11 MARTIE 1990. Aud că ţărăniştii îi plătesc cu 10.000 de lei pe lună pe foştii ofiţeri de Securitate, de la Direcţia a V-a. Aceştia n-au, efectiv, ce mînca, primeau numai 50% din salariu (dacă primeau şi-atît, pentru că unii dintre ei au fost arestaţi sau concediaţi). Televiziunea transmite un interviu cu Ştefan Augustin Doinaş, realizat la el acasă. Interiorul e foarte plăcut: o vilă spaţioasă, cu bolţi interioare şi icoane. Se vorbeşte despre adeziunea Grupului de la Sibiu la „doctrina maioresciană, junimistă, lovinesciană”. În acelaşi pilduitor interviu, Doinaş demască „privilegiile nomenclaturii”. „Bine-bine, dar şi matale stai la vilă!” - îi poate reproşa vreun spirit mai criticist. Fără să vreau, mă gîndesc iar la marea cultură germană. Atunci, la începutul anilor 1800, a umblat Dumnezeu pe jos. Aş fi vrut să fiu de faţă la întîlnirea din 1812, de la Teplitzbad, dintre Goethe şi Beethoven, aranjată de frumoasa Bettina von Arnim, ori la primirea lui Goethe de către Napoleon, sau la plecarea într-o nebunească croazieră, pe furtună, a vasului „Ariel”, cînd s-a înecat Shelley, iar amicul său, Byron, îl aştepta în casa de pe ţărm, poate aş fi reuşit să împiedic catastrofa... Un lucru e sigur: oamenii se maturizau mai repede în vremurile de demult. Îmi vine la îndemînă exemplul lui Schubert, care, la numai 17 ani, a compus capodopera „Păstrăvul”, deşi era abia un copil (cred că a fost cel mai mic compozitor din Istorie, doar 1,58 m înălţime). Voi putea oare să văd vreodată toate aceste secvenţe din Arhiva de Filme a lui Dumnezeu? Va exista şansa de a privi pe un video magic tot filmul vieţii noastre şi al vieţii altora, de fapt, întregul „panopticum” al Legendei Secolelor, de care scria Victor Hugo? O voce lăuntrică îmi spune că da. Mă întrerupe din reverie vocea nelăuntrică, cu timbru inconfundabil, a realizatorului interviului. Nu e altul decît acelaşi Vartan Arachelian - personaj asiduu, gîfîind să-şi dovedească ataşamentul şi să-şi şteargă păcatele. Unde te grăbeşti aşa, armene? Cine te fugăreşte din spate? Pînă acum te grăbeai în sens invers. Unde ai făcut sensul giratoriu, la ce „cap de linie”, ce s-a întîmplat cu tine? Au unii o capacitate de adaptare de-a dreptul formidabilă. Şi nici măcar nu-mi dau seama unde să-i încadrez: la cameleoni sau la vietăţi amfibii, care pot trăi şi în aer, şi pe pămînt, şi în apă? Uite că omul - suveranul Planetei - nu poate trăi decît în aer şi pe pămînt, înseamnă că prea multă adaptabilitate nu-i firească şi nici lăsată de la Dumnezeu. Altminteri, Demiurgul l-ar fi făcut după chipul şi asemănarea Sa nu pe Om, ci pe vreun Porc de Mare, care ar fi devenit Regele Pămîntului. Se observă o goană furibundă, a tot mai multor indivizi, de a apărea cît mai des la televizor, avizi de popularitate. Din nefericire pentru el, Doinaş nu citeşte poeziile sale cele mai reuşite, cum ar fi parafraza goetheeană „Mistreţul cu colţi de argint”, ci nişte versuri modeste, eliptice şi născătoare de confuzie în mintea românilor simpli: „cîinii heliogabalici”, „cureaua străzilor”’, „care fată pe bicicletă o să-i nască în plin efort al metatarsului urmaşul” etc. Ce să înţeleagă lumea de-aici? Tot la televizor e prezentată şedinţa de constituire a Asociaţiei de Prietenie România-Israel; preşedinţi de onoare acad. Ştefan Milcu şi... Moses Rosen (?!). Încă nu ştiu ce fel de „onoare” are Moses Rosen şi nici ce Stat reprezintă el cu exactitate, avînd în vedere că, de vreo 20 de ani, are o dublă cetăţenie, şi română şi israeliană. În privinţa batonului savant Milcu, n-am prea multe de spus: îl preţuiesc, e un om cu care oricare ţară s-ar mîndri; prin 1983 sau 1984, cînd a fost pus la index şi îl evitau toţi, datorită participării sale la Meditaţia Transcendentală, am avut onoarea de a sfida Ministerul Culturii şi toată presa, vorbind cu bătrînul, în faţa Casei Scînteii, preţ de o jumătate de oră. În sală, la festivitatea de constituire a Asociaţiei, pot fi văzuţi Radu Beligan, Dinu Cernescu, Mihnea Gheorghiu, Emanuel Valeriu, Victor Vîntu...
Primesc un telefon de la un binevoitor. Acesta îmi risipeşte nişte neguri: - Ştii cine a cerut desfiinţarea revistei „Săptămîna”? Grupul pentru Dialog Social! Stelian Tănase şi încă vreo cîţiva s-au dus, în haită, la primarul-general al Capitalei, Dan Predescu, unde au făcut tămbălău că, adică, revista e a Capitalei şi Primăria trebuie s-o suprime. La presiunile ăstora, susţinuţi de Silviu Brucan, ţiganul care a ajuns în fruntea Primăriei - nu se ştie cum - a hotărît desfiinţarea publicaţiei. Un gest profund democratic, ce zici? Şi gaşca a mai cerut ceva, o şmecherie: revista „Azi” să apară la Casa Scînteii în locul revistei „Flacăra”, iar „Flacăra” să apară la Tipografia „Informaţiei”, pe Sărindari, în locul „Săptămînii”. Pricepi mişculaţia? Ei au vrut să pună mîna repede, la înghesuială, pe cele cîteva milioane de lei beneficii rămase de pe urma „Săptămînii”.
Ani de zile, decenii întregi, se va vorbi despre sacrilegiul făcut de cei doi minoritari: un evreu şi un ţigan au desfiinţat o publicaţie naţională! Nu sînt xenofob, dar nu pot să mă abţin să remarc că, raportat la numărul de membri ai etniilor lor, evreii, ţiganii şi ungurii dau o pondere foarte însemnată în dezastrul României moderne, începînd cu puşcăriile staliniste, unde cei mai mulţi şefi, paznici şi torţionari proveneau din categoriile astea. Erau şi români, dar proporţia e, covîrşitor, de partea minoritarilor. Am citit în nenumărate cărţi că evreii au îmbrăţişat comunismul, în perioada interbelică şi după 1945, pentru că vedeau în el o alternativă la ideologia şi practicile fasciste, care i-au chinuit pe ei. Nimic mai fals. L-au îmbrăţişat ca să le fie lor bine şi să sugă vîrtos România şi alte atîtea ţări. Pentru că, de pildă, în perioada 1916-1918 nu exista fascism, aşa-i? Şi atunci, cum se explică - decît prin dorinţa de căpătuială şi prin nemernicie - faptul că majoritatea iscoadelor, turnătorilor şi translatorilor care îi însoţeau pe militarii armatei germane de ocupaţie, în special la percheziţii şi arestări, erau evrei? Ştiu asta din cărţi şi din colecţii de ziare, dar şi din mărturisirea directă pe care mi-a fâcut-o, în ianuarie 1988, pe cînd îi luam un interviu, colonelul Gheorghe Eminescu. Astăzi, aceiaşi evrei, sau urmaşii lor, sînt pe cale să reuşească ce n-au reuşit la 1916, sau la 1946: să distrugă România. Ironia soartei face ca acum să avem 50 de partide, dar să nu avem Stat! Întrucît circul ăsta penibil, al unei aşa-zise democraţii, are darul nu numai să dezguste pe toată lumea, ci şi să pulverizeze structurile statale. În jurul orei 12 noaptea, iar se transmite la televizor o şedinţă C.P.U.N. Larmă, demascări, urlete guturale, sete de căpătuială şi carieră politică, precum şi o uriaşă cantitate de prefăcătorie. Constat că, pentru prima dată în Istorie, a intrat în Parlamentul României cuvîntul „bă”. Dacă „fă” provine, totuşi, de la latinescul „femina”, jur cu mîna pe coada cîinelui Lupuşor Castratul, care se uită la mine cu ochii lui mari, negri şi umezi, şi care nu e nici „bă”, nici „fă” - că „bă” habar n-am de unde vine. În mod concret, e vorba de o strigare auzită sub cupola Aulei din Dealul Mitropoliei: „Termină, bă, nu mai da din mîna aia!” - a strigat unul, de la microfon, către altul, aflat tocmai în fundul sălii. De obicei, e invers, adică cei din fundul sălii strigă la vorbitori. Un avocat, pe nume Liviu Lazăr, dovedeşte o incredibilă mîncărime la limbă, vorbeşte tot timpul. Mai toţi juriştii se cred în instanţă, fac demonstraţii de virtuozitate retorică. Apare tot mai des băiatul cu 6 puşcării în spate, Dan Iosif - aud că era muncitor necalificat, dar şi giggolo care plimba cîinii unor amante bătrîne, precum şi pescar în jurul Buftei, vindea peşte de furat şi băga sute de kilograme în I.M.S.-urile miliţienilor, ca aceştia să mai închidă ochii. Acum e mare revoluţionar, cam aşa, ca Bălcescu! Îl văd şi pe stenograful lui Ceauşescu: stă şi el cuminte, la măsuţa de sub microfon, şi cîştigă o pîine.
Totuşi, azi s-a produs şi un eveniment memorabil: a fost proclamată Independenţa Lituaniei! Asta e bine. Înseamnă că se destramă şi se prăbuşeşte, vertiginos, cumplita temniţă a popoarelor. Dă, Doamne! (Va urma)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu