"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 25 noiembrie 2011

Aseara pe Antena 3 in emisiunea "Subiectiv" !

Emisiunea poate fi revazuta aici:

http://inregistrari.antena3.ro/view-24_Nov-2011-Subiectiv_cu_Razvan_Dumitrescu_-27.html

La aniversare… CORNELIU VADIM TUDOR Poetul fibrei noastre naţionale




Coincidenţă sau nu, ştim, însă, că, în luna noiembrie, revista noastră de literatură, informare şi divertisment, „Amurg sentimental“ anul XVII, a ajuns la numărul 200, iar europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor îşi aniversează ziua de naştere - prilej de a-i ura să fie sănătos şi să rămînă acelaşi mare patriot, fiu al acestor plaiuri, şi să-i urmeze şi alţii exemplul.
Trebuie spus că dl. Corneliu Vadim Tudor nu e doar om politic, ci este cunoscut, în primul rînd, ca poet care, cu pana sa laborioasă, a dat luminii tiparului mai multe volume de poezii, dintre care amintim: „Poezii“ (Editura Eminescu, 1977), „Epistole vieneze“ (Editura Eminescu, 1979), „Poeme de dragoste, ură şi speranţă“ (Editura Eminescu, 1981), „Saturnalii“ (Editura Albatros, 1983), „Recviem pentru mama“ (volum inedit) etc. Înainte de a fi ceea ce este, pamfletarul nr. 1 al zilelor noastre este scriitor, gazetar, sociolog, dar şi poet, cum am spus. Şi nu orice fel de poet, deoarece: „În munţi se-aşază vîlvele de pază/ pe băi de aur, îngerul cel bun/ din visele copiilor alungă/ aspide, vasiliscuri, căpcăuni/ iar cînd, tîrziu, văzduhul şi pămîntul/ au fost închis spre somn toţi ochii lor/ poetul, lacom, bea din seva zilei/ cîntînd acest pămînt nepieritor“ („Feerie de vară”, din vol. „Poezii”, 1977). Citind numai aceste versuri, din care se revarsă un orizont de frumuseţi, nu ai cum să nu iei seamă la cuvintele folosite de domnia-sa - adevărate bijuterii ce aparţin zestrei limbii noastre. Ca să fii cît mai aproape de această lirică jovială, cantabilă, se impune o anumită rigurozitate, să faci drum întors prin toată opera sa. Atunci îţi poţi da seama că, pe cît de uşor pare că scrie Corneliu Vadim Tudor şi pe cît de vulcanic e în realitate, pe atît de blajin se dezvăluie în vibrarea corzilor muzicale ale versurilor sale, dospite în covată lirică. O lirică a măiestriei artistice - cînd vine vorba de dragostea de ţară -, dar şi a autocenzurii privind personalitatea sa poetică. Iată pentru ce Corneliu Vadim Tudor trebuie iubit şi adus în casa sufletului ca un menestrel de mare valoare. Ca un menestrel care face din slovă eşarfe de lumină, întru drumul acestor grădini ale neamului său, cu fioruri paradisiace. Poezia „Pasăre în lan de grîu“, din vol. „Elegii pentru vietăţi“, 1988, pe  care o redăm în continuare, confirmă nu vorbele unor truditori ai condeiului, ci nemurirea poetului, prin gravitatea liricii sale şi aplecare spre tot ce-i glie străbună: „Ca tine sînt de singur şi pustiu/ mă mistuie o floare carnivoră/ ce-am fost cîndva şi ce puteam să fiu/ îşi sună vara cea din urmă oră// Adorm în pacea lanului de grîu/ sînt plin de răni şi hăituit ca tine/ vin îngeri mari cu secera la brîu/ şi-n urma lor vor încolţi ruine// Tu, pasăre cu trupul de zăpezi/ cu puii sfîrtecaţi de discul Lunii/ sortit îţi este ţie să mă vezi/ cum mă încredinţez deşertăciunii// În poezie mă îngrop de viu/ destinul meu se varsă vast în stele/ ca tine sînt de singur şi pustiu/ tu, pasăre a tinereţii mele“.
Analizînd fie şi numai această poezie, plină de candoare sentimentală, nu ai cum să nu fii de partea poetului şi să nu împărtăşeşti din expozeurile sale literare. Deoarece Corneliu Vadim Tudor nu este numai cel pe care îl vedem la televizor, apărîndu-se la provocări, de multe ori căpătînd, ce-i drept, acuze pentru anumite fapte ale sale, dar vrem să subliniem, în acelaşi timp, şi rapiditatea domniei-sale de a da replici. Considerăm că, într-o presă liberă, lucrurile nu pot sta altfel. Este bine ca românii să ia exemplul unor emisiuni ale posturilor de televiziune străine, unde începînd de la oamenii simpli şi pînă la demnitari, ori chiar şefi de state, nu se manifestă toată lumea după anumite registre stricte de conduită.
Iată pentru ce am luat decizia să scriem despre Corneliu Vădim Tudor tocmai acum, în această lună de toamnă cu frunze aurii şi vin stat din fiert – pentru a arăta cititorilor că acest Tribun al ţării noastre este o forţă intelectuală cu care e greu să ţii pasul. De aici valurile de ură, din partea multor contemporani, intelectuali ori nu, oameni de presă sau televiziune, care nu contenesc a se revărsa asupra sa. Pentru că este mîndru în sufletul său cînd vine vorba de Tricolorul României, de Imnul acesteia, şi cunoaşte prea bine greutăţile Poporului Român. Popor umilit şi înjosit de propriii lui diriguitori, ca să le fie bine numai lor. lată pentru ce Corneliu Vadim Tudor se frămîntă şi se zbuciumă - pentru ca românii care mai gîndesc cu propriile lor minţi să nu-şi mai dea votul celor înnebuniţi după putere, în schimbul unor daruri de o zi, aşa cum au mai făcut-o. Astfel, se fac şi ei vinovaţi de sărăcia de acum. În asemenea situaţie, cum, oare, Corneliu Vadim Tudor să nu se revolte? Şi nu pentru sine, ci pentru dorinţa noastră de-a nu mai fi minţiţi în fel şi chip. Numai că adversarii care îi sar la beregată se limitează la a prezenta o anumită faţă a personalităţii acestui poet vulcanic, fără să ia în seamă creaţia sa lirică bogată privind dragostea pentru Patrie, pentru voievozii neamului nostru, pentru părinţii săi şi lumea sărmanelor necuvîntătoare.
Poezia pe care o redăm este relevantă gîndirii poetului, care nu poate trăi o zi fără să clocotească de uriaşul său patriotism, izvorît din tot ce se petrece în jur. El este fiul acestei ţări în aceeaşi măsură ca şi Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Avram lancu. Nu am rostit numele acestor mari eroi întîmplător, ci pentru că poetul le-a închinat însufleţite pagini, pline de respect, încercînd să trezească astfel sentimentul naţional al românilor, prin cunoaşterea Istoriei ţării lor. Poezia „Rugăciunea lui Avram Iancu“, din vol. „Saturnalii“ (1983), spune totul despre patriotismul înnăscut al lui Corneliu Vadim Tudor. O publicăm integral, pentru a arăta cititorilor că acest contemporan al nostru este o emblemă a liricii actuale, plin de vervă şi tenacitate scriitoricească de cînd se ştie: „E rînduită prost această stînă/ zadarnic are jgheaburi şi păşuni/ cînd turmele tot înspre rîpi se mînă/ iar din ciobani numai cîţiva sînt buni/ E prea în calea lupilor, sărmana/ sînt lotri mulţi, tainu-i tot mai mic/ şi nu mai crede nimeni în nirvana/ din vechiul rai n-a mai rămas nimic// S-au îngrăşat berbecii şi măgarii/ păianjenii ruinei curg şuvoi/ pereţii de stejar trosnesc de carii/ căpuşile regine-s peste oi// Au ruginit tălăngile în ploaie/ şi laptele-i ca pînza grea de cort/ şi orice miel se leapădă de oaie/ în măierişte zace-un înger mort// Apasă greu blestem pe stîna asta/ osînda Mioriţei a căzut/ s-ar mai putea răscumpăra năpasta/ şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput// Dar s-a făcut tîrziu pe munţii vineţi/ pogoară doliul serii şi e ger/ în strunga verde vreau să mă închideţi/ să-mi iau cuminecarea, şi să sper// Iar tabăra să-mi treacă dinainte/ înveşmîntată-n zeghe şi făclii/ la rătăcirea mea să luaţi aminte/ şi oglindiţi-o dreaptă în copii// Eu mă topesc sub ierburi nestemate/ cu fluiera şi doinele întregi/ şi cine ştie, peste-un secol, poate/ voi răsări în tabla altor legi“.
Corneliu Vadim Tudor nu trebuie prezentat sau analizat în afara poemelor sale, a studiilor de cercetare sociologică şi de Istorie. Lucru care ne face să o contestăm pe doamna Daniela Buruiană, care la o televiziune afirma că lucrarea de doctorat a d-lui Vadim a fost scrisă de dl. Gheorghe Buzatu. Zău că această afirmaţie a fost de un penibil inimaginabil. Parcă dl. prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu nu ar fi avut altceva de făcut decît să-i fi scris lucrarea de doctorat lui Corneliu Vadim Tudor, o lucrare de peste 734 de pagini în format A4. Ne mirăm cum de n-a spus că volumul de „Aforisme“, cu 592 de pagini, format tot A4, i-a scris-o George Sbârcea. Dar, fiecare cu opinia sa şi felul său de manifestare.
Corneliu Vadim Tudor, orice ar spune unii şi alţii, este iubit de oameni şi ascultat. Dovada clară o avem în ratingul imens de la emisiunile TV unde este invitat. Drept mărturie privind esenţa scrierilor lui Corneliu Vadim Tudor, privind prolificitatea lirică, politică şi cetăţenească a sa, cităm din Prefaţa la volumul „Carte românească de învăţătură“ (1992),  scrisă de Edgar Papu: „Acest om avîntat, energic, însufleţit de mari elanuri, poate fi surprins şi în cele mai opuse ipostaze, cînd totul ia pentru el chipul deşertăciunii...“.
În încheiere, să spunem cîte ceva despre omul Corneliu Vadim Tudor. S-a născut la 28 noiembrie 1849, în Bucureşti. Absolvă, în 1971, Facultatea de Filozofie (Universitatea Bucureşti). În perioada 1978-1979, beneficiind de bursa Premiului Herder, la recomandarea deţinătorului acestui premiu, scriitorul Eugen Barbu, studiază la Viena, în calitate de „student extraordinar“. Din 1972 a lucrat fără întrerupere în presa centrală, scriind şi publicînd volume de poezii şi publicistică. Corneliu Vadim Tudor reprezintă pentru noi, prin poezie, fibra fiinţei ţării care l-a născut şi căreia i se dăruieşte cu întreaga viaţă, cu toate riscurile, culminînd cu jertfa de sine.

ION MACHIDON
(Text reprodus din revista „Amurg sentimental“, nr. 11, noiembrie 2011)

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2328 / 25.11.2011

SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU ŞI EXPROPRIEREA ROMÂNILOR DIN ROMÂNIA


Marea majoritate a românilor cunosc proverbul „Ţara arde şi baba se piaptănă!” Nu-l ştiu acest proverb chiar toţi parlamentarii, mai ales cei din PSD, PNL şi PC, adunaţi sub umbrela USL. În anul 2007, pentru prima dată în istoria politicii post-decembriste, preşedintele Băsescu a fost suspendat din funcţie prin votul a 322 de parlamentari, pentru fapte grave, prin care au fost încălcate prevederile Constituţiei. Apoi a fost organizat un Referendum Naţional pentru demiterea preşedintelui Băsescu. În acea perioadă, acesta era tare supărat şi suspendat! I-au sărit, practic, în ajutor PSD şi, mai ales, preşedintele acestuia, Mircea Geoană.
La o adunare publică organizată în Bucureşti de către PSD şi PRM, liderii PSD în frunte cu Mircea Geoană au refuzat, în ultimul moment, să apară pe scenă alături de preşedintele Corneliu Vadim Tudor şi parlamentarii PRM spre a se adresa miilor de români veniţi în Capitală din numeroase judeţe. Tot atunci, pentru a bruia discursul preşedintelui PRM, a zburat la joasă înălţime un elicopter... anonim. Apoi, în timpul campaniei pentru referendumul vizînd demiterea preşedintelui Băsescu a fost evident blatul dintre PSD, PDL şi PNL, inclusiv prin slaba mobilizare a membrilor şi simpatizanţilor acestora pentru participarea la vot. Ca urmare, preşedintele Băsescu nu a fost demis. Alegătorii au memoria scurtă şi în 2009 l-au reales preşedinte.
În ultimii 4 ani, preşedintele Băsescu a sfidat de multe ori prevederile Constituţiei României, dar partidele din Opoziţie nu au reacţionat ferm şi eficient. Acum, în ultima decadă a lunii noiembrie 2011, au aflat partidele din Opoziţie că preşedintele Băsescu a zis la posturile publice de radio şi televiziune că dacă va fi dată o decizie a Curţii Constituţionale prin care să se ajungă la o creştere a pensiilor cu rata inflaţiei şi la revenirea la salariile bugetarilor dinaintea tăierilor făcute de Guvernul Boc V în anul 2010, atunci această decizie nu va putea fi aplicată pentru că nu sînt bani. Pentru această opinie a preşedintelui Băsescu, liderii Opoziţiei, respectiv cei ai PSD, PNL şi PC, au hotărît să înceapă demersurile pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Demersul era şi este necesar! Dar... tentativa Opoziţiei are şanse mari să fie oprită înaintea Referendumului Naţional. De ce? Pentru că în afară de dorinţă, iniţiatorii ar trebui să aibă putinţă şi ceva ştiinţă. Prezentăm cîteva argumente :
1) Se ştie că „pisica cu clopoţei nu prinde şoareci”! Liderii PSD, PNL şi PC au renunţat la surpriza acestui demers pe care l-am mediatizat mult.
2) Abia după mediatizarea intenţiei şi apoi a hotărîrii Opoziţiei vizînd suspendarea preşedintelui Băsescu, se constituie o comisie tripartită care va inventaria faptele grave ale acestuia legate de încălcarea Constituţiei.
3) Tinerii lideri ai PSD, PNL şi PC nu ştiu sau au uitat că au votat în Parlament, în toamna anului 2010, o modificare şi o completare a Legii Curţii Constituţionale, propusă de deputaţii şi senatorii PDL, prin care hotărîrea autorităţii legiuitoare a ţării de suspendare a preşedintelui României poate fi atacată la această Curte, iar decizia ei irevocabilă poate anula Hotărîrea Parlamentului şi astfel nu se mai organizează Referendumul Naţional pentru demiterea preşedintelui Băsescu.
4) Matematic, Opoziţia nu are asigurate cele 234 de voturi minim necesare pentru adoptarea Hotărîrii Parlamentului privind suspendarea preşedintelui Băsescu. La votul secret cu bile, este posibil ca o parte dintre parlamentarii PSD, PNL şi PC, respectiv cei alogeni şi alţii care bănuiesc sau vor afla întîmplător că DNA le pregăteşte nişte dosare penale, să voteze împotriva hotărîrii de suspendare. Parlamentarii PDL, UNPR, UDMR şi deputaţii minorităţilor etnice, mulţi dintre ei speriaţi cu dosare penale, vor vota cu toţii împotriva hotărîrii de suspendare. Nu întîmplător, în perioada 1990-2011, niciun partid politic nu a inventariat şi nu s-a lăudat cu numărul total al alogenilor din rîndurile sale! Mai mult, niciodată partidele politice parlamentare nu au făcut cunoscut românilor că, în perioada 1990-2011, mai mult de jumătate dintre cei ajunşi în Parlamentul României au fost şi sînt alogeni! Manipulatorii opiniei publice ocolesc această realitate, care nu este întîmplătoare, ci este una dintre cheile aşa-zisei democraţiei post-decembriste! În România, minorităţile etnice au o reprezentare de sub 10% din totalul populaţiei. În toate legislaturile Parlamentului României, minorităţile etnice au avut o reprezentare reală de peste 50%! De ce? Pentru a se putea înfăptui legal Holocaustul împotriva Poporului Român !
5) Senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC au rupt, practic, legăturile cu cetăţenii din colegiile electorale şi nu le-au reprezentat şi apărat interesele. Ei s-au izolat în turnul de fildeş al Parlamentului şi abia în campaniile electorale din 2012 se vor duce în vizită prin colegiile din ţară şi străinătate, spre a-i păcăli din nou pe alegători cu alte promisiuni electorale.
Spre deosebire de anul 2007, acum cînd peste 90% dintre cetăţenii români ar vota la referendum pentru demiterea preşedintelui Băsescu, sînt şanse foarte mici ca să existe o Hotărîre a Parlamentului de suspendare a sa din funcţie. Iarăşi, logica se blochează! In mod normal, senatorii şi deputaţii aleşi de calculator din colegiile electorale, botezate ilogic uninominale, ar trebui să reprezinte în Parlament, la vot secret cu bile, care este voinţa cetăţenilor, respectiv de demitere a preşedintelui Băsescu. Dar în Parlament, majoritatea senatorilor şi deputaţilor alogeni împreună cu cozile de topor româneşti răspund la comanda politică a celor care i-au ajutat în campaniile electorale, a liderilor de partid şi de grupuri parlamentare, dar mai ales a asasinilor politici şi economici care au subjugat şi jefuit Poporul Român şi România, după decembrie 1989.
În rezumat, tentativa de suspendare a preşedintelui României, în paralel cu excluderea din PSD şi schimbarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului Mircea Geoană, precum şi valurile de reţineri şi arestări anunţate pentru Sărbătorile de Iarnă pentru mulţi primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene, proveniţi de la Putere şi din Opoziţie, sînt menite să abată atenţia populaţiei de la următoarele etape pregătite sau în derulare şi care fac parte din Holocaustul împotriva românilor:
1) Pregătirea cadrului legal pentru exproprierea românilor din România de către străinii care au obţinut sau vor obţine, de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), licenţe de exploatare a resurselor miniere. Printr-o procedură specială şi foarte rapidă, titularii licenţelor de exploatare minieră devin proprietari pe suprafeţele ce le-au fost atribuite şi, în numele Statului Român, îi expropriază pe proprietarii aflaţi pe acele terenuri. Aşa-zisa propunere legislativă de modificare a Legii minelor nr.85/2003, care modifică şi completează Constituţia României şi încă 6 legi, a fost iniţiată, în martie 2009, de un senator PSD şi un senator PDL. Propunerea legislativă a fost votată în Senat de senatorii PDL, PSD, PNL, UNPR, UDMR şi PC, fără niciun vot împotrivă! Textul de lege votat în Senat staţionează la Camera Deputaţilor pînă după alegerile parlamentare din 2012, cînd este programată votarea acestei legi şi apoi aplicarea ei rapidă în anii 2013 şi 2014, cînd urmează ca milioane de proprietari din România să fie expropriaţi de către străinii care au licenţe de exploatare pentru bogăţiile naturale ale Poporului Român. Această propunere legislativă susţinută de PDL, PSD, PNL, UNPR, PC şi UDMR este ţinută la mare secret, este obstrucţionată mediatizarea ei şi se evită organizarea unor largi dezbateri publice. Liderii PSD, PDL, PNL, UNPR, PC şi UDMR ştiu că dacă află milioanele de români care vor fi expropriaţi ce le este pregătit, nu numai că nu vor vota cu aceste formaţiuni şi le vor scoate în afara Parlamentului, dar pînă la alegeri ar ieşi populaţia României în stradă, pe lîngă miile de cetăţeni nemulţumiţi de: frigul din locuinţe; foametea la care sînt supuşi; neplata salariilor; pensiile de mizerie; tăierea ajutoarelor sociale; lipsa locurilor de muncă; jefuirea bogăţiilor naturale; corupţia generalizată; creşterea preţurilor la încălzire, carburanţi, gaze naturale şi energie; datoriile externe uriaşe şi dobînzile anuale de 2-4 miliarde euro. Pe surse, s-a aflat că peste 20% din suprafaţa României a fost dată străinilor care sînt titulari ai licenţelor de exploatare a resurselor minerale. Acordarea acestor licenţe de exploatare continuă la ANRM pe bandă rulantă, iar DNA nu se autosesizează pentru actele de corupţie.
2) Vînzarea pămîntului românesc la străini a fost pregătită de Regimul Iliescu şi continuată de Regimurile Constantinescu şi Băsescu. În timp ce în Israel, în multe ţări arabe şi unele de pe alte continente este interzisă vînzarea pămîntului la străini, în România post-decembristă a fost pregătit cadrul legal şi este încurajată vînzarea terenurilor arabile, a livezilor şi viilor, a păşunilor şi fîneţelor, precum şi a fondului forestier la străini, mai ales la evrei sau la interpuşi ai acestora. Neoficial, se ştie că au fost vîndute străinilor şi la preţuri derizorii peste 2 milioane hectare din pămîntul strămoşesc. În 21 noiembrie a.c., ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără (fost P.U.N.R., P.N.R. şi acum la PDL) a declarat că ştie despre vînzarea a peste 700.000 ha de teren agricol la „agricultori” din Irak, Liban, Siria, Iordania şi Iran. Era mulţumit ministrul Tabără că preţul terenului a crescut de la 1.500-2.500 euro/ha la 4.000-5.000 euro/ha, fiind de 10-40 ori mai mic decît în alte ţări. Ministrul Agriculturii a uitat să-i menţioneze pe cei mai mulţi şi pe cei mai interesaţi investitori, pe sutele de mii de evrei din Israel şi alţi evrei din numeroase ţări din Europa, America de Nord şi de Sud, din Asia, din Africa şi Australia care au cumpărat, cumpără şi vor să cumpere multe hectare de pămînt din România, lăsat moştenire Poporului Român de către strămoşii noştri multimilenari şi apărat de Eroii Neamului.
Pentru a grăbi vînzarea programată a pămîntului din România la străini, în special la evrei, Guvernul Boc V a pregătit proiectul unei ordonanţe de urgenţă care va introduce, din anul 2012, un impozit mare pe terenurile agricole necultivate. Scopul acestei OUG nu este să-i determine pe proprietari să cultive terenurile, ci să-l vîndă la străini. Se ştie că, la începutul anului 1990 în România era exploatată şi valorificată toată suprafaţa arabilă, existau unităţi agricole moderne, atît de stat cît şi cooperatiste, staţiuni de cercetare agricolă, o industrie românească de tractoare şi maşini agricole, combinate chimice, un sistem naţional de preluare şi valorificare a producţiei agricole, o industrie alimentară, pieţe stabile externe pentru exporturile de produse agricole româneşti. Acum, după 22 de ani, în mod programat şi împotriva Interesului Naţional, toate au fost făcute praf şi pulbere ! Sînt peste 4 milioane ha de terenuri agricole nelucrate de mulţi ani, iar 70-80% din necesarul de alimente pentru populaţia României se importă. De toate acestea nu răspunde nimeni, iar cei vinovaţi de acest dezastru, de subminarea economiei naţionale, fac cu schimbul în alcătuirea majorităţilor parlamentare şi în Guvernul României!
Odată cu introducerea noului impozit pe terenurile agricole necultivate se va ajunge ca proprietarii acestora (oameni în vîrstă şi fără posibilităţi materiale, precum şi cei plecaţi în străinătate la muncă) să le vîndă la străini. Astfel, după paravanul suspendării preşedintelui Băsescu, Puterea şi Opoziţia sprijină proiectul „Israel în România”! În această situaţie, românii trebuie să acţioneze uniţi pentru zădărnicirea proiectului „Israel în România”, un plan de o ferocitate nemaiîntîlnită în Europa. Holocaustul antiromânesc este evident şi ne bîntuie! În cadrul acestuia, datele personale ale cetăţenilor români au fost transferate statului Israel pentru „păstrare în siguranţă deplină”. În acest domeniu nu există reciprocitate între Statul Român şi Israel. Se ştie că, statul Israel nu are o Constituţie scrisă, ci mai multe legi de bază, din care Parlamentul României refuză să se inspire.
Semnificativ este faptul că deşi în Bucureşti şi în alte multe localităţi din judeţe au avut loc sau sînt programate diferite acţiuni de protest ale cadrelor didactice, pensionarilor, studenţilor, crescătorilor de animale, revoluţionarilor etc. totuşi liderii PSD, PNL şi PC de la nivel central şi local, precum şi parlamentarii acestor partide politice nu se alătură manifestanţilor şi nu le cer cetăţenilor nemulţumiţi de Regimul Băsescu-Isărescu-Boc să iasă în stradă, nici măcar acum cînd prin Legea asistenţei sociale au fost tăiate 45 ajutoare pentru peste 5 milioane de oameni. Se extinde genocidul împotriva a milioane de români care vor fi omorîţi cu zile în următorii 2-3 ani, iar liderii PSD, PNL şi PC apar doar la televizor sau dau interviuri pentru presa centrală şi locală. La Holocaustul împotriva românilor ei răspund nu cu fapte ci cu vorbe goale! Mai mult, schimbarea în forţă şi nelegală a preşedintelui Senatului României, domnul Mircea Geoană, cu un senator evreu este menită să asigure o garanţie în plus pentru înfăptuirea Holocaustului împotriva românilor. Astfel, se urmăreşte ca primele trei funcţii în Statul Român să fie ocupate de evrei, cetăţeni români. Ascunderea originii lor etnice, la fel ca şi la numeroşi parlamentari, confirmă că tot ce s-a pus la cale şi se derulează în România împotriva Poporului Român se desfăşoară pe baza unui program diabolic, nemaîntîlnit în istoria omenirii, nici măcar în timpul celor două Războaie Mondiale.
În timp ce la Bucureşti a fost programat şi s-a desfăşurat scandalul mediatic în legătură cu excluderea din PSD a fostului preşedinte Mircea Geoană şi cu cedarea de către USL a postului de Preşedinte al Senatului României către un evreu de la PDL sau UDMR, în zilele de 23 şi 24 noiembrie a.c., pentru prima dată în istorie, Guvernul României s-a deplasat în Israel şi la Ierusalim a raportat Guvernului acestei ţări asupra stadiului Holocaustului împotriva românilor şi totodată a acceptat noile etape ordonate, pe care românii le vor resimţi din plin în perioada 2012-2014. După şedinţa comună a Guvernelor din Israel şi România va urma accelerarea ritmului în Holocaustul împotriva românilor şi plata datoriei pretinse de statul Israel, de circa 50 miliarde euro, pentru victimele evreieşti puse la cale pe teritoriul românesc de către Germania fascistă şi Ungaria horthystă.
În faţa acestui uriaş pericol, cel mai mare din istoria de peste 10.000 de ani a Poporului Român, este necesar ca românii să se unească, să iasă în stradă şi în mod paşnic şi democratic să acţioneze pentru aflarea adevărului în legătură cu exproprierea care este pregătită, cu pămîntul românesc înstrăinat, cu bogăţiile naturale uriaşe date aproape gratis la străini, cu subminarea economiei naţionale, cu genocidul împotriva românilor, cu datoria externă a României şi cu proiectul „Israel în România”, care a atras şi scutul antirachetă de la Deveselu, precum şi reacţia fermă a Federaţiei Ruse.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2328 / 25.11.2011

miercuri, 23 noiembrie 2011

PSD îl împinge pe Marko Bela la şefia Senatului…


Nu, nu e glumă, nici vreun scenariu imposibil, pentru că partidele politice parlamentare au multă „treabă“, zilele acestea. Ce buget? Ce creşterea facturii la întreţinere? Ce dublarea cheltuielilor la energia electrică (pentru populaţie, desigur)? Ce îngheţarea pensiilor şi salariilor? Ce stimularea societăţilor comerciale pentru crearea a noi locuri de muncă? Astea-s mizilicuri, ca şi rezolvate. Preocuparea de bază a dumnealor este alta. Dacă revocarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului a reuşit, problema suspendării lui Traian Băsescu chiar stîrneşte „fiori de rîs”, după cum afirma un reprezentant al actualei Puteri. Într-un Parlament format în bună parte de migratori politici, pe care nimeni nu are interes să-i sancţioneze printr-o prevedere legală care ar trebui adoptată cît mai rapid, surprizele pot să apară, desigur. Dar, în acest moment USL nu deţine majoritatea şi demersul său este mai mult propagandistic. E bine şi cu propaganda, e bine şi cu declaraţiile televizate, cu interminabilele talk-show-uri, dar orice proiect politic sortit eşecului aproape din start se întoarce împotriva celor care l-au iniţiat. Ce speră USL, de fapt? Să-i atragă în barca lor pe unii nemulţumiţi dintre parlamentarii PDL? Pe unii excluşi de la hartanul suculent al banului public? Pe unii care nu au reuşit să-şi angajeze neamurile pe la agenţii guvernamentale care irosesc surse bugetare importante sau pe la niscaiva ministere sau deconcentrate? Pe unii care ar risca să-şi piardă locul pe viitoarele „liste” electorale? Sincer, nu credem că există prea mulţi pedelişti rămaşi „nerezolvaţi”, într-un fel sau în altul. Dar, să „gîndim pozitiv” şi ne imaginăm că reuşesc, iar oastea de strînsură votează suspendarea preşedintelui. Ce urmează? Ca proaspătul preşedinte al Senatului sau doamna Roberta Anastase să numere voturile. Aici e aici! Noi am paria pe experinţa doamnei Anastase. Aşa cum 80 de voturi = 170 de voturi cînd convine PDL, de ce şi reciproca nu ar fi valabilă, adică 170=80 (cifrele sînt alese oarecum la întîmplare), şi atunci lucrurile sînt tranşate, iar Traian Băsescu rămîne la Cotroceni. Dar poate doamna Anastase se îmbolnăveşte brusc în ziua fatidică sau pleacă într-o delegaţie de „mult stabilită”, ca în ziua cuvîntării ex-regelui Mihai în Parlament. Şi, tot ce este posibil, Camerele reunite sînt prezidate de un reprezentant al UDMR, care, zic unii analişti, nu ar fi exclus să fie ales preşedintele Senatului şi al doilea om în Stat. Oare cum ar număra acesta voturile, ştiind că prin suspendarea lui Traian Băsescu va ajunge, temporar, preşedintele României? Ar fi şi sursa de bancuri de genul: „Care e culmea democraţiei? Priviţi la România!” Şi mai amuzant ar fi atunci de văzut cum va mai susţine USL suspendarea preşedintelui, cu un udemerist în fruntea Senatului? Ar fi amuzant, dacă toate acestea nu s-ar întîmpla în ţara noastră şi contra Interesului Naţional…


RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2327 / 24.11.2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XVIX)






18 IANUARIE 1990. Ion Băieşu publică în „România literară“ un articol intitulat „Şobolanii“. Textul e de o josnicie fără margini. El nu dă nici un nume, dar după descrierile fizice şi alte elemente e limpede că face vorbire de Eugen Barbu, de Dinu Săraru şi de mine. Nu fac parte dintre aceia care îşi pun singuri mîna în cap, dar poet posesor de ARO şi de videocasete cu filme rare, cred că numai eu sînt. Şi ce scrie Băieşu? Că aş fi dat casete lui Emil Bobu, Ion Dincă şi Ion Păţan, iar aceştia m-ar fi servit cu aprobare de ARO, maşină pe care am vîndut-o cu 500.000 de lei. Piticania a înnebunit de tot. În viaţa mea n-am avut raporturi din astea cu cei trei demnitari. Da, mi-a plăcut să văd filme pe casete, fiindcă în ultimii 4-5 ani nu mai exista nici un fel de distracţie sau deconectare, iar Televiziunea avea programe infecte. Dar în vreme ce alţi ziarişti şi scriitori îşi pierdeau banii la poker, sau cumpărau aur şi blănuri la neveste şi amante – eu puneam părinţilor mei „Isus din Nazareth“ sau „Cămaşa lui Christos“, ori „Ultimele zile ale oraşului Pompei“. În două rînduri am fost silit să-mi vînd, sub preţul real, o parte din colecţia de filme rare, spre marea dezamăgire a prietenului Dan Andrieşu: prima dată atunci cînd m-am însurat, în octombrie 1987, şi n-am avut 40.000 de lei pentru nuntă, iar a doua oară cînd s-a stins mama, în decembrie 1988, cînd m-a împrumutat Rodica Gamsievici cu 16.000 de lei şi în cîteva săptămîni a trebuit să-i dau femeii banii înapoi. Cît despre ARO, ce-aş putea să spun? Avea dreptul un ziarist al Agenţiei oficiale de ştiri a României, autor a 8 volume publicate şi 4 piese jucate la Radio să deţină o maşină? Avea sau n-avea? Chelnerii, şoferii de TIR, fotbaliştii de Divizia B (cu cîte 2-3 aprobări de maşină pe an) şi alţi oameni aveau voie, eu n-aveam. Martori îmi sînt toţi cunoscuţii mei că, atunci cînd am primit aprobarea de ARO, în 1986, n-aveam o para chioară, aşa că m-am împrumutat pe la fraţi, surori şi prieteni, pînă la suma de 116.000 de lei. După depunerea carnetului de partid, în iunie 1989, Miliţia şi Securitatea mi-au pus în cîrcă... vînzarea maşinii cu 500.000 de lei, ba chiar au venit doi „hingheri“ prin bloc, să verifice pe la vecini cum am vîndut-o. Nu mică le-a fost dezamăgirea cînd au văzut maşina în faţa blocului, aşa cum o am şi acum, cînd scriu aceste rînduri. Şi atunci, de ce atîta minciună? Şi cine scrie toate acestea? O eroare genetică, un neruşinat care s-a bălăcit în secreţiile propriei beţii şi nimicnicii timp de 30 de ani! Acest Băieşu a fost toată viaţa lui un şmecheraş profitor şi un complexat. Aşa-zisa lui capodoperă, „Tanţa şi Costel“, era furată aproape cuvînt cu cuvînt după o schiţă publicată de Tudor Muşatescu prin anii ’50. Pe sutele de reprezentaţii ale piesei „Preşul“ a încasat nu mai puţin de 600.000 de lei, în anii ’70, adică vreo 6 maşini ARO, nu-i aşa? Pe adevăratul său nume Ion Mihalache, Guţă s-a gîndit că, odată intrat în structurile C.C. al U.T.M., nu poate face carieră în umbra liderului ţărănist, aşa că la sugestia lui Victor Tulbure şi-a schimbat numele în Ion Băieşu. Brusc, s-a lansat cu „capodopera“ versificată „Ileana Tractorista“. De loc, este din zona Buzăului. Amintesc asta nu întîmplător, pentru că aşa se explică prietenia sa cu Tudor Postelnicu, fost prim-secretar P.C.R. al judeţului respectiv. Băieşu a fost informator benevol al Securităţii, ceea ce şi explică zecile de voiajuri peste hotare şi tupeul cu care ameninţa în stînga şi în dreapta. (Unii zic că era agent american, recrutat de ambasadorul Harry Barnes jr., dar mă pufneşte şi rîsul!). Am fost de faţă, prin 1987, cînd Băieşu l-a ameninţat şi l-a înjurat în Aeroportul Otopeni pe colonelul de grăniceri Pantea, urlînd că îl aranjează el şi îl dă afară. Ne uitam toţi la acel pitic isteric şi nu ne venea să credem cît tupeu încape în el. În 1984 i-a suspendat pur şi simplu paşaportul Silviei Dinu, în cadrul campaniei sinistre pe care Securitatea o ducea la acea oră împotriva soţului ei, Cornel Dinu. Îmi telefona femeia, înnebunită, şi plîngea în hohote. De cîte ori se ducea la Paris, el dormea acasă la Paul Barbăneagră – dar cine crede că îşi putea permite o asemenea „libertate“, dacă n-ar fi fost trimis în misiune? Afaceristul Turan, din Turcia, atunci cînd venea la Bucureşti trăgea la Băieşu, care deţinea un întreg etaj de vilă (6 camere somptuoase) – în treacăt fie spus, apartamentul îi aparţinuse publicistului evreu de la „Scînteia“, Horia Liman, care fugise din ţară, dar Securitatea şi Gospodăria C.C. al P.C.R. i l-au atribuit rapid lui Băieşu, cu mobilă cu tot! Fiica lui Băieşu era fugită în S.U.A., dar în vreme ce înalţi demnitari ai Statului au fost trecuţi pe linie moartă pentru asemenea situaţii, el, Băieşu, n-avea nici pe naiba, tipărea cărţi, primea tantieme solide de la piesele lui ridicole („Iertarea“ etc.). Dar, să vedeţi, deşi avea un metru şi-un pic, se dădea şi crai: îmi spunea Victor Stamate că prin anii ’70 Nichipercea a păcălit-o pe Delia Balaban (viitoare Budeanu), a amăgit-o că o bagă în nişte filme şi s-a culcat cu ea; vă închipuiţi ce amor ghebos, între o buturugă şi o prăjină! Starea lui naturală, de cînd l-am cunoscut, era ebrietatea. Cineva îmi spunea că la Hamburg, unde însoţise pe Dinamo în 1984, a umblat tot timpul beat mort şi n-a scris un rînd despre meci. Bine, bine, nici la revista „Magazin“ nu scria el nimic, „Poşta Rotundă“ fiind redactată pe baza scrisorilor de Gheorghe (Bibi) Constantinescu, dar 2.000 de lei pe lună, direct în palmă, îi încasa Băieşu, în vreme ce leafa mea de tînăr ziarist era de 1.400 de lei. De cînd l-am cunoscut pe acest năpîrstoc, i-am făcut numai bine. Din milă, fireşte. O dată, i-am trimis fiica în excursie cu B.T.T.-ul, la Pîrîul Rece, punîndu-mi obrazul în joc şi abordîndu-l pe Hideguti. Altă dată, m-am zbătut să-i fac rost de medicamente nevestei sale, o evreică cumsecade, care era bolnavă de cancer, dar măgarul o lăsa singură în casă şi apărea după o săptămînă, tăvălit prin toate noroaiele oraşului. Ţin minte cînd m-am dus la el acasă, ca să recuperez nişte casete pe care le făcuse „uitate“ (deci lui îi împrumutam filme, nicidecum demnitarilor!), iar nevastă-sa, albă ca varul de atîta cobalto-terapie, plîngea cu sughiţuri, pe motiv că n-are nici pîine în casă, nici medicamentele care îi mai alinau durerile, dar Guţă al ei a dispărut de 3 zile. Atunci l-am sunat pe Fănuş, i-am relatat întîmplarea şi l-am rugat să dea de el, pe unde o fi, şi să-l trimită la femeia bolnavă: „Ce vrei, mă, să fac – mi-a răspuns Fănuş – e un animal, un nesimţit, o să-l bată Dumnezeu!“. Pe urmă, Băieşu a apărut, dar nu s-a dus acasă, ci a venit la mine, să-mi ceară împrumut... 50.000 de lei, fiindcă a găsit el dolari de cumpărat, cu 40 de lei bucata. Normal că l-am refuzat, din mai multe motive: 1) n-aveam o asemenea sumă; 2) n-aş mai fi văzut banii înapoi în viaţa mea; 3) nu am avut niciodată astfel de îndeletniciri. Cred că atunci a început să mă urască neisprăvitul, fiindcă dacă pînă la acestă dată din „geniu“ nu mă scotea, pe la toate mesele (după cum îmi spunea Viorel Chiriţă), brusc a început să mă înjure te miri pe unde.
Dintre răsunătoarele lui beţii îmi vin în minte, acum, cîteva. În urmă cu vreo 3-4 ani avea o premieră la Teatrul Nottara – cineva a avut neinspiraţia, la sfîrşit, să strige „Autorul!“, aşa că autorul s-a urcat pe scenă, dar era atît de matol, îi ieşiseră izmenele şi cămaşa din pantaloni, iar pe spate era murdar de tencuiala pereţilor pe care îi sprijinise, încît publicul a trăit momente de adîncă jenă, mai ales că stîrpitura s-a dezechilibrat în final şi cît pe-aici a fost să cadă în cuşca sufleurului. În avionul Tokyo-Pekin-Bucureşti, care aducea echipa de fotbal Steaua înapoi în ţară, în decembrie 1986, Băieşu iar s-a îmbătat porceşte, şi-a pierdut chiar şi pantofii, încît băieţii şi-au bătut joc de el şi i-au dat încălţările lui Gabi Balint, care veneau pe copitele lui micuţe ca nişte bărci din Cişmigiu, după care a adormit în closet şi nebunul de Bumbescu l-a închis acolo – era să mă iau de piept cu Bumbescu ca să-i dea drumul „domnului scriitor“, umilit în halul acesta de propriul său viciu. Dar, fireşte, cea mai teribilă aventură am trăit-o în septembrie 1987, la Nicosia. În primul rînd, Băieşu ne-a furat pe toţi de cîteva cartuşe de Kent şi sticle de whisky – aranjasem cu însărcinatul nostru cu afaceri (n-aveam Ambasadă în Cipru), Ion Bistreanu, să cumpere de la Clubul Diplomatic ţigări şi băutură pentru toată delegaţia, mai ales că începuseră facultăţile, iar jucătorii aveau obligaţii pe la profesori, ştiţi cum e treaba. Am făcut, aşadar, cheta de rigoare, Băieşu a zis că el nu dă nimic, fiindcă s-a lăsat de băut şi nu fumează – dar cînd a sosit „marfa“, s-a înfipt, spre jena tuturor celor prezenţi, inclusiv a diplomatului, a lui Mircea Angelescu, a lui Valentin Ceauşescu. În treacăt fie spus, o ruşine şi mai mare produseseră tot atunci „ziariştii“ George Arion şi Constantin (Zoni) Vrînceanu, care fuseseră arestaţi de Poliţia cipriotă în timp ce încercau să plaseze într-o farmacie nişte cantităţi apreciabile de Gerovital, faptă penală, care contravine normelor medicale ale fiecărei ţări. Pe janghinoşii ăştia doi abia i-a scos din ghearele organelor de ordine Cristian Gaţu, a doua zi presa cipriotă era plină de atacuri la adresa delegaţiei române. Dar, să revin la Băieşu. Văzînd el că „apa de foc“ poate fi „subtilizată“, la înghesuială, a uitat că jurase abstinenţă, aşa că s-a apucat iar de băut. Asta se petrecea chiar în ziua meciului, pe la ora 16, într-un septembrie torid, cînd eu, Dan Pătraşcu şi Petre Cristea făceam baie afară, în piscina albastră a hotelului. Pe la ora 18, cînd trebuia să plecăm la stadion, „domnul scriitor“ era groggy, habar nu mai avea în ce ţară se află. În tribună, ne-am întîlnit cu fratele meu, Marcu, şi cu vreo 200 de suporteri stelişti, care sosiseră atunci cu un charter, pe banii lor – era pentru prima dată cînd puteau ieşi la un meci, concomitent, doi fraţi, Securitatea a avut grijă să ne separe mereu, ca nu cumva să rămînem în străinătate. Uite că n-am rămas. Masa presei se afla într-un fel de cabină cu pereţi de sticlă, unde încăpeau vreo 20 de ziarişti români. Dînd el peste  băutură gratis şi la stadion, Băieşu atît a îngurgitat, încît s-a făcut pulbere. Fluierul de debut al partidei s-a produs la concurenţă cu sforăiturile lui. A dormit şi a mormăit în somn, în legea lui de nelegiuit, întreaga primă repriză. Eu nu eram la masa presei, am preferat să stau afară, printre suporteri, alături de Marcu. La pauză, ziariştii l-au rugat pe Petre Cristea, de la „Steagul Roşu“, care era prieten cu Băieşu, încă de prin anii ’50 să-l ducă la autocar. De ce? Aveam să mă conving cu ochii şi, mai ales, cu nările mele: făcuse pe el, pezevenghiul, ca la grădiniţă, şi treabă mică, şi treabă mare. Cu destulă greutate l-am transportat, eu şi Petre Cristea, pînă la maşină, care era parcată la intrarea în stadion. Dar, ghinion: şoferul cipriot era şi el în tribună, voia omul să vadă meciul, aşa că închisese uşile. În vreme ce eu m-am dus după el (zadarnic), Petre Cristea a avut inspiraţia să-l lase pe marele clasic rezemat de roata din faţă a maşinii, profitînd de o uşoară trezire a lui şi rugîndu-l să aştepte acolo pînă vine driverul. Ne-am luat apoi cu repriza a doua şi am uitat de el. Steaua jucase formidabil, bătuse şi în deplasare pe Omonia Nicosia, după un joc senzaţional al lui Lăcătuş. La ieşirea din stadion, nu mică a fost surprinderea delegaţiei române să vadă puhoi de lume strînsă în jurul autocarului nostru. Ce se întîmplase? Băieşu căzuse sub roţi şi, cum din corpul lui se tot prelingeau lichide care în întunericul nopţii aduceau a sînge, ciprioţii au crezut că l-a călcat autobuzul. Dar, cu un urlet de luptă, piticul sovietic s-a ridicat într-o rînă şi a strigat la curioşi: „Vă f... muma-n c... la toţi, ce vă holbaţi aşa?!“. Cu greu l-am urcat în maşină. La Aeroportul din Nicosia, se milogea de jucători să-i dea bere, să se dreagă. Mijlocaşul Bălan a venit la mine să-mi ceară voie:
– Lucică, dacă tot mai vrei să joci fotbal în România – i-am spus – n-ai decît să-i dai să bea. Voi vreţi chiar să intre în comă alcoolică, să moară pe aici? Nu ştiţi că are ciroză? Vă puneţi la mintea lui?
Dar, nu ştiu cum s-a învîrtit piticania pe călcîie, nu ştiu pe cine a păcălit, că iar a băut. După o jumătate de oră, pe cînd făceam formalităţile de ieşire din Cipru, Balint şi Belodedici m-au abordat, vizibil agitaţi:
– Domn’ Vadim, veniţi repede, domn’ Băieşu a căzut jos în WC, s-a lovit la cap, e plin de sînge.
L-am luat pe Petrică Cristea şi ne-am dus acolo. Din păcate, nu funcţiona neonul, era destul de întuneric. Cineva ne-a spus că unii turişti şi fotbalişti n-au văzut mogîldeaţa aia care se zvîrcolea sub pişoar, aşa că au cam urinat în capul ei. Băieşu, în cădere, se lovise la cap, îi şiroia sîngele. L-am chemat pe doctorul lotului, colonelul Valentin Stănescu. În timp ce acesta îi curăţa cu spirt rana şi îl pansa – adulmecînd probabil mirosul de alcool şi fiind enervat că nu i se dă să-l bea şi pe ăsta, Băieşu ne înjura pe toţi, de mama focului, ameninţîndu-ne că va avea el grijă să nu mai ieşim niciodată din ţară. Cu mare greutate a fost urcat în avion. Dar, un alt ghinion pe capul nostru: la Bucureşti era ceaţă, aşa că am aterizat la Constanţa. Pe Aeroportul Kogălniceanu, în sala de aşteptare, ghimizdrocul a început să le înjure în chip ordinar pe soţiile jucătorilor, propunîndu-le să se culce cu el, soţii lor fiind acolo, de faţă! Atît nevestei antrenorului Puiu Iordănescu (o femeie profund religioasă), cît şi altor femei, el le striga: „Fă, tu eşti o curvă ordinară, te ştiu eu, hai cu mine să te f...“. Cu o infinită greutate am reuşit şi eu, şi alţi ziarişti, să-i oprim pe cîţiva jucători, care, fireşte, doreau să apere obrazul nevestelor şi să-l scarmene puţin pe mitocan. Odată ajunşi la Bucureşti, Petre Cristea l-a condus pe Ion Băieşu pînă acasă. A doua zi, paşnicul Petrică mi-a telefonat, blestemînd ca scos din minţi:
–Auzi, mă, ce-a născocit dobitocul ăsta de Guţă, că în timp ce l-am dus pînă acasă, i-am furat din bagaje!
Poate că niciodată nu s-a adeverit mai bine zicala: „Te bagi în troacă, te mănîncă porcii!“. Aşa cu Băieşu. Aş putea scrie o carte întreagă. Acum mă face „şobolan“ şi „gorilă“. Bravo, Guţă, dă-i înainte! Caut în rafturile bibliotecii. Găsesc cartea „În căutarea sensului pierdut“, pe care autorul mi-a dat o dedicaţie, în 1987: „Lui Corneliu Vadim Tudor, o prietenie definitivă. Ion Băieşu“. În scurt timp, am aflat şi care a fost trocul: gaşca de „elitişti“ care a pus gheara pe cultura română i-a înarmat mîna nătărăului, promiţîndu-i că, dacă ne distruge pe noi, o să devină directorul revistei „Teatrul“. Numai că triumviratul de lepre (Paler-Manolescu-Pleşu), care l-a asmuţit să scrie „Şobolanii“, i-a promis funcţia asta altcuiva, şi anume unui evreu de-al lor (măcar ăsta are talent!), Dumitru Solomon. De ce oare n-o sufla o vorbuliţă Ion Băieşu împotriva lui Vasile Ionel, vecinul lui de imobil, sau a lui Tudor Postelnicu? Pentru că, dacă oamenii aceştia s-ar apuca să scrie tot ce ştiu despre el, l-ar linşa lumea pe stradă... Nu mai pomenesc de aberaţiile pe care le conţine denunţul public „Şobolanii“ împotriva celorlalţi doi oameni care, la rîndul lor, i-au făcut şi ei numai bine lui – vorbesc de Barbu şi Săraru. Aşa ceva se numeşte tentativă de asasinat. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţie poză: 
Nicolae Labiş – una dintre „primele iubiri“ ale adolescenţei. Tînărul emul avea să ia cunoştinţă de opera acestuia citind Antologia, cu coperţi roşii, scoasă de Gh. Tomozei (a cumpărat-o de la Magazinul Sătesc din Cherleşti, pe malul Oltului, în vara anului 1965). O revelaţie! Şi iată că, în octombrie 1996, paşii aveau să-l poarte spre casa unde a copilărit eminentul poet, în Mălini (jud. Suceava). Cele două portrete parcă reprezintă un schimb de generaţii...

Ziarul TRICOLORUL, nr 2326 / 23.11.2011

Declaraţia dată de liderul PRM la Antena 3 - „NUTRESC SPERANŢA CĂ ROMÂNII ÎŞI VOR APĂRA CĂŢELUŞII ŞI ÎI VOR CIOMĂGI PE SLUGOII HINGHERULUI-ŞEF, BĂSESCU!”






Este o mare ruşine ceea ce au făcut Băsescu şi echipa lui de hingheri! Aceşti oameni fără Dumnezeu nu ştiu altceva decît să taie, să suprime, să ucidă. Şi să mintă - fiindcă cele 200.000 de semnături adunate în Capitală sînt false, întrucît cetăţenii au fost dezinformaţi. Toate ţările civilizate din Europa au adoptat soluţia sterilizării – numai în România se aplică, pentru a doua oară, un program bestial, de măcelărire a acestor îngeri neprihăniţi. Dar, ce să ne mai mirăm: un regim terorist, care omoară oameni, omoară şi cîini, altceva nu ştie să facă. Nutresc speranţa că românii îşi vor apăra căţeluşii şi îi vor ciomăgi pe slugoii hingherului-şef, Băsescu, însetat de sînge. Mă mir cum îl mai rabdă Dumnezeu pe acest asasin!

CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
22 nov. 2011

Ziarul TRICOLORUL, nr 2326 / 23.11.2011

DEMENŢII, HOŢII ŞI PROSTITUATELE PORTOCALII SE APUCĂ, DIN NOU, DE MASACRAREA CÎINILOR!


Zi neagră pentru bieţii căţei aruncaţi de colo-colo… Ieri, plenul Camerei Deputaţilor a legiferat eutanasierea cîinilor comunitari, cu cele 168 de voturi favorabile ale parlamentarilor gestionaţi de caricatura vopsită şi umflată, specialista (printre altele) în turism, secondată de croitoreasa-cea-vitează din Focşani şi de manelistul parvenit de la Sectorul 5. Nedumerirea iubitorilor de animale şi a oamenilor de bine este cu atît mai mare, cu cît calculele şi rezultatele voturilor de pînă acum arătau limpede că necesarul de 166 de voturi, în cazul unei legi organice, nu se putea întruni pentru aprobarea vestitului „Proiect al Morţii”; Puterea nu avea destui „mercenari” în Camera Deputaţilor.
Se pare că nimicnicia unor deputaţi ai Opoziţiei a defectat scorul. Din nefericire, există accidente genetice cu duiumul, în Parlamentul României. Exemplare cu rol de mobilier, ca pesedista lui Mazăre, Marinela Marinescu (individa portocalizată e nedemnă de numele “MARINESCU”) au devenit complici la instituţionalizarea crimei ce va urma. Şi-au produs efectul promisiunile mincinoase transmise de Băsescu prin emisari portocalii, la fel de mincinoşi, fripturiştilor ieftini din Opoziţie. Încep să-l înţeleg pe Victor Ponta de ce vrea să-şi scape partidul de gaşca vîndută lui Băsescu. Bravo lui! Mizeria aceasta, cu pretenţii de lege, va fi atacată la Curtea Constituţională, deoarece conţine o sumedenie de articole aberante, în total dezacord cu Constituţia României, dar şi cu raţiunea, cu bunul-simţ. Să sperăm că, măcar acolo, minţi limpezi şi luminate vor îndrepta mîrşăvia scîrnăviilor din Dealul Cotrocenilor şi din Aleea Modrogan. Mă întreb: ce vor mai ucide nenorociţii, după decimarea populaţiei, prin tăierea ajutoarelor şi veniturilor mizere şi după masacrarea cîinilor? De altfel, ticăloşii şi-au făcut bine încălzirea cu acţiuni gen “gripa aviară”, sau “gripa porcină”; au ucis, barbar, milioane de făpturi şi s-au îmbuibat cu sute de milioane de euro. Oricum, dezaxaţii ăştia au reuşit să demonizeze chiar şi culoarea portocaliu. Ei compromit, murdăresc şi distrug tot ce ating! Mentalul colectiv asociază deja portocaliul cu jegul. Reţineţi numele principalilor vinovaţi: TRAIAN BĂSESCU, ELENA UDREA, MIHAI ATĂNĂSOAIE, SORINA PLĂCINTĂ, ŞTEFAN PIRPILIU, SULFINA BARBU. Dacă lucrurile nu se schimbă, aproape că mă cuprinde mila cînd îmi imaginez ce sfîrşit (doar politic?) dur îi aşteaptă. Eu cred în Legea Echilibrului Universal.

LILIANA MARINESCU

Ziarul TRICOLORUL, nr 2326 / 23.11.2011

marți, 22 noiembrie 2011

Decizii PRM 22 noiembrie 2011 !


Ziarul TRICOLORUL, nr 2325 / 22.11.2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XVIII)




18 IANUARIE 1990. Laşitate – numele tău e intelectualitate! E clar, nu sînt în cele mai bune momente ale vieţii mele. Înaintez în noul an, fără nici un orizont, fără nici o speranţă. Şi poate că nu m-ar durea atîta soarta mea – nu m-am tînguit niciodată, încă de la naştere am avut cîte o cruce în spate, mai mare sau mai mică, de la an la an – dar simt că viaţa mea se topeşte într-o deznădejde generală, a unei ţări încă sîngerînde. Încerc să-mi fac tărie cu o strofă de-a lui Serghei Esenin, în traducerea genială a lui George Lesnea, pe care l-am cunoscut în toamna lui 1968, la Iaşi: „Cînd te bîntuie tristeţea/ Cînd pierzi totul/ Cînd te doare/ Cînd te-nşfacă gerul vieţii/ Sub furtuni, sub ani, sub vînt/ Să te-arăţi tăcut şi simplu/ Să zîmbeşti cu nepăsare/ E cea mai înaltă artă/ Dintre cîte-s pe pămînt!“. Da, aşa e, versurile sînt înălţătoare, dar la ce i-au folosit? Într-un moment de viscolire a sufletului, cînd nici o fiinţă din lume nu l-a mai putut echilibra, după ce încercase să se înece în toamna anului 1925 şi i-a mărturisit unui prieten „Eu caut sfîrşitul... Totul mă plictiseşte“, şi după ce şi-a tăiat venele, cu care a scris ultima poezie, blondul Serioja, fenomenalul ţăran de Riazani, s-a sinucis. Tragedia s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 decembrie a anului 1925, în camera nr. 5 a Hotelului Angleterre din Petersburg. Legase o frînghie groasă de burlanul godinului aflat într-un colţ al camerei unde, în februarie 1922, fusese fericit cu Isadora Duncan. La înmormîntarea lui, desfăşurată la Moscova, sub o ninsoare care poleia mestecenii, fetiţa lui Esenin şi văduva lui Cehov au recitat versuri din opera nemuritoare pe care a lăsat-o. Avea numai 30 de ani.
Neîndoielnic, la prăbuşirea asta au contribuit şi alcoolul, tutunul, nesomnul, hăituirea de zi cu zi, biciuirea nervilor. Nu pot ascunde că şi pe mine mă încearcă uneori tentaţia sinuciderii. Şi nu de ieri, de azi, ci de cînd, copil fiind, mă certa tata-mare în vacanţele de la Braşov, eu fugeam de acasă şi un crîmpei de gînd satanic îmi şoptea, abia perceptibil, să mă arunc sub roţile trenului, pe la bariera dintre Cimitirul Eroilor din Bartolomeu şi Biserica Veche din Şprenghi. Dar mereu venea mama după mine şi mă împăca. Ce-i drept, n-aş fi făcut-o, era doar o proiecţie, un joc al ipotezelor, adică „lasă, lasă, o să plîngeţi voi după mine, nu vă daţi seama că-mi răniţi inima?!“. Pe urmă, elev fiind la Sf. Sava, mă aflam în apartamentul actriţei Margareta Pogonat, în iluzia că-i fac curte fiicei sale, rubiconda, dar atractiva Anca, colegă de clasă. Ele locuiau la etajul 4 al blocului aflat între Atheneul Român şi Casa de Modă, ieşeam seara în balcon şi parcă mă sorbea hăul. Datorez mult acelei frumoase femei (descendentă a boierilor Pherekyde, care au dat şi un domnitor fanariot!), acelei actriţe serioase, care, cînd a auzit că vreau să dau examen la Regia de Teatru şi m-a văzut cu tratatul lui Stanislawski în mînă, mi-a spus:
– Dragă, n-ai nici o şansă, poţi să fii poleit cu aur. Sforile sînt trase de alţii, totul e aranjat dinainte. Cine te cunoaşte pe tine? Ştii oare că sînt unii, tobă de carte, care au dat examen 7 ani la rînd? Încă mai ai timp să renunţi...
Mai erau 3 săptămîni pînă la examen. Era în vara lui 1967. Aşa că am ascultat-o şi am dat la Filozofie. Şi am intrat din prima. Nici acolo nu mă cunoştea nimeni, dar lecturi ca ale mele cred că nu aveau, la acea oră, nici măcar profesorii. Graţie mamei mele, care avea o bibliotecă imensă, dar şi mulţumită bătrînului Alexandru Alexianu, cărturarul-bibliotecar de la Sf. Sava, care mi-a pus la dispoziţie fondul secret al liceului, la cumpăna aceea a vieţii mele, cînd abia împlinisem 17 ani, eu citisem pe nerăsuflate Voltaire, Rousseau, Goethe, Lessing, Schiller, Balzac, Racine, Corneille, Petrarca, Michelangelo, Zola, Stendhal, Flaubert, Diderot, Heine, Lenau, Shakespeare, teatrul american, romanul englez, Eminescu, Iorga, Rebreanu, biografiile lui Beethoven şi Napoleon şi încă vreo 2.000 de titluri. În raport cu ceilaţi colegi, păream un extraterestru. Nu era, deci, păcat să bag singur în pămînt un creier care depozitase atîtea şi atîtea comori? Nu m-am sinucis, probabil că v-aţi dat seama. Şi n-o s-o fac niciodată. Nu din frică, ci din dorinţa de a nu mînia pe Dumnezeu. Dar nu pot să neg că îmi e foarte greu. Aşa cum îi este greu şi lui Viorel Chiriţă, care, după cum îmi spune la telefon soţia lui, Afrodita, şi-a dat demisia din funcţia de director al Combinatului de la Crevedia. Înainte de evenimentele astea sîngeroase, lui îi mureau cam 200.000 de pui în fiecare zi. De ce? De boli, de subnutriţie, ori din pricina absenţei unei enzime de provenienţă străină, care trebuia amestecată în mîncare.
Dar să nu dramatizăm. Viaţa poate fi şi amuzantă. Citesc în pagina 3 a „României libere“ de azi articolul intitulat „Un miting al ţiganilor“, din care spicuiesc: „La Strehaia, în judeţul Mehedinţi, a avut loc mitingul ţiganilor din localitate şi din aşezările aflate pe Valea Motrului şi mai departe. Participanţii la miting au ales un nou bulibaşă, în persoana lui Mihai Gheorghe (Toma). Cu acest prilej, cei prezenţi au hotărît să depună în Contul Libertatea 1989 suma de 20.000 de lei şi 10 galbeni mari“. Cine semnează? Unul pe nume ... Gh. Ţigănele! Aud că Hagi şi Lăcătuş vor să depună mărturie pentru Valentin Ceauşescu. Zvonistica a căpătat dimensiuni pantagruelice. Paregzamplu, la vila de la Otopeni a lui Tudor Postelnicu s-a găsit un buncăr subteran, în care funcţiona şi un poligon de tir. Tot aşa, la generalul Nuţă acasă au fost dibuiţi 360.000 de dolari. Cineva mi-l înjură la telefon pe Dan Claudiu Tănăsescu:
– Domnule, ăsta are curajul să facă pe dizidentul? N-a fost secretar P.C.R. la Policlinica Drumul Taberei? Nu-i umplea Miliţia Capitalei (cînd lăuda echipa Victoria) rezervorul cu benzină şi portbagajul cu carne, brînză, vin, ţigări şi lăzi de whisky?
Încă un „desperado“, probabil din motive întemeiate: celebrul portar Ion Voinescu a intrat în greva foamei, ca semn de protest împotriva lui Mircea Angelescu şi Ion Alexandrescu. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţie poză: 
Iunie 1995. În faţa Palatului de la Snagov strălucesc zeci de blitzuri. În urmă cu cîteva minute, şefii celor 13 partide parlamentare au semnat ceea ce avea să intre în cronici sub numele „Scrisoarea de la Snagov“. Preşedintele PRM se află în rîndul 2, spre dreapta, în costum alb.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2325 / 22.11.2011

luni, 21 noiembrie 2011

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XVII)





16 IANUARIE 1990. În cursul dimineţii, îmi iau inima în dinţi şi fac o vizită la sediul central al ţărăniştilor. Nu să mă înscriu la ei, Doamne fereşte, ci să încerc să-i înduplec să renunţe la căsuţa din Str. Dr. Staicovici nr. 25, pe care au pus mîna şi vor s-o transforme în sediul Filialei Sectorului 5. Încă de pe cînd trăia mama am vrut să mă mut aici, ca să-i pot ajuta pe ai mei – casa lor e la 10 metri distanţă. Acolo locuia un doctor pe nume Degeratu, care în vara lui 1989 a plecat în Germania, avea actele depuse mai demult. Cu cîteva zile înainte de plecarea lui, i-am făcut o vizită. Avea un cîine lup enorm. Întrebîndu-l cui va lăsa cîinele, am primit un răspuns care m-a bucurat: „Cui să-l las? Îl iau cu mine, i-am făcut o cuşcă din aluminiu şi îl îmbarc în avion!“. Bravo, doctore, aşa aş fi făcut şi eu. Cea mai cumplită tragedie pentru un cîine este să-l abandoneze stăpînul. Pentru că omul este pentru animal ceea ce este Dumnezeu pentru om – adică Demiurgul, Stăpînul Suprem. Dar n-am putut obţine locuinţa. Exista o prevedere stranie, conform căreia casele eliberate prin plecarea definitivă din ţară intrau în patrimoniul Gospodăriei de Partid. Ori, eu nu aveam pe nimeni acolo. Tovarăşul Velea de la Gospodărie mi-a spus-o pe şleau, telefonic: „Nu v-o putem da, nu sînteţi activist de partid!“. I-am replicat: „Bine, domnule, dar pentru voi contează mai mult un ginerică sau un nepot decît un scriitor care vrea să-şi ajute părinţii bolnavi?“. Am încercat să vorbesc cu Ştefan Andrei. Mi-a promis şi el o dată, de două ori. A treia oară cînd l-am sunat şi mi-a răspuns Violeta, mi s-a spus să aştept pe fir, am stat preţ de vreo trei minute, după care o mînă dibace a închis telefonul pe şest. Atunci am scris un aforism care sună aşa: „Ce cîştigă Puterea prin grandoare, pierde prin mojicie“. Cît despre şeful suprem al Gospodăriei de Partid, secretarul C.C. al P.C.R. Ion Coman, ce să mai zic: de cîte ori l-am căutat, nu putea fi găsit, nici la scrisori sau memorii nu mi-a răspuns vreodată, aşa că mă gîndeam cu ciudă cum a reuşit el să-i dăruiască lui Nicuşor o puşcă de vînătoare cu patul de aur (marca Holland & Holland), pe care o primise cadou de la un omolog al său dintr-o armată vestică, armă cu care nărodul copil al lui Ceauşescu a împuşcat muflonii de la Snagov, ocrotiţi prin lege. (Îţi aminteşti, Viorel Sălăgean, cum, prin 1982, într-o dimineaţă, îţi relatam intrigat episodul acesta, pe cînd treceam noi rebegiţi, spre redacţie, pe lîngă statuia mongolului din Piaţa Scînteii?) Singurul care s-a zbătut pentru mine a fost Silvestru Vîrtosu, secretarul Consiliului Popular, dar el n-avea nici o putere în faţa universului închis al Gospodăriei de Partid. Aşa că să nu ne mirăm prea tare că s-a ales praful de şandramaua fostului regim. Prea se încuscreau toţi numai între ei, ca în Almanahul nobiliar Gotha. Prea trăseseră obloanele. Şi astfel se face că a căzut şi regimul şi eu n-am mai putut să mă mut lîngă tata – singurul care a mai rămas în viaţă dintre părinţi. Acum, casa a fost înşfăcată de ţărănişti. Mai au vreo 10 clădiri în Bucureşti. Ăştia nu glumesc, recuperează repede timpul pierdut. La sediul ţărăniştilor mă izbesc nas în nas cu bătrînul Traian Mureşan – fost şef la Gospodăria de Partid, fost şef de unitate la Restaurantul „Mărul de Aur“ şi tată al preşedintelui Clubului Progresul. Pînă acum, era respectuos, nu ştia cum să ne servească, pe mine şi pe Barbu, se dădea peste cap să ne facă rost iarna de pepene murat, ba chiar şi de brazi de Crăciun, ce-i drept, şi noi l-am ajutat de cîte ori a avut nevoie. Astăzi, însă, Nea Mureşan e marţial, a intrat într-un rol nou, mă priveşte de sus, are aerul că se ruşinează cu mine. „Ce faci, Nea Traiane, te înscrii la ţărănişti?“ Îmi răspunde cu superioritate: „De cînd mă ştiu am fost ţărănist!“. Bravo, domnule, deci şi cînd erai colonel de Securitate tot cu Maniu-Mihalache trăgeai, te-ai dedublat bine, nu ne-am prins. Ce-i drept, la luxosul sediu al P.N.Ţ., îmbrăcat în oglinzi şi marmură, am fost primit frumos de către mai vechile mele cunoştinţe, Pop Iftene şi Liviu Petrina. Am ocazia să îl cunosc şi pe Coposu. Îmi spune textual:
– Domnule Vadim, eu te-am citit întotdeauna, pînă şi articolele de sport ţi le savuram. Am vrut o dată să-ţi trimit o scrisoare. Am înţeles că ai scris despre Ceauşescu, pentru că şi eu l-am apreciat – a fost un patriot. De ce trebuia să scrii însă despre nevastă-sa, la valoarea dumitale?
Asta-i situaţia. Îi spun despre casă. Promite ceva vag, că va analiza. Se vîntură multă lume pe la ei. Eu am un fular roşu la gît. O băgătoare de seamă, în chip de femeie-comisar, încearcă un fel de glumă deplasată:
– Aveţi fular roşu, sînteţi comunist!
Cei doi cunoscuţi ai mei îi amintesc lui Coposu că sînt primul om după război care a cerut, în presă, reabilitarea publică a lui luliu Maniu şi tipărirea cuvîntărilor sale şi ale altor tribuni interzişi, în colecţia intitulată „Biblioteca Naţională“. Am fost interzis atunci în două reprize: o dată 3 luni, şi a doua oară (ca să fie siguri că am băgat la cap) încă o lună. Bătrînul politician îmi spune că ştie de articol şi că, la vremea lui, a produs vîlvă. Îl privesc cu simpatie. Ar putea omul acesta ruinat de puşcării, care sudează ţigară de ţigară şi e îmbrăcat în nişte haine negre, pe cît de ponosite, pe atît de pline de mătreaţă – să scape ţara de gaşca de kominternişti a lui Brucan? Îmi este prezentat un alt bătrînel, ceva mai comunicativ decît Coposu – îl cheamă Popovici. Mă bucur la gîndul că s-ar putea să fie nepotul marelui luptător unionist de la Alba Iulia, Mihai Popovici. El îmi confirmă că da, este. Şi îmi mai spune că a trăit mulţi ani în Franţa, la Grenoble, unde are strînse legături cu masoneria. În privinţa locuinţei, acelaşi răspuns: vor analiza, vor vedea, să aştept. Plec fericit. S-ar putea să am noroc şi oamenii aceştia, care au suferit atîta prin puşcării, să înţeleagă şi suferinţa bătrînului meu tată, veteran de război (rănit la Odessa), care e văduv de un an şi are atîta nevoie de mîngîierea şi umărul meu. Seara, la televizor, se transmite o întîlnire între F.S.N. şi P.N.Ţ. În mod neplăcut, sînt surprins de prezenţa, alături de Ion Iliescu, a lui Mihai Bujor Sion – bişniţar notoriu, băiat de bani gata, şi evreu, şi homosexual, ce mai, le are pe toate! Cum de se poate compromite un om ca Iliescu, în faţa Naţiunii, cu un asemenea rebut? A ajuns şi ăsta vreun conducător de partid şi de stat? Bine că nu participă şi Brucan, care ceruse prin 1947 condamnarea la moarte a lui Coposu. Şi eu, şi nevastă-mea urmărim cu interes dezbaterea. Sentimental, sîntem alături de ţărănişti, fiindcă printre ei avem doi amici, pe care credem că îi cunoaştem destul: Iftene şi Petrina. Iar noua Putere ne-a desfiinţat „Săptămîna“. Un fesenist cu barbă, parcă se cheamă Marius Cîrciumaru, tot apare şi dispare prin fundal. Coposu nu e lăsat să vorbească. Iliescu spune: „Ce credeţi voi, că am pregătit plăcinta ca să vină alţii să se înfrupte din ea?!“ – sau cam aşa ceva. Asta are darul să mă înfurie pînă la embolie. Ca să vezi, România a ajuns şi plăcinta lui Bujor Sion! Noaptea, aflu că Petre Roman l-a numit pe Horvath Andor ministru adjunct al Culturii. Ofensiva minorităţilor e de nestăvilit. Un evreu pune un ungur pe capul culturii române, iar între ei doi se află un ţigan – Andrei Pleşu. Bine ai mai ajuns, Popor Român! Aici te-a adus toleranţa ta prost înţeleasă! În „Adevărul“ (fost „Scînteia“) de azi, Silviu Brucan dă un interviu în care comite aceeaşi gravă greşeală ca în urmă cu cîteva zile. Referindu-se la executarea soţilor Ceauşescu, bătrîna lichea stalinistă îşi arată iar buzele şi măselele pline de sînge: „În aceeaşi noapte, am avut o a doua şedinţă. Ţinîndu-se seama de situaţia critică pe plan militar, la care se adăuga pericolul ca trupele de Securitate ce atacau garnizoana militară unde se aflau deţinuţi cei doi tirani Ceauşescu să reuşească să pătrundă înăuntru şi să-i elibereze, s-a hotărît ca a doua zi, luni, 25 decembrie, să se organizeze procesul celor doi Ceauşeşti, iar SENTINŢA SĂ FIE EXECUTATĂ IMEDIAT“ (subl. n.).
Acum nu mai e nici un dubiu. Omor cu premeditare.

17 IANUARIE 1990. Fierbe şi lumea sportului. Mircea Pascu, omul atît de civilizat, care n-a supărat pe nimeni niciodată, a fost dat afară de la Federaţia Română de Fotbal. La şedinţa respectivă, patronată de Mircea Angelescu, Pascu n-a avut nici un drept la replică. Se pare că Pascu e pedepsit, printre altele, datorită faptului că ştie prea multe referitoare la un cont secret existent la o bancă din Elveţia. Aici depuneau bani, obligatoriu, şi cei de la Steaua, şi cei de la Dinamo, dar şi alte cluburi. Plecau emisarii din România, acoperiţi sub diverse însărcinări. Se fereau de Cristian Ţopescu. După finala Cupei Campionilor Europeni de la Barcelona, cînd Steaua a fost învinsă de AC Milan cu 4-0, ce-i drept, dar a încasat bani frumoşi, munciţi de băieţi, un înalt funcţionar UEFA a telefonat la Mircea Pascu şi a întrebat: „Ce cont e ăsta?“. Încurcate treburi! Cine mă informează, îmi spune că Nicolae Gavrilă, comandantul Clubului Steaua, ştie multe despre subteranele astea valutare, dar, fireşte, nu va mărturisi niciodată.
Noutăţi despre Rodica Gamsievici, care a avut în ziua de 29 decembrie 1989 percheziţie la domiciliu, în Strada Săgeţii nr. 9. Un om de nimic a reclamat-o că ar deţine arme. Asta-i culmea ridicolului, Rodica şi armele! Desigur, miliţienii n-au găsit nimic, dar, fiindcă tot erau acolo, au furat un ceas, o cutie cu parfumuri şi nişte casete video, printre care una pe care i-o împrumutasem eu. Rodica a fost ţinută din 29 pînă în 31 decembrie (deci pînă în noaptea de Revelion) în arest.
Nebunia e în toi. Nimeni nu mai ascultă de nimeni. Toată lumea ţipă. Toată lumea pozează în victimă a Dictaturii. Care Dictatură? Aia care nu-i lăsa pe hoţi să fure, pe trădători să trădeze, pe ţigani şi unguri să ne terorizeze? Jos cu Dictatura! Trăiască Anarhia! Un incident stupid enervează Bucureştii: o frumoasă casă bătrînească, cu etaj, de pe Calea Griviţei, colţ cu Strada Buzeşti (lîngă Cinema Marna sau Feroviarul), a fost incendiată de locatarii ţigani, aceştia trăgînd nădejde că vor căpăta apartamente în Centrul Civic. Un medic veterinar îmi spune că actualul secretar de Stat de la Agricultură, pe nume Victor Surdu, a fost adus de Ion Iliescu de la Iaşi – doctorul precizează că acest Surdu e un escroc şi un beţiv, făcea chiolhanuri seară de seară, ba cu Nicu Ceauşescu (cînd trecea pe-acolo), ba cu alţii, de pe la Bucureşti, sau de pe plan local. Mi se mai spune că Iliescu, pe cînd era prim-secretar la Iaşi, l-a chemat pe Surdu să facă nişte produse adiacente (pufuleţi, covrigi, tartine) pentru realizarea planului. Aşa o fi? Mai aflu că medicul şef veterinar pe Bucureşti lua mită 125.000-150.000 de lei pentru atribuirea unui post la o circumscripţie bună, de unde titularul îşi recupera rapid paguba, întrucît cîştiga peste 1 milion de lei pe an. La televizor, o emisiune despre Patrimoniul Naţional. Un bărbos fără nume trînteşte perle în stilul lui La Palice: „Ar fi bine ca Televiziunea să cheme arhitecţii care mai sînt în viaţă...“. Bravo, neică, dacă nu făceai precizarea asta, ne-am fi pomenit pe Postul Naţional şi cu arhitecţii morţi. În toiul nopţii, aceeaşi Televiziune transmite un fel de masă rotundă din biroul ministrului Culturii. Tronează, ca o odaliscă obeză şi cu barbă, ţiganul turcesc Andrei Pleşu. Nu l-am cunoscut niciodată pe individul ăsta, arareori îl vedeam bîntuind prin Bucureşti, într-o gaşcă şleampătă, care chibiţa prin spatele lui Petre Ţuţea, rîdea lumea de ei. Mă rog, Tuţea era un vagabond de geniu, făcuse puşcărie grea, n-avea operă scrisă, ca şi Socrate – dar ciracii lui? Pentru prima oară a auzit lumea de un Pleşu sau de un Liiceanu atunci cînd i-a tăvălit Barbu prin zacuscă, în serialul său „Istoria literaturii române“. Pe acest Andrei Pleşu l-a propus ca ministru al Culturii însăşi muierea aia evadată de la cratiţă, Doina Cornea, am auzit-o cu urechile mele, la televizor. Acum mă uit la şleahta asta de pederaşti şi nu-mi vine să cred cine conduce cultura naţională! Andrei Pleşu, Coriolan Babeţi, Dan Petrescu şi Horvath Andor. O şuetă de şmecheri, care fumează pipă şi spun bancuri, chipurile „subţiri“, dar în fond gîlgîind de ură. Din profunzimile unui munte de untură, învelit cu un pulover gigantic, cu guler şal, Pleşu îmi apare cu mult mai gras decît Suzana Gîdea. Măcar femeia cu pricina se mai salva prin infinita grijă, abnegaţie şi răbdare cu care veghea la căpătîiul soţului ei paralizat, hrănindu-l cu linguriţa, încercînd să-l deprindă iarăşi să meargă, ca pe un copil neputincios. Şi era chiar profesoară universitară la Politehnică, prin meritele ei. Pe cînd Pleşu? Ce-a făcut acest Pleşu? A slobozit nişte fîsuri de sifon pe gura aia păroasă, cu buze uleioase de amintirea trecutelor sarmale şi de pofta viitoarelor pîrjoale. „Acesta e un ministru: care are ca treabă să lase în pace cultura!“ – debitează Pleşu la televizor, plin de sine şi de efectul vorbelor sale. Toţi fac paradă de cultură, intră vertiginos în pielea vedetelor. Toţi fac apel la James Joyce şi la George Orwell. Alegerea numelor ilustre şi a citatelor e mai importantă decît cultura sau capacitatea omului. Dan Petrescu arborează şi el un pulover neglijent şi fumează şerpeşte, vorbind de „operaţia de curăţire“ a culturii, aşa, ca să ne fie clar că ei „fac numiri“. La rîndul lui, Babeţi se mişcă aidoma unei cadîne jucate la zaruri, spune un banc nărod despre un vulcan şi se face de baftă cu expresii de genul: „Un gînd irepresibil îmi vine mereu în faţă“ (normal că în faţă, fiindcă spatele e ocupat cu altceva). Păsăreasca în care se forţează ăştia să vorbească l-ar face pe Ion Creangă să pună mîna pe lopăţica aia cu care se scărpina vara, pe sub cămeşoi, şi să-i altoiască: metanoia, indigenţă, fototropic, exorcizăm ş.a.m.d. Încă vreo două-trei chermeze de-astea, într-un fum să-l tai cu cuţitul şi degajînd un dispreţ suveran faţă de tot ce-i românesc – şi lumea o să se sature de ploşniţele care-şi zic dizidenţi. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Explicaţii poze: 
Decembrie 1993. La Casa Lido din Bucureşti se desfăşoară ceremonia decernării Premiilor Naţionale „România Mare“. Preşedintele juriului, secondat de prof. dr. Mircea Muşat, îi felicită pe doi dintre laureaţi: actorii Carmen Stănescu şi Damian Crîşmaru.

1 decembrie 1993. În Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, Dumnezeu a făcut să se întîlnească oameni de diferite convingeri şi chiar religii. De la stînga la dreapta: Ion Iliescu (preşedintele României), Daniel Ciobotea (Mitropolitul Moldovei), Ioan Rus (prefectul judeţului Alba), Ioan Ungureanu (ministrul Culturii din Basarabia), Corneliu Vadim Tudor (secretar al Senatului) şi... rabinul Moses Rosen!

Ziarul TRICOLORUL, nr 2324 / 21.11.2011

Lansarea cărţii FILMUL AMERICAN, de Grid Modorcea, la Tîrgul Gaudeamus




INVITAŢIE

La deschiderea Tîrgului de Carte „Gaudeamus”, ediţia 2011, Editura Axis Libri are deosebita plăcere să vă invite la lansarea cărţii FILMUL AMERICAN, de Grid Modorcea, o lucrare unicat, prima de acest gen editată în România. Scriitorul, cineastul şi criticul Grid Modorcea, o voce autorizată, un erudit cu vocaţie polemică, aflat acum la a 71-a carte, ne propune o nouă istorie a filmului mondial, implicit o privire ciclopică asupra filmului american, cu toate tendinţele şi direcţiile sale actuale.

Cuprinzînd peste 2.000 de nume şi titluri, FILMUL AMERICAN este o carte scrisă în spiritul cinematografului hollywoodian, adică e plină de poveşti. În prefaţa cărţii sale, Grid Modorcea declară concluziv: „Aş spune că este o rescriere a filmului mondial în funcţie de datele descoperite de mine în America, la Muzeul filmului din New York, acolo unde a fost scrisă cartea. Istoria filmului american in actu, cu filme aflate în plină difuzare, implicit restaurări, este un proces viu, de aceea am căutat să-l ţin pe cititor în priză cu evoluţia percepţiilor mele, cum au evoluat de la un film la altul, cum s-au întregit şi cum, încet-încet, dar sigur, s-a conturat o poetică a filmului american”.

Evenimentul va avea loc miercuri, 23 noiembrie, orele 14, în Foaierul mare al Pavilionului Central Romexpo, la Ed. EIKON. Prezintă directorul Ed. Axis Libri, dl. Zanfir Ilie, filolog, şi redactorul de carte, Mia Băraru. Va fi prezent şi traducătorul ediţiei engleze, regizorul şi criticul de film Mihnea Columbeanu. Autorul va oferi autografe. Vă aşteptăm cu drag.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2324 / 21.11.2011