SENATUL DIN CER

Îndoliată adunare,

Stimaţi şi întristaţi membri ai familiei,

Preacinstiţi preoţi ai Bisericii Ortodoxe,

Ne-am adunat astăzi aici, în această zi însorită de iarnă, într-o biserică pitorească a Bucureştilor, care are un nume ce ne duce cu gîndul tot la economie, Precupeţii Noi, pentru a-l petrece pe ultimul drum pe omul exemplar care a fost Carol Dina. Un om cu nume regal, cu maniere desăvîşite. O dată cu trecerea lui în veşnicie, Senatul din Cer se întregeşte cu unul dintre cei mai străluciţi membri. Pentru că, neîndoielnic, există un Senat românesc în cer, format din Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Eugen Florescu, Doru Liviu Bindea, Valentin Dinescu, George Pruteanu şi mulţi alţii. O echipă ca asta n-a mai avut, şi nu va mai avea, niciodată, Senatul României. Majoritatea au fost membri ai Partidului România Mare. Toţi au plecat din această lume prematur, la vîrsta cînd încă mai puteau dărui semenilor şi ţării din preaplinul inimii lor. Da, în Roma antică, Senatul era un fel de ,,Sfat al bătrînilor" - de aici şi senior, senectute etc. Dar ei, fraţii şi prietenii noştri, nu erau bătrîni.

Erau înţelepţi, dar nu bătrîni. Inimile lor generoase n-au mai rezistat. Atîta mizerie! Atîta măcinare în gol! I-am văzut, mai ales în plenul Senatului, cum se consumă, cum ard ca o flacără. Cu ce speranţe porniseră ei în viaţă, pentru ce lume, mai bună şi mai dreaptă, îi pregătiseră părinţii şi dascălii lor - şi iată în ce fundătură istorică am ajuns, ca Neam şi ca ţară! ,,Somnul raţiunii naşte monştri" - scria Goya, pe una dintre picturile sale. Dar ,,Somnul naţiunii" ce naşte, oare? Ceva mai rău decît monştri - demoni. Iar Naţiunea Română doarme. E un somn fără vise, adică fără speranţe. Partea cea mai activă a acestui popor a plecat din ţară, pentru a-şi cîştiga existenţa. Acum, pleacă şi partea cea mai deşteaptă, în lumea de dincolo. şi noi cum rămînem? Cum ne organizăm? Cum salvăm ce se mai poate salva? Fără îndoială, trăim un moment crucial. Cale de întoarcere nu mai este. Dar iată că nici înainte nu mai putem merge. Înapoi e prăpastia unui trecut pe care ni l-am distrus singuri, prin necredinţa şi ingratitudinea noastră. Înainte e prăpastia unui viitor din care Noua Ordine Mondială a exclus Poporul Român. Din poziţia în care mă aflu, vă rog să mă credeţi că ştiu bine ce i se rezervă acestui popor - şi mă îngrozesc. Dar nu abandonez lupta, iar asta o ştiu şi vrăjmaşii noştri. Ani de zile, în lupta aceasta l-am avut alături şi pe Carol Dina. Astăzi, pot afirma că el a fost - ca om şi ca profesionist - ireproşabil. Analizele şi rapoartele economice pe care i le solicitam, periodic (fie pentru Congresele sau Plenarele partidului, fie pentru cele două publicaţii ale noastre) erau bune de pus în ramă. Le citeam şi mă minunam cîtă precizie, cîtă rigoare şi cîtă luciditate aveau. Totul, pe fondul unui interes legitim: acela de a apăra Patrimoniul Naţional! Aşadar, ţara. Dacă nu era această falangă de luptători, de la PRM, dezastrul naţional ar fi fost total. Noi ne-am opus privatizării frauduloase a CEC-ului, a Spitalului Fundeni, a Fabricii de Antibiotice Iaşi, a altor bunuri şi valori. Pe acestea le-am salvat, deocamdată. Pe altele nu am putut să le salvăm, cîrdăşia dintre Mafia străină şi Mafia băştinaşă a fost prea puternică. Mă refer, printre altele, la PETROM. Carol Dina este unul dintre fruntaşii PRM care au făcut Legea de naţionalizare a PETROM, act normativ ce avea să treacă, prin aprobare tacită, de Senat, dar care, din păcate, a fost amînat, la nesfîrşit, la Camera Deputaţilor, pînă cînd noi, patrioţii şi justiţiarii, am fost eliminaţi, prin fraudă, din Parlament. Destinul a făcut ca, exact în ziua în care am aflat de încetarea din viaţă a lui Carol Dina, să aflu şi cifra profitului pe care PETROM l-a adus Mafiei de la OMV în anul 2011: peste 1 miliard de dolari! Ce buni erau banii aceştia pentru pensiile bătrînilor! Ce bun era PETROM-ul pentru tot angrenajul economiei naţionale, mai ales prin prisma preţului carburanţilor! Dar, vorba zicalei din bătrîni: ,,Copacul, unde e aplecat, acolo cade". Sau, ca să-l parafrazez pe regretatul meu amic, fost ministru al Culturii, Marin Sorescu: şi pentru că toate aceste catastrofe trebuiau să poarte un nume, li s-a spus privatizare. Adică jaf. Adică Legea Junglei. şi coşmarul încă nu s-a sfîrşit. Carol Dina zace acum pe catafalc, iar Mafia străină ne rîde în nas, PETROM-ul valorează peste 17 miliarde de euro, deşi a fost vîndut pe un bacşiş, preţurile explodează în cascadă şi mă mir că românii încă mai au bani să cumpere grîu de colivă. Măcar acum vor înţelege toţi ce crimă s-a făcut în decembrie 1989, cînd s-a dat foc la ţară! Atunci, au fost ucişi, sau închişi, ori terorizaţi mai mulţi oameni politici şi specialişti care puseseră umărul la construirea României Moderne. Cine avea dreptul moral să-i judece şi să-i pună la stîlpul infamiei? Am spus-o şi o repet: dacă după ,,baia de sînge" din decembrie 1989, ar fi existat o viaţă mai bună în România, n-ar mai fi zis nimeni, nimic. Dar totul a mers din rău în mai rău. O ,,revoluţie" care nu e urmată de o ,,evoluţie" e o nenorocire. În ceea ce-l priveşte, Carol Dina a fost demn pînă la capăt, nu şi-a falsificat biografia. A avut caracter. Asta m-a atras la el încă de la început. Iar ,,nucleul" dur, intransigent, vertical al formaţiunii noastre este format din oameni dintr-o bucată, care nu pretind că ar fi altceva decît sînt, care rostesc, cu voce tare, ceea ce toţi românii de bună-credinţă gîndesc, dar nu au unde să o spună. Nu ştiu dacă şi în alte ţări există acest proverb: ,,Adevărul umblă cu capul spart". Dar la noi, în România, adevărul şiroieşte de sînge. Ce patimi biblice îndură acest popor! Popor care nu cunoaşte faze intermediare ale revoltelor, acestea fiind prea apatice, sau prea sălbatice.

Dragele noastre surori şi bunii noştri fraţi, după o lungă şi grea suferinţă, sufletul camaradului nostru Carol Dina s-a înălţat la cer. Creştinii ştiu că moartea nu există, ea este doar o etapă - dureroasă, desigur - în călătoria noastră către Tatăl Ceresc. Ilustrul nostru dispărut n-a mai apucat venirea primăverii. Aşa a vrut Dumnezeu. Dar ce primăvară eternă şi înmiresmată trebuie să fie acolo, sus, unde se află el acum! Dumnezeu a sădit sămînţa credinţei în nemurire în sufletul fiecărui om. Nimeni nu acceptă ideea că el poate muri definitiv. Nimeni. Toţi avem mesaje şi semnale de la cei dragi, care sînt ambasadorii noştri în lumea de dincolo. În ultima mea carte, „Cele mai frumose aforisme", scriu că noi le facem vizite, ziua, la cimitir, morţilor noştri dragi, iar ei ne întorc aceste vizite noaptea, în vis. Mă adresez văduvei lui Carol Dina, fata noastră dragă, Gabriela: nu plînge, el nu te vrea înlăcrimată, ci curajoasă şi încrezătoare în ceea ce face Dumnezeu. În vara anului 2008, tu şi soţul tău aţi fost cu mine în Olimpul Zeilor, la Atena, într-o delegaţie senatorială, alături de soţia şi fiicele noastre; atunci mi-am dat seama ce familie frumoasă sînteţi şi cît de mult vă preţuiţi unul pe altul. Eu ştiu prea bine că nici un cuvînt, nici un necrolog, oricît de frumos ar fi, nu pot să umple un asemenea gol. Aşa e. Dar mai ştiu ce zicea Regele David, atunci cînd Dumnezeu i l-a luat pe fiul cel mic, de 2 anişori: „El nu mai poate veni la mine, dar eu mă voi duce la el". Toţi, fără excepţie, vom ajunge acolo. Dar, cu certitudine, nu vom avea parte de acelaşi destin postum. Nici în ceea ce priveşte numele pe care îl vom lăsa pe pămînt, în urma noastră - nici în ceea ce priveşte locul din lumea de apoi. Mai mult ca sigur că fratele nostru, Carol Dina, va fi regretat pe pămînt şi stimat în cer. Pe pămînt, pe vremea cînd, ca prim-secretar al judeţului Galaţi, răspundea şi de marele Combinat Siderurgic Galaţi, acolo lucrau 32.000 de oameni, care trăiau onorabil şi nu erau umiliţi. Acum, şomajul a făcut ravagii - nu ştiu dacă au mai rămas 10.000 de angajaţi, şi ăia, batjocoriţi de un indian cu şalvari, care le flutură sabia lui Damocles deasupra capului. Acesta este termenul de comparaţie. Înainte, regimul îl lua pe om de pe stradă şi îl băga în uzină. Acum, regimul îl ia din uzină şi îl aruncă în stradă. Evident, pot da mult mai multe exemple, dar fondul problemei acesta este. Mai rea decît dictatura fascistă şi dictatura comunistă, la un loc, este dictatura neamului prost.

Stimaţi prieteni, am vorbit mai mult despre stampa prăpădului economic şi social pentru că bunul nostru amic, Carol Dina, a fost un eminent specialist al acestei probleme. Lumea românească, fără el, va fi mai săracă. Am să încerc să o îmbogăţesc, într-o oarecare măsură, tipărind o carte, la Editura Fundaţiei „România Mare", cu cele mai alese articole şi discursuri ale lui Carol Dina. El merită, cu prisosinţă, să-i perpetuăm memoria. Astăzi, o dată cu această slujbă şi cu momentul în care vom încredinţa pămîntului îngheţat al sfîrşitului de iarnă trupul martitizat al lui Carol Dina, Senatul din Cer are cvorum şi poate lucra pentru salvarea Neamului Românesc. E singurul care funcţionează, de altfel, fiindcă ştiţi ce haos domneşte în celălalt Senat, cel pămîntesc. Aici şi numai aici putea să ducă aberantul vot uninominal: au rămas în afara Parlamentului oameni de mare valoare, care, pur şi simplu, stricau socotelile Mafiei - dar bine că au intrat cîrnăţarii, traficanţii de alcool, prostituatele la bară, bişniţarii şi agenţii străini. Evident, ei au avut bani să-şi cumpere mandatele. Ce cumplită degradare a ţării noastre! Oh, ţară tristă, plină de umor… negru! - îmi permit să-l completez pe George Bacovia.

Adio, bunul şi minunatul meu colaborator! Ai fost un om admirabil pe tot parcursul vieţii tale - şi înainte de glaciaţiunea istorică, din decembrie 1989, şi după aceea. Ai avut funcţii de mare răspundere în ambele epoci, pentru simplul fapt că erai un eminent specialist şi un etalon moral. Asemenea oameni sînt o lumină şi ei, de fapt, nu mor niciodată. Fie ca Bunul Dumnezeu să-ţi primească sufletul nobil în Rai! Amin.

CORNELIU VADIM TUDOR

(Necrolog rostit la Biserica Precupeţii Noi, din Bucureşti, vineri, 24 februarie 2012)

Ziarul TRICOLORUL, nr 2400/ 25.02.2012