Săptămîna pe scurt - 26.07.2016

– Pe Laszlo Tökes îl mănîncă pielea – Cea mai mare sportivă a Secolului XX – La Mulţi Ani, puştiule! – Plagiatul – o boală care se ia – Oameni din cer
– Groapa de gunoi a Europei – Avatarurile domnului Andrei Pleşu – Ce faci, fă, Sharapovo? – Ţiganiada – la concurenţă cu Olimpiada – Femeia trebuie iubită – Doi bandiţi au întîrziat la serviciu

– Pe Laszlo Tökes îl mănîncă rău pielea aia de măgar. Aflat în vîjîială pe la Tuşnad, fostul agent maghiar şi-a reluat teoriile hungariste, cu seninătatea rîmătorului care îmbalotează toate lăturile din teică, deşi le regurgitase de mai multe ori. Măi prostovane, ţinînd cont de faptul că, la un moment dat, L-ai fentat pe Dumnezeu pretextînd că Îl slujeşti, deşi jucai în echipa adversă, creştineşte ar fi ca, drept recompensă pentru modul în care ţi-ai slujit ţara care te-a alăptat ca pe un pui de năpîrcă, fiecare bun român să-ţi dăruiască cîte-o pereche de palme, două-trei capace şi nişte scuipaţi. – ,,La 18 iulie 1976, Nadia a luat primul 10 din istoria gimnasticii”, după cum eronat menţionează posturile de tembeleviziune. De fapt, incomparabila prinţesă a sportului mondial mai primise anterior nota maximă de şase ori, o dată la Campionatele Naţionale din 1975, iar restul la concursul cu echipa Canadei, chiar în anul Olimpiadei. Cele 9 medalii olimpice (5 de aur, 3 de argint şi una de bronz) nu reprezintă decît o parte din cît ar fi meritat cea mai talentată artistă din istoria gimnasticii, declarată şi cea mai mare sportivă a Secolului XX. Inspirate de Nadia, multe fetiţe din România au devenit mari campioane, primind la rîndul lor nota maximă la olimpiade (Melitha Ruhn, Emilia Eberle – colege de generaţie, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş, Lavinia Miloşovici – ultimul 10 din istoria gimnasticii!) sau la mondiale (Lavinia Agache, Mirela Barbălată, Simona Păuca, Daniela Silivaş, Aurelia Dobre, Eugenia Golea, Camelia Voinea şi Cristina Bontaş). Poate acesta este cel mai important lucru pe care l-a făcut Nadia. Pentru rezultatele de la Montreal, a primit titlul de ,,Erou al Muncii Socialiste”, decernat de Nicolae Ceauşescu, în cadrul unui spectacol organizat la Sala Polivalentă, suma de 100.000 de lei şi un autoturism Dacia. Dar mult mai mult decît atît, a devenit cea mai iubită fiică a României. Restul e istorie. O istorie în care fufele de astăzi, gen Simona Halep, pentru care singura valoare e banul, nu vor intra niciodată. – O altă legendă a sportului mondial, Ilie Năstase, a împlinit 70 de ani (pe 19 iulie). Ce trece timpul! Parcă mai ieri se juca cu puţa-n ţărînă, alături de Ţiriac, deşi mustăciosul nu poseda jucăria respectivă, după cum lăsa să se înţeleagă soţia fostului premier Ion Gheorghe Maurer. Dar pentru Ilie nu era o problemă, mai avea drept tovarăşe de viaţă vreo 2.500 de păpuşi cu două picioare, care-i invadau periodic imaginaţia. Pentru copiii care au deschis ferestrele ochilor mai tîrziu, le amintim că stăpînul rachetei a fost primul număr 1 mondial în clasamentul ATP, că a cîştigat 87 de turnee de simplu (57 ATP), 55 la dublu (47 ATP), de patru ori Mastersul, de două ori US Open (1972 şi 1975) şi French Open (1970 şi 1973), iar Wimbledonul l-a înhăţat, la dublu, în 1973. A jucat de trei ori cu Cupa Davis pe masă, alături de acelaşi Ţiriac, şi a fost unul dintre cei mai spectaculoşi şi iubiţi tenismani din istorie. N-a refuzat niciodată să-şi reprezinte ţara, în ciuda faptului că a fost cu adevărat un star mondial. Nu i-a fost teamă de molii, de arbitri, de politicieni, iar pe virusul Zika îl pleznea cu racheta de-i săreau ochii, dacă ar fi întîlnit aşa ceva. A fost frumosul nebun al tenisului mondial. Urmăriţi-i măcar meciul pierdut în finala de la Wimbledon din 1972, cu Stan Smith, şi-o să aveţi dimensiunea exactă a acestui mare campion. La Mulţi Ani, puştiule!
– Melania Trump, actuala nevastă a apocalipticului Donald Trump, a rostit o alocuţiune beton la Convenţia Republicană. Discursul a fost atît de bun încît Prima Doamnă a SUA, Michelle Obama, nu s-a putut abţine şi l-a rostit şi ea. Cu 8 ani mai devreme… – Doi zgubilitici, un român şi un american, pentru care tragerea în ţeapă nu e o vorbă goală, solicită justiţiei române să le fie recunoscută căsătoria din Belgia, ca să se poată beneficia, citez cu emoţie şi dispreţ, de ,,oportunităţile de care se bucură orice cuplu căsătorit”. Aştia-s duşi cu capul! De ce vor cei doi amorezi să strice o logodnă frumoasă cu o căsătorie, în România? Ei nu ştiu că orice logodnică înţelegătoare devine o nevastă capricioasă şi că orice candidat la titlul de soţul anului se transformă într-un oţetar leneş, veşnic nemulţumit?! Asta-i reţeta tradiţională. Bine, în cazul lor nu poate fi vorba de aşa ceva, dar treaba e şi mai nasoală, că nu ştii care-i el şi care-i ea. Aşadar, sînt şanse mari ca, după recunoaşterea mariajului, acelaşi tribunal să constate că a acceptat căsătoria dintre două curve masculine. Şi magistraţii vor fi nevoiţi s-o desfacă, pentru prea marea potrivire de caracter. Aşa că-i mai bine să-i trimită la plimbare prin Parcul Operei, să se mai curturalizeze. – Nici Dacian Cioloş nu agreează jocul de-a mama şi de-a tata în care nu ştii care-i mama, care-i tata, şi s-a pronunţat ca atare. Bravo, măi băiete! Dar, ia spune-ne şi nouă, tu în ce relaţie eşti cu Iohannis? Uniune consensuală, sau e mai multă vrăjeală? – România a devenit groapa de gunoi a Europei şi la propriu. Zilnic, camioane imense depozitează deşeuri toxice, şi chiar radioactive (mascate între gunoaiele obişnuite), la noi în ţară, cu voia stăpînirii. Şi-n vremea asta, poporul doarme şi visează cai verzi pe pereţi şi, ca un somnambul irecuperabil, îi votează exact pe aceia care au pus bazele dezastrului naţional. Să-ţi fie somnul lin şi groapa de gunoi aproape! – În sfîrşit, şi o veste bună! Domnul Andrei Pleşu a început să se deştepte şi recunoaşte că-i lipseşte Vadim, care, atunci cînd îi scria biografia romanţată, chiar în această rubrică, îl amuza teribil. Susţine, cu o trivialitate monumentală, că n-a haşmanglit stiloul de aur şi aparatul de bărbierit ale lui Ceauşescu, că nu înfuleca 60 de păstrăvi la o masă (doar 59, pe ultimul i-l dădea lui Patapievici) şi că nu alerga ca un atlet grec, în pielea goală, nişte grupuri mixte de tineri filosofi, pe la Sinaia, cu scopul de a le băga minima moralia în cap şi morcovu-n ciorba de potroace, dar că nu i-ar fi displăcut ideea. Puştiul e destul de simpatic, totuşi, ar trebui să restituie măcar aparatul de ras, că oricum nu-l foloseşte. Stiloul poate să-l păstreze, poate se mai înscrie la vreun cros. Dar să nu-l pună la un loc cu sticlele goale pe care celălalt dictator (pe care l-a slujit cu rea credinţă, deşi era cumătrul celebrului platonician Bercea Mondial) le arunca după el pe vremea cînd îl consilia, cu ugerul la vedere, la Palatul Cotroceni. Şi dacă a şutit şi vreun sutien de pe biroul prezidenţial, să-l păstreze şi p-ăla la un loc cu amintirile de la Peleş (chiloţii tetra folosiţi la ritualurile mişcării transcendentale de integrare în boscheţi, lumînările parfumate din seu de oaie şi lacrimi de odaliscă, mărul rumenit din gură…).
– ,,Sute de mii de bugetari ar trebui daţi afară”, afirmă sadicul Traian Băsescu, cu ocazia aniversării, într-un cadru festiv, la o cîrciumă de cartier, a tăierii pensiilor şi salariilor românilor. Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face la băutură! – La 20 iulie, Adrian Păunescu ar fi împlinit 73 de ani. Personalitate marcantă a spaţiului public românesc, Poetul e la fel de mare după mutarea în cer, cît a fost în rătăcirile sale pe pămînt. Amintirea sa arde ca o flacără vie. – Pînă la urmă s-a retras printre îngerii radioşi şi Radu Beligan, un aristocrat al teatrului românesc. La cei aproape 98 de ani, mai avea destule de spus. Cu condiţia să nu fi fost Florin Piersic de faţă. – Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali este neconstituţională, a decis, pentru a doua oară, Curtea Constituţională. Absolut corect. Iar aleşii locali sînt, în cea mai mare parte, nişte borfaşi. La fel de corect. (Asta am decis-o eu, deoarece instituţiile statului se trezesc mai tîrziu, după prînz.) – Anunţ sfîşietor: Adrian Năstase se retrage din politică. Prea tîrziu. Celebrul infatuat este un simbol al corupţiei. În timpul guvernării sale (2000-2004) fărădelegea a atins noi culmi de progres şi (ne)civilizaţie, încît a trebuit înfiinţat, la sugestia americanilor, PNA (viitor DNA), căruia îi va deveni client fidel. Şi care, de altfel, l-a scos de mult pe tuşă. Cea mai mare realizare a Arogantului este mătuşa Tamara. Pe care, din păcate, n-a văzut-o nimeni la fizionomia figurii, fiind plecată într-o croazieră pe Marea Marmara. – Dacă treceţi prin Cîmpina, puteţi viziona mormîntul năpădit de buruieni al lui Nicolae Grigorescu. Pictorul carelor cu boi din sufrageria lui Adrian Năstase şi din cele ale altor iubitori de lucruri scumpe, al ţărăncilor simple din paturile boierilor şi al ţigăncilor îmbăiate în ulei de pînză, căruia pînă şi Napoleon al III-lea i-a cumpărat trei lucrări, e tipul de pe bancnota de 10 lei, pe care politicienii mai citiţi îl confundă cu Emil Constantinescu…- Internetul e locul unde proştii o fac pe deştepţii. Şi nu scapă nici o ocazie. Cele cîteva înţepături ale unor băieţaşi care au fost la şcoală doar ca să-şi bată învăţătoarea, le-am tratat cu sictir. Totuşi, n-ar fi rău ca, înainte de a comenta, să deschidă o carte de gramatică pentru oligofreni, ciclul de zi. Şi ar fi minunat dacă ar înţelege că rubrica este un pamflet în care, intenţionat, ne jucăm cu limba română de-a mama şi de-a tata. Dar dacă ei e proşti, n-avem cum să-i ajutăm. – Cît despre criticile la adresa Simonei Halep, ele sînt consecinţe ale comportamentului excesiv de individualist al acestei domnişoare, pe care unii o văd altfel decît este în realitate. Cînd a meritat, la începuturile urcuşului ei spre culmile îndoielnice ale gloriei, am lăudat-o de ne puteam îmbolnăvi cititorii de diabet. Dar a nu-ţi reprezenta ţara la Olimpiadă pretextînd că un ţînţar posesor de Logan şi Zika abia aşteaptă să joace un ghem cu părţile intime proprietate personală, dovedeşte individualismul înfiorător al acestei fete de la ţărmul Mării Negre, transformată în fabrică de făcut bani de către hienele din jurul ei. Cînd nu va mai juca tenis de performanţă, oamenii vor uita victoriile episodice şi îşi vor aminti că a fost singura sportivă din istoria României care a refuzat să-şi reprezinte ţara la Olimpiadă! E mare păcat că a procedat astfel, chiar dacă n-ar fi avut vreo şansă reală la medalii! Nimeni nu-i contestă calităţile sportive sau rezultatele, atîtea cîte are, şi i le vom menţiona ca atare. De exemplu, anul acesta a cîştigat turneele de la Madrid şi Bucureşti, ambele organizate de Ţiriac, unul dintre sfătuitorii de taină… – Iată cum sufeream, în 2014, alături de Simona Halep, atunci cînd credeam că nu luptă doar pentru bani, ci că doreşte să fie un model, un reper moral pentru generaţiile care or să vină: ,,Noi, românii, iubim rar, dar cînd o facem, e jale. Se opresc instantaneu trenurile de mare viteză dintre Bucureşti şi Adjud, păsările îşi îngheaţă zborul, Marea Neagră se face blondă naturală, iar greierii cîntă «Of, viaţa mea» pînă conving furnicile siliconate, rupte de greutăţile cotidiene, că se poate trăi şi din muzica marilor compozitori ai lumii interlope, de la Adrian Tatăl Copilului Minune care a fugit în lume şi pînă la Florin Salam cu Soia. Cînd ne pică pata, telefonul trebuie setat pe unu-unu-doi conform distihului shakesperian: «te iubesc atît de tare /că vor să sune la salvare». Pînă la urmă e ceva normal la un popor care încă de pe la 1870, cînd o lua pe ulei, făcea revoluţie cît ai zice peşte. E drept că a doua zi, la ciorba de potroace, uita pe cine a pus în capul trebilor ţării, după ce mai spre seară, în clinchet de halbe şi sfîrîit de mititei, proclamase Republica de la Ploieşti, dar orişicît, gestul contează.
D-aia zic, ne aprindem repede şi ne stingem aşijderea, sîntem destul de instabili în dragostea noastră. Totuşi, iubim cu o patimă sălbatică sportul. Nu în ideea de a-l practica, Doamne fereşte, dar ne place să ne uităm la el. L-am contempla zile în şir din faţa televizorului. Şi cînd se întîmplă ca din hăurile României contemporane cu ea însăşi să se aprindă o lumină, devenim de-a dreptul pătimaşi. Aşa au descoperit toţi românii că o iubesc fără măsură pe Simona Halep, care ne-a reamintit că e posibil să fim o naţie de învingători. Şi că putem iubi şi pe altcineva în afară de noi înşine. Şi ne-am reamintit că avem o problemă cu ruşii, care ne-au luat Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, tezaurul, petrolul, haleala şi Roland Garos-ul. Nasol moment, mişto colivă, vorba filosofului Nicolae Dide, un revoluţionar de la ’89, căruia intelectualitatea românească, invidioasă şi exagerat de selectivă, nu i-a apreciat valoarea intrinsecă. Sigur, noi avem o problemă cu ruşii de multişor, date fiind înclinaţiile lor de colecţionari de orice nu le aparţine, dar acum problema s-a acutizat de cînd cu domnişoara Sharapova, pe care am invitat-o deunăzi să ne vedem şi să rezolvăm măcar chestiunea Basarabiei, dacă despre tezaur nu vrea să parlim. Se face că nu mă aude, ba, mai mult, o frige, din nou, pe Simona Halep, ca să ne schimbăm impresia despre fetele înalte şi blonde. Să ştie Maria că, dacă o mai bate o dată pe fata noastră, o să aibă de-a face cu mine personal, fiindcă e vorba de o chestiune naţională aici. Şi cu mine nu te joci cînd e vorba de «ţară, ţară, vrem ostaşi». Rareori românii sînt uniţi şi îşi apreciază valorile, aşa că rusoaica să nu-şi mai bage racheta în treburile noastre interne, că ne dă bioritmul peste cap. Meciul a fost crîncen, Sharapova arăta ca o fiară care nu ştie decît să ucidă, iar Halep, ca o pradă care nu vrea să moară. Surprinsă de atîta îndîrjire, Maria a folosit toate trucurile posibile pe care orice mare sportiv, obişnuit să cîştige, le are în arsenalul propriu şi le aruncă în luptă atunci cînd a dat de dracu’. După trei ore de negocieri intense, cu rachetele pe masă, s-a încheiat un armistiţiu în urma căruia Rusia a rămas cu tezaurul, iar România cu speranţa că într-o zi l-ar putea recupera. Totuşi, pentru ca şansele să fie pe viitor egale, Sharapovei ar trebui să i se aplice nişte leucoplast peste gură, pentru că nu este normal să faci tenis şi să urli de parcă eşti înfiptă în inima pădurii. Şi cînd te gîndeşti că vroiam s-o invit să ne cunoaştem mai bine şi să rezolvăm şi chestiunea Basarabiei, din cauza căreia eu vara nu dorm! Iarna nici atît, că mi-e frig. Ce-ar zice vecinii mei, nişte pensionari cumsecade, foşti informatori ai securităţii, cînd ar auzi-o plasînd un lung de linie sau dînd lovitura decisivă cu reverul? Ce să zică, şi-ar face cruce cu limba-n cerul gurii şi-ar bolborosi cu evlavie: «Vai de copiii care învaţă carte şi se fac profesori, că uite-i cum urlă în ziua de salariu!». Să nu mai vorbim de strigătele de bucurie sau de semnele de exclamare ale Sharapovei cînd loveşte neţul sau comite o dublă dublă greşeală. Nici nu vreau să mă gîndesc, că mi se face pielea de găină. Şi după cum ştim din poveştile bunicilor noştri care au trecut Prutul şi încolo şi încoace, ruşii ne-au luat ceasurile, petrolul, cerealele, Basarabia, Roland Garos-ul şi pielea de pe noi. Cînd ne-o vor da înapoi, Dumnezeu ştie… P.S.Vă întrebaţi poate ce legătură are titlul (Ce faci, fă, Sharapovo?) cu textul. N-are nici una, dar mie îmi place cum sună…”(9 iunie 2014).

CONTELE DE MONTE-CRISTO

http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-75/

ZIARUL TRICOLORUL Anul XII, nr. 3312, MIERCURI 16 SEPTEMBRIE 2015

IN MEMORIAM

La moartea lui Vadim Tudor, Tribunul tuturor românilor

(poza)

Motto: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decît un nume adunat pe-o carte". (Tudor Arghezi)

Zi neagră în Istoria României post-decembriste. A murit un mare OM, un mare caracter, un mare POET, PROZATOR, un neînfricat PAMFLETAR, DRAMATURG, CORNELIU VADIM TUDOR, cel care, în mai 1990, înfiinţa, alături de marele dramaturg Eugen Barbu, revista „România Mare", producînd o mişcare naţionalistă de mare amploare. Începuturile acestei mişcări s-au dovedit a fi ca un tăvălug, care lua amploare, de la o zi la alta, pe măsură ce se rostogolea. I s-au alăturat lui Corneliu Vadim Tudor personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale, culturale, sportive româneşti, care aveau nevoie de o tribună de la care să-şi adreseze mesajele către simpatizanţi, revista „România Mare" găzduind în paginile sale articole scrise cu pasiune şi dăruire. Munca titanică pentru realizarea celor 24 de pagini ale revistei o ducea Corneliu Vadim Tudor, redactorul-şef al acestei publicaţii, care superviza tot ceea ce apărea, depunînd o muncă titanică pentru ca toţi cititorii să poată avea numai articole de calitate.

Cu preţul sănătăţii, pierdea zile, nopţi şi iarăşi zile pentru a imprima un curs firesc conceperii şi apariţiei „copilului său de suflet", aşa cum numea el revista „România Mare". În anul 1991, a luat decizia firească de a înfiinţa şi Partidul România Mare, care aduna noi şi noi membri din toată ţara, adeziunile celor care veneau alături de un partid naţionalist fiind din ce în ce mai multe. Discursul emoţionant al preşedintelui partidului, temele abordate în paginile ziarului, care se adresau celor mulţi şi amărîţi, i-au făcut pe oameni să-l îndrăgească. Pentru că partidul s-a mărit, şi era nevoie de o nouă tribună, s-a înfiinţat saptămînalul „Politica", unde filialele de partid, membrii şi simpatizanţii îşi spuneau păsurile. Din nou muncă, nopţi pierdute, stress, griji pentru plata salariilor şi a tipografiei, totul ducînd la declanşarea unei boli destul de grele, diabetul. Dar lupta acestui om minunat a continuat, la cote din ce în ce mai înalte, ajungînd să candideze în Parlamentul României, şi obţinînd numeroase locuri în Senat şi în Camera Deputaţilor. Era o nouă tribună de la care putea să-şi spună ofurile şi să lupte pentru a le fi românilor mai bine. Ca senator şi vicepreşedinte al Senatului României, au urmat alte responsabilităţi, din ce în ce mai mari, pe umerii de titan ai lui Corneliu Vadim Tudor. Şi aceşti umeri, precum cei ai lui Atlas, au dus povara multor ani de zbucium, de întrebări fără răspuns, de interpelări şi luări de poziţie în Senatul României, de luptă cu toţi cei care au dus la şubrezirea acestei ţări, pe care a iubit-o poate mai mult decît propria familie. Tot ceea ce făcea era pus pe altarul muncii şi al iubirii pentru acest Neam Românesc, pe care l-a proslăvit atît în proză, cît şi în versuri. De-a lungul anilor, a iniţiat un proiect magnific, Premiile Fundaţiei România Mare, prin intermediul căruia, la fiecare sfîrşit de an, oferea premii substanţiale unor personalităţi din toate domeniile: muzical, istoric, literar, sportiv, economic, politic etc. Apoi, „Cina Creştină", care aducea în fiecare lună în căminele unor oameni sărmani puţină alinare, prin pachetele cu alimente şi haine pe care le oferea Fundaţia România Mare, condusă de d-na Lidia Samson, sora lui Corneliu Vadim Tudor. Şi binefacerile acestui OM au fost fără număr, bineînţeles, ajutat şi de membrii marcanţi ai partidului. Aspiraţiile lui Corneliu Vadim Tudor au luat amploare, mai ales văzînd cîţi oameni s-au înscris în Partidul România Mare, şi atunci şi-a depus candidatura la Preşedinţia României. A ajuns în turul II, într-o luptă inechitabilă cu Ion Iliescu, care, bineînţeles, prin fraudă electorală, a cîştigat. Dar au urmat alte şi alte bătălii, mai uşoare sau mai grele, pe care le-a cîştigat sau le-a pierdut, dar niciodată nu s-a dat bătut. A continuat să creadă în steaua lui norocoasă, sprijinit şi de familia lui frumoasă, de doamna Doina, o soţie iubitoare, care i-a fost alături în toate momentele importante ale vieţii şi care a muncit cot la cot, atît cît s-a priceput, pentru scoaterea în bune condiţii a publicaţiilor sale de suflet, „România Mare" şi „Tricolorul", de cele două fiice, Lidia şi Eugenia, diamantele nepreţuite pentru care a muncit şi de care era atît de mîndru. Din păcate, tot zbuciumul şi toată lupta lui pentru dreptate nu i-au adus decît duşmani, toţi cei pe care i-a ajutat i-au întors spatele, se lupta cu morile de vînt, precum Don Quijote de la Mancha, şi toate astea l-au măcinat pînă la epuizare. Sănătatea i s-a şubrezit, a devenit insulino-dependent şi ar fi trebuit să mai tempereze din elanul care-i domina viaţa. Dar nu putea, era un om vulcanic, plin de energie, care şi-a făcut din dreptate, dragoste de oameni, de animale, în special de căţeluşi, copilaşii lui, aşa cum îi alinta, şi de Dumnezeu un adevărat crez. Şi s-a consumat, ca o lumînare, pe acest altar, iar lumina vieţii lui s-a stins. Dar va rămîne veşnic aprins spiritual lui, prin tot ceea ce a făcut în această lume plină de nedreptate şi suferinţă. Clopotele sună cu jale, în toată România, pentru cel care a fost Tribunul tuturor românilor şi care astăzi nu mai este printre noi. Cuvintele sînt prea puţine pentru a reda încă multe alte lucruri care pot fi spuse despre cel care a fost Corneliu Vadim Tudor.

Sîntem alături de familie şi aducem un pios omagiu pentru un OM a cărui viaţă s-a curmat mult prea devreme. Ar mai fi avut multe de spus şi de scris, dar „Viaţa n-a mai avut răbdare". Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în împărăţia Lui, plină de lumină şi de linişte.

REDACŢIA „TRICOLORUL“

Explicaţii poze: Aceasta e cea mai veche fotografie a lui Corneliu Vadim Tudor. Ea a fost făcută în anul 1950, pe cînd viitorul poet era în vîrstă de 1 an, avea bucle şi fundiţă.

Recunoaşteţi personajele din fotografie?

Împreună cu familia la Strasbourg la 10 ianuarie 2013 pe cînd era parlamentar european.

8 mai 1999. La Palatul din Dealul Patriarhiei a avut loc o întîlnire cardinală: Corneliu Vadim Tudor i-a oferit un dar creştinesc Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, şi anume antologia sa de versuri, tipărită la Torino, în 8 limbi străine: română, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă şi arabă.

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Creionul morţii nu are gumă de şters.

CORNELIU VADIM TUDOR

Apariţia revistei „România Mare“ a intrat în linie dreaptă! În sfîrşit, a fost tipărit afişul cu Vulturul Cruciat, negru pe fond galben-canar. Fotografia a fost făcută în 1990.

Vadim împreună cu fetele la nunta nepoatei lui.

Comunicat de Presă

Comitetul Director al Partidului România Mare anunţă cu tristeţe nemărginită încetarea din viaţă a celui care a fost preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor. Corpul neînsufleţit a fost depus la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, de la Kilometrul Zero al Bucureştilor. Vor putea să-i aducă un ultim omagiu toţi cei care l-au iubit şi l-au apreciat pînă joi, 17 septembrie, cînd va avea loc slujba de înmormîntare, la orele 12, tot la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, după care va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul Ghencea Civil.

Toţi membrii şi simpatizanţii partidului România Mare transmit condoleanţe familiei îndoliate.

BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE

AVE MARIA!

Maria, prima între sfinţi

Lumina sufletului meu

Ştiau iubiţii tăi părinţi

Că ai să-L naşti pe Dumnezeu?

Nu te-au primit în nici o casă

În acea Noapte de Crăciun

Căci oamenilor nu le pasă

Şi dintr-un sat, doar unu-i bun.

În cale ţi-a ieşit un staul

Iar vietăţi cu ochii vii

Ţi-au spus, ca Samuel lui Saul

O taină despre ce va fi.

Din Orient, în iarna grea

Trei magi cu candele la brîie

Veneau, călăuziţi de-o stea

Cu aur, smirnă şi tămîie.

Tu te-ai întins pe-un braţ de paie

Te-au prins durerile în cleşti

Şi din adînc de măruntaie

Un ţipăt ca o vîlvătaie

A spart izvoarele cereşti.

El S-a născut! Din munte-n munte

Această veste-a fulgerat.

Un prunc frumos, cu stea în frunte

Cel mai puternic Împărat!

Alături, în genunchi se roagă

Bărbatul care ţi-a fost dat.

E înţelept şi îi eşti dragă

Să fie veşnic lăudat.

Maria, tu eşti Steaua Mării

Amărăciunea din destin.

Din Bethleemul întrupării

Pîn' la Golgota e puţin.

L-au arestat, I-au pus pe frunte

Cununa tragică de spini

L-au torturat în chinuri crunte

Prigonitorii de creştini.

El a oftat: „De ce mă baţi?"

Apoi, nu a mai zis nimica.

Apostolii, înspăimîntaţi

Au priceput atunci ce-i frica.

Asta-i condiţia umană:

Trădare, laşitate, troc.

El, Mielul bun de pus pe rană

Trecu prin lacrimi şi prin foc.

Strălucitoarea Lui cămaşă

De purpură imperială

La sorţi a tras-o haita laşă

Ce mascaradă criminală!

Şi L-au scuipat ca pe-un tîlhar

Apoi pe cruce L-au suit.

Plutonul antichrist, barbar

În cuie mari L-a răstignit.

Tu lîngă crucea sîngerie

Plîngeai cumplit, ca o leoaică

Ce-şi vede puiul mort, Marie...

Această dramă nu o ştie

Decît un tată, sau o maică.

Aşa a trebuit să fie

E scris cu aur în Scripturi:

A treia zi El să învie

Ca primăvara în păduri.

El a venit, ca o minune

Pentru cei trişti, flămînzi şi goi

Ne cheamă azi la rugăciune

Şi „Bucuraţi-vă!" - ne spune

Există viaţă de apoi!

Există vinul de la nuntă!

Există pîinile cu peşti!

Iar vorba lui cea mai măruntă

Şterge păcatele lumeşti.

Maria, tu ai fost aleasă

Ca Precista şi Vasul sfînt

Lui Dumnezeu să-I fii mireasă

Zeiţă-n cer şi pe pămînt.

Mesia, Domnul aşteptat

A prins în tine rădăcină

Ce vis frumos! Ce minunat!

Maria, nume de regină!

Ascultă îngerii de tine

Fecioară fără de păcat

Şi-n zvon de clopote divine

Faci peste tot atîta bine

Isus Christos puteri ţi-a dat.

Nelegiuită şi stricată

Lumea înjură de toţi sfinţii -

De tine, însă, niciodată

Pentru că tu eşti fermecată

Icoana inimii şi-a minţii!

CORNELIU VADIM TUDOR

(Poezie din volumul „Elegii

pentru suflete nobile", apărut la Editura Fundaţiei

România Mare)

ÎNGERUL RĂNIT

* Mă duc la mormîntul părinţilor mei cu strîngerea de inimă că mă duc, de fapt, la propriul meu mormînt.

* Lumea se străduieşte să mă înscrie într-o serie logică şi se miră că nu încap nicăieri. În ziua în care oamenii mă credeau iepure de cîmp, eu eram vultur şi priveam, cu detaşare, din înălţimi. E greu să înţelegi un om care nici măcar el însuşi nu se poate înţelege, fiindcă e predestinat.

* Mai aşteptaţi puţin şi veţi vedea că moartea nu e doar obligatorie, pentru fiecare om, ci şi necesară şi binecuvîntată. Fără despărţirea de trup, cum aţi vrea să se elibereze sufletul şi să-şi împlinească menirea? Toată viaţa şi-a bătut joc trupul de suflet, aşa că îşi merită soarta, nu-l plîngeţi şi nu vă speriaţi.

* La început de toamnă, mă uit cum moartea se caţără în copaci, ca o pisică de foc, şi le usucă frunzele…

* La ce sînt necesar eu? De ce era nevoie şi de un om ca mine? Poate pentru că trebuia să existe cineva care să patruleze pe fîşia de graniţă dintre religie şi ştiinţă…

* Îţi mulţumesc, Doamne, că, de-a lungul întregii vieţi, m-ai ferit de păcate de moarte: crima, hoţia, sodomia etc. Cum m-aş fi uitat în ochii copiilor mei? Dar, aş mai fi avut, oare, copii?

* Maturitatea pe care o căpătăm după o anumită vîrstă nu ne face nici mai fericiţi, nici mai înţelepţi, ci ne epuizează psihic. Şi astfel are grijă Dumnezeu să pună surdină morţii şi să o facă, uneori, chiar dorită…

* Lumea exterioară nu mai are nici o putere asupra mea. În clipa aceasta mă simt de parcă aş fi făcut din anti-materie.

* Credinţa în Dumnezeu e singura noastră logică într-o lume absurdă, absurdă, absurdă…

* Pe mine nu m-a ajutat, niciodată, nici un fel de tratament naturist: nici plantele, nici bioenergia, nici acupunctura. Încep să cred că trupul fiecăruia dintre noi este doar un laborator de testare a bolilor.

* Nu sîntem deloc egali în faţa morţii, fiindcă e clar că după moarte nu vom merge toţi în acelaşi loc.

* Nu-mi lipseşte absolut nimic, Doamne, dacă Te am pe Tine!

* Scrisul nu e altceva decît amînarea morţii. Scriem nu să comunicăm cu contemporanii – cu care, de altfel, putem să şi vorbim, eventual la telefon, e mult mai lesne. Scriem pentru a lăsa ceva după noi. Oamenii îşi marchează drumul prin viaţă cu cerneală, precum o fac vietăţile firii, cu propria lor urină.

* Veniţi să mă vedeţi cum mor!

   Meci mare, dar îl pierd la scor…

* Nemurirea sufletului este asigurată de particulele purtătoare de spirit, care trăiesc tot atît de mult cît trăieşte Banca de Date a Universului.

*  Cîinii sînt îngeri căzuţi, trimişi în surghiun pe pămînt.

* La oamenii mari, cu adevărat, totul se petrece invers decît la ceilalţi: religia este cea care le zdruncină credinţa în ştiinţă!

* Cunosc un loc unde gîndirea critică trebuie să rămînă afară: Biserica.

* Eu şi cînd dorm sînt mai treaz decît voi…

* Dacă ar fi să ne uităm în gura democraţiei, şeful cimitirelor ar trebui să fie ales dintre morţi.

* Azi a avut loc actul de predare-primire cel mai important din viaţa mea: eu I-am predat Domnului inima mea, iar El mi-a semnat de primire.

* Aripile păsărilor aplaudă existenţa lui Dumnezeu.

* Ce e muzica? E ceea ce rămîne după Sfîrşitul Lumii.

*  Ştiţi ce face ca moartea să fie ceva mai suportabilă? Curiozitatea.

* Nutresc un dispreţ profund faţă de cei care cad mereu în picioare, supravieţuiesc în toate regimurile ori sub toate ocupaţiile, cu alte cuvinte, se descurcă de minune. Asemenea indivizi introduc în familia speciei umane, pe uşa din spate, reptila…

Din versurile memorabile ale poetului Corneliu Vadim Tudor

NOAPTE DE TOAMNĂ CU ISUS

Motto: ,,De aceea sînt bucuros de slăbiciuni, de defăimări, de nevoi, de prigoniri, de strîmtorări, pentru Christos, căci tocmai cînd sînt slab, atunci sînt tare". Apostolul Pavel (Biblia, II Corinteni, XIII, 10)

 Afară-i timp de viscol, o toamnă de prăpăd

 Îmi zbuciumă copacii, îmi plumbuieşte casa

 Şi parcă la fereastră toţi morţii mi-i revăd

 Înveşmîntaţi în raze ce îmblînzesc vîntoasa

         

 M-am săturat de viaţă ca de-un ceasornic spart

 Politica ucide în mine poezia

 La toţi sărmanii lumii aş vrea să mă împart

 Precum împarte straja cămaşa lui Mesia

 Aşteaptă de la mine miracole să fac

 Toţi dezrădăcinaţii, copiii şi bătrînii

 Dar eu sînt mai nevolnic ca ultimul sărac

 Sălbăticit de muncă, nu mă mai ştiu nici cîinii

 Atît de tandră-i fiara ce i-a speriat pe zbiri

 De-ar şti toţi ipocriţii, m-ar nimici c-o floare

 Dar poate tocmai iarba cu nervii ei subţiri

 Este icoana lumii şi dăinuie mai tare

         

 Primeşte-mă, Isuse, mă-ntorc din pribegiri

 Învaţă-mă nu jertfa, ci tocmai ascultarea

 Ţi-am dăltuit biserici cu hramuri de martiri

 În inima mea slabă, prin care urlă marea

         

 Îmi e ruşine, Doamne, să afle toţi ai mei

 Că din turnirul zilei eu îmi dezbrac armura

 Că îmi îndoi genunchii şi şerpi de lacrimi grei

 Îmi scaldă geana arsă, obrajii, părul, gura

 Acesta-i luptătorul? Ce face omul crunt?

 Unde îi e trufia? - întreabă fariseii

 A dat cenuşa-n floare pe capul meu cărunt

 Şi unghia Ta, Doamne, mai tare e ca zeii

 În Tine cred, în slava şi-n învierea Ta

 M-am săturat de toate, de Tine nu mă satur

 De ai vreun gînd cu mine, dă-mi crucea cea mai grea

 Credo quia absurdum - şi Tertium non datur

 Neclară este vocea ce-mi picură de sus

 Astrală e lumina ce pieptul mi-l îmbată

 Te strig cu glas de ape: Isus! Isus! Isus!

 Aştept senin un clopot să plec la judecată

 Într-un triunghi de aur te voi vedea, Părinte

 De-a dreapta Celui care, prin Tine, S-a jertfit -

 E toamnă, vîntul stinge şi candela-n morminte

 Adorm cu capu-n carte. Te simt. Bine-ai venit!

Noaptea de 13 spre 14 octombrie 1992

FELINARE APRINSE PE RÎU

Plutesc felinare pe rîu

cuminţi călăuze spre moarte

corăbii de ambră şi grîu

topite în ceţuri, departe

Le facem cu mîna, blajini

de nu ni s-ar pierde solia

vecernia tremură-n crini

acum se-nfiripă magia

E ora cînd cei ce-au rămas

înalţă oraţii de jale

precum un Orfeu fară glas

orbit de făclii vegetale

Plutesc felinare-n armuri

de gînduri ce nu se destramă

spre cîinele cel cu trei guri

ce rupe sigiliul la vamă

Un fel de şerpaşi eteraţi

prin munţii aduceri i-aminte

ducînd la părinţi şi la fraţi

merindele inimii, sfinte

Se pierd licărind tot mai rar

spre ţărmuri din altă plămadă

le prinde un înger-pescar

cu ancore mici de zăpadă

Lămpaşe fragile de fragi

pe apa ce nu se mai curmă

ofrandă la fiinţele dragi

ca semn că le-ajungem din urmă

SÎMBĂTĂ SEARA, DUMINICĂ DIMINEAŢA

Aceasta-i poarta noastră către rai

cînd asfinţeşte-n lucruri săptămîna

cînd în leşie fragedă ne lai

tămăduind durerile cu mîna

Apoi ne-aşezi în rufe de finet

pe unde-şi face cuibul busuiocul

catargul lămpii flutură încet

fantasme vii brodează-n umbră focul

Îl aşteptăm pe tata flămînziţi

s-aducă pîinea coaptă într-o rază

precum în grota unor eremiţi

aici domneşte îngerul de pază

E sîmbătă, e ziua şasea cînd

s-a fost umplut cu vietăţi pămîntul

iar peste ele omul guvemînd

ca împărat cu fapta şi cuvîntul

E sîmbătă, e seara cînd a stat

geneza să-şi contemple Demiurgul

e totul mai înalt şi mai curat

în irişi mov s-a îngropat amurgul

Noi adormim în dulce vorba ta

şi nu mai ştim de frig, şi nici de foame

tu plîngi scrîşnind de-o neputinţă grea

cum plîng după război atîtea mame

Într-un tîrziu, cînd tata va veni

în apa nopţii noi vom fi ostroave

visînd să ne trezim în zori de zi

în clopotul duminicii suave

Acum e cel mai bine pe pămînt

cînd în repaos intră Ziditorul

purificat e aerul, şi sfînt

şi tot ce-i rău pe lume îşi ia zborul

Cum se deşiră fluviul în ocean

aşa se varsă sîmbăta-n duminici

plăpînde bucurii de peste an

pentru copii flămînzi şi sibilinici

Aşa te ştiu, aşa mi te păstrez

într-un sfîrşit etern de săptămînă

cînd anii noştri dulci erau la miez

şi te slăveam, şi ne erai stăpînă!

DOAMNE, CÎT EŞTI DE FRUMOS!

I. Ah, Isuse plin de sînge

Pe Calvarul fariseu

Crucea asta ce Te frînge

Lasă-mă s-o port şi eu.

Precum Simon din Cirene

Vreau şi eu să Te ajut,

Să-Ţi şterg lacrima din gene

Pe obraz să Te sărut.

Refren:

Isus Christos nu duce

Pe umeri doar o cruce -

El poartă, generos

Pămîntul păcătos.

Cîntaţi neîncetat:

Christos a Înviat!

II. Înainte de culcare

Şi în zori, cînd mă trezesc

Îţi cad, Doamne, la picioare,

Şi mă rog, şi mă smeresc.

Eu Te văd cu ochii minţii

Pe Golgota urci tăcut

Şi-atunci se topesc arginţii

Iudei care Te-a vîndut.

Refren:

Isus Christos nu duce

Pe umeri doar o cruce -

El poartă, generos

Pămîntul păcătos.

Cîntaţi neîncetat:

Christos a Înviat!

III. Ai răbdat fără prihană

N-au crezut că eşti Christos

Şi, deşi eşti tot o rană,

Doamne, cît eşti de frumos!

Ce-ar fi lumea fără Tine,

Fără chipul Tău divin?

Pune-Ţi crucea şi pe mine

Să Te odihneşti puţin…

Noaptea de 16 spre 17 octombrie 2005

EU VOI MURI DEFINITIV, ODATĂ

Eu voi muri definitiv, odată

nu-mi fac iluzii, ştiu că voi muri

făptură mea va fi decapitată

de ghilotina clipei într-o zi

Iar trupul meu ca o statuie greacă

turnat în bronz şi stele din înalt

prin pietre mari de moara o să treacă

strivit între un veac şi celălalt

Şi peste locul meu de-ngropăciune

vor răsări civilizaţii noi

zvon de ospeţe dulci o să răsune

Şi cînd le-o fi orgia mai în toi

le voi striga, de dincolo de lume:

veţi fi ca mine, eu am fost ca voi!

PRESA TICĂLOŞITĂ

Ptiuuu, că proşti mai sînteţi neică

Şi-aveţi creierul de fleică

Pe urechi vă curge frişcă

Vă speriaţi de tot ce mişcă

Aţi strîns pietre şi grenade

Să daţi în Alcibiade

Dar acesta ce-mi facea?

Vă spăla, vă pieptăna

Şi-apoi vă despăduchia

N-aveţi spor în faţa lui

Mitocani din Kozlodui

Cîţi mai sînteţi? Patruzeci?

Încăpeţi toţi într-un beci

Să vă dea tata ghiveci

Şi ciorbiţă cu tulumba

Şi-apoi să vă dau de-a tumba

Iar la anul care vine

Să vă bag în nas grisine

Şi-un belciug mişto de porc

Cum se poartă la New York

Să vă văd şomeri vînduţi

Plini de bube, surdomuţi

Lumea să vă ia la goană

Din dugheană în dugheană

C-aţi minţit, şi-aţi măsluit

Pînă v-aţi căpătuit

Alelei, pungaşi mărunţi

Face-m-aş haiduc prin munţi

Să v-arăt ce-amară-i pita

Prin Covasna şi Harghita

Pentru românaşii toţi

Pe care-i vindeţi la hoţi

Asta-i presă? Asta-i crimă!

Lumea n-are nici o stimă

Pentru măscărici plătiţi

De unguri şi alţi faliţi

Iar în anul '92

Am să mă ocup de voi

Am un gînd, şi nu-1 ascund:

Să vă bag o ţeapă-n în fund

Să vă trag şi-o urecheală

Şi apoi la pielea goală

Să vă tăvălesc prin smoală

Să strigaţi trei săptămîni:

"Iertaţi-ne, fraţi români!"

Nu vă scapă nici un P.A.C.

Şi vă jur că am s-o fac!

27 septembrie 1991

PAG 3

Din versurile memorabile ale poetului Corneliu Vadim Tudor

CINE SÎNT EU?

N-aţi priceput că sînt din altă lume,

Din altă fibră şi din alt aluat?

Din alt tărîm am fost trimis anume

Precum atlanţii eu m-am întrupat.

Nu pot muri, eu sînt indestructibil

Mulţi îngeri mă conduc, în tot ce fac

Am fost trimis cu un mesaj teribil:

Cu Dumnezeu, pe voi, să vă împac.

Nu vă e clar că am o misiune?

Nu aţi văzut cum mor duşmanii mei?

Cu mine se petrece o minune

Pe care n-o-nţeleg nişte atei.

E ca o forţă rară şi vitală

Ce mă împinge ca pe un robot

La banca de idei, universală

Eu am acces în vis şi aflu tot.

Fac gol în jur, rămîne lumea mută

Mă cred ,,extraterestru", ,,genial".

Fac poze toţi cu mine, mă sărută

Mă studiază ca pe-un animal.

N-am nici un merit, lumea se înşală

E un program genetic - şi atît.

Aşa ceva nu se învaţă-n şcoală

Pe-acest pămînt pustiu şi mohorît.

Cine sînt eu? Depinde cine-ntreabă

Pentru bicisnici eu nu sînt nimic

Însă acei ce nu au mintea slabă

Foloase trag din tot ce fac şi zic.

Mă simt atît de singur! N-am cu cine

O vorbă să mai schimb, să rîd, să tac...

Sînt surghiunit aici, ca să fac bine

Şi am făcut destul, şi-o să mai fac.

Trăiesc o dramă, port o mare cruce

Invidie stîrnesc în orice loc

Şi pretutindeni unde mă voi duce

Voi fi numit ,,nebun", fiindcă disloc.

Fireşte că-s ,,nebun", aşa păţiră

Socrate, şi Isus, şi alţi eroi

Sălbăticia lumii nu mă miră

Voi mă vînaţi pentru că nu-s ca voi.

Eu sînt ,,nebun" că n-am nici o avere

Deşi aş fi putut să fiu bogat

Nu vreau onoruri, funcţii şi putere

Vreau să slujesc, umil, un Împărat.

Mă uit în urma mea cu bucurie

Cum m-a ferit de rele Dumnezeu

N-am săvîrşit nici o ticăloşie

Am fost de partea Bibliei, mereu.

Şi mă mai rabdă Cel de Sus o vreme

Mai are-un plan cu mine, pe pămînt

Nu se lipesc nici vrăji, şi nici blesteme

De cel care trăieşte-n Duhul Sfînt.

N-am obosit, sînt tare ca o stîncă

Săgetătorii nu pot fi distruşi

Înalt e cerul, marea e adîncă

În soare rîd delfini şi pescăruşi.

Sînt fericit! Poporul mă iubeşte

El ştie bine sacrificiul meu

Eu las un nume bun, care va creşte

Şi-un rîu de apă vie izvorăşte

Iar oamenii, din el, vor bea mereu.

Noaptea de 10 spre 11 aprilie 2014

DESPRE CUM NI SE SCHIMBĂ STAREA DE SPIRIT

CÎND AVEM BANI

Motto: „Necazul cel mare e că Dumnezeu a făcut prea puţini bani!" (HEINRICH HEINE)

Ani de zile eu n-am băgat de seamă

Care e cea mai teribilă dramă

Ce anume roade, ca un vierme, la rădăcină

Biata fiinţă umană, pînă cînd o termină.

Ne uscăm pe picioare, n-avem chef de nimic

Universul ni se pare din ce în ce mai mic.

Ne zbatem ca şoarecii-n cuşcă

Ne este ruşine, mai tragem o duşcă.

Dăm telefoane, ne facem curaj

Pentru un mic împrumut punem totul în gaj.

Dar specia umană s-a sălbăticit

Prietenii cei mai buni au fugit.

Lumea se ascunde la telefon

Ne rîde-n faţă orişice besafon.

Ştiam că omul e lup pentru om

De la Plaut, şi Hobbes, şi Ioan Chrisostom.

Însă n-am bănuit că există şi o voluptate

De a-l umili pe cel aflat în dificultate.

De a face pe prostul şi-a poza în sărac

Cînd în casa de bani miliardele zac.

„Omul sărac miroase a prost" -

Zicea cineva, care acum e pus la adăpost

La Poarta Albă, hahalera, şmenarul

Ca semn că Dumnezeu nu bate cu parul.

E greu fără bani, dar mai grea e povara

De a nu dormi liniştit, cînd suferă ţara.

Dacă-i azi ruinată, e şi din pricina ta

Creatură infamă, care n-ai milă de ea.

Iar dacă asta e criza, mai rea e ca moartea

Degeaba am învăţat şi-am tocit cartea

Astăzi, doar primitivii şi hoţii au bani

Sfidîndu-ne ca nişte talibani.

Şi totuşi... Atunci cînd faci rost de parale

Din sudoarea frunţii şi a mîinilor tale

Totul se luminează în jur

Apar stele de aur pe cerul de-azur

Deodată, simţi că viaţa merită trăită

Dispar insomniile care te-agită

Inima ta e pe înălţimi

Trufaşii din jur redevin anonimi.

Dumnezeu o să-i bată cum e mai rău

Fiindcă au călcat în picioare sufletul tău.

Banii aceştia nu sînt pentru tine:

Tu vrei să le faci altora bine.

Lumea redevine frumoasă

Îngerii vin cu colindul şi la tine în casă.

Nu-ţi pierde credinţa, trăieşte curat

Fie numele Domnului binecuvîntat!

12 septembrie 2014

DIABETUL

Nenorocită boală-i diabetul

Te macină încetul cu încetul.

El mai întîi te ia cu binişorul

Dar la sfîrşit îţi taie chiar piciorul.

E ca o sete care te usucă

Te roade ca o gîrlă la ulucă.

Transpiri ca la galere, vezi prin ceaţă

Ţi se transformă sîngele-n dulceaţă.

Şi dacă l-ai făcut pe fond nervos

Orice medicament e de prisos.

Nu o să facă diabet în viaţă

Un indolent, cu inima de ghiaţă.

Doar cei ce pentru toate se consumă

Şi pun la suflet totul, chiar şi-o glumă.

Îi lasă ochii, ţandăra le sare

Din orice vorbă spusă la-ntîmplare.

Injecţii tot mai des, cu insulină

Ah, pancreasul după ea suspină!

Dar ce te faci atunci cînd nu ai bani

Şi stai la cozi ca oamenii sărmani?

Mai nou se nasc copii cu diabet

Face ravagii chiar şi-n tineret.

Îşi fac injecţii singuri, i-a durut

Traşi parcă la maşina de cusut.

Armata de bolnavi ne dă onor

Ea stă mereu cu arma la picior.

Ea e în prima linie pe front

Mărşăluieşte pîn'la orizont.

Le creşte glicemia, bat-o vina

Oricînd poate să cadă ghilotina.

Fac complicaţii, pot intra în comă

Miroase-a zahăr ars, ca o aromă.

Revin la viaţă, trişti şi resemnaţi

Ei nu mai sînt femei, şi nici bărbaţi.

Un monstru bicefal la piept ne strînge:

Diavol - Diabet sînt fraţi de sînge.

17-18 septembrie 2014

CUNUNA DE SPINI

Motto: „Ce-ai să Te faci, Doamne, dacă mor?"

(RAINER MARIA RILKE)

Doamne, Te-ai gîndit la toate

Cînd pe mine m-ai zidit -

Dar de ce mi-ai pus în spate

Crucea asta de granit?

După cîtă căutare

Doi părinţi Tu mi-ai găsit

Şi din dragostea lor mare

Eu pe lume m-am ivit?

Doi creştini fără prihană

Precum vulturii în zbor

Ei din Rai şi azi emană

Un parfum tulburător.

Nu-i nimic la întîmplare

Totul e predestinat

Pruncul este din născare

Un strămoş reîncarnat.

Doamne, eu Te simt şi-n mine

Şi-n întregul Univers

Ce e rău şi ce e bine

Tu m-ai învăţat din mers.

Îngerul ce mă păzeşte

Eşti chiar Tu, părinte viu

Gîndul care îmi vorbeşte

Este vocea Ta, o ştiu.

Tu mă duci în zori de mînă

La icoane, plin de dor

Precum mieii de la stînă

Duşi de mamă, la izvor.

Îmi faci ordine în vise

De coşmar Tu mă fereşti

Pentru mine sînt deschise

Porţile Împărăteşti.

E deschisă Cartea Sfîntă

Scrisă la porunca Ta.

Heruvimi din ceruri cîntă

Imnuri, la urechea mea.

Iată marea-nţelepciune:

Să trăieşti în Duhul Sfînt

Viaţa asta-i o minune

Pace-n cer şi pe pămînt!

Sigur că e tristă moartea

Vom muri şi vom vedea

Important să fim de partea

Bună, nu de partea rea.

Doamne, Tu eşti partea bună

Te-am găsit şi-s bucuros -

Dar de ce mi-ai dat cunună

Spinii lui Isus Christos?

27 septembrie 2014

CĂŢELUŞA

Motto: „Mai degrabă va trece cămila prin

urechile acului decît să intre bogatul

în Împărăţia lui Dumnezeu". (ISUS CHRISTOS)

În capela unui cimitir

Stau alături azi două sicrie:

Un bogat în straie de caşmir

Şi-unul ce-a murit în sărăcie.

Cel dintîi coşciug e din mahon

Celălalt - de brad, uşor ca fulgul

Ah, pe cine, oare, din amvon

Va urca la ceruri Demiurgul?

Unul s-a-nchinat la Zeul Baal

A furat şi a făcut avere

Altul a trăit ca un hamal

N-a avut noroc, şi nici putere.

A-mpărţit din hrana lui, mereu

Cu o căţeluşă credincioasă

Ea avea în viaţă doar un zeu

Şi-ar fi dat şi viaţa, bucuroasă.

Omul a murit cum a trăit

Fără nici un ban în buzunare

Într-o noapte albă s-a sfîrşit

Pe o bancă, fără lumînare.

L-a păzit Fetiţa pînă-n zori

Tot sperînd ca el să se trezească…

Îl găsiră nişte trecători

Şi-l îngroapă-n Legea creştinească.

Nimeni nu mai ştie în ce fel

I-a luat urma biata căţeluşă

A venit prinţesa după el

Şi acum, smerită, stă la uşă.

Nu îl plînge nimeni pe sărac

Popii îl slujesc de mîntuială

Mierla cîntă stins într-un copac

Zboară îngeri prin capela goală.

Chiar şi mort, bogatul e trufaş

Cum a fost şi-n viaţa de paradă

Pentru el e doliu în oraş

Numele i-l va purta o stradă.

Perne de atlaz şi catifea

Parcă-s o vitrină cu medalii

Aur, diamante, peruzea

Umilesc chiar scumpele vitralii.

Timpul s-a oprit o clipă-n loc

Dumnezeu apare în capelă

I-a privit cu ochii Lui de foc:

Cine-i demn de sfînta Sa tutelă?

Cine-I spune Tatălui din Cer

Cine s-a smerit şi-a făcut bine?

Uite-un cîine trist într-un ungher:

„Doamne, ia-l pe tatăl meu la Tine!".

28 noiembrie 2014

(De ziua mea de naştere)

CARTEA LUI IOV

Ne bate Dumnezeu din cînd în cînd

Ca să ne-ncerce, tuturor, credinţa

Ne-nvaţă cum să stăm umili la rînd

Şi ce înseamnă-n viaţă suferinţa.

Ne ia avutul, turmele de oi

Ne risipeşte casa ca pe-o pleavă

Rămînem singuri şi fug toţi de noi

Căci ce e omul decît o epavă?

Şi ce-i mai trist: ni-i ia pe cei mai dragi

Ca din senin, mor unul după altul

Şi steaua noastră cade peste magi

Sub talpa goală s-a topit asfaltul.

Privim în jur: ruine-s peste tot

Ne pier şi cîinii, fără explicaţii

Cianură bem şi n-avem antidot

Ne rîd în faţă toţi handicapaţii.

Îngenunchiaţi, cu fruntea în pămînt

Sîntem pierduţi, acesta-i punctul zero

Satana, care n-are nimic sfînt

Ne ispiteşe, zilnic, ca pe Nero.

Să punem foc, să ardem tot ce-i viu

La gropile cu lei să dăm creştinii

Şi să urlăm cu dracii în pustiu

Pe fruntea lui Christos să-nfigem spinii.

Ne cere să-i dăm sufletul din noi

Tot aurul din lume ni-l promite

„Cît mai răbdaţi? Sînteţi flămînzi şi goi!

Cum rezistaţi acestor dulci ispite?"

Da, rezistăm! Şi El a rezistat

Pe crucea morţii cînd Îl răstigniră

Însă de Domnul nu S-a lepădat

Şi azi prigonitorii Lui se miră.

Faţă de tot ce El a pătimit

Durerea noastră-i floare la ureche

El pentru noi, eroic, S-a jertfit

Şi-a înviat după Scriptura Veche.

Ne bate Dumnezeu cu plăgi de foc

Leproşi sîntem, ni-e trupul carne vie

Dar ne va da de mii de ori în loc

Şi la o nouă viaţă ne învie.

Iov ştim că L-a certat pe Dumnezeu

L-a copleşit cu lacrimi şi reproşuri

„De ce-mi dai, Doamne, jugul cel mai greu

Şi-un fum de doliu fumegă pe coşuri?"

Iar Dumnezeu din slavă i-a răspuns

Cu fulgere şi tunete măreţe

Zicînd că l-a bătut îndeajuns

Ca lecţia smereniei s-o înveţe.

Noi nu ne tragem, sigur, din Adam

E Iov strămoşul nostru din vecie

Cînd Dumnezeu i-a pus pe răni balsam

Ne-a vindecat, de-a pururi, de trufie.

27 decembrie 2014

NOI NU-NŢELEGEM VIAŢA…

Motto: „Îmi privesc fotografiile vechi: ce-i cu voi, băieţaşi, pentru ce purtaţi numele meu?"

(GEORGE CĂLINESCU)

Intrăm plîngînd în lume

Şi-o părăsim plîngînd

Am strîns în mici albume

Icoane fumegînd.

Fotografii fixate

În sepia şi-argint

Noi le iubim pe toate

Deşi cumplit ne mint.

Cine eşti tu, copile

Chilug, la cîţiva ani

Cu soare în pupile

Ca îngerii orfani?

Şi care este steaua

Ce te-a ferit de rău?

Vrăjmaşul n-a pus şaua

Nicicînd pe trupul tău.

Noi nu-nţelegem viaţa

E adevăr, sau vis?

Ce dulce-i dimineaţa

Dar noaptea ne-a ucis.

Privim în urma noastră

E-un cîmp de lumînări

E doliu la fereastră

Şi munţi de remuşcări.

Unde sînt mama, tata

Atîtea fiinţe dragi?

Tu, omule, eşti gata

În cer să te retragi?

Cetate în ruine

E tot ce am trăit

Aşa că-i foarte bine

Că te desparţi de tine

Şi piesa s-a sfîrşit…

29 martie 2014

PAG 4

MESAJE DE CONDOLEANŢE

România a pierdut

un mare român, un brav patriot

Nedreapta, cruda şi fulgerătoarea dispariţie a eminentului om de cultură, ziarist, scriitor de excepţie şi politician Corneliu Vadim Tudor i-a întristat profund pe veteranii şi invalizii de război, supravieţuitori ai celui de al II-lea război mondial. Nutrea pentru noi un adevărat cult. În fulminantele sale cuvîntări, în magistralele articole şi eseuri, ca şi în vibrantele poeme publicate, dădea expresie sentimentelor sale de preţuire, stimă şi recunoştinţă faţă de faptele noastre de arme, ale camarazilor căzuţi pe cîmpurile de luptă pentru libertatea, independenţa şi suveranitatea Patriei. Înaltul său patriotism s-a manifestat plenar în tot cursul tumultoasei sale vieţi, curmată, atît de nemilos, la o vîrstă la care avea încă multe de înfăptuit. Debordantul său optimism, setea lui nestăvilită de adevăr şi de dreptate purifica sufletele românilor. Era recunoscut, între multe altele, şi pentru cultul pios faţa de Istoria multiseculară a neamului nostru, pe care l-a iubit cu înflăcărare, pentru dragostea pe care o purta Armatei Române, evocînd adesea momente de referinţă din viaţa şi activitatea acesteia. A fost mîndru că sub jurămînt, sub Drapel, şi-a făcut cu onoare şi cinste datoria, ca militar cu termen redus.

În calitatea pe care am deţinut-o timp de 12 ani, de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport şi de preşedinte al Comitetului Olimpic Român, l-am avut, în nenumărate rînduri, alături, atît în ţară cît şi în străinătate, ca un mare şi însufleţit susţinător al sportivilor români. De fiecare dată, relatările, cronicile sale din presă umpleau inimile sportivilor de bucurie. Nu-l vom uita niciodată. În aceste momente de adîncă tristeţe, transmitem îndoliatei familii, colaboratorilor săi de la revista „România Mare" şi de la ziarul „Tricolorul", tuturor celor apropiaţi sufletului său - sincerele noastre condoleanţe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi în liniştea de care nu prea a avut parte pe pămînt!

General de armată (r) MARIN DRAGNEA, preşedintele Asociaţiei Naţionale

a Veteranilor de Război

* * *

Mult stimaţi membri ai familiei Tudor,

Permiteţi să exprim sincerele mele condoleanţe în legătură cu evenimentul tragic al morţii domnului Comeliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare.

Domnul Tudor a fost un patriot al României, un om de cunoştinţe universale, un bun prieten. Ne va lipsi tuturor.

Dumnezeu să-l odihnească! Cu stimă.

OLEG MALGINOV,

ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti

* * *

Corneliu Vadim Tudor. Singurele amintiri despre el vor fi lucrurile scandaloase pe care le-a spus?  Da, într-adevăr, le-a spus. Poate că le-a şi gîndit, în clipa ameţitoare a Puterii, care l-a purtat dincolo de prudenţă. Prudenţă… un cuvînt care nu va fi niciodată asociat  cu  Vadim. Nu am fost de acord cu multe dintre cele afirmate de el în discursurile politice, dar, peste ani, am devenit prieteni. Cum am ajuns prieteni? La început, a fost o chestiune de principiu - diplomaţii trebuie să discute cu toată lumea, chiar dacă le plăcea, sau nu.  Aşa că, după ce m-am pensionat şi cineva  m-a întrebat dacă aş dori să fac cunoştinţă cu el, a fost ca şi cum l-aş fi întîlnit pe cine?… Pe Satana? Pe şeful ISIS? Dar… De ce nu? Curiozitatea şi principiile reprezintă o combinaţie puternică. Primul  lucru pe care l-am aflat despre Vadim a fost că a iubit Statele Unite şi  că ştia mai  multe lucruri despre Istoria SUA decît majoritatea americanilor. Al doilea lucru - Vadim era perfect dispus să asculte şi, în cazul în care  ceea ce i se spunea avea sens, era gata să treacă la fapte. Cînd s-a menţionat faptul remarcile sale îl pun pe lista neagră a ambasadelor occidentale, Vadim a  subliniat că  are un cumnat evreu. Apoi, a angajat 2 consultanţi de relaţii publice israelieni pentru viitoarea sa campanie electorală, iar tenta antisemită a dispărut din revista „România Mare" şi din discursurile sale. Deşi ar fi trebuit să perceapă această diferenţă, ambasadele occidentale nu şi-au schimbat atitudinea, iar toate astea s-au întîmplat acum mulţi ani, şi multe dintre discuţiile care au avut loc atunci  s-au spulberat în vînt. Iar acum, Vadim nu mai este.  Adio, unui om incomod, adio, unui om care nu a dat niciodată  înapoi, adio, unei părţi din viaţa noastră. Adio, Vadim.

KIKI SKAGEN MUNSHI  - SUA

* * *

Tribunul Corneliu Vadim Tudor a fost chemat de Dumnezeu pentru ca la Înfricoşătoarea Judecată de Apoi să fie împărtăşit cu bucuria mîntuirii şi a vieţii veşnice. Om de cultură cu blazon de invidiat şi politician-naţionalist inadaptabil la compromis şi cu cinstea niciodată surpată, el şi-a legat numele cu nemurirea.

Fie ca, pentru ceeea ce a săvîrşit cu tragere de inimă pentru Neam şi Ţară, amintirea să-i fie nevătămată de pîcla timpului.

Prof. VASILE IOAN ZBÂRCEA,  Germania - Koblenz (Rheinland-Pfalz)

* * *

Măreţia Tribunului

Ne-a părăsit bărbatul care a avut puterea şi tăria unei stînci, plămădite din granitul cel mai dur. A biruit, înfruntînd şi demascînd, toate relele ce s-au abătut şi continuă să se abată asupra Ţării şi a Poporului Român. A fost un mare patriot, demn, deschis şi de un curaj fără egal. A fost şi va rămîne Tribunul care a dezvăluit mereu adevărul, fără ocol, în folosul tuturor. Pentru felul său de a fi şi de a trăi, pentru meritele sale, oamenii, românii i-au spus simplu: Vadim!

Înima sa a bătut, cu întreaga-i căldură, pentru ţară, pentru străvechiul şi mult încercatul nostru popor. A visat, cu înflăcărare, la o Românie reîntregită, ideal pentru care a luptat pînă în clipa obştescului sfîrşit.

Opera Tribunului Corneliu Vadim Tudor va rămîne încrustată, cu litere de aur, în cea mai aleasa marmură. Este moştenirea ce intră în patrimoniul naţional, pe care el o lasă Ţării şi Poporului Român, motiv pentru care îi vom păstra Tribunului veşnică recunoştinţă. Fie-i ţărîna uşoară!

Condoleanţe familiei, cea care i-a fost, întotdeauna, un sprijin de nădejde în viaţa sa şi în lupta pe care a dus-o!

Profesorii MARIA şi RADU PĂDURARIU

* * *

Condoleanţe familiei care îşi conduce mîndră, pe ultimul drum emblema ei, care este şi a ţării noastre: un patriot desăvîrşit şi un izvor infinit de cultură şi de idei. Să te odihneşti în pace, Vadim Tudor. Sincere regrete. Sînt foarte trist pentru pierderea acestui mare om, pe care l-am admirat continuu, zi de zi…

ŞTEFAN IONIŢĂ

Reacţiile unor oameni politici

după moartea lui Corneliu Vadim Tudor

* A fost una dintre personalităţile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu bune şi cu mai puţin bune. Şi-a urmărit consecvent proiectul lui politic, chiar şi atunci cînd, din dorinţa de a se face înţeles, mesajul lui naţionalist era exagerat. Şi-a iubit cu ardoare ţara, cum puţini pot s-o facă. (...) Un om complex, care nu poate fi judecat superficial. Prin tot ceea ce a făcut, şi-a găsit locul în Istoria României post-decembriste.

ION ILIESCU, fostul preşedinte al României

* Condoleanţe familiei lui Corneliu Vadim Tudor.

VICTOR PONTA, prim-ministru

* Dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor lasă un mare gol în viaţa politică românească, în cultura românească, în publicistica românească. N-a fost uşoară colaborarea nici a mea, nici a altor colegi cu Vadim. Era un om cu o personalitate deosebită. A fost uneori cam aspru în exprimări, dar acesta a fost felul lui de a fi.

GHEORGHE FUNAR,

fost secretar general al PRM

* Am petrecut ani buni cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor şi, în mod cert, simt, acum, că am pierdut o parte din viaţa mea, cu toate amintirile care sînt legate de această parte a vieţii.

LUCIAN BOLCAŞ,

fost vicepreşedinte PRM

Comentarii pe Facebook

* DAN DAMU R.I.P - ... Se spune că oamenii îşi presimt moartea. Poezia ,,Ultima cafea" este o dovadă clară! Un om de o inteligenţă rar întîlnită.

* ŞTEFAN SORIN - Poate că aşa este, sau poate că doar geniile au această proprietate. Iar el a fost un geniu, o enciclopedie de istorie, cultură. Un veritabil naţionalist.

* ELENA PETERFI - A fost o adevărată enciclopedie românească! Păcat!

* STEFAN STEFY - S-a stins un patriot, un urmaş al lui Eminescu. Regrete pentru patrioţii adevăraţi. Românie, eşti mai săracă...!

* ROBERTO GABRIEL - Păcat, era ultimul nostru cartuş adevărat. În rest, politicienii noştri sînt gloanţe oarbe.

* RZV RĂZVAN - Un om care ne-a învăţat ce înseamnă să fii patriot, cult şi drept. Ne-a respectat toată viaţa şi ne-a fost alături mereu. Astăzi, din nefericire, a pierdut lupta, o luptă scurtă, urmată de plecarea lui spre un alt loc, cu siguranţă mai bun. Ne-a lăsat mai săraci, mai obosiţi şi mai trişti... Dumnezeu să te odihnească, maestre!

* NICO PĂUN - Dumnezeu să-l ierte! Un adevărat patriot, un tată exemplar şi, nu în ultimul rînd, un om cu o cultură generală cum rar întîlneşti!

* STELIAN CATRINOIU - Nu mai există nimeni în România care să-l poată egala ca valoare pe Vadim Tudor. Din păcate, generaţia noastră nu va mai avea ocazia să fie contemporană cu o personalitate asemănătoare. Spiritul său va dăinui mult timp în conştiinţa românilor. Ne va fi dor de el, pentru că personalitatea sa şi-a pus amprenta asupra noastră, iar imaginea lui ne va bîntui multă vreme. Pe măsură ce timpul va trece, îi vom simţi tot mai mult lipsa, iar plecarea sa va lasa un gol imens în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ţină la dreapta Sa. Domnul Vadim devine, odată cu trecerea sa în nefiinţă, un simbol al României ş al românismului.

* AURELIAN COSTACHE - Tot respectul pentru acest geniu al României! L-am votat mereu şi l-am susţinut. Indiferent ce ar spune alţii, Vadim a fost cel mai mare patriot al tării. Mi-a părut mereu rău că nu a ajuns preşedinte şi că unii îl critică pentru că vorbea vulgar, indiferent că avea dreptate.

O să mai treacă multe generaţii pînă cînd România va mai da UN OM mare, precum Vadim. Începînd de acum şi peste ani, îi vom căuta cu ardoare poeziile şi aforismele...

Vei rămîne mereu în inima, în mintea noastră. Vom lua aminte la ceea ce ne-ai învăţat!

* ZAMFIRICA MANEA - Condoleanţe familiei. România a pierdut un om deosebit. Îmi plec capul şi îmi şterg o lacrimă de pe obraz . Un mare om , un mare caracter. Adevărat patriot. Respect domnului Vadim Tudor.

* PIROIU GEORGIAN VALENTIN - Mulţi l-au judecat fără să îl cunoască. Măcar de-ar fi şi alţii pe jumătate din cît a fost Corneliu Vadim Tudor... Dumnezeu să-l odihnească în pace.

* ANDY STOICAN - Păcat că am pierdut unul dintre cei mai mari patrioţi şi un om de mare cultură.  Adio, Maestre!!!

* JONY VALY JONY VALY - Vestea morţii neaşteptate a fiinţei iubite ne-a îndurerat. Nu există cuvinte care să vă poată alina durerea şi tristeţea prin care treceţi. De acum înainte, nu-l vom mai vedea decît prin fereastra amintirilor. Doamne, odihneşte-l în pace!

* IOAN PINTILIE -  RUŞINE, RUŞINE d… senatori şi deputaţi! Nu  pot să vă spun domni, căci adevăratul Domn, din păcate, a murit. Dumnezeu să-l aibă în pază!

* ONENATION ONESTATION -  S-a stins din viaţă cel mai înţelept om al României! Am rămas fără cuvinte la aflarea acestei veşti cutremurătoare, dar această poezie fantastică, pe care a scris-o MAESTRUL Corneliu Vadim Tudor, este ca un testament către toţi adversarii săi politici,  din care toţi, absolut toţi, să tragă concluzia că, în faţa morţii, sîntem cu toţii egali. Ne vei lipsi, MAESTRE! Un om de o cultură şi o inteligenţă fantastică a plecat dintre noi. Acum, ROMÂNIA este cu mult mai săracă. MAESTRE, fie ca bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul domniei tale! Mie, personal, îmi vor lipsi foarte mult pamfletele şi multe din replicile logice ale domniei voastre. Odihnească-se în pace!

* Nicole Dumitriu - NE MOR PATRIOŢII ŞI RĂMÎNEM CU HOŢII! Din păcate, nu am spus eu prima aceste cuvinte, dar la fel gîndesc şi eu! Lumea va fi mai goală şi mai urîtă şi o să-mi fie un dor imens să-l ascult vorbind despre ce înseamnă cu adevărat să-ţi iubeşti ţara. Iar el şi-a iubit cu adevărat ţara, a fost un mare PATRIOT, care şi-a iubit ţara mai mult decît propria viaţă.

* EDWARD STANCOVICI -  Ruşine să le fie membrilor conducerii Senatului României care au refuzat solicitarea familiei marelui patriot român Corneliu Vadim Tudor ca trupul neînsufleţit al acestuia să fie depus pentru o zi la Palatul Parlamentului. Bine că este permis însă, ca tot felul de derbedei şi interlopi să-şi organizeze acolo, contra cost, nunţi şi alte paranghelii private. Cu motivarea de-a dreptul stupidă că Vadim n-ar fi avut calităţile morale care să-l califice pentru o astfel de onoare. Şi cine spunea asta? Un marcant lider PSD, cu grave probleme de moralitate, o nulitate absolută, socrul propriului său ginere şi cam atît. În ce hal a ajuns ţara asta, nişte golani îşi dau cu părerea, de acolo din lumea lor mică şi infectă, despre moralitatea celui mai important om politic român de după 1989. RUŞINE SĂ VĂ FIE! -  în cazul în care, desigur, aveţi calităţile morale minime necesare pentru a încerca şi acest sentiment nou pentru voi.

* LEONTE MARANDA - Iubite TRIBUN, ne-ai părăsit mult prea repede. Ai zburat ca o stea să împodobeşti cerul culturii româneşti prea devreme, mai era timp destul de zăbovit printre noi, cei care te admirăm. Dumnezeu să te odihnească!

* CRISTINA BURSUC - Un om de o mare valoare, poet, publicist, i-a mai atins cu cuvintele şi cu condeiul pe mulţi, dar în schimb nu-l egalează cei din politică la stilul oratoric, la vasta lui cultură, şi chiar la glumele strecurate, din cînd în cînd... Un mare român, o enciclopedie, un om unic. Trebuie să rămînă în Istorie, să-l onorăm şi pe mai departe, citindu-i opera, fiecare cum poate!

* PURCARU WILLIAM - Este o pierdere enormă pentru România.

* DORA PETRESCU - Acum să spun secretul meu. L-am votat tot timpul pe Vadim şi mi-am dorit să îl văd preşedinte. Asta pentru a vedea o adevărată schimbare. În bine sau în rău, dar sigur am fi văzut o schimbare. Şi la cît de distrusă şi vîndută este România acum, mai rău nu cred că ar fi fost cu VADIM. Să-ţi fie somnul lin!

* BĂLAN MIRELA-CARMEN - Bunul Dumnezeu să-l primească în împăraţia Lui cu braţele deschise pe acest suflet drag şi luminat al ţării, adevărat patriot. Dumnezeu să-l ierte! Sincere condoleanţe familiei greu încercate.

* CĂTĂLINA LILIANA  - A murit un Titan! Dar mulţi din Senat nu cred că ştiu semnificaţia acestui cuvînt. Ruşine vouă în frunte cu Tăriceanu! Dovada: Vă este frică de el şi după moarte! Îi arătaţi cît de mici sînteţi. Unul ca el se naşte o dată la  cîţi ani? Vadim merită să fie depus în Senat! Nu îi ajungeţi nici la degetul mic! Ruşine! Ruşine! Ruşine! Nu ştim să ne apreciem adevăratele valori.

* CARMEN PIRNEA -  Dumnezeu să-l ierte! Dacă ajungea preşedinte eram departe, nu mai aveam atîţia hoţi în guvern.

* PETRIŞOR LĂCUSTEANU - Un mare patriot! Mulţi îl regretăm pe acest om. Dumnezeu să-l odihnească în pace!