Ziarul TRICOLORUL, nr 2116 / 17.03.2011

Editorial > LEGI CU DE-A SILA!

În timpul Regimului comunist şi a dictaturii existente în România pînă la sfîrşitul anului 1989, Parlamentul a fost redus la o singură Cameră, Marea Adunare Naţională. După anul 1964, proiectele de legi ale guvernului erau elaborate de către specialiştii Partidului Comunist Român, cu scopul de a asigura cadrul legal pentru dezvoltarea economico-socială a României şi creşterea nivelului de trai al populaţiei. Marea Adunare Naţională era convocată în cîteva sesiuni pe an, cu o durată de 1-2 zile fiecare, iar deputaţii aveau drept de vot şi îşi exercitau acest vot pentru binele Poporului Român şi al României. De regulă, legile erau votate cu peste 95% şi multe dintre ele cu unanimitatea deputaţilor. Toate legile adoptate de Marea Adunare Naţională erau aplicate de către guvernul aflat în slujba poporului şi care era controlat de către Partidul Comunist Român. În perioada comunistă, în Parlament toţi deputaţii erau ai Puterii, iar în Opoziţie se aflau problemele ce trebuiau rezolvate. Comuniştii români, în perioada 1964-1989, au ţinut seama de ceea ce a scris genialul Mihai Eminescu: „Temeiul unui stat e munca şi nu legile”; „Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate”; ”Legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decît din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acestui popor“ (în „Federaţiunea”, din 22 aprilie 1870). La sfârşitul anului 1989, România era o ţară multilateral dezvoltată, în care toţi cetăţengii aveau asigurate locuri de muncă, bogăţiile naturale aparţineau Poporului Român şi erau exploatate în Interes Naţional, întreaga suprafaţă agricolă era cultivată şi ţara nu avea datorii externe.


După programata lovitură de stat din decembrie 1989, organizată şi finanţată din exterior, situaţia din România s-a schimbat radical. Istoria se repetă! Stăpînii străini ai României au rămas aceiaşi, s-au schimbat doar generaţiile. Excepţie a făcut Silviu Brucan şi alţii din etnia lui, vinovaţi de aducerea şi instaurarea comunismului în România, în perioada 1945-1989, şi apoi de Holocaustul împotriva Poporului Român, în perioada 1990-2011, care riscă să fie prelungită dacă Naţiunea Română nu se uneşte şi nu reacţionează corespunzător şi cu fermitate. La fel ca în anul 1945, la începutul anului 1990 Poporul Român nu a decis prin Referendum Naţional asupra viitorului său! Ca urmare, în numai 21 de ani, alogenii care au fost ajutaţi să deţină Puterea au reuşit următoarele „performanţe”: să submineze economia naţională; să desfăşoare un Holocaust împotriva Poporului Român, urmaşul Poporului Primordial din Dacia Mare; să lichideze peste 5 milioane locuri de muncă şi să alunge din ţară aproape 5 milioane de români în căutarea de locuri de muncă pe toate continentele; să jefuiască peste 700 miliarde euro în urma privatizărilor; să dea la străini bogăţiile naturale ale Poporului Român, de peste 1.000 miliarde euro; să acumuleze o datorie externă de peste 150 miliarde euro, revenind peste 8.000 euro pe cap de locuitor; să transforme România dintr-o ţară multilateral dezvoltată într-o colonie; să pregătească condiţiile pentru îndeplinirea proiectului „Israel în România”, inclusiv prin acordarea cetăţeniei române la peste 1 milion de evrei de pe glob, care au dobîndit şi numeroase proprietăţi pe teritoriul României Mari. Pentru îndeplinirea obiectivelor împotriva Poporului Român, exterminatorii străini, împreună cu asasinii economici şi asasinii politici autohtoni, s-au folosit de Parlament, de preşedinţii şi Guvernele României, precum şi de partidele politice pe care le controlează şi pe care le dirijează cînd la Putere, cînd în Opoziţie. Toţi aceştia au fost folosiţi împotriva Poporului Român şi a României, pentru Holocaustul împotriva românilor! Dovezile convingătoare ale acţiunilor antiromâneşti sînt rezultatele înregistrate de Regimurile Iliescu-Constantinescu şi Băsescu, toţi trei fiind alogeni. Ei şi ai lor au învăţat din Talmud că numeroşii creştini sînt animale fără drepturi. Această mentalitate a lor a fost materializată în România ultimilor 21 de ani, în toate domeniile.


Se ştie că, Parlamentul României, conform Constituţiei, este „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.” De la acest rol al Parlamentului, înscris la art. 61 din Constituţia României, există o excepţie, înscrisă la art. 114, alin. 1, respectiv „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”. Această excepţie a devenit regulă în Regimul Băsescu-Boc. Întîi a fost creată artificial şi împotriva voinţei alegătorilor o majoritate parlamentară toxică prin cumpărarea în viu a multor senatori şi deputaţi. Aceştia, ulterior, au înfiinţat un partid politic care a devenit parlamentar. Majoritatea parlamentară nu a fost dată de electorat prin vot, ci s-a fomat prin înţelegeri de culise tutelate de preşedintele Traian Băsescu. Acesta a supravegheat negocierile, aranjamentele şi împărţirea ciolanului Puterii între reprezentanţii P.D.L. şi P.S.D. în anul 2009 şi între cei ai P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor etnice în anul 2010 şi începutul anului 2011. După fiecare majoritate parlamentară constituită s-au semnat protocoale şi programe publice şi secrete. Cele publice se semnau pentru a nu fi respectate, iar cele secrete pentru a fi îndeplinite. Toate aceste documente nu au nici o legătură cu doctrinele şi statutele partidelor politice. Ciolanul Puterii nu are culoare politică, iar banii jefuiţi de la contribuabili nu au miros. Acum, majoritatea parlamentară este formată din reprezentanţii P.D.L., la care se adaugă senatorii şi deputaţii achiziţionaţi „în viu“ de la P.S.D. şi P.N.L., precum şi aleşii minorităţilor etnice. S-a ajuns în România ca reprezentanţii minorităţilor etnice să decidă formarea sau căderea guvernului şi majoritatea parlamentară care acţionează împotriva Poporului Român. În democraţia originală dîmboviţeană, minorităţile hotărăsc soarta legilor împotriva majorităţii


populaţiei româneşti, iar reprezentanţii unei organizaţii neguvernamentale ungureşti (U.D.M.R.) au dovedit că se pricep la şantaj. Această majoritate parlamentară, coordonată de la Palatele Cotroceni şi Victoria, este condusă de stăpînii străini ai României şi acţionează contra Poporului Român prin sprijinirea Holocaustului împotriva românilor. Dictatura Regimului Băsescu-Boc împotriva Poporului Român şi a Limbii Române se desfăşoară după următorul scenariu:


1) Proiectele de legi sînt impuse şi vizate de komisarii Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.


2) Guvernul Boc îşi angajează răspunderea în Parlament pe fiecare proiect de lege.


3) În Parlament nici un senator sau deputat al Puterii nu are voie să voteze proiectul de lege.


4) Partidele din Opoziţie introduc o Moţiune de Cenzură pe care parlamentarii P.S.D., P.N.L. şi P.C. o votează, dar ei împreună nu întrunesc 236 de voturi pentru căderea guvernului.


5) Proiectul de lege trece prin Parlament fără nici un vot pentru şi fără nici un vot împotrivă. Parlamentul e ca o gară, prin care trec legile aduse de la guvern.


6) Preşedintele Băsescu promulgă legea pentru care nu a votat nimeni în Parlament.


7) Guvernul aplică împotriva Poporului Român legea dictată de stăpînii străini ai României.


8) Nici un partid politic parlamentar nu are voie să analizeze, inclusiv prin moţiuni simple, care sînt efectele legilor adoptate prin angajarea răspunderii în Parlament. Prin această procedură, chiriaşii de la Palatele Cotroceni şi Victoria, împreună cu cei din Parlament, au permis: jefuirea bogăţiilor naturale; privatizările; lichidarea locurilor de muncă; genocidul; închiderea a 3.000 de şcoli şi a 200 de spitale; alungarea bunăstării, liniştii, speranţelor şi bucuriilor din viaţa românilor. În fapt, prin angajarea răspunderii guvernului în Parlament se ajunge ca Executivul să legifereze cum îi cere F.M.I. împotriva Poporului Român! Guvernul îşi creează cadrul legal pentru a putea continua Holocaustul împotriva românilor, sub directa coordonare a asasinilor economici şi a asasinilor politici străini.


În Regimul Băsescu –Boc au fost adoptate prin angajarea răspunderii următoarele 10 legi:


1) Codul Civil ( în 22 iunie 2009).


2) Codul Penal (în 22 iunie 2009).


3) Pachetul de legi privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (în 15 septembrie 2009).


4) Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (în 15 septembrie 2009).


5) Legea Educaţiei Naţionale (în 15 septembrie 2009).


6) Proiectul de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (în 7 iunie 2010).


7) Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (în 7 iunie 2010).


8) Legea Educaţiei Naţionale (în 28 octombrie 2010).


9) Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (în 14 decembrie 2010).


10) Proiectul de lege privind aplicarea Legii salarizării unitare în anul 2011.


Se observă că două dintre aceste legi au fost aruncate la coş şi după un an s-au adoptat altele cu acelaşi titlu, dar cu modificările dictate de komisarii F.M.I. Niciodată premierul Boc nu a înştiinţat Parlamentul şi Poporul Român despre cine l-a obligat să-şi angajeze răspunderea împotriva salariaţilor, pensionarilor, şomerilor, mamelor şi copiilor, elevilor şi studenţilor. Premierul Boc nu spune cine şi de ce i-a ordonat să angajeze răspunderea guvernului şi să evite dezbaterile şi votul din Parlament. Nu se ştie dacă îi este teamă sau ruşine de stăpînii săi. Primul-ministru Boc declară şi repetă că prin această procedură şi prin legile adoptate, guvernul vrea binele cetăţenilor, dar beneficiarul lor – Poporul Român – protestează şi a înţeles Holocaustul la care este supus, inclusiv prin angajarea răspunderii. Dar pe cine reprezintă Guvernele Boc I-V dacă populaţia este nemulţumită şi tot mai săracă, iar România a fost îndreptată într-o direcţie greşită? Este evident că toate cele 11 legi nedezbătute şi nevotate în Parlament nu sînt cerute şi nu sînt acceptate de populaţie.


Regimul Băsescu-Boc şi-a angajat răspunderea în Parlament, în 8 Martie 2011, pe noul Cod al Muncii, iar pe 16 martie a.c. a fost dezbătută Moţiunea de Cenzură a Opoziţiei. Toţi beneficiarii noului Cod al sclaviei moderne sînt nemulţumiţi. Regimul Băsescu-Boc este insensibil la protestele salariaţilor, şomerilor, sindicatelor şi patronatelor. Va trece şi această lege prin Parlament fără să o voteze cineva. În Regimul Băsescu-Boc s-a ajuns la o situaţie absurdă, unică în Europa şi în lume, respectiv prin Parlament au trecut 11 legi care nu au fost dezbătute şi care nu au înregistrat nici un vot „pentru“, dar nici un vot „împotrivă“. Aceste legi nu au fost votate în Parlamnet! Unica autoritate legiuitoare, Parlamnetul, a luat act de acele legi. Aceasta se numeşte democraţie sau dictatură? Ea este mult mai periculoasă decît cea din timpul „comunismului“! Este o dictatură capitalistă! Parlamentarii Puterii (cei ai P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor entice) nu au voie să participe la vot, fiind băgaţi în ţarcuri, iar parlamentarii Opoziţiei nu pot să participle la dezbateri şi la vot pe această lege, deoarece le interzice procedura la care a recurs Regimul Băsescu-Boc.


În baza protocolului secret, P.D.L. şi U.D.M.R. urmează să angajeze răspunderea Guvernului României pe proiectul de lege privind Statul minorităţilor naţionale, unicat în Europa. Acest act normativ finalizează acţiunile Ungariei şi ale U.D.M.R. vizînd dezmembrarea teritorială a României şi autonomia Ardealului! Manifestările antiromâneşti din 15 martie 2011, declaraţiile liderilor U.D.M.R. şi ale vicepremierului Ungariei făcute în mai multe municipii din Ardeal, pe tema autonomiei teritoriale, precum şi batjocorirea memoriei Eroului Naţional Avram Iancu, în centrul Municipiului Miercurea-Ciuc, i-au indignat şi trezit la realitate pe românii din ţară şi din străinătate. Excepţie fac, în continuare, trădătorii de Neam şi Ţară, precum şi cozile de topor româneşti şi cele alogene. Preşedintele Băsescu şi premierul Boc, precum şi procurorul general Laura Codruţa Kövesi nu au avut nici o reacţie faţă de manifestările antiromâneşti, care încalcă Legea Siguranţei Naţionale şi sfidează Constituţia României şi Poporul Român, care îi găzduieşte pe etnicii unguri, urmaşi ai hoardelor barbare de acum 1.100 de ani. Reamintesc că împotriva Preşedintelui P.R.M., europarlamentarul dr. Corneliu Vadim Tudor, Parchetul s-a autosesizat în 24 de ore şi îl cercetează penal pentru că a îndrăznit şi a reacţionat la jefuirea unui imobil al Statului Român. Împotriva celor care acţionează pentru autonomia teritorială a Ardealului, sfînt pămînt românesc, precum şi pentru anexarea acestuia la Ungaria nu zic nimic şi nici nu fac nimic concret cei care se află acum la conducerea României. Ei încalcă jurămîntul depus pe Constituţie şi pe Biblie, inclusiv, acum, în Postul Paştilor.


La procedura de angajare a răspunderii guvernului în faţa Parlamentului există un leac, respectiv imediat după ce o lege a fost promulgată de preşedintele României să fie înregistrată propunerea legislativă de modificare şi completare a acesteia. Procedîndu-se astfel se ajunge, în mod obligatoriu, la dezbateri parlamentare şi la vot în Comisiile de specialitate şi în plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor. Aceasta este partea teoretică. Practic nu s-a întîmplat acest lucru. De ce? Pentru că liderii partidelor politice parlamentare sînt înţeleşi între ei, iar stăpînii lor externi sînt aceiaşi! În plus, de regulă, parlamentarii aleşi uninominal de calculator nu se întîlnesc cu alegătorii, nu vor să le afle părerile, durerile şi suferinţele. Marea majoritate a parlamentarilor absentează de la activităţile din Parlament, iar la sfîrşit de săptămînă nu sînt de găsit la birourile parlamentare, ascunzîndu-se în vilele lor luxoase din ţară sau din străinătate. Parlamentarii din Opoziţie nu acţionează pentru a scoate populaţia în stradă, la manifestaţii publice de protest şi nici nu participă la ele, chipurile ca să nu le politizeze, de parcă sărăcia, foamea, disperarea cetăţenilor şi lipsa locurilor de muncă au culori politice. O mică parte dintre parlamentari sînt actori profesionişti, iar marea lor majoritate sînt actori amatori, în fond nişte păpuşi mînuite de liderii de partide politice şi de grupuri parlamentare, care la rîndul lor ascultă de păpuşarii străini, din afara României. O mînă de parlamentari, de regulă aceiaşi, apar la dezbateri televizate, le răpesc timpul şi din viaţa milioanelor de români, iar în final rămîne cum au decis Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Locuitorii României trebuie să ştie şi să reţină că aleşii în Parlament sînt, practic, inamovibili, adică nu răspund şi nu pot fi traşi la răspundere pentru activitatea lor şi pentru votul dat! Ei decid, dar nu răspund pentru faptele lor şi nici pentru consecinţele acestora! Unii dintre senatori şi deputaţi, insultînd inteligenţa românilor, susţin că ei răspund politic. Care este răspunderea politică a senatorilor şi deputaţilor ajunşi la 2, 3, 4 şi 5 mandate în Parlament, care au fost şi membri în diferite guverne, s-au aflat la Putere ori în Opoziţie, prin alternanţă? Răspunsul este clar: nici una! Beneficiind de această inamovibilitate şi imunitate de parlamentar, senatorii şi deputaţii participă senini şi iresponsabili la adoptarea a numeroase legi cu de-a sila, acte normative gîndite cu scopul de a susţine Holocaustul împotriva românilor.


Cu ocazia revizuirii Constituţiei trebuie abrogată prevederea referitoare la angajarea răspunderii guvernului în faţa Parlamentului pe un proiect de lege. Dar care partid să propună această abrogare? Se ştie că Guvernele Năstase, Tăriceanu şi Boc au recurs la această excepţie din Constituţie, respectiv cu sprijinul P.D.S.R. (P.S.D.), P.D. (P.D.L.), P.N.L., P.U.R (P.C.) şi U.D.M.R. Cu toţii au dat legi cu de-a sila, din cauza cărora Poporul Român şi România au ajuns în situaţia actuală, de neimaginat la sfîrşitul anului 1989.


Dr. GHEORGHE FUNAR,


Secretar General al P.R.M.,


Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Încă un eşec răsunător al impostorilor Crin Antonescu şi Victor Ponta, precum şi al caricaturilor corupte din fruntea Sindicatelor

Comunicat de Presă


În ziua de 16 martie 2011 s-a mai turnat un episod din serialul de Televiziune „Victoriţa şi Crinuţa scot limba şi-arată puţa“. Efectiv, nu pot să scriu în registru serios despre aceşti doi impostori, cocoţaţi de nişte diversionişti ai răfuielilor politice în fruntea unor partide cu care n-au nici o legătură şi pe care, într-un ritm alert, le fac praf. Avînd în vedere că cele două marionete s-au sinucis, efectiv, atunci cînd s-au dus, în genunchi, la Congresul UDMR, de la Oradea – tot ceea ce fac ei după acel moment jenant ţine de Registrul Zombi. Pentru a nu ştiu cîta oară, Crin Antonescu şi Victor Ponta au claxonat, au strigat „pîrtie“, şi-au luat avînt, dar cînd să sară peste ştacheta Moţiunii de Cenzură au căzut grămadă, una peste alta, ca nişte fete bătrîne care se îmbată de ciudă, fiindcă nu le joacă nimeni la balul de la Căminul Cultural. Ce-a fost asta? Ce-au vrut să demonstreze prin „baia de mulţime“? Au vrut să-şi testeze popularitatea? Nu au aşa ceva! Cei cîţiva aplaudaci de profesie care i-au salutat ar fi procedat la fel şi dacă şi-ar fi făcut apariţia Traian Băsescu. Rod al fanteziilor securiste ale lui Dan Voiculescu, aşa-zisa construcţie USL nu întruneşte 70% din preferinţele electoratului, ci doar 47% - conform celui mai recent sondaj de opinie, efectuat în perioada 4-12 martie 2011 de către Serviciile Secrete. Şi nu prea se întrevăd speranţe că acest scor va creşte. S-au unit 3 partide, ca să facă ce? Să nască un şoarece, şi ăla mort! Iar candidatul artificialei înjghebări USL, Crin Antonescu, nu are 38%, cum minte Mafia Sondajelor, ci doar 24% - în vreme ce eu am 41%, popularitatea mea fiind naturala, nu hibridă.


Dar cei doi pitici de Circ, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au primit ordin de la Masonerie şi Serviciile Secrete (care au clocit făcătura USL) să nu aibă nici măcar un dialog cu PRM. Asta, deşi ţipă, isteric, că ei şi-ar da şi haina de pe ei pentru dialogul politic cu „toate forţele“. Rezultatul acestei politici stupide s-a văzut miercuri: o nouă catastrofă. Un nou autogol imparabil. Raidul şmecheresc al perechii Lolek şi Bolek, din Parlament în mijlocul demonstranţilor şi înapoi, cu cîteva halte pe la mini-studiourile posturilor Antena 3 şi Realitatea TV, a fost o demonstraţie de neputinţă şi de populism ieftin. Priveam, la televizor, acea liotă de „fomişti politici“, care cerşeau, din priviri – dacă nu urale şi ovaţii, măcar un gest de simpatie. Ar fi vrut, ei, să fie invitaţi pe scenă, la microfon, dar şi aici au luat-o peste bot. Aşa că au dat o raită, s-au fîţîit vreo 15 minute, au mai făcut cu mînuţa către nişte ferestre iluzorii, Ponta s-a legănat ca o raţă baschetbalistă, cu acel mers studiat, copiat de prin filme, Crin şi-a umezit buzele cu sideful salivei, s-au mai prefăcut că discută şi între ei, problemele grave ale ţării, în fundal amuşina miros de aplauze însuşi Adrian Năstase „reloaded“ (vînzătorul PETROM), şi uite aşa alaiul ăsta de lăutari cu instrumente sparte, pigmentat cu Bănicioi, Radustroi, Şneckeri şi alţi şmecheri a făcut cale-ntoarsă, cu coada între picioare, să cînte la altă masă. Ridicolă scenă. Ce înseamnă lipsa de măsură! Cine i-a băgat în cap găgăuzului cu ochi rotunzi, din filmul mut, Crin Antonescu, că el va fi preşedintele României? Oare cît de rău a decăzut partidul Brătienilor de a ajuns să fie călărit de un Bulă androgin, călărit, la rîndul lui, de alţii? Vai, vai, ce ruşine! De cealaltă parte, diabolicul Traian Băsescu sînt convins că jubila în faţa televizorului. Ce Moţiune? Care Cenzură? Ceata lui Piţigoi! Asemenea adunătură nu va reuşi nici în 1.000 de ani să schimbe nici măcar un portar de la „Doi Cocoşi”, darmite un Guvern! În ceea ce-i priveşte pe liderii de sindicat, rămîne cum am vorbit: ei nu mai reprezintă pe nimeni. Atunci cînd te lauzi că mobilizezi 60.000 de oameni, dar abia dacă ies în stradă 8.000, nu mai poţi emite nici o pretenţie, ar trebui să dispari, să laşi locul altora. Nu era suficient că veniseră foarte puţini oameni la miting, dar, colac peste pupăză, atunci cînd şi-au făcut apariţia cei doi comici vestiţi ai ecranului, Păcală şi Tîndală, cu gaşca lor de fripturişti, au plecat şi cei care catadicsiseră să vină. Pagubă-n ciuperci. Mult zgomot pentru nimic. Noroc cu liderul Sindicatului Meridian, rubicondul simpatic Ion Popescu, care a rostit nişte panseuri zguduitoare la Realitatea TV: „Adrian Sobaru trebuie să fie declarat Erou Naţional (?!) al momentelor noastre (?!). Ceea ce a făcut Sobaru se numără pe degete (?!), şi dacă zic degete, zic un singur deget (?!). Convingerea asta trebuie să te naşti, cu ea să te perfectezi (?!). Masive (?!) întregi de oameni părăsesc piaţa“.


În concluzie, Mitingul de miercuri, 16 martie 2011, a fost un nou fiasco. Iar liderii aşa-zisei Opoziţii parlamentare au fost ciomăgiţi, din nou, de muribundul Traian Băsescu, care nici măcar nu s-a prezentat la meci. Toată lumea a înţeles, încă o dată, că numai eu şi echipa mea de patrioţi justiţiari putem să punem capăt acestui coşmar naţional. Dacă mîine, de pildă, descreieratul Traian Băsescu vrea să-l impună ca prim-ministru al României pe teroristul ungur Csibi Barna, cine îl poate împiedica? O Opoziţie care NU există şi din rîndurile căreia dezertează, contra-cost, noi şi noi parlamentari? Şi cît timp le mai trebuie nucleelor lucide şi sănătoase din PSD şi PNL pentru a-i scutura din şaua acestor partide pe liliputanii Victor Ponta şi Crin Antonescu? Ţara întreagă a văzut, iar şi iar, ce maidan jalnic a devenit scena vieţii publice fără singurul partid românesc adevărat – Partidul România Mare.


Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,


Membru al Parlamentului European,


Preşedintele Partidului România Mare


16 martie 2011

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Uitarea propriilor defecte naşte obrăznicia.


DEMOCRIT

O nouă şi infectă viclenie a Mincinosului Naţional: > TRAIAN BĂSESCU NU RENUNŢĂ NICI LA O ZI DE MANDAT, DARMITE LA 1 AN!

Cuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare este o nouă şmecherie a lui Traian Băsescu de a menţine PDL la Putere, dar ea va fi pusă în aplicare numai dacă după Congresul PDL la conducere va rămîne Emil Boc. Numai acesta îi poate asigura Matrozului controlul asupra partidului. Multă lume consideră că Traian Băsescu a greşit în momentul în care a declarat că pentru recuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare este gata să renunţe la 1 an de mandat, mai toată lumea sesizînd că, în fapt, este vorba de 2 ani. În realitate, borfaşul nu a greşit cu nimic, pentru că el nu are intenţia să renunţe nici măcar la o lună de mandat prezidenţial.


Pervers cum îl ştim, Băsescu blufează, prin aducerea în spaţiul public a unui presupus sacrificiu pe care ar fi dispus să îl facă de dragul Constituţiei. Adevărata sa intenţie este aceea a amînării datei alegerilor parlamentare din noiembrie 2012 pînă în noiembrie 2014, pentru a da timp PDL să recupereze terenul pierdut şi să rezolve catastrofala cădere în popularitate, care, conform sondajelor reale, efectuate de Serviciile Secrete, abia dacă poate trece pragul electoral, de 5%. Prin menţinerea actualului Parlament, Chiriaşul de la Cotroceni speră ca PDL să beneficieze de revirimetul economic prognozat de analiştii economici începînd cu a doua jumătate a anului 2013, precum şi pe faptul că această manevră le va da timp lui Emil Boc şi găştii sale de a pune în aplicare modificarea Legii electorale, inclusiv introducerea votului prin corespondenţă, prin care speră ca PDL să fraudeze circa 1 milion de voturi. Iată ce am aflat: marţi seara, de la orele 19 pînă la jurul orele 22, Traian Băsescu a avut la Cotroceni o discuţie aprinsă cu principalii membri ai Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România, conduşi de Ioan Stanomir. În acest cadru, Băsescu le-a dezvăluit slugilor sale adevăratele intenţii şi le-a ordonat să-i transpună dorinţele într-un proiect de modificare a Constituţiei României care, după Congresul PDL, să intre în dezbatere publică. Singurul obstacol pentru Traian Băsescu în modificarea Constituţiei României după plac este acela că are nevoie de o majoritate de 2/3 în Parlament, iar actuala Putere abia dacă numără voturile pentru o majoritate simplă. Infractorul Naţional speră să strîngă această majoritate prin faptul că oferă actualilor parlamentari posibilitatea de a mai sta 2 ani de pomană, fără a mai trece printr-o costisitoare etapă electorală. Practic, Băsescu le va face un cadou otrăvit actualilor parlamentari din partidele de Opoziţie, dîndu-le încă 2 ani de mandat, în schimbul ducerii la îndeplinire a planurilor sale sinistre, care nu se sfîrşesc nicidecum în 2014, fiindcă banditul vrea ca la încheierea mandatului prezidenţial să se instaleze în funcţia de premier. Asta s-o creadă el...

SCUIPAŢI AICI! Un alt sondaj ordinar comandat de Famiglia Ilie Sârbu & Ginerică

Centrul de Studii şi Cercetari Infopolitic (CSCI) este un aşa-zis institut, care are ca obiect de activitate producerea de studii de piaţă şi sondaje, în fapt un SRL condus de Dan Sultănescu, considerat sociologul de casă al familiei Ponta. Acest Dan Sultanescu este un personaj a cărui activitate este strîns legată de evoluţia politică a lui Ilie Sârbu, ulterior acesta fiind preluat de ginerele Victor Ponta.


Noi am aflat că numitul Sultănescu a fost autorul discursului de la Congresul PSD, în care Victor Ponta a fost ales preşedintele partidului. Ultimul sondaj de opinie, efectuat la comanda Realitatea TV, este o facătură, care se înscrie în trendul celorlalte pretinse sondaje, lansate şi de firme de bucătărie în aceaastă perioadă, şi are obiective precum: acreditarea ideii că Victor Ponta poate deveni un premier credibil, umflarea cotei de credibilitate a USL şi crearea impresiei că această alianţă îi poate impune lui Traian Băsescu un premier de altă culoare politică decît cea portocalie. Pentru a nu stîrni furia Palatului Cotroceni, infractorul Sultănescu a creditat PDL cu 17%, cînd, în realitate, acest partiduleţ are între 4% şi 6%. Totodată, se minte că PRM ar avea doar 4%, ceea ce e o mare porcărie, pentru care Famiglia Ilie Sârbu & Ginerică va plăti cu vîrf şi îndesat.

Ce şef de Stat mai e ăsta? NESIMŢITUL BĂSESCU FACE GLUME PE SEAMA TRAGEDIEI DIN JAPONIA (?!)

Luni după-amiază, în jurul orelor 17, aflat la Cotroceni, la o băută cu Sebastian Lăzăroiu, Pazvante Chiorul se uita la televizor, urmărind ştirile despre dezastrul din Japonia. Brusc, animalul a început să hăhăie din senin, făcînd următoarea „glumă“: „Dacă mă duceam să mă tratez în Japonia, aşa cum stabilisem iniţial, o încurcam rău. Hă-hă-hă!” Remarca i-a lăsat muţi de uimire atît pe Sebastian Lăzăroiu, cît şi pe alţi consilieri prezenţi în birou şi în anticameră, spre care uşa era larg deschisă. Era prima oară cînd Bolnavul Naţiunii vorbea, de faţă cu subalternii, despre problemele sale de sănătate, cunoscute direct din gura lui doar de un grup foarte restrîns. Ulterior, dîndu-şi seama de gafă, l-a trimis pe fiecare la treaba lui, oprindu-l în birou doar pe Sebastian Lăzăroiu, cu care pregătea „conserva“ (filmarea) pentru TVR.

Muribundul face două injecţii anti-cancer pe zi > ASCULTĂ, BĂSESCULE, DE CE NU LE SPUI ŞI ROMÂNILOR CU CE MEDICAMENTE TE ÎNDOAPĂ AMERICANII?

Medicii i-au îmbunătăţit Bolnavului Naţional tratamentul contra cancerului. Surse din preajma Dictachiorului ne-au informat că aparenta stare bună de sănătate a Chiorului se datorează unui nou medicament experimental, care i-a fost introdus de circa o săptămînă în terapie. O dată cu sosirea din SUA, la începutul acestei luni, a valizei cu medicamente pentru cancer, care costă aproximativ 25.000 de dolari lunar, Băsescu a primit un nou preparat, pe care medicii i-l injectează de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Surse din Serviciile Secrete, care au cotrobăit, curioase, prin coşurile de gunoi, spun că fiolele sînt de mărimea celei de algocalmin, fiind inscripţionate cu iniţialele HSTC, urmate de un cod de bare. Faptul că lipsesc alte ambalaje şi indicii farmaceutice duce la concluzia că poate fi vorba de un medicament experimental, produs cel mai probabil de un laborator de cercetări farmaceutice din SUA sau Canada. Interesant de ştiut cît îi costă pe români şi acest lux al Muribundului, care, cu cît îşi prelungeşte el viaţa, cu atît mai mulţi oameni omoară.

LICHEAUA ANULUI > Traseistul Anghel Stanciu, un ţigan burduhănos, dat afară din PRM, pripăşit la PSD şi pupincurist al Elenei Udrea şi al lui Emil Boc

Românii au văzut ieri după-amiază o scenă vomitivă: un malac sufocant căzuse pe capul lui Emil Boc, în banca ministerială din Parlament, vorbindu-i acestuia, cu patimă, timp de vreo juma’ de oră. Cine era? Vreun membru al Guvernului? Sau vreun parlamentar PDL? Aiurea! Era ţiganul beţiv şi bulangiu, din Iaşi, Anghel Stanciu.


Dat afară din PRM, cu şuturi în noadă, în 2005. Afacerist jegos, a cîştigat milioane de euro în fruntea unui sistem mafiot, chipurile, de educaţie. Arde de nerăbdare să devină academician (?!). El fiind un simplu tinichigiu, sau reparator de chiuvete. La 24 ianuarie 2011, cine s-a prins în Hora Unirii, la Iaşi, alături de Elena Udrea, cioara vopsită fiind „albită“ de scuipaţii oamenilor? Anghel Stanciu, cu o pălărie de cow-boy şi o mapă de ’telectual sub braţ. Aceeaşi mîncărime limbricoasă, de a ieşi în evidenţă şi de a fi văzut la televizor, l-a făcut pe trîntorul ăsta umflat ca un cimpoi să se vîre şi în sufletul lui Emil Boc, miercuri, în Parlament. Evident, el n-avea nici o treabă. Dar e bolnav de vedetism. Ce golan bătrîn!

Presa relatează pe larg: Vadim despre spînzurarea lui Avram Iancu: Ofensă gravă asupra simbolurilor naţionale!

Corneliu Vadim Tudor a ripostat referitor la gestul sinistru al lui Csibi Barna de a-l spînzura pe Avram Iancu, susţinînd că acesta a adus o ofensă gravă simbolurilor naţionale.


Preşedintele PRM a spus: „Era previzibil că se va ajunge la aşa ceva, după 20 de ani de cîrdăşie cu aceşti terorişti. Eu mă lupt din ’90 cu ei, de fapt din anii ’70, am scris seriale întregi pe această temă în revistele publicaţiile mele. Sînt doctor în Istorie, am o Teză despre Marea Unire. Toţi s-au milogit de unguri să-i ţină la guvernare. Acum două săptămîni s-au dus cei doi maimuţoi - Ponta si Antonescu – la aşa-zisul Congres al UDMR, de la Oradea, şi s-au compromis, şi ei, şi partidele pe care le reprezintă.


Nu mai sînt eu în Parlamentul României, nu mai e nici Gheorghe Funar, pe Adrian Păunescu l-au băgat în pămînt de inimă rea. Acest Csibi Barna trebuia fie arestat, fie expulzat. A adus o ofensă gravă simbolurilor naţionale! Este necesar să fie luate măsuri radicale; pe un asemenea descreierat îl aruncau francezii în Sena. Sînt revoltat, dar ce pot să mai fac? Sînt singurul europarlamentar care a protestat faţă de numirea lui Laszlo Tökes ca vicepreşedinte al PE pe un loc al Ungariei. Asemenea manifestări sataniste, precum cea de la Miercurea Ciuc, au mai fost în Istorie. Şi Oliver Cromwell a fost dezgropat şi spînzurat. Dar ce au ungurii cu Avram Iancu? Vă spun eu. Ei, ungurii, l-au băgat în temniţă şi l-au bătut pînă şi-a pierdut minţile. El, toată perioada în care a mai trăit după aceea, a colindat satele, cu minţile rătăcite. Nici mort nu mai au loc de el”, a declarat preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru Realitatea.net.

 Liderul libian despre preşedintele Franţei: „Sarkozy este nebun. Suferă de o boală psihică!”


Liderul libian, Muammar Gaddafi, a declarat într-un interviu care urmează să fie difuzat de postul german RTL că „prietenul său“, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, suferă de o boală psihică. În legătură cu violenţele din Libia, Gaddafi a afirmat că „acest mic eveniment“ s-a soldat „doar cu 150-200 de morţ“, jumătate din rîndul forţelor de securitate.„Asta spune anturajul său (al preşedintelui Sarkozy – n.r.). Colaboratorii săi afirmă că suferă de o boală psihică“, a declarat Muammar Gaddafi. El nu a precizat dacă această „boală“ este legată de „secretul grav“ la care s-a referit Agenţia oficială libiană Jana, care a afirmat că dezvăluirea acestuia va duce la înlăturarea de la Putere a preşedintelui Franţei. Parisul a devenit ţinta criticilor în urma recunoaşterii Consiliul Naţional de Tranziţie, înfiinţat de Opoziţia din Libia, drept unic reprezentant legitim al poporului libian.


În legătură cu violenţele din ţara sa, Gaddafi s-a arătat încrezător că rebeliunea îndreptată împotriva regimului pe care-l conduce „va fi învinsă şi totul va reveni la normal“. El a apreciat, de asemenea, că sînt nejustificate criticile la adresa sa în Statele Unite şi Europa. „Dar ce am făcut ca să le dezamăgesc? Nu am nici un post oficial şi deci nu pot fi criticat. Este criticată Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii pentru politica sa?“, a întrebat el, în timpul interviului realizat într-un cort din baza militara Bab al-Azizia de la Tripoli. Gaddafi a precizat că, pe viitor, ţara sa nu va mai face afaceri cu statele occidentale, care „au conspirat impotriva noastră“. „Vom investi de acum în Rusia, India şi China“, a declarat liderul libian. „Occidentul poate fi uitat“, a subliniat el, adăugînd că va face, totuşi, o excepţie în ceea ce priveşte Germania, care are o atitudine „raţională“.


ALINA OLTEANU

ULTIMA ORĂ

Scandal artificial provocat, aseară, în Parlament de şontorogul Puiu Haşotti: văzînd că ia bătaie şi la această Moţiune de Cenzură, PNL a încercat, în ceasul al 13-lea, să joace cartea naţionalistă. Nu ţine figura, e prea tîrziu, aceşti nemernici le-au dat nas şovinilor unguri, timp de 21 de ani. N-au decît să se care toţi!

Viaţa dublă a domnului Sorin Blejnar

Pe măsură ce ies la iveală noi detalii privind operaţiunile puse la cale de preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, personajul, aparent rudimentar, pe care îl vedem la televizor, devine din ce în ce mai complex. El capătă chiar dimensiuni literare. Pentru că existenţa sa este realmente dublă. Aparent, avem de-a face cu un funcţionar public, extrem de important pentru stabilitatea financiară a statului. Şi pus pe fapte mari. În realitate, detaliile vieţii sale personale, care se împletesc cu statutul de demnitar, subminează prima personalitate în beneficiul celei de-a doua. Iar a doua sa personalitate ne conduce în epicentrul a ceea ce numim mare corupţie instituţionalizată şi funcţională. Misiunea domnului Sorin Blejnar este să organizeze colectarea corectă a impozitelor, în special de la oamenii de afaceri şi societăţile comerciale care încalcă Legea. Deci, domnul Blejnar, în înalta funcţie pe care o deţine, cea de şef ANAF, se plasează de partea Legii. Chiar în primul tranşeu. Pe de altă parte, exact aceeaşi persoană nu şi-a depus în 2010, încălcînd astfel în mod flagrant Legea, propria Declaraţie de Avere. Pentru averea din 2009. Iar în 2011, pînă în prezent, refuzînd să dea vreun exemplu de promptitudine, tot nu şi-a depus Declaraţia de Avere. Pentru averea dobîndită în 2010. Cel puţin ciudat, nu? Şi oare de ce? Un posibil răspuns, evident nu singurul ce ar putea fi dat, este că preacinstitul demnitar are ditamai viloiul în Domenii, o zonă scumpă a Capitalei. Valoarea acestuia, cu ce o fi înăuntru, ne duce undeva spre 2 milioane de euro. Bani agonisţi de un funcţionar public. Conform declaraţiei pe care a oferit-o luni, la Antena 3, răspunzînd unei întrebări decente şi precise, pusă de senatorul PSD Ilie Sârbu, Sorin Blejnar a evaluat căsoiul, ca valoare de impozitare, la doar 100.000 de euro. Este o frauda în toată legea. De competenţa ANAF.


Conform unor investigaţii jurnalistice din ce în ce mai bine documentate şi mai precise, acelaşi Sorin Blejnar îşi petrece concediile pe Coasta de Azur. Nu oriunde. Ci la Monte Carlo. Şi nu oriunde la Monte Carlo. Ci în cele mai scumpe hoteluri. Şi în compania unor persoane asupra cărora planează acuzaţii extrem de grave. Cum ar fi Said Baaklini, cel arestat pentru tentativa de a obţine, printr-o inginerie, zeci de milioane de euro, sub forma unor restituiri de TVA, sau Iulian Tudor, şi el arestat în acelaşi Dosar, persoană cu antecedente penale. Aşa-numitul consul infractor. Iese la iveală, fără nici un dubiu, că transportul motoarelor în Guineea a fost simulat pe sub nasul autorităţilor statului român, prin cîteva transporturi de ... „bulion”. Pentru ca autorii prezumtivei infracţiuni şi complicii lor să vadă cum funcţioneaza cooperativa. O cooperativă unde, la capătul tunelului, există şi familia Udrea.


Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în plină campanie ţinînd de Siguranţa Naţională - el fiind şi preşedintele CSAT - în care vîrful de lance este ANAF, a declarat luni seara că nu îl cunoaşte pe Sorin Blejnar. Să-l credem? Să-l credem după ce a executat, controlînd la sînge şi la ordin, televiziunile mogulilor? Admiţînd că a spus adevărul, a sosit totuşi timpul să-l cunoască. Eu unul îi ofer detalii.


SORIN ROŞCA STĂNESCU

Şi alte publicaţii ne dau dreptate > Ungaria ne-a distrus Parlamentul

Deputaţii noştri nu s-au mai reunit în plen de ziua Naţională a Ungariei şi au sărbătorit-o, luni şi marţi, retrăgîndu-se în „activităţi în circumscripţiile electorale“, care, îndeobşte, sînt programate (ca să lăţească weekend-ul) pentru zilele de vineri şi sîmbătă. Acum, l-au lăţit peste luni şi marţi. Zile de sărbătoare. Nu ştim de ce ziua Ungariei este sărbătorită de Parlamentul României. Poate pentru că este nevoie de voturile ungurilor, ca să cadă Moţiunea de Cenzură de astăzi? Altfel... Ungaria însăşi serbează 3 zile naţionale: 15 martie (comemorarea revoluţiei paşoptiste, condusă de Lajos Kossuth), 20 august (Ziua Sfîntului Ştefan – fondatorul statului ungar) şi 23 octombrie (aniversarea revoluţiei ungare de la 1956 şi proclamarea republicii ungare în 1989). Deputaţii noştri vor mai presta activităţi în circumscripţiile electorale şi în ocaziile celelalte? Statele lumii numără 190 de zile calendaristice pe an, cînd au loc sărbători naţionale (zilele naţionale sînt mai multe, dar unele se grupează în cîte una şi aceeaşi zi calendaristică). Dacă socotim 2 zile de activităţi în circumscripţii, pentru fiecare dintre sărbătorile naţionale, atunci rezultă 380 de zile de activităţi, din 365. Deputaţii noştri nu se vor mai întîlni niciodată. Iată, Ungaria ne-a distrus Parlamentul. Victorie remarcabilă a iredentismului...


MAKE


(Text reprodus din ziarul „Bursa“,


nr. din 16 martie 2011)

GHILOTINA EXTERNĂ (V) > CRIMINALITATEA POLITICĂ. NEUTILIZAREA UNOR FONDURI EUROPENE DE 14 MILIARDE DE EURO

B. Eşalonarea iniţială pe ultimii 3 ani (2011-2013) -în milioane euro-


Guvernul, împreună cu Ministerul Finanţelor şi alte instituţii de stat implicate, trebuie să facă publice – în presa scrisă şi la televiziuni, în mod sistematic, sumele alocate de UE, pe tipuri de fonduri, eventual cu o nouă eşalonare actualizată pe ani şi cu procedurile necesare pentru accesarea lor; această transparenţă ar putea ajuta factorii interesaţi la nivel central şi, mai ales, la nivel local (în toate judeţele, oraşele şi comunele) şi i-ar stimula să manifeste mai multă iniţiativă în întocmirea proiectelor şi documentaţiilor necesare.

Nici un fel de perspectivă

În următorii 3 ani, ar trebui să se elaboreze şi să se implementeze proiecte şi documentaţii de peste 30 de miliarde de euro (14 miliarde de euro reportate din 2007-2010 şi 18,2 miliarde de euro eşalonate iniţial pentru anii 2011-2013). Este greu de evaluat ce soartă vor avea aceste resurse financiare, avînd în vedere experienţa total negativă şi amară din primii 4 ani ai regimului dictatorial, nepăsarea şi dezinteresul guvernanţilor Băsescu, Isărescu şi Boc şi ale celorlalţi guvernanţi. După ritmul de utilizare a fondurilor europene din primii 4 ani, guvernanţilor Băsescu, Isărescu şi Boc le-ar trebui alte cîteva mandate ca să atragă fondurile europene, de peste 30 miliarde de euro, neutilizate.


Lipsa de interes a guvernanţilor îşi are explicaţia – între altele – în controlul mai sever al organismelor UE asupra modului de cheltuire a fondurilor europene, ceea ce este total neconvenabil clientelei politice a PDL, finanţată din belşug cu miliarde de euro din banii publici de la buget (la preţuri necontrolate) pentru alte proiecte.


IV. POSIBILITATEA DE A PIERDE O PARTE IMPORTANTĂ DIN CELE PESTE 30 DE MILIARDE DE EURO

Domnul Jeffrey Franks ne-a dat un avertisment în legătură cu faptul că, după regulile UE, o parte din bani – datorită întîrzierilor - nu va mai putea fi disponibilă pentru România. Cităm: „Sîntem îngrijoraţi de absorbţia fondurilor europene. Vrem să depunem tot efortul pentru a îmbunătăţi atragerea acestor finanţări şi vrem să lucrăm împreună cu guvernul pentru găsirea unei strategii... Principala provocare este ca banii să fie folosiţi înainte să înceteze să fie disponibili pentru România”. Recent, într-o Conferinţă de Presă, domnul Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură, atrăgea atenţia că „utilizarea ineficientă a fondurilor europene destinate agriculturii ar putea conduce la pierderea unor surse importante de bani de la Uniunea Europeană”. Putem vorbi de o lipsă de încredere a cetăţenilor în capacitatea actualilor guvernanţi de a se dedica intereselor ţării. Incapacitatea, incompetenţa şi iresponsabilitatea guvernanţilor actuali sînt dovedite. Aceşti guvernanţi sînt obsedaţi în continuare de „tăierea” pensiilor, salariilor, alocaţiilor sociale, desfiinţarea subvenţiilor pentru încălzire, reducerea alocaţiilor pentru sănătate şi medicamente, de majorarea substanţială a preţurilor care lovesc pe „cei mulţi şi săraci”.

V. SÎNT FONDURILE EUROPENE AJUTOARE GRATUITE?

Răspundem DA. Este vorba de acele fonduri absorbite efectiv, care depăşesc contribuţia României la UE de-a lungul anilor. Acest aspect esenţial este neglijat de guvernanţii noştri în discursurile pe care le ţin. Deocamdată sîntem un „contributor net” la UE. Să ne explicăm. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, are obligaţia să plătească „contribuţii” la bugetul Uniunii, conform reglementărilor acesteia. Aceste obligaţii elementare sînt cunoscute de milionarii guvernanţi Băsescu, Isărescu şi ceilalţi. „Contribuţia” nu este deloc mică, fiind de peste 1 miliard de euro în fiecare an. Guvernanţii se feresc să discute de această sarcină bugetară, care nu este de neglijat, avînd în vedere efectele ei, mai ales în anii de criză, cînd căutăm cu disperare surse de finanţare.

România şi-a achitat aceste obligaţii astfel:


Prin urmare, în limbajul preferat al milionarilor Băsescu şi Isărescu, deficitul bugetar al României a fost afectat, în fiecare an, cu sume între 1,2-1,4 miliarde euro. Totalul cumulat pe 4 ani urcă la 5,1 miliarde de euro. Pînă în 2013, ar urma să se facă plata „contribuţiilor” pe ultimii 3 ani – de încă 4,2-5 miliarde de euro. Deci, în total, în cei 7 ani, „contribuţiile” noastre la UE vor însuma 9,3-10 miliarde de euro, sumă care afectează direct bugetul României, inclusiv deficitul bugetar.


Cu regret şi amărăciune, subliniem următoarele aspecte esenţiale:


A. În aceşti ani de criză cumplită, guvernul României, din vina sa, a fost finanţator net al celorlalte ţări mai bogate din UE, deoarece a absorbit în mod efectiv sub 3% din fondurile structurale alocate (cum ne informează documentul FMI).


B. Fondurile care se primesc de la UE nu sînt în totalitate gratuite, deoarece o parte importantă din acestea este acoperită de „contribuţiile” noastre anuale.


C. Milionarii guvernanţi Băsescu, Isărescu şi ceilalţi, în loc să fi atras de la Uniunea Europeană fonduri pentru ţară în aceşti ani de criză economică groaznică, de circa 14 miliarde de euro, ei finanţează alte ţări mai dezvoltate şi mai bogate şi aruncă vina pe cetăţenii români, promovînd politici de exterminare a pensionarilor, profesorilor, medicilor şi a altor categorii sociale, care se zbat în sărăcie. Este evident pentru orice om raţional că, prin mobilizarea celor 14 miliarde de euro, guvernanţii puteau să diminueze o parte importantă din deficitul bugetar al României, dacă s-ar fi atras din fondurile europene nerambursabile alocate o sumă mult mai mare decît contribuţia noastră totală la UE. Ar fi fost mai bine pentru România. Se poate afirma că s-a ratat posibilitatea de a avea un excedent de cîteva miliarde de euro în relaţia financiară cu UE (un excedent rezultat din mobilizarea integrală a celor 15,8 miliarde de euro, din totalul de peste 34,8 de miliarde alocate, deoarece am trecut de jumătate din calendarul stabilit pînă în anul 2013). Noi nu putem să fim solidari cu asemenea guvernanţi total iresponsabili, care acţionează împotriva României şi a românilor. Nu există nici o scuză pentru aceşti guvernanţi, şi în acest caz.

* * *


„Ghilotina externă”, „critica externă” ar putea juca un rol extrem de pozitiv, dacă ar da impulsul necesar guvernanţilor români şi i-ar determina să ia măsurile organizatorice şi administrative ce se impun, ceea ce ar permite absorbţia efectivă, în aceşti ani de criză groaznică, a unei părţi cît mai mari din fondurile europene alocate, de 34,8 miliarde de euro, şi să nu se oprească la absorbţia de numai 3% din fondurile structurale şi de coeziune, ceea ce este o ruşine pentru un popor de 22 milioane de oameni. (Sfîrşit)

Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”


FLOREA DUMITRESCU


GHEORGHE STROE


CRISTIAN APOSTOL

La colt > Iluzia nemuririi sau  „Pe aripile vîntului”, versiunea restaurată (II)

Victor Fleming a fost unul dintre pionierii filmului american în pragul trecerii de la filmul mut la cel vorbitor. De fapt, el este cotat ca fiind cel mai mare fotograf al timpului. După ce a activat ca fotograf în primul razboi mondial, a fost fotograful personal al preşedintelui Wilson. Secvenţele din film, care prezintă răniţi de război, poartă marca acestei experienţe a fotografului de război.


Dar el a creat zeci de filme mute, a lucrat cu Griffith şi alte personalităţi ale timpului. A lucrat cu mari vedete, care au luat Oscarul în filmele lui. Cele mai cunoscute sînt „Vrăjitorul din Oz”, „Marele vals” şi „Dr. Jekyll şi Mr. Hyde”. Amprenta experienţei sale ca autor de filme mute este însă fundamentală. La care se adaugă practica fotografului. De aceea „Gone with the Wind” pare atît de confecţionat, fiindcă este aproape în întregime realizat pe platourile vaste ale Studioului Warner Bros., închiriate de producătorul David O. Selznick! Totul e creat în regim de studio: şi plantaţiile, şi copacii, şi străzile, şi casele, şi fermele, şi tot platoul de luptă din Atlanta. Oricine îşi dă seama că apusul din film, de pildă, unde are loc faimosul sărut dintre Scarlett şi Rhett, urmat imediat de o palmă a ei, este creat în studio. E atît de vizibilă perdeaua roşie care luminează fundalul! Nu mai vorbesc de laitmotivul filmului, cheia lui simbolică: scara din locuinţa familiei de la Tara, locul pe unde urcă şi coboară personajele, locul unde ele se întîlnesc şi de unde pornesc unele fapte, cu suişul sau coborîşul lor, locul de unde se prăbuşeşte Scarlett, cînd povestea ia o nouă turnură. Iar această scară foarte înaltă şi foarte lată are pe ea un covor roşu, de parcă ar anticipa faimosul covor roşu pe care păşesc vedetele la ceremoniile Premiilor Oscar.


Cadrele au o frumuseţe şi o plastică aparte. Imaginea lui Ernest Haller este o lecţie de fotografie. Nu întîmplător, acest compartiment mai are şi un fotograf, Lee Garmes. E o practică hollywoodiană, ce a dat şi dă rezultate formidabile. În cinematograful american, fotografia are un rol determinant. Poate cu excepţia filmului francez, în Europa a murit acest compartiment fundamental al filmului, fotografia. Ea era determinantă numai în practica filmului rus interbelic. Marile filme hollywoodiene sînt categoric fotografice. Şi mă gîndesc automat la „Cetăţeanul Kane”. Şi la atîtea altele. Dar model rămîne „Gone with the Wind”. Ai zice că totul, orice relaţie dintre personaje, este o fotografie edulcorată, de la machiaj, costum, decor la felul cum este pusă lumina, cum este creată atmosfera. Această înfrumuseţare excesivă este marca acestui film. Iluzia lui deliberată. Acolo, la Tara, undeva, la capătul lumii, totul arată ca la Versailles. Iar imaginea este direct legată de calitatea costumelor create de Walter Plunkett sau a decorului semnat de Lyle Wheeler. E o amprentă edulcorată, cum am spus, de un formalism frapant, dar cuceritor.


Acest fapt se mai datorează şi efectelor speciale, un compartiment care se impune începînd cu acest film istoric. Te miri că în acea epocă de pionerat a Lumii Noi, într-un mediu rudimentar, am spune, gîndindu-ne la contextul sclaviei, al lumii plantaţiilor, există oameni atît de emancipaţi, personaje atît de nobile, frumuseţi ieşite din comun ca Scarlett, care e mereu strălucitoare, chiar şi cînd găteşte, cînd devine stăpîna casei şi duce o muncă de fermier. Ea e mereu strălucitoare. Chiar şi cînd bate. Căci îi place să lovească. Are un chip, un farmec de nimfă, dar un temperament de luptătoare. Aşa erau zeiţele în mitologia greacă, precum Atena. Răzbunarea unei astfel de zeiţe era nemiloasă. Aproape ca Erniile. Este Scarlett o astfel de Furie? Deşi costumele şi apariţiile ei sînt toate scoase din cutie, fondul social e o explicaţie asupra acestui comportament deosebit, uneori extremist. Ea pare construită din paradoxuri şi de aici tot farmecul personajului, implicit al actriţei.


Prin urmare, platoul de filmare este un laborator al iuziilor, pare un studio foto, unde se creează imagini etalon. În prim-plan un copac, iar în fundal cerul magnific şi un personaj. Un element teatral şi un efect special. Aşa sînt începutul filmului, finalul primei părţi şi toate finalurile de secvenţe. Dar şi mai notabil este felul cum se obţine iluzia nemuririi, după cum vom arăta mai departe. (Va urma)


GRID MODORCEA


Corespondenţă din New York

Moartea unor staruri rock, între adevăr şi legendă (II)

Jim Morrison: teza supradozei


Solistului trupei ,,Doors” - star rock, poet şi sex-simbol – nu-i mai lipsea decît o moarte misterioasă pentru a deveni artistul preferat al multor generaţii de adolescenţi şi de adulţi.


Faptele. Paris, 3 iulie 1971. Conform declaraţiilor iubitei cîntăreţului, corpul fără viaţă al lui Morrison a fost descoperit în cada de baie. Cauza decesului: stop cardiac. Avea 27 de ani.


Zvonul. Pentru fanii artistului, explicaţia morţii sale e puţin cam lapidară. Abia în 2007, o dată cu apariţia lucrării lui Sam Bernett, ,,The End” (Sfîrşitul), lucrurile au început să devină ceva mai clare. Autorul cărţii confirmă ceea ce toată lumea bănuia: Morrison şi-a găsit sfîrşitul în toaleta unui club parizian, din cauza unei supradoze de heroină. Bernett, administratorul localului, povesteşte că, în loc să cheme ajutoare, prietenii şi dealerii cîntăreţului l-ar fi transportat pînă în apartamentul său şi l-au aşezat în cada cu apă, în încercarea de a-l reanima. Credibil, dar imposibil de verificat. Se mai povesteşte că interpretul şi-ar fi înscenat moartea, pentru că vroia să se retragă în anonimat. De altfel, circulă, şi azi, unele discuri-pirat, pe care s-ar putea asculta cîntece înregistrate de Morrison după retragerea lui... într-un anume loc, unde se află, probabil, în compania lui Elvis!


Blestem... toţi au murit la 27 ani!


Asupra starurilor rock planează un blestem: decesul lor survine, adeseori, la vîrsta de 27 de ani. Iată cîteva nume: Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Kurt Cobain ş.a. Potrivit unui studiu puţin cam sordid, publicat, în anul 2010, de Universitatea John Moores din Liverpool, un star de muzică rock are ,,şanse” cu 240% mai mari să moară în primii 5 ani de glorie, decît un american sau un european obişnuit în aceeaşi perioadă. Ei bine, cu toate acestea, vedete precum Iggy Pop şi Mick Jagger, ambii sexagenari, continuă să evolueze pe scenă, în concerte-maraton. (Sfîrşit)


Traducere de ANCA GRIGORIU din „QUID MAGAZINE“

Premoniţii tulburătoare (XIX)

* Simon Daleworth, american din Denver, s-a confesat soţiei de multe ori, relatîndu-i un vis în care apărea îmbrăcat într-o ţinută elegantă, de excepţie, pe care nu numai că n-o avea, dar nici nu intuia cu ce prilej ar putea-o folosi. Faptul se petrecea în 1988. Daleworth este ziarist şi duce şi acum o viaţă normală, fără nici o urmă de spectaculozitate. Iată însă că, în 1992, el este fără voia lui protagonistul unui eveniment dramatic. Aflat într-un magazin periferic din Denver, el asistă, în calitate de cumpărător, la un jaf. Făptaşii ţin sub presiunea armelor pe cei prezenţi, îi uşurează de cărţile de credit şi şterpelesc toţi banii găsiţi. Daleworth avea la el, ca întotdeauna, un aparat de fotografiat profesionist. Cu cea mai mare discreţie, el a reuşit să facă peste 10 poze cu infractorii. A doua zi, pe prima pagină a gazetei „Denver Tribune“, acestea apar în toată splendoarea lor. Era un caz de excepţie, care a dus la creşterea tirajului şi la prinderea în timp util a borfaşilor... Iar ziaristul nostru (conform „Reader’s Digest“) a trebuit să participe la o gală de premiere, oferită de primărie, înveşmîntat în... smoking.


* Erma Lee Alexandre din Detroit a avut în vis o premoniţie îngrozitoare despre moartea violentă a fratelui său - dar, în pofida acestui avertisment, ea nu a fost în stare să-1 salveze! „În noaptea dinaintea morţii lui Timmy am avut un coşmar oribil, povesteşte Erma, care a cîştigat un premiu pentru că a relevat o întîlnire reală cu supranaturalul. În vis, am fost în primul rînd înconjurată de întuneric. În acelaşi timp, simţeam că pierd mult sînge. Apoi, am simţit că sînt trasă într-o gaură neagră fără sfîrşit. Mă simţeam neajutorată. Mi-am dat seama că sînt pe moarte. Am auzit o voce. Cu un ton disperat, striga la nesfîrşit: «Nu, nu, nu. Nu sînt încă pregătit să plec». Apoi, m-am trezit şi am răsuflat uşurată. Am fost fericită că nu a fost decît un vis - sau cel puţin aşa am crezut atunci”. Dar a doua zi coşmarul femeii a devenit realitate. Fratele său, Timmy, muncitor de 23 de ani la un magazin de piese de schimb auto din Detroit, a fost împuşcat de un hoţ, care a intrat în magazin şi a tras în el. „L-au transportat de urgenţă la spital şi au încercat să-1 ţină în viaţă, povesteşte Erma, dar glonţul a atins inima. A pierdut prea mult sînge şi a murit pe masa de operaţie”. Numai atunci şi-a dat seama de sensul visului ei straniu. „Mi-am spus: Doamne! Vocea pe care am auzit-o a fost a fratelui meu, Timmy, strigînd după ajutor. El era pe moarte - nu eu. Îmi pare rău că nu mi-am dat seama mai repede de înţelesul lucrurilor, ca să-1 fi putut salva”, a relatat, plină de durere, sora victimei. (Va urma)


TRAIAN TANDIN

Atlantida, oraşul pierdut, a fost descoperit?

O echipă de cercetători ar fi descoperit oraşul pierdut al Atlantidei, legendara metropolă despre care se crede că a fost acoperită de pămînt şi sedimente după un tsunami, cu mii de ani în urmă


Echipa de specialişti a descoperit un loc care se aseamănă cu oraşul pierdut, datorită unei poze dintr-un satelit. Zona de interes a fost localizată la nord de Cadiz, Spania, în Oceanul Atlantic. Arheologii şi geologii care s-au ocupat de acest caz au folosit, în perioada 2009-2010, o combinaţie interesantă dintre un radar subteran, o hartă digitală şi o tehnologie subacvatică, potrivit huffingtonpost.com. Cercetătorul Richard Freund a descoperit în centrul Spaniei o serie bizară de „oraşe memoriale“, construite de către supravieţuitori după ce Atlantida a fost distrusă de tsunami. Aceste oraşe, spune Freund, întăresc ideea că oraşul găsit sub ape ar fi Atlantida. „Am descoperit ceva ce nimeni altcineva nu a mai văzut vreodată, ceva care dă credibilitate, în special arheologiei.“, a adăugat Freund. Filozoful grec Platon a scris despre Atlantida acum 2.400 de ani, descriind-o precum „o insulă situată în faţa strîmtorilor pe care le numeşti Pilonii lui Hercule“, adică denumirea antică a Strîmtorii Gibraltar. Cercetătorii s-au ghidat după detaliile date de Platon, concentrîndu-se astfel către Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic drept posibile locuri ale oraşului pierdut.

Teoria pămîntului gol şi civilizaţiile subterane (XVI)

Sursa a acţionat din convingerea că „faptul trebuie să fie făcut cunoscut, fiind prea extraordinar ca să fie ţinut sub obroc“. „Oamenii-cîrtiţă, cum au fost porecliţi, par a fi o rasă prietenoasă, dar sînt foarte primitivi. Încercăm să comunicăm cu ei, dar este greu, pentru că nu vorbesc engleza. Accesul lor la suprafaţă se face uşor”, a dezvăluit sursa anonimă, adăugînd că preşedintele Bush a abordat chestiunea cu mare prudenţă. „O singură mişcare greşită ar putea determina aceste creaturi să declare război celor de la suprafaţă. Nu ştim sigur cît de numeroşi sînt. Am văzut pînă acum doar un oraş, cu o populaţie estimată la 2.000 de indivizi. S-a sugerat, însă, că în oraşele lor subterane, răspîndite sub toată scoarţa Planetei, ar trăi cîteva milioane“. Aceste creaturi prezintă puternice asemănări cu oamenii, dar şi semnificative deosebiri. „Ca şi noi, ei au mersul biped, dar sînt mult mai înalţi decît media umană, avînd între 3 şi 5 metri. Degetele mîinilor lor seamănă cu ghearele, sînt legate printr-o membrană şi sînt adaptate pentru săpat, ca la cîrtiţe. Pielea lor este extrem de aspră, trebuind să reziste temperaturilor extreme şi condiţiilor dure de sub pămînt”, a precizat aceeaşi sursă. Se pare că, la un anumit moment din istorie, între oamenii de la suprafaţă şi cei de sub pămînt au avut loc unele contacte, ei vorbind o limbă similară cu un vechi dialect al indienilor Navajo. Musculatura lor este extrem de densă, ceea ce îi face capabili de o mare violenţă. „ Cînd un membru al expediţiei şi-a aprins o ţigară, oamenii-cîrtiţă au interpretat gestul ca o ameninţare şi l-au atacat. S-au năpustit asupra lui ca fiarele din junglă, aproape că l-au sufocat. Ca prin minune, a scăpat teafăr”, relata sursa. Se spune că pe oamenii-cîrtiţă îi interesează foarte mult să afle informaţii despre lumea de la suprafaţă, despre cum ne îmbrăcăm, ce obiceiuri avem şi, mai ales, ce mîncăm. „Le-am adus nişte struguri şi au reacţionat ca şi cum era un adevărat festin. E clar că nu pot cultiva fructe, dat fiind că trăiesc la peste 12 km adîncime “.


NASA este foarte interesată de studierea acestor creaturi. „Vrem să aflăm totul despre ei: cu ce se hrănesc, cum trăiesc şi, cel mai important, ce fel de relaţii au cu rasa umană. Sîntem curioşi să aflăm dacă suntem cumva înrudiţi cu ei. Sînt ei, oare, din punct de vedere genetic, strămoşii omului modern?”.


Experţii spun că s-au făcut multe speculaţii despre aceşti oameni-cîrtiţă. „Ar putea fi orice: yeti, extratereştri sau chiar descendenţi ai supravieţuitorilor insulei dispărute a atlanţilor”, spun aceştia. Ei subliniază că această descoperire a ridicat o serie de întrebări tulburătoare, cărora trebuie să li se găsească răspuns. Sînt, oare, aceşti voinici din adîncuri, ostili şi războinici, sau prietenoşi şi cooperanţi? Vor ridica ei pretenţii teritoriale la suprafaţa Pămîntului? Ce se va întîmpla cu rezervele vitale de petrol şi minereuri din subteran? Cine sînt proprietarii lor: oamenii-cîrtiţă sau noi? Cum se face că NASA, a cărei misiune oficială se presupune că este explorarea spaţiului cosmic, a descoperit această cultură subterană? Purtătorii de cuvînt ai NASA nu suflă nici un cuvînt despre toate acestea, nici pentru a confirma, dar nici pentru a infirma aceste informaţii. (Va urma)


General dr. EMIL STRĂINU

FENOMENE STRANII > Vieţile anterioare ale lui Wayne Peterson (II)

Dar aceasta nu este singura viaţă pe care Wayne Peterson şi-o aminteşte. Îşi mai aduce aminte de o viaţă anterioară, în care a fost Louise Vanderbilt. Spre deosebire de amintirile sale cu privire la viaţa lui Foscari, memoria sa despre această viaţă mai recentă este mult mai vizuală. „Amintirile mele din copilărie cuprind imagini precise dintr-o epocă în care femeile purtau rochii lungi, iar oamenii foloseau încă trăsuri trase de cai. Îmi amintesc mai ales o casă din piatră, un bărbat pe nume Fred, invitaţi care sosesc la reuniuni mondene, o imensă sală de recepţii, cu tavan foarte înalt şi podea din marmură albă”. În această viziune recurentă, o femeie misterioasă se regăsea întotdeauna în centrul a numeroase scene, care aveau să se repete pe tot parcursul copilăriei sale şi chiar şi atunci cînd a devenit adult. „Mă întrebam adesea cine erau acei oameni şi din ce motiv mi se păreau atît de reali. În copilărie, mă gîndeam că fac parte din existenţa mea, dar nu înţelegeam de ce nu veneau la noi. În prezent, încă mai cred că, într-o zi, vor sosi şi îşi vor aminti de mine şi, fără a putea înţelege de ce, voi fi fericit”. Wayne se gîndea că trebuie să fi întîlnit aceste personaje pe cînd era copil, fără îndoială cînd locuia cu părinţii lui. Era singurul mod de a-şi explica autenticitatea acestor oameni întîlniţi în vise. La acea vreme, nu auzise niciodată vorbindu-se despre reîncarnare. Şi toate acestea erau cu atît mai ciudate cu cît, în acea vreme, televiziunea nu exista, pentru a-i hrăni imaginaţia. În plus, nimic din viaţa într-un orăşel din Wisconsin nu semăna cu aceste viziuni. Cu toate acestea, omul pe nume Fred, femeile care se plimbau în trăsuri trase de cai, precum şi imensa casă din piatră păreau foarte reale pentru tînărul Wayne. Îi punea adesea întrebări mamei sale despre oamenii şi casa aceea, dar răspunsul era întotdeauna la fel, ea nu înţelegea despre ce era vorba. Deşi incapabil de a explica acest mister, întîlnirile rămîneau pentru el o sursă de bucurie şi păstra un sentiment de nostalgie faţă de acel bărbat pe nume Fred. Ajuns la vîrsta adultă, Wayne Peterson a petrecut cîteva zile la New York. A doua zi, după sosire, mergea pe Fifth Avenue, cînd, deodată, de cealaltă parte a străzii, o femeie cu pălărie şi mănuşi albe i-a făcut semn cu mîna, strigînd: „Louise, Louise, sînt eu!”. Ea continua să strige, iar Wayne a rămas împietrit: „Încă o dată, am ştiut că pe mine mă striga şi am fost sigur că eu eram Louise. Toată atenţia mea era concentrată asupra acestei femei ciudate, care se îndrepta spre mine prin mulţime. În mintea mea, nu mai eram însumi, ci altcineva, cineva pe nume Louise”. Dintr-o dată, Peterson s-a simţit uşurat că îl recunoştea cineva, nu ca pe un tînăr din Wisconsin, ci ca pe o femeie pe nume Louise. Pentru el, era ca şi cum ar fi fost victima unei amnezii şi brusc îşi revenea la realitate. Din păcate, bucuria a fost de scurtă durată, deoarece femeia care venea spre el îl depăşi şi sărută o doamnă ce se afla în spatele lui. Se simţea paralizat, incapabil să meargă mai departe sau să gândească, în timp ce femeile sporovăiau, încîntate că s-au întîlnit. (Va urma)


SYLVIE SIMON

Ascensiunea lui Vladimir Putin (V)

Peste doar cîteva luni, alt nor a apărut la orizontul lui Berezovski: numirea unui nou premier, Evgheni Primakov, fost şef al Serviciilor de Informaţii Externe. Momentul era foarte nefericit pentru Berezovski: cetăţenii de rînd îi învinuiau pe oligarhi de falimentul economiei, Elţîn era în plin declin fizic şi psihic şi, în mijlocul tensiunilor şi luptelor pentru putere care dominau al doilea mandat al lui Elţîn, puterea sa scădea tot mai mult. Cînd vicleanul, dar deja vulnerabilul Berezovski a înţeles că „familia” Elţîn îl aprecia pe Putin, şi-a pus imperiul mediatic să-1 sprijine pe noul şef FSB. Ulterior, Berezovski a condus şi grupul care 1-a susţinut pe Putin pentru a deveni prim-ministru. Ca răsplată, se aştepta ca Putin să fie ascultător şi loial. Acum, Berezovski începea să se apropie de Putin. O dată, l-a invitat pentru 5 zile într-o vacanţă la schi, în Elveţia. La un moment dat, Putin chiar l-a numit pe Berezovski „fratele pe care nu l-am avut niciodată”. La 22 februarie 1999, moment în care investigaţia cu privire la imperiul său comercial era în toi, Berezovski a dat o petrecere cu ocazia zilei de naştere a noii sale partenere, Elena Gorbunova. Petrecerea se dorea a fi mică, intimă, dar Putin a venit neinvitat, cu un buchet uriaş de trandafiri. Acesta a părut a fi un act de veritabilă solidaritate faţă de Berezovski, deoarece aveau un duşman comun în persoana primului-ministru Primakov, care nu-1 plăcea pe Putin, deoarece fusese ales să conducă FSB în locul colegilor săi mult mai experimentaţi.


În iulie 1999, Berezovski lua avionul spre Franţa, la Biarritz, unde se afla Putin cu soţia şi fiicele sale. Primakov fusese deja demis de către Elţîn, care îl înlocuise cu un premier interimar, Serghei Stepaşin. Cei doi s-au întîlnit să ia prînzul împreună. Berezovski, deşi limitat în influenţă, era în continuare bine informat despre ce se întîmpla la Kremlin. El i-a spus lui Putin că Elţîn avea să-1 numească prim-ministru. Peste o lună, predicţia s-a împlinit, iar Elţîn 1-a demis pe Stepaşin şi 1-a numit pe Putin. Era al cincilea premier al lui Elţîn în 17 luni.


La început, Putin nu s-a bucurat cîtuşi de Putin de simpatie, avînd o cotă de popularitate de numai 5%, mai ales pentru că era asociat cu figuri detestate, precum Elţîn şi Berezovski. Lucrurile s-au schimbat după o serie devastatoare de bombe, care au explodat în apartamentele moscovite, provocînd 246 de morţi. Inamicii politici ai lui Putin au susţinut ulterior că bombele au fost puse de Serviciile statului, pentru a schimba atitudinea opiniei publice şi pentru a justifica atacurile ulterioare asupra Ceceniei. Indiferent dacă cecenii au fost sau nu autorii masacrului, Putin a răspuns agresiv. A început prin a bombarda Cecenia, după care a declanşat o invazie terestră. Militarismul era pe placul poporului rus, iar popularitatea primului-ministru a crescut imediat. În decembrie 1999, Partidul Unităţii, proaspăt înfiinţat de Putin, a obţinut 23% din voturile pentru Dumă, spre deosebire de cele 13% obţinute de partidul lui Primakov. Elţîn, aflat acum aproape de sfîrşitul mandatului, a profitat de noua popularitate a lui Putin, oferindu-i şefia. Iniţial, Putin a refuzat, dar Elţîn a insistat. Şi Berezovski 1-a implorat să accepte. În celebrul discurs de Anul Nou din 1999, Elţîn a anunţat că demisionează şi că Putin va fi preşedinte interimar. Asta îi oferea avantajul de a-şi putea face campania din postura de preşedinte în exerciţiu. Peste 3 luni, în alegerile prezidenţiale din 2000, Putin a obţinut un scor remarcabil, de 53%. Analiştii i-au satirizat succesul, comparîndu-1 cu modul în care Chauncey Gardiner a ajuns preşedinte al Statelor Unite, în romanul „Being There“, scris de Jerzy Kosinski în 1971. Berezovski, care a continuat să-şi folosească imperiul media pentru a-şi declara sprijinul faţă de modul în care credea că Putin avea să conducă Rusia, era încîntat. (Sfîşit)


MARK HOLLINGSWORTH,


STEWART LANSLEY

Ziarul TRICOLORUL, nr 2116 / 17.03.2011