Ziarul TRICOLORUL, nr 2114 / 15.03.2011

 

Editorial > O OPOZIŢIE ÎN PLINĂ DERUTĂ

Pentru că dezbaterea Moţiunii de Cenzură iniţiate de USL împotriva Cabinetului Boc, ca urmare a asumării răspunderii actualului Guvern pe Codul Muncii se apropie, se impun cîteva consideraţii asupra strategiilor utilizate de Opoziţie în lupta contra lui Traian Băsescu. Şi pentru că lupta aceasta a debutat la sfîrşitul anului 2004, chiar a doua zi după  alegerile prezidenţiale cîştigate prin fraudă de „marele“ bărbat de stat cu nume de gaze biologice, să începem cu începutul. Pe atunci, Opoziţia era constituită, practic, doar din PSD, căci aliatul acestuia, PUR, nu conta mai deloc în preferinţele electoratului şi, oricum, avea să treacă rapid în tabăra Puterii, iar PNL alcătuia cu PD faimoasa alianţă botezată, pompos şi ridicol, Dreptate şi Adevăr. Ei bine, încă de pe atunci, a fost absolut evident că „victoria“ băsesciană a aruncat PSD-ul într-o derută totală. Pentru partidul acesta, care, pînă în ajun, fusese pe val, cum se spune, cu un Ion Iliescu aflat la al treilea mandat de preşedinte al Republicii şi un Adrian Năstase care avea să rămînă în conştiinţa masselor drept cel mai bun prim-ministru postrevoluţionar, pentru PSD, deci, „triumful“ scremut al Alianţei DA, care a schimbat situaţia cu 180 de grade şi l-a azvîrlit de pe cele mai înalte culmi în cele mai adînci abisuri, a fost un adevărat şoc, o lovitură de măciucă în moalele capului, care l-a ameţit şi i-a întunecat raţiunea. Din cauza eşecului înregistrat în alegeri, PSD-iştii şi-au pierdut complet firea, iar eforturile lor de a mai remedia cît de cît situaţia s-au dovedit, ca toate acţiunile desfăşurate pe fondul unui atac de panică, stupide şi autodistructive. Astfel, în mod halucinant şi de neînţeles pentru orice om întreg la minte, social-democraţii, crunt demoralizaţi de victoria Chiorului, obţinută, pe lîngă fraudă, şi graţie discursului băsescian anticorupţie şi antioligarhi (termenul de „moguli” a apărut ulterior, după alegeri), au marşat la această retorică ineptă şi au adoptat o conduită bazată pe punerea de cenuşă-n cap, recunoscînd public, în mod repetat, că „este evident că în P.S.D. există anumite probleme”, că „sînt necesare anumite reforme în sînul partidului”, că „P.S.D.-ul trebuie să se cureţe de uscături” ş.a.m.d. Pe scurt, Traian Băsescu îi înjura, iar ei le spuneau cetăţenilor: „Aşa este, are dreptate ăsta să ne-njure” - o atitudine pur şi simplu stupefiantă! Pînă şi Adrian Nastase s-a conformat „strategiei” punerii de cenuşă-n cap şi, cedînd presiunilor obraznice si nesimţite ale democraţilor (nu deveniseră, încă, democrat-liberali), care denunţau cu vehemenţă corupţia fostului premier, dovedită, în ochii lor, de luxul orbitor al termopanelor reşedinţei acestuia, a demisionat cu o uşurinţă uluitoare („ajutat”, ce-i drept, şi de unii colegi ostili din partid) din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Psihologia care a stat la baza acestor comportamente absolut aberante este cît se poate de clară: constatînd succesul la public al discursului anticorupţie, social-democraţii şi-au dat seama că vîntul s-a schimbat, că Traian Băsescu a lansat o nouă modă, care a prins, şi au crezut că, dacă vor înota împotriva curentului şi vor încerca să reziste cu fermitate pe poziţii, respingînd acuzaţiile cu care erau împroşcaţi şi contraatacînd, îşi vor eroda şi mai mult imaginea şi priza la electorat. În ce mă priveşte, mi-a fost clar din capul locului că această „strategie” este complet prostească şi falimentară, că PSD-ul nu trebuie sub nici o formă să-i dea apă la moară lui Băsescu, ci să-l combată din toate puterile, arătînd că şi portocaliii au corupţii lor, că guvernarea Adrian Năstase a fost extrem de eficientă şi benefică pentru România şi români şi că nişte alegeri parlamentare şi prezidenţiale aproape cîştigate, după 4 ani de guvernare social-democrată neîntreruptă (perioadă în care, în mod normal, în orice ţară din lume, orice partid ar fi scăzut, mai mult sau mai puţin, în popularitate), reprezintă o performanţă. Şi, chiar dacă PSD-iştii nu au procedat astfel, mă aşteptam ca, mai devreme sau mai tîrziu, după depăşirea perioadei postelectorale de derută şi de panică, să le vină mintea la cap şi să înceapă, în sfîrşit, să facă o opoziţie autentică şi inteligentă. Dar ei au continuat să se autoincrimineze, în speranţa tîmpă că, recunoscîndu-şi greşelile pe care li le imputau adversarii, le vor intra alegătorilor în voie. Apoi, după alegerea lui Mircea Geoană în fruntea partidului, deruta s-a adîncit, gafele noului preşedinte trăgînd PSD-ul şi mai jos  (s-o amintim aici pe cea mai cunoscută: vizita nocturnă a lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu, în ajunul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, care l-a costat pe acesta funcţia supremă în stat). Ascensiunea lui Victor Ponta la şefia PSD părea, totuşi, să marcheze un moment nou în istoria partidului. Tînăr, Ponta a dat impresia că va imprima un suflu nou obositei formaţiuni politice, după 5 ani de derivă. Astfel, el a refuzat deschis şi hotărît să-şi însuşească de-a gata reproşurile venite din afară, pronunţîndu-se explicit împotriva asumării de către PSD a etichetei de partid corupt şi anchilozat - „Nu trebuie să declanşăm o vînătoare de vrăjitoare sau să folosim discursul reformei, pe care ni-l cer adversarii noştri din afara partidului”, a declarat Ponta, la congresul care avea să-l aleagă preşedinte - şi respingînd demonizarea forţată şi cretină a lui Ion Iliescu, lansată de Traian Băsescu - „Vreau să pornesc pe acest drum cu oamenii care ne-au fost modele în politică, cu cel care ne-a fost tuturor model, cu domnul Ion Iliescu”. Iluziile s-au spulberat, însă, repede, căci, chiar dacă a renunţat la politica păguboasă a punerii de cenuşă-n cap, Ponta a comis alte erori, care dăunează, la rîndul lor, imaginii PSD. A înfiinţat, de pildă, împreună cu PNL şi PC, Uniunea Social-Liberală, care, a pretins el, constituie începutul sfîrşitului dictaturii băsiste. Dar uniunea asta prezintă, în ochii românilor, două neajunsuri: mai intîi, ea este perfect inutilă, deoarece coagularea întregii Opoziţii nu sporeşte în nici un fel numărul parlamentarilor din jurul acesteia şi, prin urmare, nu conduce la nici o nouă majoritate parlamentară, ostilă hahalerei de la Cotroceni şi capabilă s-o suspende din funcţie. Apoi, date fiind diferenţele doctrinare dintre partidele ce-o alcătuiesc, USL este un conglomerat contra naturii, care-şi bate joc de preferinţele alegătorilor, obligîndu-i să voteze în bloc trei formaţiuni distincte. O altă greşeală făcută de Victor Ponta, de această dată împreună cu colegii de uniune (căci, să reamintim, editorialul acesta nu vorbeşte numai despre PSD, ci despre întreaga Opoziţie), şi care a dezamăgit o mare parte a electoratului, a fost prezenţa sa, alături de ceilalţi doi lideri ai USL, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, la recentul congres al UDMR, unde toţi trei i-au linguşit pe minoritarii maghiari de maniera cea mai dezgustătoare, doar-doar i-or determina să treacă de partea opoziţiei. Desigur, în principiu, curtarea UDMR-ului este binevenită, dacă vrem ca tirania portocalie să ia sfîrşit înainte de toamna lui 2012, dar nu cu riscul compromiterii unităţii şi suveranităţii statului român. Or, liderii USL le-au cîntat maghiarilor în strună tocmai în legătură cu „dorinţa lor de libertate şi identitate”, şi asta chiar în momentul în care UDMR-iştii pretind sus şi tare autonomia secuilor din Transilvania, iar Ungaria nu se sfieşte să-i susţină oficial în acest sens. În sfîrşit, un alt semn al derutei Opoziţiei îl constituie sarabanda Moţiunilor de Cenzură, sortite, din start, eşecului. Fiindcă Moţiunea ce urmează a fi dezbătută în Parlament miercuri, 16 martie este cea de-a 8-a tentativă de a răsturna Guvernul Boc. Ţin minte şi azi cum, în octombrie 2010, cu ocazia precedentei Moţiuni, membrii Opoziţiei au alergat ca orbeţii după voturi, fără spor, pînă în chiar ziua dezbaterii ei, anunţînd din oră-n oră: „Ne mai lipsesc atîtea voturi. Mai avem nevoie de nu ştiu cîte voturi”, pentru ca, în final, să se vadă că mai era nevoie de 17, de peste două ori mai multe decît cele care le lipsiseră la Moţiunea anterioară. Aşadar, deşi perfect conştientă că nu poate întreprinde nimic împotriva găştii băsiste, Opoziţia se agită orbeşte şi prosteşte, în cel mai penibil mod, doar pentru a da impresia că face ceva, orice, sperînd, probabil, că, la alegeri, electoratul va ţine cont de numărul Moţiunilor de Cenzură eşuate, pe care le-a înşirat ca mărgelele pe aţă. Aşadar, membrii Opoziţiei, cu asocierile lor formale, cu linguşirea UDMR-ului şi cu Moţiunile de Cenzură nu vor obţine absolut nimic. Aşa că mai bine să procedeze asemenea unora dintre cardinalii Bisericii Catolice, odinioară. Cînd nu le convenea un Papă, se întruneau într-un conclav şi alegeau un altul, numit de istorici „anti-Papă”, chiar dacă pontiful legitim mai avea destui susţinători. Să facă şi ei la fel: să se întrunească într-o şedinţă parlamentară fără băsişti, s-o suspende din funcţie pe javra ordinară, să-l proclame pe Mircea Geoană preşedinte interimar şi să organizeze alegeri libere. Altă şansă nu au...

TUDOR BELDIMAN

PSD cloceşte un act de înaltă trădare

PENTRU A DEVENI OMOLOGUL LUI VIKTOR ORBAN - VICTOR PONTA I-A PROMIS LUI MARKO BELA FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL SENATULUI ROMÂNIEI (?!)

În pofida tuturor concesiilor făcute UDMR, Traian Băsescu a ajuns la concluzia că schimbarea lui Emil Boc din fruntea guvernului este una riscantă, care poate duce la o criză guvernamentală şi la pierderea controlului personal total asupra Executivului. După eşecul întîlnirii de la Vila Lac 1, în Bîrlogul Chiorului, la Vila Lac 2, Băsescu, secondat de Sebastian Lăzăroiu, a avut o întîlnire cu Emil Boc, cu liderul pedeliştilor din Senat, Cristian Rădulescu, cu şeful Grupului Parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, cărora li s-a alăturat şi actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Întîlnirea a avut ca subiect o eventuală demisie a lui Boc, după Moţiunea de Cenzură, şi înlocuirea lui cu tehnocratul Călin Georgescu, care pare în ochii lui Traian Băsescu sluga perfectă, menită să îl înlocuiască pe Boc. Din discuţie a rezultat faptul că trecerea unui nou premier şi a unui nou guvern prin votul Parlamentului României este o mişcare deosebit de riscantă, care poate răsturna echilibrul fragil existent în acest moment. Cei convocaţi la convorbiri, în unanimitate, se tem de faptul că în momentul demisiei voluntare a lui Emil Boc, UDMR va face pasul decisiv spre intrarea, cu acte în regulă, în USL. Astfel, majoritatea nou constituită, care va fi lărgită chiar la Tribunal, prin cooptarea ungurilor, nu va mai putea fi refuzată de Traian Băsescu, fără a atrage după sine şi o nouă tentativă de suspendare. Noi am aflat că cel care a emis în faţa lui Băsescu această ipoteză a fost chiar fostul său coleg de navigaţie, Mircea Toader, restul neavînd curajul să se opună pe faţă planurilor Chiorului. Numitul Toader i-a spus lui Băsescu că dacă ungurii nu vor strica, din proprie iniţiativă, actuala majoritate, sigur o vor abandona în cazul în care aceasta va fi pusă la încercare prin schimbarea premierului. Cei prezenţi l-au informat pe Băsescu că în rîndul parlamentarilor circulă un zvon, cu o mare doză de adevăr, conform căruia Victor Ponta negociază cu Kelemen Hunor schimbarea majorităţii parlamentare, oferindu-i acestuia aceleaşi concesii pe care le au ungurii de la PDL în schimbul rămînerii la guvernare şi, în plus, chiar funcţia lui Mircea Geoană, cea de preşedinte al Senatului, pentru Marko Bela.

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Nu urî femeia pe care ai iubit-o ieri.

GEORGE CĂLINESCU

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI

Duminică seara, parlamentarii PDL au rîs de Matrozul Chior...

Reciclarea lui Emil Boc şi readucerea lui la partid este ultima soluţie disperată a lui Traian Băsescu de a nu pierde controlul PDL. Dictachiorul a ajuns la fundul sacului cu trucurile şi vicleniile prin care încearcă menţinerea controlului PDL şi după alegerile interne, programate la începutul lunii mai. Rînd pe rînd, strategiile de impunere a găştii Udrea, a grupului intelectualo-incoruptibililor, condus de Monica Macovei, s-au dovedit ineficiente în faţa lui Vasile Blaga şi a bătrînilor PD-işti, care au decis că supravieţuirea politică nu poate exista dacă Marinarul de la Cotroceni rămîne şeful, de facto, al partidului. În acest context, duminică, la Vila Lac 1, într-un gest disperat, Chiriaşul de la Cotroceni a convocat încă o dată activul local al PDL, la o nouă rundă de discuţii, în speranţa că va convinge majoritatea să renunţe la sprijinul acordat lui Vasile Blaga pentru obţinerea şefiei partidului. Din start, intenţia sa a fost sortită eşecului. Persoane care au participat la întîlnire ne-au spus că mai bine de o treime din şefii de organizaţii locale, dar şi dintre parlamentarii PDL, nici nu s-au mai obosit să răspundă apelului său, invocînd varii motive, unele puerile, pentru a justifica absenţa. Astfel, după ce, mai bine de o oră, Băsescu a iritat sala cu discursuri găunoase despre iminenta creştere a PDL în opţiunile populaţiei, pe măsură ce aceasta va înţelege că măsurile luate de Guvernul Boc erau necesare în combaterea crizei, le-a propus celor prezenţi să se gîndească la necesitatea realegerii Piticului în funcţia de preşedinte al PDL, în condiţiile în care acesta şi-ar putea da demisia din funcţia de premier. Propunerea a fost întîmpinată în sală cu un hohot de rîs, iar unii pedelişti, precum Cezar Preda, şi-au permis chiar remarci ironice. Rumoarea produsă în sală, precum şi faptul că, deşi acolo erau prezenţi toţi susţinătorii găştii Udrea, aceştia se aflau tot în minoritate – l-au făcut pe Băsescu să plece nervos de la discuţie, lăsîndu-i pe toţi de capul lor, aceştia neştiind dacă e doar o pauză sau se încheiase întîlnirea.

TVR - un faliment fără sfîrşit

DOI DINTRE VINOVAŢI: FRIPTURIŞTII PLINI DE TUPEU ŞI DE CACOFONII ANDREI PLEŞU ŞI GABRIEL LIICEANU

Ceea ce se întîmplă acum la Televiziunea Română depăşeşte orice închipuire! Nu mai puţin de 5 canale, toate proaste. Toate parazitare. Toate pline de amante, rubedenii, prieteni, obligaţii politice. Instituţia din Calea Dorobanţi a devenit un sac fără fund, care înghite sume colosale, fără nici o justificare, fără nici un control. Telejurnalele portocalii te fac să verşi. Talk-show-urile sînt previzibile şi plictisitoare, fiind populate de aceleaşi „trompete“ băsiste. Vorbăraia de pe programul II te face să spargi televizorul. Nişte tineri imaturi, inculţi şi fără har încearcă să umple timpul, cu tot felul de scălîmbăieli, glume proaste, dansuri şchioape, pusee de falsă bună-dispoziţie ş.a.m.d. Totul a scăpat de sub orice rigoare a bunului-simţ. Televiziunea Română e ca o maşină de salubritate inversă: în loc să strîngă gunoaiele, ea le varsă, zilnic, în casele românilor.

Un astfel de gunoi este emisiunea de duminică seara, făcută de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Doi rataţi, îmbătrîniţi în rele. Ei au descoperit, mai demult, reţeta succesului, într-o ţară ca România: ceva spoială de cultură, trepăduşia pe lîngă un „maestru“, o vorbă bună la Monica Lovinescu şi agentura de transfugi cioflingari de la „Europa liberă“, două-trei broşurele cu care să ia maul la proşti, tupeu agresiv şi alte cîteva ingrediente. Luat, fiecare, în parte – , atît Pleşu, cît şi Liiceanu sînt nişte imbecili. „Operele“ lor sînt cele mai grăitoare expresii ale manglo-şterpelirii. Un titlu de la Theodor Adorno, o idee de la Constantin Noica, două-trei glumiţe auzite la cîrciumă, puţin sos de ifos elitist, o traducere din presa străină - şi compunerea şcolară e gata! Nimeni nu le poate zice nimic, fiindcă ei au învăţat să împungă cu privirea, o dată se umflă tărîţa-n pipota lor şi te dau la o parte cu burdihanul (Pleşu), sau cu mecla de ficat vînăt (Liiceanu). În definitiv, ce sînt ei? Filozofi, aşa pretind să li se spună şi, la auzul acestui cuvînt, au reacţia porcului scărpinat pe burtă. Au trăit bine tot timpul: burse peste hotare înainte de 1989 – funcţii bine plătite după 1989. Noi am făcut, din plin, dovada că cei doi sînt, de fapt, nişte ţigani hoţi. În comparaţie cu ei, Bercea Mondialul e un puradel inocent. Păi ce, Bercea – sau Pleşu a furat incunabulul de la biblioteca Brătienilor, tipărit la 1493, şi trusele lui Ceauşescu, de scris şi de bărbierit, ambele din aur? Şi cine a ciordit Editura Politică, pe care apoi a vîndut-o, pe un preţ foarte mare, unor francezi? Bercea sau Liiceanu? Aşa se explică şi traiul pe picior mare al celor doi ţigani bătrîni şi ţepeni de importanţă. I-aţi văzut, de altfel, într-un fotoreportaj, ce limuzine şi ce vile au. Din ce bani? Din salariile imense. Din hoţie. Din „sponsorizări“, de la tot felul de moguli (într-o singură zi, Andrei Pleşu a primit de la Dinu Patriciu peste 4 miliarde de lei!). Apropo: cîţi bani or încasa cele două chivuţe de la TVR? Aflăm noi.

Nu ne-am fi ocupat, din nou, de cei doi marţafoi care pozează în etaloane ale vieţii publice din România, dacă ei n-ar fi continuat să guiţe, brambura, şi duminica asta. Tema? Cum vorbim şi cum scriem! Aşadar, au făcut pe dascălii! Tocmai ei, nişte şmecheri, care n-ar trebui să deschidă gura decît, eventual, pentru a primi muie. Haideţi să vedem ce-a mai ieşit din creierele mucegăite ale celor două căzături. Iată ce-a debitat Gabriel Liiceanu: * „Ca şi tine, îmi place steakul mai în sînge“ (nu putea să zică „friptura“, că el e cult la cap); „De ce vă protestaţi?“; „Românii au fost cultivaţi de un cuplu de analfabeţi“ (e vorba de Nicolae şi Elena Ceauşescu, dar cuplul A. Pleşu – G. Liiceanu e mai analfabet ca ei); „Sticlagerie“ (?!); „Acest cuvînt ca şi de pildă“ (pînă atunci, rîdea de cei care folosesc „ca şi“); „Primul lucru (pe) care mi-ar veni să-l spun“;  „O locaţie socială“ (numai că „locaţie“ nu înseamnă „loc“, ci „chirie“); „Dacă nu respecţi gramatica, devii prost“ (aşa e, uită-te în oglindă); „Oamenii care nu ştiu limba sînt prostibili“; „A avut efecte asupra tîmpitizării noastre în massă“; „Se poate vorbi de o maladivitate a limbii pe plan mondial?“. Aşadar, să recapitulăm, ca să priceapă lumea mai bine ce „preţioasă ridicolă“ e Liiceanu Judeţeanu: „steakul mai în sînge“, „sticlagerie“; „locaţie socială“; „prostibili“; „tîmpitizare“; „maladivitate“. Toate astea se adaugă altor cîteva sute de „invenţii“ fabricate, pînă acum, de acest cretin. Care dă lecţii de limbă, dar el însuşi vorbeşte ca o cizmă scîlciată. Şi mai face şi cacofonii jenante: „Ca cea pe care“; „Confucius, care explica cu“ ş.a.m.d. Analfabetul ăsta de Liiceanu a încercat să justifice cacofoniile, invocînd exemplul sintagmei „Biserica Catolică“ – el nici acum n-a aflat că oamenii cu simţul limbii evită această formulă, zicînd „Biserica Romano-Catolică“. De aici şi pînă la a justifica ieşirile cacofonice ale perechii sale siameze, Pleşu, nu mai era decît un pas. Pe care l-a făcut, declamînd că unui gînditor ca Pleşu i se permite, din moment ce şi numele Ion Luca Caragiale conţine o cacofonie (?!). Normal că Monstrul cu Barbă s-a înviorat, văzîndu-se pus alături de Caragiale. Aşa că a făcut gît (fiindcă nu avea) şi a slobozit o rafală de cacofonii pe metru pătrat: „Englezească ca să spună“; „Ca ceva absolut firesc“; „Înţeles ca ceva“ ş.a. Stilul ieftin-băşcălios al Piticului Somnorilă mai iese o dată în relief, el făcînd apel la galeria cunoscutelor repere Gigi, Nelu, Mitică ş.a.m.d. De data asta a venit rîndul Maricicăi: „M-am întîlnit ieri cu Maricica“ (?!). E una dintre obsesiile vieţii sale, această Maricica, pe care a invocat-o în mai toate broşurelele pe care le-a publicat. Fiind convins că unui munte de cultură (untură) ca el i se poate permite orice, Pleşu apare în „neglijeu“, ba chiar în „dezabieu“, în curul gol, folosind formula redundantă „Dar totuşi“, ceea ce e penibil. „Eu sufăr şi la cuvinte“ – se smiorcăie avortonul cu barbă albă şi sprîncene vopsite. Hai, nu mă-nnebuni! Cum suferi? Probabil la cuvîntul „ciolan“, sau „chiftea“, că-ţi lasă gura apă. La un moment dat, caricatura păroasă care răspunde la numele Andrei Pleşu a rîs de Ceauşescu, care ar fi zis „avengura“. Noi nu ţinem minte chestia asta, dar şi dacă ar fi aşa, care-i problema? De ce nu i-a reproşat el pronunţia în cele două Memorii pe care i le-a trimis lui Ceauşescu în 1982, cînd se milogea să-l reprimească în PCR? Ia mai du-te-n avengura mă-tii, Pleşule! Invitaţie valabilă şi pentru Liiceanu. Ca şi pentru curvele snoabe şi derbedeii care i-au pripăşit la postul public de Televiziune, dîndu-le o sinecură foare bănoasă, pentru a le preda românilor lecţii de limba română. Tocmai ei, doi inculţi şi agramaţi...

H. R. KAKAPIEVICI

NEWS ALERT

Cea mai tînără bunică din lume este din România şi are 23 de ani

Românca (evreica?) a devenit bunică, după ce fiica sa de 11 ani a născut un băieţel perfect sănătos, scrie tabloidul „The Sun“.

Cea mai tînără bunică din lume este din satul Iveşti, judetul Galaţi, din România şi are 23 de ani. Aceasta le-a povestit reporterilor de la „The Sun“ modul în care, la 23 de ani, a devenit cea mai tînără bunică din lume. Rifca Stănescu s-a căsătorit, la vîrsta de 11 ani, cu Ionel Stănescu, vînzător de bijuterii, în vîrstă de numai 13 ani. Aceştia au fugit împreună pentru că tatăl Rifcăi dorea să o mărite cu un alt flăcău din sat.

La 12 ani a dat naştere primului ei copil, Maria, ocazie cu care a fost iertată de familie şi s-a putut întoarce în sat. Ulterior, Rifca Stănescu a mai născut un băiat şi precizează reporterilor că abia atunci iertarea familiei a fost completă.

Deşi Rifca Stănescu şi-a sfătuit fiica să nu-i urmeze exemplul, Maria a dat naştere unui băiat cînd avea numai 11 ani, căsătorită fiind cu un băiat de 16 ani.

Rifca Stănescu le-a spus, în încheiere, reporterilor de la „The Sun“: „Sînt bucurosă să fiu bunică, dar de nepotul meu Ion o să se bucure mai mult Maria“.

Ziariştii de la „The Sun“ mai consemnează că cea mai tînără bunică din Marea Britanie este o anonimă de 26 de ani din Rotherham, Yorks. Fiica ei, la vîrsta de 12 ani, a dat naştere, în 1999, unui băiat.

Mafia din Portul Constanţa dă semne de nervozitate...

Duminică seara, aproape de miezul nopţii, Traian Băsescu a avut o discuţie telefonică cu Mircea Băsescu. Regele neîncoronat al şmenurilor mafiote din Portul Constanţa încerca de 3 zile să îl prindă la telefon pe Chiriaşul de la Cotroceni, pentru a vorbi cu el despre razia aşteptată la cea mai mare poartă vamală a României. Discuţia a durat în jur de 5-6 minute, iar Mircea Băsescu a încercat să îl convingă pe fratele lui să urgenteze descinderea, „că stau afacerile”. În limbajul lor de golani plimbaţi prin porturile lumii, Mircea i s-a plîns Chiorului că „în aşteptarea circului s-au vîndut toate biletele şi nimeni nu mai vrea să lucreze, pentru a nu pierde spectacolul”. Tot într-un limbaj şmecheresc, Mircea Băsescu a continuat: „Dacă tot amîni stagiunea, ăştia nu o să mai lucreze nimic, ceea ce e nasol”. Traian Băsescu i-a replicat că trebuie să mai aibă răbdare, pregătirile sînt terminate, dar încă nu e momentul. Răspunsul Piratului l-a scos din sărite pe Mircea Băsescu, care, în final, l-a avertizat că starea de aşteptare nu se poate prelungi prea mult şi că, dacă descinderea nu se va face pînă la sfîrşitul lunii martie, atunci ar trebui să renunţe la ea, pentru că „aprilie e o lună foarte aglomerată”. În plus, Mircea Băsescu i-a mai spus fratelui că din ce în ce mai mulţi colaboratori îi sar în cap, pentru că le stagnează afacerile şi se gîndesc serios „să nu mai dea darul”, cel puţin pînă la reluarea activităţii.

WikiLeaks: Zeci de arme româneşti, la grupările paramilitare columbiene în 2004-2006

Grupările paramilitare din Columbia au predat în perioada 2004-2006 peste 9.000 de arme, în cadrul procesului de demobilizare, dintre care 75 de mitraliere erau de fabricaţie românească, se arată într-o telegramă americană trimisă la 20 iunie 2006 de Ambasada SUA la Bogota şi publicată de WikiLeaks. Analiştii din cadrul Grupului Interinstituţional de Analiză AntiteroristĂ (GIAT), care se ocupă de primirea armelor predate de grupările paramilitare columbiene, estimează că peste 4.000 de arme nu au fost predate, informează Mediafax.

În 2003, o companie bulgară (ARSENAL SA) a vîndut organizaţiei AUC (Forţele Unite de Autoapărare din Columbia, de extremă-dreaptă) 7.640 de arme AK-47, iar din acestea au fost predate doar 2.333. Analiştii GIAT au explicat că, în perioada noiembrie 2004 - aprilie 2006, grupările paramilitare au predat peste 9.521 de puşti şi 195 de mitraliere. Dintre acestea, 1.877 erau fabricate în Statele Unite şi aduse în Columbia de reţele de traficanţi de arme. Majoritatea armelor erau însă fabricate în fosta URSS (3.547), Bulgaria (2.333), Coreea de Nord (1.764) şi Polonia (47). Mitralierele erau fabricate în România (75), Rusia (60), Germania (37), Columbia (20) şi Venezuela (3).

Berlusconi a cheltuit 34 de milioane de euro pe femei în 2010

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a cheltuit, anul trecut, 34 de milioane de euro pe cumpărături sau cadouri pentru femeile tinere din anturajul său, „papi girls“, scrie presa italiană.

Şeful Executivului italian a cheltuit 120.000 de euro numai pe cravate, fulare sau alte accesorii şi 65.000 de euro pe bijuterii, potrivit unui extras de cont prezentat în cadrul anchetei judiciare care are loc în legătură cu presupusele sale relaţii cu o prostituată minoră, notează „Le Figaro“.Miliardarul, în vîrstă de 74 de ani, a dat 675.000 de euro pentru închirierea unui castel în apropierea staţiunii balneare Portofino. În plus, el a achitat facturi la gaze şi curent pentru vila sa din paradisul fiscal Antigua, de nici mai mult nici mai puţin decît 900.000 de euro. Alţi 650.000 de euro au fost cheltuiţi în magazine de antichităţi şi galerii de artă. Mai multe tinere din anturajul premierului italian au recunoscut că demnitarul le dăruia multe cadouri. Astfel, 14 dintre acestea au primit de la preşedintele Consiliului italian cîte 562.000 de euro. Extrem de generos, Berlusconi a făcut cadou de nuntă unei secretare de a sa suma de 40.000 de euro. Avocatul lui Berlusconi, Niccolo Ghedini, a fost indignat de publicarea acestor cifre, numindu-le „încălcare a vieţii private“. Totodată, el a negat că ar fi primit, anual, suma de 441.000 de euro pentru a-şi apăra clientul bogat.

După cutremurul din Japonia, barilul va ajunge la 150 de dolari, iar benzina la 7 lei

Nu era suficientă situaţia din Nordul Africii, care deja a scumpit benzina şi motorina şi care, aşa cum arată un raport al Erste Bank, ar fi putut aduce barilul la 150 de dolari în cîteva luni. Acum, situaţia pare să fie accelerată de cutremurul din Japonia şi de pagubele de peste 200 de miliarde de dolari, care aruncă în aer Bursa de la Tokyo. De această Bursă depind şi alte investiţii internaţionale care nu se mai pot face, inclusiv injectarea unui capital masiv în domeniul petrolier în Arabia Saudită. Toate acestea vor accelera faptul că barilul va ajunge la pragul psihologic de 150 de dolari. Ceea ce va face ca, în România, benzina şi motorina să urce rapid la 7 lei pe litru. Speranţe erau pînă acum că în Libia situaţia tinde să intre sub control, după ce Gaddafi a cucerit, rînd pe rînd, oraşele rebelilor şi după ce Băsescu s-a certat cu Sarkozy pe această temă, căpătînd simpatia liderului libian. E posibil ca acesta să exporte spre România o cantitate apreciabilă de ţiţei la un preţ mult mai mic.

Dar iată şi analiza Erste Bank: „Petrolul va ajunge la o cotaţie de 150 de dolari pe baril în acest an, arată un raport,  care avertizează că preţurile nu reflectă încă pe deplin tsunami-ul politic din Orientul Mijlociu. Dincolo de situaţia din Libia, se înrăutăţesc şi condiţiile din alte ţări producătoare de petrol. Ceea ce ar putea genera o reacţie în lanţ, o scumpire în lanţ la toate produsele. Evenimentele politice care au loc în unele ţări arabe reprezintă cel mai important factor al instabilităţii. Deocamdată, acesta nu se reflectă încă pe deplin în preţuri. Nu cred că situaţia se va stabiliza prea curînd”, precizează Ronald Stoferle, analist pe probleme de materii prime în cadrul Erste Group.

Ascunzişurile Rechizitoriului „Flota”: Traian Băsescu,

prescris pentru o mită şi înşelăciune privind  dolarii primiţi de la Klaveness şi decontaţi la Ministerul Transporturilor (Rechizitoriul)

În Rechizitoriul „Flota“, întocmit de foştii procurorii PNA Vasile Drăghici şi Ioan Oţel din 9 august 2004 (Dosar 20/P/2002), pe lîngă dispariţia celor 16 nave ale CNM Petromin SA care au prejudiciat Statul Român cu peste 324 milioane dolari, se mai face vorbire de o rezoluţie infracţională imputată lui Traian Băsescu.

Şi anume despre faptul că „în calitate de subsecretar de Stat la MLPTAT, în perioada 7-12 aprilie 1991, în timp ce se afla la Oslo - Norvegia şi negocia asocierea CNM Petromin SA cu firma norvegiană Klaveness, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, fără a avea abilitarea legală în acest sens, de a primi un folos material concretizat în plata cazării, mesei şi convorbirilor telefonice, în cuantum total de 8.638 coroane norvegiene (1.344 USD) de la firma privată Klaveness Group, în scopul de a favoriza partea norvegiană, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 Fapta aceluiaşi învinuit, care, în perioada 7-12 aprilie 1991, s-a deplasat la Oslo, în calitate de subsecretar de Stat la MLPTAT, în vederea participării la o Conferinţă IMO, iar la întoarcerea în ţară a indus în eroare conducerea MLPTAT, prin prezentarea, la justificarea decontului de cheltuieli externe, a unei situaţii nereale, constînd în aceea că şi-ar fi plătit cheltuielile de masă, cazare şi convorbiri telefonice, deşi în realitate această plată fusese efectuată de firma norvegiană Klaveness, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.1 Cod penal”. Deşi au reţinut comiterea infracţiunilor de luare de mită şi înşelăciune, procurorii nu l-au trimis în judecată pe Traian Băsescu pentru aceste fapte, considerînd că: „În raport de data săvîrşirii faptei, 12.04.1991, se constată că răspunderea penală faţă de învinuitul Băsescu Traian pentru săvîrşirea acestei infracţiuni s-a prescris”.

Încadrarea faptelor lui Traian Băsescu

Despre Rechizitoriul „Flota“, amintim că a fost returnat, în 2005 (după ce inculpatul a fost ales şef al Statului), de instanţa supremă, la DNA, pentru refacerea lui, dispoziţie nerespectată de Daniel Morar. Acesta s-a apucat să facă cercetări şi să închidă Dosarul, cu scoatere de sub urmărire penală pe toată linia, cu excepţia lui Băsescu, pentru care s-a reţinut aşa-zisa imunitate prezidenţială. Faptele penale ale acestuia s-au încadrat în felul următor:  „(…) Astfel, la finalizarea urmăririi penale în cauză, toate cele 16 nave fuseseră vîndute, înregistrîndu-se un prejudiciu total în dauna CNM Petromin SA şi a Statului Român în cuantum de 324.514.683,80 USD, echivalentul cursului de schimb valutar la zi 11.027.008. 955.524 lei. (...) Ilustrativă sub acest aspect este situaţia învinuitului Băsescu Traian. Realizarea scopului convenit cu cei din conducerea Torvald Klaveness Group Oslo (scrisorii de intenţie prezident BOD – Petroklav Inc. Bahamas) relevă existenţa aceluiaşi mobil al încălcărilor «cu ştiinţă» a atribuţiilor, initial de subsecretar de Stat şi apoi de ministrul al Transporturilor, prin emiterea nelegală a Ordinelor, începînd din 31.01.1991 (Ord. nr.1349 prin care a amestecat atribuţii statut – regulament CNM Petromin S.A. pentru facilitarea nelegală a asocierii externe) şi continuînd cu cele de radiere din Registrul naval român şi de modificare a regimului pavilionului navelor angajate în managementul Torvald pînă la cel din 3.01.2002 (Ord. nr. 3/2000 de retragere a pavilionului român şi scoaterea din evidenţă a navei vrachier Baia de Criş). În privinţa întrunirii cerinţelor legale ale disp. art. 41 alin. 2 din C.p., este irelevant «în speţă» intervalul de timp dintre luna iunie 1992 şi luna ianuarie 1997, în care nu a exercitat funcţia de ministru al Transporturilor, de vreme ce rezoluţia de săvîrşire a infracţiunilor reţinute în sarcina învinuitului arătat mai sus a fost luată la început, în cadrul Ministerului Transporturilor, atunci cînd îndeplinea funcţia de subsecretar de Stat. Chiar dacă ulterior a devenit ministru în două perioade de timp diferite, învinuitul Băsescu Traian nu a făcut altceva decît să pună în practică hotărîrea infracţională pe care o luase deja. Deci, în perioadele cînd şi-a exercitat atribuţiunile de serviciu în cele două calităţi diferite, invinuitul nu s-a abătut cu nimic de la hotărîrea infracţională iniţială, aspecte care rezultă cu prisosinţă din situaţia de fapt prezentată; astfel, faptele de abuz în serviciu săvîrşite în perioada 1998 – 2000 de către învinuitul Băsescu Traian, precum şi cele de fals intelectual au fost comise în aceeaşi modalitate, cu acelaşi continut, pe baza cunoaşterii situaţiei navelor CNM Petromin de către învinuit, cunoaştere care a început din momentul în care învinuitul a fost numit în funcţia de subsecretar de Stat la Ministerul Transporturilor. Sînt întrunite de asemenea şi elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată - abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 2481 C.p. «Dacă faptele prevăzute de art. 246, 247 si 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi». Cerinţa esenţială a acestei infracţiuni - care a justificat de altfel incriminarea distinctă a formei calificate – , consecinţe deosebit de grave, aşa cum sînt acestea definite explicit prin art. 146 C.p. «Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autoritaăţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art.145, ori altei persoane juridice sau fizice». Este mai mult decît evident că pierderea celor 16 nave maritime de mare tonaj, fiecare în parte valorînd peste 10 şi pănă la 33.000.000 USD, relevînd numai acestea un prejudiciu de peste 157 mil. USD, constituie un rezultat care arată cu prisosinţă consecinţe deosebit de grave, mai ales că totalul prejudiciului localizat în patrimoniul CNM Petromin S.A. este de 324.514.683,80 USD. Tot astfel «perturbarea deosebit de gravă» a activităţii CNM Petromin SA este exprimată, la plafonul superior extrem al acesteia, prin faptul că nu mai are obiectul de activitate exploatare nave maritime mineraliere şi petroliere, evident din cauza dispariţiei navelor din patrimoniu, fiind ilustrată şi de haosul în evidenţele patrimoniale şi financiar-contabile, întreţinut pe întreaga perioadă tocmai pentru a ascunde derularea dezastruoasă a afacerii Petroklav (...).

Încadrarea juridică a faptelor penale,

comise de fiecare:

(…) 33.- Fapta învinuitului BĂSESCU TRAIAN, care în perioada 1991-2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în calitate de subsecretar de Stat la Departamentul transporturi navale din MLPTAT şi, apoi, de ministru al Transporturilor, cu ştiinţă, a acţionat în mod defectuos în realizarea sarcinilor de serviciu, iniţiind şi controlînd apoi asocierea dintre CNM Petromin SA şi firma norvegiană Klaveness (aspecte explicate în situaţia de fapt), prin care a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave în dauna CNM Petromin SA şi implicit a Statului Român, precum şi o perturbare gravă, concretizată în pierderea flotei de nave mineralier de către CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.248 combinat cu art.2481 cu aplic art.13 în referire la art.248 alin.2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2.

- Fapta aceluiaşi învinuit, care în perioada 1991-2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a emis mai multe acte de decizie în calitate de subsecretar de Stat şi de ministru al Transporturilor, atît prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cît şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări referitoare la navele CNM Petromin SA, constituie infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prev. de art.289 cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

- Fapta aceluiaşi învinuit, care în calitate de ministru al Transporturilor şi director/preşedinte al BOD – Petroklav Inc. Bahamas, avînd obligaţia să dispună în mod legal cu privire la sumele care intrau în conturile acestei companii, a acceptat ca suma de 500.000 USD să intre în contul companiei mixte, deşi firma îşi încetase activitatea din 20.07.1992, şi ulterior, fără a exista vreo motivaţie financiară, comercială sau economică, iar în mod nejustificat, a fost de acord cu transferul sumei într-un cont distinct, la CityBank Londra, cu titlu de asigurare P&I pentru nava Băceşti, în condiţiile în care această obligaţie nu exista în sarcina companiei mixte, ci a navlositorului Borom Shipping Londra (în realitate, la Dosarul cauzei învinuitul a depus un document, prin care această sumă a făcut obiectul unui transfer intern în banca engleză), şi astfel, această sumă a fost însuşită în mod nelegal, prin voinţa şi cu concursul înv. Băsescu Traian, de către acesta pentru şi în interesul navlositorului Borom Shipping Londra, în contextul în care administrarea banilor cădea în sarcina învinuitului, concurînd prin activitatea sa la o plată nejustificată şi constituie un act de însuşire pentru altul, în speţă pentru navlositorul arătat mai sus, care în mod legal datora pentru nava Băceşti plata primelor de asigurare P&I şi constituie infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. de art.2151 alin.2 C.p. modificat cu aplic. art.13 în referire la art.223 alin.3 C.p.

Avînd în vedere faptul că învinuitul a comis mai multe infracţiuni fără să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, urmează ca faţă de acesta să se facă aplicarea art.33 lit.a C.p.

- Fapta aceluiaşi învinuit, care în calitate de subsecretar de Stat la Departamentul transporturi navale MLPTAT, în perioada 7-12 aprilie 1991, în timp ce se afla la Oslo – Norvegia şi negocia asocierea CNM Petromin SA cu firma norvegiană Klaveness, prin încălcarea atribuţiunilor de serviciu, fără a avea abilitarea legală în acest sens, de a primi un folos material concretizat în plata cazării, mesei şi convorbirilor telefonice, în cuantum total de 8.638 coroane norvegiene (1.344 USD) de la firma privată Klaveness Group, în scopul de a favoriza partea norvegiană, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 C.p. nemodificat.

Avînd în vedere faptul că această faptă a fost descoperită în cursul efectuării urmăririi penale, iar la data comiterii ei, 12.04.1991, textul incriminator în vigoare din Codul penal de la art.254 prevedea o pedeapsă de pînă la 10 ani închisoare, iar potrivit art.121, 122 lit.c combinat cu art.124 C.p.p. termenul de prescripţie special a răspunderii penale este de 12 ani, de la data săvîrşirii faptei, şi acesta s-a împlinit la data de 12.04.2003, nu s-a mai dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Băsescu Traian. În acest context, constatănd că potrivit disp. art.10 lit.g C.p.p. există impedimentul de începere a urmăririi şi punere în mişcare a acţiunii penale, în temeiul disp. art.11 pct.1 lit.b şi art.228 alin.4 C.p.p. urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvîrşirii acestei infracţiuni faţă de învinuitul arătat mai sus. Fapta aceluiaşi învinuit, care în perioada 7-12 aprilie 1991 s-a deplasat la Oslo, în calitate de subsecretar de Stat la MLPTAT, în vederea participării la o Conferinţă IMO, iar la întoarcerea în ţară a indus în eroare conducerea MLPTAT, prin prezentarea, la justificarea decontului de cheltuieli externe, a unei situaţii nereale, constînd în aceea că şi-ar fi plătit cheltuielile de masă, cazare şi convorbiri telefonice, deşi în realitate această plată fusese efectuată de firma norvegiană Klaveness, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.1 Cod penal nemodificat. În raport de data săvîrşirii faptei, 12.04.1991, se constată că răspunderea penală faţă de învinuitul Băsescu Traian pentru săvîrşirea acestei infracţiuni s-a prescris, potrivit disp. art.121, 122 lit.d, 124 C.p.p, întrucît termenul special de prescripţie s-a împlinit la data de 12.04.1996. În consecinţă, potrivit disp. art.10 lit.g C.p.p. există impedimentul de începere a urmăririi şi punere în mişcare a acţiunii penale. În temeiul disp. art.11 pct.1 lit.b şi art.228 alin.4 C.p.p. urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvîrşirii acestei infracţiuni faţă de învinuitul arătat mai sus”.

Episodul dispariţiei celor 500.000 de dolari

În Rechizitoriul „Flota“ s-a mai arătat ceva, legat de celebrul episod al dispariţiei sumei de 500.000 dolari din contul unei firme din Bahamas, al cărei preşedinte/director general a fost Traian Băsescu, următoarele: „La data de 10.01.1992 (vezi vol.63 fil.470-473), Klaveness Chartering a comunicat CNM Petromin Constanţa în atentia înv. Posedaru Romanuel şi Ionescu Dan, că a făcut o tragere de 4 mil. USD, din care a remis catre United Dutch 3.159.408,30 USD, lui Sinclaire Roche 250.000 USD şi către P&I 500.000 USD. Se poate observa că suma de 3.159.408,30 USD nu a fost virată catre Oceanic Finance Corporation Ltd., cum Torvald Klaveness instrucţionase banca, ci către United Dutch UK, întrucît acesta era menţionat în nota de tragere semnată de înv. Ţoanchină Virgil în numele Petromin Overseas Inc (vezi vol.63 fil.394-399). La data de 25.09.1992 (vezi vol.63 fil.405-407) Petromin, prin înv. Ionescu Dan, a dat dispoziţie Klaveness Chartering să plăteasca suma de 500.000 USD pentru UK P&I din creditul de 4 mil. USD luat de Petromin Overseas Inc Liberia. Practic, rezultă că ordinul de plată trebuia executat din contul blocat al lui Petromin Overseas Inc. nr. 52180102 de la Christiania Bank Londra. Nu se poate explica de ce suma de 500.000 USD s-a virat în contul nou deschis al societăţii Petroklav Inc. Bahamas, care nu mai era armator al navei şi nici nu putea să efectueze o astfel de plată, întrucît nu avea documente justificative pentru aceasta. Mai mult, înv. Ţoanchină Virgil, director în Petroklav Inc. Bahamas împreună cu înv. Băsescu Traian, îi face cunoscut acestuia din urmă ca, la 20.07.1992 (vezi vol.63 fil.408-409), în societate nu se mai desfăşoară nici o activitate. De asemenea, în statutul societăţii din Bahamas se prevedea: Contractul de societate pct.83 (vol.7 fil.113-169) «Toate cec-urile, biletele la ordin, cambiile, tratele şi alte instrumente negociabile şi toate chitanţele privind bani plătiţi către companie vor fi semnate, trase, acceptate, andosate, sau altfel executate, după caz, în maniera stabilită la un moment dat prin hotărîrea directorilor». Nu există nici o hotărîre a BOD Petroklav Inc Bahamas cu privire la această operaţiune, adică de plată a sumei de 500.000 USD.

La data de 25.09.1992, Petromin prin înv. Ionescu Dan (care nu avea atribuţii de serviciu în acest sens) a dat dispoziţie Klaveness Chartering să plătească suma de 500.000 USD pentru UK P&I din creditul de 4 mil. USD, luat de Petromin Overseas Inc Liberia, deşi nota de tragere a creditului de la bancă menţionează data de 29.09.1992.

Deşi înv. Băsescu Traian a prezentat extrasul de cont, acesta nu a depus şi documentele de transfer bancar al sumei de 500.000 USD de la POI (care a beneficiat de creditul de 4 mil. USD) la Petroklav Inc. Bahamas şi apoi în contul UK P&I Londra. Totodată, nu a prezentat şi hotărîrea Bord of Directors a Petroklav Inc. Bahamas cu privire la aprobarea sumei de 500.000 USD, unde statutul societăţii îl obliga să ia această decizie. Erau necesare aceste documente, deoarece la 20.07.1999, cînd Petroklav Inc. Bahamas şi-a încheiat activitatea, au rămas în contul acesteia 300.000 USD, care şi aceştia, la 21.09.1992, au fost transferaţi la UK P&I Londra. De asemenea, într-un fax datat 1.10.1992 (vezi vol.63 fil.174), transmis de Peter Smart Associates, multumeşte de primirea sumei de 300.000 USD, adăugînd la aceasta suma de 151.553 USD, proveniţi din returnări privind scoaterea din exploatare a unor nave, dînd un total de 451.553 USD. Menţionăm că pentru nava Băceşti asigurarea P&I e plătită de navlositorul ei, societatea Borom Shipping Londra, conform contractului de bare-boat încheiat la 10.05.1990 (vol.63 fil.34 pct.11 lit.a).  În extrasul de cont din 30.09.1992 (vezi vol.150 fil.496) al Petroklav Inc. Bahamas, prezentat autorităţilor de înv. Băsescu Traian, se face referire la P&I Băceşti plată 500.000 USD. Arătăm faptul că în contractul de bare-boat încheiat la 10.05.1990, de înv. Marinescu Călin, care în realitate era primarul Municipiului Constanţa, semnînd ca director al CNM Petromin în art.11 punctul a) se precizează: «Pe perioada derulării prezentului contract nava Băceşti va fi asigurată pe cheltuiala navlositorului contra riscurilor marine, război şi P&I într-o formă agreată în scris de armator, care nu va refuza acest lucru fără motiv». La data cînd s-a dat dispoziţie de plată, adică 25.09.1992, acest contract era în funcţie, acesta fiind desfiinţat prin adendumul nr.5 la înţelegerea dintre Petromin şi United Dutch Borom NV Willemstadt (vezi vol.63 fil.299). La înfiinţarea societăţii, Petroklav Inc. din Bahamas avea contul deschis la CityBank nr. 00003036251 (vol.150 fil.497-499), care a fost folosit pe întreaga perioadă pînă la 20.07.1992, cînd acesta şi-a încheiat activitatea comercială. Pentru această tranzacţie, însă, apare deschis, la data de 29.09.1992, un nou cont, la aceeaşi bancă, cu alt număr decît cel uzitat al firmei nr.00003057631 (vezi vol.63 fil.469), care este alimentat cu suma de 500.000 USD din creditul de 4 mil. USD şi pentru care nu s-a găsit nici o hotărîre BOD Petroklav Inc. Bahamas. În calitate de preşedinte al BOD Petroklav Inc. Bahamas, înv. Băsescu Traian, deşi avea obligaţia să dispună în mod legal cu privire la sumele care intrau în conturile acestei companii, a acceptat ca această sumă să intre în contul companiei mixte, deşi firma îşi încetase activitatea din 20.07.1992. (vezi vol. 150, f. 496). Nu există nici o motivaţie financiară, comercială sau economică pentru a se redeschide contul companiei în vederea intrării sumei de 500.000 USD de la POI Liberia, cu care nu avea nici o relaţie comercială. Astfel, în mod nejustificat, suma s-a transferat într-un cont distinct, la CityBank Londra, cu titlu de asigurare P&I pentru nava Băceşti, în condiţiile în care această obligaţie nu exista în sarcina companiei mixte, ci a navlositorului Borom Shipping Londra. În realitate, la Dosarul cauzei învinuitul a depus un document, prin care această sumă a făcut obiectul unui transfer intern în banca engleză. Se observă astfel că această sumă a fost însuşită în mod nelegal, prin voinţa şi cu concursul înv. Băsescu Traian, de către acesta pentru şi în interesul navlositorului Borom Shipping Londra, în contextul în care administrarea banilor cădea în sarcina învinuitului. Faptul că învinuitul a concurat prin activitatea sa la o plată nejustificată constituie un act de însuşire pentru altul, în speţă pentru navlositorul arătat mai sus, care în mod legal datora pentru nava Băceşti plata primelor de asigurare P&I. (vol. 63, f. 29-51).

În consecinţă, 3.150.608,26 + 500.000 USD reprezintă prejudiciul CNM Petromin ca sumă cheltuită nejustificat şi fără a avea la bază documente justificative. De asemenea, se constituie prejudiciu şi suma de 866.992 USD, plătită pentru aşa-zisele defecte latente ale navei Băceşti, în timpul reparaţiei în şantierul naval din Malta, lipsind şi aici documente justificative. De cauzarea acestui prejudiciu sînt responsabili directorul Petroklav Inc. Bahamas înv. Băsescu Traian, înv. Ţoanchină Virgil, Serescu Mihail, Lupu Marin, Muşat Mariana, Iosif Luminiţa, Petre Toma, Marinescu Călin, Traian Petrescu, Leonard Maria, Zeicu Valentin, Dan Corduneanu, Gheorghe Bodnăraş şi Ionescu Dan, Ionescu Aurel, Şuteu Constantin, Constantinescu Mihail, Beziris Anton”.

RĂZVAN SAVALIUC

(„Lumea Justiţiei“)

Pentru împrospătarea memoriei > CUTIA NEAGRĂ (II)

Motto: „Pe mine, partidul mai mult mă încurcă“ …

NICOLAE IORGA

Din păcate, şi partidul pe care îl conduc a intrat în „durerile facerii“. Facerii de pocinoage, vreau să zic. Aproape că nu e zi de la Dumnezeu să nu primesc, la mapa de corespondenţă, reclamaţii ale unora împotriva altora, informaţii despre certurile din filiale, ştiri despre trădări, dezertări (dar neapărat cu bastonul de primar sau consilier în raniţă!). Parcă a dat strechea în unii. Filialele îi resping pe parlamentari, parlamentarii critică filialele, se macină nervii în şedinţe, se aruncă acuzaţii tari, apoi se duce fiecare acasă şi se pune cu coatele pe scris, către „tătucul“ lor, Vadim, ca să-i încondeieze pe cei din tabăra adversă. Nu porci, brînză, vin primesc eu acasă, ci zeci de kilograme de reclamaţii din teritoriu, hîrtii care mă sufocă şi îmi consumă viaţa. Nu mai vorbesc de telefoanele cu care sînt bombardat. Am tăcut o bună bucată de timp. Pînă cînd m-am hotărît să le dau o lecţie: am publicat, în revista „Politica“, un Memoriu semnat de mai mulţi membri ai unei filiale din Banat împotriva senatorului nostru din zonă. Acesta a luat foc! A trimis un Drept la Replică, pe care, de asemenea, l-am publicat. Acum, se tîrăsc reciproc prin tribunale. La ultima şedinţă extraordinară a Comitetului Director al PRM, un fost ambasador (care îmi tot băga pe gît articole în care justifica măcelărirea cecenilor de către ruşi) m-a criticat, în plen, că n-am făcut bine că am publicat Memoriul celor de la filială, că avem rezultate slabe din pricina discursului politic de la centru (?!), că ar fi bine să renunţăm la politica proletcultistă (?!) etc. Nu polemizez cu el, dar e dreptul meu să-l ignor, ştiind prea bine şi de ce e atît de supărat: am refuzat, în 1997, să intervin pe lîngă Emil Constantinescu pentru a-l numi ambasador la Moscova, eu motivînd că un partid de Opoziţie nu poate avea ambasadori în funcţiune, aşa ceva ar fi o anomalie. Nu vreau să spun, deocamdată, mai mult despre cei „paraşutaţi“ cu treabă în preajma mea. Ştiu ce gîndesc, ştiu ce vorbesc, ştiu cui dau raportul. Mai ştiu, prea bine, că rufele murdare se spală în familie. Mai ştiu că un partid nu e o frescă de muzeu încremenită în piatră, ci un organism viu, care se frămîntă, se agită, dislocă destine şi structuri. Dar mai ştiu ceva: în vara lui 1991 am înfiinţat acest partid, alături de bunii şi minunaţii mei tovarăşi de Ideal Naţional Eugen Barbu şi Mircea Muşat, pentru a salva Ţara de la tragedia ce se arăta la orizont, în special în Transilvania. Şi, în bună măsură, am reuşit, ca dovadă că şovinii unguri nu s-au ales decît cu provocări locale, dar n-au izbutit aplicarea planului de federalizare a României, pentru care se puseseră la bătaie miliarde de dolari. Dacă acum este o relativă pace în Ardeal, aceasta se datorează, în primul rînd, luptei eroice a Partidului România Mare. Nu vreau să enumăr meritele formaţiunii noastre, în mai multe domenii vitale, ele sînt bine cunoscute. Destinul a făcut, însă, ca fraţii mei de cruce, Eugen Barbu şi Mircea Muşat, să treacă la Domnul în vremea asta, iar eu am rămas singur. Aşa cum tot singur sînt, în Bucureşti, în această zi caniculară de 28 iulie, cînd scriu aceste rînduri; în afară de omul admirabil care e Iuliu Furo şi care înghite şi el gazele de eşapament ale Capitalei toride, deşi e bolnav de inimă, toţi colaboratorii mei au plecat, ba la ţară, ba la munte, ba la mare, ba în străinătate. E dreptul lor, fireşte, nu le reproşez nimic. Dar nici ei să nu sufle vreo vorbă cînd eu afirm că sînt singur, singur cum m-a făcut mama, într-o încleştare în care tîlharii sînt proşti, dar mulţi. În ultimele zile, am aflat că doi membri ai Filialei PRM Braşov s-au bătut ca chiorii, că cei de la Filiala Constanţa se excomunică reciproc, că spiritele fierb şi la Filiala Mangalia, că d-na deputat de Suceava, Leonida Lari, e bălăcărită, ca la uşa cortului, de nişte zurbagii locali, că un membru al UNORD din jud. Vîlcea (care a intrat în PRM pe baza fuziunii prin absorbţie) acţionează şi în… Mişcarea Legionară, ceea ce m-a determinat să cer excluderea lui din partid, că tînăra ziaristă Oana Vasilescu e „pedepsită“ sistematic de un paşă de la Filiala Dolj, care se vrea, musai, deputat, etc., etc. Adaug, la toate astea, şi arestarea de către Poliţie, după o urmărire ca-n filme, a unui membru PRM din jud. Dîmboviţa, care primise mită şi îngropase banii, dar unii de la Filială m-au dezinformat, cu inconştienţă, pînă i-am dat afară. Parcă sînt nebuni. Şi am indiciul că toată vînzoleala asta a început să dea în clocot în preajma alegerilor locale – imediat cum li s-a fluturat pe la nas nu un ciolan, ci un mic iadeş de pasăre, cîţiva dintre membrii partidului pe care l-am creat parcă au căpiat, au dat din coate, au urlat, s-au căţărat pentru a ajunge primari, viceprimari, consilieri etc. Bomboana pe colivă a pus-o un neica-nimeni din judeţul Arad, care îmi trimite azi o scrisoare de o obrăznicie fără margini, din care voi reproduce cîteva pasaje, ca să priceapă lumea că, pe lîngă procesele înscenate de actuala Putere, sînt dator să primesc în faţă şi scuipatul unor lepădături: „Tocmai de aceea, că sînt membru fondator la (sic!) Partidului, vă scriu acum, considerînd că, moral faţă de PRM, am aceleaşi drepturi şi obligaţii (eu şi el, cum ar veni, sîntem egali şi traşi la indigo – nota mea C.V.T.) ca şi Dumneavoastră, care deţineţi funcţia de Preşedinte. (…) Am constatat că în ultimul timp Partidul a început să nu mai fie ce fusese la înfiinţare. A început, aş putea spune, să fie un partid prin şi pentru dumneavoastră. (…) Spuneam de Partid, că a început prin a fi condus, în ultimul timp, chiar de către Dumneavoastră, hai să-i spunem într-un stil dur (am fost mai puţin aspru, că ar fi trebuit să spun despotic sau discreţionar). Tot în acest stil (parte din cauza unor orgolii) deşi aţi beneficiat de aportul unui om excepţional – l-am numit pe dl. Secretar General Gheorghe Funar – nu aţi ţinut cont de rugăminţile noastre repetate, de a realiza o fuziune cu PUNR, care putea deveni deosebit de benefică pentru partid. (…) În cazul în care nu voi primi nici un semn de la Dumneavoastră, voi presupune că nu aţi primit scrisoarea mea şi voi căuta alte soluţii de a v-o face cunoscută“. Aţi priceput ameninţarea? Adică îşi publică turnătoria în altă parte. Îl scutesc de efort, i-o public chiar eu. De unde a plecat totul? În luna iunie, un imbecil de la Filiala PRM Arad, al cărui tată e şeful GELSOR din localitate şi fost colonel SRI, a aflat de prăbuşirea FNI şi şi-a retras, în mare secret, suma de 25.000.000 de lei. A fost anchetat de Poliţie. Totul a apărut în presa locală, pe pagina I. Ne-am sfătuit în Comitetul Director şi l-am exclus din partid, fără nici o ezitare. Un asemenea ticălos, care calcă pe inima a sute de mii de păgubiţi, numai pentru că ta-su a fost securist şi l-a informat la timp, n-are ce căuta într-un partid justiţiar. E ca musca din paharul cu vin, arunci tot conţinutul. Atunci şi-au dat drumul la gură şi alţii şi ne-au spus că specimenul se trecuse, singur, pe locul I al listei de consilieri judeţeni, că era bănuit şi de homosexualitate, că îşi crease o trupă de şoc a lui, care de cîte ori intra el se ridica în picioare, de cîte ori se ducea el la WC se ducea şi gaşca (probabil de-aia…). Mizerii. Insanităţi. Cloacă. N-am trăit niciodată într-un asemenea climat, sînt un om curat din toate punctele de vedere (uneori, fac şi 7 duşuri pe zi, poate că sînt un maniac al curăţeniei). Atunci, în semn de „solidaritate“ faţă de starostele lor, cîţiva din şleahta lui şi-au dat demisia din partid. Ducă-se pe pustii! Dacă asta le era calitatea, e bine că s-a întîmplat aşa. Pagubă-n ciuperci.  Astăzi, unul dintre dezertori are neruşinarea să-mi scrie şi să mă acuze că partidul („în ultimul timp“) a devenit un partid prin şi pentru mine. „Prin mine“ – poate, fiindcă ştie oricine că, dacă n-aş fi eu, s-ar prăbuşi la 2%, asta-i realitatea, dacă tot a venit un moment al adevărului. Dar de ce „pentru mine“? Ce mi-a dat mie partidul? Bani? Funcţii? Glorie? Aşadar, pînă acum totul era în ordine; cum l-am dat afară pe un escroc, care a tîrît partidul într-un scandal, fiind anchetat de Poliţie – gata, n-am mai fost bun, am devenit dur şi proprietar al partidului! În privinţa fuziunii cu PUNR, zăltatul ăsta bate şi mai rău cîmpii. Într-adevăr, mi-a telefonat de mai multe ori Ioan Gavra, dar n-am vorbit cu el, din mai multe motive. În primul rînd, un partid de 15% nu fuzionează cu un partid de 1%, n-are nici motiv, nici logică. În al doilea rînd, Ioan Gavra – deşi e un om inteligent şi patriot – reprezintă un factor dizolvant pentru orice echipă politică, într-o lună partidul nostru s-ar fi spart în două. În al treilea rînd – deşi corespondentul meu cel neobrăzat vrea să bage zîzanie între mine, dictatorul, şi Funar, omul excepţional – tocmai datorită faptului că îl preţuiesc mult pe primarul Clujului n-am putut să-i fac una ca asta, adică să îi aduc pe capul lui pe oamenii care l-au torturat, l-au insultat, l-au trambalat prin procese. În al patrulea rînd, PRM nu e dator să bage în Parlament un partid minuscul, numai pentru că există unii nărăviţi la fotoliile de deputaţi şi senatori; mai pe şleau spus, eu sînt un om dintr-o bucată şi loial faţă de cei care au dus greul în PRM, aşa că nu puteam să le fac un asemenea pocinog, să-i elimin pe ei de pe liste şi să fac loc echipei lui Gavra, care, vorba aia, şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul. În fine, în al cincilea rînd, PUNR-ul s-a consolat rapid, fuzionînd cu un alt partid de acelaşi calibru liliputan, condus de Virgil Măgureanu, care-i problema?(Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR,

(Text reprodus din revista

„România Mare“, nr. din 4 august 2000)

La colt > Cum devine un român – antiromân

Eram la „Barnes & Noble”, marea bibliotecă unde îmi petrec multe ore din săptămînă. Şi citeam din masivul „The Cambridge Dictionary of Philosophy”. Evident, în el nu se găsea nici un filozof român, de la Conta la Blaga şi Noica. În loc de Noica, se vorbea despre noetică. Dar poate că or fi Liiceanu sau Patapievici, care se dau filozofi şi care şi-au tradus cărţile în toate limbile pămîntului, pe banii contribuabilului român?! Mărturisesc că m-am uitat. M-aş fi bucurat să fie măcar un român. Indiferent din ce extremă. Dar nu sînt nici cei doi înfigăreţi. Păi, cum să fie? Ce operă au ei? Ei nu au operă, au anti-operă. Au anti-anti!

Şi m-am uitat la toate conceptele cu prefixul anti: antilogism, antinomianism (de la doctrina lui Luther), antinomy (vezi Kant), Antiochus din Ascalon (filozof grec, ultimul reprezentant proeminent al Noii Academii aristotelice), Antipater (stoic), Antiphon (sofist), anti-răzor (cu referire la faimosul principiu Briciul lui Ockham), anti-realism (îl are părinte pe Berkeley, dar e pomenit şi Bas von Fraassen, cu al său „constructive empiricism”), Antisthenes (faimosul cinic grec) şi antithesis (vezi Hegel). Atît.

M-am mirat că nu e dat şi conceptul de antisemit sau de antisemitism.

Dar autorii care au întocmit acest dicţionar, în frunte cu Robert Audi, coordonatorul general, au considerat că antisemit nu e un concept filosofic, ci politic sau religios. Dovadă că nu există nici semit. Ar fi fost plasat între semiotic (cu trimitere la teoria semnelor) şi Seneca (trecut la stoici). Dar antisemit e un termen rasist, nu? Ca şi antirom. Sarkozy versus gypsy. Deci Sarkozy e rasist?! Nu cred. El e anti-Băsescu. O fi şi Băsescu gypsy?! Dar „antiromân“ de ce nu e rasist? Fiindcă a devenit un nume de naţiune.

Să vă spun la ce m-am gîndit. Şi vă rog să mă contraziceţi. Calea de la românism la antiromânism a trecut prin focul revoluţiei. A trebuit să moară sute de tineri ca să aflăm ce înseamnă să confişti o revoluţie, un drapel, un jurămînt, ce însemnă să nu mai ai o patrie sau să-ţi vinzi ţara. Revoluţia română din decembrie ’89 a scos la iveală tot felul de fapte antiromâneşti. Cum ar fi sfîrtecarea drapelului sau huiduirea Imnului Naţional (vezi şi recentele huduieli anti-Băsescu de la Iaşi, care au murdărit şi Imnul!). Dacă se spune că lung e drumul pîinii către casă, tare scurt mai e drumul de la a fi român la a fi antiromân. Ce drum a parcurs Iliescu ca să devină Ilici? Sau Băsescu, să ajungă mai hidos ca Ceauşescu? Sau un Patapievici, să devină Pataharbici? Sau un Pleşu, să devină titirez sau jolly-joker, să-l vezi cum ţopăie din dizident în slugoi al unei Puteri otrăvite? Cum e posibil ca simpli miniştri, oameni ca toţi oamenii ai spune, precum Blaga, Udrea, Berceanu et co, să aibă milioane de euro în bănci străine, aşa cum scrie presa peste tot şi ei nu se supără, nu iau o atitudine, nu-i contrazic pe cei care îi defăimează în asemenea hal, fiindcă îi demască a fi patrihoţi?!

A fura din bunul ţării nu înseamnă a fi antiromân? Cîţi antiromâni are acum ţara noastră nu cred că a avut în toată Istoria ei. Fiindcă dacă un Vlad Ţepeş, de pildă, descoperea un antiromân, adică un hoţ, îl trăgea imediat în ţeapă şi îi confiscă toată averea.

Unde vedem aşa ceva acum? Nu ştiu ce cataramă a furat fabricile de mobilă. Nu ştiu ce patrician a furat rafinăriile de petrol. Nu ştiu ce ministru a vîndut flota ţării. Hoţii de la nu ştiu ce vamă, Vama Siret parcă, se fălesc că unii luau mită mai grasă decît alţii! Iată ce a ajuns mîndria ţării! Nimănui nu-i mai pasă de Lege! E arestat şeful vămii cutare şi el se laudă cu cît a furat. De ce? Fiindcă nu îi este frică de Lege. Ştie că mîine va fi liber. Fiindcă nu există Lege. Ci doar tocmeală. Cînd a venit Băsescu la Putere, l-am ales fiindcă a promis că face curat în haznaua care se crease. A făcut?! Nu, fiindcă trebuia să înceapă cu el, nu-i aşa?, care are atîtea păcate că numai dacă le-aş înşira aici, aş comite un cumplit păcat! Toţi îi ştiu metehnele, numai el crede că românii nu i le ştiu şi se preface că nu e păcătos. Probabil că e aşteptat la cotitură, să vedem cum îşi frînge gîtul! Ce spectacol! Nu uitaţi că sîntem „ţara care îşi omoară preşedinţii”! Categoric, o astfel de ţară nu o poţi iubi. Devii repede antiromân, dacă român înseamnă a nu-ţi mai iubi ţara. Şi cel mai fanatic român, un fundamentalist, un mioritic pur, orice român cinstit deci, devine antiromân în condiţiile în care vede cum spectrul antiromânesc i se înfăţişează la fiecare pas, se întinde ca rîia, cu fiecare firmă scrisă în engleză sau cu litere chinezeşti.

Evident, ţara e condusă de antiromâni şi a ajuns să fie populată de antiromâni, adică de hoţi, cărora le convin prăbuşirea şi neregulile. Cînd vii de departe şi te miri cum de pot românii înghiţi o asemenea realitate, toţi se miră, se uită la tine ca la un fraier. Cînd toţi fură, cui să-i mai pese de oamenii cinstiţi? Ei s-au tot subţiat, din români au devenit treptat-treptat antiromâni, dacă mai sînt cam 10 la sută fraieri în România, adică oameni buni de prostit, care mai cred în adevăr, în dreptate, în munca cinstită, care mai speră în vreo schimbare. Cînd toată lumea e în hazna, nimeni nu mai simte mirosul. Ba cînd unul miroase altfel, îl trag şi pe el înăuntru, să miroasă la fel cu gloata. Dă, Doamne, să nu mai fie nici un român cinstit şi atunci să vezi spectacol între antiromâni, cînd vor începe să se mănînce hoţii între ei, cînd se vor fura şi împuşca între ei!

Ex nihilo nihil fit. Oare de ce „Cambridge Dictionary“ a pus această expresie la litera N, adică a început citatul lui Parmenide cu nihil?

GRID MODORCEA 

Corespondenţă din New York

FENOMENE STRANII > Care este adevărul despre monumentele megalitice de la Stonehenge

Toată lumea cunoaşte celebrul cerc de la Stonehenge, din sudul Angliei. Şi ce legătură are asta cu extratereştrii?

La porunca Regelui Carol I (1600-1649), arhitectul şi topograful Curţii regale, Inigo Jones (1573-1652), a efectuat un studiu amănunţit asupra sitului Stonehenge, consultînd îndeaproape consemnările străvechi. El a descoperit că acest cerc de piatră a fost ridicat în cinstea zeului Coelus. În raportul său destinat regelui, Jones scria: „Consider că nu este lipsit de pertinenţă pentru scopul nostru actual să menţionez ceea ce relatează anticii referitor la Coelus... Cel care a domnit primul peste Atlantida a fost Coelus... El i-a chemat pe oamenii care trăiau împrăştiaţi pe cîmpii să se adune şi să locuiască în tovărăşie împreună, îndemnîndu-i să construiască oraşe şi schimbîndu-le cursul vieţii de la sălbăticie şi lipsă de civilizaţie la viaţa civilizată. ... I-a mai învăţat şi să semene grîu şi seminţe... A fost un observator sîrguincios al stelelor şi a prezis pentru oameni diverse lucruri din viitor... Potrivit cursului Soarelui (el a împărţit anul) în luni... Prin acestea, mulţi neştiutori în mişcarea perpetuă a stelelor şi uimiţi de predicţiile lui din viitor au crezut într-adevăr că era de spiţă divină... L-au crezut nemuritor şi l-au venerat ca pe un zeu. Şi, după cum li s-a arătat, i-au spus Coelus datorită îndemînării sale cu corpurile cereşti... Toate aceste pietre ridicate în Antichitate sînt asemenea unor flăcări simbolice cu care erau venerate cerurile... În această Antichitate multe pietre au fost aşezate imitînd o constelaţie de stele care ne apar pe cer în forma unui cerc numit coroana cerească... Nu este improbabil ca Stonehenge să fie întocmit astfel pentru că a fost dedicat acestui zeu Coelus...“. A luat cineva în serios, vreodată, această informaţie? Cu numai 100 de ani în urmă, membrii mediului academic comparau acest aducător de cultură care a coborît din ceruri cu un gen de „element natural antropomorfizat”. Citesc că percepţia Soarelui şi a Lunii a jucat un rol decisiv în minţile confuze ale străbunilor noştri. Fără îndoială (!), fiinţele care i-au învăţat pe oameni cum să-şi facă recolte şi unelte au avut o „natură lunară”, prin faptul că foarte repede „s-au prefăcut, au dispărut ori s-au fragmentat”, la fel ca fazele Lunii. Cu acest mod de a privi lucrurile, nu este de nici o mirare că bărbile şi firele de păr devin „raze de soare” şi că învăţătorii cereşti devin stele, care trebuie să recunoaştem că, de asemenea, apar şi apoi dispar. Aceste citate au o vechime de sute de ani, dar lucrurile nu s-au schimbat prea mult între timp. În continuare ne cramponăm de tiparele învechite ale psihologilor şi în acest context ne considerăm preaînvăţaţi. Recunosc că am un oarecare grad de respect faţă de interpretările secolelor anterioare. Însă în zilele noastre chiar mai este necesar să continuăm să le mai transmitem studenţilor şi credincioşilor diferitelor religii aceste prostii ca fiind „ştiinţifice”? Şi, potrivit acestor ipoteze fundamentate psihologic, din care „guri divine” se presupune că ne-ar fi parvenit informaţiile precise referitoare la calendare, la anii bisecţi şi la numele extratereştrilor? Toate acestea fiind scrise cu mii de ani în urmă. Puma Punku, despre care am vorbit în capitolul I, este adevărul! Este verificabil! Fie şi numai din acest motiv, ar trebui să încetăm să mai lăsăm establishmentul să ne ducă de nas. Poate că atunci ne vom afla într-o situaţie mai bună pentru a face faţă întoarcerii zeilor.

ERICH VON DÄNIKEN

Premoniţii tulburătoare (XVII)

• Acest caz a făcut mare vîlvă la Poliţia din Los Angeles pentru că un comisar, care a visat modul în care să dezlege o crimă, a salvat un nevinovat de la 8 ani de închisoare. Andreas Panarazi este numele căpitanului de vas al cărui proces a făcut multă vîlvă la Los Angeles. Cazul lui Panarazi a fost cu atît mai straniu, cu cît căpitanul datorează faptul că se află în libertate unei revelaţii bizare avute de unul dintre angajaţii Poliţiei din Los Angeles, care a reuşit să-i demonstreze într-un mod tare ciudat nevinovăţia. La prima vedere, cazul căpitanului de feribot părea destul de simplu şi îl acuza incontestabil pe acesta de o crimă făptuită la bordul navei sale, în seara zilei de 15 septembrie 1994. Atunci a fost descoperit în carlinga feribotului cadavrul unui bărbat înjunghiat, iar 3 martori, membri ai echipajului navei Mary’s, au declarat sub jurămînt că însuşi căpitanul era vinovat de cele întîmplate. O altă dovadă care-1 incrimina pe Panarazi erau şi amprentele de pe cuţitul plin de sînge... Aşa se face că, fără a sta pe gînduri şi neţinînd cont de intervenţiile disperate ale inculpatului, Justiţia s-a grăbit să-1 condamne pe acesta la 8 ani de detenţie. Din fericire, soarta a fost blîndă cu armatorul grec, iar norocul acestuia s-a numit John Lee Wehcs, unul din angajaţii Poliţiei din Los Angeles, care a visat într-o noapte modul în care să dezlege corect crima din seara zilei de 15 septembrie. „Ştiam că de rezolvarea acestui caz depinde promovarea mea - povesteşte John Lee Wehcs - şi pentru că nu vedeam deloc intriga crimei, eram de-a dreptul disperat. Îngrijorarea era cu atît mai mare, cu cît aveam senzaţia că omul acuzat de oribilele fapte era nevinovat. Neştiind cum anume să ies din impas, m-am adresat, în disperare, fratelui meu mort, care fusese de profesie entomolog. Acesta mi-a apărut într-o noapte în vis şi mi-a destăinuit argumentele care rezolvau cu succes complicaţia acestei crime”. Cînd a destăinuit probele pe care îşi baza întreaga convingere, tînărul Wehcs a avut neşansa să constate cu surprindere că foarte puţini credeau în cele afirmate de el. „Noroc că m-am adresat unui coleg de breaslă, care era de fapt tot entomolog - cum fusese şi fratele meu - , şi el a sesizat că ceea ce susţineam era cît se poate de adevărat”. Astfel, cazul a deconspirat o noutate, şi anume: crima - se crede - fusese înfăptuită în jurul orelor 18, iar autopsia victimei avusese loc a doua zi la orele 16 - adică după 22 de ore de la asasinat. Autopsia descoperise în trupul victimei cîteva ouă de muscă verde, fapt care, pe moment, n-a prezentat importanţă. „Ştiu că în această lună muştele verzi nu mai sînt active de la o anumită oră, care precede orele 18, deci dacă crima ar fi avut loc la atunci, larvele n-ar mai fi avut vreme să se dezvolte şi să lase ouă. În plus, căpitanul sosise la bord cu doar 2 ore înaintea crimei. Aşa că Panarazi este total nevinovat, pentru că victima a fost ucisă, probabil, în cursul dimineţii respective”, şi-a încheiat poliţistul pledoaria. (Va urma)

TRAIAN  TANDIN

Teoria pămîntului gol şi civilizaţiile subterane (XIV)

Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale? De ce milioane de păsări şi animale migratoare se îndreaptă spre Nord, dincolo de Cercul Polar, în timpul iernii? De ce vîntul care vine dinspre Nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decît o face orice alt curent de aer de pe Pămînt? De ce acest polen adus de vînt colorează vizibil straturile de zăpadă pe suprafeţe întinse? Dar Pămîntul nu este singurul corp ceresc gol în interior. Numeroase fotografii ale altor planete şi sateliţi naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma şi adîncimea craterelor formate la impactul cu diverşi meteoriţi. Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sînt decît pasaje şi tunele de trecere spre interiorul planetelor respective. O serie întreagă de cercetări s-a făcut în acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sînt goale în interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din sud-estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează că peretele Planetei încă mai vibrează şi produce, astfel, cutremure şi în alte zone. Leonard Euler, matematicianul de geniu al Secolului al XVIII-lea, a demonstrat, pe baza unui model matematic, că Pămîntul este gol în interior şi că în centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poartă numele şi Astronom Regal în Anglia Secolului al XVII-lea, era convins că Pămîntul este gol. La începutul anilor 1820, americanul John Cleves Symmes nu a reuşit să obţină de la Guvern sprijin pentru expediţia sa spre interiorul Pămîntului. El şi-a expus ideile despre Pămîntul gol, afirmînd că Planeta este locuită în interior şi că dispune de două deschideri aflate la poli. Recente fotografii ale planetei Marte demonstrează că, în timpul verii marţiene, una dintre calotele polare se micşorează foarte mult, în timp ce cealaltă creşte (datorită iernii). Unele dintre fotografii arată că zona glaciară polară (pe timpul verii) se restrînge atît de mult, încît lasă să se vadă un perimetru (margine) circular negru, care nu este altceva decît deschiderea polară. Aşa cum este de aşteptat, soarele interior al lui Marte asigură acolo o climă mai caldă decît există pe suprafaţa exterioară a planetei, astfel încît la cele două deschideri polare se formează masse compacte de nori, datorită întîlnirii dintre aerul cald din interior şi cel rece din exterior. Aşa se explică şi variaţia mare a suprafeţelor glaciare polare ale Planetei Roşii, de-a lungul anului marţian (care este de două ori mai lung decît cel pămîntean).

 (Va urma)

General dr. EMIL STRĂINU

Ascensiunea lui Vladimir Putin (III)

Angajaţii săi spun că Putin este inteligent, onest, foarte loial şi patriot. „Zîmbea mult, limbajul trupului era relaxat şi informal, ochii îi erau blînzi şi vorbea încet”, scria autorul britanic John Laughland. Într-un contrast puternic faţă de predecesorul său, bea Cola light şi face mult sport. Se şi relaxează, mai ales ascultînd compozitori clasici, cum ar fi Brahms, Mozart şi Ceaikovski. Cîntecul său preferat este „Yesterday“, al formaţiei Beatles. Nu a trimis nici un e-mail în viaţa sa şi, chiar dacă a crescut într-o ţară atee, crede în Dumnezeu. Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut în 1952, iar mama sa, Maria, în vîrstă de 41 de ani, o creştină ortodoxă devotată, a sfidat statul oficial ateu şi 1-a botezat. Era puţin educată şi avea slujbe mizere - de la paznic de noapte la spălătoare de pahare într-un laborator. Tatăl, Vladimir, luptase în al II-lea război mondial şi fusese rănit grav la un picior. După război, a lucrat ca strungar într-o fabrică de automobile şi a fost foarte sever cu fiul său. Singura rudă a lui Putin era bunicul dinspre tată, care lucrase ca bucătar atît în timpul lui Lenin, cît şi în cel al lui Stalin. Familia locuia într-un apartament locuit de mai multe familii, aflat la etajul V al unei clădiri de pe Strada Baskov, la numărul 15, în centrul oraşului Sankt-Petersburg, unde tînărul Putin trebuia să calce printre şobolani ca să poată ieşi din bloc şi merge la şcoală. Cunoscut de toată lumea ca Volodea, era un copil serios, muncitor, dar deseori furios. Foştii colegi şi profesori de la şcoală îl descriu ca pe un băiat fragil, dar temperamental, care nu ezita să-i provoace pe cei mai puternici decît el. El s-a autocaracterizat drept un elev sărac şi un huligan. „Am fost educat în stradă”, i-a spus unui biograf. „Să trăieşti şi să fii educat în stradă este ca şi cînd ai trăi în junglă. Eram neascultător şi nu respectam regulile şcolii.” La 12 ani, Putin a descoperit disciplina învăţînd sambo, o combinaţie sovietică de arte marţiale. Sambo combină mişcările rapide, atitudinea calmă şi capacitatea de a nu arăta nici o emoţie şi de a nu scoate nici un sunet. Iniţial, a practicat sportul pentru a-şi dezvolta fizicul şi pentru a se putea apăra în luptă. Dar obsesia pe care a dezvoltat-o pentru sport nu doar l-a ferit de probleme, ci l-a făcut şi să se izoleze într-o oarecare măsură. Între timp, adolescentul Putin visa să devină spion pentru KGB, asemenea eroilor sovietici portretizaţi în cărţi şi în filme. Filmul său preferat era „Şaptesprezece clipe ale primăverii“, în care era vorba despre un spion sovietic care opera în Germania nazistă. În al nouălea an de şcoală, a vizitat sediul KGB de la Leningrad. I s-a spus că modul optim de a intra în Serviciul Secret era să obţină o diplomă la Facultatea de Drept. Aşadar, în 1970, cel care se visa agent a intrat la Universitatea de Stat din Leningrad, unde a studiat dreptul şi limba germană şi a practicat judoul. (Va urma)

MARK HOLLINGSWORTH, STEWART LANSLEY

REÎNCARNAREA (VIII)

În 1924, dr. Maurice Delarrey a trăit o experienţă interesantă, pe care a povestit-o mult mai tîrziu, în 1948, în „La revue spirite“. Pe cînd făcea, împreună cu soţia sa, experienţe de comunicare cu lumea de dincolo cu ajutorul unei table „Ouija“, o entitate s-a prezentat drept Felix, decedat de mai bine de 20 de ani, care i-a avertizat că urma să se reîncarneze foarte curînd în familia lor. El a dat numele oraşului şi al tinerilor părinţi, afirmînd că aveau deja două fiice (ceea ce s-a adeverit) şi precizînd data: 24 septembrie 1924. La întrebarea cum se va putea dovedi faptul că era cel ce avea să se reîncarneze, a răspuns: „Soţia dumneavoastră mă va recunoaşte după ureche”. Dr. Delarrey şi soţia sa cunoscuseră un Felix care avea urechea dreaptă foarte clăpăugă. Această scenă avea loc în luna mai. Pe 24 septembrie, la ora 8 dimineaţa, un telefon dat de vărul menţionat de către entitatea respectivă le vestea naşterea unui fiu. Trei luni mai tîrziu, la invitaţia vărului, soţii Delarrey au dat peste un bebeluş care, contrar obiceiului său, le-a întins braţele, ca şi cum i-ar fi recunoscut. Purta pe cap o faşă, fapt care i-a surprins pe vizitatori. Cînd au întrebat care era rostul faşei, mama a răspuns: „Nu are nimic. Bietul copil cred că nu stătea bine în pîntecul meu. S-a născut cu urechea dreaptă clăpăugă, dar cu ajutorul faşei, doctorul spune că totul va fi bine“. În încheierea mărturisirii sale, dr. Delarrey a adăugat: „Las la latitudinea cititorului să atribuie această povestire «simplei întîmplări» şi «purei coincidenţe» sau să o considere o dovadă absolută şi indiscutabilă a unei reîncarnări prevăzute, anunţate şi realizate“. Actorul Jean Le Poulain, care a fost membru al Comediei Franceze, credea cu tărie în reîncarnare. În copilărie, a locuit la Phnom-Penh şi a studiat cu un preceptor hindus. Acesta, profund spiritualist, îi vorbea adesea despre vieţile sale anterioare şi afirma că fusese un sannyasin şi că atunci îşi trăise ultima încarnare. Tatăl lui Jean Le Poulain a fost la rîndul său teozof. I-a fost prezentată o femeie-medium, foarte cunoscută la acea vreme, care se numea Matadji. Această femeie 1-a făcut să practice o „coborîre astrală”, pe care în zilele noastre o numim regresie, ceea ce i-a permis să descopere că existau numeroase puncte comune între el şi scriitorul dramatic englez din epoca elisabetană Christopher Marlowe. Tînărul actor, care venea de la Conservatorul din Toulon şi îşi pregătea admiterea la Conservatorul din Paris, s-a lansat de atunci în studierea operelor acestui autor, despre care nu mai auzise înainte. A citit „Tamerlan“ şi „Faust“ şi a studiat cu atenţie tot ce avea legătură cu acest personaj din Secolul al XVI-lea. În cele din urmă, a dat peste o piesă de Marlowe, intitulată „Evreul din Malta“, care 1-a uimit mai ales prin asemănările cu o piesă pe care el însuşi o scrisese cu 3 ani mai devreme, la Toulon, şi pe care o intitulase simplu „Neguţătorul“. Situaţia, personajele, evoluţia lor, toate erau asemănătoare. Personajul principal al lui Marlowe se numea Barabas, în timp ce el îl numise pe-al său Arabas. „Citind viaţa lui Marlowe, nu am încetat să descopăr corespondenţe cu viaţa mea şi asemănări foarte mari în gîndire“, spunea Jean Le Poulain. Actorul a mai descoperit şi că Marlowe murise asasinat, cu ochiul scos de o lovitură de pumnal. Or, Jean Le Poulain, în viaţa prezentă, resimţea dureri puternice la ochiul drept şi avea senzaţia că fusese asasinat într-un loc închis. Din acest motiv, refuza întotdeauna să se aşeze cu spatele la o uşă, mai ales în locuri publice. El şi-a împărtăşit convingerile în timpul unei emisiuni televizate şi a completat aceste confidenţe într-un interviu publicat, pe 14 octombrie 1983, în „Paris Match“. Actorul îşi mai amintea că a fost un aviator ucis în timpul primului război mondial.

Dr. Paul Hansen, terapeut din Colorado, i-a povestit dr. Raymond Moody că o regresie realizată asupra lui însuşi în 1981 îi revelase faptul că fusese un nobil francez, pe nume Antoine Poirot, din regiunea Vichy, a cărui soţie se numise Marie şi cu care avusese 2 copii. Pe atunci trăiau într-un mic castel şi aveau pămînturi lucrate de sute de ţărani. Îşi amintea costumul de călărie din catifea roşie purtat de soţia sa în timpul unei plimbări pe cal de pe domeniul lor. Atunci şi-a amintit o dată precisă: 1600. Datorită acestei date şi a numelor, a putut să ateste cu ajutorul unui preot faptul că acest om a existat într-adevăr în parohia sa, dar cum nu apărea în cărţile de istorie, acest lucru nu a dovedit nimic în faţa scepticismului arătat de comunitatea ştiinţifică. Totuşi, pentru el, acest fapt a rămas o dovadă absolută.  (Va urma)

SYLVIE SIMON

Ziarul TRICOLORUL, nr 2114 / 15.03.2011