Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XLIII)

12 FEBRUARIE 1990. Micul monstru păros şi fumegos, căruia îi place să se asculte la infinit, plescăind din nişte buze parcă veşnic lubrefiate de ciolan cu fasole - Andrei Pleşu - a primit repede-repede un balon de oxigen din Occident, ca să ia faţa la proşti: Ordinul Artelor şi al Literelor Republicii Franceze (?!). Scriitori importanţi, cu 10 romane, cu 100 de piese de teatru, cu 1000 de poeme sînt ignoraţi total de cinicul Occident, de parcă ar fi morţi de sute de ani. În schimb, sînt împachetaţi cu nămolul sapropelic al gloriei nişte impostori care au scris 3 eseuri şchioape şi 7 memorii la CC. al P.C.R. Cu puţin efort de imaginaţie, cred că m-aş putea bărbieri cu „opera” subţire ca o lamă de ras a acestui ţigănuş turcesc, care s-ar vrea om de spirit, dar pe mine, cel puţin, orice apariţie a lui mă face să rîd. Şi fiindcă nu pot citi mai mult de zece rînduri din „creaţia” proaspătului Cavaler de Kurlanda, mă întorc la „Metamorfozele” lui Ovidiu, traduse şi prelucrate de Scarlat Barbu Tîmpeanu (adică de la Tîmpa), în 1808, anul întîlnirii dintre Napoleon şi Goethe. (Aceştia s-au întîlnit de două ori, pe 2 şi, respectiv, 6 octombrie 1808, la Erfurt). Şi astfel aflu de zeiţa numită „Io” nişte chestii, zău aşa, de-mi vine s-o reclam la Poliţia de moravuri: „În basm se mărturiseşte ibovnică a lui Zeus, iar în Istorie se arată că a fost o tînără vestală în curvie, care nu s-a mulţumit a curvi numai în Patria ei, ci s-a dus şi prin alte oraşe”. Nu-i de mirare că Zeus a transformat-o în vacă, animal sacru, „care este zeoaia eghiptenilor”. Această nărăvaşă Io mai că seamănă cu Ana Blandiana, care şi-a lăsat icrele prin multe şi simandicoase paturi, iar mai nou umblă vorba că apare pe la recepţii, în rochii elegante, ce-i drept, dar fără... chiloţi! Oricum, e un progres pe calea fără întoarcere a mişcării naturiste, futuriste şi a libertinajului, fiindcă mai verile trecute defila prin grădina vilei lui Gogu Rădulescu, de la Comana, în nişte chiloţi cu floricele, de i se vedea manşonul de blăniţă neagră, risipit de-o parte şi de alta a pulpelor, în stare haotică, precum pilitura de fier în jurul magnetului, sau aidoma bărbii acelui uriaş pe care 1-a băgat Chaplin cu capul într-un felinar cu gaz, pe Strada Liniştită...

Astăzi e o zi cu încărcătură electrică în aer. Are loc o mare demonstraţie a ţiganilor în faţa Procuraturii Generale - s-au adunat vreo cîteva mii de baragladine, pentru a cere înapoi tonele de aur (?!) pe care cică le-ar fi confiscat de la ei Nicolae Ceauşescu. Minciuna e ordinară, fireşte, dar, chiar dacă, prin absurd, aurul acesta ar fi existat şi ar fi fost luat de stat: de unde aveau ţiganii atîta metal preţios, din muncă cinstită sau din furat? Cronicarul care am devenit, aproape involuntar, în aceste săptămîni de şomaj, nu poate să nu consemneze şi un alt fapt şocant pentru societatea românească: elevii din vreo 3 licee craiovene au cerut să se înfiinţeze... bordeluri! Ce Crai mai sînt ăştia din Craiova! (De altfel, de aici vine numele marelui oraş: în slava veche Crai - Iova însemnînd „Cetatea lui Iov”, vreun Ban ori Cneaz local). De la Bucureşti şi Craiova, vîntul politicii mă poartă la Timişoara, unde a avut loc astăzi un eveniment major: aviaţia militară locală cere demiterea ministrului Apărării şi a ministrului de Interne, care s-ar fi compromis în represaliile din decembrie 1989, mai cere venirea unui civil în fruntea M.Ap.N. şi trecerea în rezervă a tuturor generalilor reactivaţi în Revoluţie, motivînd că sînt destule cadre tinere. Memorandiştii afirmă că au fost în audienţă la Gelu Voican, au filmat pe casetă dialogul cu el, dar aceasta, în mod misterios, a dispărut.  (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2357 / 06.01.2012