ADEVĂRATA MIZĂ A IMAGINILOR CU EMIL BOC DEZBRĂCAT

Nu există nici un dubiu că, din nefericire, tabloidele au vînzările cele mai mari şi, în consecinţă, şi emisiunile de televiziune, dependente de publicitatea fără de care n-ar exista, s-au văzut „obligate“ să-şi asigure aşa-zisul rating vînzînd publicului scandaluri, mahala, violenţă şi sex. Mai ales sex şi părţile intime ale vedetelor de mucava (de altfel, nişte prostituate în goană după clienţi), fotografiate şi filmate din toate unghiurile posibile şi imposibile. După acest model, politicienii noştri se expun, de multă vreme, dacă nu în pielea goală, cel puţin în ipostaze ridicole sau „nonconformiste“, menite să stîrnească, pe drept sau pe nedrept, comentarii pro şi contra, în ideea că şi publicitatea negativă tot publicitate este, iar sistemul de vot uninominal încurajează goana după notorietate cu orice preţ. Parcă şi fata cea mică a preşedintelui spunea ceva de genul că notorietatea este esenţială pentru cine vrea să intre în politică.

Şi uite cum ne-am pricopsit cu politicieni care, uitînd de costum, cravată sau mult-hulitul papion din anii ’90, s-au trezit dînd cu mopul, la coasă, la lopată, cîntînd de mama focului pe la chermeze de partid, călărind, în slip, urcîndu-se pe ski-jet-uri nervoase sau ţopăind ca Michael Jackson, frizînd penibilul. În lipsă de subiecte, mass-media atîta aşteapta, comentînd prestaţiile dumnealor, făcîndu-le, din cîte s-a văzut, imense servicii, pentru că românul milos, dar şi cu simţul umorului, ia, de multe ori, partea victimei sau a celui care se dă mai „popular“, mai „de-al nostru“, fără să pară deranjat că preşedintele ţării consumă alcool şi se urcă la volan sau altoieşte vreun copil „obraznic“ cu dosul palmei. În fond, cîţi români nu se comportă la fel? Ar merita făcut un sondaj de opinie, nemăsluit, şi atunci, cu siguranţă, am avea motive de îngrijorare, dar ne-am şi explica o serie întreagă de lucruri. A apărut o adevărată avalanşă de comentarii pe marginea filmuleţului cu Emil Boc la vestiar: ba că îl victimizează în mod voit, ba că zilele lui în fruntea PDL îi sînt numărate, ba că e o conspiraţie a inamicilor politici, ba că, iată, e un mascul feroce care trage de fiare, ba că în felul acesta devine mai simpatic românilor, care văd că şi oamenii politici au, vorba-aceea, pe unde să-şi facă nevoile, ca şi ei. Dar, nici nu dorim să dăm apă la moară celor care justifică popularizarea filmuleţului respectiv sub scuza, deloc credibilă, că s-a dorit să se arate că dacă protecţia premierului poate fi compromisă oricînd şi de oricine, atunci acest lucru se poate întîmpla oricui. Taman în ţara în care rufele nu se spală în public, ci se expun direct, murdare şi folosite! Ipocrizie dusă la maximum. Ceea ce ne nelinişteşte este cu totul altceva. Cine a realizat filmul? Cum a avut acces în apropierea premierului într-un moment intim? Cine l-a propus spre difuzare şi, surpriză, cum se face că unul dintre tabloidele cele mai indigeste a „refuzat“ popularizarea lui, într-un acces brusc de „deontologie“? Şi, mai ales, cui foloseşte toată această ispravă? Noi credem că astfel de imagini, cu politicieni, femei şi bărbaţi, mult mai şocante, demne de genul XXX, există deja, în multe exemplare şi în multe seifuri, în scopuri de şantaj. Micul scandal al micului Boc este un mesaj trimis de fapt celorlalţi, se ştiu ei (ştim şi noi) care! Aşa că să ne pregătim sufleteşte, pentru că urmează să vedem multe astfel de „filmuleţe“. Doar sîntem în plină campanie electorală, chiar dacă nu a început oficial. Iar lupta va fi pe viaţă şi pe moarte. În România, mai sînt încă multe de furat...

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2397 / 22.02.2012

Săptămîna pe scurt - Revista ROMANIA MARE - NR. 1126 -ANUL XXIII - VINERI 24 FEBRUARIE 2012

* Era nevoie de Cod Roşu şi Stare de Urgenţă * Plus Doliu Naţional * Dan Voiculescu şi-a pierdut nu numai răbdarea, ci şi minţile * Ardei Umplut şi-a găsit beleaua * Antena 3 se vede că e condusă de clingonianul Mihai Gâdea: „Datorită condiţiilor nefavorabile s-a decis închiderea populaţiei“ (?!)

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Acum, cînd se pare că iarna nu mai are putere, e cazul s-o spunem: Am cam băgat-o pe mînecă. Iar autorităţile (inclusiv Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie) nu numai că n-au făcut ce trebuie, dar au şi minţit, zi de zi, prin minimalizare şi omisiune. Ar fi trebuit instituit COD ROŞU şi decretată STARE DE URGENŢĂ, plus DOLIU NAŢIONAL o zi – ce Dumnezeu, au murit aproape 100 de oameni! * Dar, nici cu aşa-zisa Opoziţie nu ne e ruşine. Duminică, ţiganul îmbătrînit în rele Dan Voiculescu a mai scos din maţele lui putrede (prin dos) un sondaj mincinos, pe care l-a pus, imediat, în gura puradeilor slugarnici Radu Tudor şi Mihai Gâdea. Să-ţi moară ce-ai tu mai drag, pe ţigăneşte, Voiculescule, că CCSB-ul ăsta al tău nu minte şi nu fură? El a avut două griji: să arate că făcătura USL nu s-a destrămat şi e încă vie (deşi purceaua e moartă-n coteţ, au strîns-o de beregată Victor Ponta şi tata-socrul) şi să-i convingă pe români că PRM-ul gata, nu mai există. Evident, nimeni nu-i atît de idiot să se uite-n gura acestui golan bătrîn. Îi va arăta Vadim că marioneta USL şi bulangiul Crin Antonescu NU vor veni la Putere, da? * Ardei Umplut şi-a găsit beleaua cu băiatul doctorului Boanchiş. Îl toacă Răzvan săptămînal, din ce în ce mai tare şi apăsat (ca autobiografia tatuată a lui Terente). Ultimul pamflet publicat în „Naţional“ are titlul „Maestrul Cristoiu? Nu. Pigmeul grafoman Cristoiu“. Ne face plăcere să reproducem acest text, pentru a pricepe lumea că nu sîntem singurii care îl iau la şuturi pe fostul turnător al Securităţii şi membru al CC al UTC, care a fost, întotdeauna, cu Puterea, scremîndu-se (cu icnete, bîlbîieli şi sîsîieli) să pară f. f. critic: „Pe 4 sau 5 ianuarie ’90, Mihai Cârciog a venit la noi în casă. Era prieten cu tata, relaţia datorînd-o scriitorilor Fănuş Neagu şi Mircea Micu, naşul celui poreclit Manix. «Doctore, dă-mi 50.000 de lei, să scot un ziar!». Tata l-a refuzat, explicîndu-i că vrea să investească în stomatologie. L-a întrebat, totuşi, cu cine vrea să facă ziarul. «Cu Fănuş, cu Mircea Micu?» Cârciog a răspuns că ştie el nişte ziarişti. În ’91, m-am dus eu la Cârciog, să-l rog să-mi împrumute nişte bani, ca să încep o tîmpenie de afacere. Mi-a dat şi s-a interesat dacă n-aş vrea să lucrez la «Expres», «fiindcă îmi amintesc că te publica Mircea Micu în almanahurile scoase de el. Te prezint lui Cristoiu, dar o iei de jos!». Daaaaa, eram înnebunit să alerg după ştiruci la un ziar în care bălegărea Cristoiu editoriale politice, aride şi la zi! În ’97, cînd a apărut «Naţionalul», Cristoiu nu avea nici o putere aici, dar băga cîrcotă. Aşa sînt piticii, ciudoşi. Nu-i convenea că publică articole de fond sau tablete Tudor Octavian, Dan Petrescu (dizidentul) şi «pussstiul ăla». Eu eram puştiul. Astăzi, mă amuz cînd aud că tot felul de pingopani, care au semnat 5 ştiri de 4 rînduri în «Evenimentul Zilei» şi s-au alfabetizat la locul de muncă, îi zic lui Cristoiu «maestrul Cristoiu». Mai uşor, cîrnaţilor, elevi ai marelui crenvurşt! Maeştri, în literatură, dar şi în presă, au fost Vinea, Geo Bogza, Eugen Barbu, Fănuş Neagu. Iar maestrul-maeştrilor, Tudor Arghezi, spunea «nu mă luaţi cu , că mai e mult pînă acolo!». Arghezi se răsfăţa, normal. Cînd vreun prostobou îi zice lui Cristoiu «maestre», năpîrstocul o ia de bună, crede că i se cuvine. Cum să fie maestru unul care comite articole perisabile, fără a pune peste răhăţişurile lui măcar un moţ de talent? Mai jenibil e cînd se dă umorist. Ca să devii umorist, întîi înveţi să mergi pe stradă. Băieşu era mereu în vorbe cu şefii de gostat, cu benzinarii, cu miliţienii, cu paraziţii, cu şefii de cîrciumi. Cînd ajungea la Sinaia, Caragiale stătea toată ziua într-o prăvălie de lîngă piaţa din centru, scria reclame versificate ca să-l ajute pe amicul negustor, în timp ce fiul lui, Matei(u), se plimba prin pădure şi îşi inventa blazoane. Cristoiu n-are nici un prieten («ssse sssă fac, sssă zoc table cu el?» – aşa s-a mirat) şi se duce la Biblioteca Academiei, fără a fi în situaţia lui George Călinescu, pe care l-a întrebat menajera «tot mai citeşti, maică?». «Maestrul de la » e un hamster cu vestuţă, care ronţăie cu înverşunare rafturile cu hrisoave, dar asta nu-l ajută să găsească polenul şi laptele literelor. Pigmeul grafoman umple hîrtia cu vreascuri“. * Echipa de fotbal Steaua a luat bătaie, acasă, de la mîncătorii de lalele. Golul victoriei (unicul, de altfel) a fost înscris datorită unei duble greşeli, comise de Prepeliţă şi Tătăruşanu. Cum e posibil ca un portar să hoinărească, departe de poartă, pe linia careului de 6 metri, iar atunci cînd mingea e săltată peste – el să nu sară, să nu se ridice de la pămînt? Problema acestui băiat e la creier: pur şi simplu, el are reacţii tîrzii şi apreciază greşit fazele. * La emisiunea Gabrielei Firea, de la Antena 1, Sergiu Nicolaescu a repetat greşeala pe care o fac monarhiştii: a spus că Regele Carol I a făcut România modernă. Aiurea, adevărul e altul: marele reformator şi, de fapt, unificator al României a fost românul Alexandru Ioan Cuza, nu neamţul Carol de Hohenzollern. Cine nu ştie, sau nu vrea să priceapă asta ar trebui amendat pe loc. Probabil că dacă Sergiu Nicolaescu l-ar fi jucat pe Cuza – şi nu pe Carol – ar fi înclinat balanţa spre el. * „Prins la înghesuială de CNA, Voiculescu l-a sacrificat fără scrupule pe Capatos“ – titrează mare, pe pagina 1, ziarul „Curentul“. Publicaţia îl numeşte pe ţiganul clefăit „şobolan“. Noi credem că e mai rău decît atît: e sconcs. * Ziarul „Naţional“ e din ce în ce mai sprinţar: îi trage un upercut la paté lui Griguţă Carti-Anus şi un croşeu de dreapta lui Ardei Umplut: „Eternul Cartianu trage la condei-viteză un editorial despre un copil flămînd, văzut la televizor, în mijlocul nămeţilor. Ce-ai mîncat azi, nimic, zice puştiul, dar ieri, tot nimic, dar alaltăieri, tot nimic. De trei zile copilul nu mai mîncase, troienit fiind, motiv pentru Cartianu să sară la gîtul părinţilor care nu au făcut provizii. Aşa se vede din biroul lui, nu mai insist cu alte explicaţii. Din al meu se vede altfel. Ce-ai scris azi, Cartiene? Un editorial. Fără valoare, zic eu. Dar ieri? Tot un editorial. La fel de fără valoare, insist eu. Dar alaltăieri? Tot un editorial. Nu are rost să merg mai departe, băi Cartiene, dar părinţii tăi ce au păzit de nu te-au învăţat să construieşti un text ca lumea? Sau ai făcut şcoala scrisului la «Le Cristoi d’aujourd’hui»? Că prea se vede. (...) Dan Andronic se simte sigur pe el cînd scrie ce i se pare, umplîndu-i-se sufletul la sintagma «televiziuni căcănii», ca răspuns la «presa portocalie», iar Cristoiu scrie ce crede. Primul nu răzbate dincolo de căcăniu, împiedicîndu-se în idei, al doilea mai are puţin şi crede că Dumnezeu S-a născut la Găgeşti, în Vrancea, la trei zile după el, şi el, Cristoiu, I-a pus stiloul în mînă. Nici unul, nici altul, nici altcineva de la prăvălia portocalie nu şi-a dat seama că ziarul de miercuri, 15 februarie, poartă pe pagina întîi sigla cu «marţi, 15 februarie». Dar, mă rog, ne-am obişnuit să veniţi voi cu subiecte preluate din «Naţional» şi la cinci zile după, dîndu-le anvergură de «exclusivităţi». Aţi minţit poporu’, cu Cristoitoru’!“. * „Click!“ pretinde că ar fi „Cel mai citit ziar din România!“. Noi credem că e cel mai agramat, din moment ce, chiar pe pagina 1, scrie „cea care a făcut remarcele“ (?!). Numai că acest cuvînt sună, la plural, altfel: o remarcă, două remarci (nu remarce). * Tot în „Click!“ s-au strecurat două greşeli incredibile: cică anul de naştere al Regelui Ferdinand ar fi 1866 (corect, 1865), iar Ileana ar fi fost soţia (?!) acestuia (corect, a fost fiica; nevasta Regelui Ferdinand a fost Regina Maria). Mai puneţi mîna pe carte, băi, urechiştilor. * Ne face plăcere să reproducem, în continuare, cîteva dintre cele mai nostime „perle“ pescuite de Andrei Păunescu din apele audio-vizualului românesc. Chestia asta ar trebui s-o facă paraziţii de la CNA, dar ei se ocupă de cu totul altceva. „Meme, fetiţo, tu ai fost o aventură de-o noapte, care a durat 5 ani“ (Luis Lazarus, Antena 1); „Nu va fi uşor pentru noi să naţionalizăm aceste case, să le redăm înapoi (sic!) poporului“ (Dan Diaconescu, OTV); „Dacă România n-ar fi avut ezitări în vreo două rînduri, probabil cert e că“... (Traian Băsescu, B1 TV); „Sînt într-o misiune mesianică, ca să-l reproduc pe domnul Brânză“ (Gigi Becali, România TV; carevasăzică, oierul e cu brînza-n gură, dar şi cu cacofonia); „Cum ai trecut peste zilele astea geroase, de frig?“ (Realitatea TV); „Orice guvern trebuie să aibă susţinere politică, că fără susţinere în Parlament e greu să-ţi duci la capăt programul de guvernare“ (Gh. Ialomiţianu, Realitatea TV); „Neputinţa unora, incompetenţa unora... se ascunde în manifestările străzii“. (Ioan Oltean, Antena 3); „Domnule Eckstein, vă ştiu un om care se poate pune pe masă... datele“ (Ion Popescu, Sindicatul Meridian, Realitatea FM); „Studiile pe baza cărora se bazează proiectul Roşia Montana“ (Realitatea FM; se zice „Montană“, că „Montana“ e în SUA); „Nu sînt nervos, sînt doar iritat“ (Mihai Gâdea, Antena 3; nu eşti iritat, eşti rahat); „Măsurile au ca scop asigurarea siguranţei oamenilor... Ştim că sînt în aceste zile foarte mulţi expercţi... Asigurăm siguranţa oamenilor“ (Realitatea TV); „Este numărul şi apartamentul domnului Boc... care şi-a scris demisia... Către Preşedinta Camerei Deputaţilor“ (Mihai Gâdea, Antena 3); „Nu va lipsi nici vîntul, care va aduce viscol“ (Maria Linda, Antena 3); „Nu putem să arătăm decît o mică părticică din tot ce se întîmplă“ (Realitatea TV; „părticica“ aia, adică prepuţul, îi lipseşte lui Elan Schwarzenberg); „Biserica Ortodoxă are pe timpul acesta clădiri împuiate“ (Realitatea TV; a nu se uita construcţia jenantă „tim-pul acesta“); „Şi Direcţia... sînt obligaţi să acţioneze“ (Realitatea TV); „Datorită condiţiilor nefavorabile, s-a decis închiderea populaţiei“ (Antena 3; aha, asta visează Felix Şobolanul!); „Acest mandat al lui Cristian Boc ar fi limitat“ (Maria Coman, Antena 3); „Ce urmează la Cotroceni în orele următoare“ (Realitatea TV); „Cele mai multe probleme le avem în doisprezece judeţe“ (România TV; corect se zice la feminin, „douăsprezece“); „Un zid de nămete“ (Paula Rusu, Realitatea TV); „Poliţiştii au descins la mai multe case... vorbim de oraşul Constanţa, Mangalia şi Tuzla, care aparţin lui Bosânceanu“ (România TV); „La final, vă amintesc că campania Gi Ga TV învinge iarna continuă“ (Gi Ga TV, postul lui Pinalti); „Ta-su uneia m-a prins şi am plecat în şosete“ (Daniel Lazăr, Antena 2); „Căutam fete a căror părinţi lucrau“ (George Papari, Antena 2); „M-am sărutat prima oară cîntînd“ (Veronika, Antena 2); „Dimineaţa, bunica, cînd ne trezea, ne dădea puţină vişinată“ (Mirela Dinică, Antena 2); „Centrează Cuenca! Foarte, foarte bune, precise aceste centrări ale lui Cuenca, e aut de poartă!“ (Digi Sport 1 TV); „Nu se pot interveni, oamenii sînt lăsaţi de izbelişte în case... Este cod roşu de haos...  Acesta este semnalul pe care ar trebui pusă pe ţară... Acestea sînt lucruri care te ajută statul să nu ai zile“ (Dan Constantin, Antena 3); „Au mai apărut 8 localităţi în judeţul Cluj şi încă o localitate în judeţul Râmnicu Vîlcea“ (Antena 3). După cum se vede, cele mai multe greşeli şi formulări ridicole sînt înregistrate la Antena 3 şi Realitatea TV - exact posturile unde Vadim e INTERZIS, fiindcă un om de cultură, ca el, n-are loc de sfertodocţi. * Altă formulare cretină în „Click!“: „Mielul de Paşte se rezervă (?!) deja pe Internet“, titlu dat de Călin Radu. Ce-i asta, băi, acesta? Cum se rezervă un miel? Ce, e cameră la hotel? * Alt cuvînt stupid – de fapt, inexistent: corectabil. Îl foloseşte o oarecare Adina Alberts, care cică e „medic estetician, Playboy“: „99% din ce a dat natura este corectabil“. Mai puţin prostia.

* Noul ambasador al Federaţiei Ruse la Bucureşti se numeşte Oleg Sergheevici Malghinov. Îi urăm Bun Venit şi îi dorim succes. * Crocodilul Chelios primeşte muie de la Florian Bichir. Titlul pamfletului apărut în „Libertatea“ este „CTP, bufonul încruntat“. Vom reproduce tot articolul, nu înainte de a spune că vineri (la emisiunea Ionelei Năstase, de la România TV), Vadim l-a numit pe sifilitic „ruşinea presei române“, care le face pe gravide să lepede pruncii şi „scrîşneşte ca o balastieră de nisip“. Aşadar, pamfletul Bichirului în chelia Sictirului: „Mega, giga editorialistul Cristian Tudor Popescu, care şi-a inventat şi un acronim - CTP - să nu fie cumva confundat cu vreun pîrlit de Popescu, a găsit soluţia în cazul Capatos. Eliminarea din presă: «Înlăturarea acestor persoane din categoriile jurnalismului şi să li se interzică să mai practice această meserie». Justiţiarul de mucava e de o ipocrizie patologică! Mediocritatea l-a împins pe acest CTP să şocheze, să iasă în evidenţă. El a inventat acest stil în presă. El este moralistul care, plin de talent, a introdus cuvîntul «muie» în editoriale. Tot el este unul dintre promotorii exprimărilor violente în media. «Marele masturbator», «pişat», «rechinul mitocan Gigi Becali», «şobolanul rozaliu care sare la coaie» etc. Lista bădărăniilor lui CTP este lungă, vulgaritatea sa este benignă. Delirul este controlat cu atenţie, pentru că nu orice ziarist strînge modest 300.000 de dolari ca să-şi înfiinţeze un cotidian, ziar condus atît de bine, încît l-a dus cu dricul pe net. De aici şi ura sa morbidă împotriva «Libertăţii». Anunţa ţîfnos că ar putea face un tabloid, dar îi e scîrbă. Da, sigur, am văzut! Sex şi ţîţe pe prima pagină ai tot dat, dar tot faliment a scris pe tine! Nu mai ai loc în ţara asta de CTP! E omniprezent. E psihanalist, procuror, filmolog, doctor în cinematografie, ziarist, scriitor, comentator, inventator al tenisului, promotor al moralei, e tot ce mişcă în ţara asta! Încruntatul naţiunii, oratorul urcat în amvon! De fapt, CTP, acest Saint Just de Dâmboviţa, nu e decît un bufon! Îl invit, pentru că tot se pricepe la toalete şi la urinatul erotic al doamnelor, să prezinte rubrica Vremea din «Libertatea». Aşa, publicul său elitist nu-l va uita niciodată! Ai rubrică fixă, geniule!“. * Un dezaxat pe nume Sabin Orcan (care ne trimite cu gîndul la filmul de groază „Orca, balena ucigaşă“, fiindcă îşi publică poza cu chelie papuaşă) zgîrie hîrtia în cea mai stufoasă şi mai insipidă foaie din presa română: „Adevărul“. Acest Sabin e un cretin: scrie prost şi încearcă să se remarce prin răutate, după modelul dementului C.T. Popescu. Din păcate pentru el, numitul (B)orcan e un mitocan, pe care nu-l citeşte nici mă-sa. * O zuză pe nume Gabriela Lupu urlă la Lună (hauuu! hauuu!), în ,,România liberă”, împotriva celor care au avut ,,îndrăzneala” să se pronunţe cu privire la poponeaţa durdulie a bocciului Boc. ,,Nu, n-are voie”, latră Lupoaica. Cine nu le dă voie? Ei, moraliştii de la foaia mortuară, care, de 22 de ani, spurcă totul în România. Titlul denunţului-cenzură e infect: ,,Despre fundul minţii lui Capatos şi golul presei româneşti”. Lasă, fă, proasto… Vezi-ţi mai bine de fundul tău plin de celulită. * Pe aceeaşi temă se pronunţă şi ,,Excrementul zilei”. Fireşte, îi atacă pe Vadim şi pe ceilalţi care şi-au spus părerea, apărîndu-l pe Piticul Porno. Noi ştim ce se ascunde aici: filmuleţul a fost făcut de un ofiţer SPP, cu cîteva luni în urmă, fiind aruncat pe piaţă acum, pentru a-l victimiza pe Emil Boc, cu PDL cu tot. Nu ţine figura. Rămîne cum a spus Tribunul, care are o logică de fier: un prim-ministru NU are voie să se expună în halul ăsta. Punct. * Titlul diversiunii din ,,Evenimentul zilei” (semnată de traseistul fomist Marius Vulpe) este stupid: ,,Antonescu pentru noi/ Este Vadim Tudor doi”. Aiurea-n tramvai. Nu există un al doilea Vadim Tudor, e clar? * În acelaşi număr al ,,bulinei portocalii”, Sergiu Nicolaescu afirmă, într-un interviu: ,,Vreau să mai fac un film interbelic, practic, în perioada României Mari. E un scenariu scris de Vadim Tudor. Lucrez încă la el. Nu e deloc o comedie. E un lucru foarte serios, dar dau nişte exemple de oameni pe care i-a avut România, oameni extraordinari”. * Pe marginea tenderului expus de Boc improvizează şi microcefalul Griguţă, în ,,Adevărul”, sub titlul: ,,ANALişti CURajoşi”. Sanchi, el e rebusist, face jocuri de cuvinte. Ele ar fi fost complete, dacă băiatul ar fi semnat Carti-ANUS, pe cînd aşa? S-a protejat. La un moment dat, Nagîţul veşnic indignat şi repedevorbitor zice: ,,Măcar Vadim poate invoca faptul că se afla la Bruxelles (?!) şi nu vedea imaginile, dar Crin savura totul la Bucureşti şi vorbea din faţa televizorului. Ba, pe alocuri, mai făcea şi glumiţe, spre deliciul tîmp al Cruduţei şi al Pamfiliţei – aceste practicante ale unei vechi meserii liberale”. Mă, Griguţă, lua-ne-ai de puţă… Mă, băiatule… De ce uiţi tu de la mînă pîn’ la gură? Domnul Vadim (aşa se zice corect) nu se afla la Bruxelles, ci la Strasbourg, a spus-o limpede. Sau erai beat? Cît despre cele două asistente sexy ale grecului Capatos, ai grijă să nu-ţi dea Cruduţa o ţîţă peste ochiul stîng, iar Mădălina o ţîţă peste ochiul drept – ce eşti tu tembel, dar să vezi cum te năucesc astea! * Manipulare ordinară, pe pagina 1 a foii mortuare ,,România liberă”: ,,Îşi permite România să nu semneze Tratatul UE?”. Nu e vorba de nici un Tratat UE, ci de un Acord Fiscal, în virtutea căruia ţara noastră ar trebui să contribuie la recapitalizarea FMI cu cîte 500.000.000 de euro pe an (asta n-o mai spune fiţuica băcănistă). * Economistul Ilie Şerbănescu a catalogat astfel Pactul Fiscal: ,,Injust şi nerealist”. Exact asta o spune şi Vadim, de o lună de zile, cu o menţiune în plus: el a şi votat CONTRA documentului, în ianuarie, în plenul Parlamentului European. * Croitoreasa de zdrenţe Adina Buzatu a afirmat că vrea să devină, din nou, mamă. Ea mai are un copil (din flori), făcut cu un… evreu turc! Noul copil cu cine vrea să-l procreeze? Cu un evreu chinez, coreean, eschimos? Dar, zii Alina Bubulina şi trage apa. * Presa scrisă şi cea audiovizuală ne-au anunţat că simpatica grăsană Adele a primit Premiile Grammy, fiind îmbrăcată într-o ,,ie românească”. Numai că acest cuvînt se scrie, corect, ,,IIE” – deşi DEX îl reproduce cu un singur i. * Pentru greşelile şi neglijenţele repetate, din textele lor – ne vedem nevoiţi să întrerupem colaborarea cu domnii Cristache Gheorghe şi Vintilă Barbu. Este, deja, prea mult. Nu e nimeni dator să cureţe mizeriile unor oameni care nu vor să priceapă de vorbă bună. * Tînărul Răzvan Ioan Boanchiş se ţine scai de Crocodilul Chelios. Care, între noi fie vorba, arată din ce în ce mai rău: l-am văzut, duminică, la Realitatea TV, are ochii duşi în fundul capului şi capul dus în fundul cimitirului, parcă e un craniu ambulant, material didactic la studenţii de la Geologie (Secţia Fosile). Dar, ce-a mai făcut Boanchiş? L-a strîns, iarăşi, pe mitocanul încordat, la pieptul său, ca un veritabil BOA constrictor (nu constructor, noţiune care a dispărut de pe meleagurile noastre). L-a strîns pînă i-au ieşit nebunului ochii de celuloid din capul de calcar şi-a luat-o la trap. Titlul noului pamflet: „Cine e obscen? Capatos sau Cristian Tudor Popescu?“. Merită să parcurgeţi şi acest text, ca să înţelegeţi cît de ridicol e fostul băiat de mingi de la meciul de tenis România-SUA, din Cupa Davis, care acum se crede guru (la care gura bate curu): „Şi eu am fost invitat la nostimada lui Capatos, dedicată augustului cur al lui Boc. Nu m-am dus fiindcă simpatica producătoare Cristina Tache n-a vrut să deconspire – avea ordin, o înţeleg – subiectul. Am o sută de motive să regret şi unul să îmi pară bine că am refuzat. Nu vă gîndiţi că sînt pudic sau, mai grav, deontolog. Dar mi-ar fi fost scîrbă să stau pe canapea lîngă un activist – de omenie, desigur – ca Dan Constantin. Pînă cînd trustul Intact nu va scăpa de relicve comuniste ca Dan Constantin şi Sergiu Andon, nu va crede nimeni că Dana Grecu e femeie, ca Gabriela Vrânceanu Firea Pandele nu e intrigantă, că Dan Voiculescu n-a dat indicaţii să fie înjurat tot PDL-ul, mai puţin Vasile Blaga. Revin la Capatos. Am citit şi nu mi-a venit să cred că fostul staroste al Clubului Român de Presă, tenismanul ozenist Cristian Tudor Popescu, a spus că Dan Capatos n-are ce căuta printre ziarişti. În consecinţă, m-am hotărît să pun grade de comparaţie, coduri, că tot e la modă, obscenităţii. Ce e obscen, Popescule, curul lui Boc sau enunţul tău, din 2002, «Gigi Becali, un milionar plin de bani şi în găoază»? Cod roşu, farfuriotule! De asemenea, ce e obscen, să dai pe post imagini cu Boc-nud, sau să umbli în Dacie şi gecuţă de fochist şi să fii coleg, complice, prieten cu un combinagiu kaghebist ca Dumitru Tinu? Te dai om sărac şi decent, dar l-ai girat, fie şi prin tăcere, pe Tinu, demagogule! Ai ştiut ce făcea acel ziarist prevăzut cu un singur talent, acela de ofiţer, dar ai mers pe burtă, că te avantaja muclesul! Ia taci şi acum, ca pe vremea cînd Tinu împărţea, la începutul fiecărui an, reclama de la stat primită de indigestul Club Român de Presă!“. * A încetat din viaţă Sanda Faur – o femeie minunată, fostă ziaristă la revista „Femeia“. Dumnezeu s-o ierte.

* Jegul uman Dan Voiculescu nu se astimpără, deşi îl caută moartea pe-acasă. Luni, el a publicat, în „Jurnalul Naţional“, voma lui „sociologică“, prezentată drept „sondaj“ al firmei de bucătărie securistă CCSB. O ruşine. Bătrinul bulibaşă şi-a pierdut minţie: pretinde că invenţia lui stupidă, USL, ar avea 57%, dar şi că PDL ar fi votat de 18% dintre români (?!). Bineînţeles, PRM s-ar situa din ce în ce mai jos, la 3%. Ce nenorocit! Atunci cînd o să crape fierea-n el, n-o să-l plîngă nimeni, nici măcar fiicele lui. Altceva am sesezat noi: graba gîfîită a acestui disperat, care vrea să-i iasă pasienţa cît mai repede, înainte de a o mierli. Uş, cioară! Nu-ţi ajută Dumnezeu. Totuşi, nu îndrăzneşte nimeni dintre trepăduşii care s-au băgat slugi la ţigan (de teapa lui Mihai Gâdea) să-i spună ăstuia că nu dă, nici un om zdravăn, nici doi muci pe visele lui delirante? Opriţi-l pe dement! A început să facă spume la gură! * Ziarul „Tricolorul“ nu se laudă (ca „Adevărul“ şi „Click!“), dar toată lumea ştie că n-are egal nu numai acum, ci în toată Istoria presei române. Iată cîteva numere, din ultimele zile. VINERI, 17 februarie (nr. 2.393): „Liberatea presei a fost grav încălcată de către paraziţii de la CNA. Dan Capatos şi Antena 1 au procedat corect – ca premier, Emil Boc nu trebuia să se expună în pielea goală, decît dacă are probleme psihice (este maniac sexual, exhibiţionist, voyeurist ş.a.m.d.)“; „Ungaria, pusă cu botul pe labe de lumea civilizată! Aflat la Strasbourg, preşedintele PRM a votat Rezoluţia Parlamentului European împotriva abuzurilor antidemocratice şi încălcării drepturilor omului din Ungaria“; „Generalul Iarnă i-a învins pe portocalii“ (editorial de Gh. Funar); „ULTIMA ORĂ. Tupeu bolnav al inexistentului partid UNPR: ospătarul Gabriel Oprea vrea să-l impună la conducerea Camerei Deputaţilor pe Marian Sîrbu (Falconetti)“; „Mesaj din Germania. Căderea din şa“ (Diana Popescu, Stuttgart); „Doru Popovici - 80!“; „«Nu ai dreptul să vorbeşti!» Aşa îşi trata Albert Einstein soţia, în timp ce o înşela cu alte femei“; „Descoperire uluitoare, care îi va întoarce pe atei la Dumnezeu. Ce au găsit cercetătorii în Etiopia“; „Vladimir Putin, ridiculizat de ruşi, după ce le-a cerut să facă mai mult sex pentru a creşte populaţia“; „Marii bolnavi ai Istoriei – generalul Charles de Gaulle“ (Paul Ştefănescu); „«Perle» de la Bacalaureat“ (Dan Dumitrescu); REBUS (Paul Băgneanu); CALENDAR – 17 februarie; HOROSCOP. SÎMBĂTĂ: „Ajutor umanitar al PRM pentru sinistraţii din comuna Vintilă Vodă (jud. Buzău)“; „Delegaţia lui Victor Ponta în SUA e infiltrată cu agenţi S.I.E.“; „Demisia lui Valeriu Turcan, o şmecherie electorală, pentru a fi supravegheat Vasile Blaga“; „Statul ticăloşit“ (editorial de Ruxandra Lungu); „SCUIPAŢI AICI! Lichelele absolute ale fotbalului românesc, Mircea Sandu şi Gigi Becali, fac o propagandă ordinară pentru Mafia de la Gold Corporation (George Söröş)“; „ULTIMA ORĂ. Partidul-tomberon al Şantajistului din Caracal va fi întărit cu «dezertori» din PDL şi UNPR“; „Pentru împrospătarea memoriei. Ziarul «Tricolorul» a anunţat, în nr. său din 31 ianuarie 2012, înţelegerea dintre Palatul Cotroceni şi puradelul din Caracal, cu privire la dezertările din PDL la PP-DD“; „Scrisoare Deschisă adresată domnilor europarlamentari George Becali şi Ciprian Tănăsescu“ (membrii Organizaţiilor de Tineret PRM din Ardeal); „Vadim Tudor despre filmuleţul cu Boc: «Aşa ceva se numeşte exhibiţionism şi voyeurism. El s-a oferit»“ („Libertatea“); „În Germania se poate! Preşedintele Christian Wulff şi-a dat demisia, în urma suspiciunilor de abuz de putere“; „Români, treziţi-vă! Într-o lume bezmetică, aurul este valoarea supremă! Aurul din România ar trebui exploatat de România!“ (Emilia Rodica Corlan); „Oamenii de ştiinţă au descoperit adevărata origine a diabetului“; „Fenomene Paranormale. Explozia din taiga“ (Robert Charroux). LUNI: „Întîlnire secretă, sîmbătă seara – «Banda celor 4» ciocli care dau tîrcoale marilor zăcăminte de aur, argint şi uraniu de la Roşia Montană (1 tătar şi 3 evrei)“; „Haos total“ (editorial de Dumitru Avram); „Bă, diliule! Cronică-pamflet la maculatura «Degetul pe rană şi alte dezintoxicări antipolitice», de Cristian Bădiliţă – Editura Vremea“ (Corneliu Vadim Tudor); „Filmul cu Boc în curul gol a fost făcut, la ordin, de un ofiţer SPP (?!)“; „Ne iau gazele şi ne oferă cutremur şi poluare“ (Teodor Filip); „NEWS ALERT. Explozii devastatoare la Sighetu Marmaţiei“; „Pentru împrospătarea memoriei. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta“ (Corneliu Vadim Tudor, 10 iulie 1992); „Regele animalelor, pe post de «mielul gras»“; „Rezoluţie împotriva Ungariei în Parlamentul European. Popularii europeni, inclusiv PDL şi UDMR, votează împotrivă“; „Fenomene stranii. Blestemul condamnaţilor nevinovaţi“ (Traian Tandin). MARŢI: „Fostul securist şi actual mafiot Felix Şobolanul şi-a pierdut şi răbdarea, şi minţile: Aşa-zisul sondaj CCSB nu există, a fost scos din burta bulibaşei Dan Voiculescu!“; „Tot mai departe de Spaţiul Schengen“ (editorial de Dumitru Avram); „Bă, Diliule!“ (Corneliu Vadim Tudor, episodul 2); „Stăpînii americani i-au trimis măruntului agent M.R. Ungureanu un «Consilier»: spionul CIA Robert Hanks, “; „Dinu Patriciu? Micro-întreprinzător, sau Mega-escroc?“ (Ion Coja); „Cine este adevăratul patron al postului OTV?“; „Îl va aduce, oare, M.R. Ungureanu pe «prietenul» său Cătălin, de la SIE la Guvern?“; „La închiderea ediţiei. Traian Băsescu încearcă să îl eternizeze pe lacheul Daniel Morar în fruntea DNA“; „Noi şi incredibile gafe în «Click!»“; „Curtezane celebre. Elena Lupescu (1899-1977)“.

* Reproducem, din acelaşi excelent ziar („Tricolorul“) alte „perle“ comise de elevi la Bacalaureat şi culese de Dan Dumitrescu: „La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat cîte un tei mai gros sau mai subţire, în funcţie de cîte strofe are poezia“; „Cînd eroul muri împuşcat de nemţi pe cîmp, simţi miros de mărar şi de pătrunjel“; „Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan“; „Agripina nu avea decît doi copii, pentru că al treilea, Păunaş, nu mai contează, pentru că tot îl mănîncă vulturii“; „Privind atent plugul, vede că e de fier şi privind şi mai atent ţăranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede că e de bronz“; „În «Amintiri» apare copilăria fericită a puiului de ţăran Crenguţă Ionel“; „Magda îl iubea pe Tudor Şoimaru fără să ştie că acesta nu ştia limbi străine“; „Liviu Rebreanu are plăcerea de a ne aduce la cunoştinţă, în operele sale, iubirea de pămînt a ţăranului“; „Vlaicu-Vodă era un funcţionar model care avea un randament deosebit ca domn“; „În drama «Apus de soare» Ştefan cel Mare era aşa de bătrîn, încît picioarele nu-l mai ţineau, dar el mergea înainte cu inima“; „Ceahlăul este situat sus pe munte“; „Orheianu sta drept pe cal, de parcă avea un băţ înfipt undeva“; „În Moldova, boierii îi asupreau pe ţărani de scoteau untul din ei“; „Moş Dănilă stă pe vine să prindă vulturii de pene“; „Ştefan cel Mare a avut nenumărate neveste, răspîndite în toată România“; „Cum a căzut de pe cal, Soleiman şi-a pierdut imediat trei dinţi din faţă şi i-a tot căutat pînă a pierdut bătălia“; „Avram Iancu a fost foarte popular- ziua îi jefuia pe bogaţi şi noaptea petrecea cu săracii“. „Toma Alimoş s-a aliat cu Horia, Cloşca şi Crişan, a făcut cu ei o organizaţie secretă, de care a aflat împăratul“; „Basmul este o poveste mai lungă, poate fi chiar cît o carte groasă, şi are atîtea personaje că nu le mai ţii minte numărul, dar trebuie să fii atent la fabulă că te întîlneşti cu ea şi în final“; „Şcoala Ardeleană nu a avut propriu-zis sediu, din lipsă de fonduri austro-ungare“; „Nichita Stănescu este un poet care se miră de orice. El se miră şi de faptul că oamenii aud şi au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A văzut el vreun om fără urechi? Mă rog, da’ se zice că aşa este în poezie, să te miri de toate şi să le pui pe toate unele subt altele, în rînduri scurte, ca să se vadă că sînt versuri“; „Vlad Ţepeş s-a înfuriat rău pe boierii care îl ţepuiau ş-atunci ca să nu fie supărare-a tras şi el în ţeapă“. * Acest guvern e plin de ofiţeri acoperiţi ai Serviciilor Secrete, după cum vom dovedi în curînd. 

* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. În ciuda eforturilor hei-rupiste ale bătrînei caiafe securiste Dan Voiculescu, USL n-are 57%, ci doar 42%. Asta-i situaţia.

ALCIBIADE

 ***************************************

Numarul INTEGRAL poate fi citit pe:

http://ro.netlog.com/forum_prm/blog/blogid=1431371


Revista ROMANIA MARE - NR. 1126 -ANUL XXIII - VINERI 24 FEBRUARIE 2012

Noul FORUM PRM => PRM-istii este activ !

Noul forum PRM => PRM-istii este activ, sunt pana acum 12 membri si 43 mesaje postate:

http://prmprm.forummagic.net/

Subiecte interesante:

Adeziune PRM : http://prmprm.forummagic.net/f8-adeziune-prm

Despre PRM ( Prezentare, organigrama, doctrina, statut, istoric.) :  http://prmprm.forummagic.net/f17-despre-prm

  

Filiale PRM din tara: http://prmprm.forummagic.net/f3-filiale-prm-din-tara

PRM pe internet:  http://prmprm.forummagic.net/f5-prm-pe-internet

etc...

Va asteptam cu drag!

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXVII)

13 MARTIE 1990. Am încheiat fila precedentă cu „lipsa de caracter”. O încep pe cea de azi tot cu „lipsa de caracter”, fiindcă asta e maladia cea mai gravă de care suferă societatea românească. Poate credeţi c-am spus-o eu? Aş fi vrut, dar mi-a luat-o altul mai breaz înainte, Nicolae Iorga. Iată-1 deci la televizor, în această zi de marţi, pe George Potra, fost şef de sector al Secţiei de Presă a C.C. al P.C.R., fost şef suprem al publicaţiilor Agerpres pentru străinătate, numit chiar de Nicolae Ceauşescu (aşa mi se lăuda el mie, în mai 1989, cînd l-am rugat pe generalul Ilie Ceauşescu să-1 treacă şi pe el pe lista de invitaţi pentru finala C.C.E. la fotbal, dintre AC Milan şi Steaua, de la Barcelona). Băiat de carte, ce-i drept, fiu al cunoscutului istoric al Bucureştilor, George Potra-senior, şi soţ al unei doamne din Televiziune, cu care făcea emisiuni Tudor Vornicu. Astăzi, Georgică al nostru se dă în stambă. A devenit şi el „dizident”. A descoperit că a fost şi el persecutat de „dictatură”: nu mai lucra la C.C. al P.C.R, fusese debarcat în fruntea unui trust de publicaţii, cam aşa, ca şi Ion Iliescu. Păi ce, e de ici, de colea, să păţeşti o asemenea prigoană în viaţă? Şi astfel se face că, după o recluziune de vreo două luni, Georgică al nostru apare pe Postul Naţional TVR cu un interviu realizat în compania unui oaspete englez. Fostul lector al C.C. al P.C.R. şi secretar de partid peste atîtea şi atîtea publicaţii s-a metamorfozat într-un violent anticomunist, ba chiar îl elogiază pe... „distinsul filozof Gabriel Liiceanu”. Mă, băieţi, cine v-a speriat în halul ăsta? Nu vă crapă obrazul? Încă o cruce, bifată în dreptul unui fost amic. Adio, George Potra, ai murit pentru mine, eşti ca un peşte tăvălit prin sos de mirodenii, căruia un bucătar tacticos i-a extras şira spinării.

Dar, una rece, alta caldă. Cine credeţi că ne ia apărarea, aseară, la „Europa liberă”! Nimeni altul decît Virgil Ierunca! Acesta a spus că asta nu-i democraţie şi că e nedrept ca noi (adică Barbu şi cu mine) să fim marginalizaţi. Ipocritul, tot ipocrit. Pînă acum ne satanizase, vreme de vreo 15 ani. Ce să-ţi povestesc, 1-a apucat dorul de noi! Mă hotărăsc să ies din casă. E şi marţi, şi zi de 13. Totuşi, n-am nici un ghinion. Decît acela de a nu-1 găsi liber pe Mircea Angelescu, care, ca ministru al Sporturilor, e în şedinţă cu toate federaţiile. Astfel încît nu reuşesc să ridic acreditările pentru întîlnirile sportive ale anului în curs. Nu-i nimic, am făcut o plimbare. Cumpăr „România liberă”, mai mult din curiozitate, să văd şi eu pe cine mai asasinează moral Petre Mihai Băcanu, cu întrebarea de mahalagioaică beată „Ce-ai făcut dumneata, domnule Cutărică, în ultimii cinci ani?”. În numărul de azi, un „puţoi cu barbă” (vorba lui Arghezi) pe nume V.A. Vîţă, membru prin C.P.U.N., dă un interviu care mă face să rîd singur pe stradă: „Am 33 de ani. Vîrsta lui Alexandru Macedon şi Isus Christos. Mă chiar (?!) gîndeam în toamna trecută în ce măsură mă voi întîlni pe planurile existenţei cu această cifră? Dacă se va întîmpla ceva? Şi sînt fericit că s-a întîmplat”. Te-ai chiar gîndit prost, Vîţă, în ceea ce te priveşte nu s-a întîmplat nimic! Dar, pe mîine, fiindcă interviul e cu continuare, are două părţi... (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2396 / 21.02.2012

BĂ, DILIULE! (2) Cronică-pamflet la maculatura „Degetul pe rană şi alte dezintoxicări antipolitice”, de Cristian Bădiliţă (Editura Vremea)

Iată numai cîteva dintre lăturile pe care idiotul ăsta congenital le varsă în capul românilor ortodocşi: „Majoritatea ţărilor de tradiţie ortodoxă evoluează după un scenariu schizoid” (pg. 13); „Un bleg precum Emil Constantinescu ar fi fost, poate, de nasul rafinat al Franţei, sau al Cehiei, în nici un caz de nasul butucănos (?!) al României” (pg. 32); „Poliţia franceză a creat deja celule speciale împotriva banditismului românesc (nu polonez, nu ceh, nu unguresc!)” (pg. 34); România e, după mintea zdruncinată a acestui isteric, „ţara fuduliei cu găuri în fund” (pg. 76); „Din decembrie 1947 pînă în decembrie 1989, poporul român n-a existat” (pg. 94 – hai sictir de jigodie!); „Milioanele de morţi, torturaţi, bătuţi, închişi, înfometaţi şi umiliţi vreme de peste cincizeci de ani au murit, au fost bătuţi, au făcut închisoare, au fost umiliţi şi au suferit de foame «simbolic»?” (pg. 105 – am reprodus acest pasaj ca să înţeleagă toată lumea cît e de descreierat acest Bădiliţă; carevasăzică, „morţii au murit”, dar nu oricum, ci „torturaţi, bătuţi, închişi, înfometaţi şi umiliţi” la nesfîrşit, vreme de peste 50 de ani, şi, deşi erau morţi, repetăm, au mierlit-o); „În ortodoxia românească orice e posibil, chiar şi încreştinarea nesimţirii” (pg. 107 – infect atac, din partea unui limbric fără Dumnezeu, care, repet, pentru a face carieră a dezertat la greco-catolicism); „Totuşi, o viaţă socială normală nu se poate instaura atîta vreme cît 80% din populaţia unei ţări e grăbită, aiurită şi tîmpită în mod «sistematic»” (pg. 135); „De aceea nu sîntem şi nu vom fi, secole bune încă, printre naţiunile normale. Din cauza grabei, aiurelii şi tîmpeniei devenite cvasicongenitale, pe fondul unei autosuficienţe paranoice” (pg. 136); „Dimpotrivă, individualismul prost, isteric îmi pare a-i caracteriza pe români” (pg. 199); „În fine, creştinismul, deşi are un mesaj universal, nu-i o religie pentru mase, orice s-ar spune şi orice s-ar crede. E o religie pentru aristocraţie” (pg. 227); mai departe, handicapatul îşi permite neobrăzarea de a scrie că românii sînt un „popor-legumă” (pg. 247). Şi tot aşa. Numai zoaie. Numai nas strîmbat a scîrbă. Totul îi pute acestui căcăcios, atît la români, cît şi la ortodoxie. Nu-i de mirare că, în vălătucii creierului său vătămat, el avea ambiţii de om nebun: „La douăzeci de ani vroiam să mă fac... papă. Combinasem un scenariu, «infailibil», împreună cu un coleg de liceu care era destinat să ajungă patriarh al Bisericii ortodoxe române. Odată eu ajuns papă, iar el, patriarh, unirea celor două fracţiuni ale Bisericii era ca şi rezolvată”. Ce v-am spus eu? Rareori am văzut un dobitoc mai sinistru ca acest Bădiliţă!

În această „carte” sînt îndesate, cu furca,  laude şi înjurături la adresa aceloraşi oameni: Andrei Pleşu, Teodor Baconschi, H.R. Patapievici ş.a. Dacă l-au ajutat pe el cu vreo „ciozvîrtă” (cuvînt utilizat frecvent) – totul era în regulă, băieţii erau valabili. Imediat cum nu l-au mai miluit cu ceva, personajul îi scuipă şi dă cu pietre, din fugă, de pe trotuarul de vizavi. Pe alţii, însă, îi înjură non-stop, de-a valma, deşi o stîrpitură ca el nu e vrednică nici să le facă pantofii. Din păcate, retardatul habar n-are cine sînt aceşti oameni şi ce-au făcut în viaţă - el aşa crede, că e de bon-ton să-i bălăcărească, de la înălţimea unei borduri pe care o crede Turn de fildeş. Priviţi un pasaj elocvent: „În anii 1980, Ceauşescu îşi avea soborul lui de adoratori, în frunte cu Eugen Barbu, Ion Zamfirescu (?!), Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Vadim Tudor etc.” (pg. 261). Aţi observat greşeala? Ageamiul s-o fi gîndit la criticul şi istoricul literar Dan Zamfirescu – nu la teatrologul Ion Zamfirescu, fostul profesor, din anii ’30, al lui Mihai de Hohenzollern. Greşeli de acest gen sînt cu nemiluita.

Aşa după cum am văzut, oligofrenul trage cu dinţii să fie poet – dar, vai, n-are talent. Total lipsit de talent e şi în materie de proză şi ziaristică, fiindcă numai un impostor plecat cu sorcova poate avea asemenea formulări, pe cît de pedante, pe atît de idioate: volumul lui „are însă şi o dimensiune transcircumstanţială (?!), în măsura în care concretizează atitudinea unui anarhist creştin (?!) de dreapta, definibilă prin denunţarea egalitarismului demagogic, a semivalorilor democratico-ochlocratice (?!), a politicului în general” (pg. 7); „Bîlbîicii” (pg. 7); „O prefaţă postfaţatorie” (pg. 9); broşurica lui e o carte „cu mii de tulpini reci, sîrmoase, calde, zemoase” (pg. 9); „inconturnabil din unghiul subiectivităţii mele” (pg. 30); „De ce nu ne mai vindecăm odată de provincialită?” (pg. 39); „Trebuie găsite un editor şi o instituţie” (pg. 40 – dezacord gramatical, construcţia fiind ridicolă); „graniţa se impune imperativ” (pg. 48 – pleonasm care nu mai trebuie dovedit); „Nu am absolut nici o dificultate în a accepta contractele de căsătorie civilă între doi semeni de acelaşi sex” (pg. 48 – prin urmare, aşa-zisul creştin e de acord cu căsătoriile între homosexuali!); „Al doilea (N. Sarkozy – nota CVT) e un stahanovist intrigant, astuţios (?!), fără îndoială, dar prea vădit însetat de putere. De aceea nu cred că o va obţine niciodată” (pg. 51-52; uite că a şi obţinut-o); undeva vorbeşte de un bătrîn, care stăpînea taina „bărbieritului subcutaneu” (pg. 52; ce-o fi aia? se bărbierea sub piele, la os?); „poşirca respectivă devenea, brusc, băubilă” (pg. 54); acelaşi bătrîn care se bărbierea, nu-i aşa, „subcutaneu”, avea capul „tuns la ac” (pg. 57; săracul om, tare mult se mai chinuia); „redemaraj autumnal” (pg. 59); „tabieturile mele coşmardeşti” (pg. 59); „angrenajul «aceluiaşului»” (pg. 60); „România nu are decît două cărţi cu care se poate impune în concernul (?!) ţărilor europene” (pg. 69 - ăsta confundă „concertul ţărilor” cu „concernul ţărilor”, care nici nu există); „standardele ştiinţificităţii” (pg. 68; acest cuvînt NU există, ştiinţificitate, dar prostul pînă nu-i fudul, pînă nu se scarpină el după urechea dreaptă cu mîna stîngă nu se simte bine); „România ar împuşca doi iepuri dintr-o lovitură” (pg. 70; de cînd se împuşcă iepurii cu... lovituri? expresia corectă e „dintr-un foc”); „texte cvasianistorice” (pg. 95; alt cuvînt scremut, inexistent); „nu e uşor să te consolezi cu o ciozvîrtă de carieră politică fetidă în România” (pg. 159; scribălăul e obsedat de cuvîntul ăsta, „ciozvîrtă”, pe care în alt loc îl scrie „ciosvîrtă”); „incongruitatea citării” (pg. 169; ce-o fi aia?); idolul vieţii acestui puţoi cu bube dulci la gură e un oarecare Cornel Mihai Ionescu, care era „o aşchie de om cu creier triplu” (pg. 175), „mentorul” respectiv dînd de băut unor ciraci la cîrciumile bucureştene „Doi colonei” şi „Pufoaica ruptă” (pg. 175) ş.a.m.d. Aşa se întîmplă cînd orice onanist se dă anarhist. (Va urma).

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2396 / 21.02.2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXVI)

12 MARTIE 1990. Parcă prind puteri, la început de săptămînă. Presimt că se va întîmpla ceva. Încă nu ştiu ce. Cît de mult contează starea sufletească! O vorbă bună, cît de mică, un succes mărunt îmi pot schimba în bine întreaga dispoziţie a sufletului. Acelaşi lucru - vremea de afară, programul de radio, atmosfera din casă - îl poate face fericit pe cineva şi nefericit pe altcineva. Se pare că sufletul, în călătoria lui spre trupul care îl va primi la naştere, atinge, ca o cometă, mai multe stele care ne guvernează şi de unde se încarcă cu tot felul de caracteristici. Fiind un tip solar, mai mult ca sigur că starea asta în curs de ameliorare mi-o dă astăzi puiul de soare care începe să meargă de-a buşilea pe tavanul primăverii, stîrnind zurgălăii mugurilor din arbori. Unde mai e soarele copilăriei mele, cînd zăboveam minute în şir pe culmea dealului din satul tatei, Cherleşti, pentru a-1 vedea asfinţind în apele de bronz roşietic ale Oltului? Ce minunăţie! Ce bucurie nelămurită, dar copleşitoare, izvora în sufletul meu de copil la vederea acelei privelişti magnifice! Acela era „soarele de la Austerlitz” pentru micuţa mea împărăţie. Apollinaire compara un astfel de soare însîngerat cu „un gît retezat”. Cam tot pe atunci îmi povestea tata despre pilda unui nobil englez, care îşi crescuse fiul departe de cărţi religioase şi de orice altă influenţă, pentru a vedea dacă instinctul credinţei se află în om de la naştere, sau e insuflat pe parcurs. Toate au decurs conform „graficului” acestui ciudat experiment, care îl putea mutila sufleteşte pe copil. Pînă într-o bună zi cînd, tot într-un amurg învăpăiat, tatăl şi-a găsit odrasla în grădină, trimiţînd sărutări soarelui din vîrful buzelor şi al degetelor, strigînd: „Ce minunat eşti, soare! Îl salut pe Cel care te-a făcut!”. Cam tot pe atunci, pe la 12-13 ani, l-am descoperit pe Eminescu. Primisem de la vara mamei, Tanti Ica, mai multe cărţi în valijoară, pentru a-mi ţine de urît în vacanţa de vară - printre ele, „Sfîrşit de veac în Bucureşti”, de Ion Marin Sadoveanu (roman extraordinar, după care s-ar putea face un film mare) şi ediţia (aproape) completă a poeziilor lui Eminescu, tipărită pe foiţă de ţigară, cu coperţi de vinilin gri, cu o prefaţă de Mihai Beniuc. La scurt timp aveam să citesc biografia pe care i-a închinat-o Călinescu - şi astfel legenda era gata, fusesem contaminat pe veci de virusul cu aromă dulce şi tristă, ca un sîmbure de migdală, al acestui destin de heruvim. Cît de mult m-a marcat Eminescu în adolescenţă, ce frenetic l-am iubit, cît am suferit pentru zdrenţele cu care încerca să-şi acopere trupul, pe cînd peregrina prin ţară, ca sufleur, ce arzătoare era dorinţa să ating un obiect care-i aparţinuse! Ori să cunosc pe cineva care-1 văzuse. În fond, eram un fanatic al acestui om fără prihană, care nu făcuse rău nimănui, niciodată, dimpotrivă, scrisese cu un vîrf de cetină, pe ceara albă a fiecărui suflet de român, versetele inegalabile „Şuieram l-a ei chemare/Şi-am ieşit în cîmp rîzînd..”. Da, da, Eminescu n-a scris versuri, ci versete. Iar „Sara pe deal” - de care am mai pomenit - e tot ce s-a plăsmuit mai înălţător cu privire la satul românesc cel de ieri, de azi, de mîine şi de totdeauna. Fiindcă mereu se vor găsi cîte o pereche de îndrăgostiţi, cîte un salcîm, cîte o toacă de bisericuţă veche, cîteva pîlcuri de oameni întorşi de la coasă, niscaiva turme de vite cu tălăngile la gît, întorcîndu-se cuminţi acasă, precum oamenii din furtunile vieţii, pentru că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Poezia asta este cea mai tulburătoare icoană a satului românesc, calitate la care, ce-i drept, a contribuit şi muzica divină a cîntecului propriu-zis, pe care nu se ştie ce Zeu-ţăran i-a picurat-o, din înalturi, lui Vasile Popovici.

Dar, de unde plecasem şi încotro mă poartă paşii! De la ţărani la ţărănişti e-o cale-atît de lungă! Astăzi, iar mă muşcă de fund ziarul „Dreptatea”. Se reproduce o ştire stupidă, dintr-un obscur ziar ieşean. Şi-o caută băieţii cu lumînarea. Vorba lui Lăpuşneanu: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”. Redactez, într-o formă finală, articolul „Repetenţi la Istorie”. Dar unde să-1 public? O să vedem, important este să scriu, să nu-mi ies din mînă, să-mi descarc adrenalina, altminteri îmi plesneşte o vînă în cap, de supărare. La televizor se transmite o adunare a foştilor deţinuţi politici. Judecătorul Adrian Niţoiu, care condusese completul de judecată în procesul înscenat lui Emil Bobu - Manea Mănescu - Ion Dincă, formulează cereri pentru crearea unei pături de privilegiaţi din foştii deţinuţi politici. Dacă nu mă înşeală pe mine simţurile, avem de-a face cu un alt tip de ilegalişti. Pentru că ce poate înţelege un om din „locuinţe confortabile, facilităţi alimentare, medicamente gratuite”? Astăzi, ce-i drept, am încercat să-mi găsesc şi eu o „locuinţă confortabilă”, deşi n-am fost nici ilegalist, nici deţinut politic. De fapt, tot ceea ce doresc este să mă mut lîngă bietul tata, care se stinge ca o lumînare. Ţărăniştii m-au tras în piept, cu casa din Strada Dr. Staicovici. E clar, pe ce pun ăştia mîna, adios, muchachos! Încerc să vorbesc, telefonic, la Consiliul Popular al Capitalei. Acolo a ajuns şefă o fostă adjunctă a lui Silvestru Vîrtosu, pe nume Mariţescu. O ştiam umilă, nu îndrăznea să-mi taie calea. Eu aveam un nume - ea avea un bărbat securist, era, totuşi, o diferenţă. Pe cît de civilizat şi de uman a fost Vîrtosu (ca şi Gh. Pană, şeful lui) - pe atît de urît se purtau cu oamenii aceşti trepăduşi, de teapa lui Necşoiu, Bîrceri sau Mariţescu. Ce face asta acum? Se dă ascunsă! Nu vrea să apară la telefon! O fi şi ea „fo dizidentă” şi nu mi-am dat seama! Carevasăzică, pe cînd tăia şi spînzura ca secretar la Consiliul Popular al Sectorului 6, ori ca secretar adjunct la Primăria Capitalei, şi ca membru în toate birourile de partid -Coana Mariţescu se lupta de zor, piept la piept, cu comunismul! O apuca pe ea comunismul de bretelele furoului, dar cu o opinteală zdravănă, care o făcea să i se zdruncine „cocul activist”, madam Mariţescu înşfacă Zmeul comunist de brăcinar şi-1 băga în pămînt pînă la gît, numai aşa a fost posibil ca primarul Dan Predescu şi politrukul Silviu Brucan să-i taie capul cu paloşul, ceea ce nici o armată de militanţi ai lui McCarthy nu reuşise. Ce faună s-a prăsit pe la primăriile şi judeţenele astea de partid! Toţi profitorii, toţi aranjorii, care se purtau cu cei neînsemnaţi ca nişte zbiri şi se făceau mici cu şefii cei mari! Ce boală năucitoare e lipsa de caracter! Adorm fericit la gîndul că rabinul Moses Rosen nu e altceva decît o Ana Pauker cu barbă. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2395 / 20.02.2012

Pentru împrospătarea memoriei - S-a-mbrăcat în zale lucii Cavalerii de la Malta...

Întrucît nu sîntem organe de anchetă şi nu dispunem de suficiente probe cu valoare juridică, vă rugăm să citiţi cele ce urmează prin prisma unor deducţii logice. Iată înserierea faptelor, care par să ateste cine se află în spatele lui Gheorghe Robu.

1)   În anul 1990, savantul Dumitriu-Snagov, expertul nostru nr. 1 în relaţiile cu Vaticanul, mi-a transmis printr-un profesor universitar următoarele: „Gh. Robu este fiul unui ceangău, pe nume Raab, plutonier-major în armata horthystă, care ulterior şi-a schimbat numele“.

În linii mari, cam aceleaşi informaţii erau cuprinse şi în memoriul pe care l-am primit sub semnătura (reală sau nu) a procurorului Vlad Adrian. Aşadar, două surse. N-am crezut pe moment toate acestea, deşi întreaga poziţie a lui Gh. Robu faţă de evenimentele din martie 1990 de la Tg. Mureş arăta că, în calitatea sa de procuror general, îi favorizase pe ungurii criminali. Aşa cum i-a favorizat şi pe teroriştii unguri Sipoş şi Bacs, pe care i-a scos în 1990 din puşcărie, deşi aceştia au atacat în 1984 o unitate militară românească, de unde au furat 20 de grenade şi 60 de cartuşe! Sîngele apă nu se face...

2) Acel bătrîn Raab s-a mutat pe urmă cu domiciliul, pentru a-şi pierde urma, aşa că fiul său, Gheorghe, a devenit... oltean. Numai că prea puţini olteni fac facultatea la Cluj, cum a facut-o el, imensa lor majoritate vin la Bucureşti. Să mai amintim de călărirea statuii lui Matei Corvin, în 1956, şi de poziţia pro-maghiară şi antiromânească avută de tînărul Robu în timpul

evenimentelor din Ungaria?

3) Acelaşi Gh. Robu îşi trimite (în anul 1990) soţia în Germania, cu suma de 5.600 de mărci, chipurile, pentru tratament.

4) Din Germania încep să vină, cam în aceeaşi perioadă, tot felul de călugări şi membri ai Ordinului Maltez (din Köln), de esenţă francmasonică, ce fac la suprafaţă o politică misionară, de ajutorare, dar în ascuns îi înarmează pe unguri - pe tema asta am publicat un material edificator, privind o impresionantă cantitate de aparatură electronică şi staţii de emisie-recepţie dosite de un astfel de „maltez”, de origine maghiară, în beciul unei case dintr-o comună din Ardeal.

5) Mai spre zilele noastre, Gh. Robu este semnalat aproape săptămînal în incinta Sălii de Adunare de la Catedrala Sfîntul Iosif, unde este un fel de lider al foştilor absolvenţi ai şcolii catolice; chiar călugării maltezi se laudă cu el, ca personalitate. În paralel, Robu primeşte o maşină ultimul tip din... Germania, cu număr străin (D) pe spate, pe care nu 1-a schimbat nici acum.

6) Nu întîmplător, singurul „ziarist” care a mai rămas în preajma lui zi şi noapte, însoţindu-1 şi la closetul Tribunalului din Ploieşti, este ungurul Simion Buia jr.

7) Judecătorul Jumanca, care (cacofonia e impusă) face presiuni pentru condamnarea mea la recursul Tanţei Robu, provine din Deva şi este o combinaţie de şvab cu... ungur. Tot sînge iute maghiar are şi madam Klara, soţia directorului Dan Dumitrescu din Procuratura Generală, care a tras toate sforile. De altfel, secretarul general al acestei stranii asociaţii malteze pentru România este tot un ungur, care întîmplător se numeşte Fürr, ca şi ministrul Apărării din Ungaria. Fürr are sarcina să racoleze în special ziarişti din televiziune şi magistraţi. Pînă la ora de faţă, ştim că a fost refuzat de Cristian Ţopescu, dar că a fost acceptat de doamna avocat Paula Iacob, pe care o informăm pe acesta cale că, din prea multă bună-credinţă, s-a angajat într-un joc ce poate deveni periculos. Familia Robu este în permanenţă apărată de cîteva gorile, care fac de gardă, cîte două în trei schimburi, şi la locuinţă. Nimeni în ţara asta nu-şi poate permite să plătească zilnic 7-8 zdrahoni pentru paza proprie. Dar Ordinul Maltez îşi permite, ba chiar face imprudenţa să se laude cu structurile şi organizarea sa paramilitară.

9) În fine, serile trecute, toate aceste elemente, aparent disparate, au început să se lege. Nu uitaţi că trăim la Porţile Orientului şi totul se află nefiresc de repede. Am primit un telefon de la o doamnă mondenă, bine informată şi revoltată de matrapazlîcurile „Justiţiei” noastre. Primele cuvinte au fost acestea: „S-a-mbrăcat în zale lucii Cavalerii de la Malta/ Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta...”. Versurile lui Eminescu din „Scrisoarea a III-a”. Inimoasa doamnă a continuat: „În procesul dvs. e o mînă ungurească, pe filiera Cavalerilor de la Malta din Köln. Eu lucrez la ministerul cutare, după cum ştiţi, şi mi s-a oferit şi mie protecţie zilnică dacă voi coopera. Mi s-a spus clar că Gh. Robu este unul dintre liderii săi şi că a fost cooptat şi în organizaţia «Patriot», înfiinţată ilegal de cei de la «România liberă». Iar o mînă de ţărănişti inconştienţi din Ploieşti fac jocul forţelor străine! În procesul dvs. şi-au băgat coada agenturi străine, d-le Vadim, fiţi foarte atent!”.

Acestea sînt datele problemei. Par perfect plauzibile. Pentru că e ireal şi strigător la cer ca un proces cîştigat categoric să se întoarcă brusc împotriva

mea! Cavalerii filomaghiari de la Malta ne vin din aceeaşi ţară de unde ne- au venit şi gunoaiele toxice. Numai că sînt infinit mai nocivi pentru fiinţa naţională.

CORNELIU VADIM TUDOR, (10 iulie 1992)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2395 / 20.02.2012

BĂ, DILIULE! (1) Cronică-pamflet a maculaturii „Degetul pe rană şi alte dezintoxicări antipolitice”, de Cristian Bădiliţă (Editura Vremea)

L-am ignorat, ani de zile, pe numitul Cristian Bădiliţă. I-o fi foame, săracul – mi-am zis eu, gîndindu-mă că latră, şi el, pentru cine îl plăteşte. Javra dădea o raită scurtă prin România, schelălăia ce schelălăia, după care o zbughea înapoi, în Franţa, unde s-a pripăşit după mineriada din iunie 1990. Mineriadă în care a luat-o, rău, pe cocoaşă, ajungînd şi în spital. În mod nomal, un asemenea dement nu trebuia să iasă din spital. Nu de alta, dar se răneşte singur, îşi face rău. Am înţeles că specimenul s-a născut în 1968, la Botoşani. Adică în oraşul unde au văzut lumina zilei două dintre geniile tutelare ale României: Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga. Un pol al românismului. Să te naşti, tu, la cîţiva metri de Biserica Uspenia (în care a fost botezat Eminescu) şi de casa unde s-a născut Iorga – dar să scuipi fiere şi venin pe tot ce-i românesc, iată o anomalie magnetică, ceva imposibil de înţeles. Totuşi, cine studiază, cu atenţie, acest caz clinic va pricepe ce se petrece. Acest Bădiliţă e un avorton, cu nişte funduri de sifon la ochi, complexat, cu o spoială de cultură pe un creier atins de sifilis, care pare o copie palidă a lui .H.R Patapievici.

Pretinde că ştie greaca veche, dar stă foarte prost la limba română. Nebunul trage împrăştiat în tot ce mişcă, boxînd cu umbra unui naţional-comunism care n-a existat, niciodată, nicăieri, pentru simplul fapt că cei doi termeni se exclud reciproc. Dar te pui cu limbricii care se dau vulturi? Ei prin ce să se remarce? Cum să fie băgaţi în seamă, din moment ce sînt goi pe dinăuntru, ca nişte conserve din anus de elefant, fiind uscaţi ca iasca, fără nici un talent, în nici un domeniu? Nu m-aş fi ocupat, personal, de un asemenea avorton, dacă el n-ar fi săvîrşit neobrăzarea de a-şi vărsa fierea puturoasă împotriva României şi a Poporului Român. Imbecilul pretinde că e... poet (?!). Aşa că, în broşura menţionată, el îşi publică nişte „poiezii”, pentru care merită două palme cu piciorul, nu alta! Iată „Romanţă pentru interbelici”, dedicată „Ieruncilor”. Cretinul dă, la sfîrşit, o „Notă explicativă!” (cu semnul exclamării, adică să băgăm bine la cap): „«Romanţa pentru interbelici» a fost compusă pe 31 decembrie 2003, în trenul Roman-Paris, şi a fost dedicată lui Virgil Ierunca şi Monicăi Lovinescu. Ea a servit drept acoperămînt «spiritual» unei tarte normande (?!) care a fost transportată în poziţie orizontală o sută patruzeci de kilometri (?!), ajungînd intactă la destinaţie. Public romanţa aici, pentru prima dată, în amintirea acelei nopţi de An Nou petrecută împreună...” (pg. 83). Iată cum arată un eşantion din gunoiul bădiliţesc: „De m-aş fi născut măcar cu-atît (se apropie arătătorul şi degetul mare al mîinii drepte lăsîndu-se un spaţiu de numai doi milimetri)/ îndărătul anilor şaizeci/ nu mi-ar mai rămîne «ţara»-n gît/ ca o tocăniţă de zevzeci”. Ce-i asta, mă, prostule? Mai ai multe „poezii” cu indicaţii regizorale? Mai la vale, impostorul ne spune şi ce-i cu el, cine e, de unde vine (că unde se duce, ştiu, la dracul): „Nu sunt, vai, decît un şaişoptist (?!)/ aşteptînd în fiecare seară/ pe un prăpădit peron de gară/ să coboare fratele-Anticrist”. Şi ăsta pretinde că e creştin, şi că traduce Biblia! Îl aşteaptă pe fratele Anticrist, pe un peron, şi cine credeţi că vine? Andrei Pleşu, idolul vieţii lui (care îl furajează cu „bani negri” de la Colegiul Noua Europă). Cît despre cuvîntul „şaişoptist” – e jenant. Mergea „paşoptist” – dar „şaişoptist” e tras de păr, o siluire a limbii române. Altceva ne intrigă: să nu fi auzit murătura asta storcoşită, Bădiliţă, de textele staliniste scrise de Virgil Ierunca?

Dar, să mergem mai departe. Într-un interviu care i se ia pentru „Opinia Teleormanului” (să vii, tu, de la Paris şi să apari la Cogealac, sau Frecăţei, ce evoluţie!) tovarăşul Bădiliţă îi răspunde unui tovarăş Bădoi, care îl întreabă: „Ce înseamnă poezia pentru Cristian Bădiliţă?”. „Totul – răspunde el. Adică cel mai frumos dar pe care mi l-a făcut Dumnezeu la naştere: (pg. 251). Priviţi un vers, reprodus de teleormăneanul Bădoi: „Nu ştiu să mă rog decît în blasfemie” (?!). Ce idiot sinistru! Adică, el cînd face blasfemii, se roagă la Dumnezeu. Iată o altă „poiezie” a acestui tîmpit plin de ifose: titlul, „Românie Mică”. Începe cu o cacofonie penibilă: „Avea dreptate. Ierunca. Cifrele (sic!) nu contează prea tare” (pg. 188). Lipsa de talent a năvlegului e năucitoare: „Inima transmitea în ecou undele gîndirii dinspre înlăuntrul cuiva/ spre înlăuntrul altcuiva”. Adînc! Alte versuri tembele: „Noi gîndim iarbă. Cu stomacul./ În cel mai bun caz gîndim cu inima dezlegată de creier./ Impulsiv, grotesc, sentimental./ Sau cu ciozvîrta de creier dezrădăcinată”. Fără comentarii. Alte expectoraţii ale mucosului cu pretenţii de savant: „Mega România cam aşa arată:/ urîtă, săracă, imbecilă, bolnavă, dezosată”. Ce nemernic! De ce faci tu, mă, derbedeule, România „imbecilă”? Cine mă-ta te crezi? Nu ţi-e ruşine? Altă „poiezie” se intitulează „Poporul cu un bec în gură”. Am reţinut altă tîmpenie: „Banul este ADN-ul naţional” (pg. 146). Poate pentru fomişti ca tine, Bădiliţă, dar nu pentru un întreg popor. Popor căruia tu, un neica-nimeni cu faţă bovină, vrei să-i bagi un bec în gură (?!), deşi mult mai nimerit ar fi să bagi becul ăla în p... mă-tii. Asta, ca răspuns al meu faţă de abjecţia de la pg. 117: „«Experimentul Aiud» a fost pregătit şi pus în practică de colonelul Gheorghe Crăciun, unul dintre mentorii (?!) partidului terorist (?!) «România Mare»”. Pentru minciuna asta porcească, eu îţi promit, Bă, Diliule, un dos de labă. Deşi păduchii nu se lovesc, ci se strivesc.

CORNELIU VADIM TUDOR

(Va urma)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2395 / 20.02.2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXV)

11 MARTIE 1990. Aud că ţărăniştii îi plătesc cu 10.000 de lei pe lună pe foştii ofiţeri de Securitate, de la Direcţia a V-a. Aceştia n-au, efectiv, ce mînca, primeau numai 50% din salariu (dacă primeau şi-atît, pentru că unii dintre ei au fost arestaţi sau concediaţi). Televiziunea transmite un interviu cu Ştefan Augustin Doinaş, realizat la el acasă. Interiorul e foarte plăcut: o vilă spaţioasă, cu bolţi interioare şi icoane. Se vorbeşte despre adeziunea Grupului de la Sibiu la „doctrina maioresciană, junimistă, lovinesciană”. În acelaşi pilduitor interviu, Doinaş demască „privilegiile nomenclaturii”. „Bine-bine, dar şi matale stai la vilă!” - îi poate reproşa vreun spirit mai criticist. Fără să vreau, mă gîndesc iar la marea cultură germană. Atunci, la începutul anilor 1800, a umblat Dumnezeu pe jos. Aş fi vrut să fiu de faţă la întîlnirea din 1812, de la Teplitzbad, dintre Goethe şi Beethoven, aranjată de frumoasa Bettina von Arnim, ori la primirea lui Goethe de către Napoleon, sau la plecarea într-o nebunească croazieră, pe furtună, a vasului „Ariel”, cînd s-a înecat Shelley, iar amicul său, Byron, îl aştepta în casa de pe ţărm, poate aş fi reuşit să împiedic catastrofa... Un lucru e sigur: oamenii se maturizau mai repede în vremurile de demult. Îmi vine la îndemînă exemplul lui Schubert, care, la numai 17 ani, a compus capodopera „Păstrăvul”, deşi era abia un copil (cred că a fost cel mai mic compozitor din Istorie, doar 1,58 m înălţime). Voi putea oare să văd vreodată toate aceste secvenţe din Arhiva de Filme a lui Dumnezeu? Va exista şansa de a privi pe un video magic tot filmul vieţii noastre şi al vieţii altora, de fapt, întregul „panopticum” al Legendei Secolelor, de care scria Victor Hugo? O voce lăuntrică îmi spune că da. Mă întrerupe din reverie vocea nelăuntrică,  cu timbru  inconfundabil,  a realizatorului interviului. Nu e altul decît acelaşi Vartan Arachelian - personaj asiduu, gîfîind să-şi dovedească ataşamentul şi să-şi şteargă păcatele. Unde te grăbeşti aşa, armene? Cine te fugăreşte din spate? Pînă acum te grăbeai în sens invers. Unde ai făcut sensul giratoriu, la ce „cap de linie”, ce s-a întîmplat cu tine? Au unii o capacitate de adaptare de-a dreptul formidabilă. Şi nici măcar nu-mi dau seama unde să-i încadrez: la cameleoni sau la vietăţi amfibii, care pot trăi şi în aer, şi pe pămînt, şi în apă? Uite că omul - suveranul Planetei - nu poate trăi decît în aer şi pe pămînt, înseamnă că prea multă adaptabilitate nu-i firească şi nici lăsată de la Dumnezeu. Altminteri, Demiurgul l-ar fi făcut după chipul şi asemănarea Sa nu pe Om, ci pe vreun Porc de Mare, care ar fi devenit Regele Pămîntului. Se observă o goană furibundă, a tot mai multor indivizi, de a apărea cît mai des la televizor, avizi de popularitate. Din nefericire pentru el, Doinaş nu citeşte poeziile sale cele mai reuşite, cum ar fi parafraza goetheeană „Mistreţul cu colţi de argint”, ci nişte versuri modeste, eliptice şi născătoare de confuzie în mintea românilor simpli: „cîinii heliogabalici”, „cureaua străzilor”’, „care fată pe bicicletă o să-i nască în plin efort al metatarsului urmaşul” etc. Ce să înţeleagă lumea de-aici? Tot la televizor e prezentată şedinţa de constituire a Asociaţiei de Prietenie România-Israel; preşedinţi de onoare acad. Ştefan Milcu şi... Moses Rosen (?!). Încă nu ştiu ce fel de „onoare” are Moses Rosen şi nici ce Stat reprezintă el cu exactitate, avînd în vedere că, de vreo 20 de ani, are o dublă cetăţenie, şi română şi israeliană. În privinţa batonului savant Milcu, n-am prea multe de spus: îl preţuiesc, e un om cu care oricare ţară s-ar mîndri; prin 1983 sau 1984, cînd a fost pus la index şi îl evitau toţi, datorită participării sale la Meditaţia Transcendentală, am avut onoarea de a sfida Ministerul Culturii şi toată presa, vorbind cu bătrînul, în faţa Casei Scînteii, preţ de o jumătate de oră. În sală, la festivitatea de constituire a Asociaţiei, pot fi văzuţi Radu Beligan, Dinu Cernescu, Mihnea Gheorghiu, Emanuel Valeriu, Victor Vîntu...

Primesc un telefon de la un binevoitor. Acesta îmi risipeşte nişte neguri: - Ştii cine a cerut desfiinţarea revistei „Săptămîna”? Grupul pentru Dialog Social! Stelian Tănase şi încă vreo cîţiva s-au dus, în haită, la primarul-general al Capitalei, Dan Predescu, unde au făcut tămbălău că, adică, revista e a Capitalei şi Primăria trebuie s-o suprime. La presiunile ăstora, susţinuţi de Silviu Brucan, ţiganul care a ajuns în fruntea Primăriei - nu se ştie cum - a hotărît desfiinţarea publicaţiei. Un gest profund democratic, ce zici? Şi gaşca a mai cerut ceva, o şmecherie: revista „Azi” să apară la Casa Scînteii în locul revistei „Flacăra”, iar „Flacăra” să apară la Tipografia „Informaţiei”, pe Sărindari, în locul „Săptămînii”. Pricepi mişculaţia? Ei au vrut să pună mîna repede, la înghesuială, pe cele cîteva milioane de lei beneficii rămase de pe urma „Săptămînii”.

Ani de zile, decenii întregi, se va vorbi despre sacrilegiul făcut de cei doi minoritari: un evreu şi un ţigan au desfiinţat o publicaţie naţională! Nu sînt xenofob, dar nu pot să mă abţin să remarc că, raportat la numărul de membri ai etniilor lor, evreii, ţiganii şi ungurii dau o pondere foarte însemnată în dezastrul României moderne, începînd cu puşcăriile staliniste, unde cei mai mulţi şefi, paznici şi torţionari proveneau din categoriile astea. Erau şi români, dar proporţia e, covîrşitor, de partea minoritarilor. Am citit în nenumărate cărţi că evreii au îmbrăţişat comunismul, în perioada interbelică şi după 1945, pentru că vedeau în el o alternativă la ideologia şi practicile fasciste, care i-au chinuit pe ei. Nimic mai fals. L-au îmbrăţişat ca să le fie lor bine şi să sugă vîrtos România şi alte atîtea ţări. Pentru că, de pildă, în perioada 1916-1918 nu exista fascism, aşa-i? Şi atunci, cum se explică - decît prin dorinţa de căpătuială şi prin nemernicie - faptul că majoritatea iscoadelor, turnătorilor şi translatorilor care îi însoţeau pe militarii armatei germane de ocupaţie, în special la percheziţii şi arestări, erau evrei? Ştiu asta din cărţi şi din colecţii de ziare, dar şi din mărturisirea directă pe care mi-a fâcut-o, în ianuarie 1988, pe cînd îi luam un interviu, colonelul Gheorghe Eminescu. Astăzi, aceiaşi evrei, sau urmaşii lor, sînt pe cale să reuşească ce n-au reuşit la 1916, sau la 1946: să distrugă România. Ironia soartei face ca acum să avem 50 de partide, dar să nu avem Stat! Întrucît circul ăsta penibil, al unei aşa-zise democraţii, are darul nu numai să dezguste pe toată lumea, ci şi să pulverizeze structurile statale. În jurul orei 12 noaptea, iar se transmite la televizor o şedinţă C.P.U.N. Larmă, demascări, urlete guturale, sete de căpătuială şi carieră politică, precum şi o uriaşă cantitate de prefăcătorie. Constat că, pentru prima dată în Istorie, a intrat în Parlamentul României cuvîntul „bă”. Dacă „fă” provine, totuşi, de la latinescul „femina”, jur cu mîna pe coada cîinelui Lupuşor Castratul, care se uită la mine cu ochii lui mari, negri şi umezi, şi care nu e nici „bă”, nici „fă” - că „bă” habar n-am de unde vine. În mod concret, e vorba de o strigare auzită sub cupola Aulei din Dealul Mitropoliei: „Termină, bă, nu mai da din mîna aia!” - a strigat unul, de la microfon, către altul, aflat tocmai în fundul sălii. De obicei, e invers, adică cei din fundul sălii strigă la vorbitori. Un avocat, pe nume Liviu Lazăr, dovedeşte o incredibilă mîncărime la limbă, vorbeşte tot timpul. Mai toţi juriştii se cred în instanţă, fac demonstraţii de virtuozitate retorică. Apare tot mai des băiatul cu 6 puşcării în spate, Dan Iosif - aud că era muncitor necalificat, dar şi giggolo care plimba cîinii unor amante bătrîne, precum şi pescar în jurul Buftei, vindea peşte de furat şi băga sute de kilograme în I.M.S.-urile miliţienilor, ca aceştia să mai închidă ochii. Acum e mare revoluţionar, cam aşa, ca Bălcescu! Îl văd şi pe stenograful lui Ceauşescu: stă şi el cuminte, la măsuţa de sub microfon, şi cîştigă o pîine.

Totuşi, azi s-a produs şi un eveniment memorabil: a fost proclamată Independenţa Lituaniei! Asta e bine. Înseamnă că se destramă şi se prăbuşeşte, vertiginos, cumplita temniţă a popoarelor. Dă, Doamne! (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2394 / 18.02.2012

Scrisoare Deschisă adresată domnilor europarlamentari George Becali şi Ciprian Tănăsescu

Noi, tinerii din filialele judeţene din Ardeal ale Partidului România Mare, venim în faţa domniilor-voastre şi vrem să vă amintim că, dacă azi staţi în fotoliile călduţe ale Parlamentului Europei, acest lucru ni se datorează şi nouă. Munca noastră din Campania Electorală a anului 2009 a fost una motivată.

Am crezut, şi credem, că trăirea noastră de români ardeleni, naţionalişti luminaţi, europeni şi creştini nu a dat greş şi că domniile-voastre veţi face minimul gest ca, pe banii Parlamentului European, să ne înlesniţi şi nouă o vizită la Bruxelles, în acest an. Un grup de 50 de tineri trimis de dl. Ciprian şi alţii 50 de dl. Gigi ar fi gestul minim de mulţumire şi răsplătire a activităţii noastre. Noi, PRM-iştii, v-am trimis acolo, şi nu alţii! Chiar dacă acum aveţi şi alte priorităţi, printre altele întrajutorarea celor afectaţi de înzăpeziri, să nu uitaţi nici o clipă că zile întregi, flămînzi şi plouaţi, am lipit afişele domniilor-voastre şi am umblat prin oraşe şi sate, cerînd votul pentru „ai noştri“. Dacă doar zăpezile umanizează, viaţa nu-şi mai are rostul. Credem că manifestarea credinţei şi recunoştinţa vor da roadele aşteptate, iar domniile-voastre ştiţi ce aveţi de făcut în acest sens. Colegii noştri de pe întreg cuprinsul ţării aşteaptă acest gest ca pe o binecuvîntare. Binecuvîntarea este mai bună ca blestemul!

Nota Redacţiei: Îi rugăm pe membrii Organizaţiilor de Tineret PRM din Ardeal să renunţe la „ajutorul” dat de cei doi, care sînt de o ingratitudine revoltătoare. Aşa cum a trimis, pînă acum, peste 200 de tineri din toată ţara, liderul PRM va mai trimite încă 100 – din Ardeal. Dumnezeu nu bate cu parul, iar cei doi profitori vor simţi ce înseamnă mînia Lui.

OTRM-IŞTII DIN ARDEAL

Ziarul TRICOLORUL, nr 2394 / 18.02.2012