TRĂIM ÎNTR-O LUME ÎN CARE PORUMBEII DUC POŞTA, ALBINELE CAUTĂ MINE ANTIPERSONAL ŞI MUŞTELE MERG PE PLANETA MARTE (III)
Dispozitivul decide asupra rezultatului unei valori analogice memorate şi al unei intrări într-un proces asemănător cu funcţionarea unei sinapse a creierului. Prin combinarea mai multor astfel de dispozitive într-o reţea se poate ajunge la un prag de dezvoltare a unor sisteme de învăţare, pe bază de siliciu, dense şi de mică putere. Comportamentul unei sinapse neuronale este complex, de aceea cercetătorii admit că dispozitivul lor cu un singur tranzistor nu poate modela acest comportament. Biomimetica combină activitatea din multe discipline diferite. Biologii studiază structura insectelor mici pentru a determina cum li se mişcă aripile în timpul zborului şi cum se deplasează în toate părţile, în timp ce inginerii electronişti dezvoltă senzori şi elemente de acţionare minuscule, surse de alimentare şi celule solare mici, precum şi sisteme de comandă a motoarelor. Scopul iniţial este de a folosi tehnologii existente în comerţ şi de a integra tehnologii noi, pe măsură ce devin disponibile pe durata proiectului de cercetare. Una din soluţii se axează pe dezvoltarea elementelor de acţionare care să poată mişca picioarele şi aripile de mărimea celor existente la insecte. Ron Fearing, profesor (asociat) la Universitatea Berkeley din California, conduce una din echipele de proiectare biomimetică menite să construiască o insectă zburătoare micromecanică. „Am înregistrat unele progrese în ceea ce priveşte elementele de acţionare care utilizează activatoare piezoelectrice cu un singur cristal. Este o concepţie pe care şi alte echipe o urmează cu oarecare succes“. Fearing îşi bazează proiectul pe musca de carne, o muscă relativ mare, care oferă unele sugestii despre modul în care ar putea acţiona o muscă robotizată. „Noi studiem structura corpurilor insectelor, dar nu le putem copia; ele sînt prea complexe. Am simplificat proiectul, pentru a fi realizabil“, afirmă Fearing. Pînă în prezent, echipa lui Fearing a construit un model mare de aripi şi lucrează la dezvoltarea MEMS şi a activatoarelor care vor acţiona aripile. Sursa de alimentare va fi o celulă solară mică, suficient de uşoară pentru a realiza zborul cu motor. Aripile, construite din siliciu policristalin, vor avea aproximativ 2 centimetri de la un vîrf al aripii la celălalt. Echipa lui Fearing utilizează metode de calcul bazate pe elemente finite, combinate cu modele simplificate ale fluidelor, pentru a conduce proiectarea formei aripilor şi dispunerea elementelor de acţionare. Pentru a asigura verificarea experimentală a efectelor aerodinamice ale formei şi mişcării aripilor, se folosesc modele-machetă care utilizează acţionarea convenţională, precum cea de la bobinele difuzoarelor (în care un cîmp electric alternativ, ce parcurge bobina dispusă într-un cîmp magnetic permanent, produce deplasarea acesteia). Deoarece calculele aerodinamice sînt foarte complexe, echipa lui Fearing studiază şi drosofilele (muştele beţive) în zbor, „priponite“, pentru a acumula cunoştinţe legate de mecanismele utilizate de insecte. În ceea ce priveşte zborul cu motor, Fearing apreciază că, dacă sistemul de zbor robotizat poate genera 100 uW, această putere ar trebui să fie suficientă pentru a permite sistemului să zboare. Pentru controlul comportării şi stabilităţii, se vor utiliza un giroscop minuscul şi un sistem de sesizare optic rudimentar. Alte echipe utilizează, ca modele pentru roboţii lor zburători, păsări şi mamifere. Cercetători de la Universitatea Stanford, de exemplu, lucrează la un liliac robotizat zburător, în timp ce alţii studiază păsări colibri şi libelule. „Ne despart încă vreo cîţiva ani de un robot zburător care să funcţioneze“, notează Fearing. „Dar vom ajunge acolo şi, acolo, vor fi multe aplicaţii. Problema-cheie este să putem realiza aceşti roboţi foarte ieftin, să zicem cu 10 $ fiecare, ceea ce înseamnă că i-am putea folosi în număr mare şi am putea colecta informaţii de pe zone întinse“.
Pentagonului i-ar plăcea să deţină roboţi foarte mici, precum muştele, pentru culegerea informaţiilor de pe cîmpul de luptă. Chiar dacă inamicul foloseşte contramăsuri speciale de lovire a „muştelor“, posibilitatea de a lansa roiuri de astfel de dispozitive se va dovedi, în continuare, eficientă. Fearing preconizează utilizări şi în agricultură. Muştele robotizate ar putea culege informaţii referitoare la condiţiile de sol, dăunători şi alţi factori. De asemenea, ele ar putea fi utilizate pentru a monitoriza zone împotriva poluării, oferind un sistem de alarmare timpurie şi depistînd sursele de poluare. Există, de asemenea, aplicaţii potenţiale în domeniul explorării spaţiului. Planete precum Marte, care au o atmosferă rarefiată şi o gravitaţie scăzută, vor asigura muştelor robotizate o înălţare suficientă pentru a fi în măsură să exploreze zone întinse, fără riscuri umane, reducîndu-se totodată sarcinile utile din staţiile de explorare.
Şi n-am pomenit încă nimic de... nanorobotica genetică! (Sfîrşit)
==============================
Dictatori de temut şi meseriile lor, dinainte să ajungă celebri! (IV)
Fidel Castro - avocat
Liderul politic al Cubei, Fidel Castro (n. 13 august 1926), a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Havana şi a practicat meseria de avocat între 1950 şi 1952, înainte să încerce prima lui lovitură de Stat, în 1953.
François „Papa Doc” Duvalier - medic
Înainte să se autoproclame preşedinte pe viaţă în Haiti, François „Papa Doc” Duvalier (14 aprilie 1917 - 21 aprilie 1971) a fost medic şi avocat. Duvalier a practicat medicina timp de 10 ani în Port-au-Prince, unde a vindecat numeroşi pacienţi devastaţi de boli tropicale. Din acea perioadă i se trage şi porecla afectuoasă „Papa Doc”. Încă din 1957, cînd a fost ales preşedinte, salvarea de vieţi a încetat să mai fie preocuparea lui, optînd, în schimb, pentru exterminarea tuturor celor care se opuneau regulilor impuse de el. (Sfîrşit)
============================================
Secretul Marii Piramide (I)
Toate popoarele, din cea mai veche Antichitate, au admirat opera lui Keops doar ca pe un colos perfect, care făcea să se creadă că e coborîtă de-a dreptul din cer. Grecii, acei înfocaţi admiratori a tot ce poartă pecetea geniului, au considerat Marea Piramidă ca prima dintre cele 7 minuni ale lumii. Dacă celelalte 6 minunăţii au dispărut fără urmă, marele miracol al Piramidei, templul ştiinţei pure, va înfrunta veacurile, punînd şi generaţiilor viitoare aceleaşi întrebări arzătoare pe care am început să le descifrăm. Herodot scrie clar: Keops a fost înmormîntat într-altă parte. Califul, care a violat piramida ermetic închisă, nu a găsit în ea decît un coşciug gol, simbol al învierii, prezentînd şi unele formule fizice de cea mai mare importanţă, după cum vom arăta pe larg în lucrarea noastră. Capacitatea acestui coşciug gol este de 168.000 degete piramidale cubice, adică exact capacitatea Arcei Alianţei lui Moise şi a fiecăruia dintre bazinele din templul lui Solomon. Vorbind despre această ciudată potrivire, Piazzi-Smith, astronomul englez, zicea: „Singurul răspuns posibil pentru explicarea acestei coincidenţe nu poate fi decît că Dumnezeul lui Israel,care trăieşte veşnic, a inspirat în acest scop şi pe urmaşul lui Sem, arhitectul Marii Piramide, şi pe Moise, profetul Său, şi pe Solomon, alesul şi înţeleptul Său prin excelenţă!” Dacă s-ar face efective semnalizări luminoase către locuitorii altor planete, limbajul convenţional în stare să le atragă atenţia nu ar fi altul decît figurile geometrice. Cînd triunghiurile laterale ale Piramidei erau intacte, luciul lor reflecta soarele ca nişte oglinzi gigantice. Sub cerul totdeauna fără nori al Egiptului, opera lui Keops părea coborîrea pe pămînt a zeului solar. Probabil că spiritele mult înălţate îşi transmit ideile prin forme şi numere, schema gîndirii însăşi degajată de spaţiu-timp aşa cum îl percepem noi. Există aşadar în mijlocul babiloniei pămînteşti o întrupare a nobilei limbi cereşti! Ca şi un civilizat care, rătăcind printre sălbatici, dă de vestigiile vreunui înaintaş al său, aşa se bucură de Marea Piramidă cei care aud prin ea, ca şi prin Biblie, „glasul Păstorului”, distins dintre zecile de mii de jargoane filozofic-religioase. Inginerii lui Napoleon au observat că meridianul Piramidei lui Keops împarte exact în două delta Nilului. Acesta e meridianul ideal, căci trece prin cel mai mult uscat, divizîndu-l în două părţi egale. Se poate face o experienţă, decupînd planisfera (uscatul) pe un carton. Tăind-o prin meridianul Piramidei, ea cîntăreşte la fel şi de o parte, şi de cealaltă. Diagonalele prelungite ale Marii Piramide trec prin inima tuturor continentelor, ca nişte solii ale centrului bazei ce cuprinde taina lui Osiris. Acest zeu, exceptînd miturile vulgare despre el, e un inexplicabil simbol al Mîntuitorului lumii întregi. Despre el tratează cea mai veche carte a Istoriei, „Cartea morţilor”, al cărui titlu în limba egipteană este „Exodul spre lumină”, ea fiind o călăuză religioasă filozofico-astronomică în invizibil. Unii pretind că după textul ei s-a conceput structura Marii Piramide. Este adevărat că alegoria solar-osirică joacă un rol considerabil în sistematizarea pe cale arhitectonică a principalelor date cosmografice. Nu te poţi abţine să nu faci şi juste comparaţii între planul epocilor, aşa cum e redactat în Biblie, şi între uimitor de potrivitele relatări ale Piramidei. Bănuiesc că aceste afirmaţii par riscante cititorilor care n-au fost conduşi, pas cu pas, în procesiunea sacro-ştiinţifică a iniţierii celei mai de neaşteptat. De aceea, să revenim la abecedarul piramidic, singurul cunoscut mai bine, chiar şi în străinătate. Vîrful Piramidei este aşezat precis pe latitudinea 30°, ţinînd seama de refracţia atmosferică. Coordonata aceasta (a treia parte din distanţa de la polul Nord la Ecuator) o pot socoti ca ecuator al terenurilor locuibile, căci de la colţurile continentelor sudice pînă la Polul Sud nu e decît apă, pe aceeaşi întindere de 30°. Francezii au descoperit multe potriviri dintre măsurile Marii Piramide şi datele geodezice.
Cvadrantul Deltei Nilului
Marea Piramidă se află în centrul geometric şi în acelaşi timp la extremitatea sudică a cvadrantului. „Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului, şi la hotar va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului” (Isaia 19:19-20a). Perimetrul bazei este a 120-a parte dintr-un grad al Ecuatorului. După calculele mele, latura răsăriteană (baza nu e un pătrat riguros, din motive astronomice) înmulţită cu 480 (4/3 din gradele cercului) dă lungimea unui grad de meridian, măsurat la latitudinea medie de 45°, al cărui minut este mila marină de 1.852 m. (Va urma)
============================================
Cuvintele - mesageri ai Istoriei (XI)
Pantalon(i)
A fost înregistrat pentru prima dată la 1825, la Dinicu Golescu, în Însemnare a călătoriei mele. La origine este numele unui sfînt, San Pantaleone (Pantaleone), din Secolul IV (martirizat în anul 303), ajuns simbolul Veneţiei. A devenit nume de botez frecvent la veneţieni şi, de aceea, era folosit de ceilalţi italieni ca poreclă pentru veneţieni. A fost dat ulterior unui personaj veneţian din comedia bufă italiană (commedia dell’arte), un bătrîn îndrăgostit, desfrînat, foarte zgîrcit, care purta pantaloni strîmţi. De aici vine fr. pantalon, care apare cu sensul actual la 1650. La început desemna ciorapii-pantalon asemănători cu cei purtaţi de Pantaleone, care erau la modă în timpul domniei Regelui Charles II. Franceza şi celelalte limbi europene au şi alte cuvinte care la origine au fost personaje din comedia italiană: arlechin şi paiaţă. Primul purta mască şi un costum mulat, pestriţ, foarte viu colorat, al doilea - îmbrăcat în haine făcute din pînză de saltea (it. pagliaccio - „paie proaste“). Cuvîntul românesc provine din fr. pantalon (după unele păreri şi din ngr. pantaloni). Este interesant şi derivatul pantalonadă - „comedie burlescă în care apare personajul Pantaleone“, dar şi „dans burlesc“; a fost împrumutat din fr. pantalonnade, unde apare încă din 1597, cu sensul „mascaradă“. La noi apare la I.L. Caragiale: „Nimic nu l-a clintit din loc. Nici pantalonadele bufonilor şi arlechinilor, nici fluierăturile păcătoşilor“, fiind considerat de Dicţionarul Academiei un franţuzism.
Acad. MARIUS SALA
===========================================
Fenomene stranii
AMINTIREA VIEŢILOR ANTERIOARE (I)
Mai multe sfinte personaje din Nozaire au depus mărturie despre realitatea existenţelor succesive, Şcevk Hemyr afirmînd că păstrase memoria unora dintre stadiile anterioare trăite de el. Printre altele, el îşi aducea aminte că a fost fabricant de rogojini (cf. A. de Gobineau, Trei ani în Asia, între 1855-1858).
Marele Lama era un băieţandru de nici 8 ani, care i-a adresat cuvîntul doctorului Hendsold în limba sa maternă, germana, deşi doctorul era considerat un hindus de primă mînă. La una din întrebările puse de călător despre pluralitatea existenţelor, copilul a răspuns: „Sînteţi tentat să vă îndoiţi de adevărul etern al reîncarnării. Totuşi, este ceva mai evident decît una ca asta? Vă închipuiţi că neputinţa pe care o aveţi în a vă reaminti stadiile anterioare ale existenţei este o dovadă a imposibilităţii lor? Dar vă aduceţi aminte cumva de primii 2 ani din viaţa actuală? Şi, totuşi, aţi cunoscut o altă existenţă înaintea vieţii embrionare. Se află înăuntrul fiecăruia o cunoaştere intensivă, o conştiinţă a faptului că aţi existat dintotdeauna şi nu vă puteţi imagina o clipă că nu aţi fi putut exista sau un moment cînd nu veţi mai exista. Ceea ce numiţi moarte este o tranziţie, o trecere a fiinţei noastre de la un stadiu la altul şi astfel nu apare decît simpla conştiinţă că existaţi. Anumiţi oameni sînt striviţi de gîndul acesta, deoarece se agaţă cu ardoare de iluzia că vor întîlni, într-o zi, pe un alt tărîm mai bun, pe cei care le-au fost dragi. Dar tocmai această uitare a vieţilor trecute este o binefacere. Ce s-ar fi întîmplat dacă am fi fost împovăraţi cu amintirea vieţilor anterioare, a iluziilor, a speranţelor zadarnice, a nebuniilor, a crimelor? Oare cel mai de preţ panaceu al vechilor greci nu era fluviul Lethe, care ştergea amintirea trecutului?“ (extras din relatarea doctorului Heinrich Hendsold în urma vizitei la Marele Lama din Lhassa).
Birmanezii sînt de părere că mulţi copii îşi aduc aminte de vieţile lor anterioare. Pe măsură ce cresc, amintirile li se şterg iar ei uită, dar, cîtă vreme sînt mici, au memoria lucrurilor trecute foarte limpede. Am văzut eu însumi mulţi copii dintre aceştia. În urmă cu ceva vreme, s-au născut doi copii, un băiat şi o fată, într-un sat pe nume Okşitgon. Au venit pe lume în aceeaşi zi, în case învecinate, au crescut împreună, s-au jucat împreună şi au devenit iubiţi. S-au căsătorit şi au întemeiat o familie, cultivînd terenurile aride din jurul satului, pentru a putea trăi. Erau cunoscuţi pentru ataşamentul profund pe care-1 aveau unul pentru altul şi şi-au sfîrşit zilele aşa cum au trăit - împreună. Moartea i-a luat în aceeaşi zi, aşa că au fost îngropaţi împreună în afara satului, apoi lumea i-a uitat, căci timpul le şterge pe toate. Era chiar în anul după căderea lui Mandalay, iar Birrnania toată se răsculase. Ţara era plină de oameni înarmaţi, drumurile erau periculoase, iar nopţile se aprindeau de flăcările care cuprindeau cătunele. Triste vremuri pentru lumea paşnică! Mulţi oameni, părăsindu-şi locuinţele, se refugiau în locuri mai populate şi mai apropiate de centrele administrative. Okşitgon se afla în mijlocul unuia dintre districtele cel mai greu încercate de lupte, iar mare parte dintre locuitori au fugit, printre ei şi un bărbat pe nume Maung-Kan, împreună cu tînăra lui soţie. Cei doi s-au stabilit la Kabu. Nevasta lui Maung-Kan i-a dăruit doi fii gemeni, născuţi la Okşitgon cu puţin timp înainte de fuga cuplului. Unul se numea Maung-Gyi, adică Fratele-Băiat-Mare, iar celălalt, Maung-Nge, adică Fratele-Băiat-Mic. Copiii au crescut la Kabu şi au început să articuleze cuvintele. Părinţii au remarcat uluiţi că ei îşi spuneau unul altuia, cînd se jucau, nu Maung-Gyi şi Maung-Nge, ci Maung-San-Nyein şi Ma-Gyroin. Acest din urmă nume era de femeie, iar Maung-Kan şi soţia sa şi-au adus aminte că aceste două nume erau ale cuplului care a murit în Okşitgon pe vremea cînd li s-au născut cei doi fii gemeni. S-au gîndit atunci că sufletele celor doi răposaţi au intrat în corpul copiilor şi au pornit înspre Okşitgon ca să verifice. Gemenii au recunoscut totul în sat: drumurile, casele şi oamenii, pînă şi hainele cu care s-au îmbrăcat în viaţa anterioară. Nu mai era nici o îndoială. Unul dintre copii şi-a adus aminte că a împrumutat o dată 2 rupii de la o femeie pe nume Ma-Thet, fără ca soţul să fi ştiut, pe cînd era Ma-Gyroin, şi că această datorie nu fusese plătită. (Va urma)
ALBERT de ROCHAS
Ziarul TRICOLORUL, nr 2081 - 04.02.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu