"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 24 octombrie 2011

Liderul PRM, invitat la Palatul Hofburg, din Viena „APRECIEM ÎN MOD DEOSEBIT EFORTURILE CONSTANTE ŞI PRESTANŢA REMARCABILĂ CU CARE REPREZENTAŢI ROMÂNIA PESTE HOTARE”

Stimate domnule Corneliu VADIM TUDOR,

În numele echipei „LIFE GOES ON“ 2011, cu respect vă invităm la evenimentul de binefacere care se va desfăşura în data de 25 noiembrie la Palatul Hofburg, din Viena, o manifestare civică de mare ţinută. În cadrul acestui eveniment, vor fi decernate premii în diferite domenii (Sport, Artă şi Cultură, Show Business, Societate şi Economie, Angajament Social, Curaj etc.) unor personalităţii de înalt prestigiu din lume. În pofida greutăţilor de înfruntat, prin contribuţiile lor, în domeniul în care activează, aceste personalităţi au reuşit să promoveze valorile de bază ale oricărei comunităţi: solidaritate, competenţă, consecvenţă şi capacitatea de a transmite celor din jur că viaţa merită trăită. Motto-ul evenimentului este următorul: „Viaţa merge înainte“ („Life goes on“). Manifestarea noastră se bucură de sprijinul preşedintelui Austriei şi al mass-media naţională. Mai mult, vor fi prezente TVR şi studioul local din Tîrgu-Mureş al TVR.
Facem menţiunea că, la Categoria Sport, va primi premiu domnul Carol Novak Eduard, din Miercurea-Ciuc. Domnia-sa e vicecampion mondial în anii 2006 şi 2007, vicecampion paralimpic în 2008 şi campion mondial la paraciclism în 2009.
Apreciem în mod deosebit, domnule Corneliu Vadim Tudor, eforturile constante şi prestanţa remarcabilă cu care reprezentaţi România peste hotare. Pentru noi este o onoare de a vă avea în mijlocul nostru ca reprezentant de marcă al vieţii publice din România.
Cazarea se poate face la Grand Hotel din Viena (150 de euro pe noapte) şi biletul la evenimentul de binefacere costă 300 de euro.
Avînd convingerea că ne veţi face onoarea de a accepta invitaţia noastră, vă asigurăm o seară foarte frumoasă în Palatul Hofburg, din Viena.
Mai multe informaţii puteţi afla accesînd site-ul: www.lifegoeson.at , sau ne puteţi contacta telefonic la numărul +43.650.5873980 sau prin e-mail:  emese@lifegoeson.at  .

Cu deosebit respect.
EMESE DÖRFLER-ANTAL,
CHRISTIAN RIJAVEC
18 octombrie 2011

Ziarul TRICOLORUL, nr 2301 / 25.10.2011
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu