"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




miercuri, 16 septembrie 2015

ZIARUL TRICOLORUL Anul XII, nr. 3313, JOI 17 SEPTEMBRIE 2015



IN MEMORIAM

CORNELIU VADIM TUDOR
(n. 28 noiembrie 1949, Bucureşti -
d. 14 septembrie 2015, Bucureşti)
(poza)

Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, Bucureşti - d. 14 septembrie 2015, Bucureşti) a fost un scriitor, un politician şi un publicist român, care a deţinut funcţiile de senator şi europarlamentar.
A fondat Partidul România Mare (cunoscut ca PRM). Apogeul carierei sale politice l-a atins în anul 2000, cînd s-a plasat pe locul II în primul tur al alegerilor prezidenţiale. A fost învins în al II-lea tur de Ion Iliescu.
A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. A urmat cursurile Colegiului Naţional „Sfîntul Sava" din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1967. În 1971, a obţinut licenţa la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre Sociologia Religiei. Între 1978 şi 1979, a beneficiat de Bursa Premiului Internaţional Herder, care fusese acordată magistrului său, scriitorul Eugen Barbu, şi a făcut studii de Istorie la Viena. Corneliu Vadim Tudor a fost fondatorul Partidului România Mare şi al publicaţiilor afiliate, „România Mare", „Politica" şi „Tricolorul". A fost senator în Parlamentul României, în perioada 1992-2008.
A candidat la alegerile prezidenţiale din 1996, clasîndu-se pe locul 5 din 16 candidaţi. La alegerile prezidenţiale din 2000, a ajuns în turul II, unde a obţinut 33,17% din voturi. În 2004, a candidat la Preşedinţia României şi a obţinut 12,57% din voturi. La alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obţinut votul a numai 540.380 români, adică 5,56% dintre votanţi.În 2014, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie.
Conform rezultatelor finale ale alegerilor din noiembrie 2014, Vadim Tudor a obţinut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 349.416 voturi, din numărul total de 9.723.232, situîndu-se pe locul 7 din 14 şi cumulînd circa 3,68% din toate voturile exprimate şi validate. La 7 iunie 2009, a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului România Mare, în 9 luni, pînă în martie 2010, a participat la 15 din 37 de şedinţe în plen - prezenţă de 40,54 %. 
Vadim Tudor a murit la 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău. Starea lui s-a agravat după internare: se pare că a suferit un infarct miocardic şi decesul a fost înregistrat la orele 18,30,
Vadim Tudor a publicat 38 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică, unele editate şi în franceză, engleză şi arabă, şi a scris piese de teatru.
A scris împreună cu Sergiu Nicolaescu scenariului filmului „Triunghiul Morţii", regizat de celebrul actor.
 * 1977: Poezii, Editura Eminescu
* 1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu
* 1979: Poeme de dragoste, ură şi speranţă, Ed. Eminescu
* 1981: Idealuri, Ed. Eminescu
* 1983: Saturnalii, Ed. Albatros
* 1983: Istorie şi civilizaţie - Ed. Eminescu
* 1983: Mîndria de a fi români - Ed. sport-turism
* 1986: Miracole, Ed. Albatros,
* 1986: Carte românească de învăţătură, Ed. Fundaţiei România Mare
* 1990, 1991 şi 1992: Jurnal de vacanţă
* 1996: Poems, Ed. Fundaţiei România Mare & Editura Aggi, Torino
* 1998: Piesele de teatru radiofonic:
* Colindul puiului de cerb, 1968,
* Secerişul de iarnă, 1976
* Domnul Tudor din Vladimiri, 1977
* Adevărul la puterea I-a, 1977
* Toată lumea ştie fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin Tănase)
* Europa Creştină, 2010, Ed. Fundaţiei România Mare
* Europa Naţiunilor, partea I şi partea a II-a, Ed. Fundaţiei România Mare
* Europa are nevoie de o mare reformă, partea I şi partea a II-a, Ed. Fundaţiei România Mare
* Artificii, 2010, Ed. Fundaţiei România Mare
* Elegii pentru suflete nobile, 2015, Ed. Fundaţiei România Mare
* Pamflete explozive, 2015, Ed. Fundaţiei România Mare.

Editorial
Condamnat
post-mortem

De către oficialii Statului Român. Este vorba despre Corneliu Vadim Tudor. A fost 16 ani senator al României. A fost votat de un sfert dintre cetăţeni. A fost secretar şi vicepreşedinte al Senatului. Şi a condus un partid politic timp de un sfert de secol. Iar acum, după ce a trecut în veşnicie, ce aflăm? Că i se interzice trupului său neînsufleţit să poposească, pentru o zi-două, înainte de a intra definitiv în pămînt, în holul Senatului României. Corneliu Vadim Tudor este condamnat, astfel, post-mortem. De către cine şi de ce?
Nimeni în această ţară nu m-ar putea suspecta că aş fi avut, în trecutul post-comunist, relaţii de prietenie, sau măcar amicale ori de colaborare în vreun fel cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor. Pur şi simplu, viaţa ne-a plasat în tabere total diferite. Au existat chiar între noi şi conflicte publice, destul de răsunătoare. Şi, cu toate astea, nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată, dacă aş fi fost pus în această situaţie, ca, după moartea acestuia, să-i refuz cuvenitele onoruri, ori semne de recunoştinţă pentru calităţile şi meritele pe care acest om le-a avut.
Cum a fost posibil ca ditamai conducerea Senatului României să aştepte ca familia lui Corneliu Vadim Tudor să facă o solicitare scrisă, prin care să ceară ca trupul neînsufleţit al acestuia să fie expus în holul Senatului României? Cum de a fost posibil ca instituţia Senatului să nu aibă, ea însăşi, această iniţiativă? Şi, mai ales, cum a fost posibil un refuz?
L-am auzit comentînd acest caz, pe care nu mă feresc să-l taxez drept scandalos, umilitor, înjositor şi degradant pentru Senatul României, pe cine altul decît pe domnul Ilie Sîrbu.
Acesta, în două fraze simple, a reuşit să strecoare întreaga otravă de care poate fi capabilă, în aceste zile, societatea românească. Decedatului Corneliu Vadim Tudor i-a fost refuzat un ultim popas în instituţia pe care a slujit-o timp de 16 ani, aflîndu-se, în două rînduri, chiar la conducerea acestuia, pentru că, aşa cum precizează Ilie Sîrbu, „comportamentul său faţă de unii senatori a deranjat". Chiar aşa? Las la o parte faptul că Ilie Sîrbu, fie el şi ofiţer DIE sub acoperire, a absolvit, de bine, de rău, studii teologice şi prin grija Securităţii a ajuns chiar absolvent al unor cursuri post-universitare în materie. Făcute în străinătate, aşa cum îi stătea bine unui spion. Dar chiar şi fără a fi studiat, în mod aprofundat, cartea sfînta a iubirii şi toleranţei, Ilie Sîrbu ar fi trebuit să se abţină de la asemenea consideraţii făcute împotriva unui fost coleg de al său. Nu numai din cauze ţinînd de doctrina creştină. În definitiv, Corneliu Vadim Tudor a fost, şi nu de puţine ori, aliat politic al partidului pe care Ilie Sîrbu pretinde că îl slujeşte cu cinste.
Sînt sigur că, în viitor, acest refuz violent şi de neînţeles, în urma căruia unui om, care a fost atît de mult timp demnitar al Statului Român şi care rămîne în Istoria acestei ţări drept un scriitor de marcă, va rămîne, pur şi simplu, o pagină neagră. La care noi şi alte generaţii ne vom raporta cu ruşine.
Dincolo de faptul că Ilie Sîrbu - care îşi va consuma sinecura într-o înaltă funcţie de conducere la Curtea de Conturi, o sinecură în deplină incompatibilitate cu poziţia sa de socru al şefului unui Guvern, pe care el şi subordonaţii săi vor avea obligaţia să-l controleze - s-a exprimat, cum s-a exprimat, atunci cînd românii, cei care l-au iubit şi cei care nu l-au iubit, dar l-au apreciat, şi cei care nu l-au apreciat, dar l-au respectat, s-au despărţit de Corneliu Vadim Tudor, problema pe care eu mi-o pun, acum, este următoarea: în cît timp, măcar în acest caz, societatea românească va reuşi să se vindece?
În cît timp vom şti să alegem din viaţa şi opera acestei personalităţi accentuate, extrem de controversate, care a fost Corneliu Vadim Tudor lucrurile bune? Punîndu-le cu grijă alături de alte lucruri bune, în patrimonial cultural şi spiritual al românilor. Ceasul care numără acest timp ticăie ca un veritabil instrument ce măsoară conştiinţa noastră colectivă.
SORIN ROŞCA STĂNESCU

Mesajul Patriarhului, la vestea trecerii la cele veşnice a lui Corneliu Vadim Tudor

Patriarhul României a adresat familiei lui Corneliu Vadim Tudor un mesaj de condoleanţe, ca urmare a trecerii sale în eternitate, luni, 14 septembrie 2015:

Familiei domnului Corneliu Vadim Tudor

Îndurerată familie,

Am primit cu tristeţe vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în viaţa publică românească, mai ales după anul 1990.
Om credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va rămîne în memoria românilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite în susţinerea propriilor sale convingeri.
În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dvs. şi toţi cei care l-au cunoscut, rugăciunea pentru el şi pomenirea lui cu recunoştinţă rămîn legătură de iubire mai tare decît moartea şi mîngîiere pentru suflet.
Ne rugăm Mîntuitorului Isus Christos, Biruitorul Morţii şi Domnul Vieţii, Care ne spune: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!" (Ioan 11, 25), să aşeze sufletul lui Corneliu Vadim Tudor împreună cu drepţii, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvîntări pentru familia îndurerată,
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
BIROUL DE PRESĂ AL
PATRIARHIEI ROMÂNE
Bucureşti, 15 septembrie 2015

Comunicat de Presă

Comitetul Director al Partidului România Mare anunţă cu tristeţe nemărginită încetarea din viaţă a celui care a fost preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor. Corpul neînsufleţit a fost depus la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, de la Kilometrul Zero al Bucureştilor, începînd de ieri, 15 septembrie 2015, orele 14. Pot să-i aducă un ultim omagiu toţi cei care l-au iubit şi l-au apreciat pînă joi, 17 septembrie.
Conform ultimelor date pe care le avem din partea familiei, programul anunţat anterior s-a modificat, astfel că se va pleca de la Biserica Gheorghe Nou la orele 10, urmînd ca slujba de înmormîntare să aibă loc la Cimitirul Ghencea Civil, la orele 12.
Toţi membrii şi simpatizanţii partidului România Mare transmit condoleanţe familiei îndoliate.
BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE

În memoria lui Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor s-a stins fulgerător, în linişte, diferit de cum a trăit. La 28 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani, dublul numărului fatidic 33. Cu o premoniţie specifică spiritelor elevate, într-un monolog poetic, şi-a presimţit moartea, pe care n-a putut-o învinge nici cu şoricioaică.
Moartea este destinul tragic asumat al fiinţei umane. Dispariţia lui Vadim este cu atît mai tragică cu cît în viaţă a promovat şi cultivat înalte valori şi virtuţi naţionale. Personalitate complexă, multilaterală, temperament vulcanic, impetuos, exigent, dar nu rău, Corneliu Vadim Tudor s-a angrenat puternic în viaţa publică, a fost scriitor, scenarist de filme, a înfiinţat un partid naţional, o doctrină politică, publicaţii politice şi culturale, a fost senator, candidat de mai multe ori la funcţia de preşedinte al României, membru în Parlamentul European. Ştirile din mass-media despre dispariţia prematură a lui Vadim nu omit să amintească faptul că, înainte de Revoluţie, Tribunul ridica în slăvi cuplul dictatorial Ceauşescu, dar uită că sub acelaşi regim, în 1980, Corneliu Vadim Tudor a fost prima personalitate culturală care a înviat memoria lui Iuliu Maniu, provocînd un scandal politic uriaş. După numai 3 ani, în 1983, lui Vadim i-a fost interzisă publicarea volumului „Saturnalii", numai fiindcă l-a apărat pe Eminescu de antisemitism. Lui Vadim Tudor îi plăcea să spună că Eminescu, dacă ar trăi, ar face parte din Partidul România Mare, alături de secretara lui, Mitzura Arghezi. În februarie 1989, cu cîteva luni înainte de Revoluţie, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus carnetul de membru PCR direct pe adresa lui Ceauşescu. Fronda cu pancarte, organizată de Vadim din Parlamentul post-decembrist împotriva condamnării băsiste, ipocrite a comunismului, a fost urmărită şi apreciată de foarte mulţi români. „Vina" lui Vadim, comună cu a majorităţii Poporului Român, a fost că a suportat prea mult, din instinct de conservare şi insuficient exerciţiu al facultăţilor libertare, totalitarismul comunist. Am făcut parte din Partidul România Mare şi nu îmi pare rău, pînă la ruperea trupului şi împărţirea lui între Funar şi Vadim, cînd eu, neputîndu-mă frînge, am rămas numai cu sufletul. De altfel, am mai spus-o şi repet că azi Partidul România Mare este doar o stare de spirit, care îi caracterizează pe toţi românii patrioţi, indiferent de partidul din care fac parte. Am fost două mandate parlamentar din partea Partidului România Mare şi mă mîndresc cu acest lucru. I-am propus de mai multe ori lui Vadim şi celor din imediata sa apropiere, Lucian Bolcaş, Gheorghe Funar, Ilie Merce, să nu mai numească doctrina partidului naţionalistă, care în lume are mai mult conotaţii negative, ci de identitate naţională, de apărare devotată a identităţii Poporului Român. Americanii, pragmatici cum îi ştim, numesc naţionalismul pozitiv, filantropic, nu xenofob, patriotism. Corneliu Vadim Tudor a fost un patriot român în înţelesul autentic, genuin al termenului, cel mai mare orator politic din ultimii 25 de ani, care ştia să vorbească bine, frumos şi convingător despre marile probleme ale ţării şi ale umanităţii. Ispitele lumeşti nu l-au ocolit, dar a ştiut să lupte cu Răul, cu devălmăşia sentimentelor bune şi rele, convins că, în lupta pentru Adevăr, Bine şi Frumos, omul poate fi înfrînt, dar niciodată nimicit. Parcă văd trupa de îngeri deasupra Spitalului Militar, nu departe de Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, ridicînd spre cer sufletul lui Vadim, intonînd în cor, ca în finalul poemului dramatic „Faust", de Goethe: „Cine cu zel s-a străduit,/ Merită să fie mîntuit!"
Filele cărţii lui Vadim s-au închis la pagina 66. Au şi vieţile, nu numai cărţile, destinul lor. Experienţa vieţii lui Vadim, cu bune şi rele, merită să fie cunoscută şi valorificată. Corneliu Vadim Tudor va rămîne în memoria celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat ca un monument de patriotism peren, ca şi arama.
Prof. univ. dr. PAUL MAGHERU

Pentru împrospătarea memoriei
Scrisoare Deschisă
Salvaţi cîinii fără stăpîn!

În aceste zile de sfîrşit de an m-am hotărît să preiau, personal, problema cîinilor comunitari din Capitală şi din ţară. Această acţiune de anvergură se va derula sub egida Fundaţiei „România Mare" şi va purta denumirea „Salvaţi cîinii fără stăpîn!". Ea are un triplu scop:
1) Ocrotirea acestor făpturi admirabile, care sînt cei mai buni prieteni ai omului şi au contribuit, în mod decisiv, la socializarea speciei umane de-a lungul timpului;
2) Evitarea scenelor nedorite, în care haitele de cîini, sălbăticiţi de foame, îi atacă pe trecători;
3) Protejarea imaginii externe a ţării noastre, care a avut mult de suferit ca urmare a masacrării barbare a cîinilor comunitari.
Este neîndoielnic că o societate care nu e în stare să rezolve problema animalelor fără stăpîn nu e capabilă să rezolve nici problemele, cu mult mai complexe, ale oamenilor. Pentru impasul în care s-a ajuns nu vietăţile necuvîntătoare sînt de vină - ci noi, oamenii, prin egoismul şi indolenţa noastră. La toate acestea au contribuit şi unele asociaţii şi fundaţii, care nu numai că n-au făcut nimic pentru ajutorarea cîinilor, dar au deturnat fondurile internaţionale şi şi-au compromis total credibilitatea, atît în ţară, cît şi peste hotare.
În mod concret, am intervenit pe lîngă factorii responsabili din Capitală să nu-i ucidă pe cei cca 400 de cîini depuşi în cele două baze ale ecarisajului, de pe Str. Theodor Pallady şi din comuna Chiajna, pe care îi va prelua Fundaţia noastră. În acest scop, vom amenaja două stabilimente lîngă Bucureşti, cu dotările şi personalul care sînt necesare hrănirii şi îngrijirii patrupedelor, din punct de vedere igienic şi medical. Nu va mai fi euthanasiat nici un cîine, indiferent cît de bătrîn şi de bolnav ar fi. Am să mă ocup, nemijlocit, de buna desfăşurare a acestui program, ajutat de primarul comunei Mogoşoaia, dr. Dan Claudiu Tănăsescu, şi de doamnele din conducerea Fundaţiei mele: Mitzura Arghezi, Mihaela Ionescu, Ana Mureşan, Stana Buzatu, Ana şi Marcelina Pătraşcu, Alexandra Şeptilici. Nutresc speranţa că, în maximum 1 an, pe străzile Capitalei nu vor mai fi cîini fără stăpîn. Acest program va fi extins, cu timpul, la nivelul întregii ţări, idee în care i-am rugat pe acei membri PRM care sînt preşedinţi sau vicepreşedinţi de Consilii Judeţene să aplice soluţiile respective, pe cît de simple, pe atît de eficiente. Altminteri, ne degradăm ca ţară şi ca popor şi oferim un spectacol de o mare cruzime copiilor noştri, dar şi comunităţii internaţionale. Nicăieri, în Europa - în afară de România - nu se mai văd pe străzi şi pe şosele cadavre de cîini, striviţi de maşini. Această situaţie inacceptabilă trebuie să ia sfîrşit. Acele persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate, care vor să contribuie cu fonduri la funcţionarea programului nostru pot apela la Contul RO 69 RNCB 5010 0000 4194 0001, deschis la Banca Comercială Română - Sucursala Sector 1. Cei care doresc să afle mai multe amănunte se pot adresa la telefonul 314.07.66 - evident, rugăm să nu fim apelaţi decît în chestiuni utile, de principiu sau de logistică, nu pentru deplasări pe teren, fiindcă nu ne ocupăm cu aşa ceva.
Ştiu că m-am angajat la o treabă dificilă, în care voi avea de luptat nu cu bietele animale - care nu fac nici un rău şi sînt supuse - ci cu mentalitatea şi cu răutatea unor oameni. Dar cineva trebuie să o facă şi pe-asta, în conformitate cu iubirea, cu bunătatea şi mila infinită care se degajă din învăţăturile lui Isus Christos. Ce Dumnezeu, sîntem la începutul Mileniului III creştin, nu mai putem trăi ca în Evul Mediu! Forţe ale răului mă împiedică să-mi salvez ţara - atunci măcar acestor îngeri neprihăniţi, pe care îi iubesc atît de mult, să le întind o mînă de ajutor. Am voie?
6 decembrie 2004, de Moş Nicolae
(„Tricolorul" nr. 217, din 7 decembrie 2004,
şi „România Mare" nr. 752, din 10 decembrie 2004)

ANUNŢ IMPORTANT

Din cauza ultimelor evenimente, respectiv tragicul deces al redactorului-şef al ziarului „Tricolorul“, ne vedem nevoiţi să vă anunţăm cu tristeţe că publicaţia îşi va înceta temporar apariţia din data de 18 septembrie 2015. În cazul în care se vor produce modificări, vor fi anunţate prin intermediul mass-media. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Redacţia ziarului „TRICOLORUL“

… „dar nu va fi nimeni să afle vreodată/ce-i în sufletul meu, ce-i în sufletul meu…"

Este poate cel mai dificil articol pe care îl scriu din 1990 încoace.
Nu e sarcină de serviciu, nu e politic, nu e interviu, nu e promoţional sau cultural, nici măcar un reportaj.
Este un „in memoriam".
Am mai pierdut un prieten - Corneliu Vadim Tudor. El a fost omul care mi-a schimbat destinul, lîngă care am crescut drept, şi dacă e să mă gîndesc bine, ceea ce sînt astăzi i se datorează lui. RESPECT! Fiecare dintre noi, cei care am stat, din varii motive, în preajma lui, putem spune că, într-un fel sau altul, ne-a schimbat viaţa. Mie - în bine.
În asemenea situaţii, prea multe cuvinte sînt de prisos; poate de aceea s-a inventat formula de politeţe „condoleanţe", un cuvînt franţuzesc, care exprimă regretul şi participarea la durerea unei persoane căreia i-a murit cineva apropiat. Pe reţeaua de socializare la care am cont, apropiaţii au făcut acest lucru. Mulţi s-ar întreba de ce? Şi de aici dau drumul poveştii…
Eram studentă la ziaristică, şi proaspăt angajată la cotidianul „Dimineaţa". Încă din primul an, am vrut să „fur" tot ce se poate din această meserie.
Pusesem un pariu cu mine, cu mama şi cu viaţa de după '90, că voi fi mai aplecată spre a învăţa, acum, cînd democraţia mi-a dat dreptul la libertatea de exprimare. Întîmplarea, sigur şi destinul, au făcut să fiu trimisă la Conferinţele de Presă ale poetului, istoricului şi omului de litere Corneliu Vadim Tudor.
Recunosc că Istoria nu a fost punctul meu forte în anii de şcoală elementară, gimnazială şi liceu; dar acum, povestită de acest om, suna parcă altfel. Şi mai învăţasem un lucru: să scriu exact ce se întîmplă, să nu fac prea multe comentarii şi să stau în banca mea. Asta m-a ajutat să fiu „remarcată", pe lîngă rochia mea albă de vară, cu care m-am dus de cîteva ori la conferinţe. Într-o vineri, după Conferinţa de Presă, am fost invitată în biroul din Calea Victoriei, să am un mini-dialog cu Tribunul - deja lumea îşi făcuse o părere despre ce orientare politică are Vadim. Atmosfera era destinsă, lumea se comporta ca la o reuniune de familie. Biroul era frumos aranjat, cu multe cărţi, tablouri, icoane. Am fost felicitată pentru ceea ce relatasem de la conferinţele sale şi invitată la Restaurantul Bucur, la o masă „aşa, între prieteni". Cu emoţie am acceptat, deşi mi se părea că locul meu nu este acolo, între titani: scriitorul Eugen Barbu, istoricul Mircea Muşat, generalii Alexandru Munteanu şi Theodor Paraschiv. Mi se părea că fac parte dintr-o poveste reală, cu oameni, de care mai auzisem înainte de momentul '89 vorbindu-se în şoaptă, ca despre un mare secret. Aşa am intrat eu în „anturajul lui Vadim" şi, timp de 18 ani, neîncetat, i-am fost unul dintre colaboratorii apropiaţi: corector la revista „Politica", apoi secretar de redacţie la acelaşi săptămînal, apoi secretar general de redacţie la revista „România Mare", „iar cînd am mai crescut, şi am meritat", cum spunea şeful meu, am devenit şi consultant la grupul PRM din Camera Deputaţilor, ajungînd pînă la funcţia maximă de consilier parlamentar. Cum se spune: am început de jos şi am ajuns sus.
Pe rînd, am învăţat cum să trăieşti, uneori să supravieţuieşti, lîngă oameni mari, exigenţi, personalităţi marcante ale scenei publice - politice şi culturale, cum se pierd şi se cîştigă alegerile, cum se face campanie electorală, cum să fiu „neagră în cerul gurii, pentru că am şcoala lui Vadim". Am învăţat ce înseamnă să exişti lîngă patronul revistelor, şeful partidului, politicianul, scriitorul, dar, înainte de toate, omul Vadim. Deşi poziţia pe care a ocupat-o întotdeauna i-ar fi permis o oarecare aroganţă, am constatat, ulterior, că este şeful care ştia cu hotărîre ce să ceară, folosea cuvintele „te rog" şi „mulţumesc" şi, mai presus de toate, ştia cînd să prezinte şi scuze, dacă era nevoie. Asta nu ţine decît de educaţia şi cei 7 ani de acasă ai fiecăruia.
Am învăţat ce se ascundea în spatele cuvintelor duioase „măi mititico", dar şi ce ar trebui să fac dacă mă lua cu „măi fetiţo". Să fiu apreciată la modul general ca fiind „o distinsă domnişoară cu care lucrez la revistă", pentru ceea ce eram eu de cînd mă cunoscuse el. 
Timp de 18 ani şi după, am avut lîngă mine VALOAREA: am învăţat să trăiesc după reguli bine stabilite, să fiu un om moral, să trăiesc cu valorile moral-creştine ale familiei, să cred în ceea ce vreau, dar să o fac cu convingere, pentru că altfel nu iese nimic. Că slujba-i slujbă, şi drujba-i drujbă. Şi am făcut-o! Însă ceea ce este cel mai important pentru meseria mea, şi nu numai, a fost să învăţ corect Limba Română şi să am proprietatea cuvintelor, lucru de prea mică importanţă pentru societatea în care trăim în prezent.
Sînt mîndră de asta! De zilele şi nopţile petrecute împreună, în care am clădit, număr de număr…. zeci de numere, ale revistelor „Politica" şi „România Mare"! De săptămînile întregi petrecute prin ţară, în campanii electorale! De week-end-urile de lucru, de evenimentele speciale din viaţa noastră (nuntă, botez, înmormîntare), a tuturor din „mare noastră familie România Mare", aşa cum îi plăcea să spună. De cărţi, de filme, de muzică, de ţări şi oraşe - pe care neapărat trebuia să le citesc, văd, ascult, cutreier…
Vara trecută ne-am văzut la biroul de la Casa Scînteii…. Era o seară caldă, iar acel loc, drag mie, un fel de casă a mea timp de 18 ani, îmi aducea aminte de cine am fost şi cine am ajuns… Prietenul meu era trist, voia să îşi vîndă din colecţii. Eu ştiam foarte bine ce înseamnă asta, dar nu l-am putut ajuta cu nimic; colecţiile sînt mult prea valoroase, au prea mare încărcătură sufletească…
Apoi am mai vorbit de cîteva ori la telefon, penultima dată de ziua lui. Serba prin muncă, se apucase să scrie editorialul şi urma să meargă la ziar. Am vorbit mult, ca în zilele bune, împărtăşindu-ne din probleme şi încurajîndu-ne reciproc.
Duminică, pe 13 septembrie, am avut toată ziua o mare nelinişte. Una dintre prietenele mele, care mă cunoaşte bine, m-a întrebat ce am? Am spus că nu ştiu, nu am nimic, doar o stare de parcă s-ar întîmpla ceva…
Acum ştiu… şi gîndul îmi zboară la o strofă foarte dragă mine:
„Iar clipa din urmă ca mîine se-arată
la ea mă gîndesc de o vreme mereu
dar nici Dumnezeu n-o să afle vreodată
ce-i în sufletul meu, ce-i în sufletul meu…"
(Corneliu Vadim Tudor , 1985)

Sînt CARMEN DENISA ION (fost corector şi secretar general de redacţie între 1990 şi 2008) şi sînt mîndră că sînt un jurnalist 100% şcoala lui Vadim!
P.S. Ruşine Senatului României şi celor care nu au învăţat că dacă nu pot să uite, atunci măcar trebuie, uneori, să tacă.

UVERTURA UNEI MORŢI ANUNŢATE

În numărul de marţi al ziarului „Tricolorul" am republicat ultima poezie a lui Corneliu Vadim Tudor, din noaptea de 6 spre 7 septembrie 2015, „Ultima cafea", care s-ar putea numi „Uvertura unei morţi anunţate", ca o parafrazare a lui Luis Garcia Marques „Cronica unei morţi anunţate". O re-re-publicăm astăzi, din nou, în ziua în care Tribunul tuturor românilor adevăraţi şi iubitori de ţară pleacă pe ultimul său drum. A fost atît de vizionar în tot ceea ce a spus, la fel ca şi Mihai Eminescu, unul dintre idolii săi, care a fost depus pe catafalc tot la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, încît şi-a prevestit pînă şi moartea. Simţea că firul din ghemul vieţii lui ajunge la capăt, dar încă se lupta să trăiască, să ducă mai departe idealurile României Mari. Steaua care l-a călăuzit toată viaţa nu se va stinge niciodată, pentru că a lăsat în urma lui ceva de care să ne amintim: o opera de excepţie, compusă din discursuri, pamflete, poezii de mare sensibilitate sufletească, materiale publicate în ziarele sale de suflet „România Mare", „Politica" şi „Tricolorul", şi tot ce-a apărut sub semnătura lui. Era foarte interesat de latura spirituală, de fenomenele paranormle, poate şi pentru că el însuşi era un fenomen. Avea o capacitate atît de mare de muncă, încît uneori ne întrebam de unde atîta putere. Se pare că se hrănea din lumea spirituală, citind şi iar citind, nopţi şi zile în şir, fără nici un pic de odihnă. Cărţile erau hrana lui, putea să nu mănînce ore în şir, dar putea să citească pînă la infinit, şi să reţină cum puţini pot să o facă. Era o întragă enciclopedie în mintea lui, aranjată metodic pe sertăraşe, pe care doar le deschidea şi-ţi dădea informaţiile de care aveai nevoie. O asemenea minte se naşte o dată la 1.000 de ani, şi noi am avut bucuria să o cunoaştem şi să o apreciem. A fost un om integru, iar pentru acest lucru şi pentru faptul că umbla cu stindardul Dreptăţii în vîrf de băţ, a fost vînat, dat la o parte, marginalizat de mai toate posturile de televiziune, pentru că spunea lucrurilor pe nume şi deranja.
Dar asta nu l-a împiedicat să „intre pe geam", aşa cum îmi spunea mie: „Măi, Ionică, măi micuţo, de tine nu scapă omul, eşti ca scaiul prins de blana oii", sau „Eu te dau afara pe uşă şi tu te întorci înapoi pe geam". Pentru că asta a fost relaţia mea cu Corneliu Vadim Tudor. Îl cunosc din 1995, dintr-un moment de cumpănă în viaţa mea, cînd mi-a întins o mînă de ajutor, oferindu-mi un loc de muncă la revista „România Mare". A fost ca o mană cerească pentru mine. Mai apoi, m-a ocrotit atunci cînd tatăl meu a trecut în lumea celor drepţi, fiindu-mi ca un al doilea tată. Mai mult, a avut grijă şi de familia mea, aducînd-o şi pe fiica mea mai mică să lucreze împreună cu mine. A ajutat atît de mulţi oameni, încît ar trebui ca Dumnezeu să-i ofere cel mai bun loc în „Tribuna Cerească", de unde sînt sigură că ne va veghea în continuare cu aceeaşi dragoste părintească. Pentru el, noi toţi am fost copiii lui, pentru care se îngrijora cînd nu avea bani să ne plătească, pentru că era pîinea noastră cea de toate zilele. Şi el ştia asta, şi îl măcina vina, pentru că a fost corect întotdeauna şi iubitor de oameni. Altfel n-ar fi strîns în jurul lui atîta popor, care l-a aplaudat şi l-a susţinut în campaniile electorale, 5 la număr, cînd a candidat la Preşedinţie. Dar n-a fost să fie. Zarurile le-au fost favorabile altora, care au trişat pe toate fronturile. Toate aceste dezamăgiri s-au dus la inima lui mare şi generoasă. Şi această inimă a explodat de prea multă dragoste. N-a mai avut loc să stea în pieptul lui de Hercule. Pentru că avea o statură herculeană, care impunea respect. Pe unde apărea, totul se lumina în jur, fiindcă ştia să-i facă pe oameni să-l asculte şi să-l înţeleagă. Era apropiat de acest popor oropsit şi l-a iubit ca pe lumina ochilor. Popor Român, cinsteşte-l pe cel care a fost Corneliu Vadim Tudor, şi ruşine tuturor celor care nu-l lasă să se odihnească în pace, nici măcar în al 11-lea ceas, mă refer la unele posturi de televiziune, care scot din sertare lucruri care nu ar fi trebuit spuse în asemenea momente. Isus a zis, cînd lumea s-a adunat să arunce cu pietre în Maria Magdalena: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintîi piatra asupra ei. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul cîte unul, începînd de la cei mai bătrîni şi pînă la cel din urmă, şi a rămas Isus singur şi femeia, stînd în mijloc". (Evanghelia după Ioan; Ioan 8:3-11) Maria Magdalena avea să-I devină lui Isus cel mai devotat discipol. Aşa vă spun şi vouă: dacă vă consideraţi fără de păcate, continuaţi să-l aduceţi în prim-plan, cu păcatele lui, iar dacă nu, daţi-i pace, şi lăsaţi familia să-l plîngă aşa cum se cuvine unui român adevărat. Pace ţie, Corneliu Vadim Tudor şi bunul Dumnezeu să-ţi ierte toate păcatele, şi cele cu vină, şi cele fără de vină. Amin
Aşa cum anunţat la început, voi reda ultima poezie:
„Ultima cafea":
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supăr dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi doi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corrida, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de duminică spre luni,
6 spre 7 septembrie 2015
Din păcate, Moartea a schimbat ceştile, pe negîndite, şi zaţul de pe fund a spus altceva: Vadim Tudor va merge cu mine. „Ilustra" Moarte, de care n-avea teamă, l-a luat cu ea, ca să mai bea împreună o altă cafea.

CARMEN IONICĂ

PAG 2
LUPTA CU ÎNGERUL
(poza)

Motto: „Şi moartea nu va avea împărăţie".
(DYLAN THOMAS)

Reintră sufletul în corp
E ora 5 a dimineţii
În timpul somnului profund
A fost pe unde merg profeţii.

El a zburat cu aripi moi
Prin universuri paralele
A dus mesaje despre noi
Spre alte lumi, din alte stele.

Apoi, revine fericit
Ca pe-un portavion, la bază
Dar şocul poate fi cumplit
Iar muşchiul inimii cedează.

Infarctul face praf un trup
Slăbit de boli şi insomnie
La ora 5, îndeosebi
Lumea rămîne mai pustie.

Ce se întîmplă? De ce mor
Atîţia oameni dimineaţă?
E sufletul nerăbdător
Întors, subit, din altă viaţă.

Ce-i şocul reintrării lui
În corpul care îl aşteaptă?
Defibrilare de statui
Lupta cu Îngerul, nedreaptă.

Se duce duhul înapoi
Uimit că nu-l mai vrea stăpînul
Un cal întors de la război
Să îşi primească apa, fînul.

El a ieşit de mii de ori
Cutreierînd prin vămi celeste
Azi, însă, clopotele-n zori
Îi dară cea mai tristă veste.

A încercat să intre iar
În cel pe care îl slujise
Prin cleştii capului, prin nări
Urzind, din nou, un somn cu vise.

Dar, vai, ulciorul n-a mai mers
Acum, fîntîna e secată
El caută prin Univers
Reîncarnarea mult visată.

Dar unde este Dumnezeu?
El ştie asta, sau nu ştie?
E şi-n creştin, e şi-n ateu
Iar moartea - deşi ne e greu -
Nu va avea împărăţie.
CORNELIU VADIM TUDOR
24 aprilie 2015
(Poezie din volumul
„Elegii pentru suflete nobile“, apărut la Editura Fundaţiei România Mare)

UN TUDOR AL ZILELOR NOASTRE...
(poza Vadim pe cal)

Ursitoarele i-au dat pruncului Vadim tot ce
şi-ar fi putut dori un om: inimă, minte, hotărîre nestrămutată, curaj, talent şi o nesfîrşită dragoste de Ţară şi de Neam

Greaua şi trista încercare prin care trece familia dvs. şi cei apropiaţi, prin trecerea spre cele veşnice a marelui român şi patriot, Corneliu Vadim Tudor, mă determină să vă asigur de întreaga noastră compasiune, respect şi susţinere, şi să vă rog să acceptaţi condoleanţele noastre sincere.
Cînd în 1949 demiurgul şi-a trimis ursitoarele la patul pruncului Vadim, le-a cerut să-i dea tot ce şi-ar fi putut dori un om: inimă, minte, hotărîre nestrămutată, curaj, talent şi o nesfîrşită dragoste de Ţară şi de Neam. Sînt calităţi care l-au însoţit toată viaţa, au mobilizat oameni cinstiţi, cărora le-a dat speranţa de mai bine, calităţi pe care, punîndu-le în valoare cu dărnicie şi dragoste de oameni, îşi vor perpetua luminoasa prezenţă în Istoria Poporului Român şi a trăitorilor din ţară şi din lume.
Regretăm cu toţii că demiurgul a hotărît să îl lase printre noi atît de puţin, limitîndu-i realizările la aproape 66 de ani, cum de fapt s-a întîmplat şi cu un alt mare român patriot şi prieten de idei şi suferinţă cu marele Vadim, facem vorbire despre Adrian Păunescu.
Dumnezeu să-l odihnească, iar ţărîna în care ne întoarcem, atunci cînd ne vine sorocul, să-i fie cît mai uşoară.

Diplomat economist ŞTEFAN D. POPA,
Vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (fondată în 1880)
Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (2005-2008)
16 septembrie 2015

PAG 3

NECROLOG
CORNELIU VADIM TUDOR

De două zile încoace, schimb posturile din telecomandă, văzînd acelaşi mesaj parcă incredibil: „Vadim a murit!". Aştept, parcă, din clipă în clipă, să intre în direct în platou, sau măcar telefonic, chiar Tribunul, să ne spună părerea lui pe marginea acestui subiect. În orice caz, titlurile date de majoritatea covîrşitoare a presei sînt total eronate. Vadim nu a murit - Vadim a intrat în eternitate, Vadim s-a dus şi stă de-a dreapta Tatălui. Tatăl se pare că are planuri mari cu el, din moment ce l-a chemat chiar de ziua Înălţării Sfintei Cruci.
Vadim Tudor nu a ajuns preşedinte al României, dar Istoria îl va păstra în memorie ca un exponent de seamă al naţionalismului creştin şi luminat românesc. Vadim Tudor a fost ultimul politician de rasă, de fapt singurul politician autentic al ultimilor 70 de ani. El poate fi încadrat în galeria politicienilor care au format crema personalităţilor politice din perioada interbelică: Brătienii, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Take Ionescu, Nicolae Titulescu etc.
Din păcate, Poporul Român nu l-a înţeles şi, probabil, că nu l-a meritat. Poate prin trecerea sa la cele veşnice a tras un ultim semnal de alarmă, care va duce la ÎNVIEREA NEAMULUI ROMÂNESC.
Nu a apucat să-şi vadă de aici, de pe pămînt, visul împlinit, şi anume refacerea României Mari în graniţele dintre anii 1918-1940. Nu-i nimic, îl asigurăm că le va vedea la un moment dat de acolo, de sus, acel moment astral va veni pentru Poporul Român şi simt că nu este departe. Acea graniţă vremelnică şi artificială, stabilită de doi mari răufăcători ai Istoriei nu mai poate dura mult; dacă umanitatea i-a condamnat, de ce faptele lor şi urmările faptelor lor continuă să stea în picioare? ("E sfîrtecată harta cu hangerul/ Un rîu secat ne minte în zadar/ Pămîntu-i rupt, dar oglindeşte Cerul/ Adevărata piatră de hotar" - Corneliu Vadim Tudor).
Îi mulţumesc lui Corneliu Vadim Tudor pentru că a activat în mine gena dragostei de Neam, de Ţară şi de Dumnezeu şi nu pot decît să-i mulţumesc Tatălui Ceresc pentru faptul că am fost contemporan cu un asemenea om, ba mai mult, am avut onoarea de a fi şi preşedinte al organizaţiei PRM Timiş.
Închei cu un cîntec creştin, o bijuterie scrisă în anul 2006 de cel care astăzi ne părăseşte, intitulat „Aşa lucrează Dumnezeu":

Tu, care zaci pe-un pat de flori
Ne luăm acum la revedere
Cu-o moarte toti sîntem datori
Dar ştim că numai trupul piere.

Ce-nseninat e chipul tău
El vede-acum acea minune
De parcă, dincolo de rău, 
Stai cu Iisus în rugăciune.

 Refren:
 Asa lucrează Dumnezeu
 Prin semne si minuni
 El e păstorul tău si-al meu
 Si din acest calvar mereu
 Îi ia pe cei mai buni.
 
Ne despărtim îndureraţi,
Dar moartea nu-i biruitoare
Noi toţi sîntem surori şi fraţi
Şi-n cer e viaţa ce nu moare.

La Tatăl numai prin Isus
Noi vom ajunge, toţi creştinii.
Aşteaptă-ne acolo, sus,
În Ţara Slavei şi-a Luminii.

Dr. LIVIUS ŢÎRNEA,
Fost preşedinte al PRM Timiş
15 septembrie 2015

ICOANA CARE PLÎNGE

Icoană byzantină, care plînge
Cu lacrimi de lumină şi de sînge.

De ce plîngi tu şi nu te mai opreşti?
,,Plîng pentru soarta Ţării Româneşti!"

Cînd meşterul ţăran te-a zugrăvit
Ce-a vrut, de fapt? La ce s-o fi gîndit?

A pus halou de aur, pentru sfinţi
Şi purpură-n veşmintele cuminţi.

Puţin albastru cald, de Voroneţ
Şi alb, şi negru-n Biblia de preţ.

Atîta timp nimic nu s-a-ntîmplat…
Atîţia credincioşi s-au închinat…

Biserica de ţară i-a primit
De Paşte şi Crăciun, la spovedit.

Te-ai bucurat la nunţi de oameni buni,
Icoană făcătoare de minuni.

I-ai petrecut pe pruncii botezaţi
Dar şi pe cei spre alt tărîm plecaţi.
 Ai fost mereu acolo, în altar
Şi-ai revărsat în jur atîta har!

La tine s-au uitat, ca-ntr-o oglindă
Mireasa, şi bătrîna suferindă

Ţăranul obidit, cu mîini crăpate
Soldatul brav, cu raniţa în spate.

Te-au mîngîiat duios, te-au sărutat
Învăţătorul, pruncii unui sat.

Doar tu ştiai ce vor şi ce îi doare,
Icoană veche, tămăduitoare.

Isus-copil, la sînul maicii Sale
Făcea minuni cu palmele Lui goale.

Dar dintr-odată, totul s-a schimbat:
Sfînta Fecioară, oh, a lăcrimat!

A plîns o zi, a plîns o săptămînă
Iar roua ei ni s-a prelins pe mînă.

E plîns adevărat şi omenesc
Neîndoielnic, e un semn ceresc.

Şi, intrigaţi, savanţii se perindă
Acest miracol vor să îl cuprindă.

Se miră toţi, cu minţile înguste
Pun lacrima pe limbă, să o guste

Au aparate scumpe, cercetează:
De ce icoana asta lăcrimează?

Ce e în spate, oare, un izvor?
Poate-i un truc de om înşelător…

Însă icoana plînge înainte
Ea la nimic nu vrea să ia aminte.

Iar lacrimile ei tulburătoare
Fac valuri ca un fluviu către mare.

Icoană scumpă, spune, ce vesteşti?
Cînd vei avea de gînd să te opreşti?

Nu vezi că spulberi totu-n calea ta
Şi nici un Noe nu ne va salva?

,,Eu am să curm, cîndva, acest şuvoi
Prevestitor de moarte şi război

Abia atunci cînd vă veţi pocăi
Şi pe cei drepţi nu-i veţi mai prigoni.

Acest popor trăieşte în păcat
De bunul Dumnezeu s-a lepădat.

Îşi face rău el singur, zi de zi
Se jură strîmb, pe cruce şi copii.

El zi de zi-n picioare e călcat
Mentalitate proastă, de argat.

E sfînt doar unu dintr-un milion -
Apocalipsa nu dă telefon.

Ea nu bate la uşă, n-are vreme…
Şi totuşi, ţară bună, nu te teme!

Aşteaptă să se-ntîmple ce e scris
Iar Dumnezeu te va salva, precis!"
 CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de duminică spre luni,
5 spre 6 octombrie 2014

PAG 4
MESAJE DE CONDOLEANŢE

Salariaţii Tipografiei Cromoman, locul unde revista "România Mare" şi cotidianul "Tricolorul" văd lumina tiparului, transmit familiei marelui patriot, Corneliu Vadim Tudor, sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ninel Ciupitu,
directorul Tipografiei Cromoman

*   *   *

Corneliu Vadim Tudor s-a dus... dintre noi! Eu sînt în stare de şoc! Dumnezeu să-l odihnească. Şi care dintre voi se bucură, apoi aşa să vă ajute Dumnezeu! Atît pot să spun acum. Şi nu va dau voie să vă bateţi joc de memoria lui. Orice comentariu neadecvat va fi tratat ca atare! Şi oricare "prieteni" să se abţină de la comentarii indecente. Că pe ăştia, NU-I IERT!
Ruxandra Lungu

*   *   *
Au scris ziarele din ţară  că a murit un mare patriot. Şi alergaţi să-i puneţi numele întreg. Sînt trist! Nu văd un Tricolor la nici un stîlp. Din cînd în cînd, se aude cîte-un clopot. El, totuşi, a plecat! De ce s-a grăbit atît de tare? A vrut să scrie-n stele? Şi avea atîta treabă pe Pămînt… Sau i-a fost mai drag de Dumnezeu? Pesemne, a fost chemat la Cer să-l facă Mare, mai Mare, aşa cum a vrut să facă şi România! Să aibă grija şi de acolo de noi şi de animale. Ţărîna lui va fi liant în glie. Ne vom uni cu toţii, aşa cum şi-a dorit! Popor român şi moldovean, de peste Prut. Un vis! Ajuns acum, o dată cu moartea lui, un pas spre realitate. Cînd n-o să mai puteţi, o să ţipaţi, fraţii noştri, şi noi vom fi aici să vă primim în braţele noastre! Vă veţi trezi pierduţi, fără Vadim. Ca el nu sînt alţi "nebuni" mai înfocaţi pentru această Ţară Românească. Şi- o să doriţi să nu fi murit. Odihna fie-i uşoară şi plină de pace!
OPREA GEORGE

*   *   *
Transmit sincere condoleanţe familie lui Corneliu Vadin Tudor.
GARAIMAN CONSTANTIN SORIN

*   *   *

Împreună cu majoritatea colegilor mei din Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu sîntem trişti că ne-a părăsit un bun român, Corneliu Vadim Tudor. Poet şi politician, om al cetăţii, acesta nu se temea să spună lucrurilor pe nume, era inteligent, curajos, diplomat, pînă acolo unde se rosteau vorbe grele, prin inexactitatea lor, despre români, România şi Limba Română. Atunci se schimba la faţă şi nu-i mai stătea nimeni în cale, "îmbrăcînd armura de luptător", invocînd legi, tratate, date istorice. Exerciţiul acesta trebuie, desigur, legat de felul său de a fi, dar şi de calitatea de apreciat pamfletar. Iubit de cei din jurul său, prieteni, colaboratori, reprezentanţi ai instituţiilor ţării, Corneliu Vadim Tudor va rămîne, pentru mulţi români, un mare patriot. Vocea lui puternică se făcea auzită de cei care trebuiau să audă, ba chiar şi de cei care făceau pe surzii. Se simţea capabil să facă mai mult pentru ţară şi popor, pentru că avea dar şi har de la bunul Dumnezeu. Deopotrivă, lăudători şi critici îi vor simţi lipsa după cum, tot împreună, îi vor construi povestea de parcă ar rămîne viu printre noi. Ne-a părăsit prea devreme, cu frumoasele sale taine ale iubirii, ale vieţii,  lăsîndu-ne îndemnul de a continua lupta pentru dreptate şi adevăr. Mulţi români îi vor simţi lipsa celui care a crezut în Crăişorul Munţilor, Avram Iancu, despre care vorbea atît de frumos la Ţebea, la Vidra, la Cluj şi în toată ţara. Adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dormi în pace, Poete Tribun!

Victor Bercea,
Preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice
AVRAM IANCU,
din România Cluj-Napoca, 16 septembrie 2015

*   *   *
Memorie şi vise! A plecat dintre noi un mare poet, lăsînd un gol mare de tot! Un om cît se poate de complet, pentru unii era despot! Român era, ştim prea bine, limbă ascuţită şi ageră avea! Cît sînge şi putere îi curgeau în vene... Era o întreagă enciclopedie. Nu spun prea multe, pentru că ar fi prea puţin pentru un om atît de mare. Mă duc mai bine să deschid o sticlă de vin, să beau în cinstea omului apus, care nici în ultima clipă nu s-a lăsat răpus. Îmi vei rămîne în memorie ca un mare scriitor. Vieru, Păunescu, Vadim sînt stele nemuritoare, călăuzitoare, şi totuşi căzătoare, dar, în acelaşi timp, înălţătoare. Odihneşte-te în pace, Corneliu Vadim Tudor.

Enache Armand Iustinian,
15 septembrie 2015

*   *   *
Am fost profund impresionat de moartea lui Corneliu Vadim Tudor. S-a trezit în mine spiritul dac al străbunilor noştri, ca urmare, i-am compus o poezie, pe care cu mare stimă, respect şi drag, faţă de persoana lui Corneliu Vadim Tudor v-o trimit. Putem compara persoana, spiritul acestuia cu simbolul dacic străbun, lupul alb, fapt pentru care am intitulat această poezie "Lupul Alb".
Simbol străbun Lupul Alb, simbol străbun
O, dacule, Lup Alb, sortit neamului românesc,
Ai primit chemarea străbunilor şi ai plecat,
Zamolxe şi Deceneu, oare te-au chemat?
Tu ne-ai amintit că în noi regii daci s-au întrupat
Şi pentru viitorul nostru s-au jertfit şi s-au luptat
Ne-ai învăţat să fim patrioţi români şi nu nebuni,
Ne-ai învăţat să avem credinţă, atunci cînd sîntem în suferinţă
Ai luptat cum ai ştiut, pentru un vis care oare acum, este un abis?
Dă visul şi crezul lui Mihai Viteazul, visul nostru, al românilor,
Visul României Mari, o Românie mai bună, şi mai tare,
Respectat în orice zare, Lupule Alb, te-ai bătut cu leii,
Te-ai bătut cu fariseii, ai încercat să arăţi un drum,
Pentru bunul tău român, poate ai venit pe astă lume prea devreme,
Ca noi românii să te putem înţelege, Lupule Alb,
Ai plecat dintre noi cu o lacrimă pe obraz, o lacrimă de iubire,
O lacrimă de regret, o lacrimă de speranţă
De ce, Doamne, ni l-ai luat pe Lupul nostru Alb,
Bărbat, iubitor de Ţară şi de Neam?
Oare chiar ne-ai pedepsit,
Că noi l-am oropsit şi nu am respectat ce ne-ai dăruit?
Lupule Alb, dacii te-au chemat?,
Du-te, şi nu fi supărat, pentru că legenda spune...
Lupul Alb renaşte mereu şi mereu,
Pentru a conduce acest popor către un ţel nou
Da, vei renaşte din nou şi ne vei reaminti
Ca în noi dacii s-au întrupat, acel popor minunat, demn şi mîndru
Care a trăit, a muncit pentru libertate şi unitate
S-au jertfit, Lupule Alb, nu fi trist, eşti simbolul nostru străbun
De acolo unde eşti acum, roagă-te lui Dumnezeu,
Ca prin jertfa ta să ne ierte nouă păcatele că nu am preţuit
Ce El ne-a dăruit
Adio, Lupule Alb,
Adio, nu fi trist!
Lupule Alb, simbol străbun, acum, cînd în ceruri ai plecat, oare noi ce am învăţat? Să ne iubim, să ne urîm?
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ SUFLETUL ÎN PACE ŞI DE ACOLO, DIN CERURI, SĂ VEGHEZE SPIRITUL POPORULUI ROMÂN
Mitrache CĂtĂlin Gheorghe

*   *   *
Îmi pare foarte rău că a murit Vadim Tudor! Îl urmăream mereu la emisiunile de la "Te pui cu blondele". Pentru mine, era o comoara a României, un tezaur! De la el puteam învăţa cum să ne iubim ţara şi s-o apreciem aşa cum o avem. Dumnezeu să-l odihnească.
Georgiana Stan

*   *   *
Către tine... MOARTE! Se pare că te-ai prins, nebuno, şi n-ai băut cafeaua pe care ţi-am oferit-o. Dar te anunţ cu fast şi pompă că eu, "Tribunul", n-am murit! Sfidez cuvîntul ăsta din neanturi şi chiar mă bucur c-am plecat. Acuma văd adevărata faţă a lumii. Şi sînt în ceruri... împăcat. Cu tot respectul pentru tine, te rog să te îndrepţi cît mai curînd către ceilalţi, care fac umbră pămîntului degeaba. Iar eu, din Ceruri îmi continui lupta şi-o să înving într-un final. Toţi cei care merită pedeapsa vor sta la rînd, acolo unde, din păcate, eu nu am loc să odihnesc o minte super-sclipitoare şi-un trup 100% românesc.
Vico Daniela

*   *   *
Iertare, Tribunule, mea culpa. Recunosc că te-am considerat exagerat, chiar extremist naţionalist, şi de aceea am fost mereu împotriva atitudinii tale, care, pe alocuri, devia. Asta m-a făcut să mă ţin departe de tot ceea ce reprezentai sau făceai. Regret astăzi că nu am avut inspiraţia să te fi studiat îndeaproape şi, în felul acesta, să te fi înţeles mai bine. Azi, în cîteva ore, am aflat atît de multe despre tot ce a însemnat, a creat sau a influenţat impunătoarea ta persoană şi personalitate, încît să pot spune: cred, cu adevărat, că ai fost un excepţional patriot şi un impresionant om de cultură, şi recunosc astăzi, privind în urmă cu jale, că poate România ar fi ajuns mai bine astăzi, dacă patriotul Corneliu Vadim Tudor ar fi devenit preşedintele ţării, în anul 2000. Bunul Dumnezeu să te odihnescă cu drepţii Lui, întru veşnicie, şi să ne ierte pe noi cei rămaşi în urmă că am greşit judecîndu-te poate prea aspru şi nedrept. Condoleanţe familiei. Condoleanţe, România.

Constantin Roman

*   *   *
Fie ca odihna veşnică să îi aducă numai bucurii în suflet. Dumnezeu să îl odihnească şi e mare păcat mare că s-a stins din viaţă. O să fiu alături de familia lor şi o voi ajuta, mai ales pe fetele lui şi pe soţia lui. Dumnezeu să îl odihnească în pace.

Florin Canigia

*   *   *
Cei mulţi vom începe să înţelegem, în anii care vor urma, cine a fost cu adevărat Corneliu Vadim Tudor, care au fost locul, rostul şi misiunea lui. Prefer să mi-l amintesc ca unul dintre cei mai aprigi soldaţi ai Naţiunii Române, care a apărat graniţele ţării mai bine decît ar face-o armele. Mijloacele şi modul prin care s-a făcut auzit nu au fost accesibile tuturor, însă scopul a fost atins aproape de fiecare dată. Prefer să cred că Structurile Naţionale de Apărare au pierdut ieri cel mai puternic, cel mai curajos şi inteligent LUPTĂTOR. E foarte greu să fii înţeles cînd în sunetul ascuţit al armelor te arunci în luptă, mînuind cu virtuozitate şi maximă eficienţă SLOVA. Dumnezeu să te aibă în pază, Generale!
Gelu C.

*   *   *
Stimate Corneliu Vadim Tudor, v-am iubit, vă iubesc şi vă voi iubi în continuare, nu pot să cred că aţi murit! Sper să fie doar o glumă de-a dvs., ca să vedeţi cîţi oameni vă iubesc, credeţi-mă, eu vă iubesc enorm. Sînt profund îndurerată de dispariţia dvs. Nu pot crede că îmi voi mai reveni vreodată!

Laura Buzescu

*   *   *
Cutremuraţi pînă în adîncul sufletului am aflat cumplita veste a plecării dintre noi, la cele veşnice a celui ce-a fost Corneliu Vadim Tudor. Dumnezeu să-l aşeze în loc special, de unde să ne vegheze pe noi, cei l-am iubit şi preţuit!
Condoleanţe familiei îndurerate şi un pios omagiu din partea PRM Petroşani!

BEREŞ GHEORGHE,
preşedinte

IN MEMORIAM CORNELIU VADIM TUDOR
NU POT SĂ CRED

Nu pot să cred
Că s-a sfîrşit,
Că îngerii ni te-au răpit,
Nu pot să cred!
E prematur să vezi
Un brad,
Doborît într-o furtună.
Arbuştii stau şi rîd în Iad,
Tulnicul la Ţebea sună.
Tribunule, eşti un erou,
Cu moartea stînd la o cafea,
Ai înţeles că pasul tău,
Tocmai de ea se poticnea.
Evlavios mă-nchin acum
La sufletul neprihănit,
Ce merge pe ultimul drum.
Vadim, de-ai şti cîţi te-au iubit!
Ce viaţă scurtă ai avut!
Un calendar nesăbuit
Şi-a retezat falnicul chip,
Iar ticăloşii te-au rănit.
Eşti mîndria naţională,
Ai atins desăvîrşirea,
Morţii din mormînt se scoală,
Să-ţi proclame nemurirea.
Nu pot să cred
Că s-a sfîrşit,
Că îngerii ni te-au răpit,
Nu pot să cred!

DINCOLO DE MOARTE

S-a stins prea devreme,
Chemat de luminile astrale,
De serafimi, arhangheli, heruvimi.
Unde e sculptura renascentistă
A naţionalismului românesc?
Unde e claviatura discursului
Care lasă arborii fără grai?
Unde e Prometeul mulţimii
Care răspîndea flacăra adevărului
Pînă-n cotloanele,
Unde se adăpostesc şerpii.
Ai plecat de Ziua Crucii
Spre grădinile cereşti,
Românie, tot mai tristă
Şi mai singură, jeleşti!
Viaţa-i fiind o sfîntă carte,
E viu şi dincolo de moarte.

DANIELA VASILOSCHI
Bucureşti, 14 septembrie 2015

SUFLETE NELINIŞTITE

Suflete neliniştite
Ale oamenilor morţi
De ce nu aveţi odihnă
Şi ne bateţi azi la porţi?
Triste ne intraţi în vise
Fără-a spune un cuvînt
Cine oare vă trimite
De dincolo de mormînt?
Nu aveţi îngăduinţa
Să ne spuneţi, clar, ce vreţi
Ochii voştri ne imploră:
"Nu-nţelegeţi? Nu puteţi?"
La fereastra minţii noastre
Staţi o clipă şi plecaţi
Aveţi buzele cusute -
Ce mesaj vreţi să ne daţi?
Alţii au trecut de vamă
Rar se mai gîndesc la noi
Doar voi n-aveţi paşaportul
Pentru lumea de apoi.
Suflete rătăcitoare
Ce-aţi rămas aici zălog?
Eu pentru iertarea voastră
În genunchi cad şi mă rog:
Fii bun şi iartă-le, Doamne,
Indiferent ce-au făcut
Noi prin Valea Umbrei Morţii
Mergem de cînd ne-am născut.
Trece-le Tu Styxul, Doamne,
La părinţii lor, Îţi cer
Odihnească-se în pace
E loc pentru toţi în cer.

CORNELIU VADIM TUDOR
16 noiembrie 2013

ARCA LUI NOE

Privesc pe geam. Zăpada rîde-n soare.
Aştept să treacă nişte căprioare.

E ora lor, cînd pleacă după hrană.
Par îngeri rătăciţi dintr-o icoană.

Nu mă zăresc, dar eu le văd pe ele
Aşa cum stau, ascuns după perdele.

Ascuns la pîndă stă acum şi lupul
În colţi de fiară să le frîngă trupul.

De ce cruzimea asta pe pămînt?
De ce atîtea lacrimi, Doamne sfînt?

De ce îngădui Tu nelegiuirea
Ce zi de zi însîngerează firea?

Filmări în junglă, la televizor:
Puii se joacă lîngă mama lor.

Sar antilope-n dansul ritual.
Cum vine Fiara - mut pe alt canal.

Nu pot să văd atacul ucigaş
Sînt prea milos, ori poate sînt prea laş.

Alţii vînează chiar, dar eu nu pot.
Nu accept moartea. Asta este tot.

Reîncarnez hipnotic, prin remisii,
Pe Buddha, sau pe Francisc din Assisi.

E casa mea o Arcă a lui Noe
M-am vindecat de oameni, n-am nevoie.

În ieslea Lui, cînd L-a născut Maria,
De vietăţi a fost vegheat Mesia.

În casă n-a fost loc şi pentru El
S-a încălzit la botul unui miel.

Nu sînt aceste animale sfinte
Mai bune decît omul fără minte?

Oh, Doamne, cît de mult le pot iubi
Mi-aş da şi viaţa pentru-aceşti copii.

Ei nu pot spune ce şi cînd îi doare:
Numai din ochi le cad mărgăritare.

Dezamăgit de specia umană
Caut un suflet, bun de pus pe rană.

Şi îl găsesc în ochii unui cîine
Care îmi cere dragoste - nu pîine.

Fie-vă milă vouă, oameni mari,
Fiţi buni creştini, nu haită de barbari.

Şi veţi vedea că-n viaţa de apoi
Ele vor face lobby pentru voi...
CORNELIU VADIM TUDOR
1 ianuarie 2009, Bran








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu