Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)

După mai multe demersuri, o adresă a Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din 30 septembrie 2004, trimisă Judecătoriei Sectorului 2 ca răspuns la cererea instanţei care avea pe rol Dosarul nr. 1949/2004 (Băsescu versus Ciuvică), avea să provoace noi valuri de acuzaţii şi dezminţiri cu privire la colaborarea „părţii vătămate“. Adresa afirma că „Băsescu Traian a fost colaborator al organelor de Contrainformaţii militare, pe timpul cît era elev al Institutului de Marină, avînd Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973“

Băsescu contraatacă: „Pînă la poliţie politică e cale lungă“

În primele momente după ce aceste noi informaţii au fost făcute publice, Băsescu a declarat că „instanţa a primit de la MApN un document falsificat de Serviciile Secrete“. Acuzaţia, extrem de gravă, s-a dovedit a fi nefondată – probabil îşi pierduse cumpătul, sub asaltul trecutului. Ulterior, autenticitatea registrului din arhivele militare a fost confirmată de conducerea MApN şi recunoscută de acesta. Dar Traian Băsescu, vicepreşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevăr, susţinea în continuare că este victima unui şantaj politic. În 30 septembrie 2004, referitor la documentul MApN, care fusese trimis deja şi se afla la Judecătoria Sectorului 2, document potrivit căruia ar fi colaborat cu Contrainformaţiile militare de cînd era pe băncile Institutului de Marină, el a dezvăluit că „am primit şi eu acest document cu 7 zile în urmă, sub formă de şantaj, de la o persoană care îmi cerea să negociez, altfel hîrtia va ajunge în dosarul de la Judecătorie. Am refuzat orice înţelegere, dar nu am făcut public documentul pe care l-am primit, pentru a nu fi acuzat de scenarită. Acum, informaţia a ajuns la presă pe alte căi decît de la mine şi pot să spun că este o încercare de discreditare puerilă“. Traian Băsescu a mai declarat că documentul (cu antetul UM 01150, care deţine arhiva MApN) face trimitere la un registru din anii 1972-1973 şi, cum este vorba de un Serviciu de contraspionaj, trimiterea ar fi trebuit făcută la un dosar, nu la un simplu registru. În mod ciudat, Traian Băsescu nu a făcut nici o precizare în legătură cu identitatea persoanei care l-ar fi şantajat - nici atunci şi nici mai tîrziu - şi nici una dintre acţiunile sale ulterioare nu arată că ar fi încercat să facă în aşa fel ca acesteia să i se administreze cuvenita pedeapsă legală - cu atît mai mult ar fi trebuit să lămurească această chestiune în Justiţie, din postura sa de preşedinte al României. Căci, în fond, este vorba de o acţiune gravă, de şantajare a unui candidat la alegerile prezidenţiale. Singurul atac a fost atunci cel la adresa „Serviciilor Secrete“, acuzate cu acea ocazie că sînt „implicate în campania electorală“: „Documentul de la „Libertatea“ (cotidianul care l-a publicat –n.n.) este similar cu cel clasificat, prezentat doar judecătoarei? Atunci, înseamnă că avem un Serviciu implicat în campania electorală şi mai ales Servicii care scot documente de dragul de a face un joc politic“, a acuzat Băsescu. Dacă cele publicate în presă corespund cu documentele depuse la instanţă, adăuga el, „înseamnă că Serviciile de Informaţii ale Armatei s-au implicat în şantaj şi în campanie electorală“, mai preciza el. Cît despre conţinutul în sine, Traian Băsescu a spus că se face trimitere doar la un registru din 1972-1973, deşi, cum este vorba de un Serviciu de Contraspionaj, trimiterea ar fi trebuit făcută la un dosar, şi nu la un simplu registru. Altfel, Băsescu recunoştea că „în 1973, cînd se zice aici că am devenit colaborator al Serviciului de Contrainformaţii al Armatei, eram în anul II, la Facultatea de Marină. În luna mai a acelui an, am avut o ieşire cu şcoala în Mediterana. Pentru a ieşi peste hotare, la vremea aceea, trebuia să completăm un formular al Serviciului de Contrainformaţii şi să trecem printr-un interogatoriu al ofiţerului de Contrainformaţii. Acesta ne-a întrebat fel de fel de stupizenii, despre felul în care se înţeleg părinţii, ce prieteni am, cu ce se ocupă, ce muzică ascult, ce rude am în străinătate şi altele de acest gen. Asta este tot. De aici pînă la poliţie politică este cale lungă“. Dincolo de aceste afirmaţii şi de cele care i-au urmat, atît ale sale, cît şi ale altora, prieteni sau inamici politici, dezlănţuite într-un adevărat carusel – urmărind aceeaşi axă a legăturilor lui Băsescu cu Securitatea –, cert este un lucru: procesul îl vătăma, în sine, mai mult decît o făcuse afirmaţia lui Ciuvică de la începutul anului 2004. De atunci încoace, Traian Băsescu nu a mai putut relua niciodată ceea ce spusese în prima declaraţie făcută în instanţă, sub jurămînt, la data de 17 martie 2004: „Nu am avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate“.

„Aţi colaborat cu Securitatea?“ „Categoric, da!“

Subiectul colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea i-a provocat acestuia replici care reaminteau, prin ritmul apariţiilor publice, de reacţiile pe care le-a avut atunci cînd fusese incriminat pentru distrugerea flotei comerciale a României. Era însă mult mai nuanţat decît în trecut, ferindu-se de afirmaţii categorice, precum cea făcută în martie 2004 în faţa instanţei, şi făcînd apel la distincţiile operate de Legea 187/1999 privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Sintagma, care i-a folosit (ca multora) de minune în demersurile publice menite să-l apere de umbrele trecutului, a fost introdusă în Lege, pe parcursul dezbaterilor parlamentare care i-au precedat adoptarea, de fostul senator jurist Corneliu Turianu. La vremea respectivă, faptul a atras reacţia iniţiatorului proiectului, Constantin Ticu Dumitrescu, care în final a renunţat la paternitatea asupra Legii. După alegerile din 2004, cînd componenţa conducerii CNSAS s-a schimbat, Corneliu Turianu a fost recompensat, cu susţinerea lui Traian Băsescu, cu un loc în Colegiul Consiliului, ca reprezentant al Partidului Democrat, care a depus eforturi de a-l propulsa chiar în obţinerea preşedinţiei acestuia, prin sacrificarea inutilă a unui valoros membru al Colegiului (silit de „disciplina de partid“ să voteze împotriva conştiinţei sale, Dan Lazea, celălalt membru al Colegiului susţinut de Partidul Democrat, a ales calea demisiei de onoare). Numai reacţia publică vehementă (inclusiv a angajaţilor CNSAS) l-a făcut pe preşedintele Băsescu, pentru prima oară huiduit public, să revină asupra acestor demersuri.

Dar, să revenim la „războiul declaraţiilor“ cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, care avea ca fundal procesul de calomnie pe care Băsescu i-l intentase lui Ciuvică la începutul anului 2004. Traian Băsescu devenise ceva mai prudent. Într-un interviu din 8 octombrie 2004, întrebat dacă a avut legături cu Securitatea, el spunea: „Categoric, da. Cine ar spune că s-a pregătit într-un institut militar de marină, pentru a ieşi în străinătate, şi spune că n-a văzut Serviciul de Contrainformaţii este mincinos (...). Eu am făcut serviciu într-un domeniu în care legăturile cu Securitatea erau pur şi simplu de serviciu“. Întrebat, în acelaşi interviu, de cînd au început legăturile sale cu Securitatea şi în ce constau rapoartele pe care le scria, Traian Băsescu a răspuns: „Din momentul în care mi-am făcut primul dosar pentru avizul de navigaţie, în Institutul de Marină. Cînd urma să plecăm în practica de anul II, ne-a trebuit un aviz de navigaţie. În acel moment, m-am prezentat în faţa organului de Contrainformaţii şi mi-am completat formularul, plus discuţiile, care mergeau pînă la a se interesa de relaţiile de familie“. În final, întrebat dacă regretă relaţia pe care a avut-o cu Securitatea, Traian Băsescu a declarat: „Nu. Pentru că făcea parte din meseria mea. Nu aveam cum să navighez, în raport cu legile Statului din acea vreme, iar astăzi să vin să spun: eu, dragi români, n-am văzut ofiţer de Securitate. Ar fi o mare minciună“. Era tocmai ce spusese, în urmă cu 6 luni, în faţa instanţei de judecată. Băsescu a fost pus în dificultate pe acest subiect şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. De pildă, cu prilejul dezbaterii electorale dintre candidaţii la Preşedinţia României, găzduită de cotidianul Adevărul în 18 noiembrie 2004, Petre Roman a amintit ce declarase Traian Băsescu, în contextul în care „colegului nostru, Adrian Vilău, i s-a găsit angajamentul la Securitate“. Atunci, Traian Băsescu ar fi spus: „Şi eu a trebuit, cînd am absolvit Şcoala de Ofiţeri, să semnez un asemenea angajament, pentru că altfel nu aş fi putut să fac carieră“. Fiindcă, de faţă fiind, Traian Băsescu a negat că ar fi spus aşa ceva, Cristian Tudor Popescu, moderatorul dezbaterii, l-a întrebat pe Petre Roman dacă poate să numească vreun martor al acelei discuţii. Răspunsul lui Petre Roman a fost categoric: „Sigur. Era de faţă toată conducerea partidului, şi Duvăz, şi Severin, şi Babiuc, şi oricine vreţi dumneavoastră“. Controversele pe acest subiect au continuat pe parcursul întregului an care a urmat succesului în alegeri al lui Traian Băsescu, devenit preşedinte al României. Faptul că instanţa de judecată l-a incriminat pe Mugur Ciuvică, în 14 februarie 2005, pentru calomnie la adresa noului preşedinte al ţării i-a servit prea puţin. În 13 decembrie 2005, Traian Băsescu avea din nou de furcă din cauza colaborării cu Securitatea, pentru că nu apăruseră nici un fel de documente lămuritoare privind natura acesteia. Războiul se purta, în continuare, pe tărîmul declaraţiilor, dar, la data de mai sus, fostul preşedinte Emil Constantinescu a cerut CNSAS redeschiderea cercetărilor privitoare la relaţia lui Traian Băsescu cu fosta Securitate. Audiat în acea zi de către Colegiu, „a ţinut un speech impecabil“, după cum s-a exprimat acelaşi Mircea Dinescu, care a adăugat: „Vom cîntări nişte lucruri pe care, de exemplu, acum un an nu le înţelegeam prea bine“. El a observat şi că i se pare „ciudată“ o coincidenţă: „La exact ora cînd domnul Emil Constantinescu era audiat la noi, s-a programat tăierea panglicii la arhivele de la marginea Bucureştiului“. Într-adevăr, oferindu-i un neaşteptat gir controversatului Gheorghe Onişoru, preşedintele de atunci al Colegiului, preşedintele Traian Băsescu a participat la inaugurarea noului sediu al arhivelor CNSAS de la Popeşti-Leordeni. (Va urma)

MARIUS OPREA

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2081 - 04.02.2011