Ziarul TRICOLORUL, nr 2112 / 12.03.2011

 

Editorial > HOŢUL BĂSESCU STRIGĂ „HOŢII!”

„Sînteţi sau aţi fost membru al Partidului Comunist?“ Între anii 1950-1954, aceasta era întrebarea care se auzea cel mai des în Statele Unite. Senatorul republican Joseph R. McCarthy, un urangutan grobian şi alcoolic (a murit de ciroză), găsise, în „lupta” contra comuniştilor-fantomă, o cale sigură de se afirma, de a-şi face un renume şi de a teroriza, astfel, întreaga Americă. După părerea lui, comuniştii se infiltraseră pretutindeni, cu sutele, cu miile: în Departamentul de Stat (a pretins odată că deţine o listă cu 205 „roşii” care lucrau în această instituţie!), în armată, în presă, în lumea cinematografică... În calitatea lui de preşedinte al unei Subcomisii Senatoriale Permanente pentru Investigaţii (Senate Permanent Subcommittee on Investigations), agresivul senator de Wisconsin organiza audieri, convoca persoane din cele mai diverse medii, interoga, acuza, hărţuia... Încă de la început, mulţi americani au protestat împotriva acestor metode abuzive. Mulţi alţii, însă, mai săraci cu duhul, l-au crezut pe cuvînt pe McCarthy şi s-au speriat sincer de ameninţarea bolşevismului, dezvoltînd o adevărată psihoză colectivă, chiar dacă nemotivată, infantilă şi ridicolă. Vînătoarea de vrăjitoare era în toi.

O vînătoare de vrăjitoare similară se desfăşoară azi în România, sub „înţeleapta“, „providenţiala“, „reformatoarea“ administraţie băsistă. Totul a început în campania electorală din toamna anului 2004, cînd, pentru a-l învinge pe Adrian Năstase, principalul său contracandidat în alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu - alt urangutan grobian şi alcoolic -, incapabil să propună soluţii concrete pentru problemele reale cu care se confrunta ţara, s-a lansat, la rîndul său, asemenea senatorului McCarthy odinioară, în bătălia cu fantomele: „mogulii“, „comuniştii“, „securiştii“. Şi, tot ca în America primilor ani ’50, s-au găsit mulţi retardaţi care să-l creadă şi să se scape-n pantaloni la gîndul revenirii „comuniştilor” şi „securiştilor” în fruntea statului (pe „moguli“ i-am lăsat deoparte, căci nu constituie subiectul acestui articol). Puteai să le explici oricît acestor imbecili că astea nu sînt decît nişte găselniţe cretine, cu care fostul marinar îşi ascunde sărăcia cruntă de idei şi, totodată, îşi loveşte adversarii; că regimul comunist şi Securitatea s-au prăbuşit definitiv, în urmă cu două decenii, şi nu se vor mai întoarce niciodată; că nu numai PSD-ul este înţesat de foşti comunişti şi securişti, ci şi PDL-ul; că nici unul dintre politicienii dîmboviţeni de la ora actuală nu mai are interesul să reinstaureze comunismu-n România, de vreme ce toţi fură mult mai lesne şi mai cu folos în capitalism... Degeaba: pentru băsişti, pericolul roşu era o certitudine şi trebuia înlăturat cu orice preţ! Iar cei care nu erau dispuşi să înghită tîmpeniile lui Băsescu, erau imediat catalogaţi de acesta sau de susţinătorii săi drept „securişti” sau „comunişti”, exact aşa cum li se întîmpla, în SUA, celor care îndrăzneau să critice „cruciada” inutilă a senatorului McCarthy. Ulterior, după ce s-a instalat la Cotroceni, „javra ordinară“, căreia succesul tembelei sale invenţii propagandistice la o parte a publicului nu avea cum să-i scape, a ridicat „lupta” împotriva „comuniştilor” şi „securiştilor” la rangul de politică de stat. Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a devenit Subcomisia sa Senatorială Permanentă pentru Investigaţii şi se foloseşte de el ca de un instrument, pentru a-şi combate adversarii.

Aşa se explică şi decizia CNSAS-ului, confirmată, zilele trecute, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia Dan Voiculescu ar fi colaborat cu Securitatea. Nu încerc sub nici o formă să-i iau apărarea preşedintelui fondator al Partidului Conservator. Nu ştiu dacă a fost sau nu turnător şi nu susţin nici una dintre variante (deşi am citit, în diagonală, argumentele pe care le aduce împricinatul în apărarea sa, pe blogul personal şi, drept să spun, mi s-au părut destul de pertinente). Nu promovez nici teza vinovăţiei sale şi nici pe cea a inocenţei. Dar hotărîrea prin care CNSAS-ul a stabilit că Voiculescu a făcut poliţie politică mi se pare mai mult decît suspectă, după ce, în 2004 şi în 2005, înainte de conflictul public cu Traian Băsescu, acelaşi om a primit, de la acelaşi CNSAS, două decizii conform cărora nu a colaborat cu Securitatea. Desigur, nu sînt chiar atît de naiv încît să cred orbeşte în deciziile anterioare şi să le consider o dovadă incontestabilă a nevinovăţiei senatorului conservator. Dar, precedată de acestea, ultima hotărîre a CNSAS mi se pare, în mod indubitabil, rezultatul unei comenzi politice. Traian Băsescu nu mai suportă criticile acerbe şi îndreptăţite care i se aduc în ziarul şi la televiziunile mogulului şi încearcă, disperat, să-l anihileze. Este absolut evident. Cine se îndoieşte de asta, să-şi aducă aminte de concedierea Oanei Stancu şi a lui Adrian Ursu de la Realitatea TV, unde realizau cel mai de succes talk-show antibăsist din România.

În ce mă priveşte, chiar să fi fost Dan Voiculescu colaborator al Securităţii, chestiunea mă lasă rece. Traian Băsescu şi-ar dori ca decizia în cauză să creeze un curent de opinie defavorabil mogulilor şi „manipulărilor“ desfăşurate de trusturile lor de presă. Eu refuz să cad în plasa manipulărilor băsiste. Nu mă interesează nici cît negru sub unghie dacă Voiculescu sau oricine altcineva a colaborat sau nu cu Securitatea. Şi asta din două motive. Mai întîi, pentru că priorităţile României de astăzi, adevăratele probleme ale ţării sînt cu totul şi cu totul altele. Criza economică e în floare, sărăcia, şomajul, reducerile de pensii şi salarii fac ravagii în rîndurile populaţiei, regimul portocaliu se comportă de o manieră din ce în ce mai dictatorială. În aceste condiţii, vînătoarea de securişti, interesul pentru ceva ce s-a întîmplat cu peste două decenii în urmă mi se par pur şi simplu aberante. Ca să te preocupe aşa ceva, în timp ce banda băsistă conduce România în prăpastie, trebuie să fii handicapat mintal. Statul e bolnav de inimă şi unii, incapabili să sesizeze natura reală şi gravitatea bolii, vor să-l vindece scoţîndu-i apendicele (Asta îmi aminteşte de cuvintele pe care se spune că le-ar fi rostit, pe patul de moarte, Paul Claudel: „Doctore, crezi că e efectul cîrnatului?”). Pe scurt, ţara arde şi Băsescu... era să scriu „se piaptănă”, dar nu mai are ce pieptăna. Ţara arde şi Băsescu vînează securişti.

Apoi, diversiunile băsiste cu securişti nu mă interesează cîtuşi de puţin, deoarece fostul securist Traian Băsescu nu are dreptul moral să aducă astfel de acuzaţii nimănui. Căci, de mulţi ani deja, vreo 7 parcă, au fost făcute publice cîteva documente care dovedesc fără nici un dubiu colaborarea panaramei de la Cotroceni cu Securitatea: un „Registru cu persoanele din rîndul membrilor PCR Constanţa pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate”, un „Registru Jurnal pentru evidenţa reţelei informative din Judeţul Constanţa”, precum şi unele „Documente ale MApN referitoare la colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea”. Din toate acestea reies următoarele: Băsescu a fost recrutat în anul 1973, în perioada în care era student la Institutul de Marină. În 1979, dosarul lui de colaborator a fost distrus, o dată cu cele ale tuturor turnătorilor care erau şi membri de partid, în urma unei dispoziţii a lui Nicolae Ceauşescu, care ajunsese la concluzia că cele două calităţi nu cadrează una cu alta. Totuşi, în ciuda dispariţiei dosarului său, Traian Băsescu a rămas colaborator al Securităţii pînă la schimbarea de regim din decembrie 1989. Iar dacă se mai îndoieşte cineva de aceste dovezi, să amintim că ele au fost certificate, involuntar, ce-i drept, de însuşi Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, care, deşi, aşa cum era de aşteptat din partea acestei instituţii aservită Puterii, a decis, în 2006, că golanul „nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste” (?!), a recunoscut, în cadrul aceleiaşi decizii, că a primit, de la SRI şi MApN, documentele mai sus menţionate, ceea ce demonstrează, fără drept de apel, că ele sînt perfect autentice.

Aşadar, Traiane, pe mine, unul, vînătoarea ta de securişti nu mă impresionează. În primul rînd, nu ai tu dreptul s-o conduci, apoi, ca să ţi-o spui p-a dreaptă, mă doare exact în fund cine a colaborat cu Securitatea şi cine nu. Şi, crede-mă, nu te-aş ţine nici pe tine de rău pentru asta, dacă ai avea capacitatea intelectuală necesară unui şef de stat adevărat. Dar nu o ai şi, din cauza asta, avem de suferit cu toţii. Aşa că tot ce ai mai bun de făcut e să-ţi strîngi catrafusele şi să eliberezi urgent Cotroceniul, cu tot cu scenariile, demascările, dezvăluirile, scandalurile şi vendetele tale. Toate astea nu mă interesează. Mai rău: îmi fac scîrbă. Bufonule!

TUDOR BELDIMAN

Încă o vîjîială şmecherească peste hotare a Bolnavului Naţional > TRAIAN BĂSESCU FACE CURSE BEZMETICE, ÎNTRE BANCĂ ŞI SPITAL

Orice reuniune a Consiliului European este un bun prilej pentru Traian Băsescu de a se vîntura la Bruxelles, ocazie cu care îşi reglează conturile ascunse în bănci străine. Astfel, profitînd de summitul extraordinar, convocat de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, ca urmare a situaţiei politice din Libia, Traian Băsescu a plecat vineri dimineaţa la Bruxelles, iar in jurul orelor 11, primul drum a fost făcut la reprezentanţa bruxelleză a băncii Credit Lyonnais, pentru a se asigura că operaţiunile sale ilicite şi conturile aflate în această bancă sînt puse la adăpost de eventualii ochi interesaţi ai presei sau, mai rău, ai FBI. Astfel, el a intrat singur în bancă, unde a stat circa 20 de minute, după care a plecat grăbit la şedinţă, unde vroia să fie văzut de presă. Conform informaţiilor noastre, la ora la care a fost scris acest material, unul dintre medicii SPP care îl însoţesc pe Pazvante Chiorul în neaşteptata escapadă se chinuia să aranjeze o vizită la Clinica Oncologică din Anvers. De data aceasta nu este vorba despre o nouă consultaţie, ci Pacientul Naţiunii ar fi dorit să discute cu medicii din Anvers, care îi cunosc foarte bine bolile, despre şansele pe care le-ar avea tratarea tumorii cerebrale la Clinica Universitară din Helsinki, unde, printr-un procedeu experimental de iradiere, celulele canceroase din zona capului şi gîtului pot fi eliminate cu succes, în cele mai multe din cazuri. Fiind vorba de o metodă experimentală şi destul de scumpă (circa 250.000 de euro pentru o şedinţă), Chiriaşul de la Cotroceni vrea să afle şi opinia altor medici.

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Dacă am putea să ne omorîm timpul fără să rănim eternitatea!

HENRY DAVID THOREAU

(scriitor american)

O ÎNTREBARE PE ZI:

Ştiţi cîte vile are judecătoarea-infractoare Carmen Ilie, cea care a condus completul de judecată ce a dat un verdict abject împotriva lui Dan Voiculescu? Nu mai puţin de 3: una la Buşteni şi două în Sectorul 1 al Capitalei, la care se adaugă un teren intravilan în Voluntari, de 500 m.p., şi o maşină Renault.

Din Declaraţia de Avere reiese că bandita a vîndut, în 2010, un apartament, pe care a încasat 135.000 de euro. Borfaşul de bărba-su e consilier juridic la Primăria Capitalei, unde a făcut afaceri foarte bănoase cu Traian Băsescu, pe cînd Chiorul era primar general. Individul are numeroase apartamente, pe care nu le-a menţionat în Declaraţia de Avere.

Şi încă ceva: numita Carmen Ilie e verişoara fostului prefect PDL de Dolj, Marian Jean Marinescu, care a şi propulsat-o în carieră...

Ce păzeşte CNA? > Tudor Barbu – şi prost, şi ticălos, e cam mult pentru un singur om...

Rareori mi-a fost dat să văd şi să aud o emisiune TV ca aceea din 9 martie 2011, cînd Tudor Barbu a debitat o serie de inepţii, una mai mare decît alta, pe postul OTV al lui Dan Diaconescu. Un îndemn a fost ca „prostimea“ să se uite la europarlamentarii care, în viziunea sa, nu dau dovadă de patriotism şi nu reprezintă România cu o faţă „cosmetizată“ în faţa parlamentarilor europeni, neluînd cuvîntul în plen.

A adus acuze şi jigniri domnului Corneliu Vadim Tudor şi soţiilor domnilor Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Acuze total nefondate, cel puţin la adresa domnului Vadim care, în repetate rînduri, a luat cuvîntul în Parlamentul Europei. De ce împroaşcă cu noroi activitatea europarlamentarilor şi la ordinul cui? Cui foloseşte? Lui Dan Diaconescu i-aş pune o întrebare: a uitat umărul oferit ca sprijin de domnul Vadim, cînd a fost reţinut şi anchetat de DNA? Mai nou, postul OTV abundă în tot felul de emisiuni şi ştiri năstruşnice, care mai de care mai incredibilă, ca găsirea Elodiei etc., pentru a atrage cît mai mulţi privitori. A uitat Dan Diaconescu că, în 2003, cînd i s-a închis postul, singurul care a intervenit în Parlament a fost chiar domnul Vadim?

În goana după voturi pentru Partidul Poporului, Dan Diaconescu promite cîte 20.000 de euro pentru cei care îl votează. De unde oare?

Domnule Vadim Tudor, aţi crescut un şarpe la sîn şi drept mulţumire v-a muşcat.

Cu stimă şi respect.

ILIE MARIN CRISTEA, Arad

SCUIPAŢI AICI!

Limbricului Mititelu

Îi lipseşte cerebelu’...

Instituţia parazitară şi mîncătoare de bani publici C.N.A. practică, pe faţă, o cenzură ordinară. Şi mai face şi politică, în favoarea bandei de hoţi a Mafiotului Naţional Băsescu. Recent, curvele bătrîne şi escrocii de la C.N.A. au sancţionat postul Antena 3 pentru o emisiunea realizată de Alessandra Stoicescu, la care a fost invitat liderul PRM. În şedinţa de demascare stalinistă, micul agent Christian Mititelu (dat afară de la BBC, de bou ce este) a debitat numai tîmpenii: cică dintre toţi europarlamentarii care reprezintă Statul Român numai Vadim Tudor e invitat de Alessandra Stoicescu (?!).Să moară mă-ta, Mititelule? Dar pe Victor Boştinaru, Norica Nicolai, Corina Creţu, Cristian Preda (o dată prin telefon) şi alţii de ce nu-i vezi? Noi ştim că realizatoarea apreciatei emisiuni i-a invitat şi pe Elena Băsescu, Sebastian Bodu şi Theodor Stolojan, dar ce vină are Alessandra Stoicescu că ăştia sînt handicapaţi şi nu pot lega două vorbe? În ceea ce priveşte afirmaţia lui Vadim că Mafia din Portul Constanţa e dirijată de fraţii Băsescu, acesta e un adevăr ştiut de foarte multă lume şi confirmat, luni seara, la Realitatea TV, chiar de primarul Constanţei, Radu Mazăre. Degeaba încearcă „gaşca portocalie“ de la C.N.A. (C. Mititelu, Dan Grigore, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Ioan Onisei) să descurajeze posturile de Televiziune, prin amenzi grele – adevărul va fi rostit pînă la capăt. Iar atunci cînd criminalul Traian Băsescu o să piardă Puterea – iar asta se va întîmpla în curînd -  toate lepădăturile din Justiţie, Presă, C.N.A. vor lua muie, dar nu în libertate, ci la pîrnaie...

ASOCIAŢIA MONDIALĂ „JOS CENZURA!“

Al treilea divorţ al anului 2011: după Monica–Irinel Columbeanu şi

Oana Zăvoranu–Pepe, s-a separat şi cuplul Elena Udrea–Dorin Cocoş

Elena Udrea este la un pas să se despartă de Dorin Cocoş. Se pare că acesta s-a săturat de fiţele şi toanele de mare prinţesă ale ţigăncii. Surse din Serviciile Secrete, care o monitorizează, la ordinul Chiorului, foarte atent pe cioara vopsită, ne-au informat că miercuri seara, chiar de Ziua Femeii, cuplul Udrea – Cocoş a fost la un pas să se încaiere. Scena s-a petrecut la vila din Pipera, iar cearta a pornit de la faptul că în momentul în care a ajuns acasă, Paraşuta din Pleşcoi a început să-i reproşeze că de 8 martie nici măcar nu a catadixit să-i dea un telefon. Discuţia a degenerat rapid, rapandula reproşîndu-i lui Cocoş că afacerile lui vor arunca în aer cariera politică a ei.

Sursele noastre spun că Dorin Cocoş (fiind cu capsa pusă de mai mult timp) i-a strigat să nu uite cine a adunat-o de pe drumuri şi cine i-a tolerat toate tăvălelile cu hăndrălăii. După ce s-au înjurat ca la uşa cortului  şi au ţipat unul la altul mai bine de 30 de minute, Dorin Cocoş i-a spus să îşi ia catrafusele şi să se care. Aşa că ştoarfa şi-a pus într-o geantă cîteva boarfe, apoi a întins-o, cazîndu-se în aşa-zisul penthouse de la ultimul etaj al blocului proprietate personală din Cartierul Floreasca, Str. Frederic Chopin nr. 9 B. Imediat, la uşa blocului a apărut un echipaj SPP, ai cărui membri tremură cu schimbul într-o maşină, parcată în apropiere. Iată ce s-a întîmplat după izgonirea pirandei din domiciliul conjugal. Ea l-a sunat, imediat, pe Chiriaşul de la Cotroceni şi i-a spus că intenţionează să divorţeze de Cocoş şi că o să o pună pe vrăjitoarea Cati de la Mărăcineni să îl blesteme. Degeaba a încercat Chiorul să o calmeze pe Miţa Baston, fiindcă aceasta mai avea puţin şi îl înjura şi pe Băsescu. Bolnavul Naţional a sfătuit-o să nu facă scandal şi a promis că va vorbi el cu Cocoş şi îi va explica, în linişte, ca un părinte, că nu e bine ce se întîmplă. Nimeni nu ştie în acest moment dacă scandalul conjugal din familia Udrea – Cocoş se va solda cu un divorţ, dar cert este că evenimentul a depăşit limitele unei simple dispute în cuplu.

AGENŢIA DE INVESTIGAŢII

 „CEASUL RĂU, PISICA NEAGRĂ“

Procurorii şefi Codruţ Olaru şi Marius Iacob l-au întîmpinat pe preşedintele-inculpat în poziţia „Să trăiţi!”

* Vreţi să vedeţi cu ochii voştri atitudinea reală a şefilor marilor Parchete faţă de şeful statului? Iată o poză care spune cît 1000 de cuvinte... E drept că Traian Băsescu este şeful statului şi merită toată consideraţia, dar este în acelaşi timp şi primul preşedinte-inculpat din Istoria României. Aşa că s-ar fi cuvenit ca domnii şefi ai DIICOT şi Secţiei de Urmărire Penală – Codruţ Olaru şi Marius Iacob – să stea cu şira spinării ceva mai dreaptă... mai ales cu atîta lume de faţă... Şi, ca să spunem lucrurile pînă la capăt, trebuie să recunoaştem că atît Codruţ Olaru, cît şi Marius Iacob erau frumuşei, aranjaţi la „4 ace”, la evenimentul cu pricina (bilanţul Ministerului Public din 7 martie).

* În perioada ce urmează, bătălia pentru ocuparea posturilor vacante de la Înalta Curte va fi acerbă. Mai ales cea pentru cele 7 posturi-cheie de la Secţia Penală condusă de Anton Pandrea. Ei bine, deja se zvoneşte prin tîrg că Pandrea va fi înlocuit curînd, într-un fel sau altul, de... cine credeţi? Judecătorul Iulian Dragomir de la aceeaşi Secţie Penală. Şi Pandrea şi Dragomir sînt dintre cei 4 judecători de la instanţa supremă care dau mandate de interceptare pe siguranţa naţională şi, alături de Aida Popa şi Georgeta Barbălată (ceilalţi doi judecători), n-au respins pînă în prezent nici o solicitare de autorizaţie de interceptare, din miile cerute anual de SRI. Măi să fie!...

„LUMEA JUSTIŢIEI“

Ion Iliescu către Victor Ponta: „Mîine, poimîine, o să te dai şi pe tine afară!”

Aud că în cadrul BPN al PSD de joi, preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, l-a criticat dur pe actualul boss din Şos. Kiseleff pentru situaţia din partid. Fostul şef al statului l-ar fi întrebat pe Victor Ponta de ce a ajuns partidul în halul în care este, de ce e atmosfera aşa cum este în partid şi cum îşi poate permite o organizaţie locală să dea afară un vicepreşedinte. „Mîine, poimîine, te dai şi pe tine afară!”, ar fi tunat Ion Iliescu.

Referindu-se la Mircea Geoană şi Ion Toma, fostul preşedinte a spus că e vorba de două probleme diferite. Excluderea unui vicepreşedinte este o problemă foarte gravă şi nu e de competenţa unei organizaţii judeţene. Partidul „trebuie sudat şi nu dezbinat“ în această chestiune. De aceea, a propus ca BPN să desemneze o echipă formată din 3 trei persoane, care să se deplaseze în Olt şi să rezolve problemele de acolo. „Deja secretarul general trebuia să intervină şi să vadă despre ce e vorba.“, ar fi spus Ion Iliescu, care nu scapă nici un prilej să îşi arate nemulţumirea faţă de secretarul general Liviu Dragnea.

În ceea ce îl priveşte pe Mircea Geoană, Ion Iliescu a fost de părere că e o problemă foarte gravă - „L-au găsit pe fraierul de Geoană, care şi în 2005, atunci cu mine, a tăiat aripile partidului.“ Preşedintele de onoare a fost de părere că astfel de întîlniri pot avea loc în interiorul partidului, pentru că PSD este şi trebuie să fie un partid democratic, dar astfel de întîlniri (n.a – întînirea dintre Mircea Geoană şi mai mulţi parlamentari PSD la Hotel Ramada) fac foarte rău partidului. „Eu m-am confruntat cu problema ApR şi totuşi partidul a trecut peste.“, ar mai fi spus Ion Iliescu.

IOSIF BUBLE

NEWS ALERT > Cutremurul din Japonia a fost generat de explozia solară din pata 1166

Legăturile dintre recentele explozii solare şi cutremure încep să fie din ce în ce mai frecvente, făcîndu-i pe oamenii de ştiinţă să le ia în calcul, mai ales după ce s-au făcut predicţii în legătură cu seismele sau cu erupţiile vulcanice ce vor avea loc în funcţie de activitatea Soarelui, care se află la apogeul unui ciclu de 11 ani, dar cu un ciclu extraordinar de puternic. În urmă cu cîteva săptămîni arătam legătura care a avut loc între explozia solară de intensitate 2.0X1, cea mai puternică din ultimii 4 ani, şi cutremurul din Noua Zeelandă. Înaintea acesteia, o altă explozie solară a afectat Indonezia, cu erupţii vulcanice şi cutremure. Toate aceste explozii solare masive s-au petrecut cînd Pămîntul avea orientate spre Soare acele părţi în care s-au declanşat cutremurele sau erupţiile vulcanice. Este noua teorie, care caută să-şi găsească acum argumente ştiinţifice. Controversata teorie îi aparţine lui Jim Berkland, care a prevăzut cutremurul din Noua Zeelandă cu o săptămînă înainte, studiind acest fenomen. Fostul expert de la U.S. Geological Survey, atribuie schimbări majore ale cîmpului magnetic terestru chiar înaintea marilor cutremure, iar în general acestea au loc în zona în care urmează să se producă seismul.

Un alt fapt senzaţional a fost că, la puţin timp înaintea declanşării exploziei solare, în China şi în Japonia a apărut fenomenul „celor doi sori“, ce s-a datorat unei dereglări a cîmpului magnetic în acea zonă, ceea ce generează şi această iluzie optică - doi sori pe cer. Fenomen ce a fost pus tot pe seama exploziilor plasmatice din ultima vreme.

O altă chestiune legată de cîmpul magnetic terestru s-a observat tot în aceste zile şi este pusă şi ea pe seama exploziilor solare fără precedent. Polul Nord magnetic a început să se deplaseze spre Est cu o viteză de 20 de ori mai mare decît pînă acum. Acesta se îndreaptă spre Rusia, China şi Japonia cu 60 de km pe an, ceea ce ar putea însemna că se apropie o schimbare bruscă de polaritate. Şi tot ca o coincidenţă, în aceste zile, cercetătorii au aflat că acest cîmp magnetic care înconjoară Pămîntul se comportă de parcă în centrul Planetei s-ar afla un imens reactor nuclear, care ar fi în oscilaţie de rezonanţă cu Soarele. Teoria a dat apă la moară celor ce cred că Terra e goală pe dinăuntru.

*****************************

A fost descoperit virusul prostiei agresive: el se numeşte Feldman şi e secretar executiv al partidului evreiesc P.D.-F.S.N.!

- Un Drept la Replică refuzat de gaşca de alogeni care conduce Postul Naţional de Radio –

În emisiunea radiofonică „La zi în viaţa partidelor", difuzată în ziua de vineri, 23 iunie 1995, pe Postul Naţional de Radio, reprezentantul P.D.-F.S.N. Radu F. Alexandru a adus o serie de acuzaţii stupide şi necinstite Partidului România Mare. În virtutea prevederilor Legii Audiovizualului, am solicitat conducerii Radiodifuziunii Române un Drept la Replică, avînd în vedere că printr-o asemenea propagandă aberantă au fost create prejudicii morale formaţiunii politice pe care o conduc. Încă de la bun început ţin să prezint scuze radioascultătorilor pentru intervenţia mea - e sîmbătă seara, lumea vrea să se relaxeze după o săptămînă de muncă, să asculte ştiri sau muzică, aşa că ar fi de dorit ca măcar la sfîrşit de săptămînă să lăsăm deoparte luptele atît de sterile ale politicii. Din păcate, secretarul executiv al P.D.-F.S.N., Radu F. Alexandru, a încălcat cu brutalitate prevederile Protocolului care a fost semnat în urmă cu 2 ani între conducerea Radio şi cea a fiecărui partid parlamentar, lansîndu-se într-o serie de atacuri la persoană şi insulte de o mare periculozitate socială. Indiferent cine se află în spatele acestui personaj, eu, unul, nu voi tolera asemenea atacuri necugetate împotriva partidului pe care l-am creat împreună cu regretatul scriitor Eugen Barbu şi, ca de fiecare dată, nu voi rămîne dator. Nu mă voi pune la mintea acestui dramaturg modest, pe adevăratul său nume Feldman, care a încercat ani de zile să facă o carieră pe scurtătură, gudurîndu-se pe lîngă apreciatul romancier şi director de editură Marin Preda, căruia îi oferea tot felul de plăceri în blocul scriitorilor, de pe Str. Apollodor. Ani de zile, acest obscur înnegritor de hîrtie m-a urmărit efectiv pe străzile Bucureştilor, pentru a mă invita să-i văd cîte o piesă de teatru la care toată lumea ştia că sînt mai mulţi actori pe scenă decît spectatori în sală. Dar, să nu fiu maliţios, atîta poate omul, atîta oferă. Pretextînd că citează nişte comentarii ale unor ziarişti francezi, dl. Feldman se lansează într-o campanie furibundă împotriva a ceea ce el numeşte, citez din memorie, actul iresponsabil al P.D.S.R.-ului de a permite intrarea P.R.M.-ului în Guvern. Ghiveciul călugăresc e atît de perfid amestecat, încît nu se ştie unde sfîrşeşte comentariul franţuzesc şi unde începe delirul fesenist. Aşa după cum se ştie, Partidul România Mare a semnat, în ziua de 20 ianuarie a.c., un Protocol cu P.D.S.R., P.U.N.R. şi P.S.M., document în care se prevede, printre altele, că o serie de cadre valoroase ale noastre vor fi cooptate în structurile Puterii centrale şi locale. Deşi cu o mare întîrziere, la începutul lunii iunie a fost numit în funcţia de secretar de Stat la Ministerul Turismului dl. Toma Năstase, un om integru şi capabil, de profesie jurist, care a lucrat timp de 25 de ani în domeniul comerţului exterior. Acum, ce-ar vrea Radu Feldman Alexandru, să-i fi cerut lui aprobarea? Dar ei, cei de la F.S.N., cînd au ocupat majoritatea funcţiilor importante ale statului, din decembrie 1989 pînă în septembrie 1991, ruinînd economia românească, inclusiv turismul, ne-au întrebat pe noi? Avem şi noi, acum, un singur secretar de Stat din cei 62 de secretari de Stat existenţi la Guvern, şi ce-i la gura lui Feldman nu se poate povesti! Mai mult ca sigur că fiecare intrare a reprezentanţilor P.R.M. în Guvern provoacă veritabile coşmaruri acelor gangsteri care ştiu bine ce fărădelegi au săvîrşit, şi acum se tem că oamenii justiţiari ai P.R.M.-ului vor descoperi totul. Culmea este că tocmai aceia care îşi zic Partidul Democrat calcă în picioare democraţia, avînd în vedere că Partidul România Mare e un partid parlamentar, deci a fost votat de un segment important al cetăţenilor, pe care, din moment ce îi reprezintă cu cinste în Parlament, nu văd de ce nu i-ar reprezenta şi în Guvern. Dar, detractorul nostru nu vrea să vadă realitatea în faţă: în vreme ce partidul F.S.N. şi-a înjumătăţit efectivele şi simpatizanţii, ajungînd de la 15% în 1992 la circa 5 sau 7% în 1995, Partidul România Mare şi-a dublat procentajul, fiind într-o nestăvilită ascensiune. În mod paradoxal şi chiar comic, cu cît reprezintă o cantitate mai neglijabilă în viaţa ţării, cu atît mai multă gălăgie şi agitaţie face acest partid în derivă, P.D.-F.S.N. Şi de ce-ar fi P.R.M. şi P.U.N.R. partide extremiste ? Pentru că se luptă cu bărbăţie pentru integritatea României şi pentru respectarea de către toată lumea, inclusiv de către corespondenţii străini de presă, a demnităţii românilor la ei acasă?! Noi sîntem de părere că adevăraţii extremişti sînt hoţii care au scos, în mod fraudulos, valuta ţării peste hotare şi ne-au vîndut vagoanele şi calea ferată la fier vechi, avînd neobrăzarea să mai şi tîrguiască teritoriul naţional. Asemenea personaje ridicole strică imaginea României în lume şi ne creează tensiuni inutile cu aliaţi importanţi, ca Italia şi Turcia, aşa cum face Adrian Severin, provocînd scandaluri diplomatice de care ţara n-avea nevoie. În privinţa acuzaţiei de antisemitism adusă Partidului România Mare, îl invităm pe Radu Feldman Alexandru să producă o dovadă, măcar o singură dovadă concretă de acţiune, declaraţie sau atitudine antisemită a formaţiunii noastre politice. Nu poate s-o facă, pentru că nu există - dar noi putem produce mii de dovezi despre acţiunile antiromâneşti ale partidului unde el funcţionează ca secretar executiv. Şi mai putem să-i invităm pe postul de Radio pe toţi evreii cinstiţi pe care i-am ajutat de-a lungul anilor, dintre care aş aminti-o pe d-na Elisabeth Spencer din Londra, care militează pentru eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi căreia i-am decernat, în 1993, Premiul Naţional al Revistei „România Mare", l-aş mai putea aminti pe bătrînul Maier Sinderman, care s-a întors, recent, din Israel, unde murea de foame, şi care beneficiază acum de programul nostru umanitar „Cina Creştină". Referitor la tonele de minciuni şi calomnii pe care le revarsă unii corespondenţi străini de presă împotriva României, noi răspundem ce-am răspuns şi acum exact 10 ani, în articolul „Minciuna are picioare scurte“: ar fi mai bine pentru toţi să-şi vadă de neonaziştii, de mafioţii şi de drogaţii lor.

Cît priveşte comparaţia mea cu Jirinovski, asta m-a amuzat cel mai tare - în vreme ce turbulentul deputat rus perorează despre drepturile Rusiei asupra întregii Moldove, eu lupt, după puterile mele, pentru revenirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord la Patria-Mamă, deci pentru înfăptuirea României Mari - aşa că diferenţele sînt uriaşe. Dar noi nu-l putem schimba pe Radu Feldman Alexandru, la bătrîneţe. El e programat să înjure şi se achită sîrguincios de sarcina primită şi bine plătită. Nu contează că se face de rîsul lumii, că zice că face parte dintr-un partid social-democrat, aşadar de stìnga, dar are o rubrică permanentă la „România liberă“, care e un ziar de dreapta, şi monarhist pe deasupra. Acest inamic înverşunat al nostru e un internaţionalist pur-sînge, el ar aplica acelaşi program demolator, indiferent de ţara unde ar trăi. Sincer să fiu, îl compătimesc. Pe scriitori îi păcăleşte că e politician, pe politicieni îi păcăleşte că e scriitor, cînd el, în realitate, e un mărunt mercenar. Sau, parafrazînd un proverb românesc: „Cîinele moare de drum lung, iar Feldman de grija altuia".

Nota Redacţiei: Şi uite aşa se naşte antisemitismul într-o ţară! Vine un derbedeu de-ăsta murdar la suflet şi îmbrăcat ca un saltimbanc, pe nume Feldman, fost proxenet al lui Marin Preda, şi spurcă tot ce-i românesc. Dă şi fuge! În ziua de sîmbătă, 24 iunie, de la orele 13 pînă la orele 20, preşedintele P.R.M. a aşteptat să i se dea dreptul LEGAL de a citi pe post protestul său. A vorbit întîi cu Coca Cozma-Teoharie, care a promis că va acţiona. Apoi, C.C.T. (evreu şi el) a dispărut ca măgaru-n ceaţă. Senatorul a vorbit, pe urmă, cu redactorul de la Actualităţi, Vasile Angelescu. A dispărut şi ăsta. Pe urmă, senatorul a luat legătura, la Iaşi, cu prof. univ. dr. Titus Raveica, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, cerîndu-i să se respecte LEGEA şi să aibă dreptul la cuvînt. În pofida tuturor eforturilor reale ale distinsului cărturar din fruntea C.N.A., gaşca de derbedei de la Radio a rămas la ordinele lui Neulander şi n-a încuviinţat difuzarea Protestului. Cel mai infect s-a purtat armeanul regalist Paul Grigoriu, care timp de 7 ore s-a ascuns ca dracul de tămîie. Încă o dovadă că Postul Naţional de Radio e condus, în continuare, de pensionarul stalinist Eugen Preda (Ellie Gloter). Pînă cînd?

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 30 iunie 1995)

***************************

Ascensiunea lui Vladimir Putin (I) > „Boris, dacă mergi pe acest drum, cred că într-un an vei fi în exil... sau, mai rău, la închisoare”.

Alex Goldfarb către Boris Berezovsky

În 1722, pentru a transforma ţara dintr-o societate medievală disparată într-un stat autocratic centralizat, Petru cel Mare a decis să elimine corupţia, care era o boală endemică a societăţii ruseşti. Asta implica şi eliminarea tuturor celor care primeau mită. Unul dintre cei vizaţi era Alexandr Menşikov, cel mai de succes dintre generalii săi şi cel mai puternic om după ţar. Menşikov era îngrozit. „Dacă faceţi asta, Maiestate, riscaţi să nu mai aveţi pe cine conduce”, i-a spus monarhului. În 2000, cînd Vladimir Puţin a devenit preşedinte, avea mai puţină libertate de acţiune decît Petru cel Mare, care îi executase pur şi simplu pe cei mai recalcitranţi dintre oponenţi. Nici măcar sistemul juridic arbitrar din Rusia modernă nu putea aproba execuţii sumare în cazurile afaceriştilor hrăpăreţi. Putin, care ştia bine Istoria, era nevoit să vină cu o strategie diferită în abordarea unui grup pe care îl considera un obstacol important în faţa ambiţiilor sale de a reforma Rusia. Deşi apăruseră zvonuri cu privire la restricţii, oligarhii credeau că îşi vor păstra puterea şi vieţile luxoase, rămînînd o categorie protejată. În fond, ei formau o elită de oameni de afaceri care ajutaseră la ascensiunea noului preşedinte. La fel cum în 1996 lucraseră şi conspiraseră pentru a-1 realege pe Elţîn, o parte dintre ei susţinuseră venirea lui Putin la Kremlin. Ca răsplată pentru ajutorul lor, se aşteptau ca Putin să fie la fel de flexibil ca predecesorul său, permiţîndu-le să continue să-şi exercite influenţa, să acumuleze averi şi să fie imuni în faţa oricărei acţiuni judiciare. Se înşelaseră foarte mult în privinţa lui. În 1999, cînd Putin avea prerogative de preşedinte şi de prim-ministru, au apărut primele semne ale problemelor ce aveau să vină, cînd procurorul general a analizat modul în care Vladimir Potanin, unul dintre arhitecţii privatizării, dobîndise Norilsk Nichel, gigantul minier deţinut de stat. „Nu se simţeau prea bine”, spunea un oficial al guvernului. Şi aveau motive întemeiate. La nici 2 luni după ce a devenit preşedinte, în ziua fierbinte de 28 iulie 2000, Putin a chemat 21 de oligarhi la Kremlin. „A fost ca o adunare convocată de Don Corleone, nu o şedinţă la solicitarea unui lider al lumii occidentale”, nota unul dintre cei prezenţi. Hodorkovski şi Deripaska au fost la întîlnire, dar Berezovski, el însuşi investigat acum de procurori, nu a fost invitat.  În faţa celor adunaţi în camera de şedinţă, Putin a citit, pur şi simplu, declaraţia de război faţă de clica celor mai puternici şi mai bogaţi afacerişti. Nu avea să cerceteze privatizările, dar ei nu se mai puteau bucura de privilegii la Kremlin. În timpul întîlnirii, Putin a insistat ca Potanin să plătească suma de 140 de milioane de dolari pe care o datora pentru achiziţionarea Norilsk Nichel. În anumite momente, discuţiile au devenit foarte încinse. Preşedintele 1-a arătat cu degetul pe un magnat foarte cunoscut, spunînd că suferă de „oligofrenie”. Plutocraţii erau înmărmuriţi; acesta nu era, cu siguranţă, discursul la care se aşteptaseră. Noul preşedinte a încheiat întîlnirea - care a durat 2 ore şi 40 de minute - punînd bazele unui mecanism permanent de consultări între oamenii de afaceri şi stat. (Va urma)

MARK HOLLINGSWORTH, STEWART LANSLEY

Am găsit 90 miliarde euro

Nu glumesc. Şi nu am găsit singur această colosală sumă, care poate asigura relansarea României. Banii nu sînt virtuali. Ei există fizic. Obţinerea acestei sume depinde doar de voinţa politică. O treime din această sumă o avem acasă. Ne aparţine. O altă treime ne-o oferă gratuit Uniunea Europeană. A treia treime o luăm de la China şi din ţările Golfului, fără a fi necesară vreo rambursare. Pare o nebunie, dar nu e. În aceeaşi zi, respectiv miercuri, utilizînd modalităţi de analiză şi de calcul total diferite, eu am avansat o primă estimare de 9 miliarde euro şi, mai tîrziu, pe parcursul după-amiezii, domnul Ionel Blănculescu a avansat aceeaşi estimare. Ce reprezintă această sumă? Reprezintă evaluarea evaziunii fiscale anuale care poate fi, în mod realist şi obiectiv, recuperată de către ANAF şi dusă la buget. În prezent, performanţele ANAF la nivelul întregii Românii nu depăşesc 5 milioane euro anual. Ce presupune asta? O Gardă Financiară redusă numeric, alcătuită din buni profesionişti şi plătită foarte bine. În acest moment, Garda Financiară, ca şi Vama, de altfel, este plătită ca să fure. Funcţionarii sînt împinşi în mod deliberat către corupţie, dintr-un motiv foarte simplu. Fiind transformaţi în infractori, aceştia sînt obligaţi să-şi asigure protecţia, cedînd, pe scara ierarhică, cea mai mare parte a cîştigului ilicit. Care se duce pînă sus, în sferele politicii şi în sferele Puterii, asigurînd bunăstarea altora şi succesul în alegerile bine finanţate. Domnul Blănculescu a mai semnalat, pe bună dreptate, că sume la fel de mari pot ajunge la bugetul statului daca se renunţă la licitaţiile publice trucate şi la cheltuielile ilegale legate de achiziţii ale societăţilor de stat – astfel cum a demonstrat Curtea de Conturi. Sau dacă se aplică, în asemenea situaţii, amenzi echivalente. Dacă ar exista voinţa politică de a accesa fondurile pe care Europa ni le pune la dispoziţie, mai putem obţine încă 30 miliarde euro. Cu o investiţie minimă în plan financiar şi uman, pentru a înfiinţa suficient de multe organizaţii care să elaboreze proiecte eligibile.

SORIN ROŞCA STĂNESCU

MARE AVALANŞĂ DE BEŢIVI ŞI PSIHOPAŢI ÎN DIRECT LA OTV

Seara de marţi, 9 martie, a fost dominată de stereotipia paranoidă-schizofrenică a unor indivizi sloboziţi în direct la microfoanele OTV. Această televiziune a cules laurii unor dezlănţuiri paranoide de durată şi ne pregăteşte ceva „politic“ şi în viitor, fiindcă vremea Elodiei a trecut în uitare. Mai sînt cîteva crime încurcate prin ţară, dar le descurcă Dan Diaconescu, nu? Dacă scăpaţi de groaza tuturor demenţilor şi beţivilor ce răcnesc agresiv „în direct” la OTV, mergeţi la tribunale! Veţi deprinde şi arta comparaţiei, fiindcă vorbirea „în direct” la OTV este identică cu vorbirea halucinantă din boxele înţesate de puşcăriaşi periculoşi. Atenţie, Dan Diaconescu vrea să-i cîştige ca adepţi pe toţi beţivii agramaţi, cumplit de inculţi, care gîndesc să ne oblige la ascultare, să ne conducă ei politic, cultural etc. Cum va arăta ţara cînd vorbitorii de la OTV vor ajunge să ne diriguiască, să ne facă ei legi, politici economice etc.? OTV închide microfoanele atunci cînd este vorba de oamenii înţelepţi care au de spus cîte ceva. Tudor Barbu nu ştie ce este instigator, nici antisemint şi îi face pe toţi proşti, proşti, cam de 60 de ori pe emisiune, apoi îl cheamă în ajutor pe Ion Coja, care cere o emisiune specială, ca să explice tocmai el, aflat la periferia politicii, „ce rău a făcut Vadim ţării”! Dar pînă acum de ce n-ai îndrăznit, bre? Amnezia asta o să te coste pe plan geriatric şi intelectual! Vadim te-a publicat, ţi-a dat şansa vieţii tale, fiindcă alţii nu te-au luat deloc în seamă cu tipărirea operelor tale”. Te crezi tu în stare, Coja, să faci emisiuni televizate despre Tribun? Nu vezi ceva diferenţe intelectuale între tine şi Vadim? OTV a lansat în aceeaşi zi de marţi o ameninţare capitală cu „banca-completă” de date româneşti, ajunsă prin filieră europeană în Israel! Fiţi liniştit, Israelul, cu tehnica americană pe care o deţine, a accesat de mult toate secretele românilor. Juridic, deţinerea datelor nu este încriminată, ci „folosirea” acestor date fără acordul celor îndreptăţiţi! Vom cere şi noi dovezi de la cei vinovaţi! Rămînem uimiţi cum de îndrăzneşte un neghiob, un nimeni, să ceară socoteală Tribunului, auziţi pe ce chestie, că nu ar fi vigilent şi patriot! Atunci cine e patriot în ţara asta? Cumva cel ce jefuieşte un primar din Ardeal cu mită şi stă cu puşcăria sub pernă? Va fi greu de muşamalizat mita lui „DD în direct”, care nu-i decît un ofensator social, făuritor de „elodii”, „magde-ciumac” şi alte trăsnite metode de îndobitocire a beţivilor sau a celor înregistraţi pe la clinici psihiatrice! OTV, în sfidarea întregii ţări, pretinde că „rezolvă” corupţia, scutirea de impozite, făurirea unor intreprinderi cinstite, cu plata unor uriaşe dividende la popor etc. Cîtă îndrăzneală! PRM va pune capăt acestei destrăbălări mincinoase tip DD-OTV în direct! Se pare că scandalul din vămi a ajuns şi la vîrf, dar e dirijat politic. Iată versul popular al vremii: „Peste ţară veni ceaţă/Totul se fură pe faţă/Şi Băsescu a întrebat/N-aţi vrut voi, nu m-aţi votat?”.

Avocat NESTOR CĂLIN,

Vicepreşedinte al Filialei PRM Galaţi

Finul şi cu naşul / Au distrus oraşul / > „Nota 2 la guvernare” pentru Emil Boc şi miniştrii săi, din partea sindicaliştilor arădeni

Marşul de protest împotriva modificărilor Codului Muncii, organizat de sindicatele arădene, a decurs conform planului aprobat, fără nici un fel de incident. Aproximativ 500 de persoane s-au strîns, joi, la orele 14, pe platoul din faţa Casei Sindicatelor, de unde au plecat în marş spre centru, pe traseul Podgoria-Primărie-Teatru-Primărie. Întreaga acţiune s-a încheiat în fix 2 ore. Ca amploare, marşul de joi a fost mai restrîns decît cel organizat anul trecut. Sindicaliştii arădeni au fost însă destul de gălăgioşi, deoarece au venit la marş înarmaţi cu adevărat arsenal de făcut zgomot: portavoci, fluiere, tobe, vuvuzele. Au fost confecţionate şi cîteva pancarte, iar pe drum s-a strigat cel mai des „Jos Guvernul!”; „Hoţii!”;  „Un pitic şi cu un chior/Îşi bat joc de un popor!”; „Finul şi cu naşul/Au distrus oraşul!”.. Pe lîngă nemulţumirile legate de noua formă a Codului Muncii pe care Guvernul o aprobă prin asumarea răspunderii, profesorii au protestat şi faţă de situaţia salariilor din învăţămînt, dar şi faţă de unele prevederi ale Legii Educaţiei. Sindicaliştii arădeni nu sînt mulţumiţi de activitatea Guvernului Boc, drept urmare i-au cerut plecarea pe tot parcursul marşului. În colimator au fost luaţi în special Traian Băsescu, Emil Boc, Gheorghe Falcă, dar şi Daniel Funeriu. Iată cîteva sloganuri ce se puteau citi pe pancartele protestatarilor: „Somnul din Parlament naşte monştrii în Guvern”; „Funeriu e o ruşine/Pentru judeţul din care provine”; „Nu de mult aţi fost şi voi la catedră, ca şi noi! În loc să ne sprijiniţi, voi mereu ne umiliţi!”, „Guvernul Boc, corigent la examenul de competenţă”; „Domnilor, de nas ne-aţi dus/ Şi-n prăpastie ne-aţi condus/Azi, vă dăm la fiecare/Nota 2 la guvernare!”. Sindicaliştii din toată ţara speră ca demersul Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe noul Cod al Muncii să nu reuşească. Pentru aceasta, este necesar ca Moţiunea de Cenzură depusă de Opoziţe să întrunească majoritatea simplă a votului parlamentarilor. Este greu de crezut că se va şi întîmpla precum doresc sindicaliştii, deoarece actuala Putere se bucură de o majoritate reconfortantă în plenul reunit al Parlamentului. Guvernul Boc se află la cea de-a 11-a asumare a răspunderii asupra unui proiect de lege, lucru sancţionat de sindicate şi Opoziţie drept o forţare a limitelor democraţiei parlamentare. (L.C.)

„Să-ţi fie ruşine... Botiş!”

Că l-a sunat tocmai pe Dinu Patriciu, n-ar fi mare ştire. Dar faptul că i-a trimis un document nefinalizat şi neoficial al Guvernului României ar trebui să revolte întreaga societate civilă, sindicate şi chiar patronatele.

În mod cert, transmiterea unei cópii a documentului nefinalizat al Codului Muncii către Dinu Patriciu nu s-a înfăptuit la iniţiativa ministrului Muncii. Şi nu atît pentru faptul că Ioan Botiş nu ar fi avut, poate, curajul asumării unui asemenea gest, ci, mai degrabă, pentru că însăilarea unui adevărat artificiu de „spa” politic, care îl putea pune faţă în faţă cu acuzaţia de sustragere de documente oficiale şi favorizarea scurgerii de informaţii, l-ar fi depăşit. Pe de altă parte, însă, ministrul ar trebui imediat demis. Pentru că, prin transmiterea către o persoană din afara Guvernului a unui document nefinalizat şi nepublicat în „Monitorul Oficial“, el a încălcat grav nivelul minimum de protecţie a informaţiilor guvernamentale. Şi trebuie cercetat penal, putînd fi bănuit acum de transmiterea şi cu alte ocazii a unor informaţii ale Guvernului României.

În fond, avem şi fapta, avem şi... denunţătorul. Cetăţeanul Dinu Patriciu, care, în foaia pe care o „moguluieşte”, a scris un editorial de deconspirare. Aparent, pentru a-i da peste nas lui Traian Băsescu, dovedind că şeful statului nu mai controlează angrenajul politic guvernamental nici măcar în partea sa democrat-liberală, dar, cel mai probabil, pentru a transmite un mesaj public al prezenţei sale pe lîngă cercurile de influenţă.

Demiterea ministrului Muncii, oricum improbabilă, nu ar fi însă suficientă. Pentru că acesta este doar un pion. Trebuie mers mult mai în profunzime, oricare ar fi adevăratul tîlc al faptelor. Fie pentru a-l identifica pe cel ce a vrut să-i transmită lui Traian Băsescu un anumit mesaj „guvernamental”, fie pentru a scoate la lumină interferenţele dintre Dinu Patriciu şi o anumită parte a clasei politice. Desigur, putem pleca de la ipoteza cea mai banală. Aceea că transmiterea Codului pentru „îmbunătăţire” tocmai lui Dinu Patriciu a fost chiar ideea ministrului Botiş. Poate că acesta a vrut să impresioneze! Să-şi sensibilizeze şeful, dar să uimească şi partenerii de dialog, sindicatele şi patronatele, care i-au întors spatele, nemulţumiţi de obtuzitatea şi lipsa de pregătire profesională de care a dat dovadă. Este posibil ca ministrul să fi sperat că Dinu Patriciu îi va pune pe ciornă cîteva idei remarcabile, care, o dată însuşite, ar fi revoluţionat felul în care îl percep inclusiv colegii de Cabinet.  Dar faptul că premierul a tăcut după apariţia în presă a „iniţiativei” spune multe despre adevăraţii artizani. De fapt, din orice direcţie am privi, este evident că povestea nu a sunat bine în primul rînd pentru Traian Băsescu. Mai ales că vorbim de transmiterea unui document către Patriciu chiar din interiorul angrenajul pe care l-a creat şeful statului. Şi pe care, pare tot mai evident, începe să-l scape, rotiţă cu rotiţă, din mînă, deloc paradoxal, chiar pe seama naivităţii şi uşurinţei în manipulare a pionilor pe care preşedintele i-a pus acolo pentru a-şi împlini mai uşor „viziunile” reformist-distructive. Iar faptul că Dinu Patriciu a făcut publică solicitarea pe care a primit-o de la un ministru al camarilei lui Traian Băsescu nu arată doar caracterul acestuia, ci şi felul în care noii jucători politici pîndesc la răscruce.

Oricum, cei mai revoltaţi de gestul ministrului Botiş ar trebui să fie reprezentanţii sindicatelor. Care s-au înghesuit să-şi prezinte ideile în lungi şi inutile „dialoguri” cu guvernanţii, dar care au fost ignoraţi, în maniera sfidătoare caracteristică acestui regim. Or, deconspirarea lui Dinu Patriciu ar trebui privită de liderii de sindicat din perspectiva celui de al doilea tăiş al gestului acestuia, ca posibilă dovadă a rolului pe care l-a jucat mogulul în punctarea anumitor idei din noul Cod al Muncii.

CEZAR A. MIHALACHE

SUA sînt acuzate de Venezuela că vor să invadeze Libia

Venezuela cere respingerea hotărîtă a acestor acţiuni, care îndeamnă la război, ale forţelor navale şi aeriene ale SUA. Cei care propun folosirea forţei militare în Libia nu caută să apere drepturile omului, ci, ca întotdeauna, vor doar să impună un protectorat care să violeze aceste drepturi. Nu întîmplător acest lucru se petrece într-o zonă importantă din Orientul Mijlociu, „o sursă de energie şi petrol“, a spus ambasadorul la ONU al Venezuelei, Jorge Valero. „Apelăm la toate ţările care doresc pacea să oprească aceste planuri de invazie, anunţate cu atîta lipsă de ruşine de Departamentul de Stat al SUA şi de Pentagon“, a adăugat acesta. „Într-un moment în care această adunare este unanim solidară cu poporul libian, este ruşinos ca un stat membru, ale cărui acţiuni reprobabile vorbesc de la sine, să folosească ocazia pentru a răspîndi minciuni“, a venit reacţia ambasadorului SUA la ONU, Susan Rice. Discutînd ulterior în faţa presei, aceasta a continuat reproşurile aduse ambasadorului Venezuelei. „Comentariile reprezentantului Venezuelei au fost urîte şi condamnabile. Cred că am răspuns pe măsură în timpul şedinţei. Noi nu trăim în lumea iluziilor în care el aparent trăieşte. Se pare că în această săptămînă există mai mult decît o singură persoană deranjată la cap care se face auzită“, a spus Susan Rice. Tot aceasta afirmase, în urmă cu 2 zile, că dictatorul libian Muammar Gaddafi este „deranjat la cap“.

Sub Bucureşti există un adevărat oraş subteran 

Arheologii sînt în culmea fericirii. Săpăturile pentru parcarea subterană de la Universitate au dat la iveală un veritabil oraş subteran. Muncitorii au dat peste schelete umane şi ziduri, toate datînd din Secolele XVIII şi XIX. Specialiştii municipalităţii susţin că ce au găsit arheologii reprezintă Istorie chiar şi pentru ei.

Acum, la Universitate sînt doar şanţuri săpate, mormane de pămînt şi cîţiva muncitori. Specialiştii din Primăria Capitalei susţin că lucrările sînt în grafic, iar în 2011 parcarea subterană va fi funcţională. Pentru prima parcare subterană construită în ultimii 20 de ani, municipalitatea a fost nevoită să mute cele 4 statui-simbol de la Universitate. Statuile, care îi reprezintă pe Mihai Viteazul, Spiru Haret, Ion Heliade Rădulescu şi Gheorghe Lazăr, sînt acum expuse în Parcul Izvor, unde vor rămîne aproximativ un an. Pe locul statuilor, în subteran, au început lucrările de construcţii pentru parcarea cu două niveluri şi 325 de locuri, din care 300 pentru autoturisme şi 25 pentru motociclete. Parcarea se va construi în parteneriat public-privat, municipalitatea punînd la dispoziţie terenul, iar investitorul privat, consorţiul de firme Inter Parking Hispania SA, Terra Test Cimentaciones SL, Alius Inversiones SL şi Simex SA, suportă atît costurile legate de mutarea statuilor, cît şi pe cele legate de construcţia parcajului subteran.

La colt > Filmele lui Andy Warhol (I)

Unul din cei mai importanţi artişti plastici moderni, reprezentantul de vîrf al curentului Pop Art, este americanul Andy Warhol (1928-1987). În 1962, la puţin timp de la moartea actriţei Marilyn Monroe, artistul are ideea să-i pună fotografia pe un suport de polimer sintetic şi s-o expună ca pe un tablou. De aici au rezultat alte imagini, pe fundaluri diferite. Foarte mulţi oameni cunosc această imagine iconică, dar nu ştiu cine e autorul concepţiei. E cazul frecvent cînd opera e mai cunoscută decît autorul ei, aşa cum se spune că Don Quijote e mai cunoscut decît Cervantes sau Hamlet decît Shakespeare. În cazul lui Warhol, acest fapt este chiar un act dorit, dat fiind că el cultivă ambiguitatea. Atît în grafică şi pictură, cît şi în fotografie sau film. La fel de celebre sînt şi reclamele sale, cum ar fi Cutia de supă Cambell’s (1962).

Mai mult, Warhol, născut la Pittsburgh, din părinţi ruteni, devine el însuşi personaj al propriilor lucrări, al propriilor filme, ca în Blue Movie, cum vom vedea. Debutează însă ca autor de reclame pentru jurnalele de modă şi vitrinele magazinelor. Se impune destul de repede în acest domeniu, iar pictura sa, pe care începe s-o practice pe la începutul anilor ’60, este legată de estetica reclamei. Adică în tablourile sale, aşa cum am putut vedea la Whitney Museum, el combină sticle de Coca-Cola cu bancnote, fragmente de benzi desenate, polimeri sintetici, fotografii ale unor stele de cinema, tot ce înseamnă cultură populară de massă. Începe să utilizeze tiparul fotomecanic şi seriografia. Realizează, împreună cu un grup numeros de colaboratori, peste 2.000 de lucrări în numai 2 ani.

În acest fel, lucrările lui Warhol, stridente, violente sau accidentale, devin repere iconice pentru ilustrarea civilizaţiei americane. El e autorul ingenios al unor legende create în jurul său din momentul cînd vine la New York şi ocupă o fabrica părăsită, atelierul sau fabrica, numit simplu „Factory”, devenind în scurt timp locul de întîlnire al avangardei newyorkeze. Aici va crea propriile vedete, cu care va produce o serie de videoclipuri celebre, începînd cu primul film experimental, realizat împreună cu un grup psihedelic vocal-instrumental foarte cunoscut, “The Velvet Underground”.

Aşa se naşte studioul „Andy Warhol TV”. Evident, tot ce produce Warhol este pe cît de şocant, pe atîta de ilegal, cum este Batman Dracula (1964), realizat fără acordul companiei care deţinea copyright-ul. În anul următor face Vinyl, după distopia lui Anthony Burgess A Clockwork Orange / Portocala mecanică, roman ce va fi ecranizat de Stanley Kubrick, cu mult succes. Warhol a avut ideea ca „Factory” să devină un mic Hollywood. Prieteni de-ai săi, care veneau frecvent în atelier, au devenit staruri, precum Brigid Berlin, Viva, Edie Sedgwick, Candy Darling, Holly Woodlawn, Ondine, Nico sau Jackie Curtis.

O notă cu totul aparte faţă de producţia hollywoodiană o aducea tematica, inspirată numai din mediile artistice şi sexualitate. Aşa este Blue Movie, un film de 33 minute, în care unul dintre starurile lui Warhol, Viva, interpretează foarte explicit actul ei sexual cu un bărbat. Scandalul izbucnit a fost imens, iar filmul interzis. Însăşi Viva a refuzat ca Blue Movie să fie reprogramat. Filmul a fost realizat într-o singură zi, în 3 iunie 1968. Dar abia în 2005 a fost reprogramat şi difuzat în New York. În anii ’60, Warhol a produs cele mai multe dintre filmele sale, inspirate din subcultura gay. Cele mai cunoscute sînt Chelsea Girls, Bike Boy, My Hustler şi Lonesome Cowboys, un pseudo-western. Multe dintre ele sînt documente privind anumite personalităţi, precum regizorul underground Jack Smith, care a apărut în filmul Camp.

În urma scandalului cu Blue Movie, Warhol a cedat iniţiativa filmelor gay discipolului său, Paul Morrissey. Acesta a orientat producţia spre un cinema mult mai accesibil, bazate pe scenarii, fiindcă producţia lui Warhol pornea de la o idee sau alta, fiind lipsită de epică sau acţiune. S-a instituit şi un concept „B-movie”, filmele de serie B, care tratau subiecte aşa-zis „nepălcute”. (Va urma)

GRID MODORCEA 

Corespondenţă din New York

Premoniţii tulburătoare (XV)

* O femeie cu puteri paranormale, care a avut o viziune asupra cadavrului unei tinere, a fost arestată şi ea, pentru că ştia prea multe amănunte despre crimă. Etta Louise Smith (28 ani), muncitoare la o fabrică de avioane de lîngă Los Angeles (SUA), a avut o viziune în care a apărut cadavrul unei tinere. Ea a sunat imediat la Poliţie şi a afirmat că „văzuse“ cadavrul infirmierei care fusese dată dispărută cu o seară înainte şi că acesta era abandonat într-un canion. Chemată la secţie, Etta le-a spus ofiţerilor că ea credea că femeia fusese violată şi ucisă, asasinul lovind-o în ceafă. Viziunea ei s-a adeverit, dar Etta fost arestată. Poliţiştii nu obţinuseră, pînă în acel moment, nici un detaliu despre crimă şi, astfel, au conchis că Etta era vinovată de moartea infirmierei. Ea a fost reţinută 4 zile, pînă cînd au fost descoperiţi cei 3 bărbaţi care fuseseră adevăraţii criminali. Mai tîrziu, Ettei Louise Smith i-a fost plătită suma de 24.000 de dolari de către Poliţia din Los Angeles, pentru prejudiciul pe care i-l adusese arestînd-o.

* Reef Bay, Utah, SUA. În seara zilei de 17 octombrie 1992, soseşte la ferma lui Jim Winston un străin pe nume Daniel Keith, care cere găzduire şi hrană în schimbul muncii ca zilier. Gazda acceptă o şedere de 2 săptămîni şi, din vorbă în vorbă, află că Daniel vine tocmai din California, nu are familie şi speră să-l mai găsească pe tatăl său, dispărut de 2 ani. Rătăcitorul nu ştie dacă acesta mai este sau nu în viaţă... După cîteva zile, Daniel - care dormea într-un hambar, fără să fie deranjat de disconfort - face o afirmaţie îngrijorătoare. El susţine, pe cel mai serios ton cu putinţă, că rămăşiţele pămînteşti ale părintelui său se află îngropate sub grajdurile fermei şi că doreşte neapărat să le scoată la lumină. Jim şi soţia lui încep să se îngrijoreze, bănuind că au de-a face cu un „lunatic“. Ei refuză categoric cererea insistentă a hoinarului şi, pe ascuns, cer ajutorul şerifului, pentru a scăpa de oaspetele devenit atît de incomod şi chiar periculos.

La 22 octombrie, sub ameninţarea armei, Daniel Keith este îndepărtat de la fermă şi escortat de şerif dincolo de graniţele Statului Utah. „Expulzatul“ nu opune rezistenţă şi dă impresia că se supune somaţiei de a nu mai călca vreodată la reşedinţa familiei Winston. Dar, peste numai 2 zile, în noaptea de 24 octombrie, Keith îi ia prin surprindere pe soţii Winston. Pătrunde în casă, îi imobilizează şi rupe legăturile telefonice. Purtarea lui este demenţială, cei 2 prizonieri îl privesc ca pe un paranoic violent şi nu îndrăznesc să se opună... După ce s-a asigurat că va putea acţiona în linişte, Keith goneşte caii dintr-unul din grajduri şi începe să sape într-un loc anume cu un tîrnăcop. Nu găseşte nimic din prima încercare. Timpul curge în defavoarea lui, căci o dată cu ivirea zorilor se putea aştepta să se ivească la fermă vecini sau vreun trecător întîmplător. După mai multe tentative, Keith descoperă osemintele unui om. începe înfrigurat să le cureţe şi să le depoziteze într-un sac. Examinînd cu atenţie craniul, el tresare violent: exista o gaură care nu putea fi făcută decît de un glonţ! Calm şi sigur pe el, Daniel Keith se întoarce în casă, îi eliberează pe cei 2 ostatici şi le arată ceea ce descoperise. Soţii Winston sînt înmărmuriţi: acest necunoscut venit de atît de departe avusese dreptate. Mai mult, bizarul personaj afirmă că rămăşiţele pămînteşti sînt ale tatălui său şi că, arătînd spre craniu, „fratele meu l-a împuşcat în urmă cu 2 ani şi trebuie să-şi primească pedeapsa cuvenită“! (Va urma)

TRAIAN  TANDIN

FENOMENE STRANII > Biserica şi extratereştrii

În anul 1600, călugărul dominican Giordano Bruno a fost ars pe rug din cauză că a emis „monstruoasa“ idee că viaţă inteligentă poate să mai existe şi altundeva în univers. Patru sute de ani mai tîrziu, comisia de cultură pontificală a declarat execuţia lui ca fiind injustă. Biserica Romano-Catolică şi-a schimbat fundamental poziţia, şi aceasta în primul rînd din cauza a doi iezuiţi: Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) şi José Gabriel Funes (1963-). Acesta din urmă este argentinian şi a fost director al Observatorului Vaticanului „Specolo Vaticana“ începînd din 2006. În total, 12 iezuiţi - eu îi numesc „garda papală de inteligenţă” - se ocupă de telescoapele şi de astrografele Zeiss de pe acoperişul Castelului Gandolfo. Iezuiţii au fost dintotdeauna gînditorii progresişti ai Bisericii Romano-Catolice. Ei au fost cei care s-au asigurat: Curia Romană nu rămîne închistată în Evul Mediu şi, de asemenea, îşi îndeplinesc rolul de a se asigura că faima iezuiţilor merge pînă dincolo de limitele Pămîntului. Ca urmare, 30 de cratere selenare poartă numele unor astronomi iezuiţi. Cel mai important dintre aceşti gînditori progresişti a fost filozoful şi preotul iezuit Pierre Teilhard de Chardin. El a recunoscut că există o legătură clară între Om şi Cosmos. Piatra de temelie fundamentală a materiei este atomul, şi aceasta se aplică în întregul univers. Atomii înşişi constau dintr-un nucleu şi particule subatomice - şi nu doar „există şi atît”; sunt supuşi vibraţiilor. Particulele elementare - am menţionat acest fapt în capitolul 1 - nu şi-au căpătat caracteristicile ciudate şi derutante de nicăieri, ci tocmai din interacţiunea cu alte particule. Însăşi definiţia spune că o particulă este o „parte” din altceva, iar întregul se reflectă în fiecare particulă constituentă a sa. Teilhard de Chardin discuta deja despre aceste lucruri în 1949. Termenul său alef acoperă totul, de la alfa la omega, şi aceasta include şi cauza, şi efectul. Pînă şi confraţii săi iezuiţi l-au considerat pe Teilhard de Chardin ca fiind puţin cam ciudat. În 1962, la şapte ani de la moartea lui, Biserica Romano-Catolică a decis - după ani îndelungaţi de aprinse dispute teologice - că punctele de vedere ale lui Teilhard veneau în contradicţie cu învăţăturile creştine. Însă, după cum astrofizicienii din zilele noastre ştiu prea bine, Teilhard de Chardin a avut perfectă dreptate, ca şi Giordano Bruno, cu atîtea secole în urmă. José Gabriel Fuentes, director al Observatorului Vaticanului, nu mai trebuie să lupte împotriva unor asemenea opinii antice şi depăşite. Într-un interviu acordat jurnalului Vaticanului, „L’Osservatore Romano“, el a fost întrebat care este opinia sa cu privire la posibilitatea existenţei vieţii extraterestre. Răspunsul lui a fost: Exact cum există un mare număr de creaturi pe Pămînt, pot să mai existe şi alte forme de viaţă - chiar şi unele inteligente - , care sînt tot creaţia lui Dumnezeu. Acest fapt nu vine în contradicţie cu credinţa noastră, deoarece nu putem pune limite libertăţii de creaţie a lui Dumnezeu. După cum ar spune Sfîntul Francise, cîtă vreme considerăm celelalte creaţii pămînteşti ca fiindu-ne „fraţi“ şi „surori“, de ce nu am putea să vorbim şi despre un „frate extraterestru“? Ar putea fi şi el, la urma urmelor, parte a creaţiei.

ERICH VON DÄNIKEN

REÎNCARNAREA (VI)

În 1928 a expus la Salonul artiştilor francezi, alături de cei mai mari pictori ai epocii, printre care şi Picasso, iar criticii se întrebau cine era acest genial arhitect de temple necunoscute. Cele mai mari nume din lumea ştiinţifică şi medicală s-au aplecat asupra acestui caz. Timp de 6 săptămîni, a fost instalat într-un atelier unde lucra sub ochii a 9 observatori de diferite naţionalităţi, timp de 5 ore pe zi. Toţi au fost uimiţi mai ales de faptul că Lesage nu făcea niciodată nici cel mai mic retuş. I s-au făcut, evident, propuneri extraordinare, dar minerul le-a refuzat ferm. Călăuzele sale spirituale erau categorice. Totuşi, acestea l-au autorizat să-şi expună pînzele în Belgia, în Anglia şi în Africa de Nord. În august 1938, aceste călăuze l-au informat că urma să primească în curînd o vizită importantă. O doamnă din societatea engleză i-a făcut, într-adevăr, o vizită cînd expunea la Paris-Plage şi i-a adus un scarabeu găsit în mormîntul lui Amenhotep al III-lea, pe care era o inscripţie hieroglifică: „În această viaţă, ca şi în lumea de dincolo, purtătorul acestui talisman va fi privilegiat”. Emoţionat de acest dar, Augustin Lesage a început să picteze un tablou cu scene pe care le văzuse într-un vis şi în care figurau secerători egipteni. A muncit cu sîrguinţă timp de 2 luni şi, după ce a terminat, s-a îmbarcat pe pachebotul El Mansour, care l-a dus în Egipt. A luat cu el în jur de 20 de tablouri, pe care dorea să le expună la Hotel Continental, printre care, bineînţeles, şi ultima sa lucrare, Secerişul în Egipt. În Cairo, a făcut cunoştinţă cu un egiptolog eminent, A. Fournier, căruia i-a mărturisit că venise deoarece călăuzele sale îi spuseseră că originalul exista în Egipt şi că putea să îl vadă. Ne putem imagina cu uşurinţă surprinderea şi scepticismul lui Fournier. Lesage a vizitat toate locurile importante din Egiptul faraonilor. Ajuns la Teba, în Valea Regilor, însoţit de un ghid şi de cîţiva tovarăşi, a intrat în mormîntul lui Mera, un cioplitor în piatră al lui Ramses al II-lea, specialist în decoraţiuni funerare. Pe peretele camerei funerare se vedea o frescă foarte mare, descoperită recent. Această frescă reprezenta scene de la seceriş şi semăna la perfecţie cu ultima lucrare a lui Lesage. Culorile, desenul şi factura erau similare în fiecare detaliu. Era originalul, vechi de peste 3.500 de ani, al pînzei pictate de Lesage înainte de plecare. Stupefiat, Augustin Lesage a rămas împietrit o bună bucată de vreme, incapabil de a scoate o vorbă. Nu visa!

Cum descoperirea mormîntului era foarte recentă, nu exista, evident, nici o copie a acestei opere. Impresia de déja-vu resimţită de Lesage încă de la începutul şederii sale în Egipt s-a transformat în certitudinea că trăise în această ţară în timpul unei alte vieţi. Reproducerea frescei egiptene şi tabloul pictat de Lesage pot fi admirate la Institutul de Metapsihică din Paris. Preşedintele F.D. Roosevelt a achiziţionat una dintre pînzele lui Lesage şi nu s-a mai despărţit de ea. În 1947, o comisie de medici, profesori, pictori, arhitecţi, poliţişti şi magistraţi s-a întrunit pentru a studia metodele de lucru ale acestuia. Toţi au constatat că lucra automat, fără îndoială inconştient, că executa cu mîna liberă perspectivele arhitecturale, fără cusur şi perfect simetrice. În plus, primele sale pînze sînt la fel de desăvîrşite ca şi ultimele. Nu a evoluat, aşadar, în arta sa, aşa cum se întîmplă în general cu majoritatea pictorilor. Acest om, care nu dorea nici bogăţii, nici putere, nici faimă, îşi trăia viaţa ajutîndu-i pe alţii. Poseda, de asemenea, un dar extraordinar de vindecător, pe care îl folosea gratuit şi cu generozitate. A părăsit această lume în 1954.  (Va urma)

SYLVIE SIMON

Arhiva „Tricolorul“ > Artista Eufrosina Popescu, între compozitorul Rossini şi poetul Eminescu

În prefaţa la ediţia a III-a „Vieţii lui M. Eminescu“, am atras atenţia asupra cazului Eufrosina Popescu. G. Bogdan-Duică era de părere că poezia „La o artistă“ e dedicată Eufrosinei Popescu-Marcolini. Cum prietenii lui Eminescu vorbeau de un „drăcuşor împeliţat” de 17 ani, numit Eufrosina Popescu, gîndul oricui identifică pe tînăra Eufrosina cu d-na Marcolini. Chestiunea e cu totul secundară şi, deşi în fond lucrurile sînt uşor de urmărit, lăsăm altcuiva plăcerea de a lămuri problema, noi neavînd deocamdată răgazul trebuitor, şi anume dacă au fost două Eufrosine Popescu. Dacă n-a fost decît una, adică d-na Marcolini, atunci sau amintirea lui Stefanelli e şovăitoare sau Eminescu iubea un „drăcuşor” cu totul matur. În „Literatorul“, II (1881) sem. 2, pp. 217-227, găsim o Cronică a lui Th. M. Stoenescu. „Ilustra tragediană” era bolnavă şi ca să poată merge la băi şi-ar fi pus mobilele la loterie. Stoenescu îi făcu o vizită în Strada Numa Pompiliu şi după aceea un articol care făcea aluzie la acordarea unei pensii. Artista îi pusese la îndemînă cîteva elemente şi anume: un autograf al lui Rossini datat Florenţa, 10 Octombrie 1852, o poezie a unui colonel italian datată Paris, 17 Iunie 1856, fragmente de ziare străine din care se vede că în 1858 făcuse un turneu muzical în străinătate. Într-adevăr, d-na Marcolini fusese la început cîntăreaţă. Stoenescu spune despre ea „cu toată povara anilor”... ceea ce ar fi profund jignitor de n-ar fi avut măcar 60 de ani în 1881. În „Literatorul“ (1880), pp. 238-240, Pericles Păltineanu făcînd cronica despre „Cele două orfeline“, în care jucase Eufrosina la 22 aprilie, se foloseşte de expresia „veterana artistă”. De altfel, vîrsta artistei se ştie foarte bine. Frosa Vlasto (acesta îi e numele) se căsători în 1836 cu Polcovnicul T. Popescu. De-ar fi avut 16 ani atunci, era născută în 1820, deci avea cu 30 de ani mai mult decît Eminescu. În 1897, mai trăia la „adînci bătrîneţi“.

D. OLĂNESCU,

„Teatrul la români“

Teoria pămîntului gol şi civilizaţiile subterane (XII)

Willis George Emerson aminteşte, în cartea sa biografică „Zeul de fum“, o poveste norvegiană. Este vorba despre 2 pescari, tată şi fiu, care pescuiau cu barca lor în Oceanul Nordic. O furtună puternică îi aduce pînă la marginea deschiderii polare nordice. Era 1829. Timp de 2 ani, Olaf Jansen (fiul) povesteşte că au trăit în interiorul Pămîntului împreună cu locuitorii acelor tărîmuri, care erau buni şi curtenitori, înalţi de 3,5 metri. Apoi Jansen a spus că au ieşit din interiorul Pămîntului pe la deschiderea sudică. Numele cărţii vine de la faptul că Olaf a descris soarele interior ca avînd o aparenţă difuză. O descriere completă şi corectă a Planetei noastre este, deci, următoarea: Pămîntul este ca un balon, ca o minge goală în interior, care are două deschideri polare avînd un diametru de 2.300 km (aflate la Nord şi la Sud) şi care au marginile curbate, ce fac posibilă trecerea de pe o suprafaţă pe cealaltă, aşa cum face o furnică cînd trece de pe o parte a frunzei pe cealaltă. Dimensimea peretelui planetar variază între 1.100 şi 1.300 km, fiind mai mare spre Poli. În centru se află un soare interior, cu un diametru de 1.300 km, care răspîndeşte o lumină difuză. Cînd s-a stabilit ca o echipă de reporteri şi cameramani britanici de la BBC să facă o vizită în Antarctica, ei s-au confruntat cu o serie de probleme. Deşi din planul iniţial, întocmit cu grijă cu mult înainte, făcea parte şi un zbor direct din Africa de Sud spre Antarctica (care includea şi o survolare a aşa-numitei Zone de inaccesibilitate), au trebuit să facă unele modificări de ultim moment. Au fost forţaţi să călătorească mai întîi spre America de Sud. O dată ajunşi acolo, au descoperit că singurul zbor comercial care făcea curse spre Antarctica era operat de o companie americană, care transporta grupuri de 20-30 de persoane la baza americană McMurdo Station. Însă aceste zboruri se desfăşurau numai în lunile de vară, iar atunci cînd, în sfîrşit, au ajuns la bază, britanicii au fost trataţi cu ostilitate de către americani!

Un fapt interesant este că, datorită lipsei de sateliţi deasupra Antarcticii, toate rapoartele şi prognozele meteo pentru această zonă erau realizate de la baza americană McMurdo Station. Acesta este, însă, un mod clar de îngrădire a scurgerilor de informaţii şi a posibilelor dovezi fotografice pe care un satelit aflat deasupra Polului Sud le-ar putea furniza, aşa cum s-a întîmplat în cazul deschiderii polare de nord. Dar monopolul american asupra Antarcticii a mers chiar mult mai departe. A fost semnat un acord între mai multe state interesate, ca să nu se înceapă prospecţiune geologică sau de altă natură în Antarctica, aceasta incluzînd atît mineralele, cît şi petrolul. Nenumărate dovezi vin şi din Rusia, unde se găseşte aproape constant fildeş aparţinînd mamuţilor, mai ales în zonele nordice extreme, situate dincolo de Cercul Polar. De sute de ani, comercianţii vînd astfel de relicve, care, se pare, abundă în acele zone. (Va urma)

General dr. EMIL STRĂINU

Ziarul TRICOLORUL, nr 2112 / 12.03.2011