Încă o sesiune parlamentară degeaba

Începe o nouă sesiune parlamentară şi nu cred că ea va aduce mari schimbări în bine pentru electoratul care i-a trimis pe deputaţi şi senatori în fotoliile atît de confortabile pe care le ocupă. Cu excepţia puseelor inerente de circ, este foarte puţin probabil să vedem ceva cu adevărat notabil în interes naţional, deşi agenda ar trebui şi ar putea să fie una foarte încărcată şi consistentă.
În primele zile se va împărţi caşcavalul, operaţiune cu atît mai complicată cu cît la Camera Deputaţilor există un nou grup parlamentar, cu pretenţiile lui. După ce au fost alungaţi din toate comisiile şi din toate poziţiile cît de cît vizibile după defectarea din PSD şi PNL, parlamentarii UNPR de-abia aşteaptă să le recapete. Dar cea mai importantă este plasarea reprezentanţilor UNPR în Birourile Permanente, astfel încît Puterea să-şi poată impune agenda fără emoţii.

De partea cealaltă, Opoziţia are şi ea împărţeala ei de făcut, mai ales după crearea Alianţei de Centru Dreapta. În locul lui Teodor Meleşcanu, Dan Voiculescu va fi vicepreşedinte al Senatului. Totodată, Crin Antonescu declanşează curăţenia în partid - Ludovic Orban, căzut în mare dizgraţie, va pierde funcţia de vicepreşedinte al Camerei, unde liberalii îl vor susţine pe Adrian Năstase. Splendid! Pe lista oficială a Puterii se numără cîteva proiecte importante: modificarea Codului Muncii, modificarea Legii electorale astfel încît primarii să fie aleşi într-un singur tur de scrutin, dar şi modificarea Constituţiei ca urmare a Referendumului din decembrie 2009. Greu ca ele să devină fapt împlinit. Pe de-o parte, Puterea trebuie să găsească o metodă miraculoasă să-şi mobilizeze la vot proprii parlamentari, ceea ce s-a dovedit pînă acum o misiune foarte grea. Şi ambele legi în discuţie sînt legi organice. Apoi, cel puţin pe Codul Muncii, negocierile cu sindicatele se dovedesc extrem de anevoioase. Subiectul este sensibil, cu potenţial electoral major, şi nu cred că Puterea va forţa o reglementare cu modificări radicale. În privinţa modificării Constituţiei, mi-e greu să cred că se va găsi o majoritate calificată pentru aşa ceva. Problema cea mare este că astfel de reglementari de importanţă capitală nu ar trebui adoptate printr-un exerciţiu de voinţă al Puterii, astfel încît prima decizie a viitoarei Puteri va fi să le modifice, din nou, printr-un alt exerciţiu de forţă. Aşa s-a întîmplat mereu pînă acum şi de aceea sîntem într-un haos legislativ fără pereche. Însă nici actuala Putere nu este dispusă la dialog şi la concesii şi nici Opoziţia nu are vreun dram de viziune. PSD, partid de stînga, nu a arătat pînă acum nici cel mai mic interes pentru modificarea Codului Muncii. Nu s-a implicat în nici un fel, nu a venit cu idei şi soluţii, cu toate că această reglementare ar trebui să fie pentru un partid de stînga principala zonă de interes. Agenda Opoziţiei se reduce la două obiective: sabotarea oricărui proiect al Puterii, că e bun, că e rău, şi suspendarea lui Traian Băsescu. Pe aceste obiective îşi concentrează PSD şi PNL întreaga energie, de parcă ele ar fi, în sine, soluţia pentru problemele României. Poate că niciodată ruptura dintre Putere şi Opoziţie nu a fost mai adîncă şi ireconciliabilă ca acum. Nu mai există absolut nici un obiectiv comun, nici o chestiune de interes naţional pentru care să fie puse la o parte patimile şi visceralităţile, aşa cum s-a întîmplat înainte de aderarea la NATO sau UE. Fără o minimă colaborare între cele două tabere nu poate ieşi nimic bun din legislativ, iar energiile vor fi în continuare canalizate pe tot felul de bătălii fără miză reală.

De CONSTANTIN RĂCARU

http://ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=11320&format=html