Am aflat de prigoana declanşată împotriva prietenului meu de o viaţă, Soby Cseh. Acesta e unul dintre cei mai mari regizori de lupte şi cascadori din întreaga Istorie a cinematografiei mondiale. Este scandalos ceea ce se întîmplă şi nimeni n-are dreptul moral să judece un astfel de om curat la suflet, care a fost sărac întreaga lui viaţă - iar dacă a oferit vreo informaţie organelor de atunci ale Statului a făcut-o cu privire la fraudele teribile care se săvîrşeau în Cinematografie. Eu, unul, cunosc un cu totul alt aspect al vieţii lui Soby Cseh: nu acela de colaborator al Securităţii, ci acela de urmărit! Da, da: în Dosarul de Urmărire Informativă pe care mi l-a întocmit, mie, Securitatea şi care numără nu mai puţin de 20 de volume, Soby Cseh nu apare cu nici o Notă referitoare la mine şi la familia mea (deşi eram, aproape zi de zi, împreună), dar el împarte, cot la cot cu mine şi cu Eugen Barbu, statutul de hărţuit, filat, înregistrat etc.
Mai mult decît atît, dar ca interpret al rolului principal al piesei mele de teatru „Toată lumea ştie fotbal“, care a avut 6 reprezentaţii la Teatrul „Constantin Tănase“, în decembrie 1989, Soby Cseh a suportat mari presiuni din partea Securităţii şi a cenzurii, pentru a elimina cele mai „periculoase“ replici – dar el a refuzat, cu mult curaj. Ar fi multe de spus şi, la nevoie, dacă va exista vreun proces la Tribunal, eu mă ofer ca martor şi voi pleda în favoarea nevinovăţiei acestui om remarcabil. Efectiv, sînt revoltat că, la 21 de ani de la „baia de sînge“ din decembrie 1989, trecutul nu ne lasă să trăim. Fii tare, Buză de Iepure! Acolo unde te-a pălmuit Mafia, te sărută Cuza Vodă, adică Tribunul!
CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
2 februarie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu