"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 22 octombrie 2012

În atenţia domnului Mircea Duşa, ministrul de Interne PLÎNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA INFRACTORILOR MĂRIOARA ZĂVORANU, OANA ZĂVORANU ŞI CEZAR MARIN


Stimate domnule ministru,

şicanele şi provocările la care sînt supus, înaintea alegerilor parlamentare, au devenit tot mai abjecte. Astfel, după ce, în ziua de joi, 18 octombrie a.c., sediul central al P.R.M. a fost violat de o echipă de filmare de la postul Antena 1, condusă de ,,reporteriţa“ Gabriela Lupşa, aceeaşi persoană s-a aflat, la miezul nopţii, în maşina numitei Mărioara Zăvoranu - maşină care a încercat să mă calce, după care mi-a barat drumul. Ceea ce a urmat cunoaşteţi şi dvs., eu fiind în legitimă apărare.
A doua zi, vineri, 19 octombrie, numita Mărioara Zăvoranu, fiica ei, Oana Zăvoranu, şi traficantul de minori Cezar Marin au sunat pe telefonul mobil al soţiei mele şi, timp de 8 minute, au proferat cele mai ordinare insulte şi ameninţări, jignindu-mi şi copiii, într-un mod sub-uman. Întîmplător, era chiar ziua de naştere a soţiei mele. Aceasta a avut prezenţa de spirit şi a înregistrat valul de lături care a ieşit din gurile celor trei descreieraţi. Pun la dispoziţia dvs. o copie a discuţiei. Totodată, vă înaintez şi o hotărîre judecătorească, extrasă de pe portalul Ministerului Justiţiei, din care reiese că în anul 2005 infractorul Cezar Marin a fost condamnat la închisoare pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată“. Între ancheta declanşată împotriva escroacei Mărioara Zăvoranu, referitoare la evaziunea fiscală pe care o practică la cimitirul ei privat şi tentativa de distragere a atenţiei, prin asemenea scandaluri - organele speciale pot face o legătură interesantă.
Domnule ministru, pe mine cine mă apără în această ţară ? Familia mea e ameninţată de nişte interlopi care şi-au pierdut minţile. Cel puţin pentru perioada în care voi participa la lucrările Parlamentului European, de la Strasbourg (22-25 octombrie 2012), solicit protecţie din partea Ministerului de Interne pentru familia mea. Totodată, vă rog să dispuneţi efectuarea unei anchete penale asupra celor trei indivizi care îmi terorizează familia : Mărioara Zăvoranu, Oana Zăvoranu şi Cezar Marin - anchetă ale cărei rezultate îmi vor fi necesare la procesele pe care le voi intenta.

Cu mulţumiri.
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedintele Partidului România Mare,
Membru al Parlamentului European
21 octombrie 2012

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2599, 22.10.2012



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu