Dincolo de controversele iscate pe seama declaraţiilor lui Traian Băsescu legate de „lupta împotriva corupţiei” şi acordul cu FMI, în plan secundar şi nejustificat au rămas necomentate afirmaţiile legate de „reforma” din sectorul energetic şi din cel al transporturilor. În mod voalat, „mesajul“ transmis are, probabil, legătură cu intenţia guvernanţilor de a „privatiza” companiile de stat din aceste domenii, considerate neprofitabile, veritabile „găuri negre“ pentru Bugetul Statului, după nefericitul model „Sidex Galaţi”. În timp ce românii stau lipiţi de ecranele televizoarelor sufocate de descinderi, arestări şi dezvăluiri regizate, artizanii distrugerii României clocesc, din umbră, înstrăinarea altor obiective strategice pentru economia şi Siguranţa Naţională.
Adică, mai pe înţelesul tuturor, a acelor companii, producătoare de lumină şi căldură care influenţează în mod direct nivelul de trai al cetăţeanului. Nu avem nici o îndoială că acestea au fost falimentate intenţionat, după ce au fost căpuşate de clientela politică transpartinică, fie sub forma contractelor frauduloase cu firme alese pe sprînceană, fie printr-un sistem oneros de achiziţii publice şi licitaţii cu dedicaţie pentru prietenii politici. Sau, mult mai simplu, prin angajarea, cu salarii nejustificate faţă de economia reală, a rubedeniilor, finilor şi amantelor celor care compun actuala caracatiţă care sifonează banul public. Concomitent cu orice abordare (dacă va exista vreodată) a necesităţii reale a acestor privatizări, se impune o amplă anchetă, urmată de pedepsirea exemplară a celor care au făcut posibil declinul companiilor în cauză. În anii ’90, s-a indus în conştiinţa multor români că „Statul este cel mai prost administrator” (?!), iar proprietatea privată e salvarea absolută, făcîndu-se o apologie deşănţată a „capitalismului”, înfăţişat ca o condiţie sine-qua-non pentru democratizarea ţării, fără să se analizeze consecinţele unor astfel de abordări în alb şi negru. De teama de a nu fi catalogaţi drept „(neo)comunişti” (de ce le-a fost, însă, teamă, tot n-au scăpat) şi pentru a face pe plac stăpînilor străini, direct interesaţi de baza tehnico-materială şi de imensele resurse naturale ale României, guvernanţii de toate culorile au conlucrat pentru distrugerea industriei, agriculturii, transporturilor, telecomunicaţiilor şi a comerţului din ţara noastră. Cu mult tupeu, un politician, urmaş de kominternist, vopsit în „liberal“, considera industria noastră un „morman de fiare vechi” şi paria dezinvolt pe agricultură şi turism. Deşi nu conteneşte în a promova tot felul de idei, la toate posturile de Televiziune, individul a eşuat, lamentabil, atît în viaţa profesională, cît şi în cea politică şi personală. Altul, groparul mineritului şi al multor alte domenii economice strategice pentru siguranţa alimentară a românilor, deghizat într-un soi bizar analist politic, se vrea critic al partidului aflat la Putere, alături de care a guvernat în urmă cu 15 ani. Tot incompetenţa şi lăcomia i-au adus pe actualii guvernanţi (la presiunea FMI, sau nu) în situaţia de a lua decizia privatizării aşa-ziselor companii neprofitabile, majoritatea din sectorul energetic. Adică vînzarea lor, pe nimic. Asta este, din păcate, „tradiţia”, de 21 de ani. Nimeni nu se gîndeşte la eficientizarea unor asemenea unităţi, prin angajarea unor manageri (chiar străini, dacă în România nu găsim!) obligaţi prin contract să le rentabilizeze într-un termen-limită, dar activele şi profitul să rămînă în proprietatea Statului Român, în cazul în care plecăm de la premiza că statul actual deserveşte interesul general. Ar trebui să fim conştienţi că numai forţele naţionale, în frunte cu PRM, vor putea preîntîmpina noul jaf care se prefigurează în viitorul apropiat. În caz contrar, utimele „privatizări” vor aduce un val de scumpiri de nesuportat pentru marea majoritate a populaţiei şi devastator pentru activitatea agenţilor economici mici şi mijlocii, scăpaţi din holocaustul provocat de impozitul forfetar şi de creşterea TVA. După care urmează să vizionăm acelaşi film prost, pe care tocmai l-am văzut: românul de rînd, singurul lovit în mod real, începe să se vaite, uitînd că fie nu se osteneşte să se ducă la vot, fie votează aceleaşi figuri sinistre, de 5 legislaturi încoace. Cei neafectaţi de scumpiri, oricît de mari ar fie ele, joacă alte roluri, marcate de o maximă ipocrizie. Moderatorii critică Puterea sau Opoziţia, în funcţie de interesele trusturilor din care fac parte. Membrii Consiliului Concurenţei bagă capul în nisip, precum struţul, că doar n-or să-şi bată cuie în talpă de unii singuri. Ministrul de resort afirmă că „aşa e economia de piaţă”. Guvernul lansează, iresponsabil, avertismente aiuritoare şi demagogice. Liderii sindicali vorbesc despre sărăcie de la adăpostul salariilor, vilelor şi maşinilor de lux pe care le au. Se vor găsi, la un moment dat, cîţiva cetăţeni, mai indignaţi, care vor aduna, în bocceluţe, monede peste monede, hotărîţi să îşi plăteasă, astfel, facturile umflate la lumină şi întreţinere, spre amuzamentul companiilor străine care vor controla preţurile producţiei şi distribuţiei de energie în România. Dacă se va întîmpla aşa, înseamnă că ne merităm soarta…
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu