Monden si Paranormal

Protectorul viselor (I)

Pe 20 octombrie 1966, Eryl Mai Jones s-a trezit în lacrimi. Fetiţa de 9 ani i-a povestit mamei că avusese un vis foarte viu în legătură cu şcoala la care mergea, în vis, se dusese la şcoală ca de obicei, dar, odată ajunsă acolo, descoperise că clădirea nu mai era. I-a spus mamei că „ceva negru“ venise peste ea. Mama ei a liniştit-o. A doua zi, mica Eryl Mai s-a alăturat prietenelor ei la şcoala primară din Aberfan. N-avea să se mai întoarcă niciodată acasă. În acea zi fatală, o jumătate de milion de tone de cărbune au alunecat de pe coasta dealului şi au înconjurat şcoala. Avalanşa neagră a ucis-o pe Eryl Mai şi pe alte 139 de persoane - majoritatea copii.

Eryl Mai Jones nu a fost singura care a prevăzut această tragedie. Deşi nu au fost direct implicaţi în ea, mulţi au pretins că avuseseră şi ei vise care prevesteau dezastrul. Doctorul J.C. Barker de la spitalul Shelton din Shrewsbury a decis să facă un studiu sistematic al acestor avertismente din vis şi a făcut un apel la publicul larg. Din cele 76 de scrisori pe care le-a primit, el a reuşit, făcînd investigaţii, să confirme 24 de vise. Puse unul lîngă altul, detaliile visate conturau imaginea completă a dezastrului - inclusiv numele satului, prăbuşirea stratului de cărbune şi faptul că avea să ucidă mulţi copii prin sufocare. Barker a numit acest fenomen „sistemul de avertizare timpurie a dezastrelor”.

El a descris două tipuri de predictii. Unele aparţineau celor care-şi „aminteau“ că au citit articole de ziar despre Aberfan sau au văzut imagini cutremurătoare la televizor. Ei nu fuseseră implicaţi direct în tragedie şi deci nu avuseseră de suferit sau nu putuseră să aibă nici o influenţă asupra evenimentelor. A doua categorie era mult mai tulburătoare. Iată o fetiţă al cărei observator nr. 2 este perfect conştient că, dacă observatorul său nr. 1 se va duce la şcoală în acea dimineaţă aspră de octombrie, amîndoi vor muri. în disperare, entitatea încearcă să comunice cu eul său inferior prin intermediul unui vis. Din nefericire, eşuează, şi micuţa viaţă se pierde.

Inspirat de acest studiu, cercetătorul W.G. Cox a făcut o cercetare remarcabilă. El a afirmat că noi toţi avem asemenea vise prevenitoare şi că, în majoritatea cazurilor, sîntem salvaţi de partenerul nostru protector. Deşi premoniţia unui dezastru viitor nu poate niciodată să ajungă la mintea conştientă într-o formă recognoscibilă, ea poate fi suficient de puternică pentru a influenţa comportamentul unei persoane. Cox a selectat un număr de trenuri de cale ferată implicate în accidente majore şi a obţinut informaţii despre numărul de pasageri din fiecare tren şi despre numărul total de pasageri pe acelaşi tren, în alte zile, pe aceeaşi rută. Analiza datelor strînse de Cox sugerează că unele presentimente ale unor incidente nefericite pot fi suficiente pentru a-i face pe unii potenţiali pasageri să se răzgîndească sau să-şi anuleze biletele, fără ca ei să fi avut o premoniţie în toată puterea cuvîntului, în mod conştient. E oare posibil ca, în cazul micuţei Eryl Mai, entitatea ei să fi fost atît de disperată să-i transmită mesajul încît să-i introducă imaginile în starea semiconştientă de la trezire? (Va urma)

 ANTHONY PEAKE

==========================

Posedaţi de diavol (VII)

Toate astea timp de ani de zile, pînă cînd Ioana a îngerilor s-a apropiat de 40 de ani. Atunci şi-a pierdut treptat forţele şi, cum se poate observa în mod obişnuit în cazurile de isterie, a oferit spectacolul unei decăderi fizice şi intelectuale. Ultima scrisoare datează din 8 mai 1661. În acel moment era paralizată pe partea dreaptă. A murit hemiplegică, la 29 ianuarie 1665, în urma unei pneumonii.

Excesele ei au dus la moartea unui preot nevinovat, au epuizat 2 exorcişti, fără a mai pune la socoteală pe toţi cei cărora le-a tulburat pentru totdeauna raţiunea.

O altă maladie considerată deseori drept o luptă cu diavolul: epilepsia, maladie spectaculoasă şi acum bine cunoscută. Ea se datorează activităţii simultane a foarte multor neuroni corticali, care încep să funcţioneze toţi împreună în mod neaşteptat. Această „descărcare” provoacă de fapt criza. În epilepsia temporală, simptomele sînt foarte variate, putînd să meargă de la perioade de angoasă de cîteva secunde pînă la iluzii perceptive (distorsiuni auditive, vizuale, gustative, olfactive) şi tulburări psihice. Totuşi, studiile au arătat că, în pofida ideilor înrădăcinate, cei mai mulţi epileptici nu au mai multe tulburări psihice decît populaţia normală. Un aspect interesant este autodeclanşarea crizelor la unii epileptici care descoperă că-şi pot provoca singuri paroxismele (prin stimulare luminoasă, de exemplu). S-a încetăţenit ideea greşită că epilepticii au trăsături de perso-nalitate specifice, printre care o religiozitate morbidă. Actualmente, ultimele cercetări arată că aceste trăsături de ca-racter nu au nimic specific epilepsiei şi că „personalitatea epileptică” este legată de leziuni cerebrale importante. În general, bolnavul în criză e inconştient, e ţeapăn, apoi se agită: contracţii şi convulsii. În mod frecvent, criza începe cu un ţipăt, urmat de o cădere violentă. Spuma de pe buze, pierderea de urină şi somnul greu sînt manifestări frecvente ale acestei ma-ladii. Unii bolnavi au o criză foarte scurtă, în cursul căreia văd scînteind mii de stele, alţii au numai o mînă care tremură, după cum descărcarea electrică are loc la dreapta sau la stînga în zona corticală. Unele crize de epilepsie se manifestă - sau încep - cu o senzaţie de arsură. Zonele de control ale motricităţii sau ale vederii, de exemplu, sînt în mod frecvent sediul acestor descărcări electrice. Electroencefalogramele făcute în momentul crizelor au arătat o activitate normală a acestor zone, după cum ne puteam aştepta. Encefalografia a adus dovada că manifestările spectaculoase nu se datorează toate isteriei, ci unei tulburări în activitatea neuronală. Azi, specialiştii din cadrul Bisericii consideră că posedarea demonică este extrem de rară, ceea ce explică şi raritatea exorcismelor, dar nu exclud realitatea diavolului. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor e vorba de o tulburare fizică, ce poate să ajungă pînă la a prezenta simptomele isteriei Este evident că, înainte de studiul psihiatriei, se considera a fi cazuri de posedare diabolică ceea ce în realitate era isterie, chiar epilepsie. În stadiul actual al cunoştinţelor medicale şi psihiatrice, unele aspecte ale posedării rămîn totuşi inexplicabile şi constituie, într-adevăr, miracole.

Diavol sau nu

Este clar că a crede în efectul diavolului înseamnă să consideri că acesta nu este un simbol, ci că există şi poate să acţioneze asupra minţii şi corpului. (Sfîrşit)

HELENE RENARD

Ziarul TRICOLORUL, nr 2091 - 16.02.2011