Monden si Paranormal

Comitetul celor 300 (I)



Auzim adesea că „ei” fac asta, aia sau ailaltă. „Ei” par literalmente capabili să scape nepedepsiţi chiar şi după cele mai odioase crime. „Ei” măresc impozitele, ne trimit fiii şi fiicele să moară în războaie care nu aduc nici un cîştig, par intangibili, invizibili, frustrant de nebuloşi atunci cînd trebuie să se ia măsuri la adresa „lor”. Nimeni nu pare capabil să-i identifice clar pe „ei”. Cu siguranţă, un număr apreciabil dintre noi sînt conştienţi că oamenii care ne guvernează nu sînt cei aflaţi cu adevărat la comanda problemelor politice şi economice… Faptul că e vorba de o reală conspiraţie deschisă împotriva lui Dumnezeu şi a omului, care include înrobirea majorităţii fiinţelor omeneşti rămase pe acest pămînt după ce au fost exterminate de războaie, epidemii şi genocid, nu e foarte bine ascuns. În comunitatea informativă se învaţă că modul cel mai sigur de a ascunde un lucru este acela de a-l pune la vedere.


Guvernul paralel secret de la nivel superior nu acţionează din pivniţe igrasioase şi camere subterane secrete. Aceşti oameni acţionează în văzul tuturor. Ei sînt slujbaşii Guvernului Unic al Lumii în Noua Ordine Mondială. La fel ca violatorul care opreşte maşina ca să-şi ia victima de pe marginea şoselei, nici ei nu par nişte monştri, deşi asta sînt. Adevăraţii monştri poartă costume la două rînduri şi se duc cu limuzinele la serviciu. Ei apar adesea la televizor în ipostazele cele mai „inocente”. Dar trebuie să fim conştienţi că nimic din ceea ce fac ei nu este inocent. Cine sînt conspiratorii care servesc marele şi atotputernicul Comitet al celor Trei Sute şi care este scopul lor final? Cei mai bine informaţi dintre concetăţenii noştri sînt conştienţi că există o conspiraţie care funcţionează sub diverse denumiri, cum ar fi Iluminaţii, Francmasoneria, Masa Rotundă, Grupul Milner… Problema este aceea că informaţiile cu adevărat importante despre activităţile trădătoare ale membrilor guvernului invizibil sînt foarte greu de găsit. Ceea ce face Comitetul să fie ocultat este incredibila secretomanie care domneşte în jurul lui. Nici un organ mass-media n-a menţionat vreodată această ierarhie a conspiratorilor; prin urmare, aşa cum e de aşteptat, oamenii se îndoiesc de existenţa lui. Comitetul celor 300 este singura ierarhie de putere organizată din lume care transcende toate guvernele şi indivizii, oricît de puternici şi de siguri pe sine s-ar crede. Acesta acoperă finanţele, domeniul apărării şi partidele politice de toate coloraturile şi orientările. Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile organizate ale lumii. Iar Coroana Britanică este punctul său de control. Scopul lor final este acela de a contopi toate ţările într-o Nouă Ordine Mondială fără nici un Dumnezeu, cu un Guvern Unic Mondial, care va împinge lumea înapoi, în condiţii mult mai grele decît cele din Evul Mediu. Cu mult timp în urmă, Comitetul celor 300 a decretat că va exista o lume mai mică – mult mai mică – şi mai bună, adică ideea lor despre ceea ce ar constitui o lume mai bună. Miriadele de consumatori inutili care devorează resursele naturale sărăcite trebuie să fie decimate. Progresul industrial susţine creşterea demografică. Prin urmare, porunca de a creşte şi a ne înmulţi pentru a stăpîni Pămîntul, găsită în Geneză, a trebuit să fie desconsiderată. Această măsură a presupus un atac împotriva creştinismului, dezintegrarea lentă, dar sigură, a naţiunilor-state industrializate, distrugerea a sute de milioane de oameni, denumiţi de Comitetul celor 300 „surplus demografic” şi înlăturarea oricărui lider care îndrăznea să stea în calea planificării globale a Comitetului pentru atingerea obiectivelor asumate. Există cel puţin 40 de „birouri de ramură” cunoscute ale Comitetului celor 300. O dată ce vom studia acest sistem, ne va fi mai uşor să înţelegem cum poate acţiona cu atîta succes un singur corp conspirativ central şi de ce nici o putere de pe Pămînt nu-i poate respinge atacul contra celor mai elementare baze ale unei lumi civilizate şi progresiste, bazată pe libertatea individului. Pentru a ne forma o părere despre amploarea şi omniprezenţa conspiraţiilor care conduc destinele popoarelor lumii, să enumerăm scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii. (Va urma)


==============================

Grădinile suspendate ale Semiramidei



Grădinile suspendate ale Semiramidei au fost construite de Regele Nabuconodosor al II-lea (605-562 î.Ch.), deşi sînt atribuite prin legendă Regelui Ninus şi soţiei sale, Semiramida. După informaţiile istoricului Diodor, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15.000 m² şi se ridicau în patru terase pînă la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de 24 de metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camerele răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărîmate de perşi, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărîmat şi Turnul Babel.

==================================


Fenomene stranii


Fantoma unui Călăreţ al Apocalipsei a apărut în luptele de stradă din Egipt


Pare de domeniul fantasticului. Însă o televiziune serioasă a captat pe o înregistrare a revoltelor din Egipt o imagine ce pare fantoma unui călăreţ ce trece prin mijlocul demonstranţilor. Şi nu numai că trece, dar pare că-i şi supraveghează. Egiptul a fost totdeauna un tărîm al misterelor, spun reporterii de la MSNBC, care au surprins, joi noapte, imaginile respective.


Interesantă este şi culoarea calului, cu o tentă gălbui-verzuie, ceea ce i-a făcut pe mulţi să remarce o asemănare cu unul din Călăreţii Apocalipsei: „Şi cînd a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiinţei a patra, zicînd: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal galben-verzui şi numele celui ce şedea pe el era Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pămîntului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pămînt“. (Capitolul 6)


Scepticii au spus că este o lumină reflectată, probabil, de la anumite flăcări care ar fi fost prezente în imagini, iar obiectivul le-a captat: „Extraordinar este faptul că, în imaginea respectivă, călăreţul fantomatic poartă o glugă şi pare a fi înfăşurat într-un soi de giulgiu, exact ca şi în reprezentările imaginilor apocaliptice.


Probabil că mulţi vor spune că este un trucaj, că sînt suprapuneri, deşi imaginea este una digitală, fiind exclusă o suprapunere care ar fi fost posibilă la o casetă cu bandă magnetică. Se vorbeşte şi despre o reflecţie a luminii sau a unor flăcări dimprejur. Rămîne să fie analizată de specialiştii în tehnici video. La fel de interesant este şi textul biblic ce descrie acest călăreţ şi contextul respectiv, parcă a fi exact ceea ce se întîmplă acum, iar a patra parte a pămîntului ar putea fi întreaga lume islamică“, comentează Agentia.org.


=====================================


Secretul Marii Piramide (III)


Bineînţeles că astfel de răsturnări ale valorilor vor fi precedate de „ziua ispăşirii”, care echivalează cu „marea strîmtorare”, astfel cum ne arată cele două Testamente biblice, în perfectă concordanţă cu simbolismul geometric al coridoarelor scunde. Aceste reforme, ce se vor efectua deplin doar prin intervenţia directă a Dumnezeirii, după cum spune Biblia, se pregătesc şi prin războiul de faţă. Doar cei purificaţi se vor bucura de binefacerile erei celei noi, restul vor fi daţi la rebut, prin cele mai groaznice cataclisme. Vom avea nu numai o Europă nouă, ci Pămîntul întreg va fi refăcut în întregime. Măsurînd interiorul Marii Piramide în degete, s-a observat că dimensiunile încăperilor coincid minuţios cu perioadele din istoria omenirii. Fiecare întretăiere de linii din planul ei marchează un eveniment epocal.


Nu-i nimic arbitrar în această schiţare spaţială a timpului, căci datele astronomice incluse în structura Piramidei incomparabile îţi pun la îndemînă scara de proporţii, valabilă şi profetică, deoarece am văzut că un ţol piramidic echivalează cu un an. Fracţiunile de ţol, măsurate micrometric, chiar cu 7 zecimale, pot arăta pînă şi secunda cînd s-a încheiat o epocă. De exemplu: Exodul (prefigurarea jertfei de pe cruce) la 2513,555469 ani după Adam, naşterea, botezul şi răstignirea Mîntuitorului, (toate în perfectă concordanţă cu cronologia biblică), precum şi războaiele mondiale. Astfel de proorociri, precis redate în Piramidă, au atras atenţia lumii întregi, mai mult decît datele ei astronomice. Astăzi, mai curînd ca oricînd, cei ce o cunosc numai din articolele de senzaţie o consultă asupra desfăşurării evenimentelor actuale. Curiozitate în parte îndreptăţită, dar de care au abuzat unii. Cei care au calculat pripit se vede că nu ştiu ce scria Newton, şi anume că scopul prorocirilor biblice nu e să facă pronosticuri, ci abia după împlinirea lor să fie martore că le-a aranjat Cineva, de vreme ce au fost impecabil prezise. Noi însă nu putem afla, după bunul nostru plac, cheia prin care revelaţiile devin clare ca lumina zilei, cum e cazul cu relatările despre trecut. Cine ar fi prevăzut, de exemplu, că s-a fixat în Piramidă izbucnirea revoluţiei bolşevice, prin prelungirea invizibilă a unui perete situat dedesubtul anticamerei? Trebuie să cunoşti mai întîi liniamentele generale ale Istoriei, ca să descurci cu oarecare siguranţă prelungirea lor în viitor, dar această sinteză n-o obţii decît studiind serios Biblia.


Sînt nenumărate datele astronomice şi profetice ale Marii Piramide. Acestea, însă, apar măsurînd nu piramida zidită, ci pe aceea doar schiţată pe teren de înşişi constructorii ei, prin nişte linii săpate împrejurul bazei. Această ramă nu are nici un scop practic sau estetic, ci numai unul filozofic: să contureze piramida cea nematerială, singura prin care se obţin datele precise asupra Cosmosului. Nici anul obişnuit, nici anul cosmic de 25.826 ani şi nici raza vectorială a orbitei (23.252 raze polare) nu reies din măsurarea zidăriei. Doar înălţimea ideală este aceea care dă reducerea, de 10 la puterea 9, a distanţei Soare-Pămînt. Vîrful teoretic se află împărţind la 2 pi perimetrul ideal, căci înălţimea verticală, luată ca rază, descrie un cerc lung cît perimetrul bazei. Se dă astfel rezolvarea - singura cu putinţă - a cvadraturii cercului! Nici în cazul de faţă nu s-a lucrat cu supoziţii, căci lespezile acoperămîntului au înclinarea cerută de unghiul lui 3,1416.


Iată deci că Piramida construită sub faraonul Keops încorporează şi raportul acesta, pi (3,14), extrem de util. Cunoscut cu exactitate doar prin calculul infinitezimal modern, acesta dă naştere multor proporţii din piramida aceasta, redînd prin linii drepte cercurile din cosmografie. Piramida propriu-zisă este construită ceva mai înăuntru decît indică fundaţiile rămase inutilizabile. Dacă ne-am lua după aparenţe, nu ne-am putea explica realizarea redusă a piramidei decît prin faptul că faraonul a ordonat o schimbare a primului-plan ce îmbrăţişa o concepţie mai vastă. „Economisirea aceasta de material” poartă însă o adîncă semnificaţie, bogată în tot felul de aplicaţii la descifrarea enigmelor cosmice. (Sfîrşit)

 =================================


Cuvintele - mesageri ai Istoriei (XIII)


Sifilis


Boala ce poartă acest nume a fost adusă în Europa după descoperirea Americii. În Europa a apărut la sfîrşitul Secolului XV şi s-a răspîndit la Napoli după expediţia lui Carol VIII, regele Franţei. Unul dintre primii medici care au studiat această boală a fost italianul Girolamo Fracastoro din Verona, care, pentru denumirea bolii, a creat acest termen: în 1530 a publicat un poem intitulat Syphilidis seu morbi gallici - „sifilisul sau boala galică”; rezultă din titlu că sifilisul era numit „boala franceză”, pentru că o considera de origine franceză. De remarcat că fiecare popor a acuzat un vecin de a-i fi transmis boala: it. // mal francese, germ. die Franzosen, engl. french pox, fr. mal napolitain, în olandeză şi portugheză este „boală spaniolă”, la popoarele orientale este „boală creştină”, la iranieni „boală turcească”, la polonezi este „boală nemţească”, la ruşi „boală leşească”, adică poloneză. În română, regional, avem frenţe şi sfrenţie din magh. franc „(boală) galică”, iar malafranţă < ngr. malafrantsa < it. mal francese. În scrierea lui Fracastoro, autorul a imaginat o legendă după care, în America, un păstor cu numele de Syphilus ar fi stîrnit populaţia unei insule la o revoltă contra lui Apollo, zeul Soarelui. Apollo îi pedepseşte pe răzvrătiţi dîndu-le boala sifilis; ulterior, sînt salvaţi de nimfa America (le dă o plantă pentru a-i vindeca). De precizat că un nume Sipylus există în Ovidiu, Metamorfoze, pentru fiul lui Niobe, fiica Regelui Tantal, născut în apropierea Muntelui Sipylu din Lidia, ţară din Asia Mică. De la forma Sipylus a acestui nume, umanistul italian a format cuvîntul siphylis. Forma literară sifilis, care apare la Iordache Golescu (1832), vine din fr. syphilis, după unele dicţionare şi din germană, unde are aceeaşi formă. Este sigur din germană sinonimul, mai rar, lues < germ. Lues. Tot rar este şi uerolă, o variantă a lui variole, cu sensul de „sifilis”.


Acad. MARIUS SALA


==============================
AMINTIREA VIEŢILOR ANTERIOARE (III)


De pildă, afirma că participase la războiul galic şi că a luptat în Germania cu Germanicus. A recunoscut locurile unde şi-a stabilit tabăra odinioară în anumite văi, apoi cîmpurile de luptă unde a purtat bătăliile. Se numea pe atunci Mincius. Următorul episod pe care-1 voi cita pare să indice faptul că aceste amintiri nu sînt doar miraje ale închipuirii sale. Într-o zi din viaţa actuală se afla la Roma şi vizita biblioteca Vaticanului. A fost primit acolo de nişte tineri novici cu robe lungi, care au început să se adreseze în latina cea mai pură. Mery era un bun latinist, atît în scris, cît şi în limbajul oral, dar încă nu încercase să discute familiar în limba lui Juvenal. Ascultîndu-i pe tineri şi admirînd magnificul idiom, ce se armoniza atît de bine cu monumentele, cu moravurile epocii despre care era vorba, i s-a părut că un văl i s-a destrămat în faţa ochilor, părîndu-i-se că el însuşi discutase într-o altă epocă împreună cu prieteni care vorbeau acest limbaj divin. Fraze de-a gata, ireproşabile, ţîşneau de pe buzele sale; se corecta de unul singur atunci cînd greşea; ce mai, vorbea latina aşa cum vorbea franceza. Nu ar fi reuşit fără să o fi studiat temeinic şi, dacă nu ar fi fost un supus al lui Augustus, traversînd acest secol cu mare fast, nu ar fi putut improviza o ştiinţă imposibil de însuşit în cîteva ceasuri. O asemenea senzaţie a descris şi Lamartine în voiajul său prin Orient: „Nu aveam în Iuceea nici Biblia, nici vreo cunoştinţă în călătoria mea care să-mi indice numele locurilor şi numele antic al văilor şi munţilor; cu toate acestea, am recunoscut de îndată valea Terebintului şi cîmpul de luptă al lui Saul. Cînd am ajuns la mînăstire, fraţii au confirmat exactitatea previziunilor mele, dar tovarăşii de drum nu m-au putut crede. De asemenea, la Sephora, am arătat cu degetul şi am numit un deal cu un castel în ruină ca fiind locul probabil al naşterii Fecioarei. A doua zi dimineaţă, la poalele unui munte arid, am recunoscut mormîntul Macabeilor, fără să ştiu ce-i acolo. Cu excepţia văilor din Liban, nu am întîlnit aproape deloc în Iudeea un loc însemnat de care să nu-mi fi amintit. Oare să fi trăit de două sau de mai multe ori? Oare memoria noastră să nu fie decît o imagine palidă însufleţită de Duhul Sfînt?“ (Delanne, cel care a relatat aceste impresii în studiul său despre vieţile succesive, adaugă că aceste reminiscenţe nu se pot datora amintirilor provocate de lecturi, deoarece Biblia nu descrie exact peisajele unde au avut loc scenele istorice, ci doar relatează pur şi simplu evenimentele). „În urmă cu cîtva timp, scria G. Horster, locuiam în Comitatul Effingham. Mi-a murit un copil, Maria, chiar la vîrsta pubertăţii. Anul următor m-am mutat în Dakota, de unde nu am mai plecat. Cealaltă fetiţă a noastră care s-a născut acolo, pe nume Nellie, susţinea sus şi tare că o chema Maria şi că aşa îi spuneam noi mai demult. Cînd m-am întors în Effingham, pentru a regla nişte treburi, am luat-o pe Nellie cu mine. A recunoscut vechea noastră locuinţă şi multe persoane pe care nu le-a văzut niciodată, dar pe care primul meu copil, Maria, le-a cunoscut bine. La o milă distanţă se afla şcoala pe care a frecventat-o Maria. Nellie, care nu a fost niciodată în acele locuri, a descris-o exact şi şi-a exprimat dorinţa să meargă acolo. M-am dus cu ea şi, o dată ajunşi, s-a îndreptat fără şovăială spre pupitrul unde a stat sora ei, spunîndu-mi: Este banca mea!”. Contele de Resie, în lucrarea „Istoria ştiinţelor oculte“, scria: „Depun mărturie despre numeroasele surprize de care am avut parte cînd am străbătut multe locuri, din diferite părţi ale lumii, la vederea cărora mi se trezeau amintiri vechi despre ceva care nu-mi era necunoscut, dar pe care-1 zăream, totuşi, pentru prima oară (se poate să fi avut, pur şi simplu, amintirea unei călătorii efectuate în timpul somnului natural de către corpul astral. Asta este şi explicaţia firească a unui fapt asemănător care mi s-a întîmplat la vîrsta de 24 de ani, cînd traversam călare provincia Auvergne, avînd avans de o zi faţă de regimentul meu care mergea de la Montpellier la Arras. O dată ajuns într-un sătuc, i-am recunoscut uliţele pe care, totuşi, le vedeam pentru prima dată şi m-am îndreptat fără să ezit spre hanul principal care, negreşit, nu era pe vremea cînd am trăit una dintre vieţile precedente”. Prinţul Emile de W., în data de 18 septembrie 1874, scria din localitatea elveţiană Vevey revistei „Spirit”, pentru a semnala un fenomen care i s-a întîmplat celui de-al doilea fiu al său, în vîrstă de 3 ani: „În urmă cu cîteva săptămîni, copilul se juca şi bolborosea în cabinetul meu cînd, deodată, l-am auzit vorbind despre Anglia, despre care nu avea cum să ştie la vîrsta aceea. Am ciulit urechile şi l-am întrebat dacă ştie ce este Anglia. Mi-a răspuns că este o ţară în care a fost mai demult. L-am întrebat dacă era tot copil şi mi-a spus că era om mare şi avea barbă. Apoi l-am chestionat dacă eram şi noi, părinţii, acolo, cu el şi mi-a răspuns că avea o altă mamă şi un alt tată. L-am întrebat ce făcea acolo şi mi-a spus că se juca mult cu focul şi s-a ars o dată atît de tare, încît a murit.” (Va urma)


ALBERT de ROCHAS


Ziarul TRICOLORUL, nr 2083 - 07.02.2011