Monden si Paranormal

Copilul care s-a întors din morţi povesteşte cum e în Rai, alături de Isus

Povestea lui Alex Malarkey, cunoscut şi ca „Băiatul care s-a întors din Rai“, după cum a titrat „New York Times“ într-un articol de excepţie, a făcut rapid înconjurul lumii. Alex pur şi simplu a înviat din morţi şi a reuşit să povestească prin ce a trecut, o experienţă deosebită, mai ales că el spune că în Rai L-a întîlnit pe Isus, cu care a stat de vorbă. Un băiat ce a supravieţuit miraculos după un accident groaznic a stat două luni în comă, timp în care susţine că a fost în Rai.

Kevin Malarkey era tatăl fericit a 4 copii în ziua în care a provocat un accident teribil, din care fiul său abia a scăpat cu viaţă. În mod incredibil, Kevin spune că accidentul a adus mai multe lucruri bune decît rele şi că, dacă ar putea schimba trecutul, ar alege să nu o facă, aşa începe povestea lui Alex, relatată şi în cotidianul australian „Daily Mercury“. Povestea micuţului Alex Malarkey, „Băiatul care s-a întors din Rai“, a ajuns în topul celor mai bine vîndute cărţi, în care se relatează întîmplarea sa, nefericită prin prisma accidentului, dar fericită din punctul de vedere al experienţei sale paranormale. Alex a suferit, practic, o „decapitare internă“ – craniul său s-a desprins de şira spinării, toţi doctorii find şocaţi că nu a murit pe loc. Copilul nu doar că a supravieţuit, dar a devenit primul din lume ce a fost operat dupa metoda „Christopher Reeve“, reuşind astfel să respire fără aparate. Povestea este însă şi mai complexă. Alex povesteşte cum, în cele două luni în care a stat în comă, a vizitat Raiul, a văzut îngeri care îi cărau tatăl din maşina distrusă, s-a întîlnit şi a vorbit cu Isus şi a ascultat o muzică incredibilă. „Cînd am ajuns în Rai, eram la poartă. Porţile erau foarte înalte şi erau albe. Totul era foarte strălucitor. Cînd am ajuns înăuntru, totul era şi mai strălucitor, absolut perfect. Perfect este cuvîntul meu preferat pentru a descrie Raiul“, a mai spus Alex. Tatăl său, un om educat şi fiu al unui cercetător, nu a crezut o boabă din poveştile fiului. „Am crezut că are traume la cap“, spune Kevin. Deşi nu îşi mai aminteşte nimic din accidentul propriu-zis, Kevin a aflat detalii chiar de la fiul său. Alex spune că stătea alături de Isus, undeva, deasupra tuturor, privind cum pompierii îi scoteau corpul din maşină şi îl puneau în elicopter. Alex mai spune că şi-a auzit numele strigat de tatăl său, pe care l-a văzut apoi vorbind la telefon, dar şi cu un bărbat îmbrăcat în albastru din personalul elicopterului. Mama sa confirmă că aşa s-au întîmplat lucrurile. Din ceea ce a văzut în Rai, Alex a povestit foarte puţin. „Despre ce am vazut acolo am promis să nu-i spun nici tatălui meu“, se explică băiatul. Între timp, Alex a progresat remarcabil. Acum poate să stea în picioare cu ajutorul unui cadru protector şi poate chiar să urce pe rampă cu ajutorul unui echipament special. Tatăl său e convins că îşi va vedea copilul mergînd din nou şi spune că, dintre toţi copii lui, cel mai puţin îl îngrijorează soarta lui Alex. „Am trăit o serie de miracole, fiul meu va influenţa lumea într-un mod pozitiv“, mai spune Kevin.


===============================
Masoneria îngroapă România. Ce legătură poate fi între generali-masoni, comisari europeni, Cavaleri de Malta, Codex Alimentarius şi OMG? (IV)


Chelaru a început să deranjeze - chiar dacă ilustra un spirit naţional deloc acceptat într-o Românie slabă şi dominată de interese financiare, şi nu de spiritul şi cultura tradiţiilor ortodoxe care caracterizează acest popor - încă dinainte de a fi şeful Armatei Române, atunci cînd a făcut direct reproşuri armatei ruseşti din statul nerecunoscut Transnistria. Nu voi intra deloc în prevederile reuniunii de la Malta, pentru că documentul a fost publicat de nenumărate ori, dar puţini au avut curiozitatea să-l citească şi să-l analizeze. Este valabil şi pentru harta publicată în acele vremuri în Statele Unite ale Americii, în diferite publicaţii. Bun, iar pentru a încheia acest capitol, aşa cum spuneam, trebuie să evidenţiem, fără a comenta, şi scandalul izbucnit în ultimii 2 ani, scandal în care generalul-mason Săvoiu a făcut subiect mai multor afirmaţii cel puţin neplăcute. Voi fi foarte scurt, iar cei ce sînt interesaţi în a afla mai mult, o pot face printr-o muncă de cercetare personală. Mă refer la scandalul cu Asociaţia condusă de Săvoiu (AORR) şi FMR, care, făcînd o paranteză interesantă, în Franţa înseamnă altceva. Şi acolo există o organizaţie numită FMR, numai că acolo este constituită din francmasonii regulari, cei care se luptă astăzi cu „Marele Maestru”, pus la zid pentru că a făcut politică şi a scris preşedintelui Franţei. Nu mai ştiu care este relaţia prezentă, se pare că nu mai sînt sentimente de cordialitate, dar Săvoiu a fost un foarte bun prieten al lui Degeratu (numit de prieteni Costică). Comentarii nu fac! Citiţi cele de mai sus şi constatati singuri la ce mă refer. Voi reveni! (Sfîrşit)

============================


Posedaţi de diavol (V)


Criteriile posedării

Conform ritului catolic, criteriile posedării demonice sînt următoarele: vorbitul unei limbi necunoscute, destăinuirea unor lucruri îndepărtate sau ascunse, dovedirea unor forţe nepotrivite cu vîrsta şi condiţia posedatului. La acestea, Auguste Saudreau, autorul unei lucrări despre faptele extraordinare ale vieţii spirituale, adaugă: convulsiile în care se poate discerne o inteligenţă străină, mişcările extraordinare, pierderea bruscă a sensibilităţii, ţipetele animalice şi urletele, viziunile stranii etc. După criteriile lui Benedict al XIV-lea, originea viziunilor este considerată diavolească atunci cînd în ele apare „un detaliu diform, ciudat, ridicol sau negru”. La fel, cînd e vorba de batjocură. Papa Benedict al XIV-lea, care a fost multă vreme „avocatul diavolului” în procesele de canonizare, insista şi asupra faptului că „viziunea demonică încurajează vanitatea, gloria zadarnică, dorinţa de a te fuduli” şi provoacă în cadrul Bisericii scandal, dezordine şi tulburare. „Întotdeauna sînt suspecte viziunile sufletelor vane şi curioase, slabe la minte sau prea credule, uşor exaltate, foarte imperfecte şi foarte departe de sfinţenie. Acestea sînt sufletele pe care diavolul le înşală cel mai uşor”. În procesele de vrăjitorie, nu se scăpa niciodată ocazia să se caute semnul diavolului (sigillum diaboli). Corpul vrăjitorului sau vrăjitoarei era ras şi înţepat meticulos cu ace în toate locurile, astfel încît să se descopere „zonele reci”, adică locurile insensibile. Aceste zone anesteziate - care se găsesc şi la isterici - erau considerate locuri pe care diavolul le marcase neîndoielnic cu pecetea sa. Orice urmă pe piele, oricît de mică, era considerată ciudată: cea mai mică umflătură, petele maronii sau negre, iritaţii ale pielii cu sau fără edem, negii... Şi chiar cînd nu erau urme, tot puteai să fii acuzat: diavolul le ştersese!

Posedaţii voodoo

Posedarea nu e apanajul religiilor monoteiste. Multe religii „primitive” spun că adepţii lor sînt deseori posedaţi. Religia din Haiti, voodoo, constituie un exemplu foarte potrivit. Claude Planson, care a stat de multe ori acolo, trăind în contact strîns cu poporul, trecînd el însuşi prin încercările iniţiatice şi luînd de nevastă o preoteasă autentică, istoriseşte două poveşti de posedare. Mai întîi, cea a unui tînăr, un occidental de 23 de ani, însoţit de o tînără drăguţă, de care se interesa mai mult decît de ceremonia voodoo. Flecăreala şi rîsetele lor îi jenau pe spectatori - vreo 50 de persoane -, care încercau zadarnic să-i facă să tacă. În cele din urmă, cei doi tineri s-au retras la o masă foarte grea, dificil de deplasat. „Deodată, spectatorii au avut impresia că tînărul era smuls de pe scaun şi aruncat în mijlocul peristilului, unde a aterizat pe toba assotor care, în seara aceea, fusese scoasă în mod excepţional din casa misterelor. Această tobă, înaltă de 2 metri şi jumătate, cîntărea, în momentul în care a fost îmbarcată la Port-au-Prince, puţin mai mult de 650 kg... Nu era o tobă oarecare, în ea se ascundea şi, cînd se bătea în ea, se auzea chiar vocea strămoşilor care mormăiau”. Deci pe această tobă a fost aruncat tînărul, cu mare zgomot. Spectatorii l-au văzut atunci într-o postură de nerecunoscut. „După ce fusese atras de loa assotor, acum era călărit de Damballah şi se tîra pe pămînt răsucindu-se ca o caracatiţă, scoţînd un şuierat ciudat care semăna într-un fel cu kiki ki ki kiki, care este chiar limbajul lui loa, pe care numai iniţiaţii îl pot interpreta.” Posedarea a durat în jur de 10 minute şi toţi spectatorii au atestat cele văzute. Apoi corpul tînărului s-a destins şi a rămas moale pe pămînt. A fost tîrît pînă la masa lui... Şi ceremonia nu a mai fost tulburată! A doua poveste se referă la o tînără femeie snoabă, care le lua puţin peste picior pe acele „negrese excitate”. „Cred, mărturisea Planson, că a fost călărită de Zacca Mede, care e un vechi spirit ţărănesc. Frumoasa statuie blondă a devenit un bătrînel cocîrjat... care îşi scărpina picioarele de paraziţii luaţi de la cîmp”. Tînăra femeie nu a mai venit niciodată acolo... Posedatul dă dovadă de o forţă şi o rezistenţă incredibile. „Nu de puţine ori, afirma Planson, îl poţi vedea dansînd timp de ore în şir, fără cel mai mic semn de oboseală, sau mînuind obiecte grele pe care în mod normal abia dacă le-ar fi putut deplasa”. În Haiti, inchizitorii stabiliseră de mult timp criteriile de posedare: forţă înzecită, insensibilitate la durere, în special la arsură, posibilitatea de previziune a viitorului etc. „Se întîmplă chiar, adăuga Claude Planson, să asişti la apariţia unor stigmate şi la manifestări de glosolalie în cursul cărora indivizii călăriţi vorbesc limbi străine”. Posedaţii nu se rănesc niciodată în cursul crizelor. Claude Planson, el însuşi „călărit”, a căzut de la înălţimea unei cascade de peste 10 metri fără să păţească nimic. Nimeni, nici măcar preoteasa, mambo, nu poate să provoace posedare după dorinţă. Numai loa alege corpul în care doreşte să se încarneze. Şi trebuie să avem grijă, căci persoanele care se grozăvesc sînt mai uşor de posedat decît cele care asistă la ceremonii fără idei preconcepute... (Va urma)


HELENE RENARD


Ziarul TRICOLORUL, nr 2089 - 14.02.2011