Al III-lea război mondial se contramandează (3)

Motto: „Războiul este arta de a ucide în mare şi de a face cu glorie ceea ce, făcut în mic, duce la spînzurătoare“ – J.H. Fabre, etnolog francez.După cum afirma un oficial militar american, s-ar putea ca Iranul să fi instalat, la graniţa de nord-vest, lansatoare de rachete achiziţionate din Rusia, în scopul doborîrii avioanelor F-16. Autorităţile iraniene dispun, de asemenea, de 300 de avioane de vînătoare şi bombardament (F4, F5, F14) achiziţionate din America, dar şi de avioane MIG-29 de producţie proprie. Iranul are în Golf 3 submarine ruseşti de tip Kilo, dotate cu rachete cu raza de acţiune de 200 km. Armata iraniană dispune de rachete Club-K, ce pot distruge un portavion de la 200 km distanţă. Numai gherila iraniană şiită dispune de 50.000 de rachete, printre acestea aflîndu-se 40-50 de rachete Fateh-110, capabile să lovească Tel-Avivul şi cele mai multe zone ale Israelului, precum şi de 10 rachete Scud-D, cu mare forţă de distrugere.


În curînd, Iranul se va dota cu rachete capabile să atingă altitudinea de 1.000 de km. Există, de asemenea, o serie de considerente de ordin politic, economic şi religios, care fac incert un atac americano-israelian asupra Iranului. În vreme ce Irakul s-a văzut singur împotriva unei coaliţii, organizată şi condusă de SUA, Iranul are relaţii strînse cu Rusia, China, Siria, Afganistan şi n-ar fi o surpriză dacă ar primi sprijin din partea Pakistanului, care nu se mai comportă ca aliatul de odinioară al Americii. Ar fi o naivitate să-şi închipuie cineva că Rusia, care a semnat un contract militar cu vecinul său de la Marea Caspică, în valoare de 25 de miliarde de dolari, în baza căruia va livra Iranului armament modern şi tehnică de luptă (inclusiv 5 sisteme antiaeriene S-300) va renunţa la o asemenea afacere de dragul americanilor. Ar fi o cacealma mult prea riscantă, de pe urma căreia autorităţile de la Moscova ar pierde 11-13 miliarde de dolari. Iranul întreţine strînse legături economice cu Turcia, un alt mare vecin al său. În pofida presiunilor americane, Turcia permite băncilor iraniene (aflate sub embargou internaţional) să opereze pe teritoriul său, oferindu-le deschideri către sistemul financiar european. Cu siguranţă, Turcia nu va renunţa la asemenea relaţii profitabile cu Iranul, care au ajuns la 10 miliarde de dolari în 2008 şi care se vor tripla în 2013. Între altele, principala companie petrolieră din Turcia participă la valorificarea gigantului zăcămînt de la Soth Pars, de pe urma căruia obţine de la iranieni 15 miliarde m.c. de gaze, pe care le exportă în Europa, pentru alimentarea gazoductului Nabucco. În derularea tranzacţiilor sale financiare, Iranul se bucură de un sprijin susţinut şi din partea băncilor din Brazilia, Ecuador şi Emiratele Unite. La rîndul său, China, cel mai mare importator şi consumator de petrol din lume, nu va rămîne pasivă în faţa unui război în Golf, care ar reduce dramatic exportul pe piaţa mondială şi ar duce la creşterea preţului ţiţeiului, care deja a ajuns la 92 de dolari barilul. Dacă în Irak motivul real al războiului l-a constituit petrolul, nicidecum inexistentele arme chimice, şi în Iran miza războiului o va constitui tot petrolul. Dar americanii ar trebui să fie circumspecţi şi în Iran, ca nu cumva să ajungă să plătească barilul de ţiţei la preţul unei uncii de aur. Deşi s-au cheltuit sute de miliarde de dolari în războiul din Irak, profitul americanilor a fost mai mult decît modest. Doar o singură companie din SUA (Halliburton) a avut ceva de cîştigat. În 2009, de pe urma licitaţiilor organizate de guvernul irakian, s-au înfruptat copios companii franceze, chineze, malaeziene, vietnameze, engleze, norvegiene şi ruseşti. Mai mult, americanii au cheltuit 100 de miliarde de dolari pentru modernizarea terminalului de petrol de la Basra, dar profitul va intra în conturile companiilor din alte ţări. Speră, oare, autorităţile de la Washington să cîştige mai mult în Iran? Greu de spus, într-un Iran islamic, unde atitudinea antiamericană creşte pe zi ce trece. Un atac americano-israelian asupra Teheranului, astăzi, nu constituie o problemă presantă şi nici oportună, spun unii analişti de peste Ocean, cu toate că Ali Akbar Salehi, şeful programului nuclear iranian, a anunţat, încă de acum cîteva săptămîni, că cercetătorii din subordinea sa au realizat primul lot de concentrat din uraniu, din care se obţine hexafluorura (UF6), un gaz care, injectat în instalaţiile de centrifugare, asigură îmbogăţirea metalului radioactiv în proporţie de 20%. Specialiştii americani nu văd însă o ameninţare în această primă reuşită a atomiştilor iranieni, deşi, de aici înainte, drumul spre îmbogăţirea uraniului într-o proporţie de 80-90 %, cît este necesar pentru fabricarea armelor nucleare, nu mai este atît de anevoios. Dar, adaugă ei, Iranul este încă departe de bomba atomică, întrucît acumularea cantităţii de uraniu, aproape total îmbogăţit, pentru o singură ogivă necesită foarte mult timp. Ca să reducă durata de acumulare a uraniului îmbogăţit în proporţie de 80-90%, cercetătorii iranieni ar avea nevoie de cîteva zeci de mii de centrifuge, nu doar de cele cîteva mii pe care le au la dispoziţie în prezent. Pentru a dezumfla cu totul gogoaşa înfuriată a armelor nucleare ale Teheranului, strategii americani precizează că Iranului i-ar trebui cîteva decenii ca să rivalizeze cu Israelul, care dispune în prezent de 200-300 de ogive.

(va urma)

Nicolae Dăscălescu


http://rromare.wordpress.com/2011/02/08/al-iii-lea-razboi-mondial-se-contramandeaza-3/