Ziarul TRICOLORUL, nr 2108 / 08.03.2011

POVESTEA UNEI IUBIRI DUBIOASE

Sîmbătă, 26 februarie a. c., a avut loc la Oradea Congresul UDMR. Ca orice român “de rînd”, şi eu am putut urmări evenimentul la televizor. Şi, deşi, de mulţi ani deja, m-am convins că trăim în Absurdistan, ceea ce am văzut acum m-a lăsat, pur şi simplu, cu gura căscată. Îmi tot venea să mă ciupesc, ca să mă asigur că sînt treaz, fiindcă tot ce se petrecea acolo era halucinant, ireal, ca unul din acele vise fantastice şi fără sens care ne bîntuie, uneori, nopţile. Totul era, parcă, desprins din teatrul absurd al lui Eugen Ionescu. Pe scurt, povestea este următoarea: o formaţiune înscrisă, în mod oficial, pe lista organizaţiilor non-guvernamentale, dar reprezentată, totuşi, în Parlament şi în Guvern (?!) - UDMR - se întruneşte într-un congres. La acesta, participă nu numai membrii şi liderii “ONG”-ului cu pricina, ci şi şefii principalelor partide parlamentare, de la Putere şi din Opoziţie deopotrivă, fapt fără precedent în istoria formaţiunilor politice post-revoluţionare (nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Adrian Năstase la vreun congres al PD, sau pe Traian Băsescu la vreunul al PSD).

La faţa locului, preşedinţii partidelor din Opoziţie se întrec în a linguşi UDMR-ul, doar-doar l-or convinge să abandoneze gaşca portocalie şi să treacă de partea lor. Astfel, un Crin Antonescu „neconvenţional, dar pe deplin respectuos”, i-a mulţumit lui Marko Bela pentru ce a “făcut în România şi pentru România” şi le-a reamintit “stimaţilor compatrioţi maghiari” că, “de multă vreme”, îi respectă, îi preţuieşte şi chiar îi îndrăgeşte (sic!), “pentru mîndria, profesionalismul şi dorinţa de libertate şi identitate” de care dau dovadă. Un Victor Ponta, care s-a străduit să fie simpatic, a pupat şi el, cu ardoare, funduri ungureşti, în româneasca lui de baltă, plină de greşeli de exprimare şi de neclarităţi: “Particip la raliuri, copilotul meu e maghiar şi, de cîte ori greşim drumul, îmi spune că nu am dictat bine limba română”. (Nu e foarte clar nici ce-i dictează el copilotului în timpul unui raliu, nici cum poate dicta cineva o limbă; cel mult într-o limbă.) “Cred şi pot să susţin că drepturile pe care dvs. le-aţi obţinut pentru cei pe care îi reprezentanţi, atît între 2000 şi 2004, cu PSD la guvernare, cît şi între 2005 şi 2008, cînd PNL a fost la guvernare, au fost drepturi stabile, au fost realizări importante şi s-au făcut în acelaşi timp cu asigurarea unei bunăstări şi a unui echilibru social care azi nu mai există”, a mai spus Ponta. În ce-l priveşte pe Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR, acesta a fost de părere că uniunea a “mers în direcţia cea bună” şi că “numai autonomia teritorială a rămas o revendicare neîmplinită, fiindcă pentru asta e nevoie în continuare de reforme profunde în administraţia statului”. Dar capacitatea lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta de a pupincuri în funcţie de interese nu trebuie să mire pe nimeni. Personal, mi-am dat seama de oportunismul celor doi de multă vreme. Pe primul l-am văzut, în martie 2009, la congresul care l-a propulsat în fruntea PNL, gudurîndu-se în cea mai dezgustătoare manieră pe lîngă oamenii cu bani din partid, atunci cînd a declarat, pe obişnuitu-i ton vehement: “Vreau, de asemenea, să salut doi colegi aflaţi astăzi în sală, doi oameni care au făcut multe pentru Partidul Naţional Liberal şi pe care mulţi îi evită, se prefac că nu-i văd: Dinu Patriciu şi Viorel Cataramă!”. Aşadar, Antonescu nu s-a mulţumit numai să le pupe mîna-n public mahărilor liberali (cred şi eu, doar ascensiunea lui la şefia partidului era previzibilă şi el avea nevoie de fonduri pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie acelaşi an), ci şi-a mai şi înfierat majoritatea colegilor, pe motiv că nu se comportă la fel de slugarnic ca el. Apoi, un an mai tîrziu, în martie 2010, după ce şi-a văzut sacii-n căruţă, cînd se simţea stăpîn pe situaţie şi nu mai avea nevoie de omul acesta care “a făcut multe pentru PNL”, Antonescu a propus excluderea lui Cataramă din partid (ceea ce s-a şi făcut), pentru “ştirbirea imaginii şi lezarea intereselor partidului”. Cît despre Ponta, el l-a susţinut cu trup şi suflet pe Mircea Geoană, în campania electorală pentru Preşedinţia Republicii, ba chiar a declarat răspicat că acesta n-a pierdut alegerile, ci le-a cîştigat, dar scrutinul a fost fraudat de banda portocalie. Pe urmă, a afirmat într-un interviu că fostul lider PSD este pentru social-democraţi “imaginea eşecului, a compromisului, a înfrîngerilor şi a umilinţelor”, iar mai nou că “Mircea Geoană este un om independent, care nu mai face parte din partid”. Nimic surprinzător, aşadar, în atitudinea pupincuristă a celor doi cameleoni faţă de UDMR: îşi urmăresc interesul. Cînd au ceva de cîştigat de la cineva, îl pupă pe acest cineva de mama focului şi sînt, probabil, aproape convinşi, în sinea lor, de sinceritatea afecţiunii de care fac risipă. Apoi, cînd cineva-ul respectiv nu mai are nimic să le dea, îl scuipă cu aceeaşi dezinvoltură cu care l-au pupat. Că nu degeaba e politica o curvă. Să fiu bine înţeles: că atragerea UDMR-ului în Opoziţie este absolut necesară, dacă vrem ca dictatura băsistă să ia sfîrşit înainte de alegerile parlamentare din toamna lui 2012, sînt perfect de acord. Şi, evident, declanşarea unor negocieri în acest sens - proiecte de noi coaliţii guvernamentale, promisiuni de portofolii ministeriale ş.a.m.d. - ar fi binevenită. Dar stîngăcia cu care au acţionat liderii Opoziţiei este colosală. Lucrurile astea se fac în mod discret şi abil, nu în văzul lumii, într-o atitudine de un servilism grosolan. Şi, mai ales, nu cîntîndu-le ungurilor în strună a propos de “drepturile” lor, cu riscul de a compromite cel mai sacru Interes Naţional. Drepturi au maghiarii noştri chiar mai multe decît li se cuvin. Nu există minoritate în Europa mai răsfăţată decît ei. Să negociezi e una, iar să-ţi declari “dragostea” pentru “mîndrii” minoritari maghiari “dornici de libertate şi identitate”, care nu se sfiesc să declare că “marea” lor “prioritate” este “autonomia teritorială”, este cu totul altceva. Asta nu mai e negociere, ci slugărnicie şi trădare de ţară.

TUDOR BELDIMAN

Aranjament ordinar între fraţii Băsescu pentru arestările din Portul Constanţa >

„NE-AM ÎMBRĂCAT FRUMOS ŞI AŞTEPTĂM BALUL. AM TERMINAT ŞI LISTA DE INVITAŢI!”

Traian Băsescu va da liber în următoarele două săptămîni la o razie de amploare în Portul Constanţa. Surse din cadrul Serviciilor Secrete ne-au dezvăluit că acesta a vorbit la telefon, duminică seara, cu fratele său, Mircea Băsescu. Fratele i-a spus, codificat, Chiriaşului de la Cotroceni: „Începînd de miercuri ne-am îmbrăcat frumos şi aşteptăm balul“. Cu alte cuvinte, în limbajul cifrat al celor doi bandiţi, stăpînul Portului l-a anunţat pe Chior că, din această săptămînă, poate ordona DNA şi DIICOT mult aşteptata razie.

În timpul discuţiei, care a durat aproximativ 5 minute, Mircea Băsescu l-a mai anunţat pe fratele-său că „a terminat şi lista de invitaţi“! Cu alte cuvinte, gaşca dirijată de Mircea Băsescu, formată din contrabandişti, vameşi, poliţişti de frontieră şi funcţionari ai Administraţiei Portului, i-a stabilit şi pe cei ce vor fi reţinuţi de organele de cercetare, în ceea ce se anunţă a fi un nou episod al filmului regizat de Parchet, care are ca subiect combaterea corupţiei din vămi. Acest ultim episod va fi, se pare, cel mai spectaculos, cu mult mai dramatic decît celebra arestare cu elicopterul a vameşilor de la Moraviţa.

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Vă stingeţi. Văd în voi semnele caracteristice ale descompunerii. Pot să dovedesc că marea voastră bogăţie şi marea voastră sărăcie, capitalismul şi socialismul vostru, războaiele şi revoluţiile voastre, ateismul, pesimismul şi cinismul vostru, imoralitatea voastră, căsniciile voastre destrămate, controlul naşterilor, ceea ce înseamnă pierderea sîngelui vostru şi sinuciderea voastră mentală, pot să dovedesc că toate acestea sînt semnele caracteristice ale epocilor de decădere a vechilor state: Grecia şi Roma nevrotică.

(OSWALD SPENGLER, „Prăbuşirea Occidentului“)

Traian Băsescu îşi face partid cu mortăciunile Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu

Duminică seară, în jurul orelor 21, la Vila Lac 2, Traian Băsescu a avut o discuţie cu aşa-zişii reformişti din PDL, care au acţionat fără succes, sub comanda lui, pentru modificarea statutului formaţiunii. La discuţie au participat Cristian Preda, Teodor Baconschi, Traian Ungureanu şi Monica Macovei, care nu a stat decît circa un sfert de oră, avînd programată o emisiune la Realitatea TV.

Eşecul şi neputinţa micului grup l-au înfuriat cumplit pe Traian Băsescu care, după ce s-a descărcat de nervi, le-a cerut celor prezenţi să forţeze în maximum două luni agregarea aşa-zisului proiect politic intitulat „Platforma Creştin-Democrată“ şi transformarea acestuia într-un soi de partid elitist.

Pe lîngă atragerea în această nouă găselniţă politică a unor nume precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, Traian Băsescu le-a mai dat dispoziţie slugilor să treacă în săptămînile următoare la un inventar al membrilor PDL, în special membri ai birourilor de conducere din filialele locale, care vor să intre în viitorul Partid Creştin-Democrat. Sursele noastre spun că, astfel, Traian Băsescu vrea să-i dea un semnal clar lui Vasile Blaga că, în cazul în care nu vine la tratative la Cotroceni, PDL va fi rupt, cel tîrziu pînă la Congres, care este programat să aibă loc în luna mai.

******************************

Un succes în lupta împotriva cancerului

Stimate domnule Corneliu Vadim Tudor,

Dorim să vă informăm cu privire la succesul istoric al demersului UEGF în lobby-ul efectuat în domeniul gastroenterologiei în Uniunea Europeană.

La Bruxelles a fost adoptată miercuri, 2 martie, Declaraţia Scrisă pentru Lupta împotriva Cancerului Colorectal în Europa, semnată de 5 membri ai Parlamentului (Pavel Poc, Frieda Brepoels, Cristian Silviu Buşoi, Jo Leinen, Alojz Peterle). Vă mulţumim pentru promptitudinea cu care aţi răspuns invitaţiei noastre de a semna Declaraţia.

Prof. MONICA ACALOVSCHI,

Preşedintele Societăţii Române de

Gastroenterologie şi Hepatologie

******************************* 

ULTIMA ORA  >Emil Boc şi-a negociat o funcţie de

judecător la CEDO...

Conform unor surse din interiorul PDL, Emil Boc se pare că îşi va prezenta demisia din funcţia de premier pînă la sfîrşitul acestei luni. El va fi nominalizat ca judecător la CEDO, din partea României. Traian Băsescu i-a promis luni dimineaţa, într-o discuţie la telefon, că va face în aşa fel încît să ocupe funcţia dorită. Prins în războiul din interiorul PDL, dus de cele două bande, Piticul Porno vrea să se retragă şi din funcţia de premier, şi din cea de preşedinte al PDL, fiind încolţit atît de Traian Băsescu, cît şi de Vasile Blaga, care i-a promis că, dacă se va întoarce la partid, îi va face „viaţa grea“. Astfel, fostul purtător de petliţe albastre (a făcut armata la trupele de Securitate) va pricopsi cu „ştiinţa“ lui de carte o instituţie europeană respectabilă, precum CEDO. Vai de oamenii sau instituţiile care vor avea neşansa să le fie judecate dosarele de Boc!

Cristian Diaconescu, luat la ochi de Elena Udrea

Războiul mocneşte în cadrul Coaliţiei. Mai nou, oamenii Elenei Udrea dau atac la UNPR. Şi nu la oricine - la Cristian Diaconescu, omul care are, probabil, cea mai bună imagine dintre toţi liderii UNPR (adică nu e implicat în nici un scandal cu furăciuni).

Ca atare, oficina ministrului Dezvoltării şi Turismului primeşte ordin să tragă în liderul UNPR – cică ar fi o gaură de peste 1 milion de euro în Bugetul MAE, din perioada în care a fost condus de Cristian Diaconescu. Nu-i vorba de sumă sau de fapte, pentru că acestea au fost consemnate corect de Curtea de Conturi în Raportul pe 2009, dar să îl acuzi pe titularul postului de matrapazlîcuri îmi pare cel puţin o mîrlănie. Banii nu au fost furaţi, ci doar cheltuiţi altfel decît spun regulile contabile.

În plan politic, altul e şmenul. Cei de la PDL le arată pisica partenerilor de guvernare, care în ultimul timp au cam tot cerut una-alta şi chiar speră să mai primească unul sau două locuri în Guvern.

IOSIF BUBLE

Proverbe amuzante (II)

* Musafirul e o orătanie – nu peste mult timp îţi vine să-i suceşti gîtul. (TANZANIA)

* Cea mai mare dragoste e dragostea de mamă; după ea vine dragostea cîinelui; abia la urmă vine dragostea iubitei. (POLONIA)

* Cine se însoară cu o văduvă cu trei fete ia de nevastă patru hoaţe. (ANGLIA)

* Eram deja 20 în familie, aşa că bunica a făcut un copil. (SPANIA)

* Bărbatul care are un ginere bun a găsit un fiu; cel care a dat peste unul rău a pierdut o fiică. (FRANŢA)

* După ce dai mîna cu un grec, numără-ţi degetele. (ALBANIA)

* Cînd şarpelui îi va fi cald pe ghiaţă, abia atunci necuratul îi va dori binele cehului. (CEHIA)

* Abia cînd etiopienii vor fi albi îi vor iubi francezii pe englezi. (ANGLIA)

* Spînzură-l pe neamţ, chiar dacă e om de treabă. (RUSIA)

* Un drac s-a însurat cu o maimuţă, iar din ei doi s-au născut, cu voia lui Dumnezeu, englezii. (INDIA)

* Să te încrezi în ungur doar dacă are un al treilea ochi în frunte. (CEHIA)

* Război cu toată lumea şi pace cu Anglia. (SPANIA)

* Naţiunile fericite nu au Istorie. (BELGIA)

* Dacă nasul n-ar sta între ochi s-ar mînca unul pe altul. (GRUZIA)

(Va urma)

Nimic nou sub soare > DE ZIUA DUMITALE, FEMEIE!

Pe vremuri, şi nu prea de mult, moşiile se lăţeau, puţin cîte puţin, la arat. Plugurile boierului furau în fiece primăvară cîte 2, 3 brazde din petecele de pămînt ţărăneşti, care se bucurau de cinstea unei vecinătăţi cu stăpînul.

Am fost de faţă, pe Argeş, la mutarea unui hotar. Proprietarul îşi vindea o moşie de două ori mai mare decît cumpărase şi satul avea dreptul să nu-şi lase pămînturile înstrăinate printr-un act oficial. Dar bărbaţii, adunaţi în cete, şovăiau să ia o hotărîre, scărpinîndu-se pe sub căciulă.

Oricît ne-ar fi deprins manualele de istorie cu ea, bărbăţia masculină nu poate fi dată întotdeauna ca un model. Bărbaţii ascultă de tobă, de clopote şi de trîmbiţi şi se adună la poruncile ,,de sus”. Iniţiativa lor e îndeobşte limitată şi vitejia le vine silită.

Te baţi neavînd ce face şi ca să scapi de moarte, pe cînd femeia, mai slobodă de constrîngerea disciplinei, are răgazul să gîndească şi să-şi facă judecăţile ei.

Văzînd că oamenii întîrzie să se împotrivească, femeile de pe Argeş au ieşit să întîmpine nelegiuirea. Şi-au smuls pruncii de la ţîţă şi i-au culcat pe rînd, în faţa boilor, pe brazdă.

- Treceţi, dacă vă dă mîna, cu plugurile peste ei !

Trebuia să vezi fulgerele din ochii femeilor şi scrîşnetul feţelor crispate ca să înţelegi că nici o cruzime nu se mai putea măsura cu ele. Inginerul, primarul, prefectul, vechilii, argaţii şi jandarmii au dat îndărăt. Slăbiciunea îndîrjită biruie neapărat laşitatea chibzuielii.

Femeile de pe Argeş erau acelea care duceau în spinare, obosite şi îmbătrînite de munci, sapa bărbatului, însurat cu o sclavă, şi adeseori lenevit de ţuică. Ea naşte, ea vede de staul şi vite, ea caută găinile în cuibar, ea face fiertura şi o duce bărbatului la cîmp purtată în creştetul capului, în vreme ce mîinile-i torc în drum. Ea naşte şi lăptează. Biata muiere era nesocotită, uscată de marile suferinţi, necunoscute bărbatului, ale condiţiei nedrepte cu care o asupreşte natura. Plăcerea unei nopţi de dragoste, ea o plăteşte fără nici o scadenţă, o viaţă întreagă. ţese, coase, spală, cîrpeşte. Să nu se înfumureze cu geniul lui bărbatul, căci miile de strădanii minuscule, dispreţuite, ale femeii îl depăşesc şi-1 fac de ruşine.

Pînă într-un timp ea nu avea nici dreptul să scrie şi să citească. Munca ţărăncii şi a muncitoarei cu braţele o repetă într-altă formă femeia cultivată, la catedră, în negoţ, în medicină, în ştiinţă, în arhivă şi la maşina de scris. Poate că ea nu atinge nivelul cel mai înalt ajuns de bărbat, privilegiat de natură, dar, la bilanţ, activitatea femeii e tot atît de folositoare şi adesea mai imediată.

În revoluţii, femeia a ştiut să înflăcăreze adesea pe bărbat şi nici de războaie fragila ei făptură nu s-a lepădat.

Această femeie e sărbătorită de 8 martie, mama neamurilor şi a omenirii.

8 martie nu sărbătoreşte păpuşa, hetaira, amanta şi maimuţa de la oglindă. 8 martie sărbătoreşte soţia şi mama, căreia i se cuvine închinarea umilită a bărbatului harnic şi cinstit.

în literatura dezmăţată, femeia e bîrfită filozofic. E fiinţa inferioară, calomniată de misogini. Cînd se petrece vrajba, ilustrată de divorţuri şi uneori cu pistolul sau cu securea în somn, vinovat e cel mai mult bărbatul, incapabil să se facă respectat şi iubit, trufaş sau neputincios.

De ziua sărbătorită, Femeie, onoarea, răbdarea şi jertfa omenirii, binevoieşte să primeşti, oricine ai fi, de orişiunde şi la orice munci, cuvenita metanie de închinăciune a popoarelor dumitale!

TUDOR ARGHEZI (1956)

Mitingul pentru ocrotirea cîinilor fără stăpîn a fost un mare succes!

Parcul Izvor din Capitală a fost gazda unui asalt decisiv al iubitorilor de animale împotriva hingherilor de la Putere. Au venit aici aproape 2.000 de oameni, care nu vor ca această ţară să se întoarcă în Evul Mediu. De asemenea acte de barbarie sînt loviţi atît oamenii, cît şi animalele fără stăpîn. Intenţia eutanasierii bietelor necuvîntătoare nu ascunde în ea altceva, decît comportamentul abject al actualei guvernări, subjugată banului, dar mai ales păstrării Puterii, în condiţiile în care populaţia înfuriată o va călca, în curînd, în picioare.

La Mitingul din faţa Palatului Parlamentului au luat cuvîntul prinţesa Maja de Hohenzollern (Spania), Dieter Ernst, reprezentant al Federaţiei Asociaţiilor de Protecţie a Animalelor din Uniunea Europeană, Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu, vicepreşedinţi ai PRM, fosta atletă Maricica Puică, actriţele Carmen Tănase şi Monica Davidescu, avocata Paula Iacob, interpreta de muzică populară Valeria Arnăutu, Liliana Marinescu, Graţiela Vântu. Oamenii au strigat „Jos Băsescu!“, „Udrea şi Sulfina / Poartă toată vina“, „Jos criminalii!“, „Hoţii!“. Asistenţa a aplaudat îndelung la aflarea veştii că, la Strasbourg, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor va vorbi despre această stare de lucruri intolerabilă din România. Din partea liderului  PRM, prinţesei Maja de Hohenzollern i-au fost oferite cărţile cu autograf ale acestuia, precum şi mai multe CD-uri cu muzică românească.

Victorie importantă a Opoziţiei > LA CAMERA DEPUTAŢILOR, HINGHERII LUI BĂSESCU AU FOST SILIŢI, IERI, SĂ RETRIMITĂ LA COMISIE LEGEA CÎINILOR FĂRĂ STĂPÎN!

Deputaţii au decis, luni, ca proiectul de Lege privind programul de gestionare a cîinilor fără stăpîn să fie retrimis la Comisia de Administraţie, pentru a fi reanalizat în termen de 3 săptămîni. În felul acesta, hingherii lui Traian Băsescu au suferit o puternică înfrîngere din partea Opoziţiei, care a luat în calcul faptul că Legea Marinescu oferă cele mai bune soluţii pentru îngrijirea şi protejarea cîinilor comunitari. Este o lege care apără viaţa, chiar şi atunci cînd este vorba de animale. Criminalii de la Putere ar fi în stare să-i eutanasieze şi pe oameni, să rămînă numai ei şi să împartă ce a mai rămas de furat din această ţară. Cum spunea cineva, căţeluşii sînt mai oneşti decît oamenii, ei sînt nişte îngeri care merită întreaga noastră afecţiune. Vor plăti scump aceşti nemernici pentru toate fărădelegile lor!

Pentru împrospătarea memoriei > Cine îi instigă pe greviştii de la Metrou? Agitatorul şi infractorul F.S.N. Traian Băsescu!

Domnule senator Corneliu Vadim Tudor, 

Subsemnatul (...), avînd funcţia de mecanic de locomotivă la „METROREX" S.A., doresc să vă aduc la cunoştinţă adevăratele motive ale declanşării grevei de la Metrou.

1)   Cauze politice. Se ştie că Blocul Naţional Sindical este unul dintre cele mai fundamentaliste sindicate din România, apropiat de C.D.R., adoptînd de fiecare dată măsuri radicale. Acestui bloc sindical îi aparţin atît sindicatul lui Dumitru Iuga din TVR, cît şi sindicatul lui Ion Rădoi (vice-lider al B.N.S.).

Permanent, aceşti lideri sindicali au avut o atitudine cinică şi belicoasă la adresa Guvernului şi a partidelor care-l susţin. Luni, 20 martie a.c., Traian Băsescu s-a întîlnit cu liderii sindicali din Ministerul Transporturilor, la sediul acestora, şi le-a indicat să ceară Guvernului creşteri exagerate de salarii (30-40% - cazul Metroului), sugerîndu-le şi alte revendicări imposibil de îndeplinit de orice Guvern. Prin aceste cereri aberante şi demagogice se urmăreşte: a) creşterea influenţei liderilor sindicali în rîndul opiniei publice; b) amplificarea nemulţumirii salariaţilor faţă de Guvern. După ce au fost iluzionaţi cu ideea că vor fi trecuţi pe viitoarele liste electorale parlamentare, liderilor sindicali li s-a cerut să nu respecte hotărîrile Justiţiei privind întreruperea acestor greve şi, totodată, să le critice, promiţîndu-li-se sprijinul total al Opoziţiei. După hotărîrea C.S.J., Ion Rădoi a declarat public: „În România nu este democraţie. Justiţia romănă condamnă oamenii la moarte“ (?!). Apoi, a îndemnat salariaţii la anarhie, prin declanşarea grevei spontane. Această grevă de la Metrou se doreşte a fi preludiul altor greve care vor urma (C.F.R., RENEL etc.) şi un test pentru modul cum va reacţiona Guvernul.

2) Mafia tarabelor din Metrou. Ion Rădoi, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (U.S.L.M.), care este şi administratorul firmei SC. „SINDOMET SERVCOM“ S.R.L., a subînchiriat toate spaţiile din Metrou (staţii, căi de acces, chiar şi treptele scărilor) tarabagiilor, realizînd în acest fel venituri lunare de sute de milioane de lei. Instrucţiunile de serviciu şi ordinele P.S.I. interzic total blocarea căilor de acces şi a uşilor pentru ca, în cazul unui incendiu sau al unui atac terorist, evacuarea călătorilor, ca şi intervenţia pompierilor şi a echipelor de salvare să fie cît mai lesnicioasă. Ori de cîte ori administraţia a încercat să scoată aceste tarabe din Metrou, Ion Rădoi a ameninţat că va declanşa greva generală. De menţionat că, la data de 1 martie a.c, au fost scoase tarabele din staţiile Gara de Nord şi Dristor. Iar în data de 27 martie a.c., drept „represalii", se declanşează greva generală. Cu toate că domnul prim-ministru, la ultima şedinţă de Guvern, a dispus înlăturarea acestor tarabe, pînă în prezent nu s-a întreprins nimic concret în acest sens. Pe mine nu mă miră. La purcoaiele de bani de care dispune, Ion Rădoi a cumpărat multe „conştiinţe" din Ministerul Transporturilor, Garda Financiară şi Brigada de Pompieri, care ar fi trebuit demult să întroneze respectul faţă de legi şi faţă de instrucţiunile de serviciu.

3) În ciuda unor declaraţii contradictorii, pentru a se crea o perdea de fum, se doreşte trecerea acestui obiectiv sub comanda Primăriei Capitalei. Crin Halaicu şi gaşca lui de mafioţi asta şi aşteptau, ca tot transportul bucureştean să fie în mîinile lor. Din păcate, domnul prim-ministru a căzut în această capcană, sporind astfel şi mai mult influenţa liderilor sindicali, care, cu fariseism, vor acuza Guvernul de abuzuri. În fond, ca mercenari ai C.D.R., ei asta îşi doresc: Halaicu să pună laba sa păguboasă pe singurul obiectiv din Bucureşti care nu era în stăpînirea sa.

Domnule senator Corneliu Vadim Tudor, vă rog să-mi permiteţi să vă aduc la cunoştinţă principalele motive pentru care Metroul bucureştean ar trebui să fie inclus în „Legea Căilor Ferate" şi să fie în subordinea S.N.C.F.R.-ului: 1) Metroul este şi un obiectiv militar, în caz de război fiind folosit atît ca mijloc de transport, cît şi ca spaţiu de adăpost antiatomic; 2) La darea în exploatare a Metroului, am fost transferaţi în interes de serviciu de la C.F.R., cu promisiunea fermă că vom aparţine întotdeauna de acest departament, cu drepturile ce decurg de aici, promisiune, de altfel, onorată pînă în prezent; 3) Materialul rulant, ca şi ecartamentul liniilor din Metrou sînt tip C.F.R.; 4) Şcolile şi cursurile de pregătire au fost şi sînt organizate în cadrul reţelei de învăţămînt C.F.R.; 5) Instrucţiunile de serviciu, reglementările şi ordinele de serviciu sînt identice cu cele de la C.F.R.; 6) Examenele anuale medicale şi psihologice se susţin la Policlinica C.F.R., fiind vorba de aceleaşi criterii de performanţă; 7) Examinarea anuală a cunoştinţelor se face după aceeaşi metodologie de la C.F.R.; 8) Pentru ca circulaţia trenurilor să se desfăşoare într-o deplină siguranţă, se folosesc semnalizarea şi blocul de linie automat tipic pentru C.F.R.

Cu deosebită consideraţie.

P.S. Avînd în vedere terorismul practicat de aceşti lideri sindicali, cu respect vă rog să nu faceţi public numele meu.

31 martie 1995

(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 7 aprilie 1995)

Aţi ajuns toţi la vorba noastră... Preţul trădării - egal preţul dezmembrării

Solicitarea oficială în Parlamentul European de obţinere a autonomiei teritoriale pentru maghiari, nesancţionată de nici o autoritate română, reprezintă atît o agresiune împotriva Statului Român, cît şi un act de trădare naţională. Cum pentru orice există un preţ, nu ne rămîne decît să ne întrebăm care este acela.

Cît îi priveşte pe maghiari, pe cei cu cetăţenie română, pe cetăţenii Ungariei ori ai altor ţări unde există asemenea comunităţi, nu pot să afirm altceva decît că aceştia sînt motivaţi să urmărească un obiectiv final comun. Cel al unei Ungarii Mari. Şi un obiectiv de etapă. Obţinerea pretutindeni în lume, acolo unde există mari comunităţi maghiare, a autonomiei teritoriale. Cum? Prin dezmembrarea respectivelor state. În definitiv, noi, românii, cei animaţi de sentimente patriotice, nu am dori o Românie Mare? Nu am dori o reunificare cu Basarabia şi Bucovina? E adevărat, pe unii faţă de alţii ne deosebeşte un detaliu. Şi anume faptul că regiunile care ar compune România Mare au fost, de-a lungul Istoriei, locuite de români. Nu ocupate. Dar să trecem peste asta.

Dacă este uşor de răspuns la întrebarea „ce anume urmăresc maghiarii sub aspectul autonomiei teritoriale?”, sînt ceva mai complicat de observat şi de analizat motivele care îi determină pe ceilalţi – mă refer la autorităţile Statului Român şi la unele formaţiuni politice – să îi ajute. Să susţină tacit sau chiar activ ideea autonomiei teritoriale, care este echivalentă cu dezmembrarea Statului Român. O primă explicaţie ar fi faptul că PDL se cramponează să rămînă la guvernare, fiind gata să plătească orice preţ, inclusiv preţul maxim sub aspectul Interesului Naţional, iar preşedintele Traian Băsescu se cramponează să rămînă la Cotroceni, fiind şi el gata să plătească pentru asta. Ori se ştie că soarta PDL şi a şefului statului depinde de rămînerea UDMR în coaliţie. Dar preţul trădării nu poate fi chiar atît de mic. Mai există şi un preţ al libertăţii, care este luat în calcul de trădători. Mulţi fruntaşi PDL se tem că, o dată pierdută Puterea, împotriva lor se vor deschide Dosare Penale. Şi că, într-o bună zi, vor fi judecaţi şi condamnaţi pentru corupţie. Ori pentru abuzuri. Iar preşedintele Traian Băsescu se teme că, o dată cu plecarea de la Cotroceni, vor fi redeschise dosarele penale mai vechi pe care le are şi că nu ar fi exclus să fie iniţiate altele noi. Aşadar, există şi un preţ legat de libertate.

SORIN ROŞCA STĂNESCU

La ei se poate, la noi de ce nu?

Ministrul de Externe japonez a demisionat din cauza unei donaţii ilegale de 2.000 de euro

Ministrul de Externe al Japoniei, Seiji Maehara, şi-a prezentat demisia după ce a recunoscut că a acceptat o donaţie politică ilegală, potrivit „Wall Street Journal“. La doar 6 luni de la instalarea sa în funcţie, Maehara a fost aspru criticat de politicienii din Opoziţie pentru că ar fi  primit 200.000 de yeni (aproximativ 2.000 de euro) de la un cetăţean străin, în contextul în care legislaţia japoneză interzice politicienilor să accepte donaţii de la străini sau entităţi străine, pentru a evita posibile influenţe în politica internă. Plecarea ministrului de Externe este văzută ca o lovitură pentru primul-ministru japonez, Naoto Kan, care încearcă să-şi păstreze funcţia, să evite alegerile anticipate şi destrămarea propriului partid, informează BBC. Premierul japonez întîmpină, în acest moment, dificultăţi în Parlament, în ceea ce priveşte legiferarea proiectelor de buget. Politicienii japonezi din Opoziţie s-au declarat indignaţi de comportamentul oficialului. „Un ministru de Externe poartă negocieri cu ţările străine. Dacă a acceptat donaţii de la străini, demisia sa este inevitabilă“, a declarat Yosuke Takagi, în calitate de secretar-general al partidului New Komeito. Vineri, ministrul de Externe japonez a recunoscut că a primit 50.000 de yeni (aproximativ 500 euro) donaţie de la un rezident politic sud-coreean din Japonia. „Îmi cer scuze poporului japonez pentru faptul că demisionez după numai 6 luni şi că provoc neîncredere din cauza unei probleme cu finanţarea mea politică, deşi am căutat să urmez o cale curată de a face politică“, a declarat Maehara. Rezidentul sud-coreean a declarat că „l-a sprijinit“ pe ministrul de Externe, fără să aştepte alte avantaje în schimb şi că n-a intenţionat să comită o ilegalitate. Ea a precizat că donaţia nu i-a fost cerută. Sute de mii de coreeni trăiesc, astăzi, în Japonia şi, deşi vorbesc fluent limba japoneză, trăiesc pe teritoriul statului japonez de decenii şi plătesc taxe, lor nu li se permite să-şi exprime votul la alegeri şi sînt consideraţi încă „străini“.

CĂTĂLINA CIOCÎLTAN

Elena Udrea minte poporul cu calculatorul

Elena Udrea se foloseşte de orice prilej pentru a mai scoate bani de la buget şi pentru a-i oferi clientelei sale. De unde, altfel, genţi de 5.000 de euro şi pantofi din piele de crocodil de Nil? Ministresa de la Turism a descoperit chiar o strategie destul de simplă pentru aburit poporul. Ea chiar justifică nevoia de bani în aşa fel încît nimeni să nu o poată acuza de intenţii rele.

După ce a aruncat cu zeci de milioane de euro pe diferite branduri de ţară, total inutile, Udrea ştia că se apropie o evaluare a UE cu privire la sectoarele economiei româneşti. Aşa că a anunţat sus şi tare că turismul nostru înfloreşte pe zi ce trece şi că numărul turiştilor străini a crescut cu 15%. Stupoare, însă, din evaluarea UE a rezultat că numărul acestora a scăzut de fapt cu 9%.

Aşa că Udrea – aceeaşi care doreşte să investească o caruţă de bani în helioporturi pe vîrfurile munţilor – a spus că există foarte mult turism la negru, de fapt. Există, nu negăm, dar există dintotdeauna. Aşa că ministrul a decis implementarea unui soft care va costa într-o primă fază 400.000 de euro, de fapt o interfaţă care va strînge informaţii simple într-o bază de date despre turiştii care înnoptează în România. Hotelierii spun că e o altă prostie, că sînt bani aruncaţi pe fereastră, întrucît operatorii acestui sistem vor fi tot hotelierii, care vor declara ce vor. Firma care va primi şi această lucrare este aceeaşi care a pus „pe picioare“ controversatul SIUI (Sistemul Integrat Unic de Informatizare), cel care „pică“ săptămînal la Casele de Sănătate şi care a costat ţara noastră pînă acum peste 80 de milioane de euro.

Cine este George Sörös? (II)

Prin contactele din SUA, George Sörös este foarte aproape de cercurile din jurul lui George Bush din Serviciul Secret şi din finanţe. Cea mai importantă bancă de depuneri şi principalul său furnizor de bani în atacarea sistemului monetar european din septembrie a fost „Citicorp”, cea mai mare bancă din SUA. Sörös i-a convocat pe investitorii internaţionali să demonteze marca germană. Cînd s-a conturat reunificarea Germaniei, în 1989, un mare director Citicorp, care fusese înainte consilierul lui Dukakis în lupta pentru alegerile prezidenţiale, spunea: „Unitatea germană va fi catastrofală pentru noi. Trebuie să luăm măsuri pentru a asigura un declin al mărcii de circa 30%, pentru ca Germaniei să nu-i reuşească transformarea Germaniei de Est într-un factor economic al noii Europe“.

Sörös, care are „un ego incredibil”, din spusele colaboratorilor săi, mărturiseşte singur, că în timpul ocupaţiei Ungariei din război n-a putut supravieţui ca evreu şi de aceea şi-a luat o a doua identitate. Ceea ce n-a spus este că, în timpul prigonirii, s-a lăsat apărat de un bărbat care le lua averile evreilor, iar Sörös a participat şi el. Aşa a „supravieţuit” el războiului şi a părăsit Ungaria abia la 2 ani după terminarea lui. Deşi mediile manipulate de el îi stau la dispoziţie pentru a-i ataca drept „antisemiţi” pe toţi adversarii lui politici, îndeosebi în Europa de Est, esenţa lui evreiască se sprijină mai degrabă pe gîndirea talmudistă decît pe legăturile sale etnice sau religioase.

La suprafaţă, Sörös sponsorizează şi contribuie la o serie întreagă de activităţi sociale, ca de exemplu concerte de „pace” cu Joan Baez, burse pentru tineri est-europeni la Oxford etc... Realitatea arată, însă, cu totul altfel. Sörös este personal răspunzător de haosul care a determinat aplicarea „terapiei de şoc” în Europa de Est de după 1989. Le-a impus slabelor guverne est-europene atît măsuri nebuneşti, cît şi draconice, ce i-au permis în continuare cumpărarea însemnelor est-europene la preţuri de nimic.

Exemplul Poloniei:

La sfîrşitul anului 1989, Sörös a organizat o întîlnire secretă între guvernul comunist Rakowski şi conducătorii societăţii „Solidanorsti“, uniunea sindicală ilegală aflată în Opoziţie. A expus ambelor fronturi următorul plan:

- Pentru a cîştiga încrederea poporului, comuniştii ar trebui să înlesnească opoziţionalei „Solidanorsti“ preluarea guvernării.

- Statul ar trebui să-şi falimenteze apoi intenţionat propriile întreprinderi economice şi agricole, prin dobînzi astronomice la împrumuturi, să le reţină creditele statale necesare şi să încarce firmele cu datorii neachitabile.

- Sörös vroia să-i cheme apoi pe bogaţii săi prieteni de afaceri internaţionali la cumpărarea întreprinderilor de stat privatizate din Polonia.

Cel mai timpuriu exemplu a fost marea oţelărie „Huta Warsawa”, care, aşa cum spun specialişti în oţel, ar costa astăzi între 3 şi 4 miliarde de dolari, dacă ar fi construită de un consorţiu occidental. Guvernul polonez şi-a exprimat în scurt timp acordul de a prelua „datoriile” de la Huta Warsawa şi să vîndă complexul lipsit de datorii firmei milaneze Lucchini, pentru 30 de milioane de dolari. În vederea impunerii planului său, Sörös 1-a folosit pe tînărul lui prieten, consilierul economic polono-evreu Jeffrey Sachs, care nu şi-a putut lua, însă, imediat în primire funcţia de consilier pentru Polonia, fiindcă nu se putea ocupa decît de problemele Boliviei. Aşa a mai creat Sörös încă una dintre numeroasele sale fundaţii, anume „Fundaţia Ştefan Batory”, care a constituit şi mandatul oficial pentru activitatea de consilier a lui Sachs în Polonia (1989-1990).

După propriile spuse, Sörös a lucrat sau încă mai lucrează cu principalii consilieri ai lui Walesa - Bronislav Geremek, generalul Jaruzelski şi profesorul Trzeciakowski. Cel din urmă este un consilier secret al noului ministru polonez de Economie şi Finanţe Leszec Balcerowicz. Sörös recunoaşte că a ştiut dinainte că „terapia de şoc” aplicată de el în Polonia avea să determine şomajul, închiderea fabricilor şi tensiuni sociale. De aceea a şi insistat ca „Solidanorsti“ să preia Puterea. Prin fundaţia sa, a ajuns şi la creatorii principalelor curente de opinie mass-media, ca Adam Michnik. Colaborarea sa cu Ambasada SUA din Varşovia i-a oferit posibilitatea constituirii unei cenzuri mediatice, prin care nu se transmitea decît „terapia lui de şoc” şi care provoca din partea mass-media respingerea violentă a oricărei critici. Nu-i aceasta, oare, vechea strategie a Talmudului şi a Iluminaţilor?

Rusia şi statele GUS:

Sörös a condus o delegaţie în Rusia, unde lucrase de la sfîrşitul anilor ’80 cu Raisa Gorbaciova, pentru a înfiinţa o nouă Fundaţie Sörös, de această dată „Cultural Initiative Foundation”, încă un aşezămînt pentru el şi prietenii săi din Vest, prin intermediul căruia puteau intra fără taxe în sferele politice cele mai înalte şi „cumpăra”, astfel, cele mai importante personalităţi politice şi economice ale ţării. După startul luat greşit cu Gorbaciov în 1988-1991, s-a orientat spre cercurile lui Elţîn. Şi iarăşi a fost Sörös cel care a introdus, împrerună cu Jeffrey Sachs, distructiva sa terapie de şoc. Prin planul Sörös, Egor Gaidar şi Guvernul Elţîn au aplicat reduceri draconice subvenţiilor pentru industrie şi agricultură, cu toate că întreaga economie era de stat. Ca scop s-a anunţat crearea unui buget nedeficitar în 3 luni. N-au mai existat credite pentru industrie, întreprinderile au acumulat datorii astronomice, iar inflaţia rublei a scăpat de sub control. În această situaţie, Sörös şi prietenii săi au făcut profit imediat. Marc Rich, probabil cel mai mare comerciant de aluminiu din lume, a început să cumpere la preţuri nemaiauzit de mici aluminiu rusesc, pe care 1-a aruncat în 1993 pe pieţele industriale occidentale, provocînd astfel scăderea preţului la aluminiu cu 30%. Acesta nu este decît un exemplu al exploatării lui Sörös.

Ungaria:

Atunci cînd parlamentarul Opoziţiei social-naţionaliste Istvan Csurka a încercat să protesteze împotriva strategiei lui Sörös şi a prietenilor săi, a fost înfierat ca „antisemit” şi exclus din Forumul Democrat aflat la conducere.

Iugoslavia:

În colaborare cu FMI-ul din fosta Iugoslavie, Sörös a declanşat războiul, aplicînd în 1990 radicala sa „terapie de şoc”. Sörös este prieten şi cu ministrul de Externe de atunci, Lawrence Eagleburger, fostul ambasador din Belgrad şi protectorul lui Slobodan Miloşevici. Eagleburger mai este totodată şi fostul director al „Kissinger Associates”, în al cărui consiliu de supraveghere se află Lordul Carrington (membru al Comitetului celor 300), a cărui mediere în Balcani a fost solicitată direct de agresiunea sîrbă împotriva Croaţiei şi Bosniei. Sörös întreţine astăzi fundaţii în Bosnia, Croaţia, Slovenia şi o „Fundaţie Sörös Iugoslavă” în Belgrad - Serbia. În Croaţia, se foloseşte de banii fundaţiei sale pentru a recruta jurnalişti influenţi sau pentru a-i defăima pe adversarii „terapiei de soc” ca „antisemiţi” sau „neonazişti” (din studiul EIRNA „Derivate”, EIRNA GmbH C.P. 2308, 65013 Wiesbaden - Germania).

Vedeţi ce utilă a fost reproducerea acestui termen? (Sfîrşit)

JAN VAN HELSING

Noi am demascat reţeaua mafiotă din Vama Mocănaşu încă din anul 2003 - dar jaful a fost muşamalizat

MAFIA - veriga vie a tuturor regimurilor politice din

Romania post-decembrista (II)

* În premieră absolută publicăm o serie de documente Strict Secrete ale SRI * Contrabanda reprezintă un pericol grav pentru Siguranţa Naţională * Regimul Emil Constantinescu a muşamalizat activităţile de tip mafiot ale Regimului Iliescu, preluîndu-le şi storcînd mari profituri * Intră în scenă mafioţii şi teroriştii din Irak – din ordinul lor, a fost asasinat, la Bucureşti, Muddhafar Hayder * Fondurile erau trimise la Bagdad, prin intermediul Ambasadei Irakului la Bucureşti. (Alo, reprezentanţii CIA şi FBI în România ce păzesc, dorm pe ei?) * Mafia ţigănească lucrează, mînă în mînă, cu Mafia poliţienească * Armament, muniţie şi droguri * Politicieni amestecaţi pînă peste cap: Viorel Cataramă, Nini Săpunaru.

3) Maiorul Ion Dragomir, şeful Serviciului economic; * în zilele de 9 ianuarie 1997 şi 11 ianuarie 1997, s-a deplasat în Bulgaria (Ruse), împreună cu Ion Cristian Măgureanu şi Marius Florea, la cetăţeanul bulgar Boris, ocazie cu care s-au purtat discuţii privind introducerea iminentă în ţară a unui transport  de marfă de contrabandă, aflat în Portul Burgas încă din 28 decembrie 1996; * aflat în relaţii apropiate cu Ion Cristian Măgureanu, a preluat de la acesta şi a dus la Spitalul Militar Central Bucureşti bunurile şi banii destinaţi inspectorului-şef, colonel Silvestru Mincu; * contactat fiind de către Ion Cristian Măgureanu, îi confirmă acestuia că a reţinut documentele unor furgonete cu marfă aparţinînd  unui oarecare „Mihai“ şi că nu a înaintat la IGP actele de cercetare, urmînd ca acestea să fie duse la Bucureşti de către subordonatul său, maiorul Constantin Moldoveanu; cu această ocazie, Ion Cristian Măgureanu l-a avertizat pe maiorul Ion Dragomir să aibă grijă ce va spune subordonatului său; * fiind în legătură cu membrii din Bucureşti ai reţelei, a fost solicitat de către Gheorghe Stoica, prin intermediul lui Ion Cristian Măgureanu, pentru muşamalizarea cercetărilor întreprinse asupra a doi nepoţi ai lui Gheorghe Stoica, reţinuţi la data de 22 decembrie 1996 în Vama Mocănaşu. 4) Maiorul Constantin Moldoveanu, şeful Biroului anticorupţie din cadrul Serviciului economic; * la data de 20 decembrie 1996, apelează la Marius Ungureanu, pentru a-i solicita sprijinul la efectuarea unui export respins de către Vama Giurgiu Marfă, respectiv de către lucrătorul vamal Radu Marinescu, pe motiv că marfa fusese încărcată fără asistenţă vamală; Marius Ungureanu l-a asigurat că se va ocupa personal de acest transport, prin intermediul subordonaţilor; potrivit afirmaţiilor lui Marius Ungureanu, ar fi fost vorba despre un transport de cupru, marfă interzisă la export. 5) Locotenentul Emil Vucă, lucrător al Serviciului de combatere a crimei organizate; * împreună cu un subordonat, şoferul plutonier Marian Stoica, a însoţit, în vederea protecţiei, un transport de marfă de contrabandă, de la introducerea prin Vama Mocănaşu pînă la destinaţia din Bucureşti; intrînd într-o altercaţie cu un poliţist care asigura controlul autovehiculelor care ieşeau din vamă, a făcut ca transportul ilegal să fie sesizat. 6) Locotenent-colonelul Lucian Neacşu, şeful PCTF Mocănaşu; * are cunoştinţă despre faptele ilicite săvîrşite de către subordonaţii săi în acest punct de trecere a frontierei, fără a interveni însă, în conformitate cu atribuţiile funcţionale ce-i revin; * la data de 12 ianuarie 1997, a fost contactat de către Ion Cristian Măgureanu, în vederea „aranjării“ transportului ilegal de mare valoare; după îndelungi ezitări, şi-a dat acordul, stabilindu-l pe cel ce se va implica nemijlocit, căpitanul Marian Maroiu, conform solicitării exprese a lui Ion Cristian Măgureanu. 7) Căpitanul Marian Maroiu, şef de tură la PCTF Mocănaşu; * a fost racolat de către Ion Cristian Măgureanu, pe tura sa introducîndu-se transporturile de contrabandă de mare valoare, în complicitate cu lucrătorii vamali conduşi de către Virgil Georgescu; * în vederea introducerii transportului important preconizat, a fost contactat de mai multe ori de către unii membri ai reţelei, în data de 17 decembrie 1996 primind o sumă de bani de la Marian Stoica, beneficiarul mărfii în cauză. 8) Locotenentul Mirel Bragaru, şef de tură la PCTF Mocănaşu; * aflat în legătură cu reţeaua de contrabandă, prin intermediul lui Ion Cristian Măgureanu şi al lui Marius Ungureanu; * este abordat în vederea facilitării introducerii transportului de mare valoare preconizat, ca urmare a absenţei din localitate a căpitanului Marian Maroiu. 9) Maiorul Marius Marghescu, ofiţer în cadrul IGP; * se află în relaţii strînse cu Marius Ungureanu, cu care se întîlneşte în Bucureşti pentru discutarea problemelor pe care le primeşte spre rezolvare; * este semnalat cu relaţii în lumea interlopă bucureşteană, numele său fiind menţionat cu prilejul dispariţiei autoturismului cu care Marius Ungureanu s-a deplasat la Bucureşti, în data de 12 decembrie 1996.

În activităţile ilicite ale acestei reţele mai sînt implicate şi alte cadre ale Ministerului de Interne, printre care colonelul Aristide Paraschivescu, locţiitorul zonal PCTF Giurgiu; locotenent-colonelul Corneliu Ionescu, şeful PCTF Giurgiu rutier; maiorul Vasile Bursuc, lucrător la PCTF Mocănaşu şi plutonierul-major Petre Breazu, şeful postului de Poliţie din comuna Daia, judeţul Giurgiu. Deşi nu se înscrie nemijlocit în problematica prezentei note, este semnificativ şi cazul reprezentat de către locotenent-colonelul Nicolae Dobrin, şeful Biroului de combatere a crimei organizate. Astfel, acesta l-a contactat pe Marius Ungureanu, la data de 16 decembrie 1996, rugîndu-l să-l ajute pentru rezolvarea unei probleme apărute în data de 14 decembrie 1996. Problema se referea la un cetăţean bulgar, reţinut în PCTF Mocănaşu pentru faptul că nu poseda declaraţia vamală de tranzit pentru două autoturisme Mercedes, cu care intenţiona să treacă în Bulgaria. Ofiţerul îi sugerează lui Marius Ungureanu să solicite de la Vama Turnu, judeţul Arad, un „fax provizoriu“ care să permită ieşirea din ţară a cetăţeanului bulgar. În urma verificărilor întreprinse de către Marius Ungureanu, prin intermediul lui Marius-Sorin Cune, a rezultat că intrarea cetăţeanului bulgar nu era înregistrată la Vama Turnu. În pofida acestor nereguli, în circumstanţe  necunoscute, străinul a părăsit totuşi România. Pe lîngă efectele foarte grave, de natură financiară, ale activităţilor ilicite săvîrşite de către reţeaua menţionată, nu pot fi ignorate extrem de serioasele consecinţe înregistrate în domeniul social şi în funcţionarea corectă a unor instituţii de stat, ca urmare a extinderii necontrolate a criminalităţii organizate, pe fondul accentuării corupţiei în interiorul organelor menite să combată acest fenomen. În ultima perioadă, după o stare de expectativă generată de schimbările produse, se remarcă din partea liderilor reţelei încercări de intrare în legătură cu noii factori de decizie din domeniile de interes. Semnificative în acest sens sînt tentativele lui Marius Ungureanu, sprijinit şi de alţi membri ai reţelei, de a contacta noile conduceri ale Direcţiei Generale a Vămilor, Ministerului de Finanţe şi Ministerului Reformei. (Sfîrşit)

Texte reproduse din „România Mare“,

nr. din 18 iulie 2003

PRM, PESTE TOT

Sediul PRM Bîrlad a fost neîncăpător duminică, 6 martie a.c., la acţiune participînd preşedinţi şi consilieri locali din comunele Al.Vlahuţă, Bogdăniţa, Zorleni, Vinderei, Fruntişeni, Iana, Griviţa, Voineşti, Pogoneşti, Tutova, Perieni, Pogana, dar şi membri de partid din Filiala Municipiului Bîrlad. De la Filiala Judeţeană Vaslui au participat Ioan Ilaşcu, vicepreşedinte cu probleme organizatorice, care a împărţit materiale de propagandă şi ziarul ,,Tricolorul” colegilor din teritoriu, doamna Mirela Balan, preşedinta Organizaţiei de Femei care, la rîndul ei, a ţinut să ofere fiecărei doamne şi domnişoare cîte o felicitare din partea Biroului Executiv Judeţean Vaslui, preşedintele Filialei judeţene, juristul Florin Sîrbu şi Corneliu Bichineţ. După această întîlnire cu caracter organizatoric, a avut loc o Conferinţă de Presă, la care au avut intervenţii mai mulţi colegi iar, pentru o jumătate de oră, dialogul dintre noi, cei prezenţi, şi presă a fost susţinut de către Corneliu Bichineţ. Acesta a apreciat că pe 1 aprilie 2011, la orele 8 fix, aşa cum anunţase săptămîna trecută Emil Boc, România va ieşi din criză. Va ieşi din criză şi va intra în comă, excepţie făcînd cetăţenii hotărîţi să iasă din criză pe cale naturală, urcînd tiptil şi însinguraţi spre Eternitatea! La orele 13, delegaţia vasluiană s-a deplasat la o întîlnire similară în oraşul Murgeni şi în comunele arondate Blăgeşti, Măluşteni, Epureni, Şuletea Găgeşti. A fost o întîlnire de lucru cu efect mare, cei din conducerea Filialei judeţene ascultînd păsurile şi necazurile cu care se confruntă cetăţenii din această zonă a judeţului Vaslui. Pentru ziua de 8 martie, toate femeile din Filiala Vaslui a Partidului România Mare vor fi sărbătorite în incinta Centrului de Afaceri din Municipiul Vaslui. Urăm, pe această cale, tuturor doamnelor şi domnişoarelor din partidul nostru o primăvară frumoasă, bucurii şi mult succes în activitate. (Biroul de Presă al Filialei Judeţene Vaslui a PRM)

Cu prilejul zilei de 8 Martie, Biroul Permanent al Organizaţiei de Femei a Partidului România Mare urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor, membre şi simpatizante ale PRM, precum şi tuturor femeilor din România o primăvară minunată, lipsită de griji, cu numeroase realizări profesionale, sănătate şi bucurii alături de familie şi de cei dragi.

BIROUL DE PRESĂ AL OFRM

La colt

Există o tendinţă constantă a presei noastre, în general. Mă refer aici la presa de ştiri. Şi în special la ştirile - să le numesc aşa - agresive. Adică nu sînt ştiri curate, simple, obiective, sînt cu şopîrle, care trădează o atitudine sau te fac să iei o atitudine. De pildă, ce fel de ştire este următoarea: „Autorităţile statului vor achiziţiona anul acesta 28 milioane litri de benzină. În acest fel, Bugetul de Stat va suporta, în 2011, o cheltuială de 140 milioane lei doar pentru ca autoturismele oficialilor să aibă asigurat necesarul de combustibil. Astfel, potrivit datelor oficiale...”.

Şi urmează o defalcare pe instituţii, cîtă benzină şi motorină consumă fiecare şi cît costă. Nici un comentariu, nici o întrebare măcar. E mult? E puţin? Cît consumă oficialii din alte ţări, de pildă? O comparaţie, fiindcă deja comparaţiile îţi dau de gîndit. Dar, nimic, o ştire rece, preluată de la Guvern.

Eu, cititor, citesc „140 milioane lei” şi mă înfior. Cum, atîţia bani?! Atîta risipă pentru ca ei, aleşii, să se deplaseze de colo-colo? Şi rămîn cu întrebarea. La fel se petrec lucrurile şi la următoarea ştire: „Senatorii au cîştigat 33,5 milioane de euro din afaceri cu statul”. După ce deputaţii au atins plafonul de „225 milioane”! Rămîi înmărmurit, mai ceva ca la recordurile Madonnei. Parlamentarii noştri se joacă de-a euro, pe cînd aici, în America, suta de dolari este cîştigată cu multă sudoare şi nu demult Marin Preda o considera limita puterii de cumpărare la români!

Şi tot aşa, cu fiecare ştire. O citesc, iar mă revolt. Acumulez revoltă, agresiune. Ca la sfîrşit agresiunea să se îndrepte spre bietele ştiri. Fiindcă îmi dau seama că astfel de informaţii nu duc nicăieri.

Sînt ştiri constatative. Constată o situaţie. Mii de ştiri care constată un rău. Şi gata. Nici nu ştii dacă sînt verificate din mai multe surse. Or fi adevărate? Oricum, e mai uşor să observ că în urma acestor ştiri nu se întîmplă nimic. Nimeni nu ia nici o măsură. Să se schimbe ceva în bine. Rămînem numai cu constatarea: Uite, domnule, iar s-a întîmplat cutatre sau cutare, iar s-a încălcat legea etc. Dar mai departe? Dacă e vorba despre o constatare a unui fenomen negativ, că Sorin Oprescu a promis că face un pod şi nu l-a făcut, nu ar trebui să se întîmple ceva, adică să se ia o măsura, să se îndrepte sau să se îmbunătăţească situaţia?

Dar, nu. Nu se întîmplă nimic. La noi. Vorba aceea: „Ei spun, ei aud”. Ba există şi emisiuni cu jocuri de cuvinte în titlu, de la ştiri, ştii, ştii la ştiri, ceva de genul acesta! A, asta înseamnă ştire, a şti, că ştii mai mult sau mai multe! Şi ce-i cu asta? Dacă nu duce la acţiune, degeaba e ştire. La noi ştirile sînt doar constatative, nu sînt urmate de măsuri. Adică dacă se dă o ştire că în mijlocul Străzii Puţul cu plopi, să zicem, e o groapă, aceasta rămîne acolo mult şi bine, pînă se schimbă primarul. (Va urma)

GRID MODORCEA - Corespondenţă din New York

Premoniţii tulburătoare (XI)

6 decembrie 1988. Tribunalul districtual Minneapolis. Doi martori-surpriză susţin, sub jurămînt, că în noaptea crimei au văzut o maşină roşie marca... în faţa respectivului imobil (vizavi de casa familiei Cox). Ei îşi explică tăcerea de pînă atunci prin telefoanele de ameninţare primite de la necunoscuţi. Instanţa decide, în faţa noilor probe, reanalizarea alibiului suspectului principal, Roy Denshire, al cărui portret fusese făcut în mod inexplicabil de Robin.

8 decembrie 1988. St. John Memorial. Robin Cox acceptă încă o dată somnul hipnotic. În această stare, băiatul de 12 ani reafirmă că maşina roşie fusese ACOLO, la fel şi bărbatul de culoare pe nume Roy Denshire. Aflînd că acesta este iarăşi cercetat, starea psihică a lui Robin începe să se amelioreze, dar el refuză în continuare dialogul cu părinţii neîncrezători în afirmaţiile lui.

15 decembrie 1988. Departamentul de poliţie Minneapolis. D.H. şi W.L. recunosc faptul că au depus mărturie falsă în favoarea lui Roy Denshire, pentru avantaje materiale. Alibiul acestuia este anulat şi fostul suspect e pus sub urmărire.

16 decembrie 1988, la locuinţa lui Roy Denshire. Avînd mandat de arestare, poliţiştii încearcă să-1 imobilizeze pe suspect. Acesta fuge şi este rănit mortal prin împuşcare.

17 decembrie 1988, St. John Memorial. Roy Denshire, în stare critică, recunoaşte crima şi faptul că sosise la adresa victimei cu o maşină roşie. Coborîse, apoi însoţitorul plecase cu limuzina cîteva blocuri mai departe, pentru a-1 aştepta. Denshire decedează la orele 20,35. Începînd din acea seară, starea psihică a lui Robin Cox se înzdrăveneşte rapid. Abia a doua zi urma să afle că toate „viziunile” lui s-au confirmat.

20 decembrie 1988, St. John Memorial. William Cox cere scuze fiului său pentru faptul că nu 1-a crezut. Robin este externat.

7 ianuarie 1989, Minneapolis. Robin Cox îşi reia activitatea şcolară la Vincent High School, dar se poartă în continuare cu răceală faţă de tatăl lui.

Concluzia psihiatrului van Lenk: fenomenele parapsihologice infantile, cel mai adesea reale şi nu bazate pe fantasme alimentate de lecturi sau vizionări, trebuie acceptate ca atare şi nu respinse cu brutalitate. Singura care poate demonta o halucinaţie sau o fabulaţie este realitatea însăşi. (Va urma)

TRAIAN  TANDIN

Teoria pămîntului gol şi civilizaţiile subterane (VIII)

Căpitanul Richardson spune: „Eschimoşii de la Pont Barrow au o tradiţie conform căreia o parte a tribului lor a călătorit departe în nord, pe banchize de gheaţă, pană la un tărîm deluros locuit de oameni asemeni lor, care vorbeau limba lor şi care i-au primit ca oaspeţi. După o şedere îndelungată, într-o primăvară în care gheaţa a rămas nemişcată, ei s-au întors fără probleme acasă şi au povestit totul“. În 1850, căpitanul McLure, aflîndu-se în largul coastelor Alaskăi, a scris în jurnalul său: “Judecînd după caracterul gheţii şi prezenţa unei zone umbroase pe cerul îndepărtat, trebuie să existe o zonă de uscat undeva mai la nord”. Marcus Taker, în revista „Raţional Geographic“, din 1894, scria sub titlul “Un tărîm nedescoperit în largul coastelor Alaskăi”: “Se afirmă adesea că indigenii care iernează între Golful Harrison şi Camden au văzut pămînt la nord, în zilele senine şi însorite de primăvară”. Singurul raport ferm de descoperire a zonei de uscat a fost făcut de căpitanul John Keenan, în 1870, cînd se afla la comanda vasului Stamboul. El a spus că, după ce au vînat cîteva balene, vremea a devenit atît de rea încît a trebuit să meargă spre nord. După cîteva zile, ceaţa s-a risipit şi întregul echipaj a văzut foarte clar pămînt uscat la nord de ei. în iunie 1904, dr. R. A. Harris de la U.S. Coast and Geodesic Survey a publicat, în revista National Geographic, motivele sale pentru care crede că există pămînt nedescoperit în zona polară. El aminteşte că s-a descoperit masă lemnoasă siberiana plutind în apele din sudul Groenlandei. De asemenea, s-au făcut observaţii asupra traseului gheţii polare, al navei Jeanette, şi alte observaţii despre mareele de pe coasta nordică a Alaskăi.Dar toată această colecţie de mărturii este doar partea vizibilă a aisbergului dacă o comparăm cu cele ale dr. Cook, amiralului Peary şi chiar mărturia amiralului MacMillan. Aceştia trei au fost foarte activi în zona Insulei Ellesmere (cea mai nordică parte a Canadei), aflată lîngă vîrful Groenlandei. Zona se află la doar 6 grade de pol. Din diverse zone înalte, ca şi de la nivelul gheţii, pe parcursul a 6 ani, aceşti trei exploratori au observat în depărtare un peisaj muntos care se desfăşura pe o treime de orizont, cam 120 de grade în jurul lor. Peary menţiona prezenţa unor vîrfuri înzăpezite în 28 iunie 1906. (Va urma)

EMIL STRĂINU

FENOMENE STRANII > REÎNCARNAREA (III)

Pe parcursul a numeroşi ani de muncă în Cairo, Giseh şi împrejurimi, Dorothy Eady şi-a adus contribuţia la cercetările asupra traiului în Egiptul antic. Ducea o viaţă dublă. Ziua se comporta ca o englezoaică savantă şi cultivată care lucra pentru Departamentul de Antichităţi, iar noaptea devenea Bentreshyt, egipteancă din dinastia a 19-a, rugîndu-se în locurile sacre şi, potrivit spuselor sale, primind, în unele nopţi, vizita faraonului Seti I.

Mai tîrziu, dr. Ahmed Fakhry, director al misiunii de cercetare arheologică din Dahshur, a luat-o ca asistentă la săpăturile de la piramide, unde participa la restaurarea mormintelor şi la redactarea catalogului. S-a dovedit deosebit de înzestrată atît pentru descifrarea sensului textelor şi inscripţiilor, cît şi pentru strîngerea fragmentelor de sculpturi provenind din mormintele şi templele din sit. În cele din urmă, la 3 martie 1956, Dorothy, divorţată de multă vreme şi în vîrstă de 52 de ani, a luat un bilet dus către oraşul lui Seti, Abydos, pe care l-a considerat întotdeauna casa ei. De îndată ce a ajuns, amintirile despre oraşul antic au copleşit-o, şi atunci a adoptat numele de Omm Seti, pe care 1-a purtat pînă la sfîrşitul vieţii. Dr. Hanny el Zeini, inginer chimist şi industrial, a devenit cel mai bun prieten al lui Omm Seti şi a scris mai multe cărţi împreună cu ea. Prima a fost „Abydos, oraşul sfînt al Egiptului antic“, care reprezintă o veritabilă comoară pentru egiptologie. Profesorul John A. Wilson, decanul de vîrstă al egiptologilor americani, a declarat cu privire la această lucrare: „Sîntem uimiţi de precizia cu care Omm Seti trece în revistă pînă şi cele mai neînsemnate vestigii din oraşul antic Abydos. Este un istoric competent şi scrierile sale merită tot respectul”. Deşi atras de doctrina reîncarnării, dr. Hanny el Zeini nu a putut crede unele fapte relatate de Omm Seti, în special întîlnirile sale nocturne cu Seti I, dar, puţin cîte puţin, a fost convins de sinceritatea evidentă a femeii. După o perioadă de colaborare, a ajuns la concluzia că toate spusele sale, chiar şi cele mai incredibile, erau exacte. Omm Seti a povestit că, atunci cînd o vizita faraonul, el apărea sub înfăţişarea pe care o avea atunci cînd o cunoscuse pe Bentreshyt. Se arăta deci ca un bărbat matur, în jur de 50 de ani. Ea a precizat că îl întrebase pe Seti, care i-ar fi spus că putem alege vîrsta la care dorim să apărem, dar că nu ne putem înfăţişa mai bătrîni decît vîrsta la care am murit. În afara acestor limite, sîntem complet liberi să ne alegem felul în care vom arăta. Cînd dr. Hanny el Zeini 1-a întîlnit pe responsabilul Departamentului de Antichităţi pe probleme de restaurare a templului din Abydos, acesta din urmă i-a mărturisit că îi datora lui Omm Seti descoperiri importante şi că, în afară de talentul ei de desenatoare, părea înzestrată cu un al VI-lea simţ prodigios. El a mai adăugat: „Nu ştiu de ce am impresia că ea cunoaşte acest loc mai bine decît oricine altcineva din Departamentul de Antichităţi. Aş merge chiar pînă la a spune că aportul ei este indispensabil unei misiuni arheologice care doreşte să desfăşoare o muncă serioasă în regiunea Abydos”. (Va urma)

SYLVIE SIMON

Casa ororilor (V) > Lovitură de teatru: încă 20 de cadavre?

Ultima martoră care a compărut în procesul Rosemary West a făcut o declaraţie uluitoare: înainte de a se sinucide, Frederick West i-ar fi declarat martorei, Janet Leach, asistentă socială care a participat la interogatorii, că ar mai fi comis încă 20 de asasinate, tot în complicitate cu soţia sa. Luni, 20 noiembrie, în faţa Tribunalului, Janet Leach a declarat că West i-ar fi spus că „foarte puţine persoane sînt implicate în asasinatele din Strada Cromwell” şi că el ar fi comis alte 20 de asasinate, împreună cu Rose, cu încă o persoană şi cu nişte bărbaţi de culoare. Apoi, ea a declarat că nu poate spune dacă aceste afirmaţii sînt exacte, deşi ar putea fi. În urma acestei mărturii, judecătorul a interzis presei să se refere la persoanele menţionate, ele fiind, în prezent, obiectul unor cercetări judiciare. Doamna Leach a recunoscut că a acceptat să încheie un contract în valoare de 100.000 de lire cu un grup de publicaţii, pentru versiunea ei asupra Afacerii West, primind un avans de 5.500 de lire. Ea s-a prezentat la această ultimă înfăţişare într-un scaun cu rotile, deoarece, în timp ce depunea mărturie, a suferit un accident vascular, în urma căruia a paralizat. Oare jurase strîmb? Oricum, ea s-a restabilit în mare măsură şi îşi adună forţele pentru a se apuca de scris.

Din nou, în alertă

Neglijenţa se plăteşte. Dacă erau mai atenţi, cu ani în urmă, la îndeletnicirile familiei West, poliţiştii ar fi putut salva vieţile unor fiinţe nevinovate şi n-ar mai fi alergat nici ei, acum, în căutarea a încă 9 tinere femei, despre care se ştie că i-au vizitat pe soţii West, după care au dispărut fără urmă. Majoritatea erau venite din alte ţări şi au fost văzute în casa din Strada Cromwell între anii 1973 şi 1979, perioadă în care acolo se comiseseră cele mai multe crime. Doar una dintre aceste 9 femei a mai fost văzută la soţii West în 1991. Poliţia deţine foarte puţine indicii referitoare la ele. Cu excepţia uneia, nu se cunosc decît prenumele lor şi nu există decît o singură fotografie, cea a unei fete brunete, dar al cărui nume este necunoscut. Coroborată cu mărturia potrivit căreia West şi compania ar mai fi comis încă 20 de asasinate, această nouă informaţie ar putea conduce la concluzia că vom mai auzi de monstruoasa familie din Strada Cromwell, cu atît mai mult cu cît şeful Poliţiei din comitatul Gloucester, Tony Butler, a declarat că sfîrşitul procesului marchează doar o etapă - ce-i drept, importantă -, dar că ancheta continuă, oamenii săi studiind pistele care să le permită continuarea investigaţiilor. (Va urma)

TUDOREL BUTOI

Catastrofa Rusiei (I)

Nimeni nu mai putea salva Rusia de capitalismul de cazinou. Terapia de şoc desface ţara ca pe o conservă, expunînd-o fluxului de capital de provenienţă dubioasă: investiţii speculative de scurtă durată şi trafic de valută, ambele constituind surse deosebit de profitabile. Intensitatea acestor activităţi speculative face ca, în 1998, cînd criza financiară asiatică (descrisă în Capitolului 13) începe să se răspîndească, Rusia să fie lipsită de orice fel de protecţie. Economia sa, aflată deja într-o situaţie precară, se prăbuşeşte definitiv. Lumea dă vina pe Elţîn, iar cota sa de popularitate în sondajele de opinie scade la 6%. Viitorul multora dintre oligarhi ajunge din nou în pericol, fiind nevoie de încă un şoc de proporţii, atît pentru salvarea proiectului economic din Rusia, cît şi pentru stăvilirea democraţiei. În septembrie 1999, ţara este lovită de o serie de atacuri teroriste, de o cruzime înfiorătoare: pe neaşteptate, 4 blocuri sînt aruncate în aer, ucigînd aproape 300 de oameni. Într-un scenariu devenit familiar americanilor după 11 septembrie 2001, orice alt subiect este înlăturat de pe harta politică de singura forţă de pe faţa pămîntului capabilă să facă acest lucru. „Era vorba aici despre frica primară”, explica jurnalista rusă Yevghenia Albats. „Dintr-o dată, parcă toate aceste discuţii despre democraţie şi oligarhi nu sufereau comparaţie cu teama de a muri în propriul apartament“. Însărcinat să vîneze „animalele” care făcuseră această faptă a fost primul-ministru rus, un personaj sever, cu o mină sinistră, Vladimir Putin. Imediat după bombardarea blocurilor, spre sfîrşitul anului 1999, Putin lansează un bombardament aerian asupra Ceceniei, atacînd zone civile. În noua lumină oferită de terorism, faptul că Putin era un veteran KGB - cel mai temut simbol din perioada comunismului - cu o experienţă în domeniu de 17 ani, pare să confere multora, dintr-o dată, un sentiment de siguranţă. (Va urma)

NAOMI KLEIN

Aşa am început serialul despre haiduci...

Dacă vreodată cartea „Săptămîna nebunilor“ se va scrie, o voi datora unui incident. După terminarea filmului „Tudor“, pentru că mai rămăseseră Cinematografiei noastre nişte costume de epocă, unui ingenios i-a venit ideea că s-ar mai putea face un film cu ele (între timp s-a şi făcut). S-a gîndit atunci acel om că ar trebui şi un scenarist la treaba asta şi m-au găsit pe mine! Nu ştiu cum şi de ce am primit, dar acum nu regret deloc. Am găsit cîteva cărţi (destul de multe dacă mă gîndesc), m-am apucat să le citesc şi rezultatele au fost fermecătoare.

Moartea lui Vodă Hangerliu, atît de sumar descrisă, mi-a inspirat un moment, au urmat apoi istoriile Bucureştilor, unde apar tălăniţe şi kiramele, am găsit în paginile lui Ion Ghica acel stil fastuos pe care-l iubesc şi căruia i se potriveşte totul. Unde sînt morile de lemn ale Bucureştilor, unde e Dîmboviţa plină de cadavre de cai? O, cum am mai auzit cîntecul de demult: „Pe pod de la Spiridon“ sau „Mititico vino-ncoa!“. L-am luat pe Gion, pe del Chiaro, călătorii poloni şi italieni, Giurescu şi Iorga, Gane şi Titu Maiorescu, Kiriţescu, Bezviconi şi alţii... Ce lume! ... Ce limbă în cronicari, ce fast în Cantemir! Datorez unei întîmplări apariţia în paginile mele a lui kirie Iani Pachiţă, a banului Filipescu, a lui Grigore Ghica, buni în neam, caractere teribile... De undeva din trecut, din pagini moarte, răsar coana Zinca Păuţa, jupîneasa Safta, boieroaica Gălăşeasca şi părintele Neofit de la Rîmnic, cel cej dă dezlegare meselor, apare lumea haiducilor, acel Stînguleasa, Zlătaru, Pătraşcu şi Duduveică, Scarlat de la Vădastra şi Amza, cel cu obrazul belit, boierul scîrnav Hristea Belivacă, cavafii, bogasierii, cîrc serdarii, ţăranii de la Morunglav (cuvînt ce cîntă singur), grecii şi turcii, paharnicii şi stolnicii, Radu sin Matei, personaj tragic şi Aniţa Hangiţa, ceva ce ţine de Sadoveanu, dar parcă nu mi-ar place să-i semene. Jitnicierii, pitarii şi toţi cei de care ne-a fost ruşine să scriem din nu ştiu ce blestem!

Mi-este dor de această carte nescrisă ...

Cred că, în realitate, „Săptămîna nebunilor“ a început să fie scrisă în vara lui 1962, cînd, pe dealul de lîngă Suceava, care duce la Biserica Sfîntul Ilie, am văzut milogii, ologii şi orbii urcînd în genunchi imensa movilă pentru a se supune unui Dumnezeu indiferent. Era acolo şi Zamca cea misterioasă, cetatea de piatră albă dominînd Moldova, era evocarea încuratului cailor la Sîn Toader, dulapurile şi Drăgaica, încă păstrate în forme nefericite. Toate mi-au adus aminte de tăiatul mîinilor la hoţi, de butucii pe care se fărîmiţa carnea, de strigătul monoton al levantinilor într-un tîrg de demult învăluit în umbre: „Pă-puşele, păpuşele franţuzeşti, tot ai sta să le priveşti!”

O, cum am auzit atunci cîntecul acela straniu: „Tu eşti puişor canar ...” sau pasul pristavului veghind somnul Domnului: „Tăcere, Vodă se hodineşte!”

Dar evocarea acelor nopţi orientale ale Bucureştilor, cîntec şi fior de moarte:

„Pe pod pe la Spiridon

Toate păsările dorm,

Numai filomela mea

Toată noaptea ciripea,

De amor se jeluia.

Oh, amor, amoraş,

Vedea-te-aş călugăraş.

Oh, amor, amoraş,

Vedea-te-aş călugăraş.

Pînă-n patruzeci de zile

Să te văd la mînăstire,

Cu ochii pe la icoane,

Cu gînduri pe la cucoane,

Cu mîinile pe Psaltire,

Şi cu ochii la copile ...“

Superba litanie a sudului, celetnicele ce plîng după plecarea muşteriilor, cîmpia Teiului într-o dezlănţuire orgiastică a primăverii lui 1822, trăsurile de Viena, butcile şi demoazelele, pehlivanii şi masalagiii, boierul Ralet, straniu în redingota lui, ucis de o iubire bolnavă, pehlivanii umblînd pe sîrmă pentru cîţiva caragroşi nemţeşti, ori firfirici, negustori duşi de subsuori peste podurile ciuntite, gemînd de rosul păduchilor şi scărpinîndu-se cu osîrdie, capetele datornicilor tăiate şi puse pe scările bisericilor, cu lumînări în gavanele ochilor, poate acel sunet în iarnă al trupului devorat de cîini în Curtea-veche a lui Hangerliu care se aude pînă dincolo de mal, în bătaia leneşă a clopotului de moarte şi-n plînsul rudelor... Kera-Duduca, de la hanul Fila-ret, cojocarii şi abagiii, endrişaimii din geamuri romantice, teleleicile bînd vin cu podarii, Mavroghenii şi focurile Bucureştilor în mai, cînd aerul arde şi vine un duh de undeva, şi femeile iau foc şi ard şi ele ... Podul Calicilor, ciuma lui Caragea, cortegiul morţilor de vii, într-o halucinantă evocare ...

Am adunat un raft de cărţi şi-mi lasă gura apă după hrisoave. De-aş putea să le citesc mai repede, de-aş aduna mai repede ceea ce colcăie, îmbibat de literatură în paginile mele vechi...

EUGEN BARBU

Dmitri Medvedev analizează planul de apărare împotriva Cometei Elenin

Intrarea Cometei Elenin în Sistemul Solar îi pune în alertă pe ruşi. Apropierea acestei comete de Pămînt, în 17 octombrie 2011, presupune că va perturba mult activitatea terestră. Scenariile sînt din ce în ce mai sumbre şi pot fi reamintite într-o serie de articole care circulă pe Internet şi despre care NASA nu doreşte încă să confirme sau să infirme nimic.

Ceea ce este senzaţional e că Google ascunde date din imediata proximitate a acestei comete. Cometa Elenin ar fi de fapt o pitică roşie identificată ca şi Hercolubus şi ar putea avea legătură cu deja faimoasa planetă Nibiru. Ruşii se tem de alinierea de la 15 martie 2011, dar mai ales la apropierea de Pămînt din 17 octombrie din acest an. Faptul că ruşii s-au decis să sporească numărul adăposturilor nucleare, cu încă 5.000, într-un plan de urgenţă care i-a fost prezentat lui Dimitri Medvedev ne pune pe gînduri serios. Planul are aprobarea ministrului rus al Apărării, Serghei Serdyukov, care vorbeşte despre o veritabilă „explozie gravitaţională”, cu consecinţe dramatice pentru Terra. Experţii ruşi vorbesc de o mişcare controlată a cometei, un soi de „dirijare inteligentă”, care îi face să se întrebe despre ţinta reală a acestui corp ceresc.

Cometa Elenin se apropie de Terra, în toamnă, mult mai mult decît ar fi fost normal, ca şi cînd ar fi căzut într-o „plasă gravitaţională”, de parcă ar putea fi pilotată.

Pare ca această cometă, descoperită de profesorul Leonid Elenin la 10 decembrie 2010 şi confirmată mai apoi de mai multe observatoare astronomice, are o mare legătură şi cu noua planetă descoperită în sistemul solar, cea care este de 3 ori mai mare decît Jupiter, avînd o massă gazoasă şi care a primit denumirea de Tyche, aflîndu-se mult după orbita lui Pluto. Descoperirea a fost făcută de americanii Daniel Whitmire şi John Matese, de la Observatorul Universităţii din Louisiana.

Şi o ştire de ultimă oră: NASA instalează pe tot teritoriul SUA camere de supraveghere, care ar trebui să surprindă meteoriţi în cădere. Acţiunea e botezată „What’s Hitting Earth?“. Coincidenţă?

Ziarul TRICOLORUL, nr 2108 / 08.03.2011