Pentru împrospătarea memoriei Armata Româna, între doi iresponsabili: Babiuc si Robciuc

Nici nu s-a uscat bine cerneala cu care, în numărul trecut, elogiasem Oastea Ţării, şi iată că s-au produs două tragedii năucitoare. Ambele sînt de natură să afecteze grav imaginea acestei instituţii fundamentale a ţării, care, la ultimele sondaje, era respectată profund de peste 90% din populaţie. Asta, în pofida implicării clare pe care Armata a avut-o în prima fază a evenimentelor din decembrie 1989, cînd au murit oameni nevinovaţi şi la Timişoara, şi la Bucureşti, şi în alte zone ale Ţării.

Personal m-am bucurat de prietenia generalilor Vasile Milea şi Ştefan Guşe, aşa că aş putea fi suspectat de subiectivism. Dar nu se poate contesta că atunci au murit oameni. Nici acum nu-mi dau seama cum ar fi fost mai bine pentru ţara asta: Armata să rămînă fidelă Jurămîntului prestat şi să lichideze orice tentativă de lovitură de stat, care era clar făcută la porunca străinătăţii şi cu sprijin rusesc şi unguresc - sau, dimpotrivă (aşa cum s-a şi întîmplat) să treacă de partea a ceea ce unii numesc „revoluţie”, cu efectele catastrofale care aveau să se producă în cei 7 ani şi jumătate. Încă din primele săptămîni ale noii societăţi, Armata avea să cunoască, pe viu, ce înseamnă fojgăiala viermilor care, din instinct, rod şi transformă în rumeguş pînă şi cel mai tare pat de puşcă: e vorba de închegarea unei structuri de tip „comando”, mai exact a unui Comitet de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, prescurtat CADA. Faptul că în Armată, ca şi în Biserică, nu există microbul democraţiei, de mii de ani, pe nici un meridian al lumii, nu părea să-i fi descurajat prea tare pe cei care, fie din lichelism organic, fie din naivitate, au încercat să zdruncine din temelii edificiul oastei. Dar Armata a găsit anticorpii pentru anihilarea acestor provocatori, pe care i-a scuipat afară, ca pe nişte sîmburi de vişine. Şi acum vine curiozitatea cea mare: cei mai mulţi dintre animatorii CADA, după nişte ocolişuri dubioase, au revenit în fruntea bucatelor! Ca dovadă că stăpînii lor din exterior nu le ridicaseră consemnul, încă mai mizau pe „cartela” cu care îi programaseră. În orice Armată din lume, democratizare înseamnă, de fapt, destabilizare. Unul dintre ofiţerii care primiseră misiune să slăbească neapărat capacitatea de apărare a ţării este Valerian Stan. Astăzi, el a ajuns membru al Guvernului, adică secretar de Stat şi şef al Corpului de Control al primului-ministru. La aşa prim-ministru, aşa controlor şef! Acest Stan Păţitul a comis, în 6 luni, mai multe greşeli şi abuzuri decît toată Banda lui Papuaşu. În primul rînd că el însuşi e în afara Legii, fiindcă reprezintă Alianţa Civică, adică o Organizaţie Neguvemamentală (prezentă, ca atare, şi în Catalogul O.N.G. pe 1997), aşadar n-are ce căuta în Guvern. Decît dacă, fireşte, acceptăm că Guvernul româno-maghiar nu este ceea ce se cheamă un Guvern, ci un Nonguvern. În al doilea rînd, fostul ofiţeraş cu refulări de trupete pizmaş, care trăgea cu ochiul în strachina colegilor, la popotă, să vadă cine a primit bucata de carne macră şi ce relaţii are cu bucătăreasa nurlie, ei, bine, el, acest Stan se ocupă, efectiv, cu vînarea de oameni. Desigur, i-am cere prea mult dacă l-am trimite la autorul sintagmei „vînătoarea de vrăjitoare”, care nu e altul decît istoricul francez Jules Michelet (în studiul „Vrăjitoarea”, din 1862), mare amic al Poporului nostru, poate din pricina asta a avut atîta priză la români această practică... În al treilea rînd, nu pot înţelege cum e posibil ca, în fiecare lună, şi Guvernul Ciorbea, şi acest comic trist, cu figură de contabil acru ca o piatră vînătă pe nume Stan, se prezintă să dea raportul, cu public, în faţa Alianţei Civice! Ce fel de instanţă reprezintă această gaşcă de răufăcători, în frunte cu femeia prefăcută, Ana Blandiana, care, dacă ar mai fi trăit acum amantul ei kominternist, etnicul găgăuz Gogu Rădulescu, ni l-ar fi trîntit plocon pe cap, ca şef al Statului? Unde se va opri oare fata popii legionar Coman, care debuta la începutul anilor ’60 cu poezii închinate lui Vladimir llici Lenin, după care a voiajat prin vreo 40 de ţări ale lumii, pe banii comuniştilor, pentru ca, în final, în 1989, să dea dovada „talentului” său, publicînd o poezea pentru copii handicapaţi, despre un motan cu codificarea sub coadă, pe nume Arpagic? A început să-mi fie ruşine că, în urmă cu 30 de ani, student fiind, am cunoscut-o în redacţia revistei „Amfiteatru” pe această creatură megalomană şi răzbunătoare, care sub o mască de kabuki cu gene năclăite de rimel, din care bate ca cioara din aripi, ascunde un suflet urît, de muiere adulteră şi fără Dumnezeu. Lumea nu a uitat cum a desfiinţat ea revista „Luceafărul”, în ianuarie 1990, mărşăluind pe culoarele tipografiei de la Casa Scînteii, într-o haină lungă de piele, ca Femeia-komisar din „Tragedia optimistă” de Vsevolod Vişnievski. Şi nu a uitat nimeni cum s-a urcat ea pe scenă, tot într-un ianuarie - 1992 - la Sala Palatului, pentru a-l prezenta elogios, cu vocea ei mai falsă decît Vodca Rasputin, pe cel care avea să devină marele tîlhar al Primăriei Generale a Bucureştilor, Crin Halaicu. Apropo, de acest infractor miliardar de ce nu s-o atinge actuala Putere, lui de ce nu-i pregăteşte Valerian Stan nici un Dosar Penal - nu cumva ca să nu o supere pe matroana bordelului politic al Alianţei Civice? Maniera în care Ana Blandiana face pe gazda grijulie a celeilalte gloabe pe care a pariat - Victor Ciorbea -, aerul ei veşnic mirat şi obosit, de conştiinţă a naţiunii, care e îngrijorată de soarta Ţării, analizînd cu toată responsabilitatea, măi, tovarăşi, în faţa „societăţii civile” cît la sută s-a îndeplinit din Contractul cu România, în vreme ce bolnavul naţional Ciorbea declară că C.D.R. nu are nici o obligaţie faţă de populaţie, fiindcă populaţia nu i-a votat cum trebuie, ca să aibă o majoritate absolută, deci ce atîtea pretenţii - toate acestea, filmate în decorurile somptuoase ale Casei Monteoru (Uniunea Scriitorilor), intră într-o rezonanţă ca de geamuri sparte cu imaginile muncitorilor udaţi pînă la piele, ca nişte cîini flămînzi, care nu mai au puterea nici măcar să se tragă sub o streaşină ori cu priveliştea minerilor carbonizaţi. Ce-aţi făcut din Ţara asta, mă, nenorociţilor? Cine v-a învăţat jocul acesta diabolic de a paraliza orice acţiune în folosul celor mulţi şi necăjiţi, fiindcă voi sînteţi elita, nu-i aşa?! Neîndoielnic, locul lui Stan este la Castelul Bran, în sarcofagul pe care îl pîndesc turiştii străini, doar-doar va ieşi, pe la miezul nopţii, Dracula. (Acesta e ghinionul epocii noastre: prea mulţi Vlad - şi Vlad Roşca, şi Vlad Soare - şi nici un Ţepeş!). În al patrulea rînd, prin epistola de susţinere totală a procurorilor Mocuţa şi Jipa, acuzaţi de corupţie de către un cap al Mafiei ţigăneşti, Valerian Stan devine complice la fraudă. De altfel, sîntem informaţi că la ultima întîlnire a bandei ce-şi zice (după model străin) Alianţa Civică, o altă odraslă de legionar, ca şi Ana Blandiana - l-am numit pe Gabriel Liiceanu -, a avut o criză de paranoia şi-a urlat: „Toţi comuniştii şi securiştii trebuie exterminaţi!”. Asta s-a întîmplat în iunie 1997, ţineţi minte! De ce vrei tu, mă, ţigane, să ucizi 4 milioane de români care au fost membri ai P.C.R.? Ce pui de năpîrcă muşcă din inima ta, în aşa fel încît să conduci de faţadă o editură cu numele „Humanitas”, dar în adîncul sufletului să vrei să faci crime împotriva umanităţii şi să fii un asasin în massă mai odios decît Hitler şi Stalin la un loc? Să trecem la un alt membru marcant CADA, care a cunoscut şi el o scurtă penitenţă, revenind apoi în rîndul din faţă: Nicolae Alexandru. Inodor, insipid, incolor. O nulitate, din toate punctele de vedere. Dar, cu concursul altei nulităţi Petre Roman-Neulander, a escaladat, ca un păianjen, palierele carierismului. Mai întîi, a intrat în francmasonerie. Pe urmă, din calitatea de membru al Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor, l-a apărat, în 1994, pînă-n pînzele albe, pe infractorul dovedit Niculae Spiroiu. Apoi, după alegerile din noiembrie 1996, a fost avansat: a devenit preşedinte al Comisiei de Apărare din Senat. În această calitate, s-a făcut remarcat prin cîteva performanţe penibile: 1) S-a tot băgat în vorbă cu diplomaţi şi militari occidentali, fără a şti măcar o boabă în vreo limbă străină; 2) De cîte ori a luat cuvîntul în Parlament, a stîrnit hohote de rîs, prestaţia lui fiind a unui tanchist beat şi răguşit; 3) O mostră din „inteligenţa” acestui Fane Spoitoru al Armatei: „Fenomenele paranormale sînt cele care depăşesc normalul” - a declarat el „Jurnalului Naţional”, nr. din 10 iunie 1997; 4) În timpul Discursului meu cu privire la Moţiunea de Cenzură, acest Nicu Sandu se postase în prima bancă şi ţipa ca un disperat, cu ochii scoşi din orbite, către ministrul de Interne Gavril Dejeu: „Arestaţi-l! Aresta-ţi-l!”. Iată, deci, cine conduce un organism atît de important cum este Comisia Senatorială pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională! Vorba e: cine apără Senatul de preşedintele Comisiei de Apărare? Şi cine apără Ţara de ministrul Apărării? Am ajuns, aşadar, şi la „artileria grea” a P.D.-F.S.N. Adică la miniştri. În numai 6 luni de participare la guvernare, P.D.-F.S.N. a coborît de la 12% la 5%, ceea ce reprezintă cea mai năucitoare prăbuşire înregistrată vreodată de un partid parlamentar, într-un timp aşa de scurt; în ritmul acesta, nu-i de mirare ca sondajele toamnei să-l facă „pierdut” de pe scena partidelor parlamentare, pe undeva, pe sub brăcinarul lui 3%... Performanţele lui Adrian Severin în fruntea Ministerului de Externe s-au văzut, ele se înscriu la capitolul „trădare naţională” şi nu vor rămîne nepedepsite. Care sînt însă performanţele aceluia care conduce celălalt minister-cheie al României, şi anume Apărarea? Poate sta acest Babiuc pe scaunul unde, odinioară, au stat mari capacităţi şi patrioţi (fie civili, fie militari) ca Al. Averescu, Nicu Filipescu, Ionel I.C. Brătianu, Eremia Grigorescu? La şedinţa de învestitură a Guvernului Ciorbea, în 12 decembrie 1996, întrebam public care sînt acele calităţi ale acestui personaj, care l-au făcut ca în 7 ani să conducă 3 ministere vitale pentru orice ţară, şi anume Internele, Justiţia şi Apărarea?! Fostul lider sindical nu mi-a răspuns atunci, încă nu căpătase insolenţa sinistră cu care tratează acum Parlamentul. Vin astăzi şi întreb, dar nu pe Victor Ciorbea (fiindcă el nu mai ştie pe ce lume trăieşte), ci corpul ofiţeresc şi trupa: ce-a făcut tizul lui Victor Ciorbea, şi anume Victor Babiuc, în mai mult de 6 luni de cînd vă e ministru? Fie-mi îngăduit să dau tot eu răspunsul, deocamdată: şi-a dus la îndeplinire, pas cu pas, misiunea distructivă pe care a primit-o de la Mafia şi Francmasoneria care, dintr-un obscur jurist cu cap de Dem Rădulescu trist, l-au făcut un abonat permanent al celor mai importante funcţii din Statul Român. Iar această misiune este DEMILITARIZAREA ARMATEI! Paradoxal, dar acestea sînt datele problemei. Acest rutean fără nici o legătură cu Neamul Românesc, împreună cu Nicolae Alexandru (care îşi lustruieşte cam de 100 de ori pe zi insigna de francmason, pentru a pricepe lumea cine e!) şi alături de alte „cozi de topor” s-au jurat să pună pe butuci Armata. În spatele lor, ca un duh malefic, stă un alt minoritar obraznic, care parcurge acelaşi traseu pe care 1-a parcurs tatăl lui, generalul NKVD Valter Nemethi Neulander. Dacă tatăl distrugea Armata Română în numele Bolşevismului, fiul a primit poruncă să o lichideze în numele Mondialismului. Crima e aceeaşi. Nu vi se pare ciudat că, de cînd a intrat în Parlament, din 1992 şi pînă acum, acest evreu s-a repezit mai întîi în gîtul Armatei? În legislatura 1992-1996 a cerut şi a obţinut, la negocieri, să fie preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, iar în noua legislatură a cerut şi a obţinut, pentru oamenii lui de paie ude, preşedinţia Comisiei de Apărare din Senat şi funcţia de ministru al Apărării. De ce se tot învîrte agentul ăsta străin (KGB, Biroul 2 francez ş.a.) aproape în exclusivitate în jurul sistemului de apărare a ţării? Ce misiune are? Dar, să revenim la Babiuc. Un zero absolut în toate domeniile. Cu un pospai de cultură de tip „calendar de perete”, fără nici un fel de kharismă personală, orator inexistent şi organizator de harababură, acest Babiuc a reuşit să facă în 6 luni cam cît au făcut într-o noapte cei 700 de atenieni care fuseseră tăinuiţi în burta Calului Troian. Adică masacru. Fireşte, atunci cînd nu voiajează peste hotare, pentru că asta-i damblaua lui veche, încă din 1990, n-a rămas nevizitată nici o ţară mai importantă, din Japonia pînă în S.U.A. şi aproape toate statele Europei. Efectul muncii sale? Se aude şi acum răsunetul acestor acţiuni, ca o măslină într-o gamelă goală! În mod normal, dacă România ar fi fost cu adevărat o ţară civilizată, unde să triumfe valorile şi competenţele, acest Babiuc vindea Babic sau Ghiudem la Piaţa Matache, sau ducea la ochii miopi zarurile de table, pe Aleea Microbiştilor Pensionari din Cişmigiu. Dar România nu e o ţară normală. S-au pus la bătaie bani grei şi logistică puternică pentru a deveni batjocura Europei. Sîntem pedepsiţi cu asprime fiindcă am îndrăznit să dovedim Umanităţii că Poporul Român are geniu, că poate ridica edificii monumentale numai prin forţă proprie şi cu materiale autohtone. Noi n-avem voie nici măcar să batem la fotbal o adunătură de pescari islandezi, fiindcă imediat se încontrează Gheţarul cu pricina şi nu mai pupăm noi NATO. Cine ştie, poate că şi cucerirea Cupei Campionilor Europeni la fotbal, în mai 1986, tocmai de către echipa ARMATEI ROMÂNE, ca şi cucerirea de către aceeaşi echipă a Supercupei Europei, ca şi multe alte izbînzi - probabil au şifonat peste măsură orgoliul acelora care cred că numai ei au dreptul la bucurie, la demnitate naţională. Un lucru e sigur: sub conducerea acestui Victor Bambilici, Armata înregistrează cel mai mare număr de sinucideri şi accidente din întreaga sa Istorie! Pur şi simplu, ţara e năucită de veştile care parvin, aproape zi de zi, din această instituţie care ar trebui să fie a ordinei, şi disciplinei, şi echilibrului. De la morţii care se întorc în România sub drapelul Tricolor, fie din Angola, fie din Bosnia şi Albania, şi pînă la morţii care ilustrează o stare de debusolare şi o proastă instrucţie şi pregătire de luptă, orice începe să fie posibil în Armia Română. Domnule Babiuc, dumneata ai dormit liniştit în noaptea în care ai aflat că un soldat a violat o bătrînă de 94 de ani? Ai încercat măcar să stai de vorbă cu nefericitul ăsta, care a şocat o ţară întreagă, printr-un act de o barbarie fără precedent? Nu eşti ministrul Oştirii? Nu te simţi ca un părinte? Sau poate nu ştii să iei din funcţia asta decît aspicul gustos al protocoalelor, al ospeţelor, al cabanelor de vînătoare, al voiajurilor peste hotare, pe scurt, al PUTERII?! Dar cutremurul sufletesc cel mai mare la provocat un alt militar în termen. E vorba de Sorin Robciuc, cel care l-a asasinat pe băieţelul de 10 ani Lucian Anghel, care mînca nişte dude în curtea Unităţii Militare 01735 din Focşani. Pur şi simplu, acest Robciuc a dus puşca la ochi, ca la o stîrpire de ciori dăunătoare, şi l-a împuşcat drept în inimă pe acel înger de copil! (Aici, poţi fi fericit, d-le Babiuc, măcar dintr-un punct de vedere - conaţionalul matale, Robciuc, a luat nota 10 la trageri, bun ţintaş, nimic de zis, i-ai asigurat o pregătire nord-atlantică pe cinste!) „Au, ce doare!” - se văita Lucian, apăsîndu-şi rana cu palma, în braţele surorii sale Laura, şi ea tot un copil, în vîrstă de 13 ani. Copilul, ca o dudă coaptă! Sau ca pupăza din tei! Carevasăzică, am ajuns să trăim vremuri de adîncă ruşine naţională, cînd facem pe noi la cea mai mică mîrîială a Ucrainei şi ascundem armele la spate, ca nu care cumva să ne vadă Europa şi S.U.A. că sîntem înarmaţi, dar le scoatem imediat cum e vorba de vreo joacă macabră. Oameni buni, ciupiţi-mă zdravăn sau daţi-mi două palme, ca să mă conving că nu visez: chiar e adevărat că un recrut, încorporat cu acte în regulă şi cu vizita medicală de rigoare, a ridicat pistolul mitralieră şi a executat „foc la gura ţevii”, ucigînd un copil de români care se căţărase într-un dud, probabil de foame?! Nu sînt absurd şi admit faptul că pretutindeni în lume, mai ales în jurul armelor de foc, se produc accidente. Dar la Focşani n-a fost vorba de un accident. Martorii-copii nu mint, degeaba încearcă unele publicaţii necinstite şi nişte „anchetatori” ticăloşi să-i acuze de declaraţii confuze - puştii care erau... în bătaia puştii i-au auzit pe soldaţi zicînd că, dacă nu coboară, îi vor împuşca, după care l-au văzut pe nemernicul de Robciuc potrivindu-şi arma pentru tragere, aşadar n-a fost o scăpare a glonţului pe ţeavă, cum încearcă unii şefi ai lui să-l scoată basma curată. Dincolo de acest caz particular, care a stupefiat o ţară întreagă, se cască prăpastia unei serii de întrebări ceva mai generale: cu ce se ocupă acum, de fapt, Armata Română? De apărat hotarele ţării văd că nu le apără, intră ungurii prin ele ca prin brînză, ca şi rackeţii ucraineni şi tot felul de bandiţi sau călători clandestini, fiindcă, nu-i aşa, graniţele s-au spiritualizat. De întregit harta României Mari nici nu poate fi vorba, noi sîntem la „grupa mică”, n-avem dreptul nici să deschidem gura, fiindcă ne altoieşte, scurt, guvernanta nemţoaică. De ridicat edificii şi de muncit pentru acest Popor, contracost - cum s-a petrecut în perioada 1947-1989 (Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Centrul Civic, Metroul, marile şantiere de irigaţii, strînsul recoltei, stăvilirea efectelor inundaţiilor şi ale cutremurelor etc.) iarăşi nu se poate spune nimic, întrucît vechilii străini nu îngăduie aşa ceva. Pe alte meleaguri, da. Armata Română are dreptul, ba chiar obligaţia, să repare drumuri şi poduri, să dea de mîncare la populaţie, să îi ferească pe oameni de tîlhari etc. Prin urmare, nici una dintre ocupaţiile majore, care au adus atîta onoare hainei militare, nu mai este asigurată. Şi atunci întreb şi eu din nou, cu încăpăţînarea cupletelor lui Constantin Tănase: ce face Armata Română, cu ce se ocupă ea acum, în anul de graţie 1997? Mi se va răspunde, poate, că se pregăteşte pentru... intrarea în N.A.T.O.! De ce? Ca să asigure... flancul sudic! Cam acesta e limbajul de lemn al noii noastre clase politice, care a făcut un rău uriaş Poporului Român. Dar nici cu N.A.T.O. nu ne-am lămurit, pentru că la 24 de ore după ce Babiuc a împuşcat pe copil în inimă, sub ochii miopi ai ministrului Robciuc (aici cred că am încurcat puţin numele, le aranjaţi dvs. la loc), s-a petrecut o tragedie de proporţii copleşitoare: la Timişoara s-a prăbuşit un avion cu reacţie, pilotat chiar de şeful Aviaţiei militare româneşti, generalul Ion Stan! În mod fulgerător, atît generalul Stan, cît şi căpitanul comandor Gh. Creţu, au fost dezintegraţi. Dacă pînă acum fusese vorba de MlG-uri, accidentele fiind oarecum justificate prin uzura fizică şi morală a aeronavelor, de data aceasta avem de-a face cu un avion cehoslovac, de tipul L-39, fabricat nu în anii ’60, ci în anii ’80. Ştiţi unde începe delirul? Acolo unde ne dăm seama că, în clipa în care s-a prăbuşit cu avionul chiar şeful suprem al Aviaţiei noastre militare, din toate eforturile PRO-NATO s-au ales praful şi pulberea! Tocmai unde ne credeam şi noi mai tari (Armata, Vlaicu, Vuia, Coandă etc., etc.), suntem, de fapt, în fundul gol. Ce fel de organism militar auster şi performant poate fi acest NATO, încît să se lege la cap cu o Armată unde avioanele cad ca muştele năucite de flitul cu Muscamol, şi unde, într-un an şi jumătate, au murit nu mai puţin de 3 generali în catastrofe aviatice?! E vorba de Ion Bunoaica, loan Eugen Sandu şi, iată, Ion Stan. Dumnezeu să-i ierte şi să-i primească la sînul Lui pe toţi.

Am scris cu inima cernită aceste rînduri. Aş fi vrut să nu am prilejul să le scriu vreodată. Nu sînt nici un pescuitor în ape tulburi şi nu am avut niciodată cinismul de a mă lăuda cu formula „noi am avut dreptate”, sau „ce v-am spus noi?”. Dar faptele sînt fapte. În Armată se petrec lucruri nefireşti. Familiile îşi trimit fiii la Oaste şi, după un număr de zile, unii dintre ei se întorc morţi, sau omoară ei pe cîte cineva, ori dezertează, fură, tîlhăresc, violează. Nu mai vorbesc de proliferarea cazurilor de homosexualitate, care au ajuns să concureze cu acelea din puşcării. Ceva nu e în regulă. Microbul disoluţiei începe să pună stăpînire şi pe „marea mută”. Dacă aşa ceva înseamnă „reformă” şi „modernizare”, mulţam fain, dar nu servim. Aşa cum nu servim nici propaganda monarhistă, pe cît de stupidă, pe atît de periculoasă, pe care o face prin mijlocirea presei şi a luărilor de cuvînt un alt politruk civil care a fost strecurat în fruntea M.Ap.N.: aşa-zisul „ţărănist” Dudu Ionescu, care, Doamne iartă-mă, mai bine ar fi cules el dude în locul acelui prichindel nevinovat, că tot nu-l perfora glonţul, fiindcă poartă la inimă icoana lui Coposu. lată ce declară, stupefiant, acest marţafoi cu chelie de pepene, sau de călugăr iezuit, text reprodus din presa de săptămîna trecută: „Regele Mihai este unul dintre marii români pe care îi are ţara asta... Maiestatea-sa s-a pus la dispoziţia Poporului Român din momentul în care s-a născut. Este una dintre personalităţile cunoscute cu un trecut impecabil din punct de vedere moral... A nu-l recunoaşte pe Regele Mihai e ca şi cum nu ţi-ai recunoaşte părinţii”. Poate Armata să urmeze ordinele unui asemenea papiţoi, care, pe deasupra, e şi de o incultură revoltătoare? Nu voi înceta să iubesc Armata Română. Dar trag un semnal de alarmă: dincolo de dramele propriu-zise, sub tăvălugul cărora se zdrobesc destine, se poate petrece o dramă infinit mai mare, şi anume pierderea încrederii populaţiei în Armată. Fiindcă dacă zi şi noapte tot se petrec asemenea nenorociri, fără ca măcar cineva să pună piciorul în prag şi să fie pedepsiţi nişte vinovaţi, atunci opinia publică nu va mai acorda Oştirii creditul moral de pînă acum. Iar ea, Oştirea, va coborî chiar sub pragul de credibilitate al Parlamentului. Măcar în Parlament nu mor oameni, decît, cel mult, de rîs, atunci cînd îşi fac potecă la microfon aceşti „comici vestiţi” ai ecranului, pe nume Ticu, Dide şi Ciment, care, la un loc, s-ar putea să aibă cei 22 de ani de şcoală ai mei. Dovada că Armata a ajuns o Cenuşăreasă căreia tot îi şterpelesc condurul de argint gangsterii politici este ceea ce se petrece acum la Clubul Sportiv Steaua. Cine trage toate sforile? Tot Babiuc, cu partidul lor de minoritari lacomi şi neobrăzaţi. Înainte de-a da la tipar acest articol, am aflat ceva incredibil:  scandalul de mahala pe care acest nătărău, care n-a produs în viaţă decît mătreaţă şi care crede că e ministru, i l-a făcut generalului Cornel Oţelea, preşedintele Clubului Steaua. Mărturisesc, sub cuvînt de onoare, că scena nu mi-a fost relatată de fostul mare sportiv, cu care nu m-am mai văzut de la Finala Cupei, ci de cineva care, pur şi simplu, a auzit prin fereastra deschisă istericalele dulăului Babiuc: „Cum de ai dat voie lui Vadim să stea în spatele preşedintelui ţării, la decernarea Cupei? De ce l-ai invitat pe urmă la sărbătorirea Clubului şi i-ai dat şi cuvîntul? Ce înseamnă toate astea?”. Răspunsurile lui Oţelea s-au auzit ceva mai slab, fiindcă omul e nu numai extrem de civilizat, ci şi suferind de inimă: „Domnule ministru, eu nu pot să-i spun unui senator şi preşedinte de partid unde să stea în tribună, la meci. Mai ales că dl. Vadim era invitat oficial al Federaţiei. În privinţa festivităţilor de la Cercul Militar Naţional, el a venit ca un vechi suporter al Clubului Steaua, ca prieten al fotbaliştilor, care i-a însoţit peste tot. Cu ce-am greşit noi că l-am invitat?”. A urmat o nouă „suită” la trompetă a miopului care nu distinge o stea de general român de una de pe Sinagogă lansînd incriminări şi reproşuri de neam prost. El avusese neruşinarea să chiulească de la ambele manifestări sportive, deşi era de datoria lui să fie alături de Clubul-Emblemă al Armatei, dar îmi scotea mie ochii că de ce-am participat. Cine eşti tu mă, ratatule, să-mi faci mie program, care sufăr pentru Steaua de 40 de ani? Acest Babiuc s-a văzut stăpîn pe Armată şi grof peste echipa Steaua, pe care a dat ordin să o privatizeze, în două săptămîni, Marcel Puşcaş. E jale mare la Steaua, jucătorii sînt îndureraţi, antrenorul Dumitru Dumitriu - după două eventuri consecutive, Cupă şi Campionat, şi după 4 participări în Liga Campionilor - nu merită să fie lăsat la cheremul unor borfaşi de partid, care nu urmăresc decît să stoarcă milioane de dolari din glorioasa firmă a Stelei. Fac apel la corpul ofiţeresc şi, mai ales, la generali şi la veteranii de război: dacă a mai rămas vreo brumă de Onoare în Armata Română, atunci vă rog să împiedicaţi, cu orice preţ, distrugerea deliberată a celui mai prestigios Club Sportiv al ţării! Partidul trădătorilor de ţară (Severin) şi al proxeneţilor (Dide) e pe cale de dispariţie, ca mîine n-or să mai rămînă din el decît vreo cîteva celule la Jilava, dar Steaua noastră fermecată e destinată să strălucească pe boltă încă vreo cîteva generaţii! Observaţi, rogu-vă, că de Marcel Puşcaş încă n-am scris nimic. Dar să-l ferească Dumnezeu să mă ocup de el! În fond şi la urma urmei, Robciuc nici nu există. El nu e altul decît Babiuc care vrea să joace Armata la Robingo...

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“,

nr. din 20 iunie 1997)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2222 / 23.07.2011

Încă o dovadă că noi şi numai noi le spunem românilor adevărul: LUNI SEARĂ, LA ANTENA 3, VADIM A ANUNŢAT CĂ BĂSESCU VA FACE ARESTĂRI MASIVE LA VĂMILE DE PE CLISURA DUNĂRII, IAR MARŢI DIMINEAŢĂ „GORILELE” CHIORULUI AU PUS CĂTUŞE LA 140 DE OAMENI (?!)

 

Marţi, la orele 6 dimineaţa, Traian Băsescu a confirmat ceea ce noi am anunţat încă de săptămîna 
trecută, şi anume că spectacolul arestării vameşilor va continua în această lună pe graniţa de Vest, la vămile României cu Serbia. Întocmai în stilul celebrei prigoane staliniste, din anii ’30, cînd, pentru a-şi consolida puterea, gruzinul şi-a arestat camarazii, dar şi largi categorii profesionale şi ofiţeri de carieră ai Armatei, ca să înăbuşe orice rezistenţă, şi Traian Băsescu a arătat românilor că are pe dracul în el. 

Prin arestările vameşilor şi poliţiştilor de frontieră, bîlci grotesc, început săptămîna trecută la Vama Siret şi continuat cu prigoana de la punctele de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin, în nebunia lui halucinantă, Traian Băsescu încearcă să împuşte doi iepuri. Mai întîi, el vrea să arate europenilor că în România se depun eforturi pentru combaterea corupţiei din vămi, aşa că trebuie să fim admişi în Spaţiul Schengen. Numai că Europa nu dă doi bani pe hei-rupismul ăsta bolşevic. În al doilea rînd, Muribundul vrea să-i dea o lecţie lui Vasile Blaga, care, în ciuda faptului că săptămîna trecută primise un avertisment, prin arestările de pe graniţa de Est, nu a vrut să reintre în pluton şi să răspundă la comenzile lui politice.

Surse din cadrul organelor de cercetare penală, care au declanşat marţi dimineaţă circul, ne-au spus că acţiunea era programată în cel mai mare secret, iniţial pentru ziua de joi, dar faptul că luni Vasile Blaga a refuzat să vorbească cu Traian Băsescu a devansat operaţiunea, astfel că 140 de vameşi şi poliţişti de frontieră au fost băgaţi în autobuze şi elicoptere şi aduşi la Bucureşti. Acţiunea a fost gîndită şi regizată ca pentru un spectacol cinematografic, ca dovadă că cei 140, ridicaţi la grămadă, au fost înghesuiţi în autocare, pentru a fi transportaţi la Bucureşti, iar şefii urcaţi în elicopter. Dat fiind numărul mare de „suspecţi“, dacă această operaţiune ar fi fost una legală, era mai simplu, mai economic şi mai eficient ca la Parchetele locale să se deplaseze procurorii de caz, iar ancheta să aibă loc cel mult în municipiile reşedinţă de judeţ din teritoriu. Numai că spectacolul separării şefilor de restul reţinuţilor şi transportarea lor cu elicopterul la Bucureşti nu sugerează doar graba cu care procurorii doresc să îşi facă datoria, ci a avut şi un scop concret. Viclenia constă în faptul că fiecare dintre aceşti şefuleţi trebuia audiat înainte de sosirea celor mulţi la anchetă, pentru a putea fi tras de limbă, şantajat, ameninţat şi eventual convins să facă declaraţii împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, şi a lui Vasile Blaga, personaje pe care Traian Băsescu vrea să le tîrască într-un scandal public de proporţii, în cazul în care nu renunţă la planul lor de a scoate PDL-ul de sub controlul său. Sînt vizaţi, pentru a se colecta declaraţii împotriva lui Blaga şi Frunzăverde, şi alţi capi locali ai PDL, în principal parlamentari, despre care se ştie că merg pe mîna fostului ministru de Interne şi care au fost prezenţi, luni seară, la întîlnirea organizată de Buldog pentru a discuta debarcarea lui Traian Băsescu. Conform informaţiilor noastre, aceştia sînt deputaţii PDL de Caraş-Severin Gheorghe Hogea, Iosif Secăşan, Valentin Rusu, precum şi deputatul PDL de Timiş Gheorghe Ciobanu.

http://tricolorul.wordpress.com/2011/02/09/inca-o-dovada-ca-noi-si-numai-noi-le-spunem-romanilor-adevarul-luni-seara-la-antena-3-vadim-a-anuntat-ca-basescu-va-face-arestari-masive-la-vamile-de-pe-clisura-dunarii-iar-marti-dimineata/ 

A apărat Ştefan cel Mare creştinătatea?

Domnul Marius Diaconescu, lector la Facultatea de Istorie, ne-a arătat că voievodul român nu avea cum să facă acest lucru. Iar constatarea sa cea mai interesantă este aceea că Moldova nici nu se găsea în calea turcilor, care urmăreau să ajungă în inima Europei. Aşadar, Moldova nu avea cum să apere Ungaria sau Polonia, din moment ce se afla, din punct de vedere geostrategic, în afara cîmpului de acţiune al armatei otomane. Drumul turcilor spre inima Europei pornea de la Sofia, trecea prin Belgrad şi Buda, ca să ajungă la Viena. Făcînd aceste afirmaţii, cred că era prudent din partea d-lui Diaconescu să precizieze că această ipoteză a fost formulată de P.P. Panaitescu, în studiul său, intitulat ,,De ce nu au cucerit turcii Ţările Române”. Ne-ar fi arătat, în felul acesta, că se sprijină pe o autoritate în materie de Istorie medievală. După care, era obligat să cerceteze şi să verifice dacă nu cumva a existat şi o altă ipoteză, care s-o infirme pe aceea a lui Panaitescu. Ar fi aflat că Panaitescu însuşi întocmise un alt studiu, în care arăta că nu numai francezii şi englezii au avut un ,,război de o sută de ani”, ci şi românii. Războiul lor începea cu prima confruntare dintre turci şi români şi se încheia cu războaiele purtate de Ştefan cel Mare împotriva turcilor. Iar P.P. Panaitescu mai afirma ceva, şi anume că războiul susţinut de români le-a permis europenilor să se organizeze militar şi să producă armele cu ajutorul cărora să poată contracara puterea militară a turcilor. Un punct de vedere, pe care l-a formulat, mai înainte, un medievist de talia lui Ferdinand Lot, într-o ,,Istorie militară a Evului Mediu”. Lot arăta că occidentalii se ocupau de luptele sterile dintre ei, neglijînd faptul, important pentru Europa, că luptele împotriva tătarilor şi turcilor, duse de popoarele din Răsăritul Europei, printre care se numărau şi românii, le ofereau vest-europenilor răgazul de a se putea organiza, pentru a putea face faţă ofensivei otomane spre Centrul Europei. Istoricul P.P. Panaitescu obişnuia, uneori, să construiască o ipoteză, pentru ca, ulterior, să iniţieze o alta, ce o contrazicea pe prima, iar în materie de Istorie militară, cunoştinţele medievistului nostru erau destul de şubrede. După consultarea opiniilor lui P.P. Panaitescu, obligatoriu pentru dl. Diaconescu ar fi fost să le confrunte cu documentele vremii, pentru a afla cînd a avut P.P.P. dreptate. Un ienicer sîrb, pe nume Mihailovici de Ostroviţa, mărturisea că l-a auzit pe sultanul Mahomed spunînd: ,,Atîta vreme cît Chilia şi Cetatea Albă sînt ţinute şi stăpînite de români, iar Belgradul sîrbesc de către unguri, noi nu vom putea avea nici o biruinţă”. Se înţelege că este vorba de dorinţa turcilor de a ajunge la Roma şi la Viena.


O altă mărturie preţioasă – dat fiind că ea aparţine unui contemporan al acelor vremuri – este scrisoarea lui Matei Corvin, adresată, la finele lunii ianuarie 1476, regelui polon. Atunci, regele s-a hotărît să pornească lupta cu turcii, începînd cu ofensiva de cucerire a Cetăţii Şabaţului şi a Şebreniţei. În fruntea trupelor regale care au realizat o asemenea ispravă se aflau căpitanii regelui, Vlad Ţepeş şi despotul sîrb Vuk Brancovici. Regele Ungariei îl anunţa pe regele Poloniei că, în ceea ce îl priveşte, va pregăti o mare armată pe uscat şi o flotă puternică, iar, în vara anului 1476, îi va ataca pe turci. Era sigur de succes, deoarece îi avea ca aliaţi pe domnitorii celor două ţări româneşti. El preciza, la un moment dat, că cele două ţări ,,au stat totdeauna şi stau, şi acum, la hotarele turcilor; sînt, acum, o sută de ani de cînd turcii se bat cu acea ţară (e vorba de Ţara Românească – n.a.), iar pînă acum nu i-au stricat deloc (pe români – n.a.), şi numai Dunărea îi desparte”. Aşadar, Matei Corvin a fost acela care remarca, înaintea lui P.P. Panaitescu şi a lui Ferdinand Lot, faptul că românii au apărat, timp de o sută de ani, linia Dunării.

P.P. Panaitescu avea, şi el, dreptate, dar ipoteza lui devine valabilă numai după cucerirea Belgradului de către turci, în 1521. Abia atunci direcţia principală de atac spre Centrul Europei trecea prin Belgrad şi Buda. Dar, nici atunci rostul strategic al Moldovei nu a fost diminuat. Într-o scrisoare pe care i-a adresat-o regelui Ioan Albert al Poloniei, Vladislav al Ungariei considera Moldova ca fiind o pavăză pentru cele două regate (quedam antemuralia). Baiazid al II-lea îi scria hanului tătar, în 1502, îndemnîndu-l să atace Moldova, deoarece, sublinia el, ,,dacă tu vei avea în mîna ta Moldova, atunci drumul ne va fi deschis în toate părţile lumii”. În 1498, regele Ungariei îi scria omologului său polon, precizînd, pentru a demonstra cît de importantă era alianţa cu domnul Moldovei, următoarele: ,,În mîinile acestui voievod se află temelia şi toată puterea păcii şi a liniştii între aceste ilustre regate”. De aceea, el cerea să i se dea lui Ştefan asigurări că nu va mai fi atacat şi, aceasta, pentru siguranţa celor două regate. În aceeaşi misivă, regele Ungariei menţiona că el îi alocă domnitorului român un subsidiu anual, după ce îi oferise, deja, 2 cetăţi importante din Transilvania, ,,pentru ca, măcar astfel, Ştefan să poată fi păstrat lîngă creştinătate, iar, în acest mod, duşmanilor să nu le fie deschisă calea, prin ţara sa, spre regatele creştine”.

Leonardo Massari, medicul italian trimis să-l îngrijească pe Ştefan, informa Senatul Veneţian că Moldova este ,,ca un scut pentru Europa” şi că ea trebuie ajutată împotriva turcilor; altfel, ,,Polonia şi Ungaria, şi, ca urmare, toată Italia şi întreaga creştinătate ar fi înfrînte”.

În 1524, Mihail Bocignoli scria că, dacă Sultanul ar porni un atac împotriva românilor, ,,care sînt numiţi daci, (…) socotesc că s-ar sfîrşi curînd şi cu ungurii, şi cu polonii, întrucît nu se vede să fie, la unguri, mijloace de luptă cu care aceştia să poată ţină piept” Armatei otomane. Aşa se explică de ce, în 1538, Soliman ,,Magnificul” a pornit cu o armată uriaşă să cucerească Moldova, în cele din urmă, el mulţumindu-se, însă, cu recunoaşterea dreptului său de suzeran.

Dl. Diaconescu consideră, pe un ton zeflemitor, că rolul Moldovei în apărarea creştinătăţii se reduce doar la ,,o figură de stil, specifică epocii”. Numai Matei Corvin putea, în opinia acestui ,,istoric”, să apere creştinătatea, lui Ştefan cel Mare şi Moldovei revenindu-le un rol defensiv. Aşadar, marea victorie de la 10 ianuarie 1475, de lîngă Vaslui, şi teribila campanie din 1476, încheiată, după lupte crîncene, care au durat 3 luni, cu alungarea turcilor peste Dunăre sînt, potrivit d-lui Diaconescu, simple figuri de stil. Ce ar fi trebuit să facă Ştefan cel Mare, pentru ca dl. Diaconescu să recunoască rolul domnitorului moldovean în apărarea creştinătăţii? Să fi trecut Dunărea şi să atace Constantinopolul? Este adevărat că lui Matei Corvin îi revenea sarcina apărării creştinătăţii, el lăudîndu-se că asta şi face, ca să se poată înfrupta din banii trimişi de Papă în acest scop. Matei ar fi putut să-i zdrobească pe turci, în 1462, sau în 1476, în beneficiul Ungariei şi al creştinătăţii, dar n-a făcut-o; în schimb, s-a lăudat cu faptele lui Ştefan, anunţînd Apusul că acestea i se datorează lui, deoarece domnitorul român este un simplu locotenent de-al său. Ştefan a trimis soli la Roma, ca să arate Papei că el este unicul stăpîn în ţara sa, iar veneţienii au trimis, şi ei, emisari cu acelaşi mesaj, stabilindu-se, în acest mod, meritele ce i se cuveneau voievodului român. Înfrîngerea Ungariei, la Mohaci, în 1526, şi transformarea, mai apoi, a Cetăţii Buda în paşalîc turcesc s-au datorat politicii greşite duse de Matei Corvin. În loc să slăbească puterea otomană, el a cucerit Viena.

Termenul de ,,apărare” înseamnă ,,luptă defensivă”. Apărîndu-şi ţara, Ştefan a apărat, implicit, creştinătatea, aşa cum au arătat martorii evenimentelor de la acea vreme.

MANOLE NEAGOE


http://rromare.wordpress.com/2011/02/08/a-aparat-stefan-cel-mare-crestinatatea/

Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)

După mai multe demersuri, o adresă a Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din 30 septembrie 2004, trimisă Judecătoriei Sectorului 2 ca răspuns la cererea instanţei care avea pe rol Dosarul nr. 1949/2004 (Băsescu versus Ciuvică), avea să provoace noi valuri de acuzaţii şi dezminţiri cu privire la colaborarea „părţii vătămate“. Adresa afirma că „Băsescu Traian a fost colaborator al organelor de Contrainformaţii militare, pe timpul cît era elev al Institutului de Marină, avînd Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973“

Băsescu contraatacă: „Pînă la poliţie politică e cale lungă“

În primele momente după ce aceste noi informaţii au fost făcute publice, Băsescu a declarat că „instanţa a primit de la MApN un document falsificat de Serviciile Secrete“. Acuzaţia, extrem de gravă, s-a dovedit a fi nefondată – probabil îşi pierduse cumpătul, sub asaltul trecutului. Ulterior, autenticitatea registrului din arhivele militare a fost confirmată de conducerea MApN şi recunoscută de acesta. Dar Traian Băsescu, vicepreşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevăr, susţinea în continuare că este victima unui şantaj politic. În 30 septembrie 2004, referitor la documentul MApN, care fusese trimis deja şi se afla la Judecătoria Sectorului 2, document potrivit căruia ar fi colaborat cu Contrainformaţiile militare de cînd era pe băncile Institutului de Marină, el a dezvăluit că „am primit şi eu acest document cu 7 zile în urmă, sub formă de şantaj, de la o persoană care îmi cerea să negociez, altfel hîrtia va ajunge în dosarul de la Judecătorie. Am refuzat orice înţelegere, dar nu am făcut public documentul pe care l-am primit, pentru a nu fi acuzat de scenarită. Acum, informaţia a ajuns la presă pe alte căi decît de la mine şi pot să spun că este o încercare de discreditare puerilă“. Traian Băsescu a mai declarat că documentul (cu antetul UM 01150, care deţine arhiva MApN) face trimitere la un registru din anii 1972-1973 şi, cum este vorba de un Serviciu de contraspionaj, trimiterea ar fi trebuit făcută la un dosar, nu la un simplu registru. În mod ciudat, Traian Băsescu nu a făcut nici o precizare în legătură cu identitatea persoanei care l-ar fi şantajat - nici atunci şi nici mai tîrziu - şi nici una dintre acţiunile sale ulterioare nu arată că ar fi încercat să facă în aşa fel ca acesteia să i se administreze cuvenita pedeapsă legală - cu atît mai mult ar fi trebuit să lămurească această chestiune în Justiţie, din postura sa de preşedinte al României. Căci, în fond, este vorba de o acţiune gravă, de şantajare a unui candidat la alegerile prezidenţiale. Singurul atac a fost atunci cel la adresa „Serviciilor Secrete“, acuzate cu acea ocazie că sînt „implicate în campania electorală“: „Documentul de la „Libertatea“ (cotidianul care l-a publicat –n.n.) este similar cu cel clasificat, prezentat doar judecătoarei? Atunci, înseamnă că avem un Serviciu implicat în campania electorală şi mai ales Servicii care scot documente de dragul de a face un joc politic“, a acuzat Băsescu. Dacă cele publicate în presă corespund cu documentele depuse la instanţă, adăuga el, „înseamnă că Serviciile de Informaţii ale Armatei s-au implicat în şantaj şi în campanie electorală“, mai preciza el. Cît despre conţinutul în sine, Traian Băsescu a spus că se face trimitere doar la un registru din 1972-1973, deşi, cum este vorba de un Serviciu de Contraspionaj, trimiterea ar fi trebuit făcută la un dosar, şi nu la un simplu registru. Altfel, Băsescu recunoştea că „în 1973, cînd se zice aici că am devenit colaborator al Serviciului de Contrainformaţii al Armatei, eram în anul II, la Facultatea de Marină. În luna mai a acelui an, am avut o ieşire cu şcoala în Mediterana. Pentru a ieşi peste hotare, la vremea aceea, trebuia să completăm un formular al Serviciului de Contrainformaţii şi să trecem printr-un interogatoriu al ofiţerului de Contrainformaţii. Acesta ne-a întrebat fel de fel de stupizenii, despre felul în care se înţeleg părinţii, ce prieteni am, cu ce se ocupă, ce muzică ascult, ce rude am în străinătate şi altele de acest gen. Asta este tot. De aici pînă la poliţie politică este cale lungă“. Dincolo de aceste afirmaţii şi de cele care i-au urmat, atît ale sale, cît şi ale altora, prieteni sau inamici politici, dezlănţuite într-un adevărat carusel – urmărind aceeaşi axă a legăturilor lui Băsescu cu Securitatea –, cert este un lucru: procesul îl vătăma, în sine, mai mult decît o făcuse afirmaţia lui Ciuvică de la începutul anului 2004. De atunci încoace, Traian Băsescu nu a mai putut relua niciodată ceea ce spusese în prima declaraţie făcută în instanţă, sub jurămînt, la data de 17 martie 2004: „Nu am avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate“.

„Aţi colaborat cu Securitatea?“ „Categoric, da!“

Subiectul colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea i-a provocat acestuia replici care reaminteau, prin ritmul apariţiilor publice, de reacţiile pe care le-a avut atunci cînd fusese incriminat pentru distrugerea flotei comerciale a României. Era însă mult mai nuanţat decît în trecut, ferindu-se de afirmaţii categorice, precum cea făcută în martie 2004 în faţa instanţei, şi făcînd apel la distincţiile operate de Legea 187/1999 privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Sintagma, care i-a folosit (ca multora) de minune în demersurile publice menite să-l apere de umbrele trecutului, a fost introdusă în Lege, pe parcursul dezbaterilor parlamentare care i-au precedat adoptarea, de fostul senator jurist Corneliu Turianu. La vremea respectivă, faptul a atras reacţia iniţiatorului proiectului, Constantin Ticu Dumitrescu, care în final a renunţat la paternitatea asupra Legii. După alegerile din 2004, cînd componenţa conducerii CNSAS s-a schimbat, Corneliu Turianu a fost recompensat, cu susţinerea lui Traian Băsescu, cu un loc în Colegiul Consiliului, ca reprezentant al Partidului Democrat, care a depus eforturi de a-l propulsa chiar în obţinerea preşedinţiei acestuia, prin sacrificarea inutilă a unui valoros membru al Colegiului (silit de „disciplina de partid“ să voteze împotriva conştiinţei sale, Dan Lazea, celălalt membru al Colegiului susţinut de Partidul Democrat, a ales calea demisiei de onoare). Numai reacţia publică vehementă (inclusiv a angajaţilor CNSAS) l-a făcut pe preşedintele Băsescu, pentru prima oară huiduit public, să revină asupra acestor demersuri.

Dar, să revenim la „războiul declaraţiilor“ cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, care avea ca fundal procesul de calomnie pe care Băsescu i-l intentase lui Ciuvică la începutul anului 2004. Traian Băsescu devenise ceva mai prudent. Într-un interviu din 8 octombrie 2004, întrebat dacă a avut legături cu Securitatea, el spunea: „Categoric, da. Cine ar spune că s-a pregătit într-un institut militar de marină, pentru a ieşi în străinătate, şi spune că n-a văzut Serviciul de Contrainformaţii este mincinos (...). Eu am făcut serviciu într-un domeniu în care legăturile cu Securitatea erau pur şi simplu de serviciu“. Întrebat, în acelaşi interviu, de cînd au început legăturile sale cu Securitatea şi în ce constau rapoartele pe care le scria, Traian Băsescu a răspuns: „Din momentul în care mi-am făcut primul dosar pentru avizul de navigaţie, în Institutul de Marină. Cînd urma să plecăm în practica de anul II, ne-a trebuit un aviz de navigaţie. În acel moment, m-am prezentat în faţa organului de Contrainformaţii şi mi-am completat formularul, plus discuţiile, care mergeau pînă la a se interesa de relaţiile de familie“. În final, întrebat dacă regretă relaţia pe care a avut-o cu Securitatea, Traian Băsescu a declarat: „Nu. Pentru că făcea parte din meseria mea. Nu aveam cum să navighez, în raport cu legile Statului din acea vreme, iar astăzi să vin să spun: eu, dragi români, n-am văzut ofiţer de Securitate. Ar fi o mare minciună“. Era tocmai ce spusese, în urmă cu 6 luni, în faţa instanţei de judecată. Băsescu a fost pus în dificultate pe acest subiect şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. De pildă, cu prilejul dezbaterii electorale dintre candidaţii la Preşedinţia României, găzduită de cotidianul Adevărul în 18 noiembrie 2004, Petre Roman a amintit ce declarase Traian Băsescu, în contextul în care „colegului nostru, Adrian Vilău, i s-a găsit angajamentul la Securitate“. Atunci, Traian Băsescu ar fi spus: „Şi eu a trebuit, cînd am absolvit Şcoala de Ofiţeri, să semnez un asemenea angajament, pentru că altfel nu aş fi putut să fac carieră“. Fiindcă, de faţă fiind, Traian Băsescu a negat că ar fi spus aşa ceva, Cristian Tudor Popescu, moderatorul dezbaterii, l-a întrebat pe Petre Roman dacă poate să numească vreun martor al acelei discuţii. Răspunsul lui Petre Roman a fost categoric: „Sigur. Era de faţă toată conducerea partidului, şi Duvăz, şi Severin, şi Babiuc, şi oricine vreţi dumneavoastră“. Controversele pe acest subiect au continuat pe parcursul întregului an care a urmat succesului în alegeri al lui Traian Băsescu, devenit preşedinte al României. Faptul că instanţa de judecată l-a incriminat pe Mugur Ciuvică, în 14 februarie 2005, pentru calomnie la adresa noului preşedinte al ţării i-a servit prea puţin. În 13 decembrie 2005, Traian Băsescu avea din nou de furcă din cauza colaborării cu Securitatea, pentru că nu apăruseră nici un fel de documente lămuritoare privind natura acesteia. Războiul se purta, în continuare, pe tărîmul declaraţiilor, dar, la data de mai sus, fostul preşedinte Emil Constantinescu a cerut CNSAS redeschiderea cercetărilor privitoare la relaţia lui Traian Băsescu cu fosta Securitate. Audiat în acea zi de către Colegiu, „a ţinut un speech impecabil“, după cum s-a exprimat acelaşi Mircea Dinescu, care a adăugat: „Vom cîntări nişte lucruri pe care, de exemplu, acum un an nu le înţelegeam prea bine“. El a observat şi că i se pare „ciudată“ o coincidenţă: „La exact ora cînd domnul Emil Constantinescu era audiat la noi, s-a programat tăierea panglicii la arhivele de la marginea Bucureştiului“. Într-adevăr, oferindu-i un neaşteptat gir controversatului Gheorghe Onişoru, preşedintele de atunci al Colegiului, preşedintele Traian Băsescu a participat la inaugurarea noului sediu al arhivelor CNSAS de la Popeşti-Leordeni. (Va urma)

MARIUS OPREA

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2081 - 04.02.2011

Ziarul „Lumea Justiţiei“ confirmă ceea ce am publicat noi

Arme pentru două fronturi: Libia şi Liban. Traian Băsescu, citat martor în SUA în procesul traficantului Bout? WikiLeaks scrie despre arme din România pentru Libia! Într-un Comunicat de Presă, semnat şi parafat de europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, se fac referiri la un proces de la New York în care este judecat traficantul internaţional de arme Viktor Bout şi unde ar fi fost citat, conform sursei amintite, ca martor, şi şeful Statului, Traian Băsescu. Lumeajustitiei.ro a decis să publice acest Comunicat, întrucît, în ultimele două zile, unul dintre cele mai importante capete de afiş ale Revistei Presei îl reprezintă dezvăluirea din Wikileaks conform căreia un om de afaceri străin declară că o firmă din România urma să exporte arme în Liban. Subiectul comun din aceste informaţii venite de pe două canale diferite de informaţii este cuvîntul „arme“.Mai întîi, iată ce se afirmă în Comunicatul semnat de liderul PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor: „Absolut tot ceea ce am scris şi am publicat noi despre fărădelegile lui Traian Băsescu s-a adeverit. În repetate rînduri, ne-am referit la implicarea sinistrului personaj în traficul internaţional de armament. Iată că astăzi, 31 ianuarie 2011, la orele 9 dimineaţa, ambasadorul SUA în România confirmă, involuntar, dezvăluirile noastre. În mod concret, dl. Mark Gitenstein i-a telefonat lui Traian Băsescu, dîndu-i o veste «bună»: s-a aprobat cererea lui insistentă de a vizita America – dar nu la Casa Albă, ci la un Tribunalul Federal din New York. Deocamdată, în calitate de martor în procesul faimosului traficant de arme Viktor Bout, care a livrat «uneltele morţii» şi gherilelor columbiene FARC. Mai mult ca sigur, calitatea de martor se va schimba în aceea de inculpat. Are ea, America, destule păcate – dar trebuie să recunoaştem că Justiţia îşi face datoria ca la carte! N-avem decît să ne amintim de maniera decisă în care «mîna lungă a Legii» i-a zguduit pe mai mulţi preşedinţi ai Americii, între care Richard Nixon şi Bill Clinton. În nebunia lui paroxistică, s-ar putea ca Traian Băsescu să-şi facă iluzii că îi corupe, sau îi şantajează pe magistraţii de peste Ocean, aşa cum face cu slugile din România. Îl duce mintea. Deocamdată, ştiu că telefonul primit, la sfîrşitul acestei prime luni a anului şi la începutul săptămînii, de la reprezentantul Casei Albe la Bucureşti, i-au provocat răufăcătorului de la Palatul Cotroceni mari dureri de cap. Ce făcea el spume la gură din senin, dar ce-a dat în clocot după lovitura de măciucă pe care a primit-o în moalele capului său mic şi ţuguiat, de la ambasadorul SUA! Auzi minune: să-i facă, lui, atotputernicului şantajist, un ambasador una ca asta! Să-i pomenească, lui, MARK de FARC! Eu, unul, consider că, abia acum, Traian Băsescu e terminat politic. Definitiv. Şi-a început «preşedinţia» cu Dosarul Flota şi şi-o va termina tot la Tribunal, cu Dosarul Armamentul. Iată un Raport pe care l-am primit, în această zi, pe filiera Serviciilor Secrete:

«NOTĂ SPECIALĂ. Traian Băsescu va fi audiat oficial ca martor în procesul traficantului de arme Viktor Bout, care va începe în septembrie 2011 la un Tribunal Federal din New York. Conform unor surse de la Palatul Cotroceni, luni dimineaţa, în jurul orelor 9, Băsescu a fost înştiinţat telefonic de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, că în scurt timp autorităţile americane vor face demersuri oficiale pentru citarea sa ca martor în celebrul proces al traficantului morţii. Convorbirea a durat cca. 3 minute. Rechizitoriul procurorilor americani conţine probe şi documente care atestă complicitatea unor înalţi demnitari români cu celebrul traficant. De altfel, conform informaţiilor noastre, acesta este un prim rezultat al interviurilor discrete luate lui Traian Băsescu anul trecut de către directorul adjunct al FBI, Sean Joyce, care a venit de două ori în România şi a stat de vorbă cu Chiriaşul de la Cotroceni despre complicatul subiect al traficului de armament. Aceleaşi surse ne-au mai dezvăluit că autorităţile americane au informat periodic, începînd cu anul 2005, Ministerul Justiţiei din România despre investigaţiile lor, precum şi despre personajele politice româneşti suspectate a avea legături cu afacerile cu armament ale lui Viktor Bout. Evident că toate aceste schimburi de informaţii au fost trecute sub tăcere şi îngropate adînc de către organele corupte de la Bucureşti, cu atît mai mult cu cît în capul listei de complici este Traian Băsescu, considerat de către americani un personaj-cheie în activităţile ilegale ale lui Viktor Bout din 1998, cînd se pare că acesta a încărcat armamentul traficat chiar de pe Aeroportul Otopeni, iar «liberul» de decolare a aeronavei morţii a fost dat de autorităţile aeronautice româneşti, sub presiunea şi la ordinul direct al Matrozului, aflat atunci la conducerea Ministerului Transporturilor. Acest transport era pentru gherilele FARC, ale traficanţilor de droguri din Columbia. De altfel, în anul 2009, agenţii americani care l-au arestat pe Viktor Bout la Bangkok s-au dat drept membri ai gherilelor FARC. Este de aşteptat ca americanii să-l întrebe pe Băsescu şi despre vînzarea de armament şi rachete către Miliţiile Libaneze Hezbollah, pe care o patronează direct, împreună cu fratele său». În această situaţie, ca membru supleant al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European şi deţinător al unor informaţii preţioase pe tema implicării lui Traian Băsescu în aceste activităţi criminale, mă ofer să compar ca martor în procesul de la New York”. Comunicatul poartă semnătura şi parafa europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor.

Ce scrie WIKILEAKS?

Site-ul WikiLeaks a publicat o telegramă diplomatică de la Ambasada SUA din Tripoli, din data de 6 noiembrie 2008, din care reiese că o companie britanică, York Guns, ar fi trebuit să exporte în Libia 130.000 de arme automate Kalaşnikov, acţionînd ca intermediar între o parte ucraineană, neidentificată, şi responsabilii cu achiziţiile din Comitetul de Apărare din Libia (echivalentul Ministerului Apărării). Ambasada Marii Britanii la Tripoli se temea însă că guvernul libian ar putea intenţiona să reexporte armele către guverne sau grupări rebele armate din Ciad şi Sudan, motiv pentru care guvernul britanic a decis, în 30 octombrie 2008, să nu aprobe licenţa de export pentru York Guns. Conform site-ului citat, Muhammad El-Obeidi, un om de afaceri libian care are legături cu regimul lui Muammar El Khadafi, a afirmat în 23 octombrie că a semnat un contract cu o companie românească (NFI), pentru exportarea din România, în Libia, a 100.000 de arme automate de tip AK-47. Potrivit notei diplomatice, El-Obeidi a semnat contractul la sfîrşitul lui septembrie, la Paris, în timpul unei călătorii de afaceri. El a afirmat că a fost însărcinat să ajute la facilitarea achiziţiilor pentru Jafl al-Khamis (Brigada Khamis), o unitate a forţelor speciale condusă de Khamis Khadafi, unul dintre fiii liderului libian. Potrivit lui El-Obeidi, căpitanul Ahmed Ben Shragaa, responsabilul cu achiziţii al unităţii, are instrucţiuni să lucreze cu ajutorul său la un număr de „achiziţii speciale”. El-Obeidi a vorbit deschis despre contractul respectiv, dar a evitat să spună dacă armele urmau să fie folosite în Libia, sau Libia să fie „end user” (destinaţie finală), care să le reexporte.

Cine e Viktor Bout?

Rusul Viktor Bout, născut în 1967, fost ofiţer al forţelor aeriene sovietice şi cunoscut pentru afacerile sale din domeniul traficului internaţional cu armament drept „Comerciantul morţii”, a fost capturat în Thailanda la data de 6 martie 2008 şi extrădat de autorităţile acestei ţări în Statele Unite ale Americii, unde este acuzat de terorism. Despre el au apărut informaţii conform cărora Bout ar fi livrat arme, timp de 15 ani, în Africa şi America de Sud, în Afganistan şi pentru Al-Qaida. Justiţia din SUA îl acuză pe Bout de conspiraţie în uciderea unor agenţi federali, pentru achiziţionarea de rachete sol-aer şi în vederea sprijinirii materiale a organizaţiei teroriste FARC. Pe blogul „Mercenarul român” (http://mercenarul.weblog.ro/2011/01/11/ basescu-si-viktor-bout-traficantul-mortii), într-un material interesant, apar motivele pentru care românii ar fi foarte interesaţi de dezvăluirile traficantului. Iată un fragment din acest material al cărui titlu este „Băsescu şi Viktor Bout”: „De ce ne interesează pe noi cazul Viktor Bout şi dezvăluirile pe care acesta ar urma să le facă în Statele Unite, pentru a obţine o sentinţă mai uşoară şi aducerea familiei sale pe teritoriul american? Din două motive cît se poate de simple. În aparenţă. Primul este că, prin cooperarea Serviciilor Speciale româneşti şi americane, traficantul morţii ar fi trebuit să fie capturat în 2008, la Fabrica de rachete de la Crîngu. Dar Viktor Bout a fost prevenit şi nu a mai căzut în cursa întinsă în România. Din informaţiile noastre, această scurgere gravă de informaţii s-a produs, în mod deliberat, prin intermediul consulului economic al României la Moscova, Gigel Bratiloveanu, acesta fiind un apropiat şi un protejat al lui Traian Băsescu încă de pe vremea cînd preşedintele României era ministru al Transporturilor. Şi acum venim la al doilea motiv. În anii în care Traian Băsescu a fost ministru al Transporturilor sau secretar de Stat la Transporturi, activitatea flotilei lui Viktor Bout, prin intermediul Aeroportului Otopeni Militar, s-a intensificat în mod semnificativ. Personal, am postat numeroase documente care vor fi utile anchetei din Statele Unite, care demonstrează atît traficul de arme săvîrşit prin intermediul Aeroportului Otopeni, cît şi modul în care se falsificau documentele de provenienţă şi de destinaţie. Şi, nu mai puţin, asemenea probe ilustrează complicitatea lui Viktor Bout cu autorităţile române de la nivelul Ministerului Transporturilor. Dacă nu cumva au fost implicate şi Servicii Secrete. În trecutul ceva mai îndepărtat al lui Viktor Bout există o perioadă în care destinul său s-a intersectat, în mod straniu, cu cel al actualului preşedinte al României, Traian Băsescu. Este vorba de perioada în care domnul Traian Băsescu a deţinut funcţia de şef al reprezentanţei Navrom la Anvers. În locul imediat învecinat din Anvers îşi îndeplinea o misiune secretă şi Viktor Bout. Care făcea acelaşi lucru, de astă dată sub aripa protectoare GRU”.

„LUMEA JUSTIŢIEI“

https://tricolorul.wordpress.com/2011/02/03/ziarul-%E2%80%9Elumea-justitiei%E2%80%9C-confirma-ceea-ce-am-publicat-noi/ 

Unde este Armata României?

Criza generală a societăţii româneşti, inconsecvenţa şi lipsa oricăror rezultate palpabile în toate domeniile vieţii economice şi sociale, inclusiv în domeniul militar, ne determină să tratăm cu mari rezerve datele statistice şi promisiunile prezentate de actuala Putere. În spatele sintagmei „reformă în domeniul militar“, în Armata Română s-au întreprins unele acţiuni şi măsuri care au surprins prin caracterul lor pripit şi, de multe ori, în dezacord cu obiectivele strategice ale politicii de securitate a României. Astfel, au fost destructurate şi, ulterior, desfiinţate numeroase mari unităţi din Forţele Terestre. Nu mai există Aviaţie şi nici Apărare antiaeriană a teritoriului naţional, iar Marina militară, cu toate că este categoria care nu a intrat sub incidenţa Acordului CFE privind reducerea efectivelor şi mijloacelor de luptă, a desfiinţat flotila de Dunăre şi numeroase nave de luptă din porturile maritime. Dar ne-am „pricopsit“ cu două fregate achiziţionate pe bani grei, de la „fiarele vechi“ ale Marinei engleze.

Nu mai vorbim de faptul că Armata Română a trebuit să distrugă (cu bani de la Buget – n.n.) nu mai puţin de 1.585 de tancuri, 1.043 de vehicule blindate de luptă, 2.453 de mijloace de artilerie şi 75 de avioane. Armata Română şi-a disponibilizat (un amplu proces de epurare – n.n.) peste jumătate din propriile efective, ajungîndu-se în prezent la aproximativ 75.000 de militari, care ar putea să încapă lejer pe Stadionul „Lia Manoliu“. Toate acestea s-au întîmplat la „sugestia“ unor consilieri străini, aciuaţi prin birourile Ministerului Apărării Naţionale, invitaţi, cu slugărnicie şi lipsă de respect faţă de demnitatea naţională, de mai-marii Puterilor care s-au perindat în fruntea Statului Român de peste 20 de ani şi pînă astăzi.

Dacă mai adăugăm faptul că Armata Română plăteşte propriului popor „despăgubiri“ de miliarde de lei, pentru „pierderile revoluţiei“, ne imaginăm cu uşurinţă faptul că, de ani de zile, Armata Română este menţinută într-o permanentă stare de bulversare şi culpabilizare, de reorganizări peste reorganizări, ceea ce a condus la deprecierea gravă a capacităţii sale combative şi a moralului întregului corp de comandă.

Acest lucru nu este de mirare. De la jurnalist „găozar“ şi „ţigancă împuţită“ la generali cu pensii „nesimţite“ se poate înţelege uşor sinceritatea cu care preşedintele îşi „gratulează“ propriul popor. Nu am întîlnit în nici o Istorie militară a vreunui popor ca şeful Statului să-şi jignească propria Armată, aşa cum face preşedintele Traian Băsescu! Întîlnirile „organizate“ de diferite posturi TV cu militari în rezervă nemulţumiţi de abuzul tăierii pensiilor şi cu diferite persoane – aşa-zişi reprezentanţi ai Puterii – sînt forţate şi lipsite de eleganţă deontologică.

Cine sînt aceşti domni deputaţi şi senatori? În ce comisie parlamentară activează? În ce măsură înţeleg fenomenul militar românesc şi european? Ce pregătire au în domeniu? Atitudinea politică afişată de aceştia într-o problemă dramatică pentru peste o jumătate de milion de români (mai bine de 160.000 de cadre militare, plus soţiile, plus cel puţin un copil, plus părinţii) nu poate fi înţeleasă de raţionamentele şi respectul cu care se prezintă invitaţii militari la aceste întîlniri (unii militari invitaţi, cînd li se oferă microfonul, se ridică în picioare şi, fără ură, cu demnitate, prezintă problema în discuţie).

La începutul Secolului XX, generalul Nicolae Alevra spunea: „Oricît de mult s-ar democratiza timpurile, Armata rămîne o instituţie tradiţionalistă şi conservatoare, cel puţin din punctul de vedere al ierarhiei şi disciplinei“.

Un analist militar, cît de cît avizat, poate constata cu uşurinţă faptul că, în mai toate timpurile, clasa politică din România a neglijat în mod constant şi condamnabil Armata.

Pentru cei ce doresc să verifice acest adevăr, ar fi suficient să lectureze „Notiţe zilnice de război“ ale Mareşalului Alexandru Averescu (Ed. Cultura Naţională, 1935), dezvăluirile cutremurătoare ale generalului Platon Chirnoagă din cartea „Armata Română pe frontul împotriva Uniunii Sovietice“ sau în lucrarea „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919“ a profesorului C. Kiriţescu (Ed. Casa Şcolilor, 1921). Toate aceste cărţi pun în lumină tragicul adevăr ascuns cu cinism de autorităţile vremii, acela că Armata Română a fost (şi este şi astăzi) cea mai slab înzestrată, instruită, echipată şi hrănită dintre toate armatele statelor Europei. Cu toată disciplina şi vitejia lui, militarul român a fost şi continuă să fie şi în zilele noastre un ostaş al mizeriei şi sacrificiului facil. La începutul Secolului XXI, Armata Română ocupă acelaşi loc în ierarhia armatelor europene.

Consider că este vital necesar ca, la începutul acestui Mileniu, militarii Armatei Române şi personalul din celelalte structuri din Sistemul Naţional de Apărare să găsească modalităţi prin care să li se poată auzi glasul, atît în ceea ce priveşte apărarea, siguranţa şi ordinea publică ale societăţii româneşti, cît şi în problemele fundamentale ce vizează construirea României moderne în context european.

Ridicarea Armatei Române la rang de partener de dialog şi angajarea potenţialului de activitate al acesteia în soluţionarea marilor probleme economice şi de modernizare a statului sînt mai mult decît necesare. Împingerea Armatei Române la periferia societăţii, în baza aşa-zisului principiu al echidistanţei, constituie o greşeală strategică uriaşă a clasei politice din România.

General dr. DĂNUŢ SAULEA

https://tricolorul.wordpress.com/2011/02/03/unde-este-armata-romaniei/ 

NEWS ALERT: La presiunea lui George Sörös, banditul zbanghiu va cumpăra 48 de "sicrie zburătoare" din SUA

Traian Băsescu vrea ca la acest început de an, cît mai urgent, să se efectueze plata primei tranşe de 350 de milioane de euro, aferentă contractului de dotare a Armatei Române cu avioane de vînătoare F16 second-hand.


Această plată se va efectua în condiţiile în care bugetul de pensii al MApN are o gaură de 200 de milioane de euro, iar întregului buget al Apărării îi lipsesc, pentru 2011, circa 2 miliarde de euro. Aşa cum se ştie, contractul de achiziţionare de către Armata Română a avioanelor de vînătoare F16 second-hand are valoarea totală de cca. 4 miliarde de euro, iar livrarea aparatelor de zbor se va face în perioada 2012 - 2015, pe măsură ce acestea vor fi scoase din serviciul aviaţiei americane, iar tartorul afacerii este George Sörös. Miercuri, 26 ianuarie a.c., în jurul orelor 16, aflat la Palatul Cotroceni, Băsescu a fost sunat şi a avut o discuţie telefonică cu George Sörös asupra acestui subiect. Miliardarul ungur l-a asigurat că, dacă face cît mai curînd posibil această primă plată, anumite persoane influente din Administraţia Obama, interesate şi ele în derularea contractului, îi vor aranja pînă la sfîrşitul anului o vizită oficială de stat în SUA, precum şi o întrevedere cu preşedintele SUA. Sursele noastre spun că vestea l-a binedispus oarecum pe Matroz, care, după convorbirea cu agentul CIA George Sörös, l-a sunat pe Emil Boc, explicîndu-i că pînă în luna mai trebuie să găsească banii necesari efectuării plăţii primei tranşe, din contractul sus-menţionat.

Cum i-a minţit Matrozul Chior pe copii...
După ce a cîştigat două campanii prezidenţiale şi două la primărie fără să fi făcut mai nimic decît scandal, Traian Băsescu şi-a convins pînă şi duşmanii cei mai înverşunaţi că are stofă de "actor", capabil să păcălească electoratul în stil mare. Unii apropiaţi au aflat de asta, însă, ceva mai devreme, cu prilejul unei întîmplări mai mult decît nostime, pe care v-o relatăm din surse martore la eveniment. Acum vreo 8 ani, pe vremea cînd Băsescu era doar primar la primul mandat şi se confrunta cu o agresivă izolare mediatică, coordonată de PSD, consilierii săi de imagine i-au propus participarea la o acţiune bine mediatizată.

Mai precis, Băsescu a acceptat invitaţia la o licitaţie caritabilă în favoarea copiilor necăjiţi, organizată de Fundaţia Smile Romania Appeal, condusă de Petruţa Dyer, actuala iubită a lui Andrei Gheorghe şi director al Medrom Medical Systems. În cadrul licitaţiei, la care a fost prezent şi Sorin Oprescu - tot un ostracizat al PSD, pe atunci - diverse personalităţi erau invitate să doneze obiecte pe care alţi participanţi să le achiziţioneze, iar banii să fie daţi copiilor. Cînd a venit rîndul lui Traian, acesta a luat microfonul, şi-a scos ceasul de la mînă şi a anunţat că îl donează, neuitînd să adauge că obiectul, dincolo de preţul său, de 4-5.000 de dolari, are o inestimabilă valoare sentimentală, i-a fost alături în momente importante ale vieţii, e încărcat de amintiri bla-bla-bla. Mai-mai ca oamenii din sală să izbucnească în lacrimi, auzind ce mult înseamnă ceasul în cauză pentru primarul general. Finalmente, un Băsescu profund emoţionat a predat ceasul organizatorilor, iar un filantrop l-a cumpărat imediat, cu o sumă apropiată de cea vehiculată de fostul proprietar, în aplauzele asistenţei. După eveniment, pe drumul spre Aleea Modrogan, consilierii democraţi ai lui Traian l-au întrebat, mişcaţi, cum s-a îndurat, totuşi, să renunţe la asemenea valoare. Răspunsul a venit cu un hohot gros: "Hă-hă-hă, care valoare, bă, era un ştift, dă-l dracu', i-am fraierit!".

 
http://www.romare.ro/?cmd=displaystory&story_id=5190&format=html

TRAIAN BĂSESCU - ÎN FRUNTEA MAFIEI ARMAMENTULUI

 

Cea mai puternică Mafie din România este cea a armamentului. Ea are ca bază contrabanda de arme desfăşurată în jurul lumii. Pe lîngă aceasta sînt comisioane fabuloase, obţinute prin contracte militare. În vîrful acestei Mafii extrem de puternice se găseşte Traian Băsescu. Fiecare export de arme, conform legislaţiei, poartă semnătura comandantului suprem. Această Mafie, avînd la dispoziţie sume enorme, a cumpărat întreaga structură a democraţiei româneşti. Justiţia, Serviciile Secrete, Armata, Parlamentul sînt în mîna Mafiei armelor, care acţionează nestingherit. Despre această Mafie nu se aude mai nimic şi toate eforturile mele făcute în calitate de jurnalist de investigaţie, specializat în terorism şi transport ilegal de arme, se lovesc de zidul implacabil al tăcerii. În lume au existat 3 imperii globale de armament, conduse de 3 negustori ai morţii: Bout, Kassar şi Băsescu. Primi doi au transportat în jurul lumii armele produse de fabricile de armament ale Statului Român. Kassar a fost extrădat şi a luat 20 de ani de puşcărie, Bout a fost extrădat de curînd din Thailanda şi, în curînd, va avea loc procesul lui la New York. Antena 3 nu scoate nici un piuit despre faptul că Băsescu este citat ca martor principal (şi, în curînd, acuzat) în acest proces. Punctul principal al acuzării reprezintă rachetele sol-aer, pe care Bout a încercat să le procure pentru a le trimite teroriştilor columbieni FARC. Toate aceste rachete sînt de provenienţă românească. Absolut toate capetele de acuzare în acest proces leagă pe Băsescu de transportul de armament şi de terorismul internaţional. Flota aeriană a ucrainianului Bout (60 de avioane şi elicoptere) are ca bază cadoul făcut de Băsescu. Lumea vorbeşte de vînzarea flotei comerciale, dar nu se scoate nici o vorbuliţă despre vînzarea flotei aeriene de către Băsescu, la un preţ de nimic. Un Tupolev la preţul unui jeep sau al unui apartament.

(...) Traian Băsescu a fost informat, ca de obicei, la jumătatea fiecărei luni, despre reacţiile care există la populaţie vizavi de politica guvernului. Raportul a ieşit de data asta şi mai alarmant. Ceea ce l-a făcut pe şeful statului să poarte o discuţie cu consilierii săi pe probleme de Apărare, nu numai cei din comunitatea de informaţii, ci şi cu cei din zona militară.

La discuţii nu a participat, însă, Gabriel Oprea, despre a cărui demisie se vorbeşte tot mai des. Grav este că s-a constatat că posibilitatea izbucnirii unui război civil, în care să fie angrenate forţe populare, este maximă, iar foste cadre ale Armatei, fie la pensie, fie retrase în civilie în jurul numeroaselor firme sau ONG-uri, par să fie pregătite şi destul de organizate pentru a prelua Puterea în cazul unor ample mişcări populare. Informaţia ne-a fost furnizată din zona informaţiilor militare ale MApN, instituţie la care se caută o soluţie care să preîntîmpine planul „rezerviştilor“, care ar acţiona în sfera de influenţă a generalului Degeratu.

Controversatul Constantin Degeratu, implicat în numeroase scandaluri de presă, de la Dosarul Revoluţiei la Răpirea din Irak, a înfiinţat Federaţia Militarilor din România, un organism neguvernamental, în fapt, un soi de CADA, pentru cine îşi mai aduce aminte de zilele de după decembrie ‘89. Federaţia este formată din 11 asociaţii reprezentative, care acoperă un larg spectru din domeniul militar. Ca o definiţie „mai altfel“, FMR ar fi o „organizaţie civilă“ a militarilor, ce doreşte să pătrundă în societatea civilă românească. Zvonurile şi comentariile din partea politicienilor din Opoziţie sînt: dacă şi aşa preşedintele Traian Băsescu a izbutit să controleze o mare parte din societatea civilă, de ce n-ar controla şi asociaţia militarilor, altfel decît prin Statul Major? De altfel, FMR ne atenţionează: „Noua conducere îşi exprimă convingerea că prin activitatea sa viitoare va deveni una din vocile necesare şi credibile în demersurile societăţii româneşti de protejare şi promovare a demnităţii, onoarei şi drepturilor tuturor militarilor din structurile sistemului naţional de securitate din România”.

Sursa: News.ro  stiri pe blog

Ziarul TRICOLORUL, nr 2076 - 29.01.2011

RAPORT SECRET CIA: RĂZBOI ÎN ROMÂNIA! CIA PREVEDE REVOLTA ARMATEI ROMÂNE

 

Scăderea pensiilor militarilor poate duce la revolta întregii Armate Române

Sindicatul militariilor in rezerva si disponibilizati cheama la revolta

Situaţia Poporului Român este dramatică, la limita supravieţuirii. Orice scînteie poate să aprindă incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scînteia. Cînd Armata cheamă trimiterea clasei politice la puşcărie, revoluţia este la doi paşi.

Militarii cheamă direct la solidaritate în vederea unei noi revoluţii şi pedepsirea preşedintelui Băsescu şi a clicii de la Putere. Ofiţerii disponibilizaţi reprezintă un pericol terminal şi pot pune baza unei revolte a întregii Armate Române. Încă din anii ’90, în numele modernizării Armatei, cerută de alinierea la exigenţele armatelor statelor NATO, au fost desfiinţate mari unităţi, unităţi militare tradiţionale, categorii întregi de forţe ale Armatei. Zeci de mii de ofiţeri şi subofiţeri au fost disponibilizaţi. În paralel, prin decizii de natură „economică”, a fost trecută la fier vechi o întreagă industrie militară, ca urmare au fost condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialişti de înaltă clasă, împreună cu familiile lor. În 1989, Armata avea 235.000 de militari activi: generali, ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În 2007, ajunsese la cca. 75.000 militari, iar pentru 2015 numărul acestora se va diminua la 65.000. Au dispărut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizării Armatei: în anul 1998: 36.500 ofiţeri; la 31.12.2003: 14.252 ofiţeri; la 31.12.2009: 11.250 ofiţeri. Nici o altă instituţie fundamentală a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatică transformare în anii de după decembrie 1989!

CIA: 80.000 DE REZERVIŞTI SÎNT O FORŢĂ EXTRAORDINARĂ, CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMÂNIA. PREZENŢA ACESTORA ALĂTURI DE POLIŢIŞTI ÎN MIJLOCUL MASSEI DE DEMONSTRANŢI VA DUCE LA CĂDEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATE SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZĂ SAU SINGURUL SCENARIU PENTRU ROMÂNIA ESTE O REVOLTĂ POPULARĂ

Tensiunea în Armata Română este un grav motiv de îngrijorare pentru cancelarile vestice. O revoltă în Balcani ar fi o lovitură pentru NATO. Nu demult, peste capul Departamentului de Stat, preşedintele Obama a semnat un ordin secret către CIA, numit „Stabilizarea României“, care trebuie citit invers. Politica de dezbinare a lui Băsescu, în loc să atenueze tensiunile în zona militară, le accentuează. Prezenţa militarilor în uniformă, chiar în rezervă, în mijlocul unor largi manifestaţii ale populatiei profund nemulţumite, va pune pecetea finală pentru acest regim.

Folosesc acest prilej pentru a vă pune o întrebare care mă frămîntă de multă vreme. Există vreo înţelegere secretă între mogulul cel bun Voiculescu şi mogulul cel rău Băsescu?

http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=11240&edition_id=431&format=html