie să vorbesc de Unire şi Independenţă cu… căciulă rusească (?!) pe cap. Mă, băiete, tu eşti doctor, sau pacient? N-am purtat, în viaţa mea, căciulă rusească. Ceea ce aveam eu pe cap, în acea iarnă, era o căciulă românească, de tip Tudor Vladimirescu, din pictura lui Theodor Aman. Am trăit şi ziua în care postul pe care l-am ajutat să se ridice (am făcut ratinguri şi de peste 5 puncte!) să mă pună la stîlpul infamiei pe motiv că am sau n-am bască (vorba bancului care îi place lui Valeriu Zgonea). Corect şi demn, Florin Condurăţeanu a amintit că eu am avut curajul să depun, pe adresa lui Ceauşescu, carnetul de membru PCR. Şi cînd mă gîndesc că, numai cu cîteva ore înainte, invitat la o emisiune, am dăruit frumoase buchete de trandafiri albi şi roşii unor realizatoare şi producătoare. Iar slujbaşii lui Ghiţă ştiau ce jeguri vor difuza, dar au tăcut. Mă, vă bate Dumnezeu… Una peste alta, emisiunea din Duminica Floriilor (reluată, în timpul nopţii, de nu mai puţin de 3 ori!) m-a scîrbit pînă la vomă. Uite cine mă judecă pe mine! Nişte paraziţi, care umflă, deformează, inflamează realitatea ca să facă rating şi să-i bată pe Guşă şi pe Gâdea! Infectă pîine mai mîncaţi! Încă o dată, rog să nu mai fiu deranjat de nimeni de la cocina lui Ghiţă Porcul. Care îşi va rupe gîtul mult mai repede decît bănuieşte. Fiindcă s-a angajat pe un drum periculos, în pantă, care duce la Jilava. Dincolo de mizeriile de sub preşul postului cu pricina se vede politica ordinară, de învrăjbire şi satanizare, pe care o fac stăpînii yankei. Însă, despre toate astea voi mai scrie, nici o grijă. Dar, iată cum sună NOTA SPECIALĂ pe care am primit-o în după-amiaza acestei zile, de la cîţiva oameni informaţi: „Sebastian Ghiţă, la 35 de ani, este, conform analiştilor financiari, unul din cei mai tineri multimilionari, din România, cu o avere estimată la circa 400 de milioane de euro, din care circa 200 de milioane cash (în bănci), restul reprezentînd firme, case şi terenuri. Povestea lui Ghiţă începe către sfîrşitul anului 1996, cînd el era elev de liceu, la «Mihai Viteazul», în Ploieşti. Atunci, în urma unor detaliate instrucţiuni date de stăpînii de la CIA, transformate în ordine de directorul SRI, Virgil Măgureanu - la nivelul SRI a fost organizat un departament naţional, cu misiunea de a racola tineri cu înclinaţii în diverse ramuri economice şi de a-i pregăti pentru preluarea controlului economiei româneşti. Astfel, în 1997, cînd era în ultimul an de liceu, la Secţia Informatică, Sebastian Ghiţă a fost unul dintre cei recomandaţi pentru acest program, chiar de SRI Prahova, avînd şi o specializare, căutată la acea vreme de slugile Şarpelui cu Ochelari, aceea de specialist I.T. În perioada 1998 - 2002, cînd Sebastian Ghiţă a urmat şi absolvit Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti, (Facultatea Ştiinţe Economice), specializarea Management, a fost inclus de SRI şi într-un program intens de pregătire, desfăşurat de instituţie în sistem part-time, unde, a urmat cursuri timp de 2 ani de zile, între 1998 şi 2000. Cursurile se ţineau la acea vreme la şcoala de agenţi de poliţie «VASILE LASCĂR» din Cîmpina, care era folosită de SRI ca o acoperire pentru acest tip de activităţi. În urma absolvirii acestui curs, în 2001, Sebastian Ghiţă a devenit locotenent SRI, specializat în managementul producţiei informatice. Capacităţile de manager al implementării sistemelor soft i-au fost testate lui Sebastian Ghiţă de către SRI încă din 1998, cînd i se aranjează «cîştigarea» primei licitaţii, printr-o firmă înfiinţată la ordin. Era vorba de un contract pentru informatizarea sistemului contabil al RAJA Ploieşti, test pe care Sebastian Ghiţă l-a trecut cu brio. Acest moment poate fi consemnat ca fiind acela în care Ghiţă cîştigă primul său contract cu statul. Afacerile explodează după 2005, cînd Compania Asesoft, înfiinţată pentru licitaţia de la Raja Ploieşti, începe să îşi asume contracte semnificative, pentru informatizarea bazelor de date ministeriale. Astfel, în 2008, Asesoft ajunsese să înregistreze o cifră de afaceri de aproximativ 200 milioane de euro (?!). Explozia cifrei de afaceri a Asesoft, începînd cu 2005, are o explicaţie. În acel an, Sebastian Ghiţă este recomandat de către SRI pentru intrarea în sistemul ORACLE. Concret, gigantul american ORACLE - unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de soft la nivel global, care din perspectiva activităţilor de securitate este o companie - cheie a CIA - îşi începe implementarea softurilor în România, avînd  nevoie de o firmă care să poată adapta sistemele şi programele sale la necesităţile locale. Practic, produsele informatice Asesoft sînt nişte versiuni ale programelor ORACLE reprezentînd baza funcţionării sistemelor informatice guvernamentale, indiferent că este vorba despre Ministerul de Finanţe, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul de Interne sau cel al Apărării - deci domenii cu grad sporit de risc de securitate naţională, care nu aveau cum să rămînă în afara controlului SRI. Surse din Serviciile Secrete spun că între timp, în 1997, Sebastian Ghiţă a fost avansat la gradul de căpitan şi a devenit o piesă importantă în sistemul de control al instituţiilor statului de către SRI,  după ecuaţia conform căreia furnizorul de soft poate controla sistemul care funcţionează cu ajutorul acestuia. După 1998 plaja afacerilor acestuia ia amploare, iar banii, cîştigaţi din vînzarea către stat a soft-ului informatic, sînt direcţionaţi spre alte investiţii. Azi, banii lui Sebastian Ghiţă sînt băgaţi de la piaţa IT, retail online (eMag), pînă la vinificaţie, imobiliare şi mass-media. Cel mai cunoscut brand al său rămîne Grupul Asesoft Ploieşti, din care fac parte Asesoft International, Asesoft Distribution, Asesoft Net, Asesoft Smart, Teamnet International şi CSU Asesoft, adică echipa de baschet. Este evident că dezvoltarea şi controlul acestui tip de afaceri, precum cele ale lui Sebastian Ghiţă, nu erau posibile fără sprijinul SRI, care l-a cultivat şi sprijinit în planurile lui. Iar individul îi mulţumeşte, răspunzînd prompt şi conştiincios ordinelor primite. Sursele noastre spun că, în acest moment, Ghiţă este considerat una din piesele de valoare ale aripii SRI, conduse de George Cristian Maior, care execută, orbeşte ordinele CIA. Din păcate pentru el, Ghiţă este un individ profund incult, cu ochelari de cal - şi asta se vede atît din falsificarea, grosolană, a alegerilor, cît şi din campania sinistră de defăimare a Regimului Ceauşescu, astfel încît în România să nu mai existe «nostalgici». Totul e atît de rudimentar, încît nu poate induce în eroare pe nimeni. Nici un alt post de Televiziune din România nu mai întreţine, cu atîta tenacitate, o atmosferă atît de mincinoasă şi vizibil dirijată, împotriva acelei perioade".

CORNELIU VADIM TUDOR

29 aprilie 2013

ZIARUL TRICOLORUL, Anul X, nr. 2728, MARŢI 30 APRILIE 2013 

CLOACA

În „comunism“, pasarea funcţiilor de conducere între cei aflaţi în cercul agreat de conducerea ţării se numea „rotaţia cadrelor“. Nu ne înţelegeţi greşit, în ultimii ani ai vechiului regim, criteriul profesional şi capacitatea organizatorică aveau importanţa lor recunoscută, pe lîngă sistemul de „pile“. Aici, la Porţile Orientului, această meteahnă nu va dispărea niciodată. Cu toate rigorile impuse de UE. Riscul de a-i contamina noi pe ei de obiceiul bacşişului şi promovării pe criterii îndoielnice este mai mare decît ca societatea noastră să se însănătoşească din punct de vedere moral. Pentru că, nu-i aşa, obiceiurile rele se deprind mai uşor decît cele bune. Dar, să revenim la subiect. Vom lua un singur exemplu, cunoscut de toată lumea: Ion Iliescu. Oricine doreşte îi poate studia biografia. Punctul-cheie al acesteia, înainte de 1989, este aşa-zisa cădere în dizgraţie, îndepărtare, persecutare etc. a lui Ion Iliescu în raport cu ceea ce numeam atunci conducerea de partid şi de stat. O „nenorocire“, deşi personajul rămăsese membru al Marii Adunări Naţionale şi al CC al PCR cu mult timp după ce fusese trimis la „reeducare“, nu la şaibă, nu la lopată, nu în vreun lagăr de muncă, nu în vreo puşcărie, aşa cum se procedează şi azi în ţări nedemocratice cu opozanţii regimului. Îndepărtat de la Bucureşti, Ion Iliescu a exercitat funcţii de conducere în ţară şi în diverse instituţii ale statului. Chiar şi la Editura Tehnică, unde l-au surprins evenimentele din 1989, „opozantul“ regimului era director, nu portar, nu pompier, nu şef peste femeile de serviciu. Acesta nu este un atac (pentru că ar fi inutil) la adresa fostului preşedinte Ion Iliescu. Este doar un exemplu de „rotaţie a cadrelor“, cu suişurile şi coborîşurile inerente unei cariere din sfera puterii, indiferent de domeniu. Într-un acces de sinceritate, Ion Iliescu a calificat modul de organizare a noii noastre societăţi „democratice“ drept „capitalism de cumetrie“. În traducere liberă, cei care, printr-un concurs de împrejurări, au intrat pe uşa din faţă sau din dos a actualei conduceri a României, scindată, artificial, în Putere şi Opoziţie, rămîn acolo pe veci, cu neamul lor cu tot. Noi nu vom fi atît de subtili ca Ion Iliescu şi vom denumi această adunătură care ne conduce de 23 de ani încoace aşa cum merită: o cloacă de hoţi, infractori şi profitori nedovediţi sau scăpaţi de acuzaţii de sistemul judiciar pe care singură (ea, cloaca) şi l-a creat şi aservit. Aşadar, dragi români, la ce v-aţi fi aşteptat voi, în dezarmanta voastră naivitate? Ca şeful DNA, domnul Daniel Morar, să rămînă şomer? Să se întoarcă de unde a venit, ca simplu procuror? S-o ia de jos? Sau, dacă ne referim la doamna Kövesi, fost procuror general, la ce v-aţi fi aşteptat? Să rămînă pe drumuri? Să intre în avocatură, unde concurenţa este acerbă? În justiţie s-a produs o simplă „rotaţie a cadrelor“, în ciuda speculaţiilor şi a declaraţiilor înfierbîntate ale politicienilor. Nu ne interesează nici măcar dacă Bruxellesul a avut ceva de spus. Pentru că, în România, funcţionează perfect „recuperarea“ alor noştri, bugetari de lux, ca nu cumva să dea cu nasul de sistemul privat care cere performanţă şi disciplină. Aşa s-a întîmplat şi cu actualul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu, rămas fără funcţiile de conducere promise de PSD-UNPR, că doar nu era să trăiască pe spinarea economiilor soţiei, fosta directoare la Eximbank (ce familie norocoasă!). Un caz similar este al liberalului Radu Stroe, rămas în 2008, în afara Parlamentului. La primele alegeri dintr-un colegiu vacant, prietenii au avut grijă şi l-au „băgat“ în Parlament, să nu moară omul de foame, iar acum e ditamai ministru în Guvernul Ponta. Radu Stroe şi-a recuperat locul în Parlament după plecarea ca viceguvernator al BNR (?!) a lui Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Că doar nu era să rămînă Bogdănel, fin al lui Tăriceanu şi nepot al nomenclaturistei Gizella Vass, cerşetor pe stradă... De aceea, aşa-zisele mişcări de pe scena politică românească nu ne miră şi în nici un caz românul cu capul pe umeri nu ar trebui să fie influenţat de speculaţiile presei, care are în vizor numirile din justiţie. Mafia transpartinică, denumită azi cloacă, şantajabilă şi coruptă, nu lasă pe nimeni pe drumuri, ca nu cumva să ciripească vreun nemulţumit pe unde nu trebuie. Slavă Domnului, România este o ţară a făgăduinţei pentru înalţii demnitari şi bugetarii de lux. Iar cu această cloacă, patrioţii şi justiţiarii nu au de ce să se amestece.

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

ZIARUL TRICOLORUL,Anul X, nr. 2711, VINERI 5 APRILIE 2013

 

DESPĂGUBIRI OBLIGATORII PENTRU TOŢI ROMÂNII

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), a despăgubi înseamnă a plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi suferite, iar despăgubirea este acţiunea de a despăgubi şi rezultatul ei; compensarea unei pagube; sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracţiune; desdăunare, daună, compensaţie. Constituţia României, la art.1, alin.1, alin.3 şi alin.5, prevede că: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale Poporului Român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi sînt garantate. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“.

Pînă să se ajungă la textul Constituţiei României, din anul 1991 revizuit în anul 2003, s-au petrecut multe evenimente în Istoria ţării noastre din ultimii 70 de ani. După al II-lea război mondial, conducătorii alogeni ai Uniunii Sovietice (U.R.S.S.) au impus, cu forţa şi în complicitate cu regele alogen al României, un regim comunist în ţara noastră. După alegerile fraudate din anul 1946, în conducerea României, în special a Securităţii, au fost numiţi comunişti evrei şi unguri (mai ales în Ardeal). Prin naţionalizarea de la 11 iunie 1948 şi după încheierea cooperativizării agriculturii, în anul 1962, s-a ajuns ca proprietatea să fie a întregului popor şi a început construirea socialismului. Poporul Român, sub conducerea Partidului Comunist Român (P.C.R.) a muncit din greu, inclusiv duminica, a făcut mari sacrificii pentru ca România să ajungă, în anul 1989, o ţară multilateral dezvoltată, cu o Armată puternică şi fără datorii externe. În cei 45 de ani ai socialismului, în România s-au realizat numeroase şi uriaşe investiţii şi fiecare cetăţean avea asigurat locul de muncă. Avuţia Naţională realizată în timpul socialismului aparţine Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial în Dacia Edenică, în Grădina Maicii Domnului. După lovitura de Stat din decembrie 1989 la conducerea României au ajuns, au fost susţinuţi şi impuşi, tot alogeni de aceeaşi etnie cu comuniştii din anii 1945-1964, mulţi dintre cei de acum fiind copii şi nepoţi ai celor de atunci şi plecaţi din această lume. Poporul Român a scăpat de dictatura comunistă, de alogenii comunişti, ajungînd să fie condus de alogenii democraţi spre o societate multilateral demolată. Poporului Român i-a fost impus socialismul, începînd cu anul 1945, iar din anul 1990 a fost obligat să revină la capitalismul sălbatic.  Constituţia României, revizuită în anul 2003, prevede la art.135 următoarele: „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Statul trebuie să asigure:

 a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

 b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

 c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

 d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

 e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

 f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

 g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene."

          Conducătorii alogeni ai României, din decembrie 1989 şi pînă în prezent, erau obligaţi să respecte Constituţia şi legile ţării. În ce măsură şi-au îndeplinit sau au încălcat obligaţiile legale vor stabili Parchetele şi Instanţele judecătoreşti care, în curînd, vor avea foarte mult de lucru. De ce? Pentru că românii, din Ţara-Mamă şi cei alungaţi în străinătate, au dreptul şi vor cere să fie despăgubiţi de către Guvernul României cu cel puţin 10% din valoarea de piaţă a firmelor privatizate şi a bogăţiilor naturale concesionate, respectiv cu suma de 10.000 euro de persoană. Specialiştii români în domeniu au estimat că valoarea de piaţă a societăţilor comerciale privatizate de Guvernele României, din perioada post-decembristă, este de cel puţin 800 miliarde euro, iar a bogăţiilor de interes public ale subsolului şi resurselor naturale ale zonei economice şi a platoului continental al Mării Negre întrece suma de 1.200 miliarde euro. În total, peste 2.000 miliarde euro. Guvernul României are obligaţia să respecte Constituţia, inclusiv prevederile de la art.16, alin.1 şi alin.2: ,,Cetăţenii sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege". În realitate, în perioada decembrie 1989 - februarie 2013, Guvernele României nu au respectat multe dintre prevederile Constituţiei. Toate guvernele post-decembriste au făcut ce au vrut în domeniul privatizărilor! Rezultatul?  Dezastru naţional, aproape în toate cazurile! Practic, în România post-decembristă, privatizare înseamnă lichidare! Nimeni nu-i întreabă pe cei care au decis privatizările: ce lege a economiei de piaţă au aplicat în România şi de ce au vîndut societăţile comerciale şi băncile româneşti cu foarte mult sub valoarea lor de piaţă. Parlamentul României niciodată nu a controlat Guvernul în privinţa privatizărilor! De ce nu o face?  Este complice la jefuirea Poporului Român?  Sînt întrebări pe care ziariştii uită să le pună parlamentarilor. Ce s-a întîmplat cu partidele politice care au format şi susţinut în Parlament acele guverne?  Chipurile, au fost sancţionate de electorat prin vot, la alegerile controlate şi fraudate, fiind obligate să treacă periodic din banca Puterii în banca Opoziţiei, în toate combinaţiile posibile, spre a acţiona împotriva Poporului Român! Aşa au fost păcăliţi şi jefuiţi românii, începînd din decembrie 1989. Aşa au ajuns din săraci şi mai săraci.  La comandă externă, guvernanţii împreună cu majorităţile parlamentare au avut grijă să-i despăgubească doar pe unii, cu dedicaţie, iar pe cei mai mulţi, circa 20 de milioane de cetăţeni români, i-au uitat de la aplicarea aceloraşi prevederi din Constituţie. În baza unor legi speciale, promovate şi ulterior aplicate de guvernele post-decembriste, s-a căutat să se facă dreptate şi să fie despăgubiţi în natură sau în bani cei ale căror bunuri au fost naţionalizate de regimul comunist. S-a ajuns să fie restituite în natură, din averea Poporului Român, foarte multe clădiri, terenuri agricole şi păduri. Multe retrocedări de imobile s-au făcut în Ardeal către Ungaria, prin intermediul bisericilor şi ordinelor ungureşti, precum şi a Statusului Romano-Catolic. La baza retrocedărilor către statul ungar şi minoritarii unguri din Ardeal stau numeroase acte false, iar Parchetul nu le cercetează. Acolo unde retrocedările în natură nu au fost posibile, Guvernul României a acordat despăgubiri în lei. Anual, aceste despăgubiri s-au ridicat la mai multe miliarde de euro. În Bugetul de Stat pe anul 2013, Guvernul Ponta II a alocat o sumă uriaşă pentru despăgubirile în lei, cea mai mare de pînă acum.  Acelaşi Guvern Ponta II, la fel ca şi guvernele precedente de după anul 1989, nu s-a gîndit şi nu a pregătit cadrul legal pentru despăgubirea tuturor cetăţenilor români, cu cel puţin 10.000 de euro de persoană din valoarea societăţilor comerciale şi a bogăţiilor naturale înstrăinate în ultimii 23 de ani. În prima lună a anului 2013, Guvernul Ponta II le-a spus românilor adevărul parţial în legătură cu datoria externă a României şi i-a înştiinţat că fiecare cetăţean are de plătit 2.500 euro, plus dobînzi. De ce au fost luate împrumuturi externe şi la ce dobînzi?  Care a fost destinaţia lor?  Care sînt investiţiile realizate din creditele externe? Sînt întrebări la care au refuzat să răspundă preşedinţii României, premierii şi eternul guvernator al Băncii Naţionale, domnul Mugurel Constantin Isărescu. Despre sumele încasate din privatizări şi din concesionarea uriaşelor bogăţii naturale, nici un guvern nu a prezentat Poporului Român adevărul. Românii află din mass-media şi, uneori, de la premierul României că iarăşi cresc preţurile şi tarifele, fiindcă aşa-i în economia de piaţă. Preţurile se reglează în funcţie de cerere şi ofertă. Aşa se întmplă în piaţă cu preţurile la legume şi fructe. Cînd însă au vîndut şi continuă să vîndă societăţile comerciale şi unităţile strategice ale Poporului Român, guvernele post-decembriste au ignorat legea de bază a economiei de piaţă şi au oferit unor investitori etichetaţi strategici, la preţuri care sfidează orice concurenţă şi mai ales Poporul Român, numeroase fabrici, uzine, combinate industriale şi agricole, alte mii de întreprinderi româneşti. Uzina „Tractorul" din Braşov a fost vîndută pe un dolar. Toate privatizările, de fapt, înstrăinările societăţilor comerciale s-au făcut sub valoarea lor de piaţă, la preţuri foarte mici, dar cu acoperire legală! Cel puţin în aparenţă. La marea majoritate a privatizărilor contractele sînt secrete pentru Poporul Român! Aproape toate firmele privatizate au fost închise şi tăiate pentru fier vechi. Deocamdată, nimeni nu răspunde, nici material şi nici penal. Responsabilii cu manipularea şi îndobitocirea cetăţenilor români au făcut caz de condamnarea penală a doi foşti miniştri care au luat mită caltaboş ca să facă trafic de influenţă la o licitaţie. În multe cazuri de privatizare s-a ajuns ca Guvernul României să înstrăineze gratuit societăţi comerciale sau bănci româneşti unor firme străine şi prin contract să se angajeze la obligaţii ale vînzătorului faţă de cumpărător, pentru următorii 10-30 de ani după privatizare!  Exemple celebre sînt privatizările de la PETROM (făcută de Regimul Iliescu-Năstase) şi Banca Comercială Română - B.C.R. (înfăptuită de Regimul Băsescu-Tăriceanu). Practic, prin toate privatizările din România, guvernele post-decembriste i-au îmbogăţit enorm pe cei care au acceptat oferta şi au dat comisioanele. Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) se fac că nu ştiu, nu aud şi nu văd în privinţa jafurilor din privatizări, traficuri de influenţă şi a mafiei în domeniul retrocedărilor. În situaţia extrem de gravă în care a fost adusă România de toate regimurile post-decembriste, Poporul Român are dreptul şi obligaţia să acţioneze pentru ca fiecare cetăţean să primească, în anul 2013, o despăgubire de cel puţin 10.000 de euro, din sumele încasate de guvernanţi în urma privatizărilor şi a concesionării bogăţiilor naturale. În ultimii 23 de ani, guvernanţii nu au realizat mari investiţii, ci au fost preocupaţi de lichidarea, împreună cu asasinii economici şi asasinii politici străini, a economiei naţionale din România, de desfiinţarea a peste 6 milioane locuri de muncă, de alungarea din Ţara-Mamă a peste 5 milioane de români, de înrobirea la băncile străine, de jefuirea bogăţiilor naturale. Toţi premierii alogeni ai României au reuşit, pînă acum, să-i păcălească pe cetăţenii români şi să nu-i despăgubească nici măcar cu 10% din valoarea de piaţă a bunurilor realizate de Poporul Român în anii socialismului. Poporul Român a fost deposedat de Avuţia Naţională pe care a făurit-o şi este îndreptăţit la despăgubiri din partea guvernanţilor care au înstrăinat-o. În acest an, Poporul Român poate şi trebuie să-i înştiinţeze pe cei din Guvernul Ponta II că nu va participa la referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei dacă, înainte de data acestuia, nu vor fi despăgubiţi toţi cetăţenii cu cel puţin 10.000 de euro de persoană. Dacă premierul Victor Ponta va motiva că nu dispune de 200 miliarde de euro din cele peste 2.000 miliarde euro cît este valoarea de piaţă a firmelor privatizate şi a bogăţiilor naturale concesionate, atunci va trebui să informeze Poporul Român şi să se adreseze Parchetului şi D.N.A. Guvernul Ponta II dispune de fondurile necesare pentru plata despăgubirilor pentru toţi cetăţenii români. Altfel nu şi-ar permite să privatizeze (înstrăineze) C.F.R. Marfă, Oltchim, Poşta Română, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Tarom şi altele la preţuri derizorii, de peste 100 de ori mai mici decît valoarea de piaţă. Culmea prostiei şi jafului în domeniul privatizărilor o constituie angajarea unor firme străine de consultanţă, plătite cu sume uriaşe, care au propus Guvernului României să vîndă firmele de stat la cele mai mici preţuri din lume. Ca să nu se ajungă la consecinţe, a fost eliminată din Codul penal infracţiunea de subminare a economiei naţionale. La revizuirea Constituţiei au nevoie de voturile cetăţenilor români atît Regimul Băsescu-Ponta, cît şi liderii partidelor politice parlamentare, dar, mai ales, stăpînii străini ai României, cei care au pus la cale şi dirijează Holocaustul împotriva Poporului Român. Neacordarea despăgubirilor pentru toţi românii, în următoarele 6 luni, va fi urmată de neparticiparea alegătorilor la referendumul pentru re-revizuirea Constituţiei. Ca urmare, toate demersurile Guvernului Ponta II pe tema Constituţiei şi a regionalizării vor fi în zadar. După ce au fost despăgubiţi minoritarii, a venit şi rîndul majoritarilor, a celor 20 de milioane de cetăţeni români, să fie despăgubiţi de către Guvernul României. În vederea rezolvării rapide a problemei despăgubirilor pentru 20 de milioane de români, Guvernul Ponta II are ocazia şi poate să-şi angajeze răspunderea în Parlament. Ar fi pentru prima dată cînd în Parlamentul României un Guvern şi-ar angaja răspunderea pentru Poporul Român şi nu împotriva lui, aşa cum s-a întîmplat în ultimii 23 de ani.

Românii au dreptul şi trebuie să acţioneze uniţi, pentru obţinerea despăgubirilor, inclusiv prin manifestaţii publice paşnice.

Dr. GHEORGHE FUNAR,

Secretar general al P.R.M.,

Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2690, 07.03.2013

BICHINEŢUL

La începutul anilor ’90, unitatea de măsură pentru corupţie era hrebenciucul. Trecerea timpului a dovedit că hrebenciucul are şi subdiviziuni, cum are euro-eurocenţii, sau leul – banii. Au apărut unităţi mai mici, sub formă de firfirici: păturiciul, felixul, fenechiul, onţanul, piedonele. Astăzi, propun, şi eu, o unitate de măsură pentru lichelism: bichineţul. E o excrescenţă mică, neagră şi păroasă, care a devenit etalon pentru jigodiile din politică, dar şi din viaţa de zi cu zi. Ştiţi specia, o vedeţi la televizor, o întîlniţi în comunităţile în care trăiţi. Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, n-aveai loc de lichelele astea, care dădeau din coate, se buluceau în faţă: mai lîngă Nicu Ceauşescu, mai lîngă primul-secretar, sau lîngă secureştii atotputernici. După cutremurul care a zdruncinat scoarţa cerebrală a Poporului Român, unele lichele s-au metamorfozat fulgerător (ca Gh. Robu, Ion Scăunaş, Ticu Dumitrescu, Dumitru Tinu, Octavian Paler, Domokoş Geza ş.a), dîndu-se peste cap de 3,4,5 ori (de cîte ori era nevoie, tumbe peste tumbe) devenind, din secretari de partid, sau membri în CC al PCR, ori în CC al UTC - mari dizidenţi, rezistenţi, martiri ai Independenţei (vorba lui Nenea Iancu, că tot sîntem în Anul Caragiale). Îngrozitor de mult rău au făcut lumii româneşti cameleonii ăştia! Am scris de m-a durut mîna despre leprele care aveau neruşinarea să-şi falsifice biografia, să pretindă că, de fapt, loviseră sistemul din interior. Şi astfel se face că foşti membri ai CC al PCR şi, respectiv, ai CC al UTC s-au metamorfozat în ţărănişti, liberali, democraţi, masoni, agenţi străini ş.a. Specia lor n-a murit, dimpotrivă, e mai obeză ca oricînd. Şi, pentru că toţi aceştia trebuiau să poarte un nume (vorba lui Marin Sorescu) li s-a spus bichineţi. Denumirea vine de la un ţigănuş de prin fundul Vasluiului, care luase milioane de pumni în cap, ca boxer (?!) şi poza în patriot-mucalit. Nu ştiu cine l-a adus prin preajma mea. Cert este că n-am dat, niciodată, nici două parale pe el, poate şi ca efect al învăţăturii mentorului meu literar, Eugen Barbu, care îmi spunea că nu-i plac oamenii urîţi. Iar acest bichineţ era (şi încă se mai face) teribil de urît, chiar pocit, ca o arătare din fundul iadului, pe care o descriu cei treziţi din moarte aparentă. Nu m-am amestecat, niciodată, în listele electorale ale judeţelor. Aşa că, speculînd detaşarea mea principială şi strecurîndu-se, singur, în fruntea Filialei Vaslui a PRM, bichineţul a ajuns, în 2000, ditamai senatorul! Unde? În judeţul lui, fireşte, care a fost şi a rămas un pol al sărăciei. Ca senator a fost jalnic: cîteva luări de cuvînt, presărate cu glumiţe răsuflate, de care asistenţa rîdea cu jenă. Piticania cocheta şi cu proza – cu aceleaşi efecte, zero. La alegerile locale din 2004, am negociat cu celelalte partide şi am obţinut pentru PRM 5 funcţii de preşedinţi de Consilii Judeţene şi 16 funcţii de vicepreşedinţi. Descurcăreţ şi viclean, bichineţul a obţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui. Unde n-a făcut nimic. Pardon, greşesc, a făcut două chestii: a voiajat prin lumea largă (mai ales în însorita Italie) şi s-a îmbogăţit (printre altele, are un palat de aproape 350 metri pătraţi, 3 hectare de pădure, 27 hectare de teren agricol ş. a.). Ţin minte că, odată, am ţipat la el ca la ultima otreapă, prin telefon, fiindcă se ivise o problemă urgentă în judeţul pe care, chipurile, îl păstorea – dar puşlamaua petrecea, prin lumea largă. „Unde eşti, bichineţ?“ – „În Italia, domnule preşedinte. În schimb de experienţă“ (?!). La ce i-o fi folosit acea „experienţă“ nu se ştie, nu s-a văzut. Poate la botezarea unor vinuri, din podgoria şi crama lui, cu numele meu, cu cel al lui Traian Băsescu, sau al Elenei Udrea ş.a.m.d. În 2008, avea să coboare o treaptă: nu mai era preşedinte, ci vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. La fel de inutil. Nimic pentru judeţ, totul pentru el. Iar cei din subordinea mea nu l-au verificat, fiindcă pe unii îi blagoslovea cu nişte vedre de vin. Una peste alta, în total, arătarea umană care răspunde la numele bichineţ a stat în spinarea mea, timp de 12 ani, în funcţii de demnitar: 4 ani senator, 4 ani preşedinte de CJ, 4 ani vicepreşedinte de CJ. S-a scos, băiatul. Şi-a pus la adăpost şatra pe cîteva generaţii. După alegerile locale din 2008, văzînd că-l doare-n fund de partid (care fusese eliminat, prin fraudă, din Parlament, fiind silit să plătească o chirie la RA-APPS de 30 de ori mai mare) i-am luat preşedinţia filialei. Nu intru în amănunte, dar, dacă vrea, am să public un serial despre averea imensă pe care a strîns-o individul, dar la partid „cotiza“ în bătaie de joc – lăutarii cu care petrecea, în schimb, erau plătiţi regeşte! În vremea în care eu am vîndut cerceii fetiţelor mele şi inelele soţiei, ca să plătesc chirie la Mafia RA–APPS (ianuarie-mai 2009), specimene de teapa asta, care nu ar fi fost nimeni fără mine, şi-au pus palma-n cur şi au dus o viaţă de huzur. Am să-mi public, cîndva, Memoriile Politice, să afle lumea cît de proastă e calitatea umană în toate partidele din România. Fireşte, nu era nimeni obligat să sprijine partidul – dar acest partid îi scosese din anonimat şi investise masiv în cei pe care îi făcuse demnitari, de-a lungul timpului. Iată, bunăoară, ziarul PRM, „Tricolorul“, pe care eu îl ţin cu banii mei, pentru o idee românească - în judeţul Vaslui, unde groful bichineţ are moşii întinse, s-a făcut un singur abonament (?!). La propunerea mea, de a se trimite materiale de presă despre situaţia socială din teritoriu, ca şi despre unele drame umane, unele filiale au rămas inerte, în frunte cu, repet, „polul sărăciei“, Vaslui. Toţi vor performanţe, funcţii de consilieri, primari, viceprimari, senatori, deputaţi, dar nimeni nu îşi pune problema cît de greu ne este nouă aici, la Bucureşti, fără nici un fel de ajutor, de la nimeni – dar cu maldăre de chitanţe şi facturi. Nicăieri în lume nu se face politică adevărată cu aer. Am fost nevoit să diminuez, drastic, programele mele umanitare pentru a avea resurse să scot „România Mare“ şi „Tricolorul“. Şi asta într-o vreme în care presa scrisă aproape că a murit, publicaţii în care se pompau sume imense de bani dînd ortul popii: „Ziua“, „Cotidianul“, „Gardianul“, „Gîndul“ ş.a. Dar, vorba proverbului din vechime: „La barza chioară îi face Dumnezeu cuib“. Am rezistat. De rezistat, a rezistat şi bichineţ. Mai bine spus, a supravieţuit. Înţelegînd el, şmecherul primitiv, că nu mai e rost de nici o sfîrîială în PRM, fiindcă luase tot ce se putea lua şi oamenii îl izolaseră ca pe un ciumat, năpîrstocul s-a lipit de un alt partid. Pe şest, tut-mut, ca un şacal la pîndă. Cine putea să-l facă, vorba aia, ce-a fost şi mai mult decît atît? Păi, acea gaşcă nenorocită, care, de 8 ani, mai exact din 2004, e la Putere tot timpul, într-o formă sau alta: PNL. Au ăştia legătură cu tradiţiile liberale aşa cum am eu cu escaladarea Everestului, sau Adina Buzatu cu limba română. Uitaţi-vă la cei care se agită, azi, ca mari liberali: armeanul Varujan Vosganian, ungurul Ovidiu Szilaghi, machidonul Puiu Haşotti, ţiganul Cristian David, evreul Eduard Hellvig. Am pomenit de David: pe numele adevărat Troacă, acest ipochimen e ginerele altui ţigan, Mihail Vlasov. Îmi aduc aminte că generalul Pavel Abraham, care a condus Agenţia Naţională Antidrog, îl acuza într-o seară, la televizor, că a avut un Dosar solid, pentru consum de droguri. Ei, bine, acest David – Troacă e „aspiratorul“ de curve politice din judeţul Vaslui, unde face pe senatorul: ba cu un şantaj la primari, că nu le alocă fonduri, ba cu tot felul de promisiuni de avantaje, rromul cu fălci dolofane şi cap ţuguiat, de Oblio, a atras nişte primari dezertori, dar şi pe bichineţ. Care, ce-i drept, stătea pe linia de centură, ca UDMR-ul, la „ia-mă, nene“. Şi l-a luat. Înainte de alegerile locale de la 10 iunie 2012. Preţul de pornire, negociat: să fie făcut, din nou, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, conform zicalei cu făptaşul, care se întoarce, întotdeauna, la locul crimei. Mai avea hoţomanul de „finalizat“ nişte lucrări, normal. N-aş fi aflat de porcăria asta incredibilă dacă nu aş fi văzut făptura beznicioasă a bichineţului la televizor, joi seara, pe holurile Casei Poporului, în vînzoleala provocată de o şedinţă a rău-făcătorilor de la PNL. El era, bichineţul! Liberal din tată-n fiu, nici nu se discută! Şi astfel se face că cel care se prefăcuse că e patriot şi că plînge pe umărul săracilor a ajuns coleg de partid cu cei care au tîlhărit ţara şi au adus-o în halul ăsta.

Intelectul acestui bichineţ e la nivelul lui păturiciu, sau haşotti, sau chiliman, ori troacă: nişte găinari, care fac supoziţii pe toate temele, fiind adevărate supozitoare pe două picioare. Îmi vine să-mi vîr deştele pe gît, cînd văd haita asta flămîndă, ce-şi zice PNL, şi să vomit ca generalul byzantin Belizarie, care putrezea podelele! Bă, hoţilor, mai aveţi o singură şansă: să vă predaţi la prima circă de Poliţie, mergînd de-a buşilea, în patru labe, şi cu mîinile deasupra capului! N-aveţi nici o legătură, dar absolut nici una cu Brătienii! Care erau „averile“ lor şi care sînt averile voastre? Nu ştiţi altceva decît retrocedări şi piaţa liberă - idei sifilitice, care au făcut ţara praf şi pentru care veţi plăti, cu vîrf şi îndesat. Voi aveţi impresia că, dacă lumea îl urăşte pe Băsescu, vă iubeşte pe voi? Haida-de! Românii n-au uitat ce dezastru a fost guvernarea voastră din 1996-2000, în cîrdăşie cu ţărăniştii şi ungurii şovini, şi nici ce prăpăd faceţi din 2004 încoace. Acum, vă chinuiţi să daţi jos vedeta din fruntea partidului. Există o singură persoană care îi poate lua locul lui Mireille Mathieu: boxerul de categoria semi-păduche bichineţ, etalonul de măsurare a lichelei politice soioase... Folclorul l-a preluat, rapid: „Cine-i mic, cu părul creţ/ Şi ia raţa din coteţ?/ Liberalul bichineţ!“.

CORNELIU VADIM TUDOR

6 septembrie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2562 / 08.09.2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXV)

25 MARTIE 1990. Ce minunat mă simt duminica! Una dintre cele mai bune poezii pe care le-am scris, după ce am pierdut-o pe mama, poartă titlul „Sîmbătă seara, duminică dimineaţa”. Aceasta e cea mai frumoasă perioadă a săptămînii, marcată de osteneala Ziditorului după ce a făurit Lumea şi de binecuvîntata odihnă. Am început să prind drag de serile de sîmbătă în primul an de liceu, la Sf. Sava. Atunci, prin grija unui tînăr profesor de sport, parcă Alexandru sau Virgil Ionescu, noi, cei din clasele a VIII-a, am încropit două echipe de handbal. Mamă-mamă, ce mai bubuiam mingea de pereţii sălii de la subsol! Încă de la bun început, am impus respect tuturor prin faptul că, datorită forţei inimaginabile a braţului meu drept, mingea şutată de mine a rupt, de două ori la rînd, cîte o şpalieră de gimnastică, de-aia groasă, din lemn. Şpalierele astea acopereau şi peretele din spatele porţii, aşa că ani de zile a dăinuit acolo o gaură imensă, ca semn al „devastării” produse de mine. Şi aşa aveam să devin, în scurt timp, aruncător de suliţă. Şi aşa aveam să izbutesc, mai tîrziu, să umilesc, în partide de skanderbeg (braţ de fier) echipa de rugby a Angliei, lotul olimpic de lupte al României şi toată trupa de cascadori de la Buftea, condusă de Soby Cseh, dar şi pe campionul european de box Gh. Negrea, pe cînd aveam numai 20 de ani, precum şi pe bunul meu prieten, Dan Grecu, proaspăt campion mondial de gimnastică, în 1974. Niciodată n-am putut să-mi explic de unde izvora forţa aceea colosală, care punea parcă în mişcare un drug de fier de-a lungul cotului meu drept - înclin să cred că era vorba, mai degrabă, de o putere magică a voinţei psihice, care mă făcea să-mi mobilizez toate resursele, pentru a nu fi înfrînt. Cel puţin, pe rugbyştii englezi, aflaţi în turneu în România şi conduşi de celebrul Demian, i-am zdrobit. Mă aflam la Restaurantul Mignon, alături de Eugen Barbu şi Dan Mutaşcu, şi, din vorbă-n vorbă, am ajuns să ne întrecem cu englezii ăştia, care participau la un dineu alături. Am culcat, rapid, mîinile a 7 namile, una după alta, cădeau toţi ca muştele, încît unul şi-a făcut cruce şi a exclamat: „Jesus Christ!”.

Doamne, cu ce-am ajuns eu să mă laud! Se vede că n-am treabă. Sînt un pensionar tînăr, care trăieşte din amintiri. Dar de la o amintire frumoasă plecasem: sîmbătă seara, duminică dimineaţa. Totul e mai înalt şi mai frumos în această deltă a săptămînii, prin care o zi se varsă în alta, truda plugarului şi a muncitorului se transfigurează în odihna cămăşii albe, de biserică, a zorilor duminicali. Azi e Bunavestire. În greceşte, Evanghelie (Veste Bună). Acum, în această zi, a fost înştiinţată Fecioara Măria că-L va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Nu ştiu de ce, dar încă de cînd eram mic aveam senzaţia că rugăciunile pe care i le adresam lui Isus se împlineau mai bine şi mai repede decît rugăciunile îndreptate către Dumnezeu. Deşi, în fond, Ei sînt una şi aceeaşi fiinţă, unită într-o tulpină şi cu Sfîntul Duh. Dacă cineva m-ar întreba care e cuvîntul cel mai frumos şi mai bogat din limba română, voi răspunde fără ezitare: cuvîntul Dumnezeu. Care vine din două cuvinte latineşti: Dominus Deus, prin urmare Domnul Zeu. E cel mai complex cuvînt al limbii noastre materne şi, mai mult ca sigur, cel mai vechi. Acoperă un univers întreg, şi mai mult decît atît. Astăzi, lupta mea cu propria stare de spirit beneficiază de un armistiţiu: nu mă mai biciuieşte nici ea, n-o mai hărţuiesc nici eu. Pur şi simplu, ne tolerăm. Măcar duminica să nu ne batem. Ziua începe bine. Primesc un telefon de la un cititor de-al meu, Gh. Ciobanu: „La Mulţi Ani de Bunavestire!” - îmi urează omul. Din vorbă-n vorbă, fanul meu mi-1 critică pe Cristian Ţopescu. „Domnule, nu se mai poate! Deschizi radioul, dai de el! Deschizi televizorul, şi sîmbăta, şi duminica, dai de el! A devenit un fel de erou naţional, un martir, un geniu al suferinţei româneşti. La radio, azi, i-a transmis, din partea tuturor redactorilor, o melodie pentru mîine, cînd va fi ziua lui de naştere. Vă daţi seama ce delir de grandoare va fi mîine? A suferit el atît de mult între anii 1983 şi 1989? A fost în vreo 50 de deplasări în străinătate, mai ales la tragerile la sorţi în Elveţia. Mare suferinţă, într-adevăr, aşa ceva aş fi vrut să păţesc şi eu. Avea rubrică permanentă la «Flacăra». Organiza zeci de spectacole (şuşanele) în care se rulau milioane de lei Unde mai pui că era colonel activ al Armatei, nimeni nu s-a atins de gradul şi funcţia lui A fost repus în drepturi la Barcelona, în mai 1989, cînd, la insistenţa lui Valentin şi a lui Ilie Ceauşescu, a transmis finala Cupei Campionilor Europeni. Mulţi au intervenit pentru el cînd era, chipurile, la strîmtoare, dar astăzi el nu mişcă un deget pentru nici unul. Pe dvs. v-a sunat, domnule Vadim?”. Nu, nu m-a sunat. Admiratorul meu, pe care îl ştiu destul de vag, vrea să-mi transforme această Filă de Jurnal într-una eminamente sportivă. Într-adevăr, nu ascund că sufăr pentru răceala lui Cristian Ţopescu. Au trecut 3 luni de cînd el e pe coama valului, iar eu mă scufund, mă scufund. S-o întreba el din ce trăiesc eu? Are habar cum mă frămînt şi ce hăituit sînt? Am ţinut mult la Cristian, l-am admirat pentru marile lui calităţi. Aşa cum, de altfel, am ţinut şi la Aristide Buhoiu, şi la Tudor Vornicu. Pe toţi 3 i-am considerat, mereu, oameni născuţi pentru Televiziune. Această a 8-a artă parcă a fost creată special pentru debitul verbal, agitaţia, inventivitatea şi prezenţa lor de spirit. Nu pot să-i cer unui călăreţ de carieră, ofiţer şi comentator sportiv, să ştie latina şi Istoria pe care le cunosc eu, care am buchisit de cînd am făcut ochi. Pentru el, sportul este o meserie, iar cultura un hobby, pentru mine cultura e o meserie, iar sportul un hobby. De pildă, Ţopescu zicea la televizor „Vae victis” („Vai de cei învinşi”), expresie lansată de istoricul Titus Livius în „Ab urbe condita” -numai că el pronunţa „Vae” ca pe „Copae”, deşi avem de a face cu un diftong clasic, iar pronunţia e „Ve”. Pe urmă, prezentînd o Istorie a Olimpiadelor, cronicarul pronunţa numele împăratului „Guillaume al II-lea”, dar un asemenea suveran n-a existat niciodată în Istorie. Dacă s-a referit la neronianul de la Berlin, care a condus Germania pe timpul primului război mondial, atunci numele lui este Wilhelm al II-lea, acel „Guillaume” fiind pronunţia franţuzească pentru Wilhelm. Dar, se mai întîmplă. Şi eu am făcut şi, mai mult ca sigur, că voi mai face greşeli culturale. Au făcut şi Eminescu şi Iorga, e explicabil şi, la urma urmei, omeneşte. Nu asta contează. Ceea ce contează cu adevărat este că mă doare sufletul din pricina ingratitudinii lui Ţopescu. În primele zile după 22 decembrie mi-a telefonat el un ungur, tocmai de la Oradea (Emeric Jenei), pentru a mă îmbărbăta şi a mă asigura de toată preţuirea lui, iar românul meu, pe care l-am ajutat într-un moment greu al vieţii sale, fuge de mine. Dar, care a fost acel moment greu? S-a întîmplat după meciul de fotbal Suedia-România, parcă prin 1982, cînd noi am învins, în deplasare, cu 1-0, graţie unui gol memorabil înscris de Cămătaru. Atunci, Ţopescu a rostit în direct, în cadrul transmisiei, cîteva consideraţii extrem de curajoase, privind nevoia de a se acorda marilor noştri sportivi dreptul de a trece la profesionism şi de a evolua la echipe străine. Toată lumea a apreciat cum se cuvine justeţea şi responsabilitatea cu care el a pus problema. Aşa era, datorită unor calcule simple: 1) Fotbalul e o profesie, asta e realitatea şi el trebuie recunoscut ca atare, introdus în nomenclatorul de meserii; 2) Evoluînd peste hotare, în groapa cu lei a atîtor cluburi puternice, fotbaliştii români ar aduce glorie ţării, iar o dată chemaţi la Naţională, se vor lupta de la egal la egal poate chiar cu colegii lor de la cluburile străine; 3) Cu banii luaţi pe ei poate fi ajutată întreaga mişcare sportivă; 4) Ei nu au o „viaţă” prea lungă în sport, mai ales datorită accidentărilor, aşa că trebuie să-şi asigure din vreme un cheag financiar, ca să nu ajungă cerşetori la bătrîneţe; 5) Exemplul altor ţări socialiste (care au permis jucătorilor de fotbal, dar şi altor sportivi, să evolueze la cluburi mari din Occident), ţări cum ar fi U.R.S.S., Ungaria, Bulgaria, nu mai vorbim de Iugoslavia, era usturător pentru noi. Eu, unul, discutasem toate astea, pe îndelete, cu generalul Ion Coman, pe vremea cînd acesta răspundea şi de sport. Era în toamna lui 1982. Mă rugase Anişoara Cuşmir, proaspătă recordmană mondială la săritura în lungime, să o ajut să se transfere la Clubul Steaua. Am intervenit pe lîngă general. Nu foarte uşor, dar, pînă la urmă, s-a rezolvat. În cursul discuţiei pe care am purtat-o cu Ion Coman, în biroul său de la etajul 6 al CC. al P.C.R., am avut revelaţia să constat că şi el nutrea aceleaşi sentimente ca şi mine:

- Dragă, treaba stă aşa: pînă cînd noi nu vom recunoaşte ceea ce sînt ei de fapt, adică profesionişti, pînă cînd nu le vom acorda statutul pe care trebuie să-l aibă, pînă atunci să nu ne aşteptăm la mari performanţe.

Iar Ţopescu, care ştia şi el opinia generalului Coman, asta şi făcuse. Din păcate, era să-şi rupă gîtul. Reacţia conducerii de partid, mai ales a Elenei Ceauşescu, a fost extrem de dură. „Cum vine asta?” - a întrebat „frumoasa mea cu ochii verzi, ca două mistice smaralde” (romanţa, pe versurile lui Cincinat Pavelescu, care îi plăcea atît de mult lui Ceauşescu!). Şi a continuat: „Înseamnă că tinăra generaţie va creşte şi se va pregăti cu gîndul că, într-o bună zi, o să fie răsplătită prin plecarea afară, prin vînzare”. Şi aşa a devenit Ţopescu indezirabil. A fost o impardonabilă greşeală a conducerii politice. Şi nu 1-a apărat nimeni. Brusc, „Europa liberă”, cu care eu şi Barbu am fost tot timpul la cuţite, a difuzat un material în care arăta cum a apucat-o dragostea de noi, mai pe şleau ar fi dorit ca liderii opiniei publice, oamenii cu greutate ca Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu să intervină la partid pentru salvarea acestui om curajos etc., etc. Nu din pricina îndemnului celor de la „Europa liberă” aveam să acţionez eu pe lîngă Petru Enache şi Constantin Mitea - ci din aceeaşi vocaţie justiţiară, care m-a făcut să mă bag cu capul în sobă pentru toţi năpăstuiţii, şi prigoniţii. Întotdeauna DEZINTERESAT! Nimeni nu va putea face dovada că mi-a dat mie vreun cap de aţă pentru ajutorul acordat. Bîrfitorii de profesie pricep foarte greu că pot exista şi idealişti de profesie. Pe mine nu mă lasă îngerul protector să fiu corupt, sau mîrşav. Pe scurt, am intervenit de cîteva ori pe lîngă cei doi şefi supremi ai propagandei şi presei, cerînd revenirea lui Cristian Ţopescu la Televiziune şi absolvirea lui de orice pedeapsă, pentru că omul nu greşise cu nimic, dimpotrivă, rostise public ceea ce gîndesc toţi oamenii din România. În realitate, noi eram ca tuşea cu junghiul, pentru că eu însumi mă aflam, la ora respectivă, suspendat din orice activitate, datorită scandalului declanşat în jurul volumului „Saturnalii”. Pentru mine n-am ştiut să mă bat niciodată, dar pentru alţii am facut-o. Ei, bine, într-una din zilele verii anului 1984, cînd credeam eu că am repurtat un succes ceva mai mare prin cabinetele CC. al P.C.R., l-am invitat, spre seară, şi pe Cristian, să-i povestesc fazele „meciului” şi să-i dau un balon de oxigen. Ne-am văzut în grădina casei părinteşti a unui cunoscut, Pierre Gherase, prin mahalaua Vitanului. Stăteam afară, la aer, şi ne dădeam în balansoare. Dan Andrieşu şi Şerban Motoc beau bere şi vorbeau de nişte filme. Mai spre seară, a venit şi „împricinatul”. I-am povestit totul, ca şi finalul optimist al convorbirilor, în care atît secretarul CC. al P.C.R., cît şi şeful de secţie au promis că-1 vor repune în drepturi. „Pe ăsta cine l-a mai interzis? Nu ştiu nimic!”, îmi spusese acel om de suflet care a fost Petru Enache. Cristian Ţopescu era emoţionat. Avea ochii în lacrimi şi nu ştia cum să-mi mai mulţumească. Fireşte, în proasta tradiţie a acelui partid comunist, care n-a ştiut să-şi aprecieze oamenii de valoare, ci numai lichelele, situaţia lui Ţopescu n-avea să se rezolve decît după scurgerea mai multor ani. Dar eu am încercat. Şi i-am dat un sprijin moral, poate cu preţul tocirii credibilităţii mele şi al unor acuzaţii stupide de „trafic de influenţă”.

Astăzi, Cristi m-a uitat cu desăvîrşire. Nu ştiu cît a pătimit el în perioada anilor ’80, dar acum a venit rîndul meu să pătimesc, în perioada anilor ’90, şi e straşnic de greu. El măcar avea serviciu, scria în presă, făcea deplasări în străinătate. Eu am „moarte civilă”. Bineînţeles că nu pot fi de acord cu admiratorul meu telefonic, care îl scutură atît de violent. Pentru mine, Cristian Ţopescu a fost şi a rămas cel mai mare comentator sportiv din istoria Televiziunii Române. Dar, probabil, din pricina unui atît de mare talent, n-a mai fost loc şi pentru caracter. Cristian, de ce nu-mi dai un telefon? Măcar ca atunci cînd veneai să împrumuţi videocasete cu filme de la mine, atît pentru tine, cît şi pentru tizul tău, Cristian Gaţu, şi pentru echipa de fotbal Steaua, care, în serile nesfîrşite ale cantonamentelor, vedea filme tot de la mine.

Stau cu priveală, vorba cronicarului, şi mă minunez de prostiile care apar la televizor. Răzvan Theodorescu se plîngea deunăzi că nu are fonduri băneşti şi tehnică la Televiziune, dar ca să difuzeze toate inepţiile are! Una din inepţii este o emisiune de-a dreptul cretină, filmată la Londra, în care comicul Radu Gheorghe acosta oameni pe stradă şi scotea limba la ei. Păcat de acest băiat, care are un umor extraordinar, dar nu poţi lăsa totul în seama spontaneităţii şi improvizaţiei, nici măcar Chaplin nu comitea eroarea asta. Între timp a izbucnit un incendiu la compania aviatică ungurească MALEV - reprezentanţa din Bucureşti, situată sub apartamentul actriţei Elvira Godeanu. Ungurii insinuează că focul l-ar fi pus românii, din motive politice, etnice etc. Dar, la fel de bine focul putea fi pus chiar de salariaţii Agenţiei, ca să aibă Ungaria pretext de a mai reclama o dată România, la toate forurile.

Nu ne spun statisticile că Ungaria dă cel mai mare procentaj de sinucigaşi din lume? Nu s-au omorît mii de unguri în acea zi de pomină, cînd s-a transmis la Radio Budapesta melodia „Tristă duminică”? O asemenea duminică trăiesc şi eu azi... (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2413 / 12.03.2012