PUTEREA PRESEI ŞI DOMINAŢIA EVREIASCĂ

„Aşa cum este ea, presa a devenit cea mai mare putere în lumea occidentală, mai puternică decît legislativul, executivul şi puterea judecătorească”, afirma cunoscutul dizident rus Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Nu numai în lumea occidentală, am adăuga noi, pentru că şi în România, la fel ca peste tot, aceasta este dominată de evrei. Sigur că nu toţi oamenii din mass-media sînt evrei. Dar mass-media americană, spre exemplu, e categoric stăpînită de evrei şi fiecare grup de presă în parte este calat pe apărarea intereselor lor. Dominaţia evreiască din mass-media americană are ştate vechi, astfel că influenţa acestei etnii este cu mult mai semnificativă raportat la ponderea ei în populaţia Statelor Unite. Şi chiar dacă în mass-media se schimbă frecvent directori executivi, preşedinţi, administratori, precum şi editori de top, dominaţia evreiască se perpetuează şi este mai puternică decît oricînd. Iar această putere s-a extins în timp şi în Europa de Vest.
 
La începutul Secolului XX, cele mai importante oraşe din SUA aveau două sau trei cotidiane. S-a înregistrat apoi o tendinţă alarmantă de monopolizare a presei. Ca urmare, din 1.600 de cotidiane în SUA, doar 25% mai sînt deţinute de independenţi. Cele mai puternice pentru informarea publicului rămîn monopolurile formate în jurul „The New York Times“ şi „Washington Post“, precum şi lanţul Newhouse, pentru ştirile lor naţionale şi mondiale. „The New York Times“, „Wall Street Journal“, „Washington Post“ sînt poziţionate în centrul de afaceri american, de cultură şi politici guvernamentale. Influenţa lor ajunge dincolo de naţiune. Ele lansează şi comentează ştiri din gama lor de problematică, dar care să le fie pe plac. Astfel, ridică figuri publice pe care le aprobă sau le denigrează în funcţie de interesele lor. Ei recomandă ce filme să fie vizionate, ce cărţi şi reviste să fie citite, ce muzică să se cumpere pentru a fi ascultată şi ce artă să fie admirată. Acestea influenţează modul în care trebuie abordate anumite subiecte şi, de fapt, aleg adesea ce subiecte noi trebuie să abordeze societatea şi cum să le ignore pe altele. „The New York Times“ este citit în toată America – în mediul academic, de afaceri, politică, artă şi lumea literară. Acesta stabileşte, în opinia analiştilor politici americani, orizontul politic, social, distractiv, literar, artistic şi standardele de modă. Familia Sulzberger, proprietara ziarului, mai deţine, prin intermediul New York Times Co, alte 33 de ziare, inclusiv „Boston Globe“ (achiziţionat în iunie 1993 pentru 1,1 miliarde de dolari) şi „International Herald Tribune“, la care se adaugă 12 reviste, inclusiv „McCall“ şi „Circle Family“ (cu tiraje de peste 5 milioane de numere fiecare), 7 studiouri de radio şi staţii de emisie radio-TV, un sistem de cablu-TV şi 3 companii de editare de carte. The New York Times News Service transmite ştiri, informaţii, date, reportaje şi fotografii de la „New York Times“ altor 506 ziare, agenţii de ştiri şi reviste. Istoria arată că publicaţia a fost fondată de George Jones şi Henry Raymond în 1851. În 1896, însă, evreul activist Adolph Ochs a cumpărat ziarul, iar prin ginerele acestuia, Arthur Hays Sulzberger, publicaţia a ajuns în proprietatea familiei Sulzberger. O altă publicaţie importantă, fondată în 1877, de către Stilson Hutchins, „The Washington Post“, a fost condusă mai tîrziu de familia McLean. După ani de zile de loialitate faţă de Partidul Democrat, începînd cu 1916, tînărul Edward McLean a reorientat publicaţia către Partidul Republican, ceea ce i-a adus o scădere continuă, care a culminat cu falimentul, astfel că la 1 iunie 1933 aceasta a fost vîndută la licitaţie şi cumpărată de un finanţator evreu, Eugene Meyer, contra unei sume, considerată minoră, de 850.000 dolari. De îndată ce publicaţia a trecut în mîinile evreilor, companiile evreieşti de publicitate s-au întors şi ziarul a redevenit profitabil. Pentru că este atît de larg citit de către funcţionari federali şi birocraţi, aleşi şi numiţi, „Washington Post“ are un impact imens asupra guvernului american. Se pot influenţa astfel numiri, retrageri, legislaţie, decizii în afacerile externe şi interne de toate tipurile. Poate să joace chiar un rol esenţial în căderea unui preşedinte, cum a fost cu Richard Nixon. Şefii de la „Washington Post“ pot alege să dea publicităţii o problemă sau să o ignore, pot alege să fii revoltat în legătură cu un eveniment sau, din contră, să-l aprobi. The Washington Post Co are un număr consistent de alte exploataţii mass-media (între care 11 publicaţii militare), inclusiv Televiziune (WDIV în Detroit, KPRC în Houston, WPLG în Miami, WKMG în Orlando, KSAT în San Antonio, WJXT în Jacksonville) şi reviste, dintre care se detaşează „Newsweek“, un magazin de ştiri săptămînal, aflat pe locul 2 în preferinţele naţiunii americane, cu un tiraj valorînd mai mult de 3 milioane de euro. Prin televiziuni, Washington Post Co ajunge în total în aproximativ 7 milioane de case, numai serviciul de televiziune prin cablu, Cable One, avînd 635.000 de abonaţi. „Washington Post“ este condus acum de Donald Meyer, fiul lui Katherine Meyer Graham şi nepotul bătrînului Meyer, acţionar principal şi preşedinte al Consiliului. „New York Daily News“, al cincilea în topul tirajelor în SUA, a fost înfiinţat şi deţinut permanent de evrei, de la fondatorii Zuckerman şi Drasner, la mogulul media Robert Maxwell (născut Ludvik Hoch) şi dezvoltatorul imobiliar Mortimer Zuckerman B., între 1993 şi 2007. Acesta din urmă este, de asemenea, proprietar, editor şi redactor-şef al săptămînalului „US News and World Report“.

Cel mai puternic control evreiesc se exercită însă asupra editării de carte în SUA. Puterea influenţei evreieşti vine din faptul că o carte, oricît de bine informat ar fi fost autorul sau oricît de provocatoare ar fi tema pusă în dezbatere, nu are şanse de a fi publicată dacă nu există garanţii de promovare profesională şi distribuţie calificată. Or tocmai în toate aceste segmente se face simţită puterea reţelei evreieşti. Drept dovadă este faptul că 95% din cărţile avînd cele mai mari vînzări în SUA au fost editate de evrei. Potrivit „Weekly Publisher“, cele mai mari edituri aparţin unor evrei americani: Random House (şi filialele sale, inclusiv Crown Publishing Group), Simon & Schuster şi Time Warner Trade Group (inclusiv Warner Books, Little Brown Book Group şi Luna Books). Cel mai mare editor de cărţi pentru copii, cu mai mult de 50% din piaţă, este compania Western Publishing, al cărei preşedinte şi CEO este Richard Snyder, care doar a înlocuit un alt evreu, Richard Bernstein.

Cel mai mare conglomerat media de azi, în termeni de venituri, este Walt Disney Company. Cînd Walt Disney a murit, în 1966, a fost îndepărtată ultima barieră la dominaţia evreiască totală la Hollywood iar evreii au pus mîna pe compania construită de acesta. De atunci s-a cunoscut toată influenţa lor în industria filmului. Preşedinte şi CEO a devenit Michael Eisner, un alt evreu. Imperiul Disney, condus de un bărbat descris de către un analist media ca „un obsedat de control”, include mai multe companii de producţie de Televiziune (Walt Disney Television, Touchstone Television, Buena Vista Television) şi reţele de cablu cu mai mult de 100 de milioane de abonaţi în total. Walt Disney Motion Pictures Group, condus de Joseph E. Roth (de asemenea, evreu), include Walt Disney Pictures, Touchstone Pictures, Hollywood Pictures şi Caravana Pictures (fondată de Joe Roth şi Roger Birnbaumm în ianuarie 1993). Disney deţine, de asemenea, Miramax Films, condusă de fraţii Bob şi Harvey Weinstein, care au produs filme ultra-vulgare. Cînd Compania Disney era condusă de familia Disney, înainte de preluarea acesteia de către Eisner, în 1984, ea producea divertisment sănătos, de familie. Sub Eisner producţia s-a „extins”, incluzînd aşa-numitele „adult material”. În august 1995, Eisner a achiziţionat Capital Cities/ABC Inc, ce deţine ABC Television Network, care la rîndul său, are 10 staţii de Televiziune pe pieţe precum New York, Chicago, Philadelphia, Los Angeles, San Francisco şi Houston. În plus, ea are 225 de staţii afiliate în Statele Unite şi este co-proprietar în mai multe companii europene de Televiziune.

Un alt evreu mogul media este Edgar Bronfman Jr., al cărui tată, Edgar Bronfman, Sr., a fost preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc. Edgar Bronfman Jr. a condus Seagram Company, Ltd., un gigant în domeniul băuturilor alcoolice, pînă la fuziunea cu Vivendi. Apoi s-a lansat în domeniul media, achiziţionînd Universal Studios şi Interscope Records. Aceste companii au devenit parte din Vivendi Universal.

Cele mai multe dintre companiile de producţie de televiziune şi film, care nu sînt deţinute de marile corporaţii de profil, sînt, de asemenea, controlate de evrei. De exemplu, New World Entertainment, proclamat de către un analist media ca „producător independent de premier program TV din Statele Unite”, este deţinut de Ronald Perelman, evreu cunoscut şi ca proprietar al companiei de produse cosmetice Revlon.

În reţeaua de difuzare a programelor de Televiziune domină cei 3 mari – ABC, CBS, NBC. Aceste 3 entităţi nu sînt independente. Fiecare a fost controlată de către un evreu de la începuturile sale: ABC, prin Leonard Goldenson; NBC, în primul rînd prin David Sarnoff şi apoi de către fiul său Robert, iar CBS, în primul rînd prin William Paley şi apoi de către Laurence Tisch. Pe perioade de cîteva decenii, aceste reţele au fost populate de sus pînă jos cu evrei. Lucrurile nu s-au schimbat nici atunci cînd reţelele respective au fost absorbite de alte societăţi. Prezenţa evreilor în ştirile de televiziune rămîne deosebit de puternică, NBC oferind un bun exemplu în acest sens. O preponderenţă similară există şi în diviziile de ştiri de la celelalte reţele. De-a lungul timpului s-au schimbat doar numele, dar patrimoniul, inclusiv de personal, a rămas, de obicei, acelaşi. În orice caz, puterea evreiască în mass-media continuă să se consolideze şi să crească. Publicaţiile evreieşti se fălesc adesea cu puterea lor asupra cititorilor.

Supremaţia evreiască asupra mass-media nu se limitează la Statele Unite ale Americii. În Rusia, Boris Berezovski şi Vladimir Gusinsky, amîndoi evrei, reprezentativi pentru criminalitatea economică în această ţară, sînt şefii celor mai mari imperii media. Gusinsky se „întîmplă” să fie şi şef al Congresului Evreiesc din Rusia. În Marea Britanie, cele mai mari conglomerate de televiziune sînt, de asemenea, în proprietate evreiască directă, dar şi de control. Acestea includ reţeaua ITV (formată prin contopirea Carlton Communications şi Granada PLC), care este deţinută de Michael Green, cunoscută ca Anglia Television, al cărei director manager este Graham Creelman. Celălalt jucător major în presa britanică este, desigur, Rupert Murdoch, care, evreu sau nu, a fost descris ca fiind mai pro-israelian decît mulţi dintre cei mai radicali sionişti. Chiar şi BBC, care se presupune că este deţinută de către poporul britanic, are mulţi evrei în poziţii importante. Alan Yentob (născut în 1947), de exemplu, ocupă diferite funcţii de conducere în BBC, începînd cu 1968. Chiar şi BBC Radio, care este cel mai ascultat radio din lume, a fost condus de Jennifer Gita Abramsky (născută în 1946), o partizană necondiţionată a intereselor evreieşti, din 1999 pînă în 2008, cînd s-a retras. Mass-media canadiană oferă încă un exemplu de supremaţie evreiască în mass-media. Israel (Izzy) Asper, prin compania CanWest, deţine mai mult de 60% din toate ziarele din Canada şi alte mijloace mass-media. Aceasta include 128 de ziare locale şi 14 ziare metropolitane importante, inclusiv „Vancouver Sun”, „Calgary Herald“ şi „The Monitor“ (cunoscut şi ca „West End Chronicle“) Montreal. Asper deţine, de asemenea, „National Post“, o publicaţie de nivel naţional.

În România, Kominternismul este încă viu. După decembrie 1989 plaga sovietică a revenit în forţă, foarte bine organizată, transplantată pe fiii şi fiicele bătrînilor kominternişti. Viaţa politică, economică şi culturală a României a fost acaparată de urmaşii evreilor rusofoni care se lăfăie încă în funcţii cheie ale Statului Român şi prin mai toate partidele. Merită amintiţi Petre Roman (fost prim-ministru, fost senator şi preşedinte al Senatului), Mihai Răzvan Ungureanu (fost ministru de Externe, actualmente director SIE), Theodor Baconschi (actual ministru de Externe), fraţii Orban – Ludovic (fost ministru al Transporturilor) şi Leonard Orban (fost comisar european pentru Multilingvism). A se observa „predilecţia” pentru politica externă şi uşurinţa cu care avansează. Mlădiţe de evrei kominternişti se regăsesc şi în societatea civilă, mediul academic sau presă. În acest sens, trebuie menţionat hiperactivul „analist politic” Iosif Boda, dar mai ales „marele inchizitor” al „comunismului“ Vladimir Tismăneanu sau nume precum Răzvan Theodorescu (apropiat al lui Iliescu) şi Anca Oroveanu (fiica lui Leonte Răutu), ambii profesori la Universitatea de Arte din Bucureşti şi băgători de seamă pe bani mulţi la NEC (Colegiul Noua Europa), fondat în 1994 de Andrei Pleşu. Ca şi cum nu ar fi fost destul, au apărut şi străini. Ronald Lauder, magnat evreu american, moştenitorul unei averi clădite pe celebrele parfumuri Estée Lauder, fost ambasador al SUA în Austria, preşedinte al Consiliului Organizaţiilor Evreieşti Americane, al Comitetului Public Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului Mondial Evreiesc, susţinut în România de evreul american Tom Lantos, care i-a făcut lobby pe lîngă cele mai înalte autorităţi româneşti; el deţine prin CME (Central European Media Enterprises) trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din România, postul de radio ProFM şi cîteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul ProTV, transformat într-o rafinată „maşină de propagandă”, să controleze şi să direcţioneze opinia publică românească potrivit liniei sionisto-americane. Trustul de presă Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense faţă de bugetul Statului Român (peste 45 milioane de dolari), toţi guvernanţii de la Bucureşti tratînd cu maximă obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Numirea şi menţinerea lui Adrian Sîrbu în fruntea afacerii din România nu au fost întîmplătoare: căsătoria sa cu ex-modelul Janine a fost năşită de Mircea Geoană, iar cumnatul acestuia din urmă, Ionuţ Costea, a funcţionat ca secretar de Stat la Ministerului de Finanţe în intervalul 1997-2000. Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor (foste) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson), Prima TV (al evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde co-acţionar este evreul Elan Schwartzenberg). Despre Televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine integral fraţilor magnaţi Păunescu, dar în urma unui joint-venture între News Corporation Europe şi Grupul Păunescu, News Corporation Europe a ajuns să deţină 50% din acţiunile firmei News TV România BV, restul fiind deţinut de grupul de firme al omului de afaceri român. La rîndul sau, News Corporation Europe este o divizie a companiei americane News Corporation, al treilea cel mai mare conglomerat media din lume, controlată de magnatul Rupert Murdoch, despre care am vorbit mai sus. Mai trebuie precizat că News Corporation Europe este divizia responsabilă cu susţinerea intereselor News Corporation în Europa Occidentală, Centrală şi de Est. Mai există însă şi susţineri despre apartenenţa lui George Păunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din România, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, în slujba B’nai Brith. Şi alte televiziuni româneşti sînt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în general evrei, inclusiv postul naţional public de televiziune.

Ceea ce am avut de demonstrat, am demonstrat. Dacă te pui bine cu poporul lui Israel, eşti bun şi avansezi, iar dacă ţii cu neamul tău eşti catalogat ca antisemit, fiind trimis în afara societăţii sau a lumii civilizate pentru că Noua Ordine Mondială trebuie să-şi realizeze scopul pentru care a fost creată. Din păcate, România a fost condamnată să ispăşească această pedeapsă, de a se supune Noii Ordini Mondiale – şi să urmeze cu slugărnicie drumul impus de aceasta. Sigur, cuvîntul de spus în această relaţie îl are indiscutabil actuala putere în frunte cu Traian Băsescu, cel care a fost instalat pe scaunul de la Cotroceni şi reales cu sprijinul incontestabil al Finanţei Mondiale. Dovada o reprezintă, fără doar şi poate, intervenţia permanentă a FMI-ului în treburile interne ale României, jucîndu-se practic cu viaţa acestui popor în interesul exclusiv al şefilor de la Washington. Păcat de acest popor care nici acum, în al 11-lea ceas, nu se trezeşte, rămînînd în plasa aceloraşi forţe politice, care doar cu puţin timp în urmă s-au dovedit a-i fi ostile sau cel puţin dezinteresate faţă de soarta sa, prin simplul fapt că, atunci cînd au guvernat, s-au supus, într-un fel sau altul, aceloraşi forţe malefice ca şi actualii guvernanţi.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

http://tricolorul.wordpress.com/2011/02/17/puterea-presei-si-dominatia-evreiasca/