Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (III)

După mai multe demersuri, o adresă a Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din 30 septembrie 2004, trimisă Judecătoriei Sectorului 2 ca răspuns la cererea instanţei care avea pe rol Dosarul nr. 1949/2004 (Băsescu versus Ciuvică), avea să provoace noi valuri de acuzaţii

şi dezminţiri cu privire la colaborarea „părţii vătămate“. Adresa afirma  că „Băsescu Traian a fost colaborator al organelor de Contrainformaţii militare, pe timpul cît era elev al Institutului de Marină, avînd Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973“

Războiul declaraţiilor

Întrebat de ziariştii prezenţi la eveniment ce părere are despre audierea şi solicitarea lui Emil Constantinescu, acesta a declarat: „Se duce să încălzească aceeaşi ciorbă, cu aceleaşi documente cu care Mugur Ciuvică a pierdut procesul cu mine (...). S-a dus să le mai prezinte o dată la CNSAS. Onişoru poate confirma“. Onişoru a confirmat pe loc, cu slugărnicie, „deci, subiectul este închis“, iar Traian Băsescu a reiterat mai vechile sale afirmaţii, căutînd să arate că o relaţie a sa cu Securitatea intra în cutuma profesiei: „Doar un copil ar spune că a navigat şi n-a văzut ofiţeri de Securitate. Nu avea nimeni control unde ajung rapoartele unui comandant de navă sau rapoartele pe care le făceam de la Anvers către armator. Sînt probleme care, probabil, în sistemul anterior, aveau o trimitere directă şi către organele de Securitate ale Statului“. Presa continua însă să comenteze subiectul, considerîndu-se că arhivele rămîn zăvorîte atunci cînd vine vorba de vreun dosar pe numele lui Traian Băsescu. Intervenind în această chestiune, fără să fie clar de ce instituţia servea interesul persoanei, la 11 aprilie 2006, Administraţia Prezidenţială a emis un Comunicat, în care se spunea că „preşedintele României, Traian Băsescu, cere public SRI, SIE, MApN, Arhivelor Naţionale, deţinătorilor arhivelor CC al PCR, tuturor instituţiilor care deţin documente privind pretinsele legături cu Securitatea din timpul regimului comunist, să le pună la dispoziţia CNSAS, pentru a putea fi evaluate şi elucidate acuzaţiile privind o presupusă colaborare a şefului Statului cu Securitatea. Preşedintele Traian Băsescu afirmă în mod categoric că nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea, că nu a colaborat niciodată cu Securitatea ca Poliţie politică şi nu a desfăşurat niciodată activităţi în slujba acesteia. Preşedintele Traian Băsescu considera că acuzaţiile care i se aduc în acest sens nu au nici un fundament real, fiind făcute în baza unor aprecieri nesusţinute de acte sau documente semnate sau generate de Traian Băsescu“. În cursul verii, polemica a continuat. În plină caniculă, pe 15 august 2006, Traian Băsescu insista asupra faptului că nu are nimic de ascuns, susţinînd că numai cu o zi în urmă l-a contactat telefonic pe unul dintre proprietarii ultimei nave comandate, petrolierul „Biruinţa“, pentru a da dispoziţie comandantului să caute în arhivă rapoartele pe care le-a făcut: „Sper că aceste rapoarte vor fi găsite, pentru că toate rapoartele înaintate companiei aveau o copie care se oprea la bord“. Rapoartele nu au fost găsite - sau, cel puţin, presa nu a mai aflat, de atunci încolo, nimic în legătură cu ele. Cu acelaşi prilej, Băsescu a mai spus: „Nu am avut nici un angajament semnat cu Securitatea, nu am avut niciodată informaţii date ofiţerului de Securitate în scris sau note informative despre cineva. Ceea ce eu am făcut este să fac raportul de voiaj pe care îl face orice comandant de navă şi să îl predau armatorului companiei de navigaţie. Nu am cerut nimănui să ascundă vreun dosar referitor la mine“. În 2006 se vorbea, tot mai des, despre existenţa unui dosar de colaborare, care ar fi fost distrus în împrejurări încă neclare. În 22 august 2006, referitor la un asemenea act care să ateste o atare procedură, eventual un proces-verbal de distrugere a Dosarului Băsescu, Cătălin Harnagea declara că procedura se consemna şi într-un document, „dacă ea s-a produs, ar trebui să se găsească la Serviciul Român de Informaţii“, căci „ar fi fost normal să se păstreze. Cînd se distrugea, erau foarte precişi. Trebuia să existe o dovadă că a distrus Dosarul X, Y sau Z, ca să nu fie niciodată tras la răspundere că nu l-ar fi distrus. Exista o precizie în inventariere foarte, foarte exactă“. Fără îndoială, afirmaţia fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe avea să-i pună pe jar pe oficialii SRI, care răspunseseră cu atîta siguranţă, atît CNSAS-ului, cît şi Judecătoriei Sectorului 2, că la ei nu se găseşte nimic. Căci, după cum corect sesizase Harnagea, la Securitate chiar şi nimicul era inventariat. Cum se va vedea, de la declaraţia lui Harnagea şi pînă la „răzgîndirea“ SRI-ului a durat mai puţin de o lună.

Apărat de Guşă şi Măgureanu

Pînă atunci, în stilul său caracteristic, al intervenţiilor telefonice în direct la dezbateri televizate, pe 31 august 2006, Traian Băsescu declara la emisiunea „Oamenii Realităţii“, difuzată de Realitatea TV, că nu a fost informator sau colaborator al Securităţii, că nu a comis acte de poliţie politică în timpul regimului comunist şi că toate rapoartele scrise în perioadele cît a fost căpitan de vas şi reprezentant la Anvers au fost exclusiv de natură profesională: „În calitatea de comandant de navă, de secund al navelor petroliere pe care am făcut serviciu, am făcut zeci, sute, probabil mii de rapoarte. Erau rapoartele pe care le fac şi un comandant român, şi unul suedez, şi unul britanic (...). Prin natura funcţiilor pe care le-am îndeplinit în timpul comunismului, dacă aş spune că n-am văzut ofiţer de Securitate, aş fi cel puţin caraghios. Mi-am făcut serviciul, mi-am depus rapoartele la compania de navigaţie la sosire şi tot timpul am susţinut că am avut impresia, datorită tipului de nave pe care am lucrat, că acestea au fost sub atenţia organelor de Securitate, a uneia din direcţiile economice, ceva de genul acesta (...). Nu veţi găsi rapoarte adresate Securităţii de căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu, de studentul Băsescu, de ofiţerul Băsescu“. La sfîrşitul verii, lui Traian Băsescu i-au sărit public în apărare Cosmin Guşă şi Virgil Măgureanu. Primul, cu un rol important în campania electorală pentru alegerea lui Băsescu ca preşedinte, se distanţase de acesta, între cei doi relaţiile fiind, public, tensionate. Dar Guşă a relatat, chiar şi în asemenea împrejurări, o discuţie privată pe care a avut-o cu şeful statului înainte de 2004. Traian Băsescu şi-ar fi dat cuvîntul de onoare faţă de el că nu a colaborat cu Securitatea. „Mi-a spus: am fost ofiţer, am avut treabă cu nava, am fost la Anvers, sigur că am avut o anumită treabă cu Securitatea, dar nu am fost informator“, susţinea Cosmin Guşă. Virgil Măgureanu, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, a declarat la rîndul său într-un interviu că atît notele pe care Băsescu le întocmise la Anvers, cît şi cele în calitate de inspector-şef al navigaţiei civile erau „în mod sigur, pe fişa postului, erau obligatorii (...), era o funcţie proeminentă şi a face informări, sinteze sau ştiu eu cum s-o mai fi numind (...), note de serviciu către respectiva Securitate... era o chestiune care revenea în mod normal, obişnuit“ („Ziua“, 2 septembrie 2006). Şi, cum e firesc, noi trebuie să înţelegem, din spusele domnului Măgureanu, că acestea nu pot fi asociate unei „colaborări“ cu Securitatea, în sensul incriminant şi dezonorant al termenului.

Cu nervii întinşi

Apogeul asaltului umbrelor trecutului asupra lui Traian Băsescu s-a petrecut în toamna anului 2006, cînd CNSAS pregătea verdictul în legătură cu el, în urma reverificărilor – solicitate public şi obligatorii prin lege – pentru preşedintele României. Traian Băsescu părea că nu mai are linişte şi a început să-şi contrazică propriile declaraţii din trecut. După obiceiul său, în 5 septembrie 2006, preşedintele a intervenit telefonic în emisiunea „Sinteza zilei“, de pe Antena 3, care avea ca subiect legăturile sale cu fosta Securitate. De astă dată, intervenţia sa, una antologică, a monopolizat practic emisiunea pe durata a jumătate de oră. „Pot să vă garantez că eu nu ştiu că am un Dosar la Securitate. Pot să vă garantez – şi gîndiţi-vă că, la vînzoleala care e în Servicii acum, s-ar afla – că nu am dat nici o dispoziţie să fie distrus vreun Dosar al meu. Eu habar n-am dacă a fost un Dosar, dacă a fost distrus cîndva, în ’79, (sau) în ’89“. Traian Băsescu a mai declarat că, ştiind că Dosarele sînt microfilmate, nu ar da astfel de asigurări dacă nu ar fi adevărate şi că, aşa cum nu a fost colaborator, nu poate avea nici dosar de urmărit de Securitate, pentru că „pe un comandant de navă nu-l puteai urmări pe Mare“. Cu toate că pretindea că aşa stau lucrurile în trecutul său, Băsescu mărturisea că i-a întrebat personal pe şefii Serviciilor de Informaţii dacă exista vreun Dosar al său, iar aceştia l-au asigurat că nu, mai puţin Direcţia de Informaţii a Armatei, care a fost întrebată doar dacă a cerut la CNSAS date despre Băsescu, iar răspunsul a fost „Nu“. Susţinerile sale de la Antena 3 contraziceau flagrant ce spusese Traian Băsescu în anul 1998, cînd afirma, aproape cu mîndrie, că Dosarul lui de la Securitate nu poate apărea într-un ziar, deoarece, lucrînd 12 ani în străinătate, ar trebui „adus cu camionul“. Cu aceeaşi ocazie a lungii sale intervenţii în direct la Antena 3, a mai recunoscut că avizele de navigaţie erau date de Securitate şi că el însuşi a avut o perioadă de 6 luni fără acest aviz. Traian Băsescu s-a contrazis de mai multe ori pe parcursul intervenţiei sale de o jumătate de oră. Iniţial, declara că „nu am făcut niciodată vreo informare despre vreun coleg“, dar, întrebat de rapoartele pe care le dădea în calitate de comandant de navă, a recunoscut că a dat „armatorului“ (NAVROM – n.n.) informări despre marinari care consumau alcool sau despre marinari care au rămas în străinătate, declarîndu-i „dezertaţi de la bord“. Despre marinarii care se îmbătau, Traian Băsescu a declarat că le tăia din salariu şi îi trimitea acasă. Întrebat dacă trebuia să explice acest lucru în „rapoartele de călătorie“, Băsescu a declarat: „Cum să nu scriu, dacă i-am trimis acasă?“. Referitor la cei care fugeau de pe navă şi rămîneau în străinătate, Băsescu a declarat: „Pur şi simplu informai armatorul că ţi-au dezertat 2 oameni din echipaj, şi cu asta, basta, ce să-i faci?“. Afirmaţia contrazicea, din nou, o altă declaraţie anterioară, din 8 octombrie 2004, în care, întrebat fiind dacă a „turnat“ pe cineva, a răspuns categoric: „Exclus. Şi vă asigur că, dacă exista un astfel de document, era în presă de mult. Este exclus. N-am făcut aşa ceva“.

Dincolo de toate aceste declaraţii, contradictorii sau confuze, un fapt e cert (în ceea ce-l priveşte, rareori Traian Băsescu a declarat de două ori acelaşi lucru în legătură cu acest subiect al relaţiilor sale cu Securitatea): că a colaborat. Excepţie face numai insistenţa cu care a susţinut că aceste relaţii au fost fireşti în lumea în care el a trăit. Dar lumea sa de atunci, a unui căpitan de vas, şef de reprezentanţă comercială în Occident şi milionar al Epocii de aur, rămîne încă, în multe zone ale ei, învăluită în tăcere şi umbră. 

(Sfîrşit)

MARIUS OPREA

Ziarul TRICOLORUL, nr 2082 - 05.02.2011