Impostorul rrom Ion Ochinciuc face, şi el, pe
anticomunistul. După ce a trăit la Radio România ca-n sînul lui Avraam, făcîndu-i
lui Nicolae Ceauşescu pantofii cu limba, măgarul îi trage acestuia,
post-mortem, o copită: „Cînd era băiatul lui în primele clase elementare l-am
întrebat pe şofer ce-i face fecioraşul şi cum merge cu şcoala. - La matematici
se descurcă, mi-a precizat Nicolae. Dar la română - ca «Nea Nicu». Aluzia era
clară la Nicolae
Ceauşescu (,) ale cărui agramatisme deveniseră proverbiale“
(pg. 406). Ca să vezi unde era grămăticul! Un cretin sadea, dar plin de ifose,
care se numeşte, el însuşi, „profesionist al condeiului“ (pg.170). Dacă
Ceauşescu era proverbial de agramat, hai să vedem cîtă gramatică ştie
Ochinciuc. Mărturisesc, din capul locului, că niciodată, dar niciodată n-am
întîlnit un repetent mai penibil ca acest politruk care se încăpăţînează să se
dea scriitor! Am să enumăr doar cîteva dintre mostrele de dezacorduri
gramaticale din „amintirile“ ochinciuce: „Preferinţele locuitorilor se datora
faptului“ (pg. 15); „să se încumete al escalada“ (pg. 21); „copii ei erau acum
oameni maturi“ (pg.26); „ochi mari, albaştrii“ (pg. 39); „Familia lui (...)
locuiau în“ (pg. 40); „Numărul mare de copii aduşi pe lume au epuizat-o“ (pg.
48); „mînîndu-şi bidivii ca nişte apucaţi“ şi „nu mai putea stăpînii bidivii“ (pg.
50); „Pe atunci copii mici mureau uşor“; „Iar copii trăiau «cît voia
Dumnezeu»“; „copii lor“; „deci cam la şapte kilometrii de Sculeni“ (4 greşeli
pe o singură pagină, 51!); „unul din artizanii, alături de Pan Halipa şi de
alţi patrioţi basarabeni, a (sic!) actului de unire“ (pg. 61); „propriuzisă“
(pg. 67); „Iar primul automobil (...) fusese cîştigată“ (pg. 73); „statuia lui
Laokoon cu fii săi“ (pg. 75); „ai cărei membrii erau“ şi „le vindea produsele
pămîntului (,) ca şi al (sic!) vitelor“ (pg. 80); „Noi, copii, am izbucnit
atunci“ (pg. 95); „Liza era, cei (sic!) drept“ (pg. 133); „Cel mai mare dintre
copii (sic!) soţilor Cuşcă“ (pg. 134); „paremi-se“ (pg 145 – corect e
„pare-mi-se“); „ca fii lor“ (pg. 159); „În spatele casei se afla (sic!) o curte
mare şi o grădină“ (pg. 160); „Mă atrăgea (sic!) însă inteligenţa ei şi faptul“
(pg. 165); „Ne-a trezit pe toţi, pe femei şi pe copii (sic!) mai mici“ (pg.
174); „ia (sic!) arătat mamei“ (pg. 181); „I-a (sic!) urmat Marin şi
Gheorghiţă“ (pg. 187); „locuia (sic!) un medic şi soţia lui“ (pg. 189); „Mai
ales faţă de zurbagii (sic!) din fundul clasei“ (pg. 195); „Eram în ultima
clasă de liceu, mă aştepta (sic!) bacalaureatul şi facultatea“ (pg. 234); „şi
gîndurile numai (?!) la această ştiinţă exactă, riguroasă, nu-mi era“ (pg. 235)
ş.a. Am reprodus doar o mică parte din dovezile prostiei, adînc înrădăcinate, a
acestui ţigan care pretinde că e scriitor. Aşa după cum se vede, el nu ştie
lucruri elementare, pentru care un copil rămîne corigent în clasa a IV-a (scrie
sistematic „noştrii“, „copii mei“ etc.). Înainte de a trece la incultura
devastatoare a acestui tembel, mă voi ocupa puţin de cacofoniile lui. Şi aici,
Ochinciuc bate recordul naţional! Ce-i la gura lui, nu se poate povesti – un WC
public, nu alta! (Va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu