Românii nu îşi mai manifestă patriotismul la fel cum o făceau altădată, este de părere vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă. Acesta a dat drept exemplu, într-o Conferinţă de Presă, modul în care sucevenii au înţeles să celebreze Ziua Unirii Principatelor Române, la 1859, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cerlincă – declarîndu-se patriot înrăit – a spus că a vrut să intre într-o horă în centrul urbei reşedinţă de judeţ, însă nu a avut cu cine. „De 24 ianuarie, o zi istorică, o spun cu regret în suflet, noi, românii, nu ne-am comportat deloc aşa cum ar fi fost de cuviinţă. Mă consider un naţionalist, un român adevărat. M-am dus în centrul Sucevei, unde am crezut că o să mă prind într-o horă cu sucevenii mei, să se dea mînă cu mînă, cei cu inima română. Am rămas dezamăgit, pentru că nu am văzut nici un fel de manifestare. Oamenii mergeau trişti pe stradă, iar în faţa Prefecturii miliarii manifestau împotriva tăierii pensiilor”, precizează viceliderul PRM Suceava, menţionînd că - avînd în vedere vremurile grele - mulţi dintre oameni poate că nici nu mai au puterea de a se bucura. Cerlincă îi îndeamnă, totuşi, pe suceveni ca la sărbătorile cu încărcătură istorică naţională să iasă în stradă şi să dea dovadă de patriotism. „Cum sînt sărbătorite Paştele şi Crăciunul, la fel ar trebui să fie sărbătorite şi marile evenimentele naţionale ale României”, a mai spus vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă. (VIA)
Ziarul TRICOLORUL, nr 2081 - 04.02.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu