marți, 15 februarie 2011
Proaspăt întors din SUA, FLORIAN COLDEA L-A SFĂTUIT PE TRAIAN BĂSESCU SĂ NU SE DUCĂ LA TRIBUNALUL FEDERAL DIN NEW YORK (?!)
Luni, în jurul prînzului, s-a întors din Statele Unite ale Americii Florian Coldea, omul însărcinat de Traian Băsescu să se intereseze de circumstanţele în care poate apărea ca martor, în septembrie, la un Tribunal Federal din New York.
Aşa după cum am mai scris, acolo va începe procesul unuia dintre cei mai periculoşi traficanţi de armament din lume, Viktor Bout. Pentru cei ce nu ştiu, reamintim faptul că, în urmă cu aproximativ două săptămîni, ambasadorul SUA la Bucureşti l-a sunat pe Traian Băsescu şi i-a comunicat că anumite surse din Justiţia americană l-au informat de faptul că se pregăteşte efectuarea unu demers oficial pentru citarea sa ca martor în procesul „Traficantului morţii“, cum este numit Viktor Bout în presa americană. Panicat, Chiorul i-a trimis la înaintare, peste Ocean, pe Florian Coldea şi pe un procuror, Marius Lazăr, subordonat lui Kövesi, să vadă dacă nu cumva în SUA i se întinde o capcană şi din martor ar putea fi transformat în inculpat. Într-o discuţie telefonică preliminară, care a avut loc chiar la coborîrea lui Florian Coldea din avion, acesta i-a comunicat stăpînului că nu ar fi indicat să dea curs citaţiilor oficiale pe care le va primi. Florian Coldea i-a spus că a studiat dosarul din scoarţă în scoarţă, cu ajutorul unor avocaţi americani, şi, deşi nu există deocamdată nici un indiciu legal pentru schimbarea încadrării juridice, sfatul acestora ar fi să nu refuze direct, ci să amîne pe termen nelimitat aprobarea procedurii prin care Statul Român trebuie să pună la dispoziţia Justiţiei americane citarea unui cetăţean din ţara noastră într-un Tribunal Federal din SUA. În acest sens, Traian Băsescu a cerut ca la sfîrşitul săptămînii să vină la el atît procurorul general, Laura Codruţa Kövesi, cît şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru a avea o discuţie despre modul în care poate fi amînată procedura şi, implicit, Justiţia americană poate fi trasă pe sfoară.
Explicaţie poză: Îl va trage după el „Traficantul morţii“ Viktor Bout pe Traian Băsescu în puşcăriile americane?
http://tricolorul.wordpress.com/2011/02/15/proaspat-intors-din-sua-florian-coldea-l-a-sfatuit-pe%C2%A0traian-basescu-sa-nu-se-duca-la%C2%A0tribunalul-federal-din-new-york/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu