DE CE ÎL REGRETĂ ROMÂNII PE NICOLAE CEAUŞESCU ?

Lucrurile sînt simple. Înainte de decembrie 1989, fiecare român avea o casă şi un loc de muncă. Se ştie că puţinii pierde-vară care existau la acea vreme erau legitimaţi de Miliţie şi trimişi în producţie. Astăzi, românii ar dori să munceas...că şi nu au unde. Oamenii nu erau datori la bănci, pentru că fiecare cîştiga suficient ca să nu ducă grija zilei de mîine. România exporta produse alimentare, iar asta a prilejuit una dintre cele mai aspre critici la adresa regimului trecut. Nimeni nu murea, însă, de foame. Acum importăm alimente, la preţuri exorbitante, iar ţara a ajuns în pragul foametei. Foarte interesant este faptul că în timp ce în Orientul Mijlociu popoarele îşi alungă dictatorii, la noi populaţia regretă sincer timpurile în care ţara era condusă de un om pe capul căruia au fost puse toate relele acestei lumi. Fără să trecem cu vederea erorile acelei perioade, trebuie să recunoaştem că dialogul internaţional al Bucureştilor din acea vreme este greu de egalat. Cei ce spun că Nicolae Ceauşescu a fost izolat pe plan mondial spre sfîrşitul anilor '70 ignoră deliberat faptul că la acea vreme s-a produs cea mai mare trădare din Istoria ţării şi a întregului lagăr socialist din partea unui şef al Securităţii. După fuga lui Ioan Mihai Pacepa, Ceauşescu însuşi declara că daunele provocate României prin defectarea acestuia au fost mult mai mari decît pagubele pe care le-a lăsat în urmă cutremurul catastrofal din martie 1977. 

 

Pacepa a spus tot ce ştia, iar izolarea şefului statului român a fost posibilă doar în aceste condiţii. S-a schimbat şi perspectiva din care este privit acest personaj, văzut pînă mai de curînd ca un erou al luptei împotriva "comunismului". El n-a fost decît un trădător, paraşutat în România în condiţii mai mult decît ciudate. Fostul prim-ministru Ilie Verdeţ, un om vertical şi curajos, mărturisea că îi putea spune totul lui Nicolae Ceauşescu, mai puţin în ceea ce-l priveşte pe Pacepa. Acesta pătrunsese atît de adînc în intimitatea familiei prezidenţiale, încît cel puţin pe Elena Ceauşescu o făcuse dependentă de el. Era chimist şi, de pe platforma acestei profesii, îi aranjase soţiei preşedintelui toate onorurile de care s-a bucurat aceasta în străinătate, ca să nu mai vorbim de faptul că pînă şi hainele pe care şi le-ar fi dorit îi erau aduse de către puternica reţea pe care a condus-o Pacepa şi pe care avea s-o distrugă într-o secundă (70% dintre ofiţerii din DIE, ca şi mulţi ambasadori au fost chemaţi acasă). Lucrurile rămîn neclare şi în ceea ce priveşte legăturile economice în care era implicat Pacepa, el fiind trimis în Germania tocmai pentru clarificarea unui contract cu marea companie aeronautică Fokker. Se pare că Nicolae Ceauşescu însuşi îl "mirosise", astfel încît una dintre variantele fugii lui Pacepa ar fi fost aceea că a vrut să-şi scape pielea. Se ştie cu certitudine că, după plecarea lui, între Elena şi Nicolae Ceauşescu a avut loc o discuţie atît de aprinsă, cum niciodată nu se mai întîmplase în căsnicia celor doi. Pacepa a făcut victime şi printre prietenii săi. Traducătorul lui Ceauşescu de engleză şi rusă, înalt demnitar după evenimentele din decembrie 1989, fiu de kominternist, care fusese primul prefect comunist al Craiovei, putea fi văzut atunci trecînd printre oameni cu capul plecat, nu numai lipsit de eleganţa de altădată, dar afişînd o ţinută mai mult decît neglijentă. Într-un film despre Pacepa, difuzat sîmbătă seară pe un post de Televiziune, realizatorul spune că, în drum spre Germania, acesta ar fi fost întîmpinat la Viena de ambasadorul Dumitru Aninoaie (în realitate, omul se numeşte Aninoiu, trăieşte în Bucureşti şi nu cred că n-ar fi fost dispus să vorbească despre acel moment, aşa cum o pot face mulţi alţii ca el, aflaţi în acea vreme în conducerea ţării). 

 

Pe acelaşi post de Televiziune, o tînără, despre care nu poţi şti dacă a învăţat ceva meserie sau numai tupeul o scoate în faţă, o punea la punct pe avocata Paula Iacob, femeie admirabilă şi corectă, în legătură cu timpurile lui Ceauşescu. De mirare că şi fiul unui colaborator apropiat al acestuia părea cuprins de amnezie, vorbind de parcă nu s-ar fi bucurat din plin de acel sistem. Dar, cum spunea acesta la proces, trădările vin întotdeauna de lîngă tine, aşa cum s-a întîmplat şi în decembrie 1989 cu acel enigmatic Marcel, despre care vorbea Elena Ceauşescu. Cert este că, astăzi, românii, împovăraţi de nevoi şi de neputinţă, îi duc dorul lui Nicolae Ceauşescu şi ar vrea ca singurul lui fiu rămas în viaţă să intre în politică. Presa americană a scris despre aceasta, publicînd chiar un interviu cu Valentin Ceauşescu. Foarte ciudat este faptul că Puterea de la Bucureşti nu înţelege semnalele de alarmă care apar din ce în ce mai des în Occident în legătură cu situaţia socială din România. În Egipt şi în celelalte ţări arabe, foamea şi opresiunea i-au scos pe oameni în stradă. Am avut ocazia să stau foarte aproape de Hosni Mubarak şi de familia acestuia, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o în România, la începutul anilor '80. Militar auster, care îţi trezea teama numai privindu-l. Era întruchiparea puterii absolute. Se ştie că el a urmat lui Anwar El Sadat, fostul laureat al Premiului Nobel pentru Pace împreună cu premierul israelian Menahem Begin, în urma unei înţelegeri istorice, care a fost posibilă prin contribuţia hotărîtoare a lui Nicolae Ceauşescu. Primirea pe care preşedintele american Jimmy Carter i-a făcut-o, în aprilie 1978, şefului statului român a fost una de care puţini oaspeţi ai Statelor Unite s-au bucurat vreodată. Este anul în care Pacepa avea să dărîme toată construcţia internaţională a lui Nicolae Ceauşescu. Începînd cu anul 1968, cînd s-a opus intervenţiei trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, şi pînă în 1978, Nicolae Ceauşescu a fost unul dintre actorii politici principali ai Planetei. Acesta este adevărul, departe de ceea ce spun cîrtitorii de profesie. În timp ce Pacepa era un tip arogant, care îşi părăsise soţia, de care nu s-a interesat nici măcar după ce a ajuns în SUA, Ceauşescu a fost un familist convins, un patriot adevărat, iar faptul că a plecat pe ultimul drum alături de soţia sa i-a uşurat, probabil, osînda nemeritată. Fiica lui Pacepa, Dana Pacepa-Dămăceanu, adusă la Agerpres printr-un subordonat al tatălui, avea să fie expediată în America în plină vîltoare a evenimentelor sîngeroase de acum mai bine de două decenii. Important este că românii îşi amintesc acum mai ales de lucrurile bune pe care le-au trăit pe vremea lui Ceauşescu, cînd, în pofida cozilor de pe la Alimentare, nimeni n-a murit, totuşi, de foame.

Un eternizat pe la Banca Naţională spunea că revolta din Egipt ar crea mari dificultăţi legate de creşterea preţului la petrol. Dar cu intervenţia americană în Irak cum a fost? Asta pe de o parte. Pe de altă parte, faptul că Mohamed El Baradei, personajul care a pus paie pe foc împotriva lui Saddam Hussein pe vremea cînd era director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, aşteaptă acum după colţ, pentru a-i lua locul lui Mubarak, iarăşi nu pare în regulă. Arabii aflaţi în stradă se pare că vor cu totul altceva...

http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=11252&format=html