Naţionalizarea democraţiei

Păi, cum să nu fie Emil Boc cel mai curajos premier?! Cel puţin pentru ea... Că doar semnează şi contrasemnează fără să crîcnească actele ce-i dau ei puteri nemaivăzute. şi cum să nu fie Traian Băsescu (tot pentru ea, desigur!) cel mai democratic preşedinte?! Că doar închide ochii la excesul de putere ce i se aşează ei la picioare...

Cît trebuie să sufere Emil Boc! Un premier pus în situaţia de a semna acte ce-i dau unui subordonat de al său puteri mai mari decît a avut el vreodată. Mai mari chiar şi decît cele visate pe ascuns departe de vigilenţa stăpînului. Desigur, nu este vorba de orice subordonat şi tocmai aici este dezlegarea atitudinii placide afişate de premier. Şi totuşi, cît de umilit trebuie să se simtă văzînd cum hrăneşte cu propra-i mînă pofta de putere a duduii Udrea?! Dar voia stăpînului nu se discută şi, chiar dacă este penibil ca el, premier în funcţie, să semneze acte ce-i conferă Elenei Udrea puteri în faţa cărora va trebui să se plece, Emil Boc acceptă această înjosire. Se umileşte semnînd acte ce pregătesc „întronarea” duduii Udrea nu doar peste funcţia lui, ci şi peste a altor miniştri, ba chiar peste instituţii din afara sferei sale. După ce i s-a dat cel de-al doilea minister, Elena Udrea chiar a început să se simtă un posibil premier. Aşa că nu s-a mai oprit din a cere „dezlegări” de la Cotroceni. Ea vrea totul! Dar cum nu poate înfăşca şi alte instituţii chiar pe faţă, i s-a potrivit un act legislativ pe măsura tupeului de care dă dovadă. Acest „el comandante” cu fustă a primit cîte o „abilitate” din sfera mai multor instituţii ale statutului, care nu numai că îi conferă un statut şi mai diabolic în felul de împărţire al foloaselor (şi de înghenuchiere a răzvrătiţilor din partid), ci duce şi la accentuarea decredibilizării unor instituţii aduse în pragul non-sensului existenţei lor prin felul în care funcţiile le-au fost transerate ministrului-instituţie. Dar mai contează oare procesul de erodare a instituţiilor statului, cînd este vorba de şansa impunerii unui lider? Peste partid, peste ţară. Un lider care, după ce şi-a făcut mîna prin Partidul Democrat-Liberal, filială după filială, îşi „marchează” acum noi şi noi teritorii. Peste umărul multor bărbaţi din propriul partid, dar şi peste umărul multor altor „bărbaţi” ai politicii. Acestui personaj, care vorbeşte cu lejeritate despre naţionalizări, dar nu în sensul restituirii averii către popor, ci doar pentru a transfera felii la care să roadă fără a ridica privirea oamenii din partidul pe care îl controlează, i s-a pus la picioare o Ordonanţă de Urgenţă prin care, în urma deturnării funcţiilor Parlamentului ori chiar ale Guvernului, devine ea însăşi o instituţie. 

Astfel, printr-o Ordonanţă ce vizează modificarea Legii de amenajare a teritoriului şi urbanismul, ministrul Elena Udrea este impus ca decident suprem pentru orice proiect de investiţii de pe teritoriul României, primind atribuţii precum „identificarea, delimitarea şi stabilirea zonelor cu valoare remarcabilă” (peisageră, arhitecturală sau de patrimoniu), atribuţii care pînă acum intrau în competenţa altor ministere, „identificarea rezervaţiilor cu regim de biosferă”, atribut pînă mai ieri al Guvernului, trasarea siturilor de valoare internaţională, de care se ocupa Parlamentul, desemnarea altor situri de valoare naţionale ce intrau în sfera Ministerului Culturii ori a Ministerul Mediului sau a autorităţilor locale pentru siturile de importanţă mai mică. În fapt, Elena Udrea va putea decide discreţionar dacă o anumită zonă este suficient de importantă pentru a deveni rezervaţie naturală sau zonă construibilă. Dacă va putea fi descărcată arheologic, inclusiv pentru a se trece la defrişări sau exploatări miniere, trasarea grabnică a destinului Roşiei Montane ca zonă de exploatare fiind una din priorităţile Puterii.

 Un nou rol în care Elena Udrea a intrat încă înainte de a-i fi încredinţat oficial, i-a permis să iasă în public pentru a lansa un şantaj la adresa investitorilor de pe piaţa hotelieră. Aceia care deţin structuri de cazare „nefolosite în scop turistic” şi pe care, dacă nu le vor vinde altor investitori (evident, cei desemnaţi de „ciuma portocalie“), statul îi va putea expropria la preţul dictat de autorităţi. O naţionalizare, chiar şi una cu perdeaua trasă de „el comandante”, rămîne un concept ce ar da fiori oricărui oficial al UE. Dar pe care ministrul Elena Udrea nu se teme să-l reclame în gura mare, avertizînd că „ar trebui să se naţionalizeze structurile care se află în proprietatea unora”.

Curat democraţie!

CEZAR A. MIHALACHE

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2082 - 05.02.2011