CUM NE-AU TRANSFORMAT POSTURILE TV ÎN „MONARHIŞTI”…

Se spune că istoria este scrisă de învingători. Şi, în funcţie de interesele lor conjuncturale, „învingătorii” o rescriu de cîte ori au chef. De aceea, în principiu, nu avem încredere în răstălmăcirile unora deveniţi, peste noapte „istorici”. Pentru că, nu vom şti niciodată, cu adevărat, ce se discută între 4 sau 6 ochi, în spatele uşilor închise, între mai-marii acestei lumi, mai mult sau mai puţin nevolnici. Nu am trăit în perioada interbelică şi nici a lui Dej. Despre acea perioadă cunoaştem ceea ce ni se serveşte trunchiat sau distorsionat. În schimb, cu revoluţia-televizor din 1989, fenomenul Piaţa Universităţii, alegerile trucate din 1996, 2000, 2004, 2009, aderarea României la Nato şi UE deşi am fost, din nefericire, contemporani, multe dintre aspectele acestor evenimente au rămas neelucidate şi vor face, cu siguranţă, obiectul multor controverse ani buni de acum încolo. Şi, fiecare dintre noi va transmite copiilor sau nepoţilor, informaţii despre aceste două decenii nefaste aşa cum le-au perceput, dincolo de cine va scrie sau rescrie manualul de Istorie. Cert este că soarta României, după cel de-al II-lea război mondial, dincolo de „contribuţiile” oamenilor politici de la acea vreme, unii consideraţi eroi sau trădători, după caz, a fost hotărîtă la Yalta, cu creionul pe un petic de hîrtie, de către Churchill, Roosevelt şi Stalin, în funcţie de interesele naţiunilor pe care le reprezentau. Conducătorii popoarelor arondate aşa-ziselor zone de influenţă, bune de jefuit în mod organizat, nu au avut mai nimic de spus. Soarta României fusese pecetluită, cu sau fără zbaterile unui rege de douăzeci şi ceva de ani, mult prea tînăr pentru ce se întîmplă în jurul său. A avut de ales: glonţul, sinuciderea sau exilul însoţit de un tren plin cu bani şi valori. Nu-l condamnăm că a ales ultima variantă. Vremurile lui Burebista, Decebal, Ioan Vodă cel Cumplit, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul sau Tudor Vladimirescu, Avram Iancu şi ai altor martiri ai Neamului Românesc trecuseră, nu?! De aceea, nu am înţeles spaima lui Ion Iliescu aflat în situaţia de a-l primi pe rege, în vizită, în ţară, după ce cîştigase alegerile cu peste 80% din procente iar reinstaurarea monarhiei era dorită doar de o mîna de nostalgici rătăciţi prin Istorie. Recunoaştem că nu desluşim nici dedesubturile evenimentelor cu care sîntem contemporani şi, cu atît mai puţin, culisele celor întîmplate acum 65 de ani. Dar, te pui cu atoatecunoscatorul într-ale Economiei, Finanţelor, Democraţiei, statului de drept şi mai nou, într-ale Istoriei, pe nume Băsescu Traian, viitor fost preşedinte al României? Într-o emisiune TV, din raţiuni pur politice şi electorale dumnealui l-a catalogat pe fostul rege Mihai drept „trădător”. Aşa i-a venit la îndemînă, crezîndu-se la un şpriţ, cu acoliţii săi, la „Cireşica”, fără să ia în seamă că în numeroase ţări din UE monarhia încă există şi este respectată. Atît le-a trebuit monarhiştilor autentici, dar şi adversarilor politici, deveniţi peste noapte apărători ai casei regale şi fervenţi adoratori ai comportamentului regelui din acele vremuri tulburi şi în anii ce au urmat. Şi mai şocantă a fost atitudinea mass-mediei, aservită politic, hipnotizată, de-a dreptul, de discursul regelui în Parlament şi de alte manifestări desfăşurate ulterior şi comentate şi pe faţă şi pe dos, în stilul manipulator consacrat, deseori de către nişte neica-nimeni ai căror părinţi nici nu erau născuţi în perioada războiului. Dar, ne-am obişnuit cu impostura, superficialitatea şi imoralitatea din spaţiul public. Într-un necesar exerciţiu de imaginaţie, ne gîndim, cu amuzament, cum ar fi arătat presa de azi dacă Traian Băsescu ar fi afirmat că intenţionează să modifice Constituţia şi să reinstaureze monarhia în 2013? Ce declaraţii ar fi făcut ceilalţi lideri politici? Fără să cădem în plasa comentariilor excesive pe care tocmai le-am criticat, avem de formulat, în final, două întrebări: Unde erau toţi aceşti inşi, deveniţi, peste noapte, dacă nu monarhişti, atunci adepţi ai „normalităţii”, ai „bunului-simţ” şi ai „distincţiei princiare”, atunci cînd regele a împlinit 80 de ani, pe vremea pesediştilor sau 85 de ani, pe vremea liberalilor? Cred că ştim unde se aflau şi cu ce se ocupau dumnealor: cu desăvîrşirea Jafului Naţional care a periclitat siguranţa alimentară şi energetică a Poporului Român pentru încă 3 generaţii. „Sînt mîhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrîni şi cei bolnavi sînt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”, spune, în discurs, fostul suveran. Pe de altă parte, nimic nu ne împiedică să ne întrebam de ce am crede, ma rog, ca în perioada monarhiei, românilor „bătrîni şi bolnavi” le curgeau laptele şi mierea prin bătătură? Poate, pentru cei foarte puţini şi foarte bogaţi, propagandişti sau finanţatori ai Puterii. Ca şi în ziua de azi, de altfel.

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2305 / 29.10.2011