"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 11 august 2012

ŞMECHERIA BALCANICĂ

Motto: „N-avem şi noi nemţii noştri!“
TUDOR ARGHEZI

Am tot scris despre spiritul fanariot care ne trage în jos ca popor. Noi, românii, am corupt Fanarul, nu el pe noi. Unul dintre colaboratorii lui Carol I (francez sau elveţian) n-a mai suportat să stea în ţara noastră şi, întrebat fiind de ce pleacă, a răspuns, în româneasca lui aproximativă: „Prea molt bida mătii“. Omul nu era obişnuit. Totul îl şoca aici, la Porţile Orientului. Unde, vorba lui Raymond Poincaré, nimic nu este prea grav (totul e luat lejer). Şi foamea? Şi boala? Şi moartea? Astea nu prea sînt lejere. Dar celebrul avocat, care avea să ajungă prim-ministru şi, ulterior, preşedinte al Franţei, se referea la altceva: la uşurinţa cu care sînt tratate temele majore ale existenţei, la zeflemea, la băşcălie, la bacşiş, la acest spirit care, desigur, ne-a ajutat să supravieţuim în Istorie, dar a şi făcut ca, vorba lui Caragiale, să nu ne suporte nimeni. Astăzi, chiar în Anul Caragiale, la 100 de ani de la moartea acestui Aristofan modern al Europei, situaţia e şi mai rea. Aşa cum George Orwell şi-ar revizui „1984“, dacă ar trăi azi, tot astfel Dumitru Drăghicescu ar răscroi, în totalitate, „Din Psihologia Poporului Român“. Tentativa de a lămuri cum e cu virtuţile şi cu defectele Neamului Românesc e un sac fără fund. Un butoi al Danaidelor. Un Labyrint fără ieşire, în timp şi spaţiu. Pentru mine, problema este ceva mai simplă, avînd în vedere că am un sistem clar de referinţe: din punct de vedere comportamental, eu n-aş face, în viaţă, nimic din ceea ce n-ar fi făcut Isus Christos, Mihai Eminescu, Părinţii mei. Aşadar, mi-am ales REPERELE fundamentale, care mă ajută să nu greşesc. Au furat aceşti oameni, dintre care unul era Fiul lui Dumnezeu? Au minţit? Au trădat? Evident că nu. Nu e uşor să trăieşti aşa. Dar pentru oamenii curaţi la suflet ar fi cu mult mai greu să trăiască pe dos, adică să fure, să mintă, să trădeze. Dar, toate cuvintele sînt palide faţă de proba de foc a vieţii. Ne aflăm în vara teribilă a anului 2012. Nu e sfîrşitul lumii, cum s-a profeţit, dar, cu siguranţă, e sfîrşitul unei lumi. Aşa cum evenimentele de acum 100 de ani prevesteau sfîrşitul acelei lumi: primul război balcanic, scufundarea Titanicului (peste 1.500 de morţi), dispariţia atîtor oameni iluştri. Şi acum, moare o lume. Mor ultimii supravieţuitori ai celui de-al II-lea război mondial, ai războiului rece, ai atîtor evenimente care au marcat Secolul XX. Neîndoielnic, acel secol a fost marcat de personalităţi puternice, chiar dacă unele dintre acestea au fost malefice. Nu le-a acuzat nimeni că sînt ridicole. De pildă, nu şi-l poate imagina nimeni pe Lenin căzînd în nas cu bicicleta (sau, mă rog, cu velocipedul), aşa cum a căzut George W. Bush. În Secolul XX au existat farseuri şi impostori – dar ei reprezentau excepţia, nu regula. Atunci era în România un singur Alecu Constantin-Porcu, care, în 1917, şi-a adăpostit averea, în Moldova, transportînd-o cu o garnitură de tren formată din nu mai puţin de 17 vagoane de tren, personaj care l-a făcut pe Octavian Goga să scrie, despre ţara pentru care, totuşi, zăcuse de atîtea ori în temniţele ungureşti: „Ţară minoră, ţară de secături“.
Astăzi, după aproape 100 de ani, scena publică e plină de Constantineşti, mai mult sau mai puţin Porci (sau, mă rog, de Porci, mai mult sau mai puţin Constantineşti). Luaţi Declaraţiile de Avere ale miniştrilor, deputaţilor, senatorilor, primarilor, angajaţilor RA-APPS: vă stă mintea-n loc! „De unde are ăsta (sau asta) atîtea case, atîtea maşini, atîtea bijuterii, atîtea conturi bancare?“ – vă întrebaţi, cu năduf. Din jaf, într-un cuvînt. Acelaşi Octavian Goga s-a împrumutat de bani pentru a cumpăra aşa-zisul Castel de la Ciucea, de la amicul său maghiar Ady Endre (Castel îi zicem noi, din respect şi prin tradiţie, dar, în comparaţie cu palatele de marmură, de azi, clădirea pare o cocioabă). La fel, Nicolae Iorga a fost „cadorisit“ de admiratorii săi cu casa din Şos. Bonaparte, unde funcţionează Institutul de Istorie ce-i poartă numele. De alţii, ce să mai vorbesc: ca să-şi crească şi să-şi ferească, temporar, copiii de mizerie, Ion C. Brătianu s-a împrumutat de 4 galbeni, unul dintre bănuţi fiind, de altfel, scăpat, în joacă, între podelele modestei case de la Florica de prietenul lui, C.A. Rosetti (Papa Roz), unde a rămas pînă azi; Mihail Kogălniceanu a fost nevoit să-şi vîndă colecţia de tablouri, peste hotare, fiindcă n-avea bani să-şi îngrijească sănătatea, el avînd să moară pe masa de operaţie (nu s-a mai trezit din anestezie); să mai pomenesc de Nicolae Bălcescu, de Mihai Eminescu, de Al.I. Cuza, de Ioan-Inochentie Micu-Clein, care şi-a vîndut crucea episcopală, de aur, de la gît, pentru a supravieţui la Viena, unde a încercat, fără succes, să intre în audienţă la Împărăteasa Maria Thereza? Dacă românii erau săraci, fanarioţii se pricepeau, de minune, să facă bani. Îmi vine în minte un singur exemplu: Caragea Vodă. Sosit în 1812 la Bucureşti, după ce-şi cumpărase firmanul cu numeroase pungi de aur, grecul şi-a scos pîrleala şi, în 1818, cînd a amuşinat că va fi mazilit, a şters-o la Viena, cu „modestele economii“ ale sale, 5.000.000 de galbeni! Totuşi, ca să fiu drept pînă la capăt, ceva-ceva a lăsat el pe meleagurile noastre: Codul de Legi al lui Caragea, Teatrul de la Cişmeaua Roşie (primul teatru în limba română, al fiicei sale, Ralu, unde a văzut „Hamlet“ chiar Tudor Vladimirescu) şi pe bunicul lui Caragiale (sosit, ca bucătar, o dată cu suita lui Caragea, de unde şi numele; fiul acestui bucătar s-a însurat cu o româncă, Ecaterina, botezată, în 1816, la Biserica Grecească, adică ortodoxă, din Braşov; de ani de zile vorbesc cu mai-marii judeţului să pună o placă de marmură pe zidul sfîntului lăcaş, dar dacă lor nu le iese nici un ban de aici?).
Dacă alţii au venit în Ţările Române ca nişte milogi, dar au plecat putred de bogaţi – patrioţii români, repet, au fost săraci. I.G. Duca, atunci cînd a fost împuşcat cu 5 gloanţe în ceafă, pe peronul Gării Sinaia, de legionari – avea în buzunar 80 de lei, iar pantofii îi erau pingeliţi, după cum avea să scrie Tudor Teodorescu-Branişte. „Mirosea a prost“, nu-i aşa? Expresia îi aparţine unui „politician“ de azi, foarte bogat, dar care nu are un somn prea liniştit. În comparaţie cu aceşti liberali (Ion şi Ionel I.C. Brătianu, C.A. Rosetti şi I.G. Duca), uitaţi-vă la bogăţia fabuloasă a „liberalilor“ de azi: Dinu Patriciu, Andrei Chiliman, Relu Fenechiu ş.a. De unde, fraţilor? Tot din jaf. Ei miros a deştepţi, nu a proşti.
Am decis să scriu aceste rînduri după o emisiune televizată. Ieri m-au sunat fetele de la România TV, rugîndu-mă să intru, telefonic, în direct. Am acceptat. Între orele 15 şi 16 am participat la o emisiune cu titlul „Cine i-a adus la Putere pe Ceauşescu şi pe Băsescu?“ (sau cam aşa ceva). În studio – două femei inteligente şi cu bun-simţ – avocata Paula Iacob şi cercetătoarea în Istorie Lavinia Betea. Din păcate, se mai afla cineva, care era să strice emisiunea: Aurelian Pavelescu. „Eu sînt un avocat scump, domnule Vadim“ – mi-a spus acesta, în urmă cu vreo 2 ani, cînd i-am telefonat să-l întreb ce e cu acel român care mă aştepta la Casa Scînteii să-mi spună că fusese escrocat de el. M-am luat cu treburile mele, n-am mai urmărit ce s-a întîmplat. Dar am primit şi alte reclamaţii împotriva acestui Pavelescu. De cîtva timp, el se împopoţonează cu titulatura de preşedinte al PNŢCD. Aşadar, de urmaş al lui Iuliu Maniu. Nu se poate atîta neruşinare, puştiule! Indiferent ce crezi tu despre tine, indiferent ce imagine ţi-ai făcut în mintea ta şi a cîtorva apropiaţi – tu nu poţi să fi tratat decît ca un IMPOSTOR, un UZURPATOR, un TICĂLOS. Ce legătură are un pitic ca tine („ăla mic cu capul mare“, îţi zicea Băsescu) cu acel partid istoric? Prin ce te-ai făcut remarcat pentru a sta pe fotoliul acelui martir? Aaa, ai o mătuşă de cumnată care după mamă îţi vine drept în cîrcă şi a avut un bunic ţărănist, prin urmare stai pe solide tradiţii de familie? Toţi şmecherii ăştia (PNŢCD, PNL) pretind aşa. Nu vreau să mai amintesc ce am făcut eu pentru memoria şi reabilitarea lui Iuliu Maniu - întîiul text de presă despre acest mare român a fost „Idealuri“, publicat în revista „Săptămîna“ la 5 septembrie 1980. Am mai scris despre scandalul uriaş declanşat atunci, în ţară şi peste hotare, şi despre represaliile împotriva mea. Eram foarte tînăr, nu m-a apărat nimeni (în afara mentorului meu, Eugen Barbu), aş fi putut să-mi rup gîtul, dar mi-a ajutat Dumnezeu şi am trecut, cu bine, peste acea încercare a vieţii. Unde erau ţărăniştii atunci? „În puşcării!“ - îmi zicea, în Senat, prin 1993, Valentin Gabrielescu. Ei, nici chiar aşa, ieşiseră în 1964 şi foarte mulţi deveniseră turnători la Securitate, nu forţaţi de sistem, ci contra-cost (bani, sticle de whisky, cartuşe de Kent, alte avantaje). Faptele astea sînt. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar e ridicol să fie acuzată generaţia mea pentru ce au făcut evreii bolşevici în anii ’50. Culmea este că partidul ţărănist n-a murit în 1947, ci în 1997 – atunci cînd, aflat la Putere, a început să bată la muncitori, să închidă mine şi fabrici, ba chiar şi combinate de creşterea porcilor, pe care îi înfometa, de-au ajuns bietele animale să roadă barele de metal ale coteţelor, după care le erau aruncate cadavrele în apă clocotită şi întoarse cu cangea. Acelea au fost cele mai oribile scene pe care le-am văzut în viaţa mea. Înţeleg să se tragă în mormînt o armată inamică, sau un duşman politic – dar nişte porci? Ei, bine, PNŢCD-ul a fost tras în groapă de acei rîmători. Orice încercare de resuscitare a lui s-a soldat cu eşec. Românii nu pot uita toate acele atrocităţi, la care s-au adăugat actele de corupţie, contrabanda cu ţigări, viaţa scandaloasă a Ţapului Emil şi a odraslelor sale, privatizările frauduloase (ROMCIM, 10.000.000 $ şpagă cotroceană) etc. Ani de zile, pe cadavrul acelui partid s-au bătut ciorile şi şacalii. Prin cîteva tertipuri avocăţeşti, numitul Aurelian Pavelescu a înhăţat o aripă din acel partid, sau un copănel – şi gata impostura, emfaza, autoritatea! El şi numai el e preşedintele PNŢCD! Pînă atunci, fusese membru PD, care îl băgase în Parlament. Acolo, în Camera Deputaţilor, la fel ca şi Cozmin Guşă şi alte lepre pline de ifose, Aurelian Pavelescu a făcut rahatul praf. Dar cîtă gargară televizată! Ce logoree, eşuată în diaree! Băiatului îi place să se asculte. El se crede deştept foc – deşi e şi prost ca noaptea, şi incult. A auzit, cineva, vreodată, vreun lucru inteligent ieşit din gura acestei caricaturi? Într-o seară, eu l-am călcat în picioare, prin telefon, pe cînd se afla în studio la OTV. Fiindcă derbedeul cere palme. Sau măcar o urecheală zdravănă, deşi exact asta mai lipseşte celor două emisfere de Magdeburg ale sale, între care e o căpăţînă plină de vid. N-a învăţat nimic. După cîţiva ani, m-am pomenit cu el la sediul PRM. Era limpede că fomistul căuta un loc să se pripăşească, să mai pupe, o dată, Parlamentul. L-am ţinut la distanţă, fiindcă miroase a lichea de la o poştă. Pe urmă, a încălecat căluţul de lemn al anticomunismului. Aşa credea, el, că se strecoară pe sub pielea fundamentaliştilor bătrîni, care mai deapănă amintiri, pe băncile unor parcuri sau prin vreun azil uitat de lume. El, un „ceauşel“  - născut cu Decretul – a devenit… anti-ceauşist! „Epocă sinistră, urlete infame/ Anticomunismul nu ţine de foame!“ – scriam în cartea mea, „Distihuri“, prefaţată de Fănuş Neagu. Care a publicat un volum cu un titlu splendid: „Pierdut în Balcania“. Ce frumos! Şi cît de adevărat! Cîtă drojdie s-a strîns şi s-a depus pe fundul damigenei balcanice! Cîte valuri de migraţii, mai vechi şi mai noi! Şi nemţii au impostori - dar la ei, ăştia sînt excepţia, pe cînd la noi sînt regula. În Germania n-ar fi fost posibil ca un bolnav mintal pe nume Nahorniac să-şi facă partid, fluturînd efigia lui Frederic cel Mare, aşa cum se agită nenorocitul ăsta, sub flamura lui Ştefan cel Mare, auto-invitîndu-se pe la praznicele tuturor mînăstirilor. În aceeaşi Germanie, un pigmeu complexat şi lingău, ca acest Aurelian Pavelescu (îl pupă-n fund pe Traian Băsescu, în speranţa că o să-l bage ăsta, din nou, în Parlament), n-ar apărea de 3-4 ori pe zi, la mai multe posturi TV, pentru a bate cîmpii, cu aceeaşi frazeologie goală şi uscată ca iasca, din recuzita avocăţeilor de provincie, care se tocmesc cu clienţii pe paporniţe cu usturoi, piftie şi murături. Nu se sesizează nimeni cu privire la acest caz de necrofilie? Fiindcă a face amor cu cadavrul unui partid e necrofilie curată.
Dar, să-l las în plata Domnului pe acest căcăcios obraznic, Aurelian Pavelescu – nu înainte de a-l avertiza să nu-mi iasă cumva în cale, că-l fac să-şi înghită mucii.
Am să mă ocup în încheiere de şmecherii balcanici din aşa-zisele partide mari: PSD, PNL, PDL. În realitate, nişte găşti. Ce doctrină? Ce ideologie? Cea mai clară dovadă de calcul ordinar e struţo-cămila PDL: şi social-democrat, şi liberal. Adică nici unul, nici altul. Nu păcăleşte pe nimeni. Acum, pe fondul acestor fierberi teribile, cînd miroase, dacă nu a praf de puşcă, măcar a puşcărie, se observă un fenomen ciudat: fiecare bandă şi-a anexat un partid care NU există! În mod concret, USL şi-a anexat PC-ul, iar PDL şi-a anexat PP-DD. O menţiune specială pentru USL, unde dă tîrcoale altă făcătură care NU există, UNPR. Fantoma PC e dirijată de şmecherul ţigan Dan Voiculescu. Fantoma UNPR e dirijată de şmecherul ţigan Gabriel Oprea. Prin bătătură mai fojgăie, ca nişte guşteri mici şi flămînzi, alţi zombi politici, care ar vrea să ia unul din trenurile ce i-ar putea duce spre Parlament: UDMR, PCM, PNŢCD, Noua Republică etc. Spectacolul e cu atît mai jalnic cu cît 2012 e an electoral. Marele cîştig al acestui Referendum ratat este faptul că s-a pus în faţa clasei politice (cu excepţia PRM) o oglindă necruţătoare: ăştia sînteţi, nişte profitori şi infractori, care simulează democraţia! Interesant este faptul că în România se agită nu numai partide care NU există (repet, PC, UNPR, UDMR, PP-DD), ci şi cel puţin 2.000.000 de alegători care NU există! Asta e realitatea! În ce ţară din lume se mai jonglează cu partide şi persoane care sînt scoase din burtă? Ar fi posibilă o asemenea scamatorie, prelungită, în aceeaşi Germanie? Sau în Marea Britanie? Ori în Franţa, Italia, Spania, Ţările Scandinave? Dacă undeva, în Europa, a luat fiinţă un Partid al Piraţilor (e vorba de piraţii de pe Internet) – la noi, în România, toată viaţa politică e strivită de piraţi. Crin Antonescu îl numea pe Traian Băsescu „Şmecherul Absolut“. Aşa e, avem de-a face cu un personaj care a făcut din rahat bici şi s-a cocoţat, cu picioarele, pe tronul lui Mihai Viteazul! Dar mai sînt şi alţi Şmecheri, mai mult sau mai puţin Absoluţi: Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Dinu Patriciu, Gabriel Oprea. Pe ăştia de ce nu-i vede?
Una peste alta, abia acum înţeleg de ce Ion I. Brătianu şi generaţia de la 1866 au adus la cîrma României un neamţ: nu ne putem guverna singuri. Sau putem, dar nu suportăm oamenii integri, ca Al. I. Cuza şi Nicolae Ceauşescu, pe care fie îi exilăm, fie îi împuşcăm. Ciudaţi oameni mai sîntem! „Românul numeşte dictator pe oricine nu-l lasă să fure“ – scriam într-o carte de-a mea de aforisme. Indiferent ce s-ar întîmpla, el se plînge, bîrfeşte, cleveteşte, strîmbă din nas şi aşteaptă, mereu şi mereu, să-i rezolve alţii problemele. Iar Şmecherii Balcanici – cei mai mulţi fiind minoritari, adică ţigani, evrei, greci, ruteni, lipoveni, turci, tătari – exact asta aşteaptă...

CORNELIU VADIM TUDOR
10 august 2012, Bran

Ziarul TRICOLORUL, nr 2538 / 11.08.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu