9 APRILIE 1990. Şi cînd mă gîndesc că, datorită faptului că am criticat în „Săptămîna” echipa Miliţiei, Victoria Bucureşti, cîţiva colegi de-ai mei m-au izolat în două deplasări în străinătate! Prima, cea din Albania, cu Naţionala. A doua, cea din Italia, cu Sportul Studenţesc. Cine era capul răutăţilor şi acuzase Steaua de declanşarea bătăliei de pomină de pe Stadionul Ghencea, cînd, în realitate, tonul l-au dat obraznicii de la Victoria, în special Balaur, căruia „masa presei” îi numărase nu mai puţin de 47 de faulturi? Nimeni altul decît Horia Alexandrescu! După care s-a mirat foarte tare că nu l-a mai invitat Steaua în nici o deplasare! Probabil că aşa mi-au hărăzit mie ursitoarele, să fiu singur, singur întreaga mea viaţă. Asta o fi una din proprietăţile Adevărului - să facă gol în jurul său, să-i înspăimînte, deopotrivă, şi pe duşmani, şi pe admiratori. şi nu vorbesc de fotbal, ci de problemele de viaţă şi de moarte ale oamenilor. Într-una din piesele sale, Henrik Ibsen dă un diagnostic precis: „Omul cel mai puternic din lume este acela care e cel mai singur”. Mă îndrept către un veac de singurătate. Ca să fiu sincer, şi eu sînt un om dificil, extrem de supărăcios. Aici semăn cu tata-mare şi cu mama, amîndurora le sărea ţandăra din senin, se închideau în sine şi nu mai scoteau o vorbă. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Încerc o plăcere reală să frunzăresc „Revista mea”, din Israel. Chiar dacă mă atacă şi publică tot felul de prostii despre mine. în ultimii 5-6 ani mă delectam cu publicaţia asta, mai ales cu rubrica intitulată „Cronica bizarului”. Pe diverse filiere, făceam rost de mai multe numere de revistă, pe care le citeam cu delicii, şi eu, şi Barbu, şi alţii, le treceam din mînă în mînă. Dar, iată una dintre minciuni. O găsesc într-un număr vechi, din 26 oct. 1984. Aici se scrie că BIRE (ceva care ţine de românii din exil) a declarat că diplomatul Corneliu Mănescu şi-a pierdut viaţa (?!) într-o fermă de lîngă Bucureşti, unde a fost trimis la munca de jos, fiind lovit de un tractor (?!). Totodată, la aceeaşi rubrică se afirmă că cercuri româneşti din exil îi acuză pe Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Dumitru Ţepeneag şi Paul Goma că sînt securişti şi spioni comunişti - ceea ce, desigur nu-i departe de adevăr. Ajung şi la presa de azi. „România liberă” declanşează un nou şi revoltător scandal. Iar se atacă în haită: un Protest împotriva Sinodului Bisericii Ortodoxe, care l-a rechemat pe Teoctist în jilţul patriarhal, după ce bătrînul se retrăsese la o mînăstire, dezgustat. Lista semnăturilor începe cu Sorin Dumitrescu (ăsta se bîlbîie şi cînd vorbeşte, şi cînd scrie) şi se termină cu un oarecare Boris Rădulescu, de care nimeni n-a auzit. Am avut răbdarea să număr 138 de semnături: găgăuţul Victor Rebengiuc şi soţia lui, Mariana Mihuţ (fată de colonel de Securitate, care a ucis oameni în bătaie), Şt.Aug.Doinaş şi soţia lui, Irinel Liciu, Gabriel Dimiseanu şi soţia lui, Georgeta Dimiseanu, dar şi amantul acesteia, Octavian Paler, „celebrii” hartişti Constantin Turturică, Radu Bercea, Octavian Voinoiu, George Enescu (că doar n-o fi compozitorul!), Victor Bîrsan, Raluca Barac, Gh. Dumbrăveanu, Corneliu Cezar, Raul Volcinschi, George Ţîră, George Giber ş.a. Ce-aveţi, măi, zurbagiilor, cu Patriarhul? Ce v-a făcut bătrînul ăsta? V-aţi jurat să-i luaţi pe toţi la rînd, să-i excomunicaţi, să-i linşaţi public? Ce pungă de venin are pictoraşul ăsta de doi bani, Sorin Dumitrescu, în locul pipotei! La fel ca ortacul lui de ticăloşii, Andrei Pleşu! Am o mare satisfacţie citind, în revista „Expres”, un Manifest care a circulat recent prin Iaşi: „În ritmul de negare a tot ce a făcut bun chiar şi socialismul, mîine dărîmăm METROUL şi barajul de la VIDRARU. Dacă un popă năpîrstoc face greva foamei (că are de unde, are BURTĂ DE POPĂ) dărîmăm şi Casa Scînteii, că doar este model sovietic. Lenin nu era al nostru, dar pe Groza va trebui să-l punem la loc cînd se va da publicităţii diplomaţia secretă a anilor ’50 (lui Stalin îi era frică de Groza, care a avut o contribuţie reală la păstrarea teritoriului ţării). În anii aceia cumpliţi îi ziceam febrei demolării PROLETCULTISM, după ’80 CEAUŞISM, iar acum COPOSISM? Şi copiii noştri ce mai «dărîmă» peste 40 de ani? Din cauza perioadei de după 1980, mai ales din cauza lui Ceauşescu, 4 milioane de foşti membri P.C.R. nu mai aveau nici măcar curajul să recunoască ceea ce a fost mai bun la noi: STABILITATEA, un loc de muncă şi blocurile - în care stăm. E puţin, e mult, viaţa va judeca. Discuţia ar putea continua cu creşterea numărului de studenţi, care acum mîzgălesc Metroul şi trăiesc pe munca noastră etc. De ce ne este frică să scoatem capul pentru a discuta ce a fost bun şi în 40 de ani de socialism? Democraţia lui Coposu, Raţiu, cine sînt ei? De unde vin, unde au stat pînă la Revoluţie? Din ce au trăit? Numai faptul că noi comunicăm între noi aşa, iar partide cu schizofrenici şi condamnaţi de drept comun ne împuie capul, contra 1 milion de la Front, cu tot felul de baliverne cosmopolite, la Televiziunea liberă (pentru ei), spune totul” ş.a.m.d. Curajos autorul Manifestului! Aşa gîndesc cei mai mulţi dintre români, dar fie că n-au unde să se exprime, fie că le este frică. Să nu uităm că la ora asta puşcăriile sînt pline cu deţinuţi politici! Presa de azi are şi aspecte comice. În revista „Phoenix” este publicată partea a II-a a interviului acordat de d-şoara Angela Mayer (i se dă şi poza), sub titlul „Discuţii libere despre sex”. Angela, fata tatii, de ce ne biciuieşti simţurile? Reproduc un fragment din „sexologia” acestei muieri, care mă duce cu gîndul la filmul „Angelica şi sultanul”: „Sublimarea energiei amoroase se realizează mai uşor la femeie decît la bărbat, care va trebui să se plieze la un antrenament mult mai sistematic pentru a reuşi să rămînă chiar şi 6 ore în erecţie, fără a ajunge să ejaculeze vreodată în tot acest interval”. Sadică femeie, asta vrea ca bărbaţii să se îmbolnăvească de varicocel! Cine poate sta, 6 ore, cu ea „băţ”? La emisiunea în limba maghiară a Televiziunii Române se afirmă că în Oltenia de Sud sînt mulţi maghiari, dar, aşa după cum s-a întîmplat în R.S.S. Moldovenească, s-a produs un proces de deznaţionalizare. Ce unguri sînt în Oltenia? Cum au ajuns acolo? Ăştia sînt de-a dreptul idioţi, acum cer şi Oltenia, doar-doar le vom da măcar jumătate de Ardeal. La aceeaşi emisiune se prezintă un documentar despre „neînvinsul rege Matei”, care a făcut congestie cerebrală şi a murit la 47 de ani. Neînvins? L-a bătut Ştefan cel Mare la Baia, în 1467! Tot la Televiziune, de data aceasta la Telejurnal, se transmite un reportaj de la un miting pentru înfiinţarea judeţului Roman. De ce n-or cere oamenii ăştia şi înfiinţarea judeţului Iliescu?
La ceas de noapte, TVR prezintă prima serie a capodoperei „Isus din Nazareth”, în regia lui Franco Zeffirelli. Întîia dată am văzut filmul la Televiziunea din Viena, de Paştele anului 1979, la Hotelul Studenţesc „Akademia”. M-a emoţionat profund. Nu credeam că va veni ziua cînd îl voi vedea şi la Televiziunea Română. E un lucru cu totul minunat. Acesta e fructul cel mai dulce al libertăţii, aşa e. Tot pe micul ecran văd o Olimpiadă de limbă latină. Mi-a plăcut latina, în şcoală. Citeam şi scandam operele lui Virgiliu, Horaţiu, la vîrsta la care colegii mei nu-1 pricepeau nici pe Topîrceanu. Prin 1982 am cerut public, la cîteva întruniri literare, ca limba latină să nu mai fie studiată ca „limbă străină” - fiindcă ea e străină pentru unguri, sau nemţi, nicidecum pentru români, cărora le este rădăcina limbii materne. Ce-a făcut tovarăşa ministru de atunci? S-a dus cu banda de magnetofon (imprimată la o întîlnire pe care o avusesem, împreună cu Eugen Barbu, cu cititorii, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne) - s-a dus, ziceam, direct la Ceauşescu, să ne reclame. Eu am aflat destul de repede şi am convins-o pe Tamara Dobrin să intre şi ea la Ceauşescu, ca să-i ceară acordarea unei atenţii mai mari pentru limba latină. Fosta noastră profesoară de la Universitate s-a dus. Rezultatul a fost exact pe dos: latina a fost scoasă de tot din Programa de învăţămînt. Apropo de întîlnirea aceea incendiară de la Casa de Cultură a Ministerului de Interne: a ieşit mare zarvă, însuşi ministrul adjunct al M.I., Nicolae Gîrbea, avea să declare unor subalterni, care îi prezentaseră şi lui banda: „Da, Barbu şi Vadim au dreptate, dar de ce trebuiau să facă protestele astea la noi, într-o întîlnire patronată de Interne?”. Dar, s-au întîmplat atîtea şi atîtea de atunci! Aflu, tot de la Televiziune, că la o Conferinţă de Presă a Guvernului României, un ministru recunoaşte că, în decembrie 1989, nu mai aveam nici o datorie externă, iar acum, în numai 4 luni, am făcut 800 de milioane de dolari datorii! Cum a fost posibil? Şi de ce nu se face nici un demers vizibil pentru recuperarea creanţelor, în valoare de 4,5 miliarde dolari, pe care alte ţări au să ni le plătească? Ori poate actualii guvernanţi vor să încaseze ei banii, de-aia păstrează tăcerea asta suspectă? În legătură cu enormităţile debitate de aşa-zisul ministru adjunct de la Cultură, Dan Petrescu, Guvernul României a catadicsit să-1 admonesteze! Numai atît. Înainte de culcare, ascult la radio un Concert de Cameră. Acum m-am „compensat”, am o stare bună, la care a contribuit şi reveria filmului închinat lui Isus - incontestabil, cea mai copleşitoare realizare din istoria cinematografiei mondiale, cu mult peste ceea ce numim o „capodoperă”. Fără să vreau, mă gîndesc din nou la cea mai frumoasă perioadă din Istoria Umanităţii, cînd aş fi fost încîntat să trăiesc, ce se cuprinde între anii 1785 şi 1850. Atunci aş fi vrut să-i văd şi să-i ascult pe Mozart, Beethoven, Napoleon, Balzac, Puşkin, Goethe, Schiller, Byron, dar şi pe Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu şi să asist, gîrbovit de vreme, la botezul pruncului Mihai, petrecut la Biserica Uspenia, din Botoşani. După care puteam închide ochii, fericit. Atunci era de mine. Înainte de a pune geană peste geană, un înger trist îmi şopteşte la ureche că azi a fluturat din aripile de arhanghel, în calendarele ortodoxe, Cuviosul Vadim. Nume care nu e nici pe departe rusesc, sau slav. El vine dintr-o limbă foarte veche, varega, şi înseamnă „Conducător”. De la rădăcina asta semantică aveau să ia ruşii verbul „rukavaditi”, adică „a conduce”. Probabil că m-am născut să fiu Conducător. Dar ce fel de Conducător, aceasta e întrebarea?! Auto? De Electricitate? (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Ziarul TRICOLORUL, nr 2447 / 24.04.2012
Postări
