"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




duminică, 13 martie 2011

Ziarul TRICOLORUL, nr 2111 / 11.03.2011

 

Editorial > DE 1 APRILIE, ROMÂNIA IESE DIN CRIZĂ ?!

După ce Regimurile Iliescu-Constantinescu-Băsescu, împreună cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, au adus România într-o criză fără precedent, au declarat Holocaustul împotriva românilor şi au îndatorat Poporul Român cu peste 150 miliarde euro, la începutul lunii martie a.c. preşedintele ţării şi primul-ministru i-au înştiinţat pe cetăţenii români că de la 1 aprilie România va ieşi din criză. Amîndoi au uitat să precizeze anul! S-ar putea să fie anul 2012 sau mult mai tîrziu. Pentru ca ieşirea României din criză să înceapă în a doua jumătate a anului 2011, Regimul Băsescu-Isărescu-Boc ar trebui rapid să facă primii doi paşi normali şi decisivi. Respectiv:
1) Parlamentul să oblige Banca Naţională a României să reducă dobînda de referinţă de la 6,5% (cea mai mare din Uniunea Europeană) la 1%, pentru a permite relansarea creditării agenţilor economici şi a populaţiei. Se ştie că, de la începutul crizei internaţionale, în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană băncile centrale au contribuit la depăşirea crizei, prin coborîrea dobînzilor la 0,5%-1,5%. În România, Banca Naţională a redus, cu greu şi în multe etape, nivelul dobînzii de la 10% la 6,5%, încăpăţînîndu-se să nu se alinieze la politica bancară europeană. Parlamentul poate rezolva această problemă în cel mult 10 zile calendaristice.
2) Guvernul Boc V (P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor etnice) să-şi angajeze răspunderea în Parlament pe proiectul de lege de abrogare a Legii nr. 555/2004 privind privatizarea PETROM. Un asemenea demers legislativ va fi susţinut şi de către Uniunea Social-Liberală (U.S.L.), respectiv de către P.S.D., P.N.L. şi P.C. Cu această ocazie, are şansa să fie prezentat şi dezbătut în Parlament un Raport al Comisiei de anchetă, avînd drept scop investigarea condiţiilor de legalitate privind privatizarea S.N.P. PETROM, document înregistrat la Biroul Permanent al Senatului cu nr. 1872/08.11.2007 şi care, făcut public, îi va informa pe români despre cel mai mare jaf din România post-decembristă. Regina mult căutată pe tema corupţiei din vămi este o cenuşăreasă comparativ cu regele care a jefuit Poporul Român de zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale, precum şi de uriaşa avere a PETROM. Scumpirea continuă a preţului carburanţilor obligă Parlamentul şi mass-media să valorifice Raportul Comisiei de anchetă condusă de senatorul P.R.M. Carol Dina. Reamintim că, în mandatul 2004-2008, parlamentarii P.R.M. au avut o iniţiativă legislativă de abrogare a Legii nr. 555/2004, care a trecut de Senat şi staţionează la Camera Deputaţilor. Prin abrogarea Legii nr. 555/2004, zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale revin Poporului Român, împreună cu ce a mai rămas din averea uriaşă a PETROM (pentru că austriecii de la O.M.V. au vîndut mult din această avere), iar veniturile Bugetului de Stat vor creşte anual cu cel puţin 10 miliarde euro. În plus, Guvernul României poate stabili preţul carburanţilor în Interes Naţional, reducîndu-l la cel mult 4 lei pe litru. Astfel, ar fi sprijiniţi agenţii economici şi ar fi ajutată populaţia, prin blocarea creşterii preţurilor la alimente şi alte produse. În plus, scăderea preţului carburanţilor ar contribui decisiv la reducerea inflaţiei spre 1%-2% în acest an. De reţinut că reprezentanţii Regimului Băsescu-Tăriceanu-Boc în Consiliul de Administraţie de la O.M.V.-PETROM au fost de acord, conform mandatului primit de la Guvernele  Tăriceanu şi Boc I-V, cu toate majorările de preţuri la carburanţi şi gaze naturale. Pe cale de consecinţă, ei au beneficiat de indemnizaţii substanţiale. Premierul Boc nu cunoaşte ce au făcut  şi ce fac reprezentanţii Statului Român în Consiliul de Administraţie de la PETROM. Ei au susţinut permanent interesele Austriei, contribuind la prosperitatea poporului austriac, care a primit gratuit, de la Regimul Iliescu-Năstase, ţiţeiul şi gazele naturale din România, iar românii asistă la exploatarea şi jefuirea lor. Aşa a decis, în noiembrie 2004, Regimul Iliescu-Isărescu-Năstase. Controalele dispuse de premierul Boc la O.M.V.-PETROM, pe care le fac Consiliul Concurenţei şi A.N.A.F., au efectul unei frecţii la un picior de lemn. Se ştie că Regimul Iliescu-Năstase a dat gratis la poporul austriac, prin firma de stat O.M.V., zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale aflate în exploatare, cele care se vor descoperi, precum şi S.N.P. PETROM pentru mai puţin de 1% din valoarea de piaţă. Suma acceptată de Guvernul Năstase pentru privatizarea S.N.P. PETROM a fost de numai 669 milioane euro, mai mică decît profitul firmei pe un an. Drept urmare, D.N.A. îl cercetează penal pe fostul premier Adrian Năstase pentru... termopanele de la casă! Comisionul dat de austrieci, mai mare decît suma obţinută pentru S.N.P. PETROM, nu interesează Parchetul şi nici D.N.A. Autorităţile guvernamentale ştiu că pe teritoriul României există zăcăminte foarte mari de ţiţei şi gaze naturale, care aşteaptă să fie exploatate de Statul Român, în Interes Naţional. Partidele politice, parlamentare şi neparlamentare, au datoria să-şi prezinte public poziţia faţă de abrogarea Legii nr. 555/2004 (inclusiv printr-o Ordonanţă de Urgenţă) şi exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale de către PETROM, în Interes Naţional. Partidul România Mare a făcut-o deja şi îşi menţine aceeaşi atitudine vizînd abrogarea Legii de privatizare a PETROM. Contribuabilii români şi mass-media aşteaptă cu interes să vadă dacă preşedintele Băsescu, Guvernul Boc V şi partidele politice parlamentare sesizează Curtea de Conturi a României şi Parchetul pe tema jafului uriaş de la S.N.P. PETROM. Dacă nu o fac, înseamnă că sînt vinovaţi de jefuirea Poporului Român şi de Holocaustul împotriva românilor. Dacă partidele politice parlamentare şi Regimul Băsescu-Isărescu-Boc nu rezolvă rapid cele două probleme, se va amîna ieşirea României din criză. Statistic se pot raporta, la cerere, creşteri economice trimestriale de 0,1% sau 0,01% şi chiar creşteri negative. Realitatea din România contrazice raportările statistice la comandă.
„Ţara arde şi baba se piaptănă!” Cînd cresc continuu preţurile la carburanţi, cînd au „explodat”, din nou, preţurile la alimente, cînd Guvernul Boc V închide, la comandă străină, mii de şcoli româneşti şi 200 de spitale, Parlamentul României a decis ca în zilele de luni şi marţi, 14 şi 15 martie a.c., să nu lucreze, în semn de solidaritate cu manifestaţiile anti-româneşti organizate în Ardeal de către Ungaria şi U.D.M.R. pentru a sărbători uciderea a peste 40.000 de români şi distrugerea a 300 de sate româneşti, cu biserici şi cu mînăstiri cu tot, în timpul Revoluţiei de la 1848-1849. Parlamentarii români de la P.D.L., P.S.D., P.N.L., P.C. şi U.N.P.R. s-au făcut preş în faţa impertinenţei reprezentanţilor U.D.M.R. şi au decis să sărbătorească împreună prima dintre cele trei zile naţionale ale Ungariei, cînd etnicii unguri revendică Ardealul, Grădina Maicii Domnului, o parte din Sfîntul Pămînt Românesc, din multimilenara vatră strămoşească. Trădătorii de Neam şi ţară şi ai Limbii Române şi-au luat o mini-vacanţă, pe banii contribuabililor, pentru a sărbători ziua ungurilor de pretutindeni, mai puţin a celor din S.U.A., Germania, Franţa, Austria, Rusia, Olanda, Belgia, Italia, Grecia, Israel, ş.a., unde aceştia nu îndrăznesc să organizeze manifestaţii publice şi să fluture drapelele Ungariei şi steagurile Ungariei Mari. De remarcat că europarlamentarii unguri nu au cerut şi nu au obţinut întreruperea lucrărilor Parlamentului European pentru zilele de 14 şi 15 martie 2011. Nici în Ungaria nu intră în vacanţă Parlamentul în zilele de 14 şi 15 martie 2011.
Cînd iese România din criză? În mod sigur, atunci cînd românii află adevărul despre: 

1) Lovitura de Stat din decembrie 1989.
2) Holocaustul împotriva românilor, care nu are precedent în Istoria omenirii. Se constată sprijinul calificat dat de către Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială în Holocaustul împotriva Poporului Român, acasă, în Dacia Edenică. România a fost transformată într-un uriaş lagăr de exterminare în massă a cetăţenilor săi. De ce? Cu ce scop?
3) Subminarea economiei naţionale.
4) Cine şi de ce a pus la cale transformarea României într-o colonie.
5) Proiectul „Israel în România” şi dobîndirea cetăţeniei române, în mare taină, de către peste 1 milion de evrei din numeroase ţări, în ultimii 21 de ani.
6) Exterminatorii, asasinii economici şi asasinii politici din ultimii 21 de ani în România, precum şi originea etnică a preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, a guvernatorului Băncii Naţionale, a membrilor Consiliului de Administraţie al B.N.R., a primilor-miniştri, a miniştrilor, a secretarilor generali ai Guvernului, a consilierilor de la Palatele Controceni şi Victoria, a liderilor partidelor politice parlamentare, a senatorilor şi deputaţilor, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a şefilor Serviciilor Secrete, a primarilor generali ai Capitalei, a preşedinţilor Consiliilor Judeţene, a liderilor de la marile centrale sindicale şi de la confederaţiile patronale. Foarte mulţi dintre ei, deloc întîmplător, sînt de aceeaşi etnie ca Silviu Brucan. De ce? În ce scop?
7) Beneficiarii bogăţiilor naturale ale Poporului Român, în valoare de peste 1.000 miliarde euro.
8) Ce s-a făcut cu banii obţinuţi după privatizarea zecilor de mii de societăţi comerciale, în valoare de peste 700 miliarde euro.
9) Starea Naţiunii şi prăbuşirea programată în plan economic, social, moral şi politic.
10) Ce destinaţie s-a dat împrumuturilor luate de la băncile străine şi care este programul de rambursare a datoriei externe de peste 150 miliarde euro. Sursele din care fiecare cetăţean al României va putea plăti suma de peste 8.000 euro ce îi revine din uriaşa datorie externă, din greaua moştenire lăsată de Regimurile Iliescu-Constantinescu-Băsescu şi partidele politice care s-au aflat cu schimbul la guvernare, împreună cu U.D.M.R.
11) Jefuirea Avuţiei Naţionale pe baza unui program diabolic, elaborat de stăpînii străini ai României şi pus în aplicare cu sprijinul Regimurilor Iliescu-Constantinescu-Băsescu.
12) Trădătorii de Neam şi ţară, din ultimii 21 de ani, cei care au distrus prezentul şi viitorul Poporului Român şi al României.
13) Programul diabolic de desprindere a Poporului Român de averea şi proprietatea sa, prin deposedarea românilor de teritoriul lor naţional.
14) Vînzarea pămîntului românesc la străini şi structura proprietăţilor din România, la sfîrşitul fiecărui an din perioada 1990-2010.
15) Deromânizarea şi depopularea programată a României, în perioada 1990-2011, inclusiv prin „lichidarea cu zile” a pensionarilor şi bolnavilor.
16) Genocidul social şi otrăvirea cetăţenilor români cu aditivi alimentari cancerigeni şi cu produse etnobotanice.
17) Politica de lichidare a peste 5 milioane locuri de muncă şi de alungare din România a aproape 5 milioane de români apţi de muncă, bine pregătiţi profesional, mai ales tineri.
18) Cauzele loviturilor puternice, demolatoare, date în Învăţămînt, Sănătate, Biserică, Armată, Poliţie, Justiţie, Cultură, Familie, Cercetare ştiinţifică, Parlament şi mass-media nesupusă.
19) Programul anti-tot ce-i românesc.
20) Motivele pentru care cei care s-au aflat la Putere au cultivat şi susţinut: dezbinarea românilor; jaful; corupţia; haosul; evaziunea fiscală şi contrabanda.
21) Politica de sărăcire, înfometarea, umilirea şi înrobirea majorităţii cetăţenilor români.
22) Renunţarea la monopolul de Stat în domeniile strategice şi la acţiunea de aur, inclusiv la pîrghiile de control asupra preţurilor la carburanţi, gaze naturale şi energie electrică.
23) Acţiunile deliberate de distrugere şi lichidare a satelor româneşti şi a tradiţiilor strămoşeşti multimilenare.
24) Motivele pentru care Preşedinţii României nu au organizat Referendumuri Naţionale pe următoarele teme: orînduirea socială de după anul 1989; privatizarea societăţilor comerciale; exploatarea bogăţiilor naturale; împrumuturile externe; autonomia teritorială a Ardealului; otrăvirea populaţiei cu aditivi alimentari cancerigeni şi produse etnobotanice; închiderea a 3.000 de şcoli, numai româneşti; lichidarea a 200 de spitale; valorificarea celui mai mare zăcămînt de aur, argint, uraniu şi metale rare din lume, cel de la Roşia Montană, ş.a. În timp ce în România s-a refuzat organizarea unor Referendumuri Naţionale pe aceste teme, în Elveţia s-a organizat un astfel de referendum pe tema: avocatul animalelor.
25) Guvernarea României, în ultimii 15 ani, spre dezastru şi înrobire de către Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, cu sprijinul papagalilor şi popîndăilor politici din Regimurile Constantinescu, Iliescu şi Băsescu.
26) Lichidarea sistemului bancar românesc, atît cel de stat, cît şi cel privat.
27) „Tîrgul”, strict secret, făcut cu marile bănci străine, pentru cedarea unei provincii româneşti în contul datoriilor externe, atunci cînd acestea ajung spre 200 miliarde euro.
28) Execuţia anuală a Bugetului de Stat şi a Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat care „scapă” deliberat Parlamentului, care nu controlează Guvernul României pe această temă. Ca urmare, majorităţile parlamentare votează proiectele de legi ale Bugetelor primite de la Executiv, apoi Guvernul modifică,după bunul plac şi după cerinţele clientelei politice, legile Bugetului prin Ordonanţe, iar execuţia bugetară nu numai că nu este controlată de Parlament, dar a fost ignorată şi de presă.
29) Nevalorificarea rezervei valutare a Poporului Român în Interes Naţional de către Banca Naţională a României, ci pentru prosperitatea unor bănci americane.
30) Alegerile fraudate, în perioada 1990-2009, respectiv cele prezidenţiale, parlamentare, locale şi europarlamentare.
31) Clauzele secrete sau confidenţiale ale contractelor de privatizare şi ale celor de concesionare a bogăţiilor naturale ale Poporului Român.
32) Partidele politice vinovate de Starea Naţiunii, de statutul de colonie al României şi de cel de sclav al românilor acasă, în vatra strămoşească, de 10 ori milenară, unde a existat cea mai veche civilizaţie din Europa, în Dacia Mare.
33) Motivele pentru care preşedinţii alogeni ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, împreună cu partidele politice care au fost la guvernare, au susţinut politica paşilor mărunţi şi participarea U.D.M.R. în Executivul de la Bucureşti, cu scopul declarat de a obţine autonomia teritorială a Ardealului.
34) Acţiunile Ungariei şi ale iredentismului ungar vizînd dezmembrarea teritorială a României, după scenariul din Kosovo.
35) Argumentele folosite de trei miniştri alogeni pentru concesionarea la trei firme din Canada, pentru numai 3 milioane de dolari, a celor mai mari zăcăminte de aur şi metale rare din lume, aflate în Ardeal şi în Banat.
36) Scăderea programată a nivelului de trai şi a puterii de cumpărare a populaţiei.
37) Inexistenţa unui Program de dezvoltare economico-socială a României, de creştere a nivelului de trai al întregii populaţii, precum şi a unor Programe Naţionale pentru eliminarea sărăciei şi a analfabetismului.
38) Neatragerea fondurilor europene nerambursabile, de peste 25 miliarde euro, şi lista vinovaţilor.
39) Facturarea consumurilor de gaze naturale şi energie electrică pentru populaţie la cele mai mari preţuri şi în continuă creştere, iar pentru clientela politică şi „băieţii deştepţi” la cele mai mici preţuri.
40) Degradarea Serviciilor Secrete ale României, care au devenit ale preşedintelui ţării.
41) Motivele nearestării asasinilor economici şi politici de către Parchet şi D.N.A.
42) Cauzele transformării României într-o ţară exportatoare de şomeri, prostituate şi cerşetori.
43) Înlocuirea oamenilor competenţi din toate funcţiile de conducere cu incompetenţi care au carnet de partid. Se ştie că, prostia nu doare, dar are efecte groaznice dacă titularii primesc carnete de partid.

În plină criză şi în timp ce are loc Holocaustul împotriva românilor, Guvernul Boc V, cu cel mult 10% susţinerea populaţiei, a impus 10 Legi foarte importante fără dezbatere parlamentară, prin angajarea răspunderii Executivului, dublată de interzicerea participării la votul Moţiunilor de Cenzură pentru parlamentarii P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor etnice, care îl susţin în acţiunile îndreptate împotriva Poporului Român. În ziua de 8 Martie a.c., la cererea unor investitori străini, de fapt a F.M.I. şi a Băncii Mondiale, Guvernul Boc V şi-a angajat, din nou, răspunderea împotriva a peste 10 milioane de români pe noul Cod al Muncii care legiferează sclavia modernă în România anului 2011. Opoziţia unită în U.S.L. (P.S.D., P.N.L. şi P.C.) a introdus o nouă Moţiune de Cenzură. Scenariul se repetă şi continuă lupta absurdă dintre Opoziţia minoritară şi Puterea majoritară. Spectator şi telespectator este Poporul Român, care priveşte îngrozit la noile etape ale Holocaustului împotriva românilor. Mulţi români se întreabă: de ce nu pun mai presus Interesul Naţional şi de ce refuză să colaboreze partidele politice parlamentare şi să lupte împreună pentru scoaterea României din criză şi stoparea Holocaustului împotriva Poporului Român? Împreună şi în diverse combinaţii la guvernare, P.D.L., P.S.D., P.N.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi P.C. au adus România şi Poporul Român în actuala criză! Tot împreună au datoria să formeze majoritatea parlamentară care să ajute la ieşirea României din criză. În Opoziţie să lase U.D.M.R. şi deputaţii minorităţilor etnice, care au alte interese şi obiective îndreptate împotriva Poporului Român şi integrităţii teritoriale a României. La ce foloseşte disputa sterilă, surdă şi absurdă, dintre Putere şi Opoziţie, cînd România este o ţară colonială, aflată pe fundul prăpastiei ?
Soluţia practică pentru înlăturarea Regimului Băsescu-Boc o constituie greva generală, dublată de ieşirea în stradă a populaţiei, în cadrul unor acţiuni paşnice de protest în Bucureşti, în toate municipiile, oraşele şi comunele.
De ce le este frică, nu scapă!
Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al P.R.M.,
Preşedintele filialei P.R.M. Cluj


URMĂRIŢI! PRINDEŢI! ARESTAŢI!

Lacheul Florian Coldea aleargă, de nebun, pînă la capătul lumii, pentru a salva cele 150.000.000 $ pe care Traian Băsescu le are în SUA

Aşa cum vă informam la începutul acestei săptămîni, Florian Coldea a plecat în SUA la ordinul Chiorului, pentru a încerca să evite blocarea de către organele de cercetare americane a celor trei conturi pe care acesta le detine peste Ocean, în valoare de aproximativ 150 de milioane de dolari.
Înainte de a traversa Oceanul, Florian Coldea a făcut o escală la Londra, unde, la indicaţiile Chiriaşului de la Cotroceni, s-a întîlnit cu George Sörös. Ungurul a fost rugat de Traian Băsescu să îl primească pe Coldea la o discuţie şi să îi dea concursul în încercarea sa de a-şi salva banii şi reputaţia din mîiinile justiţiei americane. Sursele noastre afirmă că nu au detalii despre modul în care a decurs discuţia dintre lacheu şi agentul CIA, dar miercuri seara, în jurul orelor 21, Florian Coldea l-a sunat pe Traian Băsescu şi l-a informat că situaţia nu e deloc roz. Concret, George Sörös îi va organiza pentru sfîrşitul acestei săptămîni o serie de discuţii şi întîlniri cu persoane din cadrul Departamentului de Stat al SUA, precum şi cu procurorul care se ocupă de instrumentarea motivaţiei, în urma căreia un judecător ar trebui să se pronunţe dacă aceste conturi vor fi sau nu blocate. Atît Florian Coldea, cît şi Traian Băsescu erau îngrijoraţi de faptul că miliardarul american de origine ungurească nu s-a arătat prea optimist în privinţa posibilităţii de a pune batista pe ţambal. Pe banii cui şi cu ce motiv legal face Florian Coldea un asemenea turneu securisto-diplomatic? Slugoiul ăsta nu mai respectă nici o lege? Revenim.
Explicaţie poză: Traian Băsescu, urmat îndeaproape de sluga sa credincioasă Florian Coldea

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Cîinele este un gentleman. Eu sper să mă duc în raiul cîinilor, nu în cel al oamenilor.
MARK TWAIN

ULTIMA ORĂ

Miliţianul Petre Tobă şi-a primit răsplata pentru evacuarea PRM din sediu: a fost făcut secretar general adjunct al M.A.I. (?!)

Fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Petre Tobă, înlocuit din funcţie în noiembrie anul trecut, a fost reintrodus discret, pe uşa din dos, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind numit miercuri în funcţia de secretar general adjunct al ministerului. Surse din cadrul MAI ne-au spus că Petre Tobă, iniţial omul lui Vasile Blaga, a fost reciclat de Traian Igaş la rugămintea actualului şef al IGPR, Ioan Dascălu, şi cu acordul lui Traian Băsescu (acest borfaş cu nume comic, Tobă, a fost recompensat pentru că a dirijat evacuarea, grosolană, a PRM din sediul central).
De asemenea, golanul din Pantelimon a pus la dispoziţia actualului ministru de Interne o serie de informaţii şi dovezi care îl incriminează pe Vasile Blaga în legătură cu angajarea ilegală şi promovarea a peste 125 de cadre ale MAI. Angajările şi promovările au fost făcute din ordinul Buldogului, de-a lungul mandatelor în care el a ocupat funcţia de ministru de Interne. În perioada imediat următoare, „presa portocalie“ va fi alimentată cu o parte a informaţiilor şi dovezilor scoase de la Petre Tobă.

Elena Udrea vrea să-i ia gîtul lui Cristian Preda

Deşi, sub bagheta lui Traian Băsescu, gaşca Udrea s-a coalizat cu gaşca „intelectualilor“ în încercarea de a smulge partidul din mîinile lui Vasile Blaga, între cele două grupuri relaţia scîrţîie rău. Metresa prezidenţială nu îl suportă pe Cristian Preda şi depune toate eforturile pentru a-l scoate din schemă. Ţigăncii i s-a pus pata în momentul în care apropiaţii săi, inclusiv Gheorghe Falcă, au avertizat-o că Monica Macovei şi Cristian Preda i-au cerut lui Traian Băsescu ca o perioadă Elena Udrea să o lase mai moale şi să nu aibă pretenţii pentru o funcţie de conducere la nivel central, întrucît imaginea ei ar compromite strategia politică. Asta indiferent dacă vor recupera PDL-ul, sau dacă vor înfiinţa Partidul Creştin-Democrat. Pentru a răspunde acestei lucrături, Paraşuta din Pleşcoi i-a dat deja în lucru la vrăjitoarea Cati pe Monica Macovei şi Cristian Preda, cerîndu-i, totodată, insistent, Chiorului să îl scoată din schemă pe Chiombălău.

Ne scrie o iubitoare de animale din Ungaria

Sînt de aproape 30 de ani şi cetăţean al Ungariei. Trăiesc la Budapesta. În cartierul meu a apărut la un moment dat un căţel rătăcit. Toată lumea  se întreba ce-o fi cu el. Toţi îl iubeau. Mi-a fost ruşine  - la începutul anilor  2000 -  că sînt din România. Toate telegramele arătau măcelurile de animale din România. Cum să îi conving pe prietenii noştri din Ungaria că totuşi noi, românii, sîntem  un popor cu inimă mare cînd străzile noastre erau mînjite de sînge? Cultură latină! Abia acum pot să fiu mîndră că sînt româncă.
Mulţumesc pentru asta organiztorilor de aici, şi îndeosebi d-lui Marius Marinescu. Legea Marinescu II parcă ne face să ne trezim la latinitatea  noastră de milenii. Nu se ucide lupoaica al cărei lapte l-au supt rădăcinile noastre, Romulus şi Remus.
Pentru iubire şi respect.
DIANA KOSZTAZY



Maiorul de Securitate Traian Băsescu trage nu în Dan Voiculescu, ci în Antena 1 şi Antena 3
IATĂ NUMELE CELOR TREI NEMERNICI DE LA Î.C.C.J. CARE S-AU FĂCUT PREŞ LA PICIOARELE CHIORULUI: CARMEN ILIE, IULIANA RÎCIU, EMANUEL ALBU. CÎŢI DINTRE EI SÎNT ŞANTAJAŢI?

Joi, în urma unor presiuni ieşite din comun, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărît că Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea. Ce vor face aceşti aşa-zişi reprezentanţi ai Justiţiei, care îl slugăresc într-un mod abject pe Traian Băsescu, după ce Chiriaşul de la Cotroceni va fi fugărit de populaţie? Judecătorul Emanuel Albu a fost membru PD şi secretar de Stat în Guvernul condus de Radu Vasile, prin urmare coleg de Cabinet cu Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor. Preşedinta completului de judecată, Carmen Ilie, este şantajată cu un dosar de corupţie pe care îl avea la P.N.A. în urmă cu cîţiva ani.
Senatorul PC susţine că, prin confirmarea deciziei Curţii de Apel, Înalta Curte a respins, practic, toate acuzaţiile formulate la adresa sa, mai puţin faptul că i-a comunicat directorului Întreprinderii de Comerţ Exterior, al căreri angajat era, faptul că un cetăţean austriac îl presa să fugă din ţară. Maiorul de Securitate Traian Băsescu nu s-a lăsat pînă nu „l-a făcut“ pe cel care a avut o contribuţie importantă la suspendarea sa din funcţie de către Parlamentul României. Numai că Matrozul Chior se bucură în zadar, pentru că acest dosar va fi tranşat definitiv la Curtea Europeaă pentru Drepturile Omului. Repetăm numele celor trei nemernici de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care numai dreptatea nu o împart: Carmen Ilie, Iuliana Rîciu şi Emanuel Albu. Cu siguranţă, fostul securist Traian Băsescu îi are la mînă, pe toţi, cu lucruri foarte grave, altfel aceştia nu şi-ar risca profesia şi libertatea, pentru că de conştiinţă nici nu poate fi vorba.

Atentate prin „aranjarea” maşinilor unor magistraţi incomozi Puterii. Ţinte: judecătoarea Mona Pivniceru, procurorul Vasile Drăghici, avocata Gabriela Ghiţă!

Unul dintre autoturismele la care au umblat mîini criminale, pentru ca proprietarul să zboare de pe carosabil sau să faca accident, a fost cel al judecătoarei Mona Pivniceru, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România. Această informaţie a fost furnizată pe postul Antena 3 de jurnalista Oana Stancu la emisiunea de marţi seara a lui Mihai Gâdea. Conform jurnalistei, judecătoarei Mona Pivniceru i s-a desprins o roată de la autoturism în timpul unei deplasări de la Iaşi la Bucureşti. Am făcut şi noi nişte verificări. Informaţia este cît se poate de reală, iar acest incident a avut loc în cursul anului trecut. Judecătoarea Pivniceru a solicitat efectuarea unei expertize, ale cărei rezultate sînt că s-a „umblat la maşină“, deci a fost un atentat. De atunci, Mona Pivniceru a început să-şi rărească apariţiile publice şi să scadă tonul în ce priveşte comentariile sale la adresa Puterii. De altfel, există şi alte aspecte interesante ce ţin de modul în care s-a încercat reducerea la tăcere a Monei Pivniceru. După ce Lumeajustitiei.ro a publicat combinaţia care i se pregătea Monei Pivniceru încă dinaintea arestării judecătoarei Georgeta Buliga, de la Curtea de Apel Iaşi, la nici 20 de ore, DNA o trimitea pe Buliga în judecată cu o grabă suspectă. Tot o ţintă la adresa Monei Pivniceru pare a fi şi modificarea pro causa a competenţei Curţilor de Apel şi a ICCJ, prin Legea pentru accelerarea reformelor, cînd competenţa de judecare a judecătorilor de la Curţile de Apel a fost mutată de la ICCJ la Curţile de Apel. Aşa se face că Buliga a fost arestată de Curtea de Apel Bucureşti, iar recursul a fost judecat la ICCJ de Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan, fosta consilieră a procurorului-şef al DNA. Primul act al DNA a avut loc la 26.10.2010 (lăsarea primului plic cu bani în locuinţa Georgetei Buliga), adică exact în ziua publicării în „Monitorul Oficial“ a Legii de accelerare a reformei. Suspiciune şi la procurorul Vasile Drăghici, din Dosarul „Flota“. Din informaţiile noastre, reiese că de un „accident“ similar, pus la cale de alte mîini criminale, a avut parte şi Vasile Drăghici, procurorul care a coordonat la PNA ancheta în cazul „Flota“. Frînele maşinii sale au cedat, cînd procurorul trebuia să plece undeva, parcă în concediu, numai că la acel moment maşina era condusă de altcineva. La service i s-a arătat cum au fost tăiate furtunele de frînă, ca să cedeze în mers. Chiar şi fostul adjunct al procurorului general al României, azi avocat, Gabriela Ghiţă, a avut parte de două atentate de acest gen, din care cineva se aştepta să iasă cu funeralii, iar la cercetarea la faţa locului să se descopere asupra ei un plic cu bani, primul eveniment care a avut loc exact în perioada dintre judecarea fondului şi a recursului la propunerea de arestare preventiva a lui Cojocaru, Bucur şi Gheorghe Dumitru. Al doilea atentat a avut loc după ce Gabriela Ghiţă a reclamat falsificarea semnăturilor martorei Marin Florica (sesizată chiar şi de judecătoarea Luminiţa Zglimbea la audierea martorei, care a răspuns că şi-a schimbat semnătura de 5 ori în aceeaşi declaraţie!). Şi, în fine, în dosarul examenelor pentru procurori, sînt pînă acum 4 morţi puse sub mari semne de întrebare: judecătorul Gheorghe Dumitru de la ICCJ (care a respins cererea de arestare preventivă cu motivarea că nu există probe şi nici măcar indicii, motivaţia decesului fiind aceea că ar fi făcut infarct la 53 de ani ), martorul Ruxanda Constantin Daniel (accident ciudat de circulaţie), managerul economic al PICCJ, Marius Tortolea (accident de circulaţie în Austria) şi un jandarm înecat în Olt, ultimii 2 participînd în noaptea de 27.11.2007 la instalarea aparaturii de înregistrare audio-video în biroul procurorului Eugen Cojocaru, de la PICCJ.
Dacă ne întoarcem în timp, la decesul suspect de la Penitenciarul Codlea al lui Sorin Crivăţ, în timp ce era anchetat de procurorul Şelaru, se pare că mijloacele securistice de reducere la tăcere pe vecie continuă să se manifeste. Plenar.
ADINA ANGHELESCU, RĂZVAN SAVALIUC
(Text reprodus din „Lumea Justiţiei“)

Record mondial absolut:
O TÎNĂRĂ DIN ROMÂNIA A DEVENIT BUNICĂ LA VÎRSTA DE... 23 DE ANI (?!)
Publicaţia germană „Bild“ relatează cazul unei tinere din România (probabil ţigancă), devenită, zilele acestea, bunică! Ea are numai 23 de ani. Revenim.

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI


Astăzi, la orele 20, preşedintele PRM va fi invitatul Gabrielei Vrânceanu la Antena 3. Nu rataţi!

Mircea Geoană: „Nu fac nici un alt partid, casa mea este PSD”

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, la Antena 3, că nu intenţionează să înfiinţeze, alături de apropiaţi ai săi, o nouă formaţiune politică, însă a admis că este contactat de persoane care îi spun să încerce să facă şi „altceva“, însă răspunsul său este că PSD este „casa“ lor, potrivit Mediafax. Întrebat despre informaţiile privind acuzaţiile aduse în BPN lui Mircea Geoană că ar intenţiona, împreună cu cîţiva apropiaţi, printre care Ion Toma şi Florentin Gust, formarea unui partid nou sau a unei platforme în interiorul PSD, Geoană a spus că nu îşi face nici un alt partid şi că obligaţia tuturor este să ţină PSD unit. „Am auzit din astea de nici nu mai ştiu de unde să le mai iau. Ba că plecam la PNL, acum vreo două luni, după aia la PC, la UNPR, acum fac partid nou. Ca să spun adevărul adevărat, mă sună foarte mulţi colegi din partid şi oameni din afara partidului şi care, într-adevăr, îmi spun: domnule Geoană, haideţi să încercăm să facem şi altceva, pentru că lucrurile nu merg bine. Fiecăruia îi spun - pesedişti vorbesc - casa noastră este acest partid, casa noastră este PSD“, a susţinut Geoană. El a adăugat că, indiferent de situaţii, există „obligaţia“ de a ţine acest partid unit. Geoană a motivat că, dacă PSD „nu merge bine“, nici USL nu o va face. „Dacă USL nu merge bine, înseamnă că alternativa la actuala putere nu va merge bine, iar acest lucru este mai important decît orice formă de orgoliu personal“, a menţionat preşedintele Senatului. „Nu fac niciun alt partid, casa mea este PSD, sînt oameni care îmi spun haideţi să facem altceva şi le spun şi acum: casa noastră este în acest partid“, a subliniat el. Întrebat despre faptul că se invocă o întîlnire la Ramada pe care ar fi avut-o cu apropiaţi ai săi şi la care se presupune că ar fi discutat despre a se pune bazele unei noi formaţiuni, Geoană a spus că sînt „bazaconii“. Solicitat să precizeze dacă a existat o întîlnire în locul la care se face referire, Geoană a spus că are sute de întîniri cu colegi de-ai săi. „Mă văd cu colegi de-ai mei, vorbesc la telefon, îi chem la mine la la birou, unii vin acasă, ne întîlnim şi în oraş, dar niciodată cu un scop altul decît acela de a discuta despre politică şi despre calea de urmat“, a menţionat el. Amintind de faptul că, în 2005, după „schimbarea de ştafetă la PSD“, despre Ion Iliescu se spunea că ar face un pol social-democrat şi că, apoi, în 2007, se vorbea despre Adrian Năstase că ar pleca la PC, Geoană s-a întrebat dacă „nu cumva este o maşinărie care foloseşte aceleaşi stratageme“ şi care îi învrăjbeşte pe social-democraţi de o manieră profesionistă. „Răspunsul meu: eu sînt un social-democrat, acest partid m-a creat, m-am format şi îi sînt recunoscător ca partid, asta nu înseamnă că limita mea de suportabilitate este infinită. Am şi eu orgoliul, mîndria mea”, a mai spus Geoană. El a opinat totodată că cea mai mare greşeală pe care poate să o facă în acest moment opoziţia este deturnarea de la scopul său principal, respectiv lupta împotriva actualei puteri. “Cea mai mare greşeală pe care poate să o facă în acest moment opoziţia e să ne deturnăm de la scopul nostru principal - lupta împotriva actualei puteri - şi să ne apucăm fiecare dintre noi să ne facem vendete în interiorul propriului partid. Imensă greşeală, tentaţia există la un lider nou, am trecut şi eu prin această tentaţie, există o tentaţie de a face gol în jurul tău, de a spune că eşti singurul care are idei şi care ia decizii, numai că viaţa îşi demonstrează că stîncile din punct de vedere politic nu dispar uşor şi rămîn acolo, chiar dacă îţi convin sau nu“, a spus el. Surse din conducerea social-democrată au declarat că lideri ai PSD au acuzat, la BPN, că fostul preşedinte al formaţiunii Mircea Geoană ar intenţiona, împreună cu cîţiva apropiaţi, printre care Ion Toma şi Florentin Gust, formarea unui partid nou sau a unei platforme în interiorul PSD. Sursele citate au menţionat că, la discuţia despre sancţionarea lui Ion Toma, mai mulţi vicepreşedinţi au ridicat problema lui Mircea Geoană, acuzîndu-l că ar pune la cale iniţierea unei platforme critice în interiorul PSD sau formarea unui nou partid. Potrivit surselor citate, Adrian Năstase le-ar fi spus membrilor BPN că Geoană, Toma, deputaţii Florentin Gust şi Radu Coclici, precum şi alţi apropiaţi ai lui Geoană din teritoriu s-ar fi întîlnit săptămîna trecută la Hotel Ramada. Discuţia de la Ramada, potrivit relatărilor din BPN, s-ar fi concentrat asupra iniţierii demersurilor de înfiinţare a unui nou partid, propunerea fiind făcută de Toma. Sursele citate au arătat că, potrivit discuţiilor din BPN, Geoană i-ar fi convins pe apropiaţi că ar fi mai oportună iniţierea unei platforme în interiorul PSD, care să se poziţioneze critic faţă de actuala conducere. Sursele au arătat că majoritatea membrilor BPN au ridicat problema sancţiunii lui Geoană, aflat deja în interiorul unei suspendări de 6 luni din partid. Potrivit acestora, după ce s-a ridicat problema excluderii lui Geoană, Victor Ponta a propus ca, împreună cu Adrian Năstase şi Ion Iliescu, să aibă o discuţie lămuritoare, luni, atît cu Geoană, cît şi cu Toma.


Probabil la sfatul lui Virgil Măgureanu > ION CRISTOIU DECLARĂ CĂ „PDL E UN PARTID MORT ŞI ÎNGROPAT!”

„PDL e un partid mort şi îngropat“, afirmă Ion Cristoiu pentru Inpolitics. În opinia sa, ceea ce s-a întîmplat la Consiliu, cele doar 3 voturi în favoarea reformării partidului, dovedesc că „nu mai există absolut nici o şansă pentru ca democrat-liberalii să scoată un scor cît de cît onorabil la alegerile de anul viitor. PDL a pierdut şansa de a deveni un partid autentic, pentru că el nu este aşa ceva, ci este un talmeş-balmeş“.
„PDL a fost cîndva un partid de stînga serios, adversar, pe acest palier, al PSD, cu oameni de o anume calitate şi ţinută, chiar dacă mai mic ca pondere, după care a trecut peste noapte la o doctrină de dreapta, pe care nu a reuşit nici pînă azi să şi-o asume cu adevărat. E un partid care nu ştie ce este, lipsit de personalităţi autentice, incapabile să susţină sincer măsurile propriului guvern şi care a sărit de scorul tradiţional de 7% numai graţie alianţei cu PNL şi, mai apoi, a victoriei lui Traian Băsescu. PDL e un partid care s-a format direct la guvernare ca formaţiune de anvergură, fără a avea lecţia Opoziţiei în această formulă, precum PSD, spre exemplu. Marele avantaj al PSD este acela că ştie cum să reziste în Opoziţie, a stat 4 ani, între 1996-2000, şi alţi vreo 7 ani, după 2004, fără a pierde statutul de mare partid. Nu ştiu dacă PDL va reuşi măcar pe departe aceeaşi performanţă. PDL e un partid care a însemnat Traian Băsescu şi cam atît şi s-a dovedit incapabil să depăşească acest statut, în ultimii ani. La mine în sat nu există organizaţie PDL sau PNL, dar există de la PSD, ceea ce spune multe. Asta înseamnă că, după părerea mea, apropierea alegerilor va face ca majoritatea membrilor şi susţinătorilor acestui partid să-l părăsească în grabă, în favoarea altor formaţiuni, mai bine plasate în sondaje, iar PDL ar putea reveni la nucleul dur de numai 7-8%, de odinioară“.
Ion Cristoiu mai afirmă că măsurile reformiste propuse de Macovei, Preda şi Voinescu au fost, într-adevăr, exagerate, putînd deschide drum unor abuzuri, „dar faptul că ele au fost respinse aproape în totalitate relevă, în egală măsură, că PDL nu are nici un chef să încerce, măcar de formă, o schimbare. Situaţia se va repeta la congres, iar partidul pierde ultima şansă de a se mai salva de la dezastru. Nu cred că PDL mai intră în Parlament, anul viitor, iar dacă se bazează, cumva, pe furtul la urne, iarăşi îşi face socoteli greşite, pentru că ar trebui să fure atît de mult, încît rezultatul ar provoca revolte de stradă la nivel naţional“.
Analistul mai crede că posibilitatea scindării PDL este, de acum, ca şi exclusă, dar mai spune că scena politică încă e pregătită, totuşi, pentru un alt partid: „S-ar putea să apară un nou partid pe eşichier, în perioada următoare, cu susţinerea lui Traian Băsescu, pentru că preşedintele ştie şi el, de acum, că PDL şi-a încheiat cariera. La fel de bine s-ar putea, însă, ca Băsescu să aştepte dezastrul de anul viitor, în alegeri, pentru a încerca ulterior să preia PDL, care va intra în Opoziţie, şi să îl reformeze la acel moment după bunul plac“.

NEWS ALERT

Parlamentul European a sancţionat, ieri, Ungaria
pentru abuziva Lege a Presei
-         Rezoluţia a fost votată de 316 eurodeputaţi –

Controversata Lege a Presei din Ungaria a trezit de la început reacţii vehemente din partea Uniunii Europene, mai ales că s-a suprapus cu preluarea de către această ţară a Preşedinţiei Uniunii. Rezoluţia prin care Parlamentul European a sancţionat, joi, Ungaria a fost votată de 316 eurodeputaţi. Actul normativ respectiv ar fi sporit controlul guvernului de la Budapesta asupra mijloacelor de informare în massă, restricţionînd libera exprimare a opiniilor.
Ea a făcut deja o victimă, în persoana ziaristului Zsolt Bogar, suspendat de Radioul Public în urma unui protest împotriva acestei  încercări de a pune pumnul în gura presei.
Potrivit acestei legi, toate organismele mass-media, inclusiv bloggerii şi forumurile, ar fi trebuit înregistrate oficial. A reţinut, de asemenea, atenţia caracterul vag al cerinţelor de a se furniza „o informare echilibrată”, precum şi amploarea controlului politic asupra Consiliului care trebuie să supervizeze aplicarea legii. Nu este mai puţin important faptul că în spatele acestei legi s-a aflat magnatul de presă Heltai Peter, despre care se spune că a colaborat cu fosta Securitate din România.

************************

Mesaj creştin primit de liderul PRM la Parlamentul European

Dragi prieteni,

Primirea recentă a preşedintelui rus Dmitri Medvedev de către Papa Benedict al XVI-lea a relansat perspectivele colaborărilor dintre Biserica Catolică şi o importantă ţară ortodoxă, cum este Rusia. Şi aceasta, cu atît mai mult în contextul în care provocarea post-secularismului se manifestă pregnat în plan social, etic şi cultural, inclusiv în ţările occidentale. Creştinii sînt chemaţi să propună, într-o manieră cît mai credibilă, soluţii şi perspective noi pentru a învinge numeroasele crize care lovesc oamenii şi societatea de astăzi, pe toate planurile şi în toate ariile geografice.
Lumea are nevoie acum, mai mult ca oricînd, de anunţul Evangheliei, întrupat şi văzut în lumina adevărului şi a unităţii de către toţi aceia care, astăzi, sînt chemaţi să se alăture oamenilor de bună credinţă. Începutul Postului Paştelui, care îi uneşte pe catolici şi ortodocşi, reprezintă o ocazie deosebită de a demonstra tuturor că iubirea creştinească poate fi o realitate.

CONGREGAŢIA „ORIENTUL CREŞTIN“

*****************************************

Epistolă scrisă cu cerneala ochilor

Domnule Corneliu Vadim Tudor, 

Mă adresez dvs. în încercarea disperată de a face cunoscută României întregi drama celor 30 de oameni din localitatea Zemeş, judeţul Bacău. Iată despre ce este vorba.
În dimineaţa zilei de 8 decembrie 2010, orele 3, în casa familiei Stârpariu Mihai a avut loc o explozie. În urma acesteia, mai mulţi membri ai familiei au fost internaţi de urgenţă, unul dintre ei fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Iaşi, cu arsuri gradele 3 şi 4. După o serie de cercetări şi măsurători, s-a ajuns la concluzia că gazele proveneau din sol, ele fiind identice, din punct de vedere chimic, cu cele prelevate din sondele Petrom. Aceste sonde au fost grav avariate, în 1992, în urma unor masive alunecări de teren. Au fost rupte coloanele acestora, dislocate inelele etc. Nu s-a făcut nici o lucrare de abandonare sau de conservare a lor. Au rămas de izbelişte. Există acte care dovedesc acest lucru.
De mai bine de 3 luni, 6 familii sînt evacuate, fiind obligate să lupte, practic, singure cu Petromul.
Pentru mai multe detalii, vă rog frumos să mă contactaţi. Numărul meu de telefon este următorul: 

0748.892.472.

Ajutaţi-ne!
Vă mulţumim anticipat!

************************************

Pentru împrospătarea memoriei > Singur, cu palmele goale, împotriva tuturor hienelor (II)

          Motto 1: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”. ALEXANDRU LĂPUŞNEANU
          Motto 2: „Pînă la moarte te luptă pentru adevăr, iar Dumnezeu Se va lupta pentru tine“. BIBLIA

Dar nu vă spun că apare, hop-ţop, la spartul tîrgului, şi ruşinea neamului lui Parpanghel. Dide Puşcărie, care, după ce a colindat prin lumea largă pe bani de furat, îşi face apariţia la „Ziua“, îşi vîră două deşte pe gît şi borăşte porcăriile lui cunoscute, pentru care o să-l bag o dată, cu mîna mea, la puşcărie?! De bună-seamă, cel mai indicat ar fi să-i ascult pe unii din preajma mea şi să nici nu-i bag în seamă pe troglodiţii ăştia. Aşa aş face, dacă aş fi numai scriitor. Dar sînt senator şi şef de partid. Un om ca mine n-are voie să lase nimic neexplicat, fiindcă orice umbră de suspiciune planează asupra formaţiunii politice pe care o conduc. O altă variantă comportamentală a adoptat omul de cultură Dan Zamfirescu, care a declarat, încă de acum aproape 2 ani, într-un interviu, că a colaborat cu Securitatea şi că se mîndreşte cu asta! Personal, cred că bravează pe undeva, dar sînt de admirat sîngele rece şi curajul lui de a spune răspicat că Securitatea a făcut şi lucruri foarte bune în ţara asta. Aş vrea să am motive să mărturisesc sus şi tare, în dispreţul pigmeilor: „Da, am lucrat cu Securitatea, pentru binele ţării mele, aşa cum au făcut englezii cu Intelligence Service, francezii cu Biroul 2, israelienii cu Mossad, americanii cu C.I.A.!“. Dar nu pot să spun aşa ceva, fiindcă n-ar fi adevărat. Din păcate, fie din prostie, fie din netrebnicie, există puşlamale politico-gazetăreşti care încurcă epocile: şi anume, pun pe acelaşi plan partidul dintre 1945 şi 1965 cu partidul dintre 1965 şi 1989, care a demascat fărădelegile comise de falanga staliniştilor. Aşa şi cu Securitatea. A fost, într-adevăr, odioasă în perioada 1945-1965, dar, o dată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, s-au mai primenit cadrele, arestările au scăzut sub 5 la sută faţă de perioada anterioară şi, în general, s-a urmărit apărarea Interesului Naţional. Toate ţările au voie să aibă Servicii Secrete. România nu are voie, decît, desigur, dacă ele devin o anexă a altora. Nutresc speranţa că volumele 5 şi 6 ale lucrării „Cartea Albă a Securităţii” vor depăşi pragul de subiectivism afişat pînă acum de unii şi de alţii şi vor prezenta nu numai actele de „eroism“ ale unor ţărănişti bătrîni, care sînt scuzaţi, astfel, pentru tonele de Note informative PLĂTITE de Securitate, ci vor publica şi Notele referitoare la rezistenţa românească a altora. E clar că se urmăreşte, prin toate mijloacele, scoaterea mea din minţi. Se mizează pe eventuale greşeli din partea mea. Am informaţii că „echipa de zgomote“ încă e în dubiu, nu s-a hotărît ce să mai arunce pe piaţă: am fost un curvar şi jumătate sau un homosexual, chestiuni antagonice şi imposibil de verificat, tocmai de aceea sînt utilizate în „arta diversiunii“.
Numai cîteva cuvinte despre un serial publicat în obscura foaie „Bursa“, de un şi mai obscur „politolog“, căruia nu-i fac onoarea de a-i publica numele. Denunţul lui public, cacofonic şi leşinat, se pare că a fost comandat tot din sferele unde am băgat groaza în oase cu o posibilă candidatură. El poartă titlul cantemiresc „Mărirea şi decăderea revistei şi Partidului «România Mare»“. Încă din primele rînduri, tot eşafodajul e pus pe un teren greşit, ca un turn de paraşutişti clădit pe o hazna dezafectată: „Un eveniment politic important, care a avut loc de curînd, a fost tratat mai degrabă cu indiferenţă atît de politicieni, cît şi de mass-media. Revista «România Mare» şi anexa ei, «Politica», şi-au încetat apariţia“. Ce fenomen curios, fraţilor: deşi declarate moarte, uite că revistele apar, ca dovadă că răspunsul de faţă nu e scris pe ziduri, ci chiar în „România Mare“, care are un tiraj de vreo 10 ori mai numeros ca mortuara „Bursa“ şi o audienţă şi o circulaţie de cîteva sute de ori mai mari. Penibilul „analist“, care după primul nume e tiz al lui Lenin, iar după al doilea e vînzător de paste făinoase, se bate singur cap în cap: într-un loc scrie despre mine „Nu este un bun ziarist şi nici nu şi-a propus să facă ziaristică“, iar mai la vale, afirmă exact contrariul, adică „Partea de revistă care i-a asigurat succesul a fost tot timpul scrisă de Vadim însuşi (...). Ca polemist, este un adversar redutabil şi stăpîneşte o tehnică rară şi adusă de el pentru prima dată în politică – cea a grotescului“. Pizma micului cîrcotaş depăşeşte, însă, pragul grotescului de care vorbeşte, atunci cînd citim o inepţie colosală: „În rest, revista funcţiona ca un debuşeu pentru o echipă de intelectuali care nu ar fi putut publica în altă parte“. Hai să-i enumerăm pe intelectualii care, din 1990 şi pînă azi, au publicat la noi, dintre care unii au fost laureaţi cu Premiul Naţional „România Mare“: Edgar Papu, Ion Lăncrănjan, Raoul Şorban, Mihai Ungheanu, Mitzura Arghezi, Ileana şi Romulus Vulpescu, Mircea Muşat, dascălul de Drept Tudor Popescu, George Sbîrcea, Mircea Micu, Adrian Păunescu, Eugen Teodoru, Carmen Stănescu, Valentin Teodorian, Titus Raveica, Corneliu Sturzu, Horia Zilieru, Vasile Rebreanu, Dumitru Fărcaş, Emilia Şt. Milicescu, Florin Piersic, Leonida Lari, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Alice Vera Călinescu, Mihai Brediceanu, Dan Iordăchescu, Hajdu Gyözö, Iuliu Furo, George Alboiu, Gabriel Iuga, Manole Neagoe, Iosif Constantin Drăgan, Mihaela Brukenthal-Ţuţuianu, Ion I. Brătianu, Gh. Romanescu, Titus Gîrbea, Teofil Vîlcu, Tudor Gheorghe, Antonie Iorgovan, Liviu Maior, Şerban C. Andronescu (S.U.A.), Alexandru Frîncu (Brazilia), C. Michael-Titus (Anglia), dr. Ana Tătar (Germania), Albert Poch (Israel), Demetrius Kricopol (S.U.A.), Andrei Alexandru şi Doina Damian (Canada), Anghel Rugină (S.U.A.) şi mulţi alţii. Ca şi în cazul pestilenţialei publicaţii „Ziua“, şi „Bursa“ face o gravă confuzie de planuri: ia drept reală o iluzie de-a sa, adică prezintă ca sigură dispariţia publicaţiilor noastre, ceea ce vede orice om normal că este ireal, deci, descalificant pentru cei care au minţit opinia publică.
Şi, astfel, m-am întors eu din feerica Savană africană, în sinistra junglă balcanică. Iată că iar am călcat pe un şomoiog de şerpi. Le-am pus oglinda în faţă, le-am arătat şi le-am dovedit că fură, aşa că a intrat din nou în funcţiune impresionanta solidaritate a canaliilor. Mîine, aceeaşi bandă va născoci alte acuzaţii ordinare împotriva mea. Inutil. Steaua mea urcă vertiginos. Asta, deşi bandiţii au darul de a te face să te simţi tu vinovat că le-ai demascat fărădelegile!

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI: Tocmai cînd am zis eu că am scăpat cu viaţă după ce am traversat Planeta de la un capăt la altul cu avioanele, tocmai cînd mi-am luat copilaşii să-i duc în vacanţă, în Poiana Braşov, uite că am dat peste nişte canalii care se îndeletnicesc tot cu vînătoarea de oameni. Mai întîi de toate, o oarecare Electra Ghiza (am crezut, la început, că e vorba de un magazin Fero-Metal sau de fiare de călcat) publica într-o fiţuică nou-creată, intitulată „Bună dimineaţa Braşov“ (agramat titlu, fiindcă lipseşte o virgulă, le e foame, săracii, au mîncat-o), nişte porcării inimaginabile despre o masă creştinească pe care am luat-o la ,,Coliba Haiducilor“, condusă de inegalabilul Viorel Inca. Eu, deputatul Iuliu Furo, Mitzura Arghezi şi Cornel Ciontu, ca şi două distinse doamne din S.U.A., care ne însoţesc, şi anume cîntăreaţa Mariana Bădoiu şi cercetător în sociologie Aurelia Anderson, am băut numai apă minerală; madam Electrica bagă deştele în priză şi scrie că am făcut un chef monstru. Noi am ascultat Mozart, la casetofon - coana Reşou inventează lăutari, care într-adevăr circulau de la un butuc la altul, dar ei sînt ai localului respectiv de vreo 20 de ani, iar în ceea ce ne priveşte i-am plătit ca să tacă. Noi părăsim localul la ora 18, fiindcă trebuia să îmbăiem, să hrănim şi să culcăm fetiţele - tanti Ghiza-Electroliza zmîngăleşte hîrtia cum că am chefuit pînă noaptea tîrziu (?!). Ne-am lămurit imediat cînd am aflat cine se afla în spatele acestei copii a ziarului „Ziua“, că tot seamănă la titlu: partiduleţul în derivă P.D.-F.S.N., mai exact patronii publicaţiei, deputatul Vasile Bran şi senatorul Aristotel Căncescu (cel care, după cum îmi spunea la Cape Town preşedintele Senatului, prof. dr. Oliviu Gherman, a făcut şi mai face nişte afaceri inimaginabile, cumpărînd printre altele, pe Litoral, aproape un sat de vacanţă, o să ne ocupăm, în curînd, de matrapazlîcurile lui). Din păcate, cei doi ciraci ai băiatului fără gît sînt sponsorizaţi de proprietarul firmei de construcţii ,,DOMOREX“, ing. Mircea Suman (fratele lui, cunoscutul Radu Suman, parcă era ceva mai român). O altă suită de mizerii a declanşat-o un individ pe nume Nicolae Goia - personajul e un paranoic pur-sînge, care-şi atribuie mai multe identităţi, îşi schimbă vocea, joacă teatru, e agitat etc. Întîi a sunat la vila unde trag şi unde, de altfel, de ani de zile plătesc totul pînă la ultimul bănuţ. A pretextat că e un prieten al meu. Numai că eu nu am prieteni cretini, am avut unul pe nume Radu Theodoru, dar a ieşit la pensie. După 10 minute a telefonat cu vocea schimbată, prezentîndu-se colonelul Octav Dumitrescu, de la U.M. 01224 şi că el mă informează că se îndreaptă spre noi două camioane pline cu „revoluţionari“ de la „GHIMBAV“ şi „NITRAMONIA“ - Făgăraş. Fireşte, la cea mai sumară verificare s-a dovedit că totul fusese o alarmă falsă, nu există nici un colonel cu numele acesta, iar unitatea militară este la fel de inexistentă. Apoi, psihopatul a mai dat nişte telefoane pentru întreţinerea psihozei, s-a interesat unde luăm masa de seară, după care s-a prezentat în persoană la locuinţa unde sîntem găzduiţi, recomandîndu-se doamnei care administrează vila cum că este Nicolac Goia de la postul local de Televiziune PRO TV - Canal 8. M-am lămurit repede şi ce e cu canalul ăsta care pretinde că reprezintă celebrul CNN din S.U.A.: e tot un fel de bişniţă a echipei condusă de Petre Roman. Aşadar, cu banii furaţi din visteria statului, partidul care a ruinat o ţară şi-a cumpărat şi amenajat posturi de televiziune şi radio, tipografii, publicaţii, cu care terorizează un popor întreg. Din păcate, marele, puternicul judeţ Braşov e terorizat cam de 100 de puşlamale care n-au scrupule, şi nici un Dumnezeu. Sincer să fiu, pe mine m-ar amuza toate acestea, fiindcă vreo 5-6 boboci din ăştia înfulec la micul-dejun, toată viaţa m-am luptat cu lichelele, n-o să mă dau bătut tocmai acum, cînd biruinţa este atît de aproape. Totuşi, eu nu sînt de capul meu, am doi copilaşi mititei, care sînt ţinuţi sub teroare şi pe care trebuie să-i apăr. Eu am venit la Braşov, care este oraşul mamei mele, din dragoste, deşi există zeci de localităţi ale ţării care mă invită să-mi petrec concediul, dar am venit şi pentru că m-au invitat muncitorii de la Uzina „TRACTORUL“, cu care mă voi vedea zilele acestea. Îi rog pe aceşti nobili fii ai muncii să măture pleava asta cu furtunul cu apă rece. În ceea ce-i priveşte pe Electra Ghiza şi Nicolae Goia, îi anunţ de pe acum că pentru violare de domiciliu pot fi arestaţi. (Sfîrşit)

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 18 august 1995)

*********************************

La colt > Teodor Baconschi şi toaleta României

Ceea ce se petrece acum în România legat de viza Schengen, cînd toate belelele cad pe capul ministrului de Externe Teodor Baconschi, acuzat că nu şi-a făcut cum trebuie treaba - o treabă mare, desigur, fiindcă, dacă nu primim viza, degeaba a intrat România în UE, ţara va da paşi mari înapoi, va fi o nenorocire, nu glumă - , mi-a amintit de o întîlnire pe care am avut-o aici, la New York, cu Andrei Şerban. Ne-am întîlnit la Restaurantul „Melon” de pe 3 Avenue. Eram împreună şi cu gemenele Indiggo. Printre multe vorbe pline de spirit şi mîncăruri alese, printre discuţii pe teme ca sminteala unchiului Vanea şi jansenismul lui Jackson Pollok, i-am prezentat lui Andrei Şerban „Privirea lui Gopo”, albumul cu desene inedite ale marelui cineast român, pe nedrept ignorat în ţara lui şi în lume. Şi, cum răsfoia albumul, Andrei a dat peste un desen ce reprezintă un soclu foarte înalt, iar pe el, în vîrf, se află Omuleţul pe vine, făcînd treaba mare.
- Extraordinar!, face Andrei Şerban, chiar aşa, cu desenul ăsta aş putea ilustra şi eu ce mi s-a întîmplat zilele trecute la Paris.
- Ce?, îl întrebăm noi într-un glas.
- Probabil că aţi fost la Ambasada României de la Paris, nu?! Acolo am prezentat spectacolul „Spovedanie la Tanacu”, în prezenţa lui Peter Brook, pe care l-am chemat special să vadă spectacolul meu. Ambasada e într-un palat, care a fost al Reginei Maria. Ea avea acolo, la etaj, un teatru. Şi Regina avea un apartament din care ieşea şi intra direct în loja ei din teatru. Cînd s-au schimbat stăpînii, comuniştii au fost deranjaţi de existenţa acestui teatru şi l-au transformat într-un cinematograf unde vedeau filme cu cowboy şi bandiţi. Au făcut un zid între apartamentul Reginei şi teatru şi apoi, ca să nu mai coboare de la balcon la toaletă, care era la parter, şi-au construit o toaletă la etajul teatrului, sacrificînd jumătate din scenă. Şi noi am jucat spectacolul în acest loc strangulat. La sfîrşit, ambasadorul nostru la Paris, Teodor Baconschi, a spus cîteva cuvinte şi m-a anunţat că am primit de la Traian Băsescu o medalie, Steaua României, aşa ceva.
Mi-a conferit-o, cică, în lipsă, pe 1 decembrie, şi acum mi-o înmînează ambasadorul. În cuvîntul meu, am spus că eu nu sînt vanitos, dar că nu ştiu ce înseamnă această medalie, ce avantaje îmi aduce. La aeroport, pot să nu mai stau la coadă pentru prezentarea paşaportului? Nu, îmi răspunde Baconschi. Pot să călătoresc cu trenul fără bilet? Nu, zice ambasadorul. Pot… Nu, nu şi nu. Puteţi doar, atunci cînd veţi muri, cu condiţia să muriţi pe teritoriul României, să fiţi îngropat cu salve de tun şi onoruri militare. Bun, atunci am întrebat dacă pot să-mi exprim o dorinţă. Mi s-a permis. Şi mi-am exprimat dorinţa de a se desfiinţa toaleta de acolo, de a se dărîma zidul şi de a se reveni la forma iniţială a scenei. Mi se pare că ceea ce ne desparte de pe scenă este această toaletă. Ceea ce se face la Bucureşti, politica României, este ca o toaletă, ca toaleta de aici, de pe această scenă, care ne împiedică să jucăm.
- Şi ei, cei de acolo, ce-au zis?, întreabă Mihaela şi Gabriela într-un glas.
Şi Andrei Şerban a făcut o pauză semnificativă, apoi a continuat:
- Au rămas cu toţi amuţiţi, au urmat apoi nişte aplauze stinse, protocolare. Peter Brook n-a înţeles acest schimb de replici, dar mi-a mulţumit că l-am invitat, fiindcă l-a interesat foarte mult spectacolul, a fost încîntat de patima care există în credinţa noastră. Pentru el a fost o noutate ce se întîmplă în ortodoxia românească…
Dacă Gopo ar fi auzit ce ne-a relatat Andrei Şerban, sigur îl punea pe Omuleţ pe o oliţă. Oricum, trebuie desfiinţată ideea de toaletă, şi din teatru, şi din politică.
- Am auzit că PSD a ajuns la Putere în România via toaleta, a mai adăugat Andrei Şerban, că au făcut negocieri într-o toaletă. Ca şi în teatru, şi în politică jocul trebuie să aibă loc pe scenă, nu în toalete…
Şi aşa am ajuns să ciocnim un pahar de vin roşu, Cabernet Sauvignon, pentru desfiinţarea toaletelor politice şi culturale, în timp ce trupa Indiggo ne cînta: „Aseară ţi-am luat bonetă, / Iar tu te-ai dus la toaletă!”.
Oare dl. Baconschi o fi desfiinţat toaleta de pe scena Ambasadei României la Paris? Cred că nu a apucat, fiindcă a fost numit în altă funcţie, mult mai înaltă, unde numărul de toalete este mult mai mare. Iar în Schengen, e sigur, intrarea nu se face printr-o toaletă!

GRID MODORCEA
Corespondenţă din New York


Premoniţii tulburătoare (XIV)

Dar acum trebuia să recunoască faptul că a visat o crimă, poate chiar în timp ce se întîmpla. Steven, unicul fiu al pastorului din Houlton, studia Teologia şi peste două zile urma să aibă examen la Noul Testament. După ce s-a mai gîndit puţin, Steven i-a spus nevestei sale: „Ai dreptate. Dumnezeu mi-a trimis acel vis, pentru a demasca asasinul”. În jurul orelor 17, Steven Linscott s-a prezentat la comisariatul din Oak Park. L-a contactat pe inspectorul Robert Scianna, căruia i-a povestit coşmarul lui. „Foarte interesant!”, a spus inspectorul. „Încercaţi să vă amintiţi toate detaliile. Din cînd în cînd lucrăm cu cîte un parapsiholog. Ne va spune ce crede el despre acest vis. Asasinul era însurat?” „Posibil. Asta nu vă pot spune.” „După părerea dvs., avea remuşcări?” „Nu pot să-mi dau seama”. „După dvs., acest pervers ar fi putut fi oprit?” „Probabil că nu...”
La orele 19, întors acasă, Steven i-a povestit soţiei întîlnirea avută cu inspectorul Scianna. „Ciudat!”, a remarcat Lois. „Întrebările pe care ţi le-a pus sînt stranii. Oare te suspectează pe tine?” „Nu cred. Poliţiştii ştiu că dacă aş fi comis crima, nu m-aş fi dus să le povestesc”. A doua zi, Scianna a vrut să-l vadă din nou pe Steven. „E doar o formalitate”, i-a spus inspectorul. La comisariat, un infirmier i-a luat lui Steven Linscott probe de sînge şi de salivă. „Doar nu credeţi că eu sînt asasinul!”, a protestat bărbatul. „Nu”, a răspuns judecătorul. „Dar pentru că veţi depune mărturie, trebuie să ne asigurăm că nu aveţi nici o legătură cu această crimă”. Cu toate acestea, inspectorul Scianna era convins că Linscott a asistat la crimă sau chiar el era asasinul. „Ce poziţie avea victima înainte de a muri?”, l-a întrebat inspectorul pe Steven. „Cu ce era îmbrăcată? Cînd a avut loc violul? Soţia ta nu mai face amor cu tine? Consideră că ajung doi copii?” Panicat de faptul că era bănuit a fi criminalul, Steven a încercat să fugă, dar a fost prins şi băgat într-o celulă. Cu toate că Steven a protestat, ancheta Poliţiei s-a oprit în acel punct. N-au mai fost interogaţi alţi oameni, nici cei care bîntuie noaptea pe străzi, nici obsedaţii sexual care se învîrteau în zona Bulevardului Austin. Inspectorul Scianna s-a mulţumit că avea un suspect. Procesul lui Steven Linscott s-a derulat în luna mai a anului 1992. Pentru a convinge juraţii de vinovăţia lui Steven, procurorul Morrissey le-a dat să asculte înregistrarea interogatoriului, în care Linscott povestea visul avut. Ei au trecut cu vederea faptul că amprentele digitale găsite în camera crimei nu se potriveau cu ale acuzatului, că firele de păr găsite pe cadavru nu se potriveau cu cele ale inculpatului. S-au concentrat doar asupra faptului că Steven Linscott a dat toate amănuntele asupra desfăşurării crimei, pe care doar asasinul le-ar fi cunoscut. El a fost condamnat la 40 de ani de închisoare, adică pedeapsa maximă. A fost închis la Cook Country Departament of Corrections - cea mai mare închisoare din SUA. Avocatul lui Steven Linscott, Thomas Decker, a reuşit, după 3 ani, să convingă un ziarist de la „Chicago Herald Tribune“, David Protess, să facă o contra-anchetă. Studiind dosarul, ziaristul a descoperit un fapt incredibil, o probă care a scăpat tuturor: o batistă ce conţinea urme de spermă, ce aparţinea asasinului şi care se găsise lîngă victimă. Nimeni nu ceruse expertiza acesteia. David Protess a informat judecătorul despre această descoperire şi a cerut redeschiderea cazului. S-a cerut o analiză genetică. Cîteva săptămîni mai tîrziu, laboratorul a dat rezultatul: acele urme de spermă nu aparţineau lui Steven Linscott. Studentul la Teologie era nevinovat. Pe 17 august 1995, el a fost eliberat din închisoare. (Va urma)
TRAIAN  TANDIN

Teoria pămîntului gol şi civilizaţiile subterane (XI)

Februarie 1895

După ce a coborît din nava Fram, Nansen a luat-o spre nord - pentru a ajunge la pol - cu o sanie plină de provizii şi s-a întors mai tîrziu prin Spitzbergen, trecînd prin ţinutul Franz Joseph. Din 29 martie 1895 pînă în primăvara anului 1896, Nansen a fost complet dezorientat! A admis că, după ce a călătorit prin regiunile foarte reci, vremea s-a schimbat şi s-a încălzit mult. Mai exact, temperatura creştea o dată cu noile adieri ale vîntului care veneau dinspre nord. El spunea că, o dată, soarele a devenit insuportabil de puternic! Nansen a făcut măsurători sonore ale apei şi a descoperit că apa era din ce în ce mai caldă în adîncime. De unde venea această apă caldă? El a întîlnit animale care, după ştiinţa modernă, nu aveau ce căuta acolo. Pe 22 aprilie 1895, Nansen scrie: „Am fost foarte surprins ieri dimineaţă cînd am văzut urmele unui animal în zăpadă. Era vorba de o vulpe, şi mergea înspre est. Urmele erau proaspete. Ce caută o vulpe aici? Erau semne clare că nu-i lipsea hrana. Eram în apropiere de ţărm? M-am uitat în jur, dar a fost ceaţă toată ziua şi este posibil să fi fost aproape de ţărm fără să-l fi văzut. În orice caz, un mamifer cu sînge cald, la paralela 85! Înainte să ne îndepărtăm, am dat peste o altă urmă de vulpe, care ducea în aceeaşi direcţie cu prima. Nu pot să-mi dau seama cu ce se hrănesc animalele astea aici, probabil că au învăţat să pescuiască crustacee din ochiurile de apă. Dar de ce să se îndepărteze de coastă? Asta mă intrigă cel mai mult. Au luat-o razna? Nu prea cred“. O altă sursă de informare este Marshall Gardner, care a scris „O călătorie spre interiorul Pămîntului“, în care îl citează pe dr. Nansen în legătură cu eschimoşii. Iată ce spune Nansen: „Eschimoşii spun că au venit din interiorul Pămîntului, dar locul exact nu au putut să-l numească atunci cînd au fost întrebaţi de norvegieni de unde vin”. Gardner citează din al doilea volum scris de Nansen, „În ceaţa nordului“: „Deja am spus că numele norvegian Skraeling dat eschimoşilor probabil a fost utilizat la început ca să desemneze zîne sau creaturi mitice. Mai mult, atunci cînd islandezii au dat peste eschimoşi în Groenlanda, i-au numit troli, care este un termen vechi ce desemnează diverse fiinţe supranaturale”. (Va urma)
General dr. EMIL STRĂINU

Cine a fost Kaspar Hauser? (III)

Lordul Stanhope a pătruns subtil şi mişeleşte în inima lui Kaspar, fiindcă îi făcea multe cadouri şi-i murdărea inima prin haine scumpe şi comportament ipocrit. El a preluat tutela lui Kaspar, ducîndu-1 la un alt conspirator din Ansbach, profesorul Meyer, care s-a purtat foarte urît cu Kaspar. Acesta a ajuns să mintă, să fie vanitos, să pună preţ pe avere şi pe aparenţe şi să desconsidere sinceritatea foştilor săi prieteni - toate principiile Iluminaţilor, care se găsesc şi în protocoalele lui Arthur Trebisch. Deoarece continua să le stea Iluminaţilor în cale, aceştia au încercat să-1 omoare la 17 octombrie 1829, prin tăierea fără narcoză (o altă modalitate a francmasonilor de ucidere rituală, o tehnică preluată de ei de la evrei, care taie astfel „curat”). În loc să nimerească gîtul, atentatorul i-a crăpat fruntea. Reacţia lui Kaspar n-a fost nicidecum una de supărare. L-a iertat pe răufăcătorul său şi nu i-a purtat ranchiună. Acest lucru arată încă o dată ce copil divin era.
La 14 decembrie 1833, a venit însă vremea izbîndei acestora. Kaspar a fost înjunghiat de trei ori în stomac. Dar n-a murit pe loc. S-a mai putut tîrî pînă acasă şi a rezistat încă o noapte. Preotul şedea la căpătîiul său, iar Kaspar şi-a iertat ucigaşul, pe patul de moarte. Nu vă evocă scena aceasta ceva cunoscut? Şi Isus îşi iertase ucigaşii, pe cruce. Şi aşa a făcut şi Kaspar. L-am cunoscut după roadele sale. Jocul însă nu s-a sfîrşit încă. Aşa cum povestea lui Isus nu s-a terminat după răstignirea Sa, nici a lui Kaspar Hauser nu s-a încheiat O asemenea prezenţă nu poate fi înlăturată pur şi simplu. Kaspar se află printre noi şi îşi va îndeplini misiunea. Şi se va întîmpla la Nürnberg. Deoarece Iluminaţii ştiu acest lucru, au oprit deja o dată, preventiv, procesele de război de la Nürnberg şi au pecetluit magic acest oraş, pentru a împiedica prin toate mijloacele îndeplinirea acestei profeţii. (În Nürnberg se află un uriaş vortex de energie îndreptat înspre dreapta, care emană în împrejurimi cantităţi enorme de energie încărcată pozitiv.) (Sfîrşit)
JAN VAN HELSING

Egiptenii – urmaşii extratereştrilor (II)

Preoţii au încercat de la bun început să transforme în mit, în religie, adevărul. Legăturile acestor preoţi cu „Frăţia şarpelui” sînt deja o certitudine. Dacă nu cumva mă înşel, chiar aceşti înalţi prelaţi ai cultului solar au întemeiat această primă şi esenţială societate secretă, cu scopul de a tăinui apariţia umanităţii. Au reuşit. Ce-i drept a fost un proces lung de cîteva milenii, dar rezultatele sînt vizibile în cărţile de istorie: Ra este zeul Soare, Osiris este ipostaza sa diurnă, ucisă de Set în fiecare noapte şi renăscută în fiecare zi. Nu sînt percepuţi ca foşti regi din dinastia divină. Astfel, poporul a început să uite realitatea străină, extraterestră, întipărită în sîngele conducătorilor săi şi în civilizaţia de care se simţea mîndru. O lume întreagă de fiinţe palpabile, o întreagă istorie a împreunării acestora cu oamenii neajutoraţi a fost deghizată în basme. Acesta este şi motivul pentru care, deocamdată, echipa de cercetători britanici nu au emis nici un comunicat oficial referitor la descoperirile ei. Un lucru este cert: în Egiptul Antic a avut loc încrucişarea extratereştrilor cu fiinţe umane. „După cucerirea musulmană a Egiptului, unul dintre primii califi ai oraşului Cairo, foarte intrigat de misterele Marii Piramide, în care nu se intrase pînă la acea dată, a vrut să se lămurească: nereuşind să descopere uşa secretă a monumentului, dar cunoscînd locul aproximativ al acesteia, el a hotărît să foreze cu orice preţ un pasaj pînă la coridorul de intrare al Marii Piramide. După multe eforturi, lucrătorii au reuşit să bortelească acest pasaj care făcea legătura cu coridorul interior al edificiului. Oamenii califului au ajuns, aşadar, în camera propriu-zisă a reginei, apoi în cea a regelui. Acolo, ei au făcut nişte descoperiri fantastice, relatate într-un manuscris arab, intitulat «Murtadi». Au văzut înălţîndu-se pe o masă enormă două statui, una a unui bărbat, din piatră neagră, care ţinea o lance în mînă, cealaltă a unei femei, din piatră albă, ţinînd în mînă un arc. Aspectul fizic al acestor personaje era diferit de tipul uman înfăţişat, în general, în arta egipteană antică. În mijlocul mesei se afla un vas ermetic închis, făcut dintr-un cristal roşu; a fost umplut cu apă şi apoi cîntărit; s-a nimerit să cîntărească tot atît de mult ca şi gol şi nimic mai mult. Intruşii au mai găsit şi o pasăre automată de forma unui cocoş, din aur roşu, bătut cu nestemate şi înzestrat cu două geme strălucitoare în loc de ochi. S-au apropiat de el, şi pasărea a scos un strigăt înspăimîntător, a început să dea din aripi şi în acelaşi timp au auzit mai multe voci care veneau din toate părţile. Aceste obiecte misterioase, care proveneau fără îndoială din perioada Atlantidei, au fost, după cum se ştie, mutate în palatul califului, care a pus să i se amenajeze un mic muzeu secret ca să le adăpostească, dar după aceea urma lor s-a pierdut”. În cadrul astronomiei, preoţii egipteni au dezvoltat o adevărată matematică astrală, ce a condus şi la elaborarea unor calendare diferite. Primul calendar datează din Mileniul V î.Chr. şi a fost bazat pe… steaua Sothis, cunoscută astăzi sub numele de Sirius A. Această stea s-a bucurat de o atenţie deosebită printre băştinaşii tribului Dogan, din statul vest-african Mali. Etnologii francezi M.Grioole şi G. Dieterien, dar şi englezul R.K.G.Temple, trăind ani buni printre aceşti băştinaşi, au constatat că aceştia cunoşteau de foarte mult timp sistemul solar Sirius compus din 3 stele! Astronomii moderni au descoperit, prin telescoape, steaua Sirius B abia în 1861, iar stelei Sirius C i s-a dedus doar teoretic existenţa! Băştinaşii Dogan ştiau din vechi tradiţii, transmise oral, chiar şi traiectoriile acestor două stele mai mici în jurul celei scl
ipitoare. Aveau cunoştinţe chiar şi despre massa lor. Tradiţiile lor stipulează că aceste cunoştinţe le-au fost transmise, într-un trecut foarte îndepărtat, de zeul Nommo şi de însoţitorii lui, trimişi de zeul suprem Amma - conducătorul zeilor din Sirius. (Sfîrşit)
TEODOR FILIP

REÎNCARNAREA (V)

Augustin Lesage (foto) era un miner fără studii, la fel cum fuseseră înaintea lui şi tatăl, bunicul şi alţi strămoşi de-ai săi. Într-o zi, o voce i-a poruncit să picteze tablouri, care reprezentau cel mai adesea scene din viaţa faraonilor din Egipt. Pe parcursul vieţii sale a pictat peste 900 de tablouri, pînze de mari dimensiuni, de o originalitate surprinzătoare şi de o varietate extraordinară. Fără a renunţa la meseria sa, timp de 40 de ani, de îndată ce se întorcea din mină, începea să picteze şi oboseala dispărea ca prin farmec. A renunţat la ieşirile duminicale pentru a mînui penelul, pe care îl considera o „călăuză” din lumea de dincolo. Acest om, care nu ştia nimic despre artă sau istoria picturii, a reuşit să reprezinte o serie de construcţii arhitecturale clare, precise, cu linii regulate. Lesage nu avea nici un document pentru a picta fresce reprezentînd scene din Antichitatea egipteană, indiană, asiriană sau din Extremul Orient. El a afirmat că tablourile sale nu erau rodul imaginaţiei şi că mîna sa nu era decît instrumentul unei minţi, alta decît a sa. Dr. Eugene Osty, de la Institutul Internaţional de Metapsihică, după ce a studiat îndelung acest caz, a declarat: „Este uimitor că un om incult, fără o moştenire artistică aparentă, fără noţiuni anterioare de desen şi de pictură şi fără înclinaţii spre aşa ceva, s-a inspirat exclusiv din concepţii decorative ale vechilor civilizaţii, mai ales orientale, fără să fie vorba despre o «imitare», ca şi cum ar avea privirea impregnată de acele imagini, ci transpunînd aspectele vieţii antice într-o invenţie personală de subiecte“. Dezinteresul total faţă de aspectul financiar este un argument în avantajul lui Lesage. El nu îşi vindea tablourile decît cu foarte multă reţinere şi numai prietenilor. Pentru a calcula preţul tabloului, înmulţea numărul de ore petrecute în faţa şevaletului cu tariful pe oră pe care îl primeau minerii. În 1925 şi-a dat, în sfîrşit, acordul să organizeze prima expoziţie la Paris. Succesul a fost fantastic şi cei mai mari critici ai vremii nu mai încetau cu elogiile. (Va urma)
SYLVIE SIMON

Criminali în serie (III) > Salvate din ghearele morţii

Între timp mai dispăruseră două tinere flamande: An Marchal, 17 ani, şi Eefje Lambrechts, 19 ani, aflate în tranzit prin Sars. Zona era împînzită cu poliţişti şi jandarmi care căutau acum nu mai puţin de 6 fete. O adevărată culme a ironiei a făcut ca, în timpul unei asemenea acţiuni, poliţiştii să descindă şi în locuinţa lui Dutroux, aflat - datorită antecedentelor sale - pe lista suspecţilor. Dar într-o primă fază n-au găsit nimic, deşi în beciul groazei se aflau două captive: Laetitia şi Sabine. Aveau să fie salvate abia în urma dezvăluirilor pe care însuşi Dutroux le-a făcut pe parcursul anchetei, în speranţa că va obţine o pedeapsă mai uşoară. Soţia sa, în schimb, nu a recunoscut nimic, nici în ruptul capului: „nu a ştiut”, „nu a văzut” şi „nu a auzit nimic”, deşi captivele se aflau la doar cîţiva centimetri sub planşeul camerei sale!

Mamă de criminal

Departe de a-şi apăra în vreun fel fiul, Jeannine Lauwens, mama lui Marc Dutroux, pare mult mai vehementă decît poliţiştii şi magistraţii în a-1 acuza pe criminalul căruia i-a dat viaţă. Şi-a prins la poartă o panglică neagră, în semn de solidaritate cu familiile îndoliate ale victimelor: „Sufăr cumplit pentru ceea ce a făcut, dar tot ce pot spune despre el este că a fost dintotdeauna un rebel, lipsit de morală şi gata să-i atace pe cei mai slabi decît el. Am simţit cea mai mare uşurare cînd, împlinind 18 ani, a plecat de acasă pentru totdeauna... Laş, pervers, sadic, maniac, ucigaş... Sper să primească o pedeapsă exemplară, pentru ca asemenea atrocităţi să nu se mai comită vreodată...”. Pe o fotografie distribuită participanţilor la funeralii, de către părinţii copilelor ucise, era scris: „Aveam doar 8 ani şi o mulţime de vise... Credeam că viaţa e frumoasă, dar a fost înfiorătoare... Vă implorăm pe voi, toţi oamenii mari, făuriţi-ne o lume mai bună, în care copiii să nu mai fie niciodată răpiţi, violaţi, torturaţi şi ucişi.

Condamnat la 130 de ani fiindcă şi-a hrănit vecinii cu „tocană” de copii

Americanul Nathaniel Bar-Jonah a primit o sentinţă de 130 de ani de închisoare pentru că a ucis un băieţel, i-a măcelărit trupul, după care a gătit carnea şi şi-a servit vecinii cu ea. Procurorul a demonstrat că Bar-Jonah se face vinovat şi de răpirea şi molestarea sexuală a altor 2 copii, în propriul apartament. Judecătorul Kenneth Neill, de la Tribunalul din Montana, a respins cererea avocatului apărării ca psihopatul să fie internat într-un spital de psihiatrie în loc să meargă la închisoare. Americanul a primit sentinţa fără să clipească. Sfîrşit)
TUDOREL BUTOI

Sfîrşitul lumii vine pe 21 mai 2011, susţine o sectă americană

Membrii unei secte americane au pornit într-un adevărat marş prin Statele Unite ale Americii, pentru a avertiza că sfîrşitul lumii va veni pe 21 mai anul acesta.
Sectanţii susţin că Apocalipsa va începe pe 21 mai şi că omenirea va trece printr-un adevărat coşmar timp de 153 de zile. După această perioadă de haos vor scăpa numai „cei aleşi“. Un cutremur de mari proporţii va marca începutul sfîrşitului, iar Isus va reveni pe pămînt să îi salveze pe „cei aleşi“, cei care cred cu adevărat în El. Liderul sectei, Harold Camping, nu este la prima prezicere de acest gen. A mai prezis sfîrşitul lumii şi pentru data de 4 septembrie 1994. Adepţii sectei lui Camping şi-au abandonat familiile şi locurile de muncă, pentru a anunţa omenirea că sfîrşitul este aproape.



Ziarul TRICOLORUL, nr 2111 / 11.03.2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu