14 MARTIE 1990. Fac rost de „România liberă”. Aventurile lui Vîţă mă pasionează, pentru mine au devenit un fel de Ţîţă de Mîţă. Băiatul e un soi de actor sau regizor, trădează un cabotinism considerabil. El afirmă că maică-sa e unguroaică şi taică-său e român, aşa că, după mintea lui, în Ardeal există „o naţiune mixtă româno-maghiară”. E clar, voi deveni vîţofob! Şi presa de azi e plină ochi de isteria anticomunistă. Se vede că e pompată din exterior, fiindcă altfel nu se explică atîta ură, atîta perseverenţă în condamnarea la dispariţie a tot ce a intrat în tangenţă cu comunismul. Comanda asta vine, în principal, din S.U.A., de la generaţia aia de politicieni, afacerişti şi agitatori de prin anii ’50, cea mai încordată perioadă a Războiului Rece. Şi totuşi, în S.U.A. nu s-a desfiinţat Partidul Comunist, el funcţionează perfect legal, deşi a provocat destule nenorociri - mă refer, în primul rînd, la Alger Hiss, unul dintre consilierii cei mai importanţi ai preşedintelui Franklin Delano Roosevelt, care a tras sforile la vînzarea de la Yalta, în februarie 1945 (ulterior s-a dovedit că şi el, şi soţia lui erau membri ai Partidului Comunist şi oameni fideli Moscovei) şi mă mai refer la soţii Rosenberg, evreii americani care au vîndut ruşilor secretul bombei atomice. Oricum, la ora la care scriu, Planeta pîrîie din toate încheieturile. Va trebui să ne învăţăm să trăim şi în asemenea condiţii: de teroare, de ameninţări, de caractere hidoase.
Noaptea, Televiziunea transmite o nouă şedinţă a C.P.U.N., în care Dumitru Mazilu îşi face o revenire pe cît de spectaculoasă, pe atît de penibilă - se acuză şi se pune la zid, reciproc, cu toate leprele. Aflu că Mircea Dinescu are peste 400.000 de lei datorii la Uniunea Scriitorilor, dar nici că-i pasă! Cineva îmi spune că acelaşi saltimbanc din Slobozia s-a mutat într-o vilă uriaşă, din Şoseaua Aviatorilor, colţ cu Strada Brîncuţei, cu vreo 15 camere şi piscină. Unii zic că a fost a lui Vasile Bărbulescu (cumnatul lui Ceauşescu), alţii afirmă că era a lui Pacepa. Îmi telefonează fostul mare handbalist Dan Marin, cel care fusese adus la TVR, cu faţa tumefiată şi plină de sînge, în seara zilei de 22 decembrie 1989, şi prezentat ca terorist. Eroarea era totală, dar era omul să fie linşat? Astăzi, fostul campion mondial a revenit la locul lui de muncă. Îmi spune că „visul tuturor este ca Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu şi Ion Lăncrănjan să scoată o gazetă, care îi va potoli pe mulţi”. Noaptea petrec două ore la telefon cu Toma Michinici. Acesta îmi relatează, cu lux de amănunte, ţigănia de la „Săptămîna”. A fost scoasă pînă şi semnătura lui Soby Cseh, pe motiv că ar fi fost... ţuţărul meu! Capul răutăţilor este aceeaşi femeie cu trăsături masculine, Ileana Lucaciu, căreia numai bine i-am făcut în viaţă - ca dovadă că ea a trecut pragul casei mele de vreo 20 de ori, în vreme ce eu habar n-aveam unde locuieşte. Dar nici cu „strămoşul caprei” nu-mi e ruşine! Cine e „strămoşul caprei”? Nimeni alta decît dactilografa lui Barbu, Raluca Călinescu, care nu mă poate ierta pentru porecla asta, desigur, dar şi pentru că nu i-am permis să-1 isterizeze pe Patron cu nebuniile ei - o dată, de pildă, i-a azvîrlit filatelistului Andy Constantinescu, de la etajul 4, cîteva sute de pagini ale manuscrisului unui volum, ploua cu „manifeste”, nu alta, cu „Cap de Bour”, „Garda de Fier” şi alte repere din istoria timbrelor româneşti. Ei bine, zilele trecute, această făptură bătută de Dumnezeu, cu care nici liftul nu pleca (avea 31 de kile, o dată am plănuit cu Dan Mutaşcu să-i aruncăm în ascensor şi maşina de scris, ca s-o ia din loc!) - m-a făcut, într-o şedinţă de redacţie, fascist şi legionar! Aşa i-a auzit pe alţii, aşa zice şi ea! Pentru ce canalii mi-am riscat eu viaţa, în seara lui 22 decembrie, să le duc cu maşina acasă, prin ploaia de gloanţe de la Sala Palatului! (Va urma)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu